Acasă

IMPORTANT ! Critica documentelor pregătitoare pentru Marele Sinod din Creta și reactiile lumii ortodoxe față de acestea * ”SFÂNTUL ȘI MARELE SINOD”. Mare pregătire, nici o așteptare – Simpozion tradus în limba română– Grecia 2016

2 comentarii


«Comunicare susținută în cadrul Simpozionului «SFÂNTUL ȘI MARELE SINOD» Mare pregătire, fără rezultate  organizat de Sfintele Mitropolii  ale Gortinei și Megalopoleos, Glifada, Chitira, Pireu și Sinaxa Clericilor și a Monahilor la Stadionul ” Pace și prietenie”,  Sala „Melina Mercuri”  Pireu. Miercuri, 23 martie 2016, orele 9-22.

Mare Simpozion cu tema

«SFÂNTUL ȘI MARELE SINOD»  Mare pregătire, fără rezultate

                              Simpozion științifico-teologic 
Εικόνα (269)

«SFÂNTUL ȘI MARELE SINOD» 

Mare pregătire, fără rezultate

Prima parte 
Presedinte: Protoprezbiterul Gheorghe Metallinos

Profesor Emerit al Universitatii de Teologie din Atena

9:00-  9:05 Rugaciunea

9:05-  9:40 Deschiderea simpozionului – Salutări

În descidere  Surpriza! Episcopul Longhin prezent la Simpozionul «SFÂNTUL ȘI MARELE SINOD» Mare pregătire, fără rezultate. A spus: FRAȚILOR NU-S MAI MULTE BISERICI

https://graiulortodox.wordpress.com/2016/03/24/11647/

În deschidere – MESAJUL MITROPOLITULUI DE LOVECI (Bulgaria), GAVRIIL CĂTRE PREAFERICITUL PATRIARH AL BULGARIEI, NEOFIT

https://graiulortodox.wordpress.com/2016/04/24/mesajul-mitropolitului-de-loveci-bulgaria-gavriil-catre-preafericitul-patriarh-al-bulgariei-neofit-din-cadrul-conferintei-cu-tema-sfantul-si-marele-sinod-mare-pregatire-nici-o-astepta/

9:40- 10:00 Cuvântul de început și Declararea deschiderii lucrărilor Simpozionului de către Mitropolitul Serafim al Pireului

https://graiulortodox.wordpress.com/2016/04/02/sfantul-si-marele-sinod-mare-pregatire-nici-o-asteptare-salutul-inaltpreasfintitului-mitropolit-al-pireului/

10:00-10:20 Mitropolitul Ieroteos Vlahos de Nafpaktos

Tema: Teologie și politică

https://graiulortodox.wordpress.com/2016/04/02/mitropolitul-ierotheos-vlachos-teologia-si-politica-comunicare-sustinuta-in-cadrul-conferintei-sfantul-si-marele-sinod-mare-pregatire-nici-o-asteptare-atena-2016/

10:20-10:40 Mitropolitul Pavlos de Glifada

Tema: Întrebări privitoare la Sfântul și Marele Sinod

https://graiulortodox.wordpress.com/2016/04/06/mitropolitului-glifadei-pavlos-intrebari-privitoare-la-sfantul-si-marele-sinod-comunicare-sustinuta-in-cadrul-conferintei-sfantul-si-marele-sinod-mare-pregatire-nici-o-asteptare/

10:40-11:00 Mitropolitul Serafim de Kithiron

Tema: Probleme eclesiale și pastorale care decurg din neparticiparea tuturor Episcopilor Ortodocși la Sfântul și Marele Sinod

https://graiulortodox.wordpress.com/2016/05/28/probleme-eclesiale-si-pastorale-care-decurg-din-neparticiparea-tuturor-episcopilor-ortodocsi-la-sfantul-si-marele-sinod-mitropolitul-serafim-al-kithirelor-din-cadrul-conferintei-cu-tema-sf/

11:00- 11:15 Intrebări

11:00- 11:35 Pauză

PARTEA A II-A:

Presedinte: Mitropolitul Ieroteos Vlahos de Nafpaktos

11:35- 11:55 Mitropolitul Ieremia de Gortina

Profesor Emerit al facultatii Teologice din Atena, catedra Vechiul Testament

Tema: LUPTELE PROROCILOR PENTRU CURĂȚIA CREDINȚEI ÎN IAHVE

https://graiulortodox.wordpress.com/2016/05/16/luptele-prorocilor-pentru-curatia-credintei-in-iahve-sincretismul-sau-ecumenismul-religios-din-epoca-prorocilor-din-cadrul-conferintei-cu-tema-sfantul-si-marele-sinod-mare-pregatire/

11:55-12:15 Protoprezbiter Gheorghe Metallinos

Profesor Emerit al Universitatii de Teologie din Atena

Tema: DIALOGURILE TEOLOGICE ȘI EȘECUL ACESTORA

https://graiulortodox.wordpress.com/2016/05/09/

12:15-12-35 Protoprezbiter Theodoros Zisis

Profesor Emerit al Facultatii Teologice din Salonic

Tema: VECHIUL ȘI NOUL CALENDAR ȘI PRĂZNUIREA COMUNĂ A PAȘTELUI. De ce Sfântul și Marele Sinod a retras de pe ordinea de zi acest subiect arzător?

https://graiulortodox.wordpress.com/2016/04/21/vechiul-si-noul-calendar-si-praznuirea-comuna-a-pastelui-de-ce-sfantul-si-marele-sinod-a-retras-de-pe-ordinea-de-zi-acest-subiect-arzator-pr-theodoros-zisis-din-cadrul-conferintei-cu-tema/

12:35-12:55 Domnul Dimitrie Tselenghidis

Profesor al Facultatii de Teologie din Salonic

Tema:”Poate un Sinod al Ortodocșilor să acorde caracter eclesial eterodocșilor și să definească diferit indentitatea de până acum a Bisericii?”

https://graiulortodox.wordpress.com/2016/04/08/11794/

12:55- 13:10 Intrebări

PARTEA A III-A :

Presedinte: Protoprezbiter Theodoros Zisis

Profesor Emerit al Facultatii de Teologie din Salonic

17:30-17:50 Arhimandrit Sarandis Sarantos

Doctor în teologie al Universității din Atena

Tema: Problemele morale și sociale și instituția postului

17:50- 18:10  Arhimandrit Athanasie Anastasiu

Proegumen al Marii Manastiri Marele Meteor

Tema:  Participarea clerului și a poporului. Un Sinod Panortodx fără pliroma ortodoxă

https://graiulortodox.wordpress.com/2016/06/01/participarea-clerului-si-a-poporului-un-sinod-panortodx-fara-pliroma-ortodoxaarhimandritul-athanasios-anastasiou-proegumenul-sfintei-manastiri-a-marelui-meteor-din-cadrul-conferintei-cu-tema/

18:10- 18:30 Protoprezbiter Peter Heers (Statele Unite ale Americii)

Doctor în teologie al Universității din Tesalonic

Tema: Recunoașterea botezului eterodocșilor ca bază pentru o nouă ecleziologie (în consonanță cu Conciliul Vatican II)

https://graiulortodox.wordpress.com/2016/06/14/12132/

18:30- 18:45 Intrebări

18:45- 19:05 Pauza

PARTEA A IV-A:

Presedinte: Domnul Dimitrie Tselenghidis

Profesor al Facultatii de Teologie din Salonic

19:05-19:25 Protoprezbiter Anastasios Gotsopulos

Tema: Canoanele Bisericii și textul ”Relația dintre Biserica Ortodoxă și restul lumii creștine”

19:25-19:45 Arhimandritul Pavlos Dimitrakopulos

Tema: Deschiderea inter-religioasă a Ortodoxiei în tematica „Sfântului și Marelui Sinod”

19:45-20:05 Domnul Stavros Bozovitis

Teolog și scriitor

Tema: Ortodoxia în fața provocării ,,religiei universale”

https://graiulortodox.wordpress.com/2016/06/08/ortodoxia-in-fata-provocarii-religiei-universale-destavros-bozovitis-teolog-filolog/

20:05-20:25 Protoprezbiter Anghelos Anghelacopulos

Tema: RECUNOAȘTEREA PANORTODOXĂ A SINOADELOR VIII ȘI IX DIN TIMPUL SFÂNTULUI GRIGORIE PALAMA, UN SUBIECT ARZĂTOR, DAR CARE LIPSEȘTE DE PE ORDINEA DE ZI A ”SFÂNTULUI ȘI MARELUI SINOD”

https://graiulortodox.wordpress.com/2016/05/30/recunoasterea-panortodoxa-a-sinoadelor-viii-si-ix-din-timpul-sfantului-grigorie-palama-un-subiect-arzator-dar-care-lipseste-de-pe-ordinea-de-zi-a-sfantului-si-marelui-sinoddin-cad/

20:25-20:40 Intrebari

20:40- 21:00 Concluzii – hotărâri

*Interviu cu Prea Sfințitul Longhin de la Simpozionul-Teologic cu tema ”Sfântul și Marele Sinod”

https://graiulortodox.wordpress.com/2016/03/26/

**Documentele pregătitoare pentru Sfântul și Marele Sinod din Creta și care au fost criticate în public la Pireu în luna martie 2016

http://corortodox.blogspot.gr/2016/03/dosar-cu-documentele-pregatitoare.html#!/tcmbck

*** Mitropolitul Serafim al Pireasului la TVR 1 într-un interviu despre Sinodul Panortodox din Creta

https://graiulortodox.wordpress.com/2016/05/30/mitropolitul-serafim-al-pireasului-la-tvr-1-intr-un-interviu-despre-sinodul-panortodox-din-creta/

Traducere Graiul Ortodox

Dialogul Bisericii cu dreapta şi stânga politică, Mitropolitul Ierotheos Vlachos

Lasă un comentariu


Dialogul Bisericii

cu dreapta şi stânga politică

de Ierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos şi Sfântul Vlasie

ips_hierotheosÎn ultima vreme s-a discutat în spaţiul bisericesc şi mai larg, al societăţii, despre dialogul dintre Biserică şi stânga politică care a avut loc de curând în Grecia. Eu, personal, nu am urmărit îndeaproape simpozionul pe această temă, ci doar am citit câteva comunicări din cadrul acestuia, şi reacţiile presei legate de acest subiect. Consemnez în continuare câteva gânduri care ar putea conduce la o mai amplă dezbatere şi la o precizare a termenilor.

1. Biserica este un spaţiu deschis tuturor, dar are un scop precis. Biserica este o societate bine determinată care dobândeşte însemnătate teologică ca Trup, anume Trupul lui Hristos, ca familie duhovnicească, ca spital duhovnicesc. Biserica îi primeşte pe toţi, dă sens vieţii lor şi le deschide orizontul vieţii. Din Biserică fac parte conducători şi supuşi, înţelepţi şi analfabeţi, bărbaţi, femei şi copii, oameni din toate naţiile, bogaţi şi săraci. Biserica nu lucrează ca o ideologie, ci ca o mamă duhovnicească care naşte şi îşi creşte copiii, indiferent de culoarea, de clasa socială, de genul şi naţionalitatea acestora. Cel care vede în Biserică o ideologie eşuează în a înţelege scopul mai adânc al acesteia, în a vedea dinamica inimii Bisericii şi felul cum îşi transmite sângele în toate mădulare, încă şi în cele mai umile şi mai istovite.

2. Termenii de „dreapta” şi „stânga” au fost apărut cu totul ocazional şi au legătură cu poziţia pe care o ocupau membrii Adunării Constituante din Franţa revoluţionară de la 1789, care discutau, pe de o parte, cum ar funcţiona regimul politic într-o monarhie constituţională, iar, pe de altă parte, despre puterea pe care urma să o deţină regele. Cei care stăteau în partea stângă erau mai radicali şi progresişti, câtă vreme cei care din dreapta erau mai conservatori. De atunci, aceste noţiuni au fost încărcate cu un puternic conţinut sociologic şi au primit un sens ideologic.

În limba contemporană, noţiunea de dreapta este corelată cu gândirea conservatoare şi tradiţională, se manifestă prin promovarea religiozităţii moştenite, prin capitalism, neoliberalismul şi piaţa liberă. Dimpotrivă, noţiunea de stânga este corelată cu gândirea modernă şi radicală atât faţă de tradiţii şi, mai ales, faţă de tradiţiile religioase, cât şi faţă de viaţa socială, fiind exprimată de principiile egalităţii, ale culturalităţii şi internaţionalismului.

Între dreapta şi stânga se intercalează cei de centru şi social-democraţii, care încearcă să funcţioneze după schema hegeliană teză-antiteză-sinteză şi să exprime o cale de mijloc. Schemele acestea sunt complexe, pentru că între dreapta, stânga şi centru se mişcă grupările de centru stânga, cele de centru dreapta, social-democraţii, iar la extreme se află extrema dreaptă şi extrema stângă.

Desigur, aceste mişcări nu trebuie înţelese ca fiind strict delimitate, de vreme ce în mişcările de dreapta sunt cuprinşi şi oameni din clasele mai de jos, lucru pe care marxismul îl consideră o situaţie nefirească şi îl interpretează ca lipsă de „conştiinţă de clasă”, dar şi ca influenţă a propagandei. Este însă o realitate faptul că e imposibil ca aceste scheme ideologice şi sociale să fie strict delimitate între ele şi nici nu pot fi interpretate toate concepţiile oamenilor din perspectiva acestora.

Asta înseamnă că în Biserică, care este un spaţiu deschis, pot fi cuprinşi cei care caută adevărul dincolo de schemele sociologice – scheme care, oricum, se transformă odată cu timpul – şi dincolo de oportunismele oamenilor. De pildă, dacă un om este conservator nu înseamnă obligatoriu că este şi un creştin adevărat, chiar dacă trăieşte în Biserică şi nici dacă este radicalist şi revoluţionar nu înseamnă obligatoriu că este ateu şi împotriva lui Dumnezeu şi să considere unii că nu are ce căuta în Biserică.

De altfel, întreaga predică a Bisericii şi întreaga ei teologie este în chip de-a dreptul revoluţionar împotriva oricărui fel de establishment, împotriva oricărei ipocrizii şi compromis, împotriva oricărei corupţii, fie ea teologică, socială sau politică. Cel care limitează Biserica la partide, grupări, ideologii şi oportunităţi, îi deformează caracterul ecumenic şi misiunea-i transfiguratoare. În Biserică trăiesc şi ucenici care sunt la vedere, dar şi alţii ascunşi, şi numai Dumnezeu cunoaşte inimile oamenilor. Există nebuni în Hristos care sunt mai autentici decât cei mai deştepţi oameni, după criteriile lumii, şi există oameni care trăiesc la marginea vieţii sociale şi care îl caută cu adevărat pe Dumnezeul dragostei, lucru pe care nu îl fac ipocriţii moralişti, ca unii ce se adaptează la toate situaţiile.

3. Biserica dialoghează cu toţi oamenii, nu se teme de dialog, pentru că ea are viaţa care biruie moartea. Învăţătura că Biserica este Trupul Dumnezeiesc-Omenesc al lui Hristos arată că, precum un trup şi Biserica îi primeşte pe toţi, dialoghează cu toţi, dar în cele din urmă rămân în ea doar acele elementele necesare, iar cele inutile sunt eliminate. În relaţie cu lumea, Biserica nu este o anume viziune despre lume, o Weltanschauung, nici nu este stăpânită de fobie faţă de lume, dar, în acelaşi timp, nici nu face pactul cu lumea, lăsându-se condusă spre secularizare. E posibil ca unii creştinii să transforme creştinismul într-o ideologie şi să manifeste fobie faţă de lume sau, dimpotrivă, să trăiască o viaţă creştină secularizată. Trebuie întărit că dialogul Bisericii, aşa cum a dovedit însuşi mersul ei istoric, este ţelul statornic al Bisericii; acest dialog este prolific şi conduce la transfigurarea oamenilor.

Numai cu diavolul nu poartă dialog Biserica, pentru că diavolul este duh întunecat, fiinţă înspăimântătoare, purtător al răului, care nu se poate folosi de pe urma vieţii Bisericii, pentru că nu se poate pocăi. Astăzi, puterile demonice se exprimă în spaţiul social prin idei dictatoriale şi mentalităţi fasciste, prin aspiraţii de asuprire a popoarelor, prin violenţă, războaie, îngrădire a libertăţii oamenilor. Biserica continuă să îşi săvârşească lucrarea şi în regimurile tiranice, trăindu-şi libertatea chiar şi în catacombe în vremuri de prigoane, dar nu poate să sprijine asemenea regimuri şi nici să colaboreze cu ele, servind scopului lor crud şi inuman.

4. Dezbaterea despre relaţia dintre Biserică şi dreapta sau stânga politică a avut deja loc în lumea occidentală, pentru că acolo era într-adevăr foarte necesară. Când vorbesc de necesitatea acestei dezbateri, nu mă refer la o nevoie a Bisericii, ci la o nevoie a teologiei apusene, pentru că în Apus Biserica s-a amestecat cu aspiraţiile şi scopurile grupărilor şi ideologiilor de dreapta. Să amintesc identificarea grupărilor protestante cu capitalismul, aşa cum Max Weber a analizat capitalismul, dar şi de încercarea creştinilor de a se elibera de mentalitatea capitalistă, în urma căreia s-a conturat aşa numita „teologie politică” şi „teologia eliberării”, după cum, de pildă, vedem în America Latină. Să mai amintesc şi de dezvoltarea „teologiei dialectice” în Apus sau de „teologia crizei”, mai ales în protestantismul german; asta pentru că anumite grupări protestante au adoptat mentalităţile războinice ale conducătorilor germani. Unii teologi protestanţi din Apus s-au împotrivit însă alianţei creştinismului occidental cu fascismul şi nazismul. Astfel, a apărut aşa numita „neo-ortodoxie” sau „teologia crizei”, a cărei principală lozincă a fost „Nu compromisului cu lumea!”, după cum prezintă profesorul Marios Bégzos.

Astfel, relaţia sau identificarea creştinismului protestant sau papistaş cu mentalitatea lumii şi cu partidele politice occidentale constituie o cădere de la credinţa creştină. Asta înseamnă că în Apus se vorbeşte despre partide creştin-democrate care se opun celor socialiste, şi, de aceea, există nevoia dialogului cu stânga, pentru a fi scos creştinismul din mentalitatea ideologiilor politice de dreapta.

În Grecia a fost iniţiat dialogul Bisericii cu stânga politică, deşi în ţara noastră nu s-a observat vreo identificare a Bisericii cu formaţiunile de dreapta. Desigur, această identificare cu forţele de dreapta este valabilă pentru anumiţi creştini şi clerici, dar nu este valabilă pentru Biserică, care s-a detaşat de toate aceste grupări politice. Biserica Ortodoxă nu s-a identificat nici cu fascismul ori nazismul, nici cu etnofiletismul şi cu regimurile tiranice. E posibil să le fi tolerat, pentru că nu putea face altfel, dar nu s-a identificat cu ele.

5. Nu zice nimeni să nu aibă loc un dialog între teologi şi clerici, pe de o parte, şi formaţiunile de stânga, pe de altă parte, pentru că, într-adevăr, în trecut s-au făcut unele exagerări. Cândva, dreapta şi-a impropriat spaţiul bisericesc, altădată creştinii s-au împotrivit stângii, iar unii politicieni de stânga au contestat Biserica cu totală lipsă de judecată, fără să înţeleagă că una este Biserica Ortodoxă, aşa cum a fost ea exprimată de către Părinţii Bisericii, şi alta este creştinismul apusean în feluritele lui expresii. De asemenea, poate avea loc un dialog între teologi şi politicieni de stânga, pentru a se cerceta mai ales diferitele chestiuni de natură practică. Însă, acest dialog, pentru a deveni punctul de plecare al unei mai bune cunoaşteri, trebuie să se centreze pe esenţa subiectului, nu pe unele consecinţe şi aspecte exterioare, sociale. Cred că un asemenea dialog trebuie să aibă loc pornind de la patru puncte fundamentale.

Primul este metafizica. Trebuie cercetat ce este metafizica, care sunt caracteristicile ei, care este poziţia celor de stânga şi a ortodocşilor cu privire la metafizică. Este, de altfel, cunoscut că metafizica este respinsă atât de marxişti, cât şi de Părinţii Bisericii. Metafizica a fost strâns legată de creştinismul Apusului, prin influenţa pe care acesta a primit-o de la idealismul german.

Al doilea punct este iluminismul. Trebuie precizat de ce stânga a adus în Grecia principiile iluministe şi de ce exprimă iluminismul, câtă vreme iluminismul occidental a născut liberalismul – sau a fost născut de acesta – şi a alimentat capitalismul. Nu este suficient ca cei de stânga să accepte iluminismul, pentru că unii iluminişti, deşi erau agnostici sau deişti sau ateişti, acceptau poziţiile neoliberale ale acestuia.

Al treilea este deosebirea dintre religie şi Biserică. Marx s-a opus religiei, care exprima metafizica, magia şi asuprirea popoarelor. Biserica, însă, se deosebeşte clar de religie şi de aspiraţiile acesteia şi este liberă de ideologiile religioase pe care le exploatează regimurile tiranice.

Al patrulea punct este concepţia – teoretică şi practică – atât a stângii, cât şi a Bisericii cu privire la proprietate, la bogăţie şi la bunurile materiale. Prin acest dialog, se va da ocazia să se prezinte învăţătura socială a Părinţilor Bisericii, care izvorăşte din teologia Bisericii şi arată limpede că în privinţa bunurilor materiale Biserica este radicală şi întrece toate teoriile sociologice contemporane.

În concluzie, Biserica este deschisă oricărui dialog, e de ajuns ca acesta să aibă loc fără interese meschine, cu sinceritate şi atenţie. Prin dialog se vor lămuri anumite elemente exterioare în plus şi va avea loc o cunoaştere reciprocă. Cel puţin, dinspre partea Bisericii, se cere ca cei implicaţi în dialog să aibă însuşirile Părinţilor secolului al IV-lea, adică ale Sfântului Vasilie cel Mare, ale Sfântului Grigorie Theologul, ale Sfântului Grigorie de Nissa etc., care aveau o teologie empirică, o capacitate intelectuală, harisme înalte şi o cunoaştere desăvârşită a realităţii contemporane. Doar atunci dialogul va putea să dea rezultate, altfel va rămâne undeva la marginea vieţii bisericeşti şi sociale, va deveni obiect de speculaţie şi, în final, îşi va pierde orice valoare.

Sursa: https://www.pemptousia.ro/2013/03/dialogul-bisericii-cu-dreapta-si-stanga-politica/

DREPT LA REPLICĂ privind Comunicatul de presă al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, în legătură cu reacțiile unor credincioși față de Sinodul din Creta

4 comentarii


DREPT LA REPLICĂ

privind Comunicatul de presă al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, în legătură cu reacțiile unor credincioși față de Sinodul din Creta[1]

de Mihai-Silviu Chirila

eu2-200x300Biroul de presă al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a remis, în data de 13 august 2016, un „Comunicat de presă în legătură cu reacţii ale unor credincioşi din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei faţă de Sinodul din Creta” (numit în continuarea textului Comunicat) prin care se aduce la cunoştinţă “celor interesaţi” punctul de vedere al Mitropoliei faţă de “Scrisoarea deschisă către ierarhii care au semnat în Creta”[2] (numită în continuarea textului Scrisoarea), document redactat de un grup de monahi, preoţi şi mireni, în care i se cerea Înaltpreasfinţiei Sale să-şi retragă semnătura de pe documentele sinodului din Creta şi să militeze pentru neaprobarea acelor documente în cadrul unei sesiuni a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Comunicatul a fost dat publicităţii în mai puţin de 48 de ore de la momentul primirii la Mitropolie a documentaţiei noastre, o promptitudine destul de neobişnuită, motivată probabil de dorinţa de a reduce impactul Scrisorii în rândul credincioşilor ortodocşi. Mesajul central al Comunicatului se axează pe ideea că Înaltpreasfinţia Sa, Mitropolitul Teofan al Moldovei şi Bucovinei, are convingeri şi mărturisire de credinţă ortodoxe, motiv pentru care încetarea pomenirii Înaltpreasfinţiei Sale la Sfintele Altare nu s-ar justifica. Prin concentrarea atenţiei pe aspectul nepomenirii ierarhului, s-a eludat răspunsul la întrebarea fundamentală pusă de aceasta: se dezice sau nu, în mod oficial şi public, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei de deciziile neortodoxe adoptate în Creta?  

Strategia de comunicare adoptată de către Biroul de presă al MMB a vizat trei registre, disproporţionate ca atenţie acordată:

  1. Recunoaşterea ca parteneri de dialog a celor care se exprimă “onest[3], în duh de pace[4] şi de unitate[5]”;
  2. Stigmatizarea autorilor Scrisorii ca adepţii unei “poziţii extreme”, fără a se comenta în ce anume constă caracterul extrem al poziţiei, având în vedere că tonul scrisorii a fost perfect civilizat, fără niciun derapaj, iar Anexele au un caracter ştiinţific, obiectiv, impersonal, fără a culpabiliza sau incrimina pe cineva;
  3. Încercarea de discreditarea a demersului, prin acreditarea ideii că “cel puţin o parte din semnături au fost colectate într-o manieră nepotrivită”.

Întreaga manieră de răspuns la Scrisoare  este o transpunere în practică a principiului enunţat de îndelung contestatul articol 22 al documentului sinodal despre relaţiile dintre Biserica Ortodoxă şi ansamblul lumii creştine: “Biserica Ortodoxă condamnă orice tentativă de dezbinare a unităţii Bisericii, din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul păstrării sau a unei presupuse apărări a Ortodoxiei autentice. După cum mărturiseşte întreaga viaţă a Bisericii Ortodoxe, păstrarea credinţei ortodoxe autentice este asigurată numai prin sistemul sinodal, care constituie dintotdeauna, în sânul Bisericii, cea mai înaltă autoritate în aspecte de credinţă şi reguli canonice[6] (canonul 6 al Sinodului II Ecumenic)”, prin care pliroma Bisericii este eliminată complet[7] de la actul receptării hotărârilor unui sinod şi al validării inspiraţiei acestuia de către Duhul Sfânt, prin reflectarea în viaţa liturgică şi morală a Bisericii a hotărârilor ortodoxe, atribuind acest rol exclusiv sistemului sinodal, contrar prevederilor canonice consfinţite de către sinoadele ecumenice sau locale, de către cugetarea Sfinţilor Părinţi şi chiar de către deciziile luate în fazele pregătitoare ale acestui sinod (vezi Anexa 1 ataşată Scrisorii). Prin această decizie sinodală se deschide şi calea unei represiuni inchizitoriale faţă de oricine apără de invenţii şi interpretări doctrinare neortodoxe credinţa ortodoxă deja stabilită de către Sfânta Scriptură, cele şapte sinoade ecumenice „clasice”, la care se adaugă sinodul Sfântului Fotie, al VIII-lea ecumenic, şi cel al Sfântului Grigore Palama, al IX-lea ecumenic, sinoadele locale şi cugetarea Sfinţilor Părinţi, şi pe care Biserica o ţine şi o propovăduieşte de două milenii. Pe această linie se înscriu “demonstraţia” de la sfârşitul documentului, avându-l în prim-plan pe bătrânul ieroschimonah Simeon Zaharia, presiunile făcute în teritoriu asupra celor care au semnat listele de susţinere a Scrisorii sau ar avea intenţia să le semneze de acum încolo (există relatări din teritoriu despre abuzuri ale unor zeloşi care îi “anchetează” şi intimidează pe cei ce au semnat listele de susţinere a Scrisorii; se aude că se va face o campanie de semnături de susţinere faţă de sinodul din Creta, ceea ce ar fi o premieră în istoria Ortodoxiei, în care credincioşii unei eparhii sunt invitaţi să subscrie sub semnătură privată la hotărârile unui sinod eretic, precedent existând faţă de astfel de practică în Evul Mediu protestant) sau atitudinile şi declaraţiile câtorva persoane din administraţia bisericească (preoţi, inspectori bisericeşti, exarhi etc.), care au aruncat anateme asupra autorilor Scrisorii, i-au denumit schismatici, transformând, prin asemenea “poziţii extreme” (împrumutând expresia cu care este etichetată poziţia autorilor Scrisorii) un dialog firesc între credincioşi şi Întâistătătorul lor în procesul de receptare a hotărârilor unui sinod panortodox într-un circ mediatic naţional, pentru care nu ne asumăm în niciun fel răspunderea, de vreme ce am refuzat să discutăm această temă atât de sensibilă cu presa[8], adresându-ne strict autorităţilor bisericeşti şi poporului credincios. Inspirată din acelaşi document este şi viziunea, devenită deja oficială, că prin contestarea sinodului din Creta se produce o rupere a unităţii Bisericii, iar cei ce fac această contestare ar fi vinovaţi de… schismă, afirmaţie total contrară spiritului canonului 15 al sinodului din Constantinopol din 861, care reglementează practica întreruperii pomenirii. 

Afirmații contradictorii și echivoce

Comunicatul menţionează doar un singur document sinodal care ar fi fost în vizorul criticilor la adresa sinodului, celebrul de acum document “Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine”, ignorând faptul că Scrisoarea contestă aspecte din toate documentele semnate, pe care le consideră şi le şi demonstrează printr-o solidă argumentare în cele şapte Anexe ca fiind în acelaşi duh neortodox cu documentul privind relaţiile cu lumea creştină.

În sprijinul afirmaţiei că Înaltpreasfinţia Sa Părintele nostru Mitropolit are un cuget şi o mărturisire ortodoxă se aduc două argumente:

  1. Aprecierea ierarhului grec Ierotheos Vlachos;
  2. Câteva pasaje ce cuprind idei exprimate de către Înaltpreasfinţia Sa Teofan “în faţa preoţilor din parohii, a vieţuitorilor sfintelor mănăstiri şi a creştinilor mireni din Arhiepiscopia Iaşilor”.

Atunci când este analizată poziţia ierarhului grec Ierotheos Vlachos[9], care a spus că Înaltpreasfinţia Sa Mitropolitul Teofan a avut mai multe intervenţii “în cuget bisericesc ortodox, bazat pe învăţăturile Bisericii”, trebuie luate în calcul două aspecte:

  1. Cele mai multe dintre intervenţiile şi amendamentele româneşti, despre care ierarhul grec spune că au fost făcute chiar pe acest contestat document, nu par a fi fost reţinute de către forma finală a documentelor sinodale, în care nu se regăseşte cugetul bisericesc ortodox şi, cu atât mai puţin, învăţătura Bisericii. Acest lucru în sine ar fi trebuit să-i determine pe ierarhii noştri să îşi apere poziţia până la capăt cu demnitate, refuzând semnarea documentului care ignoră contribuţia valoroasă a delegaţiei române, aşa cum au făcut alţi ierarhi, ale căror amendamente au fost trecute cu vederea. Un exemplu în acest sens este IPS Ierotheos însuşi, care, printre motivele refuzului de a semna, îl enumeră în primul rând pe acela că “nu au fost acceptate toate hotărârile unanime ale Sinodului Bisericii Greciei…”[10].
  2. Mitropolitul Ierotheos Vlachos a refuzat să semneze documentul despre relaţia Bisericii Ortodoxe cu lumea creştină, deci nu şi-a însuşit sub semnătură intervenţiile delegaţiei române acceptate în acel document, probabil pentru că, indiferent cât de valoroase le considera a fi, nu reuşeau să rezolve problema impunerii ecumenismului ca linie de gândire a Bisericii. Avem motive să credem că IPS Ierotheos a refuzat să semneze pentru că sinodul a ignorat, printre altele, şi intervenţiile delegaţiei române, în timp ce delegaţia română a semnat chiar şi în aceste condiţii[11].

În ceea ce priveşte cuvintele rostite de către Înaltpreasfinţia Sa preoţilor, monahilor şi credincioşilor Arhiepiscopiei Iaşilor se cuvine să facem următoarele precizări:

  1. Scrisoarea nu a pus la îndoială caracterul ortodox al cugetării personale şi mărturisirii generale făcute în interiorul Mitropoliei de către Înaltpreasfinţia Sa, ci doar participarea şi mai ales angajarea semnăturii pe nişte documente cu un caracter vădit neortodox.
  2. Discrepanţa dintre linia ortodoxă a majorităţii afirmaţiilor făcute şi consemnate în Comunicat şi semnătura pe un document neortodox ne lasă să credem că Înaltpreasfinţia Sa şi-a angajat semnătura şi ne-a angajat şi pe noi, Biserica din Moldova şi Bucovina, pe nişte documente diametral opuse conştiinţei şi mărturisirii Înaltpreasfinţiei Sale, printr-o forţare a propriei conştiinţe greu de înţeles.
  3. În loc să fie tratată ca un act de nesupunere faţă de ierarh sau ca o ameninţare la adresa “unităţii Bisericii”,Scrisoarea ar trebui tratată ca un sprijin din partea poporului binecredincios pentru situaţia în care Înaltpreasfinţia Sa ar intenţiona să-şi pună de acord conştiinţa şi mărturisirea ortodoxe cu participarea la acest sinod eretic, printr-un gest de delimitare publică de acest sinod şi de hotărârile sale.

Analizând citatele atribuite Înaltpreasfinţiei Sale, se pot face câteva observaţii cu privire la modul în care cugetarea ortodoxă este nevoită să convieţuiască cu idei ecumeniste, pusă în situaţia de a fi influenţată de acestea chiar şi involuntar:

  1. În toate aceste citate se foloseşte expresia “comunităţile şi confesiunile eterodoxe”, în ciuda faptului că în sinodul din Creta s-a decis acceptarea denumirii istorice de “biserici şi comunităţi eterodoxe”. De ce nu este asumată în acest Comunicat denumirea la care s-a consimţit sub semnătură?  
  2. Se apreciază că “confesiunile şi comunităţile eterodoxe s-au îndepărtat în elemente fundamentale de la credinţa adevărată…”. Termenul edulcorant “s-au îndepărtat” nu reflectă  realitatea, deoarece aceste comunităţi nu s-au îndepărtat de la credinţa adevărată, ci s-au rupt complet de aceasta. Poate cineva spune că doctrinele protestante sau romano-catolice mai seamănă în vreun fel cu doctrina ortodoxă? Chiar în condiţiile în care unele vestigia Ecclesiae (“urme de Biserică”) s-ar păstra la aceste confesiuni (existenţa unor Taine, a unor servicii liturgice, a unor forme de pietate sau a unor idei teologice sau norme de conduită morală etc.), ele sunt forme goale de conţinut, deoarece nu mai transmit harul lucrător al Duhului Sfânt, singurul care le-ar da sens şi acestor vestigii, şi rostului confesiunilor respective.
  3. Explicarea acceptării “denumirii istorice a altor biserici şi confesiuni” întreţine, din păcate, aceeaşi confuzie pe care au provocat-o toate încercările participanţilor la sinod de lămurire a acestui paradox teologic. Se afirmă că acceptarea denumirii nu înseamnă şi acceptarea erorilor doctrinare şi eclesiologice ale acestor confesiuni şi “biserici”[12]. Nici măcar afirmaţia corectă “învăţăturile şi practicile greşite ale eterodocşilor sunt erezii şi le consider ca atare” nu lămureşte lucrurile, deoarece din această formulare rezultă că există comunităţi care au învăţături şi practici eretice, dar pot fi acceptate totuşi ca biserici, lucru absolut inacceptabil pentru teologia eclesiologică ortodoxă. Practicile şi învăţăturile eretice fac ca grupările care le mărturisesc să cadă din statutul de Biserică şi să devină pur şi simplu erezii şi schisme, nimic mai mult. Din acest motiv nu se poate accepta nici măcar denumirea istorică de “biserici”, pentru că “denumirea istorică” reprezintă acceptarea faptului că aceste erezii s-au autointitulat sau au fost numite de-a lungul timpului “biserici” pentru nişte motive pe care le considerăm, la rândul lor, întemeiate. Denumirea este rezultatul unui proces cognitiv prin care este surprinsă esenţa lucrului denumit. Acceptarea denumirii unui lucru înseamnă acceptarea caracteristicilor esenţiale ale acestuia. Dacă acceptăm denumirea de “biserică”, dată unei comunităţi eretice, acceptăm implicit că învăţăturile şi practicile eretice sunt însuşiri accidentale ale acesteia, nu esenţiale şi definitorii[13], şi că ele nu sunt de natură a ştirbi calitatea de„biserică” a comunităţii respective[14]. Or, această idee contravine complet eclesiologiei patristice şi referatelor biblice, potrivit cărora căderea din ortodoxie într-o chestiune de doctrină cât de mică atrage cu sine căderea totală din har a Bisericii respective, transformarea sa în erezie şi încetarea caracterului său bisericesc, adică încetarea capacităţii de a mântui, dat fiind că, în ultimă instanţă, în măsura în care îşi păstrează ortodoxia, Biserica (şi numai ea[15]) este depozitara harului mântuitor şi are un rost şi o raţiune de a fi: mântuirea credincioşilor săi. Această explicaţie a acceptării definiţiei este mai uşor de înţeles prin prisma gândirii ecumeniste, determinate de un principiu enunţat într-un text consemnat în Comunicat mai sus, citat din art. 19 al documentului despre relaţia cu lumea creştină: “Din includerea în Consiliu [Mondial al Bisericilor] nu rezultă că fiecare Biserică este obligată să vadă celelalte biserici ca biserici în adevăratul sens al cuvântului”. Numai din perspectiva relativizantă a eclesiologiei Mişcării Ecumenice, adoptată de sinod ca linie de gândire oficială, se poate accepta denumirea istorică a unei “biserici” care are învăţături şi practici eretice. Vorbind despre îmbrăţişarea ereziilor, Părintele Sofronie Saharov spunea, încă din timpul când se afla lângă Sfântul Siluan: „În vremea de acum o mare parte a creştinismului din lume înclină spre una din cele mai primejdioase erezii. Această erezie constă în pretenţia că în zilele noastre nu mai este o singură Biserică ce să fi păstrat deplin adevărul învăţăturii lui Hristos, care stăpâneşte deplin cunoaşterea tainei sfintei vieţi harice în privinţa moralei-nevoinţei; se consideră că multe din Bisericile ce se numesc ale lui Hristos au har egal, şi deci trebuie să facă o unire a bisericilor într-un oarecare program de obşte al tuturor… Să fii adânc convins în inimă şi în minte că există pe pământ acea una adevărată Biserică pe care Domnul a întemeiat-o, că acea Biserică păstrează nestricată învăţătura lui Hristos, că ea în întregul ei (iar nu în vreunul din mădularele ei) deţine deplinătatea cunoaşterii şi a harului şi este negreşalnică. … Cele rostite în Soboarele a toată lumea, ca formă finală a învăţăturii Bisericii, nu pot fi supuse nici unei schimbări, toată elaborarea ştiinţifică ce urmează trebuie neapărat să se acorde cu ceea ce a fost deja dat de dumnezeiasca descoperire şi de învăţătura Bisericii soborniceşti a toată lumea. … Acestea toate sunt adevărul. Cel ce se va îndepărta de la o astfel de credinţă, acela nu va putea sta.”[16]
  4. Se pune întrebarea dacă în relaţiile cu eterodocşii teologii ortodocşi reuşesc să transmită partenerilor lor de dialog ecumenic convingerea enunţată emfatic în documentul sinodal că Biserica Ortodoxă este singura Biserică şi că ereticii au învăţături şi practici greşite, aşa cum se enunţă la punctul d) al florilegiului de citate cuprinse în Comunicat. Dacă nu, tot demersul participării la dialogul ecumenic este inutil şi se situează sub incidenţa canoanelor care interzic comuniunea de orice fel cu ereticii. Nu are importanţă dacă, atunci când se angajează în dialogul ecumenic, teologii ortodocşi păstrează conştiinţa că Biserica Ortodoxă e Biserica una, sfânta, deoarece, dacă citimDeclaraţia de la Toronto, vedem că le este imposibil să-i convingă pe partenerii lor protestanţi şi catolici că Biserica Ortodoxă este aceeaşi cu cea din Crez, de vreme ce Declaraţia exprimă contrariul, iar sinodul din Creta o consideră de o importanţă capitală pentru dialogul ecumenic. Prin urmare, afirmarea unicităţii Bisericii Ortodoxe este făcută doar pentru poporul ortodox, care o ştie din 381 d.Hr., de la sinodul al II-lea ecumenic.
  5. Cea mai flagrantă discrepanţă între convingerile personale ortodoxe ale Înaltpreasfinţiei Sale şi textele sinodului cretan este aceea surprinsă în punctul e) al colecţiei de citate, în care se spune: “concepţii precum teoria ramurilor, teoria pierderii unităţii Bisericii, rugăciunea în comun cu eterodocşii şi alte practici necanonice nu pot fi acceptate în viaţa Bisericii Ortodoxe”. În ciuda determinării de a nu face loc în viaţa Bisericii unor astfel de invenţii protestante, teoria ramurilor şi teoria pierderii unităţii Bisericii apar, din păcate, peste tot în documentul sinodal referitor la relaţia cu lumea creştină: “căilor şi mijloacelor de restaurare a unităţii celor ce cred în Hristos” (art. 4); “refacerea unităţii creştine” (art. 4); “cu scopul de a căuta… unitatea pierdută a creştinilor” (art. 5); “scopul comun al tuturor este restabilirea finală a unităţii în credinţă” (art. 12); “promovarea unităţii creştine” (art. 16); “restaurarea unităţii creştine în forme noi” (art. 24); “fiecare Biserică este obligată să vadă în celelalte biserici” (art. 19); “în pofida faptului că nu reuneşte toate bisericile şi confesiunile creştine” (art. 16); “lucru ce-l pot face numai bisericile însele” (art. 19); “nicio biserică nu este obligată să-şi modifice eclesiologia” (art. 19); “bisericile şi confesiunile non-ortodoxe s-au abătut de la credinţă” (art. 21). La rândul său, practica rugăciunii ecumenice este deja un eveniment ajuns banal în spaţiul ortodox românesc, recurgându-se la ea şi în preambulul sinodului din Creta. Minimalismul dogmatic acceptat de către sinodul din Creta ca un compromis dogmatic grav se vădeşte în pasajul: “Bisericile Ortodoxe membre consideră drept o condiţie sine qua non pentru participarea la CMB respectarea articolului fundamental al Constituţiei CMB, potrivit căruia pot fi membri numai cei care cred în Domnul Iisus Hristos ca Dumnezeu şi Mântuitor, potrivit Scripturilor, şi mărturisesc pe Dumnezeu cel în Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, potrivit Simbolului Niceo-constantinopolitan. Ele (Bisericile Ortodoxe membre ale CMB n. tr.) au convingerea profundă că premisele eclesiologice ale Declaraţiei de la Toronto (1950), intitulată Biserica, bisericile şi Consiliul Mondial al Bisericilor, sunt de o importanţă capitală pentru participarea ortodoxă la acest Consiliu” (Despre teoria ramurilor, teoria unităţii pierdute, Declaraţia de la Toronto, vezi Anexele 2 şi 4).
  6. Aflăm, pentru prima oară dintr-o sursă atât de autorizată, că se pune în discuţie oportunitatea păstrării calităţii de membru CMB a Bisericilor Ortodoxe. Această imformaţie este însă puternic contrazisă de afirmaţiile documentului despre relaţia cu lumea creştină: “dialogurile teologice bilaterale ale Bisericii Ortodoxe şi participarea sa la Mişcarea Ecumenică se sprijină pe însăşi conştiinţa Ortodoxiei şi pe spiritul ei ecumenic… cu scopul de a căuta unitatea pierdută a creştinilor” (art. 5); “în spiritul celor de mai sus, toate Sfintele Biserici Ortodoxe participă activ la dialogurile teologice oficiale…, în pofida crizei prin care trece Mişcarea Ecumenică” (art. 7); “retragerea din dialog a vreunei Biserici trebuie evitată…” (art. 10); “Bisericile Ortodoxe locale, membre ale CMB, participă pe deplin şi în mod egal la organismul Consiliului Mondial al Bisericilor şi contribuie, prin toate mijloacele care le stau la dispoziţie, la promovarea coexistenţei paşnice şi a colaborării cu privire la principalele provocări socio-politice” (art. 17); “Biserica Ortodoxă doreşte să susţină lucrarea Comisiei pentru Credinţă şi Constituţie…” (art. 21); “Biserica Ortodoxă are o conştiinţă comună a necesităţii dialogului teologic intercreştin” (art. 23); “este imperios ca Biserica Ortodoxă să continue să aducă mărturia ei în lumea creştină divizată” (art. 24). Există în aceste citate vreo urmă de aluzie la posibilitatea retragerii din CMB? Nu.

Această simplă comparaţie între textele sinodale şi convingerile ortodoxe ale Înaltpreasfinţiei Sale, consemnate în Comunicat, arată cât se poate de clar contrastul creat între ceea ce Înaltpreasfinţia Sa crede şi mărturiseşte şi ceea ce a acceptat sub semnătură şi, prin aceasta, a şi mărturisit, în cadrul sinodului din Creta.   

În concluzie, încercarea Comunicatului de a demonstra că demersul Scrisorii nu este justificat, deoarece ierarhul moldav are o cugetare ortodoxă, este viciată de faptul că ortodoxia indisputabilă a  gândirii şi mărturiei interne ale Înaltpreasfinţiei Sale este puternic eclipsată de implicaţiile teologice ale documentului pe care Înaltpreasfinţia Sa şi l-a asumat sub semnătură în Creta, un document profund contrar convingerilor personale exprimate de către Înaltpreasfinţia Sa.

Pentru a completa acest tablou, vom încheia cu o analiză a pasajelor citate în Comunicat, care ar trebui să susţină caracterul ortodox al documentului referitor la relaţia dintre Biserica Ortodoxă şi lumea creştină.

O mare victorie a Ortodoxiei este considerată afirmaţia corectă “Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească” (art. 1). Această afirmaţie ar putea fi considerată o victorie, dacă ar fi propusă şi acceptată la Conciliul II Vatican sau ca doctrină a Consiliului Mondial al Bisericilor. Dacă a afirma că acest principiu consemnat în Crez şi cunoscut de orice credincios ortodox este o victorie, atunci ne putem face o imagine despre duhul antiortodox care a animat acea adunare, motiv pentru care ierarhii nici nu ar fi trebuit să participe la ea.   

Se citează, scos din context[17], pasajul care spune că “există o criză profundă prin care trece mişcarea ecumenică”, fără a se mai preciza că pasajul dinainte vorbea despre participarea activă a Bisericilor Ortodoxe la dialogul intercreştin, în pofida crizei mişcării ecumenice.

Afirmaţia că Biserica nu acceptă egalitatea confesiunilor (art. 18) se referă adesea la frustrarea Bisericilor Ortodoxe că în aşa-zisul Consiliu Mondial al Bisericilor votul unei Biserici Ortodoxe cu zeci de milioane de credincioşi este egal cu cel al diverselor comunităţi protestante care au o pondere extrem de redusă. Cât despre neacceptarea egalităţii eclesiologice pretinse “între confesiuni”, aceasta este infirmată de acceptarea principiului ecumenist enunţat în continuare, la care Bisericile Ortodoxe au subscris: “Din includerea în Consiliu, nu rezultă că fiecare Biserică este obligată să vadă celelalte biserici ca biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului” (art. 19). Toţi ceilalţi participanţi la “CMB” sunt cuprinşi în denumirea “celelalte biserici”, pe care Bisericile Ortodoxe nu sunt obligate să le recunoască în sensul de biserici în deplinul sens al cuvântului (le poate recunoaşte însă sub aspectul denumirii istorice, cum a făcut-o), însă, în Declaraţia de la Toronto, pe care sinodul din Creta o consideră de importanţă capitală pentru participarea sa la “CMB”,“Bisericile membre ale Consiliului mondial recunosc în celelalte biserici elemente ale Bisericii celei adevărate”, această Biserică adevărată fiind “sfânta Biserică sobornicească pe care o mărturiseşte Crezul”, nu Biserica Ortodoxă (Vezi Anexa 2, p. 10)[18]. “Biserica adevărată, mărturisită de Crez” ar fi, în opinia documentului de la Toronto şi a altor documente de acest fel, emise de “CMB”, o Biserică inexistentă în acest moment, pe care doreşte să o redescopere Mişcarea Ecumenistă prin procesul de refacere a “unităţii pierdute a creştinilor”. Dar dacă Biserica Ortodoxă nu este obligată să vadă celelalte “biserici” ca biserici în adevăratul sens al cuvântului, este de la sine înţeles că nici celelalte membre ale „CMB” nu sunt obligate să vadă Biserica Ortodoxă ca Biserică în adevăratul sens al cuvântului, mai ales că ea nu este identificată de documentele „CMB” cu Biserica Crezului. Ca să nu mai vorbim despre faptul că acelaşi document de la Toronto nu obligă participanţii să îşi modifice eclesiologia ca urmare a aderării la această organizaţie.  

Comunicatul ne spune că, în ciuda acestor afirmaţii cuprinse în documentul sinodal, pe care Biroul de presă MMB le consideră ortodoxe, documentul se află în dezbaterea Bisericii (probabil a acelei părţi a Bisericii care nu are “poziţii extreme”) şi “putem considera acest document în stare de analiză, nedefinitivat. Însuşindu-şi opinia Patriarhiei Antiohiei în această privinţă, comunicatul afirmă că, datorită lipsei consensului ortodox, documentul se află într-un proces de revizuire totală sau parţială, fiind necesare discuţii, amendamente sau completări în cadrul unei viitoare întruniri a Sfântului şi Marelui Sinod. Însă în niciun document al sinodului nu s-a pus această problemă şi nu s-a luat o decizie în acest sens.

Se impun câteva întrebări:

  1. Dacă documentul este nedefinitivat, pentru ce a fost semnat de către participanţii la sinod? Cine a mai văzut vreodată un document semnat înainte de a fi definitivat?
  2. Dacă documentul este în stare de revizie parţială sau totală, atunci semnăturile date pe acest document sunt inutile. Prin urmare, Înaltpreasfinţia Sa ne poate face bucuria duhovnicească de a retrage semnătura de pe un document care nici măcar nu se află în forma finală. Eventual, declararea celorlalte documente în acelaşi stadiu şi retractarea lor. Acest gest ar închide instantaneu discuţia contestării sinodului şi ar readuce în sânul Bisericii pacea adevărată (aceea în care preţul nu este sacrificarea adevărului de credinţă) şi liniştea în conştiinţele noastre, ale credincioşilor.
  3. Dacă documentele sinodului sunt provizorii, pentru ce Comunicatul îl numeşte încă “Sfântul şi Marele Sinod”? Unde s-a mai pomenit în istoria sinoadelor ecumenice ca un sinod să lase hotărâri pentru a fi rezolvate de către sinodul următor[19]?
  4. Putem considera acest document oficial al Mitropoliei ca pe o retractare pe jumătate a documentului despre relaţia cu lumea creştină? Există un document cu forţă juridică superioară, semnat de Înaltpreasfinţia Sa, care să ateste că cele scrise în Comunicat despre statutul canonic al documentului respectiv reprezintă punctul de vedere oficial al Mitropoliei? Comunicatul foloseşte expresia evazivă “putem considera”, care nu ne lasă certitudinea că Mitropolia chiar consideră acest lucru despre documentul respectiv.

Se impun şi două luări de poziţie:

  1. Dacă documentele emise de acest sinod sunt imperfecte, atunci este imperioasă declararea acestui sinod ca neinspirat de Duhul Sfânt şi, pe cale de consecinţă, fără nicio valoare pentru Biserica Ortodoxă din întreaga lume. Ar fi păcat împotriva Duhului Sfânt să afirmăm că Acesta a inspirat hotărâri susceptibile de a fi revizuite, adăugite şi completate.
  2. Comunicatul ne dă vestea că se ia în calcul întrunirea unui nou sinod de acest fel, lucru pe care noi îl considerăm încă de pe acum nepotrivit, date fiind tulburările pe care le-a creat în Ortodoxie acest sinod şi duhul în care el s-a desfăşurat.

Precizări pe marginea punctelor de vedere semnate de părintele Simeon Zaharia

O altă chestiune care trebuie lămurită, în mod inevitabil, este încercarea de denigrare a demersului Scrisorii, prin acreditarea ideii că semnăturile strânse în sprijinul acesteia s-au colectat fără consimţământul informat al celor care le-au dat. Accentul cade în Comunicat exclusiv pe partea legată de nepomenirea ierarhilor, care pare a preocupa Mitropolia mai mult decât orice altceva legat de această temă.

Într-un puternic contrast cu Scrisoarea, însoţită de şapte Anexe ce cuprind demonstraţii teologice elaborate ale afirmaţiilor din Scrisoare, Comunicatul are două anexe ce cuprind o retractare a semnăturii părintelui ieroschimonah Simeon Zaharia, de la Mănăstirea Sihăstria, precum și un apel către fiii duhovnicești ai acestui.

În legătură cu aceste anexe, precizăm că noi îl cunoaştem foarte bine pe părintele Simeon, ştiind care sunt convingerile sale legate de ecumenism şi de sinodul din Creta, ca unii ce am discutat în repetate rânduri cu Preacuvioşia Sa despre aceste lucruri. În niciun caz Părintele Simeon nu ar fi formulat şi transmis fiilor duhovniceşti un astfel de mesaj din propria iniţiativă. Ţinând seama că în Comunicat se aminteşte că părintelui i s-au cerut “precizări”, luând în calcul şi vârsta înaintată a Preacuvioşiei Sale, nu putem exclude posibilitatea ca textele celor două scrisori să nu fi fost redactate personal de către Părintele Simeon, ci de altcineva, care să i le fi adus la cunoştinţă şi să i le fi înaintat spre semnare. De altfel, textele susţin integral punctul de vedere al MMB.  

Ne îndreptăţeşte să credem acest lucru mai ales confuzia care se face între nepomenirea ierarhului pentru susţinerea ereziei şi ieşirea din Biserică a celor care practică această nepomenire din motiv de cădere şi persistenţă în erezie a ierarhului. Această “doctrină” a fost însuşită şi propovăduită în ultimele zile de către personalul clerical prosinodal, care deplânge pericolul schismei ca urmare a acestei atitudini de negare a sinodului din Creta şi se află strecurată şi în paginile Comunicatului, în expresia finală “în vederea păstrării unităţii în Adevăr şi a comuniunii de iubire dintre mădularele acesteia”, inspirată din articolul 22 al documentului despre relaţiile cu ansamblul lumii creştine. Părintele Simeon exprimă această idee în fraza: “Doresc să rămân în Biserica Ortodoxă Română până la sfârşitul vieţii şi Îl rog pe Dumnezeu să păzească Biserica Sa de orice dezbinare”, din care rezultă convingerea că încetarea pomenirii ierarhului ar aduce cu sine ieşirea din Biserică. Tâlcuirea din Pidalion la canonul 15 al Sinodului din Constantinopol din 861 spune clar: “Unii ca aceştia [care întrerup pomenirea – sublinierea noastră] despărţindu-se de aceia nu numai nu se osândesc, ci şi de cinstea cea cuvenită ca nişte dreptslăvitori, sunt vrednici. Că nu au pricinuit schismă Bisericii cu osândirea aceasta, ci mai ales o au slobozit de schisma şi eresul minciuno-episcopilor acelora” (vezi Anexa 7, p. 2).

 Regretăm modalitatea prin care s-a încercat forţarea sensibilităţii acestui deosebit Părinte duhovnicesc. Suntem convinşi că la o posibilă discuţie deschisă, părintele Simeon se va pronunţa prin termeni de o cu totul altă natură decât cea în care a fost nevoit să se exprime. În discuţiile purtate, părintele ne-a dat binecuvântare pentru acest demers, inclusiv pentru nepomenirea ierarhului, îndemnându-ne: “Semnaţi, că în asta stă mântuirea voastră!”. De asemenea, Cuvioşia Sa a precizat că i-a propus personal IPS Mitropolitului Teofan să retracteze semnătura de pe documentele din Creta.

Având în vedere cele relatate mai sus, considerăm că:

  1. Scopul principal al demersului Scrisorii este convingerea ierarhului nostru să renunţe la ideile promovate de sinodul din Creta, să se dezică de toate documentele aprobate acolo, pe care le considerăm eretice şi periculoase pentru caracterul ortodox al învăţăturii şi practicii Bisericii noastre.Nu ne-am propus să ameninţăm pe ierarh sau pe altcineva, nu dorim să provocăm vreo schismă în Biserică, nu suntem neascultători, nu suntem duşmani, nu merităm să fim trataţi aşa cum suntem trataţi de câteva zile încoace.
  2. Întreruperea pomenirii ierarhului care îmbrăţişează idei eretice şi persistă în promovarea lor nu este o ameninţare inventată de autorii Scrisorii, ci o măsură de precauţie dictată de canoanele Bisericii şi practicată de sute de ani;
  3. Cei ce ne-au şi proclamat schismatici dau impresia că au citit numai prima parte a canonului 15 al sinodului I-II Constantinopol, cea care îi condamnă pe cei ce nu pomenesc ierarhul pentru orice alt motiv decât erezia (ură personală, comportament imoral, prejudiciere de vreun fel etc.), înainte ca faptele să fie cercetate de sinod. Or, canonul 15 are şi o a doua parte, cea referitoare la cei ce întrerup pomenirea pe motiv de erezie condamnată de către Sfintele Sinoade şi de către Sfinţii Părinţi. Deciziile sinodului din Creta de a recunoaşte ca “biserici” comunităţile eretice sunt contrare Sfintelor Sinoade, iar decizia de a proclama ecumenismul ca linie de gândire în Biserică este contrară atât Sfintelor Sinoade, cât şi gândirii Sfinţilor Părinţi. Canonul permite acţiunea de îngrădire înainte ca un alt sinod să se pronunţe asupra caracterului eretic al deciziilor din Creta.
  4. Acuzaţiile de “lipsă de discernământ duhovnicesc” şi “grabă” sunt invalidate de pasajul din canonul 15 care spune “îngrădindu-se pe sine despre împărtăşirea numitului Episcop mai înainte de Sinodiceasca cercetare” şi de interpretarea din Pidalion (făcută de canonişti celebri ai Ortodoxiei) care arată că întreruperea se poate face înaintea cercetării stării de eres de către un sinod.
  5. Cei ce recurg la măsura foarte dificilă a întreruperii pomenirii pentru erezie nu trebuie prigoniţi şi stigmatizaţi ca schismatici şi duşmani ai unităţii Bisericii, ci respectaţi ca apărători ai Ortodoxiei. Patriarhul Athenagora (1886-1972) nu a fost pomenit timp de 20 de ani de către o parte dintre mănăstirile şi chiliile Sfântului Munte, fără ca acestea să intre în schismă prin această decizie.
  6. Măsura nepomenirii ierarhului la sfintele slujbe se ia atunci când există abateri legate de Dreapta Credinţă. Originea sinodului din Creta este Mişcarea ecumenistă care constituie, deopotrivă, o erezie şi o inovaţie în sânul Bisericii Ortodoxe. Dacă originea sinodului este eretică, atât pregătirile, cât şi documentele semnate au aceeaşi natură. Părtăşia cu abaterile de la Dreapta Credinţă produc căderi succesive din Har, prin care am devenit atât de vulnerabili și neputincioşi în fața valului de răsturnări grave înregistrate, în ultimii ani, atât la nivel spiritual și existenţial, cât și la nivel legislativ. Cum pot convieţui Biserica şi Dreapta Credinţă cu toate aceste prăbuşiri de o gravitate maximă, faţă de care nu manifestăm nicio împotrivire şi nu luăm nicio atitudine? De unde învoiala tacită cu duhul distructiv al acestei lumi, în care apostazia a devenit un mod obişnuit de viaţă? Dacă cele petrecute deja în viața Bisericii și în întreaga lume nu ne sunt de ajuns pentru a ne trezi, atunci ne va trezi Dumnezeu cu catastrofele ce vor veni peste noi toţi.

Comitetul de redactare

[1]http://www.doxologia.ro/arhiepiscopia-iasilor/comunicat-de-presa-legatura-cu-reactii-ale-unor-credinciosi-din-mitropolia

[2] http://aparam-ortodoxia.ro/2016/08/11/reactia-pliromei-fata-de-sinodul-din-creta-2016/

[3] Prin interpretare per a contrario, rezultă că autorii Scrisorii au fost lipsiţi de onestitate, implicaţie nedemonstrată în niciun fel de text, nici măcar de „precizarea” cerută Părintelui Simeon, deoarece nu ştim în ce manieră a fost abordat părintele.

[4] Presupunem, per a contrario, că „duhul de război” care i se impută implicit Scrisorii se referă la războiul pe care îl declarăm ereziei, întrucât pacea obţinută cu preţul sacrificării Adevărului este o neagră sclavie. Nimeni nu a declarat intenţii belicoase faţă de ierarhul nostru sau faţă de Mitropolie.

[5] Această expresie, preluată direct din art. 22 al documentului sinodal cretan, a stat la baza “doctrinei” schismei pe care se presupune că am provoca-o prin poziţia noastră.

[6] Nimeni nu contestă calitatea sinodului ecumenic de autoritate supremă în Biserica Ortodoxă în materie de stabilire a doctrinei şi regulilor canonice ortodoxe, dar această autoritate impune şi recunoaşterea ortodoxiei deciziilor dogmatice respective prin receptarea lor de către pliroma (vezi Anexele 1 şi 3). Locul în care este plasat articolul 22, în plin discurs de acceptare a ecumenismului ca linie de gândire în Biserică, arată că el se referă precis la suprimarea oricărei opoziţii faţă de linia ecumenistă adoptată la acest sinod

[7] Sau este acceptată doar “pliroma de bine”, care, “onest, în duh de pace şi de unitate”, îşi exprimă adeziunea faţă de deciziile sinodale.

[8] În ziarul Adevărul a fost citată o frază scrisă de către Mihai-Silviu Chirilă unei jurnaliste pe Facebook, în care îi explica motivul pentru care nu doreşte să îi acorde un interviu. Iată textul integral al acestei conversaţii private: “Distinsădomnişoară, Vă mulţumesc pentru interesul acordat demersului autorilor Scrisorii adresate Înaltpreasfinţiei Sale Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Întrucât Scrisoarea se constituie într-o formă firească de dialog, purtat în interiorul Bisericii între credincioşi şi Întâistătătorul lor, în spiritul respectului desăvârşit faţă de ierarhi şi al preocupării permanente de a păstra nestrămutat  caracterul ortodox al învăţăturii Bisericii noastre, şi nu s-a prevăzut că presa naţională ar putea manifesta un interes pentru o chestiune teologică internă a Bisericii, noi, autorii Scrisorii, nu am desemnat, până în acest moment, în strategia de comunicare cu publicul, un purtător de cuvânt care să transmită mesaje presei, limitându-ne la a publica punctele noastre de vedere pe siteul www.aparam-ortodoxia.ro şi la a ne însuşi decizia ca toate luările publice de poziţie să se facă în deplină coordonare între membrii grupului, pentru a nu apărea, în transmiterea mesajului nostru, confuzii sau erori de natură a prejudicia în vreun fel percepţia publică asupra Bisericii Ortodoxe Române şi a împreună-vieţuirii, în deplina armonie a dragostei creştine, între credincioşi şi păstorii noştri sufleteşti. Dată fiind invitaţia pe care ne-o adresaţi de a explica publicului larg poziţia pe care am adoptat-o, vă rog să aveţi certitudinea că, cu ocazia proximei întruniri a membrilor grupului, voi aduce la cunoştinţă propunerea dumneavoastră şi vă voi comunica decizia luată în această privinţă. Cu stimă, Mihai-Silviu Chirilă”. Articolul din ziar lasă impresia că domnul Chirilă i-ar fi acordat un interviu, ceea ce este fals.

[9] Merită speculat, chiar şi neavând vreo dovadă în acest sens, că există posibilitatea ca simpatia IPS Ierotheos Vlachos faţă de delegaţia română să se explice şi prin prisma numelui “Vlachos” al Înaltpreasfinţiei Sale, care în traducere din limba greacă înseamnă “vlah”, adică aromân.

[10]https://graiulortodox.wordpress.com/2016/07/01/de-ce-nu-am-semnat-textul-legaturile-dintre-biserica-ortodoxa-cu-restul-lumii-crestine-mitropolitul-ierotheos-vlahos/.

[11] Al doilea motiv pe care părintele Ierotheos îl invocă pentru nesemnarea celor două documente finale este: “Încă de la început mă problematiza întreaga structură și modul de gândire al textului, pentru că acesta a rezultat din combinarea a două texte diferite, dar până la sfârșit am tot sperat că va fi corectat și prin propunerile altor Biserici. Însă în cele din urmă am observat că amendamentele care au fost propuse de Biserici nu au fost toate acceptate în text din diferite motive” (https://graiulortodox.wordpress.com/2016/07/01/de-ce-nu-am-semnat-textul-legaturile-dintre-biserica-ortodoxa-cu-restul-lumii-crestine-mitropolitul-ierotheos-vlahos/).

[12] Folosirea termenului cu literă mică nu rezolvă problema atribuirii acestui termen, ci dă doar sentimentul că există o Biserică cu literă mare şi alte biserici cu literă mică, când în realitate există o Biserică (şi aceea este obligatoriu Biserica Ortodoxă, care este „Biserica Crezului”) şi alte comuniuni eretice.

[13] Aristotel, părintele logicii formale, ne spune că definiţia este o “demonstrare a esenţei”, iar primul ei fel “exprimă înţelesul unui nume” (definiţia nominală). Dacă vrem să stabilim definiţia unui lucru, ne spune Aristotel, trebuie  să scoatem la lumină numai note esenţiale. Definiţia unui lucru ne învaţă două lucruri: “ce este” lucrul respectiv, şi “de ce” este aşa cum este şi nu altfel (Aristotel, Organon, vol. 2, Editura IRI, Bucureşti, 1998, pp. 200, 213, 218). Motivele care determină denumirile “bisericilor” din afara Ortodoxiei sunt tocmai cele care descriu învăţăturile şi practicile lor eretice, invalidând caracterul lor de “biserică” (cele mai multe poartă denumirea ereticilor care le-au creat sau a ideilor eretice pe care le susţin ca doctrină oficială).

[14] Prin această interpretare, aceste practici şi învăţături eretice sunt reduse la nivelul unor cutume teologice locale, care nu împietează în niciun fel asupra catolicităţii (caracterului deplin şi universal) al “bisericii” respective, ceea ce e cu totul inacceptabil din punctul de vedere al eclesiologiei ortodoxe.

[15] Harul nu operează extra muros Ecclesiae. Extra Ecclesiam nulla salus, “în afara Bisericii nu există mântuire”, afirmă cu tărie sfântul Ciprian al Cartaginei. Acceptarea acestui text sinodal implică faptul că mântuirea există oriunde există “biserică”, cu B mare sau cu b mic, contestând spusele sfântului Ciprian, pentru care Biserica era doar cea ortodoxă, nu şi cea cu practici şi învăţături eretice: “Oricine s-a separat de Biserică se uneşte cu adultera, se separă de făgăduinţele Bisericii” (Sfântul Ciprian al Cartaginei, Despre unitatea Bisericii, EIMBOR, Bucureşti, 2013, pp. 45-47).

[16] Zeul toleranţei” şi descreştinarea creştinismului – o perspectivă ortodoxă, Ed. Christiana, 2009, p. 270

[17] Toate afirmaţiile citate din documentul 6 sunt scoase din contest.

[18] Acest principiu ecumenist a fost deja însuşit de unii ierarhi ortodocşi încă înainte de sinodul din Creta, după cum rezultă din contestatele cuvinte ale episcopului Chiril Catarellos, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice: “în Tradiţia ortodoxă nu se spune nicăieri că Biserica Ortodoxă este cea Una, Sfântă şi Apostolească, despre care se vorbeşte în Crez” (http://ortodoxos.ro/2016/06/23/biserica-marturisita-crez-nu-este-cea-ortodoxa-afirma-episcopul-chiril-catarellos/).

[19] Sinodul quinisext din 690-691 a completat doar cu dispoziţii canonice sinodul al VI-lea ecumenic, din 681, nu a rezolvat problemele dogmatice dezbătute de acel sinod.

Sursa: http://mihaisilviuchirila.blogspot.gr/2016/08/normal-0-false-false-false-en-us-x-none_22.html

Arhitecta Ana Botez ia atitudine și cere IPS Teofan să-și retragă semnăturile de pe documentele Sinodului din Creta iunie 2016

Lasă un comentariu


Arhitecta Ana Botez ia atitudine și cere IPS Teofan

să-și retragă semnăturile

de pe documentele Sinodului din Creta iunie 2016

27757726366_a62cb0c119_k-e1468275258828

SCRISOARE DESCHISĂ

Scrisoare trimisă prin poştă azi, 16 august, la prăznuirea Sfinţilor Mucenici Brâncoveni:

 

Către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan,

Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei

 


maxresdefaultÎnaltpreasfinţite Părinte,

Cu toate că nu fac parte din turma Înaltpreasfinţiei voastre, locuind în Bucureşti, îmi permit să vă scriu ca să îmi exprim bucuria pentru faptul că nu treceţi cu vederea îngrijorarea credincioşilor din Moldova şi Bucovina cu privire la „Sfântul şi Marele Sinod” întrunit în Creta în luna iunie a anului curent.  Într-adevăr, aşa cum numeroase personalităţi din întreaga lume ortodoxă au arătat, această întrunire nu întruneşte condiţiile pentru a fi considerată un sinod ortodox.  Acest fapt, care este cauza principală a tuturor îngrijorărilor, rămâne adevărat indiferent de numărul de credincioşi care au semnat cu o conştiinţă ortodoxă trează scrisoarea deschisă adresată Înaltpreasfinţiei Voastre şi câţi au semnat fără să citească cu atenţie sau fără să înţeleagă până la capăt argumentele aduse.

Pe lângă faptul că luaţi în serios aceste îngrijorări, mai apreciez pozitiv faptul că adăugaţi, spre liniştirea spiritelor, o mărturisire de credinţă ortodoxă, în care spuneţi, între altele: „Concepţii precum: teoria ramurilor, teoria pierderii unităţii Bisericii, rugăciunea în comun cu eterodocşii sau alte idei şi practici necanonice nu pot fi acceptate în viaţa Bisericii Ortodoxe.”  Din păcate, în Creta au avut loc asemenea împreună-rugăciuni, clericii eterodocşi invitaţi cu statut de observatori fiind filmaţi în lăcaşurile de cult ortodoxe.  De asemenea, în ţara noastră de mai mulţi ani are loc anual o aşa-numită „săptămână de rugăciune ecumenică”, în fapt împreună-rugăciune cu ereticii, condamnată de canoanele Bisericii.  Ar fi minunat dacă, de acum înainte, veţi lua atitudine împotriva acestei practici neortodoxe, care produce sminteală şi confuzie între credincioşi.

De asemenea, este o veste foarte bună faptul că consideraţi că: Este necesar să se analizeze de către Biserica Ortodoxă dacă mai este oportună menţinerea calităţii de membru în Consiliul Mondial al Bisericilor. O reflecţie şi o dezbatere, urmate de o decizie asupra acestui subiect sunt necesare şi aşteptate de către mulţi credincioşi ortodocşi.”  Acest fapt pozitiv dă naştere şi unor nedumeriri, pentru că semnătura Înaltpreasfinţiei Voastre pe documentele din Creta sugerează că sunteţi de acord cu punctul de vedere exprimat în acele documente, şi anume că participarea în Consiliul Mondial al Bisericilor este indiscutabil un lucru bun, ba chiar o datorie pentru toate Bisericile ortodoxe locale.

Comunicatul de presă al Arhiepiscopiei Iaşilor ne dă de înţeles că nu trebuie să ne îngrijorăm, pentru că documentul incriminat, „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine” va mai face obiectul unor dezbateri şi analize, fiind „nedefinitivat”.  Cu toate acestea, semnăturile ierarhilor români pe acest document transmit un alt mesaj, şi anume că toţi membrii delegaţiei BOR în Creta, inclusiv Înaltpreasfinţia Voastră, aprobaţi acest document în forma lui actuală.  Aşa funcţionează o semnătură pe un document în lumea seculară şi este de neînţeles de ce aţi considera că ar funcţiona altfel într-un document al Bisericii.  Însuşi Hristos, Domnul nostru, ne spune: „Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este.” (Matei 5, 37)  Dacă nu aprobaţi conţinutul acestui document, corect ar fi aşadar să vă retrageţi semnătura.  De asemenea, dacă aceasta a fost opinia întregii delegaţii a BOR, ar fi corect ca întreaga delegaţie să-şi retragă semnătura.

Un lucru foarte grav asupra cărora au atras atenţia mai multe personalităţi ortodoxe şi pe care nu-l comentaţi în mărturisirea de credinţă pe care o includeţi în text este numirea comunităţilor eterodoxe ca „biserici”.  Fie că este o exprimare ambiguă neintenţionată, fie că există o intenţie rea ascunsă, acest cuvânt acordă caracter de biserică unor grupuri care sunt de fapt în afara Bisericii.  Faptul că alte formulări mai potrivite, care evitau acest termen problematic, nu au fost acceptate în ciuda unor argumentări susţinute, sugerează că cea de-a doua variantă este cea adevărată.  Dar chiar dacă ar fi vorba de o simplă scăpare, este inadmisibil ca într-un document oficial al Bisericii ortodoxe să existe posibilitatea de interpretare a textului în sensul doctrinei „bisericilor nedepline”.  Chiar şi numai acest cuvânt ar fi fost suficient pentru ca delegaţia BOR să respingă semnarea documentului incriminat, „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine”.  După cum ştiţi, cândva numai o singură literă a diferenţiat între termenul ortodox homoousios (deofiinţă, având aceeaşi natură), şi cel eretic semiarian homoioousios (având natură asemănătoare), aşa încât nu trebuie trecut cu vederea nici măcar un singur termen eretic sau care poate fi interpretat în sens eretic.

Având în vedere atât gravitatea problemelor legate de „Sfântul şi Marele Sinod” întrunit în Creta în luna iunie, cât şi marea îngrijorare a credincioşilor, nădăjduiesc că vă veţi duce intenţia mărturisitoare până la capăt, retrăgându-vă semnătura de pe documentele acestei întruniri şi denunând tot ce este problematic din punct de vedere dogmatic şi canonic la acest auto-intitulat „Sfânt şi Mare Sinod”.

Vă mulţumesc pentru atenţie şi cu fiiască dragoste şi preţuire vă sărut dreapta,

Sfinţii Martiri Brâncoveni (16 august) 2016

Bucureşti

Ana Botez

Sursa: https://dragosteasebucuradeadevar.wordpress.com/2016/08/16/scrisoare-deschisa-catre-inaltpreasfintitul-parinte-teofan-arhiepiscop-al-iasilor-si-mitropolit-al-moldovei-si-bucovinei/

ARTHOS: Despre Pr. Marcu Manolis și Jurnalismul ca taină. Interviu cu Pr. Daniel Terpea din Atena

Lasă un comentariu


ARTHOS

Despre Pr. Marcu Manolis și Jurnalismul ca tainăΕικόνα (293)

Interviu cu Pr. Daniel Terpea din Atena

Cluj – Napoca

14 ianuarie 2014

 23 4 5Εικόνα (18)Εικόνα (19)Εικόνα (20)Εικόνα (21)197

În amintirea Pr. Marcu Manolis (19 august 1937 -16 aprilie 2010) Chipuri de privit: Părintele Marcu Manolis

Un comentariu


În amintirea Pr. Marcu Manolis (19 august 1937 -16 aprilie 2010)

Chipuri de privit: Părintele Marcu Manolis

Chipuri-de-privit-Pr-Marcu-site-630x210

Autorul articolului de mai jos este un tânar talentat, iubitor de ortodoxie,  absolvent de filozofie, care în verile  anilor 2012 si 2013 a vizitat Grecia ca și pelerin, a fost cazat în Casa iubirii, casa în care a viețuit pr. Marcu Manolis dimpreună cu surorile acestuia.  Aici a cunoscut îndeaproape pe surorile Pr. Marcu, pe ucenicii și fiii duhovnicești ai Bătrânului, dar și activitatea lui. Este fondatorul revistei ARTHOS. (G.O.)

Chipuri de privit:

Părintele Marcu Manolis

de Bogdan Herțeg

Tema acestui număr ne-a dus cu gândul la Părintele Marcu (Marcos) Manolis, un mare părinte contemporan care a înţeles că martiriul conştiinţei este necesar într-o lume în care forţe văzute şi nevăzute, ştiute şi neştiute, separă cuvântul de adevărul pe care ar trebui să îl mărturisească. Continuând munca editorială a Părintelui Haralambos Vasilopoulos, Părintele Marcu a condus Orthódoxos Týpos, ziar important în lupta contemporană pentru păstrarea Ortodoxiei, fiind, în fapt, primul care a cultivat jurnalismul în Ortodoxie ca o cale de exprimare a muncii catehetice în Biserica noastră. Mărturisirea de credinţă i-a adus numeroase persecuţii, însă Părintele Marcu s-a arătat de neclintit în lupta cu ereticii şi ecumenismul.

Părintele Marcu s-a născut în Atena, în 1937, din părinţi credincioşi, primind la botez numele Haralambos. A urmat Facultatea de Teologie şi, fiind îndrumat de harul Domnului, a fost tuns călugăr în 1965, la Mănăstirea Petraki. În acelaşi an, a fost hirotonit diacon. Fiind mărturisitor al Adevărului, a trecut prin aproape 18 ani de persecuţii şi exiluri, fiind hirotonisit preot abia în 1984, în Biserica Schimbarea la Faţă a Mântuitorului din Kifisia. A primit oficiul de Arhimandrit şi a fost numit duhovnic şi preot paroh la Biserica Sfântul Gheorghe din Dionysios, Atena. S-a dovedit a fi un mare duhovnic.  S-a format în preajma Părintelui Haralambos Vasilopoulos (părintele său duhovnicesc), a Părintelui Filothei Zervakos şi a Părintelui Simon Arvanitis şi a fost prieten al Sfântului Iustin Popovici şi al Părintelui Paisie Aghioritul. „Pr. Porfirie, înainte de a trece la Domnul şi-a trimis ucenicii la Pr. Marcu” (în revista Doi bănuţi (EDIȚIE SPECIALĂ) https://graiulortodox.wordpress.com/2011/01/15/51-doi-banuti-editie-speciala/). Tot el spunea că un om precum Părintele Marcu se naşte o dată la 400 de ani (conform https://graiulortodox.wordpress.com/).

A avut gândul la Athos, dar l-a înţeles în duh, în adânca lui valoare, drept tezaur de înţelepciune duhovnicească pus în act de modele vii. Astfel, având exemple grăitoare (precum viaţa duhovnicească în Atena a Sfântului Nicolae Planas şi cea a titanicului Părinte Porfirie), şi-a asumat faptul că Athosul poate fi recreat în lume, printr-un ascetism care nu numai că nu se distorsionează în zgomotul lumesc, ci se clarifică prin sacrificiu, prin chemarea celorlalţi la mărturisirea Adevărului. Arhimandritul Marcu Manolis a dovedit, la rândul lui, că nu rătăcirile lumeşti îl schimbă pe un ascet în lume, ci, dimpotrivă, lumea se converteşte în jurul lui întru cele sfinte. Din păcate, mulţi vorbesc despre cele sfinte fără a avea cu adevărat grija lor. Părintele Marcu uimea în vizitele pe care le făcea în parohii prin grija şi fineţea sa în raportarea la cele mai mici fragmente de sfinte moaşte. Întreba ale cui sunt şi apoi se aşeza la rugăciune răbdătoare în faţa fiecărei frânturi, închinându-se sfinţilor şi lucrării dumnezeieşti.

Întreaga sa purtare era firească, fără evlavii prefăcute. Prin trei căi ajungea la ceilalţi acest firesc al părintelui.

Prima cale, cea mai accesibilă, era dată de ţinuta sa, de felul său de a fi şi de a se raporta la oameni. Era în mod desăvârşit patern, încât mulţi mărturisesc, nu doar copiii lui duhovniceşti, că aveau mare linişte să-i spună ce era în sufletul lor. Blândeţea îi transfigura chipul ce îi devenea luminos ca al unui copil smerit. Totuşi, când trebuia să taie un păcat, cuvântul lui era incisiv, fulgerător. Nu căuta să se impună şi, oricâte ştia, nu le afişa. Căuta întotdeauna să studieze, se sfătuia şi întreba mult, dar şi când trebuia să intervină, vorba lui era piatră ce zidea sau piatră ce strivea interpretările eretice. Casa şi-a deschis-o celor însetaţi de mărturie, celor căutători de acoperământ duhovnicesc, încât, pentru ce au receptat inimile lor acolo, copiii veniţi din Polonia au numit-o „Casa Iubirii”.

A doua cale de cunoaştere a Părintelui Marcu era activitatea sa zilnică. Se îngrijea de tot ce era nevoie în parohie fără a căuta o răsplată materială, căci banii şi-i dădea celor care îi cereau. Gândul lui era: „Are grijă Domnul!”. Nu ştia să zică nu, ajutând la nesfârşit chiar şi pe cei ce profitau de milostivirea lui. O izbândă importantă a fost, şi este şi acum, formarea unei comunităţi. Când a fost trimis la parohia sa, la prima slujbă au venit trei, patru persoane. Spre sfârşitul vieţii părintelui veneau la Sfânta Liturghie, pe care o săvârşea zilnic, oameni din toată Grecia şi nu numai. Muncea mult pentru cei din comunitate, iar seara, târziu, se întorcea acasă şi se aşeza la birou pentru a lucra la următorul număr al ziarului Orthódoxos Týpos.

Cea de a treia cale de înţelegere a lucrării duhovniceşti şi a credinţei în Domnul Hristos dovedite de Părintele Marcu este dată de înfăptuirile minunate de care s-a învrednicit. O asemenea faptă a avut loc în timp ce ieromonahul Marcu şi un fiu duhovnicesc al acestuia, Antonios, îl ajutau la Sfânta Liturghie pe Gheronda Simon. După Împărtăşanie, „Părintele Simon a ridicat sticluţa pentru vin liturgic şi a lovit-o de Sfântul Potir şi toată partea de jos a sticluţei a căzut în Potir. Gheronda Simon nu a înţeles ce s-a întâmplat, pentru că a intervenit fulgerător Părintele Marcu, a luat sticluţa spartă din mâna lui Gheronda Simon, a luat şi Sfântul Potir cu cioburile în el, nu i-a spus nimic lui Gheronda, ca să nu se tulbure, şi, făcându-şi cruce, a spart bucăţile mari de sticlă din Potir cu Sfânta Linguriţă şi, făcându-şi din nou cruce, a consumat, a înghiţit tot conţinutul, adică restul de Dumnezeiască Împărtăşanie, şi cioburile. Monahul care vedea ce se întâmplă în altar se cutremura, fără să poată spune un cuvânt. Îl urmărea însă cu discreţie pe părintele Marcu aşteptând martiriul său. Nu s-a întâmplat însă nimic” (Antonios Evanghelos Antonios, „Cutremurătoare relatare despre lucrarea duhovnicească a părintelui Marcu, ca mirean şi cleric”).

În 2002, se discuta despre construirea unei noi biserici în cartierul Dionysios, cu Hramul Sfântul Dionisie. Atunci, Părintele Marcu le-a spus celor din consiliu să se grăbească fiindcă peste opt ani va pleca. Toţi s-au gândit la dorinţa părintelui de a pleca în Athos, însă marele duhovnic îşi cunoscuse anul morţii. Într-adevăr, în 16 aprilie 2010 a plecat către Împărăţia cerească. La înmormântarea părintelui au venit 4000 – 5000 de credincioşi, chiar dacă înmormântarea a avut loc la doar 16 ore de la clipa adormirii.

© Arthos

Biblioteca Părintelui Marcu Manolis

Părintele Marcu a adormit şi puţine par sursele din care cineva îl mai poate acum cunoaşte în complexitatea lui. Însă mărturiile sunt vii şi neaşteptate. De exemplu, cine intră în camera Părintelui Marcu are şansa să înţeleagă multe din firea bătrânului care zâmbeşte cald din rarele poze cu chipul lui. Încăperea este mică şi simplă, cu spaţiul conturat şi luminat de o geometrie duhovnicească. În cameră domină biroul, la fel cum munca a dominat şi viaţa părintelui. Cel care munceşte la birou are în stânga un tezaur al minţii, o mică bibliotecă, o coloană de cărţi de căpătâi pentru o coloană duhovnicească adevărată. În dreapta sunt icoanele şi sfintele moaşte, loc de plecare a genunchilor, de zdrobire a inimii, de lăcrimare, de murmurat neîncetate rugăciuni. Între bibliotecă şi sfintele moaşte, între minte şi inimă, se află patul, memoria propriilor neputinţe, înţelegerea propriei măsuri, gândul la clipa inevitabilă a morţii, gând din care răsare frica sfântă, dorul de Domnul şi de sfinţii Lui. Pe biroul simplu, auster, multe ziare, reviste şi hârtii se clădesc într-o biserică de cuvinte în care creionul şi radiera nu sunt aranjate oricum, fiindcă Adevărul nu doar se scrie, ci, în egală măsură, se şi purifică de minciuni. Cum radiera şterge ce nu e bun, aşa şi harul este chemat să şteargă în om negura ce-şi face cuib. Creionul este punerea în act a cuvintelor vieţii, după cum răsună şi această mărturie din articolul-program al ziarului condus de Părintele Marcu: „Am redactat Orthódoxos Týpos dând, în loc de cerneală, picături de sânge din însăşi inima noastră, în loc de scheme retorice spunem adevărul, întărindu-l cu plângerile noastre şi cu lacrimile noastre de foc” (citat luat de pe https://graiulortodox.wordpress.com).

Părintele Marcu Manolis nu este un părinte renumit, căci şi-a risipit faima prin smerenie şi s-a marginalizat prin curajul mucenicesc al lui. Oamenii care l-au cunoscut, într-un fel sau în altul, nu au putut să rămână indiferenţi în faţa acestei persoane blânde cu semenii, fermă cu păstrarea Adevărului. Aceşti oameni îl simt pe părinte ca fiind aproape, ca fiind viu, chiar dacă Domnul l-a chemat la El încă din 2010. „Părintele Marcu nu este mort, pentru că nu poate fi ţinut de moarte cel ce este unit cu «Începătorul vieţii». Părintele Marcu este prezent, ne vede, ne aude şi Îl roagă încă şi acum pe Hristos să nu îl cinstească înaintea oamenilor, să nu îl arate, ci să îl lase în neslăvirea lumii, pe care atât de mult a iubit-o şi a râvnit-o toată viaţa sa! Noi, însă, nu putem să nu vorbim de cele ce am văzut şi am auzit(Fapte 4, 20)”, afirmă Părintele Vasilios E. Vouloudakis în cuvântarea numită „Părintele Marcu Manolis şi jurnalismul ca lucrare a lui Dumnezeu”.

Din înţelepciunea Părintelui Marcu Manolis:

Viaţa duhovnicească este să păşeşti pe zăpadă şi să nu laşi urme.

Ascultarea înseamnă viaţă, iar neascultarea înseamnă moarte.

Cea mai bună lecţie de Ortodoxie sunt sinaxarele Sfinţilor. Aici, credinţa dreaptă şi fapta pe măsură, care ajunge la martiriu. Noi nu cunoaştem primejdia martiriului, dar trebuie să lucrăm martiriul conştiinţei având ca îndrumători pe Sfinţi.

Nu e posibil să refuzi ajutorul aproapelui tău, lucru care nu se întâmplă fără jertfă. Ajutorul însă nu trebuie să îl dai cu nemulţumire, cu sprânceana ridicată şi discriminatoriu (pe criterii economice, sociale). Toţi sunt fiii lui Dumnezeu, fraţi întru acelaşi Tată şi robi ai unui singur Domn.

Nimeni, om iubit sau duşman, nu e nimic altceva decât pământ, de aceea să evităm exagerările.

Cine suntem noi ca să îi judecăm pe ceilalţi? Toleranţa este semn al sfinţeniei. (preluate de pe site-ul https://graiulortodox.wordpress.com/)

Bibliografie:

(întreaga bibliografie online este extrasă de pe https://graiulortodox.wordpress.com)

Antonios Evanghelos Antonios, „Cutremurătoare relatare despre lucrarea duhovnicească a părintelui Marcu, ca mirean şi cleric” în Orthódoxos Týpos, 30 aprilie 2011, nr. 1829, p. 5, traducere Tatiana Petrache;

Revista Doi bănuţi, fascicolul 120, mai 2010, Editura Saitis;

Vasilios E. Vouloudakis, „Părintele Marcu Manolis şi jurnalismul ca lucrare a lui Dumnezeu” în Orthódoxos Týpos, 26 noiembrie 2010, nr. 1855, p. 1, 7, traducere Anna Theodorou.

Pictură (detaliu): Diana Elena David (Călin)

Foto: Romina Sopoian

Sursa: Arthos, nr. 4(4)/2013, http://www.arthos.ro/chipuri-de-privit-parintele-marcu-manolis/

Pr. Ciprian Staicu: Biserica Ortodoxă și Sinodul aranjat din Creta

12 comentarii


parintele_ciprian_staicu_preotul_ortodox_care_a_blocat_o_actiune_de_pro_mediumOrtodoxia este acolo unde adevărul credinței este păstrat nealterat, nemicșorat și nefalsificat, cu orice preț, chiar și cu jertfa propriei vieți. Ortodoxia este acolo unde se mărturisește dreapta credință de către oameni porniți pe calea spre îndumnezeire, spre unirea cu harul necreat al Duhului Sfânt. Ortodoxia și ortopraxia sunt ca două fețe ale aceleiași monede. Ortodoxia este învățătura revelată nouă de Hristos Însuși, prin Duhul Sfânt, iar ortopraxia este nevoința noastră, tot în Duhul Sfânt și având drept unic Cap al Bisericii pe Hristos, spre a ne uni cu Dumnezeu prin har, a deveni cu adevărat moștenitori ai înfierii de către Tatăl ceresc.

A trecut și Adunarea din Creta, iar istoria o va judeca, pozitiv sau negativ, așa cum i se cuvine. M-am bucurat să aud că delegația românească a încercat să își facă datoria înaintea lui Dumnezeu și că a avut un cuvânt de spus la această Adunare. Însă, după cum s-au desfășurat lucrările ei, impresia cu care mulți am rămas este aceea că directorul Academiei Ortodoxe din Creta avea, din păcate, dreptate, că această Adunare a fost de fapt UN SCENARIU. Unii ierarhi au mai schimbat câte ceva, dar scenariul a rămas în esență același, fiind pus la cale nu de iubitori de Hristos, ci de iubitorii Noii Ordini Mondiale. Putem spune că ceea ce s-a întâmplat bine este că nu s-a făcut în Creta unirea cu catolicii. În acest sens, informații grecești arată că de câțiva ani există o Comisie ortodoxo-catolică în America (mai exact în SUA), formată din cardinali papistași și episcopi ortodocși ecumeniști (Comisie condusă de cardinalul Sean Patrick O΄Malley, Arhiepiscop papistaș de Boston și mitropolitul grec ortodoc Metodie de Boston), care în ședința din 22 – 24 mai 2016 a accentuat faptul că scopul acestei Comisii este de a contribui la restabilirea comuniunii depline dintre Bisericile Ortodoxă și Catolică. Acest deziderat – în condițiile în care papistașii nu ar fi renunțat la multipelele lor erezii – nu s-a împlinit în Creta, motiv pentru care în ședința solemnă de la finalul Adunării din Creta, patriarhul Bartolomeu oarecum și-a cerut scuze de la invitații-observatori (în fapt toți eretici) și i-a asigurat că în viitorul apropiat se vor face eforturi pentru restabilirea comuniunii depline. Of, măcar de era așa, dacă tot au participat ereticii la slujba de Rusalii, măcar se împărtășeau cu ortodocșii, vedeam și noi clar că arhiereii ortodocși respectivi sunt niște apostați și făceam la fel ca înaintașii noștri: îi lăsam singuri, să slujească în bisericile goale, să îi judece Hristos.

Arhiepiscopul Albaniei a declarat, încă de la începutul Adunării din Creta, că este vorba despre ceva care ”nu copiază vechile sinoade, ci este un nou tip de sinod.” Mă întreb și eu, ca umil preot al lui Hristos, însă nu ecumenist vândut satanei, ce fel de sinod? Răspunsul l-am aflat astăzi în scrisoarea Sinaxei clericilor și monahilor din Grecia, alcătuită de pr. Theodor Zisis, pr. Gheorghe Metalinos, domnul Dimitrie Tseleggidis, arhimandritul Athanasie Anastasiu etc: deoarece prerogativa de primus inter pares (primul între egali) nu i-a ajuns patriarhului ecumenic, iar acesta a încercat în ultimii doi ani să o schimbe cu primus sine paribus (primul fără egali), adică să se proclame un fel de papă al Ortodoxiei, însă acest gest eretic a fost puternic contestat de pliroma ortodoxă universală, ce s-au gândit ecumeniștii: dacă tot i-am câștigat pentru cauza noastră ecumenistă pe majoritatea întâi-stătătorilor Bisericilor Ortodoxe autocefale, să îi momim pe toți cu primos sine paribus(primii fără egali)! În practică: doar întâi-stătătorii au votat hotărârile Adunării din Creta, restul doar au semnat.

Scopul Adunării din Creta nu a fost unul misionar, administrativ și nedogmatic, ci exact invers:

a) a avut un scop anti-misionar, pentru că nu a combătut și anatematizat panerezia ecumenismului, ci i-a oferit, prin denumireaBiserici eterodoxe, Adică s-a vrut unirea luminii cu întunericul. Stau și mă întreb: acești ierarhi, mari teologi, doctori în teologie, cu atâtea diplome și titluri, nu au citit – sau poate nu Îl cred – cuvintele lui Hristos: ”lumina întru întuneric luminează și întunericul nu a cuprins-o” (Ioan 1, 5)? Doar este un text teologic fundamental! Răspunsul este simplu: când mintea se întinează cu erezia, pur și simplu ea își iese din fire sau, cum ar spune omul de la țară, o ia razna! Și atunci, dacă nu este pocăință, căderea este ”cu sunet mare”, poate chiar unul televizat! Prin semnătura lor pe actul eretic referitor la Relațiile Ortodoxiei cu restul lumii creștine, din păcate ierarhi participanți la Adunarea din Creta și-au semnat o grea osândă înaintea Celui care este Adevărul, Calea și Viața (Ioan 14, 6);

b) scopul administrativ propus în Creta este crearea unei adunări de întâi-stătători, care să aibă putere de papi în Ortodoxie, iar cei care încearcă să se opună în vreun fel ideilor lor mărețe, să fiescoși din joc. Însă la noi nu se va întâmpla aceasta, căci Patriarhul nostru a declarat că de acum înainte Ortodoxia va fi mărturisită în România cu și mai multă tărie! Slavă lui Dumnezeu, înseamnă că trecem și peste neo-comunism și poate ajungem la ceea ce simțeau și trăiau marii întâi-stătători ai neamului precum Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu sau Ștefan cel Mare, alături defundamentaliștii lor supuși ortodocși, fiii neamului românesc!

c) s-a batjocorit la această Adunare cretană, prin procedura șiregulamentul ei, toate principiile sinodalității pe care le-au stabilit Sfinții Părinți de-a lungul secolelor, ca oameni îndumnzeiți care nu urmăreau nici slava lumii, nici manipularea creștinlor, nici obținerea de întâietăți lumești, ci voiau SĂ SE MÂNTUIASCĂ !

Va urma

pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

Sursa: http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2016/07/01/biserica-ortodoxa-si-sinodul-aranjat-din-creta/

Facebook Comments

De ce nu am semnat textul „Legăturile dintre Biserica Ortodoxă cu restul lumii creștine”? Mitropolitul Ierotheos Vlahos. Și actualizare: “RELATIILE BISERICII ORTODOXE CU ANSAMBLUL LUMII CRESTINE” – traducerea documentului SINODULUI PANORTODOX cu evidentierea diferentelor fata de textul pre-sinodal

6 comentarii


”De ce nu am semnat”

Mitropolitul Ierotheos Vlahos, de Nafpaktos și Agios Vlasios:

27799297452_cadc4a1f52_k-1024x683

S-au publicat diferite comentarii referitoare la poziția pe care am avut-o la Sfântul și Marele Sinod față de textul intitulat: ”Relațiile Bisericii Ortodoxe față de restul lumii creștine”. Unii scriu că nu l-am semnat, alții că l-am semnat cu rețineri, iar alții că l-am semnat pur și simplu.

Prin această declarație a mea confirm că într-adevăr nu am semnat acest text și că, în plus, mi-am exprimat reținerile față de textele ”Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană” și ”Taina Nunții și impedimentele la aceasta”, la anumite puncte pe care le-am dezvoltat în intervențiile mele din timpul sesiunilor Sinodului.

Mai ales cu privire la primul text menționat, ”Relațiile Bisericii Ortodoxe față de restul lumii creștine”, vreau să spun că, într-adevăr, nu am semnat, și aceasta după o cugetare profundă, bazându-mă pe criterii teologice.

Nu este încă timpul să dezvolt toate argumentele mele istorice și teologice, lucru pe care îl voi face când voi analiza mai general toate procedurile și atmosfera pe care am constatat-o pe durata desfășurării sesiunilor Sfântului și Marelui Sinod. Aici voi menționa succint câteva motive particulare.

  1. [În decizia mea de a nu semna,] am avut în vedere faptul că nu au fost acceptate toate hotărârile unanime ale Sinodului Bisericii Greciei, nu doar în ce privește formularea ”Biserica Ortodoxă cunoaște existența istorică a celorlalte confesiuni și comunități creștine”, dar și în alte 4-5 cazuri.

Am fost de acord de la început să particip la Sfântul și Marele Sinod ca membru al delegației Bisericii Greciei, mai înainte însă am așteptat hotărârile Sinodului din mai 2016, pentru a decide definitiv dacă voi fi prezent sau nu la Sinod. Când am constatat că hotărârile Sinodului Elen sunt importante și unanime, am decis să particip la Sfântul și Marele Sinod ca să le susțin.

  1. Încă de la început mă problematiza întreaga structură și modul de gândire al textului, pentru că acesta a rezultat din combinarea a două texte diferite, dar până la sfârșit am tot sperat că va fi corectat și prin propunerile altor Biserici. Însă în cele din urmă am observat că amendamentele care au fost propuse de Biserici nu au fost toate acceptate în text din diferite motive.

Mitropolitul Pergamului, care, evident, în calitate de consilier, la îndemnul Patriarhului, era ultimul evaluator al propunerilor, fie le respingea, fie le corecta, fie le adopta și evaluarea lui era acceptată de către Biserica Constantinopolului și de către celelalte Biserici.

Astfel, după părerea mea, textul nu era gata pentru a fi emis de Sfântul și Marele Sinod, dat fiind că până în ultima clipă, înainte de semnarea lui, se tot corecta și prelucra, încă și la traducerea acestuia în celelalte trei limbi – franceză, engleză și rusă – s-a lucrat până în ultima clipă.

Acesta este motivul pentru care unele Biserici, încă de la început, au cerut retragerea textului pentru o mai amplă elaborare. De asemenea, se cuvine precizat că textul este mai degrabă diplomatic și fiecare poate să îl folosească după cum preferă.

Așa cum am susținut la sesiunea Sfântului și Marelui Sinod, textul nu are o bază eclesiologică riguroasă, iar subiectul referitor la definiția Bisericii și a membrilor acesteia a fost unul dintre cele aproximativ 100 de subiecte propuse pentru Sfântul și Marele Sinod, dar între timp a fost scos de pe ordinea de zi, cu perspectiva că va avea loc o mai amplă discuție și dezbatere, și ulterior se va decide în acest sens.

Trebuia, prin urmare, mai întâi să se discute și să se definească ce este Biserica și care sunt membrii acesteia și abia apoi să se stabilească poziția eterodocșilor. De asemenea, dacă semnam acest text, în fapt aș fi tăgăduit tot ce am scris de-a lungul timpului pe teme de eclesiologie pe baza Sfinților Părinți ai Bisericii. Și nu puteam face acest lucru.

  1. Nu se poate înțelege deplin de ce am refuzat să semnez, dacă nu dau și unele informații despre felul cum reprezentanții Bisericii Greciei în acel moment au schimbat hotărârea omofonă a Sinodului Bisericii Greciei, [pe care au fost mandatați să o reprezinte.]

După cum se știe, inițial Sinodul Elen, în sesiunea din mai 2016, a hotărât în plen să propună amendamentul ”Biserica Ortodoxă cunoaște existența istorică a altor confesiuni și comunități creștine” și acesta a fost modificat prin propunerea: ”Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor biserici și confesiuni creștine eterodoxe”.

Diferența dintre cele formulări este evidentă. Vineri, când s-a discutat textul respective, discuția a ajuns într-un impas la paragraful 6, unde se vorbea despre denumirea eterodocșilor. Biserica României au propus să fie numiți ”Confesiuni și Comunități Eterodoxe”. Biserica Ciprului a propus să fie numiți ”Biserici Eterodoxe”. Și Biserica Greciei a propus să fie numiți ”Confesiuni și Comunități Creștine”. Întrucât Biserica României și-a retras propunerea, se discuta între propunerea Bisericii Ciprului, care a fost acceptată de celelalte Biserici, și propunerea Bisericii Greciei.

La o discuție particulară a delegației noastre, care a avut loc vineri la prânz, s-a hotărât să rămânem statornici în hotărârea plenului Sinodului și să se propună soluții alternative, adică să se scrie ”Biserica Ortodoxă cunoaște existența eterodocșilor sau ”a altor creștini” sau ”a creștinilor neortodocși”.

Pentru că propunerile Bisericii Greciei nu au fost acceptate, Patriarhul Ecumenic, la sesiunea din după-amiaza de vineri a propus în public să aibă loc o discuție între Mitropolitul Pergamului și mine [Mitropolitul de Nafpaktos], pentru a se găsi o soluție. Mitropolitul Pergamului nu s-a arătat dispus pentru așa ceva, iar eu am declarat că aceasta nu este o chestiune personală, ca să îmi asum o asemenea răspundere, ci este o chestiune care privește întreaga delegație a Bisericii Elene. Atunci Patriarhul Ecumenic i-a propus Arhiepiscopului Atenei să se găsească în orice caz o soluție.

Sâmbătă dimineață, înainte de sesiunea Sinodului, delegația noastră s-a întâlnit pentru a decide în acest sens. Arhiepiscopul Atenei și întregii Grecii, Ieronim, într-o abordare democratică, a menționat că există trei soluții concrete. Prima este să rămânem statornici în hotărârea plenului Sinodului Elen; a doua să depunem o nouă propunere, despre care nu știu cum a apărut și cine a propus-o, adică să propunem formularea: ”Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a celorlalte Biserici și Confesiuni Creștine eterodoxe, cu o rațiune a ei particulară; și a treia, să acceptăm propunerea Bisericii Ciprului, care propus formularea ”Biserici eterodoxe”.

A avut loc o discuție și membrii delegației noastre au decis prin vot asupra celor trei propuneri. Eu, personal, am susținut prima propunere, cu formulările alternative care au fost menționate anterior, în timp ce toți ceilalți prezenți au votat noua propunere, cea de-a doua.

Am considerat că această propunere nu a fost cea mai adecvată din punct de vedere istoric și teologic și am declarat imediat în față tuturor celor prezenți că nu voi semna textul acesta, dacă va fi depusă această propunere, însă, de dragul unității, mă voi abține de la orice discuție. Prin urmare, și din acest motiv, nu pot semna textul.

  1. Încă un motiv, care nu este, desigur, esențial, dar are o greutate specială, este că s-a exercitat o puternică critică verbală față de Biserica Greciei pentru hotărârile acesteia. Desigur, Arhiepiscopul Atenei și Întregii Grecii, Ieronim, a respins printr-un cuvânt foarte important această atitudine injurioasă.

În cele din urmă însă, această reacție a jucat un rol psihologic în configurarea celeilalte propuneri. Asupra mea personal, cel puțin, s-a exercitat o presiune serioasă și o abordare injurioasă din partea unor ierarhi, datorită poziției mele, și am fost informat că s-au exercitat presiuni și asupra altor arhierei ai Bisericii Greciei. Și pentru că întotdeauna acționez cu calm, sobrietate și în mod liber, nu puteam să accept asemenea practici injurioase.

Acestea sunt cele mai importante motive care m-au determinat ca, deplin conștient și într-o abordare teologică, să refuz să semnez.

Desigur, în ultimul text care a fost publicat [pe situl Sfântului și Marelui Sinod] a fost folosit și numele meu, cum că, chipurile, aș fi semnat textul, cu siguranță, pentru că am fost membru al Delegației Bisericii Greciei.

Închei spunând că acestea sunt doar câteva date din cele petrecute legat de acest subiect. Mai multe voi scrie ulterior, când voi analiza și problematica propunerii finale pe care a depus-o Biserica Greciei – din punct de vedere istoric și teologic, și care a fost acceptată în textul oficial.

Sursa: http://www.romfea.gr/epikairotita-xronika/9157-naupaktou-ierotheos-giati-den-upegrapsa

Traducere: Tatiana Petrache

Actualizare: “RELATIILE BISERICII ORTODOXE CU ANSAMBLUL LUMII CRESTINE” – traducerea documentului SINODULUI PANORTODOX cu evidentierea diferentelor fata de textul pre-sinodal/ 

Documentul de baza (în varianta sa si mai rea pre-sinodala semnat de toti intai-statatorii, din pacate) este mult prea eclectic si profund ecumenist in insasi substanta sa. Ar fi avut nevoie de corecturi structurale pentru a arata altfel. Imaginea de ansamblu ne arata ca amendamentele acceptate ale delegatiei romanesti au fost numai niste “petice” necesare, dar inca prea slabe, pentru a salva ce se mai putea salva dintr-un demers ce, in sine, NU avea, din pacate, premisele unei gandiri ortodoxe si nici ale bunei-credinte… Astfel incat impresia generala este una a unui angajament oficial in slujba organului sincretist numit Consiliul Mondial al Bisericilor, care a fost “edulcorat”, “imblanzit” si corectat dupa dreptarul ortodox pe alocuri, atat cat s-a putut. Nu poti insa sa nu te intrebi: de ce s-a ajuns aici? Fiindca nu s-a reusit (sau nu s-a incercat destul de curajos?) contestarea radicala a acestui program, fiindca am facut prea multe compromisuri decenii la rand, pentru ca ne-am inhamat mult prea zelos pana acum la jugul unei ideologii dizolvante, antihristice, ca sa mai avem verticalitatea si forta sa dam inapoi cu totul, permitandu-ne doar sa facem pasi mici si sovaielnici in spate, neavand taria unor gesturi hotarate (cum ar fi retragerea din CMB) si a unor atitudini consecvente (neparticiparea la sindrofiile ecumeniste inutile)?

Dincolo de toate, legitimitatea acestor documente insa este, din punctul nostru de vedere, una mai mult decat subreda, relativa si simbolica, din pricina incalcarii insesi conditiilor fundamentale ale sinodalitatii si unanimitatii ortodoxe.

Textul tradus remaniat dupa originalul grecesc. Sunt evidențiate, cu BOLD, amendamentele aduse, iar cu TAIAT sunt parțile eliminate. De reținut că amendamentele, în afara celui ”grecesc”, au fost aduse de Patriarhia Română. Unele au suferit, însă, modificări în urma dezbaterilor.

  1. Biserica Ortodoxă, fiind Biserica una, sfântă, sobornicească și apostolească, crede cu tărie, în conștiința ei eclezială profundă, că ocupă un loc important pentru promovarea unității creștine în lumea contemporană.
  2. Biserica Ortodoxă își clădește unitatea pe faptul că a fost întemeiată de Domnul nostru Iisus Hristos, cât și pe comuniunea în Sfânta Treime și în Sfintele Taine. Această unitate se exprimă prin succesiunea apostolică și tradiția patristică și ea este trăita până în prezent în sânul său. Biserica Ortodoxă are misiunea și datoria de a transmite și a propovădui întreg adevărul conținut în Sfânta Scriptură și în Sfânta Tradiție, ceea ce dă Bisericii caracterul său universal.
  3. Responsabilitatea Bisericii Ortodoxe și a misiunii ei ecumenice cu privire la unitatea Bisericii au fost exprimate în Sinoadele Ecumenice. Acestea au subliniat, în special, legătura indisolubilă dintre credința adevărată și comuniunea prin Sfintele Taine.
  4. Biserica Ortodoxă, care se roagă neîncetat “pentru unirea tuturor“, a cultivat întotdeauna dialogul cu cei care s-au separat de ea, îndepărtați și apropiați, a fost chiar în fruntea căutării contemporane a căilor și modalităților pentru restabilirea unității celor ce cred în Hristos, a participat la Mișcarea Ecumenică de la începuturile sale și a contribuit la formarea și dezvoltarea acesteia. De altfel, datorită duhului ecumenic și filantropic care o caracterizează, care cere prin poruncă divină “ca toți oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (I Tim. 2, 4), Biserica Ortodoxă întotdeauna S-a luptat pentru refacerea unității creștine. De aceea, participarea ortodoxă la Mișcarea pentru restabilirea unitățiicu ceilalți creștini în Biserica una, sfântă, sobornicească și apostolească, nu este deloc străină de natura și istoria Bisericii Ortodoxe, ci constituie expresia constantă a credinței și tradiției apostolice în condiții istorice noi.
  5. Dialogurile teologice bilaterale actuale ale Bisericii Ortodoxe, precum și participarea sa în Mișcarea Ecumenică se bazează pe conștiință însăși a Ortodoxiei și pe spiritul său ecumenic, în scopul de a căuta, pe baza a devărului de credință și a tradiției Bisericii vechi a celor șapte Sinoade Ecumenice, unitatea pierdută a tuturor creștinilor.
  6. Potrivit naturii ontologice a Bisericii, unitatea Sa nu poate fi perturbată. Cu toate aceasta, Biserica Ortodoxă acceptă existența istorică a celorlalte Biserici și Confesiuni creștine heterodoxe care nu se află în comuniune cu ea, dar crede că relațiile pe care le are cu acestea din urmă trebuie să se bazeze pe o clarificare, cât mai repede și mai obiectivă posibil, a toată problema ecleziologică și în special a învățăturii mai generale de la ei cu privire la Taine, har [energia dumnezeiască n.n.], preoție și succesiune apostolică. Astfel, din motive atât teologice, cât și pastorale,a fost dispusă, în mod favorabil, să  ia parte la dialogul teologic cu ceilalți creștini la nivel bilateral și multilateral diferite Biserici și Confesiuni creștine și, în general, de a participa la Mișcarea Ecumenică a timpurilor mai noi, cu convingerea că, prin dialog, aduce o mărturie dinamică a plinătății adevărului în Hristos și a comorilor sale duhovnicești celor care sunt în afara ei, cu scopul de a netezi calea care duce la unitate.
  7. În acest duh, toate Sfintele Biserici Ortodoxe locale participă astăzi activ în dialogurile teologice oficiale și majoritatea dintre ele la diferite organisme intercreștine, regionale și internaționale în ciuda crizei profunde din Mișcarea Ecumenică. Această activitate ecumenică pluridimensională izvorăște din sentimentul de responsabilitate și convingerea că înțelegerea reciprocă șicolaborarea și eforturile comune spre o unitate creștinăsunt esențiale ca să “nu punem piedică Evangheliei lui Hristos” (I Cor 9, 12).
  8. Este evident că Biserica Ortodoxă, dialogând cu restul creștinilor, nu ignoră dificultățile unei asemenea acţiuni; totuși le consideră obstacole în calea unei înțelegeri comune a tradiției Bisericii primare/vechi și a nădejdii că Duhul Sfânt,Care toată rânduiala/așezarea Bisericii o plinește/instituie(Stihiră din Vecernia Rusaliilor) va plini pe cele cu lipsă (rugăciune de la hirotonie). În acest sens, în cadrul relațiilor sale cu restul lumii creștine, Biserica Ortodoxă nu se bazează doar pe puterea omenească a celor care poartă dialogurile, ci se bizuie înainte de toate pe protecţia Duhului Sfânt și pe harul Domnului, Care S-a rugat “ca toţi să fie una” (In 17, 21).
  9. Dialogurile teologice bilaterale actuale, anunțate de Conferințele panortodoxe, exprimă decizia unanimă a tuturor Sfintelor Biserici Ortodoxe locale care sunt chemateau îndatorirea să participe în mod activ și neîntrerupt la derularea lor; aceasta pentru a nu pune obstacole în calea mărturiei unanime a Ortodoxiei pentru slava lui Dumnezeu Celui în Treime. În cazul în care o Biserică locală a vrut să se decidă să nu-și desemneze delegați la vreun dialog sau întrunire de dialog, dacă această decizie nu este luată la nivel panortodox, dialogul continuă. Absența unei Biserici locale trebuie, oricum ar fi  înaintea deschiderii dialogului sau a întrunirii în cauză  să fie cercetată de Comisia ortodoxă responsabilă de dialog pentru a exprima solidaritatea și unitatea Bisericii Ortodoxe. Este important ca dialogurile teologice bilaterale și multilaterale să facă obiectul unei evaluări panortodoxe periodice.
  10. Problemele care apar în cursul dezbaterilor teologice din Comisiile teologice mixtenu constituie întotdeauna justificări suficiente pentru retragerea unilaterală a delegaților ei sau chiar suspendarea definitivă a participării ei din partea unei Biserici Ortodoxe locale. Ca regulă, trebuie evitată retragerea unei Biserici de la dialog, depunându-se eforturile necesare la nivel interortodox pentru a restabili reprezentativitatea completă în sânul Comisiei Teologice Ortodoxe angajate în acest dialog. Dacă una sau mai multe Biserici Ortodoxe locale refuză să participe la întrunirile Comisiei teologice mixte a unui dialog anume, invocând motive serioase ecleziologice, canonice, pastorale sau de natura etică, aceasta sau acele Biserici comunică în scris refuzul lor Patriarhiei Ecumenice și tuturor Bisericilor Ortodoxe, în conformitate cu practicile panortodoxe. În timpul consultării pan-ortodoxe Patriarhul Ecumenic urmărește consensul celorlalte Biserici Ortodoxe pentru cele ce trebuie făcute în continuare, inclusiv reevaluarea cursului dialogului teologic în chestiune dacă acesta este unanim considerat ca necesar.
  11. Metodologia urmată în desfășurarea dialogurilor teologice vizează găsirea unei soluții la divergențele teologice tradiționale sau la cele care au putut apărea recent și căutarea elementelor comune ale credinței creștine, dar presupune informarea pliromei Bisericii cu privire la evoluția diferitelor dialoguri.  În cazul în care nu se reușește depășirea vreunei diferenţe teologice concrete, dialogul teologic poate să continue după ce s-a înregistrat dezacordul constatat în privinţa acelei probleme teologice punctuale și a fost împărtășit acest dezacord cu toate Bisericile Ortodoxe Locale în privința celor ce trebuie făcute ulterior.
  12. Este evident că, în desfășurarea dialogurilor teologice, scopul comun al tuturor este restabilirea unității în credința cea dreaptă și în iubire. Totuși diferențele teologice și ecleziologice prin care se trece permit o oarecare ierarhizare a dificultăților care intervin în calea realizării acestui scop acreditat stabilitla nivel pan-ortodox. Specificitatea problemelor fiecărui dialog bilateral presupune o diferențiere în metodologie care trebuie urmată în fiecare caz; dar nu o diferențiere a scopului, pentru că scopul este unitar pentru toate dialogurile.
  13. Printre acestea, în caz de necesitate, se impune un efort de coordonare a activității diferitelor Comisii teologice interortodoxe, cu atât mai mult cu cât unitatea ontologică indisolubilă aexistentă în sânul Bisericii Ortodoxe trebuie să se descopere și să se manifeste și în cadrul acestor dialoguri.
  14. Împlinirea oricărui dialog teologic anunțat oficial se încheie prin completarea lucrării Comisiei Teologice Mixte corespunzătoare, când Președintele Comisiei interortodoxe trebuie să prezinte un raport Patriarhului Ecumenic, care, în acord cu Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe locale, anunță închiderea dialogului. Nici un fel de dialog nu este considerat a fi finalizat înainte ca închiderea lui să fie proclamată printr-o decizie panortodoxă.
  15. În cazul în care activitatea unui dialog teologicse încheie cu succes, decizia panortodoxă de restabilire a comuniunii ecleziale trebuie să se poată baza peunanimitatea tuturor Bisericilor Ortodoxe Locale.
  16. Unul dintre principalele organisme ale Mișcării ecumenice contemporane este Consiliul Mondial al Bisericilor(CMB). Anumite Biserici Ortodoxe au fost membre fondatoare și, în continuare, toate Bisericile Ortodoxe locale au devenit membre ale lui. CMB este un organism intercreștin structurat, în ciuda faptului că nu cuprinde toate Bisericile și Confesiunile creștine  În paralel, există și alte organisme intercreștine și organizații regionale, cum ar fi Conferința Bisericilor Europene (CEC/KEK), și Consiliul din Orientul Mijlociu și Consiliul Panafrican al Bisericilor. Acestea, după CMB, îndeplinesc o misiune importantă în promovarea unității lumii creștine. Bisericile Ortodoxe din Georgia și Bulgaria s-au retras din Consiliul Mondial al Bisericilor, prima în 1997 și a doua în 1998, deoarece acestea au avut o opinie proprie cu privire la activitatea Consiliului Mondial al Bisericilor și, astfel, nu participă la activitățile lui și ale altor organizații intercreștine.
  17. Bisericile Ortodoxe Locale – membre ale CMB, participă pe deplin și în mod egal la organismul Consiliului Mondial al Bisericilor și contribuie, prin toate mijloacele de care dispun ele, la mărturisirea adevărului și la promovarea unității creștinilorpromovarea coexistentei pașnice și cooperarea cu privire la principalele provocări socio-politice. Biserica Ortodoxă a primit favorabil decizia CMB de a răspunde la solicitarea sa privind constituirea unei Comisii speciale pentru participarea ortodoxă la CMB, în conformitate cu mandatul Conferinței Interortodoxe de la Tesalonic (1998). Criteriile stabilite de Comisia Specială, care au fost propuse de ortodocși și acceptate de către CMB, au dus la crearea unui Comitet permanent de colaborare și de consens și au fost ratificate și încorporate în Statutul și Regulamentul de funcționare ale CMB.
  18. În timp ce participă la CMB, Biserica Ortodoxă, fidelă ecleziologiei sale, identității structurii sale și învăţăturii Bisericii primare/vechi a celor șapte Sinoade, nu admite nicidecum ideea egalității confesiunilorși nu poate primi nicidecum unitatea Bisericii ca pe un compromis interconfesional. În acest spirit, unitatea căutată în cadrul CMB nu poate fi doar produsul acordurilor teologice, ci și al unităţii de credinţă păstrată și trăită în Biserica Ortodoxă în Taine.
  19. Bisericile Ortodoxe membre ale CMB consideră drept o condiție sine qua non pentru participarea la CMB articolul de bază al Constituției acestuia, conform căruia pot fi membri ai lui numai Bisericile și Confesiunile care recunosccei câți cred în Domnul Iisus Hristos ca Dumnezeu și Mântuitor conform Scripturii și în Dumnezeu cel în Treime, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, conform Crezului Niceo-Constantinopolitan.  Ele [Bisericile Ortodoxe membre ale CMB] au convingerea adâncă cum că premizele ecleziologice conținute în Declarația de la Toronto (1950), intitulată Biserica, Bisericile și Consiliul Mondial al Bisericilor, sunt de o importanță capitală pentru participarea ortodoxă în Consiliu. Este de la sine înțeles, așadar, că CMB nu este și nu îngăduie în nici un caz să constituie o “super-Biserică”. Scopul urmărit de Consiliului Mondial al Bisericilor nu este de a negocia unirea între Biserici, lucru ce-l pot face numai Bisericile care lucrează din propria lor inițiativă; ci să pună Bisericile într-o legătură vie între ele și să promoveze studiul și dezbaterea problemelor cu privire la unitatea creștină. Nici o Biserică nu se angajează să schimbe ecleziologia ei după intrarea în Consiliu. […] Cu toate acestea, faptul de a aparține Consiliului nu implică faptul că fiecare Biserică trebuie să le considere pe celelalte drept Biserici în adevăratul și deplinul sens al termenului“(Declarația Toronto, § 2,3.3, 4.4).
  20. Perspectivele dialogurilor teologice ale Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine celelalte Biserici și Confesiuni creștinesunt întotdeauna determinate pe baza principiilor ecleziologice ortodoxe și acriteriilor canonice ale tradiției ecleziale deja formate. (Canonul 7 al celui de-al doilea Sinod Ecumenic și 95 al Sinodului Ecumenic Quinisext).
  21. Biserica Ortodoxă dorește să consolideze lucrarea Comisiei  “Credință și Ordine” și urmărește cu viu interes contribuția teologică a acesteia realizată până în prezent. Evaluează pozitiv textele teologice editate de aceasta, cu contribuția apreciabilă a teologilor ortodocși, ceea ce reprezintă o etapă importantă în Mișcarea Ecumenică pentru apropierea dintre creștiniBiserici. Totodată, Biserica Ortodoxă are rezerve cu privire la punctele capitale legate de credință și ordine, pentru că Bisericile și confesiunile eterortodoxe s-au abătut de la adevărata credință a Bisericii una, sfântă, sobornicească și apostolească.
  22. Biserica Ortodoxă consideră că trebuie condamnată orice rupere a unității Bisericii din partea unor persoane sau grupuri sub pretextul păstrării sau apărării chipurile a Ortodoxiei autentice. După cum dă mărturie întreaga viață a Bisericii Ortodoxe, păstrarea credinței ortodoxe autentice este asigurată numai prin sistemul sinodal, care a constituit dintotdeauna în Biserică autoritatea supremă este judecătorul desemnat și ultimîn materie de credință și de reguli canonice (canonul 6 al Sinodului II Ecumenic).
  23. Biserica Ortodoxă are conștiința comună a necesității dialogului teologic intercreștin, de aceea consideră că este necesar ca acesta să fie călăuzit mereu de mărturia în lume prin acțiuni de înțelegere reciprocă și dragoste, care exprimă “bucuria negrăită” a Evangheliei (1 Petru 1, 8), fiind exclus orice act de prozelitism, de uniație sau altă acțiune provocatoare de antagonism confesional. În acest spirit, Biserica Ortodoxă consideră că este important ca toți creștinii, inspirați de principiile fundamentale comune ale Evanghelieicredinței noastre, să ne străduim să dăm un răspuns unanim și solidar, bazat pe modelul idealal omului nou în Hristos, la problemele spinoase ale lumii contemporanepe care ni le pune lumea contemporană.
  24. Biserica Ortodoxă este conștientă de faptul că mișcarea pentru restabilirea unității creștinilor ia noi forme pentru a răspunde unor noi situații și a face față noilor provocări ale lumii contemporane. Continuarea mărturiei Bisericii Ortodoxe este indispensabilă în lumea creștină divizată, pe baza tradiției apostolice și a credinței sale. Ne rugăm pentru ca creștinii să lucreze împreună ca să fie aproape ziua este aproape când Domnul va împlini nădejdea Bisericilor Ortodoxe și “va fi o turmă şi un Păstor” (Ioan 10, 16).

Roman Ortodox în Franta: 

Cum a fost modificat la Sinodul din Creta documentul “ Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine” (Detalii pe text)

Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine 

(textul cu detalierea modificărilor)

1. Biserica Ortodoxă fiind una, sfântă, sobornicească și apostolească, crede cu tărie, în conștiința ei eclezială profundă, că ocupă un loc important pentru promovarea unității creștinilor creștine în lumea contemporană.

2. Biserica Ortodoxă își clădește unitatea pe faptul că a fost întemeiată de Domnul nostru Iisus Hristos, cât și pe comuniunea în Sfânta Treime și în Sfintele Taine. Această unitate se exprimă prin succesiunea apostolică și tradiția patristică, pe care Biserica o trăiește până în ziua de astăzi. și ea a fost trăită până în prezent în sânul său. Biserica Ortodoxă are misiunea și datoria de a transmite și a propovădui întreg adevărul conținut în Sfânta Scriptură și în Sfânta Tradiție, ceea ce dă Bisericii caracterul său universal.

3. Responsabilitatea Bisericii Ortodoxe și a misiunii ei ecumenice [“precum și misiunea ei universală” cf. tr. Basilica] cu privire la unitatea Bisericii au fost exprimate în Sinoadele Ecumenice. Acestea au subliniat, în special, legătura indisolubilă dintre credința adevărată și comuniunea prin Sfintele Taine [“sacramentală” cf. tr. Basilica].

4. Rugându-se neîncetat “pentru unirea tuturor“, Biserica Ortodoxă care se roagă neîncetat “pentru unirea tuturor a cultivat întotdeauna dialogul cu cei care au plecat, depărtați sau apropiați cu cei care s-au separat de ea, îndepărtați și apropiați, ea fiind chiar în fruntea căutării [“a condus chiar cercetarea contemporană” cf. tr. Basilica] Ea a jucat un rol de prim-plan în căutarea contemporană a căilor și modalităților pentru restabilirea unității creștinilor credincioșilorîn Hristos. Ea a participat la Mișcarea Ecumenică de la începuturile sale contribuind, și a contribuit la formarea și dezvoltarea acesteia ulterior. În plus, datorită duhului [“spiritului” cf. tr.Basilica] ecumenic și filantropic care o caracterizează, și a voinței divineporuncii lui DumnezeuCare voieşte ca toți oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (I Tim. 2, 4), Biserica Ortodoxă întotdeauna S-a luptat [“s-a străduit” cf. tr. Basilica] pentru refacerea unitățiicreștinilorcreștine. Astfel, participarea ortodoxă la Mișcarea Ecumenică pentru restabilirea unității cu alți creștini în Biserica Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, nu este deloc împotriva naturii și istoriei Bisericii Ortodoxe, ci constituie expresia constantă a credinței și tradiției apostolice în condiții istorice noi.

5. Dialogurile teologice bilaterale actuale ale Bisericii Ortodoxe, precum și participarea sa în Mișcarea ecumenică pentru restabilirea[“refacerea” cf. tr.Basilica] unității creștinilor, se bazează pe conștiință însăși a Ortodoxiei și pe spiritul său ecumenic, în scopul de a căuta, pe baza adevărului credinței credinței și a tradiției Bisericii primare [“vechi” cf. tr. Basilica] a celor șapte Sinoade Ecumenice, unitatea pierdută a  tuturor creștinilor.

6. Potrivit naturii ontologice a Bisericii, unitatea Sa nu poate fi perturbatăruptă [“distrusă” cf. tr.Basilica]. Totuși, Biserica Ortodoxă acceptă denumirearecunoaște existența istorică a altorBiserici și Confesiuni biserici și confesiunicreștine heterodoxe care nu se află în comuniune cu ea, dar crede, de asemenea, că, relațiile pe care le are cu acestea din urma, trebuie să se bazeze pe o clarificare, cât mai repede și mai obiectivă posibil, a întregii problemeiecleziologice [“a întregii lor eclesiologii” cf. tr. Basilica], în ansamblul ei și, în special a învățăturii generale pe care o mărturisesc cu privire la Taine, har [energia dumnezeiască n.n.], preoție și succesiune apostolică. Astfel, din motive atât teologice cât și pastorale, Ea este dispusă, în mod favorabil,atât din motive teologice cât și pastorale, să  ia parte la orice dialogul teologic cu ceilalți creștini la nivel bilateral și multilateral, diferite Biserici și Confesiuni creștine și, în general, de a participa la MișcareaEecumenică a timpurilor moderne contemporană, în convingerea convinsă că, prin dialogpe calea dialogului, aduce o mărturie dinamică a plinătății adevărului în Hristos și a comorilor sale duhovnicești tuturor celor înaintea celor care sunt în afara ei, cu scopul de a netezi calea spre unitate.

7. In acest duh, toate Sfintele Biserici Ortodoxe locale participă astăzi activ în dialogurile teologice oficiale și, majoritatea dintre ele, la diferite organisme intercreștine, bilaterale și multilaterale. În plus, și ia parte la diferite organisme naționale, regionale sau internaționale; în ciuda crizei profunde pe care o traversează Mișcarea ecumenică. Această activitate ecumenicăpluridimensională [“intercreştină multidimensională” cf. tr. Basilica] izvorăște din sentimentul de responsabilitate și convingerea că coexistența, înțelegereamutuală reciprocă, și colaborarea și eforturile comune spre o unitate creștină sunt esențiale ca să “nu punem piedică Evangheliei lui Hristos” (I Cor 9, 12).

8. Este evident că Biserica Ortodoxă, dialogând cu alți creștini, nu ignoră dificultățile unei asemenea acţiuni; în plus, ea cunoaşte Totuși Ea le consideră obstacolele care apar în calea unei înțelegeri comune a tradițieiBisericii primare [+”nedespărţite” cf. tr. Basilica], și speră că Duhul Sfânt,Care toată rânduiala Bisericii o plinește [“care constituie întreagă instituţia Bisericii” cf. tr. Basilica] (Stihar din Vecernia Rusaliilor) va covârși toate slăbiciunile [“va plini pe cele cu lipsă” cf. tr. Basilica] (rugăciune de la hirotonie). În acest sens, în cadrul relațiilor sale cu alți creștini, dialogurilor teologice precum și în cadrul participării sale la Mișcarea Ecumenică, Biserica Ortodoxă Ea nu se bazează doar pe puterea omenească a celor care poartăaceste dialogurile, ci se bizuie înainte de toate de asemenea, pe adumbrirea[“protecţia” cf. tr. Basilica] Duhului Sfânt și harul Domnului, Care S-a rugat “ca toţi să fie una” (In 17, 21).

9. Dialogurile teologice bilaterale actuale, anunțate de Conferințele panortodoxe, sunt expresia deciziei unanime a tuturor Sfintelor Biserici Ortodoxe locale care sunt chemate au îndatorirea de a participea în mod activ și neîntrerupt la derularea lor; aceasta pentru a nu pune obstacole în calea mărturiei unanime a Ortodoxiei pentru slava lui Dumnezeu Celui în Treime. În cazul în care o Biserică locală ar decide să de a nu desemnaezedelegați [“reprezentaţi” cf. tr. Basilica] – pentru unul dintre Ddialoguri, sau pentru o întrunire anume, dacă aceasta decizie nu este luată la nivel panortodox, dialogul continuă. Absența unei Biserici locale trebuie, oricum ar fi înaintea deschiderii dialogului sau a întrunirii în cauză să fie obiectul unei discuții în cadrul Comisiei ortodoxe angajate în dialog; aceasta pentru a exprima solidaritatea și unitatea Bisericii Ortodoxe. Este important ca dialogurile teologice bilaterale și multilaterale să facă obiectul unei evaluări panortodoxe periodice.

10. Problemele care apar în cursul discuțiilor teologice din Comisiile teologice mixte nu constituie întotdeauna justificări suficiente în ele însele pentru retragerea [“revocarea” cf. tr. Basilica] unilaterală a delegaților ei sau chiarretragerea suspendarea definitivă a participării unei Biserici Ortodoxe locale. [“întreruperea definitivă a participării ei la dialog” cf. tr. Basilica]. Este importantDde regulă generală, a evita trebuie să evitam ca o Biserică să nuse retragă de la dialog, și ca toate făcând toate eforturile necesare să fie făcute la nivel interortodox pentru a restabili reprezentativitatea completă în sânul Comisiei Teologice Ortodoxe angajate în acest dialog. Dacă una sau mai multe Biserici Ortodoxe refuză să participe la întrunirile Comisiei teologice mixtea unui dialog anume, invocând din motive ecleziologice, canonice, pastorale sau de natura etică morale, aceasta sau acele Biserici trebuie să comunice în scris refuzul lor Patriarhiei Ecumenice și tuturor Bisericilor Ortodoxe, în conformitate cu hotărârea [“ordinea“cf. tr. Basilica] panortodoxă stabilită. În timpul consultării pan-ortodoxe [+”ulterioare” cf. tr. Basilica] Patriarhul Ecumenic urmărește să obțină consensul tuturor celorlalte Biserici Ortodoxe, pentru rezolvarea situatiei  a se putea întreprinde tot ceea ce este necesar, inclusiv posibilitatea reevaluări procesului unui reevaluarea progresuluidialogului teologic în chestiune concret [“inclusiv o nouă evaluare a procesului unui dialog teologic” cf. tr. Basilica ], în cazul în care acest lucrudacă acesta este unanim considerat ca necesar., în unanimitate, ca fiind indispensabil.

11. Metodologia care este de urmat în desfășurarea dialogurilor teologice vizează găsirea unei soluții la divergentele teologice [“are drept scop rezolvarea diferenţelor teologice” cf. tr. Basilica] moștenite din trecut, sau la cele care au putut apărea recent, și căutarea elementelor comune ale credinței creștine. Ea presupune, de asemenea, aducerea la curent a pleromei Bisericii[“informarea corespunzătoare a întregii Biserici” cf. tr. Basilica] cu privire la evoluția diferitelor dialoguri.  În cazul în care nu se reușește depășirea vreunei diferenţe teologice precise, dialogul teologic poate să continue după ce s-a înregistrat dezacordul constatat în privinţa acelei probleme teologice punctuale și s-au informat despre acest dezacord toate Bisericile Ortodoxe Locale, în vederea măsurilor care trebuie luate ulterior.

12. Este evident că, în cursul dialogurilor teologice, scopul urmărit de toți este același: restabilireafinală a unității în credința cea adevărată și în iubire. Însă, diferențele teologice și ecleziologice existente permit o oarecare ierarhizare a dificultăților care apar pe calea [“în ceea ce priveşte obstacolele care stau în calea” cf. tr. Basilica] realizării acestui scop stabilit la nivel pan-ortodoxe. Specificitatea problemelor fiecărui dialog bilateral presupune o diferențiere în metodologie care trebuie urmată în fiecare caz; dar nu o diferențiere în ceea ce privește scopul, pentru că scopul este același pentru toate dialogurile.

13. Cu toate acestea, în caz de necesitate, se impune un efort de coordonare a activităților [“sarcinii” cf. tr. Basilica] diferitelor Comisii teologice interortodoxe, cu atât mai mult cu cât unitateaontologică indisolubilă a existentă în sânulBisericii Ortodoxe trebuie să se descopere și, de asemenea, să se manifestate în cadrul acestor dialoguri.

14. Concluzia [“Finalizarea” cf. tr. Basilica] oricărui dialog teologic anunțat oficial corespunde încheierii sarcinii Comisiei Teologice Mixte desemnată în acest scop; Atunci Președintele Comisiei interortodoxe trebuie să prezinte un raport Patriarhului Ecumenic și, care, în acord cu Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe locale, anunță închiderea dialogului. Nici un fel de dialog nu este considerat a fi finalizat înainte ca închiderea lui să fie proclamată printr-o decizie panortodoxă.

15. În cazul în care un dialog teologic se încheie cu succes Ddecizia [“Hotărârea“cf. tr. Basilica] panortodoxă de restabilire a comuniunii ecleziale, în cazul în care un dialog teologic se încheie cu succes, trebuie să poată se bazeze pe unanimitatea tuturor Bisericilor Ortodoxe Locale.

16. Unul dintre principalele organisme ale Mișcării ecumenice contemporane este Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB). Unele Biserici Ortodoxe au fost membre fondatoare ale acestui Consiliu și, ulterior, toate Bisericile Ortodoxe locale au devenit membre. CMB, ca organism intercreștin structurat, în ciuda faptului că nu regrupează toate Bisericile și Confesiunile creștineprecum și alte organisme intercreștine și organizații regionale, cum ar fi Conferința Bisericilor Europene (CEC/KEK), și Consiliul din Orientul Mijlociu și Consiliul Panafrican al Bisericilor, cu toate că nu reunesc toate bisericile și confesiunile creștine [+ “în cadrul său” cf. tr. Basilica], joacă un rolîndeplinește o misiune fundamentală în promovarea unității lumii creștine. Bisericile Ortodoxe din Georgia și Bulgaria S-au retras din Consiliul Mondial al Bisericilor, prima în 1997 și a doua în 1998, deoarece acestea au avut o opinie diferită cu privire la activitatea Consiliului Mondial al Bisericilor și, din aceasta cauză, Ele nu participă la activitățile intercreștine ale Consiliului Mondial al Bisericilor și a altor organizații intercreștine.

17. Bisericile Ortodoxe Locale – membre ale CMB, participă pe deplin și în mod egal la procedurile organismul Consiliului Mondial al Bisericilor și contribuie, prin toate mijloacele de care ele dispun, la promovarea coexistentei pacifice și cooperarea cu privire la principalele provocări socio-politice. mărturisirea adevărului și la promovarea unității creștinilor. Biserica Ortodoxă a primit favorabil decizia CMB de a răspunde la solicitarea sa privind constituirea unei Comisii speciale pentru participarea ortodoxă la CMB, în conformitate cu mandatul Conferinței Interortodoxe de la Tesalonic (1998). Criteriile stabilite de Comisia Specială, care au fost propuse de ortodocși și acceptate de către CMB, au dus la crearea unui Comitet permanent de colaborare și de consens, și au fost ratificate și încorporate în Statutul și Regulamentul interior ale CMB.

18. În timp ce participă la CMB, Biserica Ortodoxă, fidelă ecleziologiei sale, identității structurii sale interne și predaniei [“învăţăturii” cf. tr. Basilica] Bisericii primare, participând, în același timp la CMB, nu acceptă nicidecum ideea egalității confesiunilor și nu poate concepe [+ “în nici un caz” cf. tr.Basilica] unitatea Bisericii ca pe un compromis interconfesional. În acest spirit, unitatea căutată în cadrul CMB nu poate fi doar produsul [“exclusiv al” cf. tr. Basilica] acordurilor teologice, ci de asemeni şi al unităţii credinţei Bisericii Ortodoxe, așa cum a fost trăită și păstrată tainic în în Tainele Bisericăii.

19. Bisericile Ortodoxe membre ale CMB consideră drept o condiție sine qua non pentru participarea la CMB respectarea articolului-baza [“fundamental” cf. tr. Basilica] al Constituției acestuia, conform căruia numai bisericile și confesiunile Bisericile și Confesiunile care recunosc pe Domnul Iisus Hristos ca Dumnezeu și Mântuitor, conform Scripturii și cred în Sfânta Treime, Dumnezeu, Fiul și Duhul Sfânt, conform Crezului Niceo-Constantinopolean, pot fi membre.  Ele [Bisericile Ortodoxe membre ale CMB n. Basilica] sunt în mod intim convinse că premizele ecleziologice conținute în Declarația de la Toronto (1950), intitulată Biserica, Bisericile și Consiliul Mondial al Bisericilor, sunt de o importanță capitală pentru participarea ortodoxă în Consiliulmenționat. Este de la sine înțeles, așadar, că CMB nu are nimic dintr-o “super-Biserică” și nu trebuie, în nici un caz, să devină așa ceva. Scopul urmărit de Consiliului Mondial al Bisericilor nu este de a negocia unirea Bisericilor, lucru ce-l pot face numaiBbisericile însele din propria lor inițiativă; este vorba, mai degrabă, de crearea unui contact viu între Biserici și de a stimula studiul și dezbaterea problemelor cu privire la unitatea creștină (…) Cu toate acestea, faptul de a aparține Consiliului nu implică faptul că fiecare Biserică trebuie să considere celelalte ca Biserici în adevăratul și deplinul sens al termenului“(Declarația Toronto, § 2).

20. Perspectivele Ddialogurilor Tteologice angajate de ale Bisericiile Ortodoxe cu ceilalți creștini celelalte Biserici și Confesiuni creștine sunt întotdeauna determinate pe baza principiilor ecleziologice ortodoxe  și a criteriilor canonice ale tradiției ecleziale deja constituite existente(Canonul 7 al celui de-al doilea Sinod Ecumenic și 95 al Sinodului Ecumenic Quinisext).

21. Biserica Ortodoxă dorește să consolideze [“susțină” cf. tr. Basilica]activitatea lucrarea Comisiei  pentru “Credință și Constituție” și urmărește cu viu interes contribuția teologică a acesteia realizată până în prezent. Ea evaluează pozitiv textele teologice editate de aceasta, precum și cu contribuțiavaloroasă apreciabilă a teologilor ortodocși, ceea ce reprezintă o etapă importantă în Mișcarea Eecumenică pentru apropierea Bisericilor. Totodată, Biserica Ortodoxă are rezerve cu privire la punctele fundamentale legate de credință și constituţie [+ “din aceste documente” cf. tr.Basilica], caci Bisericile și confesiunile non-ortodoxe s-au îndepărtat de adevărata credință a Bisericii Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească.

22. Biserica Ortodoxă consideră de condamnat orice tentativă de a rupe divizaunitatea Bisericii din partea persoanelor sau a grupurilor, sub pretextul unei pretinse apărări a Ortodoxiei pure. După cum dă mărturie întreaga viață a Bisericii Ortodoxe, păstrarea credinței ortodoxe pure este asigurată numai de către sistemul sinodal care, dintotdeauna, în sânul Bisericii,constituie autoritatea supremă este judecătorul desemnat și ultim în materie de credință și de reguli canonice [canoane n.n.]. [“Biserica Ortodoxă condamnă orice tentativă de dezbinare a unităţii Bisericii, fie din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul unei presupuse apărări a Ortodoxiei pure. După cum mărturiseşte întreaga viaţă a Bisericii Ortodoxe, păstrarea credinţei ortodoxe pure nu este asigurată decât numai prin sistemul sinodal, care constituie dintotdeauna, în sânul Bisericii, judecătorul desemnat şi ultim în materie de credinţă“. cf. tr. Basilica]

23. Biserica Ortodoxă are o conștiință comună a necesității dialogului teologic intercreștin;, de aceea este indispensabil ca dialogul să meargă împreună cu marturia care trebuie să fie totdeauna însoțit de mărturie în lume și cu acțiunile de acțiuni care exprimă “bucuria negrăită” a Evangheliei (1 Petru 1, 8), excluzând orice act de prozelitism sau altă acțiuneprovocatoare de antagonism confesional de antagonism sectar [“confesional” cf. tr. Basilica] provocatoare. În acestspirit, Biserica Ortodoxă consideră că este foarte important ca noi, toți creștinii de bună voință,inspirați de principiile fundamentale comune ale Evangheliei credinței noastre, să încercăme să dămea un răspuns unanim și solidar, bazat pe modelul ideal, prin excelență, a omului nou în Hristos, la problemele spinoase pe care le pune lumea de azi.

24. Biserica Ortodoxă este conștientă de faptul că mișcarea vizând să restabilească unitatea creștinilor  pentru refacerea [“restaurarea” cf. tr.Basilica] unității creștinilor ia noi forme pentru a răspunde unor noi situații și a face față că trebuie să facă față noilor provocări ale lumii de astăzi.Este indispensabil esențial ca Biserica Ortodoxa să continue să aducă mărturia ei în lumea creștină divizată, pe baza tradiției apostolice și a credinței sale.

Ne rugăm pentru ca creștinii să lucreze împreună, pentru că ziua este aproape când Domnul va copleși nădejdea Bisericilor Ortodoxe, când “va fi o turmă şi un păstor” (Ioan 10, 16). [Ne rugăm ca creştinii să lucreze în comun astfel ca ziua în care Domnul să împlinească speranţa Bisericilor Ortodoxe: „o turmă şi un păstor” (Ioan 10,16) să fie mai aproape” cf. tr. Basilica].

Traducere si editare Roman Ortodox in Franta

 

Older Entries

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 3,132 de alți urmăritori

%d blogeri au apreciat asta: