Reactii de suținere a starețului Efrem din partea preoților români

Către obştea Sfintei Marii Mănăstiri Vatoped

din Sfântul Munte Athos,

Am primit vestea arestării Părintelui Stareţ Efrem, încă din ziua Praznicului Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, şi vă mărturisesc că împărtăşesc cu familia, parohia şi prietenii mei durerea acestei mari nedreptăţi.

Pentru mine, Părintele Stareţ Efrem rămâne un om cu viaţă sfântă şi un adevărat părinte duhovnicesc. Sunt încredinţat că această încercare îngăduită de Dumnezeu va fi pentru Sfinţia Sa o nouă treaptă de înaintare în sfinţenie, dar durerea prin care trece Gheronda Efrem trebuie s-o împărtăşim şi noi, cei care am fost povăţuiţi şi ajutaţi de dânsul.

De peste 15 ani vin, împreună cu grupuri de pelerini, cel puţin o dată pe an la Mănăstirea Vatoped şi de fiecare dată m-am întors acasă întărit de duhul rugăciunii şi de sfatul Părintelui Stareţ Efrem.

L-am însoţit, de asemenea, pe Părintele Stareţ Efrem în două din cele 4 pelerinaje făcute în România, pelerinaje organizate de Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia, cu binecuvântarea IPS Arhiepiscop Andrei, în prezent Mitropolitul Clujului. Am înregistrat şi apoi am difuzat la postul nostru de Radio Reîntregirea omiliile şi conferinţele Părintelui Stareţ din aceste pelerinaje şi am realizat mai multe interviuri despre viaţa duhovnicească din Sfântul Munte Athos şi din Mănăstirea Vatoped. Părintele Stareţ Efrem a ajutat atunci, şi nu numai atunci, foarte mult Mănăstirile Lupşa, Oaşa şi Râmeţ dăruindu-le şi câte o copie după icoanele Paramytia şi Pantanassa. Tot atunci Părintele Stareţ Efrem a ajutat cu bani preoţi cu copii mulţi, credincioşi şi postul de Radio Reîntregirea. Acelaşi ajutor l-a dat, de fiecare dată, pelerinilor din judeţele Alba şi Mureş, atunci când a fost nevoie (asta ştiu personal).

Îmi este greu să scriu acum când Părintele Stareţ este la închisoare, dar nu pot să nu mărturisesc cât bine, câtă pace şi câtă binecuvântare a adus în viaţa şi-n familia mea. L-am pomenit şi-l pomenesc mereu în rugăciunile mele şi la fiecare Sfântă Liturghie, pentru nu se poate să nu-l pomenesc pe acest om, care slujeşte ca un înger. N-am mai văzut la nimeni trăirea şi durerea strălucitoare pe care o are Părintele Stareţ atunci când liturghiseşte. Adaug şi eu o lacrimă la şirul de lacrimi pe care Gheronda Efrem îl varsă acum în închisoare. Mă simt închis şi eu, chiar dacă sunt liber să scriu aceste cuvinte. Mă doare, de asemenea, tăcerea ierarhilor, a preoţilor şi credincioşilor români, care nu reacţionează deloc la această mare nedreptate şi batjocorire a Părintelui Stareţ Efrem, a Sfântului Munte şi a Bisericii, bine ştiut fiind faptul că Mănăstirea Vatoped este cea mai deschisă mănăstire athonită pentru pelerinii români.

Rămâne, pentru mine, Părintele Stareţ Efrem un adânc de smerenie şi o punte de lumină şi har. Mă rog Domnului Hristos, Maicii Preacurate, prin a cărei inimă a trecut sabia răstigniri Fiului ei şi Dumnezeului nostru şi tuturor sfinţilor să-l întărească pe Părintele nostru Stareţ Efrem pentru a putea da mărturia Adevărului şi a vieţii neprihănite, în acest veac al minciuni şi al nedreptăţii. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor, ne spune Domnul Hristos. Fericit este Stareţul Efrem că poate dea această mărturie. Iar Apostolul Pavel ne mângâie de 2000 de ani cu cuvântul adevărului că „toţi care voiesc să trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniţi” (2 Tim. 3, 12).

Fie ca Dumnezeul milei şi al îndurărilor să-i ierte pe cei care au făcut această fărădelege trimiţându-l la închisoare pe Părintele Stareţ Efrem, iar pe Sfinţia Sa să-l aducă degrabă întărit în mijlocul obştii Sfintei Mănăstiri Vatoped, acolo unde l-a pus Dumnezeu.

Cu durere şi cu dragoste,

Părintele Sabin Vodă din Alba Iulia

STAREŢUL EFREM DE LA MĂNĂSTIREA VATOPED ARESTAT ÎN AJUNUL CRĂCIUNULUI

pr. Ioan Valentin Istrati

Arestarea starețului de la Vatoped la doar o zi înainte de sărbătoarea sfântă a Crăciunului a stârnit valuri de proteste în întreaga lume, fiind considerată o formă de intimidare a Bisericii din partea unei părţi a clasei politice.

În acelaşi timp, detenţia unui stareţ care nu reprezintă un pericol social, şi care este acuzat de un schimb de proprietăţi complicat între mănăstire şi stat, este văzută de majoritatea creştinilor ca fiind un abuz şi un exces absurd de zel din partea justiţiei greceşti.

Comisia de doctori care l-au examinat pe stareţul cu viaţă sfântă Efrem a declarat că pacientul nu poate suporta detenţia datorită stării sale de sănătate. Comunitatea monastică a Mănăstirii Vatoped a declarat într-o scrisoare sprijinul ei pentru Arhimandritul Efrem, se arată de către agenţia de ştiri B.B.C. (http://www.bbc.co.uk).

Mai mult decât atât, sute de greci au manifestat împotriva întemniţării stareţului chiar în ziua Ajunului Crăciunului. Mai multe partide politice din Grecia au criticat acid acţiunea, însă Ministrul Justiţiei, Miltiadis Papaioannou, a spus că nu are intenţia în a interveni în sistemul judicar.  

Arhiepiscopul Ieronim, primatul Bisericii Ortodoxe a Greciei a pus în discuţie timpul arestării, dar a declarat că are încredere în sistemul juridic al ţării.

Rusia însă a criticat în termeni mai puţin diplomatici acest abuz de autoritate a statului, milioane de oameni care s-au închinat la Brâul Maicii Domnului care a fost însoţit în Rusia de Stareţul Efrem, manifestându-şi consternarea şi tristeţea pentru arestarea sa.

Ministrul Rus de Externe a declarat că decizia arestării violează regulile Curţii Europene a Drepturilor Omului.

De asemenea, Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, Preşedintele Departamentului pentru relaţii externe al Bisericii Ruse a spus că arestarea este “un atac ostil împotriva călugărilor din Athos şi asupra Bisericii Ortodoxe în general”.

Igor Yakimchuk, Secretarul Departamentului Bisericii Ortodoxe Ruse pentru relaţiile externe a spus că decizia de a-l ţine în arest pe Efrem “crudă şi iraţională” şi “exclusiv o decizie de natură politică”. “Este un fapt fără precedent şi este firesc să ne îngrijorăm” a spus acesta pentru Agenţia de ştiri Interfax Religion. “Chiar dacă asumăm că Efrem este vinovat, arestarea unui stareţ trebuie să fie ultima soluţie”. Stareţul Efrem s-a întâlnit de două ori cu Primul Ministru rus Vladimir Putin în timpul pelerinajului său în Rusia, şi aceasta ar fi de fapt raţiunea arestării stareţului.

Aceste comentarii au determinat “Uniunea Judecătorilor şi Procurorilor” din Grecia să acuze Rusia că încearcă să pună presiune pe sistemul judiciar al Greciei. “Este fără precedent ca o ţară străină să critice deciziile justiţiei independente greceşti” a spus purtătorul de cuvânt al Uniunii.

Stareţul este acuzat că ar fi primit prin decizie judecătorească lacul Vistonida şi mai multe proprietăţi în Xanthi, printr-o decizie judecătorească în 2003 (atunci judecătorii ar trebui acuzaţi) şi că apoi ar fi schimbat aceste proprietăţi cu unele clădiri. Există însă acte doveditoare că lacul Vistonida aparţine Mănăstirii Vatoped din 1080, printre altele şi un Decret Imperial Bizantin care certifică proprietatea “totală şi pentru totdeauna” a mănăstirii asupra lacului. De fapt, în joc sunt anumite jocuri politice ale partidelor politice din Grecia care încearcă să intimideze lucrarea Bisericii.

                                             Răstigneşte-l! Răstigneşte-l!

de Pr. Răzvan Andrei Ionescu

Oricât de departe aş fi de a îndrăzni către cinstea de a putea sprijini, măcar câtuşi de puţin, pe un om de talia duhovnicească a părintelui Efrem, nu pot să tac! Două mii de ani după Răstignirea care ne este nouă, tuturor, atât de cunoscută, a privi cu indiferenţă astăzi, iată, la unul mai curat decât atâţia şi atâţia de astăzi, retras din lume tocmai pentru a fi de folos lumii care trăieşte confuzia actuală, să-l privesc cum este dus la răstignire pentru că cineva trebuie să răspundă pentru mizeria lumii în care trăim, mulţumim iubită Eladă a atâtor sfinţi şi mărturisitori care au înnobilat pământul tău pentru spectacolul jalnic pe care astăzi ni-l oferi! Mărturisesc ca sunt unul care iubeşte Grecia şi care se străduieşte în fiecare an, cel puţin o dată, dacă nu mai mult, să o viziteze pentru a putea primi binecuvântarea dumnezeiască a unui astfel de loc unic în lume care este „Aghion Oros”, loc pe care nu pierd ocazia să-l fac cunoscut public în Franţa[i] de câte ori am ocazia, dând în acest fel mărturie despre frumuseţea Greciei de azi. Nu pot grăi cuvintele evlavia pe care o am pentru Grecia profundă, Grecia care produce sfinţenie la ora actuală (a se vedea pleiada de chipuri ale sfinţeniei contemporane ca părintele Paisie, Porfirie, Sofronie, etc) în lumea aceasta aflată în atâta nevoie de a contempla chipuri contemporane înnobilate de viaţa curată, de a înţelege posibilităţile reale ale vieţuirii umane la măsurile pe care numai harul lui Dumnezeu le poate oferi. Nu numai eu vin anual în Grecia, ci aduc cu mine mulţime de oameni care o descoperă. Sfântul Munte, şi în contextul acestuia mănăstirea Vatoped, oferă o faţă a Greciei fără de care lumea de azi este infinit suferindă. Privind de aici din Occident la durerea lumii actuale vedem corupţie, manevre politice osânditoare pentru conştiinţe, abilitate păcătos-exersată de a eluda fiscul de către oameni mai mult sau mai puţin bogaţi, dar deseori extrem de bogaţi, fără scrupule, în timp ce alţii sunt împinşi actualmente spre sinucidere prin degradarea condiţiilor de viaţă, vedem lăcomie care duce la dezintegrare umană. Faţa luminoasă, ca să nu spun adevărata schimbare la faţă a Greciei, este, o spun cu tărie, cea provenind din această unicitate a sa de a mărturisi prin oamenii săi de virtute şi de nobleţe duhovnicească un chip de vieţuire care îl arată pe Dumnezeu pe pământ. Este Grecia splendidă de care avem atâta nevoie!

Plâng însă astăzi acest popor care este capabil să îşi trimită sfinţii în închisori! Care îi poartă ca jertfă pentru amarul de mizerie pe care îl produc alţii din umbră pentru interese străine de bunul simţ şi care produc înstrăinare de Domnul! Experienţa românească din anii comunismului, în care frumoşii la chipul cel lăuntric erau jertfiţi în chingile unui sistem care promova oroarea şi degradarea umană, îmi sunt încă proaspete ca fiu ce sunt al acestui popor trecut printr-o revoluţie recentă în care s-a strigat „vom muri şi vom fi liberi!”. Cu atât mai mult indignarea mea creşte trăind astăzi într-o Franţă, ţară prin excelenţă a drepturilor omului, în care, deşi departe de a se mai legitima astăzi majoritar ortodox ca în trecut (a se vedea primul mileniu şi sfinţii pe care i-a produs), îndrăznesc să cred că dreptul juridic al cetăţeanului „gheronda Efrem” nu ar fi fost terfelit şi călcat în picioare printr-o reţinere abuzivă ca şi cum avem de-a face cu un infractor dovedit, stăruitor în faptele sale necurate! Părinte Efrem, Franţa ortodoxă, prin vocea celor mici ca mine, dar deopotrivă spun prin vocea celor obişnuiti cu aceste drepturi pe care le avem cu toţii într-o Europă comună, şi pe care propria dumneavoastră ţară le tratează discreţionar în ceea ce vă priveşte într-un mod care stârneşte indignare, vă este alături! Simţim că în spate se ascunde o condamnare făţişă a unui mod de viaţă şi de simţire cum este cel monahal aghiorit, sau în sens larg creştin ortodox, lucru care nu cred că s-ar putea întâmpla în Franţa, respectuoasă juridic faţă de convingerea religioasă a fiecăruia.

Părinte Efrem, purtaţi către noi prin monahismul aghioritic ceea ce pentru mulţi reprezintă summum-ul pe care îl oferă Grecia lumii actuale! Pentru trăirea dumneavoastră şi pentru modul de vieţuire athonit batem atâta drum ca să cunoaştem Grecia şi pe poporul său, până şi turismul cel atât de îmbietor din ţara dumneavostră este departe de a ne atrage cu atâta insistenţă. Departe de a considera că rânduiala financiară a mănăstirilor athonite ar fi contribuit cu ceva la spolierea Greciei, cum sună acuzaţiile mai mult sau mai puţin spuse cu voce tare, consider dimpotrivă ca modul duhovnicesc în care aţi pus în lucrare refacerea corpurilor mănăstirii, aflate iniţial în avansată stare de degradare, şi primirea atâtor mii de pelerini anual, modul în care ştiţi cu atâta dragoste să întâmpinaţi pe tot omul căutător de Adevăr şi de orice fel de sprijin, fie el şi financiar mai ales în aceste vremuri de criză, îmi stârneşte admiraţia şi mă îndeamnă să mă rog la Dumnezeu să nu se primejduiască veşnic sufletele celor care, iată, nu vă îngăduie lucrarea şi mărturisirea, şi vă propun ca răsplată pentru bunătatea şi competenţă arătate pedepsire. Prin cele ce se petrec acum, îmi pare că o dată în plus în lume Taina lui Dumnezeu este chemată să se manifeste: răstignirea în Hristos este cale sigură către Înviere!

---

[i] A se vedea emisiunea dedicată pe canalul tv Direct 8, „Dieu, merci!”, etc

surse:  http://www.pemptousia.ro/2011/12/scrisoare-de-sustinere-a-parintelui-staret-efrem/, http://www.doxologia.ro/ortodoxia-lume/staretul-efrem-de-la-manastirea-vatoped-arestat-ajunul-craciunului, http://www.pemptousia.ro/2011/12/rastigneste-l-rastigneste-l/

” –

Cuvântul Mitropolitului de Limasol, Atanasie, la manifestaţia de protest care a avut loc în Cipru, pe 28 decembrie 2011, în faţa Ambasadei Greciei : ”Nu pe staretul Efrem il pling, ci pe noi ne plângem”

Cuvântul Mitropolitului de Limasol, Atanasie, la manifestaţia de protest care a avut loc în Cipru, pe 28 decembrie 2011, în faţa Ambasadei Greciei

Este adevărat că niciodată nu m-am gândit că vom ajunge în acest ceas, în acest ceas atât de greu, atât de trist şi atât de plin de ruşine prin acest act de închidere a lui Gheronda Efrem. Şi totuşi nimic din toate acestea nu se găseşte [în afara] Proniei iubirii lui Dumnezeu faţă de noi toţi şi, cu siguranţă, Dumnezeu urmăreşte fiecare amănunt al vieţii noastre şi nu lasă pe nici un om. El Însuşi, personal, sprijină pe tot omul încercat, pe tot omul nedreptăţit, pe tot omul care I se aseamănă, pentru că tot omul nedreptăţit, aşa cum spunea Gheronda Paisie [Aghioritul] se aseamănă lui Hristos Celui nedreptăţit şi Hristos intră în inima acestui om şi rămâne cu el. Şi inima lui devine cu adevărat Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ.

Am cântat în aceste zile, fraţii mei, în zilele Crăciunului, lăudând Naşterii Naşterea Domnului nostru: „Veniţi, credincioşilor, să vedem unde S-a născut Hristos”. Ne îndeamnă Biserica noastră din trăirea ei să alergăm să vedem unde S-a născut Hristos, pentru că acest lucru are mare însemnătate pentru noi toţi. Şi, desigur, Naşterea lui Hristos nu este un simplu eveniment istoric care a avut loc în urmă cu 2000 de ani, ci un eveniment zilnic pe care îl trăieşte fiecare suflet care vrea să-L urmeze şi să-L întâlnească. La fel şi noi putem să spunem că auzim înlăuntrul nostru acest îndemn al Bisericii şi vrem să-L vedem pe Hristos, vrem să-L întâlnim, vrem să vedem unde Se naşte şi unde Se găseşte. Şi dacă în acest ceas vrem să căutăm unde este Hristos, cu siguranţă nu-L vom găsi în palatele oamenilor lumii acesteia, nici printre oamenii care se bucură de o fericire lumească, după închipuirea lumească. Dar cu siguranţă Hristos Se naşte în inimile oamenilor smeriţi care Îl iubesc, în aceste inimi care Îl caută. Şi, mai ales azi, Hristos Se naşte la [închisoarea din] Korydalló, unde Gheronda Efrem se află închis, întemniţat, pentru că a vrut să apere drepturile mănăstirii sale, pentru că prin prezenţa sa a adus Ortodoxia la mari înălţimi duhovniceşti, pentru că a promovat Biserica Ortodoxă până la marginile lumii.

Din nefericire, nu este neobişnuit că ne comportăm în acest mod, istoria neamului omenesc are multe asemenea exemple. Însuşi Hristos a spus compatrioţilor Săi după trup: „Pe care dintre proroci nu i-au prigonit Părinţii voştri?”. Aceasta este calea Sfinţilor, aceasta este calea celor care-L urmează pe Hristos, aceasta este calea tuturor celor care vor să I se asemene şi, desigur, atunci când cineva pune mâna pe plug, ştie că trebuie să păşească pe acest drum până la sfârşit, fără să se întoarcă deloc înapoi, fără să se teamă sau să se gândească la interesul său, sau la gândul său ascuns, sau la orice altceva priveşte interesul său personal. De aceea, orice om care iubeşte pe Dumnezeu păşeşte pe drumul său cu răbdare, cu multe necazuri, cu multe greutăţi. Iar acest lucru devine pentru el izvor de har.

Pot să vă mărturisesc că sunt convins că pentru Gheronda Efrem acest necaz este un mare dar al harului lui Dumnezeu, aşa cum un mare dar a fost şi Răstignirea lui Hristos pentru întreaga lume. Hristos, prin Răstignirea Sa a mântuit pe om, însă aceia care L-au răstignit s-au pierdut. Nero, împăratul Romei şi toţi acei împăraţi care au umplut raiul de mucenici, cu milioanele de mucenici, au dat Bisericii o bogăţie incontestabilă: mulţimea sfinţilor mucenici, sângiuirile sfinţilor mucenici pe care s-a întemeiat şi s-a întărit Biserica. Dar ei înşişi, acei împăraţi, s-au pierdut, s-au pierdut, pentru că au făcut acest lucru mişcaţi de patimile lor, mişcaţi de întunericul idolatriei în care se aflau. Şi Gheronda va ieşi din această încercare – când Dumnezeu va socoti să se încheie acest răstimp al încercării – va ieşi cu siguranţă mai puternic şi cu siguranţă mai sfânt. Se va umple acolo în celulă, în celula grea a închisorii, de prezenţa lui Hristos şi va înţelege cât de mare este harul pe care îl primeşte sufletul omului în mijlocul a multe necazuri. Dar cei ce nedreptăţesc şi judecă acest fapt, cu siguranţă nu vor gusta această bucurie, ci mai degrabă, în loc de bucurie se vor umple de întunericul propriei lor stări, de întunericul faptelor lor.

Noi ne-am adunat azi aici nu ca să judecăm pe cineva, nici ca să facem acte de violenţă sau orice altceva caracterizează oamenii care simt că sunt nedreptăţiţi. Ne-am adunat aici, azi, în această seară, ca să ne exprimăm paşnic protestul într-un regim democratic, să spunem că nu acceptăm acest fapt care s-a întâmplat, să spunem că acest fapt nu ne exprimă. Cu acest fapt nu putem să consimţim în sufletul nostru. Pentru că nici cei care judecă nu sunt infailibili, pentru că şi ei, la rândul lor, va trebui să fie judecaţi, pentru că şi pe ei, în fond, poporul i-a pus pe aceste locuri, poporul îi plăteşte, poporul îi ţine acolo, ca să facă dreptate în mod imparţial faţă de toţi oamenii, fără excepţie. Nu să găsească pe cel mai nevinovat, pe cel care nu se poate apăra, un smerit monah aghiorit şi să-l arunce în puşcărie, ca să arate că au făcut şi ei ceva. Unde sunt toţi aceia care au distrus Grecia, care au distrus bogăţia publică? Toţi aceşti oameni unde se află acum? Şi dacă au avut loc infracţiuni, pe acestea le-a săvârşit Gheronda singur? Toţi ceilalţi unde se găsesc? În palate şi castele! Războiţi de griji cu toţii, ţinând fiecare de averea lui şi trăgând foloase de pe urma acesteia.

Desigur, fapta aceasta o lăsăm în mâinile lui Dumnezeu. Nu suntem noi cei care vom lua dreptatea în mâinile noastre, dar să nu creadă ei că nu avem măcar logica bunului simţ ca să înţelegem ce se întâmplă, să înţelegem că vor să scoată ţapi ispăşitori. Să nu creadă că nu înţelegem că aceia care l-au băgat în puşcărie pe Gheronda au făcut-o ca să îndrepte atenţia poporului grec spre altceva, să-l facă să uite problemele lui reale şi să-i orienteze atenţia în altă parte.

Nici noi nu suntem proşti, înţelegem foarte bine ce-au făcut, dar Domnul va da fiecăruia după faptele lui. Justiţiei omeneşti se pot sustrage şi pot fi protejaţi de diferitele legi pe care ei singuri le-au dat, ca să se protejeze. Însă dreptăţii lui Dumnezeu nimeni nu i se poate sustrage şi va veni ceasul când fiecare dintre noi va da răspuns Dreptului Judecător pentru toate faptele pe care le-a săvârşit. Acolo ţintim şi doar către Dumnezeu îndreptăm nădejdea noastră.

Şi Gheronda Efrem este un om care ştie să umble pe drumul martiriului. Pentru că, Slavă lui Dumnezeu, de atunci de când am început viaţa noastră monahală, din tinereţea noastră, nu am cunoscut nimic altceva decât calomnii, prigoane, necazuri şi nedreptăţi. Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Şi toţi aceşti părinţi pe care i-am cunoscut şi am văzut pe chipul lor pe Hristos, au fost martirizaţi pentru harul lui Iisus Hristos. Nu erau oameni care să aibă înfăţişare lumească, ci oameni smeriţi, care au gustat nedreptatea, calomnia, prigoanele. Dar Dumnezeu le-a făcut dreptate după cum El Însuşi ne-a promis: „Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia”. Asemenea, şi Părintele nostru [Iosif Vatopedinul] întreaga lui viaţă a plâns pentru toată lumea şi la moartea sa a zâmbit. Moaştele sale au vădit acest cuvânt nemincinos al lui Hristos, că într-adevăr cuvântul lui Dumnezeu este adevărat.

Vorbind şi eu către Gheronda Efrem ca unui frate duhovnicesc, i-am spus să-şi amintească de drumul Părintelui nostru duhovnicesc Iosif şi drumul tuturor oamenilor pe care i-am cunoscut. De câte ori nu am văzut noi clipe grele în viaţa noastră! Dar acolo unde era greutatea, acolo era şi Dumnezeu. Acolo, în marele ceas al greutăţii, acolo era Dumnezeu prezent. Noi n-am venit aici să îl plângem pe Gheronda, pe noi înşine ne plângem, pentru că ne guvernează aceşti oameni care conduc patria noastră la catastrofă. Plângem pentru halul în care a ajuns Grecia, plângem că patria noastră se află cu bună ştiinţă în mâinile unor oameni care nu sunt capabili să o guverneze. Dar totuşi nădăjduim în tradiţia elenă, nădăjduim în prezenţa sfinţilor, în rugăciunile tuturor acestor oameni care se roagă zi de zi.

Grecia se sprijină pe Sfinţii ei, pe istoria ei, pe faptul că de-a lungul veacurilor a fost prezentă în istorie. Şi oricâte greutăţi am întâmpina ca greci creştini ortodocşi, vom păşi pe drumul nostru gândindu-ne la această grea moştenire pe care ne-au dat-o părinţii noştri şi rugăciunile sfinţilor noştri şi prezenţa Bisericii noastre ortodoxe. Nu ne scapă însă faptul că această faptă nu se îndreaptă atât împotriva lui Gheronda Efrem, cât împotriva Bisericii, împotriva Sfântului Munte, împotriva Ortodoxiei şi a monahismului.

De ce se tem şi îl păzesc atât de bine? Ar fugi Gheronda? Dacă vroia să fugă, fugea demult! Ar fi putut să plece oriunde vroia, aţi văzut ce primire a avut în Rusia, vedeţi cât îl simpatizează şi îl sprijină atâţia străini! Dar nu a vrut să fugă, pentru că nu a vrut să coboare de pe crucea pe care pronia lui Dumnezeu i-a rezervat-o din dragostea pentru el, pentru mănăstire şi pentru întreaga Biserică.

[...]

 Să fie auzită rugăciunea noastră către Dumnezeul dragostei: să-i lumineze pe cei care guvernează, să conducă până la urmă spre bine patria noastră, să privească la adevăratele lor probleme, să înceteze să facă de bună voie pe orbii, găsind ţapi ispăşitori. Altundeva sunt problemele lor, nu la părintele Efrem, nu de acesta sunt puşi ei în pericol, nu sunt puşi în pericol de un simplu monah, nu sunt puşi în pericol de nimeni. Noi suntem puşi  în pericol chiar de cei care ne guvernează, ţara este pusă în pericol chiar de cei care o guvernează.  Am ajuns în asemenea hal, încât nu avem om care să guverneze ţara aceasta, căutăm un om capabil să ne stea înainte, să ia hăţurile ţării ăsteia şi să o tragă înainte.

Ce să facem? Fiecare la locul lui, la postul lui, acolo unde Pronia lui Dumnezeu ne-a pus pe fiecare, ca să ne luptăm, să stăm puternici, neclintiţi, având în sufletele noastre convingerea sigură că Dumnezeu nu părăseşte pe nimeni, nici ţara noastră, nici Biserica, nici pe Gheronda, nici obştea mănăstirii, nici Sfântul Munte, pe nimeni.

Şi noi ştim foarte bine, suntem martori oculari ai sfinţeniei şi ai adevărului Părinţilor din Sfântului Munte. Nu avem nevoie să ne spuna o femeie ce e bine şi ce-i rău, una dintre cele care nu ştiu ce înseamnă Sfântul Munte, nici nu i-a văzut vreodată pe oamenii lui Dumnezeu, nici nu poate să înţeleagă ce se petrece zi de zi în aceste locuri sfinte.

Doresc, fraţii mei, ca harul Hristosului nostru Care S-a născut în peşteră să ne dea curaj în viaţa noastră, să ne întărească să păşim în lupta noastră, să Se nască Hristos în inimile întregii lumi, să călăuzească toată lumea pe căile păcii şi să dea dragostea Sa în sufletele oamenilor, aşa încât toată lumea să cunoască pe Domnul şi să înţelegem că asta ne lipseşte şi nimic altceva. De asta avem nevoie, avem nevoie de Hristos, de pacea lui Hristos, de odihna pe care o dă Hristos şi nu de lucruri  şi lucrări mincinoase.

Vă mulţumesc că în aceste zile sfinte, zile de familie, zile de iarnă, v-aţi adunat aici ca să vă manifestaţi dragostea faţă de Gheronda, faţă de Sfântul Munte, faţă de credinţa Ortodoxă şi faţă de Biserică şi doresc ca harul Domnului, în scurt timp, să ne dea bucuria să îl avem pe Gheronda alături de noi şi să ne bucure cu prezenţa lui. Amin.

Sursa: http://www.pemptousia.ro/2011/12/cuvantul-mitropolitului-de-limasol-atanasie-la-manifestatia-de-protest-care-a-avut-loc-in-cipru-pe-28-decembrie-2011-in-fata-ambasadei-greciei/

Prigonirea Athoniţilor. Legea “avatonului” interzice intrarea femeilor in Sfantul Munte Athos!

                                        Prigonirea Athoniţilor

                                             

Între anii 1276 şi 1282, pe când Patriarh al Constantinopolului era Ioannis Vekkos al XI-lea, părinţii athoniţi au suferit mari prigoane din partea acestuia şi a latinilor (catolicilor), pentru că nu primeau unirea cu Roma şi împreună-slujirea cu papistaşii. Patriarhul Vekkos, incitat de împăratul Bizanţului Mihail al VIII-lea Paleologul, care simpatiza cu latinii, a declarat că este de acord cu unirea celor două biserici, adică a Bisericii Ortodoxe cu Biserica Romano-Catolică, şi că va aşeza Biserica Ortodoxă sub puterea Papei. Îndată a izbucnit furtuna împotrivirilor în sânul Bisericii, aşa încât preoţii şi monahii l-au anatemizat pe Patriarh şi în aproape nici o biserică nu mai pomeneau numele lui. Patriarhul, ca să înăbuşe mişcarea clerului răzvrătit, s-a dus în Sfântul Munte însoţit de armată şi de clerici papistaşi.

Acolo, pentru că nu a fost primit de aproape nici o mănăstire, pentru a teroriza comunitatea monahală, a poruncit soldaţilor să îi tortureze şi să îi omoare pe monahii care nu se supuneau poruncilor sale. Astfel, trecând pe la Manastirea Zografu au ars într-un turn pe monahii care nu voiau să îl primească şi să accepte unirea cu Roma. La Manastirea Vatoped au spânzurat 12 monahi şi au înecat în mare pe stareţul lor legat în lanţuri, la Manastirea Iviron, de asemenea, i-au înecat pe monahi scufundându-i în mare cu corabia lor cu tot.

Ajungând însă la Manastirea Marea Lavra, monahii de acolo i-au făcut o primire oficială în toată regula. A urmat împreună-liturghisirea în biserica centrală a mănăstirii, Patriarhul slujind sfânta liturghie ajutat de un ierodiacon al Lavrei şi de şapte monahi, precum şi de către preoţii latini care îl însoţeau.

După izgonirea lui Ioannis Vekkos de pe tronul patriarhal la anul 1282 şi după ce s-au zădărnicit planurile acestuia de unire a celor două Biserici, cei şapte monahi şi ierodiaconul de la mănăstirea Marea Lavră care au slujit împreună cu Patriarhul şi cu latinii, au fost înlăturaţi din Sfântul Sinod al Sfântului Munte. Ierodiaconul, la scurt timp, s-a îmbolnăvit şi, potrivit mărturiilor scrise ale mănăstirii Marea Lavră, s-a topit în câteva zile precum se topeşte o lumânare.

Respectivii monahi, după ce au murit şi au fost îngropaţi în afara cimitirului mănăstirii, la dezgroparea lor, au fost găsiţi neputreziţi, având trupurile cu totul negre şi o înfăţişare înspăimântătoare, de neînchipuit pentru mintea umană. Trei dintre cele şapte trupuri de monahi au fost aduse în pronaosul bisericii Sfinţilor Apostoli a cimitirului mănăstirii, unde au şi rămas spre vederea tuturor până în secolul al XIX-lea. În ultimii ani ai şederii trupurilor lor acolo, un pelerin, zărindu-i, a păţit atac de cord şi a murit pe loc. Acesta a fost şi motivul pentru care au fost duşi într-o peşteră, pe plaja schitului românesc, unde, după ce i-au aşezat, au zidit intrarea cu pietre, ca să nu îi mai poată vedea nimeni. Restul de patru trupuri, care sunt şi cele mai înfricoşătoare, au fost transportate îndată după dezgroparea lor într-o peşteră greu accesibilă aproape de Mănăstirea Marii Lavre, unde se află până astăzi.

 O întâlnire înfricoşătoare

 Un frate auzise despre călugării afurisiţi de la Marea Lavră a Athonului, care l-au primit pe Ioannis Vekkos, Patriarhul latinofil al Constantinopolui, şi care au slujit cu el. Se îndoia însă că ar fi adevărate toate spusele astea şi cerceta neobosit şi întreba dacă se găseşte cineva care să fi văzut cu ochii lui trupurile călugărilor afurisiţi, vreun martor ocular, ca să se convingă şi să nu mai aibă îndoieli.

Şi întrebând pe mulţi a aflat că Gavriil ieromonahul i-a văzut. Aşa a venit şi m-a întrebat dacă cunosc ceva şi dacă i-am văzut cu ochii. Şi l-am înştiinţat că eu i-am văzut şi că faptul este o certitudine. Eu am venit în Sfântul Munte la anul 1885, în vârstă de 20 de ani. După doi ani de la intrarea mea în Sfântul Munte, pentru că s-a întâmplat să mergem să luăm grâu de la Manastirea Constamonitu., am pornit pe mare cu barca noastră să îl aducem. Eram în vârstă de 22 de ani pe atunci şi era luna lui Septembrie, la două zile de la Înălţarea Sfintei Cruci.

Am mers şi pe seara am ajuns la Marea Lavră unde am şi rămas peste noapte, de unde a doua zi de dimineaţă ne-am continuat călătoria. La scurt timp însă după ce am părăsit Marea Lavră, îl aud pe Bătrânul meu, monahul Meletie, spunând:

„Fiul meu, Gavriil,  aici în faţă se află afurisiţii, cei care i-au primit pe latinofili în Marea Lavră şi au slujit împreună cu Ioannis Vekkos şi cu ai lui, pe care eu i-am văzut şi altădată, dar pentru că eşti tânăr şi e posibil ca vreodată să se vorbească despre asta şi să spună unii că sunt minciuni toate astea şi că nu există nimic, nici afurisiţi, nici trupurile lor neputrezite, ci că se spun spre înspăimântarea oamenilor, de aceea să mergem şi să îi vezi cu ochii tăi, ca să nu crezi ce îţi va spune unul şi altul mai apoi, pentru că spune şi Sfânta Scriptură că ochiul e mai de crezut decât auzul”.

Şi spunând Bătrânul acestea, am ajuns la o râpă abruptă, pe care numai să o vadă omul se sperie, şi îmi spune:

„Aici este”.

Eu eram curios să îi văd şi îi spun:

„Îţi râzi de mine?”.

El însă a zâmbit şi mi-a spus:

„Ce crezi, că e vreo cruce sau vreo icoană la locul unde au fost puşi, ca să le vadă oamenii şi să-şi facă semnul crucii trecând pe aici? Ei au luat chipul diavolului, vei vedea şi atunci vei crede…”.

Atunci, dară, ne-am apropiat de acea vale abruptă şi după mult efort, am ieşit afară şi, „cu 20 de unghii”, cum spune vorba, am urcat 4-5 metri şi apoi am văzut o peşteră şi am intrat şi văd acolo o privelişte vrednică de tânguire:

Trei oameni sprijiniţi de stâncă, drepţi, cu hainele pe ei, cu rasele şi cu centurile, cu ochii deschişi, părul şi barba, la toţi trei, lungi şi albe, chipurile lor însă de culoarea funinginei (negre), la fel şi mâinile lor, cu degetele întoarse către interior, unghiile mâinilor mari de vreo 2-4 centimetri, picioarele nu li se vedeau, pentru că erau acoperite de ciorapi şi pantofi…

Am vrut să îi ating să văd dacă într-adevăr trupul era moale sau doar piele uscată şi oase, dar nu m-a lăsat Bătrânul, care mi-a spus:

„Nu băga tu mâna peste urgia lui Dumnezeu…”

În toate celelalte însă am fost foarte atent, doar mâna nu am pus. Şi atunci deloc nu m-am speriat, acum însă, când îmi aduc aminte, mi se tulbură sufletul şi nu pot să dorm zi şi noapte, nici să mănânc 2-3 zile la rând, câtă vreme atunci când i-am văzut nici nu am băgat de seamă…

Am scris prezenta, cu mâna mea, pe 2 martie 1964 la Sfânta Manastire Xenofont, Gavriil Ieromonahul şi Duhovnicul, de la Chilia Ivirită „Naşterea Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan”.

Fotografia este făcută într-o peşteră de pe Muntele Athos în jurul anului 1932, şi publicată iniţial în revista ”Κήρυξ Ορθοδόξων” nr. 132 …

(Engolpion aghioritic – Calendar pe anul 2004)

Informaţiile sunt preluate din http://www.kivotoshelp.gr/pages/aforismenoi.htm / și din… http://pneymatiko.wordpress.com

Traducere Mihail Ilie

Puteti citi și Mucenici la Muntele Athos de Arhim. Ghervasie Paraschevopoulos 

Legea “avatonului” interzice intrarea femeilor in Sfantul Munte Athos! Cine are interes sa incalcea aceasta lege?

                                                                                                                    

Avatonul este legea care interzice femeilor a intra in Sfantul Munte Athos. “Avaton” inseamna “neumblat”, prin acest cuvant facandu-se referire la interdictia femeilor de “a umbla” pe pamantul Sfantului Munte Athos. Avatonul este actul care a permis locului sa ramana pana astazi unul sihastresc si monahal, singurul de acest gen din intreaga lume. Avatonul este un fel de granita naturala a Sfantului Munte.

Calugarii athoniti au ales locul, salbatic si neumblat, si tot ei au zidit manastirile si bisericile de pe stanci. Calugarii au sfintit locul, cu rugaciunile si sangele lor, si tot calugarii au hotarat, intr-un glas, ca “avaton-ul” sa ramana valid, indiferent de legile si poftele lumii pagane.

O randuiala asemanatoare mai pastreaza si alte manastiri ortodoxe din lume. Dintre acestea, le amintim aici pe urmatoarele: Manastirea Frasinei, Romania; Manastirea Sfantul Visarion - Dosikou, Grecia; Manastirea Sfantul Sava cel Sfintit, Israel.

Sfantul Munte este ales, zidit si pastrat de calugari cu pretul vietii

Muntele Athos a fost declarat loc sfant al calugarilor in urma decretului imparatului bizantin Vasile I Macedoneanul, emis in secolul al IX-lea. De-a lungul anilor, nenumarati calugari si-au jertfit viata spre a pazi Sfantul Munte, impotriva piratilor si a paganilor, care au cautat sa pangareasca si sa distruga locul.

Muntele Athos a inceput sa fie un loc de retragere pentru calugari inca din timpul ultimelor persecutii romane impotriva crestinilor, iar in anul 726 cand a fost dat primul edict impotriva icoanelor si pana in anul 843, un insemnat numar de calugari de pe intreg teritoriul bizantin a venit la Muntele Athos. Ei au dus aici acte, documente, moaste, obiecte de arta, numeroase icoane. Din aceasta perioada au inceput sa se zideascasi primele “lavre” athonite.

Pentru a-i pune la adapost de diferitele pretentii ale locuitorilor din Peninsula Chalcidica, imparatul Vasile I Macedoneanul, printr-un decret emis in anul 885, a oprit trecerea ilegala peste Canalul Xerxes, declarand in mod oficial Athosul ca “loc al calugarilor” si i-a scutit de plata oricarui fel de taxe catre Stat. Aceasta masura a fost reconfirmata de Leon al VI-lea Filozoful, in anul 911, si de Roman I Lecapenul, in anul 920, care le-au ingaduit sa-si agoniseascasi bunuri personale.

Generalul Nichifor Focas l-a ajutat foarte mult pe Sfantul Atanasie Athonitul, in punerea bazelor primei mari manastiri athonite, anume Marea Lavra, in anul 963. Noua organizare monahala a lui Atanasie se baza pe: impunerea stilului chinovial, oprirea calugarilor de a poseda averi personale, interzicerea deosebirii dintre calugarii greci si cei apartinand altor popoare, supunerea tuturor unui protos, cu drepturi superioare fata de cele ale staretilor,oprirea intrarii pe teritoriul Athosului a femeilor, organizarea comunitatii monahale in mod independent fata de orice autoritate.

Toate aceste hotarari au fost stabilite legal, in anul 970, cand imparatul Ioan I Tzmiskes aproba un Tipikon, care urma sa aiba valabilitate pe intreg teritoriul Muntelui Athos. Acest act a fost semnat de Sfantul Atanasie, alaturi de ceilalti 54 de conducatori ai asezamintelor monahale athonite existente la acea vreme.

La granita dintre Muntele Athos si Grecia se afla gard de sarma, care are din loc in loc panouri metalice pe care este scris “avaton-ul”, adica interdictia accesului femeilor pe teritoriul republicii monahale. Acest act este semnat de toti marii stareti ai manastirilor athonite de astazi. Pe intreaga insula nu se afla nici macar animale de sex feminin, afara de gaini si pisici, cat si de pasarile salbatice.

Toti cei care au ajutat la construirea Sfantului Munte, imparati ortodocsi si voievozi, greci si de alte nationalitati, precum si patriarhi ecumenici, au dorit ca locul sa ramana sub protectia Avatonului, lucru intarit de nenumarate hrisoave si sigilii.

Fiind intrebat un parinte, de ce calugarii tin atat de mult la “avaton-ul” Sfantului Munte, a raspuns, zicand: “Pentru ca iubesc femeile.” Cine are urechi de auzit, sa auda! In intreg Sfantul Munte nu am intalnit nici un parinte care sa urasca femeile, ori care sa le dispretuiasca. Toti calugarii athoniti indeamna familia spre fapte cuvioase si, cu multa dragoste, vorbesc despre mama si despre sotie, despre sot, despre tata si despre copii.

Mai toti marii duhovnici din Athos s-au facut parinti si sprijin crestinilor din lume, prin carti si prin conferinte, prin spovedanie si povatuire. Pentru a ajunge mari duhovnici, acesti parinti mult s-au folosit de linistea si “avaton-ul” Sfantului Munte.

Originea traditionala a ”avaton-ului” este confirmata de legislatia in vigoare, mai precis de articolul 186 din Carta Constitutionala a Muntelui Athos (1924), intrata in vigoare in anul 1926, prin ratificarea de catre Statul Grec, prin decretul din 10/26 septembrie 1926.

Cine doreste desfiintarea “avaton-ului” ?

Desfiintarea “avaton-ului” este dorita de toti cei cu viata lumeasca, avand o minte axata pe turism secular si interese financiare. De asemenea, acest lucru este dorit de toti aceia care urasc sau dispretuiesc Biserica Ortodoxa de Rasarit, al carei Sfant Munte este “un varf de lance” in lupta cu duhurile lumii si cu diavolul, care lucreaza in chip viclean, spre piederea cat mai multora.

Desfiintarea “avaton-ului” este ceruta insistent de catre miscarile feministe, grupari de femei straine de dreapta credinta a Ortodoxiei si de orice cuviosie a vietii. Acestea isi cer dreptul de a vizita si de “a umbla” pe Sfantul Munte. Oare acesta sa fie singurul loc din lume pe care nu l-au “vizitat”, spre a suferi de pe urma “avaton-ului?! Oare daca l-ar vizita si pe acesta, ar dobandi fericirea si odihna ?! Cate inselare cuprinde inima acestor femei. Niciodata nu vor avea  pace, odihna si liniste.

Mai mult inca, nici una dintre feministe nu isi doresc sa intre in Athos, pentru binecuvantari si minuni, atata timp cat exista legaturi puternice aruncate asupra femeilor care ar indrazni sa se atinga de Munte, ci mai ales din curiozitate si ambitie psihica.

In ziua de 8 ianuarie 2008, politia Sfantului Munte a dat afara din peninsula athonita un grup de femei si barbati (in jur de 500 de persoane), care au incalcat interdictia pasirii femeilor pe Sfantul Munte, avand drept scop o “profanare simbolica a locului”, dupa marturia lor, ca protest concret impotriva “avaton-ului”. Purtatoarea de cuvant a grupului, Kyriaki Malama, a spus, ignorant: “Este vorba de un act simbolic, am incalcat avatonul.”

In ziua de 11 martie 2008, conducerea athonita a trimis o scrisoare oficiala de protest la adresa Patidului Parlamentar numit SIRIZA, adica “Uniunea Radicala de Stanga”, privind ambitiile acestuia de a anula “avaton-ul”. Partidul SIRIZA este cunoscut pentru pozitiile lui negative fata de “privilegiile” Bisericii Ortodoxe in societatea greceasca.

Soula Panaretou, responsabila a SYN, un mic partid de stanga, foarte progresist in ceea ce priveste problemele religioase, hiper-sensibile in Grecia, declara: “Muntele Athos este un anacronism in cadrul Uniunii Europene. Interdictia privind accesul femeilor ar trebui ridicata.”

Pana in anul 1953, incalcarea ”avaton-ului” nu era pedepsita in nici un fel de lege. Dupa acest an, ca urmare a debarcarii mai multor femei pe teritoriul Muntelui Athos, in timpul celui de-al IX-lea Congres International de Studii Bizantine, care a avut loc in aprilie 1953, la Tesalonic, statul grec a luat masuri. Astfel, decretul-lege numarul 2623, din anul 1953, hotaraste ca incalcarea ”avaton-ului” sa atraga dupa sine o pedeapsa cu inchisoarea pentru o perioada cuprinsa intre doua luni si un an.

Parintele Macarie Simonopetritul, spune: “Prin anul 1960, existau deja previziuni, din partea responsabililor politici, de a transforma manastirile in hoteluri, de a face sosele asfaltate la standarde europene, de a transforma Muntele Athos intr-un soi de muzeu bizantin si de a-i concentra pe toti monahii in una sau doua manastiri, restul manastirilor urmand a fi transformate in muzee.”

Ministrul Culturii din primul guvern socialist, actrita-politician Melina Mercouri (ministru intre anii 1981-1989 si 1993-1994), a propus, cu ignoranta, “ca monahii athoniti sa fie mutati la manastirile din Meteora si in alte cateva locuri, iar manastirile sa fie transformate in hoteluri, caci trapezele s-ar potrivi perfect pentru jocuri de noroc, iar chiliile ar oferi privelisti minunate asupra marii”. Propunerea acesteia a scandalizat opinia publica mondiala, chiar si o seama de neortodocsi exprimandu-se impotriva.

Autonomia Sfantului Munte si “ajutorul” dat de Uniunea Europeana

In perioada de ocupatie otomana a Greciei, Sfantul Munte a scapat de desfiintarea “avaton-ului”, cat si de distrugere, prin plata anuala a unei sume mari de bani. Autonomia Sfantului Munte a fost pastrata, in vremurile de mare incercare, prin ajutorul tuturor crestinilor din lume. Romanii, alaturi se sarbi, bulgari si rusi, au contribuit semnificativ la acest lucru.

In perioada anilor 1960-1970, Sfantul Munte Athos cunoaste o criza monahala fara precedent, numarul vietuitorilor athoniti imputinandu-se dramatic. In aceasta vreme se ajunsese chiar sa se vorbeasca despre transformarea Muntelui Sfant in statiune turistica, iar a manastirilor in muzee, monahismul urmand a fi desfiintat, ori extrem de limitat.

In anul 2002, numarul calugarilor a ajuns la un total de 1610 de vietuitori. Astazi, numarul calugarilor s-a inmultit, insa odata cu aceasta s-au inmultit si primejdiile ce ameninta autonomia Sfantului Munte. Uniunea Europeana si Comisia Patrimoniului Mondial UNESCO au alocat fonduri enorme pentru dezvoltarea drumurilor si a cailor de acces spre manastiri, cat si pentru restaurarea manastirilor, a frescelor si a tuturor dependintelor acestora.

Din pricina alocarii acestor fonduri considerabile, majoritatea manastirilor athonite intreprind lucrari intense si ample de constructie, reconstructie si restaurare. La mai toate marile manastiri se pot zari macarale, schele si santiere (Marea Lavra, Vatoped, Iviron, Xenofont, Dochiariu, Dionisiu, etc).

Potrivit unor calcule periodice, numai pana in anul 1998, Uniunea Europeana a dat 23,4 milioane de euro manastirilor din Sfantul Munte Athos, “pentru a-si conserva si restaura cladirile si mostenirea culturala”. Cand totul va fi restaurat si rezidit cu bani veniti de la acestia, oare nu vor insista asupra anularii autonomiei Sfantului Munte ?!

Aderarea Greciei la Uniunea Europeana, in anul 1981, a facut Peninsula Athos eligibila pentru fondurile de conservare ale Uniunii Europene. Cand a intrat in Uniunea Europeana insa, Grecia a negociat si a obtinut un statut aparte pentru Sfantul Munte Athos, anume dreptul Republicii Monahale Athonite de a-si pastra randuielile vechi de secole, printre care se numara si “avaton-ul”, adica interdictia ca femeile sa intre pe teritoriul sau.

Statutul special al republicii este mentionat in protocolul semnat intre Grecia si Uniunea Europeana, la data de 6 noiembrie 1991, pentru intrarea in “spatiul Schengen”. De asemenea, in declaratia greceasca din anul 1997, este reinnoit continutul declaratiei comune despre Sfantul Munte, declaratie anexata Actului final al Tratatului de Accesiune a Greciei la Comunitatea Europeana, in anul 1979.

Fondurile Europene pot face insa mult rau Sfantului Munte Athos, deoarece nici un banut nu se da gratuit in lumea aceasta, din partea necredinciosilor. Orice donatie poate ridica o pretentie.

Drept urmare, continuarea era fireasca. Astfel, la data de 15 ianuarie 2003, pretentia Parlamentului European impotriva “avaton-ului” se concretizeaza in rezolutia cu numarul A5-0451, din anul 2002, neobligatorie insa. “Parlamentul European cere ridicarea interdictiei care impiedica accesul femeilor pe Muntele Athos din Grecia, zona geografica de 400 de kilometri patrati, unde accesul acestora este interzis in virtutea unei decizii luate in anul 1045, de catre calugarii celor 20 de manastiri ale regiunii, decizie care violeaza astazi principiul universal recunoscut al egalitatii genurilor, al non-discriminarii, ca si legislatia comunitara asupra egalitatii, precum si dispozitiile relative la libera circulatie a persoanelor in cadrul Uniunii Europene.”

Presedinta “Comitetului pentru Drepturi si Sanse Egale pentru Femei”, din cadrul Parlamentului European de la Strasbourg, anume grecoaica Anna Karamanou, lupta aprig pentru desfiintarea avaton-ului. Astfel, la data de 21 ianuarie 2003, la scurt timp dupa adoptarea rezolutiei Parlamentului European, ea a emis o declaratie din care citam:

“Aceasta decizie (avatonul) a fost luata cu o mie de ani in urma, in timpul perioadei intunecate a Evului Mediu in Europa si reflecta conditiile sociale ale acelei ere. Astazi, egalitatea genurilor si drepturile femeilor au fost acceptate si recunoscute universal. Prin urmare, aceasta decizie nu mai poate fi legitima, deoarece este in dezacord nu numai cu perceptia dominanta asupra drepturilor femeii, ci si cu religia crestina si credinta insasi. Ma intreb, pe ce Evanghelie, pe ce dogma se intemeiaza aceasta decizie, care interzice la jumatate din specia umana sa intre in Muntele Athos?

In societatile democratice nu pot exista tabu-uri. Respectul pentru traditie nu poate fi folosit ca alibi pentru restrangerea drepturilor omului si impunerea de discriminari pe baza de gen. Monahii athoniti trebuie sa-si reconsidere decizia care atribuie unuia dintre genuri un privilegiu negat celuilalt, tratandu-l pe ultimul (propriile lor mame) ca pe copiii unui Dumnezeu mai mic. Nici o traditie, nici un obicei nu poate fi deasupra respectului pentru drepturile omului si demnitatii umane.

Este demn de notat ca Uniunea Europeana a finantat generos regiunea monahala a Muntelui Athos pentru restaurarea si renovarea manastirilor si pastrarea comorilor culturale care apartin atat barbatilor, cat si femeilor. Nu mai este necesar sa spunem ca femeile platitoare de impozite din Europa au contribuit la aceste fonduri.”

Aceeasi femeie, Anna Karamanou, deputata a Miscarii Socialiste Panelene Pasok, si fost euro-deputat, care s-a situat in fruntea luptei duse la Strasbourg pentru ridicarea acestei interdictii, spune: “Este o rusine sa stii ca pentru Muntele Athos se acorda subventii de milioane de dolari pentru renovarea manastirilor, printre contribuabili fiind si femei, care n-au totusi dreptul sa mearga in acele locuri.”

La data de 4 septembrie 2003, din partea Parlamentului European a venit o noua rezolutie, cu numarul A5-0281, care cere Guvernului Grec sa anuleze hotararea penala care impune o pedeapsa cuprinsa intre doua luni si un an de inchisoare, pentru femeile care incalca interdictia de a intra in Muntele Athos. Cu aceasta ocazie, se repeta deci cererea ca interdictia asupra intrarii femeilor in Muntele Athos sa fie ridicata.

Motivul invocat intotdeauna de necredinciosi este urmatorul: democratia nu permite discriminarea intre sexe. Un al doilea motiv este cel ridicat de feministele din Occident, care spun ca, din moment ce contribuie si ele, alaturi de barbati, prin impozite si taxe, la sprijinirea Sfantului Munte (prin fondurile alocate), si ele au dreptul de a avea aceleasi beneficii precum barbatii.

Nimeni nu este impotriva restaurarii si a repararii comorilor materiale din Sfantul Munte Athos, care zac in paragina de atata multime de ani, ci impotriva duhului modernist secular, care stinge flacara monahismului autentic. Finantarea lucrarilor de catre Uniunea Europeana are o intentie ascunsa, anti-crestina, urmarea finala fiind distrugerea autenticului duh monahal athonit.

Parintele Nicodimos, secretar al Sfintei Comunitati, care administreaza republica monastica athonita, spune: “Muntele Athos are o traditie de 1200 de ani, multumita unui decret al Bizantului. Acest statut trebuie pastrat pentru totdeauna”.

Ce se va intampla daca “avaton-ul” se va desfiinta ?

Parintii din Sfantul Munte, spun intr-un glas: “Daca femeile intra aici, vine sfarsitul lumii. Asa ne-au invatat batranii nostri, asa au profetit sfintii nostri, care erau facatori de minuni, cuviosi, asceti sau nebuni pentru Hristos.” Acest lucru este marturisit de toti parintii athoniti contemporani.

Sfantul Nil Athonitul, vietuitor in Sfantul Munte Athos intre anii 1612-1692, vorbeste despre momentul in care Maica Domnului va parasi Sfantul Munte Athos si nu il va mai ocroti, anume in momentul pasirii pe Munte a femeilor, zicand: “Ascultati, o, parinti, iata ca v-am spus propovaduirea lui Iona spre pilda, ca cel ce are urechi de auzit sa auda si sa nu se intoarca catre altele, spre vatamarea sufletului sau. Precum a deslusit acel filosof propovaduirea lui Iona, asa si eu va spun: precum magnetul nu a lasat fierul, la inaltime de patru vanturi lovindu-se, si apoi din pricina ruginei l-a lasat, si iarasi, dupa ce a fost curatit, l-a ridicat magnetul, asa este Doamna noastra, de Dumnezeu Nascatoarea, Acoperamantul binecredinciosilor, care a tinut Muntele acesta pana in ziua de astazi, precum magnetul pe fier. Si daca magnetul, fiind lucru neinsufletit, are atata putere, oare cata putere, tarie si indrazneala are Doamna noastra de Dumnezeu Nascatoarea?! Singuri vedem cum tine Muntele acesta cu atottiitoarea ei putere. Insa precum clatina vantul magnetul ca sa lase fierul, asa se ridica asupra acestui Munte neamurile, si in tot chipul umbla sa-l rapeasca din mainile Maicii Domnului, dar nu pot. In sfarsit se va lasa din mainile ei, nu din pricina slabiciunii ei, nici din puterea neamurilor, ci numai pentru pacatele celor ce locuiesc intr-insul, pentru ca acestea s-au facut ca o rugina inaintea Maicii Domnului. Ca, daca veti subtia gatlejul vostru cu postul si veti usca trupul vostru, dar intre voi nu aveti dragoste si unire, cu curatenia trupului vostru, nici un rod al dreptatii nu aveti.”

Cand “avaton-ul” va fi desfiintat, atunci vom sti ca pentru pacatele noastre si pentru putina noastra rugaciune, Biserica Ortodoxa a fost lipsita de scumpul si nepretuitul Sfant Munte Athos. Cand dragostea si rugaciunea se imputineaza, urmarile nu intarzie niciodata sa apara, iar o lume lipsita de dragoste si rugaciune este o lume in care paganii si necredinciosii, oameni trupesti si straini de orice forma de vietuire duhovniceasca, fac ce vor, urmand poftelor trupului si setei de putere.

Sunt profetii ca pana la urma femeile vor intra in Athos. Acesta va fi un semn al apropierii sfarsitului lumii. Este insa ciudat ca oamenii nu vad nici o legatura intre preconizata intrare a femeilor in Athos si apropierea sfarsitului.

Parintele Dionisie mai spunea ca femeile credincioase nu trebuie sa intre in Sfantul Munte nici daca legile civile o vor permite. Maica Domnului a cerut sa nu intre picior de femeie acolo. Si Maica Domnului se va intrista cand va vedea ca oamenii nu tin seama de dorinta ei.

Acelasi lucru se intampla si cu Athosul romanesc, cu Manastirea Frasinei: daca Sfantul Calinic de la Cernica a legat sa nu calce acolo picior de femeie, nimeni nu poate dezlega legatura sa. Si femeile care vor ajunge acolo, chipurile din motive duhovnicesti, isi vor agonisi osanda si nu binecuvantare.

Este adevarat ca din ce in ce mai multi crestini ortodocsi parasesc drumul cel ingust pentru a merge pe calea cea larga, spunand ca Ortodoxia e utopica, spunand ca nu se pot tine poruncile Evangheliei, ca vremea sfinteniei a trecut. Dar pelerinii care apuca sa stea de vorba cu parintele Dionisie vad o dovada a prezentei lui Dumnezeu. Pe parintele Dionisie toti pelerinii il considera un parinte cu viata sfanta.

Parintele Dionisie de la Colciu invata ca nimic nu trebuie facut in separare de Biserica sau de episcop. Numai daca este calcata in picioare invatatura cea curata a Bisericii este binecuvantata separarea de cei care mai inainte s-au rupt pe sine de adevarul lui Hristos. Aceasta invatatura nu e o scornire a parintelui Dionisie, ci este predania Sfintilor Parinti.

Impresionante sunt la biserica din Marea Lavra athonita frescele cu Sfintele Sinoade Ecumenice. La primul Sinod Ecumenic, Sfantul ierarh Nicolae este zugravit palmuindu-l pe Arie pentru blasfemiile pe care le spunea.

Aceasta palma a Sfantului Nicolae a ramas adanc intiparita in cugetul monahilor athoniti. De sute de ani, ei au incercat sa pastreze nestinsa flacara credintei Sfintilor Parinti. Vrednici urmasi ai Sfantului Grigorie Palama, athonitii au stat impotriva invataturilor potrivnice Sfintei Scripturi si Sfintilor Parinti. Traditionalismul athonit nu e habotnicie, nu e crispare, nu e fixism. E pastrarea adevarurilor pentru care Sfintii Parinti au fost gata sa isi dea viata… La manastirea Esfigumenu sunt scrise cu litere mari cuvintele: “Ortodoxie sau moarte”. Aceasta nu este doar deviza zelotilor din acea mastirea athonita. Este de fapt deviza intregului Munte Athos.

Fata de inchizitorii apuseni care ii amenintau cu moartea pe ereticii care nu vroiau sa primeasca invataturile catolice, athonitii au dat o replica pe masura: ei sunt gata nu sa omoare pe altii, ci sunt gata sa se jertfeasca pe ei insisi pentru marturisirea adevarului, pentru marturisirea lui Hristos: “Ortodoxie sau moarte”. Athonitii nu au omorat pe nimeni; isi omoara patimile si poftele prin rugaciune si nevointa, pentru a gusta viata cea adevarata.

Teodor Danalache

Surse: http://graiulortodox.wordpress.com/2011/11/23/patriarhul-ioannis-vekkos-al-xi-lea-si-prigonirea-athonitilor/  http://apologeticum.wordpress.com/2011/12/29/legea-avatonului-interzice-intrarea-femeilor-in-sfantul-munte-athos-cine-are-interes-sa-incalcea-aceasta-lege/#more-14923 și

Hrisostom, Arhiepiscopul Ciprului, noul torţionar: “Egumenul Efrem dăunează Ortodoxiei”. Mesajul Patriarhului Moscovei către Preşedintelui Republicii Elene, Karolos Papoulia. MITROPOLITUL ILARION DIN PATRIARHIA RUSĂ

 

Hrisostom, Arhiepiscopul Ciprului, noul torţionar: “Egumenul Efrem dăunează Ortodoxiei”

 Lepădatu-s-au de “Mărturisirea Ortodoxă”, acum se leapădă şi de Egumenul Efrem !

«Egumenul Efrem al Vatopaidi-ului dăunează Sfântului Munte, Bisericii Ciprului, deoarece este cipriot, şi, în general, dăunează întregii Ortodoxii», apreciază Arhiepiscopul Ciprului Hrisostom, reacţionând la hotărârea Curţii de Apel din Komotini.

 Mesajul Patriarhului Moscovei către Preşedintele Papoulia în legătură cu egumenul Efrem

 Joi, 29 decembrie 2011

Un mesaj al Preşedintelui Republicii Elene, Karolos Papoulia, a trimis Patriarhul Moscovei şi a toată Rusia Kirill, în care îşi exprimă profunda nelinişte referitoare la ştirile venite din Elada în ceea ce priveşte detenţia preventivă a egumenului Mănăstirii atonite Vatopedi, arhimandritul Efrem.

„Nu contest jurisdicţia organelor justiţiei elene şi îmi exprim speranţa că se va lua o hotărâre dreaptă şi imparţială în problema privind proprietăţile Mănăstirii Vatoped”, spune Patriarhul Kirill, adăugând: „în acelaşi timp sunt nedumerit de aplicarea detenţiei preventive înainte de cercetarea judiciară a cazului pe fond a unui monah care nu constituie o ameninţare pentru societate şi care şi-a exprimat în mod repetat bunăvoinţa de a colabora în ceea ce priveşte ancheta”.

„O îngrijorare deosebită o provoacă informaţiile legate de starea proastă a sănătăţii arhimandritului Efrem, de care nu s-a ţinut seama la arestarea lui”, continuă în mesajul său Patriarhul Moscovei, care a fost publicat pe site-ul oficial al Bisericii Ruse şi a fost difuzat de către toată mass-media rusă.

După cum spune Patriarhul Kirill, adresându-se personal Preşedintelui Republicii Elene, „în Rusia, în Belarus, în Ucraina, în Moldova şi în alte ţări, ale căror popoare sunt păstorite din punct de vedere duhovnicesc de către Biserica Ortodoxă Rusă, milioane de credincioşi sunt neliniştiţi în legătură cu măsurile poliţieneşti, luate faţă de un egumen cunoscut în întreaga lume ortodoxă al unei slăvite mănăstiri athonite chiar în acele zile în care Elada ortodoxă prăznuieşte Naşterea Domnului”.
„Consider ca fiind datoria mea să transmit această durere a noastră comună conducătorului statului elen şi să solicit eliberarea din lanţuri a arhimandritului Efrem, egumenul Mănăstirii Vatopedi”, încheie mesajul semnat de Patriarhul Kirill.

 

MITROPOLITUL ILARION DIN PATRIARHIA RUSĂ: „HOTĂRÂREA CONSTITUIE UN ATAC VRĂJMAŞ ÎMPOTRIVA SFÂNTULUI MUNTE”

În scurtul interviu acordat agenţiei de ştiri „Interfax – Religion” de către Înaltpreasfinţitul Ilarion, Mitropolit de Volokolamsk, Preşedinte al Sectorului Sinodal pentru Relaţii Bisericeşti Externe al Patriarhiei Moscovei, Mitropolitul de Volokolamsk  a comentat acţiunile autorităţilor elene, referitoare la hotărârea de arestare preventivă a Egumenului Efrem.

Citiţi declaraţiile lui kir Ilarion:

 Înaltpreasfinţite, am fost informaţi de arestarea de către autorităţile elene a Egumenului Sfintei Mănăstiri Vatopedi din Sfântul Munte, Arhimandritul Efrem, care a însoţit Cinstitul Brâu al Maicii Domnului în timpul recentei lui aduceri în Rusia. Vă rog, cum comentaţi?

 Nu avem, nici nu suntem în punctul de a avea toate detaliile acuzaţiilor, care sunt formulate împotriva Părintelui Efrem şi chiar a mai multor persoane în legătură cu schimburile, la care a procedat în trecut Mănăstirea Vatopedi. Controlul legalităţii acestora aparţine competenţei justiţiei elene, unde nu putem să intervenim. Şi totuşi, este cu totul clar că aplicarea măsurii de arest preventiv pentru un om, care nu constituie absolut nicio ameninţare, aşa cum este Arhimandritul Efrem, fără examinarea în esenţă a cazului şi fără o hotărâre judecătorească asupra lui, constituie un act extraordinar, special, care provoacă o mare nedumerire.  Singurul acuzat în acest caz, asupra căruia s-a judecat ca obligatoriu să fie întemniţat, este un cleric în vârstă şi încărcat de boli.  Această hotărâre problematizează puternic pe credincioşii Bisericii Ortodoxe din Rusia, determină Ierarhia ei să fie circumspectă şi ne duce cu gândul la adevăratele motive cărora această hotărâre se datorează. În urmă cu câteva zile, Sfânta Kinotită a Sfântului Munte a împărtăşit problematizarea Bisericii Ruse referitoare la situaţia creată în jurul Părintelui Efrem, confirmând în felul acesta prestigiul respectabilului Stareţ…  Ştim că odată Sfânta Mănăstire Vatopedi se afla într-o stare foarte deplorabilă, iar acum, cu Egumenul Efrem, a experimentat o renaştere integrală.  Părintele Efrem a oferit servicii nepreţuite monahismului athonit, lucru care a fost subliniat şi în mesajul de solidaritate, emis în aceste condiţii de către Sfânta Kinotită a Sfântului Munte. 

Însă Arhimandritul Efrem este cunoscut mai larg, dincolo de Grecia, în toată Ortodoxia, ca şi călăuzitor duhovnicesc, ca susţinător înflăcărat al organizării vieţuirii monahale după tradiţia multiseculară. Orice vizitator al Sfintei Mănăstiri Vatopedi a trăit acel duh de ospitalitate, care predomină în mănăstire şi cu care este înconjurat acolo fără deosebire orice pelerin. Părintele Efrem a devenit deja deosebit de iubit multor fii ai Bisericii Ortodoxe din Rusia, după aducerea pentru o lună întreagă în Rusia a Cinstitului Brâu al Maicii Domnului, a acestui mare sfânt odor, pe care l-a însoţit şi la care s-au închinat milioane de credincioşi ruşi. Acum, aceştia se nedumeresc: cum este posibil ca egumenul celei mai mari şi – am putea spune – exemplare mănăstiri athonite, întorcându-se din călătoria aceasta întru ale sale, să fie arestat într-o ţară ortodoxă, aşa cum este Grecia, şi mai ales în zilele Naşterii Domnului, pe care o sărbătoreşte.
 Nedumerirea lor este de acum de înţeles, ca şi simţămintele multor ierarhi, clerici şi laici greci, care cred că hotărârea împotriva Arhimandritului Efrem constituie un atac duşman împotriva monahismului athonit şi a Ortodoxiei în general.

sursa:  http://presaortodoxa.wordpress.com/2009/10/12/hrisostom-arhiepiscopul-ciprului-noul-tortionar-egumenul-efrem-dauneaza-ortodoxiei/ ,http://acvila30.wordpress.com/,