Acasă

240) Enciclica Sfântului Sinod și funcționarea saiturilor pe Internet. Cenzurarea tuturor clericilor și monahilor antipapistași

9 comentarii


ogn-5324[1]
Enciclica Sfântului  Sinod și  funcționarea saiturilor pe internet

Cenzurarea tuturor clericilor și monahilor antipapistași

Prin acest comunicat de mare anvergură și bine argumentat patristic și constituțional, Sinaxa clericilor și monahilor ortodocși din Grecia acuză Sfântul Sinod care prin recenta sa enciclică nu recunoaște din punct de vedere constituțional dreptul statornicit de „exprimare” al cetățenilor, implicit al clericilor și monahilor. Prin enciclică se interzice, în fond, critica împotriva mitropoliților, arhiepiscopilor și a patriarhilor în ceea ce privește hotărârile lor administrative sau bisericești.

            Întrebări dure despre enciclică. Sinaxa clericilor și monahilor ortodocși solicită Sfântului Sinod să-și retragă enciclica. Se întreabă:  Dacă ar mai trăi, oare, Sfinții: Marcu Evghenicul, Ioan Gură de Aur, Teodor Studitul etc., ar trebui să obțină mai întâi permisiunea Sfântului Sinod și a patriarhilor ca să predice, să combată ereziile, să-i critice pe împărați și fărădelegile sau patimile lor trupești?

            biserica-si-internetul-240x159[1]Prin acest comunicat se demonstrează cu argumente bine documentate că recenta enciclică a Sfântului Sinod, ce cuprinde termenii și condițiile de funcționare ale site-urilor enoriilor, mănăstirilor, clericilor și monahilor, este fascistă și în nici un caz bisericească. Este fascistă pentru că încearcă să anuleze cuvântul viu teologic și controlul celor care îl folosesc greșit în Biserică. Încearcă, de asemenea, să anuleze controlul și critica împotriva abaterilor bisericești ale Patriarhiei Ecumenice și arhiereilor în cadrul dezbaterilor lor teologice cu eterodocșii, împotriva părerilor opuse Ortodoxiei din cadrul întrunirilor Consiliului Mondial al Bisericilor eretice la care participă și arhierei ortodocși etc. Prin enciclică, Sfântul Sinod urmărește să manipuleze prin Biserica Conducătoare site-urile bisericești inofensive și să-i transforme pe mitropoliți din părinți duhovnicești în întâistătători administrativi, de vreme ce toți clericii și monahii care vor încălca Enciclica vor fi trimiși disciplinar în tribunalele episcopale locale sau sinodale. Prin enciclică sunt încălcate drepturile constituționale ale clericilor și monahilor, pentru că Sfântul Sinod contestă implicit dreptul lor de a-și exprima energic pozițiile teologice și de a critica acțiunile mitropoliților, arhiereilor sau a patriarhilor. Această poziție a Sfântului Sinod echivalează cu „cenzura”, se subliniază în comunicat. Sinaxa clericilor și a monahilor solicită Sfântului Sinod să-și retragă enciclica. Se întreabă: dacă ar mai trăi Sfântul Marcu Evghenicul, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Teodor Studitul, Sfântul Ioan Botezătorul sau Părinții contemporani, cum ar fi Sfântul Paisie sau Arhimadritul Epifanie Theodoropulos, oare ar trebui să ceară permisiunea Ierarhiei ca să predice poporului sau să lupte împotriva ereziilor, a împăratului sau împărătesei și a „doamnelor” fărădelegii, care o înconjurau etc., să propovăduiască Ortodoxia prin internet? În sfârșit, în comunicat se face și o aluzie clară la faptul că enciclica poate avea ca țintă și pe mitropoliții (cum ar fi Mitropolitul Ambrozie al Kalavrítei și Eghialíei ) care îl critică pe Patriarhul Ecumenic în ceea ce privește doctrina și activitatea lui elaborată de control, prin intermediul internetului.

Comunicat

Textul integral al comunicatului Sinaxei clericilor și a monahilor este următorul:

„Cuvântul lui Dumnezeu nu se leagă” (II Tim. 2, 9). „…vorbește și nu tăcea” (Fapte 18, 9). Constatarea este generală și tristă. În zilele noastre, libertatea de exprimare și de circulație a ideilor este războită sistematic și se află în continuă scădere. Acest important drept al omului pentru care mult sânge a curs în decursul istoriei omului cugetător este, de asemenea, un drept dumnezeiesc, ca o recapitulare nemijlocită prin miezul libertății dăruite de Dumnezeu persoanei umane. Iar grotescul este că în vremurile noastre mijloacele tehnice de răspândire a cuvântului, a ideilor și a cugetărilor nu numai că au fost multiplicate, dar datorită mai ales a tehnologiei digitale au devenit mai rapide. În momentul în care faci public cuvântul tău, acesta devine imediat prin intermediul internetului proprietatea altor mii de oameni. Această posibilitate uimitoare de astăzi i-a alarmat foarte tare pe cei care nu iubesc libertatea. Istoria ne învață că în special regimurile tiranice și cei care nu acceptă părerile contrare și criticile se tem de libertatea de exprimare. Astfel, prin marile și complexele sisteme electronice care se crează în special pentru acest scop, se filtrează la nivel mondial milioane de informații pe secundă. În cadrul unei atmosfere de tip orwellian sunt monotorizate și controlate interviurile, apelurile telefonice, mesajele scrise, textele și publicațiile.

SUA – Europa

Manipularea și controlul opiniei și a cuvântului nu se opresc aici. Într-o ordine programată, mai întâi în SUA și apoi în toate statele europene (lucru care indică clar faptul că cineva conduce) au fost introduse legislații aproape identice prin care se încearcă controlul cuvântului și a criticii. Nu este departe vremea în care pe baza unei astfel de legi se va impune Bisericii să-și corecteze textele irmologice, încât să nu mai fie auzite lucruri stânjenitoare „adunarea ucigătorilor de Dumnezeu, nelegiuitul neam evreiesc” (Fericiri, Sluijba Sfintelor Patimi) sau „adunarea ucigătorilor de Dumnezeu, sfatul viclenilor răufăcători ” (Troparul Cântării a 9-a de la slujba Sfintelor Patimi). La noi în țară a fost adoptată foarte recent o lege asemănătoare (4285/2014 privind combaterea rasismului și a xenofobiei), intrată în vigoare  din păcate fără nici o opunere din partea ierarhiei noastre.

Lipsa de libertate

Oamenii liber – cugetători observă pe zi ce trece cum mreaja înrobirii și a cenzurei se îngroașă. Conștientizează faptul că se creează o conspirație împotriva libertății de exprimare, o cenzură a vocilor care critică minciuna și semnalizează ceea ce este drept în toate domeniile, dar mai ales în domeniul teologic și dogmatic, care își are temelia în Viața însăși. Tot ceea ce se încearcă este și viclean, dar și vătămător pentru libertatea umană. Este ceva demonic. Fascist. În Uniunea Sovietică fusese interzisă propovăduirea liberă în Biserici. Tocmai acest cuvânt i-a deranjat, așa cum i-a deranjat pe cărturari și pe farisei, care nu îi lăsau pe apostoli să predice în numele lui Hristos. Dar același Duh Sfânt inspiră și spune prin Sfântul Apostol Pavel: „cuvântul lui Dumnezeu nu se leagă”, așa cum Însuși Hristos i-a dat porunca „vorbește și nu tăcea”.

Ierarhia

Din păcate, însă, complice la încercarea de cenzurare a cuvântului în general vine și se alătură însăși Ierarhia Bisericii Ortodoxe. Aceasta încearcă cenzurarea, controlul și limitarea cuvântului și a criticii teologice, exprimată de membrii Bisericii prin intermediul internetului, site-urilor și a blog-urilor etc., pe care clericii și monahii le administrează ca cetățeni greci liberi, dar și laicii fie în numele subdiviziunii organizaționale bisericești de care aparțin (enorie, mănăstire), fie în numele lor personal. Vor să le reducă la un cadru inofensiv. În fond, vor să elimine cuvântul teologic viu și critica împotriva celor ce-l folosesc în mod greșit. Astăzi, mai ales, când multe sunt denaturate și modificate în compatație cu cele cunoscute și predicate pînă recent, astăzi când ereziile merg să fie echivalate cu adevărul, ar trebui să „alerge cuvântul lui Dumnezeu și să fie slăvit” desigur prin orice mijloace moderne [de comunicare]. Altminteri, se va adeveri ceea ce a spus Hristos, și anume că: „fiii veacului acestuia sunt mai înțelepți (adică mai deștepți) în neamul lor decât fiii luminii” (Luc. 16,8). Aceștia își răspândesc înșelările, murdăriile și crimele lor prin orice mijloc le stă la îndemână, iar nouă celor care rostim cuvântul Adevărului ni se aplică cenzura.

Critică în enciclică

Pe 15 ianuarie 2015, a fost emisă și trimisă autorizat spre executare, cu nr. de ordine 187 și de înregistrare 79, „Nota enciclică” a Sfântului Sinod al Bisericii Greciei cu tema „Funcționarea site-urilor din partea deținătorilor lor bisericești și din partea clerului și a monahilor”. Prin această enciclică se interzice funcționarea pe internet a site-urilor enoriilor, mănăstirilor, paracliselor și, prin urmare, a instituțiilor bisericești, adică exclusiv a tuturor structurilor organizatorice ale Bisericii, exceptând situațiile în care au primit anterior aprobarea Consiliului Mitropolitan (în fond, aprobarea mitropolitului) și dacă tematica articolelor publicate se limitează doar la „informarea publicului cu privire la viața liturgică a enoriei respective (programul slujbelor) și, în general, la viața duhovnicească și activitatea ei filantropică… sau istoria acelei biserici. În acest scop este permisă și publicarea sau republicarea textelor teologice consacrate pentru cititorii interesați (erminii, predici etc)”.

La acești termeni de funcționare pentru site-urile care vor primi autorizație, se adaugă: a) că nu vor proceda la expunerea personală a laicilor și a preoților și b) condiția evidentă, pentru care nimeni nu are vreo obiecție, de vreme ce o impune legislația penală civilă, și anume faptul că „nu vor proceda la lezarea onoarei și a reputației nici unei persoane laice sau clerice”. Justificarea pentru controlul și manipularea conținutului site-urilor bisericești, etc., este menționată la începutul enciclicei și constă în următoarele: a) încercarea preoților parohi de exercitare pastorală prin intermediul internetului, oricât de bine intenționați ar fi, nu poate înlocui relația vie, experiențială a creștinilor între ei și cu parohul în cadrul enoriei ca membru activ al vieții bisericeștib) În plus, nu trebuie în nici un caz, prin funcționarea acestor site-uri, să se lase falsa impresie… că navigarea pe site-uri înlocuiește participarea la viața liturgică sau că ar constitui o formă sau o manifestare de credință…” Este evident faptul că pretextul invocat se află într-o incoerență logică cu scopul urmărit. Bineînțeles că atât răspândirea cuvântului lui Dumnezeu, cât și cea mai generală informare religioasă a credincioșilor prin site-urile bisericești „nu pot înlocui legătura vie, experimentală a credincioșilor între ei și cu parohul din cadrul enoriei”. Nici un om înțelept în mod elementar nu crede că „navigarea pe site-urile de orice fel înlocuiește participarea lor la viața liturgică”.  Nici un site nu a îndrăznit să susțină ceva de genul acesta. Dacă există totuși și unii care cred contrariul, asta nu justifică controlul exterminator al funcționării site-urilor bisericești ca măsură necesară care, în fond, echivalează cu „cenzurarea”. Convingerea deformată [a unora despre aceste site-uri] ar trebui să fie înlăturată prin descrieri și învățături adecvate prin intermediul site-urile care funcționează liber, și nu prin eliminarea acestora.

Pretext

Este evident, deci, că această justificare foarte puțin credibilă pentru măsura restrictivă luată reprezintă un pretext. Sfântul Sinod, sub pretextul acestor constatări procedează la un control efectiv al funcționării și al conținuturilor tuturor site-urilor bisericești,  fără excepție, nu pentru că ar exista pericolul de a „înlocui legătura vie, experimentală a credincioșilor între ei și cu parohul enoriei respective”, ci pentru că unii din Sfântul Sinod sunt deranjați de conținutul anumitor articole postate pe site-urile bisericești. Tipul și conținutul acestor articole deranjante vor demonstra și adevăratul motiv pentru care se încearcă cenzurarea internetului bisericesc. Desigur, trebuie excluse din categoria articolelor deranjante informațiile postate despre știrile actuale bisericești și întreaga activitate a enoriilor etc., precum și publicarea textelor teologice universal acceptate și a predicilor. Conținutul acestora este inofensiv. De aceea, de altfel, și Sfântul Sinod urmărește să fie limitate de acum înainte acele de tipuri de articole și publicații care deranjează, în afară site-urilor care vor primi aprobarea.

Articole considerate ca „deranjante”

Pentru cel care monitorizează funcționarea și conținutul site-urilor bisericești devine ușor sesizabil tipul de „deranjante” în ierarhia articolelor și publicațiilor. Sunt cele prin care se controlează și se critică aspru textele cu conținut greșit în comparație cu cele propovăduite până acum. Sunt cele care critică secularizarea întregii vieți bisericești și, în special, a clericilor de orice grad și jurisdicție. Ba chiar mai mult deranjează site-urile care găzduiesc și popularizează păreri potrivnice ereziei ecumeniste, a „rugăciunilor în comun” de orice fel și a abaterilor dogmatice adiacente din articole cum ar fi cele despre „teologia baptismală”, „teoria ramurilor bisericești”, „a bisericilor surori” etc. Deranjează acele site-uri care îndrăznesc să răspândească învățăturile drepte „după Sfinții Părinți”. În aceste publicații, „Nota enciclică” urmărește să impună legea tăcerii.

Pentru că am identificat adevăratele intenții și obiective ale autorilor „Notei enciclice”, rămâne să analizăm a doua parte a ei, – ai cărei destinatari sunt „clericii de toate gradele și monahii”, – site-urile personale cu conținut religios pe care aceștia le întrețin. Aceste site-uri personale sunt cel mai deranjante și mai nedorite de către autorii „Notei enciclice” deoarece, fiind personale, nu pot să fie controlate printr-o „aprobare” anterioară cum se întâmlpă cu cele parohiale etc. Pe acestea în mod special le vizează „Nota enciclică”,  punându-le la dispiziție cea mai mare parte din conținutului ei.

Despre drepturi

(Autorii Notei Enciclice) înțeleg că monahi și clerici care își vor exprima critic părerea despre toate cele ce au fost indentificate mai sus ca fiind deranjante, vor opune cenzurei dreptul inalienabil constituțional al fiecărui cetățean elen de libertate a exprimării ca element necesar dezvoltării libere a personalității (art. 5., Constituție), dreptul la informare și la participare în Societatea Informațională (art. 5A, Constituție). Vor opune, de asemenea, puternic și dreptul lor de a se exprima și de a transmite oral, scris și prin intermediul presei (de altfel, presă se consideră și articolele postate pe internet) cugetările lor, respectând desigur legile statului. De altfel, presa (și cea electronică) este liberă, în timp ce cenzura și toate celelalte măsuri preventive sunt interzise (art. 14 alin. 1 și 2, din Constituție). Anticipat, precizăm că interdicțiile introduse în „Nota Enciclică” în fond, constituie o „măsură preventivă” împotriva libertății presei și, de aceea, este direct contrară Constituției și, prin urmare, ilegală. Din acest motiv, autorii „Notei Enciclice” dau curs la o constatare arbitrară și nefondată și, în cele din urmă, la o amenințare directă. Concluzionează singuri, în mod abuziv, că preoții și monahii care intră în viața clericală și, respectiv, monahală încetează să mai aibă drepturi depline constituționale ca cele amintite mai sus, și anume de cugetare, de exprimare și de libertate a presei, pentru că devenind preoți și monahi nu au doar obligația de autolimitare a acestor drepturi ale lor, ci în plus se află și într-o „relație specială de supunere” față de episcopul lor, fără a specifica în continuare care este și ce înseamnă această „relație de supunere”. Merge până la supunerea juridică deplină sau această relație are un conținut pur duhovnicesc? Episcopul este pentru preot tată și atunci legătura este paternă și duhovnicească sau este un întâistătător executiv și relația lor este funcționărească și administrativă? Și când administratorul site-ului este chiar episcop (și desigur deranjant, așa cum este Mitropolitul Ambrozie al Kalavrítei), atunci cu cine converge în această „relație specială de supunere” care să-l controleze? Cu Sfântul Sinod sau cu Patriarhul? Continuând, „Nota enciclică” invocă obligații care decurg din calitatea de cleric și monah, pentru a ajunge la constatarea corectă, în principiu, că discursul acestora nu trebuie să fie „dezbinator, propagandistic, părtinitor, provocator, jignitor la adresa onoarei unei persoane, schismatic față de episcopul local sau alt conducător bisericesc”. Până aici, chiar dacă înțelesurile de mai sus sunt generale și abstracte, s-ar putea ca cineva să fie de acord cu aceste invocări. Orice cleric sau monah care se exprimă „părtinitor, jignitor, dezbinator”, etc., trebuie să fie chemat la îndreptare și, în cazul în care persistă [în atitudine] și discursul i se dovedește infracțiune bisericească sau penală, este pasibil de proces atât bisericesc, cât și penal. Lucrurile sunt simple și nu este nevoie de „Nota enciclică”.

I-ați cenzura pe Sfinții Părinți?      

Însă această formulare plastică neclară lasă deschisă posibilitatea unei interpretări greșite și arbitrare. Reprezintă un „cuvânt provocator și jignitor” acela prin care se critică persoanele și cazurile de secularizare și abandonarea a modelelor ortodoxe? Este un „cuvânt părtinitor, propagandistic și schismatic” acela prin care se critică ierarhii și îndrumătorii duhovnicești pentru denaturarea dogmelor ortodoxe și a eclesiologiei ortodoxe, pentru ecumenism și pentru filounionismul nefundamentat dogmatic? Aceasta formulare plastică neclară a „Notei Enciclice” pentru termenii de mai sus este o viclenie! Prin imprecizia formulării și prin această imagine perfidă, am putea înțelege că Sfântul Marcu Evghenicul, fiind în minoritate, nu ar fi trebui să-și exprime public cuvântul (scris sau oral, sau prin intermediul internetului dacă ar fi existat la aceea vreme, sau prin orice alt mijloc) și să se remarce înaintea împăratului, a patriarhului și a episcopilor, în fața membrilor Sinodului Ferrara – Florența, ci să accepte „falsa unire” și să semneze din politețe, diplomație și amabilitate, poate de ce nu și de teamă prigonirii, acel blestemat act înfricoșător. Sfântul său refuz mărturisitor de a semna acel act și formularea poziției sale potrivnice multora, ar putea să reprezinte un „cuvânt părtinitor, propagandistic și schismatic împotriva episcopului local sau a altor conducători bisericești”? De asemenea, nici Sfântul Ioan Hrisostom nu ar fi trebuit să vorbească împotriva împărătesei și a „doamnelor infamiei” care o înconjurau, ci ar fi trebuit să se ocupe numai cu chestiunile sale duhovnicești. De ce să se ocupe cu teme care nu-l priveau? Nu era călugăr? Așadar, cuvântările sale critice, pe care întreaga Ortodoxie, și nu numai, le citește și le admiră, dacă le-ar spune astăzi prin intermediul internetului, adresându-se puternicilor Pământului și celor care au încălcat dogmele Bisericii, ar putea să constituie un „cuvânt dezbinator, părtinitor, propagandistic și schismatic”? Prin urmare, nici Sfântul Vasile cel Mare nu ar fi trebuit să vorbească împotriva celor bogați, nici Sfântul Teodor Studitul împotriva textelor denigratoare la adresa Bisericii. Monahii Studiți, înainte se a apăra prin cuvânt Ortodoxia de erezie, de a demasca învățăturile greșite ale Bisericii, ar fi trebuit să ceară și să primească mai întâi aprobarea Ierarhilor din aceea vreme, a căror învățături greșite le combăteau? Sigur că dacă ar fi cerut-o, ar fi primit un răspuns negativ, deoarece cuvântul lor era „dezbinator, propagandistic, părtinitor, provocator, jignitor împotriva onoarei cine știe cui, și schismatic față de episcopul local sau alți conducători bisericești”. Desigur că nici Cinstitul Înaintemergător nu ar fi trebuit să critice pe Irod, chiar dacă acest lucru însemna să-l arate  drept exemplu negativ unui întreg popor. Ar fi fost mai bine să rămână în pustie și să facă rugăciuni. Oare nu cumva nici Hristos nu ar fi trebuit să spună înspăimântătorul „Vai” ierarhiei bisericești din vremea Sa? Oare n-a fost acesta un cuvânt instigator (Luca 12, 49: Foc am venit să arunc pe pământ şi cât aş vrea să fie acum aprins!) Sau i-ați cenzura pe Părinți?

Și ca să venim cu un exemplu și mai concret: oare, cuvântul fericitului gheronda, Arihim. Epifanie Theodorópoulos, – un om recunoscut de întreaga lume ortodoxă pentru virtuțile sale, care și-a exprimat poziția în epistole și publicații referitoare la cercetarea activităților ecumenice ale Patriarhului Atenagóra, și, care dacă ar mai trăi astăzi, și-ar face din nou publică părerea împotriva chiar și a celor mai mari pași ecumenici ai actualului Patriarh Ecumenic Bartolomeu, prin intermediul internetului, – se încadrează sau nu în limitele cuvintelor „părtinitor, propagandistic și schismatic” din Nota Enciclică? În sfârșit, epistolele publicate ale Cuviosului gheronda Paisie Aghioritul, de curând canonizat, prin care îl critică cu îndrăzneală pe Patriarhul Ecumenic Atenagora, exprimându-și îngrijorarea pentru acțiunile lui filounioniste, precum și atitudinea sa generală antiecumenistă, cum vor fi acestea apreciate de ierarhii care au alcătuit Nota Enciclică? Vor accepta să fie publicate pe site-ul oficial al Bisericii sau îi vor cenzura publicațiile Cuviosului și vor socoti cuvântul său „dezbinator, propagandistic, părtinitor, provocator, jignitor la adresa onoarei oricărei persoane, schismatic față de episcopul local sau alt conducător bisericesc”?

În încheierea „Notei Enciclice”, autorii acesteia consideră că [un astfel de] cuvânt, pe care îl descrie în mod neclar, nu este doar ilegal sau imoral sau necanonic. Ci constituie o erezie. Dacă am înțeles bine, cuvântul controlat al celor care în mod greșit îl întrebuințează și îl susțin constituie o „erezei” care merită să fie pedepsită, în timp ce aceeași erezie (controlată) nu poate fi în nici un caz supusă controlului. O, ce nebunie….! Cenzură chiar și prin CEB. Facem din nou referire la un exemplu concret din zilele noastre prin care se demonstrază cât de mari sunt contradicțiile din Enciclica Sinodală: noua eclesiologie a Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, care este contradictorie și se  abate de la eclesiologia ortodoxă, nu ar trebui să devină obiect de criticat și de verificat din partea ortodoxă? Și în acest caz, ce ar trebui să fie considerată erezie? Eclesiologia papistașă a Conciliul II al Vaticanului, pe care Patriarhul Bartolomeu a adoptat-o și o susține, socotind că Biserica este divizată, sau credința din conștiința Bisericii că aceasta este „Una Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică”?

În a 9-a Adunare Generală a CEB-ului, care a avut loc în Porto Alegre din Brazilia, reprezentanții ortodocși (inclusiv ai Bisericii Ortodoxe ai Greciei) au acceptat părerea contradictorie și cu totul inacceptabilă din punct de vedere teologic că „Fiecare biserică (n. care participă la CEB) reprezintă Biserica Sobornicească și nu doar o parte a ei. Fiecare biserică reprezintă Biserica Sobornicească, dar nu în totalitatea ei. Fiecare biserică își îndeplinește sobornicitatea când se află în comun și în uniune cu celelalte biserici”(!) (Porto Alegre, Februarie 2006).

Astfel de părerile anti-ortodoxe au fost reformulate și în I Adunare Generală a CEB-ului, în Bushan din Coreea de Sud, în noiembrie 2013, cu participarea reprezentanților Bisericii Ortodoxe ai Greciei. Și în aceste două texte au fost aduse critici aspre din partea clericilor, monahilor, teologilor ortodocși, dar și din partea episcopilor și a ierarhilor din Biserica Ortodoxă a Greciei. Pe baza „Notei enciclice” se pune întrebarea: Unde se află în cele din urmă erezia? În părerile anti-ortodoxe și în abaterile de la învățătura dogmatică ortodoxă a Bisericii și în susținătorii ei, sau în critica și în controlul acestor abateri și în combatanții lor? Însă, această caracterizare teribilă a cuvântului critic ca erezie nu a fost întâmplătoare. A fost dată pentru a se justifica amenințarea din finalul „Notei enciclice”: „Monotorizarea și supravegherea respectării termenilor de mai sus, precum și luarea de măsuri adecvate pentru stoparea unei eventuale abateri de la acestea, constituie responsabilitatea pastorală a oricărui episcop”. Altfel spus: Pe de o parte însă nu putem să cerem să funcționeze  cu aprobare și autorizație anterioară (cum este cazul site-urilor parohiale etc.) și blog-urile personale sau postările clericilor și monahilor, cu toate acestea nu sunteți necontrolați. În autoritatea episcopului d-voastră este lăsată responsabilitatea (desigur din cauza „relației speciale de supunere”) de a urmări publicațiile d-voastră și dacă consideră (prin criterii nedefinite în enciclică) că este un cuvânt „provocator, jignitor la adresa onoarei unei persoane, schismatic față de episcopul local sau alt conducător bisericesc”, prigonirea deja a început: urmează citația în vederea dării de seamă și trimiterea la episcop sau instanța de judecată bisericească. Iată, amenințarea din încheiere.

Vremuri negre

Este vorba despre un act clar de privare de libertate, un act de samavolnicie, de tip fascist. În nici un caz bisericesc. Definire grea, dar mult mai grea alunecarea autorilor „Notei enciclice”. Să afle, așadar, că libertatea de exprimare nu este o obligație, ci este o datorie!Publicațiile reprezintă sufletul dreptății”, citatul este scris pe prima pagină a Uniunii Redactorilor Ziarelor Cotidiene din Atena. Această țara nu a mai văzut de mulți ani asemenea încercări de cenzurare, care ne întorc în vremuri negre! Să fiți siguri, însă, că  această chestiune (controlul și reducerea la tăcere a blog-urilor combative) nu va izbuti. În primul rând pentru că este o măsură de privare de libertate și, prin urmare, nu este sfântă și nici nu va avea binecuvântarea lui Dumnezeu. Și în al doilea rând pentru că este o măsură complet ilegală și contrară Constituției, care fie că vor, fie că nu vor este valabilă și se aplică, fără excepție, tuturor cetățenilor greci, mirenilor, clericilor și monahilor. Mai întâi de toate trebuie să fie contestată poziția greșită din „Nota enciclică”, conform căreia monahii și clericii, care intră în monahism și în preoție, încetează să aibă drepturi depline constituționale de cugetare, exprimare și de libertate a presei, pe care le au toți cetățenii, pentru că devenind clerici și monahi nu au doar obligație de autolimitare a drepturilor lor, ci în plus sunt și în „relație specială de supunere” față de propriul lor episcop. Se descrie deci un fel de cetățean „mutilat”, puțin cleric, monah, puțin cetățean, un cetățean cu drepturi reduse. Este vorba de o fabricație juridică abuzivă care nu este fondată pe nici un text constituțional sau alt text legislativ statal. „Cetățenii greci sunt egali în fața legii. Atât bărbații, cât și femeile au aceleași drepturi și obligații” (art. 4, alin. 1 și 2, Constituție). Prin urmare, de această egalitate nu fac excepție nici clericii și nici monahii. Iar acest lucru, așa cum vom explica, l-a repetat și cu alte ocazii jurisprudența instanțelor superioare.

            Ce desemnează Constituția?

Nu negăm faptul că aderarea voluntară la cler sau la monahism implică asumarea unor obligații și a unor responsabilități care decurg din rânduiala sau din făgăduințele sale monahale. Ultimile, desigur, se primesc la tunderea în monahism. Aceste făgăduințe însă (și angajamentul luat de păzire a acestora) se fac înaintea lui Dumnezeu, nu înaintea omului sau a statului. Constituie legâmântul duhovnicesc al monahului cu Dumnezeu, valabil pe viață. De aceea, trebuie să fie înțelese în sens duhovnicesc și nu juridic. Și, de vreme ce nu au fost adresate omului sau statului, acestea nu generează obligații juridice corespunzătoare care presupun rabat de la drepturile și libertățile fundamentale ale omului. Clericul și monahul nu încetează să fie cetățean egal în drepturi și beneficiar al acestor drepturi, ci va judeca și va hotărî liber dacă va renunța la exercitarea vreunuia din aceste drepturi, dacă  acesta contravine făgăduințelor sale duhovnicești. Liberatea de exprimare este garantată de articolele Constituției 5 alin. 1, 5A, 14 alin. 1 și 2.

Articolul 5 alin. 1 prevede: Orice persoană are dreptul să-și dezvolte liber personalitatea și să participe la viața socială, economică și politică a țării, atâta timp cât nu încalcă drepturile altora și nu încalcă Constituția sau bunele moravuri. Articolul 5A prevede: 1. Orice persoană are dreptul la informare în conformitate cu legea. Limitări la acest drept pot fi impuse prin lege numai dacă sunt absolut necesare din motive de securitate națională, combaterea criminalității sau protejarea drepturilor și intereselor terților. 2. Orice persoană are dreptul de participare la Societatea Informațională. Facilitatea accesului la informații, realizate electronic, precum și prelucrarea, schimbul și răspândirea lor, constituie obligația statului, întotdeauna cu respectarea garantărilor din articolele 9, 9A și 19.

Articolul 14 prevede: 1. Orice persoană poate să exprime și să răspândească oral, scris sau prin intermediul presei cugetările sale, respectând legile statului. 2. Presa este liberă. Cenzura și toate celelalte măsuri preventive sunt interzise. De asemenea, libertatea de exprimare este garantată și de articolul 10 din CEDO, cu valoare supralegislativă și stabilește că: Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie, ca și libertatea de primire sau de transmitere a informațiilor sau a ideilor fără amestecul autorităților publice și indiferent de frontiere. Textele sunt foarte clare: nimeni nu este exclus de la libertatea de exprimare. Prin urmare, clericii și monahii se bucură pe deplin de libertatea de exprimare, ca oricare alt cetățean.

Cenzură preventivă

Acest lucru a fost judecat definitiv de Consiliul de Stat. Pentru că nu este prima oară când ierarhia Bisericii Greciei a încercat să controleze cuvântul și să-i cenzureze pe clerici și monahi. În anul 1983, a emis Enciclica din 9.9.1983 prin care stabilește că preoții și monahii care intenționează să vorbească la un post de radio sau de televiziune, trebuie să primească o permisiune prealabilă specială în acest scop din partea Sfântului Sinod, după ce desigur au anunțat din timp chestiunea despre care vor vorbi și temele pe care le vor dezvolta.

Definiția cenzurii preventive.

Ca justificare a acestei măsuri preventive s-a formulat faptul că Biserica nu dorește să priveze libertatea de opinie și de exprimare a clericilor, ci urmărește apărarea autorității lor și, de asemenea, informarea poporului în  mod autentic despre pozițiile Bisericii. Cu toate acestea, un preot (paroh al Bisericii Înălțării Domnului din Vrilíssia, Attiki) a contestat această Enciclică în fața Consiliului de Stat, plângându-se că se încalcă dreptul de liberă exprimare. Consiliul de Stat prin decizia sa cu nr. 3471/1985 (Tribuna Legală 1986, p. 117) a considerat în principiu că această chestiune nu este una duhovnicească și, desigur, de ascultare duhovnicească, cum  a susținut în mod nejustificat Biserica Ortodoxă a Greciei pentru a evita controlul abrogativ al Consiliului de Stat, ci una administrativă, redusă la exercitarea dreptului constituțional. În continuare, chiar dacă s-a considerat că prin Enciclică nu se prevedea pur și simplu enumerarea unor reguli în privința apariției preoților la televiziune etc., ci a fost introdusă regula autorizației prealabile pentru exercitarea dreptului la exprimare, Consiliul de Stat nu a procedat în cele din urmă la constatarea măsurii neconstituționale, pentru că aceea Enciclică atacată (la fel ca și cea recentă) nu a fost promulgată în Consiliul de Stat și, prin urmare, acesta nu a avut nici calitatea legală care să impună obligații. Și din acest motiv a fost anulată. În mod similar, Consiliul de Stat a decis prin hotărârea cu nr. 2236/1980 (Tribuna Legală 1980, p. 1813) și într-o altă chestiune de libertate individuală a clerului. Un preot a făcut apel împotriva refuzului Bisericii Greciei de a-i acorda permisiunea deplasării în străinătate. Biserica a adoptat interdicția ieșirii din țară în conformitate cu articolul 56, alin. 1,2 din legea 590/1977. Consiliul de Stat, în principiu, a considerat și în acest caz că nu este o chestiune duhovnicească, pentru că nu are legătură cu ascultarea duhovnicească datorată Bisericii, după cum a susținut Biserica Greciei, în mod nejustificat, pentru a evita controlul abrogativ al Consiliului de Stat, redus la exercitarea dreptului constituțional de liberă deplasare. În cele din urmă, interdicția a fost anulată, pentru că s-a considerat că dispozițiile articolului 56/ 1977 cu privire la problema deplasării preoților și a monahilor vădesc autoritatea definitorie și, prin urmare, de neîngăduit a Sfântului Sinod, de vreme ce se opune articolului 5 din Constituție. Acest articol permite prin lege doar ordonanța,-  într-un mod desigur general și obiectiv, iar nu definitoriu – privitoare la restricțiile de liberă deplasare sau ședere în țară, precum și ieșirea sau intrarea liberă în țară a oricărui cetățean grec, prin urmare și preoților.

„Vorbește și nu tăcea”

După toate acestea este evident care va fi soarta legală a unui nou recurs împotriva actualei „Note enciclice”. Cu toate acestea, nu este bine ca ierarhii cu funcții de conducere în Biserică să-i forțeze pe preoți și monahi să recurgă la justiția laică, ca să-și găsească dreptatea. Trebuie singuri să ia în considerare greșeala și să-și retragă imediat Enciclica. În caz contrar, preoții și monahii, dar și parohiile și mănăstirile trebuie să o ignore, să nu fie intimidați de amenințări și să o anuleze prin desuetudine. Este nevoie de curaj și simțământ mărturisitor. „Vorbește și nu tăcea” (Fapte 18, 9) „căci porunca Domnului este de a nu păstra tăcerea atunci când credința este primejduită. Căci zice, vorbește și nu tăcea” (Sfântul Teodor Studitul, Epistola 81 către dregătorul Pantaleon, PG. 99, 1321) „A tăinui cuvântul (adevărului) înseamnă a te lepada de cuvântul (credinței)” (Sfântul Maxim Mărturisitorul, PG. 90, 165). „Acestea le rânduiesc și celor din lume, acestea le poruncesc și preoților, acestea și celor cărora li s-a încredințat conducerea: ajutați toți câți puteți, prin cuvânt, ca să puteți fi ajutați de Dumnezeu” (Sfântul Grigorie Teologul, PG. 36, 308). „În vremea aceasta în care Hristos este prigonit pentru icoana Lui, nu numai dacă este cineva care are mai dinainte cunoștință adâncă este dator să lupte vorbind și învățând cuvântul Ortodoxiei, ci chiar dacă ar avea numai o poziție de ucenic, trebuie să se încreadă în adevăr și să grăiască liber. Acest cuvânt nu este al meu ,al păcătosului, ci al Sfântului Ioan Gură de Aur și al altor Sfinți Părinți” (Sfântul Teodor Studitul, Cartea a II-a, Epistola a II-a, Filocalia 18B, ed. Grigorie Palama, Tesalonic 1999, p. 292). „Acest cuvânt așadar (cuvântul eretic pe care mi-l spuneți) nu îl pot spune, nici nu am primit învățătură de la Sfinții Părinți să-l mărturisesc. Ceea ce credeți, aveți și puterea să faceți”. „Ascultă, așadar, au zis (trimișii Patriarhului); Stăpânul și Patriarhul a judecat drept prin epistola papei Romei să fii dat anatemei, dacă nu asculți, și să fii supus morții care ți se va rândui”. „Ceea ce a hotărât Dumnezeu pentru mine din veac, aceasta să se împlinească, le-am răspuns acestora când i-am auzit” (Răspunsul Sfântului Maxim Mărturisitorul către Patriarh, Epistola către monahul Atanasie, Filocalia 15B, ed. Sf. Grigorie Palama, Tesalonic 1995, p. 453). «Cum atunci zice Pavel „ascultați de conducătorii voștri și supuneți-vă lor?” Cel ce mai înainte zicea „priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința” (Evr. 13,7), atunci zicea „ascultați de conducătorii voștri și supuneți-vă lor”. Ce oare, zice, și când va fi rău, nu-i vom asculta? Rău, cum spui? Dacă este rău pentru credință, fugi de el și tăgăduiește-l, nu numai dacă ar fi om, ci chiar înger coborându-se din cer, dar dacă este pentru viață, nu te preocupa… fiindcă și cuvântul acela „nu judecați ca să nu fiți judecați”, despre viață este, nu despre credință”»(Sfântul Ioan Hrisostom, Comentariu la Epistola către Evrei, Omilia 14, EPE 25, p. 372). «Avem poruncă de la însuși Apostolul Pavel ca, atunci când cineva învață, ori ne silește să facem orice alt lucru decât am primit și este scris de canoanele Sinoadelor ecumenice și locale, acela urmează a fi osândit, ca nefăcând parte din clerul sfințit» (Sfântul Teodor Studitul, Θεοκτίστῳ Μαγίστρῳ, PG. 99, 988).  «Căci porunca Domnului este de a nu păstra tăcerea atunci când credința este primejduită. Căci zice, vorbește și nu tăcea. Și dacă voi veți tăcea atunci pietrele vor striga. Daca e vorba de Credință, nimeni nu are dreptul să zică: „Dar cine sunt eu? Preot, oare? N-am nimic de-a face cu acestea. Sau un cârmuitor? Nici acesta nu dorește să aibă vreun amestec. Sau un sărac care de-abia își câștigă existența? … Nu am nici cădere, nici vreun interes în chestiunea asta. Daca voi veți tăcea și veți rămâne nepăsători, atunci pietrele vor striga, iar tu rămâi tăcut și dezinteresat?” Încât chiar și săracul va fi lipsit de orice scuză în Ziua Judecății, nevorbind cele de acum, ca unul judecat și numai pentru atâta lucru, nu doar fiindcă cineva în special dintre cei ce urmează până la însuși cel ce poartă coroana, căruia judecata nu i se poate trece cu vederea… Așadar  vorbește, domnul meu, vorbește. De aceea și eu ticălosul, temându-mă de judecata (celei de-a doua veniri) vorbesc. Vorbește până la auzul împăratului nostru drept credincios, chiar dacă ar fi dintre cei superiori”. (Sfântul Teodor Studitul, Epistola 81 către dregătorul Pantaleon , PG. 99, 1321). „Căci dacă este defăimat Hristos (acum în persoana Ortodoxiei), cum noi vom tăcea?” (Sfântul Chiril al Alexandriei, Μ. 4, 1016)».

Orthódoxos Týpos, 6 februarie 2015, nr. 2056, pp. 1,

Traducere: Mihail Ilie (G.O.)

Graiul Ortodox

 

Ortodoxos Typos: Sfântul Nectarie în orașul Cluj, România* 245

Lasă un comentariu


 

orthodoxos-typos1[1]

Sfântul Nectarie în orașul Cluj, România

fragment după varinta în limba română

Sfântul nu a uitat rugămintea părintelui Episcop Vasile Someșanul. Se împlinesc anul acesta șase ani (mai 2009) de la vizita PS Episcop Vicar Vasile Someșanul, când cu binecuvântarea Mitropolitului Bartolomeu al Clujului, împreună cu o delegație a sosit în Elada pentru a lua binecuvântare de la Sfântul Nectarie făcătorul de minuni, Arhiepiscopul Pentapolei, în vederea construirii Centrului de Îngrijiri Paliative ”Sfântul Nectarie” din Cluj Napoca. Atunci a fost întâmpinat și găzduit în ”casa iubirii” de către vrednicul de pomenire fericitul bătrân arhimandrit Marcu Manolis din Atena (Rapentosa), care a reușit să organizeze cu mare success, dar și cu mare bucurie, atât șederea, cât și întălnirea Episcopului Vasile cu Maica Stareță Teodosia Gkounda de la Mănăstirea Sfântului Nectarie.

P.S. Vasile Somesanul în Atena

Părintele Episcop Vasile, dimpreună cu delegația și fiii duhovnicești ai parintelui Marcu au umplut până la refuz biroul Maicii starețe, care a fost copleșită de spiritul de voioșie și blândețe a blândului nostru părinte, dar nu și în ultimul rând de delegația româno-elenă. Au avut loc schimburi de daruri între cei doi și pezentarea proiectului. Mesajul părintelui Vasile a fost unul singur și smerit ”noi am venit aici pentru a lua binecuvantare de la Sfântul Nectarie pentru a începe construcția Centrului”, maica înțelegând mesajul duhovnicesc, dar și intervenția Pr. Marcu, la despărțire a afirmat ”nu știu cât… va fi, dar va fi”. Apoi în particular ne-a spus ”inima mea vrea ca moaștele Sfântului Nectarie să ajungă la Episcopul Vasile la Cluj, asta e și dorința Sfântului Nectarie (apoi și-a pus mâna pe inimă), mai rămân doar formalitățile ce vor urma între cele doua mitropolii”, așa ne-am despărțit.

Vizita Preasfințitului Vasile în Atena a jucat un rol covârșitor, pe de o parte în obținerea moaștelor Sfântului Nectarie la Cluj, iar pe de altă parte pentru înfrățirea Mitropoliei Clujului cu parohia Părintelui Marcu din Dioniso. Astfel că de atunci, cu binecuvântarea Sfântului Nectarie și cu bunăvoința celor doi mari duhovnici Episcopul Vasile și Arhimandritul Marcu, s-au creat strânse legaturi de prietenie. Anual trei autocare de clujeni, (seminariști, copii cu handicap motor, maici, călugări, preoți, studenți și nu numai) ajung a fi găzduiți în casa Părintelui Marcu ”casa iubiri” așa precum au numit-o tinerii polonezi.

de părintele iconom Daniel Terpea

Ortodoxos Typos 24.04.2015, nr. 2066, p. 4.

Traducere Pr. Daniel Terpea (G.O.)
Graiul Ortodox

Aflați mai multe despre acest subiect – cu imagini fotografice – de  același autor din varianta romanescă în articolul:

Bucurie mare, Sfântul Nectarie a sosit la Cluj pentru totdeauna

Sfântul nu a uitat rugămintea părintelui Episcop Vasile Someșanul

Moaștele sfântului se vor afla la Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” Cluj Napoca, spre folosul sufletesc al bolnavilor internați aici.

https://graiulortodox.wordpress.com/2015/03/26/bucurie-mare-sfantul-nectarie-a-sosit-la-cluj-pentru-totdeauna/

VIDEO (subtitrare romana): Interviu cu actorul JONATHAN JACKSON (serialul “General Hospital”) cel ce a trecut de la ADVENTISM la ORTODOXIE

Lasă un comentariu


VIDEO (subtitrare romana): Interviu cu actorul JONATHAN JACKSON (serialul “General Hospital”) cel ce a trecut de la ADVENTISM la ORTODOXIE

 

Jurământul politic și morala seculară* 244

Un comentariu


Jurământul politic și morala seculară*

imagesVLXPM6Q6

de domnul Panaghiótis N. Gkourvélos, teolog

 ”Ce, adică? Preferi un guvernant care nu depune jurământ religios, dar este cinstit și moral, sau unul care a depus jurământ religios, însă se află deja în pușcărie pentru abuzuri economice?”. Această întrebare retorică mi-a fost adresată zilele trecute de un prieten căruia mă plângeam că majoritatea miniștrilor noului guvern au depus jurământ civil, iar nu religios, pe Evanghelie.

Deși opțiunea guvernanților de a depune jurământ civil a fost întru totul respectată, nici unui creștin nu i-a plăcut că cei mai mulți membri ai noului guvern au recurs la această atitudine. După cum, dimpotrivă, o satisfacție deosebită ne-a oferit faptul că noul prim-ministru al țării este de 22 de ani fidel soției sale, în vremuri în care instituția căsătoriei se află în mare derivă. De asemenea, mare bucurie ne-a adus refuzul hotărât și bărbătesc al guvernului nou ales de a nu impune noile sancțiuni, încă mai dure, din partea Occidentului (America și Europa) împotriva Rusiei, țară soră, de aceeași credință, care nu face alt rău decât să apere drepturile naționale ale etnicilor ruși din Ucraina de Est, un teritoriu rusesc prin excelență.

Totuși, provocarea pe care a pus-o din nou pe tapet evenimentul depunerii jurământului civil de către noul guvern este o provocare a moralei seculare, o morală fără Hristos. Este vorba de marele pariu al umanismului occidental european ateu: poate fi om bun unul care nu crede în Dumnezeu, care este ateu?

Din punct de vedere istoric, morala seculară fără Hristos este vlăstarul autentic al filosofiei Iluminismului și al urmării firești a acestuia, anume cultura europeană, apuseană. De aceea, și filosofiile și actele politice insuflate de spiritul Iluminismului și ale culturii europene ale Dreptei iluminate și ale Stângii modernizate, promovează la unison modelul cetățeanului ateu, însă moral și virtuos. Vom înțelege mai bine acest lucru, dacă ne gândim că abrogarea zilei de duminică ca zi de odihnă, separarea Bisericii de Stat, eliminarea catehizării și împărtășirii școlarilor în sfânta biserică, precum și a orei de religie și, desigur, legalizarea căsătoriei homosexualilor, toate acestea constituie propuneri politice deopotrivă ale Stângii modernizate, cât și ale Dreptei iluminate. Dimpotrivă, toate societățile tradiționale dinaintea Iluminismului consideră că Dreptul și legislația lor au proveniență divină, pentru că numai așa, avându-L adică pe Dumnezeu ca obârșie, legea dobândește prestigiu și poate fi respectată. Altfel se va prăbuși ca un turn de hârtie.

Întrebarea însă rămâne: Poate un ateu să fie un om bun? Cunoaștem cu toții oameni care n-au legătură cu Biserica, dar care sunt buni și cumsecade. Cu toate astea, părerea mea smerită este că acest lucru, să fii ateu și om bun, este extrem de greu, dacă nu chiar imposibil. De ce? Voi menționa trei motive fundamentale care fac aproape imposibil, după părerea mea, desigur, ca un om care nu crede în Dumnezeu să fie bun, drept și virtuos:

           A) Primul motiv este păcatul strămoșesc. Desigur, referirea la păcatul strămoșesc îi va face pe mulți, pe cei mai mulți, să râdă ironic. Însă mărturia istoriei și experiența noastră de fiecare zi este zdrobitoare. Stăpânirea tiranică a răului în lumea noastră este o puternică dovadă direct palpabilă, cred eu, a grelei moșteniri a păcatului strămoșesc în tot neamul omenesc: ororile celor două războaie mondiale cu hecatombele de morți, lipsa de omenie a noului capitalism modern, mult mai rău decât feudalismul medieval, întrucât feudalii contemporani, ca unii ce nu au nici o credință, nu se tem de Dumnezeu, nici de iadul veșnic pentru crimele pe care le săvârșesc împotriva săracilor, pentru că și-au făcut un mod de viață din cuvântul ”Să bem şi să mâncăm, căci mâine vom muri!” (I Corinteni 15: 32), barbaria fostului comunism în Europa de Est și în Rusia, cu prigoanele dure și cu miile de ucideri împotriva celor de altă opinie și, desigur, ale creștinilor, de asemenea, brutalitatea bombardamentelor NATO și a invaziei militare americane în Serbia, în Irak și în Afganistan, toate acestea nu constituie decât câteva exemple reprezentative ale prezenței distructive a răului în istorie. Potrivit mărturiei nedezmințite: ”lumea întreagă zace sub puterea celui rău” (I Ioan 5: 19), adică sub stăpânirea Satanei. Desigur, acest lucru nu trebuie să ne facă să ne deznădăjduim, ci dimpotrivă să ne luptăm vitejește ”lupta cea bună a credinţei” (I Timotei 6: 12), deoarece avem conștiința lămurită că ”mai mare este Cel ce e în voi, decât cel ce este în lume (adică Satana)” ( I Ioan 4: 4). Totuși, puternica pornire și înclinație spre rău a omului, moștenită prin păcatul strămoșesc, face foarte dură și grea lupta pentru virtute.

         B) Ajungem acum la al doilea motiv serios care face aproape imposibil ca un om necredincios să fie un om bun: semenii noștri atei își nedreptățesc flagrant, consider eu, propriul sine, pentru că refuză factorul atotputernic care se numește dumnezeiescul Har. Tradiția Bisericii noastre adeverește cu tărie că noi, oamenii, suntem neputincioși în a face binele fără de ajutorul lui Dumnezeu. Pe limbajul teologiei, spunem că Dumnezeu lucrează, iar omul împreună-lucrează cu El pentru a împlini binele. ”Fără Mine nu puteți să faceți nimic” (Ioan 5: 5, Luca 18: 27), ne spune Hristos.

Cei trei Sfinți Ierarhi de Dumnezeu luminați sunt propovăduitori cu spirit pătrunzător ai împreună-lucrării dintre Dumnezeu și om, adică a împreună-lucrării atotputernicului Har dumnezeiesc cu voința umană, așa încât să lucrăm binele. Doar atotputernica voință dumnezeiască, dacă și noi ne asumăm lupta noastră personală, îl preschimbă pe om din lup răpitor în miel pașnic și lipsit de răutate, ne spune Sfințitul Gură de Aur.

            C) Un al treilea puternic factor inhibitor în săvârșirea binelui de către un ateu este acela că nu crede în Învierea morților, în Judecata viitoare și în răsplătirea de către Dreptul Dumnezeu a fiecăruia după faptele noastre. ”Cu adevărat, ce îl va împiedica pe hoț să fure, pe ucigaș să ucidă, pe adulterin să săvârșească adulter, ce îl împiedică în general pe vicios de la săvârșirea faptelor vicioase, dacă nu există Dumnezeu și viața veșnică de și chinul veșnic de după moarte”, atrage din nou atenția Sfântul Ioan Gură de Aur. Inversând cunoscuta lozincă anarhistă: ”Dacă există Dumnezeu, am pus-o”, noi vom scrie: ”Dacă nu există Dumnezeu, am pus-o”, fiind astfel de acord cu marele Fiodor Dostoievski care declara: ”Dacă nu există Dumnezeu, toate sunt îngăduite”.

Și înțeleptul nostru popor numește în acest sens om ca fiind ”fără frica lui Dumnezeu”, știind bine că cine nu are întru sine sfânta frică a lui Dumnezeu, acela este nemilos, capabil de ce este mai rău. Să mi se îngăduie să îmi închei cuvântul cu o spusă îndrăzneață: Cu adevărat, ce importanță ar avea să fie cineva moral și drept, când pe toți, fără deosebire, buni și răi, ne va devora moartea?

Tocmai de aceea și suntem mădulare ale Sfintei Biserici, mădulare ale Trupului lui Hristos, ca să nu ne înghită, să nu ne nimicească moartea. Uniți cu Domnul Iisus Hristos, cu Hristos cel înviat, biruitorul morții, prin Tainele Bisericii noastre, și întâi de toate prin Sfânta Spovedanie și Dumnezeiasca Împărtășanie, ne asigurăm, prin harul Domnului, de nemurirea și de veșnicia noastră personală.

images[4]Cu mijlocirile Sfinților Trei Ierarhi, Vasilie cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, Dumnezeul cel iubitor de oameni să-și arate bunăvoința și să îi învrednicească pe noii noștri guvernanți să guverneze spre folosința patriei noastre, iar nouă tuturor să ne dăruiască ani mulți, binecuvântați și marea Sa milă, mântuire și viață veșnică.

OT, 27 februarie 2025, nr. 2059, p. 3

Traducere: Anna Theodorou (G.O.)

Graiul Ortodox

* Cuvântare ținută la sfeștania școlară de la Sfânta Biserică a Sfinților Ioan Înaintemergătorul și Ioan Rusul, 30 ianuarie 2015.

Citiți și

Constituția Eladei încotro ? Syriza a caștigat alegerile parlamentare în fața conservatorilor

https://graiulortodox.wordpress.com/2015/01/26/constitutia-eladei-incotro-astazi-syriza-castiga-alegerile-parlamentare-in-fata-conservatorilor/

36) Hristos Papasotiriou, avocat al Curţii Supreme de Justiţie”Cardul cetăţeanului, un instrument conceput exclusiv pentru privarea de libertatea individuală” în cadrul conferinţei GUVERNAREA ELECTRONICĂ ŞI DREPTURILE OMULUI, organizată de Εστία Πατερικών Σπουδών (Vatra de Studii Patristice), sub egida Facultăţii de Filozofie a Universităţii din Atena pe data de 31 martie 2011

Lasă un comentariu


Originally posted on Graiul Ortodox:

Cardul cetăţeanului, un instrument conceput exclusiv pentru privarea de libertatea individuală

 

 Comunicarea domnului Hristos Papasotiriou,

avocat al Curţii Supreme de Justiţie, în cadrul conferinţei

GUVERNAREA ELECTRONICĂ ŞI DREPTURILE OMULUI,

organizată de ΕστίαΠατερικώνΣπουδών (Vatra de Studii Patristice),

 sub egida Facultăţii de Filozofie a Universităţii din Atena

pe data de 31 martie 2011

 

            În noiembrie 2011, Minister al Internelor, care mai nou se numeşte Ministerul Internelor, Decentralizării şi Guvernării Electronice, a stabilit într-o consultare publică introducerea Cardului Cetăţeanului.

            Potrivit conţinutului propunerilor făcute de Minister în cadrul consultării, ca teme importante ale problemei, în viziunea oficialilor, au fost exprimate mai ales următoarele:
          1.Valorificarea şi extinderea serviciilor electronice existente şi dezvoltarea unora noi de către Administraţia Publică.
           2.Protecţia datelor personale şi a vieţii private a cetăţenilor.
           3.Protecţia siguranţei tranzacţiilor.
           4.Introducerea şi valorificarea unor noi servicii electronice.
           5.Propuneri tehnice pentru proiectarea şi realizarea cardului.

View original 2,339 more words

Pr. Arsenie Papacioc despre ecumenism cu Pr. Metalinos și prof. Țelenghidis.”Una e să mori ortodox și alta e să mori ecumenist vândut”

Un comentariu


Pr. Arsenie Papacioc  despre antiecumenism cu Pr. Metalinos și Prof. Țelenghidis.”Una e să mori ortodox și alta e să mori ecumenist vândut”

domingo_ortodoxia1[1]

Considerăm că este o speculație interpretarea fenomenului din localitatea Sigmir ca prevestire a celei de a doua veniri a lui Iisus Hristos

2 comentarii


 

Considerăm că este o speculație interpretarea fenomenului din localitatea Sigmir ca prevestire a celei de a doua veniri a lui Iisus Hristos

peste-ihtus1[1]

Sfântul Nicodim Aghioritul (1749-1809) include în cunoscuta sa operă ”Războiul nevăzut” fragmente din oracolele Sibilei Eritreea şi ale Sibilei Cumana care profeţesc despre pogorârea Fiului lui Dumnezeu pe pământ (aceste pagini lipsesc din ediţiile româneşti)    

Citiți mai multe aici

https://graiulortodox.wordpress.com/2011/06/07/42-sfantul-nicodim-aghioritul-1749-1809-include-in-cunoscuta-sa-opera-%e2%80%9drazboiul-nevazut%e2%80%9d-fragmente-din-oracolele-sibilei-eritreea-si-ale-sibilei-cumana-care-profetesc-despre-pogorar/

Redacția Graiul Ortodox

243) Cât de periculoasă este acupunctura?

Lasă un comentariu


 Invătați despre erezii

BIROUL ANTIERETIC

al  Sfântei Mitropolii a Kifissiei, Amarusiu și Oropou- ATENA

20082[1]

Cât de periculoasă este acupunctura?

Seminarii de Apologie Ortodoxă susținute în cadrul  Mitopoliei Kifisiei

pentru preoți și enoriași 2013-2014

 ”86 de oameni au murit în multe țări din cauza aplicării acupuncturii. Pneumotorax, perforarea inimii, a plămânilor, a arterelor, a ficatului sau a rinichilor, precum și hemoragii și infecții, precum hepatita B și C și probabil și virusul HIV, distrugerea articulațiilor, colaps multiorganic, o boală care produce necroza pielii și paralizie – sunt numai câteva consecințe ale acestei metode oculte”.

 images2Z28D38DZeci de oameni din toată lumea au murit în ultimii 45 de ani, pentru că acupuncturiști prost instruiți au plasat în mod greșit ácele în trupurile lor, potrivit unui nou studiu realizat de un specialist de vârf în domeniul medicinii alternative, din Marea Britanie, care avertizează că decesele cunoscute ca fiind datorate acupuncturii se poate să nu fie decât ”vârful unui aisberg”.

Profesorul de medicină complementară, Edzard Ernst, de la Peninsula Medical School a Universității din Exeter (Marea Britanie), într-o lucrare asupra pericolelor din medicină pe care a prezentat-o într-un periodic internațional specializat, International Journal of Risk and Safety in Medicine, potrivit ziarului britanic The Guardian, menționează că cel puțin 86 de oameni de vârste între 26 până la 82 au murit în multe țări (China, Japonia, SUA, Germania, Australia etc.), din cauza aplicării greșite a acupuncturii.  

Cea mai obișnuită cauză a decesului în urma aplicării acupuncturii este pneumotoraxul, când aerul pătrunde între membranele care separă plămânii de peretele toracic. În cele mai multe cazuri, medicii care au constatat morțile, le-au atribuit cu certitudine acupuncturii, deși în anumite situații cauzele nu erau foarte clare.

Medicul britanic de medicină alternativă cere o mai exigentă și mai completă formare a acupuncturiștilor, pentru a se evita în viitor asemenea cazuri, în care survin cel mai frecvent perforarea din greșeală a inimii, a plămânilor, a arterelor, a ficatului sau rinichilor, precum și hemoragii și infecții – acestea din urmă fiind urmare a sterilizării incomplete sau chiar deloc a acelor.

Infecțiile, hepatita B și C și probabil și virusul HIV se pot transmite prin acupunctură, ca urmare a folosirii unui ac contaminat, a bumbacului absorbant și a tampoanelor calde infectate, așa cum au avertizat niște specialiști într-un articol publicat în British Medical Journal.

În acest articol, microbiologi de la Universitatea din Hong Kong au anunțat că numărul focarelor de infecție provocate de acupunctură la nivel internațional este doar vârful aisbergului și au făcut apel pentru luarea unor măsuri mai severe de control.

Medicul chinez Gu și colaboratorii săi menționează că acupunctura poate fi periculoasă, pentru că acele pătrund mulți centimetri sub piele și de aceea avertizează împotriva apariției unui nou sindrom al secolului XXI, care s-ar numi ”boala micobacteriană provocată de acupunctură”.

”Acesta este un tip de infecție provocat de micobacterii care se dezvoltă repede în jurul punctului unde a fost introdus acul ca rezultat al folosirii unui bumbac chirurgical absorbant infectat, a prosoapelor și a tampoanelor calde infectate. Perioada de incubație a bolii este de regulă lungă, dar infecția provoacă de obicei abcese mari și ulcere”, au scris aceștia.

”Până în prezent, s-au înregistrat mai mult de 50 de focare la nivel internațional. În cele mai multe cazuri… bateriile s-au transmis de la flora cutanată a bolnavului sau de la mediu, din cauza sterilizării insuficiente a pielii înainte de acupunctură”, au scris de asemenea oamenii de știință în articolul lor.

În timp ce majoritatea bolnavilor se vindecă de aceste infecții bacteriale prinacupuntura[1] terapia adecvată, un procent de 5% până la 10% dintre infecțiile înregistrate se complică serios, se ajunge, de exemplu, la distrugerea articulațiilor, la colapsul multiorganic, o boală care provoacă necroza pielii și paralizie.

S-au înregistrat cel puțin cinci epidemii de hepatită B care sunt legate de acupunctură. În cele mai multe cazuri, epidemiile au provenit de la bolnavi contaminați și virusul s-a transmis prin ace infectate, iar într-un caz însuși acupuncturistul era sursa infecției, au menționat specialiștii.

În același articol se menționează de asemenea și probabilitatea transmiterii prin acupunctură hepatitei C și a virusului HIV. ”Deși nu există indicii suficiente care să dovedească faptul că acupunctura poate fi legată de infecția cu virusul HIV, există rapoarte despre bolnavi contaminați cu virusul în cazul cărora nu exista pericolul contaminării cu virusul decât prin intermediul acupuncturii”.

Traducere Tatiana Petrache (G.O.)

Graiul Ortodox

Biroul pentru erezii și secte al  Mitropoliei Kifissiei, Amarusiu si Oropu Biroul funcționeaza în Biserica Sfinților Apostoli Petru si Pavel din Pefkis Attikis în fiecare marți și sâmbătă de la orele 10.00-13.00 și  în fiecare joi de la 17.00-20.00.

 Cei responsabili de biroul pentru erezii și secte sunt protopresbiterul pr. Nikolaos Gavala și colegii Konstantinos Nafpliotis și Konstantina Alevizou. Aceștia va vor răspunde competent și documentat la telefoanele dumneavoastră,  pentru orice problemă referitoare la erezii, secte și culte. Biroul are o bibliotecă bogată pentru problemele de mai sus și echipamente similare.

 Tel. contact: 210-2790850

E-mail: apologitiko@gmail.com

Sursa: http://www.imkifissias.gr/index.php?option=com_content&view=article&id=446:enallaktikes-therapeies&catid=140&Itemid=532

 

Older Entries

Urmărește

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 150 other followers