MESIA PE CARE ÎL AŞTEAPTĂ RABINII POPORULUI EVREU

Răspunsuri adresate Rabinului Tesalonicului, domnului Frizis

MESIA PE CARE ÎL AŞTEAPTĂ RABINII POPORULUI EVREU

ESTE ÎNFRICOŞĂTORUL ANTIHRIST

de Înaltpreasfinţitul Mitropolit al Pireului, kir Serafim

Rabinul Tesalonicului, domnul Mordehai Frizis, nepotul pururea pomenitului Mardoheu Frizis, erou al eposului albanez[1], într-un interviu al său s-a referit la „Mesia” cel aşteptat de iudei şi a înşiruit caracteristicile personalităţii şi ale operei pe care o va realiza atât în rândul poporului evreu, cât şi în întreaga omenire. În interviul domnului Mordehai Frizis, înregistrat video şi prezentat pe internet (http://orthodox-watch.blogspot.com/2011/06/blog-post_4501.html), se stabileşte exact şi timpul arătării lui „Mesia”, care va avea loc exact peste 229 de ani de azi înainte „în afară de cazul în care nu se va aplica scenariul Mântuirii rapide”. Se declară chiar că odată cu aceasta se va institui împărăţia de o mie de ani a lui „Mesia”, care va împărăţi asupra poporului Israel şi a întregii omeniri. „Mesia”, potrivit rabinului Frizis, nu va avea puteri dumnezeieşti, va fi însă „cel mai mare lider religios, politic şi militar, ales al lui Dumnezeu, care se va fi arătat vreodată din epoca lui Moise şi până la momentul respectiv”.

Dar câtă vreme, pe de o parte, prea înţeleptul domn Frizis trâmbiţează că este o datorie sfântă a fiecărui evreu să respecte cele 613 reguli ale Torei (Legea) – aşa cum afirmă în interviul său, afirmaţii care desigur nu reprezintă „concepţiile” sale personale, ci poziţii statornice de-a lungul istoriei ale rabinilor poporului evreu –, pe de altă parte, denaturează şi răstălmăceşte complet Tora şi, desigur, profetismul Vechiului Testament, aşa cum se va demonstra. Domnul Frizis se referă şi la Cabala, care chipurile ar constitui cunoaşterea esoterică a Torei. Cabala însă, aşa cum menţionează înşişi rabinii în textele lor (Scholem, Εἰσαγωγή στήν Καμπάλα [Introducere în Cabala]; Roihlini, Ἡ τέχνη τῆς Καμπάλα [Arta Cabalei]; Waite AE, Doctrine and Literature of the Kabala, Hall MP, The secret teaching of all ages), nu constituie cunoaşterea esoterică a Vechiului Testament, ci totala denaturare a acestuia, în aşa măsură, încât Dumnezeu este considerat o divinitate impersonală, Ein Sof „nimicul absolut”. Creaţia este considerată o continuă evoluţie-manifestare a „Dumnezeului-nimic”, pe care rabinii misticişti o prezintă în termenii apofatismului absolut, folosind tehnica ocultistă a meditaţiei, ca fiind, chipurile, predestinată să renască în epoca venirii aşa-numitului Mesia, în fapt epocă a unirii cu Lucifer. Cabala este calea unirii oamenilor cu demonii.

Prin urmare şi prea înţeleptul domn Frizis prin referile sale confirmă faptul că teismul Vechiului Testament al drepţilor şi profeţilor a fost transformat în luciferism şi cult satanic de profetismul instituit de rabinii poporului evreu. Exact din acelaşi motiv rabinii au întocmit cutremurătorul Talmud prin care au alterat complet întreaga dimensiune duhovnicească şi ontologică a Legii şi a Profeţilor şi prin care neagă cu furie şi cu terorizantă îndârjire pe singurul Mesia adevărat, pe Fiul şi Cuvântul întrupat al lui Dumnezeu Tatăl, Iisus Hristos.

Profetismul vechitestamentar, pe care deliberat iudaismul doreşte să îl ignore, constituie edificiul de diamant al dumnezeirii după fire (φύσις) şi  fiinţă (οὐσία) a adevăratului Mesia, a Domnului nostru Iisus Hristos.

Profetul rege David în psalmul 109 scrie: „Zis-a Domnul Domnului meu: «Şezi de-a dreapta Mea până ce voi  pune pe vrăjmaşii mei aşternut picioarelor Tale»”.

Isaia cel cu mare glas, scrie la 7, 14: „Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel.”, 9, 5: „Căci Prunc s-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul Lui şi se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie.”, 35, 4: „Iată Dumnezeul nostru! Cu judecată răsplăteşte şi va răsplăti; El va veni şi ne va mântui”, 52, 13-14: „Iată că Sluga Mea va propăşi, Se va sui, mare Se va face şi Se va înălţa pe culmile slavei! Precum mulţi s-au spăimântat de El – aşa de schimonosită li era înfăţişarea Lui, şi chipul Lui atât de fără asemănare cu oamenii”, 53, 1-12: „Cine va crede ceea ce noi am auzit şi braţul Domnului cui se va descoperi? Crescut-a înaintea Lui ca o odraslă, şi ca o rădăcină în pământ uscat; nu avea nici chip, nici frumuseţe, ca să ne uităm la El, şi nici o înfăţişare, ca să ne fie drag. Dispreţuit era şi cel din urmă dintre oameni; om al durerilor şi cunoscător al suferinţei, unul înaintea căruia să-ţi acoperi faţa; dispreţuit şi nebăgat în seamă. Dar El a luat asupră-Şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre S-a împovărat. Şi noi Îl socoteam pedepsit, bătut şi chinuit de Dumnezeu, Dar El fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat. Toţi umblam rătăciţi ca nişte oi, fiecare pe calea noastră, şi Domnul a făcut să cadă asupra Lui fărădelegile noastre ale tuturor.  Chinuit a fost, dar S-a supus şi nu şi-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere s-a adus şi ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, aşa nu Şi-a deschis gura Sa.  Întru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat şi neamul Lui cine îl va spune? Că s-a luat de pe pământ viaţa Lui! Pentru fărădelegile poporului Meu a fost adus spre moarte. Mormântul Lui a fost pus lângă cei fără de lege şi cu cei făcători de rele, după moartea Lui, cu toate că nu săvârşise nici o nedreptate şi nici înşelăciune nu fusese în gura Lui. Dar a fost voia Domnului să-L zdrobească prin suferinţă. Şi fiindcă Şi-a dat viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea pe urmaşii Săi, îşi va lungi viaţa şi lucrul Domnului în mâna Lui va propăşi. Scăpat de chinurile sufletului Său, va vedea rodul ostenelilor Sale şi de mulţumire Se va sătura. Prin suferinţele Lui, Dreptul, Sluga Mea, va îndrepta pe mulţi, şi fărădelegile lor le va lua asupra Sa. Pentru aceasta Îi voi da partea Sa printre cei mari şi cu cei puternici va împărţi prada, ca răsplată că Şi-a dat sufletul Său spre moarte şi cu cei făcători de rele a fost numărat. Că El a  purtat fărădelegile multora şi pentru cei păcătoşi Şi-a dat viaţa.

     Trebuie să se menţioneze aici că afirmaţiile neîntemeiate ale rabinilor potrivit cărora, chipurile, textul acesta se referă la poporul iudeu, sunt ridicole, pentru că în context Mesia este prezentat ca unul care se deosebeşte de popor şi care moare pentru păcatele poporului. Este clar şi de necontestat cuvântul profetic al lui Isaia despre petrecerea pe pământ şi despre lucrarea sfântă a adevăratului Mesia, cuvânt care istoric vorbind se aplică doar Domnului nostru Iisus Hristos.

De asemenea, o zdrobitoare piatră de poticnire în calea minciunii rabinilor poporului evreu o constituie şi profeţia lui Daniel l9, 21-27: „Şi pe când vorbeam în rugăciunea mea, iată un om, Gavriil, pe care l-am văzut în vedenia mea cea de la început, în zbor grăbit, s-a apropiat de mine pe la vremea jertfei de seară.Şi a venit şi mi-a grăit zicând: “Daniele, chiar acum am sosit ca să-ţi deschid mintea.Când tu ai început să te rogi, poruncă mi-a fost dată şi eu am venit ca să-ţi vestesc, căci tu eşti un om iubit de Dumnezeu. Ia aminte la cuvânt şi înţelege vedenia! Şaptezeci de săptămâni sunt hotărâte pentru poporul tău şi pentru cetatea ta cea sfântă până ce fărădelegea va trece peste margini şi se va pecetlui păcatul şi se va ispăşi nelegiuirea, până ce dreptatea cea veşnică va veni, vedenia şi proorocia se vor pecetlui şi se va unge Sfântul Sfinţilor.Să ştii şi să înţelegi că de la ieşirea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului şi până la Cel-Uns – Cel-Vestit – sunt şapte săptămâni şi şaizeci şi două de săptămâni; şi din nou vor fi zidite pieţele şi zidul din afară, în vremuri de strâmtorare.Iar după cele şaizeci şi două de săptămâni, Cel-Uns va pieri fără să se găsească vreo vină în El, iar poporul unui domn va veni şi va dărâma cetatea şi templul. Şi sfârşitul cetăţii va veni prin potopul mâniei lui Dumnezeu şi până la capăt va fi război – prăpădul cel hotărât.Şi El va încheia un legământ cu mulţi într-o săptămână, iar la mijlocul săptămânii va înceta jertfa şi prinosul şi în templu va fi urâciunea pustiirii, până când pedeapsa nimicirii cea hotărâtă se va vărsa peste locul pustiirii”.

Profetul Daniel spună că Dumnezeu se milostiveşte de poporul său şi de sfânta sa cetate şi nu aşteaptă decât 70 de săptămâni, ca să se desfiinţeze stăpânirea păcatului, să înceteze profeţiile şi vedeniile şi să fie uns Sfântul Sfinţilor. Şi desigur nu se referă la săptămâni de zile, ci la săptămâni de ani, aşa cum admit înşişi rabinii Saabla Gaon şi Aben Esra. Profetul Daniel vorbeşte despre 70 de săptămâni pe care le subdivide în trei perioade (Daniel 9, 24-25), şapte săptămâni alcătuiesc prima perioadă, care începe din anul emiterii decretului de reconstruire a Ierusalimului, a doua perioadă este alcătuită din 62 de săptămâni şi a treia perioadă este o săptămână, în timpul căreia s-ar arăta Mesia. Şapte săptămâni reprezintă 49 de ani şi 70 de săptămâni 490 de ani, care s-au scurs de la reconstruirea Ierusalimului până la venirea lui Mesia. Reconstruirea Ierusalimului şi a fortificaţiilor acestuia a început prin decretul lui Artaxerxe (455 î.Hr.) şi prin urmare cele 70 de săptămâni de ani s-au încheiat în anul 34 d.Hr. Ultima săptămână începe din anul 28 d.Hr. şi pe la mijlocul ei, pe la anul 31 d.Hr. se trimite la cer jertfă şi devoţiune prin moartea pe Cruce a Fiului lui Dumnezeu şi adevăratului Mesia, Iisus Hristos, după ridicarea (αναφορά) căreia se profanează[2] pustiindu-se templul lui Dumnezeu şi nu mai trec decât foarte puţini ani până la distrugerea Ierusalimului de către împăratul Roman Tit în anul 70 d.Hr. Această faimoasă profeţie a lui Daniel, care stabileşte cu exactitate istorică timpul arătării şi al morţii adevăratului Mesia, reprezintă o palmă veşnică dată furiei pervertitoare de adevăr a rabinilor poporului evreu.

Nu sunt doar acestea profeţiile care înainte-vestesc întruparea Cuvântului şi Fiului veşnic în Domnul nostru Iisus Hristos. Există şi altele, foarte numeroase, care stabilesc dinainte, clar şi până în cel mai mic detaliu:

  1. Atemporalitatea Cuvântului şi Fiului: Ps. 2, 1-10.
  2. Închinarea Magilor: Ps. 71, 10-11.
  3. Învăţătura şi lucrarea Sa de izbăvire şi mântuire a lumii: Facere 49, 10; Ps. 2, 1-10/71, 6-18; Miheia 4, 2-3; Isaia 9, 1-8/52, 13-15/53, 4/55, 13/60, 1-7; Zaharia 13, 1-7.
  4. Minunile Lui: Isaia 35, 1-6.
  5. Intrarea Sa în Ierusalim călare pe mânzul asinei: Zaharia 9, 9.
  6. Trădarea lui Iuda, cei 30 de arginţi şi cumpărarea cu aceştia a ţarinii olarului: Zaharia 11, 12-13.
  7. Părăsirea Sa de către ucenici: Ps. 37, 11-15; Zaharia 13, 6-7.
  8. Batjocurile, pălmuirile, cununa de spini, împărţirea hainelor Lui prin tragere la sorţi, trestia cu fiere şi oţet: Isaia 50, 6/53, 4-7; Ps. 21, 17-19; Ps. 68, 22.
  9. Răstignirea Sa între doi răufăcători şi întunecarea soarelui: Isaia 53, 12; Daniel 9, 26; Zaharia 13, 6.
  10. Coborârea triumfătoare la iad: Iov 38, 17.
  11. Învierea din morţi: Ps. 15, 9-10/56/68, 19.
  12. Propovăduirea învăţăturii Sale în toată lumea: Isaia 42, 1-5/52, 13-15/55, 4-5/61, 4-14 etc.

Profeţii lui Israel, ajunşi la asemănarea cu Dumnezeu, au profeţit clar despre întruparea Cuvântului veşnic al lui Dumnezeu, au înainte-vestit lucrarea Sa teandrică de după întrupare, răstignirea şi învierea Sa din morţi şi propovăduirea învăţăturii Sale în toată lumea. Am putea să scriem zile în şir despre combaterea ereziilor şi a neadevărurilor rabinilor lui Israel, dar ne limitează spaţiul. Încheiem însă cu observaţia esenţială pe care a făcut-o răposatul David Cooper, fost rabin convertit la ortodoxie. Acesta, în extrem de importanta sa carte «Ὁ Θεός τοῦ Ἰσραήλ» (Dumnezeul lui Israel), care „a dispărut” [de pe piaţă] în urma intervenţiei Sionismului internaţional, a demonstrat că adevăratul Dumnezeu al Vechiului Testament este Triipostatic, Unul şi Unicul Dumnezeu, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.

Mărturisirea, chipurile, zdrobitoare a lui Israel – pe care o invocă cu insistenţă rabinii acestuia, cum că Dumnezeu este „unul”, Deut. 6, 4, care în traducerea Septuagintei este următorea: „Ascultă, Israel, Domnul Dumnezeul nostru este singurul [unul] Domn” – constituie propovăduirea clară a văzătorului de Dumnezeu Moise despre dogma treimică, pentru că în textul masoretic expresia „Dumnezeul nostru” este redată prin cuvântul compus „elooe”, care este o formă derivată a cuvântului „eloim” şi înseamnă „Dumnezei” şi din cuvântul „nu” care înseamnă „nostru/noştri”. Prin urmare, pasajul, în traducere exactă, este: „Ascultă, Israel, Domnul Dumnezeii noştri, este singurul Domn”. Însă cuvântul „unul/singurul” al textului sfânt corespunde ebraicului „ehad”, care (…) înseamnă monadă compusă (Compară Facere 1, 5/2, 24; Iezechiel 37, 17 şi altele) şi astfel prin acest cuvânt nu se înţelege monada absolută, pentru care ar fi trebuit să se folosească cuvântul „yiahid”. Prin urmare, văzătorul de Dumnezeu Moise proclamă că Dumnezeu este unul după fiinţa şi firea Sa, dar din punct de vedere ipostatic este treimic. Un Dumnezeu în trei ipostasuri.

Să nu se mai simtă deci deranjaţi rabinii poporului evreu când, în acord cu învăţăturile Scripturii, Biserica de-a lungul istoriei vesteşte că Mesia pe care îl aşteaptă evreii este înfricoşătorul Antihrist. De altfel, preocuparea cu Cabala şi cu ocultismul acesteia, cu invocările de demoni şi cu magia neagră, folosirea aşa-numitei Solomoniki[3] [Σολωμονική], îi „pre-găteşte” eficient [pentru venirea lui Antihrist].

Ὀρθόδοξος Τύπος, 24 iunie 2011, nr. 1884, pp. 1, 7.

Traducere Mihail Ilie


[1] În al doilea război mondial, în lupta de apărare a grecilor împotriva atacului armatei italiene, lupte care s-au dat în zona de graniţă cu Albania. [n.tr.]

[2] 66 d.Hr. [n.tr.]

[3] Carte de sfaturi magice care a avut o mare răspândire în evul mediu. [n.tr.]

About these ads