Acasă

SCRISOARILE: MITROPOLIŢILOR SERAFIM DE PIREU ŞI ANDREI DE KONIŢA CĂTRE PAPA FRANCISC si a Mitropolitului Ieremia al Gortinei catre Arhiepiscopul Romano-Catolic Nicolae al insulelor Naxos, Tinos, Andros si Mikonos

Scrie un comentariu


SCRISOAREA MITROPOLIŢILOR SERAFIM DE PIREU ŞI ANDREI DE KONIŢA CĂTRE PAPA FRANCISC 

pope-mitor[1]

 

Inaltpreasfintitii Mitropoliti Andrei de Dryinopol, Pogoniani si Konitsa si Serafim de Pireu au trimis in limbile engleza si italiana o scrisoare catre Seful statului Vatican, care detine in mod anticanonic tronul stravechii Patriarhii a Romei celei Vechi si a Apusului.

Scrisoarea a fost inmanata Nuntiului Apostolic din Atena, Arhiepiscopul  Paul Fouad Tabet, care  a primit-o cu noblete si bunavointa.

Scrisoarea în engleză

Scrisoarea în greacă

sursa traducerii http://www.romfea.gr/diafora-ekklisiastika/23625-2014-04-14-08-11-42

sursa: http://acvila30.ro/scrisoarea-mitropolitilor-serafim-de-pireu-si-andrei-de-konita-catre-papa-francisc/

Scrisoarea Mitropolitului Ieremia al Gortinei (profesor emerit de Vechiul Testament al Universitatii Capodistriene, Atena)

catre Arhiepiscopul Romano-Catolic Nicolae

Sfanta Mitropolie a Gortinei si Megalopoleo
Numar de protocol 1000
10 Decembrie 2013

Domnule Nicolae,
Romano-«Catolice» Arhiepiscope al insulelor Naxos, Tinos, Andros si Mikonos

Sa fiti sanatos,

Am primit scrisoarea Domniei Voastre in care va exprimati ingrijorarea pentru faptul ca am folosit in scrisorile Noastre catre Domnia Voastra cuvantul «papistas» si nu «Catolic» si pentru aceasta intrerupeti dialogul dintre noi. In aceasta scrisoare vreau sa va explic de ce nu folosesc termenul de «Catolici» adresandu-ma Domniei Voastre si celor de o credinta cu Voi.

Dupa cum nu acceptam ca sunteti Biserica, tot asa nu acceptam ca sunteti «Catolici». Este adevarat ca in prima scrisoare a noastra am folosit cuvantul «Catolici», pentru ca a intrat in uzul general pentru Papistasi, dar este utilizat in mod gresit din punct de vedere teologic.
Ieri seara, am primit un telefon din partea unui coleg arhiereu din Sfantul Sinod al Bisericii Greciei care m-a felicitat pentru prima scrisoare, dar mi-a spus: faci o greseala. Greseala pe care am facut-o, Domnule Nicolae, este faptul ca am folosit termenul de “Catolic” adresandu-ma Dumneavoastra in loc sa folosesc termenul corect teologic “ Adunarea papistasa” sau “papistasi”.
I-am multumit Mitropolitului care mi-a facut observatia si imediat m-am apucat, cu multa bucurie, sa indrept greseala, inlocuind in scrisoare “Catolici” cu “Papistasi”.
Si spun “cu multa bucurie” pentru ca expresia Mitropolitului este adevarata.
Vreau sa spun ca acest arhiereu nu este dintre cei cunoscuti si nici nu s-a exprimat in public ca anti-papist.
Domnule Nicolae, nu poate fi vorba de o «minoritate antipapista», de clerici si laici care ar crede ca papistasii sunt eretici, asa cum va exprimati in scrisoarea precedenta. Sunt multimi si multimi de clerici si popor care exprima credinta ortodoxa cum ca papistasii sunt eretici si se afla in afara Bisericii.

In prezenta scrisoare vreau sa va demonstrez teologic de ce nu putem sa va numim «Catolici» si sa sprijin afirmatia cum ca noi, Ortodocsii, suntem Catolicii si Biserica noastra este « Una, Sfanta, Catolica si Apostolica », asa cum marturisim in Crezul nostru.
Catolic (Katholikos) se numeste acela care primeste TOATA invatatura de credinta a Bisericii (CAT-OLO-toata, cuprinde totul, este fara lipsa). Cel care nu accepta TOATA invatatura Bisercii, dar alege anumite invataturi, adaugand sau scotand din ea, adica acela si aceia care nu accepta CATOLICITATEA (totalitatea) invataturii de credinta a Bisericii, ci aleg numai parti din ea, sunt numiti ERETICI.
Noi, ortodocsii, Domnule Nicolae, credem toata invatatura pe care a dat-o Hristos Apostolilor, si Apostolii ucenicilor lor, fara ca sa stirbeasca nici o litera, si de aceea ne numim CATOLICI.
Voi, papistasii, puteti sa spuneti ca nu ati schimbat invatatura Sfintilor Parinti si a Sinoadelor Ecumenice? Nu puteti!
Am sa ma refer numai la o singura schimbare pe care ati facut-o (din multe altele). Ce va spune Filioque ? Prin Filioque va inchinati la o alta «treime», aveti alta dogma triadologica, diferita de cea a Sfintilor Parinti de la Sinoadele Ecumenice. Cu adevarat invatatura despre Filioque (ca Duhul Sfant ar purcede si de la Filul ) este o parasire dureroasa a Dogmei Bisericii despre Sfanta Treime.
Numai si numai pentru Filioque papistasii sunt mari eretici, asa cum erau in vechime Pnevmatomahii (cei care negau dumnezeirea Duhului Sfant), si am sa va explic de ce:

In dogma teologiei despre Treime doua lucruri sunt esentiale: A) Fiinta Dumnezeiasca, Unica; si B)Cele trei Persoane Sfinte (Treimea de Persoane). In ceea ce priveste Treimea Persoanelor, este esential modul de existenta a Lor (Tatal nenascut si nepurces, Fiul nascut din Tatal si Duhul Sfant purces din Tatal).
Pnevmatomahii au lovit in primul picior al Dogmei despre Sfanta Treimie, si anume in dumnezeirea Duhului Sfant, si de aceea au fost condamnati ca eretici la al doilea Sinod Ecumenic.
Voi, in schimb, cu Filioque, loviti in al doilea picior al Dogmei Treimii, si anume in modul de existenta a Duhului Sfant, pentru ca spuneti, fara sa va pocaiti pana astazi, ca Duhul Sfant purcede si de la Fiul (Filioque). Va intreb deci: Dupa care logica vechii pnevmatomahi, care au stricat primul picior al Dogmei Treimii, dumnezeirea Duhului Sfant, sunt eretici si vrednici de afurisanie, iar voi papistasii, care ati stricat al doilea picior al Dogmei despre Sfanta Treime, adica insusirile ipostatice ale Sfintelor Persoane, dupa care logica, spun, voi nu sunteti eretici si vrednici de afurisanie?
Dogma voastra Filioque este o adevarata blasfemie la adresa Duhului Sfant si am sa va spun de ce, domnule Nicolae: Sfantul Grigorie Teologul, voind sa vorbeasca despre dumnezeirea Duhului Sfant, spune urmatorul lucru, simplu, puternic si frumos: «Daca Duhul nu este Dumnezeu asa cum spun pnevmatomahii, in primul rand sa mearga sa se indumnezeiasca El primul si apoi sa vina sa ma indumnezeiasca pe mine ca om».
Voi, prin erezia Filioque il prezentati ca neputincios pe Duhul Sfant, ca si cum nu ar fi suficient un singur izvor al modului existentei Sale, si anume Tatal, ci il prezentati atat de neputincios, incat e nevoie si de al doilea izvor al existentei Sale, si anume Fiul.
Noi ne rugam Duhului Sfant ca sa ne intareasca in lupta noastra cu pacatul. Dar daca ar fi asa cum spuneti voi, ar trebui sa spunem si noi impreuna cu Sfantul Grigorie Teologul : Sa se duca intai Acesta sa se intareasca (pentru ca ar avea nevoie de doua izvoare ale existentei Lui), si apoi sa vina sa ma intareasca si pe mine, omul neputincios.

Ce sa mai spunem de infailibilitatea papala!
Sfantul Iustin Popovici spune ca exista trei mari caderi in lume : caderea lui Lucifer, caderea lui Adam si caderea Papei. Vedeti cum caderea Papei este pusa pe aceeasi treapta cu caderea lui Lucifer.
Avand in vedere invatatura Parintilor, nu pot in nici un fel sa va numesc «catolic», ci papistas.

In scrisoarea precedenta ati spus ca daca ar fi trait azi Sfantul Cosma Etolianul, Sfantul Grigorie Palama sau alti Parinti din vechime nu s-ar fi exprimat asa cum s-au exprimat in vremea aceea ci «sunt sigur », spuneti, ca ar fi vorbit cum vorbesc Parintii de astazi ai Bisericii.
Acest cuvant al Domniei Voastre este infricosator si ascunde o alta mare erezie a vremurilor noastre, prin faptul ca Parintii din epoca veche ar fi in dezacord cu Parintii din epoca noua, adica ii aratati pe Parinti ca si cum ar fi in dezacord intre ei sau chiar cu ei insisi, pentru a se adapta la conditiile actuale.
Din acest cuvant al Domniei Voastre am inteles care este radacina asa-numitilor «neopatristici», mai exact radacina sunteti voi, papistasii. (https://graiulortodox.wordpress.com//teologie-post-patristica/)
Nu, Domnule! Biserica Ortodoxa nu accepta dezacordul intre Sfintii Parinti, accepta doar acordul lor si acest lucru se vede in pictura bisericeasca in care Parintii sunt pictati sa semene unii cu ceilalti si acest lucru exprima faptul ca un sfant a preluat aceeasi invatatura de la inaintasul sau si a dat-o mai departe ucenicilor sai. Iar modul in care acesta traditie veche, rezolva problemele epocii contemporane, fara sa fie schimbata, fara sa devina «neopatristica», reprezinta un capitol frumos al Patrologiei noastre, de care s-ar folosi cititorii nostri, daca l-ar studia.
Domnule Nicolae, va rog sa imi demonstrati stiitific si teologic ca eu ar trebui sa folosesc termenul de « catolic », si atunci eu am sa il folosesc.
Demonstrati-mi ca sunteti in acelasi duh cu Sfintele Sinoade Ecumenice si cu Sfintii Parinti aratandu-mi ca Filioque este sustinut biblic si patristic si din clipa aceea si eu am sa va numesc « catolic », ca pe cel care primeste toata credinta Parintilor, fara sa schimbe nimic. Istoria Bisericii ne arata ca nu tineti TOATA credinta si de aceea nu va pot numi « catolici » . Cum sa va numesc?
Sunteti papistas! Demonstrati-mi, daca puteti, din textele voastre catolicitatea voastra, urmand si nu intrerupand dialogul.

Va salut, Domnule,

Ieremia
Mitropolit al Gortinei

Sursa in limba greaca: http://aktines.blogspot.gr/2013/12/blog-post_3737.html

Traducere preot Matei Vulcanescu (sursa)

Nota traducatorului: In scrisoarea precedenta Inaltprasfintitul Ieremia ii explica domnului Nicolae de ce nu poate sa il numeasca « Preasfintite » sau cu alt titlu bisericesc, pentru simplul motiv ca acesta nu este in Biserica cea Una.

188) ” ACORDUL PREZUMAT ÎN REGIMUL JURIDIC ACTUAL ” de Harálambos Ándralis, avocat ( material prezentat în cadrul conferinței cu tema ”Transplanturile: donație sau crimă?”- GRECIA 2013)

Un comentariu


MetamPlag[1]

”ACORDUL PREZUMAT ÎN REGIMUL JURIDIC ACTUAL”

de Harálambos Ándralis, avocat

( material prezentat în cadrul conferinței cu tema ”Transplanturile: donație sau crimă?”- GRECIA 2013)

Comunicare la conferința cu tema ”Transplanturile: donație sau crimă?”, care a avut loc sâmbătă, 20-4-2013, orele 16-21, la Stadionul Pace și Prietenie din Pireu, și a fost organizată de Centrul de Studii Patristice și Centrului Misionar Enoméni Romiosíni, sub egida Sfintei Mitropolii a Pireului în colaborare cu Sfânta Mitropolie a Glifadei.

GlyfPair2-400[1]

”ACORDUL PREZUMAT ÎN REGIMUL JURIDIC ACTUAL”

XarAndralis[1] de Harálambos Ándralis, avocat

Preasfințiți arhierei, Preacuvioși și Preacinstiți Părinți, domnilor și doamnelor.

Acordul prezumat în transplanturi, pe care îl vom analiza în continuare, adică considerarea din oficiu a fiecărui om ca donator voluntar de organe, nu este ceva nou în realitatea juridică elenă. Chiar și în acest moment, legea valabilă cu privire la transplanturi, 2737/1999, prevede un acord prezumat mai puțin neobișnuit și voi explica îndată la ce mă refer.

LEGEA 2737/1999

Articolul 12 al legii în discuție, intitulată ”Prelevarea de țesuturi și organe de la un donator mort”, la paragraful 1, stabilește că: ”Prelevarea se realizează după survenirea morții, chiar dacă funcționarea anumitor organe este menținută prin mijloace artificiale”, adică în timp ce inima continuă să funcționeze, la fel ca și alte organe ale organismului considerat, chipurile!, mort. La paragraful 6 al aceleiași legi se menționează că: ”atunci când medicul terapeut diagnostichează moartea trunchiului cerebral și în timp ce funcțiile anumitor organe se păstrează prin mijloace artificiale, este obligat să procedeze împreună cu un anestezist și un neurolog sau un neurochirurg la întocmirea certificatului de deces corespunzător”.

Nu se impune ca potențialul donator să-și fi exprimat dorința de a deveni donator de organe. După cum stabilește articolul legii scoase din vigoare: ”Dacă potențialul donator nu și-a exprimat acordul sau refuzul, prelevarea se realizează, în cazul care nu există împotrivire din partea soțului, a copiilor majori, a părinților sau fraților”. Se acordă astfel posibilitatea refuzului donării de organe din partea potențialului donator înainte de a surveni insuficiența sa cerebrală, dar în cazul în care nu și-a exprimat clar refuzul, soarta organelor sale vitale și încă vii se află în mâinile rudelor sale, care hotărăsc în acest sens. Din interpretarea gramaticală a dispoziției despre care vorbim, deducem că și în cazul în care nu ar fi de acord una dintre persoanele menționate, de pildă soțul sau soția, copiii majori, părinții și frații celui considerat mort, nu se permite prelevarea de organe.

