Prima pagină

IMPORTANT ! Critica documentelor pregătitoare pentru Marele Sinod din Creta și reactiile lumii ortodoxe față de acestea * ”SFÂNTUL ȘI MARELE SINOD”. Mare pregătire, nici o așteptare – Simpozion tradus în limba română– Grecia 2016

2 comentarii


«Comunicare susținută în cadrul Simpozionului «SFÂNTUL ȘI MARELE SINOD» Mare pregătire, fără rezultate  organizat de Sfintele Mitropolii  ale Gortinei și Megalopoleos, Glifada, Chitira, Pireu și Sinaxa Clericilor și a Monahilor la Stadionul ” Pace și prietenie”,  Sala „Melina Mercuri”  Pireu. Miercuri, 23 martie 2016, orele 9-22.

Mare Simpozion cu tema

«SFÂNTUL ȘI MARELE SINOD»  Mare pregătire, fără rezultate

                              Simpozion științifico-teologic 
Εικόνα (269)

«SFÂNTUL ȘI MARELE SINOD» 

Mare pregătire, fără rezultate

Prima parte 
Presedinte: Protoprezbiterul Gheorghe Metallinos

Profesor Emerit al Universitatii de Teologie din Atena

9:00-  9:05 Rugaciunea

9:05-  9:40 Deschiderea simpozionului – Salutări

În descidere  Surpriza! Episcopul Longhin prezent la Simpozionul «SFÂNTUL ȘI MARELE SINOD» Mare pregătire, fără rezultate. A spus: FRAȚILOR NU-S MAI MULTE BISERICI

https://graiulortodox.wordpress.com/2016/03/24/11647/

În deschidere – MESAJUL MITROPOLITULUI DE LOVECI (Bulgaria), GAVRIIL CĂTRE PREAFERICITUL PATRIARH AL BULGARIEI, NEOFIT

https://graiulortodox.wordpress.com/2016/04/24/mesajul-mitropolitului-de-loveci-bulgaria-gavriil-catre-preafericitul-patriarh-al-bulgariei-neofit-din-cadrul-conferintei-cu-tema-sfantul-si-marele-sinod-mare-pregatire-nici-o-astepta/

9:40- 10:00 Cuvântul de început și Declararea deschiderii lucrărilor Simpozionului de către Mitropolitul Serafim al Pireului

https://graiulortodox.wordpress.com/2016/04/02/sfantul-si-marele-sinod-mare-pregatire-nici-o-asteptare-salutul-inaltpreasfintitului-mitropolit-al-pireului/

10:00-10:20 Mitropolitul Ieroteos Vlahos de Nafpaktos

Tema: Teologie și politică

https://graiulortodox.wordpress.com/2016/04/02/mitropolitul-ierotheos-vlachos-teologia-si-politica-comunicare-sustinuta-in-cadrul-conferintei-sfantul-si-marele-sinod-mare-pregatire-nici-o-asteptare-atena-2016/

10:20-10:40 Mitropolitul Pavlos de Glifada

Tema: Întrebări privitoare la Sfântul și Marele Sinod

https://graiulortodox.wordpress.com/2016/04/06/mitropolitului-glifadei-pavlos-intrebari-privitoare-la-sfantul-si-marele-sinod-comunicare-sustinuta-in-cadrul-conferintei-sfantul-si-marele-sinod-mare-pregatire-nici-o-asteptare/

10:40-11:00 Mitropolitul Serafim de Kithiron

Tema: Probleme eclesiale și pastorale care decurg din neparticiparea tuturor Episcopilor Ortodocși la Sfântul și Marele Sinod

https://graiulortodox.wordpress.com/2016/05/28/probleme-eclesiale-si-pastorale-care-decurg-din-neparticiparea-tuturor-episcopilor-ortodocsi-la-sfantul-si-marele-sinod-mitropolitul-serafim-al-kithirelor-din-cadrul-conferintei-cu-tema-sf/

11:00- 11:15 Intrebări

11:00- 11:35 Pauză

PARTEA A II-A:

Presedinte: Mitropolitul Ieroteos Vlahos de Nafpaktos

11:35- 11:55 Mitropolitul Ieremia de Gortina

Profesor Emerit al facultatii Teologice din Atena, catedra Vechiul Testament

Tema: LUPTELE PROROCILOR PENTRU CURĂȚIA CREDINȚEI ÎN IAHVE

https://graiulortodox.wordpress.com/2016/05/16/luptele-prorocilor-pentru-curatia-credintei-in-iahve-sincretismul-sau-ecumenismul-religios-din-epoca-prorocilor-din-cadrul-conferintei-cu-tema-sfantul-si-marele-sinod-mare-pregatire/

11:55-12:15 Protoprezbiter Gheorghe Metallinos

Profesor Emerit al Universitatii de Teologie din Atena

Tema: DIALOGURILE TEOLOGICE ȘI EȘECUL ACESTORA

https://graiulortodox.wordpress.com/2016/05/09/

12:15-12-35 Protoprezbiter Theodoros Zisis

Profesor Emerit al Facultatii Teologice din Salonic

Tema: VECHIUL ȘI NOUL CALENDAR ȘI PRĂZNUIREA COMUNĂ A PAȘTELUI. De ce Sfântul și Marele Sinod a retras de pe ordinea de zi acest subiect arzător?

https://graiulortodox.wordpress.com/2016/04/21/vechiul-si-noul-calendar-si-praznuirea-comuna-a-pastelui-de-ce-sfantul-si-marele-sinod-a-retras-de-pe-ordinea-de-zi-acest-subiect-arzator-pr-theodoros-zisis-din-cadrul-conferintei-cu-tema/

12:35-12:55 Domnul Dimitrie Tselenghidis

Profesor al Facultatii de Teologie din Salonic

Tema:”Poate un Sinod al Ortodocșilor să acorde caracter eclesial eterodocșilor și să definească diferit indentitatea de până acum a Bisericii?”

https://graiulortodox.wordpress.com/2016/04/08/11794/

12:55- 13:10 Intrebări

PARTEA A III-A :

Presedinte: Protoprezbiter Theodoros Zisis

Profesor Emerit al Facultatii de Teologie din Salonic

17:30-17:50 Arhimandrit Sarandis Sarantos

Doctor în teologie al Universității din Atena

Tema: Problemele morale și sociale și instituția postului

17:50- 18:10  Arhimandrit Athanasie Anastasiu

Proegumen al Marii Manastiri Marele Meteor

Tema:  Participarea clerului și a poporului. Un Sinod Panortodx fără pliroma ortodoxă

https://graiulortodox.wordpress.com/2016/06/01/participarea-clerului-si-a-poporului-un-sinod-panortodx-fara-pliroma-ortodoxaarhimandritul-athanasios-anastasiou-proegumenul-sfintei-manastiri-a-marelui-meteor-din-cadrul-conferintei-cu-tema/

18:10- 18:30 Protoprezbiter Peter Heers (Statele Unite ale Americii)

Doctor în teologie al Universității din Tesalonic

Tema: Recunoașterea botezului eterodocșilor ca bază pentru o nouă ecleziologie (în consonanță cu Conciliul Vatican II)

https://graiulortodox.wordpress.com/2016/06/14/12132/

18:30- 18:45 Intrebări

18:45- 19:05 Pauza

PARTEA A IV-A:

Presedinte: Domnul Dimitrie Tselenghidis

Profesor al Facultatii de Teologie din Salonic

19:05-19:25 Protoprezbiter Anastasios Gotsopulos

Tema: Canoanele Bisericii și textul ”Relația dintre Biserica Ortodoxă și restul lumii creștine”

19:25-19:45 Arhimandritul Pavlos Dimitrakopulos

Tema: Deschiderea inter-religioasă a Ortodoxiei în tematica „Sfântului și Marelui Sinod”

19:45-20:05 Domnul Stavros Bozovitis

Teolog și scriitor

Tema: Ortodoxia în fața provocării ,,religiei universale”

https://graiulortodox.wordpress.com/2016/06/08/ortodoxia-in-fata-provocarii-religiei-universale-destavros-bozovitis-teolog-filolog/

20:05-20:25 Protoprezbiter Anghelos Anghelacopulos

Tema: RECUNOAȘTEREA PANORTODOXĂ A SINOADELOR VIII ȘI IX DIN TIMPUL SFÂNTULUI GRIGORIE PALAMA, UN SUBIECT ARZĂTOR, DAR CARE LIPSEȘTE DE PE ORDINEA DE ZI A ”SFÂNTULUI ȘI MARELUI SINOD”

https://graiulortodox.wordpress.com/2016/05/30/recunoasterea-panortodoxa-a-sinoadelor-viii-si-ix-din-timpul-sfantului-grigorie-palama-un-subiect-arzator-dar-care-lipseste-de-pe-ordinea-de-zi-a-sfantului-si-marelui-sinoddin-cad/

20:25-20:40 Intrebari

20:40- 21:00 Concluzii – hotărâri

*Interviu cu Prea Sfințitul Longhin de la Simpozionul-Teologic cu tema ”Sfântul și Marele Sinod”

https://graiulortodox.wordpress.com/2016/03/26/

**Documentele pregătitoare pentru Sfântul și Marele Sinod din Creta și care au fost criticate în public la Pireu în luna martie 2016

http://corortodox.blogspot.gr/2016/03/dosar-cu-documentele-pregatitoare.html#!/tcmbck

*** Mitropolitul Serafim al Pireasului la TVR 1 într-un interviu despre Sinodul Panortodox din Creta

https://graiulortodox.wordpress.com/2016/05/30/mitropolitul-serafim-al-pireasului-la-tvr-1-intr-un-interviu-despre-sinodul-panortodox-din-creta/

Traducere Graiul Ortodox

Biserica Greciei la ”Sfântul și Marele Sinod” din Creta de Mitropolitul Nafpaktosului și Sfântului Vlasie, Ierótheos Vlachos ( I I )

Lasă un comentariu


Biserica Greciei la ”Sfântul și Marele Sinod” din Creta de Mitropolitul Nafpaktosului și Sfântului Vlasie, Ierótheos Vlachos ( I I )

fbe568626592f51d7710aa7e072cbc51_xl

Comunicare depusă spre studiu la Actele întrunirii plenare a Sinodului Bisericii Greciei, din 23-24 noiembrie 2016. [ Prima partea aici https://graiulortodox.wordpress.com/2016/12/02/biserica-greciei-la-sfantul-si-marele-sinod-din-creta-de-mitropolitul-nafpaktosului-si-sfantului-vlasie-ierotheos-vlachos-i/ ]

de Mitropolitul Nafpaktosului și Sfântului Vlasie, Ierótheos Vlachos

a) Teoria neortodoxă despre ”Bisericile eterodoxe”
ierotheosMerită remarcat că după depunerea noii propuneri de către Delegația Bisericii Greciei, fără însă ca delegația să aibă vreo împuternicire din partea Sinodului Bisericii Greciei de a face modificări în deciziile acestuia, și după acceptarea hotărârii de către celelalte Biserici Ortodoxe, în esență nu au mai fost susținute următoarele hotărâri eclesiologice ale Sinodului nostru, cu excepția câtorva detalii, așa cum am prezentat acest lucru în alt text.
Propunerea finală a Bisericii Greciei la paragraful 6 a fost următoarea:
”Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor biserici și confesiuni creștine eterodoxe, fără a fi în comuniune cu ele…”.
Pentru început, menționez că nu cunosc încă exact cui aparține noua propunere, făcută în timpul nopții de vineri spre sâmbătă, dar îmi pot da seama că autorul acestei idei nu cunoaște învățătura dogmatică a Bisericii Ortodoxe Sobornicești-Universale (Katholiki), așa cum se va vădi mai jos.
Apoi, nu s-a acordat suficient timp pentru a fi studiată și evaluată nouă propunere de către Delegația noastră. Hotărârea a fost luată în câteva minute, într-o stare de tensiune și fără o discuție esențială pe subiect. S-a văzut că unii dintre arhierei cunoșteau conținutul noii propuneri înainte de a fi comunicată de către Arhiepiscop membrilor delegației, în ce mă privește, însă, o auzeam pentru prima oară în acel moment. Mai mult, s-a prezentat în presă că noua propunere este în spiritul hotărârii Sinodului Bisericii Greciei și, în cele din urmă, a fost înfățișată ca o victorie a Bisericii noastre.
Justificarea hotărârii este următoarea:
”Prin această modificare reușim să impunem o hotărâre sinodală care pentru prima oară în istorie limitează cadrul istoric al relațiilor față de eterodocși, nu în ființă, ci DOAR în denumirea istorică a acestora ca Biserici și Confesiuni creștine eterodoxe. Urmările eclesiologice ale acestei modificări sunt de la sine înțelese. Nu doar că nu influențează negativ într-un mod oarecare tradiția ortodoxă de veacuri, ci, dimpotrivă, eclesiologia ortodoxă este păzită în mod foarte clar”.
În Buletinul de Presă al Bisericii Greciei din ziua respectivă (25-6-2016) a fost formulată opinia că Delegația Bisericii noastre a făcut o nouă propunere ”în spiritul hotărârii Sinodului Bisericii Greciei”.

i) O proastă formulare a propunerii

Noua propunere formulată de către reprezentanții Bisericii Greciei, cu excepția mea, este problematică în următoarele puncte:
Mai întâi, noua propunere a alterat și alt cuvânt din hotărârea Sinodului Bisericii noastre. În hotărârea inițială, verbul ”recunoaște existența” fusese înlocuit cu verbul ”cunoaște”, în timp ce noua propunere a înlocuit pe ”cunoaște” cu ”acceptă”. Firește, după cum se poate vedea, altă greutate are verbul ”cunoaște” și alta verbul ”acceptă”. Așadar, există o diferențiere foarte clară față de hotărârea Sinodului și în acest punct.
Apoi, a fost înlocuit cuvântul ”ființă” prin cuvântul ”denumire”, ca și cum numele nu ar face trimitere la ”ființă”. Nu există nume fără ființă, pentru că, în acest caz, este exprimat un nominalism eclesial. Acest lucru nu poate fi acceptat nici în subiectele naționale și, din acest motiv, de pildă, Grecia refuză să recunoască denumirea de ”Macedonia” pentru ”Skopje”, cu toate că această denumire este folosită de Statul Skopje de mulți ani. După cum, de asemenea, Ciprul refuză să recunoască ”Republica Turcă a Nordului Ciprului”, cu toate că a trecut un interval de timp de când a fost cucerită de Turcia această regiune a Ciprului.
Mai mult, s-a afirmat că denumirea istorică este ”Biserici eterodoxe creștine”, deși acest lucru nu este menționat în mod constant în textele istorice. Grupările celor din afara Bisericii, în diferite texte, sunt denumite prin iconomie ”Biserici apusene”, dar nu ”Biserici eterodoxe”. Cuvântul ”eterodox” înseamnă ”eretic” și de aceea nici romano-catolicii, nici protestanții nu se autocaracterizează drept ”eterodocși”. Dimpotrivă, chiar, vedem contrariul în textele lor oficiale. Astfel, avem aici o expresie diplomatică, nu teologică, prin care sunt luați în derâdere deopotrivă și ortodocșii, și eterodocșii.

ii) Poziția ”Mărturisirii lui Chiril Lukaris” față de Biserică înșelată

Opinia că poate exista o Biserică eterodoxă, adică este înșelată, apare formulată în ”Mărturisirea lui Chiril Lukaris”, care a fost supusă unei foarte intense critici, pentru că Biserica nu se înșală, iar dacă vreo grupare creștină cade în înșelare, ea nu mai este Biserică.
Se pare că ”Mărturisirea Lukariană” a fost alcătuită de calviniștiîn polemica lor împotriva latinilor și a fost adoptată însă de Patriarhul Chiril Lukaris al Constantinopolului și publicată sub numele lui. ”Mărturisirea Lukariană” a fost condamnată de Sinoadele ortodoxe ale secolului al XVII-lea.
Între altele, scrie în această Mărturisire: ”căci este adevărat și sigur că atât timp cât Biserica este pe această cale ea poate păcătui și poate alege minciuna în locul adevărului” .
Sinodul de la Constantinopol, din 1638, l-a anatemizat pe Patriarhul Chiril Lukaris pentru opinia lui că Biserica poate păcătui, poate cădea în înșelare și poate alege minciuna în locul adevărului .
Același lucru l-a hotărât și Sinodul de la Constantinopol și de la Iași din 1642, care a declarat că sunt ”străine” ”Bisericii noastre, Răsăritene și Apostolice, a lui Hristos” toate cele cuprinse în ”Mărturisirea” atribuită Patriarhul Chiril, în care, între altele, se făcea confuzie ”între Biserica pământească și Biserica din ceruri” și în care se pare că e posibil ca Biserica să păcătuiască .
Cum, deci, putem să considerăm Biserica un rejeton eretic și să o mai numim și eterodoxă, adică Biserică înșelată? E foarte clar că ne aflăm într-o dilemă: fie există o Biserică fără învățături eretice, care îi mântuiește pe oameni, fie avem o grupare eretică, ce nu poate fi numită ”Biserică”. Alăturarea acestor două cuvinte – ”Biserică” și ”eterodoxă” – într-o expresie unitară, în care ”eterodoxă” este atributul ”Bisericii”, constituie o eroare, pentru că, în cazul acesta, sunt luați în derâdere și ortodocșii, și eterodocșii.

iii) Concepția protestantă despre unitatea ontologică și divizarea istorică a Bisericii, adică despre Biserica văzută și nevăzută
Noua expresie, propusă de Biserica noastră și adoptată de toate celelalte Biserici Ortodoxe prezente, cu aplauze chiar, interpretată din perspectiva întregului spirit al textului, este pur protestantă și exprimă o ”eclesiologie nestoriană”. Afirmația aceasta poate părea foarte gravă, dar ea este justificată din toate punctele de vedere în cele ce vor fi menționate în continuare.
În textul final care a fost votat de către toți Întăi-stătătorii, după ce Delegația noastră și-a depus propunerea, scrie:
”Potrivit naturii ontologice a Bisericii, unitatea sa nu poate fi tulburată. Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor biserici şi confesiuni creştine eterodoxe…”.
Vom face în continuare o scurtă analiză pentru a dovedi caracterul eretic și antiortodox al acestei fraze.
Pentru început, ce înseamnă ”natură ontologică”? Cuvântul ”ontologie” trimite la teoria ideilor a lui Platon și Aristotel și probabil a fost preferată această expresie pentru a denumi unitatea reală, nu cea aparentă. Și această concepție se regăsește în teoriile protestante despre Biserică.
În continuare, se face o distincție indirectă, dar clară între Biserică și Biserica Ortodoxă. Cu alte cuvinte, scrie că unitatea, potrivit firii reale a Bisericii, ”nu poate fi tulburată”, dar cu toate acestea, ”Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică…”. E ca și cum una ar fi Biserica, a cărei unitate nu este tulburată, și alta Biserica Ortodoxă și ”Bisericile eterodoxe creștine”, care sunt divizate. Acest lucru îmi amintește de principiul fenomenologiei secolului al XX-lea, care examinează lucrurile după cum apar ele (phainontai), delimitându-le de orice idee, imagine, judecată, formate în jurul acestora. Adică, văd lucrurile așa cum apar ele oamenilor și încearcă să vadă esența lor.
Însă, acest lucru trimite la teoria despre Biserica nevăzută, care este unită, și Biserica văzută, care este divizată, teorie răspândită în lumea protestantă și care apare în textele Consiliului Mondial al Bisericilor.
Pentru a explica acest lucru trebuie menționat că reformații, după ce s-au rupt de Papă, au vrut să definească ce este exact unitatea Bisericii și cum pot fi caracterizate toate aceste grupări creștine locale în relație cu Biserica cea Una, Sfântă, Universală/Sobornicească și Apostolică. După cum se vede, atunci a existat o serioasă problemă eclesiologică legată de autodefinirea grupărilor creștine rupte de Roma. Astfel, au creat teoria despre Biserica văzută și Biserica nevăzută.
În această perspectivă, unitatea Bisericii nevăzute este un dat, mădularele acesteia există pretutindeni, numai Dumnezeu le cunoaște, întocmai ca luminile unui mare oraș care ies la iveală doar când sunt aprinse, seara, și luminează în întuneric, în timp ce toate Bisericile istorice văzute sunt divizate.
În mod clar, deci, distincția dintre unitatea ontologică a Bisericii și denumirea istorică și existența Bisericilor eterodoxe trimite la această teorie protestantă, care este inadmisibilă din punct de vedere ortodox. Deoarece, în eclesiologia ortodoxă, Biserica este deopotrivă văzută și nevăzută, și nu există o despărțire între aceste două forme ale Bisericii. Biserica este ”Sinod al cerului și al pământului”. În acest sens, Sfințitul Gură de Aur remarcă:
”O, daruri ale lui Hristos! Sus slavoslovesc oștirile îngerilor, jos oamenii, ce slujesc în biserici, urmează aceeași slavoslovie asemeni acelora. Sus Serafimii strigă cu glas mare cântarea întreit-sfântă, jos a oamenilor mulțime pe aceeași o înalță, are loc prăznuire de obște a celor cerești și a celor pământești. O mulțumire, o bucurie, o săltare veselitoare! Pe aceasta a alcătuit-o pogorârea cea negrăită a Stăpânului, pe aceasta a împreună-împletit-o Duhul cel Sfânt, armonia ei de glasuri s-a împreună-armonizat prin bunăvoirea Părintească; de sus este buna ritmare a cântărilor și, fiind mișcată de Sfânta Treime ca de un arcuș al cuiva, scoate cântarea cea veselitoare și fericită, cântarea cea îngerească, simfonia fără sfârșit. Acesta este rostul osârdiei de aici, acesta, rodul adunării noastre” .
Concret, Jean Calvin, în cartea sa Christianae Religionis Institutio (1536), pune bazele distincției dintre Biserica văzută și cea nevăzută. Biserica nevăzută se referă la faptul că doar Dumnezeu cunoaște care sunt adevărații membri ai Trupului Său, lucru pe care oamenii nu-l pot constata cu certitudine. Scrie: ”Dumnezeu își păzește Biserica în chip minunat, ținând-o ascunsă”. În paralel, vorbește despre ”Biserica văzută”, ”așa cum o văd oamenii, care sunt supuși greșelilor”.
Mai clar se exprimă Ulrich Zwingli asupra distincției dintre Biserica văzută și cea nevăzută, în cartea sa Expositio Fidei (1531).
În capitolul al VI-lea al Expunerii sale, intitulat ”Biserica”, vorbește despre Biserica văzută și Biserica nevăzută. Potrivit acestuia, Biserica nevăzută este cea care se pogoară din cer, care Îl recunoaște și Îl îmbrățișează pe Dumnezeu în lumina Duhului Sfânt. ”Din această Biserica fac parte toți credincioșii, de pe toată fața pământului”. Este numită ”Biserică nevăzută” ”nu pentru că credincioșii sunt nevăzuți, ci pentru că cei ce cred nu sunt distinși de ochii oamenilor. Credincioșii sunt cunoscuți doar de Dumnezeu și de ei înșiși”.
În continuare scrie că în Biserica văzută ”nu este Papa Romei și toți cei care poartă tiare, ci toți cei care, din toată lumea, s-au înrolat sub Hristos (prin botez). Între aceștia sunt cuprinși toți cei care se numesc creștini, fie și în mod greșit, pentru că n-au nici o credință în ei. Prin urmare, în Biserica văzută există unii care nu sunt membri ai Bisericii alese și nevăzute”.
Vladimir Lossky, referindu-se la această învățătură a protestantismului, scrie că o asemenea concepție reprezintă un ”nestorianism eclesiologic”, pentru că toate ereziile hristologice ies la iveală în învățătura despre Biserică. De asemenea, există și concepția contrară, caracterizată drept ”monofizitism eclesiologic”. Despre primul caz scrie:
”Astfel, vom vedea apărând un nestorianism eclesiologic, rătăcirea celor care vor să despartă Biserica în două ființe distincte: Biserica cerească, nevăzută, singura adevărată și absolută, și Biserica (sau, mai degrabă, bisericile) pământească, nedesăvârșită și relativă, care rătăcește în întuneric, în societăți omenești care caută să se apropie, pe măsura puterilor lor, de desăvârșirea cerească” .
Nikos Matsoukas, comentând această opinie a protestanților, scrie:
”Biserica lui Hristos în nici un chip nu poate fi concepută ca identificându-se cu comunitățile protestante. Concepția aceasta este acceptată fără rezerve de toți teologii ortodoxiei protestante. Biserica lui Hristos este ceva mai larg și mai universal. De aceea, nu vorbesc niciodată de ieșirea din Biserică. Nu cunosc hotarele acesteia și niciodată nu se hazardează să spună că ar fi în afara Bisericii un frate al lor, care a fost condamnat de Biserică. În cazul respectiv, Biserica nevăzută, care se distinge radical, potrivit teologiei protestante, de Biserica văzută, stăpânește irezistibil în gândirea și viața protestanților… În orice caz, stăpânirea Bisericii nevăzute asupra tuturor faptelor omenești și a evenimentelor istorice slăbește importanța Bisericii văzute. De aceea, și ulterior, și în zilele noastre, protestanții vorbesc cu multă ușurință de multe Biserici văzute particulare și doar de o singură Biserică nevăzută. Din acest principiu a rezultat teoria ramurilor, care s-a dezvoltat în sânurile ecumenismului contemporan. Cu toate că protestantismul de azi a trecut prin multe faze evolutive și se poate adapta cu ușurință, se pare că manifestă o simpatie specială pentru învățătura despre distincția și diferențierea radicală dintre Biserica văzută și cea nevăzută” .
Prin urmare, opinia că, potrivit naturii ontologice a Bisericii, unitatea acesteia nu poate fi tulburată, dar potrivit denumirii istorice există și alte Biserici eterodoxe creștine, care nu se află în comuniune cu aceasta, reflectă această învățătură protestantă despre Biserica văzută și cea nevăzută. Aceasta este baza teoriei ramurilor, că, altfel spus, toate Bisericile creștine, inclusiv Biserica Ortodoxă, sunt ramuri ale aceluiași copac și că toți se află în căutarea unității. Esența acestei opinii este că Biserica nevăzută este unită, în timp ce Bisericile văzute sunt divizate și supuse greșelilor.
Părintele Ioannis Romanidis învață:
”Biserica este văzută și nevăzută, adică este alcătuită din cei care se nevoiesc pe pământ și din cei care se află în ceruri, adică, din cei care s-au încununat cu slava lui Dumnezeu. La protestanți predomină părerea că Biserica este doar nevăzută, în timp ce Taina Botezului și a Dumnezeieștii Euharistii sunt doar acte simbolice și că doar Dumnezeu îi cunoaște pe adevărații membri ai Bisericii. Dimpotrivă, Biserica Ortodoxă subliniază și elementul văzut al Bisericii. În afara Bisericii nu există mântuire” .
Prin urmare, noua propunere pe care a depus-o prin majoritate Delegația noastră în Creta este problematică și neortodoxă.

iv) Întrebări eclesiologice

În cele din urmă, este nefondat triumfalismul unora exprimat după impunerea noii propuneri de către majoritatea Delegației Bisericii Greciei și acceptarea ei de către toate Bisericile participante, anume că pentru prima oară se face referire sinodală la creștinii din afara Bisericii nu din punct de vedere teologic, ci doar istoric.
Și este nefondat, pentru că, în afara altor aspecte, textul nu este teologic, ci în principal diplomatic. Există încă puternice contradicții legate de ce anume sunt creștinii orientali și occidentali din afara Bisericii. Multe sunt întrebările:
Creștinii din afara Bisericii Ortodoxe aparțin unor Biserici canonice sau eterodoxe? Și atunci de ce continuă să fie numite ”Biserici surori”? De ce în alt punct al textului sunt numiți doar ”restul creștinilor” sau ”restul lumii creștine”? De ce, în același text, într-un loc sunt caracterizați ca ”Biserici și Confesiuni neortodoxe”, care s-au abătut de la adevărata credință a Bisericii celei Una, Sfinte, Universale-Sobornicești și Apostolice? Cum se justifică toate aceste expresii diferite în același text și cum textul acesta poate avea identitate teologică? Nu trebuia ca textul acesta să aibă o terminologie unitară în caracterizarea creștinilor din afara Bisericii Ortodoxe? Conținutul textului nu trebuia să corespundă titlului acestuia?
Același lucru se poate observa și cu referire la unitatea Bisericii. Într-un punct se spune că unitatea Bisericii nu poate fi tulburată; în altul că Biserica Ortodoxă cunoaște obstacolele din evoluția dialogului cu ceilalți creștini ”în calea unei înţelegeri comune a tradiţiei Bisericii primare”; în alt loc, Consiliul Mondial al Bisericilor, alături de celelalte organisme interortodoxe, ”îndeplinesc o misiune importantă pentru promovarea unităţii lumii creştine”; în alt loc, că Biserica Ortodoxă este conștientă că ”mişcarea pentru restaurarea unităţii creştinilor ia forme noi”. Ce este valabil din toate astea? Unitatea Bisericii este un dat sau ne aflăm în căutarea ei?
Singurul lucru pe care pot să-l spun este că textul acesta nu numai că nu este teologic, dar nici măcar nu este clar, nu are perspective și baze clare, este un text diplomatic. Așa cum s-a scris, este un text caracterizat de o diplomatică neclaritate creatoare. Iar ca text diplomatic, nu îi mulțumește nici pe ortodocși, nici pe eterodocși. Nu pot să pricep cum l-ar putea accepta ceilalți creștini, pe care îi numește în același timp ”eterodocși”, adică eretici, ”restul creștinilor”, dar și ”frați”, după cum, de asemenea, în același text sunt numiți deopotrivă ”Biserici eterodoxe” și ”Biserici surori”.
Toate aceste probleme există în acest text, pentru că nu este un text finalizat, asupra căruia să se poată lua o decizie și să poată fi semnat, de vreme ce chiar până seara târziu, în ziua de sâmbătă, 25 iunie, încă se lucra la el, atât pe textul grecesc, cât și pe traducerile în celelalte limbi.
În punctul acesta îmi amintesc de acel pasaj din Sfântul Marcu Evghenicul, în care spune: ”niciodată, omule, să nu îndrepți cele bisericești prin calea de mijloc. Nu există cale de mijloc între adevăr și minciună, ci, așa cum cel ajuns în întuneric are nevoie de lumină, așa am putea spune pe bună dreptate că acela care s-a abătut puțin de la adevăr este supus minciunii” .

v) Consiliul Mondial al Bisericilor

Aceste întrebări au legătură cu Consiliul Mondial al Bisericilor (C.M.B.). Concret:
La paragraful 19 al textului cu titlul ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, care a fost acceptat la Sinodul din Creta, se face referire la premisele Declarației de la Toronto (1950), care, așa cum scrie în textul sinodal: ”sunt de o importanţă capitală pentru participarea ortodoxă la acest Consiliu”, iar la paragraful al 17-lea al aceluiași text se vorbește despre ”criterii fixate” care au fost propuse de Comisia Specială, ”conform mandatului Conferinţei interortodoxe de la Tesalonic (1998)”.
Legat de subiectul de la paragraful 19, am citit Declarația de la Toronto a Comisiei Centrale a Consiliului Mondial al Bisericilor, în limba engleză și în limba greacă, și am constatat că, în afara paragrafului la care se referă și textul sinodal, există și alte paragrafe, care însă nu pot fi acceptate din punct de vedere ortodox. Între altele se menționează că C.M.B. cuprinde Biserici care cred că Biserica este în esență nevăzută și Biserici care cred că unitatea văzută este esențială; se face o distincție între trupul văzut și trupul mistic al Biserici; că în afara câtorva excepții Bisericile acceptă că este valabil Botezul săvârșit de celelalte Biserici; că Bisericile membre ale C.M.B. recunosc la celelalte Biserici ”elemente de Biserică adevărată”, ”urme de Biserică”, și pe această Declarație se sprijină Mișcarea Ecumenică; că toate Bisericile recunosc că ”există membri ai Bisericii extra muros, că aceștia aparțin Bisericii aliquo modo și că există chiar și ”biserică în afara Bisericii” (ecclesia extra ecclesiam) etc. Cu alte cuvinte, în C.M.B. domină în mod foarte clar opinia neortodoxă despre Biserica văzută și Biserica nevăzută, care răstoarnă întreaga eclesiologie ortodoxă.
În ce privește al doilea subiect, anume că la paragraful 17 se vorbește despre hotărârea Comisiei Speciale, și acolo există o problemă. Cei care se ocupă cu aceste lucruri, știu că a avut loc o Conferință Interortodoxă la Tesalonic (29 aprilie – 2 mai 1998), cu tema ”Evaluări ale datelor mai recente din relațiile dintre Ortodoxie și Mișcarea Ecumenică”, la care reprezentanții tuturor Bisericilor Ortodoxe au propus, în perspectiva convocării C.M.B. la Harare, ca ”C.M.B. să fie supus unei reorganizări radicale, așa încât să existe posibilitatea unei mai depline participări ortodoxe”. S-a propus, deci, să se facă modificări în ce privește adunările liturgice și rugăciunile comune, precum și în procedura de vot. Și a declarat că, dacă nu au loc schimbări radicale, ”este posibil ca și alte Biserici Ortodoxe, după modelul Bisericii Georgiei, să se retragă din Consiliu”.
În urma acestei propuneri a Bisericilor Ortodoxe, Adunarea Generală a C.M.B. de la Harare (Zimbabue) a alcătuit o Comisie Specială pentru a studia subiectul, iar textul final al acestei Comisii a fost acceptat aproape în unanimitate la ședința Comisiei Speciale a C.M.B. din 2002.
Dacă citește cineva textul acesta, pe care l-au semnat și reprezentanții noștri, rămâne surprins constatând ce cuprinde legat de chestiunile de eclesiologie, rugăciunea în comun, slujirea euharistică, luarea deciziilor prin consens (consensus) etc.
În acest text se vorbește despre rugăciunea comună ”confesională” și ”interconfesională” de la Adunările C.M.B., și prin aceste rugăciuni ”Bisericile au trăit progresul către unitate, iar unii au ajuns chiar și la acorduri ce au condus la «comuniunea deplină»; se vorbește despre ”slujire euharistică”, care este săvârșită de ”frăția Bisericilor C.M.B.”; despre faptul că ”unele Biserici au «altarul deschis» pentru toți cei care Îl iubesc pe Domnul”; despre ”Biserici ospitaliere” care conslujesc etc. Se mărturisește că ”slujirea liturgică se află în centrul identității noastre creștine. Cu toate acestea, în slujirea liturgică descoperim, de asemenea, și ruptura dintre noi. În cadru ecumenic, rugăciunea în comun poate să fie o sursă și de bucurie, și de tristețe”; se vorbește despre ”limbajul cuprinzător” din slujirea comună; despre faptul că ”fiind pelerini care parcurgem împreună drumul duhovnicesc, participăm ca egali la rugăciunea comună interconfesională” pentru ”frățietatea bisericilor din C.M.B.” etc.
Tot ce apare în ghilimele este menționat în textele aprobate de Comisia Specială a C.M.B. și în fapt exprimă poziția protestantă despre Biserica văzută și Biserica nevăzută. Iar hotărârile Comisiei Speciale, care au fost validate de C.M.B., au fost introduse acum la paragraful 17 al textului care a fost aprobat de Sinodul din Creta.
Este în toate privințele îndreptățită opinia Înaltpreasfințitului Mitropolit de Peristeri, Hrisostom, așa cum a fost ea formulată la întrunirile celei de-a III-a Conferințe Panortodoxe Presinodale (1986), când s-a discutat textul despre relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine, și anume problema Consiliului Mondial al Bisericilor. A spus:
”Trebuie ca Sfântul și Marele Sinod să se ocupe și să hotărască dacă și în ce măsură este folositor pentru Biserica noastră Ortodoxă să se revină la vechiul sistem al declarațiilor separate. Pentru că astăzi textele C.M.B. sunt și ortodoxe, și protestante, și orice altceva. Sunt texte sincretiste, care îi mulțumesc pe toți și nu mulțumesc, de fapt, pe nimeni. Cred cu smerenie că vom aduce mai mari servicii unității Bisericii printr-o declarație având caracter dogmatic ortodox” .
Nu voi scrie mai multe pe această temă, dar o voi analiza într-un alt text al meu. Ceea ce trebuie semnalat este că, din păcate, atunci când în mai 2016 Sinodul Bisericii Greciei, adunat în ședință plenară, a decis prin majoritate să rămânem membri ai C.M.B., nu era pe deplin informat despre începutul, evoluția și situația actuală care domină în C.M.B. Cred că e cazul ca la un moment dat să se prezinte în Sinod o comunicare argumentată despre ce anume este C.M.B.-ul.

Concluzie

Este clar și ușor de constatat că un Sinod ortodox nu poate să adopte o asemenea propunere ca aceea pe care a făcut-o Delegația Bisericii Greciei, pentru că aceasta ar implica acceptarea erorii teologice de a se vorbi despre ”Biserici” care sunt ”eterodoxe”, adică eretice și înșelate. De asemenea, ar valida teoria neortodoxă despre Biserica văzută și Biserica nevăzută, adică teoria unei ”eclesiologii nestoriene”, care este baza teoriei ramurilor, lucru care a fost condamnat de Marile Sinoade Ortodoxe din secolul al XVII-lea.

noiembrie 2016

 http://parembasis.gr/index.php/el/menu-prosfata-arthra-apopseis/4679-2016-11-26
Traducere: Tatiana Petrache pentru Atitudini.

Sursa: http://www.atitudini.com/2016/12/biserica-greciei-la-sfantul-si-marele-sinod-din-creta-iii-de-mitropolitul-nafpaktosului-si-sfantului-vlasie-ierotheos-vlachos/#more-8823

Gheron Savva – Mesaj legat de existența sau non existența Harului Sfântului Duh în Bisericile Ortodoxe. Preoții care au oprit pomenirea sa nu judece!

Lasă un comentariu


Gheron Savva

Mesaj legat de existența sau non

existența Harului Sfântului Duh în Bisericile Ortodoxe 

Preoții care au oprit pomenirea sa nu judece!

Semnarea documentelor controversate în Creta a adus tulburare în Bisericile Locale care au adoptat erezia ecumenista. In aceasta situație este si Biserica României.

savvas-leuriotis

Cu multa dragoste  si respect pentru cei care se lupta si privegheaza pentru Dreapta Credinta, crestini ortodocsi neadormiti luptatori ai lui Hristos Dumnezeu, Cel pe care Il slavim si laudam in chip binecredincios, doresc sa subliniez un lucru esential pe care cu multa intrebare pe la marii batrani, ce nu se fac cunoscuti lumii, ci ne-au trimis pe noi, cu binecuvantata ascultare, ca sa va transmitem gandurile luminate prin rugaciune si multa sfatuire si smerenie si anume despre existenta Harului Sfantului Duh in Sfintele Taine ale Bisericilor Ortodoxe Locale, daca mai lucreaza Dumnezeu in Tainele savarsite de ei sau nu. Asa cum stim, pana la condamnarea lui Nestorie, Patriarhul Constantinopolului, Sfintii si de Dumnezeu insuflatii Parinti ai Sinodului al III-lea Ecumenic au primit ca fiind lucratoare toate hirotoniile si slujbele savarsite de Nestorie pana in momentul condamnarii lui si a ereziei lui de catre Sfantul Sinod, chiar daca acesta propovaduia erezia in public si o impunea prin forta si violenta. De aceea si noi credem ca in Sfanta Liturghie savarsita in Bisericile unde s-a semnat Creta, Duhul Sfant vine si preface painea in Trupul  si vinul in Sangele lui Hristos.

  Sfanta Impartasanie, asa cum stiti,  se da unora spre iertarea pacatelor si spre viata vesnica iar altora se da spre osanda. Hristos este foc care pe unii ii lumineaza iar pe altii ii arde. Credinciosii care, cunoscand blasfemia semnata in Creta, se impartasesc cu Preacuratele Taine din mana celor care au semnat in Creta sau a preotilor care pomenesc pe episcopii care au semnat in Creta,  sau sunt deacord cu Creta, incurajand astfel pe episcopii care s-au lepadat de Hristos in Creta, ca si cum nimic nu s-a petrecut, aceia se impartasesc cu Hristos spre osanda lor, aratand nepasarea lor fata de Adevarul lui Hristos, aratand prin impartasirea din mana lor ca au aceiasi credinta cu ecumensitii si ajutand la raspandirea molimei ecumeniste.
 Cei care datorita varstei, a nepriceperii, cei care deabia acum descopera Biserica lui Hristos, cei care sunt lipsiti de cunostinta asupra marii tradari petrecute, se impartasesc cu evlavie si cu frica de Dumnezeu, nimic stiind de lepadarea ierarhilor prin semnatura lor la Creta, aceea se impartasesc spre iertarea pacatelor si spre viata de veci.
 Este de dorit, ca cei credinciosi marturisitori, monahi si mireni, sa stam acasa pentru Hristos si sa ne facem randuiala cu lacrimi, sau sa mergem sute de kilometri sa ne impartasim continuu cu Sfintele Taine din mana celor care nu pomenesc pe ierarhii care accepta pseudo-Sindoul din Creta decat sa dam exemplu rau si sa incurajam pe cei care s-au lepadat de Hristos. Sunt Biserici Locale care nu au mers in Creta: Biserica Rusa, Biserica Bulgara, Biserica Antiohiana, Biserica Georgiana, sau mitropolii din toata lumea ortodoxa  care resping public pseudo sinodul din Creta si in acelasi timp exista parinti ce au intrerupt pomenirea ierarhilor care au mers in Creta sau au acceptat Sinodal pseudo Sinodul din Creta. Sa gasim solutia cea mai buna pentru fiecare caz in parte si astfel, daca avem Biserica ce nu accepta Creta, nu accepta panerezia ecumenista,  sa ne luam merinde Painea cea Cereasca, adica sa ne impartasim, mirenii, macar toate sambetele si dumincile iar monahii de 3, 4 ori pe saptamana daca este cu putinta si nu suntem legati cu epitimii datorita pacatelor mari(avorturi, preacurvii, vrajitorie, etc) Asa e randuiala Sfintilor Parinti Colivazi care au reinviat invatatura patristica si porunca de a ne cumineca, daca avem Biserica.
Preotii care au oprit pomenirea sa nu judece, sa nu-i acuze pe cei care nu au oprit-o ci sa-i primeasca cu multa dragoste la Sfintele Liturghii si sa conslujeasca ei, cu condita ca atunci cand conslujesc sa nu pomeneasca pe ierarh. Parintii care nu pomenesc sa nu stea retrasi si ascunsi ci sa iasa la marturisire. Intreruperea pomenirii este doar inceputul luptei si o forma a ei, nu finalul luptei. Datoria noastra este sa marturisim incontinuu. Preotul care a oprit pomenirea este dator sa faca acest lucru public(oprirea pomenirii) si sa isi instiinteze episcopul de care apartine canonic.Altfel este ca si cum nu a oprit pomenirea, si nu are valoare de marturisire. Preotii care nu pomensc sa nu faca selectii intre credinciosi, ci sa-i primeasca pe toti cu dragoste.
Preotii care nu pomenesc sa aiba dragoste si mila, si mult discernamant, rabdare si lumina.Asa cum Dumnezeu iconomiseste cu dragoste si asteapta pe toti sa se intoarca la Adevar, asa si parintii nepomenitori sa astepte pe toti cu dragoste si sa nu apara duh de cearta, de ura, de raceala si alte patimi care daca vor birui, arata ca nu a fost bineplacuta lui Dumnezeu jertfa nepomenirii. Marturisirea fara dragoste si mila si fara discernamant ucide, duce la schisme si dezbinari.
   Dragostea toate le rabda, toate le crede, toate le nadajduieste asa cum spune Sf. Apostol Pavel. Nu toti pot opri pomenirea, nu toti credinciosii au aceeasi credinta si putere de marturisire, nu toti au aceeasi putere de intelegere, de aceea noi sa-i asteptam pe toti si sa fim in urma tuturor. Sa fim noi anatema, sa fim noi cei mai huliti, decat sa pierdem un suflet, pentru care vom da raspuns in fata lui Dumnezeu.
Sa ne gandim la scopul lucrarii noastre (de intrerupere a pomenirii si marturisire) anume de a se reveni la Adevar, de a se inmuia episcopii si de a le trezi constiinta prin jertfa si fermitatea noastra si a poporului drept credincios.
    Ma rog cu lacrimi lui Dumnezeu pentru care ma nevoiesc in pustia aceasta a Sfantului Munte si pentru care, din ascultare, mai ies in lume pentru a spune mesajul parintilor, asa cum ei mi-au poruncit, ca iubitorul de oameni Hristos Domnul, Fiul Tatalui cel mai inainte de veci sa va tina uniti in credinta si dragoste, caci altfel litera moarta ucide, dar Duhul da viata.
 
Gheron Sava Lavriotul
Sfanta Manastire Marea Lavra, Sfantul Munte
poate fi contactat in limba engleza la nr de telefon 00306947011111
Traducere Pr. Matei Vulcanescu
 
note:
  • Această poziție a părintelui Sava Lavriotul este dealtfel și a ierarhilor greci anti-Creta.
  • Strajerii Ortodoxiei, Papadakis- pagina 102 Cuviosul Ipatie si multi preoti  au oprit pomenirea lui Nestorie inainte de a fi condamnat de Sinodul III-Ecumenic

Graiul Ortodox

Mitropolia Moldovei face presiuni și cere repomenirea la Sfintele Liturghii a Mitropolitului Teofan pe motiv că acesta nu ar fi căzut în erezia ecumenistă

Lasă un comentariu


preoti-de-caritate-1

Mitropolia Moldovei face presiuni și cere repomenirea la Sfintele Liturghii a Mitropolitului Teofan pe motiv că acesta

nu ar fi căzut în erezia ecumenistă

Consiliul duhovnicesc al Mănăstirii Sihăstria s-a reunit în data de 05.12.2016, ca să examineze tulburările care au apărut în unele schituri ale mănăstirii datorită interpretării greşite a hotărârilor Sinodului din Creta din 2016.

S-a constatat că printre cei afectaţi de aceste tulburări a fost şi Ieroschimonahul Simeon Zaharia de la Schitul Poiana lui Ioan, care a fost dezinformat în decursul timpului de către mai multe persoane.

Cu o zi înaintea acestui consiliu, părinţii mănăstirii l-au cercetat pe Părintele Simeon şi i-au pus la îndemână mai multe informaţii şi documente despre Sinodul din Creta, precum şi concluziile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din data de 29 octombrie 2016. Astfel Părintele Simeon a remarcat şi apreciat Concluziile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, că Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe nu a formulat dogme noi, canoane noi sau modificări liturgice, ci a mărturisit faptul că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească a lui Hristos. De asemenea, s-a luat act de faptul că textele pot fi explicitate, nuanțate sau dezvoltate de către un viitor Sfânt și Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe. Explicitarea acestora și redactarea altor documente sinodale cu teme diferite nu trebuie realizate, însă, sub presiunea timpului, ci, în cazul în care nu există consens panortodox, ele trebuie amânate și perfecționate până când se va realiza un consens.

Această informare a dus la buna înţelegere a situaţiei privind consecinţele lucrărilor Sinodului din Creta şi liniştirea sufletească a Părintelui Simeon Zaharia, acesta recomandând tuturor pomenirea Ierarhului său, IPS Teofan.

Consiliul duhovnicesc al mănăstirii noastre, ca reprezentant duhovnicesc al obştii sale, sprijină unitatea Bisericii, pe ierarhul său – IPS Teofan – şi întregul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, considerând nejustificată reacţia unor clerici şi credincioşi de neascultare faţă de Biserică şi de ierarhii săi canonici.

Video cu Ieroschimonahul Simeon Zaharia de la Schitul Poiana lui Ioan despre acest subiect

Mărturisire de credinţă antiecumenistă a comunităţii Schitului Rădeni, Neamţ din cadrul Mitropolia Moldovei

 http://radenipastraveni.mmb.ro/program-liturgic-85

Prea Cuvioase Părinte Exarh,

Prea Cuvioase Părinte Stareţ,

În ultimele săptămâni Schitul “Sfânta Cuvioasa Parascheva” img_6774de la Rădeni, Neamţ, a fost ţinta unor presiuni exercitate de la nivelul Centrului eparhial, cu scopul de a determina reluarea pomenirii ierarhului sau, în caz contrar, părăsirea schitului de către preoţii slujitori şi înlocuirea lor cu alţii. Vă adresăm acest memoriu cu speranţa că va reuşi să explice poziţia noastră, în aşa fel încât aceste presiuni să înceteze, iar vieţuitorii schitului Rădeni şi credincioşii care îşi găsesc refugiu spiritual aici să poată participa în linişte la slujbe şi la viaţa duhovnicească a aşezământului.

În vara acestui an, în localitatea Kolimbari, în insula Creta, s-a desfăşurat ceea ce s-a numit “Marele şi Sfântul Sinod”, o întâlnire care s-a dorit a fi panortodoxă şi şi-a propus cu emfază “să manifeste unitatea sinodală a Ortodoxiei”, dar a produs, prin deciziile sale, o dezbinare fără precedent în rândul Sfintelor Biserici Ortodoxe. Adunarea din Creta a adoptat hotărârea eretică de introducere în Ortodoxie, ca mod de gândire eclesiologică şi acţiune misionară, a ecumenismului, ideologie condamnată ca erezie şi panerezie de sfinţi ai Bisericii, precum sfântul Ignatie Brancianinov, sfântul Ioan Iacob Hozevitul, sfântul Iustin Popovici, sfântul Nicolae Velimirovici, sfântul Paisie Aghioritul, de teologi renumiţi, precum părintele academician preot profesor Dumitru Stăniloae, părintele Serafim Rose, de duhovnici recunoscuţi precum părintele Iustin Pârvu, părintele Ilie Cleopa, părintele Arsenie Papacioc, de sinoade locale, precum sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse din Exil, sinodul Bisericii Ortodoxe Georgiene, sinodul Bisericii Ortodoxe Bulgare. Întreg documentul “Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine” este o recunoaştere şi o parafare a ecumenismului ca nou mod de gândire eclesiologică în Ortodoxie, prin acceptarea celorlalte comunităţi creştine ca “biserici”, prin ratificarea premiselor eclesiologice ecumeniste ale Declaraţiei de la Toronto, considerate “de importanţă capitală pentru participarea Bisericii Ortodoxe la Consiliul Mondial al Bisericilor”, în ciuda faptului că aceste premise eclesiologice sunt cu totul eretice, vorbind despre “adevărata Biserică”, “Sfânta Biserică Catolică pe care o mărturisesc Crezurile”, expresii care se referă la o entitate religioasă inspirată de ideologia protestantă, pe care CMB încearcă să o realizeze sub sloganul “unităţii Bisericii”, cu participarea şi a unor ierarhi şi clerici ortodocşi. Documentul sinodal mai sus menţionat acceptă dreptul membrilor CMB de a nu recunoaşte Biserica Ortodoxă ca fiind Biserica mântuitoare şi chiar de a nu o recunoaşte nici măcar ca “Biserică deplină şi în adevăratul sens al cuvântului[1]. Acelaşi ecumenism l-au propus sinodalii din Creta şi în relaţiile familiale, prin acceptarea căsătoriilor mixte, şi chiar în maniera de înţelegere a postului, prin lăsarea la latitudinea Bisericilor locale a modului de aplicare a pogorămintelor referitoare la acesta[2], afectând astfel practica unitară de până acum a Ortodoxiei. În privinţa raporturilor cu lumea, în loc să prezinte Biserica Ortodoxă ca pe o ancoră morală şi spirituală într-o lume debusolată şi complet tulburată, documentul referitor la relaţiile cu lumea prezintă Biserica Ortodoxă ca pe o instituţie internaţională oarecare, angrenată în procesul globalizării şi al realizării distopiei paradisului terestru pe care îl propovăduieşte societatea materialist-ateistă din zilele noastre. Nu în ultimul rând, în Creta s-a încercat schimbarea conceptului de sinodalitate, de la modelul propus de primele nouă sinoade ecumenice (cele şapte sfinte sinoade “clasice” şi sinodul Sfântului Fotie şi cel al Sfântului Grigore Palama) şi de 2000 de ani de vieţuire sinodală a Bisericii, la un model papalist, în care egalitatea harică a episcopilor nu mai este respectată (prin modul în care a fost conceput procesul de adoptare a deciziilor sinodale), iar poporul nu mai are niciun rol în receptarea hotărârilor din Creta şi ale celor ale sinoadelor ce vor veni. Vocea pliromei a fost amuţită de prevederile art. 22 al documentului despre relaţiile cu ansamblul lumii creştine, în care se dă de înţeles că cine se opune “sinodului” din Creta şi ecumenismului în general este un “fanatic”, un “taliban” şi chiar un “pretins ortodox”. În felul acesta, aşa cum s-au asigurat că disidenţa episcopală faţă de deciziile sinodului nu va influenţa decizia finală a Bisericii Autocefale căreia aparţine episcopul disident[3], “sinodul” s-a asigurat şi că procesul de receptare de către pliroma merge fără dificultăţi, prin etichetarea apriori a celor ce ar putea contesta hotărârile sale sau ar aplica prevederile canonice de întrerupere a pomenirii ierarhului în astfel de situaţii ca “schismatici” şi „duşmani ai unităţii Bisericii”.

Hotărârile “sinodului” din Creta au fost contestate şi considerate ca problematice, adică eretice, de teologi de renume, precum profesorul Dimitrios Tselenghidis, protopresbiter prof. Theodoros Zisis, de peste 30 de episcopi participanţi în Creta, de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare, de Sfântul Sinod al Bisericii Antiohiene, chiar şi de o parte a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Greceşti, de duhovnici de marcă şi de o parte a pliromei, care a fost stupefiată de acceptarea ecumenismului ca mod de a gândi în Ortodoxie. Chiar şi sinoade favorabile “sinodului” din Creta, precum sinodul Bisericii Ortodoxe Române, au recunoscut că mai e loc de “explicitări, nuanţări şi dezvoltări”[4] ale textelor, iar mitropolitul Ierotheos Vlachos, care a peregrinat prin Moldova, încercând să-i convingă pe moldoveni de ortodoxia mărturisirii arhiereului local, în ciuda faptului că acesta a semnat toate documente în Creta şi le-a mai aprobat odată prin “luare de act” şi în sinodul BOR din 29 octombrie 2016, a fost citat, şi aprobat astfel, de agenţia de ştiri patriarhală Basilica ca spunând că textele “trebuie explicitate, diortosite şi schimbate şi alte aspecte, lucru pe care îl va face alt sinod”[5] (s.n.). Acelaşi mitropolit Ierotheos Vlachos a scris un întreg studiu referitor la caracterul eretic al “sinodului” din Creta, ceea ce face greu de înţeles afirmaţia făcută în Moldova că participanţii la acest sinod sunt ortodocşi şi vrednici de a fi urmaţi cu statornicie, deşi sinodul în sine este eretic[6].

 Discuţiile contradictorii sterile, manipulative, şi argumentările prosinod arată cât de puternic este pătruns spiritul relativist şi reducţionist al ecumenismului în Biserica Ortodoxă şi cum acesta face ravagii încă înainte ca sinodul să fi aprobat oficial ecumenismul. În încercarea de a măslui adevărul cu privire la erezia adoptată în Creta, s-au folosit tot felul de argumentări: argumentul “teologic”, în care sfinţi precum Vasile cel Mare, sinoade, precum cel de la 1484, sau enciclice patriarhale, precum cea din 1848, au fost luaţi drept “complici” la recunoaşterea denumirii de „biserici” acordate ereticilor; argumentul că “nu s-a schimbat nimic”, de ca şi când faptul că eclesiologia Bisericii a fost infestată cu sincretismul religios ecumenist ar fi “nimic”; argumentul că “sinodul nu produce niciun efect”, ignorând evidenţa consemnată în art. 13 al Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Sfântului şi Marelui Sinod, care prevede că “aceste texte au autoritate panortodoxă”; argumentul serghianist că “atât s-a putut”, de ca şi când ar exista vreo scuză pentru trădarea Ortodoxiei; argumentul ridicol că “dacă nu se semna, se pierdea unitatea teritorială a ţării”; argumentul ilogic că “s-a recunoscut denumirea de biserici, dar nu statutul eclesiologic de biserici”, de ca şi când poţi numi ceva “biserică” fără ca cel denumit aşa să fie perceput ca atare; argumentul “aşteptării potirului comun”, care exonerează cauza (erezia), dar condamnă doar efectul (comuniunea liturgică) şi goleşte de sens conceptul de “erezie”, înţeleasă de către teologie îndeobşte ca învăţătură greşită propovăduită public, faţă de care canonul 15 I-II statuează dreptul Bisericii de a se apăra din faza de învăţătură greşită, pentru a nu se ajunge la faza de potir comun, când de fapt Biserica este cu totul cuprinsă de erezie.

În faţa realităţii irefutabile că arhiereii români prezenţi la “sinodul” din Creta s-au făcut părtaşi la ereziile adoptate acolo, iar acum încearcă să le relativizeze şi să le facă acceptabile poporului ortodox prin diferite mijloace, vieţuitorii schitului Rădeni din Neamţ au luat măsura, prevăzută de canonul 31 apostolic şi de canonul 15 I-II Constantinopol, a întreruperii pomenirii ierarhului locului, până în momentul în care acesta va reveni la ortodoxia mărturisirii. Cele două canoane ne permit să ne îngrădim prin nepomenire de ierarhul care “propovăduieşte cu capul descoperit”, adică în mod public, o erezie, ceea ce s-a întâmplat în cel mai public mod, în faţa întregii planete, prin semnarea actelor “sinodului” din Creta şi prin reconfirmarea lor în sinodul românesc, la sfârşitul lunii octombrie. Tâlcuirea din Pidalion a canonului 31 apostolic explică: “Iar câţi se despart de episcopul lor mai înainte de Sinodiceasca cercetare, pentru că el propovăduieşte în auzul tuturor vreo rea socoteală sau eres, unii ca aceia nu numai că cercetării celor de mai sus nu se supun, ci şi cuviincioasei cinstei celor drept slăvitori se învrednicesc, după canonul 15 al celui 1 şi 2 sobor”[7] (s.n.). Este făcută astfel şi legătura cupartea a doua a canonului 15 I-II Constantinopol, care precizează: “Că nu au osândit episcopi, ci minciuno-episcopi şi minciuno-învăţători. Şi nu cu schismă au rupt unirea Bisericii, ci s-au silit a izbăvi Biserica de schisme şi împărţiri”, ceea ce spulberă argumentarea neserioasă că de fapt canonul 15 I-II s-ar adresa numai relaţiei dintre mitropolit şi patriarh şi ar fi, în întregime, o continuare a canoanelor anterioare 13  şi 14, care se referă la întreruperea pomenirii pe orice alt motiv decât erezia. Prin urmare, preoţilor le este interzis să înceteze pomenirea episcopului lor pe orice alt motiv invocabil, dar au dreptul să înceteze pomenirea episcopului dovedit ca învăţând erezii. Potrivit profesorului de drept canonic român diac. prof. univ. dr. Ioan Floca despărţirea preotului de episcopul părtaş la erezieeste atât un drept, cât şi o obligaţie[8]. Mai mult, preoţii care întrerup pomenirea trebuie să rămână în Biserică şi în biserici, adică nu pot fi izgoniţi din bisericile în care slujesc pentru faptul că au întrerupt pomenirea, aşa cum arată clar canonul 15 I-II.

Partea a doua a canonului 15 I-II răspunde şi acuzaţiei că, prin întreruperea pomenirii, am fi devenit schismatici, afirmând că, procedând astfel, am devenit de fapt “silitori în a izbăvi Biserica de schisme şi împărţiri”. Aşa cum v-am comunicat şi duminică, 27 noiembrie 2016, când ne-aţi cercetat, la Rădeni, noi am aplicat canonul 15 I-II, care ne permite să ne îngrădim de erezie prin nepomenirea ierarhului şi atât. Nu ne-am separat de Sfânta Biserică Ortodoxă Română, am rămas şi vom rămâne în Biserică, nu am intrat sub ascultarea vreunui alt episcop şi nu avem de gând să facem acest lucru, nu contestăm prezenţa harului în Biserică sau valabilitatea Tainelor, pentru a nu cădea în erori săvârşite de alţii în trecut (grupările stiliste etc.), încercăm să ne împărtăşim în stare de vrednicie, necontaminaţi de erezia cretană, pentru a ne fi spre luminare, nu spre osândă, nu am primit şi nu vom primi antimise de la alţi episcopi, aşa precum aţi putut constata şi preacuvioşiile voastre, când aţi inspectat sfântul altar al bisericii. Îl respectăm pe ierarhul locului şi aşteptăm să facă dovada ortodoxiei propovăduirii sale, prin lepădarea de erezia din Creta, iar dacă acest lucru se va întâmpla, vom relua pomenirea Înaltpreasfinţiei Sale şi ascultarea ce i se cuvine. Îi respectăm pe toţi preoţii ortodocşi care încă nu au întrerupt pomenirea ierarhului şi ne rugăm pentru ca toţi să aibă curajul de a face ceea ce trebuie făcut, îi respectăm pe toţi creştinii ortodocşi şi ne rugăm pentru ei să ia atitudinea corectă, care să-i justifice ca pliroma ortodoxă de veghe la respectarea ortodoxiei credinţei noastre. Nu cerem decât să ni se respecte şi nouă dreptul de a putea să slujim şi să ne închinăm în biserica de la Rădeni.

Respingem ca lipsite de sens afirmaţiile episcopocentrist-papiste că fără pomenirea ierarhului părtaş la erezie liturghia nu este valabilă, deoarece acest argument este infirmat de însăşi prevederea canonică a celor două canoane, 31 apostolic şi 15 I-II, care permit încetarea pomenirii episcopului. Dacă ar fi ştiut că, prin această măsură, liturghia săvârşită fără pomenirea ierarhului ar fi invalidă, oare ar mai fi statornicit-o Sfinţii Părinţi, inducându-ne astfel în eroare? A susţine astfel de argument este o insultă la adresa Părinţilor care au statornicit canoanele şi a Duhului care i-a inspirat să o facă.

Pentru toate aceste motive, considerăm că orice măsură represivă împotriva noastră este necanonică şi neconstituţională. Măsura este necanonică, deoarece, aşa cum spune canonul 31 apostolic, “unii ca aceia [preoţii care întrerup pomenirea episcopilor care propovăduiesc erezii] nu numai că cercetării celor de mai sus nu se supun, ci şi cuviincioasei cinstei celor drept slăvitori se învrednicesc, după canonul 15 al celui 1 şi 2 sobor”. Prin urmare, orice măsură represivă din partea Mănăstirii Petru-Vodă sau a Exarhatului Arhiepiscopiei Iaşilor reprezintă un abuz,deoarece îngrădirea de erezie nu poate fi supusă cercetării canonice, adică penalizărilor de orice fel, ci “cuviincioasei cinstiri”. Măsura este neconstituţională, deoarece încercarea de reeducare la care suntem acum supuşi, la care au fost supuşi înaintea noastră şi vieţuitorii Schitului Codrii Paşcanilor (schit care a fost scos pur şi simplu din uz, în urma unor acţiuni abuzive de genul celor ce se doresc a se desfăşura împotriva noastră), vieţuitoarele antiecumeniste din Mănăstirea Văratec şi alţi slujitori ai altarului, contravine articolul 29, alin. (1) al Constituţiei României, care prevede: “Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă contrare convingerilor sale”. Cu alte cuvinte, noi nu putem fi constrânşi să aderăm la opinia că “sinodul” din Creta ar fi fost ortodox, sau că deciziile sale nu ar prezenta niciun pericol pentru Biserica noastră. Biserica Ortodoxă şi-a asumat obligaţia de a respecta legile statului, prevăzută de Legea 489/2006 a Cultelor: “Art. 5 (4) În activitatea lor, cultele, asociaţiile religioase şi grupările religioase au obligaţia să respecte Constituţia şi legile ţării şi să nu aducă atingere… drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului” (s.n.).

În consecinţă, credem că avem dreptul să ne desfăşurăm activitatea liturgică fără a fi deranjaţi, fără a se face presiuni asupra noastră, fără a fi ameninţaţi cu închiderea schitului sau cu dislocarea comunităţii vieţuitorilor şi mutarea lor altundeva. La Schitul Rădeni s-a creat o comunitate foarte puternică, alcătuită din oameni veniţi din toate colţurile ţării pentru a asista la slujbe ortodoxe ferite de ecumenism, pentru a se bucura de prezenţa confraţilor ortodocşi, veniţi de la sute de kilometri pentru a urma preoţilor care s-au îngrădit de erezia ecumenistă. În aceste zile se împlinesc cuvintele profetice ale Părintelui Iustin, care, atunci când l-a trimis pe părintele Pamvo să zidească schit la Rădeni, a fost întrebat de către acesta: “Pentru cine să îl fac? Cine va veni acolo?”, iar părintele i-a răspuns: “Va veni o zi în care va fi plin de lume”. Acea zi a venit. Schitul Rădeni este bucuros să ducă mai departe moştenirea spirituală a Părintelui Iustin, de care mulţi dintre vieţuitorii de la Petru Vodă, angrenaţi în susţinerea ierarhiei care a semnat în Creta, au uitat între timp.  

Respectuos vă rugăm să ţineţi seama de cele scrise mai sus şi să acceptaţi dreptul nostru de a ne ruga în linişte, în biserica de la Schitul Rădeni, fără a fi tulburaţi de nimeni. Dacă doriţi să participaţi la slujbe la Rădeni, puteţi să o faceţi fără a cere să coliturghisiţi cu slujitorii din ziua respectivă, deoarece acest lucru nu se poate, decât dacă decideţi să întrerupeţi şi preacuvioşiile voastre pomenirea ierarhului. Dacă doriţi să discutaţi aspecte administrative legate de schit, o puteţi face în afara programului liturgic.

Orice încercare de a tulbura sfintele slujbe care se desfăşoară la schit, prin manifestarea dorinţei de a sluji cu preoţii care nu pomenesc ierarhul şi de a-l pomeni, ne va obliga să părăsim biserica în timpul sfintelor slujbe, ceea ce va îndeplini elementele infracţiunii contra libertăţii religioase prevăzute de articolul 381 din Noul Cod Penal, care prevede: “Împiedicarea sau tulburarea liberei exercitări a ritualului unui cult religios, care este organizat şi funcţionează potrivit legii, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. După cum vedeţi, Codul Penal vorbeşte despre tulburarea unei slujbe religioase, fără a face precizări cu privire la cine este cel tulburat sau cine este cel ce tulbură. Prin urmare, părerea că dreptul de jurisdicţie vă permite să obligaţi obştea de la Rădeni să vă accepte ca slujitori la sfântul altar, în condiţiile în care continuaţi să fiţi părtaşi la erezie,  nu vă va putea apăra de prevederile acestui articol din Codul Penal, atunci când 300-400 de oameni vor putea depune plângere penală că au fost obligaţi să părăsească biserica în timpul Sfintei Liturghii, fiind împiedicaţi să participe la aceasta, deşi aveau dreptul să o facă şi din punct de vedere legal şi mai ales din punct de vedere canonic.

Schitul Rădeni este realizat în mare parte din munca asiduă a locuitorilor din localitate şi din satele învecinate şi din contribuţia unor donatori. Schitul se află în fază de construcţie şi nu a fost sfinţit, prin urmare nu a intrat în “circuitul normal de funcţionare”, pentru ca donaţia şi munca celor ce l-au clădit să fie ireversibile, în conformitate cu art. 11 din Regulamentul pentru organizarea vieţii monahale[9]. Prin urmare, în condiţiile în care se va încerca schimbarea egumenului schitului sau aducerea unei obşti noi, favorabile “sinodului” din Creta, locuitorii din zonă, care au muncit la schit, şi donatorii vor putea avea dreptul să revendice contribuţia lor la clădirea schitului. La acest drept al lor se adaugă şi regimul general al donaţiilor, care prevede că „donaţia poate fi revocată pentru ingratitudine şi pentru neexecutarea fără justificare a sarcinilor la care s-a obligat donatarul” (art. 1020 NCC), în cel de-al doilea caz, sarcina donatarului era să construiască un schit care să deservească nevoile spirituale ale donatorului. Donatorii nu au dorit să contribuie la clădirea unui schit în care să se propovăduiască erezia ecumenistă.  

În concluzie, sperăm ca viaţa liturgică a Schitului “Cuvioasa Parascheva” din Rădeni să reintre în parametrii normali, ca presiunile la adresa slujitorilor săi şi a credincioşilor care îl frecventează să înceteze, pentru ca înţelegerea creştină să ia locul acţiunilor de destabilizare şi intimidare care se desfăşoară în prezent, mai mult sau mai puţin subtil.   

30 noiembrie 2016

Eftimie Mitra 11 ore 

 Definiţia ecumenismului şi consecinţele adoptarii acestei erezii la sinodul din Creta

Confuziile create de ecumenişti, despre curentul eretic pe care aceştia îl propovăduiesc, au scopul de a transforma gândirea religioasă a credincioşilor ortodocşi într-un mod sincretist de abordare a credinţei. Din acest motiv, ecumeniştii nu au nici un interes să lămurească clar şi răspicat ce este ecumenismul, care sunt limitele lui şi până unde un credincios ortodox se poate implica în această mişcare religioasă.

–––––––––-

[1] Sinodalii din Creta au făcut uz de acel principiu din Declaraţia de la Toronto pentru a-şi justifica acceptarea“denumirii istorice de biserici” acordate ereziilor şi schismelor, însă efectul pervers al acestei justificări a fost că au recunoscut şi celorlalţi membri CMB dreptul de a aplica acelaşi tratament Bisericii Ortodoxe.

[2]http://sinodultalharesc.tk/document-final-al-sinodului-panortodox-din-creta-importanta-postului-si-respectarea-lui-astazi/.

[3] Articolul 12, alin. (2), (3) din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Sfântului şi Marelui Sinod prevede că părerile contrare se notează, dar că votul final se va da cu o “majoritate internă”, care să nu permită niciun fel de surpriză. http://basilica.ro/regulamentul-de-organizare-si-functionare-a-sfantului-si-marelui-sinod-al-bisericii-ortodoxe/. În felul acesta, dezbaterile au fost transformate într-un fel de “Colţ al Oratorilor” din celebrul Hyde Park londonez.

[4]http://basilica.ro/concluziile-sfantului-sinod-cu-privire-la-desfasurarea-si-hotararile-sfantului-si-marelui-sinod-al-bisericii-ortodoxe-din-creta-16-26-iunie-2016/.

[5]http://basilica.ro/ierarhii-bisericii-greciei-se-intrunesc-in-sedinta-extraordinara-pe-tema-sfantului-si-marelui-sinod/.

[6] Acest artificiu logic este o versiune teologică a lui “cine a tras în noi după ’22?” sau a constatării că există “corupţie fără corupţi”.

[7] Pidalion, Editura Credinţa Strămăşească, 2007, p. 70.

[8] Diac. prof. univ. dr. Ioan Floca, Canoanele explicate, p. 24.

[9] http://www.nistea.com/regula.htm.

Surse: http://sihastria.mmb.ro/comunicat-al-consiliului-duhovnicesc-din-data-de-5-decembrie-2016

http://www.doxologia.ro/arhiepiscopia-iasilor/comunicat-de-presa-al-consiliului-duhovnicesc-al-manastirii-sihastria-din-data

http://sinodultalharesc.tk/izolat-si-terorizat-psihic-parintele-simeon-zaharia-este-fortat-sa-pomeneasca-pe-ereziarhul-teofan-comunicatul-man-sihastria/

http://mihaisilviuchirila.blogspot.gr/2016/12/marturisire-de-credinta-antiecumenista.html

Graiul Ortodox

Părintele Mihai Valica către Patriarhul Daniel și Arhierei BOR: Biserica s-a transformat în instituție excesivă, care nu mai respectă libertatea

3 comentarii


Părintele Mihai Valica către Patriarhul Daniel și Arhierei BOR:

Biserica Ortodoxă s-a transformat în instituție excesivă, care nu mai respectă libertatea

Ortodoxia actuală, între ecumenism, serghianism, dez-ortodoxie și gafe panortodoxe și locale

pr-prof-dr-mihai-valicaPreafericirea Voastră,

Înaltpreasfințiile Voastre, Preasfințiile Voastre,

  1. Introducere

Îngrijorați de faptul că B.O.R. „a adoptat oficial ecumenismul decretat în Creta”[1], am simțit o adâncă responsabilitate pentru momentele de cumpănă prin care trece Biserica lui Hristos, să Vă transmitem următoarele noastre gânduri și frământări.

Modul în care B.O.R.  ia act[2] de „prestanța delegației române înseamnă că sinodul este de acord cu maniera în care delegația a reprezentat interesele Sfintei Bisericii Ortodoxe Române la acel sinod”[3]. Cu toate că, inițial, delegația a plecat la luptă cu elan duhovnicesc și de pe o poziție ferm ortodoxă, în cele din urmă, s-a întors rușinată și înfrântă lamentabil pe terenul propriu al Ortodoxiei de artizanii ecumenismului.

Sinodul cretan, chiar dacă nu a formulat dogme noi, canoane noi sau modificări liturgice noi, „sinodul a prejudiciat dogme vechi […] și a adus atingere unor canoane vechi […], ceea ce echivalează cu inventarea de dogme noi” [și orientări canonice noi, n.n.]. Cu alte cuvinte, „a schimbat viziunea eclesiologică a Bisericii Ortodoxe despre sine și despre relația cu cei din afara sa, în primul rând cu grupările eretice și schismatice creștine. Nu a fost stabilită nici o linie de demarcație între ortodoxie și erezie, dimpotrivă, ștergându-se granițele existente până acum, prin acceptarea denumirii de «biserică» pentru diferite comunități eretice și, mai ales, prin acceptarea ecumenismului ca mod de a gândi misiunea Bisericii Ortodoxe în lume”, așa cum bine remarcă  D-l teolog Mihai Silviu Chirilă[4].

În plus, Comunicatul sinodului B.O.R.[5] sugerează posibilitatea că textele ar putea  fi „explicitate, nuanțate și dezvoltate” de către un viitor sinod „mare și sfânt”, pentru o mai bună argumentare și aprofundare a ceea ce s-a stabilit în Creta și nicidecum pentru o corectare, îndreptare sau dezicere de învățăturile eretice, în ciuda faptului că delegația română s-a dus cu bună credință și s-a întors cu reaua credință, adică cu erezia ecumenistă votată, în mod paradoxal, cu lipsă de cvorum ecumenic. Se pare că Antihrist și-a făcut bine treaba, a reaprins cu mai multă forță și viclenie epoca serghianistă[6] și a fost mai vigilent și virulent decât toate elitele teologice ortodoxe!

  1. Între Biserica lui Iisus Hristos și „Biserica Întâistătătorilor”

Ne adresăm Preafericirii, Înaltpreasfințiilor și Preasfințiilor Voastre, ca fii duhovnicești pe care ne păstoriți, pentru a Vă anunța pe această cale că noi, împreună cu fiii duhovnicești și cu credincioșii pe care îi păstorim, după o atentă analiză a documentelor emise de „sinodul” din Creta, respingem unele hotărâri ale acestui „sinod”, considerându-le de neacceptat, întrucât sunt neconforme cu învățătura Bisericii Ortodoxe, motiv pentru care nu pot fi receptate de poporul dreptcredincios.

De aceea, rugăm membrii Sinodului Sfintei noastre Biserici să facă același lucru, iar pe cei care au semnat hotărârile sinodale, în mod paradoxal, dacă se are în vedere faptul că nu au fost de acord întru totul cu anumite formulări teologice, venind cu argumente solide împotriva acestora, îi rugăm de asemenea să ia aminte la soluția pastorală de a-și retrage semnătura de pe documentele în discuție, la momentul potrivit, pentru a nu fi condamnați ca eretici de „sistemul sinodal” al Ortodoxiei universale.

Foarte mulți teologi, ierarhi și duhovnici de renume, precum și sinoadele celor patru Biserici autocefale neparticipante la sinodul din Creta, consideră că acest sinod nu îndeplinește condițiile unui sinod canonic al Bisericii Ortodoxe, care este Biserica cea una, sfântă, sobornicească și apostolească, ci, cel mult, un sinod al elitelor eclesiale, respectiv al Întâistătătorilor, care imită comportamentul papilor și sunt avizi de „puterea acestora”.

Unii teologi compară chiar acel sinod cretan cu un „teatru eclesial gratuit”, întrucât multe din deciziile acestuia nu sunt în conformitate cu învățătura Sfinților Părinți de la cele șapte Sinoade Ecumenice, ci după modelul enciclicei papale Dominus Jesus[7], în care papa Ioan Paul al II-lea spune răspicat că recunoaște ca biserici și acele comunități creștine, însă deplinătatea adevărului și a harului există doar în Biserica Catolică:

„…the Church of Christ, despite the divisions which exist among Christians, continues to exist fully only in the Catholic Church, and on the other hand, that ‘outside of her structure, many elements can be found of sanctification and truth’ that is, in those Churches and ecclesial communities which are not yet in full communion with the Catholic Church. But with respect to these, it needs to be stated that ‘they derive their efficacy from the very fullness of grace and truth entrusted to the Catholic Church…”[8].

De altfel, unii teologi ortodocși au anticipat eșecul acestui „sinod”, invocând multe motive, dintre care și pe acela că sinodul în discuție va fi organizat nu dintr-o necesitate pastorală, liturgică, dogmatică sau canonică urgentă, ci mai mult din rațiuni politice și de sincronizare și a Bisericii Ortodoxe la fenomenul de mondializare, plănuit de mult timp, la comanda unor forțe oculte, cu scopul acreditării ecumenismului în mod oficial de către sinoadele ce vor urma. Tocmai din acest motiv, la acest „sinod” nu a fost condamnată nicio erezie, așa cum a fost uzanța patristică de secole, întâlnită la toate sinoadele ecumenice și locale recunoscute de către Biserica Ortodoxă.

Din păcate, aceste suspiciuni au fost confirmate în parte ca fiind adevărate, deoarece, prin hotărârile luate de artizanii des-bisericirii din Creta, au fost produse confuzii dogmatice, stupoare[9], diminuarea sobornicității eclesiale autentice[10], instalarea unui clericalism abuziv și dictatorial[11], relativizarea credinței noastre în slujba unui ecumensim himeric și abateri de la tradiția sinodală a Bisericii Ortodoxe, așa cum bine le semnalează unii teologi, Mitropoliți, Episcopi și Sinodul Sfintei Bisericii de la Chișinău[12].

  1. Îndreptățire pastorală de contestare a ereziei cretane și de mărturisire fermă

Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Cuvintele noastre ortodoxe sunt ca armele care îi apără pe ai noștri și îi lovesc pe eretici. Aceste cuvinte nu îi lovesc pentru a-i doborî, ci pentru a-i ridica după ce au căzut. Acesta este scopul luptei noastre: să îi ajutăm și pe vrășmașii noștri să se mântuiască”[13].

Avându-se în vedere afirmațiile atâtor teologi și ierarhi de notorietate împotriva acestui „sinod” din Creta, care semnalează multe abateri grave de la învățătura Bisericii Ortodoxe și confuzii, considerăm îndreptățită și firească atitudinea noastră de respingere și de nereceptare a acestui sinod, în contextul în care și noi facem parte din Biserica Mântuitorului lumii Iisus Hristos, dacă nu cumva, între timp, am fost „limitați” sau „reduși” eclesial doar pe postul de ascultători necondiționați și vorbitori în van, precum episcopii participanți la întrunirea din Creta. Credem că orice împotrivire care nu duce la schismă este justificată.

Știm că una dintre datoriile fundamentale ale ierarhilor este tocmai aceea de a păstra dreapta credință și, în consecință, de a lua atitudine ori de câte ori există amenințări, abateri sau tendințe de părăsire a acestei credințe. Porunca Domnului și Mântuitorului lumii Iisus Hristos este foarte drastică în privința rătăcirilor de la Cuvântul Evangheliei, lucru pe care Sfinții Apostoli l-au avut în vedere. Să nu se uite, așadar, îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „dacă noi sau un înger ar vesti altă Evanghelie […], să fie anatema” (Galateni  1, 8). Prin urmare, se cuvine a se cunoaște că cei care se fac vinovați de o asemenea greșeală sunt anatema de la Dumnezeu, nu de la oameni, și nu se pot mântui dacă nu se îndreaptă.

„Biserica este universală, dar este realizată cu adevărat numai în adunarea euharistică locală, în cadrul căreia un grup de oameni păcătoși – bărbați și femei – devin pe deplin poporul lui Dumnezeu”[14]. Așadar, doar „sistemul sinodal” alcătuit din mireni, preoți și episcopi poate recepta sau nu, valida sau invalida hotărârile unui sinod, fie el ecumenic sau pan-ortodox, și nu așa, cum pretind unii sinodali ai elitelor întâistătătorilor, că ei ar fi singura voce în Biserică.

Cu cât trece timpul și se așteaptă intenționat ca această controversă și criză să se rezolve de la sine, neluându-se în discuție la nivel sobornicesc problema „sinodului teatral” din Creta, cu atât mai mult se vor înmulți disputele pe această temă, iar ruptura se poate lărgi între cei ce promovează două discursuri paralele sau două planuri,unul al lumii acesteia și un altul al lumii ce va să fie. Cu alte cuvinte, unii vor o viață liniștită doar aici, pe pământ, pe când alții vor o veșnicie tihnită în Împărăția lui DumnezeuUnii vor să nu-și supere șefii, pe cei ce-i plătesc, pe colegii lor de arhierie sau de ideologie ecumenistă, în schimb, alții vor să nu-L mânie pe Dumnezeu cu relativizarea și cu erezia. Unii înțeleg și își asumă credința în Hristos doar la nivel de cod etic, înțelegându-l numai ca pe un soi de invitație la un nivel crescut de igienă socială, care să aducă ordine, respect, bună vecinătate, în timp ce alții percep aceeași credință ca fiind întoarcerea acasă, la Dumnezeu, pe singura cale de mântuire care este Biserica Ortodoxă. Unii ne poruncesc ca nu cumva să supărăm cu trăirea vieții duhovnicești pe cineva, iar alții înțeleg că mărturisirea este obligația fundamentală a creștinului, că Hristos nu e egal cu nimeni și nu toate căile sunt la fel de bune, chiar dacă suntem în pace. De altfel, unii pretind că vor pace, dar, dorind-o cu orice preț, o pierd, renunțând chiar la Domnul Păcii, în timp ce alții o capătă pentru totdeauna, lăsându-se marginalizați sau uciși pentru același Domn.

Începuturile viețuirii creștine s-au făcut prin martiraj, mărturisire în condiții ostile, renunțare la lumea aceasta pentru cealaltă, la regele aparent atotputernic de pe pământ pentru Împăratul Cel din veac. Martirii primelor secole nu au considerat că zeii sunt și ei buni, chiar dacă li se promitea că totul se va termina cu bine pentru ei, deși unii puternici ai vremurilor se conduceau exact după lozinca epocii actuale: „politically correct”, concretizată într-o propunere cunoscută și nouă: jertfiți și voi zeilor de ochii lumii, și treaba voastră este faptul cum vă rugați în taină, la voi acasă sau în chilia voastră. Unii ne sfătuiesc așa: puteți fi creștini și preoți, dar să nu ziceți că ceva imoral ar fi păcat sau ceva în neregulă, în rest, credeți ce vreți voi, acolo, în chilia voastră sau la voi în camere, altfel spus, în catacombele veacului acestuia. Cu alte cuvinte, puteți să credeți ce vreți voi, dar să nu mărturisiți. Sau, dacă mărturisești, să nu o faci în văzul lumii, că nu este democratic. Adică, să nu afirmi hotărât, ci doar să-ți dai cu părerea. Să fii civilizat, manierat, smerit, cu absolută ascultare de mai marii voștri, să-i lași satanei loc de bună-ziua, n-ai decât să faci ce vrei cu viața ta, inclusiv să te sinucizi, dar nu să mori pentru Hristosul tău. Asta nu-i „politically correct”! Alții ne îndeamnă la un creștinism cuminte, care să nu mai facă noi adepți, ci să fie „soft”, fără hotărâri de viață și de moarte, relaxant, un fel de terapie antistres și de acceptare a dumnezeilor acestui veac, căci doar oameni suntem[15].

Noi însă am învățat altfel de la Sfinții Părinți și de la duhovnicii noștri, și anume: că orice negociere în dreptul învățăturii Bisericii înseamnă lepădarea de Mântuitorul lumii Iisus Hristos. În acest context, cu tot respectul și smerenia noastră, Vă rugăm să fiți curajoși și fermi în a combate toate ambiguitățile așa-numitului sinod din Creta, cunoscut fiind faptul că tăcerea, în cazul de față, nu este de aur, mai ales că lipsa de bărbăție și curaj duce la pierderea mântuirii: „iar partea celor fricoși și necredincioși și spurcați și ucigași și desfrânați și fermecători și închinători de idoli și a tuturor celor mincinoși este în iezerul care arde, cu foc și cu pucioasă, care este moartea a doua (Apocalipsa 21, 8)”. Prin urmare, ne vedem obligați să Vă spunem deschis că nu ne temem de nimeni și de nimic în afară de Dumnezeu, precum și că vom mărturisi cu orice preț credința noastră.

  1. Propuneri și perspective

Dacă și Yannaras, un filosof creștin mult iubit de ecumeniști, trage un semnal de alarmă și vorbește de deformarea Bisericii în mod dramatic în ultima vreme, înseamnă că Ortodoxia este în mare pericol:

 „[…] Biserica s-a transformat în instituție excesivă, care nu mai respectă libertatea, ci impune dictatorial, în care Sinodul nu mai este vocea poporului dreptcredincios, în care totul se impune, în mod papist, de sus în jos, adică se transformă relația vie și comunitară cu Dumnezeu într-un act individualist”, iar Biserica „într-o instituție de tip papal, în care sistemul sinodal nu mai funcționează […]”, ajungând, în cele din urmă, să fie „transformată într-o instituție birocratică, în care Duhul este înăbușit […] și se vede, astfel, pericolul transformării Bisericii Ortodoxe într-o nouă Sinagogă”[16].

 Pentru a fi evitată o astfel de perspectivă tristă, propunem ca Sinodul Sfintei Biserici Ortodoxe din România să reia discuția subiectelor controversate privind „sinodul” cretan și să se revină, fără echivoc, la formularea, cât privește relația Bisericii cu restul lumii, nu numai cu lumea creștină, pe care delegația română și-a propus-o la plecarea din țară, și anume: „confesiuni și comunități eterodoxe”, avându-se în vedere atât cele căzute în erezie, cât și religiile necreștine, față de care avem datoria să-i respectăm și să ne rugăm pentru ei, ca Domnul „să-i învețe cuvântul adevărului; să le descopere lor Evanghelia dreptății; să-i unească pe dânșii cu Sfânta Sa sobornicească și apostolească Biserică…”; să le facem bine, așa cum Iisus Hristos a vindecat, a ajutat și a făcut bine și celor de o altă credință. Dumnezeu îi numește și pe păgâni feciorii Lui: „Oare nu sunteți voi, feciori ai lui Israel, pentru Mine, ca și Cușiții?”, zice Domnul. „Oare n-am scos Eu pe Israeliți din pământul Egiptului, pe Filisteni din Caftor și pe sirieni din Chir?” (Amos 9, 7).

Suntem alături de ierarhii români mărturisitori și înțelegem poziția unor clerici sau monahi de a întrerupe pomenirea ierarhilor semnatari la sinodul cretan, chiar dacă din motive pastorale binecunoscute nu este benefic pentru Biserică, întrucât ar putea fi eliminați din parohii sau din mănăstiri tocmai de eretici, lipsindu-i de lupta din interior, dar este benefic, în schimb, pentru a trezi conștiința ierarhilor semnatari. Canonul 15 al Sinodului I-II de la Constantinopol (861, Sf. Fotie) dă dreptul clericilor de a întrerupere pomenirea episcopului eretic, dar nu ca o obligație canonică, ci ca una de conștiință creștină. În acest context, semnatarii acestei scrisori nu sunt în unanimitate de acord cu aceste atitudini pastorale, întrucât nepomenirea ierarhului ar putea deveni precedent pentru schismă, răspunzându-se, astfel, cu o schismă la o erezie; însă, respectă conștiința preoțească jertfelnică și curajul mărturisitor al acelora de a fi categorici și fermi. Ideal ar fi să așteptăm să se pronunțe un sinod canonic asupra acestor probleme și, după aceea, vom vedea care va fi calea de urmat, dar până atunci să rămânem în comuniune euharistică și de iubire reciprocă.

Așadar, ne îngrijorează controversele ivite în urma întrunirii din Creta, ceea ce înseamnă că încă suntem vii duhovnicește, dar, în același timp, ar trebui să ne problematizeze și învățământul dezastruos din Facultățile de Teologie Ortodoxă, unde se predă, din nefericire, un fel de teologie care seamănă cu o reeducare sistematică de dez-ortodoxie și este cultivată mai mult doctrina speculațiilor teologice scolastice, în loc să se meargă la mesajul Revelației Dumnezeiești și să fie fundamentate, pe baza Sfinților Părinți, dogmele și exegeza ortodoxă. Sunt și excepții, unde profesorii universitari predau teologie ortodoxă. Însă, în general, metoda academică actuală de „cercetare științifică modernă”, adică ecumenistă, exclude „polemicile doctrinale confesionale” și înlocuiește exegeza patristică duhovnicească cu metoda exegetică protestantă de tip istorico-critică, pe motiv că Părinții Bisericii nu au înțeles sau nu au putut descifra exact Revelația. Iar „Morala ortodoxă”, denumită inițial în Ortodoxie Sfânta Nevoință[17] și predată în Facultățile noastre de Teologie, s-a transformat în Etică și Moralism. Ne întrebăm, pe bună dreptate, unde duce această abordare catastrofală și luciferică? Răspunsul este lesne de înțeles: duce inevitabil la agnosticism și ateism, exact la drumul spre iad!

Pe lângă gafa sinodală din Creta, ne îngrijorează, de asemenea, faptul că în ultima perioadă se constată o deteriorare fără precedent a imaginii Bisericii Ortodoxe Române cauzată de corupția, nedreptățile și abuzurile unor clerici. O altă gafă sinodală fără precedent în istoria întregii Biserici Ortodoxe este hotărârea sinodală nr. 3745 din 26 mai 2014, contrară canoanelor și tradiției Bisericii Ortodoxe, întrucât impune oprirea co-slujirii preoților tată-fiu la Sf. Altar, pe motiv de conflict de interese (sic). Pe lângă faptul că se încalcă Tradiția Bisericii, canoanele, Legile în vigoare și Constituția României, hotărârea sinodală este absurdă, produce o discriminare[18] de neacceptat, asemenea aceleia pe care o trăiau fiii preoților doar în perioadă bolșevică, aduce o jignire familiei preotului, acuzată a priori de incorectitudine. Punerea în aplicare cu orice preț a acestei hotărâri sinodale neavenite[19], doar de dragul de a controla totul prin teroare pastorală, arată disprețul și față de legea civilă, abuz de putere, lipsă de tact pastoral și produce adevărate drame în familiile unor preoți și mari tulburări în Biserică.

Biserica prin Statutul BOR s-a obligat să respecte Constituția și Legile Țării. Prin această acțiune abuzivă împotriva familiei preotului și de sfidare a legilor, s-a dorit „eliminarea nepotismului” (sic) prin „introducerea despotismului”, ceea ce ne face să constatăm o „anti­biserică chiar în inima Bisericii”!

Ne îngrijorează scăderea credibilității Bisericii de la 85% la sub 40% doar în câțiva ani.  Credibilitatea Bisericii este strâns legată de frecventarea Bisericii. Scade credibilitatea, scade și frecventarea Bisericii, așa cum constatăm în ultima vreme, cu grave consecințe pastorale, duhovnicești, naționale, economice, sociale etc. Se mărește vizibil ruptura între ierarhie, preoție și popor, iar unii se prefac că nu o vad. Cine sunt cei care se fac vinovați de această situație dramatică și cine trebuie să răspundă de acest eșec pastoral și de imagine? Sau ce întreprindeți la nivel sinodal pentru a stopa, măcar, această catastrofă? Occidentul când a terminat frumoasele catedrale s-a ales cu protestantismul, iar catedralele, multe dintre ele, au devenit muzee și localuri de distracție publică! Iată câteva dileme, pericole și întrebări deloc retorice.

În final, am dori să cunoaștem oficial poziția B.O.R. despre ecumenism, Consiliul Mondial al Bisericilor, masonerie, sionism, noua ordine mondială, new-age, naționalism și ce hotărâri sinodale se cuvine a fi luate, astfel încât să fie întâmpinate aceste provocări și să fie preveniți credincioșii Bisericii noastre, pentru a fi evitată intrarea în astfel de organisme, întrucât există semnale clare care atestă că tot mai mulți preoți și credincioși aderă la aceste mișcări oculte.

Ar fi o sumbră perspectivă din partea Sinodului Sfintei noastre Biserici Ortodoxe să nu dea curs sau răspuns acestui demers duhovnicesc al nostru, făcut cu toată dragostea pentru adevăr și credința cea dreaptă, sau, și mai grav, dacă ne va considera răzvrătiți sau fără smerenie și ascultare pentru reacția noastră firească și de autoapărare duhovnicească și pastorală.

Noi îi respectăm, îi iubim și îi ascultăm pe ierarhii români care vor să ne călăuzească spre mântuire și pe cei care dau dovadă că sunt adevărați Părinți și Păstori.

Unii ecumeniști fervenți au făcut deja listele cu viitorii caterisiți. Sfatul nostru este să păstrați caterisirile pentru eretici și nu pentru preoții mărturisitori, jertfelnici și curajoși, care drept învață Cuvântul Adevărului veșnic!

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Pr. Mihai Valică, în numele unor preoți și credincioși ortodocș

––––––––––

[1] Vezi pe larg: http://mihaisilviuchirila.blogspot.ro/2016/11/sfantul-sinod-al-bor-ia-act-de.html (25.11.2016).

[2] Vezi: http://basilica.ro/concluziile-sfantului-sinod-cu-privire-la-desfasurarea-si-hotararile-sfantului-si-marelui-sinod-al-bisericii-ortodoxe-din-creta-16-26-iunie-2016/ (26.11.2016).

[3] http://mihaisilviuchirila.blogspot.ro/2016/11/sfantul-sinod-al-bor-ia-act-de.html (25.11.2016).

[4] Ibidem.

[5] http://basilica.ro/concluziile-sfantului-sinod-cu-privire-la-desfasurarea-si-hotararile-sfantului-si-marelui-sinod-al-bisericii-ortodoxe-din-creta-16-26-iunie-2016/ (26.11.2016).

[6] http://www.catacombeleortodoxiei.ro/index.php/almanah/131-arhiva-revistei/cuprinsd/1079-almanah-2007-03 (27.11.2016).

[7] Vezi: https://en.wikipedia.org/wiki/Dominus_Iesus (26.11.2016); http://www.vatican.va/roman_curia/congregations/cfaith/documents/rc_con_cfaith_doc_20000806_dominus-iesus_lt.html (26.11.2016).

[8] http://www.cwrc-rz.org/analysisofdi.html (26.11.2016).

[9] La acest sinod, pe de o parte, au participat, în calitate de observatori, eretici și schismatici, în ciuda faptului că mulți dintre episcopii ortodocși (canonici) nu au putut să fie prezenți la respectivul sinod. Pe de altă parte, episcopii ortodocși au avut dreptul să vorbească, obligația să semneze, dar nu și „dreptul” să voteze! Cu alte cuvinte, ei au vorbit în zadar, ca Moise în pustie, așa cum a vorbit delegația română, bine și fundamentat teologic, dar fără rezultat. Este vizibil pentru oricine că episcopii participanți au fost „folosiți” pe post de „ornamente eclesiale”. Cunoaștem distincția canonică între noțiunea de „sinod” și cea de „sistem sinodal”.

[10] Vezi: art. 22 din Documentul Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine, prin care se legitimează în Biserică un nou organism administrativ, alcătuit exclusiv din anumiți Patriarhi cu drepturi depline în materie de dogme și canoane, mutilându-se, astfel, modelul de sobornicitate al Sinoadelor Bisericii, fiind introduse prerogative papale în dreptul respectivilor Patriarhi, cu rezultatul că fiecare episcop este lipsit, în mod abuziv, de dreptul la vot. Opinia personală a unui Patriarh (Întâistătător) nu se poate impune și nici obliga un Sinod local sau vreun ierarh spre aprobare și însușire, contrar conștiinței personale și, mai ales, conștiinței Bisericii, pentru simplul motiv că un astfel de Patriarh s-ar transforma într-un „nou” Papă, care ar decide și și-ar impune suveranitatea de pe poziții de forță. De vreme ce plinătatea Bisericii este poporul, format din clerici și credincioși, atunci nici Sinodul fără credincioși, după cum nici credincioșii fără Sinodul Ierarhilor, nu se pot considera – nici unii, nici alții – că reprezintă de unii singuri, în exclusivitate, Trupul și Biserica lui Hristos, fără să fie trăită, la măsura vieții duhovnicești, învățătura Bisericii (Din declarația „Laicatului ortodox”). Fără această raportare, pleroma Bisericii este ignorată cu desăvârșire.

[11] Prin același art. 22, Întâistătătorii (șefii) înlătură orice dispută teologică în contradictoriu cu derapajele făcute în Creta de la învățătura Bisericii. Acest articol arată mai degrabă că participanții la sinod erau conștienți de abaterile lor, iar măsura luată prin respectivul articol este una de natură dictatorială, care contravine Sfintei Scripturi și Sfintei Tradiții ale Bisericii, adică tocmai celor două organe ale Revelației Dumnezeiești.

[12] Vezi: https://www.youtube.com/watch?v=u8hTWnXY1AY&sns=fb – interviu cu Pr. Prof. Dr. Theodor Zisis (25.11.2016); https://graiulortodox.wordpress.com/2016/10/05/hotararile-sinodului-plenar-al-bisericii-greciei-pen­tru­­-sfan­tul-si-marele-sinod-si-rezultatul-final-al-acestora/ (25.11.2016); https://bucovinaprofunda.word­press.com­/2016/­1­1/01/­mi­hai-silviu-chirila-scrisoare-adresata-membrilor-sfantului-sinod-al-bisericii-ortodoxe-romane-cu-pri­vi­re-la-sinodul-din-creta-28-octombrie-2016/ (25.11.2016).

[13] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, Omilia III, IV, trad. de Pr. D. Fecioru, în col. PSB, vol. 21, București, 1979, pp. 51-52; vezi și: Idem, Lumea Sfintelor Scripturi. Antologie tematică din opera Sfântului Ioan Gură de Aur, vol. I, (A-I), Ed. Anestis, s.l., 2008, pp. 704-718.

[14] John Meyendorff, Teologia Bizantină. Tendințe istorice și teme doctrinare, trad. rom. de Pr. Alexandru Stan, ed. a II‑a,  Ed. Nemira, București, 2011, p. 19.

[15] Vezi: http://ziarullumina.ro/noua-problema-veche-de-2-000-de-ani-82645.html (26.11.2016).

[16] Vezi: Christos Yannaras, Contra religiei, trad. rom. de Tudor Dinu, Ed. Anastasia, București, 2012.

[17] † Ierόtheos Vlachos, Dogmatica empirică a Bisericii Ortodoxe Sobornicești după învățăturile prin viu grai ale Părintelui Ioannis Romanidis, vol. I, trad. rom. de Tatiana Petrache, Ed. Doxologia, Iași, 2014, pp. 156-162.

18] Vezi: Discriminarea OG 137/2000; art. 6 Cod civil, art. 15 Constituție, coroborat cu art. 45 și următoarele din Statutul B.O.R., în care nu se specifică nimic de o asemenea interdicție.[19] Vezi: http://www.rostonline.ro/tag/pr-mihai-valica/ (22.10.2016).

Graiul Ortodox

Biserica Greciei la ”Sfântul și Marele Sinod” din Creta de Mitropolitul Nafpaktosului și Sfântului Vlasie, Ierótheos Vlachos ( I )

Lasă un comentariu


Biserica Greciei la ”Sfântul și Marele Sinod” din Creta

fbe568626592f51d7710aa7e072cbc51_xlComunicare depusă spre studiu la Actele întrunirii plenare a Sinodului Bisericii Greciei, din 23-24 noiembrie 2016.

de Mitropolitul Nafpaktosului și Sfântului Vlasie, Ierótheos Vlachos

ierotheosSinodul care s-a întrunit în Creta în intervalul 19-26 iunie a.c., deși inițial era caracterizat ca ”Sinod Ecumenic”, în cele din urmă s-a intitulat ”Sfânt și Mare Sinod”. Cele patru Biserici care nu au fost prezente la Sinod, în mod direct sau indirect au respins titlul de ”Sfânt și Mare Sinod”, și sunt încă așteptate deciziile lor asupra acestui Sinod. Astfel, adevărata denumire a acestui Sinod o va acorda conștiința Bisericii, care este exprimată prin Sfinții acesteia, cei ce alcătuiesc ceata văzătorilor de Dumnezeu în Biserică, după cuvântul Sfântului Dionisie Areopagitul. Vom vedea pe parcurs cum se va numi acest Sinod în cele din urmă – ”Sinod al Întâi-stătătorilor”, ”Sfânt și Mare Sinod”, ”Sinod Ecumenic”, ”Presinod” etc.
În continuare îl voi numi ”Sinodul din Creta”, așa cum procedăm și cu alte Sinoade, pe care le denumim după numele orașului în care au fost convocate, cum ar fi: Sinodul de la Niceea, Sinodul de la Constantinopol, din Efes, de la Calcedon etc.
Am participat la acest Sinod, reprezentând, dimpreună cu alți frați arhierei și mireni, Biserica Greciei, în urma deciziei Sinodului Bisericii Greciei din martie 2016, și am acceptat în mod definitiv această misiune, abia după ce au fost luate hotărârile Sinodului Bisericii noastre cu privire la textele Sinodului din Creta, în mai 2016. Potrivit acestor hotărâri, trebuia să facem efortul și să ne luptăm pentru corectarea textelor pe care le-am avut la dispoziție. Prin această participare a mea la Sinodul din Creta am dobândit o mare experiență, dar în același timp am plecat de acolo cu cea mai profundă neliniște.
Voi sublinia câteva aspecte care au legătură cu noua propunere pe care a depus-o Delegația noastră la acest Sinod.

1. Pregătirea Bisericii noastre pentru Sinod

Pot să spun dintru început că pregătirea Bisericii noastre pentru participarea la acest Sinod nu a fost cea cuvenită.

a) Comunicarea Mitropolitului Messiniei, Hrisostom

Este cunoscut faptul că la întrunirea plenară a Sinodului Bisericii noastre din octombrie 2014, Înaltpreasfințitul Mitropolit al Messiniei, Hrisostom, a prezentat o comunicare pentru informarea episcopilor asupra ordinii de zi a Sinodului ce urma să se întrunească și despre întreaga activitate a acestuia, așa cum se hotărâse la Sinaxa Întâi-stătătorilor Bisericilor Ortodoxe, din martie 2014, de la Constantinopol.
Comunicarea a avut un caracter informativ și, la bază, întemeiat pe tradiția Bisericii. Este semnificativ în acest sens faptul că în comunicare s-a vorbit despre Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică și despre creștinii care s-au îndepărtat de aceasta, adică despre creștinii din afara Bisericii. Voi sublinia câteva puncte ale comunicării cu referire la acest subiect.
Înaltpreasfințitul, vorbind despre Dialogurile Bisericii Ortodoxe cu creștinii eterodocși, arată:
”Pentru Biserica Ortodoxă, dialogul a fost totdeauna un element esențial și inalienabil, atât al misiunii soteriologice a acesteia, urmărind întoarcerea schismaticilor și ereticilor în sânurile ei, cât și împlinirea răspunderii ei pastorale, de aceea și mărturisește și propovăduiește în chip statornic că, potrivit conștiinței de sine a Bisericii, ea constituie adevărata continuatoare a Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolice și corabia mântuirii pentru cei de aproape și pentru cei de departe” .
În acest text se vorbește despre Biserica Ortodoxă, care este Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică, și despre schismaticii și ereticii care s-au îndepărtat de Biserica Ortodoxă și trebuie să se întoarcă în aceasta, lucru care este în acord cu eclesiologia ortodoxă.
În continuare este subliniat că Bisericile Ortodoxe Locale și membrii ortodocși ai Comisiilor Teologice se cuvine să fie caracterizați prin această ”conștiință de sine ortodoxă ca principal criteriu al oricărui Dialog”, după cum, de asemenea, Bisericile Ortodoxe Locale, nu doar la nivelul organelor sinodale competente, dar și la nivelul Conferințelor Panortodoxe, trebuie să urmărească și să evalueze aceste dialoguri ”cu o deosebită dispoziție critică” .
De asemenea, menționează că ”din perspectiva acestei griji și mărturii pe care Biserica Ortodoxă este datoare să o depună este necesar… să fie semnalate atât abaterile foarte serioase și fără precedent, care accentuează încă mai mult gravitatea diferențelor teologice constatate între diferitele tradiții și confesiuni creștine, cât și experiențele traumatice ale relațiilor istorice dintre acestea” .
Aceasta înseamnă că trebuie semnalate diferențele teologice și diferitele tradiții creștine, precum și toate acele evenimente care au condus la experiențe traumatice în Biserica Ortodoxă.
În alt punct al comunicării, scrie:
”Desigur, izolaționismul confesional de ani de zile în funcționarea relațiilor intercreștine nu permite, din păcate, o evaluare obiectivă a urmărilor acestei promovări responsabile a tradiției ortodoxe față de cei de aproape și cei de departe, în scopul tămăduirii abaterilor confesionale și a anchilozărilor diferitelor tradiții ale lumii creștine a Apusului, dar și adeverirea autorității perene a tradiției ortodoxe, fapt pentru care de-a lungul timpului s-au manifestat proteste justificate, obiecții, suspiciuni sau chiar reacții de împotrivire față de mersul corect sau incorect al Dialogurilor Teologice bilaterale menționate anterior, precum și față de necesitatea desfășurării acestora” .
Aici se vede că vorbitorul este atent în formulare și nu folosește cuvântul ”Biserică” pentru a defini grupările creștinilor din Apus, ci vorbește despre abateri confesionale și anchilozări ale diferitelor tradiții ale lumii creștine a Apusului. În același timp subliniază că sunt justificate reacțiile de împotrivire și protestele creștinilor manifestate de-a lungul timpului față de mersul Dialogurilor, pentru că nu s-a făcut o evaluare obiectivă a urmărilor ”promovării responsabile a tradiției ortodoxe”.

b) Rapoartele Comisiei Interortodoxe Speciale de Revizuire a textelor Conferințelor Panortodoxe Presinodale

După întrunirea plenară a Sinodului Bisericii Greciei din octombrie 2014 și în urma rugăminții unor ierarhi, ni s-au pus la dispoziție textele alcătuite până la acea dată de către Conferințele Panortodoxe Presinodale, elaborate de reprezentanți ai celor 14 Biserici Ortodoxe, prin urmare, și ai Bisericii noastre, fără ca noi, ierarhii, să fi avut până la acea dată o informare elementară asupra textelor pe care le pregătesc aceste Conferințe.
În conformitate cu hotărârea Întâi-stătătorilor Bisericilor Ortodoxe din martie 2014, textele alcătuite până la acea dată trebuiau revizuite de o Comisie Interortodoxă Specială, alcătuită din reprezentanții tuturor Bisericilor. În această Comisie, Biserica noastră era reprezentată de Mitropoliții: Hrisostom de Peristeri, Ignatie al Volosului și Hrisostom al Messiniei.
Ceea ce se poate remarca este că, deși, în comunicarea susținută la întrunirea plenară a Sinodului din octombrie 2014, Mitropolitul Messiniei, Hrisostom, a exprimat terminologia ortodoxă referitoare la relația Bisericii Ortodoxe cu ceilalți creștini, în textul pregătit de Comisia Interortodoxă Specială de Revizuire a Textelor și de Sinaxa Întâi-stătătorilor Bisericilor Ortodoxe pentru a fi discutat în Sinodul din Creta și a se lua o hotărâre finală asupra acestuia, există o terminologie diferită. Adică, se făcea referire la Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică și la celelalte Biserici și Confesiuni creștine, după cum, de asemenea, se vorbea despre faptul că, deși unitatea Bisericii este un dat, totuși în viitor trebuie să se facă eforturi pentru unitatea lumii creștine. Aceste puncte au provocat o amplă discuție când au fost publicate textele.
Au avut loc întruniri ale reprezentanților tuturor Bisericilor Ortodoxe pentru a revizui textele, în timp ce Sinodul Bisericii Greciei nu era informat asupra acestora.
Din cercetarea pe care am făcut-o în arhivele Sfântului Sinod, în urma cererii mele și a aprobării primite din partea Sinodului, am constatat că cei trei ierarhi care au fost reprezentanți ai Bisericii noastre în Comisia Interortodoxă Specială de Revizuire a Textelor au trimis, în urma fiecărei ședințe a Comisiei Speciale, un raport cu observațiile lor Sinodului Permanent al Bisericii Greciei. Astfel, arhiereii care au fost membri ai Sinodului Permanent în mandatul 2014-2015 au luat cunoștință despre aceste rapoarte și despre textele care se pregăteau, fără să propună corecturi, adaosuri și modificări. Cu o singură excepție, când s-au făcut niște corecturi, nesemnificative, pe care le-a propus Comisia pentru Probleme Interortodoxe și Interbisericești a Sinodului Elen. Însă, textele nu au fost trimise tuturor ierarhilor pentru a-și exprima părerea sau măcar pentru a fi informați și nu au propus convocarea plenului Sinodului pentru a examina acest subiect.
Dacă s-ar fi întâmplat acest lucru, toți ierarhii ar fi luat cunoștință de aceste texte, sau măcar cei interesați, și am fi avut posibilitatea să propunem corecturi sau adaosuri înainte ca textele să fie semnate de către Întâi-stătătorii Bisericilor Ortodoxe în ianuarie 2016, la Geneva, în Elveția. Sunt de părere că până la Sinaxa Întâi-stătătorilor Bisericilor Ortodoxe, la care au participat cele 14 Biserici, s-ar fi putut face corecturi importante. Desigur, exista posibilitatea de a se face corecturi, adaosuri și modificări și la Sinodul din Creta, dar cu mai mare dificultate.
Ceea ce este important este că reprezentanții noștri, în intervalul cât au durat întrunirile Comisiei Interortodoxe Speciale pentru Revizuirea Textelor, și-au trimis rapoartele la Sfântul Sinod, depunând mărturie că la bază textele sunt ortodoxe.
De exemplu, referitor la noul text cu titlul ”Biserica Ortodoxă și restul lumii creștine” – text care a provenit din comasarea a două texte diferite – în raportul celor trei reprezentanți ai noștri în Comisia Interortodoxă Specială de Revizuire a Textelor Conferințelor Panortodoxe Presinodale, întrunite la Geneva între 29 septembrie și 4 octombrie 2014, există un paragraf, reluat și în alte rapoarte, care spune:
”În urma corecturilor care au fost acceptate, textul a fost semnat în cele din urmă de către șefii delegațiilor Bisericilor Ortodoxe și s-a hotărât să fie trimis ad referendum spre aprobare și corectare către Sfintele Sinoade ale Bisericilor Locale și pentru redactarea finală în cadrul celei de a V-a Conferințe Panortodoxe Presinodale ce urmează a se întruni” .
Din arhivele Sfântului Sinod se poate constata că textul acesta, dimpreună cu raportul, a fost încredințat arhiereilor membri ai Sinodului Permanent din mandatul respectiv (2014-2015), care au și acceptat câteva propuneri, nesemnificative, ale Comisiei Sinodale pentru Probleme Interortodoxe și Interbisericești, dar nu a fost trimis, așa cum trebuia, tuturor ierarhilor Bisericii Greciei, de vreme ce pentru asemenea probleme doar plenul Sinodului are competența să ia decizii.
De exemplu, în aprilie 2015 au fost aprobate câteva modificări propuse de Comisia Sinodală pentru Probleme Interortodoxe și Interbisericești. Este vorba de adăugarea cuvintelor ”locală”, ”participare la CMB”, ”confesiuni”, ”potrivit Simbolului de Credință Niceo-Contantinopolitan” și înlocuirea cuvântului ”CMB” cu ”acestuia”, a cuvântului ”precum” prin cuvântul ”ca să”, și a cuvântului ”însă” prin cuvântul ”și”.
În plus, în raportul sus-menționat se constată:
”Prezentul text nou și unificat considerăm că exprimă desăvârșit poziția panortodoxă asupra subiectelor respective, în mod echilibrat și în cadrele eclesiologiei ortodoxe, așa cum aceasta a fost formulată și păstrată de tradiția patristică și sinodală a Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolice. În plus, se conturează clar și se configurează nu istoria, ci prezentul și viitorul mersului relațiilor descrise” .
Asemenea adeveriri există și în alte rapoarte în care se discută celelalte texte, care urmau să fie trimise Sfântului și Marelui Sinod.
E posibil ca această confirmare să-i fi liniștit pe membrii Sinodului Permanent ai mandatului respectiv, care însă, în orice caz, trebuiau să studieze pe larg problema și să o pună în vedere tuturor membrilor Sinodului Elen.
Această încredințare, așa cum s-a văzut ulterior, nu a constituit o evaluare corectă, pentru că mulți sunt cei care au subliniat contradicțiile pe care le cuprindea textul și, desigur, nu exprima conștiința de sine a Bisericii Ortodoxe, nici nu păstra tradiția patristică și sinodală a Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolice. Și acest lucru s-a dovedit din plin din simplul fapt că însuși Sinodul din Creta a făcut corecturi și adaosuri, fie ele și nefinalizate.
Când am citit pentru prima oară textele, am trimis opiniile mele asupra acestora, pe datele de 18 ianuarie 2016 și 20 ianuarie 2016, înainte de Sinaxa Întâi-stătătorilor Bisericilor Ortodoxe de la Chambesy, Geneva, din 21-28 ianuarie a.c., dar nu cunosc de ce reprezentanții noștri nu au ținut seama de observațiile pe care le-am formulat în timp util, și nu au pus problema modificării textelor la această Sinaxă. Probabil că nu le-au fost înmânate observațiile mele.
Textele finale, care au fost semnate de către Întâi-stătătorii Bisericilor Ortodoxe la Geneva, în ianuarie 2016, ne-au fost trimise de către Sfântul Sinod, iar Arhiepiscopul Atenei și al Întregii Grecii, ca Președinte al Sfântului Sinod, a trimis tuturor ierarhilor Bisericii noastre o scrisoare (755/ 16.02.2016), prin care ne îndemna să formulăm, cei care dorim, observații la aceste texte, așa încât să fie luate hotărârile de rigoare de către Sinodul Bisericii Greciei.
În cadrul Sinodului Permanent al mandatului 2016-2017, după ce am studiat observațiile tuturor arhiereilor care au trimis memorii Sfântului Sinod, am propus în plenul Sinodului Bisericii Greciei din mai 2016 corecturi, modificări, adaosuri și eliminări. Așadar, unii ierarhi sunt răspunzători că ne-au liniștit cum că textele sunt ortodoxe și nu ne-au informat în tot acest răstimp, cu rezultatul ca participarea noastră la Sinodul din Creta să fie deficitară.
Sinodul Permanent al mandatului 2015-2016, așa cum avea obligația să o facă, a convocat de două ori în plen Sinodul Bisericii noastre pentru a dezbate acest subiect serios, anume în martie și în mai 2016, și a discutat în mod exhaustiv aceste subiecte, mai întâi alegerea membrilor care vor reprezenta Biserica noastră la Sinodul din Creta și, în al doilea rând, propunerile pe care le va depune la Secretariatul Sfântului și Marelui Sinod pentru corectarea textelor.
Hotărârile care au fost luate le-am prezentat într-un text al meu, după cum, de asemenea, am consemnat și deznodământul acestora, de aceea aici nu este necesară referirea la acestea.
Pentru că la momentul respectiv exista neliniște în rândul pliromei Bisericii, Sinodul Permanent a trimis o Enciclică, ce a fost citită în toate sfintele biserici, în care scria că Sinodul Bisericii Greciei are ”deplină credință în învățătura Prorocilor, Apostolilor și Părinților” și respectă ”regimul sinodal al Bisericii Ortodoxe”.

  1. Noua propunere a Bisericii noastre pentru textul ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”

Când, la Sinodul din Creta, în după-amiaza zilei de vineri, pe 24 iunie, a fost citită propunerea Bisericii noastre pentru paragraful al 6-lea al textului ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” – referitor la definirea lumii creștine din afara Bisericii – a avut loc o amplă dezbatere asupra termenului ”comunități și confesiuni creștine”, propus de noi.

Pentru început, trebuie să fac o observație: expresia ”comunități și confesiuni creștine”, pe care a propus-o Biserica Greciei, nu este nici conservatoare, nici inedită. A fost folosită deja de reprezentanții Bisericilor în dezbaterea asupra acestui text la a III-a Conferință Panortodoxă Presinodală (1986), așa cum se vede din Actele Conferinței, unde se vorbește de „familii creștine”, ”comunitățile creștine din afara Bisericii”. Mai mult, atunci s-a spus că noi, ortodocșii, trebuie să dobândim conștiința de sine cuvenită și că trebuie să se facă un studiu privitor la ce anume trebuie să spună Biserica despre eterodocși și cum trebuie să îi primească[1].

De asemenea, și Conciliul II Vatican, în textele sale, vorbește despre ”comunități creștine”, iar creștinii anglicani folosesc expresia ”societatea anglicană”.

Cu toate acestea, pe parcursul discuției, Arhiepiscopul Ciprului a vorbit la adresa Bisericii Greciei în mod provocator. Și, cu toate că Arhiepiscopul nostru a răspuns cu seriozitate și așa cum se cuvenea, în cele din urmă, însă, acest lucru, coroborat cu îndemnul Patriarhului Ecumenic ca Biserica Greciei să depună o nouă propunere, a determinat Biserica noastră să cedeze.

Consider că Biserica noastră ar fi putut să insiste asupra hotărârii Sinodului Bisericii Greciei, ar fi putut să-și depună propunerea, ca să fie consemnat în Actele Sinodului dezacordul acesteia, iar celelalte Biserici să fi hotărât ce voiau ele – așa că Biserica Greciei nu ar fi avut nici o vină. Acum reiese că propunerea aceasta a venit de la Biserica Greciei și a fost adoptată de toate Bisericile.

Asupra acestui subiect voi sublinia trei aspecte.

  1. Argumente defectuoase pentru termenul ”Biserică” referitor la grupările eterodocșilor

Consider că a avut loc o ”inducere în eroare” a membrilor Sinodului din Creta de către cei care au afirmat că în perioada celui de-al doilea mileniu ortodocșii caracterizau grupările eretice drept ”Biserici”, fără să se facă referire la acest subiect în ansamblul lui. Adevărul este că referitor la creștinismul apusean s-a folosit denumirea de ”Biserici” mai cu seamă în secolul al XX-lea, când terminologia și teologia ortodoxă s-a diferențiat de teologia ortodoxă a veacurilor precedente, în principal odată cu Decretul Patriarhiei Ecumenice din 1920.

Trebuie observat, așa cum am semnalat acest lucru și pe durata lucrărilor Sinodului din Creta, că poate fi întâlnit în câteva texte din al doilea mileniu cuvântul ”Biserică” pentru a denumi ”confesiunile”, ca termen tehnic. Dar în aceste texte nu era folosită formularea exactă, mai mult chiar, Părinții noștri foloseau și diferite alte expresii dure la adresa apusenilor. Sfântul Grigorie Palama a lămurit acest lucru, așa cum vedem din Tomosul Sinodal al Sinodului IX Ecumenic din 1351[2]. Scrie: ”una este polemica pentru buna credință, și alta este mărturisirea credinței”. Cu alte cuvinte, într-o discuție polemică poate fi folosită orice argumentare, în timp ce mărturisirea trebuie să fie succintă și exactă din punct de vedere dogmatic”.

De asemenea, pe durata celui de-al doilea mileniu creștin, îi numeau ”latini”, ”eretici”, ”papistași”, ”eterodocși” etc. pe cei care s-au rupt de Biserică. Mai mult, Sfântul Grigorie Palama, marele teolog nu doar al celui de-al doilea mileniu, ci al tuturor timpurilor, îi caracterizează pe eretici drept atei, pentru că ei cred într-un Dumnezeu care nu există, potrivit credinței și propovăduirii lor[3].

Din păcate, unii au susținut la Sinodul din Creta că în textele Sfântului Marcu Evghenicul, ale Sinodul din 1484, care a condamnat Sinodul de la Ferrara-Florența, și în Enciclica Patriarhilor Răsăritului din 1848 s-a folosit cuvântul ”Biserică” pentru a-i numi pe creștinii apuseni. Acest lucru este inexact și de aceea se va face o scurtă prezentare în continuare.

  1. Sfântul Marcu Evghenicul

Sfântul Marcu Evghenicul i-a scris o scrisoare Papei înainte de începerea dialogului, exprimându-și dispoziția sinceră pentru dialog, lucru care arată buna sa intenție, exprimând în același timp și dorința întregii delegații a Constantinopolului. Nu te poți duce la un dialog contestând sau insultând partenerul de dialog. Însă, când a constatat care este mentalitatea reprezentanților latinilor, atunci s-a exprimat ca atare. Astfel, Sfântul Marcu a fost politicos (evghenis) și în același timp mărturisitor.

S-au scris lucrări importante care înfățișează viața și teologia Sfântului Marcu Evghenicul. Menționez în acest sens două teze de doctorat, una a lui Irineu Bulovici (acum Episcop al Bacicăi), cu titlul: ”Taina distincției dintre esența și energia dumnezeiască în Sfânta Treime, potrivit Sfântului Marcu al Efesului, Evghenicul”, și una a Părintelui Dimitrios Keskinis, cu titlul: ”Pnevmatologia Sfântului Marcu, Episcopul Efesului, Evghenicul, și actualitatea acesteia”. Există, de asemenea, și teza lui Iraklis Rerakis despre fratele Sfântului Marcu, Ioannis Evghenicul, cu titlul: ”Dialogul dintre Răsărit și Apus pentru unirea Bisericilor în veacul al XV-lea, potrivit lui Ioannis Evghenicul”.

Dacă citește cineva cu atenție aceste trei teze de doctorat, constată care era întreaga atmosferă predominantă în acea epocă, dar și teologia patristică teologică a Sfântului Marcu Evghenicul. Subliniez în special câteva puncte.

În primul rând, Sfântul Marcu Evghenicul era un mare teolog, purtător al teologiei Sfântului Grigorie Palama, pe care îl exprimă în chip minunat.

În al doilea rând, încă de când era mirean, înainte să devină cleric, era insuflat de dorul unirii Răsăritului și Apusului și se pregătea cu dor și râvnă pentru această lucrare. Și cu toate că pornit la drum cu acest dor pentru unire, treptat a ajuns să fie stăpânit de ”dezamăgirea impasului teologic”.

În al treilea rând, scrisoarea respectivă care a fost scrisă de Sfântul Marcu pentru a fi trimisă Papei Eugen al IV-lea, în care există unele expresii despre Trupul divizat al Bisericii etc., a fost scrisă la îndemnul Cardinalului Iulian și cu mari ezitări din partea Sfântului, având ca  scop însă bunul rezultat al dialogului. Dar Iulian nu a fost entuziasmat de conținutul scrisorii, pentru că Marcu îl socotea pe Papă drept cauză a schismei prin adaosul Filioque și în loc să i-o înmâneze Papei, a predat-o Împăratului, care s-a înfuriat și ulterior le-a interzis arhiereilor să mai poarte dialog cu latinii, în timp ce numai prin intervenția Mitropolitului de Niceea a scăpat nepedepsit Sfântul Marcu. În nici un caz scrisoarea aceasta nu a fost citită în fața Sinodului Ferrara-Florența.

În al patrulea rând, Sfântul Marcu exprima întreaga teologie a Sinoadelor Ecumenice, ale căror hotărâri le cunoștea bine, și pe baza acestor hotărâri a pus niște limite discuțiilor încă de la început, și i-a pus într-o mare dificultate pe latini, cu urmarea că dialogul teologic început la Ferrara să ajungă la un impas, iar Sinodul să fie nevoit să se mute la Florența.

În al cincilea rând, reprezentații ortodocși, inclusiv Sfântul Marcu Evghenicul, au fost supuși la presiuni și amenințări și s-au confruntat cu viclenii și înșelăciuni. Ioan Evghenicul scrie chiar: ”sufeream mult, nu doar pentru necazurile din prezent, dar și pentru cele ce aveau să vină”, ”dar și pentru privarea de libertate, căci fuseserăm închiși ca niște robi”. De asemenea, vorbește de privarea de cele necesare vreme îndelungată, de ”sărăcie” și ”foamete”.

În al șaselea rând, pe durata Sinodului, Sfântul Marcu Evghenicul s-a luptat pentru unire cu dragoste, a făcut propuneri, care însă nu au fost acceptate, a fost luptător și în același timp pașnic. Avea o dispoziție sinceră de căutare a adevărului. După Sinod, ”polemica” sa ”se concentrează mai ales asupra compatrioților săi care aveau cuget latin, mai degrabă decât asupra latinilor papistași”.

Profesorul Ioannis Karmiris, folosind opiniile istoricilor Sinodului care au fost prezenți la Sinodul Ferrara-Florența, scrie că Sfântul Marcu și pe durata Sinodului îi considera pe latini eretici.

”Și Sfântul Marcu Evghenicul spunea delegației ortodoxe «că latinii nu doar că sunt schismatici, ci și eretici, și acest lucru l-a trecut sub tăcere Biserica noastră, ca să fie neamul acelora dintre noi mult și mai puternic» (J. Harduin, Acta Consiliorum, Paris, 1715 și urm.) și «nu au vrut ai noștri să triumfe asupra latinilor, ca asupra unor eretici, prin acceptarea întoarcerii acestora și prin legarea prieteniei» (S. Syropuli, Vera historia unionis non verae, 9,5, p. 256)[4].

Sfântul Marcu Evghenicul, potrivit Actelor și memoriilor Sinodului de la Ferrara-Florența, i-a considerat totdeauna pe latini niște eretici și spunea acest lucru în delegația ortodoxă, însă delegația Bisericii Ortodoxe nu dorea să formuleze public acest lucru, date fiind condițiile dificile din epocă și în semn de prietenie, nădăjduind la întoarcerea lor.

Însă, desigur, după Sinod, după ce a văzut adevărata atitudine a latinilor, atunci s-a exprimat foarte dur. Este cunoscută scrisoarea pe care a trimis-o ”tuturor creștinilor ortodocși aflați pretutindeni, pe continent și pe insule”.

Această scrisoare începe cu următoarea expresie: ”Cei ce ne-au robit în reaua noastră robie și au vrut să ne tragă către Babilonul obiceiurilor și dogmelor latinești, n-au putut s-o facă…”[5]. Sfântul Marcu socotește că s-a dus în Babilonul obiceiurilor și dogmelor latinești și că pe durata Sinodului au fost ținuți prizonieri. În alt punct al epistolei sale scrie: ”Deci, ne-am îndepărtat de ei ca de niște eretici și pentru aceasta ne-am despărțit de ei… deci, eretici sunt și ca pe niște eretici i-am tăiat de la noi”[6]. Latinii sunt eretici.

Iar pe cei care doresc să se afle undeva la mijloc între Biserica Ortodoxă și cea a latinilor, adică cei care ”se preocupă de linia de mijloc”, care  laudă unele din obiceiurile și dogmele latinești, dar nu le primesc (”dar nu le-ar prefera”), iar altele nu le laudă deloc și care se comportau cam ca ecumeniștii de azi, îi numește ”greco-latini” și recomandă: ”Trebuie să fugiți de aceștia așa cum fuge cineva de șarpe, așa cum fuge de latinii înșiși sau, poate, ca de unii care sunt mai rău decât latinii – ca de unii care s-au făcut negustori și vânzători de Hristos”. Și mai jos scrie despre ei: ”Deci, fugiți de aceștia, fraților, și de prieteșugul cu ei, căci aceștia sunt apostoli mincinoși, lucrători vicleni, purtând doar înfățișarea apostolilor lui Hristos”[7].

Profesorul Ioannis Karmiris observă:

”Datorită diferențelor dogmatice de mai sus și a abaterilor latinilor «de la dreapta credință… și de la cele despre teologia Sfântului Duh», Marcu Evghenicul îi caracterizează drept eretici, fiind încredințat că Biserica Ortodoxă, în acea epocă, și asta probabil de la cruciade îi consideră cu adevărat pe latini nu doar schismatici, ci și eretici, primindu-i pe cei ce veneau la Ortodoxie dintre aceștia prin ungerea cu sfântul mir, identificându-i cu arienii, macedonienii, savvatienii, novațienii și ceilalți eretici ai veacului al IV-lea, potrivit Canonului al 7-lea al Sinodului II Ecumenic, pe care îl invocă, dimpreună cu cea de-a 16-a întrebare-răspuns a lui Theodor Balsamon”[8].

Sfântul Marcu Evghenicul, după Sinodul de la Ferrara-Florența din 1438-1439 și după toate câte a văzut acolo, nu pomenește de vreo ”Biserică Apuseană” sau ”Biserică eterodoxă”, ci vorbește de ”latini” și ”eretici”. Și este foarte ciudat cum de unii îl amestecă pe Sfântul Marcu într-o mentalitate ecumenistă și nu înțeleg corect, pe de o parte, atitudinea sa plină de noblețe față de Sinod, pentru binele Bisericii și dorita unire, exprimând astfel poziția întregii delegații, iar pe de altă parte, combaterea ortodoxă a latinilor eretici de după acest Sinod mincinos.

