Acasă

240) Enciclica Sfântului Sinod și funcționarea saiturilor pe Internet. Cenzurarea tuturor clericilor și monahilor antipapistași

11 comentarii


ogn-5324[1]
Enciclica Sfântului  Sinod și  funcționarea saiturilor pe internet

Cenzurarea tuturor clericilor și monahilor antipapistași

Prin acest comunicat de mare anvergură și bine argumentat patristic și constituțional, Sinaxa clericilor și monahilor ortodocși din Grecia acuză Sfântul Sinod care prin recenta sa enciclică nu recunoaște din punct de vedere constituțional dreptul statornicit de „exprimare” al cetățenilor, implicit al clericilor și monahilor. Prin enciclică se interzice, în fond, critica împotriva mitropoliților, arhiepiscopilor și a patriarhilor în ceea ce privește hotărârile lor administrative sau bisericești.

            Întrebări dure despre enciclică. Sinaxa clericilor și monahilor ortodocși solicită Sfântului Sinod să-și retragă enciclica. Se întreabă:  Dacă ar mai trăi, oare, Sfinții: Marcu Evghenicul, Ioan Gură de Aur, Teodor Studitul etc., ar trebui să obțină mai întâi permisiunea Sfântului Sinod și a patriarhilor ca să predice, să combată ereziile, să-i critice pe împărați și fărădelegile sau patimile lor trupești?

            biserica-si-internetul-240x159[1]Prin acest comunicat se demonstrează cu argumente bine documentate că recenta enciclică a Sfântului Sinod, ce cuprinde termenii și condițiile de funcționare ale site-urilor enoriilor, mănăstirilor, clericilor și monahilor, este fascistă și în nici un caz bisericească. Este fascistă pentru că încearcă să anuleze cuvântul viu teologic și controlul celor care îl folosesc greșit în Biserică. Încearcă, de asemenea, să anuleze controlul și critica împotriva abaterilor bisericești ale Patriarhiei Ecumenice și arhiereilor în cadrul dezbaterilor lor teologice cu eterodocșii, împotriva părerilor opuse Ortodoxiei din cadrul întrunirilor Consiliului Mondial al Bisericilor eretice la care participă și arhierei ortodocși etc. Prin enciclică, Sfântul Sinod urmărește să manipuleze prin Biserica Conducătoare site-urile bisericești inofensive și să-i transforme pe mitropoliți din părinți duhovnicești în întâistătători administrativi, de vreme ce toți clericii și monahii care vor încălca Enciclica vor fi trimiși disciplinar în tribunalele episcopale locale sau sinodale. Prin enciclică sunt încălcate drepturile constituționale ale clericilor și monahilor, pentru că Sfântul Sinod contestă implicit dreptul lor de a-și exprima energic pozițiile teologice și de a critica acțiunile mitropoliților, arhiereilor sau a patriarhilor. Această poziție a Sfântului Sinod echivalează cu „cenzura”, se subliniază în comunicat. Sinaxa clericilor și a monahilor solicită Sfântului Sinod să-și retragă enciclica. Se întreabă: dacă ar mai trăi Sfântul Marcu Evghenicul, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Teodor Studitul, Sfântul Ioan Botezătorul sau Părinții contemporani, cum ar fi Sfântul Paisie sau Arhimadritul Epifanie Theodoropulos, oare ar trebui să ceară permisiunea Ierarhiei ca să predice poporului sau să lupte împotriva ereziilor, a împăratului sau împărătesei și a „doamnelor” fărădelegii, care o înconjurau etc., să propovăduiască Ortodoxia prin internet? În sfârșit, în comunicat se face și o aluzie clară la faptul că enciclica poate avea ca țintă și pe mitropoliții (cum ar fi Mitropolitul Ambrozie al Kalavrítei și Eghialíei ) care îl critică pe Patriarhul Ecumenic în ceea ce privește doctrina și activitatea lui elaborată de control, prin intermediul internetului.

Comunicat

Textul integral al comunicatului Sinaxei clericilor și a monahilor este următorul:

„Cuvântul lui Dumnezeu nu se leagă” (II Tim. 2, 9). „…vorbește și nu tăcea” (Fapte 18, 9). Constatarea este generală și tristă. În zilele noastre, libertatea de exprimare și de circulație a ideilor este războită sistematic și se află în continuă scădere. Acest important drept al omului pentru care mult sânge a curs în decursul istoriei omului cugetător este, de asemenea, un drept dumnezeiesc, ca o recapitulare nemijlocită prin miezul libertății dăruite de Dumnezeu persoanei umane. Iar grotescul este că în vremurile noastre mijloacele tehnice de răspândire a cuvântului, a ideilor și a cugetărilor nu numai că au fost multiplicate, dar datorită mai ales a tehnologiei digitale au devenit mai rapide. În momentul în care faci public cuvântul tău, acesta devine imediat prin intermediul internetului proprietatea altor mii de oameni. Această posibilitate uimitoare de astăzi i-a alarmat foarte tare pe cei care nu iubesc libertatea. Istoria ne învață că în special regimurile tiranice și cei care nu acceptă părerile contrare și criticile se tem de libertatea de exprimare. Astfel, prin marile și complexele sisteme electronice care se crează în special pentru acest scop, se filtrează la nivel mondial milioane de informații pe secundă. În cadrul unei atmosfere de tip orwellian sunt monotorizate și controlate interviurile, apelurile telefonice, mesajele scrise, textele și publicațiile.

SUA – Europa

Manipularea și controlul opiniei și a cuvântului nu se opresc aici. Într-o ordine programată, mai întâi în SUA și apoi în toate statele europene (lucru care indică clar faptul că cineva conduce) au fost introduse legislații aproape identice prin care se încearcă controlul cuvântului și a criticii. Nu este departe vremea în care pe baza unei astfel de legi se va impune Bisericii să-și corecteze textele irmologice, încât să nu mai fie auzite lucruri stânjenitoare „adunarea ucigătorilor de Dumnezeu, nelegiuitul neam evreiesc” (Fericiri, Sluijba Sfintelor Patimi) sau „adunarea ucigătorilor de Dumnezeu, sfatul viclenilor răufăcători ” (Troparul Cântării a 9-a de la slujba Sfintelor Patimi). La noi în țară a fost adoptată foarte recent o lege asemănătoare (4285/2014 privind combaterea rasismului și a xenofobiei), intrată în vigoare  din păcate fără nici o opunere din partea ierarhiei noastre.

Lipsa de libertate

Oamenii liber – cugetători observă pe zi ce trece cum mreaja înrobirii și a cenzurei se îngroașă. Conștientizează faptul că se creează o conspirație împotriva libertății de exprimare, o cenzură a vocilor care critică minciuna și semnalizează ceea ce este drept în toate domeniile, dar mai ales în domeniul teologic și dogmatic, care își are temelia în Viața însăși. Tot ceea ce se încearcă este și viclean, dar și vătămător pentru libertatea umană. Este ceva demonic. Fascist. În Uniunea Sovietică fusese interzisă propovăduirea liberă în Biserici. Tocmai acest cuvânt i-a deranjat, așa cum i-a deranjat pe cărturari și pe farisei, care nu îi lăsau pe apostoli să predice în numele lui Hristos. Dar același Duh Sfânt inspiră și spune prin Sfântul Apostol Pavel: „cuvântul lui Dumnezeu nu se leagă”, așa cum Însuși Hristos i-a dat porunca „vorbește și nu tăcea”.

Ierarhia

Din păcate, însă, complice la încercarea de cenzurare a cuvântului în general vine și se alătură însăși Ierarhia Bisericii Ortodoxe. Aceasta încearcă cenzurarea, controlul și limitarea cuvântului și a criticii teologice, exprimată de membrii Bisericii prin intermediul internetului, site-urilor și a blog-urilor etc., pe care clericii și monahii le administrează ca cetățeni greci liberi, dar și laicii fie în numele subdiviziunii organizaționale bisericești de care aparțin (enorie, mănăstire), fie în numele lor personal. Vor să le reducă la un cadru inofensiv. În fond, vor să elimine cuvântul teologic viu și critica împotriva celor ce-l folosesc în mod greșit. Astăzi, mai ales, când multe sunt denaturate și modificate în compatație cu cele cunoscute și predicate pînă recent, astăzi când ereziile merg să fie echivalate cu adevărul, ar trebui să „alerge cuvântul lui Dumnezeu și să fie slăvit” desigur prin orice mijloace moderne [de comunicare]. Altminteri, se va adeveri ceea ce a spus Hristos, și anume că: „fiii veacului acestuia sunt mai înțelepți (adică mai deștepți) în neamul lor decât fiii luminii” (Luc. 16,8). Aceștia își răspândesc înșelările, murdăriile și crimele lor prin orice mijloc le stă la îndemână, iar nouă celor care rostim cuvântul Adevărului ni se aplică cenzura.

Critică în enciclică

Pe 15 ianuarie 2015, a fost emisă și trimisă autorizat spre executare, cu nr. de ordine 187 și de înregistrare 79, „Nota enciclică” a Sfântului Sinod al Bisericii Greciei cu tema „Funcționarea site-urilor din partea deținătorilor lor bisericești și din partea clerului și a monahilor”. Prin această enciclică se interzice funcționarea pe internet a site-urilor enoriilor, mănăstirilor, paracliselor și, prin urmare, a instituțiilor bisericești, adică exclusiv a tuturor structurilor organizatorice ale Bisericii, exceptând situațiile în care au primit anterior aprobarea Consiliului Mitropolitan (în fond, aprobarea mitropolitului) și dacă tematica articolelor publicate se limitează doar la „informarea publicului cu privire la viața liturgică a enoriei respective (programul slujbelor) și, în general, la viața duhovnicească și activitatea ei filantropică… sau istoria acelei biserici. În acest scop este permisă și publicarea sau republicarea textelor teologice consacrate pentru cititorii interesați (erminii, predici etc)”.

La acești termeni de funcționare pentru site-urile care vor primi autorizație, se adaugă: a) că nu vor proceda la expunerea personală a laicilor și a preoților și b) condiția evidentă, pentru care nimeni nu are vreo obiecție, de vreme ce o impune legislația penală civilă, și anume faptul că „nu vor proceda la lezarea onoarei și a reputației nici unei persoane laice sau clerice”. Justificarea pentru controlul și manipularea conținutului site-urilor bisericești, etc., este menționată la începutul enciclicei și constă în următoarele: a) încercarea preoților parohi de exercitare pastorală prin intermediul internetului, oricât de bine intenționați ar fi, nu poate înlocui relația vie, experiențială a creștinilor între ei și cu parohul în cadrul enoriei ca membru activ al vieții bisericeștib) În plus, nu trebuie în nici un caz, prin funcționarea acestor site-uri, să se lase falsa impresie… că navigarea pe site-uri înlocuiește participarea la viața liturgică sau că ar constitui o formă sau o manifestare de credință…” Este evident faptul că pretextul invocat se află într-o incoerență logică cu scopul urmărit. Bineînțeles că atât răspândirea cuvântului lui Dumnezeu, cât și cea mai generală informare religioasă a credincioșilor prin site-urile bisericești „nu pot înlocui legătura vie, experimentală a credincioșilor între ei și cu parohul din cadrul enoriei”. Nici un om înțelept în mod elementar nu crede că „navigarea pe site-urile de orice fel înlocuiește participarea lor la viața liturgică”.  Nici un site nu a îndrăznit să susțină ceva de genul acesta. Dacă există totuși și unii care cred contrariul, asta nu justifică controlul exterminator al funcționării site-urilor bisericești ca măsură necesară care, în fond, echivalează cu „cenzurarea”. Convingerea deformată [a unora despre aceste site-uri] ar trebui să fie înlăturată prin descrieri și învățături adecvate prin intermediul site-urile care funcționează liber, și nu prin eliminarea acestora.

Pretext

Este evident, deci, că această justificare foarte puțin credibilă pentru măsura restrictivă luată reprezintă un pretext. Sfântul Sinod, sub pretextul acestor constatări procedează la un control efectiv al funcționării și al conținuturilor tuturor site-urilor bisericești,  fără excepție, nu pentru că ar exista pericolul de a „înlocui legătura vie, experimentală a credincioșilor între ei și cu parohul enoriei respective”, ci pentru că unii din Sfântul Sinod sunt deranjați de conținutul anumitor articole postate pe site-urile bisericești. Tipul și conținutul acestor articole deranjante vor demonstra și adevăratul motiv pentru care se încearcă cenzurarea internetului bisericesc. Desigur, trebuie excluse din categoria articolelor deranjante informațiile postate despre știrile actuale bisericești și întreaga activitate a enoriilor etc., precum și publicarea textelor teologice universal acceptate și a predicilor. Conținutul acestora este inofensiv. De aceea, de altfel, și Sfântul Sinod urmărește să fie limitate de acum înainte acele de tipuri de articole și publicații care deranjează, în afară site-urilor care vor primi aprobarea.

Articole considerate ca „deranjante”

Pentru cel care monitorizează funcționarea și conținutul site-urilor bisericești devine ușor sesizabil tipul de „deranjante” în ierarhia articolelor și publicațiilor. Sunt cele prin care se controlează și se critică aspru textele cu conținut greșit în comparație cu cele propovăduite până acum. Sunt cele care critică secularizarea întregii vieți bisericești și, în special, a clericilor de orice grad și jurisdicție. Ba chiar mai mult deranjează site-urile care găzduiesc și popularizează păreri potrivnice ereziei ecumeniste, a „rugăciunilor în comun” de orice fel și a abaterilor dogmatice adiacente din articole cum ar fi cele despre „teologia baptismală”, „teoria ramurilor bisericești”, „a bisericilor surori” etc. Deranjează acele site-uri care îndrăznesc să răspândească învățăturile drepte „după Sfinții Părinți”. În aceste publicații, „Nota enciclică” urmărește să impună legea tăcerii.

Pentru că am identificat adevăratele intenții și obiective ale autorilor „Notei enciclice”, rămâne să analizăm a doua parte a ei, – ai cărei destinatari sunt „clericii de toate gradele și monahii”, – site-urile personale cu conținut religios pe care aceștia le întrețin. Aceste site-uri personale sunt cel mai deranjante și mai nedorite de către autorii „Notei enciclice” deoarece, fiind personale, nu pot să fie controlate printr-o „aprobare” anterioară cum se întâmlpă cu cele parohiale etc. Pe acestea în mod special le vizează „Nota enciclică”,  punându-le la dispiziție cea mai mare parte din conținutului ei.

Despre drepturi

(Autorii Notei Enciclice) înțeleg că monahi și clerici care își vor exprima critic părerea despre toate cele ce au fost indentificate mai sus ca fiind deranjante, vor opune cenzurei dreptul inalienabil constituțional al fiecărui cetățean elen de libertate a exprimării ca element necesar dezvoltării libere a personalității (art. 5., Constituție), dreptul la informare și la participare în Societatea Informațională (art. 5A, Constituție). Vor opune, de asemenea, puternic și dreptul lor de a se exprima și de a transmite oral, scris și prin intermediul presei (de altfel, presă se consideră și articolele postate pe internet) cugetările lor, respectând desigur legile statului. De altfel, presa (și cea electronică) este liberă, în timp ce cenzura și toate celelalte măsuri preventive sunt interzise (art. 14 alin. 1 și 2, din Constituție). Anticipat, precizăm că interdicțiile introduse în „Nota Enciclică” în fond, constituie o „măsură preventivă” împotriva libertății presei și, de aceea, este direct contrară Constituției și, prin urmare, ilegală. Din acest motiv, autorii „Notei Enciclice” dau curs la o constatare arbitrară și nefondată și, în cele din urmă, la o amenințare directă. Concluzionează singuri, în mod abuziv, că preoții și monahii care intră în viața clericală și, respectiv, monahală încetează să mai aibă drepturi depline constituționale ca cele amintite mai sus, și anume de cugetare, de exprimare și de libertate a presei, pentru că devenind preoți și monahi nu au doar obligația de autolimitare a acestor drepturi ale lor, ci în plus se află și într-o „relație specială de supunere” față de episcopul lor, fără a specifica în continuare care este și ce înseamnă această „relație de supunere”. Merge până la supunerea juridică deplină sau această relație are un conținut pur duhovnicesc? Episcopul este pentru preot tată și atunci legătura este paternă și duhovnicească sau este un întâistătător executiv și relația lor este funcționărească și administrativă? Și când administratorul site-ului este chiar episcop (și desigur deranjant, așa cum este Mitropolitul Ambrozie al Kalavrítei), atunci cu cine converge în această „relație specială de supunere” care să-l controleze? Cu Sfântul Sinod sau cu Patriarhul? Continuând, „Nota enciclică” invocă obligații care decurg din calitatea de cleric și monah, pentru a ajunge la constatarea corectă, în principiu, că discursul acestora nu trebuie să fie „dezbinator, propagandistic, părtinitor, provocator, jignitor la adresa onoarei unei persoane, schismatic față de episcopul local sau alt conducător bisericesc”. Până aici, chiar dacă înțelesurile de mai sus sunt generale și abstracte, s-ar putea ca cineva să fie de acord cu aceste invocări. Orice cleric sau monah care se exprimă „părtinitor, jignitor, dezbinator”, etc., trebuie să fie chemat la îndreptare și, în cazul în care persistă [în atitudine] și discursul i se dovedește infracțiune bisericească sau penală, este pasibil de proces atât bisericesc, cât și penal. Lucrurile sunt simple și nu este nevoie de „Nota enciclică”.

I-ați cenzura pe Sfinții Părinți?      

Însă această formulare plastică neclară lasă deschisă posibilitatea unei interpretări greșite și arbitrare. Reprezintă un „cuvânt provocator și jignitor” acela prin care se critică persoanele și cazurile de secularizare și abandonarea a modelelor ortodoxe? Este un „cuvânt părtinitor, propagandistic și schismatic” acela prin care se critică ierarhii și îndrumătorii duhovnicești pentru denaturarea dogmelor ortodoxe și a eclesiologiei ortodoxe, pentru ecumenism și pentru filounionismul nefundamentat dogmatic? Aceasta formulare plastică neclară a „Notei Enciclice” pentru termenii de mai sus este o viclenie! Prin imprecizia formulării și prin această imagine perfidă, am putea înțelege că Sfântul Marcu Evghenicul, fiind în minoritate, nu ar fi trebui să-și exprime public cuvântul (scris sau oral, sau prin intermediul internetului dacă ar fi existat la aceea vreme, sau prin orice alt mijloc) și să se remarce înaintea împăratului, a patriarhului și a episcopilor, în fața membrilor Sinodului Ferrara – Florența, ci să accepte „falsa unire” și să semneze din politețe, diplomație și amabilitate, poate de ce nu și de teamă prigonirii, acel blestemat act înfricoșător. Sfântul său refuz mărturisitor de a semna acel act și formularea poziției sale potrivnice multora, ar putea să reprezinte un „cuvânt părtinitor, propagandistic și schismatic împotriva episcopului local sau a altor conducători bisericești”? De asemenea, nici Sfântul Ioan Hrisostom nu ar fi trebuit să vorbească împotriva împărătesei și a „doamnelor infamiei” care o înconjurau, ci ar fi trebuit să se ocupe numai cu chestiunile sale duhovnicești. De ce să se ocupe cu teme care nu-l priveau? Nu era călugăr? Așadar, cuvântările sale critice, pe care întreaga Ortodoxie, și nu numai, le citește și le admiră, dacă le-ar spune astăzi prin intermediul internetului, adresându-se puternicilor Pământului și celor care au încălcat dogmele Bisericii, ar putea să constituie un „cuvânt dezbinator, părtinitor, propagandistic și schismatic”? Prin urmare, nici Sfântul Vasile cel Mare nu ar fi trebuit să vorbească împotriva celor bogați, nici Sfântul Teodor Studitul împotriva textelor denigratoare la adresa Bisericii. Monahii Studiți, înainte se a apăra prin cuvânt Ortodoxia de erezie, de a demasca învățăturile greșite ale Bisericii, ar fi trebuit să ceară și să primească mai întâi aprobarea Ierarhilor din aceea vreme, a căror învățături greșite le combăteau? Sigur că dacă ar fi cerut-o, ar fi primit un răspuns negativ, deoarece cuvântul lor era „dezbinator, propagandistic, părtinitor, provocator, jignitor împotriva onoarei cine știe cui, și schismatic față de episcopul local sau alți conducători bisericești”. Desigur că nici Cinstitul Înaintemergător nu ar fi trebuit să critice pe Irod, chiar dacă acest lucru însemna să-l arate  drept exemplu negativ unui întreg popor. Ar fi fost mai bine să rămână în pustie și să facă rugăciuni. Oare nu cumva nici Hristos nu ar fi trebuit să spună înspăimântătorul „Vai” ierarhiei bisericești din vremea Sa? Oare n-a fost acesta un cuvânt instigator (Luca 12, 49: Foc am venit să arunc pe pământ şi cât aş vrea să fie acum aprins!) Sau i-ați cenzura pe Părinți?

Și ca să venim cu un exemplu și mai concret: oare, cuvântul fericitului gheronda, Arihim. Epifanie Theodorópoulos, – un om recunoscut de întreaga lume ortodoxă pentru virtuțile sale, care și-a exprimat poziția în epistole și publicații referitoare la cercetarea activităților ecumenice ale Patriarhului Atenagóra, și, care dacă ar mai trăi astăzi, și-ar face din nou publică părerea împotriva chiar și a celor mai mari pași ecumenici ai actualului Patriarh Ecumenic Bartolomeu, prin intermediul internetului, – se încadrează sau nu în limitele cuvintelor „părtinitor, propagandistic și schismatic” din Nota Enciclică? În sfârșit, epistolele publicate ale Cuviosului gheronda Paisie Aghioritul, de curând canonizat, prin care îl critică cu îndrăzneală pe Patriarhul Ecumenic Atenagora, exprimându-și îngrijorarea pentru acțiunile lui filounioniste, precum și atitudinea sa generală antiecumenistă, cum vor fi acestea apreciate de ierarhii care au alcătuit Nota Enciclică? Vor accepta să fie publicate pe site-ul oficial al Bisericii sau îi vor cenzura publicațiile Cuviosului și vor socoti cuvântul său „dezbinator, propagandistic, părtinitor, provocator, jignitor la adresa onoarei oricărei persoane, schismatic față de episcopul local sau alt conducător bisericesc”?

În încheierea „Notei Enciclice”, autorii acesteia consideră că [un astfel de] cuvânt, pe care îl descrie în mod neclar, nu este doar ilegal sau imoral sau necanonic. Ci constituie o erezie. Dacă am înțeles bine, cuvântul controlat al celor care în mod greșit îl întrebuințează și îl susțin constituie o „erezei” care merită să fie pedepsită, în timp ce aceeași erezie (controlată) nu poate fi în nici un caz supusă controlului. O, ce nebunie….! Cenzură chiar și prin CEB. Facem din nou referire la un exemplu concret din zilele noastre prin care se demonstrază cât de mari sunt contradicțiile din Enciclica Sinodală: noua eclesiologie a Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, care este contradictorie și se  abate de la eclesiologia ortodoxă, nu ar trebui să devină obiect de criticat și de verificat din partea ortodoxă? Și în acest caz, ce ar trebui să fie considerată erezie? Eclesiologia papistașă a Conciliul II al Vaticanului, pe care Patriarhul Bartolomeu a adoptat-o și o susține, socotind că Biserica este divizată, sau credința din conștiința Bisericii că aceasta este „Una Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică”?

În a 9-a Adunare Generală a CEB-ului, care a avut loc în Porto Alegre din Brazilia, reprezentanții ortodocși (inclusiv ai Bisericii Ortodoxe ai Greciei) au acceptat părerea contradictorie și cu totul inacceptabilă din punct de vedere teologic că „Fiecare biserică (n. care participă la CEB) reprezintă Biserica Sobornicească și nu doar o parte a ei. Fiecare biserică reprezintă Biserica Sobornicească, dar nu în totalitatea ei. Fiecare biserică își îndeplinește sobornicitatea când se află în comun și în uniune cu celelalte biserici”(!) (Porto Alegre, Februarie 2006).

Astfel de părerile anti-ortodoxe au fost reformulate și în I Adunare Generală a CEB-ului, în Bushan din Coreea de Sud, în noiembrie 2013, cu participarea reprezentanților Bisericii Ortodoxe ai Greciei. Și în aceste două texte au fost aduse critici aspre din partea clericilor, monahilor, teologilor ortodocși, dar și din partea episcopilor și a ierarhilor din Biserica Ortodoxă a Greciei. Pe baza „Notei enciclice” se pune întrebarea: Unde se află în cele din urmă erezia? În părerile anti-ortodoxe și în abaterile de la învățătura dogmatică ortodoxă a Bisericii și în susținătorii ei, sau în critica și în controlul acestor abateri și în combatanții lor? Însă, această caracterizare teribilă a cuvântului critic ca erezie nu a fost întâmplătoare. A fost dată pentru a se justifica amenințarea din finalul „Notei enciclice”: „Monotorizarea și supravegherea respectării termenilor de mai sus, precum și luarea de măsuri adecvate pentru stoparea unei eventuale abateri de la acestea, constituie responsabilitatea pastorală a oricărui episcop”. Altfel spus: Pe de o parte însă nu putem să cerem să funcționeze  cu aprobare și autorizație anterioară (cum este cazul site-urilor parohiale etc.) și blog-urile personale sau postările clericilor și monahilor, cu toate acestea nu sunteți necontrolați. În autoritatea episcopului d-voastră este lăsată responsabilitatea (desigur din cauza „relației speciale de supunere”) de a urmări publicațiile d-voastră și dacă consideră (prin criterii nedefinite în enciclică) că este un cuvânt „provocator, jignitor la adresa onoarei unei persoane, schismatic față de episcopul local sau alt conducător bisericesc”, prigonirea deja a început: urmează citația în vederea dării de seamă și trimiterea la episcop sau instanța de judecată bisericească. Iată, amenințarea din încheiere.

Vremuri negre

Este vorba despre un act clar de privare de libertate, un act de samavolnicie, de tip fascist. În nici un caz bisericesc. Definire grea, dar mult mai grea alunecarea autorilor „Notei enciclice”. Să afle, așadar, că libertatea de exprimare nu este o obligație, ci este o datorie!Publicațiile reprezintă sufletul dreptății”, citatul este scris pe prima pagină a Uniunii Redactorilor Ziarelor Cotidiene din Atena. Această țara nu a mai văzut de mulți ani asemenea încercări de cenzurare, care ne întorc în vremuri negre! Să fiți siguri, însă, că  această chestiune (controlul și reducerea la tăcere a blog-urilor combative) nu va izbuti. În primul rând pentru că este o măsură de privare de libertate și, prin urmare, nu este sfântă și nici nu va avea binecuvântarea lui Dumnezeu. Și în al doilea rând pentru că este o măsură complet ilegală și contrară Constituției, care fie că vor, fie că nu vor este valabilă și se aplică, fără excepție, tuturor cetățenilor greci, mirenilor, clericilor și monahilor. Mai întâi de toate trebuie să fie contestată poziția greșită din „Nota enciclică”, conform căreia monahii și clericii, care intră în monahism și în preoție, încetează să aibă drepturi depline constituționale de cugetare, exprimare și de libertate a presei, pe care le au toți cetățenii, pentru că devenind clerici și monahi nu au doar obligație de autolimitare a drepturilor lor, ci în plus sunt și în „relație specială de supunere” față de propriul lor episcop. Se descrie deci un fel de cetățean „mutilat”, puțin cleric, monah, puțin cetățean, un cetățean cu drepturi reduse. Este vorba de o fabricație juridică abuzivă care nu este fondată pe nici un text constituțional sau alt text legislativ statal. „Cetățenii greci sunt egali în fața legii. Atât bărbații, cât și femeile au aceleași drepturi și obligații” (art. 4, alin. 1 și 2, Constituție). Prin urmare, de această egalitate nu fac excepție nici clericii și nici monahii. Iar acest lucru, așa cum vom explica, l-a repetat și cu alte ocazii jurisprudența instanțelor superioare.

            Ce desemnează Constituția?

Nu negăm faptul că aderarea voluntară la cler sau la monahism implică asumarea unor obligații și a unor responsabilități care decurg din rânduiala sau din făgăduințele sale monahale. Ultimile, desigur, se primesc la tunderea în monahism. Aceste făgăduințe însă (și angajamentul luat de păzire a acestora) se fac înaintea lui Dumnezeu, nu înaintea omului sau a statului. Constituie legâmântul duhovnicesc al monahului cu Dumnezeu, valabil pe viață. De aceea, trebuie să fie înțelese în sens duhovnicesc și nu juridic. Și, de vreme ce nu au fost adresate omului sau statului, acestea nu generează obligații juridice corespunzătoare care presupun rabat de la drepturile și libertățile fundamentale ale omului. Clericul și monahul nu încetează să fie cetățean egal în drepturi și beneficiar al acestor drepturi, ci va judeca și va hotărî liber dacă va renunța la exercitarea vreunuia din aceste drepturi, dacă  acesta contravine făgăduințelor sale duhovnicești. Liberatea de exprimare este garantată de articolele Constituției 5 alin. 1, 5A, 14 alin. 1 și 2.

Articolul 5 alin. 1 prevede: Orice persoană are dreptul să-și dezvolte liber personalitatea și să participe la viața socială, economică și politică a țării, atâta timp cât nu încalcă drepturile altora și nu încalcă Constituția sau bunele moravuri. Articolul 5A prevede: 1. Orice persoană are dreptul la informare în conformitate cu legea. Limitări la acest drept pot fi impuse prin lege numai dacă sunt absolut necesare din motive de securitate națională, combaterea criminalității sau protejarea drepturilor și intereselor terților. 2. Orice persoană are dreptul de participare la Societatea Informațională. Facilitatea accesului la informații, realizate electronic, precum și prelucrarea, schimbul și răspândirea lor, constituie obligația statului, întotdeauna cu respectarea garantărilor din articolele 9, 9A și 19.

Articolul 14 prevede: 1. Orice persoană poate să exprime și să răspândească oral, scris sau prin intermediul presei cugetările sale, respectând legile statului. 2. Presa este liberă. Cenzura și toate celelalte măsuri preventive sunt interzise. De asemenea, libertatea de exprimare este garantată și de articolul 10 din CEDO, cu valoare supralegislativă și stabilește că: Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie, ca și libertatea de primire sau de transmitere a informațiilor sau a ideilor fără amestecul autorităților publice și indiferent de frontiere. Textele sunt foarte clare: nimeni nu este exclus de la libertatea de exprimare. Prin urmare, clericii și monahii se bucură pe deplin de libertatea de exprimare, ca oricare alt cetățean.

Cenzură preventivă

Acest lucru a fost judecat definitiv de Consiliul de Stat. Pentru că nu este prima oară când ierarhia Bisericii Greciei a încercat să controleze cuvântul și să-i cenzureze pe clerici și monahi. În anul 1983, a emis Enciclica din 9.9.1983 prin care stabilește că preoții și monahii care intenționează să vorbească la un post de radio sau de televiziune, trebuie să primească o permisiune prealabilă specială în acest scop din partea Sfântului Sinod, după ce desigur au anunțat din timp chestiunea despre care vor vorbi și temele pe care le vor dezvolta.

Definiția cenzurii preventive.

Ca justificare a acestei măsuri preventive s-a formulat faptul că Biserica nu dorește să priveze libertatea de opinie și de exprimare a clericilor, ci urmărește apărarea autorității lor și, de asemenea, informarea poporului în  mod autentic despre pozițiile Bisericii. Cu toate acestea, un preot (paroh al Bisericii Înălțării Domnului din Vrilíssia, Attiki) a contestat această Enciclică în fața Consiliului de Stat, plângându-se că se încalcă dreptul de liberă exprimare. Consiliul de Stat prin decizia sa cu nr. 3471/1985 (Tribuna Legală 1986, p. 117) a considerat în principiu că această chestiune nu este una duhovnicească și, desigur, de ascultare duhovnicească, cum  a susținut în mod nejustificat Biserica Ortodoxă a Greciei pentru a evita controlul abrogativ al Consiliului de Stat, ci una administrativă, redusă la exercitarea dreptului constituțional. În continuare, chiar dacă s-a considerat că prin Enciclică nu se prevedea pur și simplu enumerarea unor reguli în privința apariției preoților la televiziune etc., ci a fost introdusă regula autorizației prealabile pentru exercitarea dreptului la exprimare, Consiliul de Stat nu a procedat în cele din urmă la constatarea măsurii neconstituționale, pentru că aceea Enciclică atacată (la fel ca și cea recentă) nu a fost promulgată în Consiliul de Stat și, prin urmare, acesta nu a avut nici calitatea legală care să impună obligații. Și din acest motiv a fost anulată. În mod similar, Consiliul de Stat a decis prin hotărârea cu nr. 2236/1980 (Tribuna Legală 1980, p. 1813) și într-o altă chestiune de libertate individuală a clerului. Un preot a făcut apel împotriva refuzului Bisericii Greciei de a-i acorda permisiunea deplasării în străinătate. Biserica a adoptat interdicția ieșirii din țară în conformitate cu articolul 56, alin. 1,2 din legea 590/1977. Consiliul de Stat, în principiu, a considerat și în acest caz că nu este o chestiune duhovnicească, pentru că nu are legătură cu ascultarea duhovnicească datorată Bisericii, după cum a susținut Biserica Greciei, în mod nejustificat, pentru a evita controlul abrogativ al Consiliului de Stat, redus la exercitarea dreptului constituțional de liberă deplasare. În cele din urmă, interdicția a fost anulată, pentru că s-a considerat că dispozițiile articolului 56/ 1977 cu privire la problema deplasării preoților și a monahilor vădesc autoritatea definitorie și, prin urmare, de neîngăduit a Sfântului Sinod, de vreme ce se opune articolului 5 din Constituție. Acest articol permite prin lege doar ordonanța,-  într-un mod desigur general și obiectiv, iar nu definitoriu – privitoare la restricțiile de liberă deplasare sau ședere în țară, precum și ieșirea sau intrarea liberă în țară a oricărui cetățean grec, prin urmare și preoților.

„Vorbește și nu tăcea”

După toate acestea este evident care va fi soarta legală a unui nou recurs împotriva actualei „Note enciclice”. Cu toate acestea, nu este bine ca ierarhii cu funcții de conducere în Biserică să-i forțeze pe preoți și monahi să recurgă la justiția laică, ca să-și găsească dreptatea. Trebuie singuri să ia în considerare greșeala și să-și retragă imediat Enciclica. În caz contrar, preoții și monahii, dar și parohiile și mănăstirile trebuie să o ignore, să nu fie intimidați de amenințări și să o anuleze prin desuetudine. Este nevoie de curaj și simțământ mărturisitor. „Vorbește și nu tăcea” (Fapte 18, 9) „căci porunca Domnului este de a nu păstra tăcerea atunci când credința este primejduită. Căci zice, vorbește și nu tăcea” (Sfântul Teodor Studitul, Epistola 81 către dregătorul Pantaleon, PG. 99, 1321) „A tăinui cuvântul (adevărului) înseamnă a te lepada de cuvântul (credinței)” (Sfântul Maxim Mărturisitorul, PG. 90, 165). „Acestea le rânduiesc și celor din lume, acestea le poruncesc și preoților, acestea și celor cărora li s-a încredințat conducerea: ajutați toți câți puteți, prin cuvânt, ca să puteți fi ajutați de Dumnezeu” (Sfântul Grigorie Teologul, PG. 36, 308). „În vremea aceasta în care Hristos este prigonit pentru icoana Lui, nu numai dacă este cineva care are mai dinainte cunoștință adâncă este dator să lupte vorbind și învățând cuvântul Ortodoxiei, ci chiar dacă ar avea numai o poziție de ucenic, trebuie să se încreadă în adevăr și să grăiască liber. Acest cuvânt nu este al meu ,al păcătosului, ci al Sfântului Ioan Gură de Aur și al altor Sfinți Părinți” (Sfântul Teodor Studitul, Cartea a II-a, Epistola a II-a, Filocalia 18B, ed. Grigorie Palama, Tesalonic 1999, p. 292). „Acest cuvânt așadar (cuvântul eretic pe care mi-l spuneți) nu îl pot spune, nici nu am primit învățătură de la Sfinții Părinți să-l mărturisesc. Ceea ce credeți, aveți și puterea să faceți”. „Ascultă, așadar, au zis (trimișii Patriarhului); Stăpânul și Patriarhul a judecat drept prin epistola papei Romei să fii dat anatemei, dacă nu asculți, și să fii supus morții care ți se va rândui”. „Ceea ce a hotărât Dumnezeu pentru mine din veac, aceasta să se împlinească, le-am răspuns acestora când i-am auzit” (Răspunsul Sfântului Maxim Mărturisitorul către Patriarh, Epistola către monahul Atanasie, Filocalia 15B, ed. Sf. Grigorie Palama, Tesalonic 1995, p. 453). «Cum atunci zice Pavel „ascultați de conducătorii voștri și supuneți-vă lor?” Cel ce mai înainte zicea „priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința” (Evr. 13,7), atunci zicea „ascultați de conducătorii voștri și supuneți-vă lor”. Ce oare, zice, și când va fi rău, nu-i vom asculta? Rău, cum spui? Dacă este rău pentru credință, fugi de el și tăgăduiește-l, nu numai dacă ar fi om, ci chiar înger coborându-se din cer, dar dacă este pentru viață, nu te preocupa… fiindcă și cuvântul acela „nu judecați ca să nu fiți judecați”, despre viață este, nu despre credință”»(Sfântul Ioan Hrisostom, Comentariu la Epistola către Evrei, Omilia 14, EPE 25, p. 372). «Avem poruncă de la însuși Apostolul Pavel ca, atunci când cineva învață, ori ne silește să facem orice alt lucru decât am primit și este scris de canoanele Sinoadelor ecumenice și locale, acela urmează a fi osândit, ca nefăcând parte din clerul sfințit» (Sfântul Teodor Studitul, Θεοκτίστῳ Μαγίστρῳ, PG. 99, 988).  «Căci porunca Domnului este de a nu păstra tăcerea atunci când credința este primejduită. Căci zice, vorbește și nu tăcea. Și dacă voi veți tăcea atunci pietrele vor striga. Daca e vorba de Credință, nimeni nu are dreptul să zică: „Dar cine sunt eu? Preot, oare? N-am nimic de-a face cu acestea. Sau un cârmuitor? Nici acesta nu dorește să aibă vreun amestec. Sau un sărac care de-abia își câștigă existența? … Nu am nici cădere, nici vreun interes în chestiunea asta. Daca voi veți tăcea și veți rămâne nepăsători, atunci pietrele vor striga, iar tu rămâi tăcut și dezinteresat?” Încât chiar și săracul va fi lipsit de orice scuză în Ziua Judecății, nevorbind cele de acum, ca unul judecat și numai pentru atâta lucru, nu doar fiindcă cineva în special dintre cei ce urmează până la însuși cel ce poartă coroana, căruia judecata nu i se poate trece cu vederea… Așadar  vorbește, domnul meu, vorbește. De aceea și eu ticălosul, temându-mă de judecata (celei de-a doua veniri) vorbesc. Vorbește până la auzul împăratului nostru drept credincios, chiar dacă ar fi dintre cei superiori”. (Sfântul Teodor Studitul, Epistola 81 către dregătorul Pantaleon , PG. 99, 1321). „Căci dacă este defăimat Hristos (acum în persoana Ortodoxiei), cum noi vom tăcea?” (Sfântul Chiril al Alexandriei, Μ. 4, 1016)».

Orthódoxos Týpos, 6 februarie 2015, nr. 2056, pp. 1,

Traducere: Mihail Ilie (G.O.)

Graiul Ortodox

 

O rușinoasă conferință bisericească internațională care a avut loc la Tesalonic. ”REPETIȚIE GENERALĂ” PENTRU SINODUL PANORTODOX! ”Prinții” bisericești pregătesc cumva terenul pentru participarea”Luciferului Romei” la Marele Sinod Panortodox? *253

9 comentarii


O rușinoasă conferință bisericească internațională care a avut loc la Tesalonic.

”REPETIȚIE GENERALĂ” PENTRU SINODUL PANORTODOX!

”Prinții” bisericești pregătesc cumva terenul pentru participarea”Luciferului Romei” la Marele Sinod Panortodox?

de Protopresviterul Vasíleios Voloudákis, parohul Sfintei Biserici a Sfântului Nicolae Pefkakíon (parohie din Atena  unde sunt găzduite și slujbe în limba română )

hqdefault[2]

 Pregătirea Sinodului Panortodox, jalnică și stârnind repulsie printre ortodocșii conștienți, continuă «în surle și trâmbițe»prin eforturile unor persoane bisericești, care, așa cum descoperim din zi în zi, sunt lipsite de un ethos bisericesc elementar, de o adevărată cunoaștere teologică și de experiență duhovnicească.

Acest lucru este adeverit și de ordinea de zi a Marelui Sinod aflat în pregătiri, care dovedește o desăvârșită ignoranță asupra sensului și semnificației celor șapte Sinoade Ecumenice precedente, dar și de duhul lumesc general prin care cei de la putere se raportează la «așezământul Bisericii în întregul ei».

Apogeul acestei secularizări, recenta Conferință științifică internațională din 21 aprilie 2015, desfășurată sub egida decanatului Universității din Tesalonic, cu tema «Francisc I, Episcop al Romei – Bartolomeu I, Patriarh Ecumenic. Modele de lideri religioși ai secolului 21», care ne-a adăugat «întristare la întristare», întrucât, dincolo de faptul că a fost o manifestare prin excelență a «slavei pe care o luați unii de la alții», a introdus și noi metode «de amestecare a lucrurilor care sunt cu neputință de neamestecat», punându-l pe cel căzut și eretic cu titlul de Episcop al Romei ca egal cu Patriarhul Ortodox al Constantinopolului și, mai mult chiar, fiind menționat primul, ca și cum i-ar fi fost restabilită eclezial întâietatea tronului ecumenic!

1147_11113045_10152897499104482_2617461943680877144_n.jpg-958x250[1]

Ordinea de zi a conferinței a fost concepută de persoane din mediile academice, care au și susținut comunicările, persoane care se identifică că spiritul ecumenist sincretist pe care îl deservesc cu pathos, pentru că, vezi bine, doar acest spirit sincretist este bine plătit, și chiar plătit gras din cuferele statului, dat fiind că spiritul ecumenist (citește globalizat) este cel care deservește deplin planurile politice ale epocii noastre pentru o guvernare globalizată, având popoarele drept supuși pioni.

D90_65[1]

Ce critică teologică serioasă s-ar putea face unor oameni care nu respectă nimic? Nu îi respectă pe Sfinții care au mărturisit că Papa este un«Lucifer al Romei», pe Sfinții pe care Biserica noastră îi cinstește pentru împotrivirea lor în fața «nedumnezeiescului» Papă, și mai ales pe acel mare Sfânt Grigorie Palama, pe care îl slăvește Biserica noastră în duminica de după Duminica Ortodoxiei pentru luptele sale teologice împotriva Papei, acest Papă care nu face altceva decât să reînvie erezia ariană? Au vorbit despre hristocentrismul Papei Francisc, demonstrând prin aceasta că ignoră hristologia ortodoxă, adică pe adevăratul Hristos. De când și până când și pe ce cale duhovnicească a dobândit Papa cunoașterea adevăratului Hristos fără ca mai înainte să se însănătoșească în ale credinței? De când papismul, care a izgonit Dumnezeirea din Hristos și a înlocuit-o cu falsurile omenești și cu planurile murdare ale conclavului papal de atunci, produce îndrumători și lideri duhovnicești și, chiar, «pilde» de lideri duhovnicești?

D90_91_FC[1]

Negreșit, prin această rușinoasă conferință, «prinții» bisericești au făcut o «repetiție general»pentru Marele lor Sinod și nu este deloc improbabil să pregătească și participarea «Luceafărului Romei» la acesta. Căci s-a făcut auzit și acest lucru extrem de înfiorător, că nu s-ar putea constitui, chipurile, ca Sinod Ecumenic, dacă lipsește de la el Episcopul Romei.

Finalmente, Dumnezeu a rămas mult în urmă! Dumnezeu, vezi bine, nu are sensibilitatea teologică a teologilor noștri academici, ca să organizeze dialoguri între diavoli și îngeri, ca să împace, în sfârșit!, pe arhanghelii celor nouă cete cu Lucifer! De aceea, ai noștri teologi simt nevoia să Îi dea lecții lui Dumnezeu! Francisc și Bartolomeu s-au împăcat! La ce bun s-au chinuit atâția sfinți din atâtea veacuri? Păcat de cartea pe care o știau și de sfințenia pe care o aveau, că n-au putut atinge înălțimea acestor modele de lideri spirituali: a lui Francisc (să nu carecumva să uităm să îl menționăm primul, căci așa este corect politic) și a lui Bartolomeu!

D90_85[1]

Așadar, au fost oare nedrepți doar arhiereii, cărturarii și fariseii care au spus că Hristos este un blasfemiator, pentru că afirma că este Fiul lui Dumnezeu, de vreme ce și arhiereii noștri, politicos, evident, L-au numit pe față un Dumnezeu care întreține ura și dușmănia?

Din fericire, vezi bine, în fiecare moment critic de decadență politică, ca«în vremea aceea»la fel și azi, se găsesc totdeauna arhiereii și întreg sinedriul să ne salveze patria politică prin uneltirile lor!

Nu ne-ar fi rușine!

 Orthódoxos Týpos, 24 aprilie 2015, nr. 2066, p. 1.

Traducere: Anna Theodódou (G.O.)

Graiul Ortodox

Comunicat. Mitropolitul Pireului: Yoga hinduistă și ocultistă

4 comentarii


Young woman relaxing on the beach

Young woman relaxing on the beach

 

Pireu, 19 iunie 2015

COMUNICAT

Înaltpreasfințitul Mitropolit al Pireului a trimis următorul comunicat privitor la yoga hinduistă și ocultistă, cu scopul de a se citi duminică, 21 iunie, în bisericile Mitropoliei Pireului.

 

Preaiubiți frați și fii întru Hristos,

Mhtropoliths[1]Respectând întru totul libertatea religioasă, care în Grecia este garantată constituțional, dar în același timp având conștiința răspunderii noastre pastorale de a evita crearea unui climat de sincretism religios, dat fiind că recent a fost consacrată de către Organizația Națiunilor Unite ”Ziua Mondială Yoga” pe data de 21 iunie a fiecărui an, și că, în același timp, Sfântul Sinod al Bisericii Greciei a emis un comunicat pe această temă care amintește pliromei creștine că ”yoga reprezintă un capitol fundamental al religiei hinduiste, prezintă o varietate de școli, ramuri, aplicații și tendințe, și NU CONSTITUIE o simplă metodă de gimnastică și, prin urmare, yoga este întru totul incompatibilă cu credința noastră creștină ortodoxă și nu își are locul în viața creștinilor”, Sfânta Mitropolie a Pireului, având în vedere că în granițele ei geografice există centre yoga, precizează în plus că:

  1. Etimologic, yoga provine de la sanscritul yuj, care înseamnă ”cuplare” și ”unire” a omului cu impersonalul Unu Absolut al hinduismului și al religiilor orientale. Prin urmare, yoga nu este o simplă și nevinovată metodă de relaxare, nu este un mod de eliminare a stresului, nici o metodă de tonifiere a trupului, așa cum i se face reclamă, ci un stadiu al meditației hinduiste legat de teoria anticreștină a metempsihozei și de divinitățile demonice Vishnu, Krishna și Shiva. Recent, agențiile internaționale de știri au anunțat întreaga lume că în India a avut loc o jertfă umană prin decapitarea unui copil de cinci ani închinat demonicei pseudo-zeițe Kali a panteonului hinduist. De asemenea, în mult încercatul Nepal hinduist, cu câteva zile înainte de cutremurul catastrofal de 7,8 grade pe scara Richter, a avut loc o fărădelege religioasă de neconceput, au fost înjunghiate 250.000 de animale ca jertfe aduse pseudo-zeilor hinduși, care sunt demoni.

În diferitele școli yoga constatăm dependența nemijlocită a practicanților de învățătorul hinduist (guru sau yogi), care îi îndrumă și le schimbă numele creștin ortodox. Diferitele tehnici yoga nu au nici o  legătură cu știința, ci dimpotrivă, prezintă caracteristicile unei magii. Practicarea yogăi ascunde pericole sufletești și trupești.

  1. ”Noua Eră a Vărsătorului”, care acționează împotriva Bisericii celei Una, Sfinte, Universale și Apostolice, Ortodoxia noastră, copleșește țara noastră prin promovarea yoga, ca să ducă în înșelare prin dogma demonică potrivit căreia toate religiile sunt căi identice care conduc către același scop.

III. În diferitele stadii yoga, practicantul părăsește orice acțiune, dorință și mișcare prin anumite practici demonice. Astfel, se izolează de lumea exterioară, crede că se adâncește în propria sa lume interioară și încearcă să înlăture orice altă senzație. Deși în primele stadii, practicantul demonicei yoga păstrează anumite elemente de conștiență, în ultimele stadii își pierde conștiința de sine, nu mai are nici percepții de culoare, miros, sunet sau tactile, nu se mai percepe nici pe sine însuși, nici pe altcineva. Această inexistență și afazie este considerată de yoga ”mântuire”. Pe durata exercițiilor, practicantul poate cunoaște fenomene paranormale de origine demonică, precum telepatia, meteorismul, comunicarea cu duhuri rele etc. Toate acestea adeveresc că domeniile parapsihologiei, ale metodei yoga și, în general, ale feluritelor forme de meditație, care se sprijină unele pe altele, își au bazele în ocultism, adică în demonism.

Îi chemăm pe creștinii ortodocși, și mai ales pe tineri, să se împotrivească comandamentelor ideologice ale Noii Ordini a Lucrurilor, să se integreze în parohia lor și să stea în preajma preoților lor, pentru a cunoaște nevoința și spiritualitatea ortodoxă.

Practicarea yogăi este pentru creștinii ortodocși incompatibilă cu învățătura și dogmele credinței noastre, întrucât este o negare a credinței creștine, este blasfemie împotriva Duhului Sfânt și conduce la demonism.

 Cu binecuvântări părintești,

MITROPOLITUL PIREULUI

+ SERAFIM

Traducere: Tatiana Petrache (G.O.)

Graiul Ortodox

Sursa: Sf. Mitropolie a Pireului

http://www.imp.gr/2012-03-27-20-22-23/948-ανακοίνωση-σεβασμιωτάτου-μητροπολίτου-πειραιώς-περί-της-αποκρυφιστικής-ινδουιστικής-γιόγκα.html

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Elene: “Yoga nu are niciun loc în viaţa creştinilor”

Un comentariu


Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Elene:

ӕͅđɁӇ ԇӠͅS ɅсӠӕ͏ďՠ2014-2015---בǓԏӠ̐ύǓ

ӕͅđɁӇ ԇӠͅS ɅсӠӕ͏ďՠ2014-2015–בǓԏӠ̐ύǓ

 “Yoga nu are niciun loc în viaţa creştinilor”

Marţi, 16 iunie 2015 

În cadrul respectului pentru libertatea religioasă, care în Elada este consolidată şi respectată constituţional, dar şi al grijii pastorale pentru evitarea creării unui climat de sincretism religios, cu ocazia recentei stabiliri de către ONU a zilei de 21 iunie ca „Zi mondială a yoga”, Sfântul Sinod al Bisericii Eladei reaminteşte pleromei ei purtătoare a numelui lui Hristos că: „yoga” constituie un capitol fundamental al religiei hinduismului, prezintă o diversitate de şcoli, ramuri, aplicaţii şi tendinţe şi NU CONSTITUIE „un fel de gimnastică”.

De aceea, „yoga” este absolut incompatibilă cu Credinţa noastră Creştină Ortodoxă şi nu are nici un loc în viaţa creştinilor.

 Pelerin Ortodox

http://acvila30.ro/sfantul-sinod-al-bisericii-ortodoxe-elene-yoga-nu-are-niciun-loc-in-viata-crestinilor/#more-102708

Comunitatea de la Bose din Italia și Iona Abbey din Scoția – deviații ecumeniste* 251

Un comentariu


Iona Abbey din Scoția

și

Comunitatea de la Bose din Italia

– deviații ecumeniste

de domnul V. Harálambos, teolog

 Comunitatea ecumenistă «Iona» își are sediul la Glasgow, în Scoția, și este alcătuită din membri de diferite confesiuni – presbiterieni, anglicani, luterani, quakeri, catolici, precum și persoane care nu aparțin nici unei confesiuni -, cu tot ce implică acest lucru din perspectiva inconsecvențelor ecumeniste.

10687111986_0d0f3af8d8_b[1]

Au restaurat sau, mai bine zis, au reconstruit din ruine mănăstirea medievală Iona Abbey, care în trecut aparținea monahilor benedictini. «Comunitatea Iona» a fost inițial subordonată «Bisericii»din Scoția, însă mai târziu această relație s-a slăbit într-atât, încât a oferit posibilitatea unor «distorsionări» ecumeniste.

Toate aceste adunări ecumeniste au un rol hotărâtor în depășirea barierelor de comunicare din cadrul întrunirilor ecumeniste. Din păcate, sunt destui aceia care consideră că acest gen de comunități ecumeniste au o mare însemnătate. Ele devin niște Babeluri contemporane care se prezintă cu tot felul de deviații «confesionale».Comunitatea Iona este răspândită în toată lumea și susține activități ecumeniste. Este o «comunitate”» mixtă de bărbați și femei, cu o puternică«angajare ecumenistă» în probleme de promovare a păcii și dreptății, după cum afirmă. În acest sens, au alcătuit rugăciuni scurte pentru «dreptatea» și «pacea» în lume. Este cunoscută, de altfel, insistența exagerată a ecumeniștilor în eforturile pentru pacea acestei lumi. Hristosul nostru însă ne spune: «Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu» (Ioan 14: 27). Între alte deviații ecumeniste se numără și «cultul experimental», dezvoltat de Wild Goose2361051girl[1] Worship Group cu sediul la Glasgow. Liderul grupului este Gail Ullrich, care se află în fruntea unei mici echipe administrative. Acest grup cu competențe administrative are ca scop crearea și instruirea oamenilor pentru «noi forme liturgice», precum și «echiparea» bisericilor și «clericilor», chiar și dincolo de granițele Scoției, în vederea a ceea ce ei numesc «cultul participativ».

Profesorul de Studii Teologice Belden C. Lane de la Saint Louis University, în cartea sa cu titlul The Whole World Singing: A Journey to Iona and Taize [O lume întreagă cântând: o călătorie la Iona și Taize], menționează că membrii acestei comunități sunt acuzați de «cripto-catolicism în haine presbiteriene».

{1F86382E-29BE-4204-BEFD-684DCCAD9B0E}_Enzo%20Bianchi[1]Cât despre Comunitatea «monahală» de la Bose, aceasta este una ecumenistă, întemeiată de  catolicul Enzo Bianchi în 1965. O comunitate mixtă, de bărbați și femei, care numără peste 80 de membri de diferite confesiuni, cu tot ce implică acest lucru din punctul de vedere al inconsecvențelor ecumeniste. Se adresează în primul rând catolicilor, copților și etiopienilor, luteranilor, maroniților și creștinilor ortodocși, precum și catolicilor greci (uniți). Atragem atenția că nu întâmplător, în această enumerare, ortodocșii sunt menționați alături de greco-catolicii (uniți).

8083024[1]

În fapt, conform «Codului de Drept Canonic» al Vaticanului, Bose este o«Asociație particulară de credincioși» (Associazone private di fedeli, vezi articolele 114, 116, 117 și 322). În exterior, însă, se prezintă în mod viclean drept comunitate «monahală». Catolicul Enzo Bianchi, ”abatele” acestei comunități ecumenice, este cunoscut pentru activitatea sa publicistică din ziarele de știri italiene La Stampa, Avvenire, La Repubblica, Famiglia Christiana, precum și în ziarele franceze Croix și La Vie. Trebuie să menționăm că, începând cu 22 iulie 2014, Enzo Bianchi a fost numit de Papa Francisc în Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor.

mpoz[1]«Calendarul de sărbători» de la Bose, intitulat «Biserici, aduceți-vă aminte», unde «bisericile» sunt definite ca «tradiții diferite», menționează pe cine serbează în ziua respectivă fiecare dintre aceste «tradiții». Oricine poate pricepe cu ușurință perfidia papistașă. În ansamblu, subiectele manifestărilor și congreselor ecumeniste de la Bose au ca scop să demonstreze că diferențele dogmatice nu constituie nimic altceva decât tradiții diferite. Acest lucru este sugerat și de apelurile pe care Papa le adresează periodic și în care diferențele confesionale sunt numite intenționat «obiceiuri». De altfel, așa cum am menționat mai sus, începând din 22 iulie 2014, Enzo Bianchi a fost numit de Papa Francisc membru în Consiliul Pontifical pentru Promovarea ”Unității” creștine. Orice comentariu în plus este de prisos.

83_big[1]

Ce au născocit ecumeniștii? Toate aceste demersuri bine țintite, toate aceste deviații urmăresc depășirea barierelor de comunicare de la adunările ecumeniste.

Orthodoxos Typos, nr. 2071, 29 mai, p. 5.

Traducere: Mihail Ilie (G.O.)

Graiul Ortodox

INFORMAȚIE ECUMENISTĂ:

Cea de-a XXIII-a Conferinta Internationala Ecumenica a Spiritualității Ortodoxe va avea loc la Mănăstirea Bose, Italia, in perioada 9-12 septembrie 2015. Aceasta se va concentra pe tema: „Mila și Iertarea”.

În ”comparație” cu alte publicații pe această temă:

Lectio divina la Bose

http://ziarullumina.ro/lectio-divina-la-bose-38391.html

Activitatea misionară şi ecumenică a comunităţii monahale de la Bose

http://www.tabor-revista.ro/in_ro.php?module=content_full&id=10708

ORTODOCŞI ŞI CATOLICI LA „MĂNĂSTIREA INTER-CONFESIONALĂ” DE LA BOSE, BINECUVÂNTAŢI DE PF DANIEL

https://acvila30.wordpress.com/2010/09/10/ortodocsi-si-catolici-la-bose/

A XXI-a ediție a „Conferinței Ecumenice Internaționale de Spiritualitate Ortodoxă”, la Mănăstirea Bose

http://www.doxologia.ro/actualitate/arhiepiscopia-iasilor/xxi-editie-conferintei-ecumenice-internationale-de-spiritualitate

(”În marele duh patristic”) Introducere in lectura duhovniceasca a Scripturii

http://edituradeisis.ro/opencart/index.php?route=product/product&product_id=58

Epistola Părintelui Justin Pârvu către Senatul României

Un comentariu


Epistola Părintelui Justin Pârvu către Senatul României

Minunile-Parintelui-Justin-Parvu-Icoana-Petru-Voda-via-Roncea-Ro[1]Domnilor senatori,

Cu multă părere de rău pentru că din pricina neputinţelor trupeşti nu mă găsesc în mijlocul onoratului Senat al României, îmi exprim de aici, din chilia mea din Mănăstirea Petru Vodă, către domniile voastre frămîntările şi controversele care preocupă societatea noastră creştin-ortodoxă şi la care am contribuit în mare parte.

Domnilor senatori,

Rugîndu-vă să mă iertaţi, găsesc de cuviinţă să vă adresez sentimentele mele de ortodox român şi mărturisitor: ne găsim în faţa unor stări de lucruri cu totul neobişnuite. Nu e vorba de o problemă financiară, economică sau teritorială, ci este vorba despre ducerea unei naţiuni spre pierzanie, este vorba despre un act care are urmări asupra copiilor şi nepoţilor noştri. Poporul nostru a fost un popor cinstit, care nu a vătămat şi nici nu a atacat alt popor în istorie. Noi, şi eu personal, nu sîntem împotriva cipurilor şi a sistemelor biometrice – să facă cine ce crede în ţara lui. Însă pentru noi, pe lîngă Constituţia oficială, avem o Constituţie care se bazează pe conştiinţa Ortodoxiei, o Constituţie mai presus de om.

Noi nu avem nevoie de sisteme de control – de acte de identitate electronice, de cărţi de identitate, de carnete de conducere electronice, ş.a.m.d. Controlul nostru este Adevărul şi Dreptatea cu care ne-am născut din liberul arbitru cu care ne-a creat bunul Dumnezeu.

Cine vrea poate să-şi construiască viaţa cum doreşte: să-şi pună fluturi în vîrful nasului, bicicletă la ureche sau să strige pe străzile Bucureştiului: „Vrem incest! Vrem uciderea pruncilor! Vrem homosexualitate! Vrem să avem cipuri!” Noi credem că fiecare poate să-şi păstreze conştiinţa fără să atace caracterul neamului românesc.

Domnilor senatori,

Dumneavostră reprezentaţi ţara şi neamul – trecutul, prezentul şi viitorul. Domniile voastre trebuie să vă orientaţi spre cei care au stat înainte pe locurile pe care staţi acum: spre Ştefan cel Mare şi Sfînt, spre Matei Basarab, spre Vasile Lupu, spre Mihai Viteazul, spre Vlad Ţepeş.

Domnilor senatori,

Dacă nu se ia o hotărîre conform vederilor şi aspiraţiilor noastre româneşti şi ortodoxe, vom avea de suferit nu numai aici şi acum, ci şi dincolo în veşnicie. Domniile voastre reprezentaţi Ortodoxia şi neamul nostru; ca urmare, ştim că nu vă este uşor a delibera propuneri şi decizii care să vatăme viitorul copiilor noştri.

Noi ne rugăm cu toţii în mănăstiri pentru sănătatea, liniştea şi bunăstarea familiilor voastre. Ne rugăm ca Dumnezeu să vă lumineze inimile şi minţile în acest moment crucial. Noi ne rugăm ca tot darul desăvîrşit, de sus, să fie de la părintele Luminii.

Dumnezeu să vă binecvînteze şi să vă lumineze în Hristos Domnul nostru.

Amin!

Părintele Arhimandrit Justin Pârvu,

stareţul Mănăstirii Petru Vodă

15 martie 2009

parintele-Iustin[1]

Mănăstirea Petru Vodă

http://manastirea.petru-voda.ro/2015/05/21/scrisoarea-parintelui-justin-parvu-catre-senatul-romaniei/

Cuvântul de laudă adus Sfinţilor închisorilor de Episcopul Calinic Botoșăneanul. Doi ani cu Părintele Justin în Ceruri. Pomenirea de la Petru Vodă. Text/FOTO/VIDEO

Lasă un comentariu


Pomenirea-de-2-ani-a-Parintelui-Justin-Parvu-4-Foto-Roncea-Ro[1]Cuvântul de laudă adus Sfinţilor închisorilor de Episcopul Calinic Botoșăneanul Doi ani cu Părintele Justin în Ceruri. Pomenirea de la Petru Vodă. Text/FOTO/VIDEO

Cuvânt de laudă Sfinţilor închisorilor

de Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor

 

Pomenirea-de-2-ani-a-Parintelui-Justin-Parvu-7-Foto-Roncea-Ro[1]Sintagma metaforică „sfinţii închisorilor“ îi vizează pe unii dintre fiii şi fiicele Bisericii noastre care au murit pentru credinţă în gulagul concentraţionar românesc, instaurat de către dictatura comunismului ateu, după modelul experiat de sovietici.

Sigur, ceata martirilor constituie elita sfinţilor şi temelia propriu-zisă a jertfei euharistice în Biserică. Mucenicii primelor secole creştine, succesorii Întâiului mucenic, au fost canonizaţi cu titlul liturgic de „Mare Mucenic sau Muceniţă“, „Purtător de chinuri sau Purtător de biruinţă“. Vocaţia martiriului este o constantă a vieţii bisericeşti. De aceea Sinaxarul Bisericii consemnează mucenicii vremurilor mai noi, în special pe cei din vremea turcocraţiei, cu titlul de Noul Mucenic, precum Ioan Valahul (†1662). Dacă va fi voia lui Dumnezeu, unii dintre cei desemnaţi prin sintagma „sfinţii închisorilor“ vor fi înscrişi în Calendarul bisericesc cu titlul de „Nou mucenic“, după exemplul noilor mucenici şi mărturisitori din gulagul sovietic, înscrişi recent în Calendarul Bisericii Ortodoxe Ruse, cu zi obştească de pomenire în duminica cea mai apropiată de 25 ianuarie, stil vechi, zi în care, în anul 1918, a fost martirizat primul mucenic al teroarei bolşevice, mitropolitul septuagenar Vladimir al Kievului şi Galiţiei. Oricum, cauzele martiriului sunt comune ambelor Biserici surori, după cum inspirat le-a imortalizat profesorul de teologie Teodor M. Popescu (†1973), în celebra lui conferinţă inaugurală intitulată „De la Nero la Stalin“ şi publicată în anul 1942.

Cităm, spre exemplificare: „Creştinismul a cunoscut multe epoci de greutăţi şi de criză, dar niciuna cu tâlcul celei de acum. De la Nero la Stalin, se înşiră pe veacuri opoziţii şi persecuţii sângeroase, lovituri şi sfâşieri dureroase, martiri şi mărturisitori, apostaţi fricoşi sau cinici, nedreptăţi, batjocuri şi profanări scandaloase, ameninţări şi insulte grave aduse lui Iisus Hristos şi Bisericii. Nimic până acum n-a egalat însă, ca impietate şi ca primejdie, acţiunea anticreştină desfăşurată de un sfert de secol în Republica Sovietelor şi – ce e mai grav – pregătită acolo pentru a se revărsa ca un torent de lavă sufocantă şi ucigătoare asupra Bisericii şi a lumii întregi“. (Prof. Teodor M. Popescu, De la Nero la Stalin, prelegerea inaugurală ţinută de Facultatea de Teologie din Bucureşti în noiembrie 1941, GÂNDIREA, ianuarie 1942, p. 22).

1940 – an de cumpănă în istoria românilor

Pomenirea-de-2-ani-a-Parintelui-Justin-Parvu-11-Neamunit-Foto-Roncea-Ro[1]

În anul 1945, anul de răscruce al istoriei europene, când s-a încheiat a Doua Conflagraţie Mondială şi s-au schimbat brutal sisteme politice, alianţe şi chiar frontiere, acest torent de lavă bolşevică, sufocantă şi ucigătoare s-a revărsat asupra României şi a Bisericii noastre Ortodoxe. Nouă ordine geopolitică s-a impus prin forţa armatei sovietice „eliberatoare“ şi de ocupaţie – care a rămas la noi în ţară, vizibilă, până în anul 1958 – reuşind, prin vârful ei de lance, Partidul Comuniştilor din România, să instaureze un sistem politic după chipul şi asemănarea dictaturii staliniste, diametral opus monarhiei constituţionale, pe care a obligat-o să abdice la sfârşitul anului 1947.

Ca forţă politică, Partidul Comuniştilor din România n-a constituit un element de putere. A apărut în 1921, prin scindarea unei aripi maximaliste din Partidul Social Democrat, care, afiliindu-se la Comintern (A III-a Internaţională Comunistă, cu sediul la Moscova), a devenit o agentură de propagandă bolşevică, instigatoare la destrămarea unităţii statale şi a ordinii sociale, pentru care motive a fost scos, în 1924, în afara legii. A rămas în ilegalitate până la 23 august 1944.

Peste ţară s-au abătut evenimentele istorice antebelice cu grave consecinţe asupra poporului şi a Bisericii noastre. 1940 este an de cumpănă în istoria românilor, Regatul României pierzând prin pactul şi dictatul puterilor europene provincii şi ţinuturi din trupul ţării, însumând peste o treime din teritoriu şi peste un sfert din populaţie. Astfel, în iunie 1940, ca urmare a Ultimatumului dat de Uniunea Sovietică, România a fost nevoită să evacueze, cedând fără luptă, Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa. Evacuarea armatei şi administraţiei române din aceste teritorii a fost însoţită de acţiunile antiromâneşti săvârşite de sovietici. Întreaga structură administrativ-bisericească a fost desfiinţată, ocupaţia sovietică desfăşurând o campanie de distrugere a fiinţei naţionale româneşti prin deportări în masă şi prin interzicerea valorilor româneşti.

„Nu contează cine votează, ci cel care numără voturile“

La 30 august 1940, prin Dictatul de la Viena, puterile Axei au forţat România să cedeze Ungariei jumătate din Transilvania. Zona respectivă a fost cunoscută de atunci drept „Transilvania de Nord“, pentru a fi deosebită de „Transilvania de Sud“, care a rămas sub guvernarea românească. Pe 7 septembrie 1940, prin Tratatul de la Craiova, „Cadrilaterul“ (partea sudică a Dobrogei) a fost cedat Bulgariei.

Anul 1941 este anul intrării României în al II-lea Război Mondia

Pomenirea-de-2-ani-a-Parintelui-Justin-Parvu-2-Foto-Roncea-Ro[1]

l. Începând de la 22 iunie până la 27 iulie, Basarabia, Bucovina şi Ţinutul Herţa au fost eliberate de către unităţi ale armatelor germană şi română, terminându-se astfel, din punctul de vedere românesc, războiul legitim de apărare. Hitler i-a cerut însă lui Antonescu să treacă Nistrul şi să ia sub supraveghere teritoriul dintre Nistru şi Bug, şi să rămână alături de forţele Axei până la victoria finală. Prin acordul dat, Antonescu a pierdut sprijinul societăţii româneşti şi a determinat forţele politice din ţară: Partidul Naţional Ţărănesc, Partidul Naţional Liberal, Partidul Social Democrat şi Partidul Comuniştilor din România, toate aflate în afara activităţii parlamentare, să înceapă tratative cu Puterile Aliate pentru ieşirea României din război. Soarta războiului este bine cunoscută.

La 23 august 1944, mareşalul Ion Antonescu a fost înlăturat prin decret regal din funcţia de prim-ministru şi conducător al statului, regele numind un nou guvern de militari condus de generalul Sănătescu. În această Românie controlată de trupele sovietice de ocupaţie, la 6 martie 1945, Stalin a impus numirea guvernului Petru Groza, controlat de Partidul Comuniştilor din România, care deţinea 14 ministere. La 1 iunie 1946, mareşalul Ion Antonescu a fost executat. La 19 noiembrie 1946 au avut loc primele alegeri parlamentare postbelice, fraudate atât de evident, încât românii au pus pe seama lui Stalin butada că „nu contează cine votează, ci cel care numără voturile“. Blocului Partidelor Democratice (PCR, PSD, PNL-Gheorghe Tătărescu, PNŢ-Anton Alexandrescu, Frontul Plugarilor, Partidul Naţional Popular) învinge prin fraudă partidele istorice. La 30 iulie 1947, în urma înscenării de la Tămădău, liderii PNŢ-ului sunt arestaţi şi condamnaţi la închisoare, iar partidul este dizolvat. La 6 noiembrie 1947, gruparea PNL – Tătărescu este eliminată din Parlament şi Guvern. Rămăsese monarhia ca ultima piedică în calea instaurării depline a regimului comunist, dar a fost şi ea înlăturată la 30 decembrie 1947, prin abdicarea silită a Regelui Mihai I şi plecarea sa în exil forţat.

noua icoana a Sfintilor din Inchisori_ man. Diaconesti_

Elita ţării era în puşcăriile comuniste

Ca să-şi consolideze puterea, Partidul Comunist, condus de Gheorghiu-Dej şi de Ana Pauker, având la interne pe Teohari Georgescu, a dezlănţuit în anul 1948 un val uriaş de arestări. Statisticile arată că în anul 1950 – în lagărele de muncă silnică din România – erau în jur de 80.000 de deţinuţi; dintre aceştia 40.000 numai la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Toată elita ţării era în puşcăriile comuniste; peste 2 milioane de români au cunoscut regimul concentraţionar comunist. Putem afirma că se urmărea decimarea populaţiei din România.

Pentru a elimina „duşmanii poporului, burghezo-moşierimea exploatatoare, duşmanii de clasă, chiaburii şi alte elemente duşmănoase“, Partidul Comunist din România a preluat şi a implementat modelul sovietic de penitenciar, celebrul gulag, mai ales pentru deţinuţii politici, organizând 44 de închisori şi 72 de lagăre de muncă silnică.

Închisorile comuniste ale gulagului românesc au fost împărţite în: penitenciare de anchetă: Rahova, Malmaison şi Uranus; penitenciare de tranzit: Jilava şi Văcăreşti; închisori pentru femei: Mărgineni, Mislea, Miercurea Ciuc şi Dumbrăveni; locuri de detenţie pentru minori: Târgşor, Mărgineni şi Cluj; locuri de detenţie pentru deţinuţii bolnavi: spitalele Târgu Ocna şi Văcăreşti; lagăre de muncă silnică: Canalul Dunăre – Marea Neagră, Valea Neagră – Peninsula, Poarta Albă, Salcia, Periprava, Constanţa, Midia, Capul Midia, Cernavodă şi Balta Brăilei; lagăre de reeducare: Suceava, Piteşti, Gherla, Târgu Ocna, Târgşor, Braşov, Ocnele Mari, Peninsula şi lagăre de exterminare: Sighet, Râmnicu Sărat, Galaţi, Aiud, Craiova, Braşov, Oradea şi Piteşti.

Torturile din gulagul românesc

Viaţa din închisorile comuniste ale gulagului românesc era una de tortură fizică, psihică, morală şi intelectuală. Cele mai întâlnite modalităţi de tortură aplicate deţinuţilor politici – care se împotriveau fizic sau verbal ordinelor venite din partea conducerilor penitenciarelor – erau carcera, munca la ocnă, bătăi, ocări şi insulte, lovituri în părţile ruşinoase ale trupului, lovituri repetate aplicate tălpilor, loviri cu obiecte contondente, pironirea, strivirea degetelor şi scoaterea unghiilor, smulgerea părului din cap, arderea cu foc a anumitor părţi ale trupului, adâncirea rănilor şi presărarea lor cu sare ş.a.

Deţinuţilor din gherlele comuniste li se pregătea mâncare din produse nevandabile în magazinele publice: arpacaş, orz, varză, dovleci, gulii, cartofi, napi, gheare, copite, bojoci, buze, pieliţe, capete de animale; la masă predomina terciul.

În penitenciarul de reeducare de la Piteşti, ca pedeapsă, erau înfometaţi şi obligaţi să mănânce excremente.

Dormeau pe jos, pe rogojini, pe scânduri sau direct pe priciuri, în celule reci şi, uneori, lipsite de lumină, suprapopulate; peste toate acestea nu li se acordau îngrijiri medicale, fiind aproape în totalitate lipsiţi de asistenţa medicală, bolile şi suferinţele lor trupeşti fiind ştiute doar de Dumnezeu, care nu de puţine ori le-a mijlocit minunate tămăduiri.

Peste zece mii de monahi şi monahii scoşi din mănăstiri

Pomenirea-de-2-ani-a-Parintelui-Justin-Parvu-6-Foto-Roncea-Ro[1]

Nici Biserica nu a trecut neobservată. Erau hotărâţi să extermine orice religie. Ideologic, credinţa în Dumnezeu era definită ca „opium pentru popor“, incompatibilă cu înfăptuirea himerei egalitarismului social. Cu legea dragostei lui Hristos şi cu spiritul îngăduitor sădit de Biserică în neamul nostru ortodox, nu se putea purcede la lichidarea duşmanului de clasă. De aceea, vechea Biserică trebuia înlocuită cu „biserica“ materialismului ştiinţific şi dialectic, care avea propriile zile de sărbătoare, proprii ei „sfinţi“ ilegalişti, proprii predicatori ai dogmelor ateismului ştiinţific, apt să formeze omul nou. Experienţa bezbojnicilor sovietici le arătase însă că istoriei nu-i place graba. Ei dărâmaseră deja bisericile de zid, dar nu şi biserica din sufletele oamenilor, biserica de acasă. Ai noştri au separat mai întâi şcoala de Biserică, au izgonit-o din spaţiul public, izolând-o între pereţii locaşului de cult. Apoi i-au „naţionalizat“ proprietăţile – un nume nou pentru vechea „secularizare“ – şi i-au creat nenumărate îngrădiri peste care numai mila lui Dumnezeu a trecut-o.

După vechiul tipic liber-cugetător a urmat descălugărirea, legiferată la 19 noiembrie 1959, prin diabolicul Decret nr. 410 privind regimul general al cultelor religioase. Iată şi textul Decretului: „Prezidiul Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române decretează: Art. 1. Decretul nr. 177 din 4 august 1948, pentru regimul general al cultelor religioase se modifică după cum urmează: După Art. 7 se introduce articolul 7/1 având următorul cuprins: Art. 7/1. – Monahismul poate funcţiona numai în mănăstiri autorizate ale cultelor legal recunoscute. Autorizarea de funcţionare a mănăstirilor se dă de către Departamentul Cultelor. Absolvenţii şcolilor de pregătire a clerului pot intra în monahism la orice vârstă, dacă au satisfăcut stagiul militar. Alte persoane pot fi admise în monahism numai dacă au vârsta de 55 de ani, bărbaţii, şi de 50 de ani, femeile, dacă renunţă la salariu sau la pensia de la stat, dacă nu sunt căsătorite şi dacă nu au obligaţii deja stabilite pe baza Codului Familiei. În cazurile când exercitarea cultului o reclamă, Departamentul Cultelor va putea autoriza pe unii monahi să ocupe funcţii bisericeşti şi să primească salariul cuvenit. Dispoziţiile de mai sus se aplică şi mănăstirilor şi monahilor existenţi“. Este ediţia revăzută şi înrăită a vechiului Decret organic pentru reglementarea schimei monahiceşti, din 30 noiembrie 1864. Decretul 410/1959 a obligat călugării şi călugăriţele cu vârsta mai mică de 55 şi, respectiv, 50 de ani să părăsească mănăstirile. Cei care s-au opus acestei de a doua descălugăriri fie au fost condamnaţi la temniţă, fie au apucat calea munţilor, ascunzându-se prin locuri neumblate, ca părinţii Cleopa, Arsenie Papacioc, Arsenie Boca, Iustin Pârvu şi mulţi alţii. Aplicarea Decretului 410/1959 – între anii 1959-1964, prin forţă şi ameninţări – a făcut ca Biserica străbună să cunoască o perioadă de cruntă apăsare şi de tristă amintire pentru monahismul românesc. Securitatea se raporta la călugări – după cuvintele unui oficial comunist, adresate Patriarhului Justinian – ca la o „armată neagră“; peste zece mii de monahi şi monahii au fost supuşi amintitului decret şi peste 100 de mănăstiri au fost desfiinţate, închise sau transformate în aşezăminte sociale.

Mult după căderea regimului comunist, prin anul 2002 – după nenumărate intervenţii din partea fericitului întru adormire Patriarhul Teoctist, adresate Ministerului Culturii şi Cultelor – a fost anulat Decretul 410/1959; de abia atunci putem considera că o parte din români – şi autorităţile în solidar cu ei – au conştientizat răul care i s-a făcut Bisericii şi vieţii monahale.

„Jertfele de aici nu vor rămâne fără rod!“

Pomenirea-de-2-ani-a-Parintelui-Justin-Parvu-12-Foto-Roncea-Ro[1]

Răsfoind paginile Dicţionarului Biserica întemniţată. România: 1944-1989, apărut în 1998 sub egida Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului, din cele peste 2.544 de nume, 1.725 sunt preoţi ortodocşi. Iar în Studiul introductiv al amintitului dicţionar apar 31 de ierarhi ortodocşi scoşi din scaun, sechestraţi sau exilaţi; unii dintre ei fiind declaraţi morţi în împrejurări suspecte. S-au consemnat peste 1.500 de cazuri de personal ecleziastic auxiliar, care a fost epurat.

Datorită unor vrednici slujitori – monahi sau de mir – multe dintre celulele din acele locuri de suferinţă, de torturi fizice şi psihice, de umilinţă şi mortificare, au fost transformate în chilii monastice, din care nu lipsea pravila, Rugăciunea lui Iisus, Sfânta Liturghie, Vecernia, Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos şi al Maicii Domnului; nu lipsea nici lectura Sfintei Scripturi şi a Filocaliei.

Postul din Vinerea Mare – sau din zilele de miercuri şi de vineri ale fiecărei săptămâni – însoţit de Spovedanie şi Pocăinţă, nu a fost în zadar; toate acestea – încununate de primirea Sfintei Împărtăşanii – au avut un puternic rol transfigurator, după cum spunea Valeriu Gafencu, numit „sfântul închisorilor“: „Jertfele de aici nu vor rămâne fără rod!“ Oare nu asta înseamnă convertirea lui Nicolae Steinhardt, înduhovnicirea unor slujitori şi gânditori creştini?!

Toate atrocităţile unui regim totalitarist – cum a fost cel comunist – au fost biruite numai prin credinţă; şi această biruinţă a Crucii au purtat-o şi cei din interiorul închisorilor şi cei din afara acestora. Întreaga ţară a devenit – cum spunea Ioan Ioanide – „închisoarea cea de toate zilele“; de fapt, însuşi regimul comunist-ateu recunoştea că ţara a fost transformată într-un lagăr, din moment ce făcea parte din „lagărul comunist“.

Aşadar, perioada anilor 1945-1989 va rămâne – pentru totdeauna – un Memento mori al neamului românesc; dar şi un îndemn puternic – simbolizat în mod excepţional de Memorialul de la Aiud, înălţat în acea Vale a Robilor şi a plângerii – de a ne strădui spre permanenta înălţare duhovnicească, transformându-ne viaţa într-un urcuş spre Înviere.

Biroul de Combatere a Ereziilor din cadrul Sfintei Mitropolii de Kifisia, Amarousi și Oropos avertizează asupra background-ului new-age-ist al Festivalului Culorilor, care va avea loc duminică, 20 iunie 2015, la Centrul Olimpic din Atena*250

2 comentarii


68663_Sant-asaram-bapu-holi-wallpapers_1600x1024[1]

 Invătați despre erezii

BIROUL ANTIERETIC

al  Sfântei Mitropolii a Kifissiei, Amarusi și Oropos- ATENA

images4[1]

Festivalul Culorilor și hinduismul new-age-ist

Biroul de Combatere a Ereziilor din cadrul Sfintei Mitropolii de Kifisia, Amarousi și Oropos avertizează asupra background-ului new-age-ist al Festivalului Culorilor, care va avea loc duminică, 20 iunie 2015, la Centrul Olimpic din Atena. [Graiul Ortodox]

 

 SFÂNTA MITROPOLIE DE KIFISIA, AMAROUSI ȘI OROPOS

BIROUL DE COMBATERE A EREZIILOR

 Amarousi,  11 iunie 2015­­­

COMUNICAT

test3[1]

Suntem informați de mass media că pe data de 20 iunie, la Centrul Atletic Olimpic din Atena (OAKA), va avea loc evenimentul „«Colour Day Festival»(Festivalul Culorilor). Se prezintă ca o manifestare dedicată tinerilor, care, pe lângă muzică live și dans, va cuprinde și un moment inedit: aruncarea cu praf colorat peste participanți. Asigurarea organizatorilor că respectivul praf este controlat și inofensiv nu înlătura profunda neliniște și nedumerirea noastră legată de originea ideii acestui eveniment, menționată de către organizatori: «Ideea a fost preluată… de la festivaluri similare care au avut loc Statele Unite, Portugalia, Anglia și Spania[1]…, la originea ei stă o cunoscută sărbătoare religioasă a culorilor care se respectă în India, unde se serbează cu evlavie în fiecare primăvară de mii de ani încoace!*»

Caracterul religios al aruncării cu culori peste oameni sau al ungerii trupului cu culori, așa cum se obișnuiește la această sărbătoare, are diferite referiri în mitologia hinduistă[2]; în India, acest tip de manifestări festive sunt însoțite de un comportament carnavalesc care ne este deja familiar: consumul de băuturi, muzică, dans, gesturi indecente, dat fiind că totul e permis în această zi! Prin această manifestare pătrunde în țara noastră un soi de carnaval «oriental», care se promovează prin «intenția soft» de relaxare și distracție (cu tot ce presupun acestea), însă de fapt are un solid background idolatru (închinare la idoli prin culori nt.G.O.). Mărturisim că este prima oară când auzim să se declare fățiș acest background, invitându-i pe cei interesați să cunoască mai multe despre el și despre mediul lui de proveniență, anume mizantropica religie hinduistă, religie care, dimpreună cu practicile ei, constituie un vehicul al Noii Epoci, și face demersuri sistematice de a se impune în lumea apuseană.

3a903f17704cdae78cea9528c022a975[1]

De pildă, yoga este promovată drept exercițiu fizic, rugăciunea este înlocuită cu meditația, medicina clasică și farmaceutica sunt uzurpate de așa-numitele terapii alternative, iar acum, chiar și în distracțiile tinerilor se întrezărește un fond hinduist. Dumnezeul cel desăvârșit, cel revelat în Sfânta Treime, este substituit de o zeitate-divinitate cosmică.

Este oare, deci, întâmplător că exact a doua zi, pe 21 iunie, în cadrul Zilei Mondiale a Practicii Yoga, consacrată (sau mai bine zis impusă) de Organizația Națiunilor Unite, sunt organizate manifestări festive de către Asociația Panelenă Yoga din Álsos, Nea Smýrni? După cum vedem chiar din programul festivităților, este cuprinsă o «meditație panelenă» pentru pace, dragoste și trezire spirituală… Manifestări similare vor avea loc și în alte locuri din Grecia.

109420844[1]

Biserica noastră locală, preocupându-se cu neliniște de sufletele miilor de tineri creștini ortodocși, botezați în numele Preasfintei Treimi, are datoria sfântă de a informa și a semnala pericolele aflate în spatele manifestărilor mai-sus menționate. Este un lucru de la sine înțeles că, în calitate de creștini ortodocși, îmbrăcați cu Hristos, se cuvine să păzim neîntinată haina botezului nostru și al copiilor noștri, rămânând departe de asemenea evenimente, oricât de «nevinovate» sau tinerești sau umaniste sau «spirituale» ar părea ele.

 Din partea Biroului de Combatere a Ereziilor.

Avertizare, în filmul de mai jos puteți vedea cum tineri prin cântece și dansuri  se închina zeului Krishna împreună cu mormonii. Astfel că zeul Krishna devine ”mai mare” peste Dumnezeul Treimic.  Ecumenism, prin dans, muzică și culoare.

Biroul pentru erezii și secte al  Mitropoliei Kifissiei, Amarusi și Oropos Biroul funcționeaza în Biserica Sfinților Apostoli Petru si Pavel din Pefkis Attikis în fiecare marți și sâmbătă de la orele 10.00-13.00 și  în fiecare joi de la 17.00-20.00.

Cei responsabili de biroul pentru erezii și secte sunt protopresbiterul pr. Nikolaos Gavala și colegii Konstantinos Nafpliotis și Konstantina Alevizou. Aceștia va vor răspunde competent și documentat la telefoanele dumneavoastră,  pentru orice problemă referitoare la erezii, secte și culte. Biroul are o bibliotecă bogată pentru problemele de mai sus și echipamente similare.

 Tel. contact: 210-2790850

E-mail: apologitiko@gmail.com

Sursa: http://www.imkifissias.gr/index.php?option=com_content&view=article&id=1237:anakoinosi-grafeiou-epi-ton-aireseon&catid=102:anakoinoseis&Itemid=532

 Traducere: Mihail Ilie (G.O.)

Graiul Ortodox

[1] “Holi” Festival of Colours.

* Holi, sau Holli (în sanscrită होली), este un festival al primăverii sărbătorit de hinduși, sikh și alte religii. Este ținut în principal în India, Nepal, Sri Lanka,[1] și în țări cu diasporă indiană semnificativă, cum ar fi Surinam, Guyana, Africa de Sud, Trinidad, Regatul Unit, Statele Unite, Mauritius și Fiji. În statele indiene Bengalul de Vest și Orissa, este denumit Dolyatra (Doul Jatra) sau Basanta-Utsav („festivalul primăverii”). Cele mai semnificative sărbători Holi sunt cele ținute în regiunea Braj, în zonele legate de zeul Krishna: Mathura, Vrindavan, Nandagaon și Barsana. Aceste locuri au devenit atracții turistice în timpul sezonului de Holi, care durează până la șaisprezece zile. Principala zi de Holi, denumită și Dhuli Vandana în sanscrită, precum și Dhulheti, Dhulandi sau Dhulendi, este sărbătorită de oameni prin aruncarea de pulberi colorate și de apă colorată unii în alții. Focurile de tabără se aprind cu o zi înainte, zi denumită Holika Dahan (arderea de Holika) sau Chhoti Holi (micul Holi). Rugurile sunt aprinse în amintirea evadării miraculoase a tânărului Prahlad realizată când demona Holika, sora lui Hiranyakashipu, l-a dus prin foc. Holika a ars, dar Prahlad supus credincios al zeului Vishnu, a scăpat nevătămat din cauza credinței sale nestrămutate. Holika Dahan este denumit și Kama Dahanam în sudul Indiei. https://ro.wikipedia.org/wiki/Holi [n. trad.]

[2] Poate face trimitere la zburdălniciile erotice ale divinității hinduse Krishna cu concubinele sau cu iubita sa, Radha, fie amintește de distrugerea (incinerarea) spiritului rău al mitologiei hinduse și ungerea cu cenușa lui, sau venirea multicolorei primăveri, cu referiri la fecunditate etc.  

Older Entries

Urmăresc

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 159 de alți urmăritori