Acesta este regimul juridic al transplanturilor valabil până azi.

CÂTEVA CUVINTE DESPRE ”MOARTEA CEREBRALĂ”

În acest punct aș dori să mă abat puțin de la problematica acordului prezumat și să abordez tangențial termenul de ”moarte cerebrală”, pe care este evident că legea în vigoare îl acceptă, ca și legea care va intra în vigoare de la 1 iunie 2013. Conform legii, așadar, moartea trunchiului cerebral este considerată moartea reală a omului, lucru care, după cum am fost informați, nu mai este acceptat de un număr tot mai mare de membri ai comunității medicale, căci există obiecții serioase din partea unor personalități de prestigiu ale științei medicale.

Termenul acesta a fost conceput pentru nevoile transplanturilor de către un segment al medicilor și a fost adoptat de către știința juridică, căci cea din urmă acceptă fără obiecții concluziile celei dintâi, ca una ce nu este competentă în a întreprinde o cercetare valabilă în alte domenii. Avem de-a face, așadar, cu un construct juridic, care pentru știința juridică este o acrobație legislativă și prin care ”moartea” cerebrală este echivalată cu moartea reală. Dacă însă acceptăm că moartea cerebrală nu este moarte reală, atunci personalul medical care realizează prelevarea de organe, dar și rudele care își dau acordul în acest sens ar avea responsabilități penale, indiferent dacă bolnavul va muri cu siguranță peste câteva ore sau zile. În teoria Dreptului Penal, importanță are contextul cauzal al actului care conduce la moarte. De aceea, dacă cineva ia viața unei persoane muribunde, este considerat autor de omucidere, pentru că moartea a survenit ca urmare a intervenției făptașului. Cu atât mai mult sunt responsabili medicii terapeuți care au o răspundere juridică specială de a menține bolnavul în viață recurgând la toate mijloacele necesare, pentru a-l menține în viață cât mai mult posibil.

Auzim din partea susținătorilor ”morții cerebrale” neinspiratul argument că ”prelevăm organele, pentru că în câteva zile moartea va surveni oricum, cu precizie matematică, așa că mai bine să salvăm un alt om care are șanse”. Această dogmă, desigur, conform celor menționate anterior, nu poate fi valabilă din punct de vedere juridic și de aceea s-a născocit acest construct cu numele de ”moarte cerebrală”, ca să nu mai existe nici un fel de răspundere penală în ce-i privește pe cei care au contribuit la prelevarea de organe de la un om a cărui inimă încă bate. Cine, de altfel, poate susține cu siguranță că moartea va surveni cu certitudine? Viața cotidiană este plină de dezmințiri în acest sens, există atâtea cazuri în care medicii erau siguri de survenirea morții pacienților lor, care în cele din urmă au supraviețuit.

ACORDUL PREZUMAT ÎN REGIMUL JURIDIC ACTUAL

Dar, dincolo de acceptarea ”morții” cerebrale ca moarte reală, așa cum am văzut, în legea în vigoare se constată un acord prezumat special, pentru că, de vreme ce persoana considerată moartă nu și-a exprimat clar refuzul, rudele pot să îi doneze organele pentru nevoile transplanturilor. Are loc, cu alte cuvinte, ceea ce auzim adesea la știri: ”rudele au decis să doneze organele decedatului”.

Trupul persoanei grav bolnave sau decedate, așa cum vor să o numească susținătorii ”morții” cerebrale, se transformă astfel în obiect și nu mai este luat în calcul nici respectul față de trupul celui mort, după cum îl consideră aceștia, trup mort care încă din epocile antice reprezenta o valoare care sensibiliza întreaga umanitate. În nici un loc de pe pământ, în nici o epocă istorică, nu a existat o asemenea desconsiderare a trupului uman, așa cum se întâmplă în Noua Epocă din zilele noastre. În această Epocă, care cu ipocrizie ne induce în eroare că protejează drepturile omului, câtă vreme realitatea internațională în continuu dezminte această lozincă a lor. Dimpotrivă, totdeauna trupul mort a fost considerat vrednic de cinstire din partea prietenilor, dar și a dușmanilor celui decedat, iar nu obiect asupra căruia moștenitorii mortului au drept de moștenire spre donarea de organe.

LEGEA 3984/11

Cu toate acestea, prin votarea noii Legi 3984/2011 cu privire la transplanturi, care se va pune în aplicare începând cu 1.06.2013, termenul de ”acord prezumat” a fost introdus în cea mai brutală formă a sa. Concret, potrivit paragrafului 2 al articolului 9 din controversata lege, toți cetățenii Greciei suntem potențiali donatori de organe, dacă nu am apucat să ne exprimăm refuzul categoric înainte de orice intervenție de prelevare de organe vitale, înainte, așadar, de a surveni așa-zisa ”moarte” cerebrală. În urma unor reacții de împotrivire, din păcate puține, din partea Bisericii și a comunității medicale, s-a introdus prin articolul 55, paragraful 4 al Legii 4075/2012, precizarea ”și ca urmare a acordului familiei sale”, adăugând încă o premisă în prelevarea organelor potențialului donator, aducând subiectul acordului foarte aproape de regimul legislativ precedent și continuând să acorde unor terțe persoane puterea de a decide ce se va întâmpla cu trupul celui decedat, ca și cum ar exista un drept de moștenire asupra trupului defunctului.

ASEMĂNĂRI ȘI DEOSEBIRI

Cu toate că, așa cum am arătat, s-a impus premisa acordului rudelor, nu se precizează însă cine exact sunt acele rude care au acest drept, așa cum este cazul legii transplanturilor aflată încă în vigoare. Se introduce nedefinit termenul de ”familie”, fără a se preciza dacă acesta trebuie interpretat în sens restrâns, adică soț și copii, sau dacă trebuie să înțelegem și părinții sau alte rude, acordând astfel termenului o interpretare mai largă, așa cum era cazul legii care urmează să fie scoasă din vigoare.

Mai mult încă, nu se precizează clar dacă în termenul ”familie” sunt cuprinși și concubinii care conviețuiesc pe baza unui acord de conviețuire. Conform teoriei Dreptului Familial, termenul ”familie” ca noțiune juridică se numără printre noțiunile neclare, care sunt particularizate de către interpret pe baza valorilor și concepțiilor sociale dominante. Prin urmare, oricare medic este chemat să devină interpretul unei noțiuni juridice neprecizate, asumându-și o competență care dintotdeauna a aparținut judecătorilor și în general juriștilor.

În acest punct aș dori să mă opresc asupra imposibilității practice de protejare a bolnavului în cazul în care rudele sale, eventual, conspiră împotriva vieții lui sau sunt de acord cu chestiunea controversată a donării de organe. Chiar și dacă bolnavul a făcut declarația juridică a refuzului donării de organe, în cazul în care rudele sale permit medicilor, nu va exista nimeni care să vină cu refuzul celui în cauză, pentru a nu avea loc prelevarea de organe. Din acest motiv, îi chemăm pe toți cei care procedează la declarația de refuz să încredințeze copiile legalizate ale acestei declarații unor persoane de absolută încredere și cu care comunică frecvent.

În orice caz însă, în nici una din legi, nu se stabilește ce se întâmplă cu aceia care nu au familie sau ale căror rude nu pot fi găsite. Luând în calcul numărul foarte mare de emigranți ilegali, de persoane fără domiciliu, dar și de oameni care trăiesc singuri, înțelegem că prin regimul juridic în vigoare, dar și prin legea care se va introduce, țara noastră se poate transforma într-o fabrică de ”producție” inepuizabilă de organe. Pericolul a fost și este mare. În spatele măștii așa-zisului umanism și al ipocritei doctrine a iubirii, se ascunde un adevărat coșmar, dacă ne gândim ce se petrece cu comerțul de organe în unele țări ale lumii a treia. Să nu se precipite nimeni să spună că noi nu suntem țară a lumii a treia. Unii fac tot ce pot, ca să devenim și noi o țară a lumii a treia.

CONSTITUȚIONALITATEA

Să trecem însă la examinarea termenului ”acord prezumat” din perspectiva constituționalității acestuia, ca să înțelegem cât de străin este el de Dreptul elen. Fiecare lege a Statului Elen, așa cum este organizat în prezent regimul nostru politic, trebuie să fie în acord cu Legea supremă, Constituția. Dispoziția acordului prezumat însă suferă în mod evident de anticonstituționalitate, la fel ca și reglementările Legii 3984/2011, care vin evident în contradicție cu anumite dispoziții de maximă importanță ale Constituției, pe care articolul 110, paragraful 1, le menționează ca numărându-se printre cele care nu pot fi revizuite. Conform științei dreptului constituțional, dispozițiile articolului 2, paragraful 1, și articolul 5, paragraful 1, ale Constituției, din însăși formularea lor și potrivit naturii lor juridice, constituie clauze generale, care reprezintă baza interpretativă pentru toate celelalte dispoziții ale sale, așa încât acestea trebuie interpretate conform literei și spiritului respectivelor articole menționate.

Mai în detaliu, articolul 2, paragraful 1, al Constituției, stabilește că ”respectul și protejarea valorii omului constituie îndatorirea primordială a regimului politic”. Cuvântul ”valoare” face trimitere la un catalog larg de drepturi fundamentale ale omului, precum sănătatea, respectarea personalității, dreptul la autodeterminare în ce privește trupul propriu, chiar și după moarte, demnitatea persoanei etc. Obținerea prin constrângere a consimțământului așa-zisului donator nu ține deloc seama de valoarea omului și, mai concret, a bolnavului căruia, fără ca el să o dorească, i se prelevează organele. Această valoare se extinde și asupra trupului neînsuflețit al defunctului, pentru că depășește personalitatea și privește aspecte ale ființei umane, chiar și atunci când cel în cauză nu mai are conștiința mediului înconjurător, când nu mai are nici un contact cu realitatea; această valoare este valabilă chiar și după moarte. Așa cum am menționat anterior, transformarea trupului în obiect al Dreptului de proprietate nu poate fi în acord cu Constituția noastră umanistă. Cu atât mai mult cu cât, în cazul așa-zisei ”morți cerebrale”, care, așa cum suntem informați de către savanți corifei ai științei medicale, nu este o moarte reală, există – fie ea și minimă – posibilitatea revenirii la viață!

Este însă cu totul îndreptățit, va obiecta cineva, ca și primitorul transplantului să aibă dreptul la asistența medicală de rigoare pentru protecția dreptului sfânt la sănătate și la viață. Acest lucru însă nu înseamnă că pentru protecția acestor drepturi ale sale poate să încalce drepturile semenului său, donatorul. Nu poate, desigur, în nici un caz, să își exercite dreptul acesta în mod abuziv. Așadar, sustragerea consimțământului donatorului, atunci când este obținut pe baza lipsei declarației scrise de refuz al donării organelor, lezează direct miezul valorii umane și încalcă principiul proporționalității care este legiferat la articolul 25 al Constituției noastre, în comparație cu dreptul primitorului.

Constituția noastră, având în vedere spiritul care o stăpânește în întregul ei, nu poate cu nici un chip să adopte dogma: ”moartea ta, viața mea”. Nici nu va accepta că organele trupului pot să alcătuiască niște simple obiecte, de care pot dispune rudele donatorului. De altfel, dreptul unui om de a-și înlocui propriile organe cu organele altcuiva nu este recunoscut categoric ca drept incontestabil nici de Constituție, nici de vreo convenție internațională pentru Drepturile Omului (Organizația Națiunilor Unite, Convenția Europeană a Drepturilor Omului etc.), așa încât să poată fi protejat în mod necesar prin lege de către stat.

Acum, dispoziția articolului 5, paragraful 1, a Constituției stabilește că ”fiecare are dreptul să își dezvolte în mod liber personalitatea și să participe la viața socială, economică și politică a țării, atât timp cât nu lezează drepturile altora și nu încalcă Constituția sau bunele moravuri”.

Această libertate în participarea la viața socială este încălcată prin constrângerea voinței omului, mai ales într-o chestiune atât de sensibilă care se află la granița dintre moarte și viață. ”Acordul prezumat” se bazează pe prezumția absolut eronată că donatorul nu și-a exprimat poziția contrară atât timp cât a fost în viață, fără a se ține seama, desigur, că și în momentul prelevării organelor el se află încă în viață. O asemenea speculație rațională nu este compatibilă cu dezvoltarea liberă a personalității și constituie o constrângere nejustificată, absolut contrară libertății, pe care o consacră articolul 5, paragraful 1, al Constituției. De altfel, din învățămintele experienței comune, socotim că puțini vor fi cei care vor acționa și vor proceda la declarația scrisă de refuz al donării de organe, după cum puțini au fost și aceia care au devenit donatori voluntari de organe. Creșterea bruscă a numărului potențialilor donatori, de la o clipă la alta, nu înseamnă că brusc cetățenii greci au decis în masă să devină donatori de organe. Așa ceva nu este în acord cu învățăturile logicii și ale experienței comune, iar partizanii transplanturilor cunosc foarte bine rezultatele fictive ale acestuia și de aceea, de altfel, a și fost adoptată în cele din urmă această formă brutală de acord prezumat, despre care am vorbit până aici.

Pe de altă parte, procedurile birocratice care sunt cerute pentru o declarație valabilă de refuz al donării de organe, precum și tendința de a amâna care caracterizează temperamentul elen, alcătuiesc factori restrictivi în declararea la timp și valabilă a refuzului scris solicitat. Cetățeanul grec care în fiecare zi se confruntă cu monstrul birocratic al domeniului public și în ultima vreme cu guvernarea electronică, care nu este deloc credibilă și nu este nicidecum mai puțin birocratică, va prefera să amâne pe termen nedefinit declarația pe proprie răspundere legală, gândind simplist: ”nu te obosi, că doar nu mor azi…”.

De asemenea, eventualitatea ca donatorul să ignore conținutul reglementărilor legislative despre acordul prezumat și obligația sa de a-și declara la autoritatea administrativă competentă împotrivirea față de donarea de organe, este ceva evident. Cu o asemenea logică, se poate pretinde de la oamenii simpli, mai ales de la cei în vârstă, să cunoască exact ce este în vigoare cu privire la transplanturi? Din punct de vedere instituțional nu este posibil, conform ordinii juridice a țării noastre, ca în timpul spitalizării și a unei stări deosebit de grave a sănătății a omului în cauză, să se aducă obiecții că o asemenea formă de ignoranță a prevederilor legii nu este permisă.

Observăm, așadar, că orice formă de acord prezumat și de acordare a dreptului de decizie finală unor terțe persoane, fie ele și rude ale donatorului se află într-o foarte clară contradicție cu prevederile Constituției Elene.

CONVENȚIA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

Un interes special prezintă și verificarea dispoziției acordului prezumat din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului. Concret, la articolul 2 al Convenției se stabilește că: ”dreptul fiecărei persoane la viață este protejat de lege. Nimănui nu i se poate impune moartea intenționată, decât în cazul executării pedepsei cu moartea emisă de tribunal pentru o infracțiune pasibilă, potrivit legii, cu o asemenea pedeapsă”. În plus, excepțiile menționate la paragraful 2 al aceluiași articol, nu au absolut nici o legătură cu transplanturile. Provocând moartea donatorului prin prelevarea organelor, pe baza presupunerii neîntemeiate a consimțământului său, este încălcat acest articol aflat în discuție și astfel putem spune că legea în cauză vine în contradicție și cu Conveția Europeană a Drepturilor Omului. În acest punct, ar trebui să ne oprim asupra faptului că țara noastră a fost în repetate rânduri condamnată pentru încălcarea drepturilor omului de către Tribunalul European al Drepturilor Omului, în urma recursului la acesta al anumitor grupuri și ONG-uri, bine finanțate, pentru încălcări ale drepturilor minorităților.

Date fiind toate cele menționate anterior cu privire la anticonstituționalitatea acordului prezumat și la încălcarea nemijlocită a drepturilor fundamentale ale donatorului prezumat, ne stârnește surprinderea și ne întrebăm de ce aceste ONG-uri și diferitele organizații, care se autoproclamă protectoare ale Drepturilor Omului, nu iau poziție și acum? De ce, așadar, tac cu privire la această încălcare gravă a dreptului nostru la viață și la autodeterminare cu privire la trupul nostru, acești oameni care militează zi de zi cu înverșunare pentru drepturilor unor minorități, precum sunt homosexualii…

ALINIERE LA DIRECTIVELE COMUNITARE?

În ce privește mult trâmbițata, în această perioadă, aliniere a Greciei la directivele comunitare cu privire la transplanturi, după cum se menționează în titlul noii legi cu privire la transplanturi, merită să citim integral un mic fragment al directivei corespunzătoare din 2012:

”Deși este vorba de o chestiune care ține de autoritățile naționale competente, se impune ca fiecare stat membru să stabilească în mod clar niște sisteme de exprimare a consimțământului donatorului și să se gestioneze la nivel național și cu transparență cataloagele de așteptare”.

Și amintește mai jos că ”statele membre sunt solicitate să îi protejeze pe donatorii aflați în viață de eventuale pericole, de dificultăți de natură somatică și economică legate de procedura donării și, de asemenea, să asigure donații voluntare și non-profit, așa cum se stabilește la directiva 2010/53/EE”. Vedem că directiva comunitară mult invocata de către Organizația Națională pentru Transplanturi nu impune statelor membre ale Uniunii Europene notoriul de-acum acord prezumat, ci, dimpotrivă, solicită statelor membre să îi protejeze pe donatori de eventuale pericole, asigurând doar oferirea voluntară a organelor.

ÎNCĂLCAREA REGULAMENTULUI PARLAMENTULUI

Un alt aspect care prezintă interes juridic este modul în care s-a votat controversata lege, printr-o evidentă încălcare a regulamentului Parlamentului, după cum reiese din procesele verbale ale zilei în care a fost votată Legea 3984/2011, fapt care pe bună dreptate pune sub semnul întrebării valabilitatea procedurii de votare a legii în cadrul Ședinței plenului Parlamentului din ziua aceea.

Era 15 iunie 2011, o zi în care mișcarea cetățenilor revoltați încercuise Parlamentul Grecilor, în timp ce parlamentarii puteau circula doar însoțiți de poliție, pentru a evita batjocorirea din partea cetățenilor greci înfuriați. În ziua aceea, așadar, din cauza pericolului ridicat la care era expusă integritatea trupească a politicienilor noștri și, câtă vreme puțini se ocupau cu un subiect care la suprafață părea neimportant, precum este legea transplanturile, în comparație cu evoluțiile politice aflată atunci în desfășurare și ”miroseau” a revoltă populară, Parlamentul Grecilor oferea o priveliște dezolantă.

Semnificativ în acest sens și pe deplin lămuritor este cuvântul Președintelui Parlamentului și parlamentar al partidului aflat atunci la guvernare, domnul Apostolos Kaklamánis: ”Aceste ore sunt extrem de critice și regret că o spun: serviciile competente ale partidelor, după cum se vede, nu s-au îngrijit nici măcar să îi informeze pe parlamentarii tuturor partidelor despre posibilitatea accesului liber în Parlament. Foarte mulți parlamentari consideră că nu este posibil accesul în Parlament și acest lucru nu este adevărat… Și când se va prezenta imaginea Parlamentului cu doi miniștri și zece parlamentari în sală, poporul se va întreba unde sunt ceilalți…”.

Exista, prin urmare, o dificultate evidentă pentru parlamentari să ia parte la ședința plenară, pentru întrunirea căreia se impunea să fie prezenți cel puțin un sfert din numărul parlamentarilor, adică cel puțin 75 de parlamentari. Băncile goale trădau un număr mult mai mic de parlamentari, fapt care trebuia luat serios în considerație de către președintele Parlamentului din ziua aceea, doamna Rodoúla Zísis, și urmând dispozițiile Regulamentului Parlamentului, trebuia să amâne ședința pentru altă zi, când ar fi fost mai ușor accesul parlamentarilor în Parlament. Și totuși, acești câțiva parlamentari care s-au aflat în ziua aceea în sală, au votat în numele poporului elen, care, revoltat protesta afară, în fața ”Templului Democrației”, și striga cu glas tare că parlamentarii sunt nevrednici de încrederea, blocându-le accesul în Parlament.

Caracterul antidemocratic al guvernului de atunci, cel care ne-a închis gura cu lozinca: ”bani există”, s-a arătat și în acest caz. Obsesia Ministrului Sănătății de atunci, domnul Andreas Lovérdos, de a face să treacă prin Parlament o lege care a cunoscut dezaprobarea populară în urma consultării populare – care consultare, desigur, are loc doar ca să vadă lumea că are loc, căci vedem limpede că guvernanții noștri democrați nu o iau niciodată în considerație – ne-a făcut martori ai acestei practici antidemocratice care a fost adoptată tocmai pentru a putea trece această lege.

DECLARAȚIA DE REFUZ AL DONĂRII DE ORGANE

În orice caz și cu puțin înainte de a-mi încheia comunicarea, vă voi ruga pe fiecare în parte, să nu amânați declarația de refuz al donării de organe și să acționați repede și responsabil. Centrul de Studii Patristice și organizația misionară Enoméni Romiosíni, îngrijindu-se de valabilitatea declarației pe proprie răspundere, au întocmit conținutul acesteia. Singurul lucru care vă revine dumneavoastră este să o completați cu datele personale, să validați autenticitatea semnăturii, să o trimiteți la Organizația Națională pentru Transplanturi la adresa menționată pe declarație și să păstrați câteva copii legalizate, pe care le veți ține la persoanele dumneavoastră apropiate și de încredere.

EPILOG

Încheind, aș dori să amintesc cuvintele în chip straniu profetice care s-au consemnat în timpul alocuțiunii din anul 2005 a Președintelui de atunci al Parlamentului, doamna Anna Psaroúsa-Benaki, adresate nou alesului Președinte al țării, domnul Carol Papoúlias.

”Vă asumați, domnule Președinte, Președinția Republicii Elene pentru o perioadă de cinci ani, care va fi marcată de importante evenimente și evoluții: unificarea europeană va fi promovată prin votarea, eventual, și a Convenției Constituționale, granițele naționale și o parte a independenței naționale vor fi limitate de dragul păcii, bunăstării și siguranței în Europa lărgită, drepturile omului și ale cetățeanului vor suferi modificări, căci vor putea fi protejate, dar și încălcate de către autorități și puteri în afară de cele cunoscute și consacrate și Republica Elenă va întâmpina provocări și va fi încercată eventual de noi forme de guvernare”.

Legea transplanturilor devenită notorie ar fi fost înțelept să fie examinată în cadrul mai general al legilor anticonstituționale introduse succesiv, cum este legea haraciului, a cetățeniei, a guvernării electronice, a eliminării alocațiilor pentru familiile cu mulți copii etc. Este și aceasta, așadar, o lege fără rațiune, o lege ”nebunească”. Dar să nu ne dăm bătuți. Să ne îndreptăm urechile și gândul nostru către Părintele Duhovnicesc al neamului elen modern, Cuviosul Monah Paisie Aghioritul, care încă din 1981, chemându-ne la rugăciune și pocăință, ne-a liniștit spunând:

”Să vă rugați, ca să scoată Dumnezeu oameni duhovnicești, alți macabei, pentru că este mare nevoie de asemenea oameni. A venit vremea luptei dintre bine și rău, pentru că oamenii au făcut lege din fărădelege, iar din păcat, modă. Când însă veți vedea nenorociri în Grecia, când veți vedea că statul va da legi nebunești și că va exista o instabilitate generală, nu vă temeți, va ajuta Dumnezeu”.

Vă mulțumesc!

DECLARAȚIE PE PROPRIE RĂSPUNDERE

(Decalratia http://www.orthros.eu/images/Various/EPM-SEF-Metamox/YpDilwsiArnMet.pdf)

Exactitatea informațiilor declarate prin prezenta pot fi verificate pe baza arhivei altor servicii (conform articolului 8, paragraful 4, Legea 1599/1986).

CĂTRE (1): Organizația Națională pentru Transplanturi – Secția de Promovare a Donațiilor de Țesuturi și Organe.

 Adresă… Tel…

Prenume, Nume…

Prenumele și numele tatălui…

Prenumele și numele mamei…

Data nașterii(2)  

Locul nașterii…

Numărul actului de identitate…

Telefon…

Domiciliu…

Fax…

Email…

 Pe proprie răspundere și cunoscând sancțiunile(3), prevăzute de dispozițiile paragrafului 6 al articolului 22 al Legii 1599/1986, declar că:

 În cazul morții nu doresc să îmi fie prelevate organele pentru transplant, nu permit nimănui (nici unei rude a mele, nici unui terț sau vreunui factor public sau privat), niciodată și pentru nici un motiv, să revoce această decizie a mea, de asemenea nu concesionez nimănui nici un drept asupra integrității mele trupești nici după moartea mea trupească.

 De asemenea, solicit să faceți cunoscută prezenta declarație tuturor factorilor de răspundere ai domeniului public și privat, care au legătură cu subiectul acesta ca unii ce sunt competenți pentru prelevarea și transplantul de organe umane, pe care prin prezenta îi consider informați.

 Aceeași declarație o fac și în ce-i privește pe copiii mei minori menționați mai sus, a căror grijă o am ca părinte, declarație care va fi valabilă până la majoratul lor.

 Prenume și nume…

 Data nașterii…

 Data [întocmirii documentului]…

Semnătură…

(1)  Aici se menționează de către cetățeanul interesat sau de către autoritatea interesată denumirea serviciului din domeniul public, căruia îi este adresată cererea.

(2)  Se scrie cu litere.

(3)  Cel care în cunoștință de cauză declară informații false sau neagă sau ascunde informațiile adevărate prin declarația pe proprie răspundere semnată este pedepsit cu închisoare cel puțin trei luni. Dacă responsabilul acestor fapte urmărea să obțină pentru sine sau pentru altul un folos material lezând un al treilea sau urmărea să lezeze un altul, este pedepsit cu închisoare până la 10 ani.

(4)  În cazul insuficienței spațiului, declarația poate fi continuată pe verso și se semnează de către declarant.

———

 *Luați în considerare cel puțin 3 copii ale declarației dumneavoastră cu semnătura autentificată la autoritatea publică (Centrul de Deservire a Cetățeanului, municipalitate, poliție etc.); trimiteți prin poștă la Organizația Națională pentru Transplanturi (adresa…) sau prin fax la… și imediat după ce ați trimis sunați la Secretariatul Organizației Naționale pentru Transplanturi pentru a solicita număr de protocol.

Dacă doriți, dintre copiile validate pe care vi le va trimite înapoi Organizația Națională pentru Transplanturi, trimiteți una la Centrul de Studii Patristice și una la o persoană în care aveți încredere.

Traducere Tatiana Petrache (G.O.)

Sursa traducerii: http://www.orthros.eu/ειδήσεις-και-σχόλια/εἰδήσεις/585-«-εἰκαζόμενη-συναίνεση-ἀπό-νομική-ἄποψη»-χαραλάμπους-ἄνδραλη,-δικηγόρου.html

 

187) Transplanturile: teze și antiteze de Preacuviosul Protopresviter Ioannis Photópoulos (din cadrul coferinței cu tema ”Transplanturile: donație sau crimă?”- GRECIA 2013)

Un comentariu


Transplanturile: teze și antiteze

de Preacuviosul Protopresviter Ioannis Photópoulos

(din cadrul coferinței cu tema ”Transplanturile: donație sau crimă?”- GRECIA 2013)

 

 MetamPlag[1]

Comunicare la conferința cu tema ”Transplanturile: donație sau crimă?”, care a avut loc sâmbătă, 20-4-2013, orele 16-21, la Stadionul Pace și Prietenie din Pireu, și a fost organizată de Centrul de Studii Patristice și Centrului Misionar Enoméni Romiosíni, sub egida Sfintei Mitropolii a Pireului în colaborare cu Sfânta Mitropolie a Glifadei.

Transplanturile: teze și antiteze

de Preacuviosul Protopresviter Ioannis Photópoulos

 

 

PIoannisPh1[1]Prezenta comunicare exprimă poziția noastră critică față de textul ”Teze fundamentale cu privire la etica transplanturilor”, care cuprinde 12 studii medicale, teologice și juridice, publicate într-un singur volum sub egida Comisiei Sinodale pe Probleme de Etică a Sfântului Sinod al Bisericii Greciei, cu titlul ”Biserica și Transplanturile”.

Asupra anumitor poziții exprimate în acest volum s-a exercitat o critică bine argumentată prin texte precum Scrisoarea Înaltpreasfințitului Mitropolit al Glyfadei, Pavlos, și Enciclica Mitropolitului Pireului, Serafim, cel care găzduiește conferința noastră de astăzi, dar și prin luări de poziție formulate în scris sau prin viu grai, de către Părintele Konstantinos Stratigópoulos și de către Părintele Stefanos Stefópoulos, precum și de către distinșii profesori Avramídis Panagópoulos și Karakatsánis.

În această comunicare vom aborda exclusiv pozițiile exprimate de comisia sinodală și vom încerca să găsim componentele lor fundamentale, structura intrinsecă și filosofia lor generală.

Înainte de a trece la critica pe puncte a ”Tezelor”, considerăm că este nevoie de o corectură fundamentală și de o semnalare obligatorie. Corectura: În realitate nu avem de-a face cu ”teze”, așa cum în chip înșelător ne sugerează titlul textului, adică de luări de poziție exprimate sinodal cu privire la subiectul transplanturilor, căci Biserica Greciei nu a luat decizii în acest sens, ci de propuneri pentru ”un prim material, care ar putea conduce la o aprofundare și o problematizare și ar putea contribui la configurarea finală a poziției bisericești a Sfântului Sinod”, după cum se menționează chiar în Introducerea cărții menționate, editate de Comisia de Bioetică (p. 20). Iar semnalarea: Termenii ”donator” și ”primitor”, care sunt folosiți în mod obișnuit în aceste ”Teze” în legătură cu, de fapt, furtul de organe, amintesc de duhul tranzacțiilor în care unul dă, iar altul primește, și de aceea nu se potrivesc cu concepția bisericească despre om ca fiind plăsmuit după chipul lui Dumnezeu. În continuare, suntem însă nevoiți să folosim și noi acești termeni, pentru a facilita înțelegerea textului.

Există o caracteristică generală care străbate de la un capăt la altul, care irigă și inspiră textul ”Tezelor”? Două cuvinte amare redau deplin această însușire: nemăsurata ipocrizie. Potrivit Sfântului Vasilie cel Mare, ipocriți sunt ”oamenii care una au în inimă și alta arată”. Sfântul Maxim numește ipocrizia ”înșelare având chipul adevărului”, câtă vreme Sfântul Ioan Scărarul spune că este o stare a sufletului ”amestecată cu toate scornirile”; această înșelare a ipocriziei, ”purtarea cu două fețe” (Sfântul Vasilie cel Mare), este amestecată cu o mulțime de idei și gânduri pe care ipocritul le scornește, cu scopul de a-i convinge pe ceilalți. Având ca îndrumar cuvintele Sfinților Părinți, putem deosebi în ”Teze” duhul ipocriziei (căci ipocriții una au în inimă și alta arată), înșelăciunea care poartă masca adevărului, ”înșelăciunea care are chipul adevărului” și o ingeniozitate inimaginabilă în a găsi idei (”scorneli”) de o incredibilă superficialitate și de o hilaritate tragică (black humor). Ce au oamenii aceștia în minte, ce urmăresc aceste ”Teze”? Furtul de organe. Ce se propovăduiește însă urbi et orbi? Pe de o parte dragostea și jertfirea de sine a donatorilor, iar pe de altă parte preocuparea pentru ”sufletul lor nemuritor”.

Să vedem câteva exemple paralele din care transpiră, pe de o parte, adevăratul lor scop, iar, pe de altă parte, ipocrizia și înșelăciunea cuprinse în aceste ”Teze”:

Teza 20, p. 27: ”Biserica, prin faptul că exercită o pastorație în favoarea transplanturilor ar putea asigura un număr de grefe pentru transplanturi și ar putea contribui astfel la supraviețuirea unui număr corespunzător de oameni” (scopul adevărat). Teza 5a, p. 22: ”Pe cât de superior este sufletul față de trup, pe atât de mare este folosul duhovnicesc al donatorului” (ipocrizie, înșelăciune). Teza 48, p. 35-36: organizarea ”zilei donatorului sau mobilizarea unei campanii de promovare a transplanturilor cu scopul de a aduna un număr mai mare de transplanturi…” (scopul adevărat). Teza 45, p. 35: ”Lucrarea pastorală a Bisericii trebuie să îi susțină pe donatori, pe beneficiarii transplanturilor și pe medici, pentru ca prin toate aceste căi să fie slăvit Dumnezeu, și astfel oamenii să se întregească duhovnicește și… bla-bla…” (ipocrizie, înșelăciune). Și un exemplu care cuprinde ”doi într-unul”, anume adevăr și înșelare, Teza 39, p. 33-34: ”Biserica este datoare… să creeze ea însăși o tradiție duhovnicească a transplanturilor, orientată către nevoile și simțămintele duhovnicești ale donatorului (ipocrizie). În acest mod, găsirea de grefe și promovarea transplanturilor nu va vor mai constitui un scop la care se aspiră, ci un rezultat firesc” (scopul adevărat).

Ipocrizia, mai ales față de persoana donatorului, care iese la iveală în aceste ”Teze” este asemănătoare cu a fariseilor care spuneau despre Hristos că ”ne este mai de folos să moară un om pentru popor” (Ioan 11:50), de dragul ținerii Legii și a protejării Templului lui Solomon. Oare fariseilor chiar le păsa de poporul pe care îl numeau ”blestemat” sau de Legea, pe care fără rușine o încălcau sau de Templu pe care îl preschimbaseră în ”casă de neguțătorie”? Nu, scopul lor era să-L elimine pe ”refractarul” Hristos. În mod asemănător, în textul ”Tezelor”, nu de donatorul le ”arde lor buza” și de, chipurile!, folosul lui duhovnicesc, ci în realitate îi pretind bolnavului să coboare în mormânt amputat, după ce îi vor fi fost prelevate organele. Iată și dovada cutremurătoare dintr-un text favorabil transplanturilor: ”Este de preferat să te coboare în pământ uscat și făcut bucăți din dragoste, decât, păstrând integritatea egoismului și dovada iubirii de sine…” (Liberi de genom, p. 305).

Argumente că ”Tezele” nu arată interes și nici respect pentru persoana donatorului:

Argument 1: Acceptă anonimatul primitorului și al donatorului de organe, scriind că ”acest lucru nu vine în contradicție în mod necesar cu etica Bisericii Creștin-Ortodoxe” (Teza 27), chipurile!, pentru a se evita tranzacțiile comerciale. Cum, deci, dacă atât de mult îl respectă pe donator, de ce nu sunt de acord ca acesta să își ofere organele unui prieten sau unei rude? Măcar în acest caz, anume dacă donatorul și-ar dona organele rudelor sau prietenilor, dacă tot are loc acest măcel, s-ar evita tranzacția comercială. Dar regimul dorește acest lucru, la urma urmei?

Argument 2: Atât de mult este respectată voința liberă a donatorului, încât se scrie în ”Teze” că ”prin iconomie [Biserica] ar putea să accepte și substituirea voinței donatorului prin decizia rudelor sale”. Astfel, sărmanul potențial donator, deși viu și acționând prin proprie voință, nu poate, conform legii, ca în situația morții cerebrale să își doneze organele rudelor sale, când nu se mai poate exprima, iar rudele pot să se substituie voinței sale! Ce frumoasă relație duplicitară se cultivă între donator și rude! Cât respect, dragoste și grijă, vezi, Doamne!, față de donator și de ”sufletul lui nemuritor”!

 Foarte frumoase lecții de ipocrizie dă și Legea 3984, art. 3, paragraful 10: ”prelevare de organe: procedura prin care organele donate devin disponibile”.

Lăsând de-o parte ipocrizia care constituie back-ground-ul general al textului ”Tezelor”, ajungem la o altă caracteristică generală a lor, care este lipsa de temeiuri teologice. Nu mă ocup aici cu abordarea teologică a transplanturilor – Părintele Konstantinos o va face –, ci voi arată tocmai absența teologiei care caracterizează textul ”Tezelor”, propus oficial spre discuție.

”Tezele” privesc ”etica transplanturilor”. Etica, etica ortodoxă, nu este o oarecare învățătură general acceptată care expune gândirea, exprimarea și viața corectă, având eventual și o spoială creștină, ci este învățătura evanghelică și a Sfinților Părinți, care, folosind cuvântul teologic dogmatic ortodox, arată că fiecare faptă și gând al nostru trebuie să fie în acord cu voia lui Dumnezeu. Dar etica ”Tezelor” se mișcă antropocentric, ”bioetic”, aproape protestant, fără temei teologic.

În efortul său de a articula un discurs teologic, redactorul ”Tezelor” scrie că, ”dacă reușita științifică [se referă la transplanturi] este compatibilă cu Tradiția, cu învățătura și experiența teologică, această descoperire genială [transplanturile] trebuie abordată cu îndrăzneala noutății ei duhovnicești” (p. 21, Teza 2). [Nu ne spune redactorul ”Tezelor” ce trebuie să facă Biserica în cazul în care transplanturile nu sunt compatibile cu Tradiția teologică. Spune doar că, ”dacă ceva vatămă sufletul sau înjosește valorile spirituale, trebuie respins fără nici o reținere”.] Însă, redactorul, în loc să găsească ce este compatibil sau incompatibil cu Tradiția ortodoxă în ce privește transplanturile – și cum ar fi în stare să găsească? – la Teza 39, face următoarele afirmații inimitabile: ”… Biserica este datoare… să creeze ea însăși o tradiție duhovnicească a transplanturilor, orientată către nevoile duhovnicești ale donatorului” (pp. 33-34, Teza 39). Prima oară auzim că Biserica ”creează” tradiție.

Tradiția Bisericii este Hristos cel viu, care ni Se dă în Dumnezeiasca Euharistie și în învățătura Sfinților Apostoli și Părinți. Prin luminare dumnezeiască, Sfinții Apostoli și Părinți Îl primesc și Îl fac cunoscut pe Hristos și tot ceea ce contribuie la credința cea dreaptă și la viața în Hristos. Toate dogmele, toate rânduielile, tipicul slujbelor și canoanele nu sunt creații și descoperiri ale închipuirii unor învățători, care urmăresc slujirea intereselor lor personale sau adaptarea la duhul lumii, la pretențiile omului căzut, ci este învățătură de Dumnezeu predată Sfinților, conformă cu Sfânta Scriptură și având ca scop comuniunea cu Hristos și îndumnezeirea omului.

”Tezele”, încălcând învățătura Bisericii despre Tradiție, își ”creează” propria lor tradiție, își confecționează propria pastorală și învăță o noțiune stranie a „iconomiei”. Să explicăm aceste lucruri.

  1. Alterarea generală pe care a suferit-o în ultimii ani noțiunea de ”pastorație” a trecut și în mesajul ”Tezelor”. Este de la sine înțeles că știința pastorală reprezintă metoda adevăratului păstor spre îndrumarea oilor cuvântătoare – a fiecăreia în parte – pe calea mântuirii. Părintele duhovnicesc uneori este iertător, alteori aspru, oferind medicamentele potrivite spre tămăduirea în Hristos a sufletului. Nu se îngrijește de progresul intelectual al omului, nici de pretențiile lumii. Nu lingușește, nici nu răsfață urechile fiilor duhovnicești. Pastorația nu este o metodă socială de tip religios având ca scop ajutorarea oamenilor, nici nu este o procedură psihoterapeutică seculară, care lucrează cu legile omului căzut. Este o metodă a Duhului Sfânt, care știe să tămăduiască cu dragoste, dar uneori este mișcată și de ”mânia cea preadreaptă” și ”de praștia Duhului”, spre a arunca afară din pliroma Bisericii ”pe lupii cei molipsitori”. Dar ce rol joacă pastorația în ”Teze”? Citim: ”Biserica, prin faptul că exercită o pastorație în favoarea transplanturilor ar putea asigura un număr de grefe pentru transplanturi și ar putea contribui astfel la supraviețuirea unui număr corespunzător de oameni” (p. 27, Teza 20). Aici, pastorația devine o unealtă de promovare a teoriei despre ”moartea cerebrală”, printr-o propagandă cu haină religioasă, având însă ca scop asigurarea numărului necesar de transplanturi.
  2. Iconomia. Iconomia este aplicarea indulgentă a învățăturii Bisericii și a Sfintelor Canoane, în funcție de fiecare caz în parte, având ca scop mântuirea omului. Nu este o încălcare arbitrară a acriviei învățăturii Bisericii. Este un act bisericesc și este exercitată de către episcop și de către Părinții duhovnicești rânduiți de acesta. Teodor Studitul scrie într-o epistolă a sa că iconomia bisericească se face ”la vreme potrivită” (Epistola 21, Pg 99, 981). Unde vorbesc ”Tezele” despre iconomie? Teza 22: ”Biserica, în anumite condiții și prin iconomie, în interiorul perspectivei sfințeniei legăturilor de rudenie și a cultivării relațiilor sociale, ar putea să accepte substituirea voinței donatorului prin opțiunea rudelor acestuia… Pronia exercitată prin casnici constituie o expresie a credinței”. Și citează pasajul I Timotei 5;8, care spune că cine ”nu poartă grijă de ai săi și mai ales de casnicii săi s-a lepădat de credință”. Ar putea accepta Biserica privarea de viață a unui creștin grav bolnav, ca să supraviețuiască un altul, fără ca bolnavul respectiv să-și fi exprimat voința, limitându-se la acordul rudelor sale? Este acesta un act bisericesc întemeiat pe iconomie? Urmărește mântuirea cuiva? Și iconomia Bisericii o poate exercita oricare medic? Și ce fel de învățătură este aceasta care interpretează ca pronie dumnezeiască privarea de viață a unor oameni prin cedarea trupului lor fără voia lor exprimată? Și altă întrebare: Când permite Biserica substituirea voinței omului ”prin iconomie”? De pildă, ne este oare îngăduit să împărtășim un om aflat pe moarte, care niciodată nu a dorit să se împărtășească atât timp cât era conștient, numai pentru că rudele insistă să îl împărtășim? Desigur că nu îl împărtășim! Și vom îngădui oare să i se ia organele, pentru că așa vrea cutare? Unde este respectul față de libertatea omului? Nu, nu este nici urmă de respect aici. Potrivit Sfântului Teodor Studidul aceasta este o iconomie falsă și mincinoasă, o învățătură stricată și antihristică. Black humor este și continuarea Tezei 22: ”Având ca temei dragostea, hotărârea donării trupului altuia, al unei rude apropiate, probabil că este încă mai dificilă decât donarea propriului trup. În acest sens, adevăratul donator este ruda muribundului” (p. 29). Aici plângem sau râdem cu lacrimile de crocodil ale rudei care, din multă dragoste… acceptă măcelărirea rudei sale – mai ales dacă cel diagnosticat ca ”mort cerebral” era eventual un soț tiranic sau o soacră rea – și, mai mult încă, fără să verse o picătură de sânge, mai este considerat și donator?! Poate, în anumite cazuri, să facă acest gest și contracost.

După toată ”pastorația lor” sui generis neteologică, care nu poate să convingă teologic conștiința credincioșilor în ce privește demersul lor, vezi, Doamne!, compatibil cu credința ortodoxă, ”Tezele” vizează mărinimia ortodoxă și încearcă să se impună prin șantaj afectiv. Astfel, intenționează să creeze sentimente de vinovăție în conștiința celor care refuză donarea de organe. Refrenul lor statornic: dragostea și jertfa donatorilor, pe de o parte, și egoismul celor care refuză să doneze, pe de altă parte. ”Orice lucru care învinge individualismul și iubirea de sine și leagă oamenii prin legătura reciprocității și a comuniunii… este apărat și încurajat de Biserică” (Teza 3). ”Biserica poate accepta transplanturile doar într-o atmosferă de dragoste… de ieșire din lațul iubirii de sine și al egoismului nostru…” (Teza 5, articolul 3). ”Viața este dar al lui Dumnezeu, care nu ne este dăruit ca să ne desfătăm de iubirea de sine și de posesivitatea noastră” (Teza 8). ”Consimțământul nostru conștient… cuprinde virtuțile altruismului… ale jertfirii de sine și ale eliberării de cugetul iubirii de sine” (Teza 19).

Făcând o paranteză, dorim să spunem că ”Tezele” folosesc aici în mod abuziv noțiunile de ”jertfă de sine” și de ”dragoste” ale donatorului. Jertfa de sine este adevărată atunci când se face în deplină cunoștință de cauză și fără o intervenție brutală în viața pe care Dumnezeu a dăruit-o donatorului. De pildă, când bunul păstor duhovnicesc își pune viața în primejdie, ca să își apere fiii duhovnicești. Sau când mama se privează de hrană și se pune în primejdie de moarte datorită foamei, ca să aibă ce mânca fiii ei, când dăruiește unul din organele tale duble, de exemplu, rinichiul în deplină cunoștință de cauză cu privire la urmările acestui act asupra sănătății tale. De altfel, jertfa se face de dragul anumitor persoane sau din dragoste pentru Hristos. În cazul acesta, donatorul nu intervine brutal în prețioasa viața pe care i-a dăruit-o Dumnezeu, fie prin consimțământul lui personal (al donatorului), fie prin acordul unor terți… Ar fi putut donatorul să își predea viața întreagă ca ofrandă lui Hristos, să o folosească El cum dorește, iar nu cum doresc rudele sau prietenii. Și de multe ori intervine El prin Harul Său și salvează atât viața donatorului, cât și viața altora. La fel și în martiriu. Sfântul mucenic își predă viața spre moarte de dragul lui Hristos, cu încredințarea că El decide pentru el. Și astfel, îi avem pe Sfinții mărturisitori, care au suferit martiriu, dar au supraviețuit.

Prin donarea de organe însă, omul decide singur pentru viața lui și pentru trupul lui, ca și cum i-ar aparține. Își decide propria ucidere, acordând călăului care operează transplantul posibilitatea asasinării sale (prin eutanasie) de dragul unor necunoscuți. Și tocmai reversul este valabil, căci nu cei ce refuză donarea de organe, ci chiar donatorii de organe, atunci când au conștiința că sunt vii în timpul prelevării de organe, își manifestă la cel mai înalt nivel iubirea de sine și posesivitatea, căci ei funcționează cu mentalitatea: fac ce vreau cu trupul meu.

Încheind paranteza, subliniem că toate afirmațiile ”Tezelor” despre jertfă și ofrandă nu constituie decât un arsenal ”duhovnicesc” pentru a manipula conștiințele.

Dezgolite de orice temei teologic, ”Tezele”, contrare fiind tradiției teologice a Bisericii, refuză competența Bisericii, îi abrogă dreptul (”deși este competentă”, scriu aceștia), de a stabili sfârșitul omului și se lasă conduși către o tradiție fără nici o premisă, întemeiată pe criteriile unei pseudo-științe, care confecționează o pseudo-moarte pentru scopuri utilitariste. Merită să amintim aici cuvântul aspru al lui Platon: ”Orice știință care este ruptă de dreptate și de orice virtute, se dovedește a fi o viclenie, iar nu înțelepciune” și o definește ca fiind o cale arogantă de batjocorire și înjosire a omului. Mai citim că ”Biserica… ar putea să accepte părerea unanimă la nivel internațional că moartea cerebrală este echivalentă cu sfârșitul ireversibil al omului”. Vedem de asemenea o profundă iresponsabilitate teologică, care face ca în ”Teze” să se afirme că ”asistența artificială a respirației nu oprește plecarea sufletului” (p. 25, Teza 13). Aceasta este ”tradiția duhovnicească privitoare la transplanturi” pe care o propun ”Tezele”. Criteriile de definire a morții enunțate la Harvard și Minessota, această pseudoștiință, au ajuns să stabilească când pleacă sufletul nostru din trup! De aceea mi se pare absolut firesc ca acești oameni să eșueze într-un teribil black humor: după cum ne propune autorul textului, înainte de mutilarea donatorului ”preotul spitalului respectiv ar trebui să citească rugăciunea potrivită sau să săvârșească o ierurgie sfințitoare (folosind uleiul sfințit și însemnarea cu semnul crucii etc.)” (p. 34, Teza 43). Pentru cine săvârșești acestea, părințelul meu? întreb eu. Pentru un mort? Ce fel de mort viu este acest mort cerebral, după cum afirmă ”Tezele”? Dacă este mort, de ce nu îi citești slujba de înmormântare? Nu! Îi dai cu ulei sfințit și îl însemnezi cu semnul crucii? Adică, este viu? Te cam încurci, ortodoxe partizan al transplanturilor. Acesta este însă rezultatul ipocriziei tale fariseice.

Căderea se adâncește. Prin mijlocirea pseudoștiinței, ”Tezele” – nu însă și Biserica – se leagă într-o colaborare cu puterea de stat care are o orientare new-age-istă.

Biserica apare în acest context legată de mâini și picioare la carul regimului politic, servind scopurilor acestuia, care conduc finalmente la comercializarea omului. Citim: ”Transplanturile sunt probabil dintre puținele chestiuni în care regimul are nevoie directă de Biserică. Acest lucru îi conferă Bisericii drepturi esențiale, dar și mari îndatoriri” (p. 35, Teza 46). ”Drepturile” Bisericii sunt de a-și exprima obiecțiile, pe care însă regimul politic nu le ia nicidecum în seamă, așa cum s-a întâmplat și în ce privește impunerea acordului prezumat, față de care ”Tezele” au – să zicem! – o opinie contrară. Și care sunt, mă rog, ”îndatoririle” Bisericii? De a face propagandă în favoarea donării de organe, terfelind în felul acesta și abuzând de Tradiția noastră. Această propagandă este însă de anvergură. De aceea se și scrie că ”Biserica este orientată nu doar către donatorii reali, ci și către cei potențiali” (p. 28, Teza 20). Potrivit Tezei 40, ”Biserica poate să organizeze programe de formare a donatorilor cu scopul cultivării unor importante virtuți… (pomenirea morții, jertfa de sine, cugetul jertfelnic etc.). În acest mod se va da mărturie de ethosul ei în societate pe o cale absolut actuală” (p. 34, Teza 40). Aici avem de-a face cu terfelirea, stâlcirea și neguțătorirea sensului lucrării niptice ortodoxe, a slujirii jertfelnice față de frații aflați în necazuri și a înțelesului martiriului pentru Hristos și pentru frați.

De aceea, potrivit ”Tezelor”, Biserica este pregătită pentru ”eventualitatea organizării de zile ale donatorului sau pentru mobilizarea forțelor în vederea promovării transplanturilor cu scopul adunării unui număr cât mai mare de grefe pentru transplanturi” (p. 36, Teza 48). De aceea, în planul ”Tezelor” era să ”provoace la dialog și să creeze ocazii de informare în cadrul Bisericii (seminarii duhovnicești, conferințe etc.), să editeze broșuri tematice și să organizeze conferințe pe această temă (p. 36, Teza 49).

În virtutea supunerii față de pretențiile puterii seculare, Biserica, conform ”Tezelor”, propune înființarea de ”centre credibile pentru realizarea de transplanturi” (p. 38, Teza 53) – deja Legea 3984, articolul 13, 1, s-a ocupat de acest amănunt incluzând în centrele pentru transplanturi clinicile private –, de asemenea, este gata ”să se îngrijească de participarea reprezentanților ei la congrese științifice care privesc problematica transplanturilor” (p. 38, Teza 54) și propune crearea unei arhive pentru îndosarierea electronică a donatorilor, ”care va fi controlată printr-un mecanism central integru” (p. 30, Teza 26). Această din urmă prevedere pare o glumă de prost gust și, dacă citești cu atenție noua lege care prevede posibilitatea accesului la baza de date a organelor puse la dispoziție spre donare, aceasta este permisă doar ”funcționarilor competenți ai Organizației Naționale a Transplanturilor și coordonatorilor pe probleme de transplanturi” (Legea 3983/11, articolul 9,4).

Este adevărat că Biserica are o capacitate reală de informare credibilă a populației, de aceea întregul plan de informare a populației cu privire la realitatea transplanturilor ar trebui să îl realizeze Biserica noastră. Tot ea este cea chemată să înfățișeze învățătura sistematică a credinței ortodoxe și să prevină oamenii cu privire la acțiunea feluritelor eresuri, care vor avea consecințe catastrofale în rândul credincioșilor. Tot Biserica trebuie să își asume misiunea păstrării și învățării limbii grecești aflate azi în agonie, precum și informarea cu privire la invazia metodelor terapeutice neortodoxe care au ajuns să predomine în poporul nostru.

Urmarea acestei decăderi teologice este totala secularizare, predarea deplină în mrejele duhului lumii, care tăgăduiește dimensiunea veșnică în Hristos a omului și îl încarcerează pentru totdeauna în cele ale lumii de aici. M-a surprins ceea ce am citit la Teza 5a: ”Biserica își simte… îndatorirea filantropică față de primitorul care are nevoie să trăiască” (p. 22, Teza 5a), este o frază care sintetizează apartenența ”Tezelor” la duhul lumii. Nu voi uita niciodată ceea ce spunea răposatul Părinte Antonios Alevizópoulos, anume că Bisericii nu îi este atribuită slujirea vieții biologice, ci slujirea spre viața veșnică. Duhul de secularizare care insuflă ”Tezele” este rezultatul tăgăduirii credincioșiei față de Evanghelie și de învățătura patristică.

După cele de mai sus, înțelegem, în urma comparării așa-numitelor ”Teze fundamentale” cu antitezele noastre, că nu poate rezulta vreo sinteză, conform schemei hegeliene: teză-antiteză-sinteză. Este vorba mai degrabă de o totală răsturnare. Antitezele pe care le propune Tradiția ortodoxă împotriva fărădelegii transplanturilor reprezintă ”tezele” și constituie o piedică în calea ”antitezelor” pseudo-gnozei acestor gnostici ai Noii Epoci, care pas cu pas dărâmă din conștiința oamenilor învățătura dumnezeisc-omenească și îl îndrumă pe om pe calea anti-umană și anti-hristică.

În virtutea planului ei, Noua Epocă ne conduce la sărăcie, la foame și la boli; ne strică conștiința etică, anulează unicitatea Adevărului lui Hristos; ne ia organele cu forța și vrea ca, prin incinerarea morților pe care o promovează, trupurile noastre să fie arse precum deșeurile. Ne conduce la o societate fără bani, face totul ca să ne oblige la acceptarea pecetluirii antihristice. Dar, viu este Hristos! Având unitatea credinței și împărtășirea Duhului Sfânt ”unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. Aceasta este arma noastră invincibilă, ”filosofia cea mai înaltă”, după cum scria fericitul întru pomenire Ghéronda Epifanie Theodoropoulos. Dreapta credință în Hristos, trezvia în Hristos și viața dreaptă – acestea reprezintă contraponderea esențială la această teribilă opresiune a antihristicei New Age.

Vă mulțumesc!

DECLARAȚIE PE PROPRIE RĂSPUNDERE

(Decalratia http://www.orthros.eu/images/Various/EPM-SEF-Metamox/YpDilwsiArnMet.pdf)

Exactitatea informațiilor declarate prin prezenta pot fi verificate pe baza arhivei altor servicii (conform articolului 8, paragraful 4, Legea 1599/1986).

CĂTRE (1): Organizația Națională pentru Transplanturi – Secția de Promovare a Donațiilor de Țesuturi și Organe.

 Adresă… Tel…

Prenume, Nume…

Prenumele și numele tatălui…

Prenumele și numele mamei…

Data nașterii(2)  

Locul nașterii…

Numărul actului de identitate…

Telefon…

Domiciliu…

Fax…

Email…

 Pe proprie răspundere și cunoscând sancțiunile(3), prevăzute de dispozițiile paragrafului 6 al articolului 22 al Legii 1599/1986, declar că:

 În cazul morții nu doresc să îmi fie prelevate organele pentru transplant, nu permit nimănui (nici unei rude a mele, nici unui terț sau vreunui factor public sau privat), niciodată și pentru nici un motiv, să revoce această decizie a mea, de asemenea nu concesionez nimănui nici un drept asupra integrității mele trupești nici după moartea mea trupească.

 De asemenea, solicit să faceți cunoscută prezenta declarație tuturor factorilor de răspundere ai domeniului public și privat, care au legătură cu subiectul acesta ca unii ce sunt competenți pentru prelevarea și transplantul de organe umane, pe care prin prezenta îi consider informați.

 Aceeași declarație o fac și în ce-i privește pe copiii mei minori menționați mai sus, a căror grijă o am ca părinte, declarație care va fi valabilă până la majoratul lor.

 Prenume și nume…

 Data nașterii…

 Data [întocmirii documentului]…

Semnătură…

(1)  Aici se menționează de către cetățeanul interesat sau de către autoritatea interesată denumirea serviciului din domeniul public, căruia îi este adresată cererea.

(2)  Se scrie cu litere.

(3)  Cel care în cunoștință de cauză declară informații false sau neagă sau ascunde informațiile adevărate prin declarația pe proprie răspundere semnată este pedepsit cu închisoare cel puțin trei luni. Dacă responsabilul acestor fapte urmărea să obțină pentru sine sau pentru altul un folos material lezând un al treilea sau urmărea să lezeze un altul, este pedepsit cu închisoare până la 10 ani.

(4)  În cazul insuficienței spațiului, declarația poate fi continuată pe verso și se semnează de către declarant.

———

 *Luați în considerare cel puțin 3 copii ale declarației dumneavoastră cu semnătura autentificată la autoritatea publică (Centrul de Deservire a Cetățeanului, municipalitate, poliție etc.); trimiteți prin poștă la Organizația Națională pentru Transplanturi (adresa…) sau prin fax la… și imediat după ce ați trimis sunați la Secretariatul Organizației Naționale pentru Transplanturi pentru a solicita număr de protocol.

Dacă doriți, dintre copiile validate pe care vi le va trimite înapoi Organizația Națională pentru Transplanturi, trimiteți una la Centrul de Studii Patristice și una la o persoană în care aveți încredere.

Sursa traducerii: http://www.orthros.eu/μεταμοσχεύσεις-θέσεις-καί-ἀντι-θέσεις,-αἱδεσιμ-πρωτοπρ-ἰωάννου-φωτοπούλου.html

Traducere Tatiana Petrache (G.O.)

DOUA HRISOAVE DOMNESTI PENTRU MANASTIREA MARGINENI INCHINATA MUNTELUI SINAI – și caracterul adevarat al epocii fanariote incepatoare

Scrie un comentariu


DOUA HRISOAVE DOMNESTI PENTRU MĂNĂSTIREA MĂRGINENI INCHINATĂ MUNTELUI SINAI

de Nicolae Iorga

și caracterul adevarat al epocii fanariote începătoare

Românii ce au avut mai de preț au dat lui Dumnezeu

Vedere de ansamblu asupra penitenciarului din incinta fostei mănăstirii Mărgineni, jud. Dâmboviţa

Index: 0563 ANP, Datare:1900, Localizare: Dâmboviţa, Sursa: ANIC

0563ANP[1]

Documentele sunt  de cea mai mare insemnatate, si in ce priveste cuprinsul dar si ca indicatie pentru caracterul adevarat al epocei fanariote incepatoare. INTEGRAL AICI http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/c/c8/Nicolae_Iorga_-_Dou%C4%83_hrisoave_domne%C8%99ti_pentru_M%C4%83n%C4%83stirea_M%C4%83rgineni_%C3%AEnchinat%C4%83_Muntelui_Sinai.pdf

Dupa aceea au venit inaintea Domniei Mele calugarii de la sfanta manastire a Muntelui Sinai (unde Dumnezeu i s-a arăta lui Moise nt.G.O.) si cu mare tanguire si jaluire ni s’au plans[ ...]

ca nu cumva in zilele noastre  sfantul locas sa se pustiasca si in chip infricosat acea mult pretioasa bogatie a credintei crestinesti sa nu dispara nici sä fie starpit cu totul acel sfant loc din pricina nenorocirilor si napastuirilor ce i se intampla in fiece zi si ceas din partea blastamatilor Saracini, de asemeni si a [Agarenilor], fiilor fara Dumnezeu, la aceasta cu plansul si jaluirea acestora despre nenorocirile lor, au cazut cu fetele la pamant inaintea Domniei Mele, rugandu-se ca Domnia Mea sa am a indemna pentru iubirea lui Dumnezeu pe mai sus scrisul, credinciosul si cinstitul nostru boier, panul Nistor Ureache, Marele Vornic, ca sä faca aceasta sfanta biserica, manastire si metoh sfintei marei manastiri a Sinaiului[...]

cu toate cate trebuiesc in ea, si cu dugheni, si cu toate cate se vad, si cu vii si sate si dobitoace si cu toate ce trebuesc unei sfinte manastiri[...]

denpreuna cu toate avutiile ei, mutatoare si nemutatoare, si cu toate veniturile, adeca : cu mosii, cu vii, cu sate, cu mori, cu Rumâni, cu Tigani, cu dobitoace, cu stupini, cu zeciuialele bolovanilor sarii de la ocna Telega, dupa obisaiul cel vechiu, si cu vinariciurile si cu banii ce sa afla gata si cu datoriile ce sant cu zapise si cu vasele ceale de argint si cu cealialalte sfinte odoara si odajdii bisericesti si aramuri si cu tot fealiul on cu ce ar fi de trebuinta sfintii manastiri, dupa catastihul manastirii, carele iaste iscalit de noi si de preasfintitul Mitropolit al Ungrovlahiei, sa fie aceastia toate inchinate intru slava si lauda marelui Dumnezeu si intru veacnica pomenire a noastra[...]

Documente din epoca fanariotă: cu stemele reunite ale Moldovei și Țării Românești, și cu icoanele   Sfintei Ecaterina și Moise din Vechiul Testament

 

6 martie 1731, Bucureşti. Mihail Racoviţă voievod întăreşte mânăstirii de la Sinai privilegiul să ia o sumă din vama cea mare

12 martie 1734, Bucureşti. Grigore al II-lea Ghica voievod acordă scutiri de dări mânăstirii Mărgineni

30 octombrie 1819, Bucureşti. Alexandru Suţu voievod întăreşte mânăstirii Sf. Ecaterina vinăriciul din Soci şi scutiri de dări

Sursa: http://tiparituriromanesti.wordpress.com/2012/06/28/documente-din-epoca-fanariota-cu-stemele-reunite-ale-moldovei-si-tarii-romanesti/

Informații despre Mănăstirea Mărgineni

Manastirea Margineni si biblioteca stolnicului Cantacuzino

Pe locul manastirii, grav afectata de cutremurul din 1838, la ordinul lui Alexandru Ioan Cuza a fost construita închisoarea Margineni, actualmente în acest loc aflându-se penitenciarul de maxima securitate Margineni.

Puţine informaţii au mai rămas despre Mănăstirea Mărgineni, care se pare că ar fi fost o ctitorie impresionantă, şi cu atât mai puţin nu am putut găsi nici un desen sau o schiţă care să o reprezinte. Rămân mărturie însă descrierile celor de au vizitat-o…

Ctitorul manastirii, Draghici Stoicev a fost una din figurile cele mai de seama ale vietii politice a Tarii Românesti din ultimele decenii ale sec. XV, fiind prezent în Sfatul Tarii ca postelnic, spatar si vornic între anii 1471-1497.

Situata pe Valea Cricovului Dulce, manastirea Margineni avea o minunata pozitie strategca, fiind aparata la nord de o culme de dealuri paduroase, iar în celelalte laturi tot de paduri nesfârsite si de nepatruns: la apus padurea Târgovistei, la sud codrii Baraganului, spre rasarit padurea Crivat.

Desi era ferita din calea ostilor, manastirea era foarte aproape de Târgoviste, resedinta voievodala, tot asa cum, traversând dealurile împadurite de la miazanoapte, se putea ajunge, în vreme de nevoie, mai lesne în Transilvania.

În anul 1654, manastirea a fost vizitata de diaconul sirian Paul de Alep, care ne-a lasat o frumoasa si interesanta descriere a manastirii de pe Cricov:

„Postelnicul cladise de curând aceasta manastire, cladire ce minuneaza pe vizitatori.

Biserica manastirii are o turla înalta, acoperita cu tabla si trei altare, fiecare având deasupra o cupola eleganta. În fata portii se afla o cupola rotunda si larga cu mai multe arcade, în mijlocul acesteia este un bazin mare cu joc de ape, alimentat de un canal ce aduce apa de departe. De jur împrejurul acestei cupole sunt picturi în serie. Este un lucru care minuneaza mintea si lucrarea unui mester artist care a facut si picturile de la manastirea lui Vasile Lupu (domnul Moldovei). Toate frescele de pe ziduri sunt aurite, iar catapeteasma facuta pe lemnarie; te uimeste frumusetea picturilor sale dar este si mai frumoasa cea de pe ziduri.

Întregul interior al bisericii este aurit în întregime, aici fiind vorba si despre usa bisericii, iar interiorul este zugravit proaspat pâna în partea de sus a cupolei. Iconostasul acestei biserici, crucea rastignirii si icoanele nu poate fi asemuite cu cele de la manastirile lui Vasile Lupu.

În afara acestei biserici mari mai este înca o biserica noua, frumoasa, apoi pe rândul pridvorului chiliilor manastirii, se afla o a treia biserica. Aceasta a treia biserica da spre manastire si spre padure. E lunga, spatioasa, cu multe ferestre, cu arce rotunde. Este împodobita toata cu picturi si cu tablouri, reprezentând subiecte bine alese; la capatul ei pe perete sunt picturi înfatisând înfriosata Judecata de apoi”.

Manastirea a adapostit si importanta biblioteca a Stolnicului Constantin Cantacuzino, una dintre cele mai mari biblioteci din sec. XVII.

Stolnicul Constantin Cantacuzino, unul dintre cei mai de seama reprezentanti ai umanismului din Tara Romaneasca de la sfarsitul sec al XVII-lea si inceputul celui urmator, face parte din cunoscuta familie a Cantacuzinilor din Constantinopol, familie ce ii va forma inca de mic respectul pentru pretuirea invataturii si pentru carte. La resedinta de la Margineni, in posesia tatalui sau se afla o impresionanta colectie de carti pe care  o va lauda Del Chiaro, afirmand ca el “va zidi si bogata manastire Margineni si va avea o biblioteca frumoasa”.

In ceea ce priveste studiile in strainatate, Stolnicul a studiat mai intai la Adrianopol, apoi la Constantinopol, iar de aici s-a indreptat spre Universitatea din Padova, unul din centrele cele mai renumite din Europa in acea perioada. Dintr-o matricola padovana, aflam ca s-a inscris la 17 septembrie 1667 la Universitas  aristarum. Trebuie sa remarcam faptul ca studiile realizate in strainatate  au avut o mare contributie in formarea sa, Stolnicul venind cu o noua atitudine fata de cultura, avand modestia si simplitatea aceluia care-si cunoaste posibilitatile, dand dovada si de spirit critic, acesta fiind exigent cu sine insusi. Aceste pregatiri il pun in legatura cu mari carturari si dascali ai vremii, ca Gherasim Cretanul, Antonio dall’Acqua, Albano Albanese, si altii.

In perioada studiilor, Stolnicul a intocmit un catalog al cartilor pe care le-a achizitionat incepand cu data de 1 iulie 1667, acesta cuprinzand poemele homerice Iliada si Odiseea, versrile lui Virgiliu, Terentiu, Horatiu si Martial, si altele. Profesorul Mario Ruffini a fost cel care a acordat o atentie speciala bibliotecii stolnicului, mai ales debutului acestuia. Bazele bibliotecii au fost puse de Postelnicul Constanti Cantacuzino, tatal ce dorea sa le ofere fiilor o educatie orientata spre cultura antica si neobizantina.

Din biblioteca tatalui, al carei continut nu ne este cunoscut, fiul lui Constantin Cantacuzino a mostenit foarte putin, printre care se numara un manuscris miscelaneu grecesc care continea texte religioase si morale, si trei volume ale pastorului luteran Luca Osiander.

In componenta bibliotecii pe langa publicatiile amintite pana acum, mai intrau calendare si almanahuri, dupa cum reiese din corespondenta Stolnicului purtata cu Hrisant Notara, patriarhul Ierusalimului; apoi acele carti aduse de ostenii romani ce au participat la asediul Vienei in 1683.

Daca facem o comparatie intre biblioteca acestui mare om de cultura cu alte biblioteci umaniste, se observa faptul ca biblioteca ce ne intereseaza prezinta caracteristici importante date de organizarea acesteia dupa un sistem propriu.

Cartile, manuscrisele si periodicele provenite de la Margineni poarta pe cotor un numar de inregistrare si denumirea domeniului din care face parte, domeniu ce este mentionat in toate cazurile in limba greaca. Publicatiile au fost grupate pe formate tip editoriale, iar in cadrul fiecarui format pe domenii. In urma examinarii atente se poate observa ca biblioteca este structurata in trei departamente: carti cu caracter stiintific, carti cu caracter istoric-umanistic, carti cu caracter filozofic si teologic-religios.

Corneliu Dima Dragan a fost primul care a publicat catalogul bibliotecii stolnicului. Un rol deosebit in sistematizarea bibliotecii l-a avut carturarul strain Nicolae de Porta, secretar diplomatic la curtea lui Constantin Brancoveanu si omul de incredere al stolnicului, eforturile sale s-au concretizat prin contributiile importante la organizarea pe baze moderne a bibliotecii.

Nicolae Iorga a descoperit si publicat in anul 1910 catalogul publicatiilor achizitionate de stolnic in anii studentiei sale la Padova, iar in 1907 a prezentat pentru prima data, pe baza materialului existent, istoricul si continutul bibliotecii acestui mare om de cultura.

In Biblioteca Academiei si in alte depozite de carti, s-au identificat atat in tara, cat si in strainatate, numeroase lucrari purtand ex-librisul Stolnicului Constantin Cantacuzino. Cercetarile realizate la Arhivele Statului din Bucuresti au dus la aflarea unui catalog al bibliotecii manastirii Margineni datand din 1839 ce continea 263 de titluri de carti ce apartineau Cantacuzinilor si ctitorilor manastirii.

La finalul acestui articol, putem spune ca stolnicul fiind cunoscator al mai multor limbi straine (italiana, latina, greaca) a stiut sa se foloseasca de publicatiile pe care le avea la dispozitie, aflandu-se intr-o continua cautare, pentru a fi mai bine informat. Operele din biblioteca sa au introdus noi idei in cultura timpului sau, aflata inca in parte sub influenta bizantina. Dupa moartea sa tragica, o parte din carti au luat drumul strainatatii, iar cealalta jumatate a fost insusita de Nicolae Mavrocordat. Mai putem afirma ca aceasta biblioteca a fost prima mare biblioteca cu rasunet in intreaga Europa, iar unele dintre principiile organizarii sale au ramas valabile pana in prezent.

Sursa: http://www.comunacaragiale.ro/comuna-il-caragiale/istorie/manastirea-margineni.caragiale-ghirdoveni

Despre satuMargineni aici: http://www.margineni.ro/trecut/biserica.html

 

186) ”Moartea cerebrală” și transplanturile de organe umane de Konstantínos Karakatsánis, Profesor de Medicină Nucleară al Facultății de Medicină a Universității Aristoteliene din Tesalonic ( din cadrul coferinței cu tema ”Transplanturile: donație sau crimă?”- GRECIA 2013)

Un comentariu


 ”Moartea cerebrală” și transplanturile de organe umane   de Konstantínos Karakatsánis, Profesor de Medicină Nucleară al Facultății de Medicină a Universității Aristoteliene din Tesalonic

 ”moartea cerebrală” nu poate fi echivalată cu moartea biologică a omului !!!

( din cadrul coferinței cu tema ”Transplanturile: donație sau crimă?”- GRECIA 2013)

MetamPlag[1]

 Comunicare la conferința cu tema ”Transplanturile: donație sau crimă?”, care a avut loc sâmbătă, 20-4-2013, orele 16-21, la Stadionul Pace și Prietenie din  Pireu, și a fost organizată de Centrul de Studii Patristice și Centrului Misionar Enoméni Romiosíni, sub egida Sfintei Mitropolii a Pireului în colaborare cu Sfânta Mitropolie a Glifadei.

”Moartea cerebrală” și transplanturile de organe umane

 

de Konstantínos Karakatsánis, Profesor de Medicină Nucleară al Facultății de Medicină a Universității Aristoteliene din Tesalonic.

Karak1[1]Primul transplant de inimă a fost realizat în decembrie 1967 în Africa de Sud, de către Christiaan Barnard. Faptul acesta a constituit, cel mai probabil, motivul care a condus la stabilirea unui nou criteriu al morții, care se baza nu pe pierderea ireversibilă a funcției respiratorii și cardiace, ci pe pierderea tuturor funcțiilor întregului creier. Astfel, în anul imediat următor, 1968, s-a constituit o Comisie ad-hoc a Universității Harvard, care a stabilit că diagnosticarea ”comei apneice ireversibile” este echivalentă cu ”moartea cerebrală”, iar aceasta din urmă cu moartea biologică a omului[1].

Pentru început, este important de semnalat că această Comisie ad-hoc a Universității Harvard, urmărind să descrie noul criteriu al morții, a folosit termenul ”comă”, care, după cum se știe, este atribuit oamenilor vii, nu cadavrelor! Surprinde, de asemenea, faptul că comisia de la Harvard justifică cu exces de sinceritate motivele care au determinat-o să consacre noul criteriu – neurologic – al morții. Motivele acestea au fost următoarele: a) ”ușurarea” Secțiilor de Terapie Intensivă de bolnavi aflați în stare foarte gravă, pentru care nu mai exista perspectiva vindecării și b) să nu mai existe obiecții în ce privește prelevarea de organe vitale pentru transplanturi de la acești bolnavi. În plus, Președintele comisiei de la Harvard, Profesorul Henry Beecher, susținea că moartea este o noțiune subiectivă (!), a cărei definire poate fi modificată de societate[2][3]!

Pentru diagnosticarea ”morții cerebrale” și, prin extindere, pentru diagnosticarea morții omului – s-a stabilit ca premisă fie existența ”morții doar la nivelul trunchiului cerebral” (Școala Engleză), fie existența ”morții întregului creier” (Școala Americană). Potrivit unei decizii în acest sens a Consiliului Central al Sănătății din Grecia (1985), în țara noastră moartea este definită în funcție de criteriul Școlii Engleze, anume ca moarte a trunchiului cerebral.

Potrivit Academiei Americane de Neurologie[4], moartea cerebrală este diagnosticată atunci când există: a) comă apneică, cu simptomele cunoscute (însă fără manifestarea stărilor care pot să complice diagnosticul), b) absența anumitor reflexe ale trunchiului cerebral, dintre care cea mai importantă constatare este absența reflexului respirației automate, c) absența reflexelor cinetice, câtă vreme este posibil să existe încă reflexe spinale și d) nemanifestarea nici unei modificări în constatările menționate mai sus după un anume interval de timp consacrat.

Inconsecvențe și contradicții cu privire la ”moartea cerebrală”.

1. În mod straniu, reprezentantul Academiei Americane de Neurologie consideră compatibilă atât existența unei stări hemodinamice constante – desigur, fără susținere farmaceutică –, cât și absența diabetului insipid la ”bolnavii morți cerebral”[5] (diabetul insipid se observă atunci când nu se mai secretă hormonul antidiuretic din hipotalamus). Important de menționat este că existența unei stări hemodinamice constante, precum și absența diabetului insipid presupun existența unui trunchi cerebral și a unui hipotalamus care încă funcționează; însă la ”bolnavii morți cerebral” atât trunchiul cerebral, cât și hipotalamusul sunt considerate formațiuni anatomice moarte! În următorul său articol – apărut câțiva ani mai târziu –, același reprezentant al Academiei Americane de Neurologie își combate propriile afirmații și scrie că trebuie să punem la îndoială diagnosticul clinic de ”moarte cerebrală”, atunci când starea bolnavului rămâne constantă din punct de vedere hemodinamic[6]! În plus, tot el menționează, pe de altă parte, că este compatibilă cu diagnosticul de ”moarte cerebrală” și existența mișcărilor sporadice și ineficiente, care se aseamănă respirației bolnavului aflat în agonie! (vezi nota 4).

2. La un procent însemnat (în jur de 20%) de bolnavi ”morți cerebral” s-a consemnat existența unei activități electro-cerebrale reale, care, desigur, în anumite cazuri se asemăna cu aceea a somnului fiziologic[7].

3. La Terapie Intensivă a putut fi continuată sarcina unor gravide aflate în ”moarte cerebrală” până la 107 zile și s-a efectuat cu succes, prin cezariană, nașterea unor prunci absolut normali[8].

4. O examinare fundamentală în diagnosticarea ”morții cerebrale” este aceea a ”apneei”. Foarte lămuritoare este informația oferită de același reprezentant al Academiei Americane de Neurologie că în 49% dintre țările lumii, ”proba apneei” se realizează în mod deficitar[9]. În plus – ceea ce este cel mai important – procedura examinării menționate a fost caracterizată ca fiind ”vătămătoare și contrară eticii medicale”, pentru că există eventualitatea să agraveze starea creierului bolnavului[10].

5. Într-un mare spital de pediatrie din SUA, diagnosticarea ”morții cerebrale” a fost eronată la un procent 22% dintre copiii examinați. Este important de menționat că părinții acestor copii își dăduseră deja consimțământul pentru ”donarea” organelor copiilor lor, care ”donație” nu s-a mai realizat, desigur, în urma diagnosticării corecte[11].

6. Diagnosticarea ”morții întregului creier” – după criteriile Școlii Americane – nu este posibil să se realizeze prin examinarea clinică a bolnavului; motivul este că, de vreme ce trunchiul cerebral nu funcționează sau este distrus (premisă necesară în orice situație de ”moarte cerebrală”), nu există posibilitatea de a se examina o mare parte a cortexului cerebral, nici formațiunile anatomice subcorticale (diencefalul, ganglionii bazali), deoarece atât influxurile nervoase centripete (către cortex), cât și cele centrifuge (de la cortex către periferie) sunt nefuncționale sau distruse.

7. La bolnavii ”morții cerebral” s-au observat reflexe cu frecvență redusă ale trunchiului cerebral, precum reflexul oral și al mușchiului maxilarului inferior; în plus, un fenomen frecvent care se observă în timpul prelevării de organe de la un bolnav ”mort cerebral” este apariția lăcrimării, funcție controlată de un nucleu care se află în partea inferioară a trunchiului cerebral (considerat mort)[12].

8. După cum se știe, la bolnavii ”morți cerebral” se observă mișcări, care prezintă o anume frecvență, provocate sau automate; faptul acesta anulează diagnosticul de ”moarte cerebrală”, potrivit criteriilor stabilite chiar de comisia de la Harvard, dar și potrivit celor stabilite de Universitatea Minnesota. Reprezentantul Academiei Americane de Neurologie caracterizează însă aceste mișcări ca reflexe spinale și le consideră compatibile cu diagnosticul de ”moarte cerebrală” (nota 4); în orice caz, această ultimă considerație, în afară de faptul că vine în considerație cu criteriile Comisiei de la Harvard, dar și cu acelea ale Universității Minnesota – și, prin urmare, face invalid diagnosticul de ”moarte cerebrală” – nu este posibil să fie valabil și din următorul motiv: în timpul fazei precoce a șocului spinal, nu poate fi emis nici un reflex, nici nu se poate realiza vreo mișcare oarecare[13]; în plus, niciodată nu au fost observate ”automatisme” ale reflexelor la bolnavi cu leziuni traumatice în partea superioară a măduvii spinării.

9. Într-un articol recent, reprezentantul Academiei Americane de Neurologie, profesorul E. Wijdicks[14], scrie că s-au observat în trunchiul cerebral, la bolnavii ”morți cerebral” – care au supraviețuit 36 de ore de la diagnosticarea ”morții cerebrale” – modificări ischemice moderate la nivelul neuronilor într-un procent care a ajuns la 40%, iar la restul de 60% dintre bolnavii ”morți cerebral” examinați, procentul modificărilor ischemice ale neuronilor trunchiului cerebral era de până la 5%.

10. Deosebit de serioasă este confirmarea recentă a profesorului E. Wijdicks, pomenit mai sus, reprezentant al Academiei Americane de Neurologie și înfocat susținător al ”morții cerebrale” – că nu există o dovadă satisfăcătoare pe baza căreia să se argumenteze că funcțiile neurologice s-au pierdut definitiv la bolnavi care au primit diagnosticul de ”moarte cerebrală”[15]! Evident, acceptarea acestei informații anulează diagnosticul de ”moarte cerebrală”, indiferent de criteriile după care este diagnosticată ea !!!

11. La bolnavii ”morți cerebral” se menține funcția cardiacă (adesea prin susținerea farmaceutică adecvată), se realizează schimbul de gaze respiratorii în plămâni (prin ventilația mecanică adecvată), se menține funcția renală și hepatică și, pe cât posibil, se menține o funcționare constantă a ”mediului intern” al organismului, precum și funcționarea sistemului imunitar; de asemenea se realizează vindecarea rănilor și se mențin diferitele funcții endocrine și altele.

12. Dat fiind faptul că conținutul conștiinței nu poate fi examinat prin nici o metodă medicală, nici nu se poate susține că acesta s-a pierdut; dimpotrivă, există dovezi indirecte că acest conținut al conștiinței nu se pierde.

13. O surpriză extraordinară a provocat faptul că Consiliul Național de Bioetică al Președintului SUA, într-un foarte amplu articol, relativ recent, a caracterizat această echivalare a ”morții cerebrale” a întregului creier cu ”moartea trunchiului cerebral” ca fiind ”suspectă din punct de vedere conceptual și periculoasă din punct de vedere clinic”[16]. În plus, același consiliu, a abrogat conceptul de ”moarte cerebrală” și l-a înlocuit cu termenul ”de insuficiență totală a funcțiilor creierului”.

14. David Evans, fost consultant al Spitalului Național al Regatului Unit pe probleme de transplanturi de inimă și de plămâni – Spitalul Papworth din Cambridge – scrie că echivalarea morții omului cu ”moartea trunchiului cerebral” constituie o escrocherie; aceeași caracterizare foarte gravă – de escrocare a publicului – este insinuată într-un editorial relativ recent, apărut în foarte credibilul periodic Nature[17].

Există bolnavi diagnosticați cu ”moarte cerebrală” care și-au redobândit funcțiile neurologice?

S-a observat o redobândire parțială a funcțiilor neurologice la prunci aflați în ”moarte cerebrală”. Această funcționare parțială a funcțiilor neurologice a durat câteva săptămâni sau luni[18]. Această întrebare însă nu poate primi astăzi un răspuns, deoarece în ultimele decenii bolnavii ”morți cerebral” fie devin ”donatori” de organe (și, prin urmare, mor…), fie li se întrerupe complexa menținere artificială a funcționării organismului din cadrul Secțiilor de Terapie Intensivă, cu același rezultat: moartea. În foarte credibilul periodic de medicină Journal of Nuclear Medicine (R. Reid, 1989;30:1621-1625) a apărut un articol potrivit căruia doi copii diagnosticați cu ”moarte cerebrală” au supraviețuit: unul prezenta deficiențe neurologice grave, iar celălalt se afla de multă vreme într-o stare vegetativă; merită menționat însă că nu se dau alte detalii neurologice, în afară de faptul că cei doi bolnavi fuseseră diagnosticați ca ”morți cerebral”.

”Moartea cerebrală” poate fi echivalată cu ceea ce cunoaștem sub numele de moarte biologică a omului?

După cum reiese din informațiile prezentate mai sus, ”moartea cerebrală” nu poate fi echivalată cu moartea biologică a omului !!!

DECLARAȚIE PE PROPRIE RĂSPUNDERE

(Decalratia http://www.orthros.eu/images/Various/EPM-SEF-Metamox/YpDilwsiArnMet.pdf)

Exactitatea informațiilor declarate prin prezenta pot fi verificate pe baza arhivei altor servicii (conform articolului 8, paragraful 4, Legea 1599/1986).

CĂTRE (1): Organizația Națională pentru Transplanturi – Secția de Promovare a Donațiilor de Țesuturi și Organe.

 Adresă… Tel…

Prenume, Nume…

Prenumele și numele tatălui…

Prenumele și numele mamei…

Data nașterii(2)  

Locul nașterii…

Numărul actului de identitate…

Telefon…

Domiciliu…

Fax…

Email…

 Pe proprie răspundere și cunoscând sancțiunile(3), prevăzute de dispozițiile paragrafului 6 al articolului 22 al Legii 1599/1986, declar că:

 În cazul morții nu doresc să îmi fie prelevate organele pentru transplant, nu permit nimănui (nici unei rude a mele, nici unui terț sau vreunui factor public sau privat), niciodată și pentru nici un motiv, să revoce această decizie a mea, de asemenea nu concesionez nimănui nici un drept asupra integrității mele trupești nici după moartea mea trupească.

 De asemenea, solicit să faceți cunoscută prezenta declarație tuturor factorilor de răspundere ai domeniului public și privat, care au legătură cu subiectul acesta ca unii ce sunt competenți pentru prelevarea și transplantul de organe umane, pe care prin prezenta îi consider informați.

 Aceeași declarație o fac și în ce-i privește pe copiii mei minori menționați mai sus, a căror grijă o am ca părinte, declarație care va fi valabilă până la majoratul lor.

 Prenume și nume…

 Data nașterii…

 Data [întocmirii documentului]…

Semnătură…

(1)  Aici se menționează de către cetățeanul interesat sau de către autoritatea interesată denumirea serviciului din domeniul public, căruia îi este adresată cererea.

(2)  Se scrie cu litere.

(3)  Cel care în cunoștință de cauză declară informații false sau neagă sau ascunde informațiile adevărate prin declarația pe proprie răspundere semnată este pedepsit cu închisoare cel puțin trei luni. Dacă responsabilul acestor fapte urmărea să obțină pentru sine sau pentru altul un folos material lezând un al treilea sau urmărea să lezeze un altul, este pedepsit cu închisoare până la 10 ani.

(4)  În cazul insuficienței spațiului, declarația poate fi continuată pe verso și se semnează de către declarant.

———

 *Luați în considerare cel puțin 3 copii ale declarației dumneavoastră cu semnătura autentificată la autoritatea publică (Centrul de Deservire a Cetățeanului, municipalitate, poliție etc.); trimiteți prin poștă la Organizația Națională pentru Transplanturi (adresa…) sau prin fax la… și imediat după ce ați trimis sunați la Secretariatul Organizației Naționale pentru Transplanturi pentru a solicita număr de protocol.

Dacă doriți, dintre copiile validate pe care vi le va trimite înapoi Organizația Națională pentru Transplanturi, trimiteți una la Centrul de Studii Patristice și una la o persoană în care aveți încredere.

Traducere Tatiana Petrache (G.O.)

Sursa traduceri: http://www.orthros.eu/ειδήσεις-και-σχόλια/εἰδήσεις/584-«ὁ-ἐγκεφαλικός-θάνατος-καί-οἱ-μεταμοσχεύσεις-ἀνθρωπίνων-ὀργάνων»-κωνσταντῖνος-καρακατσάνης,-καθηγητής-πυρηνικῆς-ἰατρικῆς-τῆς-ἰατρικῆ-σχολῆς-τοῦ-ἀριστοτελείου-πανεπιστημίου-θεσσαλονίκης.html

———————————————————————————

[1]A definition of irreversible coma. Report of the ad hoc committee of the Harvard Medical School to examine the definition of death. JAMA 1968;205:337-340, p. 337.

[2]Beecher HK. Ethical problems created by the hopelessly unconscious patient. N Engl J Med 1968; 278(26):1425- 1430, p.1429.

[3]Beecher HK, Dorr HI. The definition of death. Some opposing views. Int J Clin Pharmacol 1971; 5(2): 120-124, p. 120.

[4]Wijdicks EFM. Αmerican Academy of Neurology, Practice Parameters for Determining Brain Death in Adults. Neurology 1995;45:1003- 1011.

[5] Idem.

[6]Wijdicks EFM. ΝΕJM 2001; 345: 616- 618 (August 23).

[7]Grigg MM, Kelly MA, Calesia GG, et al. Electroencephalographic activity after brain death. Arch Neurol 1987;44 : 948-954.

[8]K.Γ.Καρακατσάνης. ΕγκεφαλικόςΘάνατος. Ταυτίζεται με τον βιολογικό θάνατο του ανθρώπου;University Studio Press, Θεσσαλονίκη, 2000, pp. 94 și 97-102.

[9]Wijdicks EFM. Brain death worldwide. Neurology 2002;58:20-25, p. 21.

[10]Coimbra C., Implications of ischemic penumbra for the diagnosis of brain death. Braz J Med and Biolog Research 1999; 32: 1479-1487, p. 1483; Tibbals James. A critique of the apneic oxygenation test for the diagnosis of “ brain death”. Ped Crit Care Med 2010; 11(4): 475- 478; Αllen Ν, Burkholder JD, Molinari GF, Comiscioni G., Clinical criteria of brain death. In: The NINCDS Collaborative study of brain death. NIH Publication, No 81- 2286, December 1980, Bethesda, 77- 147, p. 80.

[11]Wijdicks EFM et al. Letter to the Editor. Neurology 1999; 53: 1369-1370.

[12]Fitzgerald RD, Dechtyar I, Temple et al. Cardiovascular and catecholamine responseto surgery in brain- dead organ donors. Anaesthesia 1995; 50: 388-392.

[13]Κarakatsanis KG. “Brain Death”: Should it be reconsidered? Spinal Cord, 2008; 46: 396- 401.

[14]Wijdicks EFM et al. Evidence- based guidelines update. Determining brain death in adults. Neurology 2010;74: 1911- 1918.

[15]Wijdicks EFM et al. Evidence- based guidelines update. Determining brain death in adults. Neurology 2010; 74: 1911- 1918.

[16]Controversies in the Determination of Death, A White Paper by the President’s Council on Bioethics, December 2008, Washington, DC, p. 66.

[17]Nature, 2009, vol. 461, 1st October, Editorial.

[18]Ashwal, S, Schneider S. Brain death in the new born. Pediatrics 1989; 84: 429- 437. Okamoto K, Sugimoto T. Return of spontaneous respiration in an infant who fulfilled criteria to determine brain death. Pediatrics 1995; 96: 518-520. Kohrman MH, Spivac BS. Brain death in infants. Sensitivity and specificity of current criteria. Pediatr Neurol 1990; 6: 47- 50.

 

185) ARABIA SAUDITĂ ŞI GRECIA ORTODOXĂ – O geamie musulmană în Atena

Un comentariu


ARABIA SAUDITĂ ŞI GRECIA ORTODOXĂ

O geamie musulmană în Atena

Arabia Saudită este singura ţară care prin presiunile pe care le face de aproape 20 de ani sufocă efectiv guvernele de la Atena, insistând să se construiască în Grecia o geamie musulmană. Şi putem spune că aproape şi-a atins scopul, de vreme ce ultimele guverne de sub conducerea lui Gheorghios Papandreou au acordat musulmanilor un teren militar aparţinând Flotei Elene de Război din [cartierul] Votanikós pentru construirea unei geamii finanţate de statul elen.

În Grecia, guvernele, partidele, politicienii şi conducătorii noştri duhovniceşti se grăbesc să satisfacă toate cererile musulmanilor în numele Greciei multinaţionale şi multiculturale. Ce se petrece însă în Arabia Saudită? Conducerea politică a ţării, la începutul Ramadanului, a emis un comunicat prin care îi cheamă pe locuitorii nemusulmani ai ţării (în majoritate, oameni care muncesc în Arabia Saudită, dar sunt cetăţeni ai altor ţări) să respecte convingerile religioase ale musulmanilor şi, prin urmare, să nu mănânce, să nu bea şi să nu fumeze în spaţiile publice, inclusiv pe străzi sau la locurile de muncă. De asemenea, aceştia sunt datori să respecte simbolurile ţării, altfel, fie li se va anula permisiunea de a munci în Arabia, fie vor fi expulzaţi. Aceste lucruri sunt prevăzute prin decizia Ministerului de Interne al Arabiei Saudite.

În Grecia niciodată nu a existat o asemenea decizie pentru respectarea convingerilor religioase ale creştinilor ortodocşi. În Grecia, dimpotrivă, politicienii, conducătorii noştri duhovniceşti şi organizaţiile nonguvernamentale, în numele multietnismului şi al multiculturalismului, distrug Educaţia, modifică structura orei de religie şi Îl declară pe Hristos egal cu Buda sau Confucius, falsifică istoria, prigonesc Credinţa şi Biserica Ortodoxă şi cu ajutorul unora dintre Mitropoliţi reuşesc să distrugă şi limba textelor bisericeşti.

Arabia Saudită îşi apără tradiţiile religioase, câtă vreme conducătorii noştri politici şi duhovniceşti distrug tot ce este ortodox şi grecesc. Semnele timpurilor.

 G.Z.

 Orthódoxos Týpos, nr. 1938, 3 august 2013, p. 8.

Traducere Mihail Ilie(G.O.)

 

 

184) Intr-o conferință de rasunet în toată Ellada, s- a cerut renunţarea la buletinele biometrice. Rezultul: nici vorba de buletine biometrice

3 comentarii


Intr-o conferință de rasunet în toată Ellada s- a cerut renunţarea la buletinele biometrice

Rezultul: nici vorba de buletine biometrice

”Clerul, monahii şi toţi fiii credincioşi ai sfintei Biserici sunt chemaţi să manifeste cu înţelepciune judecata creştină, să păzească libertatea mărturisirii credinţei lor, apărându-şi unitatea lor în Biserică pentru a aduce roade bune”.  Arhim. Sarandis sarandos

52[1]  

Cu mare succes a avut loc  conferința despre noile buletine biometrice în Mitropolia Pireasului,  organizată de Centrul de Studii Patristice împreună cu Sfânta Mitropolie a Pireului şi cu youtuber-ii greci, pe tema „Noul act de identitate: bilet fără întoarcere”. 

Excelenta conferinta este  tradusa in romana  de catre colaboratorii blogului Graiul Ortodox 

PROGRAMUL CONFERINŢEI

Preşedinte şi moderator: Protopresviterul Ioannis Photópoulos.

Deschidere – Saluturi.

Formaţia de muzică bizantină «Ἐν ψαλτηρίῳ».

Cuvânt de început al Înaltpreasfinţitului Mitropolit al Pireului, kir Serafim.

Dr. Dimitris Chiotakákos, Doctor în Electronică şi Telecomunicaţii al Manchester University, Marea Britanie: «Cât de inteligent poate deveni Cardul Cetăţeanului? Superarmă a oricărei puteri».

Thýmios Papanikoláou, Jurnalist – Editor al periodicului „Resálto”: «Actul de identitate electronic: Cea mai macabră verigă a totalitarismului Noii Ordini».

Chrístos Papasotiríou, Avocat al Curţii Supreme de Justiţie: «Guvernare electronică şi consimţământ. Mijloace de protecţie juridică».

                                                                  Pauză

Evstáthios Adamópoulos, economist – cadru didactic. Master of Science în Finanţe: «Actul de Identitate electronic: Practică mondială, consecinţe sociale şi psihologice».

Georgía Photeinoú (intervenţie), e-Government Expert, doctorand al Universităţii din Patra, BA, M Phil, European Politics, Univ. Of Oxford: «Este compatibilă Guvernarea Electronică cu libertăţile individuale şi politice?».

Preacuviosul Arhimandrit Athanasios Anastasíou, fostul Egumen al Sfintei Mănăstiri a Marelui Meteor, Sfintele Meteore: „Impunerea globalizării şi a Noii Epoci prin intermediul urmăririi electronice şi a actelor de identitate electronice”.

Preacuviosul Arhimandrit Sarántis Sarántos, filolof şi teolog, membru fondator al Centrului de Studii Patristice: „Şi acum, ce facem?”.

Întrebări – Discuţie, citirea concluziilor – Protopresviterul Vasíleios Kokalákis.

Închiderea conferinţei – Imnul Naţional al Greciei.

*1. „NOUL ACT DE IDENTITATE: BILET FĂRĂ ÎNTOARCERE” (prezentarea conferinței)https://graiulortodox.wordpress.com/2013/01/22/137-noul-act-de-identitate-bilet-fara-intoarcere/

*2. Concluziile Conferinţei organizate de Mitropolia Pireului „NOUL ACT DE IDENTITATE: BILET FĂRĂ ÎNTOARCERE” https://graiulortodox.wordpress.com/2013/02/04/139-concluziile-conferintei-organizate-de-mitropolia-pireului-noul-act-de-identitate-bilet-fara-intoarcere/

*3. Georgia Foteinou, Expert e-Guvernament: Este Guvernarea Electronică compatibilă cu libertatea individuală şi civilă? – NOUL BULETIN BILET FĂRĂ ÎNTOARCERE https://graiulortodox.wordpress.com/2013/02/10/141-georgia-foteinou-expert-e-guvernament-este-guvernarea-electronica-compatibila-cu-libertatea-individuala-si-civila/

*4. «Şi acum, ce facem?» de Preacuviosul Arhimandrit Sarántis Sarántos, filolof şi teolog, membru fondator al Centrului de Studii Patristice – NOUL BULETIN BILET FĂRĂ ÎNTOARCERE https://graiulortodox.wordpress.com/2013/02/11/142-si-acum-ce-facem-de-preacuviosul-arhimandrit-sarantis-sarantos-filolof-si-teolog-membru-fondator-al-centrului-de-studii-patristice-noul-buletin-bilet-fara-intoarcere/

*5. Chrístos Papasotiríou, Avocat al Curţii Supreme de Justiţie: ”Guvernare electronică şi consimţământ. Mijloace de protecţie juridică” – NOUL BULETIN BILET FĂRĂ ÎNTOARCERE

https://graiulortodox.wordpress.com/2013/05/01/150-christos-papasotiriou-avocat-al-curtii-supreme-de-justitie-guvernare-electronica-si-consimtamant-mijloace-de-protectie-juridica-noul-buletin-bilet-fara-intoarcere/

*6.  Arhimandritul Athanasios Anastasiou, Stareţul Sfintei Mânăstirii a Marelui Meteor: Impunerea globalizării şi a Noii Ere prin intermediul supravegherii electronice şi al actelor de identitate electronice – Noul act de identitate: bilet fără întoarcere

https://graiulortodox.wordpress.com/2013/05/16/151-impunerea-globalizarii-si-a-noii-ere-prin-intermediul-supravegherii-electronice-si-al-actelor-de-identitate-electronice-noul-act-de-identitate-bilet-fara-intoarcere/

*7. Thýmios Papanikoláou, jurnalist: Actul de identitate electronic: Cea mai macabră verigă a totalitarismului Noii Ordini – “NOUL ACT DE IDENTITATE: BILET FĂRĂ ÎNTOARCERE”

https://graiulortodox.wordpress.com/2013/05/28/thymios-papanikolaou-jurnalist-actul-de-identitate-electronic-cea-mai-macabra-veriga-a-totalitarismului-noii-ordini/

*8. Adamópoulos Evstáthios, economist: ”Actul de identitate electronic: Practica internațională, repercusiuni sociale și psihologice” – ”Noul act de  identitate: bilet fără întoarcere”

https://graiulortodox.wordpress.com/2013/03/09/146-adamopoulos-evstathios-economist-actul-de-identitate-electronic-practica-internationala-repercusiuni-sociale-si-psihologice-noul-act-de-identitate-biletx-fara-intoarcere/

http://anavaseis.blogspot.gr/2012/10/blog-post_9577.html

Copyright

Aceste traduceri ne aparţin şi sunt protejate de Legea Drepturilor de Autor, legea nr. 8/1996. Traducerile apar cu numere de ordine ( 1), 80), 126)…) sursa de proveniență, numele traducătorului x și în paranteze rotunde G.O.). Ele pot fi preluate integral pe alte bloguri sau site-uri, dar nu pot fi preluate spre publicare în cărți, ziare, cotidiene, de mass-media fără un acord scris. Dacă aveţi nevoie sau vreţi să folosiţi în scopuri proprii aceaste traduceri, vă rugăm să ne contactaţi şi vom stabili atunci condiţiile. •Toate materialele preluate de pe Graiul Ortodox (G.O.) trebuie să fie însoţite de indicarea sursei în felul următor: Sursa: Graiul Ortodox şi apoi inserarea link-ului exact pentru redirecţionarea către materialul în cauză. Materialele ce reprezintă exclusivitate nu pot fi reproduse sub absolut nicio formă. •Niciun material al G.O. nu poate fi vândut, folosit pentru comercializare/publicitate sau folosit în scop promoţional chiar dacă are ca si gazdă bloguri sau site-uri. •Niciun material nu poate fi folosit în programe (tv, radio etc.), articole scrise/on-line sau în publicaţii scrise/on-line care defăimează G.O. •G.O. îşi rezervă dreptul exclusiv de a cere ştergerea/eliminarea imediată a oricărui material al său aflat pe un format extern.

Articole mai vechi

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 96 other followers