Prima pagină

Biblia Bartolomeu Anania, operă de o valoare excepțională, a fost ștearsă de pe internet

5 comentarii


1280px-anania_2

O altă mare dezamăgire în lume ortodoxă română. Versiunea Biblia Bartolomeu Anania, operă de o valoare excepțională,  în format electronic a fost ștearsă de pe internet

[http://www.biblia-bartolomeu.ro/index-C.php?id=NT-Lc

Table ‘biblia_biblia.dervent_biblia’ doesn’t exist]

Dacă la  în 1949, Ana Pauker a dat un decret prin care Armata Română trebuia să ardă lunar 40 metri liniari de arhivă bisericească,  acum câteva zile a venit rândul acestei preafrumoase și Sfinte Scrieri a Vechiului și a Noului Testament. Rămânem fără grai! Semnalăm această îngrijorare cu speranța ca eroarea comisă să fie remediată spre liniștea noastră sufletească. http://www.biblia-bartolomeu.ro/

Pr. ic. Daniel Terpea

Sfânta Scriptură în Versiunea Bartolomeu Anania

de Pr. Vasile Mihoc

 Se împlineşte în acest an un deceniu de la publicarea în versiune integrală a Bibliei în realizarea mult regretatului cărturar şi ierarh BARTOLOMEU VALERIU ANANIA, Mitropolitul Clujului, cu titlul: Biblia sau Sfânta ScripturăEdiţie Jubiliară a Sfântului Sinod, tipărită cu binecuvântarea şi prefaţa Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001 (1830 pagini + hărţi).

După cum se ştie, înainte de publicarea ei integrală, au fost tipărite, rând pe rând, părţi ale acestei noii ediţii, realizatorul dorind să aibă, cât mai mult cu putinţă, un răspuns din partea cititorilor privind calitatea şi sugestii privind eventuale îmbunătăţiri, atât în ce priveşte traducerea însăşi, cât şi în ce priveşte bogatul material isagogic şi exegetic care însoţea această traducere. Luând contact cu aceste apariţii editoriale parţiale, nu cred că erau prea mulţi cei care sperau să vadă finalizarea proiectului într-o ediţie integrală a Bibliei. Căci era vorba de o lucrare a unei vârste dincolo de cea a maturităţii. Când, în 1993, apărea, Noul Testament (în Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române), puţini, cred, bănuiau că acest efort, deja împlinit într-o realizare unică, va putea fi continuat, aşa cum anunţa, de altfel, Cuvântul înainte al Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist (p. VI). Scepticismul a fost însă curând infirmat. Dincolo de unele ezitări pe care le va fi exprimat, vigurosul bărbat şi cărturar care a fost regretatul Bartolomeu Anania credea în ducerea la bun sfârşit a acestei lucrări care avea să-i încununeze opera, deja atât de impunătoare. Astfel, în anii care au urmat, ne-a dăruit una după alta, în aceeaşi realizare de excepţie, cărţile care alcătuiesc prima parte a Bibliei, supunându-le şi pe acestea atenţiei critice a cititorilor avizaţi. Iar în cele din urmă, acum 10 ani, Dumnezeu i-a dăruit bucuria de a trăi încununarea triumfală a acestui extraordinar şi binecuvântat efort.

Cu prilejul lansării ediţiei jubiliare la Cluj-Napoca, îmi exprimam intensele simţăminte – de admiraţie şi de negrăită bucurie – în faţa acelei minunate împliniri. Spuneam atunci, printre altele: „Pentru cei care am urmărit succesiunea volumelor din seria ‚Biblia comentată`, realizarea Înalt Prea Sfinţitului Arhiepiscop Bartolomeu din aceşti ani de după 1989 ni s-a părut şi ni se pare încă pur şi simplu incredibilă. Cum este cu putinţă ca un bărbat cu atâtea alte mari şi importante răspunderi să-şi poată concentra fiinţa, zi după zi şi an după an, în efortul titanic pe care-l presupune ­- şi pe care-l reflectă, de fapt – această‚ Biblie comentată`? … Explicaţia efortului incredibil pe care-l presupune progresul strălucit şi încununarea optimă a acestei întreprinderi am aflat-o într-un cuvânt al Fericitului Ieronim, cunoscutul realizator al Vulgatei, adică al versiunii latineşti devenită mai târziu textus receptus al Bisericii Apusene. Într-o scrisoare adresată, la anul 383, papei Damasus, Ieronim definea munca sa la această traducere drept o‚ trudă a iubirii` – labor amoris„.

Deceniul care a trecut de atunci şi-a spus din plin cuvântul asupra valorii deosebite a Bibliei pe care a oferit-o neamului românesc marele Bartolomeu Anania. Într-adevăr, această Biblie a intrat definitiv în patrimoniul poporului nostru şi al Bisericii Ortodoxe Române. În primul rând, ea se bucură de o răspândire cu adevărat excepţională: o afli peste tot, în casele credincioşilor şi pe rafturile din birouri, pe băncile seminariştilor şi a studenţilor teologi, în sfintele altare, la îndemâna preoţilor noştri.

Nimeni nu se îndoieşte că Versiunea Anania a Sfintei Scripturi în limba română a reprezentat nu numai încununarea operei neasemuite a poetului, scriitorului şi teologului care a fost Mitropolitul Bartolomeu, ci şi un eveniment major în viaţa Bisericii noastre, încrustat ca atare în istoria ei, ca şi în istoria limbii şi a culturii româneşti. O nouă traducere a Bibliei, realizată de un remarcabil teolog şi bărbat bisericesc, care a fost însă un nu mai puţin strălucit şi recunoscut om de litere, iată, într-adevăr, un eveniment făcut să întreacă cele mai bune aşteptări! Adăugând însă că această nouă traducere a apărut însoţită de introduceri la diferitele scrieri care alcătuiesc Biblia şi de concise, dar cuprinzătoare şi valoroase comentarii, vom înţelege că ea reprezintă, într-adevăr, un eveniment major în viaţa şi misiunea Bisericii şi un prilej de adevărată bucurie pentru toţi cei însetaţi de a cunoaşte mai îndeaproape cuvântul lui Dumnezeu.

În tradiţia Bibliei româneşti, se impusese deja, ca o realizare de înaltă calitate, Biblia aşa-numită „sinodală”. Se ştie că prima ediţie a Bibliei apărută cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a fost cea tipărită la Bucureşti, în 1914. A doua Biblie „sinodală” a fost cea din 1936, în traducerea realizată de Nicodim Munteanu, viitor patriarh al României, Vasile Radu şi Gala Galaction. Iar a treia Biblie „sinodală”, care oferă o traducere revizuită a celei de a doua, a apărut mai întâi în 1968, fiind retipărită de câteva ori după aceea. În orice caz, preoţii şi credincioşii ortodocşi din România ultimelor generaţii avuseseră destul timp să se obişnuiască cu această din urmă traducere a Bibliei, care, pe deasupra, a purtat şi girul aprobării forului nostru suprem bisericesc – Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Mai mult, ea a ajuns să fie utilizată practic exclusiv în toate publicaţiile noastre teologice. Astfel încât, Biblia „sinodală” de până la 2001, deşi n-a fost considerată drept o ediţie definitivă – în conştiinţa factorilor responsabili ai Bisericii existând înţelegerea că ea poate şi trebuie să fie îmbunătăţită, că rămâne încă o „ediţie de probă” -, ea devenise întru totul autoritativă.

În acest context, iniţiativa ierarhului de la Cluj-Napoca a fost un act de mare îndrăzneală. Dar această îndrăzneală n-a fost nesăbuită şi nici n-a avut ca temei vreun gând de slavă deşartă. Cărturarul şi ierarhul Bartolomeu Anania a socotit că realizarea unei noi ediţii a Bibliei, conform criteriilor pe care le avea în vedere, este nu numai un simplu „plus” la ceea ce deja exista, ci o stringentă necesitate. Şi este vorba aici nu numai de calitatea traducerii textelor, nici numai de faptul că avea în vedere echiparea acestei noi ediţii cu materialele ajutătoare strict necesare (introduceri, note etc.) – şi care, din nefericire, încă lipseau din Biblia noastră -, ci şi, în ce priveşte cărţile Vechiului Testament, de baza însăşi a traducerii.

Iată aici un punct principal, pe care Bartolomeu Anania l-a afirmat în mod repetat încă în editările parţiale, începând cu „Cuvântul lămuritor asupra Sfintei Scripturi” care stă în fruntea Pentateuhului său comentat. Argumentând că creştinii din Răsărit au îmbrăţişat de la început versiunea greacă a Vechiului Testament (Septuaginta) şi considerând drept singura „ediţie a Sfântului Sinod” Biblia apărută la Bucureşti în 1914, ca una care – singura între ediţiile „sinodale” – se întemeia pe textul Septuagintei, Bartolomeu Anania acuză „marea ruptură” produsă odată cu apariţia Bibliei traduse după Textul Masoretic (ebraic) de către Gala Galaction, Vasile Radu şi Nicodim Munteanu (în 1936). „Ca parte a lumii ortodoxe – scrie el -, poporul român a avut Biblia tradusă tot după Septuaginta. Cităm pe cele mai importante: Biblia lui Şerban, Bucureşti 1688; Biblia de Buzău, 1854-56; Biblia lui Şaguna (Sibiu) 1856-58. Dar tot după Septuaginta a fost tradusă şi Biblia lui Bob (Blaj) 1795, pentru uzul greco-catolicilor. Ultima ediţie din marea filiaţie a apărut la Bucureşti în 1914, singura ‘ediţie a Sfântului Sinod` „. El deplânge faptul că, „timp de opt decenii, Biserica Ortodoxă Română nu a mai avut o versiune vechitestamentară după Septuaginta”1. Totodată, în Nota asupra ediţiei la fiecare din volumele cu traduceri din Vechiul Testament, ţine să precizeze de la bun început că această versiune a fost întocmită „în osteneala de a restaura prezenţa şi autoritatea Septuagintei în tradiţia biblică ortodoxă”. Argumentele invocate sunt incontestabile, ca şi faptul că, datorită menţionatei „rupturi”, „atât Părintele Dumitru Stăniloae cât şi Părintele Dumitru Fecioru, marii noştri traducători din Sfinţii Părinţi şi din literatura filocalică, au fost nevoiţi să-şi extragă citatele biblice tot din ediţia 1914″2.

În ce priveşte traducerea însăşi a textelor biblice, ostenitorul acestei noi versiuni s-a silit să se ţină cât mai aproape de limba Bibliei româneşti, creată prin truda înaintaşilor. Şi nu uită să precizeze că „le este profund recunoscător tuturor celor ce, de-a lungul a trei secole, au tradus sau revizuit Biblia în limba română”3. Fiind însă perfect conştient şi de neîmplinirile acestor înaintaşi, ca şi de necesitatea unor aduceri la zi, se străduieşte, cum iarăşi afirmă, să alcătuiască „un text credincios originalului şi potrivit cu vârsta de acum a limbii române, eliminând atât literaturizarea, pe de-o parte, cât şi juxtalinearitatea, pe de alta”4.

Nu intrăm în analize de detaliu. Pentru unele dintre cărţile biblice care au precedat editarea integrală a Bibliei în ediţia jubiliară din 2001, ca ediţii de probă, am făcut-o deja, într-o oarecare măsură, în recenziile publicate la vremea respectivă. Ţinem însă să facem câteva precizări.

Prima precizare pe care o socotim necesară este aceea că Versiunea Anania reprezintă, într-adevăr, mult mai mult decât o simplă revizuire a Bibliei. Realizatorul ei notează că a recurs la „metoda comparatistă”, confruntând ediţia curentă „cu treisprezece versiuni reprezentative, româneşti şi străine, precum şi cu textele originale”5. În ce priveşte traducerea cărţilor Vechiului Testament, versiunea ebraică, reprezentată de toate ediţiile româneşti dintre 1936-1993 şi „accesibilă adiacent prin cele mai bune traduceri occidentale, s-a aflat în continuă şi amănunţită alăturare cu versiunea greacă, aceasta din urmă fiind reprezentată atât de tălmăcirile româneşti tipărite între 1688-1914 cât şi de textul ediţiei critice a lui Alfred Rahlfs”6. Rezultatul acestui efort este, de fapt, în bună parte, o nouă traducere. S-a întâmplat, şi în acest caz, ceva asemănător cu experienţa Fericitului Ieronim. Scopul său cu ceea ce se va numi Vulgata a fost acela „de a revizui vechea [traducere] latină, iar nu de a face o nouă traducere”. Când Fericitul Augustin i-a exprimat gratitudinea pentru „traducerea sa la Evanghelii”, Fericitul Ieronim l-a corectat în mod tacit şi a înlocuit, în exprimarea augustiniană, „traducerea” cu „corectarea”7. S-a vădit însă până la urmă că, deşi şi-a propus acest obiectiv limitat, Fericitul Ieronim a realizat o nouă traducere, şi încă una care a făcut epocă.

O menţiune specială se cuvine, în ce priveşte noua versiune, realizării excepţionale pe care o reprezintă traducerea părţilor poetice ale Vechiului Testament. Se ştie că Iov, Psalmii, Proverbele, Cântarea Cântărilor, Eclesiastul şi Plângerile lui Ieremia, ca şi unele dintre scrierile necanonice, sunt, de fapt, cărţi poetice. Pe lângă aceste cărţi, multe fragmente poetice sunt prezente în Vechiul Testament în cărţile istorice şi în cele profetice. De genul literar deosebit al acestor părţi ale Bibliei trebuie, desigur, să se ţină seama la traducere. Ceea ce nu este uşor. De aceea, în Bibliile româneşti de până acum aceste părţi sunt redate şi ele în proză. Cititorul neavizat nu are cum să-şi dea seama că este vorba de poezie.

Este adevărat că poezia ebraică a Bibliei nu are întru totul caracteristicile poeziei moderne. Această poezie nu cunoaşte, de pildă, rima. Poezia ebraică se deosebeşte de proză prin trei caracteristici: a) ritmul ideilor (sau paralelismul membrelor); b) fel sau gen (în Biblie sunt prezente, în genere, două genuri de poezie: liric şi didactic); şi c) dicţiune (poeţii sfinţi folosind o vorbire aleasă, precum şi imagini şi figuri deosebite, ca asonanţa sau reproducerea aceloraşi sunete şi alternarea sau repetarea aceloraşi sunete).

Există încă destule aspecte nelămurite cu privire la aceste caracteristici ale poeziei ebraice. Şi aceasta, în primul rând, deoarece nu ştim precis cum era pronunţarea limbii ebraice pe când era limbă vie. Astfel, există controverse cu privire la precizarea artei metrice ebraice8.

Cu toate dificultăţile, ediţiile moderne ale Bibliei în diferitele limbi ţin să evidenţieze – atât prin felul traducerii, cât şi prin aranjamentul grafic – părţile poetice ale Bibliei. Pentru a ţine pasul cu excepţionalele rezultate ale cercetării biblice, este stringent necesar ca şi ediţiile româneşti ale Sfintei Scripturi să redea în chip aparte textele cu caracter poetic. Desigur că, pentru a se putea realiza o astfel de ediţie, se cere ca efortul specialistului în traducerea Bibliei să fie conjugat cu acela al poetului. Sau, şi mai bine, ca biblistul şi traducătorul să fie totodată şi poet. Teologul şi poetul Bartolomeu Anania a fost omul providenţial care a întrunit toate aceste competenţe. Realizarea excepţională pe care o reprezintă Versiunea Anania în ce priveşte cărţile poetice ale Vechiului Testament ne îndreptăţeşte să spunem despre realizatorul ei ceea ce spunea Fericitul Ieronim despre Origen, tot în legătură cu una din aceste cărţi poetice: „Dacă în celelalte cărţi ale sale i-a depăşit pe toţi ceilalţi, în [comentariul său la] Cântarea Cântărilor Origen s-a depăşit pe sine însuşi”9. Nu mă refer numai la aranjamentul grafic care, desigur, îşi are importanţa sa şi care, în Versiunea Anania, ne aduce la nivelul celor mai bune ediţii existente în alte limbi. Este vorba de mult mai mult. Traducătorul îşi dă aici măsura întreagă, nu numai a valorii şi a experienţei sale ca teolog şi om de cultură, ci şi a demult recunoscutului său geniu poetic.

Îmi permit să ofer câteva exemple, luate la întâmplare:

„O, cine mă va`ntoarce în lunile din urmă,

în zilele-mi păzite de Însuşi Dumnezeu,

când facla Lui cea vie pe frunte-mi strălucea,

când cu a Lui lumină umblam prin întuneric…” (Iov 29, 2-3).

„Şi-acum, sunt râsul celor mai tineri decât mine;

acum îmi fac dojană bezmeticii aceia

pe-ai căror taţi şi mame eu nu dădeam doi bani

şi nu-i puneam de-o seamă cu câinii de la grajduri…

s`au ridicat asupră-mi cu-avânturi de tâlhari

ei, tâmpii, troglodiţii de-abia ieşiţi din peşteri,

ei, tuse măgărească în cântec lin de strune…” (Iov 30, 1-2.5-7).

Da, inima din mine sub cer s-a scuturat

şi-a curs din locul ei.

Auzi, ascultă-n iureş a Domnului mânie,

cum cercetarea-I iese din gură ca un tunet.

Sub ceru`ntreg ţâşnirea,

lumina Lui, ea însăşi, pe aripile Terrei” (Iov 37, 1-3).

Cred că nu greşesc deloc spunând că noi, românii, n-am avut niciodată ceva atât de frumos ca traducere a Bibliei. Mai mult, nici n-am sperat noi vreodată să avem ceva atât de frumos. Or, aceeaşi înaltă calitate caracterizează ansamblul scrierilor poetice ale Bibliei în versiunea Anania!

Dar nu numai traducerea, ci şi însuşi aranjamentul în pagină al textelor poetice şi sapienţiale reprezintă, în ce priveşte editarea în limba română a cuvântului lui Dumnezeu, o noutate a cărei necesitate era adânc resimţită de cei avizaţi. Astfel, de pildă, în ce priveşte traducerea Psalmilor, noua versiune lasă impresia că este gândită nu numai pentru cel ce o citeşte, ci şi, deopotrivă, pentru cel ce o aude. De aceea, sugestia oarecum timidă că textul acestei versiuni a Psalmilor „poate fi folosit şi în cult”10 ni se pare mai mult decât justificată.

În ce priveşte aranjarea în pagină a textelor poetice, ea este importantă mai ales deoarece, la citirea cu glas tare, există tendinţa de a accentua ultimul cuvânt al unui rând şi de a face o mică pauză înainte de trecerea la rândul următor. Iată două exemple luate absolut la întâmplare (din Ps 32,1 şi Ps 131,3-5):

Biblia 1968 Versiunea Anania

Bucuraţi-vă, drepţilor; celor drepţi Bucuraţi-vă, drepţilor, întru Domnul!

li se cuvine laudă. celor drepţi li se cuvine laudă.

Nu voi intra în locaşul casei Nu voi intra în sălaşul casei mele

mele, nu mă voi sui pe patul meu de nu mă voi sui în patul culcuşului meu

de odihnă,

Nu voi da somn ochilor mei şi nu voi da somn ochilor mei

genelor mele dormitare şi odihnă tâm- şi nici genelor mele dormitare

plelor mele, şi nici odihnă tâmplelor mele

Până ce nu voi afla loc Domnului, până nu-I voi afla un loc Domnului,

locaş Dumnezeului lui Iacob. un locaş Dumnezeului lui Iacob.

Cum vedem, în cele două exemple citate nu există diferenţe semnificative în ce priveşte traducerea. Există însă o diferenţă majoră şi absolut semnificativă în aranjarea textului în pagină, deoarece rândurile din Versiunea Anania au fost „măsurate” pentru a se evita o lectură inadecvată. În acest fel, nu numai că textul arată mai bine în pagină, dar este mai uşor de citit şi de memorizat şi evită unele combinaţii care, în multe cazuri, pot avea efecte dezastruoase în ce priveşte sesizarea sensului textului respectiv. Desigur, acurateţea trebuie să rămână principala preocupare a traducătorului, dar el nu va uita că, în redarea poeziei biblice, ceea ce cititorul vede aceea va şi citi şi aceea vor auzi cei care-l ascultă. Să ne gândim numai cât de lamentabilă este uneori în bisericile noastre citirea Psalmilor la strană! Versiunea Anania ajută enorm depăşirea acestei dificultăţi.

În general, Versiunea Anania reflectă din plin calităţile unei reuşite traduceri a Sfintei Scripturi, adică acurateţe, frumuseţe, claritate şi demnitate. Bartolomeu Anania nu uită nicio clipă că ceea ce redă în româneşte este cuvântul lui Dumnezeu. Realizatorii vestitei King James Version, în cuvântul lor către cititori (The Translators to the Reader = Traducătorii către cititor) fixau câteva principii ale unei bune traduceri a Bibliei. Primul dintre aceste principii este chiar acesta: Ceea ce traducem (când traducem Biblia, n. n.) este cuvântul lui Dumnezeu. Ca orice cuvânt care vrea să comunice ceva, şi acest cuvânt – şi încă mult mai mult decât altele – se cere înţeles. El trebuie, deci, redat cu acurateţe şi claritate. Deoarece însă este mai presus de orice cuvânt omenesc, redarea cuvântului lui Dumnezeu se cuvine să fie caracterizată şi de frumuseţe şi demnitate.

Pentru acurateţe şi claritate, condiţia esenţială este ca traducătorul să fi înţeles el însuşi, mai întâi, textul pe care-l redă. Fericitul Ieronim, de pildă, în prefaţa sa la Cartea Iov, arată cât de greu i-a fost să pătrundă în tainele textelor poetice ale Vechiului Testament şi cât de mare i-a fost silinţa pentru a înţelege mai ales figurile de stil. În acest scop a şi plătit o „sumă considerabilă” unui învăţat evreu din Lida pentru a-l ajuta să înţeleagă. El însă ţine să adauge: „De un lucru sunt sigur, că am putut să traduc numai ceea ce mai înainte am înţeles”11.

Pe de altă parte, ca să redai ceea ce ai înţeles din original în propria ta limbă cu frumuseţe şi demnitate, nu e destul să cunoşti limba originalului şi nici chiar să sesizezi întreaga încărcătură de sens a figurilor de stil, ci trebuie să fii creator şi – depăşind orice ispită a unei redări literaliste – să creezi un text care să ofere cititorului traducerii cât mai mult cu putinţă din valenţele şi frumuseţile originalului. Lucrul este foarte greu, dacă ţinem seama că, după cum constată unul din cei care, în veacul nostru, au pus bazele a ceea ce se poate numi „ştiinţa traducerii” şi care totodată a fost poate cel mai renumit specialist al United Bible Societies – mă refer la Eugene Nida şi la lucrări ale sale ca Toward a Science of Translation şi From One Language to Another -, cea mai bună traducere nu poate reda decât ceva peste 70 la sută din conotaţiile originalului (restul urmând să fie acoperit de glose, note etc.). Atingerea acestui procent este, desigur, cu mult mai greu de realizat în cazul textelor poetice. Merită să amintim, în acest context, ce spunea Martin Luther, realizatorul versiunii fondatoare a Bibliei în limba germană, despre traducerea poeziei biblice: „Cine vrea să vorbească în germană, nu trebuie să folosească stilul ebraic. Ci, mai degrabă, trebuie să aibă grijă ca – odată ce l-a înţeles pe autorul evreu – să se concentreze asupra sensului textului, întrebându-se: ‘Ce spun (cum se exprimă) germanii într-o astfel de situaţie?` Odată ce are cuvintele germane care vor servi scopului său, să lase deoparte cuvintele ebraice şi să exprime în chip liber înţelesul în cea mai bună germană pe care o cunoaşte”12.

Versiunea Anania posedă din plin calităţile unei foarte reuşite traduceri a Bibliei. Ea aduce cititorilor, cu fiecare pagină şi uneori cu fiecare verset, un spor de înţelegere a mesajului divin al Scripturii. Ca atare, este o traducere de care noi, românii, aveam stringentă nevoie. Dar acest spor de înţelegere este însoţit şi de o calitate literar-artistică aparte. Ceea ce face textul pe atâta de frumos şi de atrăgător pe cât i se cuvine Scripturii celei de Dumnezeu insuflate.

Marele Mitropolit Andrei Şaguna, lăudând osteneala celor care au realizat traducerea Noului Testament de la Alba Iulia (1648) şi a Bibliei de la Bucureşti (1688), zice: „Limba Bibliei pentru un popor numai o dată se poate face: dacă s-au învins piedica cea mare a traducerii credincioase şi înţelese şi dacă poporul au primit limba aceea aşa zicând în însăşi fiinţa sa, atunci următorii n-au de a mai face alta, ci numai a o reînnoi şi îndrepta aşa după cum o ar fi reînnoit şi îndreptat traducătorul cel dintâiu al limbii de ar fi trăit în veacurile lor”13. Având în vedere istoria excepţională a redării în româneşte a cuvântului lui Dumnezeu al cărei moştenitor era Şaguna la mijlocul veacului al XIX-lea, vom aprecia la justa sa valoare principiul enunţat în textul de mai sus. Ceea ce nu înseamnă însă că noi traduceri nu sunt posibile şi necesare. Mai ales că noi, cei de astăzi, moştenim şi rezultatele nefericite ale unor „desfăcători” de limbă a Bibliei şi resimţim acut nevoia cel puţin a unei restaurări. Dar chiar dacă am avea o foarte bună versiune a Bibliei, „varietatea traducerilor este profitabilă pentru aflarea înţelesului Scripturilor”, cum se exprimă, în deja citatul cuvânt către cititori, realizatorii lui King James Version.

În afara textului biblic propriu-zis, Biblia în Ediţia Jubiliară a lui Bartolomeu Anania se impune ca o realizare cu totul aparte prin materialul însoţitor, isagogic şi ermineutic-exegetic. Astfel, introducerile la cărţile care alcătuiesc Sfânta Scriptură oferă, într-un mod concis şi clar, informaţiile isagogice de care cititorul are absolută nevoie şi care-l ajută enorm la înţelegerea corectă a textului biblic. Este greu a face exemplificări, dată fiind vastitatea materialului, ca şi faptul că fiecare din aceste introduceri îşi are valoarea sa aparte. Totuşi, nu pot să nu menţionez aici excepţionala Introducere la Psalmi14 şi profunda (din punct de vedere teologic) Introducere la Cântarea Cântărilor15. Putem spune cu drept cuvânt că introducerile din această ediţie se constituie ca un excepţional manual de isagogie biblică.

Cititorul este, de asemenea, mult ajutat prin locul pe care-l au în pagină trimiterile, adică în marginea paginii, iar nu jos, ca în ediţiile „sinodale” anterioare. Nu numai că vezi imediat locul căutat, dar poţi evalua fără nicio dificultate cât de multe paralele biblice are unul sau altul dintre textele pe care le citeşti.

Ce să mai spunem despre comentariile care însoţesc textul Versiunii Anania! Foarte concise, ocupând, în iconomia paginii, spaţiul unor note subliniare, aceste comentarii se constituie într-un strict necesar, dar bogat şi valoros, aparat exegetic. Împreună cu informaţiile din introduceri şi cu trimiterile, aceste note îl orientează chiar pe cititorul mai puţin avizat pe calea cea bună a sesizării corecte a sensului textului sfânt. Prezenţa comentariilor constituie ea însăşi o noutate în seria ediţiilor româneşti ale Bibliei provenind din spaţiul ortodox. O trăsătură de pionierat, care este mult apreciată de toţi cititorii acestei Biblii.

Mai adăugăm că această ediţie are la sfârşit o bogată Concordanţă biblică (pp. 1775-1824), şi ea absolut necesară într-o Biblie editată la începutul mileniului III.

Sunt convins că această Ediţie Jubiliară a Bibliei şi-a ocupat deja, pe drept, în cultura şi în viaţa spirituală a românilor un loc unic şi înalt, de unde nimeni nu o va putea detrona. Este vădit că ea nu are voie să lipsească de pe masa niciunui preot şi credincios al Bisericii noastre. Cum nu are voie să lipsească din biblioteca şi de pe masa niciunui intelectual român.

1  Jerome, Letters and Select Works, în „Nicene and Post-Nicene Fathers”, Second series, vol. VI, Peabody, Massachusetts, 1893, retip. 1995, p. 487.

2  Pentateuhul sau Cele cinci cărţi ale lui Moise, tipărit cu binecuvântarea şi prefaţa Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, versiune revizuită după Septuaginta, redactată şi comentată de Bartolomeu Valeriu Anania, sprijinit pe numeroase alte osteneli, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1997.

3  Ibidem, p. 13.

4  Ibidem, p. 14; la fel, în Cuvânt lămuritor asupra Sfintei Scripturi, în Biblia sau Sfânta ScripturăEdiţie Jubiliară a Sfântului Sinod, tipărită cu binecuvântarea şi prefaţa Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001, p. 11.

5  Cuvânt lămuritor asupra Sfintei Scripturi (cf. nota 4), p. 11.

6  În Notă asupra ediţiei, în Biblia sau Sfânta ScripturăEdiţie Jubiliară (cf. nota 4), p. 1826.

7  Ibidem, p. 1827.

8  Ibidem, p. 1826.

9  Ibidem.

10  Jerome, Letters and Select Works (cf. nota 1), p. 487.

11  A se vedea Pr. Prof. Vladimir Prelipcean, Pr. Prof. Nicolae Neaga, Pr. Prof. Gheorghe Barna şi Pr. Prof. Mircea Chialda, Studiul Vechiului Testament, pentru Institutele Teologice, ediţia a doua, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B. O. R., 1985, p. 324-331.

12  Jerome, Letters and Select Works (cf. nota 1), p. 485.

13  Din Introducerea Bibliei de la Sibiu, 1856-1858.

14  Biblia sau Sfânta ScripturăEdiţie Jubiliară (cf. nota 4), pp. 614-619.

15  Ibidem, pp. 868-871.

Citește integral în fornat PDF

http://www.tabor-revista.ro/pdf/10826.pdf

Pentru credincioşii ortodocşi de limbă maghiară, editura Renaşterea pune la îndemână o carte de rugăciuni: „Imakönyv az orthodox keresztények számára”

Lasă un comentariu


Pentru credincioşii ortodocşi de limbă maghiară, editura Renaşterea pune la îndemână o carte de rugăciuni:

„Imakönyv az orthodox keresztények számára”

16730217_161281827710833_4264179097969828155_n16729454_161281941044155_7988476800300471655_n16807302_161281991044150_2999981365973426856_n

Cartea, îngrijită de Părintele Protosinghel Simeon Pintea, cuprinde principalele rugăciuni din rânduiala zilnică a unui creştin ortodox.

Comenzi la: administratie@renasterea-cluj.ro sau editura_renasterea@yahoo.com

http://www.renasterea-cluj.ro/cautare.php?cuvinte=imak

„A magyar ortodox közösség a mi napjainkban nem számos. De azért, amellet hogy ez az imakönyv, elsősorban, az embereket az Istenhez akarja közeliteni, aszt is szembeveszi hogy az
embereket közelitse egymáshoz. És, főleg, a románokat a magyarokhoz. A keresztényé válásokkor, a magyarok is bizánci ortodoxok voltak. Ismert az a tény, hogy 950-ben, Gyula, a magyar vezér, Konstantinápolyban, Theofilakt Pátriárkátol volt megkeresztelve, keresztapja pedig hetedik Porfirogenet Konstantin császár volt. Amikor Gyula visszatért Gzulafehérvarra, és a második hivatalnok lévén a magyar vezetők hierarkiájában, magával hozta Szent Hierotheosz püspököt, amely missziós munkát végzet a magyarok közöt egész a Pannon-sikságig, habár ugy is gondolják hogy tartószkodási helye Gyulafehérvarot volt. Természetesen, lelkipásztora volt az ortodox románoknak és szlávoknak is. Gyula, Sarolta, Szent István király anyának volt az édesapja, ők pedig a bizánci ritusban voltak megkeresztelve. Történelmi valósag az hogy a magyarok az első szakaszban a kereszténységet keleti bizánci formában karolták föl, ugy mint a romanok is. A latin misszionariusok csak későb jőtek a magyarok közé. Igy van az, hogy számos monostor, templom és más magyar régészeti maradványok a tizedik és tizenketedik századbol, ortodox eredetűek. Ezek a lelkitermészetű megfontolások, gondolván a magyar ortodox kisebbségre is, vezettek minket hogy kinyomtassunk egy magyar nyelvű imakönyvet bizánci rítusban. Kivánunk azoknak akik használni fogják sok lelki fejlődést és minden jólétet! († ANDREI, Őeminenciája Vád, Felek és Kolozsvár Érseke és Kolozsvár, Máramaros es a Sziládság Metropolitája)

Sursa: 

http://www.renasterea-cluj.ro/cautare.php?cuvinte=imak

BOR: INEDIT | Prima hirotesie a diaconiţelor oficiată de Patriarhul Teodor al Alexandriei

Lasă un comentariu


hirotesie-diaconite-congo-5

Cu prilejul zilei sale onomastice, Preafericitul Părinte Teodor, Patriarhul Alexandriei şi al întregii Africi, a celebrat Sfânta Liturghie în Biserica Sfântul Nicolae din oraşul congolez Kolwezi. Ziua de vineri, 17 februarie 2017, va rămâne în istoria contemporană a Patriarhiei Alexandriei ca ziua în care a fost oficiată prima hirotesie a unor femei în slujba Bisericii.

Trei ierarhi alexandrini au coliturghisit împreună cu patriarhul lor de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron:

  • Mitropolitul Nichifor de Kinsasha;
  • Mitropolitul Inochentie de Burundi şi Rwanda;
  • Mitropolitul Meletie de Katanga.

Conform site-ului oficial al patriarhiei, Preafericitul Părinte Teodor a vorbit în predica sa despre viaţa Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron, subliniind mărturia oferită de sfânt în faţa prigonitorilor prin suferinţele martiriului.

La sfârşitul Sfintei Liturghii, Patriarhul Alexandriei a hirotesit pe cateheta Theano întru diaconiţă a Misiunii Sfintei Mitropolii de Katanga. În continuare, Patriarhul Teodor a citit rugăciunea de intrare în slujirea bisericească pentru trei monahii şi două catehete, care vor sprijini eforturile misionare ale Mitropoliei.

Femeile hirotesite vor asista la Taina Sfintei Cununii şi Taina Botezului oficiată pentru adulţi. Un rol important îl vor avea în cadrul Departamentului Catehetic al Mitropoliei de Katanga.

Instituţia diaconiţelor a fost reactivată de Sfântul Sinod al Patriarhiei Alexandriei în luna noiembrie a anului trecut.

În calendarul creştin ortodox sunt consemnate mai multe sfinte care au îndeplinit misiunea de diaconiţă, dintre care cele mai cunoscute sunt Sfânta Muceniţă Tatiana (12 ianuarie), Sfânta Olimpiada (25 iulie) şi Sfânta Febe (3 septembrie).

Sursa: http://basilica.ro/inedit-prima-hirotesie-a-diaconitelor-oficiata-de-patriarhul-teodor-al-alexandriei/#&gid=1&pid=1

CONSISTORIILE EPARHIALE SUNT ILEGALE. JUDECAREA ȘI CATERISIREA NOASTRĂ POATE ADUCE SANCȚIUNI PENALE ASUPRA ECUMENIȘTILOR CELOR FĂRĂ-DE-LEGE

Lasă un comentariu


tortionarii-ortodocsi-1-1-1280x640

Ca un ne-specialist în domeniul juridic voi face un rezumat a ceea ce tocmai am aflat:
1. Conform studiului făcut de doamna avocat Iulia Tipa, cu care deja am luat legătura, cei care ne-au judecat și caterisit, precum și cei care vor să caterisească alți preoți români au o mare problemă legală, căci Regulamentul Instanțelor de Judecată al BOR NU a fost aprobat vreodată de statul român.

2. Legea cultelor în mod imperativ cere ca orice regulament de organizare al unui cult, precum și normele lui canonice să fie aprobate în mod expres prin Hotărâre de Guvern.

3. B.O.R. nu a cerut aprobarea decât a Regulamentului ei de funcționare, nu și al celui de Judecată. Așadar legea sau regulamentul după care noi am fost judecați și caterisiți este ILEGALĂ în România, nefiind aprobată de statul român.

4. În consecință, episcopiile nu au dreptul legal sau mai bine zis săvârșesc o faptă penală dacă judecă pe cineva potrivit unui Regulament neaprobat de stat. În fapt, DEJA s-a săvârșit ilegalitate pasibilă de pedeapsă penală prin judecarea și caterisirea mea și a ieromonahului Onisim Banu.

5. Dacă judecau după legile Sfinților Părinți, Canoanele erau de partea noastră, deci pierdeau oricum ecumeniștii, dar ne-au judecat după Regulamentul Instanțelor de Judecată al BOR, care este ILEGAL, nefiind aprobat de stat. Pe baza lui NU AVEAU VOIE să organizeze consistorii, să facă judecăți și să ia hotărâri de pedepsire a noastră.

Asta este ce am înțeles eu pe scurt. Cred că cel mai simplu este anularea hotărârii de caterisire. În caz contrar vorbim – în cazul nostru, primii doi ”caterisiți” de ecumeniști – de posibilitatea clară de deschidere a unui dosar penal la adresa episcopului Andrei și a întregului Consistoriu Eparhial care a judecat și decis în mod ilegal.

Doamna avocat m-a asigurat că încă bomba cea mare contra ecumeniștilor nu a fost scoasă la iveală. Aceștia sunt fărădelege și înaintea lui Dumnezeu, dar și înaintea LEGILOR României.
Slavă Domnului pentru toată binecuvântarea pe care ne-o dă! Să o miluiască și să o umple de harul Său pe doamna Iulia și pe toți apropiații și colaboratorii ei!
Lupta de-abia începe, iar cel mai important este că Hristos este cu noi!

pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

________________

Sursa – http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2017/02/22/vesti-extraordinar-de-bune-consistoriile-eparhiale-sunt-ilegale-judecarea-si-caterisirea-noastra-poate-aduce-sanctiuni-penale-asupra-ecumenistilor-celor-fara-de-lege/

Scandal uriaș în Biserica Ortodoxă a Georgiei. Un preot voia să-l asasineze pe patriarhul Ilia al II-lea

1 comentariu


Tentativa de asasinare a Catholicos-Patriarhul Georgiei, Ilia al II-lea, a fost confirmată în mod oficial. Evitând o operație la Tbilisi, de la care nu se dorea să scape viu, Patriarhul, aflat în Germania, nu a putut fi nici otrăvit de către unul dintre apropiați              patriarch-ilia-ii-1024x735

Parchetul georgian a confirmat oficial informația conform căreia a fost o tentativă de asasinare a mai marelui Bisericii Ortodoxe Georgiene, Catholicos-Patriarhul Ilia al II-lea. După cum s-a dovedit, părintele Gheorghe Mamaladze, directorul gestionarii proprietăților Patriarhiei, intenționa să-l otrăvească cu cianură pe Patriarh. În acest scop, el a luat cu el otrava pentru a ajunge la Berlin, unde Întâistătătorul este în prezent pentru tratament medical. Preotul a fost arestat la aeroportul din Tbilisi
Procurorul-șef al Georgiei, Irakli Shotadzé, a declarat la un briefing:
Gheorghe Mamaladze avea relații sistematice cu  Catholicos-Patriarhul și anturajul său. S-a stabilit la anchetă că el pregătea uciderea unei persoane și, tocmai în acest scop, a achiziționat o substanță toxică de la un necunoscut„.
S-a comunicat că investigațiile au început după o declarație la Parchet, care a fost semnalată la data de 2 februarie 2017. Un bărbat, al cărui nume nu este cunoscut, a revelat că Părintele Gheorghe a vorbit cu el, în scopul de a-l ajuta să obțină cianură în schimbul unei recompense. Totuși, Mamaladze a reușit să obțină substanța toxică. Otrava a fost găsit asupra lui când a fost cercetat la aeroport. In plus, arme de foc de fabricație artizanală precum și muniție au fost găsite la domiciliul suspectului
Postul de televiziune „Rustavi-2”, afiliat fostului președinte georgian Saakașvili, a anunțat atacul eșuat împotriva Patriarhului (referindu-se la surse anonime) cu câteva ore înainte ca această informație să fie confirmată de către poliție. 
Impresia generală care se desprinde din acest caz este faptul că mulți oameni suspectau în Georgia posibilitatea unui atac împotriva Patriarhului Ilia al II-lea
Pe 8 februarie, de exemplu, analistul politic Archil Gamzdaria a scris pe Facebook că Patriarhul Georgiei Ilia al II-lea este în mod serios amenințat. Autorul nu a dezvăluit sursele sale, dar a spus că, în cazul în care intervenția chirurgicală care ar fi trebui să o sufere Întâistătătorul, ar fi fost programată la Tbilisi (cum era planificat inițial), aceasta ar fi fost pentru el mandatul său pentru moarte. Dar, în cele din urmă, s-a decis să se facă operația în Germania, deși  aceasta n-ar fi garant securitatea Patriarhului.
Cred că au fost frecușuri serioase în acest caz. Este posibil ca autorii să nu fi fost în măsură să-și realizeze planul lor„, 

a scris Gamzardia, care crede că, conform planului conspiratorilor, Patriarhul nu ar fi trebuit să se întoarcă în viață de la Berlin.

Preotul care a fost acuzat de atentat la viața Patriarhului, s-a plâns anterior de corupția din Biserică 

BILISI, GEORGIA – MAY 17: TBILISI, GEORGIA – MAY 17: Ortxodox activists with priest on the steps of former Parliament where Gay activist initially planned the rally. Gay Rights activisist were unable to hold a rally in Tbilisi center to mark the International Day Against Homophobia . May 17, 2013 in Tbilisi, Georgia. They had to change the initially announced venue of the rally after area outside the former parliament building on Rustaveli Avenue was filled by thousands of anti-gay, Orthodox activists, who were led by Orthodox priests. Encouraged by the statement of head of the Georgian Orthodox Church, people at this counter demonstration, some holding banners reading “Stop Homosexual Propaganda in Georgia”, say they will not allow gay rights activists to gather outside the former Parliament building. At least twelve people, including at least three policemen, were hospitalized after sustaining injuries in separate incidents. / info from civil.ge

Părintele Gheorghe Mamaladze, responsabilul de administrarea averii Bisericii al Patriarhiei din Georgia, care a fost arestat pentru complot împotriva unuia dintre episcopii Bisericii, a trimis anterior o scrisoare în adresa Patriarhului Ilie al II-lea, scrie paginaderusia.ro.

Scrisă la sfârșitul anului 2016, scrisoarea reclamă coruptia din sanul Bisericii si relatiile dintre autoritățile statului și Patriarhie, a anunțat postul de televiziune „Rustavi 2”, care a publicat scrisoarea.

„În opinia noastră, o mulțime de fapte pot conține semne ale unor infracțiuni, urma  carora duce la funcționarii civili și religiosi de rang înalt al Patriarhiei,” – se spune in scrisoarea citata de „Georgia on-line”. În scrisoare, Mamaladze cerea permisiunea de a anula toate tranzactiile imobiliare, facute în numele Patriarhului.

Autenticitatea scrisorii nu a fost încă confirmată.

Postul de televiziune „Rustavi 2”, citând surse din organele judiciare, a anuntat pe 12 februarie despre arestarea șefului Directiei de Administrare a Averii Patriarhiei din Georgia, Gheorghe Mamaladze, care este suspectat de tentativă de atentat la viata Patriarhului Ilie al II-lea.

Pe 13 februarie, Procuratura Generală din Georgia a confirmat reținerea lui Mamaladze. Potrivit poliției, el a cumparat cianură pe care a încercat s-o trasporte în Germania, unde se afla sub tratament Ilie al II-lea.

În Georgia a fost prevenită o încercare de asasinare a Patriarhului Ilie al II-lea

Procurorii din Georgia au reușit să prevină un atentat asupra vieții capului Bisericii Ortodoxe Georgiene. Sub suspiciunea de complot, vineri, 10 februarie, a fost arestat șeful Serviciului de Administrare a Proprietății al Patriarhiei, părintele Gheorghe Mamaladze, a anunțat luni Procurorul General al Georgiei, Irakli Șotadze.

Procurorul a declarat că, la începutul lunii februarie, un cunoscut al lui Mamaladze a făcut un denunt în care afirma ca parintele l-a rugat sa-l ajute sa obțina cianura. Mamaladze i-a mărturisit că avea nevoie de otrava pentru asasinarea unuia dintre înalții prelați.

Pe 10 februarie, Mamaladze a fost reținut pe aeroportul din Tbilisi, în timp ce incerca sa zboare în Germania, unde este internat la spital capul Bisericii Ortodoxe Georgiene, Patriarhul Ilie al II-lea. În bagajul lui Mamaladze a fost descoperita cianura, iar în timpul perchezițiilor la domiciliu – arme de foc și muniție.

Procurorul general a spus că anchetatorii au o versiunea privind ținta complotului, dar ca aceste informatii nu sunt momentat disponibile pentru public.

Mass-media din Georgia, inclusiv „Rustavi-2”, a speculat că țina asasinatului ar fi Ilie al II-lea.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

 Surse : 
Citiți și :

Mare cutremur în lumea ortodoxă. Patriarhul Ilia al Giorgiei la un pas de a fi otrăvit!

Pro Tv : Starețul Schitului Radeni în conflict cu Mitropolitul Teofan pe motiv că Sinodul din Creta este unul eretic

Lasă un comentariu


Monahii de la Mănăstirea Esfigmenu au fost condamnați la ani grei de închisoare. Scrisoarea Starețului către ziarul Ortodoxos Typos. Divergenţa dintre Patriarhii Ecumenici şi Esfigmeniţi

3 comentarii


257672-p

Monahii de la Mănăstirea Esfigmenu au fost

condamnați la închisoare între 10 și 20 ani.

Scrisoarea Starețului Metodie către ziarul Ortodoxos

Typos. Divergenţa dintre Patriarhii Ecumenici şi Esfigmeniţi

Un cititor Justin pe data de  Feb 04, 2017 @ 06:11:40 [Editinformeză  Graiul Ortodox că pe : «1 Februarie, 2017, săptămâna aceasta, Tribunalul din Tesalonic l-a condamnat în mod ilegal pe starețul Mănăstirii Athonite Esfigmenu, la 20 ani de inchisoare, și pe mai mulți monahi ai mănăstirii, la câte 10 ani de inchisoare. [Mănăstirea Esfigmenu a încetat pomenirea patriarhului ERETIC Bartolomeu acum câtiva ani, iar Bartolomeu a solicitat în repetate rânduri, cu succes, sa fie trimiși jandarmii să ii scoata afară cu forța pe monahi]. Adresa de e-mail a patriarhiului Bartolomeu este la acest link:
http://www.esphigmenou.com/

Opt călugări din mănăstirea athonită Esfigmenu au fost condamnați la închisoare între 10 și 20 ani / IATĂ MOTIVUL

Pe blogul katanaxi  găsim pe 30 Ianuarie, o chemare la protest împotriva deciziei de condamnare a Părintelui Metodie la 20 de ani de închisoare.

257673-p

Protestul este programat pentru Miercuri, 1 Februarie 2017, la ora 18:00, în faţa Ministerului de Externe, în centrul Atenei.

Un comunicat detaliat împotriva deciziei de condamnare a Părintelui Metodie a fost eliberat de reprezentantul celor 35 de asociaţii elenortodoxe [din Grecia], medicul director, chirurg Athanasios N. Papagheorghiu, profesor la Universitatea din Atena.

Din pricina cocktail-urilor Molotov, egumenul Mănăstirii Esfigmenu primește o pedeapsă de 20 de ani de închisoare

Opt călugări de la Mănăstirea Esfigmenu, una dintre cele douăzeci de mănăstiri mari din Muntele Athos, inclusiv Egumenul Metodie (Papalamprakopoulos), au fost condamnați la închisoare vineri, de către Curtea Penală mixtă cu jurați din Salonic, raportează Mystagogy.

Călugării au fost acuzați de instigare la violență și de aruncare de cocktail-uri Molotov spre ofițerii de poliție într-un incident din iulie 2013, în capitala athonită Karyes. Egumenul Metodie și monahul Antypas, principalul agresor, ambii au primit pedepse de douăzeci de ani, cu executare imediată. Ceilalți șase călugari au fost acuzați ca complici, primind sentințe de zece ani și patru luni, care sunt atacate cu apel.

Mănăstirea Esfigmenu a fost în schismă cu restul Sfântului Munte, cu Patriarhia Ecumenică și cu  restul lumii ortodoxe de mai mulți ani, în semn de protest față de activitatea ecumenistă a Patriarhului Constantinopolului cu Biserica Catolică, și altele. Din păcate zelul lor împotriva greșelilor din stânga i-a dus în eroare pe partea dreaptă, spre deosebire de restul Sfântului Munte, care nu a plecat din Biserica lui Hristos.

Incidentul în cauză a avut loc atunci când executorii judecătorești au sosit la sediul administrativ Esfigmenu din Kareia, la 29 iulie 2013 pentru a evacua călugării schismatici, care au răspuns prin aruncarea a trei cocktail-uri Molotov și un dispozitiv exploziv. „Mănăstirea Esfigmenu este casa noastră; vom muri acolo”, unul dintre călugări a spus instanței, potrivit Associated Press .

O declarație eliberată de noua obște a Mănăstirii Esfigmenu, înființată în anul 2005, prevede: „Decizia instanțelor, care este executorie și imediată, pentru ambii acuzați, este de măsura bunului simț. Și anume că un lucru este mărturisirea de credință și un altul este utilizarea explozivilor și comiterea infracțiunilor grave. Dezacordurile spirituale și alte negări ale regulilor Sfântului Munte și statul sunt un alt lucru.

Între timp, Alkiviadis Grigoriadis, avocat pentru inculpați, a declarat că disputa a fost despre dogma religioasă și ar trebui „în nici un caz” să nu fie soluționată în instanță.

Adresându-se vechii obști a Mănăstirii Esfigmenu rămase, noua obște continuă: „Obștea și conducerea mănăstirii sunt dispuse să îmbrățișeze orice frate care ar veni cu intenții bune și de a face toate eforturile pentru împăcare. Cu toții putem contribui cu calm și fără fanatism pentru a pune capăt ocupației persistente și inutile, fără nici un rezultat constructiv, a spațiilor mănăstirii.”

[http://ortodoxinfo.ro/2017/01/30/opt-calugari-din-manastirea-athonita-esfigmenu-au-fost-condamnati-la-inchisoare-intre-10-si-20-ani-iata-motivul/#.WKOOJPmLSqc]

Scrisoarea Starețului Metodie către ziarul Ortodoxos Typos

Obştea asediată a Sfintei Mănăstiri Esfigmenu

dă răspuns minciunilor Patriarhului Ecumenic

Printr-o declaraţie scrisă, trimisă spre publicare ziarului nostru, Stareţul Sfintei Mănăstiri Esfigmenu, Arhimandritul Metodie, şi obştea dezmint minciunile Patriarhului Ecumenic, potrivit cărora obştea canonică a Sfintei Mănăstiri Esfigmenu, aflată acum într-o adevărată stare de asediu, ar fi aderat la un Sinod vechi-calendarist şi ar pomeni un episcop vechi-calendarist. „Toate sunt minciuni” se subliniază, arătând că ei recunosc instituţia Patriarhiei Ecumenice, dar nu pomenesc numele actualului Patriarh Ecumenic, kir Bartolomeu, pe care îl numesc eretic. Iată textul integral al declaraţiei adresate  ziarului „ὈρθόδοξοςΤύπος” (O.T.):

«Datorită răspândirii pe internet şi pe alte căi a zvonului despre presupusa subordonare a istoricei şi tradiţionalei Mănăstiri Esfigmenu faţă de Sinodul vechi-calendarist al Arhiepiscopului Calinic, declarăm tuturor cu îndrăzneală că niciodată nu ne-am subordonat vreunui Sinod vechi-calendarist. Am întrerupt pomenirea Patriarhului Constantinopolului, kir Bartolomeu, denunţându-l ca eretic şi ne-am separat de el potrivit canoanelor Bisericii (al 15-lea de la Sinoadele I şi II Ecumenice şi al 31-lea al Sfinţilor Apostoli). Recunoaştem instituţia Patriarhiei Ecumenice, dar continuăm să denunţăm pe actualul Patriarh ca eretic şi ca unul care nu respectă nici Tradiţiile Bisericii, nici Legea Sfântului Munte (Carta Juridică a Sfântului Munte) şi nici condiţiile internaţionale. Declarăm deci cu îndrăzneală tuturor celor care se îndoiesc că niciodată nu am pomenit alt Patriarh sau Episcop. Urmăm prin harul lui Dumnezeu această bună luptă pentru Credinţă, până la deplina îndreptăţire a Sfintei noastre Mănăstiri. Nu ne vom abate nici în cel mai mic amănunt de la linia Sfinţilor Părinţi ai Bisericii şi a Sfinţilor noştri înaintaşi Athanasie şi Efthimie, trecuţi la Domnul. Vom aştepta deplina dreptate de la Chivernisitoarea Sfântului Munte, de la Doamna noastră, Născătoarea de Dumnezeu, sau cu ajutorul acesteia suntem gata să murim – dacă timpul o cere – pentru cele ce credem şi nu vom deveni cu nici un chip trădători ai Credinţei noastre şi ai Spiritualităţii Patriei noastre, care este Sfântul Munte, pentru nici o plată sau cinstire.

Cu binecuvântări şi dragoste,

Stareţul Sfintei Mănăstiri Esfigmenu,

Arhimandritul Metodie

şi fraţii mei în Hristos».

 Semnalăm că Patriarhul Ecumenic, kir Bartolomeu, în timpul recentei sale vizite la Sfântul Munte a cerut aici şi acum „alungarea” obştii canonice din Sfânta Mănăstire şi instalarea obştii „rânduite” de acesta, pe care o caracterizează drept „canonică”.

Divergenţa dintre Patriarhii Ecumenici şi Esfigmeniţi

de Gavriil Th. Lampsidis

Nu mai e mult până la împlinirea a patru decenii de la începutul divergenţei care desparte pe patriarhii Ecumenici (atenţie, şi nu instituţia Patriarhiei Ecumenice) de monahii răzvrătiţi ai Sfintei Mănăstiri Esfigmenu din Sfântul Munte. Pe durata acestei mari perioade de timp, nici Sfânta Epistasie[1] a Sfântului Munte, nici Patriarhii Ecumenici (Athenagora, Dimitrie, Bartolomeu) nu au reuşit, deşi se presupune că erau luminaţi de Dumnezeu, să pună un sfârşit acestui conflict care dintr-o chestiune administrativă a conducerii monahale a sfârşit în a fi socotită o chestiune de vârf a divergenţelor pe teme de credinţă.

Neputinţa patriarhilor de a regla această chestiune se explică prin faptul că nu aveau dreptatea de partea lor, iar deschiderile lor faţă de cei de alte credinţe (mai ales îngăduinţa lor faţă de mai-marii Vaticanului) i-au privat de privilegiul veridicităţii, ori de câte ori acţionau sau se exprimau ca patriarhi ortodocşi. Pentru că Ortodoxia nu este o schemă administrativă, nici o putere axiomatică, ca să se exercite având ca unice instrumente poziţia în sistem. Sfânta Evanghelie şi Însuşi Domnul prin dumnezeiasca Sa înţelepciune, le-a pus pe toate în rânduială, promiţându-ne că rânduielile Sale ne vor fi de ajuns până la sfârşitul lumii.

În Ortodoxie, nu e nevoie ca întâiul să copieze metodele papei paranoic şi să îi supună pe toţi prin puterea sa lumească. În Ortodoxie, întâiul e dator să fie slujitorul tuturor. Iar că să se înţeleagă acest lucru, Domnul a spălat picioarele ucenicilor săi, dar patriarhii şi vlădicii de azi trăiesc în lumea lor, stârnind mânia lui Dumnezeu. De aceea nu mergem înainte. De aceea ne pierdem. Şi nu facem aici de figuri de stil. Ca un credincios ce sunt şi nu doar ca un „creştin de buletin”, aşa cum ne vor patriarhii şi vlădicii, nu am nici o problemă să afirm cu toată seriozitatea că noi, grecii, ca creştini, suntem încercaţi atât de aspru în aceste vremuri, pentru că am tolerat şi continuăm, din păcate, să tolerăm asemenea patriarhi şi vlădici.

Câtă vreme ni s-a dat, prin bunăvoinţă dumnezeiască, adevărata credinţă prin Revelaţie, din pricina faptului că patriarhii şi vlădicii au părăsit şi credinţa şi ne-au părăsit şi pe noi – ei nemaifiind nici pe departe modele de slujitori creştini ai sfintelor taine, în comparaţie cu Părinţii de-dumnezeu-purtători din vremurile mai vechi, foarte grele şi ele – ne-am pierdut cu totul drumul. Faptul că Biserica oficială, stăpânită acum de un cuget secularizat, lumesc, ne-a părăsit, reprezintă principalul motiv, pentru care am primit influenţe străine, ajungând să preferăm gunoaiele Occidentului şi ale Orientului în locul tezaurelor culturale şi duhovniceşti ale moştenirii noastre. Suntem vinovaţi, desigur, şi noi, dar turma fără păstor nu are valoare.

Scriptura de-Dumnezeu-insuflată ne luminează întru toate! Şi foarte sugestiv ne aminteşte cum a cerut Domnul de la Petru să-I arate că-L iubeşte. Patriarhii, vlădicii şi câţi preoţi se ocupă doar cu cei îmbisericiţi (adică abia 2%), dar şi cu aceştia doar superficial, să-şi amintească fie şi numai o dată pe an, ceea ce a pus Hristos mai presus de toate obligaţiile lor? Şi, oricât ar fi de târziu – şi spun asta, pentru că răul s-a săvârşit deja – socotesc totuşi deosebit de necesar pentru toţi să pun înainte aici cuvintele Domnului din Evanghelia după Ioan (capitolul 21):

„Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia? El I-a răspuns: Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc. Zis-a lui: Paşte mieluşeii Mei. Iisus i-a zis iarăşi, a doua oară: Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti? El I-a zis: Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc. Zis-a Iisus lui: Păstoreşte oile Mele. Iisus i-a zis a treia oară: Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti? Petru s-a întristat, că i-a zis a treia oară: Mă iubeşti? şi I-a zis: Doamne, Tu ştii toate. Tu ştii că Te iubesc. Iisus i-a zis: Paşte oile Mele”.

Cu toate acestea, pentru lumea care nu ştie sau nu îşi aminteşte amănunte şi mai multe date exacte despre această istorie a divergenţei dintre patriarhii ecumenici şi esfigmeniţi nu sunt de ajuns ştirile şi reportajele pe această temă, aşa cum s-a întâmplat recent cu vizita patriarhului ecumenic Bartolomeu la Sfântul Munte, care a fost însoţită de dezaprobări. Pentru câţi ştiu, kir Bartolomeu este ultimul care ar trebui să se mire de poziţia Esfigmeniţilor. Căci, nu numai că nu este exemplar în ce priveşte cugetul ortodox şi apărarea luptătoare a acestuia, ci chiar a devenit purtător de stindard al ecumenismului, deschizând nu una, ci multe porţi celor de altă credinţă, răspândind îndoieli şi idei noi printre credincioşi.

Însă creştinii catehizaţi cunosc şi au fost foarte adânc răniţi de prea multele încălcări ale Patriarhului Ecumenic. A ajuns în punctul – halul, este un cuvânt mai corect! – să-l primească pe arhiereziarhul, schizofrenic şi paranoic, conducător al statului Vatican, pe papa, în cetatea împărătească, purtând un panou pe care a scris imnul îngerilor către Domnul şi Dumnezeul nostru: „Binecuvântat cel ce vine întru numele Domnului”! Binecuvântat papa! Am păcătuit, Doamne! Binecuvântat acesta care se consideră pe sine… infailibil şi are ca ambiţie de vârf a sa primatul?! Am păcătuit, Doamne! Creaţia, aş afirma cu toată seriozitatea, nu prevăzuse apariţia păcătosului acestei căderi abisale.

Deci, acest apostat care-şi face treaba în Biserica Ortodoxă ca pe un teren viran, acest stegar al ecumenismului viclean, subminator şi trădător, nu poate să îi caracterizeze drept „schismatici” pe zeloţii (zeloţi ar trebui să fim toţi creştinii, dacă ni s-ar fi dat cateheza corectă) monahi esfigmeniţi doar pe baza Cartei stature a Sfântului Munte, care îi recunoaşte supraveghere duhovnicească asupra Sfântului Munte. Monahii esfigmeniţi sunt trup şi suflet dedicaţi schimei monahale şi Ortodoxiei şi au ca stindard, nu acel panou pe care l-a făcut apostatul patriarh pentru papa fără de minte, ci un panou cu promisiunea ca până la moarte să apere adevărata noastră credinţă: „Ortodoxie sau moarte!”.

Creştinii şi cetăţenii neluminaţi, din pricina indiferenţei „Bisericii” care s-a făcut roabă Cezarului, cunosc totuşi că Mişcarea Ecumenică şi Consiliul Mondial al Bisericilor ţin de Noua Ordine a Lucrurilor în domeniul religiilor. Creştinii ortodocşi ştiu de asemenea că nu există multe Biserici, ci Una este cea adevărată (creştinismul ortodox nealterat), deoarece deţine adevărul revelat.

Tronurile ecumenice şi episcopale nu stabilesc drepturi precum acelea care au transformat graniţele patriarhiilor şi mitropoliilor „în mici imperii” (acolo unde se întâmplă acest lucru). Doar îndatoriri de slujire a turmei şi de această slujire a păstorilor se leagă şi demnităţile lor ierarhice. Pentru că Patriarhul Bartolomeu nu are o libertate duhovnicească integră, aşa încât să-şi corecteze mersul şi să devină exemplu de ierarh ortodox, continuă cu acţiuni care îi bucură doar pe duşmanii Ortodoxiei şi pe toţi câţi pizmuiesc unicitatea Sfântului Munte şi le este o bârnă în ochiul întunecat istoria milenară şi slava acestuia.

Lumea nu cunoaşte, iar în zilele noastre este bulversată de problemele economice. Citeşte, deci, în ziare, aude sau vede prin mass-media că există, zice-se, o altă „obşte” în afara Sfintei Mănăstiri şi un alt stareţ, şi el tot „în afara” mănăstirii, care, fără să aibă nici o legătură cu Sfânta Mănăstire Esfigmenu aspiră ca prin tertipuri juridice să se instaleze în Sfânta Mănăstire înlăturându-i pe monahii stăpâni acolo, pe fraţii lor – se presupune – în Hristos! Cine a îngăduit acestea? Bartolomeu!

Esfigmeniţii nu au nici ei toată dreptatea de partea lor. Am prezentat chestiunea în stil jurnalistic şi cu subiectivitatea durerii noastre, ca nişte credincioşi şi nu ca… nişte provocatori de scandaluri. Cunoaştem şi noi care este situaţia. Ştim: Esfigmeniţii sunt datori să-şi corecteze poziţia. Sunt datori să se conformeze literei şi duhului Cartei statutare a Sfântului Munte. Sunt datori să-l „sacrifice” pe actualul lor stareţ, pentru că, doar el şi nimeni altul, a fost hirotonit de un „mitropolit” vechi-calendarist. Sunt datori să trimită un reprezentant în Sfânta Epistasia (Supraveghere) şi să fie de acord cu câte se hotărăsc, cu rugăciune, la sinaxele acesteia. Esfigmeniţii nu pot susţine că toate cele 19 mănăstiri sunt pe un drum greşit şi doar Mănăstirea Esfigmenu se află pe drumul cel bun. Esfigmeniţii au întors spatele chiar şi judecăţii bunului simţ şi se primejduiesc într-adevăr să cadă şi să devină din zeloţi, eretici.

Ne-am ocupat cu toate aceste chestiuni şi când a fost nevoie ne-am aflat vreme de patru zile la mănăstire. Dar, aşa cum spuneau mai înţelepţii noştri străbuni din antichitate, să se păzească adevărul de istorii, la fel şi în cazul adevărului lor. Patriarhul, se pare, recurge la soluţia de a-i îndepărta cu forţa pe Esfigmeniţi.  Asta înseamnă, nici mai mult, nici mai puţin, decât ca statul grec să-şi scoată singur ochii, trimiţând în Sfântul Munte trupe speciale! De aceea, susţinem că, din punctul nostru de vedere, în reglarea acestei chestiuni mai mult decât toţi va trebui să contribuie înşişi Esfigmeniţii. Am obosit şi suntem adânc mâhniţii noi, creştinii simpli, văzând neputinţa clericilor şi a monahilor de a-şi rezolva între ei problemele. Erau datori cel puţin să recunoască faptul că pentru această situaţie este de vină ignorarea Tradiţiei, care vrea ca toate cele din spaţiul Bisericii să se regleze prin împreună-lucrarea clericilor şi laicilor şi nu aşa cum se întâmplă azi cu patriarhii şi vlădicii care, încălcând orice rânduială a moralei creştine, se vor stăpâni absoluţi, conlucrând doar cu mireni supuşi lor, iar în chestiunile divergenţelor cu clerul simplu ei sunt şi acuzatorii, şi judecătorii. Doamne, ai milă!

 Ὀρθόδοξος Τύπος, 11 noiembrie 2011, nr. 1901, pp. 1, 7.

Traducre:  Mihail Ilie (G. O.) 

Graiul Ortodox

Notă. OrtodoxInfo

Evident site-ul OrthoChristian.Com (provoslavie.ru) este de partea ecumeniștilor, afirmând despre monahii mărturisitori din Esfigmenu că ”sunt în schismă”, ”spre deosebire de restul Sfântului Munte, care nu a plecat din Biserica lui Hristos”. Acești monahi athoniți au mărturisit și au rămas în Biserica lui Hristos, dar au greșit prin atitudinea lor agresivă, care putea provoca și pierderea unor vieți.

Nu în acest fel trebuie mărturisită credința, prin violență și aruncarea de explozibili.

Iar pentru faptul că s-au apărat împotriva evacuării forțate din mănăstire, fie și prin folosirea de cocktail-uri Molotov, poate că nu meritau o condamnare așa de mare.

Graiul Ortodox

 

Older Entries

Dragostea se bucură de adevăr

"Credinţa se alienează, dogmele ortodoxe nu sunt băgate în seamă, rătăcirea triumfă şi cei mai mulţi tac. Însă această tăcere, cum de multe ori am scris, este – după marele sfânt Grigorie Palama, cel care l-a învins definitiv pe monahul apusean Varlaam Calabrezul şi teologia scolastică papistaşă – al treilea tip de ateism. Primul este negarea existenţei lui Dumnezeu, al doilea este erezia, care desfigurează adevărul despre Dumnezeu, iar al treilea liniştirea (ἐφησυχασμός = relaxare), tăcerea care contribuie la răspândirea celorlalte două tipuri de ateism." -- Pr. prof. Theodoros Zisis

ministru >> prim-ministru >> blogger

Blogul lui Adrian Năstase

Veve's place

Compasiunea este un pacat etern. -Adolf Hitler

Manzatu

Just another WordPress.com weblog

CREDINŢĂ DREAPTĂ ORTODOXĂ!

"Doamne Iisuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu miluieşte-mă pe mine păcătosul!!!"........."23. Cercetează-mă, Doamne, şi cunoaşte inima mea; încearcă-mă şi cunoaşte cărările mele. 24. Şi vezi de este calea fărădelegii în mine şi mă îndreptează pe calea cea veşnică." (Ps.138: 23-24)

casa creștinului

Blog de educație creștin - ortodoxă

duhovnic

ortodox.duhovnic@yahoo.ro

D&D: "Enjoy the silence!"

D&D: "Să trăim cât suntem în viaţă!”

Elohim.ro

Avertisment: Acest site contine multe informatii tehnice sau trimiteri catre terte surse care sunt diferite de tipul general de educatie formala publica, puteti profita de aceasta vizita aici, daca "cercetati toate lucrurile si pastrati ce este bun" , "Poporul Meu piere din lipsa de cunostinta" Osea 4:6

lenalina

Just another WordPress.com site

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

George Mocanu

„Diseară vântul va lustrui stelele din nou…”

† Doar ortodoxia †

† Ortodoxia fără compromisuri †

FluidpixelsBlog

pixel your mind

History Of The Ancient World

Look back over the past, with its changing empires that rose and fell,and you can foresee the future too -Marcus Aurelius-

ISTORII REGĂSITE

Probabil cel mai bun blog de istorie!

%d blogeri au apreciat asta: