Prigonirea Athoniţilor

                                             

Între anii 1276 şi 1282, pe când Patriarh al Constantinopolului era Ioannis Vekkos al XI-lea, părinţii athoniţi au suferit mari prigoane din partea acestuia şi a latinilor (catolicilor), pentru că nu primeau unirea cu Roma şi împreună-slujirea cu papistaşii. Patriarhul Vekkos, incitat de împăratul Bizanţului Mihail al VIII-lea Paleologul, care simpatiza cu latinii, a declarat că este de acord cu unirea celor două biserici, adică a Bisericii Ortodoxe cu Biserica Romano-Catolică, şi că va aşeza Biserica Ortodoxă sub puterea Papei. Îndată a izbucnit furtuna împotrivirilor în sânul Bisericii, aşa încât preoţii şi monahii l-au anatemizat pe Patriarh şi în aproape nici o biserică nu mai pomeneau numele lui. Patriarhul, ca să înăbuşe mişcarea clerului răzvrătit, s-a dus în Sfântul Munte însoţit de armată şi de clerici papistaşi.

Acolo, pentru că nu a fost primit de aproape nici o mănăstire, pentru a teroriza comunitatea monahală, a poruncit soldaţilor să îi tortureze şi să îi omoare pe monahii care nu se supuneau poruncilor sale. Astfel, trecând pe la Manastirea Zografu au ars într-un turn pe monahii care nu voiau să îl primească şi să accepte unirea cu Roma. La Manastirea Vatoped au spânzurat 12 monahi şi au înecat în mare pe stareţul lor legat în lanţuri, la Manastirea Iviron, de asemenea, i-au înecat pe monahi scufundându-i în mare cu corabia lor cu tot.

Ajungând însă la Manastirea Marea Lavra, monahii de acolo i-au făcut o primire oficială în toată regula. A urmat împreună-liturghisirea în biserica centrală a mănăstirii, Patriarhul slujind sfânta liturghie ajutat de un ierodiacon al Lavrei şi de şapte monahi, precum şi de către preoţii latini care îl însoţeau.

După izgonirea lui Ioannis Vekkos de pe tronul patriarhal la anul 1282 şi după ce s-au zădărnicit planurile acestuia de unire a celor două Biserici, cei şapte monahi şi ierodiaconul de la mănăstirea Marea Lavră care au slujit împreună cu Patriarhul şi cu latinii, au fost înlăturaţi din Sfântul Sinod al Sfântului Munte. Ierodiaconul, la scurt timp, s-a îmbolnăvit şi, potrivit mărturiilor scrise ale mănăstirii Marea Lavră, s-a topit în câteva zile precum se topeşte o lumânare.

Respectivii monahi, după ce au murit şi au fost îngropaţi în afara cimitirului mănăstirii, la dezgroparea lor, au fost găsiţi neputreziţi, având trupurile cu totul negre şi o înfăţişare înspăimântătoare, de neînchipuit pentru mintea umană. Trei dintre cele şapte trupuri de monahi au fost aduse în pronaosul bisericii Sfinţilor Apostoli a cimitirului mănăstirii, unde au şi rămas spre vederea tuturor până în secolul al XIX-lea. În ultimii ani ai şederii trupurilor lor acolo, un pelerin, zărindu-i, a păţit atac de cord şi a murit pe loc. Acesta a fost şi motivul pentru care au fost duşi într-o peşteră, pe plaja schitului românesc, unde, după ce i-au aşezat, au zidit intrarea cu pietre, ca să nu îi mai poată vedea nimeni. Restul de patru trupuri, care sunt şi cele mai înfricoşătoare, au fost transportate îndată după dezgroparea lor într-o peşteră greu accesibilă aproape de Mănăstirea Marii Lavre, unde se află până astăzi.

 O întâlnire înfricoşătoare

 Un frate auzise despre călugării afurisiţi de la Marea Lavră a Athonului, care l-au primit pe Ioannis Vekkos, Patriarhul latinofil al Constantinopolui, şi care au slujit cu el. Se îndoia însă că ar fi adevărate toate spusele astea şi cerceta neobosit şi întreba dacă se găseşte cineva care să fi văzut cu ochii lui trupurile călugărilor afurisiţi, vreun martor ocular, ca să se convingă şi să nu mai aibă îndoieli.

Şi întrebând pe mulţi a aflat că Gavriil ieromonahul i-a văzut. Aşa a venit şi m-a întrebat dacă cunosc ceva şi dacă i-am văzut cu ochii. Şi l-am înştiinţat că eu i-am văzut şi că faptul este o certitudine. Eu am venit în Sfântul Munte la anul 1885, în vârstă de 20 de ani. După doi ani de la intrarea mea în Sfântul Munte, pentru că s-a întâmplat să mergem să luăm grâu de la Manastirea Constamonitu., am pornit pe mare cu barca noastră să îl aducem. Eram în vârstă de 22 de ani pe atunci şi era luna lui Septembrie, la două zile de la Înălţarea Sfintei Cruci.

Am mers şi pe seara am ajuns la Marea Lavră unde am şi rămas peste noapte, de unde a doua zi de dimineaţă ne-am continuat călătoria. La scurt timp însă după ce am părăsit Marea Lavră, îl aud pe Bătrânul meu, monahul Meletie, spunând:

„Fiul meu, Gavriil,  aici în faţă se află afurisiţii, cei care i-au primit pe latinofili în Marea Lavră şi au slujit împreună cu Ioannis Vekkos şi cu ai lui, pe care eu i-am văzut şi altădată, dar pentru că eşti tânăr şi e posibil ca vreodată să se vorbească despre asta şi să spună unii că sunt minciuni toate astea şi că nu există nimic, nici afurisiţi, nici trupurile lor neputrezite, ci că se spun spre înspăimântarea oamenilor, de aceea să mergem şi să îi vezi cu ochii tăi, ca să nu crezi ce îţi va spune unul şi altul mai apoi, pentru că spune şi Sfânta Scriptură că ochiul e mai de crezut decât auzul”.

Şi spunând Bătrânul acestea, am ajuns la o râpă abruptă, pe care numai să o vadă omul se sperie, şi îmi spune:

„Aici este”.

Eu eram curios să îi văd şi îi spun:

„Îţi râzi de mine?”.

El însă a zâmbit şi mi-a spus:

„Ce crezi, că e vreo cruce sau vreo icoană la locul unde au fost puşi, ca să le vadă oamenii şi să-şi facă semnul crucii trecând pe aici? Ei au luat chipul diavolului, vei vedea şi atunci vei crede…”.

Atunci, dară, ne-am apropiat de acea vale abruptă şi după mult efort, am ieşit afară şi, „cu 20 de unghii”, cum spune vorba, am urcat 4-5 metri şi apoi am văzut o peşteră şi am intrat şi văd acolo o privelişte vrednică de tânguire:

Trei oameni sprijiniţi de stâncă, drepţi, cu hainele pe ei, cu rasele şi cu centurile, cu ochii deschişi, părul şi barba, la toţi trei, lungi şi albe, chipurile lor însă de culoarea funinginei (negre), la fel şi mâinile lor, cu degetele întoarse către interior, unghiile mâinilor mari de vreo 2-4 centimetri, picioarele nu li se vedeau, pentru că erau acoperite de ciorapi şi pantofi…

Am vrut să îi ating să văd dacă într-adevăr trupul era moale sau doar piele uscată şi oase, dar nu m-a lăsat Bătrânul, care mi-a spus:

„Nu băga tu mâna peste urgia lui Dumnezeu…”

În toate celelalte însă am fost foarte atent, doar mâna nu am pus. Şi atunci deloc nu m-am speriat, acum însă, când îmi aduc aminte, mi se tulbură sufletul şi nu pot să dorm zi şi noapte, nici să mănânc 2-3 zile la rând, câtă vreme atunci când i-am văzut nici nu am băgat de seamă…

Am scris prezenta, cu mâna mea, pe 2 martie 1964 la Sfânta Manastire Xenofont, Gavriil Ieromonahul şi Duhovnicul, de la Chilia Ivirită „Naşterea Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan”.

Fotografia este făcută într-o peşteră de pe Muntele Athos în jurul anului 1932, şi publicată iniţial în revista ”Κήρυξ Ορθοδόξων” nr. 132 …

(Engolpion aghioritic – Calendar pe anul 2004)

Informaţiile sunt preluate din http://www.kivotoshelp.gr/pages/aforismenoi.htm / și din… http://pneymatiko.wordpress.com

Traducere Mihail Ilie

Puteti citi și Mucenici la Muntele Athos de Arhim. Ghervasie Paraschevopoulos 


Legea “avatonului” interzice intrarea femeilor in Sfantul Munte Athos! Cine are interes sa incalcea aceasta lege?

                                                                                                                    

Avatonul este legea care interzice femeilor a intra in Sfantul Munte Athos. “Avaton” inseamna “neumblat”, prin acest cuvant facandu-se referire la interdictia femeilor de “a umbla” pe pamantul Sfantului Munte Athos. Avatonul este actul care a permis locului sa ramana pana astazi unul sihastresc si monahal, singurul de acest gen din intreaga lume. Avatonul este un fel de granita naturala a Sfantului Munte.

Calugarii athoniti au ales locul, salbatic si neumblat, si tot ei au zidit manastirile si bisericile de pe stanci. Calugarii au sfintit locul, cu rugaciunile si sangele lor, si tot calugarii au hotarat, intr-un glas, ca “avaton-ul” sa ramana valid, indiferent de legile si poftele lumii pagane.

O randuiala asemanatoare mai pastreaza si alte manastiri ortodoxe din lume. Dintre acestea, le amintim aici pe urmatoarele: Manastirea Frasinei, Romania; Manastirea Sfantul Visarion - Dosikou, Grecia; Manastirea Sfantul Sava cel Sfintit, Israel.

Sfantul Munte este ales, zidit si pastrat de calugari cu pretul vietii

Muntele Athos a fost declarat loc sfant al calugarilor in urma decretului imparatului bizantin Vasile I Macedoneanul, emis in secolul al IX-lea. De-a lungul anilor, nenumarati calugari si-au jertfit viata spre a pazi Sfantul Munte, impotriva piratilor si a paganilor, care au cautat sa pangareasca si sa distruga locul.

Muntele Athos a inceput sa fie un loc de retragere pentru calugari inca din timpul ultimelor persecutii romane impotriva crestinilor, iar in anul 726 cand a fost dat primul edict impotriva icoanelor si pana in anul 843, un insemnat numar de calugari de pe intreg teritoriul bizantin a venit la Muntele Athos. Ei au dus aici acte, documente, moaste, obiecte de arta, numeroase icoane. Din aceasta perioada au inceput sa se zideascasi primele “lavre” athonite.

Pentru a-i pune la adapost de diferitele pretentii ale locuitorilor din Peninsula Chalcidica, imparatul Vasile I Macedoneanul, printr-un decret emis in anul 885, a oprit trecerea ilegala peste Canalul Xerxes, declarand in mod oficial Athosul ca “loc al calugarilor” si i-a scutit de plata oricarui fel de taxe catre Stat. Aceasta masura a fost reconfirmata de Leon al VI-lea Filozoful, in anul 911, si de Roman I Lecapenul, in anul 920, care le-au ingaduit sa-si agoniseascasi bunuri personale.

Generalul Nichifor Focas l-a ajutat foarte mult pe Sfantul Atanasie Athonitul, in punerea bazelor primei mari manastiri athonite, anume Marea Lavra, in anul 963. Noua organizare monahala a lui Atanasie se baza pe: impunerea stilului chinovial, oprirea calugarilor de a poseda averi personale, interzicerea deosebirii dintre calugarii greci si cei apartinand altor popoare, supunerea tuturor unui protos, cu drepturi superioare fata de cele ale staretilor,oprirea intrarii pe teritoriul Athosului a femeilor, organizarea comunitatii monahale in mod independent fata de orice autoritate.

Toate aceste hotarari au fost stabilite legal, in anul 970, cand imparatul Ioan I Tzmiskes aproba un Tipikon, care urma sa aiba valabilitate pe intreg teritoriul Muntelui Athos. Acest act a fost semnat de Sfantul Atanasie, alaturi de ceilalti 54 de conducatori ai asezamintelor monahale athonite existente la acea vreme.

La granita dintre Muntele Athos si Grecia se afla gard de sarma, care are din loc in loc panouri metalice pe care este scris “avaton-ul”, adica interdictia accesului femeilor pe teritoriul republicii monahale. Acest act este semnat de toti marii stareti ai manastirilor athonite de astazi. Pe intreaga insula nu se afla nici macar animale de sex feminin, afara de gaini si pisici, cat si de pasarile salbatice.

Toti cei care au ajutat la construirea Sfantului Munte, imparati ortodocsi si voievozi, greci si de alte nationalitati, precum si patriarhi ecumenici, au dorit ca locul sa ramana sub protectia Avatonului, lucru intarit de nenumarate hrisoave si sigilii.

Fiind intrebat un parinte, de ce calugarii tin atat de mult la “avaton-ul” Sfantului Munte, a raspuns, zicand: “Pentru ca iubesc femeile.” Cine are urechi de auzit, sa auda! In intreg Sfantul Munte nu am intalnit nici un parinte care sa urasca femeile, ori care sa le dispretuiasca. Toti calugarii athoniti indeamna familia spre fapte cuvioase si, cu multa dragoste, vorbesc despre mama si despre sotie, despre sot, despre tata si despre copii.

Mai toti marii duhovnici din Athos s-au facut parinti si sprijin crestinilor din lume, prin carti si prin conferinte, prin spovedanie si povatuire. Pentru a ajunge mari duhovnici, acesti parinti mult s-au folosit de linistea si “avaton-ul” Sfantului Munte.

Originea traditionala a ”avaton-ului” este confirmata de legislatia in vigoare, mai precis de articolul 186 din Carta Constitutionala a Muntelui Athos (1924), intrata in vigoare in anul 1926, prin ratificarea de catre Statul Grec, prin decretul din 10/26 septembrie 1926.

Cine doreste desfiintarea “avaton-ului” ?

Desfiintarea “avaton-ului” este dorita de toti cei cu viata lumeasca, avand o minte axata pe turism secular si interese financiare. De asemenea, acest lucru este dorit de toti aceia care urasc sau dispretuiesc Biserica Ortodoxa de Rasarit, al carei Sfant Munte este “un varf de lance” in lupta cu duhurile lumii si cu diavolul, care lucreaza in chip viclean, spre piederea cat mai multora.

Desfiintarea “avaton-ului” este ceruta insistent de catre miscarile feministe, grupari de femei straine de dreapta credinta a Ortodoxiei si de orice cuviosie a vietii. Acestea isi cer dreptul de a vizita si de “a umbla” pe Sfantul Munte. Oare acesta sa fie singurul loc din lume pe care nu l-au “vizitat”, spre a suferi de pe urma “avaton-ului?! Oare daca l-ar vizita si pe acesta, ar dobandi fericirea si odihna ?! Cate inselare cuprinde inima acestor femei. Niciodata nu vor avea  pace, odihna si liniste.

Mai mult inca, nici una dintre feministe nu isi doresc sa intre in Athos, pentru binecuvantari si minuni, atata timp cat exista legaturi puternice aruncate asupra femeilor care ar indrazni sa se atinga de Munte, ci mai ales din curiozitate si ambitie psihica.

In ziua de 8 ianuarie 2008, politia Sfantului Munte a dat afara din peninsula athonita un grup de femei si barbati (in jur de 500 de persoane), care au incalcat interdictia pasirii femeilor pe Sfantul Munte, avand drept scop o “profanare simbolica a locului”, dupa marturia lor, ca protest concret impotriva “avaton-ului”. Purtatoarea de cuvant a grupului, Kyriaki Malama, a spus, ignorant: “Este vorba de un act simbolic, am incalcat avatonul.”

In ziua de 11 martie 2008, conducerea athonita a trimis o scrisoare oficiala de protest la adresa Patidului Parlamentar numit SIRIZA, adica “Uniunea Radicala de Stanga”, privind ambitiile acestuia de a anula “avaton-ul”. Partidul SIRIZA este cunoscut pentru pozitiile lui negative fata de “privilegiile” Bisericii Ortodoxe in societatea greceasca.

Soula Panaretou, responsabila a SYN, un mic partid de stanga, foarte progresist in ceea ce priveste problemele religioase, hiper-sensibile in Grecia, declara: “Muntele Athos este un anacronism in cadrul Uniunii Europene. Interdictia privind accesul femeilor ar trebui ridicata.”

Pana in anul 1953, incalcarea ”avaton-ului” nu era pedepsita in nici un fel de lege. Dupa acest an, ca urmare a debarcarii mai multor femei pe teritoriul Muntelui Athos, in timpul celui de-al IX-lea Congres International de Studii Bizantine, care a avut loc in aprilie 1953, la Tesalonic, statul grec a luat masuri. Astfel, decretul-lege numarul 2623, din anul 1953, hotaraste ca incalcarea ”avaton-ului” sa atraga dupa sine o pedeapsa cu inchisoarea pentru o perioada cuprinsa intre doua luni si un an.

Parintele Macarie Simonopetritul, spune: “Prin anul 1960, existau deja previziuni, din partea responsabililor politici, de a transforma manastirile in hoteluri, de a face sosele asfaltate la standarde europene, de a transforma Muntele Athos intr-un soi de muzeu bizantin si de a-i concentra pe toti monahii in una sau doua manastiri, restul manastirilor urmand a fi transformate in muzee.”

Ministrul Culturii din primul guvern socialist, actrita-politician Melina Mercouri (ministru intre anii 1981-1989 si 1993-1994), a propus, cu ignoranta, “ca monahii athoniti sa fie mutati la manastirile din Meteora si in alte cateva locuri, iar manastirile sa fie transformate in hoteluri, caci trapezele s-ar potrivi perfect pentru jocuri de noroc, iar chiliile ar oferi privelisti minunate asupra marii”. Propunerea acesteia a scandalizat opinia publica mondiala, chiar si o seama de neortodocsi exprimandu-se impotriva.

Autonomia Sfantului Munte si “ajutorul” dat de Uniunea Europeana

In perioada de ocupatie otomana a Greciei, Sfantul Munte a scapat de desfiintarea “avaton-ului”, cat si de distrugere, prin plata anuala a unei sume mari de bani. Autonomia Sfantului Munte a fost pastrata, in vremurile de mare incercare, prin ajutorul tuturor crestinilor din lume. Romanii, alaturi se sarbi, bulgari si rusi, au contribuit semnificativ la acest lucru.

In perioada anilor 1960-1970, Sfantul Munte Athos cunoaste o criza monahala fara precedent, numarul vietuitorilor athoniti imputinandu-se dramatic. In aceasta vreme se ajunsese chiar sa se vorbeasca despre transformarea Muntelui Sfant in statiune turistica, iar a manastirilor in muzee, monahismul urmand a fi desfiintat, ori extrem de limitat.

In anul 2002, numarul calugarilor a ajuns la un total de 1610 de vietuitori. Astazi, numarul calugarilor s-a inmultit, insa odata cu aceasta s-au inmultit si primejdiile ce ameninta autonomia Sfantului Munte. Uniunea Europeana si Comisia Patrimoniului Mondial UNESCO au alocat fonduri enorme pentru dezvoltarea drumurilor si a cailor de acces spre manastiri, cat si pentru restaurarea manastirilor, a frescelor si a tuturor dependintelor acestora.

Din pricina alocarii acestor fonduri considerabile, majoritatea manastirilor athonite intreprind lucrari intense si ample de constructie, reconstructie si restaurare. La mai toate marile manastiri se pot zari macarale, schele si santiere (Marea Lavra, Vatoped, Iviron, Xenofont, Dochiariu, Dionisiu, etc).

Potrivit unor calcule periodice, numai pana in anul 1998, Uniunea Europeana a dat 23,4 milioane de euro manastirilor din Sfantul Munte Athos, “pentru a-si conserva si restaura cladirile si mostenirea culturala”. Cand totul va fi restaurat si rezidit cu bani veniti de la acestia, oare nu vor insista asupra anularii autonomiei Sfantului Munte ?!

Aderarea Greciei la Uniunea Europeana, in anul 1981, a facut Peninsula Athos eligibila pentru fondurile de conservare ale Uniunii Europene. Cand a intrat in Uniunea Europeana insa, Grecia a negociat si a obtinut un statut aparte pentru Sfantul Munte Athos, anume dreptul Republicii Monahale Athonite de a-si pastra randuielile vechi de secole, printre care se numara si “avaton-ul”, adica interdictia ca femeile sa intre pe teritoriul sau.

Statutul special al republicii este mentionat in protocolul semnat intre Grecia si Uniunea Europeana, la data de 6 noiembrie 1991, pentru intrarea in “spatiul Schengen”. De asemenea, in declaratia greceasca din anul 1997, este reinnoit continutul declaratiei comune despre Sfantul Munte, declaratie anexata Actului final al Tratatului de Accesiune a Greciei la Comunitatea Europeana, in anul 1979.

Fondurile Europene pot face insa mult rau Sfantului Munte Athos, deoarece nici un banut nu se da gratuit in lumea aceasta, din partea necredinciosilor. Orice donatie poate ridica o pretentie.

Drept urmare, continuarea era fireasca. Astfel, la data de 15 ianuarie 2003, pretentia Parlamentului European impotriva “avaton-ului” se concretizeaza in rezolutia cu numarul A5-0451, din anul 2002, neobligatorie insa. “Parlamentul European cere ridicarea interdictiei care impiedica accesul femeilor pe Muntele Athos din Grecia, zona geografica de 400 de kilometri patrati, unde accesul acestora este interzis in virtutea unei decizii luate in anul 1045, de catre calugarii celor 20 de manastiri ale regiunii, decizie care violeaza astazi principiul universal recunoscut al egalitatii genurilor, al non-discriminarii, ca si legislatia comunitara asupra egalitatii, precum si dispozitiile relative la libera circulatie a persoanelor in cadrul Uniunii Europene.”

Presedinta “Comitetului pentru Drepturi si Sanse Egale pentru Femei”, din cadrul Parlamentului European de la Strasbourg, anume grecoaica Anna Karamanou, lupta aprig pentru desfiintarea avaton-ului. Astfel, la data de 21 ianuarie 2003, la scurt timp dupa adoptarea rezolutiei Parlamentului European, ea a emis o declaratie din care citam:

“Aceasta decizie (avatonul) a fost luata cu o mie de ani in urma, in timpul perioadei intunecate a Evului Mediu in Europa si reflecta conditiile sociale ale acelei ere. Astazi, egalitatea genurilor si drepturile femeilor au fost acceptate si recunoscute universal. Prin urmare, aceasta decizie nu mai poate fi legitima, deoarece este in dezacord nu numai cu perceptia dominanta asupra drepturilor femeii, ci si cu religia crestina si credinta insasi. Ma intreb, pe ce Evanghelie, pe ce dogma se intemeiaza aceasta decizie, care interzice la jumatate din specia umana sa intre in Muntele Athos?

In societatile democratice nu pot exista tabu-uri. Respectul pentru traditie nu poate fi folosit ca alibi pentru restrangerea drepturilor omului si impunerea de discriminari pe baza de gen. Monahii athoniti trebuie sa-si reconsidere decizia care atribuie unuia dintre genuri un privilegiu negat celuilalt, tratandu-l pe ultimul (propriile lor mame) ca pe copiii unui Dumnezeu mai mic. Nici o traditie, nici un obicei nu poate fi deasupra respectului pentru drepturile omului si demnitatii umane.

Este demn de notat ca Uniunea Europeana a finantat generos regiunea monahala a Muntelui Athos pentru restaurarea si renovarea manastirilor si pastrarea comorilor culturale care apartin atat barbatilor, cat si femeilor. Nu mai este necesar sa spunem ca femeile platitoare de impozite din Europa au contribuit la aceste fonduri.”

Aceeasi femeie, Anna Karamanou, deputata a Miscarii Socialiste Panelene Pasok, si fost euro-deputat, care s-a situat in fruntea luptei duse la Strasbourg pentru ridicarea acestei interdictii, spune: “Este o rusine sa stii ca pentru Muntele Athos se acorda subventii de milioane de dolari pentru renovarea manastirilor, printre contribuabili fiind si femei, care n-au totusi dreptul sa mearga in acele locuri.”

La data de 4 septembrie 2003, din partea Parlamentului European a venit o noua rezolutie, cu numarul A5-0281, care cere Guvernului Grec sa anuleze hotararea penala care impune o pedeapsa cuprinsa intre doua luni si un an de inchisoare, pentru femeile care incalca interdictia de a intra in Muntele Athos. Cu aceasta ocazie, se repeta deci cererea ca interdictia asupra intrarii femeilor in Muntele Athos sa fie ridicata.

Motivul invocat intotdeauna de necredinciosi este urmatorul: democratia nu permite discriminarea intre sexe. Un al doilea motiv este cel ridicat de feministele din Occident, care spun ca, din moment ce contribuie si ele, alaturi de barbati, prin impozite si taxe, la sprijinirea Sfantului Munte (prin fondurile alocate), si ele au dreptul de a avea aceleasi beneficii precum barbatii.

Nimeni nu este impotriva restaurarii si a repararii comorilor materiale din Sfantul Munte Athos, care zac in paragina de atata multime de ani, ci impotriva duhului modernist secular, care stinge flacara monahismului autentic. Finantarea lucrarilor de catre Uniunea Europeana are o intentie ascunsa, anti-crestina, urmarea finala fiind distrugerea autenticului duh monahal athonit.

Parintele Nicodimos, secretar al Sfintei Comunitati, care administreaza republica monastica athonita, spune: “Muntele Athos are o traditie de 1200 de ani, multumita unui decret al Bizantului. Acest statut trebuie pastrat pentru totdeauna”.

Ce se va intampla daca “avaton-ul” se va desfiinta ?

Parintii din Sfantul Munte, spun intr-un glas: “Daca femeile intra aici, vine sfarsitul lumii. Asa ne-au invatat batranii nostri, asa au profetit sfintii nostri, care erau facatori de minuni, cuviosi, asceti sau nebuni pentru Hristos.” Acest lucru este marturisit de toti parintii athoniti contemporani.

Sfantul Nil Athonitul, vietuitor in Sfantul Munte Athos intre anii 1612-1692, vorbeste despre momentul in care Maica Domnului va parasi Sfantul Munte Athos si nu il va mai ocroti, anume in momentul pasirii pe Munte a femeilor, zicand: “Ascultati, o, parinti, iata ca v-am spus propovaduirea lui Iona spre pilda, ca cel ce are urechi de auzit sa auda si sa nu se intoarca catre altele, spre vatamarea sufletului sau. Precum a deslusit acel filosof propovaduirea lui Iona, asa si eu va spun: precum magnetul nu a lasat fierul, la inaltime de patru vanturi lovindu-se, si apoi din pricina ruginei l-a lasat, si iarasi, dupa ce a fost curatit, l-a ridicat magnetul, asa este Doamna noastra, de Dumnezeu Nascatoarea, Acoperamantul binecredinciosilor, care a tinut Muntele acesta pana in ziua de astazi, precum magnetul pe fier. Si daca magnetul, fiind lucru neinsufletit, are atata putere, oare cata putere, tarie si indrazneala are Doamna noastra de Dumnezeu Nascatoarea?! Singuri vedem cum tine Muntele acesta cu atottiitoarea ei putere. Insa precum clatina vantul magnetul ca sa lase fierul, asa se ridica asupra acestui Munte neamurile, si in tot chipul umbla sa-l rapeasca din mainile Maicii Domnului, dar nu pot. In sfarsit se va lasa din mainile ei, nu din pricina slabiciunii ei, nici din puterea neamurilor, ci numai pentru pacatele celor ce locuiesc intr-insul, pentru ca acestea s-au facut ca o rugina inaintea Maicii Domnului. Ca, daca veti subtia gatlejul vostru cu postul si veti usca trupul vostru, dar intre voi nu aveti dragoste si unire, cu curatenia trupului vostru, nici un rod al dreptatii nu aveti.”

Cand “avaton-ul” va fi desfiintat, atunci vom sti ca pentru pacatele noastre si pentru putina noastra rugaciune, Biserica Ortodoxa a fost lipsita de scumpul si nepretuitul Sfant Munte Athos. Cand dragostea si rugaciunea se imputineaza, urmarile nu intarzie niciodata sa apara, iar o lume lipsita de dragoste si rugaciune este o lume in care paganii si necredinciosii, oameni trupesti si straini de orice forma de vietuire duhovniceasca, fac ce vor, urmand poftelor trupului si setei de putere.

Sunt profetii ca pana la urma femeile vor intra in Athos. Acesta va fi un semn al apropierii sfarsitului lumii. Este insa ciudat ca oamenii nu vad nici o legatura intre preconizata intrare a femeilor in Athos si apropierea sfarsitului.

Parintele Dionisie mai spunea ca femeile credincioase nu trebuie sa intre in Sfantul Munte nici daca legile civile o vor permite. Maica Domnului a cerut sa nu intre picior de femeie acolo. Si Maica Domnului se va intrista cand va vedea ca oamenii nu tin seama de dorinta ei.

Acelasi lucru se intampla si cu Athosul romanesc, cu Manastirea Frasinei: daca Sfantul Calinic de la Cernica a legat sa nu calce acolo picior de femeie, nimeni nu poate dezlega legatura sa. Si femeile care vor ajunge acolo, chipurile din motive duhovnicesti, isi vor agonisi osanda si nu binecuvantare.

Este adevarat ca din ce in ce mai multi crestini ortodocsi parasesc drumul cel ingust pentru a merge pe calea cea larga, spunand ca Ortodoxia e utopica, spunand ca nu se pot tine poruncile Evangheliei, ca vremea sfinteniei a trecut. Dar pelerinii care apuca sa stea de vorba cu parintele Dionisie vad o dovada a prezentei lui Dumnezeu. Pe parintele Dionisie toti pelerinii il considera un parinte cu viata sfanta.

Parintele Dionisie de la Colciu invata ca nimic nu trebuie facut in separare de Biserica sau de episcop. Numai daca este calcata in picioare invatatura cea curata a Bisericii este binecuvantata separarea de cei care mai inainte s-au rupt pe sine de adevarul lui Hristos. Aceasta invatatura nu e o scornire a parintelui Dionisie, ci este predania Sfintilor Parinti.

Impresionante sunt la biserica din Marea Lavra athonita frescele cu Sfintele Sinoade Ecumenice. La primul Sinod Ecumenic, Sfantul ierarh Nicolae este zugravit palmuindu-l pe Arie pentru blasfemiile pe care le spunea.

Aceasta palma a Sfantului Nicolae a ramas adanc intiparita in cugetul monahilor athoniti. De sute de ani, ei au incercat sa pastreze nestinsa flacara credintei Sfintilor Parinti. Vrednici urmasi ai Sfantului Grigorie Palama, athonitii au stat impotriva invataturilor potrivnice Sfintei Scripturi si Sfintilor Parinti. Traditionalismul athonit nu e habotnicie, nu e crispare, nu e fixism. E pastrarea adevarurilor pentru care Sfintii Parinti au fost gata sa isi dea viata… La manastirea Esfigumenu sunt scrise cu litere mari cuvintele: “Ortodoxie sau moarte”. Aceasta nu este doar deviza zelotilor din acea mastirea athonita. Este de fapt deviza intregului Munte Athos.

Fata de inchizitorii apuseni care ii amenintau cu moartea pe ereticii care nu vroiau sa primeasca invataturile catolice, athonitii au dat o replica pe masura: ei sunt gata nu sa omoare pe altii, ci sunt gata sa se jertfeasca pe ei insisi pentru marturisirea adevarului, pentru marturisirea lui Hristos: “Ortodoxie sau moarte”. Athonitii nu au omorat pe nimeni; isi omoara patimile si poftele prin rugaciune si nevointa, pentru a gusta viata cea adevarata.

Teodor Danalache

Surse: http://graiulortodox.wordpress.com/2011/11/23/patriarhul-ioannis-vekkos-al-xi-lea-si-prigonirea-athonitilor/  http://apologeticum.wordpress.com/2011/12/29/legea-avatonului-interzice-intrarea-femeilor-in-sfantul-munte-athos-cine-are-interes-sa-incalcea-aceasta-lege/#more-14923 și