Acasă

85) Note de călătorie din Serbia: Întâlniri cu ortodoxia

2 comentarii

Note de călătorie din Serbia: Întâlniri cu ortodoxia

Drumuri fără ambuteiaje, sătulețe mici, sărace, pline de viață, primitoare; peisajul verde, vegetație neîntreruptă și deasă; se îndestulează privirea, se odihnește inima; o mică recompensă a acestei călătorii obositoare cu destinația Serbia și catacombele ei contemporane, călătorie pe care noi elenii din Atena, Aigio, și Volo am hotărât să o facem cu două mașini.
Peisajul binecuvântat te îndeamnă să psalmodiezi încet «n-au slujit făpturii cugetătorii de Dumnezeu, ci Creatorului»; și inima așteaptă să privească catacombele contemporane. «Catacombe» subterane pe care le-au creat persecuțiile ecumeniste împietrite împotriva «păstorilor ortodocși» și rezistența puternică a unui om firav, a prigonitului episcop al Serbiei, Arsenie, împreună cu monahii și monahiile curajoase, care au disprețuit toate, pentru Cel care le-a creat pe toate…
Înainte să cunoaștem mai bine lucrurile, descriam cu ajutorul imaginație scena vituală pe care aș fi avut să o întâlnesc: niște monahi riguroși –în special bătrâni- pe care nevoința, anii, confictele grele de război, experiențele inumane ale Noii Ordini, vor fi lăsat urme adânci pe trupul, chipul și mai ales în sufletul lor, pervertindu-i în niște oameni izolați, suspicioși, dar și dificili, pregătiți pentru o nouă luptă împotriva celor care vor fi complotat pentru ultimul bolovan pe care îl au ca pernă, pentru ultima țiglă care a rămas ca simbol ultim a unei «case nelocuite».

Tineri în monahism


Când am ajuns însă în locuințele lor, am întâlnit ceva neprevăzut. În loc de bătrâni încercați și bătrâne neprietenoase, am văzut cu surprindere monahi și monahii foarte tineri, a căror rasă neagră le punea în evidență și mai mult fețele lor luminoase și vesele; tineri și tinere, care lăsau impresia că s-au întors de la o sală de lectură unde aveau să-și termine teza de doctorat. Mai bine zis: că se întorceau de la o priveghere de toată noaptea, în timpul căreia au gustat din dulceața experiențelor dumnezeiești.
Ne-au salutat cu o spontaneietate sinceră, ca și cum ne cunoșteau de mult timp; și, cu aceeași spontaneietate, au izbucnit în plâns, în timp ce cântau cântece de durere despre țara lor pierdută, Kosovo, din care i-au dezrădăcinat nu gardienii albanezi, ci foștii păstori potrivnici lor, în prezent fără obligații pastorale și locțiitorii patriarhali ai globalizării și ecumenismului.

Episcopul Artemie


Și printre monahi și monahii, îndrumătorul și sprijinitorul lor era episcopul Artemie. Simplu, plăcut, care datorită staturii sale scunde, se pierdea printre ei: «mic ca vârstă», «înalt ca înțelepciune». Fără vreun farmec, semeție, închipuire se sine, putere, autoritate. Cu pecetea evidentă a conștiinței de sine pauline: «Toate le pot întru Hristos, Cel ce mă întărește».


Și te întrebi?
Cu adevărat! Acest om mic la înălțime, fără arme și tolbe pentru săgeți, fără prieteni, fără resurse financiare, mijloace de comunicație și faimă lumească, a devenit durerea de cap a Bisericii sârbe? I-a problematizat atât de mult pe episcopii altor Biserici, l-a speriat atât de mult pe Patriarhul Bartolomeu, încât i s-a interzis timp de un deceniu intrarea în Sfântul Munte?
Cu adevărat! Acești monahi plăcuți și aceste monahii firave, pline de bunătate, care au găsit puterea de a rezista în fața unor episcopi și Patriarhi îmbrăcați în «purpură și vison», care nu se înspăimântă știind că în spatele Întâistătătorilor bisericești (numeroși) ca stuful stau Vaticanul și proiectanții lipsiți de scrupule ai sistemului Noului Ordin și agenții lor, extremiștii kosoviști.
Este evident de ce nu se înfricoșează. Pentru că –episcop, preoți, și monahi- au îmbrățișat și fac eforturi să aplice în mod conștient, ceea ce au învățat și au aplicat Sfinții: Iustin Popovici,  Marcu Evghenicul, Grigorie Palama, Atanasie cel Mare și Vasile, Apostolul Pavel: «căci puterea mea se desăvârșește întru slăbiciune».

Spiritul de jertfă pentru adevărul de credință, îi face pe oamenii neputincioși și pământești, puternici și cetățeni ai cerurilor, care «Toate le pot întru Hristos, Cel ce mă întărește». Pentru că lupta lor nu urmărește slava deșartă, plăcerile lumești și autoritatea. Lupta are ca scop păstrarea credinței ortodoxe mântuitoare, pe care pan-erezia ecumenismului o respinge sistematic și o dezbină într-un ritm amețitor. Statornicia în ortodoxie cu orice preț.
Primul nostru popas a fost locuința provizorie a Părintelui Artemie, în afara unui mic sat, Ljuljaci, aproape de orașul Kragujevac. Acolo am fost întâmpinați cu simplitate de Mitropolitul de Raska și Prizren, părintele Artemie împreună cu câțiva ieromonahi și monahi, care l-au urmat, și care au fost de față la prigonirea sa. Este o clădire lungă și îngustă cu două etaje, neterminată, iar lângă ea se află o biserică mică. Clădirea era amenajată pentru îngrijirea bătrânilor, fiind pusă la dispoziție pentru a răspunde nevoilor lor.
Au văzut nedreptatea
Și nu doar atât. Și alte astfel de clădiri și de spații i-au fost încredințate Înalt Preasfințitului Artemie de către credincioșii simpli ai Bisericii sârbe, pentru a acoperi nevoile de cazare a aproximativ 100 de monahi (bărbați și femei), care l-au urmat, pentru că în persoana sa au văzut un continuator al tradiției ortodoxe. Pentru că au înțeles teatrul pe care l-au jucat conducătorii Bisericii sârbe. Au văzut nedreptatea.
Și vin grupuri în jur de o sută de oameni din toate părțile Serbie, ca să primească Sfintele Taine de la un Mitropolit ortodox și nu de la Mitropoliți și Patriarhi ecumenici.
Această mulțime de oameni am întâlnit-o la Sfânta Liturghie, în ziua Schimbării la Față a Mântuitorului Hristos, într-o altă «catacombă», în ținutul Leusice. Într-o clădire care și aceasta a fost dăruită, fără biserică, cu o locuință mică în partea de sus. Pentru folosul credincioșilor –care au sosit din toată Serbia cu zeci de mașini – au fost instalate două mari corturi ca adăposturi. Unul a fost folosit pentru săvârșirea Sfintei Liturghii, și celălalt pentru masa «dragostei», pe care monahiile împreună cu monahii le-au pregătit pentru sutele de credincioși.
Ὀρθόδοξος Τύπος, 18. 11. 2011, nr. 1902, p. 3,4
Traducere: Oana Paraipan

Aici puteti citi mai multe despre Mitropolitul Artemie

41) Ierarhia filopapistă a Serbiei l-a caterisit pe Episcopul Artemie

Sfântul Sinod al Ierarhiei Bisericii Serbiei l-a caterisit pe Artemie, Episcopul antipatist, antiecumenist, mare patriot, care se împotrivea „vânzării” regiunii Kosovo de către Serbia. Războiul împotriva lui a început de la alegerea Patriarhului filopapist Irieneu. După caterisire, Episcopul Artemie a acordat un interviu ziarului Vecernje Novosti. În acest interviu, printre altele subliniază:   „Decizia [...]

52) PERICOLUL EVIDENT AL SCHISMEI ÎN CADRUL BISERICII ORTODOXE A SERBIEI

Cele două scrisori ale Mitropolitului antiecumenist al Rașcăi şi Prizreniei Artemie, caterisit în mod necanonic și neregulamentar, adresate tuturor arhiereilor Bisericii Ortodoxe din toată lumea, prin care avertizează asupra pericolului schismei în Biserica Ortodoxă a Serbiei şi asupra mersului acesteia către Uniaţie.  /   și

56) Învocând canoanele Sfinţilor Apostoli şi hotărârile Sinoadelor Ecumenice, MITROPOLITUL PIREULUI, SERAFIM, DEMONSTREAZĂ NECANONICITATEA CATERISIRII MITROPOLITULUI RAŞCĂI, ARTEMIE  

57) Scrisoarea de mulțumire a Mitropolitului Artemie către Mitropolitul Serafim al Pireului

Patriarhul Ioannis Vekkos al XI-lea şi prigonirea Athoniţilor

5 comentarii

         

         Patriarhul Ioannis Vekkos al XI-lea şi prigonirea Athoniţilor

 

Între anii 1276 şi 1282, pe când Patriarh al Constantinopolului era Ioannis Vekkos al XI-lea, părinţii athoniţi au suferit mari prigoane din partea acestuia şi a latinilor (catolicilor), pentru că nu primeau unirea cu Roma şi împreună-slujirea cu papistaşii. Patriarhul Vekkos, incitat de împăratul Bizanţului Mihail al VIII-lea Paleologul, care simpatiza cu latinii, a declarat că este de acord cu unirea celor două biserici, adică a Bisericii Ortodoxe cu Biserica Romano-Catolică, şi că va aşeza Biserica Ortodoxă sub puterea Papei. Îndată a izbucnit furtuna împotrivirilor în sânul Bisericii, aşa încât preoţii şi monahii l-au anatemizat pe Patriarh şi în aproape nici o biserică nu mai pomeneau numele lui. Patriarhul, ca să înăbuşe mişcarea clerului răzvrătit, s-a dus în Sfântul Munte însoţit de armată şi de clerici papistaşi.

Acolo, pentru că nu a fost primit de aproape nici o mănăstire, pentru a teroriza comunitatea monahală, a poruncit soldaţilor să îi tortureze şi să îi omoare pe monahii care nu se supuneau poruncilor sale. Astfel, trecând pe la Manastirea Zografu au ars într-un turn pe monahii care nu voiau să îl primească şi să accepte unirea cu Roma. La Manastirea Vatoped au spânzurat 12 monahi şi au înecat în mare pe stareţul lor legat în lanţuri, la Manastirea Iviron, de asemenea, i-au înecat pe monahi scufundându-i în mare cu corabia lor cu tot.

Ajungând însă la Manastirea Marea Lavra, monahii de acolo i-au făcut o primire oficială în toată regula. A urmat împreună-liturghisirea în biserica centrală a mănăstirii, Patriarhul slujind sfânta liturghie ajutat de un ierodiacon al Lavrei şi de şapte monahi, precum şi de către preoţii latini care îl însoţeau.

După izgonirea lui Ioannis Vekkos de pe tronul patriarhal la anul 1282 şi după ce s-au zădărnicit planurile acestuia de unire a celor două Biserici, cei şapte monahi şi ierodiaconul de la mănăstirea Marea Lavră care au slujit împreună cu Patriarhul şi cu latinii, au fost înlăturaţi din Sfântul Sinod al Sfântului Munte. Ierodiaconul, la scurt timp, s-a îmbolnăvit şi, potrivit mărturiilor scrise ale mănăstirii Marea Lavră, s-a topit în câteva zile precum se topeşte o lumânare.

Respectivii monahi, după ce au murit şi au fost îngropaţi în afara cimitirului mănăstirii, la dezgroparea lor, au fost găsiţi neputreziţi, având trupurile cu totul negre şi o înfăţişare înspăimântătoare, de neînchipuit pentru mintea umană. Trei dintre cele şapte trupuri de monahi au fost aduse în pronaosul bisericii Sfinţilor Apostoli a cimitirului mănăstirii, unde au şi rămas spre vederea tuturor până în secolul al XIX-lea. În ultimii ani ai şederii trupurilor lor acolo, un pelerin, zărindu-i, a păţit atac de cord şi a murit pe loc. Acesta a fost şi motivul pentru care au fost duşi într-o peşteră, pe plaja schitului românesc, unde, după ce i-au aşezat, au zidit intrarea cu pietre, ca să nu îi mai poată vedea nimeni. Restul de patru trupuri, care sunt şi cele mai înfricoşătoare, au fost transportate îndată după dezgroparea lor într-o peşteră greu accesibilă aproape de Mănăstirea Marii Lavre, unde se află până astăzi.

 O întâlnire înfricoşătoare

 Un frate auzise despre călugării afurisiţi de la Marea Lavră a Athonului, care l-au primit pe Ioannis Vekkos, Patriarhul latinofil al Constantinopolui, şi care au slujit cu el. Se îndoia însă că ar fi adevărate toate spusele astea şi cerceta neobosit şi întreba dacă se găseşte cineva care să fi văzut cu ochii lui trupurile călugărilor afurisiţi, vreun martor ocular, ca să se convingă şi să nu mai aibă îndoieli.

Şi întrebând pe mulţi a aflat că Gavriil ieromonahul i-a văzut. Aşa a venit şi m-a întrebat dacă cunosc ceva şi dacă i-am văzut cu ochii. Şi l-am înştiinţat că eu i-am văzut şi că faptul este o certitudine. Eu am venit în Sfântul Munte la anul 1885, în vârstă de 20 de ani. După doi ani de la intrarea mea în Sfântul Munte, pentru că s-a întâmplat să mergem să luăm grâu de la Manastirea Constamonitu., am pornit pe mare cu barca noastră să îl aducem. Eram în vârstă de 22 de ani pe atunci şi era luna lui Septembrie, la două zile de la Înălţarea Sfintei Cruci.

Am mers şi pe seara am ajuns la Marea Lavră unde am şi rămas peste noapte, de unde a doua zi de dimineaţă ne-am continuat călătoria. La scurt timp însă după ce am părăsit Marea Lavră, îl aud pe Bătrânul meu, monahul Meletie, spunând:

„Fiul meu, Gavriil,  aici în faţă se află afurisiţii, cei care i-au primit pe latinofili în Marea Lavră şi au slujit împreună cu Ioannis Vekkos şi cu ai lui, pe care eu i-am văzut şi altădată, dar pentru că eşti tânăr şi e posibil ca vreodată să se vorbească despre asta şi să spună unii că sunt minciuni toate astea şi că nu există nimic, nici afurisiţi, nici trupurile lor neputrezite, ci că se spun spre înspăimântarea oamenilor, de aceea să mergem şi să îi vezi cu ochii tăi, ca să nu crezi ce îţi va spune unul şi altul mai apoi, pentru că spune şi Sfânta Scriptură că ochiul e mai de crezut decât auzul”.

Şi spunând Bătrânul acestea, am ajuns la o râpă abruptă, pe care numai să o vadă omul se sperie, şi îmi spune:

„Aici este”.

Eu eram curios să îi văd şi îi spun:

„Îţi râzi de mine?”.

El însă a zâmbit şi mi-a spus:

„Ce crezi, că e vreo cruce sau vreo icoană la locul unde au fost puşi, ca să le vadă oamenii şi să-şi facă semnul crucii trecând pe aici? Ei au luat chipul diavolului, vei vedea şi atunci vei crede…”.

Atunci, dară, ne-am apropiat de acea vale abruptă şi după mult efort, am ieşit afară şi, „cu 20 de unghii”, cum spune vorba, am urcat 4-5 metri şi apoi am văzut o peşteră şi am intrat şi văd acolo o privelişte vrednică de tânguire:

Trei oameni sprijiniţi de stâncă, drepţi, cu hainele pe ei, cu rasele şi cu centurile, cu ochii deschişi, părul şi barba, la toţi trei, lungi şi albe, chipurile lor însă de culoarea funinginei (negre), la fel şi mâinile lor, cu degetele întoarse către interior, unghiile mâinilor mari de vreo 2-4 centimetri, picioarele nu li se vedeau, pentru că erau acoperite de ciorapi şi pantofi…

Am vrut să îi ating să văd dacă într-adevăr trupul era moale sau doar piele uscată şi oase, dar nu m-a lăsat Bătrânul, care mi-a spus:

„Nu băga tu mâna peste urgia lui Dumnezeu…”

În toate celelalte însă am fost foarte atent, doar mâna nu am pus. Şi atunci deloc nu m-am speriat, acum însă, când îmi aduc aminte, mi se tulbură sufletul şi nu pot să dorm zi şi noapte, nici să mănânc 2-3 zile la rând, câtă vreme atunci când i-am văzut nici nu am băgat de seamă…

Am scris prezenta, cu mâna mea, pe 2 martie 1964 la Sfânta Manastire Xenofont, Gavriil Ieromonahul şi Duhovnicul, de la Chilia Ivirită „Naşterea Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan”.

Fotografia este făcută într-o peşteră de pe Muntele Athos în jurul anului 1932, şi publicată iniţial în revista ”Κήρυξ Ορθοδόξων” nr. 132 …

(Engolpion aghioritic – Calendar pe anul 2004)

Informaţiile sunt preluate din http://www.kivotoshelp.gr/pages/aforismenoi.htm și din… http://pneymatiko.wordpress.com

Traducere Mihail Ilie

Puteti citi și Mucenici la Muntele Athos de Arhim. Ghervasie Paraschevopoulos 

dar și Schimbarea vesmintelor Sf. Ioan Maximovici – 2011

  1. MM says:

    Uite aici diferenta intre neputrezirea moaștelor sfinților și neputrezirea trupurilor clericilor athoniti care au slujit cu catolicii (impreuna cu „Patriarhul” unionist filo-catolic Ioan Vekos) si s-au blestemat infricosator: apologeticum.wordpress.com/2011/11/26/schimbarea-vesmintelor-sf-ioan-maximovici-2011/

În amintirea Părintelui Marcu Manolis

Scrie un comentariu

EDIȚIA SPECIALĂ a revistei doi bănuți este scrisă în amintirea Părintelui Marcu Manolis.

Aici puteți citi Revista în LIMBA ROMÂNĂ → DILEPTON_ROUMANIKA

                               Icoană  pictată de FOTIOS KONDONGLU

   

Aici puteți citi Revista în LIMBA ROMÂNĂ  →  DILEPTON_ROUMANIKA

GRAIUL ORTODOX

84) SPUNE MULTE FURIA PATRIARHULUI ECUMENIC LA MAREA LAVRĂ A SFÂNTULUI MUNTE

7 comentarii

 

Sinaxa Clericilor şi Monahilor Ortodocşi:

 

SPUNE MULTE FURIA PATRIARHULUI ECUMENIC

LA MAREA LAVRĂ A SFÂNTULUI MUNTE

  • După eşecul Dialogurilor teologice interconfesionale acum se promovează unirea „Bisericilor” de jos în sus, începând de la turma credincioşilor care sunt ţinuţi în ignoranţă dogmatică.
  • Cuvintele Patriarhului Ecumenic despre ascultare.
  • Deplina îndreptăţire a „Mărturisirii de credinţă împotriva Ecumenismului”.

Pe 17 octombrie a avut loc Adunarea Clericilor şi Monahilor Ortodocşi, care a abordat în primul rând problematica vizitei Patriarhului Ecumenic în Sfântul Munte şi cuvântarea acestuia de la Sfânta Mănăstire a Marii Lavre. Adunarea a constatat următoarele:

„Încă o dovadă nedezminţită a faptului că erezia Ecumenismului a vătămat grav gândirea teologică a Întâi-stătătorilor ortodocşi a constituit-o răspunsul Patriarhului Ecumenic, kir Bartolomeu, la alocuţiunea Stareţului Pródromos al Sfintei Mănăstiri a Marii Lavre de sâmbătă, 8 octombrie 2011. În acelaşi timp, cuvântul Patriarhului  vădeşte, o dată în plus, că „Mărturisirea de credinţă împotriva Ecumenismului” – care s-a aflat, nedeclarat, în ţinta cuvântării patriarhale – a reprezentat o acţiune bisericească pe deplin îndreptăţită.

Textul cuvântării patriarhale suferă, din nou, atât de neputinţa de a articula un cuvânt bisericesc întemeiat împotriva „Mărturisirii de credinţă”, cât şi de faptul că ignoră sau ascunde adevărata cauză a opoziţiei teologice dintre ecumenişti şi aşa-numiţii „zeloţi”.

Cauza polemicii teologice dintre ecumenişti şi „zeloţi” nu o constituie dialogurile cu cei din afara Bisericii, ci acceptarea în scris de către Fanar şi de către alte Biserici locale a unor poziţii ecleziologice şi, mai general, dogmatice eretice, precum şi unirea treptată de facto cu ereticii, prin comuniunea la nivel liturgic cu aceştia şi prin pregătirea psihologică exercitată asupra poporului ortodox.

Monahii drept-slăvitori ai Marii Lavre, pe care Patriarhul Ecumenic, şi împreună cu el mass-media, i-a asemănat în mod nedrept cu vechea obşte de la Esfigmenou, s-au supus capului de acuzare şi unei serii de mustrări privitoare la ascultarea oarbă, fără cuvânt, nu pentru că au oprit pomenirea Patriarhului (cum a făcut vechea obşte a Mănăstirii Esfigmenou), nici pentru că s-au luat la harţă pentru proprietăţile mănăstirilor sau clădirilor, ci pur şi simplu pentru că au semnat şi au apărat „Mărturisirea de credinţă împotriva Ecumenismului”, singurul text care pune corect problema relaţiilor cu eterodocşii eretici şi cu cei de alte credinţe. Din nefericire, Patriarhul Ecumenic nu a încercat niciodată – şi nici de această dată – să combată bisericeşte textul „Mărturisirii de credinţă împotriva Ecumenismului”. Pentru că, dacă ar aborda teologic şi bisericeşte problema, ar trebui să conştientizeze că se impune să treacă oficial de partea teologiei şi ecleziologiei „post-patristice” care – nefiind „credinţa dată Sfinţilor odată pentru totdeauna” (Iuda 3) – în nici un caz nu este ortodoxă, ci „alta decât cea” pe care Apostolii „ne-au vestit-o nouă” (Galateni 1, 8).

Patriarhul Bartolomeu a folosit o compilaţie de pasaje scripturistice şi patristice în favoarea ascultării faţă de mai-marii bisericeşti şi despre dialogul interminabil cu eterodocşii. Dar faptul că în atacul la persoană şi în discursul despre păruta neascultare a lavreoţilor l-a opus pe Sfântul Ioan Scărarul Apostolului Pavel care porunceşte ca „după întâia şi a doua certare depărtează-te” (Tit 3, 10) de oamenii eretici, dovedeşte că aceste pasaje au fost interpretate în afara contextului şi împotriva „cugetului” („nous”) unanim al ecleziologiei ortodoxe. În zilele următoare, în cadrul următoarelor sale cuvântări, se vor vădi cele de mai sus. Însăşi învăţătura Cuviosului Athanasie Athonitul, ctitorul Marii Lavre, de ale cărui mustrări s-a folosit Patriarhul Ecumenic, întăreşte faptul că, din motive de conştiinţă, monahii trebuie să se îndepărteze de elementele „eteroreligioase şi eterodoxe”.

Suntem întru totul de acord cu Patriarhul Ecumenic care a constatat că „Biserica Ortodoxă, care deţine adevărul, nu are a se teme de nici o cădere sau falsificare a sfintei noastre Credinţe”, după cuvântul Sfintei Scripturi (Matei 16, 18). Acest lucru însă nu este valabil şi pentru arhiereii, clericii, teologii sau laicii care au falsificat credinţa şi ale căror nume s-au înscris cu ocară în rândul celor pe care Biserica îi numeşte, laolaltă, ereziarhi şi eretici.

De aceea, pentru că ascultarea monahilor este raţională şi centrată pe Dumnezeu-Omul Hristos, iar nu de tip guru, se presupune ca ascultătorul să vadă la Episcop şi la părintele duhovnicesc un minim de asemănare cu Hristos. Astfel, Sfinţii interzic ascultarea de mai-marii bisericeşti care se abat de la dogmele şi de la sfintele canoane ale Bisericii.

Numai dacă luăm textul Porto Alegre, (http://www.oikoumene.org/en/resources/documents/assembly/porto-alegre-2006/1-statements-documents-adopted/christian-unity-and-message-to-the-churches/called-to-be-the-one-church-as-adopted.html), plin de compromisuri – prin care a fost acceptată ecleziologia protestantă şi care, potrivit învăţăturii antieretice a Bisericii noastre este identificat ca rău-credincios, ca eretic – şi este de ajuns să se dovedească, contrar celor spuse de Patriarh, că problema nu constă în continuarea dialogurilor, ci în faptul că reprezentanţii ortodocşi încheie acorduri cu eterodocşii într-o atmosferă sărbătorească şi le consfinţesc prin semnătura lor, spre mincinoasa liniştirea a eterodocşilor şi pierderea acestora şi, mai cu seamă, spre ruperea ortodocşilor de Trupul Bisericii.

Este vădit faptul că, după eşecul „vârfurilor” de a se pune teologic de acord, se promovează acum unirea de jos în sus, începând de la turma credincioşilor care sunt ţinuţi în ignoranţă dogmatică. Iar pentru că „Mărturisirea de credinţă” este un factor care împiedică această evoluţie, ea încasează atacul virulent al Patriarhului Bartolomeu. Aceasta este cheia ermineutică prin care se explică dezaprobarea patriarhală faţă de lavreoţii tradiţionali, câtă vreme era de aşteptat ca Patriarhul să vină la Athos pentru a aduce în pace slavă şi mulţumită lui Dumnezeu. Cheia aceasta s-a vădit clar în cuvântarea Patriarhului de la Langadas, la câteva zile după vizita în Sfântul Munte, unde din nou a atacat „organizaţiile de zeloţi care, nefiind în cunoştinţă de cauză,” semnează „mărturisiri de credinţă”. Totuşi, ironia face ca – în contextul vizitei şi cuvântării patriarhului – Marea Lavră să fie locul unde dumnezeiasca dreptate i-a pedepsit exemplar pe cei care, în timpul apostatului Patriarh Vekkos, au preferat ascultarea de mai-marii bisericeşti căzuţi în înşelare ascultării de „Hristos Care transcende veacurile”, de Trupul Lui, adică de Biserică, şi de dogmele neschimbătoare ale Bisericii.

 În numele Adunării Clericilor şi Monahilor Ortodocşi

17 octombrie 2011

Arhimandritul Athanasios Anastasiou, Stareţ, Sfânta Mănăstire a Marelui Meteor,

Arhimandritul Sarantis Sarantos, Parohul Bisericii Adormirea Maicii Domnului, Amarousi, Attiki

Arhimandritul Grigorios Hatzinikolaou, Stareţul Sfintei Mănăstiri a Sfintei Treimi, Ano Gazea, Volos,

Bătrânul Evstratios Ieromonahul, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre, Sfântul Munte Athos,

Protopresviterul Gheorghios Metallinos, Profesor Onorific al Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Atena,

Protopresviterul Theodoros Zisis, Profesor Onorific al Facultăţii de Teologie a Universităţii din Tesalonic.

 Ὀρθόδοξος Τύπος, 21 octombrie 2011, nr. 1898, pp. 1, 7.

Traducere Mihail Ilie

83) Observaţii critice ale Părinţilor Aghioriţi către Patriarhul Ecumenic

8 comentarii

Observaţii critice ale Părinţilor Aghioriţi către Patriarhul Ecumenic

Cu ocazia vizitei oficiale a acestuia din urmă în Sfântul Munte

Preafericite Patriarh Ecumenic, stimate domnule Prim-ministru, este istorică această vizită a celor doi mari lideri ai noştri, al Bisericii şi al patriei, la Sfântul Munte – inima Bisericii Ortodoxe.

Este istorică, pentru că epoca pe care o traversăm este critică, marcată de evenimente care se petrec într-un ritm alert şi cu urmări serioase.

Pe de o parte Ecumenismul, iar pe de alta Globalizarea, cele două forţe vrăjmaşe care vor să stăpânească Biserica Ortodoxă şi patria noastră elenă.

Noi, Aghioriţii, care ne rugăm aici cu durere pentru toată lumea şi mai cu seamă pentru Biserică şi patrie, vă implorăm să nu vă însoţiţi cu aceste forţe ale întunericului.

S-au făcut deja multe greşeli, şi din partea conducerii Bisericii prin compromisuri şi deschideri către Papa eretic, semeţ şi nepocăit, care a distrus Biserica creştină apuseană şi a condus-o la ateism, întuneric şi fărădelege. Şi s-au făcut greşeli şi din partea guvernanţilor patriei, prin supuşenia lor faţă de puterile străine, întunecate, antihristice şi distrugătoare, greşeli de pe urma cărora suferă atât turma Bisericii, care se sminteşte, cât şi cetăţenii greci foarte nedreptăţiţi şi împovăraţi peste puterile lor.

De asemenea, vă rugăm, respectate Patriarh al nostru, ca atunci când veniţi în „Grădina Maicii Domnului”, care, aşa cum toţi mărturisesc, este „Vistierul Ortodoxiei”, să aveţi respectul cuvenit pe care l-au arătat toţi predecesorii Voştri. Să veniţi în Sfântul Munte ca „să primiţi şi nu să impuneţi”, pentru că ceea ce aţi spus în Sinaxa reprezentanţilor şi a stareţilor Sfintei Kinotite că, citez: „nu aveţi părere şi cuvânt şi că trebuie să vă adresaţi doar Episcopului vostru”, înainte de toate anulează statutul special al Sfântului Munte, care se autoadministrează. Această rânduială ne este dată Dumnezeu şi statornicită prin hrisoave patriarhale şi împărăteşti, aşa încât Sfântul Munte să aibă puterea să păzească Tradiţia Bisericii şi să nu fie nevoit să se supună acelor capi bisericeşti care, aşa cum s-a văzut de-a lungul istorie, au apostaziat de la credinţa ortodoxă. Apostat s-a vădit şi Patriarhul Ioannis Vekos[, care a prigonit Părinţii Athoniţi pentru că nu primeau unirea cu Roma n.tr.], în timpul căruia s-arătat martiri şi mărturisitori dintre aghioriţi, câtă vreme el şi-a scris cu litere mari numele în istorie. Pentru aceasta Îl rugăm stăruitor pe Dumnezeu să Vă lumineze, să nu călcaţi pe urmele Patriarhului Vekos, nici Preafericirea Voastră, nici Primul nostru ministru.

În al doilea rând: ştiut este că Sfântul Munte Athos a dat atâţia Sfinţi, încă şi bătrâni contemporani care au fost luminaţi de Dumnezeu şi care sunt pilde pentru întreaga Biserică Ortodoxă. Ştiut este că în orice problemă serioasă toată lumea întreabă „ce spune Sfântul Munte?”, iar Preafericirea Voastră spuneţi acum că Sfântul Munte „n-are părere, nici cuvânt”? Prima oară auzim aşa ceva, asta răstoarnă şi terfeleşte întreaga valoare şi moştenire a Sfântului Munte.

Preafericirea Voastră, în cuvântul Vostru v-aţi referit la soluţionarea problemei instalării noii obşti canonice a Mănăstirii Esfigmenou şi a înlăturării ocupanţilor necanonici ai ei. Cum este canonică noua obşte, de vreme ce potrivit statutului Sfântului Munte trebuia ca Stareţul ei să fie tuns călugăr în Sfântul Munte şi să fie votat de obştea mănăstirii? Şi cum de sunt anticanonici şi ocupanţi părinţii esfigmeniţi în mănăstirea lor?

Această reaşezare a rânduielii legitime, în viziunea Voastră, aduce după sine în Sfântul Munte neorânduieli inedite cu scandaluri şi terfelire în presa internaţională. Şi toate astea, pentru că ei nu vă pomenesc. Noi, Părinţii Aghioriţi, suntem mâhniţi că fraţii noştri esfigmeniţi sunt rupţi de trupul Sfintei Kinotite. Însă, atunci când Preafericirea Voastră provocaţi prin demersuri ecumeniste, cum să aibă părinţii zeloţi comuniune cu Preafericirea Voastră şi cu Sfânta Kinotită care Vă urmează? Încetaţi Preafericirea Voastră activităţile filopapiste, despre care atâţia teologi specialişti mărturisesc că păgubesc Biserica Ortodoxă, ca să se realizeze unitatea noastră în Hristos Iisus,

Căruia se cuvine slava şi puterea în veci. Amin.

Cu respect deplin faţă de instituţia Patriarhiei Ecumenice

şi cu rugăciuni neîncetate pentru Biserică şi Patrie,

Părinţi Aghioriţi

Ὀρθόδοξος Τύπος, nr. 1899, 28 octombrie 2011, pp. 1, 6.

Traducere Mihail Ilie

Alte articole pe această temă: 

COMUNICAT AL SFINTEI COMUNITĂŢI A SFÂNTULUI MUNTE ATHOS

SFANTA CHINOTITA A SFANTULUI MUNTE ATHOS IMPOTRIVA ACORDULUI DE LA BALAMAND SI A EREZIEI “BISERICILOR SURORI”

Manastirea Esfigmenu   http://www.crestinortodox.ro/biserica-lume/manastirea-esfigmenu-121406.html

MANASTIREA ESFIGMENU ESTE DIN NOU ASEDIATA!(conflictul a inceput 1965)http://www.mdn.md/index.php?

view=viewarticle&articleid=3682

82) Mitropolitul Serafim de Kythire şi Antikythire: ”Toate Bisericile Ortodoxe care deraiază, incluzând şi Biserica locală a Patriarhiei Ecumenice, trebuie rechemate la rânduială!”

3 comentarii

Mitropolitul Kythirelor şi Antikythirelor,

în scrisoarea sa adresată Arhiepiscopului Atenei, solicită:

 

CONVOCAREA SINODULUI PENTRU DEZBATEREA

GRAVELOR PROBLEME DOGMATICE ŞI ECLEZIOLOGICE

 

Nu este posibil să lăsăm la … „mila lui Dumnezeu” teologia „postpatristică” prin care se blasfemiază Duhul Sfânt, evoluţia necontrolată a dialogurilor teologice cu papistaşii, teologia postmodernismului, care este de factură protestantă, denaturarea tainei Botezului de către Biserica Ortodoxă a Serbiei, care copiază modul papistaş de botezare, precum şi împreună-rugăciunile Patriarhului Ecumenic cu papistaşii eretici şi cu armenii sau împreună-rugăciunile şi împreună-liturghisirile acestuia cu clerici care nu au preoţie canonică. Toate Bisericile Ortodoxe care deraiază, incluzând şi Biserica locală a Patriarhiei Ecumenice, trebuie rechemate la rânduială. Pentru că aceste chestiuni nu sunt particulare, ci panortodoxe şi îşi au sursa în Sfânta Evanghelie, în Sfânta Scriptură şi în Sfintele Canoane comune [tuturor Bisericilor Ortodoxe] şi în dogmele ortodoxe ale credinţei noastre şi nimeni nu are dreptul să le încalce.

În scrisoarea sa adresată Preşedintelui Sfântului Sinod – Arhiepiscopul Atenei, kir Ieronim –, Înaltpreasfinţitul Mitropolit al Kythirelor şi Antikythirelor, kir Serafim, cunoscut în întreaga Biserică Ortodoxă pentru poziţiile sale antiecumeniste,  antipapistaşe şi antieretice, exprimă neliniştea sa faţă de evoluţia Bisericii Ortodoxe, de falsificarea Adevărului şi a măsluirii mesajului mântuitor evanghelic al acestuia. Înaltpreasfinţitul Mitropolit cere de la Preşedintele Sinodului Permanent să aducă în dezbaterea Sinodului chestiuni grave pe care le-au propus deja prin documente şi declaraţii Înaltpreasfinţiţii Mitropoliţi: Serafim al Pireului, Pavlos al Glyfadei, Ambrozie al Kalavrytelor şi Eghialiei, Andrei al Konitsei şi Ieremia al Gortynei şi Megalopoleos-ului.

Înaltpreasfinţitul Mitropolit al Kythirelor şi Antikythirelor în scrisoarea sa către Arhiepiscop cere să se discute în Sinod şi să se ia decizii asupra următoarelor probleme:

 1)      „Cardul Cetăţeanului”,

2)      falsificarea Tainei ortodoxe a Botezului de către Biserica Ortodoxă a Serbiei, care copiază modul papistaş de botezare şi astfel contravine tradiţiilor Bisericii Ortodoxe,

3)      participarea necanonică a reprezentanţilor papistaşi şi armeni la Vecernia Dragostei [Vecernia Paştelui, a Doua Înviere, n.tr.], în cadrul Patriarhiei Ecumenice, pe durata căreia au citit îmbrăcaţi în veşminte liturgice Evanghelia Dragostei, intrând prin Uşile Împărăteşti ca şi cum ar fi fost preoţi canonici,

4)       dezaprobarea pe care a primit-o Mitropolitul Glyfadei, kir Pavlos, din partea Episcopului Sinodal competent cu dialogul interortodox, pentru faptul că a solicitat ca dezbaterile şi deciziile asupra mersului dialogului teologic cu papistaşii să fie supuse aprobării plenului Sinodului,

5)      teologia „postpatristică” şi teologii „postpatristici” care blasfemiază pe Duhul Sfânt, aşa cum a demonstrat Mitropolitul Gortynei şi Megalopoleos-ului,

6)      teologia „postmodernă” care este de factură protestantă.

 

Înalpreasfinţitul Mitropolit al Kythirelor şi Antikythirelor, kir Serafim, solicită Arhiepiscopului ca temele menţionate mai sus să nu fie lăsate … „la mila lui Dumnezeu”. Nu sunt chestiuni particulare, atrage atenţia, ale Bisericilor locale de aceeaşi credinţă, ci comune, universale şi panortodoxe. Temele acestea, subliniază, se întemeiază în Sfânta Evanghelie şi în întreaga Sfântă Scriptură, în Sfintele Canoane şi în Sfintele Dogme comune ale credinţei ortodoxe.

SCRISOAREA

Textul integral al scrisorii Înaltpreasfinţitului Mitropolit al Kythirelor şi Antikythirelor, kir Serafim, către Arhiepiscopul Atenei şi Preşedintele Sinodului Peramenent, kir Ieronim, în care subliniază indirect, dar clar, că trebuie chemate la ordine Bisericile Ortodoxe (inclusiv Patriarhia Eecumenică):

„Preafericite Sfinte Preşedinte, Înaltpreasfinţiţi Sinodali,

Mai întâi de toate doresc ca prin prezenta să adresez încă o dată urarea de grabnică însănătoşire şi restabilire a sănătăţii Voastre, a Preafericitului Preşedinte, pentru a Vă putea continua nestingherit împlinirea datoriilor de o copleşitoare răspundere pe care le aveţi în calitate de Întâistătător şi Preşedinte al Sfântului Sinod al Bisericii Elene.

În continuare să mi se permită, Preafericite şi Înaltpreasfinţiţi Sinodali, să semnalez pe scurt acele decisive subiecte, arzătoare şi urgente, care preocupă Biserica noastră şi despre care au scris preoţi şi respectabili fraţi ai Noştri, Împreună-Episcopi, dar până în prezent nu s-a făcut auzită oficial şi competent vocea Bisericii, a celor mai înalte organe administrative ale acesteia.

  1. Tema arzătoare şi neliniştitoare pentru milioane de creştini a Cardului Cetăţeanului, în legătură cu care au avut loc numeroase manifestaţii şi evenimente şi s-au dat publicităţii multe luări de poziţie, printre care se numără şi documentul pe această temă care V-a fost adresat de Înaltpreasfinţitul Mitropolit al Kalavrytelor şi Eghialiei, kir Ambrozie. Proiectul de lege pe această temă a fost deja depus spre aprobare în Parlamentul Grecilor, fără ca anterior, potrivit promisiunii Ministrului de Interne, domnul Ioannis Ragkousis, să fie adus la cunoştinţă Sfântului nostru Sinod pentru ca Biserică să-şi exprime poziţiile asupra acestuia. Sfânta Chinotită a Sfântului Munte a luat o poziţie clară în acest sens, în timp ce noi, Episcopii care constituim plenul venerabilului nostru Sinod am păstrat tăcerea până în clipa de faţă.
  2. Mulţimile „revoltaţilor”, ale semenilor noştri, se sprijină în multe privinţe pe încrederea în Mama Biserică, unde mulţi găsesc scăpare pentru nevoile lor de trai şi pentru pâinea cea spre fiinţă, dar şi pentru râvnita ieşire din criza morală şi duhovnicească, şi astfel, ieşind din criza morală şi duhovnicească, să găsească soluţii în această „umflată” criză economică. Aceşti oameni se sprijină în Biserică, în ciuda scandalurilor bisericeşti şi a diferitelor situaţii deplorabile care eventual sunt înfăţişate publicului. Ei se sprijină deci în Maica Biserică considerând-o Arcă a Mântuirii, tezaurizatoarea dumnezeiescului har, iconoamă a Tainelor lui Dumnezeu şi depozitară a dumnezeiescului Adevăr mântuitor, deţinătoare a ancorei sigure a credinţei noastre. Biserica constituie unica nădejde, scăpare şi mântuire a noastră. De aceea, răspunderea noastră, a Păstorilor Bisericii, este întreit mai mare şi ne revine în întregime, dacă nu ne dovedim vrednici şi consecvenţi cu misiunea noastră sau, încă mai rău, dacă smintim pliroma Bisericii noastre, dacă nu păzim, ca pe lumina ochilor, nefalsificată, sfânta credinţă şi tradiţie ortodoxă sau dacă desconsiderăm păstrarea şi mărturisirea învăţăturii dogmatice şi bisericeşti curate şi predaniile evanghelice, ascetice şi duhovniceşti (…).

Dacă şi noi îi vom dezamăgi pe „revoltaţi” în chestiuni care ţin de credinţa şi tradiţia ortodoxă, în subiectele deja molipsite de falsificare a adevărului şi de măsluire a mesajului mântuitor al Evangheliei, dacă îi vom dezamăgi încurcându-ne în tentaculele ereziei, ale înşelării şi ale comuniunii cu ereticii şi cu cei excomunicaţi, atunci vai nouă!, situaţia va fi mai sumbră şi mai  nefericită ca niciodată şi omeneşte vorbind vom ajunge în mare impas.

Înaltpreasfinţitul Mitropolit al Pireului, kir Serafim, în documentele recente adresate Preafericirii Voastre, semnala:

a) abaterea eretică a Patriarhiei Serbiei în săvârşirea Sfintei Taine a Botezului nu prin procedura tradiţională a întreitei cufundări şi ridicări, ci prin stropire (botezul papistaşilor) sau prin turnare de apă, fapt care invalidează botezul ortodox şi constituie o deviere de la tradiţia ortodoxă, cu tot ce decurge din aceasta, şi un impediment de netrecut în comuniunea eclezială cu celelalte Biserici Ortodoxe, aşa cum prezintă în analiza sa exhaustivă Mitropolitul Serafim, şi

b) participarea necanonică, îmbrăcaţi în veşminte liturgice, a reprezentanţilor papistaşilor şi armenilor în Catedrala Patriarhală a Bisericii Primului Tron a Constantinopolului, în timpul Vecerniei patriarhale a Dragostei [Vecernia Paştelui], când ambii reprezentanţi – îmbrăcaţi cu veşminte – au citit în limba lor Evanghelia Dragostei, intrând prin Uşile împărăteşti ale Catedralei Patriarhale ca şi cum ar fi fost clerici canonici aflaţi în comuniune bisericească.

Acest act, inadmisibil şi de neiertat din punct de vedere canonic, de vreme ce este vorba de liturghisitori care nu mai au comuniune euharistică cu noi, se situează din punct de vedere al gravităţii mai sus de simpla împreună-rugăciune şi mai jos de împreună-liturghisirea şi de împărtăşirea din Potirul comun. Şi, dacă simpla împreună-rugăciune atrage după sine o grea canonisire: „Dacă cineva s-ar ruga, chiar şi în casă, împreună cu cel afurisit – scos din comuniune –, acela să se afurisească, Canonul 10 Apostolic[1], cum se stabileşte canonisirea pentru împreună-liturghisirea, înţeleasă în sens mai larg, la Dumnezeiasca Liturghie oficială a celui mai înalt dintre Praznicele Împărăteşti, ţinând seama de faptul că absolut nimeni, nici măcar Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe Locale nu fac excepţie de la acest canon?

Astfel stând lucrurile, împreună-liturghisirea este un impediment în comuniunea bisericească, pentru că „se ridică astfel hotarele veşnice pe care le-au aşezat Părinţii”. Asta, şi pentru că actul împreună-liturghisirii, în loc să contribuie la adevărata apropiere şi comuniune după Dumnezeu [a celor rupţi de Biserică], nu face decât să acumuleze probleme de conştiinţă şi culpabilitate datorate încălcării Sfintelor Canoane, să provoace pierderea încrederii şi să devină un factor provocator de sminteală şi de pierdere a sufletelor „pentru care a murit Hristos”.

  1. Un alt frate al nostru în Domnul, Înaltpreasfinţitul Mitropolit al Glyfadei, kir Pavlos, solicitând, prin documentul său cu nr. 484/12-4-2011, adresat Sinodului Permanent, „ca deciziile Comisiei Sinodale pentru Relaţii Interortodoxe şi Interreligioase a) privitoare la participarea Bisericii Greciei la Consiliul Mondial al Bisericilor şi la b) Dialogul cu Romano-Catolicii, cu Protestanţii şi cu orice altă grupare din afara Bisericii – decizii aprobate deja de Sinodul Permanent – să se introducă spre dezbatere şi aprobare în Plenul Sinodului Bisericii Greciei, pentru că sunt extrem de serioase şi au urmări duhovniceşti extrem de importante …” a fost dezaprobat de un mai proaspăt împreună-episcop al nostru, deşi propunerile Mitropolitului Glyfadei sunt corecte şi indicate.
  2. Se impune ca propunerile de mare actualitate şi urgente ale Înaltpreasfinţiţilor Mitropoliţi Ambrozie al Kalavrytelor şi Eghialiei şi Andrei al Dryinoupoleos-ului, Pogonianei şi Konitsei cu privire la numirea de noi preoţi parohi şi la salarizarea clerului, să obţină atenţia cuvenită.

 şi

  1. Luarea de poziţie în duhul Părinţilor Bisericii a Înaltpreasfinţitului Gortynei şi Megalopoleos-ului, kir Ieremia, împotriva teologiei „postpatristice” şi a teologilor „postpatristici”, ca fiind blasfemie împotriva Duhului Sfânt (care şi în esenţa aşa se întâmplă), este corectă şi vrednică de atenţie. Acelaşi lucru este valabil şi pentru caracterul relativ al principiilor pe care se bazează [teologia] „postmodernităţii”, de factură protestantă. Protestantismul este punctul de plecare atât pentru viziunea „postpatristică”, cât şi  pentru cea „postmodernă”, propunând ca toate temele teologice să se redefinesc permanent pe temeiuri şi date mereu noi, mereu altele (fapt care o exclude astfel din tradiţia ortodoxă solidă şi neschimbabilă).

Preafericite, Înaltpreasfinţiţi Sinodali,

Cu smerenie consider că – prin toate cele expuse mai sus şi prin care îmi exprim deplinul acord cu Înaltpresfinţiţii Mitropoliţi pomeniţi mai sus şi semnez şi eu cu toată inima luările lor de poziţie – este necesar ca Sfântul Sinod să ia poziţie oficială şi responsabilă, pentru că sunt teme extrem de serioase şi preocupă cu nelinişte pliroma creştină a Preasfintei noastre Biserici şi prin urmare trebuie să preocupe şi pe venerabilul nostru Sinod.

Să nu lăsăm, pentru Dumnezeu!, aceste subiecte dogmatice şi bisericeşti, mai importante decât oricare altele, „la mila lui Dumnezeu …”, pentru că avem o răspundere foarte mare. Nu sunt chestiuni particulare ale Bisericilor locale de aceeaşi credinţă, ci comune, universale şi panortodoxe, pentru că temele acestea se întemeiază în Sfânta Evanghelie şi în întreaga Sfântă Scriptură, în Sfintele Canoane şi în Sfintele Dogme comune ale credinţei noastre creştine. Când, spre exemplu, o Biserică de aceeaşi credinţă procedează la împreună-rugăciuni cu eterodocşii, cu ereticii sau cu cei de altă religie, când oferă Sfintele Taine celor care, potrivit Dreptului Canonic al Bisericii noastre, sunt afurisiţi, atunci când împreună-liturghiseşte cu aceştia, în sensul propriu sau în sensul mai larg al cuvântului, în timpul dumnezeieştilor slujbe, şi dacă eventual acceptă, Doamne fereşte!, căsătoria sau hirotonia homosexualilor sau desfiinţarea impedimentelor la preoţie ş.a., atunci celelalte Biserici de aceeaşi credinţă, ca să poată avea comuniune bisericească fără impedimente cu acea Biserică, se impune să o recheme la rânduială. Şi acest lucru nu constituie în nici un caz amestec în treburile interne ale unei Biserici Locale de aceeaşi credinţă.

Dacă foarte recent s-a rupt comuniunea bisericească dintre două Patriarhii Ortodoxe[2] datorită unei probleme de rânduială canonică, dar nu şi dogmatică, cu câtă sensibilitate şi cu câtă frică de Dumnezeu şi cutremur trebuie să abordăm teme teologice şi dogmatice mai importante decât neorânduiala jurisdicţională!

Implorând înţelegerea Voastră şi abordarea cu discernământ a temelor actuale şi arzătoare de mai sus spre binele pliromei creştine a Bisericii noastre, rămân,

Cu cel mai profund respect,

cel neînsemnat între Episcopi

† Mitropolitul Serafim al Kythirelor

Ὀρθόδοξος Τύπος, 1 iulie 2011, nr. 1885, pp. 1, 7.

Traducere Anna Theodorou

Vă recomandăm să citiți

10.)Se impune înlocuirea tuturor ierarhilor ortodocşi filoecumenişti

42) Întrebările unui ortodox cu privire la dialogul cu romano-catolicii

9.)“Predica antiortodoxă a ecumeniştilor este o dezmembrare a Bisericii”

1.)Încercări unioniste după schismă şi dialogul contemporan al Bisericii Ortodoxe cu Biserica Latină

2.)Uniaţia ca prototip al falsei uniri. Limitele diversităţii în unitate.

4.)Intrebări și răspunsuri din cadrul conferinței Primatul-Sinodalitate și Unitate a Bisericii desfașurate la data de 28.04.2010 în orașul Pireu .

52) PERICOLUL EVIDENT AL SCHISMEI ÎN CADRUL BISERICII ORTODOXE A SERBIEI

65) Mitropolitul Gortinei, Ieremia: ”Pentru ortodocşii adevăraţi nu exista alt mod de unire decât prin întoarcerea romano-catolicilor la credinţa ortodocşilor”

32. În Atena 150.000 de greci au protestat timp de patru ore împotriva cardului cetățianului (potrivit celor declarate de Părintele Nektarios Moulatsiotis)

36. Comunicarea domnului Hristos Papasotiriou, avocat al Curţii Supreme de Justiţie, în cadrul conferinţei GUVERNAREA ELECTRONICĂ ŞI DREPTURILE OMULUI, organizată de Εστία Πατερικών Σπουδών (Vatra de Studii Patristice), sub egida Facultăţii de Filozofie a Universităţii din Atena pe data de 31 martie 2011

40. Buletinul oficial al Sfântului Munte Athos referitor la Cardul Cetățianului

43. ABORDARE TEOLOGICĂ A GUVERNĂRII ELECTRONICE – Comunicarea Părintelui Arhimandrit Sarandis Sarandos, în cadrul conferinţei GUVERNAREA ELECTRONICĂ ŞI DREPTURILE OMULUI

35) În Grecia Mitropolitul Ambrozie al Kalavritelor și noul Mitropolit al Kifisiei dimpreună cu preoții și monahii au spus NU ”cardului cetățeanului”

36) Sfântul Sinod al Cretei despre Cardul Cetăţeanului şi ora de religie

23) Retrageri în masă ale credincioşilor din „Biserica” papistă a Austriei

49) Mitropolitul Serafim al Pireului: ”grecoteii NOII EPOCI marginalizează Facultăţile de Teologie”

48) Se cere caterisirea Mitropolitului Ignatie al Dimitriadei și cenzurarea poziţiilor eretice ale Academiei Teologice de la Volos

59) Mitropolitul Stagonelor şi Meteorelor: „Trebuie să acţioneze poporul şi să-şi apere credinţa!”


[1] Traducerea canonului este preluată din FLOCA, IOAN N. arhidiac. prof. dr., Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note şi comentarii, Sibiu 1993, p. 14. [n.tr.]

[2] Patriarhia Ierusalimului a rupt unilateral comuniunea cu Patriarhia Română. n.tr
.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.