Prin urmare, mentalitatea selectivă și tendința de a răstălmăci atitudinea ortodoxă pe care a avut-o Sfântul Marcu Evghenicul la Ferrara-Florența a unora dintre teologii și clericii contemporani, este inadmisibilă din orice punct de vedere, iar când este folosită de oameni din lumea academică este anti-științifică. Scrie în acest sens părintele Dimitrios Keskinis: ”Abordarea fragmentară, care din păcate a fost cultivată fie intenționat de către «savanții» apuseni, fie din naivitate de către semidocții ortodocși, îl nedreptățește pe acest eminent teolog al Bisericii și, în esență, scandalizează conștiința noastră ortodoxă”[9].

  1. Sinodul din 1484

Sinodul din 1484 a condamnat Sinodul de la Ferrara-Florența din 1438-1439, după ce între timp fusese respins de conștiința pliromei bisericești.

Sinodul acesta, care s-a numit pe sine ”ecumenic”, a fost convocat în două faze de către Patriarhul Simeon al Constantinopolului și s-a întrunit în Sfânta Biserică a ”Celei Atotfericite”.  În prima fază, adică între 1472-1475, a emis o hotărâre prin care a dezaprobat Sinodul de la Ferrara-Florența, iar în a doua fază, adică în 1484, a emis o slujbă pentru latinii care doreau să se întoarcă la Biserica Ortodoxă. La acest Sinod au participat și reprezentanți ai celorlalte Patriarhii ale Răsăritului[10].

Slujba a fost elaborată de Patriarhul Ecumenic Simeon. În titlul slujbe este scris: ”Slujbă tipărită de acest Sfânt și Mare Sinod pentru cei care se întorc de la ereziile latinești la Biserica Ortodoxă și Universală (Katholiki) a Constantinopolului, dar și la cele trei preasfințite Patriarhii ale Răsăritului, anume a Alexandriei, a Antiohiei și a Ierusalimului.” În această formulare se vede clar că face o distincție între Biserica Ortodoxă și ereziile latinești.

În această slujbă se vorbește despre ”erezia latinească”, iar latinul care se pregătește să devină ortodox este îndemnat ”să se lepede de toate dogmele prea nerușinate și străine ale latinilor” și de ”toate cele care nu sunt în acord cu Biserica Răsăriteană Universală (Katholiki) și Ortodoxă”, dar și să îi anatematizeze pe cei care adaugă Filioque la Simbolul de Credință. De asemenea, în slujba aceasta, sub forma întrebării adresate latinului care vine la Biserica Ortodoxă, în esență, este prezentată hotărârea acestui Sinod Ecumenic de la 1472-1475: ”Se leapădă și nu ia întru nimic în considerare Sinodul întrunit la Florența, în Italia, și toate cele pe care în chip rău Sinodul le-a primit și sunt potrivnice Bisericii Universale și sunt false”.

În altă întrebare, latinul este îndemnat să se îndepărteze ”cu desăvârșire de adunările latinilor din Bisericile acestora, dar și de adunările celor de cuget latin”. Aici, în expresia ”adunările latinilor din Bisericile acestora”, de bună seamă se face referire la adunările din clădirile bisericilor, fără să se acorde acestora caracter eclesial. Latinii sunt eretici, iar prin formularea ”adunări din Biserici” sunt denumite ”adunările din clădirile bisericilor” și nu se înțelege prin aceasta ”Biserica Latinilor”, așa cum s-a afirmat de către unii.

În toată slujba se vorbește despre Biserica Ortodoxă Universală și de erezia latină. În singura ocurență a cuvântului ”Biserică” cu referire la papistași este înțeles locul unde se adună ei, adică clădirea, fără să aibă semnificație eclesiologică[11].

Consider că este neștiințific și, în definitiv, o inducere în eroare ca unii să afirme că până și la Sinodul din 1484, care a condamnat Sinodul de la Ferrara-Florența, se face referire la ”Biserici apusene”.

  • Enciclica Patriarhilor Răsăritului din 1848

În Enciclica Patriarhilor Răsăritului din anul 1848, care a fost semnată de către următorii Patriarhi: al Constantinopolului, Antim al VI-lea, al Alexandriei, Ierotei al II-lea, al Antiohiei, Metodie, și al Ierusalimului, Chiril al II-lea, și de ierarhii, membri ai Sinoadelor acestora, Biserica Ortodoxă este caracterizată ca ”Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică, cea care merge pe urmele Sfinților  Părinți, răsăriteni și apuseni”; în altă parte este caracterizată ca ”Biserică Universală (Katholiki)”, ”ca dumnezeiască stână a Bisericii Ortodoxe Universale (Katholiki)”, ca ”Biserica Sfântă Universală (Katholiki)”, ca ”Ortodoxia”, adică ”Ortodoxia Bisericii Universale (Katholiki) și Apostolice”. În altă parte scrie că ”Ortodoxia a păstrat la noi Biserica Universală mireasă neprihănită pentru Mirele ei, deși nu are nici o poliție lumească” pentru această lucrare.

Dimpotrivă, creștinismul apusean al Vechii Rome este denumit ”papism”, care tulbură ”liniștita Biserică a lui Dumnezeu”, și toți cei care se află sub puterea Papei și ”după obiceiul lor” atacă Ortodoxia, sunt ”papistași”. În Apus, prin erezii a pătruns ”virusul modernismului”. Biserica Vechii Rome, înainte de a se rupe de Biserica Ortodoxă Universală se numește ”Biserica Romeică”, câtă vreme în locul ei se află acum ”papismul”, de bună seamă numit astfel datorită teoriilor despre primatul și infailibilitatea Papei, o dată este denumită ”Biserica Romană”, în opoziție cu vechea ”Biserica Romeică”. De puține ori papismul este menționat ca ”Biserica Romei” și ”Biserica Apuseană”, însă fără sens eclesiologic.

Apusenii s-au rupt de Biserica Ortodoxă, dar ”înainte de îndepărtarea lor de Ortodoxia înspre erezii, aceeași credință aveau și ei”. În fapt, deci, îi numește eretici.

De asemenea, se vorbește despre faptul că peste această stână a lui Hristos, Biserica Ortodoxă, au năvălit ”lupi grei”. În această sfântă stână a Ortodoxiei, în care ”cei ce sunt păstori în ea, şi cinstita preoţime, şi cinul monahicesc păstrează însăşi vrednicia preaveche şi curată a întâilor veacuri ale Creştinătăţii”, ”au năvălit și năvălesc «lupi grei», cum și în vremea noastră vedem”. În continuare, Patriarhii Răsăritului îi cheamă pe creștini să simtă ”unii spre alţii simţământul de durere al maicii iubitoare de copii, şi al copiilor iubitori de maică, când oameni cu cugete de lupi şi neguţători de suflete se silesc şi meşteşugesc fie s-o ia pe dânsa roabă, fie să-i smulgă pe ei, ca pe nişte miei, de la maicile lor”.

Sunt foarte dure expresiile pe care le folosesc Patriarhii Răsăritului pentru a-i caracteriza pe latini. De asemenea, este important faptul că în această Enciclică se face referire la faptul că Sfinții Părinți ne învață ”să nu judecăm Ortodoxia după sfântul Tron, ci Tronul însuşi şi pe cel de pe Tron să-l judecăm după dumnezeieştile Scripturi şi hotărârile şi rânduielile Sinoadelor, şi după Credinţa cea propovăduită, adică după Ortodoxia învăţăturii celei de totdeauna”. Asta înseamnă că Ortodoxia nu provine din Sfântul Tron, ci judecăm Tronul și pe cel ce șade pe el pe baza întregii tradiții bisericești.

De asemenea, este importantă și o remarcă a Patriarhilor Răsăritului, anume că rămân vacante toate Tronurile Episcopilor Apusului, pentru că se așteaptă întoarcerea păstorilor care au apostaziat, dimpreună cu turmele lor. Scrie în acest sens: ”… și Tronul de întâi-stătător canonic al Sanctităţii Sale, şi celelalte Tronuri ale tuturor episcopilor Apusului. Căci Biserica cea Sobornicească, aşteptând în tot chipul întoarcerea Păstorilor ce au apostaziat  împreună cu turmele lor, nu desparte doar cu numele pe cei ce au fost în chip neîncuviinţat puşi în dregătorie prin lucrarea celorlalţi, trecându-se astfel cu vederea preoţia”.

Acesta este un argument important că, desi sunt numite ”Biserici ale Apusului”, se face referire la Tronuri, care mai înainte erau ortodoxe, iar acum sunt vacante, adică nu sunt recunoscuți de Biserica Ortodoxă cei ce se află pe aceste Tronuri și este așteptată întoarcerea la Biserică a păstorilor care au apostaziat, dimpreună cu turmele lor. Asta înseamnă că nu se confer caracter ecclesial ereticilor, care ca niște impostori dețin Tronurile vechilor Biserici Ortodoxe[12].

Repet, folosirea termenului de ”Biserică” pentru creștinii care se află în afara Bisericii s-a făcut mai ales în secolul al XX-lea, odată cu Decretul Patriarhiei Ecumenice din anul 1920.

De aceea este neștiințific și constituie o inducere în eroare să se spună că până și în acest text important al Patriarhilor Răsăritului și al Sinodelor acestora, se scrie că ”romano-catolicii” sunt ”Biserică”. Legat de acest subiect, am depus la Actele Sinodului din Creta un text în care îmi prezint poziția.

(va urma)

Sursa: http://parembasis.gr/index.php/el/menu-prosfata-arthra-apopseis/4679-2016-11-26

Traducere: Tatiana Petrache pentru Atitudini.

[1] A III-a Conferință Panortodoxă Presinodală (1986), Acte, p. 103 și urm.

[2] Ἰώαννου Καρμίρη, Τὰ Δογματικά καί Συμβολικά Μνημεῖα τῆς Ὀρθοδοξου Καθολικῆς Ἐκκλησίας, vol. I, Atena, 1960, p. 378.

[3] Vezi Γρηγορίου Παλαμᾶ, Ἔργα, vol. 4, ΕΠΕ, p. 404 și urm.

[4] Ἰώαννου Καρμίρη, Τὰ Δογματικά καί Συμβολικά Μνημεῖα τῆς Ὀρθοδοξου Καθολικῆς Ἐκκλησίας, vol. I, Atena, 1960, p. 419.

[5] Ibidem, p. 421.

[6] Ibidem, p. 425.

[7] Ibidem, pp. 427-428.

[8] Ibidem, p. 419.

[9] Π. Δημήτριος Κεσκίνης, Πνευματολογία τοῦ Ἁγίου Μάρκου Ἐπισκόπου Ἐφέσου τοῦ Εὐγενικοῦκαί ἐπικαιρότητά της, Tesalonic, 2011, p. 66.

[10] Father George Dragas, The Manner of Reception of Roman-Catholic Converts into the Orthodox Church with Special Reference to the Decisions of the Synods of 1484 (Constantinople), 1755 (Constantinople) and 1667 (Moscow). http: //www.myriobiblos.gr/texts/english/Dragas_RomanCatholic.html, (18.09.2016).

[11] Ράλλη-Ποτλή, vol. 5, ed. Βας. Ρηγοπούλου, Tesalonic 2002, pp. 143-147.

[12] Ἰωάννου Καρμίρη, Idem, vol. II, Atena, 1953, p. 902 și urm.

Sursa: http://parembasis.gr/index.php/el/menu-prosfata-arthra-apopseis/4679-2016-11-26
Traducere: Tatiana Petrache pentru Atitudini.

Decizia finală a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare cu privire la Sinodul din Creta – rezumat

Lasă un comentariu


Decizia finală a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare cu privire la Sinodul din Creta – rezumat

Sinodul din Creta nu este nici Mare, nici Sfânt, nici Pan-Ortodox”

bulgaria-

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare a emis decizia finală cu privire la Sinodul din Creta și a documentului „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”. Într-o decizie unanimă cu întreaga ierarhie prezentă la întâlnire, care a avut loc pe 15 Noiembrie 2016, Sfântul Sinod: 

СТАНОВИЩЕ на Св. Синод относно Събора в Крит (2016) и текста „Отношенията на Православната Църква с останалия християнски свят”

http://www.bg-patriarshia.bg/news.php?id=220554

  1. A reamintit că pe 1 Iunie a solicitat o amânare a Sinodului și că ulterior alte trei Biserici Ortodoxe Locale Autocefale i-au urmat (Patriarhia Antiohiei, a Georgiei și a Rusiei).

  2. A consemnat de asemenea că, în timp ce reprezentanți ai media și ai diferitelor grupuri religioase heterodoxe au fost invitați să participe atât activ, cât și ca observatori la Sinod, reprezentanții Bisericii Ortodoxe din America, recunoscută ca Biserică Autocefala de către Patriarhia Bulgariei, nu au fost invitați să asiste, nici măcar ca observatori.
  3. A observat că, referitor la documentul „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, un grup numeros de ierarhi a refuzat să semneze documentul, printre care s-au aflat și teologi ortodocși renumiți.
  4. Decizia Sfântului Sinod a abordat în detaliu câteva secțiuni problematice ale documentului sinodal:
    1. Referitor la paragraful 4 al documentului, Sfântul Sinod explică aceea căînțelesul rugaciunii Bisericii pentru „unitatea tuturor” nu este o recuperare a unității cu alți creștini, ca și cum unitatea s-ar fi pierdut în Biserică, ci mai degrabă reîntoarcerea în sânul Bisericii prin botez, mirungere și Sfânta Euharistie a acelora care au căzut. Mai mult, spune Sfântul Sinod, Biserica Ortodoxă nu poate accepta diferitele conceptii ale acestei unități care există printre heterodocși, precum teoria „bisericii invizibile”, „teoria ramurilor”, „egalitatea confesiunilor”, sau proaspăt numita „teologie a botezului” care susține o unitate primordială într-un „botez comun”. Sfântul Sinod a declarat că toate aceste teorii pot fi asimilate înțelegerii „harului creat” a Duhului Sfânt, o idee pe care Biserica a condamnat-o ferm. Și, în încheiere, învățătura regăsită în Hotărârea despre Ecumenism al Conciliului II Vatican este rezumată și respinsă ca fiind o expresie ale acelorași puncte de vedere eronate, regăsite în teoriile mai sus menționate.
    2. Cu privire la paragraful 5 al documentului, și în special referitor la mențiunea că Biserica Ortodoxă este implicată în inițiative ecumenice „cu scopul de a căuta” o „unitate a tuturor Creștinilor”care s-a pierdut, Sfântul Sinod o consideră ca inacceptabilă și inadmisibilă, dat fiind faptul că Biserica Ortodoxă nu și-a pierdut niciodată unitatea. Mai bine spus, schismele și ereziile care au apărut s-au îndepărtat de Biserică, fără această credință că Trupul lui Hristos își poate pierde vreodată integritatea ontologică primordială – o unitate indisolubilă care implică inseparabilitatea ontologică a ipostasului lui Hristos.
    3. Cu privire la mult discutatul paragraf 6, Sfântul Sinod vede fraza „Biserica Ortodoxă acceptă numele istoric al altor Biserici și Confesiuni Creștine Heterodoxe care nu sunt în comuniune cu ea”, ca fiind în conflict cu paragraful 1 al aceluiași document, care spune că Biserica Ortodoxă este Cea Una. Dogmele și canoanele Bisericii fac imposibilă susținerea ideii existenței mai multor biserici.Ca atare, aceasta frază este vazută ca fiind în conflict cu paragraful 2 al documentului, și anume: „Biserica Ortodoxă alcătuiește unitatea Bisericii în baza zidirii ei de către Domnul nostru Iisus Hristos, a comuniunii Sfintei Treimi și a Tainelor Bisericii. Această unitate este exprimată prin succesiunea apostolică și tradiția Sfinților Parinți și se trăiește în cadrul Bisericii până astăzi”. Sfântul Sinod nu consideră că acceptarea „numelui istoric” și a explicației conform căreia confesiunile heterodoxe nu sunt în comuniune cu Biserica Ortodoxă, salvează documentul de eroare. Mai degrabă, acceptarea numelui implica obligatoriu acceptarea realității pe care o exprimă numele. Dacă semnatarii documentului au înțeles că acceptarea „numelui istoric” nu a fost gândită să corespundă unei realități istorice, de exemplu nu s-a intenționat să se spună că se referă la biserici, atunci ar fi trebuit să menționeze acest lucru. Altfel, se presupune recunoașterea existenței unor biserici, altele decât cea Una, Biserica Ortodoxă, care este în clară contradicție cu paragraful 1 și cu primele cuvinte ale paragrafului 6 (aceea că Biserica este Una și Ortodoxă).
    4. Cu privire la paragraful 12, Sfântul Sinod vede afirmația:„în dialogurile teologice scopul comun al tuturor este restaurarea unității în credință adevărată și dragoste” ca fiind prea simplistă și nereprezentativă pentru variatele dimensiuni ale procesului. Unitatea implică unitate în credință, unitate în gândire și acțiune, în acord cu definițiile dogmatice și cu canoanele bisericești care au fost aprobate de Sinoadele Ecumenice, precum și în relație cu tradiția liturgică și viața Bisericii în Duhul Sfânt. Calea obținerii unității este prin pocăință, mărturisirea credinței Ortodoxe și botez.
    5. Referitor la paragraful 12, Sfântul Sinod sugerează că în fraza: „Perspectivele conducerii dialogurilor teologice … sunt întotdeauna determinate pe baza … criteriilor canonice ale Tradiției Bisericii deja stabilită,”expresia „Tradiția Bisericii stabilită” ar trebui înlocuită cu „tradiția Bisericii Ortodoxe”.
    6. Referindu-se la impresia generală dată de documentul „Relațiile…”, Sfântul Sinod susține că există multe expresii și termeni neclari și incoerențe cu privire la sfera bisericească. Mai mult, Sfântul Sinod sugerează că textul nu formulează clar obiectivul principal și principiile întemeietoare ale diferitelor dialoguri și angajări în ecumenism, adică întoarcerea heterodocșilor în sânul Bisericii Ortodoxe.Mai curând, textul și, în special paragraful 16, legitimează „Consiliul Mondial al Bisericilor” la care, din fericire, Biserica Ortodoxă Bulgară a renunțat să mai participe acum mult timp, spune Sfântul Sinod.
    7. De asemenea, Sfântul Sinod identifică o problemă în ceea ce vede menționat de-a lungul documentului (paragrafele 9, 10, 11, 12, 13, 14 și 15), ca fiind o exagerare a modului în care ar trebui conduse anumite dialoguri.
    8. În final, cu privire la paragraful 22, care menționează că „păstrarea adevăratei credințe Ortodoxe este asigurată doar prin sistemul sinodal,” Sfântul Sinod susține mai degrabă că etalonul final pentru acceptarea Sinoadelor Bisericii este conștiința dogmatică vigilentă a întregii plerome Ortodoxe (Trupul întreg).Acesta menționează că Sinodul Ecumenic nu oferă o corectitudine automată sau mecanică a credinței celei trăite de creștinii ortodocși.

În concluzie, Sfîntul Sinod reia si rezuma decizia luată, declarând că nu consideră Sinodul din Creta ca fiind nici mare, nici sfânt sau pan-Ortodox, oferind următoarele motive și explicații:

  1. Din pricina absenței anumitor Biserici Autocefale și din cauza diversiunilor organizatorice și a erorilor teologice. Cu toate acestea, Sfântul Sinod apreciază eforturile făcute în direcția implementării de către toți organizatorii și participanții.
  2. După atente cercetări ale documentelor adoptate de Sinodul din Creta, Sfântul Sinod a ajuns la concluzia că acestea conțin devieri de la tradiția Ortodoxă, tradiția dogmatică și canonică a Bisericii și de la spiritul și litera Sinoadelor Ecumenice și Locale.
  3. Sfântul Sinod consideră că este necesar ca documentele adoptate de Sinodul din Creta să constituie subiect al unor examinări și discuții teologice viitoare, cu o perspectivă a modificării, editării, corectării și/sau înlocuirii cu documente noi, în spiritul și tradiția Bisericii.

Biserica Ortodoxă Bulgară este un membru integral și viu al Bisericii cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească. Ca parte a Trupului lui Hristos, Biserica Ortodoxă Bulgară va continua să se afle în comuniune frățească, Euharistică, spirituală, dogmatică și canonică cu toate celelalte Biserici Ortodoxe Locale, atât cu cele care au participat la Sinodul din Creta, cât și cu cele care au absentat. Biserica nu este o organizație seculară, ci un organism divino-uman. Biserica nu este și nu ar trebuisă fie influențată în Calea și Viața Sa de interesele politice și sociale și respectivele lor divizări. Capul Său este însuși Domnul nostru Iisus Hristos, care este „Calea, Adevărul și Viața”.

În final, principiile autocefaliei și sobornicității în viața Bisericii nu doar că nu se contrazic, ci chiar se completează reciproc, izvorând unul din celălalt, fiind într-o unitate completă.

Traducere pentru Cuvantul Ortodox de r.m

 orthodoxethos.com

(Următoarele reprezintă un rezumat al Deciziei și nu reprezintă traducerea oficială. Așteptăm în curând o traducere completă în limba engleză)

http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2016/11/30/biserica-bulgariei-respinge-categoric-si-dur-sinodul-din-creta-indeosebi-documentul-ecumenist-sinodul-bulgaresc-acuza-devieri-de-la-traditia-dogmatica-dar-reafirma-pastrarea-comun/

Fragment din Epistola Bizantină a Părinţilor Aghioriţi către împăratul Mihail Paleologul cu mărturisirea de credinţă împotriva uniaţiei de la Lyon (1272-74). Întreruperea pomenirii Patriarhul Ioannis Vekkos al XI-lea

1 comentariu


Fragment din Epistola Biazantină a Părinţilor Aghioriţi

către împăratul Mihail Paleologul cu mărturisirea de credinţă împotriva uniaţiei de la Lyon (1272-74) 

   Întreruperea pomenirii Patriarhul Ioannis Vekkos al XI-lea

meister_der_schriften_des_johannes_vi-_cantacuzemos_001

Icoana de mai sus are în imagine ca primă scenă reprezentarea  Sfintei treimi în chipul a trei îngeri, apoi în plan central pe Împăratul Mihail Paleologul – în mijlocul acesteia cu caractere bizantine scrie: Împăratul Mihail Paleologul îngerul Constantinopolului, iar lângă el un Călugăr –poate athonit- cu o epistolă în mână pe care scrie: Marele Dumnezeu al Creștinilor (nota Graiul Ortodox)

«[…] Dar ce este în comun între comuniune şi pomenirea numelui? Foarte multe, după cum vom arăta […]

       Sfinte stăpâne, ascultă mărturia cuvintelor Atotsfântului Duh, din care nici un corn de literă nu poate să cadă (Lc. 16:17). Marele apostol al Domnului şi evanghelist Ioan Teologul spune: Dacă cineva vine la voi şi nu aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: Bun venit! Căci cel ce-i zice: Bun venit! se face părtaş la faptele lui cele rele (II In. 10-11). Dar dacă ni se interzice măcar să-l salutăm în cale, dacă se interzice să-l aducem într-o casă obişnuită, atunci cum să-l primim nu în casă, ci în Biserica lui Dumnezeu, în însuşi altarul, la tainica şi înfricoşata cină a Fiului lui Dumnezeu, care Se aduce în jertfă nesângeroasă? Întâi ca Dumnezeu, apoi ca miel neprihănit, pentru a ne împăca cu Tatăl şi cu Sine şi a curăţi păcatele noastre cu sângele Său, ca unul fără de păcat.

Ce om întunecat va zbiera pomenirea celui pe care l-a vărsat pe bună dreptate Duhul Sfânt, ca pe unul ce s-a ridicat împotriva lui Dumnezeu şi a sfinţilor, şi prin asta se va face [acel om] vrăjmaş al lui Dumnezeu? Căci dacă numai cuvântul de „Bun venit!” te face părtaş la faptele cele viclene, atunci cu atât mai mult înseamnă pomenirea sa răsunătoare, când stau înainte înfricoşatele taine dumnezeieşti. Iar dacă Cel ce stă înainte este Însuşi Adevărul, atunci cum să primeşti ca adevăr această mare minciună – să-l socoţi ca patriarh ortodox? [1] Săvârşind înfricoşatele Taine vei glumi ca pe o scenă? Cum să rabde acestea sufletul ortodox, cum să nu se depărteze îndată de cei ce pomenesc, cum să nu-i socoată drept vânzători de cele sfinte? Căci dintru început Biserica Ortodoxă a lui Dumnezeu socotea pomenirea numelui arhiereului în timpul sfintelor slujbe drept comuniune desăvârşită. Căci este scris în Tâlcuirea Dumnezeieştii Liturghii (a sf. Gherman): „cel ce slujeşte cele sfinte rosteşte numele arhiereului, arătând şi supunerea sa faţă de cel de mai sus, şi comuniunea cu el, şi succesiunea credinţei acestuia şi a celor sfinte”. Şi marele părinte al nostru şi mărturisitor Teodor Studitul aşa spune într-o scumpă scrisoarea a sa: „Mi-ai spus că te-ai temut să-i faci observaţie presbiterului tău să nu pomenească numele ereziarhului, iar eu nu găsesc ce să-ţi spun acum despre asta altceva decât că comuniunea prin singură pomenirea lui întinează, chiar dacă cel ce pomeneşte ar fi ortodox”. Aşa spune acest părinte. Dar mai înaintea lui şi Dumnezeu a indicat asta, spunând: Preoţii lui calcă legea Mea şi pângăresc lucrurile sfinte ale Mele. Cum? Nu osebesc ce este sfânt de ce nu este sfânt (Iez. 22:26), ci totul era la ei fără deosebire. Ce este mai limpede şi mai adevărat decât asta?

intrarea-triumfala-a-imparatului-mihaial-paleologul-de-sarbatoarea-sfintei-marii-15-august-1261-la-doua-saptamani-dupa-recucerirea-constantinopolului-de-catre-alexios-strategopulos

Imaginea fotografică exprimă: Intrarea triumfală în Constantinopol  prin Poarta de Aur a Împăratului Mihil VIII Paleologul de sărbatoarea Sfintei Mării 15 august 1261, la  două săptămâni după recucerirea Constantinopolului din mâinile francilor catolici de către marele general Alexios Strategopoulos,  unde s-au rostit treisprezece rugăciuni compuse de marele literat bizantin  Gheorghios Akropolites prin porunca Episcopului , în scopul de a mulțumi lui Dumnezeu pentru victorie. Iar mai apoi în  Sfânta Sofia a fost încoronat împărat al romeilor . (nota Graiul Ortodox)

Dar să îngăduim asta ca o iconomie cumpătată? Cum să îngădui o iconomie care pângăreşte sfânta slujbă, după cum s-a spus, şi alungă Duhul Sfânt de acolo şi de aceea îi face pe credincioşi să nu fie părtaşi la iertarea păcatelor şi la înfiere? Şi ce ar putea fi mai vătămător decât o asemenea iconomie? Acea comuniune chiar şi într-un singur punct este o pierdere vădită şi o stricare a toată dreptatea. Căci cel ce-l primeşte pe eretic se supune aceleaşi osândiri ca şi acela; şi cel ce intră în comuniune cu cel afurisit să fie afurisit, ca unul ce încalcă canonul bisericesc.

Şi aşa încât aceşti binecunoscuţi, nerespectând rânduielile bisericeşti, intră în comuniune şi cu iudeii, şi cu armenii, şi cu iacobiţii, şi cu nestorienii, şi cu monoteliţii, şi, mai pe scurt, cu toţi ereticii, atunci măcar pentru asta, dacă nu pentru altceva, fără îndoială că nu merită iertare şi comuniune, ci se fac vinovaţi de toate ereziile potrivnice lui Dumnezeu ale acelora. Şi se pare că din cauza aceasta, adică din nedeosebirea ereticilor după rânduiala Bisericii şi după legea de sus a lui Dumnezeu, ei au început să se umple de tot felul de erezii – nu din altă cauză.

Iar să-i dai întâietatea asupra întregii Biserici ortodoxe a lui Hristos unui om eretic este drept? Aceasta e o desăvârşită trădare, iar nu iconomie. El acum nu e vrednic nici de locul cel din urmă. Căci marele nostru părinte, Grigorie Teologul, vorbind despre cei ce se pocăiesc, spune în cuvântul său sfânt: „dacă pe cei ce se pocăiesc (nu-i primea Novat), nici eu nu-i primesc pe cei ce fie sunt neclintiţi, fie nu se îmblânzesc destul şi nu răsplătesc lucrul rău cu îndreptare. Iar dacă îi voi primi, le voi indica un loc după cuviinţă”. Unde este îndreptarea la el şi la cei dimpreună cu el? Unde este răsplata pentru fapta rea? Desigur că nu sunt vrednici nici de locul cel din urmă, dar cum să aibă întâietate? Şi dacă vor avea putere asupra uneia din dumnezeieştile biserici, vai! Oare cei călăuziţi de cârmuitori orbi nu vor cădea în cursele iadului, după cum ne previne nemincinoasa gură (Lc. 6:39)? Şi dacă lumina este întuneric, atunci e limpede ce urmează (Mt. 6:23; Lc. 11:34-36). Şi iarăşi după marele teolog Grigorie, fiecare supus se aseamănă celui ce-l stăpâneşte.

f208d-vizantioŞi după care rânduieli bisericeşti va judeca el însuşi şi mai marii săi? Lepădând cu totul dumnezeieştile canoane ale sfintelor soboare, neavând nici urmă sau pomină de viaţă duhovnicească, ci fiind eretici în multe lucruri, ei vor umple cu adevărat Biserica de tulburare şi sminteli. Căci cele de neunit nu pot fi unite, nici cele de nelegat nu pot avea legătură. Căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul, după dumnezeiescul cuvânt (II Cor. 6:14), sau ortodocşii cu ereticii, de care, dimpotrivă, ni s-a poruncit să ne despărţim cu totul.

Şi mai presus de toate Dumnezeu ne-a poruncit, spunând: Scoateţisinopsis-bis-sinapsar-al-imparatilor-bizantin-in-ordine-alfabetica afară dintre voi pe cel rău (Deut. 13:5, I Cor. 5:18). Şi în multe alte locuri, precum acesta din Noul Testament: „de te sminteşte ochiul tău, scoate-l” (Mc. 9:47) şi altele despre mădularele ce smintesc la cine se referă, dacă                                                        Imaginea de mai sus este un model de manuscris,  scriere bizantină din secolul XII : Sinopsis; bis. «Sinapsar al împăraților Bizantini în ordine alfabetică.»  Codicograf Ghiorghios Kamarinos. Anul 1167. Biblioteca Vatican   (nota Graiul Ortodox)

nu la aceştia? Şi marele Pavel, prin Însuşi Domnul ce grăia întru dânsul (II Cor. 13:3), spune limpede unele ca acestea: de omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit (Tit 3:10-11). Şi iarăşi îndeamnă să ne ferim de orice frate care umblă fără rânduială şi nu după predania pe care aţi primit-o de la noi (II Tes. 3:6). Şi în alte locuri ne porunceşte cu unii ca aceştia nici măcar să nu şedem la masă (I Cor. 5:11, II Tes. 3:14). Asemenea şi marele părinte al nostru de Dumnezeu purtător Ignatie, ferindu-ne de dobitoacele cele cu chip de om – ereticii, ne porunceşte nu numai să nu îi primim, ci după putinţă nici să nu ne întâlnim cu ei. Iar pe cei cu care nu ni se îngăduie nici să şedem la masă, nici să îi salutăm nu ni se îngăduie din cauza necomuniunii desăvârşite şi cu care, după putinţă, trebuie să evităm chiar a ne întâlni, cum să îi recunoaştem pe unii ca aceştia drept întâistătători şi judecători ai bisericilor ortodoxe şi cum să pronunţăm pomenirea lor ca ortodocşi în biserică şi la însăşi cina cea de taină, aşa încât să o lăsăm pe ea să ne sfinţească neprihănit

––––––

[1] E vorba de patriarhul uniat Ioan XI Vekkos (1275-1282), continuarea oarecum pe acestă temă  în fapte istorice  o puteți găsi aici  în traducerea din greacă în română a siteu-lui Graiul OrtodoxPatriarhul Ioannis Vekkos al XI-lea şi prigonirea Athoniţilor https://graiulortodox.wordpress.com/2011/11/23/patriarhul-ioannis-vekkos-al-xi-lea-si-prigonirea-athonitilor/

din ortho-hetero.ru

Sursa: http://lumea-ortodoxa.ro/celor-ce-spun-ca-pomenirea-ecumenistilor-se-poate-face-din-iconomie-marturia-parintilor-aghioriti-din-sec-xiii/

Patriarhul Ioannis Vekkos al XI-lea şi prigonirea Athoniţilor

Între anii 1276 şi 1282, pe când Patriarh al Constantinopolului era Ioannis Vekkos al XI-lea, părinţii athoniţi au suferit mari prigoane din partea acestuia şi a latinilor (catolicilor), pentru că nu primeau unirea cu Roma şi împreună-slujirea cu papistaşii.

 Patriarhul Vekkos, incitat de împăratul Bizanţului Mihail al VIII-lea Paleologul, care simpatiza cu latinii, a declarat că este de acord cu unirea celor două biserici, adică a Bisericii Ortodoxe cu Biserica Romano-Catolică, şi că va aşeza Biserica Ortodoxă sub puterea Papei. Îndată a izbucnit furtuna împotrivirilor în sânul Bisericii, aşa încât preoţii şi monahii l-au anatemizat pe Patriarh şi în aproape nici o biserică nu mai pomeneau numele lui . Patriarhul, ca să înăbuşe mişcarea clerului răzvrătit, s-a dus în Sfântul Munte însoţit de armată şi de clerici papistaşi.

Acolo, pentru că nu a fost primit de aproape nici o mănăstire, pentru a teroriza comunitatea monahală, a poruncit soldaţilor să îi tortureze şi să îi omoare pe monahii care nu se supuneau poruncilor sale. Astfel, trecând pe la Manastirea Zografu au ars într-un turn pe monahii care nu voiau să îl primească şi să accepte unirea cu Roma. La Manastirea Vatoped au spânzurat 12 monahi şi au înecat în mare pe stareţul lor legat în lanţuri, la Manastirea Iviron, de asemenea, i-au înecat pe monahi scufundându-i în mare cu corabia lor cu tot.

Ajungând însă la Manastirea Marea Lavra, monahii de acolo i-au făcut o primire oficială în toată regula. A urmat împreună-liturghisirea în biserica centrală a mănăstirii, Patriarhul slujind sfânta liturghie ajutat de un ierodiacon al Lavrei şi de şapte monahi, precum şi de către preoţii latini care îl însoţeau.

După izgonirea lui Ioannis Vekkos de pe tronul patriarhal la anul 1282 şi după ce s-au zădărnicit planurile acestuia de unire a celor două Biserici, cei şapte monahi şi ierodiaconul de la mănăstirea Marea Lavră care au slujit împreună cu Patriarhul şi cu latinii, au fost înlăturaţi de Sfânta Sinaxă a Sfântului Munte. Ierodiaconul, la scurt timp, s-a îmbolnăvit şi, potrivit mărturiilor scrise ale mănăstirii Marea Lavră, s-a topit în câteva zile precum se topeşte o lumânare.

Respectivii monahi, după ce au murit şi au fost îngropaţi în afara cimitirului mănăstirii, la dezgroparea lor, au fost găsiţi neputreziţi, având trupurile cu totul negre şi o înfăţişare înspăimântătoare, de neînchipuit pentru mintea umană. Trei dintre cele şapte trupuri de monahi au fost aduse în pronaosul bisericii Sfinţilor Apostoli a cimitirului mănăstirii, unde au şi rămas spre vederea tuturor până în secolul al XIX-lea. În ultimii ani ai şederii trupurilor lor acolo, un pelerin, zărindu-i, a păţit atac de cord şi a murit pe loc. Acesta a fost şi motivul pentru care au fost duşi într-o peşteră, pe plaja schitului românesc, unde, după ce i-au aşezat, au zidit intrarea cu pietre, ca să nu îi mai poată vedea nimeni. Restul de patru trupuri, care sunt şi cele mai înfricoşătoare, au fost transportate îndată după dezgroparea lor într-o peşteră greu accesibilă aproape de Mănăstirea Marii Lavre, unde se află până astăzi.

 O întâlnire înfricoşătoare

 Un frate auzise despre călugării afurisiţi de la Marea Lavră a Athonului, care l-au primit pe Ioannis Vekkos, Patriarhul latinofil al Constantinopolui, şi care au slujit cu el. Se îndoia însă că ar fi adevărate toate spusele astea şi cerceta neobosit şi întreba dacă se găseşte cineva care să fi văzut cu ochii lui trupurile călugărilor afurisiţi, vreun martor ocular, ca să se convingă şi să nu mai aibă îndoieli.

Şi întrebând pe mulţi a aflat că Gavriil ieromonahul i-a văzut. Aşa a venit şi m-a întrebat dacă cunosc ceva şi dacă i-am văzut cu ochii. Şi l-am înştiinţat că eu i-am văzut şi că faptul este o certitudine. Eu am venit în Sfântul Munte la anul 1885, în vârstă de 20 de ani. După doi ani de la intrarea mea în Sfântul Munte, pentru că s-a întâmplat să mergem să luăm grâu de la Manastirea Constamonitu, am pornit pe mare cu barca noastră să îl aducem. Eram în vârstă de 22 de ani pe atunci şi era luna lui Septembrie, la două zile de la Înălţarea Sfintei Cruci.

Am mers şi pe seara am ajuns la Marea Lavră unde am şi rămas peste noapte, de unde a doua zi de dimineaţă ne-am continuat călătoria. La scurt timp însă după ce am părăsit Marea Lavră, îl aud pe Bătrânul meu, monahul Meletie, spunând:

”Fiul meu, Gavriil,  aici în faţă se află afurisiţii, cei care i-au primit pe latinofili în Marea Lavră şi au slujit împreună cu Ioannis Vekkos şi cu ai lui, pe care eu i-am văzut şi altădată, dar pentru că eşti tânăr şi e posibil ca vreodată să se vorbească despre asta şi să spună unii că sunt minciuni toate astea şi că nu există nimic, nici afurisiţi, nici trupurile lor neputrezite, ci că se spun spre înspăimântarea oamenilor, de aceea să mergem şi să îi vezi cu ochii tăi, ca să nu crezi ce îţi va spune unul şi altul mai apoi, pentru că spune şi Sfânta Scriptură că ochiul e mai de crezut decât auzul”.

Şi spunând Bătrânul acestea, am ajuns la o râpă abruptă, pe care numai să o vadă omul se sperie, şi îmi spune:

Aici este”.

Eu eram curios să îi văd şi îi spun:

Îţi râzi de mine?”.

El însă a zâmbit şi mi-a spus:

Ce crezi, că e vreo cruce sau vreo icoană la locul unde au fost puşi, ca să le vadă oamenii şi să-şi facă semnul crucii trecând pe aici? Ei au luat chipul diavolului, vei vedea şi atunci vei crede…”.

Atunci, dară, ne-am apropiat de acea vale abruptă şi după mult efort, am ieşit afară şi, „cu 20 de unghii”, cum spune vorba, am urcat 4-5 metri şi apoi am văzut o peşteră şi am intrat şi văd acolo o privelişte vrednică de tânguire:

Trei oameni sprijiniţi de stâncă, drepţi, cu hainele pe ei, cu rasele şi cu centurile, cu ochii deschişi, părul şi barba, la toţi trei, lungi şi albe, chipurile lor însă de culoarea funinginei (negre), la fel şi mâinile lor, cu degetele întoarse către interior, unghiile mâinilor mari de vreo 2-4 centimetri, picioarele nu li se vedeau, pentru că erau acoperite de ciorapi şi pantofi…

Am vrut să îi ating să văd dacă într-adevăr trupul era moale sau doar piele uscată şi oase, dar nu m-a lăsat Bătrânul, care mi-a spus:

Nu băga tu mâna peste urgia lui Dumnezeu…

În toate celelalte însă am fost foarte atent, doar mâna nu am pus. Şi atunci deloc nu m-am speriat, acum însă, când îmi aduc aminte, mi se tulbură sufletul şi nu pot să dorm zi şi noapte, nici să mănânc 2-3 zile la rând, câtă vreme atunci când i-am văzut nici nu am băgat de seamă…

Am scris prezenta, cu mâna mea, pe 2 martie 1964 la Sfânta Manastire Xenofont, Gavriil Ieromonahul şi Duhovnicul, de la Chilia Ivirită „Naşterea Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan”.

Fotografia este făcută într-o peşteră de pe Muntele Athos în jurul anului 1932, şi publicată iniţial în revista ”Κήρυξ Ορθοδόξων” nr. 132 …

(Engolpion aghioritic – Calendar pe anul 2004)

Informaţiile sunt preluate din http://www.kivotoshelp.gr/pages/aforismenoi.htm și din… http://pneymatiko.wordpress.com

Traducere din limba elenă Mihail Ilie (G.O.)

Graiul Ortodox

Older Entries

Dragostea se bucură de adevăr

"Credinţa se alienează, dogmele ortodoxe nu sunt băgate în seamă, rătăcirea triumfă şi cei mai mulţi tac. Însă această tăcere, cum de multe ori am scris, este – după marele sfânt Grigorie Palama, cel care l-a învins definitiv pe monahul apusean Varlaam Calabrezul şi teologia scolastică papistaşă – al treilea tip de ateism. Primul este negarea existenţei lui Dumnezeu, al doilea este erezia, care desfigurează adevărul despre Dumnezeu, iar al treilea liniştirea (ἐφησυχασμός = relaxare), tăcerea care contribuie la răspândirea celorlalte două tipuri de ateism." -- Pr. prof. Theodoros Zisis

ministru >> prim-ministru >> blogger

Blogul lui Adrian Năstase

Veve's place

Compasiunea este un pacat etern. -Adolf Hitler

Manzatu

Just another WordPress.com weblog

CREDINŢĂ DREAPTĂ ORTODOXĂ!

"Doamne Iisuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu miluieşte-mă pe mine păcătosul!!!"........."23. Cercetează-mă, Doamne, şi cunoaşte inima mea; încearcă-mă şi cunoaşte cărările mele. 24. Şi vezi de este calea fărădelegii în mine şi mă îndreptează pe calea cea veşnică." (Ps.138: 23-24)

casa creștinului

Blog de educație creștin - ortodoxă

duhovnic

ortodox.duhovnic@yahoo.ro

D&D: "Enjoy the silence!"

D&D: "Să trăim cât suntem în viaţă!”

Elohim.ro

Avertisment: Acest site contine multe informatii tehnice sau trimiteri catre terte surse care sunt diferite de tipul general de educatie formala publica, puteti profita de aceasta vizita aici, daca "cercetati toate lucrurile si pastrati ce este bun" , "Poporul Meu piere din lipsa de cunostinta" Osea 4:6

lenalina

Just another WordPress.com site

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

George Mocanu

„Diseară vântul va lustrui stelele din nou…”

† Doar ortodoxia †

† Ortodoxia fără compromisuri †

FluidpixelsBlog

pixel your mind

History Of The Ancient World

Look back over the past, with its changing empires that rose and fell,and you can foresee the future too -Marcus Aurelius-

ISTORII REGĂSITE

Probabil cel mai bun blog de istorie!

%d blogeri au apreciat asta: