Acasă

Orthodoxos Typos: ”Legiunea” CMB face presiuni asupra BISERICII ORTODOXE ROMÂNE pentru a participa la acțiuni sociale comune cu ereticii. CMB INTENSIFICĂ ORCHESTRAREA RELIGIEI MONDIALE. Să se tragă un semnal de alarmă!*281

8 comentarii


Consiliul Mondial al Bisericilor face presiuni asupra Ortodoxiei

pentru a participa la acțiuni sociale comune cu ereticii.

 ”LEGIUNEA” CONSILIULUI MONDIAL AL BISERICILOR SE SĂLBĂTICEȘTE ȘI INTENSIFICĂ ORCHESTRAREA RELIGIEI MONDIALE

Revelatoare a fost ultima întrunire a Comisiei ”Credință și Constituție” (Faith and Order Commission) care a avut loc în România. Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) stabilește un nou target: implicarea tuturor confesiunilor în lupta pentru cauze comune în numele problemelor sociale. Principalii susținători ai acestor planuri sunt Preafericitul Patriarh al României și ”mâna dreaptă” a Patriarhului Ecumenic. Biserica Greciei trebuie să respingă textul despre ”Biserică” al Consiliului Mondial al Bisericilor, așa cum au propus cinci mitropoliți greci, și să se retragă definitiv din Consiliul Mondial al Bisericilor.

În perioada 17-24 iunie 2015 s-a întrunit comisia ”Credință și Constituție” a așa-numitului ”Consiliu Mondial al Bisericilor”, care este instrumentul principal al orchestrării religiei mondiale a Noii Epoci. Cu foarte multă tristețe am aflat că această întrunire, din nefericire, a fost găzduită de Biserica Ortodoxă a României, care prin acest demers nu a respectat nici cele de cinste ale Ortodoxiei noastre, dat fiind că întrunirea a fost găzduită chiar într-o sfântă mănăstire, anume în Sfânta Mănăstire Caraiman. Scopul prezentei întruniri a fost trasarea direcțiilor pe care le va urma Consiliul Mondial al Bisericilor pentru anii 2015-2020, urmărind – așa cum vom arăta în continuare – intensificarea procesului de integrare a Ortodoxiei în mozaicul de confesiuni creștine.

Comisia ”Credință și Constituție” – restructurată

Această ultimă întrunire este diferită de cele care au avut loc în trecut. După întrunirea plenară a Consiliului Mondial al Bisericilor, care a avut loc la Busan în 2013, [ Graiul Ortodox a tradus în limba română, Cinci mitropoliți  eleni (în sinodul Bisericii Ortodoxe Elene)  contestă  deciziile C.M.B contrare ortodoxiei dar și pe românul Mitropolit Nifon! (1) https://graiulortodox.wordpress.com/2014/06/17/cinci-mitropoliti-greci-contesta-deciziile-c-m-b-contrare-ortodoxiei-1/ ], au fost stabilite noile regulamente de funcționare pe baza cărora Comisia pentru ”Credință și Constituție” a fost restructurată și reconfigurată și funcționează de-acum cu 49 de membri care reprezintă 33 de confesiuni și Biserica Ortodoxă, la care se adaugă și papistașii, care participă activ. În paralel, noua comisie a hotărât alegerea a cinci vice-moderatori, care să o ajute în activitatea ei pe moderatoarea principală, pe femeia-preot a ”Bisericii Reformate Unite” din Regatul Unit, doamna Susan Durber. Din păcate, unul dintre vice-moderatorii aleși este Preasfințitul Mitropolit de Sassima, Ghennadios, una dintre persoanele de încredere ale Patriarhului Ecumenic, prin mâinile căruia trec cele mai critice cazuri din Patriarhia Ecumenică. Mitropolitul de Sassima, deci, servește de-acum oficial o femeie-preot eretică. Mitropolitul Ghennadios deține și alte poziții importante în acest monstruos Consiliu Mondial al Bisericilor, fiind unul dintre cei patru ”efori” ai acestuia, dar și vicepreședinte al Comisiei Centrale și al Comisiei Executive. Mai simplu spus: Preasfințitul este ”arhidiaconul” principal al Consiliului Mondial al Bisericilor, cel prin care Patriarhia Ecumenică este implicată în această organizație și se dovedește a fi axul principal al acestei congregații demonice a pan-germinării ereziilor!

Lucrarea infamă a Comisiei ”Credință și Constituție”

Comisia ”Credință și Constituție” urmărește în general – așa cum se menționează oficial – să servească demersului nociv ”al unității văzute întru o aceeași credință și întru o comuniune euharistică” a tuturor confesiunilor și a Bisericii Ortodoxe, care este membră, iar la această recentă întrunire din România a avut ca scop mai particular ”să evalueze și să programeze lucrările Comisiei în demersurile care țin de unitatea creștină și de teologia ecumenică în perioada 2015-2020”, dat fiind că în 2021 urma, după toate probabilitățile, să fie convocat din nou plenul.

Chiar și un om fără prea multă minte poate pricepe că o unitate este cu neputință să existe, întrucât, e nevoie de o minune ca să se pocăiască și să se întoarcă la Ortodoxie toți membrii Consiliului Mondial al Bisericilor, care numără 345 de ”confesiuni”! Sunt participanții ortodocși atât de convinși că se va întâmpla această minune? Din păcate, rugăciunile în comun, care au și au avut loc, inclusiv la această ultimă întâlnire, dar și recunoașterea ereticilor ca ”Biserici” arată că participanții înțeleg această unitate pe baza popularei teorii pan-eretice a ramurilor, potrivit căreia toți reprezentăm tradiții diferite ale aceleiași Biserici a lui Iisus Hristos! Care sunt însă subiectele adoptate pentru agenda de lucru viitoare? Sunt mai ales de natură socială, precum ”sclavia, apertheidul, sexualitatea și subiecte legate de viață și de moarte”, printre care a fost subliniat interesul pentru mediu. ”Transformările climatice” sau ”criza mediului înconjurător” sunt subiectele cărora, se pare, li s-a dat o importanță deosebită. Este, deci, întâmplător că Patriarhul Ecumenic, supranumit ”Patriarhul Verde” (credem că nu este un titlu care să facă în mod deosebit cinste unui patriarh, nu numai pentru asociațiile de idei pe care le stârnește, ci pentru că el însuși poartă deja titlul cel mai înalt, de Patriarh Ecumenic, și orice altceva este de prisos), se laudă cu performanțele sale pe la congresele pe teme de mediu? Este clar că linia ecumenistă a Consiliului Mondial al Bisericilor este promovată propagandistic de Patriarhul Ecumenic, a cărui ”mână dreaptă”, Preasfințitul Mitropolit de Sassima, este un susținător de bază al acestui Consiliu Mondial al Ereticilor!

Intensificarea demersurilor în vederea religiei mondiale ”unificatoare”

intrunirea-plenara-a-comisiei-credinta-si

Mai întâi, în cele 3-4 comunicate cu privire la întrunirea plenară a comisiei care a avut loc în România se dă impresia că acest Consiliu Mondial al Bisericilor se află într-un continuu progres, că din punct de vedere istoric a realizat un parcurs extraordinar, care l-a transformat într-o instituție mondială pe deplin credibilă, și că realizează o lucrare serioasă, deși în cele din urmă, dacă compari numărul anilor de funcționare cu rezultatele, vei constata cu ușurință eșecul total al acestuia! Cel mai neliniștitor lucru nu este însă acesta, atâta timp cât se mișcă la nivelul impresiilor, cel mai neliniștitor lucru este reprezentat de noile targeturi ale consiliului. Comisia urmărește să se ajungă ”la un proces care aspiră să depășească polaritatea dintre teologie și acțiunea creștină, dintre «Credință și Constituție», pe de o parte, și «viață și lucrare», pe de altă parte” (o altă mișcare istorică care a dat viață Consiliului Mondial al Bisericilor are ca scop central servirea și promovarea plenarității vieții). Faptul că în centrul activității Comisiei pentru Credință și Constituție este așezat sacrul pelerinaj pentru Dreptate și Pace adeverește importanța acestuia pentru teologia ecumenistă. Acest lucru unește credința și viața, unește simțirea faptului că te afli în Biserică cu dragostea pentru lume, unește teologia și acțiunea”.

Consiliul Mondial al Bisericilor a înțeles, neîndoielnic, că textele și discuțiile peste discuții au un rezultat scăzut, spre deosebire de rugăciunile și acțiunile în comun, care probabil până acum au fost neglijate, însă au avut rezultate palpabile și directe în cultivarea unei pseudo-unități de suprafață. De aceea, noua direcție va fi una mai practică, întrucât ”a vorbi și a lucra în direcția unității văzute a Bisericii înseamnă azi tot mai mult, înseamnă să vorbești și să lucrezi într-un mod care să reflecte unitatea, într-un mod care va trebui să reflecte dreptatea și pacea”. După cum ei înșiși mărturisesc aceste lucruri, accentul pus pe dimensiunea practică ”face mai strânse legăturile ecumenice și extinde domeniul de acțiune” al comisiei menționate.

Rolul trădător al Preafericitului Patriarh al României

Nemăsurată amărăciune ne-a adus faptul că Preafericitul Patriarh al României, kir Daniel, și-a erijat rolul de protector și susținător al acestui organism al pan-ereziei. Însuși Secretarul General al Consiliului Mondial al Bisericilor, preotul dr. Olav Fykse Tveit, și-a exprimat recunoștința față de Patriarhul Daniel și față de Biserica sa pentru importanta sa contribuție în Consiliul Mondial al Bisericilor, ”în special în acest moment, în calitate de gazdă a Comisiei pentru Credință și Constituție. Este o întâlnire foarte importantă pentru Consiliul Mondial al Bisericilor și pentru Mișcarea Ecumenică”. Ca lucrurile să fie mai clare, trebuie să menționăm că este prima oară după restructurarea acestei comisii, care a avut loc la Busan, când se întrunește această comisie și deja de la această primă întrunire s-a trasat noua linie unionistă ”agresivă”. La toate acestea a contribuit în mod esențial patriarhul care a fost de acord să găzduiască comisia. În viitor, paginile negre din istoria Ortodoxiei vor menționa cu litere mari acest moment nodal, care reprezintă încă un pas în pervertirea credinței noastre!

La această greșeală s-a mai adăugat una. Patriarhul României nu s-a limitat doar să fie prezent la acest eveniment, ci a făcut și următoarele declarații: ”Acum (se referă la perioada de după regimul Ceaușescu)”, a continuat el, ”vom descoperi din nou importanța unității sub cruce”. Această nevoie de unitate cuprinde în interior întregul nostru popor și, în același timp, încercăm, prin Duhul Sfânt, să avem o teologie care să fie mai legată de viața bisericilor Răsăritului și Apusului. Biserica, a spus el, apreciază ”conexiunile ecumenice de care avem nevoie pentru a fi mai sensibili la schimbările sociale”. A prezentat respectul reciproc și colaborarea, de care dau dovadă organizațiile religioase și statul. Guvernul român acordă sprijin economic la 18 milioane de creștini, musulmani și evrei. Toți profesorii de religie din sistemul școlar, indiferent de afilierea lor religioasă, sunt plătiți de către stat și au obligația de a preda în cadrul națiunii și lumii ca un întreg. ”Noi combinăm libertatea și unitatea”, a încheiat patriarhul. ”Este o mare responsabilitate de a lucra pentru societate și nu numai pentru propria identitate religioasă”.

Ne întrebăm, efectiv, dacă acestea sunt cuvinte demne de un patriarh ortodox! Crucea ca bază a unității, de parcă am fi niște iconomahi (ca protestanții, care evită să folosească alte simboluri sau icoane în afară de cruce), considerarea Apusului și Răsăritului ca fiind două Biserici valide, ecumenismul ca măsură de sensibilizare a Ortodoxiei, infatuarea pentru existența mediului inter-religios, etnofiletisul ca proiect absolut, ultim și de cea mai mare însemnătate, cultivarea identității religioase ca scop minor! Dacă tot are asemenea poziții, de ce nu și asumă patriarhul conducerea vreunei asociații sociale și să lase slujirea de patriarh altuia, care cu adevărat se va călăuzi după izvoadele credinței, ale misiunii, ale transfigurării lumii prin evanghelizarea ortodoxă și conștientizarea mărturisitoare? Dar e un lucru știut din ce motive are aceste poziții ecumeniste. Le-a mărturisit și Susan Durber, care ”a amintit membrilor că, încă timpuriu în cariera sa, viitorul patriarh (se referă la Patriarhul României) a fost profesor la Institutul Ecumenist al Consiliului Mondial al Bisericilor de la Bossey, din Elveția, unde unul dintre tinerii săi studenți era teologul brazilian care luna aceasta a fost numit de către Consiliul Mondial al Bisericilor Director al Comisiei pentru Credință și Constituție, preotul dr. Odair Pedroso Mateus”.

Deci, după Patriarhul Ecumenic, care prin intermediul Preasfințitului Mitropolit de Sassima, are acces la Consiliul Mondial al Bisericilor, acum și Patriarhul României pare că își are ”omul său” la cele mai înalte nivele! Așa se întâmplă atunci când se oferă ortodocșilor catedre universitare, chipurile inofensive, ca să le tocească conștiința și să îi schimbe lăuntric, încât să dobândească o dispoziție favorabilă față de erezie!

Să se tragă un semnal de alarmă!   

În ce punct se află azi situația? Deja, după cum a declarat Patriarhul României, a primit și se află în studiul facultăților de teologie un text cu titlul Biserica: spre o viziune comună”, (The Church: Towards a Common Vision, Geneva, WCC Publications, 2013, 46 p.). Textul acesta (care a fost postat pe 6 martie) se încheie după cum urmează: ”Astfel, prezentul text nu este un stadiu pe drumul către o altă declarație comună. Este declarația comună către care au fost direcționate edițiile precedente ale acestuia – Natura și scopul Bisericii și Natura și misiunea Bisericii. Biserica: spre o viziune comună” marchează un stadiu concret al poziției Comisiei ”Credință și Constituție” pentru Biserică. Comisia crede că viziunea CMB despre Biserică a ajuns la un asemenea nivel de maturitate, încât poate fi caracterizat ca text de convergență, ca și textul din 1982, cunoscut sub numele de ”Botez, Euharistie și Ministeriu (Preoție)” (BEM). Prin urmare, a fost trimis către biserici ca punct comun de referință, pentru a-și verifica sau evalua convergențele ecleziologice una cu cealaltă, și în felul acesta să servească evoluției ulterioare către manifestarea acestei unități pentru care S-a rugat Hristos. Comisia Centrală a Consiliului Mondial al Bisericilor, pe durata întrunirii acesteia în Creta, Grecia, la începuturile lui septembrie 2012, a elaborat textul ”Biserica: spre o viziune comună” și a recomandat Bisericilor membre să îl studieze și să dea un răspuns oficial”.

Se impune urgentarea acestui răspuns, pentru că participanții CMB înaintează extrem de rapid și probabil îi vor pune pe ortodocși în fața faptului împlinit. Textul acesta se află deja de atunci la Sfântul Sinod al Bisericii Greciei. Ziarul Orthodoxos Typos, în numărul său din 6 iunie 2014 (nr. 2025), a publicat memoriul a cinci mitropoliți care au analizat amănunțit și au dezaprobat pozițiile formulate în textul Consiliului Mondial al Bisericilor, cerând în același timp să se discute subiectele respective în plenul sinodului. Din păcate, problemele actuale care au apărut între timp nu au permis acest lucru. Cu toate acestea, subiectul rămâne în pending și se impune convocat Sinodul Greciei, care să respingă în plen textul acesta plin de erezii.

Dorim și susținem cu tărie retragerea Bisericii Greciei din Consiliul Mondial al Bisericilor, care obligă Adevărul Ortodoxiei la compromisuri inacceptabile și conduce Biserica la pan-erezie.

N.S.

Orthodoxos Typos nr. 2077, 10 iulie 2015, pp. 1, 7.

Traducere: Mihail Ilie (G. O.)

Graiul Ortodox

Mesajul Patriarhului României la întrunirea plenară a Comisiei Credinţă şi Constituţie

din cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor25.03.2016

mesajul-patriarhului-romaniei-la-intrunirea-plenara

Stimate Domnule Secretar General al Consiliului Mondial al Bisericilor,

Stimată Doamnă Moderator al Comisiei Credinţă şi Constituţie,

Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre, distinşi membri ai Comisiei Credinţă şi Constituţie,

Stimate Domnule Director al Comisiei Credinţă şi Constituţie,

Dinstinşi membri participanţi,

Iubiţi fraţi şi surori în Hristos,

Avem marea bucurie de a vă saluta cu prilejul acestei întruniri a Comisiei Credinţă şi Constituţie, la Centrul Social‑Pastoral Sfânta Cruce de la Mănăstirea Caraiman!

Cunoaştem că aceasta este prima întâlnire a Comisiei Credinţă şi Constituţie în urma alegerii noilor săi membri, care a avut loc după Adunarea Generală a Consiliului Mondial al Bisericilor, şi că veţi lua decizii importante în ceea ce priveşte lucrarea Comisiei în următorii ani. Comisia Credinţă şi Constituţie deţine un loc aparte în viaţa Consiliului Mondial al Bisericilor, dar şi în viaţa mişcării ecumenice, în general. Acest loc aparte este conferit atât de domeniile sale de activitate şi reflecţie, cât şi de componenţa sa.

Fiind o comisie ale cărei origini se situează la începutul secolului al XX‑lea, origini ce sunt interconectate cu primele încercări de a contura şi intensifica eforturile din epoca modernă pentru unitatea creştină, Comisia Credinţă şi Constituţie se ocupă de probleme care vizează credinţa şi doctrina, dreptul canonic şi disciplina, practicile creştine şi valorile morale. În decursul istoriei sale, Comisia a abordat toate aceste probleme de doctrină şi morală creştină, subliniind ceea ce Bisericile pot exprima împreună şi evidenţiind totodată diferenţele dintre noi pentru a fi discutate şi reflectate, în continuare, într-un duh irenic. Componenţa Comisiei Credinţă şi Constituţie este deosebită, deoarece este mai extinsă şi mai cuprinzătoare decât componenţa Consiliului Mondial al Bisericilor. Prezenţa Bisericii Romano‑catolice, ca membru deplin al acestei Comisii, o îmbogățește în mod semnificativ. De asemenea, faptul că sunt reprezentate în Comisie şi alte noi grupări creştine, apărute în diferite părţi ale lumii în ultimele decenii, face ca această Comisie să fie mai reprezentativă pentru creștinătate la nivel global.

Comisia Credinţă şi Constituție se bucură de mare popularitate în cadrul Bisericii Ortodoxe, datorită contribuţiei sale teologice privind unitatea creştină. Apreciem totodată curajul arătat de Comisie în decursul istoriei sale, prin membrii şi secretariatul ei, în abordarea unor teme de o importanță deosebită pentru creștinătate, precum şi faptul că s-a ocupat de probleme delicate care ne separă pe noi creștinii. Apreciem eforturile conducerii Consiliului Mondial al Bisericilor şi ale Comisiei Credinţă şi Constituție în ceea ce priveşte reorganizarea şi reconfigurarea structurii Comisiei pentru a răspunde dificultăților ei financiare, dar şi pentru a lucra mai eficient în vederea atingerii țelurilor sale.

Cu această ocazie, dorim să-l felicităm pe noul director al Comisiei Credinţă şi Constituţie, Rev. Dr. Odair Pedroso Mateus, şi să binecuvântăm acest nou început al activităţii Comisiei. Suntem convinşi că Domnia sa, în calitate de membru de mulţi ani al Comisiei Credinţă şi Constituţie şi profesor la Institutul Ecumenic de la Bossey, va realiza coordonarea adecvată a echipei Comisiei Credinţă şi Constituţie în vederea îndeplinirii misiunii ei importante.

Dorim tuturor ca lucrările întâlnirii Comisiei să se desfăşoare cu succes! Fie ca mediul duhovnicesc al Mănăstirii Caraiman să vă inspire pe toţi în lucrarea comună!

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 Sursa: Basilica. Ro

16) Mitropolitul Augustin : „creştinii laici pot încă să afurisească sinoade locale şi ecumenice, când sinoadele acestea nu exprimă adevărul Credinţei Ortodoxe”

10 comentarii


Împotrivire

de dl Theodoros Gheorgopoulos, teolog

Fostul Mitropolit al Florinei, Augustin Kandiotis, prin deceniile 1950 şi 1960 slujea ca predicator al Arhiepiscopiei Atenei. Predica în fiecare duminică şi sărbătoare mare la diferite biserici din zona Arhiepiscopiei. Însă în seara fiecărei duminici predica în săli ale unor asociaţii religioase („Trei Ierarhi”, Menadru 4 şi la cele două asociaţii religioase ale lui).

Predicile din sfintele Biserici începeau de obicei de la pericopa evanghelică. La predicile de duminică seara dezvolta cu o rară putere a cuvântului, bogăţie de sensuri şi combativitate înflăcărată diferite teme religioase şi moralo-sociale.

Condamna obişnuinţe şi evenimente păcătoase (carnavalurile, concursuri de frumuseţe, spectacole şi publicaţii imorale etc.), diferite erezii (precum ecumenismul), scandaluri bisericeşti, trădări ale Credinţei Ortodoxe, fapte anticanonice ale Episcopilor, trufia clericilor, probleme naţionale etc.

Ca student, eram pe atunci un ascultător fidel al predicilor sale care provocau un adevărat seism duhovnicesc. După fiecare predică a părintelui Augustin, mă simţeam nemulţumit cu mine însumi.

Cândva l-am întrebat:

„Părinte Augustin, credeţi că prin marile lupte pe care le duceţi, va veni momentul când vor înceta carnavalurile, concursurile de frumuseţe, spectacolele imorale,  cărţile şi revistele anticreştine, scandalurile din spaţiul bisericesc şi că clericii noştri vor deveni asemenea Sfinţilor Părinţi ai Bisericii?”

 
Mitropolitul Augustin ( primul din stanga imaginii) aflat  la una dintre primele conferinţe ale Uniunii     Grecilor Ortodocşi de Pretutindeni ( P.O.E ) împreună cu conducătorul duhovnicesc al P.O.E. şi al Ortodoxos Typos ( O.T. ) Arhimandritul Haralambos Vasilopulos (al treilea din stanga imaginii),  Stareţul Mănăstirii  Moni Petrachi a  Sfântului Sinod al Greciei.
 
 Eram foarte curios ce va răspunde.

Şi părintele Augustin, un om prin excelenţă realist, mi-a răspuns.

„Nu sunt atât de naiv să cred că răul cu multe chipuri din societate şi din Biserică va înceta, oricât de multe predici am ţine.

Altul este scopul meu:

Prin predică, oral şi în scris, mă lupt să trezesc conştiinţa religioasă a credincioşilor şi înţeleagă că au drepturi şi în societate, şi în Biserică. Trebuie să înveţe, spre exemplu, au dreptul să ceară ca clericii şi mai ales episcopii să fie aleşi prin votul clerului şi al poporului.

Să înveţe că au dreptul şi datoria de a striga «nevrednic» la hirotonia unui nevrednic. conştientizeze că în spaţiul Bisericii creştinii nu sunt o masă mută de oi necuvântătoare, ci au cuvânt în alegerea păstorilor lor şi în administrarea Bisericii. Să înveţe că trebuie să îi combată pe trădătorii credinţei şi să se lupte pentru curăţirea Bisericii.

Creştinii laici pot încă să afurisească sinoade locale şi ecumenice, când sinoadele acestea nu exprimă adevărul Credinţei Ortodoxe.

Avem mari sinoade locale şi ecumenice care au fost afurisite de poporul credincios ca tâlhăreşti.

Cu alte cuvinte, urmăresc prin predici şi prin luptele împotriva răului ca poporul evlavios să dobândească o vie conştiinţă bisericească şi să înveţe că nu este responsabil să-şi mântuiască doar «sufleţelul său», dar este împreună-răspunzător cu toţi credincioşii, clerici şi laici, pentru ce se întâmplă în Biserică. Adică, este nevoie stringentă ca poporul evlavios să înveţe să se împotrivească! (Acesta a fost răspunsul părintelui Augustin, însă nu cuvânt cu cuvânt).”

O, dacă această sfântă durere şi intenţie a marelui Episcop Augustin ar deveni reale în spaţiul bisericesc, mulţi trădători ai credinţei şi provocatori de scandaluri ar fi scoşi afară din Biserică şi nu ar putea să vatăme pliroma Bisericii. Avem exemple de asemenea rezistenţă şi în epoca noastră.

 Din cadrul aceleiaşi conferinţe P.O.E.

Clerici nevrednici şi chiar Mitropoliţi ar fi nevoiţi să demisioneze şi să plece din pricina împotrivirii poporului credincios.

În octombrie 2009 în Pafos (Cipru), papistaşi şi filopapişti ai diferitelor Biserici Ortodoxe au discutat despre primatul Papei. Aproape 100 de clerici ortodocşi şi laici au protestat afară.

Împotrivire! Rezultatul?

S-au amânat discuţiile şi s-a anunţat pentru mai târziu o altă întâlnire la Viena (20-27 septembrie 2010). Episcopii filopapiştii ai Ciprului însă şi-au arătat despotismul faţă de clericii jurisdicţiei lor care au participat la manifestaţii: s-au tăiat salarii şi s-au făcut destituiri. Dacă însă în afara sălii unde aveau loc discuţiile şi rugăciunile cu papistaşii s-ar fi adunat nu 100 de credincioşi, ci 100 000, ce ar fi făcut Episcopii filopapişti? Atunci s-ar fi rugat ei să nu-şi piardă tronul şi să nu fie caterisiţi.

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a ajuns la culmea sincretismului ecumenist şi a oferit directorului Coca-Cola „Sfântul Coran”!

Dacă Sfântul Munte ar fi întrerupt pomenirea patriarhului şi ierarhia Bisericii Greceşti ar fi înştiinţat că încetează dialogurile ecumenice eterodoxe şi inter-religioase, atunci este sigur că nu ar îndrăzni să-şi continue tactica de azi.

În loc de asta însă mulţi Mitropoliţi ai Bisericii Greceşti l-au invitat la Mitropoliile lor şi împreună cu primarii i-au acordat distincţii şi l-au ridicat în slăvi.

Pentru ceea ce face Patriarhul Ecumenic nu este doar el responsabil: sunt coresponsabili şi Episcopii tuturor Bisericilor Ortodoxe şi mai ales ai Bisericii Greciei.

Arhiepiscopul Hristodul l-a adus pe Papa în Grecia. Dacă s-ar fi adunat în afara arhiepiscopiei câteva, să zicem, zeci de mii de credincioşi şi i-ar fi dezaprobat zgomotos pe Papă şi pe Arhiepiscop, ce ar fi făcut aceşti domni?

Dacă în următoarele Duminici credincioşii l-ar fi dezaprobat pe Arhiepiscopul Hristodul, ar fi fost nevoit să demisioneze sau, cel puţin, nu ar mai fi îndrăznit să facă ulterior o vizită la Vatican. De ce se întâmplă acestea? Pentru că poporul credincios, păzitor al Ortodoxiei nu se împotriveşte. Cei care se împotrivesc sunt puţini.

Cei mulţi sunt indiferenţi sau au ideea eronată că trebuie să ne luptăm doar ca să mântuim sufletul nostru. Ce fac ceilalţi şi mai ales clericii, nu este treaba noastră să îi judecăm. Astfel zic şi se liniştesc.

Cu o asemenea mentalitate şi fără împotrivire, răul se va întinde ca o cangrenă. Ecumeniştii îşi vor impune voinţa peste tot şi puţinii credincioşi vor fi ponegriţi ca talibani, ca limitaţi, fanatici şi oameni ai urii etc. Şi nu e de mirare: „Dacă pe stăpânul casei l-au numit Beelzebul, cu atât mai mult pe casnicii lui?” (Mt. 10, 25).

Câţiva credincioşi şi preoţi tradiţionalişti s-au adunat şi au publicat o „Mărturisire de credinţă împotriva ecumenismului”. Au semnat-o câteva mii de preoţi şi laici credincioşi. Nu este suficient. Semnează şi tu acum palimpce@otenet.gr . Dacă ar fi semnat-o toţi Mitropoliţii Bisericii Greceşti, toţi stareţii Mănăstirilor Athonite şi ai celorlalte Mănăstiri din Grecia, toţi teologii, atunci ecumeniştii ar fi tăcut şi Biserica s-ar fi liniştit de orăcăielile lor.

Acum însă cei ce se opun sunt puţini, o minoritate. De aceea, ecumeniştii, sprijinindu-se pe mulţimea lor şi pe sprijinul conducătorilor lumeşti ai acestui veac, nu se retrag şi îşi continuă lucrarea lor de surpare. Ce se va întâmpla?

Se pare că e nevoie de Mărturisitori şi Mucenici.

Ὀρθόδοξος Τύπος, 30-7-2010, pp. 1, 7.

Traducere Anna Theodorou (G.O.)

Graiul  Ortodox

Semneză şi tu acum mărturisirea de credinţă.

Acei dintre clerici, monahi, monahii şi laici care doresc să participe la această mică consemnare a mărturisirii ortodoxe pot să declare aceasta scriind: „Sunt de acord cu Mărturisirea de Credinţă împotriva Ecumenismului şi semnez”. Să trimită însă spre informare şi numele lor complet, precum şi identitatea lor clericală, monahală sau profesională, localitatea şi ţara la adresa: Περιοδικό «ΘΕΟΔΡΟΜΙΑ» Τ.Θ. 1602, 541 24 ΘΕΣΣΑΛΟΝΙΚΗ. fax:2310.276590 sau pe e-mail la: palimpce@otenet.gr precum  şi la adresa orthotyp@otenet.gr

Aici poţi să citeşti mărturisirea de credinţă  http://www.impantokratoros.gr/D98A904D.ro.aspx

 

ÎNVIEREA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS de Pr. Marcu Manolis

Lasă un comentariu


ÎNVIEREA  DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS

    Notițe pentru predică

Pr. Arhim. Marcu  Manolis

 Astăzi sărbătorim dătătoarea de viață  Înviere a Domnului și Mântuitorului  nostru Iisus Hristos. Învierea Domnului este Sărbătoarea Sărbătorilor  și  încununarea mântuirii noastre întru Hristos. Este  completa dispariție a păcatului și întoarcerea omului la condiția primordială de fericire. Reprezintă revenirea noastră la starea în care ne aflam înainte de neascultare, prin participarea din nou la viața veșnică și intrarea în Împărăția Cerurilor. Este adevăratul Paște. Așa cum sclavii israeliți au părăsit robia lui Faraon, așa și pe noi, acum, Învierea Domnului ne-a eliberat de sub captivitatea  Diavolului, ca să putem pleca din Egiptul patimilor către pământul promis și către adevărata viața întru Hristos. Prin aceasta, de la moartea pricinuită de păcat ne-am reîntors la viața adevărată și de la adâncul iadului ne-am urcat la cerul nemuririi și al libertății întru Hristos. Înainte eram copiii păcatului, pruncii diavolului, fiii întunericului și ai pierzării, iar El ne-a dat puterea să devenim fiii lui Dumnezeu. Izbăvirea noastră din păcat și înfierea ca fii ai lui Dumnezeu ne dau siguranța fermă că vom trăi și ne vom bucura de plinătatea harului și al adevărului, dăruite nouă de către Domnul, căci noi am văzut și am cunoscut pe Hristos Înviat, învingător al morții, ca rezultat al păcatului săvârșit de noi. Așa cum Adam, spune Apostolul Pavel, când a păcătuit, prin el a păcătuit  întreaga omenire, fiind condamnată la moarte, așa și Hristos când a înviat, învingând păcatul, cu el a înviat întreaga omenire.   Căci precum în Adam toți mor, așa și în Hristos toți vor învia ( I Corinteni 15,22 ). Deci văzând noi că Învierea Domnului reprezintă victoria împotriva păcatului, suntem datori să o sărbătorim ca fiind și ziua propriei noastre victorii asupra păcatului, deci ca pe ziua propriei noastre învieri.

                                                         *  *  *

Lupta asupra păcatului s-a câștigat prin Învierea Domnului.  Această zi ne este cea mai dragă sărbătoare.  Păcatul este cauza întregii noastre nefericiri.  Mustrarea de conștiință, mâhnirea, suspinurile, durerile, bolile, privațiunile, frustrările, decesele, tot răul, ura și războaiele își au originea în păcat. El ne-a alungat din locul pentru care am fost creați. Ne-a privat de comunicarea cu Dumnezeu și de starea de continuă bucurie pentru care am fost zămisliți. Păcătuind am căzut atât de jos, încât a trebuit să vină însuși Dumnezeu Cuvântul  și prin sacrificiul Său pe cruce și  Învierea Sa să ne ridice,  cu moartea pe moarte călcând. Așa fiind, Biserica a rânduit ca  Sfânta Înviere să fie sărbătorită nu numai de Paște , ci și următoarele 40 de zile după Paște, precum și în fiecare Duminică a anului.Învierea nu este numai începutul victoriei noastre asupra păcatului și a morții spirituale, ci și darul lui Dumnezeu în realizarea virtuții. Este o garanție a propriei noastre învieri din moartea veșnică, care va avea loc la cea de-a doua venire a Domnului, când vom domni împreună cu El în Ceruri. Pentru ca aceasta să devină realitate trebuie ca fiecare credincios să –l părăsească pe diavol și lucrările lui și să trăiască viața cea nouă pe care ne-a adus-o Domnul Înviat. Să lepede păcatul care este nefiresc și să reușească starea de virtute care este firească prin natura sa. Să deteste răul, precum David care spune : Nedreptatea  am urât și am disprețuit… ( Psalmul 118, 163 ) și dimpotrivă să iubească binele , precum a spus Psalmistul : …iar legea Ta am iubit ( Psalmul 118,163 ) șiPentru aceasta am iubit poruncile Tale mai mult decât aurul și topazul ( Psalmul 118, 127 ).

Astăzi la Vecernia Dragostei se citește un fragment din Sfânta Evanghelie  în mai multe limbi, în care se vorbește despre apariția Domnului în mijlocul ucenicilor Săi, după Sfânta Sa Înviere din morți. Vedem că El este reprezentat nu ca o persoană care a fost persecutată, ci ca un rege măreț, care își trimite ucenicii să-i continuie activitatea de mântuire a lumii. În timp ce le-a transmis Sfântul Duh, le-a dat și putera să ierte sau nu păcatele oamenilor sub îndrumarea Duhului Sfânt. Vedem în sfârșit că unul dintre ucenicii Domnului, Toma, nu s-a aflat la prima înfățișare a Acestuia și s-a îndoit cu privire la adevărul celor relatate de apostoli despre Învierea Lui. El stăruie să atingă cu mâna sa coasta Domnului. Astfel, neîncrederea lui Toma s-a transformat într-o bună necredință,deoarece Sfinții Apostoli nici măcar un mit plin de înțelepciune, cu alte cuvinte născociri de la un capăt la altul, nu ne-au spus despre Învierea Domnului, ci chiar au devenit martorii ai Învierii celui Preaslăvit.

              * * *

Mai întâi l-au văzut pe Domnul înviat din morți Maria Magdalena și cealaltă Marie, care este Născătoarea de Dumnezeu și  alte mironosițe. În al doilea rând l-a  văzut pe Domnul Apostolul Petru, apoi, în al treilea rând s-a arătat lui Cleopa și Luca, pe drumul spre Emaus. Iar a patra arătare este aceasta. Era seara zilei Învierii Domnului. Porțile casei în care erau ascunși ucenicii Săi de frica iudeilor erau închise. Iisus a apărut în mijlocul lor și i-a salutat zicând: Pace vouă! Apoi le-a arătat urmele lăsate de cuiele care i-au străpuns mâinile și rana din coaste, ca să le dovedească că este El, iar ucenicii să fie siguri de realitatea existenței Lui. Și s-au bucurat ucenicii că l-au văzut pe Domnul, iar El le-a repetat : Pace vouă! De data aceasta însă nu în felul unui salut, ci ca o declarație care arată că prin moartea Lui pe cruce și Învierea Sa din morți s-a restabilit pacea între Dumnezeu și oameni. Apoi le-a zis : Așa cum Tatăl m-a trimis pe mine în lume să-i împac pe oameni cu Dumnezeu, așa și Eu vă trimit pe voi să propovăduiți pacea în lumea întreagă. Atunci le-a insuflat Duhul Sfânt și le-a zis : primiți harul Duhului Sfânt și prin puterea acestui har vor fi iertați de păcate aceia pe care voi îi veți ierta și nu vor fi iertați aceia pe care voi nu îi veți ierta. Așa cum spune Evanghelistul Matei : Drept aceea, mergând învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă…( Matei 28, 19-20).

                                     * * *

Iar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus. Când s-a întors i-au spus cei  10 ucenici care au fost prezenți ( Iuda se spânzurase ) că l-au văzut pe Domnul înviat din morți. Dar Toma a răspuns că dacă nu va vedea în mâinile Lui semnul cuielor și dacă nu va pune degetul său în semnul cuielor și dacă nu va pune mâna sa în coasta Lui, nu va crede. Dumnezeu a permis ca Toma să arate aceastănecredință  ca să ne dea nouă încă o ocazie ca să ne convingem pe deplin de adevărul Învierii Sale. Așa cum spune Apostolul Ioan în prima sa epistolă : Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și mâinile noastre au pipăit despre cuvântul vieții, –  și Viața s-a arătat și am văzut-o și mărturisim și vă vestim Viața de veci, care era la Tatăl și s-a arătat nouă –, ce am văzut și am auzit, vă vestim și vouă, ca și voi să aveți împărtășire cu noi. Iar împărtășirea noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său, Iisus Hristos. ( I Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Ioan  1, 1-3). Iată deci că Apostolii au fost primii mari și adevărați pacificatori ai lumii. Așa cum Dumnezeu Tatăl și-a trimis Fiul către oameni, așa și Fiul îi trimite pe Sfinții Apostoli aducători de pace întru Hristos către toate neamurile. O misiune ecumenică. Ca să ne învețe, să propovăduiască Sfântul Botez, să ne predea Sfintele Porunci și întreaga educație a vieții întru Hristos. Tot ceea ce ne-a poruncit El. Nu numai ce ne place nouă. Totul, toate. Nu credința după voința și placul nostru. Domnul promite Sfinților Apostoli că va fi alături de ei în toate zilele ce vor urma. Nu va exista ziuă în care ei nu vor avea ajutorul Său. Iar acest lucru va dura până la sfârșitul lumii, când vom avea toți parte de veșnica bucurie, așa cum spun atât profeții, cît și apostolii.

 Traducere: Cristina Petrescu (G.O.)

Redactare Luminița Terpea (G.O.)

Graiul Ortodox

MESAJUL MITROPOLITULUI DE LOVECI (Bulgaria), GAVRIIL CĂTRE PREAFERICITUL PATRIARH AL BULGARIEI, NEOFIT ( din cadrul conferinței cu tema ”Sfântul și Marele Sinod. Mare pregătire, nici o așteptare” – Grecia 2016)

3 comentarii


MESAJUL MITROPOLITULUI DE LOVECI, GAVRIIL,

AL PATRIARHIEI BULGARIEI,

reprezentat de Protopresviterul Matei Vulcănescu

al Mitropoliei Pireului, Biserica Greciei,

Comunicare sysținută la Simpozionul «SFÂNTUL ȘI MARELE SINOD» Mare pregătire, fără rezultate  organizat de Sfintele Mitropolii  ale Gortinei și Megalopoleos, Glifada, Chitira, Pireu și Sinaxa Clericilor și a Monahilor la Stadionul ” Pace și prietenie”,  Sala „Melina Mercuri”  Pireu. Miercuri, 23 martie 2016, orele 9-22.

 

către

Conferința Teologică și Științifică

”Sfântul și Marele Sinod. Mare pregătire, nici o așteptare”,

23 martie 2016, Mitropolia Pireului.

EPARHIA DE LOVECI

A BISERICII BULGARIEI

Către Înaltpreasfințitul Mitropolit al Pireului, Serafim,

Iubite în Hristos Mitropolit Serafim,

Vă urez să aveți o binecuvântată petrecere a Sfintelor Păresimi!

Vă rog să primiți traducerea în limba engleză a epistolei mele către Patriarhul Bulgariei, Neofit, pe care o atașez și care cuprinde obiecțiile mele referitoare la documentul cu titlul: ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine http://corortodox.blogspot.gr/2016/02/relatiile-bisericii-ortodoxe-cu.html ”, care va fi dezbătut la Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe ce urmează a se întruni. Îi acord Înaltpreasfințitului Mitropolit al Pireului împuternicirea expresă de a prezenta epistola mea mai-sus menționată la conferința care va avea loc pe 23 martie la Atena, pentru discutarea subiectelor legate de Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe.


 

EPISTOLĂ CĂTRE PREAFERICITUL PATRIARH AL BULGARIEI, NEOFIT[1]

Cu dragoste frățească în Hristos,

Mitropolitul de Loveci,

Gavriil

Pr. Matei Vulcanescu Pireas 23.03. 2016Preafericite,

Am primit epistola Voastră din 2 martie 2016 (nr. prot. 197), dimpreună cu textele aprobate, care urmează a fi discutate la Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe ce urmează a se întruni, programat să aibă loc între 16 și 27 iunie anul curent la Academia Ortodoxă din Creta. Hotărârea de a fi transmise electronic aceste texte s-a luat la o întâlnire a tuturor membrilor Sfântului Sinod [al Bisericii Bulgariei] pe 6 februarie 2016 (nr. prot. 4). Din păcate, nu am fost în măsură să particip la consfătuirile din 5 și 6 februarie din cauza unor serioase probleme de sănătate.

Ca păstor, socotesc că este dreptul, dar și îndatorirea mea să vă pun în vedere anumite obiecții serioase în legătură cu unul dintre documentele menționate mai sus, cu titlul: ”RELAȚIILE BISERICII ORTODOXE CU RESTUL LUMII CREȘTINE”.

Referitor la Articolul 4

[Biserica Ortodoxă care se roagă neîncetat „pentru unirea tuturor” a cultivat întotdeauna dialogul cu cei care s-au separat de ea, îndepărtați și apropiați, ea fiind chiar în fruntea căutării [„a condus chiar cercetarea contemporană” cf. tr. Basilica] căilor și modalităților pentru restabilirea unității credincioșilor în Hristos, a participat la Mișcarea Ecumenică de la începuturile sale, și a contribuit la formarea și dezvoltarea acesteia ulterior. În plus, datorită duhului [„spiritului” cf. tr. Basilica] ecumenic și filantropic care o caracterizează, și a voinței divine „Care voieşte ca toți oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (I Tim. 2, 4), Biserica Ortodoxă întotdeauna S-a luptat [„s-a străduit” cf. tr. Basilica] pentru refacerea unității creștinilor. Astfel, participarea ortodoxă la Mișcarea Ecumenică nu este deloc împotriva naturii și istoriei Bisericii Ortodoxe, ci constituie expresia constantă a credinței și tradiției apostolice în condiții istorice noi.Adăugat de G.O.]

Biserica Ortodoxă totdeauna a înțeles ”unirea tuturor” în sensul că aceia care au alunecat în erezie sau în schismă, trebuie mai întâi să se întoarcă la credința ortodoxă și să-și declare ascultarea față de Sfânta Biserică și numai atunci pot fi primiți în Biserică, prin pocăință.

Referitor la Articolul 5:

[Dialogurile teologice bilaterale actuale ale Bisericii Ortodoxe, precum și participarea sa în Mișcarea pentru restabilirea [„refacerea” cf. tr. Basilica] unității creștinilor, se bazează pe conștiință însăși a Ortodoxiei și pe spiritul său ecumenic, în scopul de a căuta, pe baza credinței și tradiției Bisericii primare [„vechi” cf. tr. Basilica] a celor șapte Sinoade Ecumenice, unitatea pierdută a creștinilor. Adaugat de G.O.]

La punctul 5 trebuie formulat clar că în Biserica Ortodoxă comuniunea și unitatea dintre creștini nu s-au pierdut niciodată și, dat fiind că Biserica va continua să existe până la sfârșitul lumii, așa cum a spus Domnul, că ”porțile iadului nu vor birui” (Matei 16:18) Biserica Lui, la fel, și comuniunea și unitatea creștinilor vor exista totdeauna.

Referitor la Articolele 6, 16 și altele:

[ 6. Potrivit naturii ontologice a Bisericii, unitatea Sa nu poate fi ruptă [„distrusă” cf. tr. Basilica]. Biserica Ortodoxă recunoaște existența istorică a altor biserici și confesiuni creștine care nu se află în comuniune cu ea, dar crede, de asemenea, că, relațiile pe care le are cu acestea din urma, trebuie să se bazeze pe o clarificare, cât mai repede și mai obiectivă posibil, a întregii probleme ecleziologice [„a întregii lor eclesiologii” cf. tr. Basilica], și în special a învățăturii generale pe care o mărturisesc cu privire la Taine, har [energia dumnezeiască n.n.], preoție și succesiune apostolică. Astfel, Ea este dispusă, în mod favorabil, atât din motive teologice cât și pastorale, să ia parte la orice dialog teologic cu diferite Biserici și Confesiuni creștine și, în general, de a participa la Mișcarea Ecumenică contemporană, convinsă că, pe calea dialogului, aduce o mărturie dinamică a plinătății adevărului în Hristos și a comorilor sale duhovnicești înaintea celor care sunt în afara ei, cu scopul de a netezi calea spre unitate. Adăugat de G.O. ],

 [ 16. Unul dintre principalele organisme ale Mișcării Ecumenice contemporane este Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB). Unele Biserici Ortodoxe au fost membre fondatoare ale acestui Consiliu și, ulterior, toate Bisericile Ortodoxe locale au devenit membre. CMB, ca organism intercreștin structurat, precum și alte organisme regionale, cum ar fi Conferința Bisericilor Europene (CEC/KEK) și Consiliul din Orientul Mijlociu, cu toate că nu reunesc toate bisericile și confesiunile creștine [+ „în cadrul său” cf. tr. Basilica], joacă un rol fundamental în promovarea unității lumii creștine. Bisericile Ortodoxe din Georgia și Bulgaria S-au retras din Consiliul Mondial al Bisericilor, prima în 1997 și a doua în 1998, deoarece acestea au avut o opinie diferită cu privire la activitatea Consiliului Mondial al Bisericilor și, din aceasta cauză, Ele nu participă la activitățile intercreștine ale Consiliului Mondial al Bisericilor și a altor organizații intercreștine. Adăugat de G.O. ]

În afara Sfintei Biserici Ortodoxe nu există alte Biserici, ci numai schisme și erezii, și, prin urmare, numirea acestora din urmă ca ”biserici” este cu totul eronată din punct de vedere teologic, canonic și dogmatic.

Referitor la Articolul 12:

 [ Este evident că, în cursul dialogurilor teologice, scopul urmărit de toți este același: restabilirea finală a unității în credința cea adevărată și în iubire. Însă, diferențele teologice și ecleziologice existente permit o oarecare ierarhizare a dificultăților care apar pe calea [„în ceea ce priveşte obstacolele care stau în calea” cf. tr. Basilica] realizării acestui scop stabilit la nivel pan-ortodoxe. Specificitatea problemelor fiecărui dialog bilateral presupune o diferențiere în metodologie care trebuie urmată în fiecare caz; dar nu o diferențiere în ceea ce privește scopul, pentru că scopul este același pentru toate dialogurile. Adăugat de G.O.]

Declarația că ”scopul comun al tuturor este acelaşi: restabilirea finală a unităţii în credinţa cea adevărată şi în dragoste” este cu totul eronată și inadmisibilă, pentru că ar fi trebuit să se formuleze clar că întoarcerea la adevărata credință îi vizează pe eretici și schismatici și în nici un caz Biserica Ortodoxă.

Slavă lui Dumnezeu că în 1998 Biserica Ortodoxă Bulgară s-a retras din Consiliul Mondial al Bisericilor și în acest mod și-a exprimat dezacordul față de practicile acestui organism, dat fiind că Biserica Ortodoxă Bulgară nu poate fi membrul unui asemenea organism în care Biserica Ortodoxă este considerată ”una între multe altele sau o ramură a Bisericii celei una, care prin acest consiliu caută moduri și se luptă pentru restaurarea ei”. Există un Domn, există o Biserică, așa cum definește Simbolul de Credință.

Preafericite, dacă aceste texte nu vor fi corectate, vom legifera o învățătură și o practică eretică de primire a ereticilor și schismaticilor fără botez, fără ca aceștia să devină cu adevărat mădulare ale Bisericii celei Una, Sfinte, Dreptmăritoare și Apostolești

† Mitropolitul Gavriil de Loveci

Sursa: http://epomeni-tois-agiois-patrasi.blogspot.gr/2016/04/lovech-23-03-2016.html

Traducere: Tatiana Petrache (G.O.)

Graiul Ortodox

[1] Epistola Mitropolitului de Loveci a fost adoptată de Sinodul Bisericii Bulgariei ca poziție oficială a acestuia față de textul presinodal ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”. [n.trad.]

SALUTUL UNOR MONAHI AGHIORIȚI. ”Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema!” Părintele SAVVAS Aghioritul (din cadrul conferinței cu tema”Sfântul și Marele Sinod. Mare pregătire, nici o așteptare” – Grecia 2016)

4 comentarii


SALUTUL UNOR MONAHI AGHIORIȚI.

Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema!”

Părintele SAVVAS Aghioritul (din cadrul conferinței cu tema”Sfântul și Marele Sinod. Mare pregătire, nici o așteptare” – Grecia 2016)

 

SALUTUL UNOR MONAHI AGHIORIȚI, REPREZENTAȚI DE CĂTRE PROISTAMENUL SFINTEI MĂNĂSTIRI A MARII LAVRE A SFÂNTULUI MUNTE, Părintele SAVVAS MONAHUL

Γερων%20ΣαββαςÎnaltpreasfințite Mitropolit al Pireului, Înaltpreasfințiți Arhierei, cinstiți Părinți, iubiți frați în Hristos,

Prin harul Sfântului nostru Dumnezeu Treimic și al Preasfintei NăscătoareÎnaltpreasfințite Mitropolit  de Dumnezeu, adresăm cu smerenie, ca Monahi Aghioriți, succintul și căldurosul nostru salut la această conferință mărturisitoare.

Este pentru noi o cinste deosebită să participăm la această adunare de Dumnezeu iubitoare, fiind și noi împreună-luptători în lupta cea bună împotriva panereziei ecumenismului, dimpreună cu atâția părinți și frați luptători aleși, binecunoscuți, dar și necunoscuți, care de decenii, având cuget neînfricat și glas de Stentor[1], în ciuda tuturor uneltirilor care au încercat să-i reducă la tăcere, declară că rămân statornici în buna credință și îmbrățișează cu jertfelnicie credința noastră apostolică, cea predanisită de Părinți, cea nefalsificată și nestricată, cea fără de nici o fisură – luptă în fruntea căreia, cu toată sinceritatea vorbind, trebuia să stea astăzi necondiționat însuși Sfântul Munte, apărătorul din linia întâi și fortăreața Ortodoxiei, știut fiind, de altfel, că de fiecare dată de-a lungul istoriei Bisericii, monahismul s-a aflat în fruntea luptei împotriva ereziilor celor urâtoare de Dumnezeu. Și noi, deci, la rându-ne, purtând numele greu de Părinți Aghioriți, cu toate că ne simțim a fi foarte departe de minunata viețuire întru nevoință a Părinților noștri celor dinaintea noastră, însă următori ai acestora și continuatori ai luptei lor, și noi, ca și ei, dorind după mântuirea noastră întru adevăr, declarăm cu glas mare înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor că nu vom primi nimic din cele ale teologiei postpatristice, nimic care nu este în acord cu cele nouă (9) Sinoade Ecumenice și, ca să nu lungim cuvântul, nu vom primi nimic care nu este în acord cu sfânta Tradiție a Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolicești pe care Domnul și Mântuitorul nostru, Iisus Hristos, a mântuit-o cu însuși Sângele Său. După cuvântul marelui Apostol Pavel, spunem și noi întocmai fiecărui credincios bine intenționat: Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema!” (Galateni 1:8).

Prin urmare, în cazul în care vor fi votate pozițiile antiortodoxe din textele presinodale propuse spre votare și mai ales, dacă se va acorda caracter eclesial ereziei papismului și amalgamului de confesiuni protestante, fapt care ar zdruncina din temelii dogma ortodoxă și sfânta Tradiție, nu numai că nu vom urma acestora, dar avem datoria, în virtutea Sfintelor Canoane ale Bisericii noastre și cu ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos și al Maicii Domnului, să întrerupem pomenirea tuturor acestora care se aliază cu pozițiile eretice și cu ecumenismul atot-eretic.

Au fost mai mult decât de-ajuns cei o sută de ani de iconomie și de îngăduință față de frați mincinoși, ecumeniști și eretici. Vătămarea pe care a pricinuit-o această falsă iconomie criteriului ortodox în rândul clerului și poporului are dimensiuni uriașe. În Sfântul Munte avem tradiția veșnică a Duhului Sfânt, în virtutea căreia Părinții Aghioriți ne arată cum se aplică practic Canonul al 15-lea al Sinodului I-II Ecumenic, cum se aplică, adică, întreruperea pomenirii când un episcop propovăduiește erezie ”cu capul descoperit”. Reamintim că din 1924 până 1974 Sfântul Munte a întrerupt pomenirea Patriarhului Ecumenic, pe motivul introducerii panereziei ecumenismului prin schimbarea calendarului și ridicarea anatemelor în timpului Patriarhului Atenagora.

Astăzi, privirile tuturor credincioșilor, dar și ale Fanarului și chiar ale Bisericii Greciei înseși sunt îndreptate către această conferință, care, cu bună credință, are ambiția să se întrarmeze în fața uraganului ereziilor care se ridică împotrivă credinței noastre. Răspunsul nostru, al tuturor, către Marele Sinod ce urmează a se întruni și către reformele antiortodoxe pe care le pregătește Patriarhul Ecumenic și ierarhii și teologii ecumeniști, este cel dat de Patriarhii Ortodocși ai Răsăritului Papei Pius al IX-lea în 1848: ”Încă la noi nici Patriarhii, nici Sinoadele nu au putut vreodată a aduce lucruri noi, căci păzitorul Credinţei este însuşi trupul Bisericii, adică poporul însuşi, care voieşte ca veşnic neschimbată să-i fie credinţa, şi la fel cu a Părinţilor săi”[2].

Vă mulțumesc pentru cinstea și dragostea de a asculta smeritul nostru salut și, cerând sfintele rugăciuni ale voastre, ale tuturor, doresc din tot sufletul bună reușită conferinței, așteptând cu interes hotărârile voastre mărturisitoare.

Gheronda Savvas Lavriotul

Sursa: http://epomeni-tois-agiois-patrasi.blogspot.gr/2016/04/23-03-2016_11.html

Traducere: Tatiana Petrache (G.O.)

Graiul Ortodox

––––––

[1] Stentor, personaj din mitologia greacă, era cel care prin strigătele sale îndemna la luptă armata elenă în războiul cu troienii. [n. trad.]

[2] EPISTOLA ENCICLICĂ, CĂTRE ORTODOCŞII CEI DE PRETUTINDENEA, A BISERICII CELEI UNA, SFÂNTĂ, SOBORNICEASCĂ ŞI APOSTOLEASCĂ a celor patru Patriarhi ai Răsăritului, la anul 1848 de la Hristos. Răspuns la Epistola Papei Pius al IX-lea, Către Răsăriteni. http://saraca.orthodoxphotos.com/biblioteca/enciclica_1848.htm [n. trad.]

 

VECHIUL ȘI NOUL CALENDAR ȘI PRĂZNUIREA COMUNĂ A PAȘTELUI. De ce Sfântul și Marele Sinod a retras de pe ordinea de zi acest subiect arzător? Pr. Theodoros Zisis (din cadrul conferinței cu tema”Sfântul și Marele Sinod. Mare pregătire, nici o așteptare” – Grecia 2016)

10 comentarii


 

VECHIUL ȘI NOUL CALENDAR

ȘI PRĂZNUIREA COMUNĂ A PAȘTELUI

 

De ce Sfântul și Marele Sinod a retras de pe ordinea de zi acest subiect arzător?

de Protopresviterul Theodoros Zisis, Profesor Emerit al Facultății de Teologie a Universității Aristoteliene din Tesalonic

Comunicare susținută în cadrul Simpozionului «SFÂNTUL ȘI MARELE SINOD» Mare pregătire, fără rezultate  organizat de Sfintele Mitropolii  ale Gortinei și Megalopoleos, Glifada, Chitira, Pireu și Sinaxa Clericilor și a Monahilor la Stadionul ” Pace și prietenie”,  Sala „Melina Mercuri”  Pireu. Miercuri, 23 martie 2016, orele 9-22.

 

  1. Pr. Zisis.Schimbarea calendarului care a avut loc în anul 1924 a rupt unitatea liturgică și a provocat diviziuni

Unul dintre subiectele arzătoare și urgente, pe care era chemat să le abordeze Sfântul și Marele Sinod ce urmează a se întruni, era și cel al reformei calendaristice, al schimbării calendarului, pe care, fără o hotărâre panortodoxă, unilateral și fără nici o avertizare, au impus-o în 1924 Patriarhia Ecumenică și Biserica Greciei. Reforma a fost acceptată și de Biserica Ciprului, câtă vreme celelalte Biserici Ortodoxe s-au împotrivit și au respins-o, anume cele trei Patriarhii vechi, a Alexandriei, a Antiohiei, a Ierusalimului, celelalte Biserici și Sfântul Munte.

Acest demers antisinodal, anticanonic și, neîndoielnic, eronat, care nu corespundea nici unei necesități pastorale, a vătămat unitatea Bisericii din punct de vedere al calendarului sărbătorilor și liturgic – unitate care de 16 veacuri rămăsese netulburată, mai exact de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (315) care a stabilit prăznuirea comună a Paștelui.

Unitatea a fost lezată la două niveluri. Mai întâi la nivelul Bisericilor Locale Autocefale, dintre care multe nu au acceptat reforma și continuă până azi să prăznuiască sărbătorile și pomenirile Sfinților după Calendarul Iulian, cel strămoșesc, care este caracterizat azi ca ”vechi”. Alte Biserici au procedat treptat la reformă și au acceptat ceea ce se numește Noul Calendar, pe care unii îl numesc Calendarul Iulian ”îndreptat”, în timp ce, în fapt, este vorba de Calendarul Gregorian papistaș, ce și-a luat numele de la Papa Grigorie al XIII-lea, care în 1582 a schimbat calendarul și Pascalia în Apus, unde, și acolo, la început au existat împotriviri, treptat însă a fost adoptat de către toți și este valabil până azi, fiind calendarul european comun.

Diferența de 13 zile dintre cele două calendare, pentru corectarea căreia a și avut loc această schimbare, face ca astăzi să avem pe o arie extinsă o ruptură în unitatea calendaristică ce exista încăde la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, pentru că atunci exista o diferență doar în prăznuirea Paștelui, câtă vreme acum diferența vizează toate praznicele împărătești, ale Maicii Domnului și pomenirile Sfinților. Unul dintre motivele fundamentale pentru care a fost convocat Sinodul I Ecumenic, în afară de condamnarea ereziei lui Arie, a fost acela de a reface unitatea prăznuirii Paștelui și de a stabili și timpul prăznuirii acestuia prin date astronomice (echinocțiul de primăvară, luna plină), așa încât să nu coincidă prăznuirea Paștelui creștin cu Paștele evreiesc. Hotărârea aceasta i-a pus în dificultate pe reformatori în a proceda și la schimbarea Pascaliei, pentru că ar fi încălcat în mod evident canoane și hotărâri ale unui Sinod Ecumenic. Din acest motiv au lăsat Paștele neatins, să se prăznuiască după Vechiul Calendar, și așa se explică faptul că prăznuim Paștele în comun, toți ortodocșii. Astfel, există multe inconsecvențe: am adoptat Noul Calendar, dar îl avem și pe cel vechi în prăznuirea Paștelui. Toate Bisericile Ortodoxe prăznuim în comun Învierea lui Hristos, dar prăznuim separat, cu o diferență de 13 zile, Crăciunul, Boboteaza, Adormirea Maicii Domnului și toate pomenirile Sfinților, adică toate sărbătorile neschimbătoare din cele 12 luni ale anului. Și acest lucru apare pentru prima oară în istoria Bisericii, ce are printre însușirile ei fundamentale unitatea de cult, dimpreună cu unitatea credinței și administrativă.

Mai dureroasă este ruperea unității la nivel local. Pentru că schimbarea calendarului nu corespundea unei nevoie pastorale, nu a venit, cu alte cuvinte, dinspre turmă, ci a fost impusă de cei de sus, pentru a servi unor interese extrabisericești, și reacția de împotrivire a pliromei bisericești, a multor arhierei, preoți, monahi și mireni, a fost puternică și justitificată, cu urmarea că s-au format dezbinări și rupturi și în interiorul Sfântului Sinod, între episcopi, apoi, între preoți și episcopi, între mănăstiri și episcopi, între preoți și mireni la nivelul parohiei, chiar și între membrii aceleiași familii.

Ce minte malefică a propus prin sofisme această schimbarea și a distrus în mare măsură unitatea calendarului de sărbători al Bisericii, și la nivel local, și la nivel supralocal? Sinodul I Ecumenic de la Niceeea a restaurat unitatea prin serbarea în comun a Paștelui, iar acum de ce unii au distrus antisinodal și anticanonic, pe o arie extinsă, această unitate? Nu va mai exista un alt Sinod care să readucă unitatea și pacea, să tămăduiască rănile pe care le-a pricinuit reforma calendaristică unilaterală, antisinodală, fără o hotărâre panortodoxă, din 1924? Nu mai e mult și se împlinește un veac de când există această ruptură a unității în Biserică.

Ne îngrijim să ne unim cu papistașii, protestanții și monofiziții eretici, fără ca aceștia să se lepede public de ereziile lor, dar rămânem despărțiți de frații noștri care țin calendarul părintesc, față de care nu avem nici o diferență în credință.

  1. Decizia panortodoxă din 1904: Nu este posibil să se schimbe calendarul. ”Nu este posibil să se introducă inovații în această privință”.

Este plină de amărăciune istoria reformei calendaristice și s-au scris despre aceasta o mulțime de articole și cărți, cu argumentații care se contrazic și se resping una pe alta, încât pare dificil la început s-o scoată cineva la capăt și să găsească unde se află dreptatea. Foarte simplu și pe scurt, evoluția chestiunii în secolul al XX-lea este următoarea:

În cercurile academice din Răsăritul Ortodox, dar și în cercurile occidentalizante și secularizate ale mai-marilor bisericești, subiectul a început să se discute din prima parte a secolului al XIX-lea, fără un ecou mai larg în întregul clerului și în rândul mirenilor. Pentru prima oară, problema a fost pusă oficial de Patriarhul Ioachim al III-lea în enciclica patriarhală și sinodală din 1902, adresată întâi-stătătorilor Bisericilor Autocefale. Este vorba de o enciclică care schimbă poziția tradițională riguroasă a ortodocșilor față de creștinii rupți de Biserică ai Apusului, o enciclică ce, totuși, nu a fost acceptată panortodox nici până în ziua de azi; această acceptare se va realiza însă acum prin Sinodul din Creta, care este iminent, și, desigur, se va face prin răsturnarea tradiției sinodale și patristice precedente. Enciclica pare să păstreze echidistanța față de cele două facțiuni, adică a celor care doresc schimbarea calendarului și a celor care se împotrivesc acesteia, încheie însă cu mențiunea corectă că, indiferent care va fi hotărârea, aceasta trebuie să fie comună pentru toți ortodocșii: ”făcându-și cunoscute reciproc pozițiile, pentru a se crea în această privință o concepție comună, o părere și o hotărâre a Bisericii Ortodoxe Universale”[1]. Atitudinea neutră a enciclicei nu îl scutește de responsabilitate nici pe Patriarh, nici pe sinodali, pentru că au propus spre discuție și soluționare un subiect, pentru care nu exista nici o nevoie pastorală și bisericească, ci alte interese politice, economice, intercreștine, impuse de sus. Acest lucru reiese cât se poate de clar din răspunsurile Bisericilor Autocefale, care în întregul lor resping foarte categoric reforma calendaristă.

Redăm ultima parte a răspunsului Bisericii Rusiei la această chestiune, unde se atrage atenția asupra divizărilor și a neorânduielii pe care ar urma să le provoace reforma calendaristică, fără să existe nici o nevoie eclesială în acest sens: ”Căci această schimbare, ca una care tulbură rânduiala dintotdeauna și de multe ori consfințită de către Biserică, ar putea, neîndoielnic să provoace tulburări și în viața bisericească, în timp ce, în cazul respectiv, aceste tulburări nu-și găsesc o justificare suficientă nici în corectitudinea științifică a reformei, nici în vreo necesitate eclezială cristalizată și exprimată ca atare”[2]. În același spirit și Biserica României declară: ”Sfântul Sinod al Sfintei Biserici Ortodoxe Române Autocefale consideră și cere să rămânem în cele în care ne aflăm astăzi; întrucât este cu neputință să nu vătămăm rânduielile canonice, dacă ne gândim la schimbarea sau reforma Calendarului Iulian, cu care trăiește Biserica Ortodoxă de atâta timp, este cu neputință să nu se ajungă la mâhnire. În afară de aceasta, nici cu degetul nu este îngăduit să atingem hotărârile cele din vechime, care reprezintă poziția noastră bisericească”[3].

Este, totuși, spre cinstea Patriarhului Ioachim, dar și a arhiereilor sinodali ai Bisericii Constantinopolului că, după răspunsurile negative ale Bisericilor Locale, nu numai că au închis subiectul, dar au și apreciat că nu este posibil să aibă loc vreo schimbare în privința Calendarului și a Pascaliei: ”Căci nu este posibil a introduce inovații în această privință”. Cât de mult ne-am fi dorit ca Patriarhia Ecumenică să păstreze și azi aceeași poziție atât referitor la panerezia ecumenismului, cât și la participarea noastră la ”Consiliul Mondial al Bisericilor”, asupra cărora există o continuă și puternică împotrivire din partea multor biserici, dintre care unele bine au făcut că s-au retras din CMB, în timp ce altele hotărâseră acest lucru, dar au suspendat retragerea în urma presiunilor și amenințărilor! Atunci însă nu exista nici o amenințare sau presiune, dar, pentru a nu se rupe unitatea, Patriarhul Ecumenic se conformează celor care nu sunt de acord cu reforma calendarului. Biserica Constantinopolului, prin Patriarhul Ioachim al III-lea și arhiereii sinodali, scrie în contra-răspunsul dat Bisericilor autocefale în 1904: ”În ce privește calendarul nostru avem această părere: este venerabilă și neclintită Pascalia conscrată de veacuri, dar și adeverită prin practica neîntreruptă a Bisericii… așa încât nu este posibil a introduce inovații în această privință”[4].

Este, deci, venerabil și neclintit, adică neschimbat Calendarul predat de strămoși și este cu neputință orice schimbare sau inovare a acestuia: ”Căci nu este posibil a introduce inovații în această privință”. În esență, este vorba de o hotărâre panortodoxă, de vreme ce sunt de acord toate bisericile, toate votează la fel, anume că este imposibilă reforma calendaristică. Nu era nevoie de nimic altceva decât să se țină această hotărâre panortodoxă și să se închidă subiectul, și în felul acesta ar fi fost evitate toate dezbinările și rănile din unitatea trupului eclesial. La începuturile veacului al XX-lea, Biserica ieșea nevătămată din atacul celui viclean.

  1. Unilateral, antisinodal și pucist demersal Patriarhului Meletie Metaxakis și al Arhiepiscopului Hrisostom Papadopoulos

Din nefericire, situația aceasta nu a ținut mult timp, pentru că treburile interne ale Bisericii Ortodoxe au fost bulversate de o personalitate foarte dotată, puternică și tocmai din acest motiv foarte periculoasă, de Meletie Metaxakis, care a preluat înalte demnități bisericești în patru biserici autocefale, un fenomen rar și unic în istoria Bisericii, după cum rară și unică este și vătămarea pe care a provocat-o în unitatea Bisericii atât el, cât și prin urmașii lui la tronul Constantinopolului, Atenagora și Bartolomeu, care îi merg pe urme. Mitropolitul de Kitiu din Cipru (1910-1918), Arhiepiscop al Atenei (1918-1920), Patriarh Ecumenic ca Meletios al IV-lea (1921-1923) și Patriarh al Alexandriei ca Meletios al II-lea (1926-1935). Ascensiunea lui facilă și de multe ori ilegală și anticanonică la demnități bisericești superioare și demersurile de răsturnare din temelii a tradițiilor Bisericii, pe care le-a făcut de pe aceste poziții, mulți le atribuie faptului că era mare mason de gradul 33. Să nu trecem cu vederea nici eforturile ecumeniștilor din cercurile bisericești și universitare de a-l promova ca pe o mare și însemnată personalitate bisericească, prin articole, studii și congrese, dintre care unele s-au ținut și foarte recent. Oricâte elogii i s-ar aduce, și oricâte acțiuni, unele cu adevărat importante, i-ar fi atribuite, totuși, în întregul ei, contribuția lui este una negativă, pentru că a provocat schisme, dezbinări, dezacorduri, conflicte în interiorul Bisericii, mai ales prin reforma calendaristică, și, după cum se știe este incontestabilă cuvântul ”după roade se cunoaște pomul”. În contrapondere la elogiile aduse lui Metaxakis propunem susținătorilor lui să citească ce spune despre el o mare personalitate a Bisericii noastre, Cuviosul Gheronda Filothei Zervakos, cuvinte pe care le-am prezentat într-o lucrare recentă a noastră[5], și puține din foarte multele ce au scris împotriva lui Metaxakis distinse alte personalități bisericești, la care ne vom referi.

Nu vom intra în detalii despre cum a revenit discuția despre Calendar și Pascalie. A readus-o Metaxakis ca unul ce era atotputernicul Mitropolit al Atenei, unde îl ridicase Eleftherios Venizelos, prietenul și compatriotul său, care se afla pe atunci în centrul firmamentului politic al Greciei; cu toate acestea, nu a putut să impună atunci reforma calendaristică, ci abia mai târziu, ca Patriarh al Constantinopolului, prin colaborare cu Arhiepiscopul Atenei și profesorul universitar Hrisostomos Papadopoulos, care, demn de menționat, înainte de a deveni arhiepiscop și-a exprimat părerea, ca membru al unei comisii speciale, în 1919, că ”modificarea calendarului iulian, întrucât nu vine în contradicție cu aspecte dogmatice și canonice, poate să aibă loc în urma unei înțelegeri cu toate celelalte Biserici Ortodoxe Autocefale, mai ales cu Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului, căreia ar fi trebuit să îi fie încredințată inițiativa oricărui demers în această privință”[6].

Înțelegerea aceasta ”cu toate celelalte Biserici Autocefale Ortodoxe” nu a avut loc niciodată, pentru că aproape toate Bisericile au fost împotrivă. Reforma calendarului s-a făcut în mod unilateral și fără avertizarea de rigoare de partea Constantinopolului și a Atenei, pe care le-a urmat și Ciprul. Ca Patriarh al Constantinopolului, Meletie a convocat cunoscutul ”Congres Panortodox” de la Constantinopol, din 1923 (10 mai – 8 iunie), la care totuși nu au luat parte toate Bisericile Ortodoxe, și, cel mai  important, cele mai multe au respins hotărârile acestuia cu privire la schimbarea Calendarului. În ”Epistola Patriarhală” pe care a trimis-o ”Către Preafericiții și Înaltpreasfințiții Întâi-stătători ai Sfintelor Biserici Ortodoxe Autocefale ale Alexandriei, Antiohiei, Ierusalimului, Serbiei, Ciprului, Greciei și României” (3 februarie 1923), prin care ruga să trimită unul sau doi reprezentanți la Congres, care inițial s-a numit ”Comisie”, leagă reforma calendaristică de imperativul unității pancreștine, asemănându-i pe ortodocși cu ereticii și încurajând astfel deschiderile ecumeniste promovate de cele două enciclice patriarhale precedente din 1902 și 1920. Scrie: ”Prin prezenta și pe toate căile este exprimată dorința și rugămintea către Biserică de a se găsi modul de a impune un singur calendar unitar atât pentru treburile seculare, cât și pentru cele religioase, nu numai pentru a exista o armonie a ortodoxului cu el însuși, atât ca cetățean, cât și ca creștin, dar și pentru servirea prin aceasta a unității pancreștine a tututor celor ce cheamă numele Domnului, prin faptul că serbează în aceeași zi Nașterea și Învierea Lui”[7]. Aceleași lucruri le-a repetat și în cuvântul său inagural din prima zi a lucrărilor ”Congresului Panortodox” (10 mai 1923). Încercând să răstoarne hotărârea panortodoxă precedentă, care afirmă că nu este posibil să existe vreo schimbare a calendarului, așa cum s-a exprimat Patriarhul Ioachim al III-lea în contra-răspunsul său către Bisericile Ortodoxe locale: ”Căci nu este posibil a introduce inovații în această privință”, invocă faptul că ”statele ortodoxe,  ca și cum ar fi urmat o singură deviză, au ajuns în punctul de a înlocui prin lege vechiul calendar cu cel nou”, prin urmare, se impune ca autoritățile eclesiale să facă același lucru, așa încât credincioșii să urmeze același calendar și în viața publică, și în cea religioasă. Pentru a crea încă mai multă confuzie, se prezintă în același timp ca antipapistaș, dar făcând eforturi să introducă calendarul gregorian papistaș, spunând că unitatea în prăznuirea Paștelui, care s-a păstrat de 13 secole, după Sinodul I Ecumenic, ”a fost ruptă în urmă cu trei secole și jumătate de hotărârea unilaterală a conducătorului unei Mari Biserici Creștine”, referindu-se la reforma calendaristică din 1582 introdusă de către Papa Grigorie al XIII-lea, și că acum a venit timpul ”refacerii unității creștinilor cel puțin în acest aspect”[8]. O superficialitate și o lipsă de discernământ care nu a reușit să ducă nici la unitatea cu ceilalți creștini în serbarea Paștelui, de vreme ce Pascalia se stabilește pe baza Calendarului Iulian, ci a provocat noi dezbinări în trupul Bisericii, în trupul Ortodocșilor prin acceptarea eclesială a noului calendar, care a avut și are ca urmare faptul că Bisericile Ortodoxe Autocefale prăznuiesc la o diferență de treisprezece (13) zile Crăciunul, praznicile Maicii Domnului și pomenirile Sfinților, că s-au produs mari tulburări printre credincioși, chiar și în cadrul aceleiași familii, și că se creează situații favorabile pentru crearea schismelor, care se mențin până azi. Astfel, scopul lui Metaxakis în ce privește prăznuirea pancreștină în aceeași zi a Nașterii și Învierii lui Hristos nu numai că nu a reușit, dar chiar a vătămat unitatea liturgică a ortodocșilor în prăznuirea Crăciunului, a praznicelor Maicii Domnului și a sărbătorilor Sfinților.

”Congresul Panortodox” al lui Metaxakis în cele din urmă a decis să ”corecteze” Calendarul Iulian prin eliminarea a 13 zile, acceptând astfel, de fapt, Calendarul Gregorian, în afara praznicului Paștelui, care rămâne neschimbat. În ce privește scoaterea celor 13 zile s-a stabilit la început să se socotească ziua de 1 octombrie 1923 ca 14 octombrie, în timp ce sărbătorile din zilele omise să fie prăznuite începând cu 14 octombrie sau așa cum stabilește arhiereul fiecărei eparhii[9].

În ciuda acestor lucruri, nici o Biserică Ortodoxă nu a procedat la aplicarea acestei decizii, nici chiar Constantinopolul, până când nu s-a implicat cu putere și hotărâre ”asociatul” lui Metaxakis, așa cum îl numește pe acesta un cunoscut și distins ierarh al Patriarhiei Ecumenice, Mitropolitul Casandriei, Irineu. Face referire la Arhiepiscopul de atunci al Atenei, Hrisostom Papadopoulos. În urma unei înțelegeri dintre Patriarhia Ecumenică și Arhiepiscopia Atenei, s-a hotărât și s-a comunicat arhiereilor din cele două jurisdicții că ziua de 10 martie 1924 va fi socotită și numită 23 martie, fără modificarea Pascaliei.

  1. Reacția împotriva ”puciului calendarist
  2. a) Patriarhul Alexandriei, Fotie: ”Numai un Sinod Panortodox este competent să hotărască”.

Reacțiile au fost seismice, dar erau de așteptat. Multe biserici s-au împotrivit, ca și mulți ierarhi, preoți, monahi și mireni și, mai ales, Sfântul Munte. Patriarhul Alexandriei, Fotie, într-o scrisoare de răspuns către Arhiepiscopul Atenei și în urma unei hotărâri a Sinodului său scrie că nu există nici o necesitate de corectare a Caledarului Bisericii Ortodoxe, și în această privință sunt de acord și ceilalți întâi-stătători ai Bisericilor apostolice și vechi ale Răsăritului, adică următorii Patriarhi: al Antiohiei, Grigorie, al Ierusalimului, Damian, și Arhiepiscopul Ciprului, Chiril, care au propus ”întrunirea unui sinod al tuturor prea Sfințitelor Biserici ale lui Dumnezeu, singurul care poate hotărî competent și definitiv”. Nu își ascunde amărăciune față de faptul că a fost respinsă recomandarea frățească a celor patru tronuri Apostolice de a nu se trece la ”îndreptarea” calendarului aflat în uz, nu numai în Biserica Greciei, ci și în toată Biserica Ortodoxă. Consideră că este un pretext și o falsă justificare acordul Patriarhiei Ecumenice, pentru că toți știu ”în ce condiții slujește acum preasfințitul tron Apostolic și Patriarhal, pe de o parte rămas orfan în multe privințe, după rânduielile pe care doar Domnul le cunoaște, rămas orfan în cele mai multe privințe, ca să nu spunem rămas orfan de toată turma, gol și de toată puterea de mai înainte și având nevoie de reorganizare în noua situație și acest lucru este mărturisit pe deplin de întâmplări foarte nefericite”[10].

După încheierea ”Congresului Panortodox” și după hotărârile acestuia, același Patriah Fotie, scriindu-i Arhiepiscopului Atenei, Hrisostom (Nr. Prot. 2664/1/14.8.1923), spune că de la Constantinopol au fost catapultate cu zel ”nu întru cunoștință” hotărâri ce vor duce la vătămarea întregii Biserici, și cu un elan devastator dușmanii cei veșnici complotează împotriva preasfintei Maici a Bisericilor, înțelegând consecințele nefericite ale reformei calendaristice asupra regimului pelerinajelor la Locurile Sfinte”[11].

  1. b) Mitropolitul Casandriei, Irineu: Bisericile eterodoxe și serviciile secrete au fost în spatele lui Meletie Metaxakis

Mitropolitul Casandriei, Irineu, un arhiereu prestigios, înțelept și destoinic, pe când se afla încă sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice, înainte, adică, de cedarea așa-numitelor ”Țări Noi” către Biserica Greciei, ce s-a realizat în urma hotărârii unei comisii, în anul 1928, scrie o scrisoare către un prieten al său, ieromonah din Karies, din Sfântul Munte, din 1/14 mai 1924, în care arată cu a reacționat la reforma Constantinopolului și a Atenei. Îi relatează că Administratorului General al Sfântului Munte, care a dat ordin din partea Guvernului, pe baza unui document oficial, să fie aplicată modificarea Calendarului, i-a răspuns că ”în chestiuni atât de serioase în care este primejduit prestigiul canoanelor Apostolice și Sinodale, nu ne putem conforma recomandărilor seculare”. De asemenea, a trimis o foarte amplă epistolă Patriarhiei Ecumenice, care, printr-o enciclică din 27 februarie 1924 dispusese să se aplice modificarea Calendarului. În această epistolă, Mitropolitul Casandriei caracterizează ”Congresul întrunit la Constantinopol în vara lui 1923 sub președinția lui Metaxakis ca fiind în mod cât se poate de limpede antiortodox, nu panortodox, știut fiind că nici unul dintre Patriarhii Ortodocși ai Răsăritului nu a fost de acord să participe”, și arată pericolele care primejduiesc pacea Bisericii din cauza aplicării noului calendar într-o epocă istorică dificilă. A adăugat și următoarele despre Metaxakis: ”Am caracterizat, pe de altă parte, așa cum se cuvenea planurile și demersurile antiortodoxe ale lui Metaxakis care în mod fatal a ajuns să se urce pe tronul ecumenic prin astfel de fărădelegi, Metaxakis care zi și noapte lucra ca să zdruncine temeliile neclintite ale Ortodoxiei, adică tradițiile și rânduielile apostolice și sinodale; în plus, Patriarhia Ecumenică nu trebuie antrenată în demersurile [Arhiepiscopului] Atenei, care și misiunea să aplice programul antiortodox al asociatului său Metaxakis, spre impunerea necredinței”[12].

Același mitropolit Irineu, ca membru de-acum al ierarhiei Bisericii Greciei, a depus un foarte important ”Memoriu către Sinodul Bisericii Greciei”, întrunit pe 14.6.1929, și în care se exprimă foarte dur față de Meletie Metaxakis. Îi scrie acestuia că spiritul modernismelor și al răzvrătirii față de cei care bine-lucrează în Biserica Ortodoxă de Răsărit s-a întruchipat în persoana fatalului Patriarh Meletie Metaxakis, care, adoptând linia celor ce se scriu prin periodice și ziare, după bunul plac al fiecărui jurnalist, ”și satisfăcând dorințe păcătoase și pofte egoiste ale unor Biserici eterodoxe și servicii secrete”, care i-au satisfăcut ambiția oarbă și l-au ajutat să urce la demnitățile cele mai înalte ale Bisericilor locale, a convocat Congresul intitulat ”Panortodox”, în realitate însă antiortodox, de la Constantinopol, din mai 1923, la care între altele, s-a hotărât înlocuirea Calendarului Bisericesc Iulian cu cel Gregorian, ignorând toate interdicțiile în acest sens. Se referă și la celelalte hotărâri antiortodoxe ale Congresului, pe care le caracterizează drept inovații, și se întreabă: ”Ce drept a avut acest neavenit ca, fără părerea mitropoliților Tronului Ecumenic, să convoace un Congres Panortodox? Și pe baza cărei legi sau canon a hotărât întâi-stătătorul unei Biserici locale anularea hotărârii cu privire la Calendar și la Pascalie adoptate după căderea Constantinopolului, după cum menționează istoria bisericească, de toți Patriarhii Răsăritului, anume de distinșii Patriarhi Ieremia al II-lea al Constantinopolului, Meletios Pigas al Alexandriei, Ioachim al Antiohiei și Sofronie al Ierusalimului? Este permisă anularea hotărârii unui tribunal mai mare de către un tribunal mai mic? Un tribunal de primă instanță are dreptul, de pildă, să anuleze hotărârea Curții de Apel?”. Inovațiile lui Metaxakis i-au îndepărtat pe creștinii simpli de Biserică și au golit bisericile de la țară, dar au și dezbinat și împărțit Bisericile Autocefale Locale, care aveau între ele o unitate de invidiat în slăvirea și lăudarea lui Dumnezeu. Pentru prima oară în istorie, spune, am devenit cu toți martori ai unui jalnic eveniment, ca Biserica Ortodoxă a României să prăznuiască Paștele cu cinci Duminici mai devreme decât celelalte Biserici Ortodoxe în anul 1929. Și această încălcare a unității prăznuirii strălucitei Învieri a Domnului Biserica Română a plătit-o foarte scump, pentru că s-au rupt de ea în jur de 8 milioane de români, mai ales cei din Basarabia, care au prăznuit Paștele după vechea rânduială a Bisericii Ortodoxe[13].

Încă mai important este demersul la care a recurs Mitropolitul Casandriei, dimpreună cu mitropoliții Driinupolei și Dimitriadei. La Sinodul Bisericii Greciei care s-a întrunit pe 4 iulie 1929 a depus un denunț cu adevărat istoric și o propunere de reglementare a chestiunii calendaristice. În propunerea sa a pus niște condiții care, într-adevăr, dacă ar fi fost acceptate, ar fi fost evitate dezbinările și schismele. În cazul nerespectării acestor condiții, își exprimau protestul față de necanonicitatea celor întâmplate și își rezervau dreptul să le denunțe ”în fața marelui Sinod Panortodox care urma a fi convocat mai devreme sau mai târziu”. Vom reda în întregime acest text important în nota de subsol[14].

  1. c) Cuviosul Gheronda Gavriil Dionisiatul și Sfântul Munte

Pururea pomenitul Gheronda Gavriil Dionisiatul se referă elogios la modul în care Mitropolitul Casandriei, Irineu, a abordat reforma calendaristică și în eparhia sa, în Halkidiki, și față de aghioriții care îi cereau părerea. Scrie că ”problemele de credință se rezolvă și se reglează cu bunătate și printr-o lucrare de convingere, iar nu prin forță și stăpânire”. Și continuă: ”O dovadă importantă în acest sens este poziția Mitropoliei de Halkidiki față de chestiunea calendarului, în care, cu toate că este legată geografic de Sfântul Munte, totuși nu există stilism și, pe toată întinderea ei, doar 15 familii urmează vechiul calendar, în satul Nikitis, și acestea sunt deservite de un preot al mitropoliei și doar de un deceniu au obținut un preot paroh. Acest lucru însă se datorează Mitropolitului de atunci al Casandriei, pururea pomenitul Irineu care se bucura de o mare cinstire și o bună reputație în rândul clerului și al poporului acesteia, ca și printre monahii Aghioriți. Când a avut loc schimbarea, au alergat și s-au sfătuit cu el, atât cei din cele două mitropolii ale județului, cât și monahii metoacelor și îl întrebau «ce să facem, Înaltpreasfințite?» Le răspundea cu limba lui Pavel. «Nu am poruncă de la Dumnezeu în această privință, de vreme ce nu s-a făcut cum trebuia acest lucru și sunt cu sufletul împărțit. Teoretic sunt cu vechiul calendar, iar practic sunt cu cel nou, pe cel vechi îl respect ca unul ce este unit cu viața Bisericii de secole, dar nu îmi este îngăduit să nu fac ascultare de Biserică și voi urma noul calendar. Voi faceți cum vă luminează Dumnezeu, nu vă spun nimic altceva, decât că nu voi îngădui să vă despărțiți de mitropolia și de mitropolitul vostru». I-au spus că Sfântul Munte a declarat că nu va primi noul calendar. Și cu îndreptățire le-a spus: «Poziția Părinților o aprob ca fiind bună și cred că Biserica o va accepta, pentru că monahii trebuie să urmeze cu acrivie cele bisericești și vechea rânduială. Calendarul», le-a spus, «nu este dogmă, nici canon al Bisericii, ci este o chestiune care ține de rânduială, și de aceea voi urma hotărârea Bisericii». Apoi i-a convins pe toți și l-au urmat, așa cum am spus mai sus. Însă, când s-a întrunit plenul Sinodului în 1931, pentru a discuta problema calendaristică, s-a pus în fruntea celor care vroiau revenirea la calendarul vechi. Au votat și era cât pe ce să câștige: din 61 de arhierei, 28 au votat pentru revenirea la vechiul calendar, iar 33 pentru menținerea celui nou”.[15]

Gheronda Gavriil Dionisiatul nu omite să ne lămurească și poziția Sfâtului Munte față de schimbarea calendarului, despre care scrie următoarele: ”Potrivit acestora, Biserica a greșit, după părerea unor cercuri bisericești valide, pentru că a hotărât unilateral schimbarea calendarului și a rânduielii sărbătorilor, din pricina căreia ne aflăm astăzi dezbinați ortodocșii din punct de vedere bisericesc, spre sminteala credincioșilor mai evlavioși și spre luarea în râs din partea eterodocșilor. Sfântul Munte, credincios tradiției Bisericii, a dezaprobat această hotărâre și modificare unilaterală ca fiind fără precedent în rânduiala de veacuri a Bisericii noastre Ortodoxe și, cu respectul de rigoare, a declarat Patriarhiei Ecumenice că nu va pune în aplicare noul calendar și va stărui neclintit în rânduiala dintotdeauna a sărbătorilor și în calendarul iulian, fără să se rupă bisericește de Biserica Mamă, și și-a exprimat, cu cel mai mare respect, părerea și dorința ca, bine lucrând, să convoace un Sinod Panortodox pentru reglarea acestei probleme. Hotărârea aceasta au semnat-o și au acceptat-o cele 19 Sfinte Mănăstire, și numai Mănăstirea Vatoped a declarat că, făcând ascultare față de hotărârea Bisericii, a aplicat și va urma noul calendar. În privința acestui lucru, Sfânta Chinotită, judecând cu îngăduință această poziție a ei, și pentru a nu intra în conflict cu Biserica Mamă, a tolerat separarea Mănăstirii Vatoped, după cum a tolerat și atitudinea acesteia față de calendar, lăsând lucrurile la latitudinea dreptei cugetări și a iubirii de frați a Părinților acestei mănăstiri, [situație] care a durat 50 de ani, după care această respectabilă mănăstire a revenit la vechiul calendar, și astfel Sfântul Munte rămâne unit în vechea rânduială a Bisericii, fără însă a se rupe de aceasta, rugându-se Dumnezeului Ziditor să tămăduiască în timp ruptura aceasta și să se revină la vechea rânduială, încât cu o gură și cu o inimă să se slăvească preasfântul Lui nume de toți ortodocșii”[16].

  1. d) Sfântul Nicolae Velimirovici: ”Constantinopolul modern și antipatristic. Nu îl vom urma!”.

Același Cuvios Gheronda Gavriil Dionisiatul, una dintre marile personalități aghiorite ale secolului al XX-lea, ne relatează, ca martor ocular, cuvintele înțelepte și vrednice de luare aminte referitoare la calendar și la alte inovații ale Constantinopolului, pe care marele și prea învățatul ierarh sârb, acum recunoscut și ca Sfânt al Bisericii, Arhiepiscopul Ohridei, Nicolae Velimirovici, le-a rostit în cadrul ”Comisiei Pregătitoare a Sfintelor Biserici Ortodoxe”, care s-a întrunit în Sfântul Munte în 1930. Iată ce relatează Gheronda Gavriil: ”Eram pe atunci reprezentant din partea Sfintei Chinotite, când s-a întrunit la Sfânta Mănăstire Vatoped Congresul Interortodox pentru soluționarea a diferite probleme, între care și cea legată de calendar și, discutându-se această chestiune, a luat cuvântul reprezentantul Bisericii Serbiei, Nicolae, Arhiepiscopul Ohridei, o personalitate remarcabilă a Ortodoxiei, care a spus: «Preasfințiți Arhierei, în mod firesc mamele sunt mai conservatoare decât fiicele, însă în privința subiectului pe care îl judecăm, noi vedem că Biserica noastră Mamă procedează la hotărâri moderniste, ignorând Bisericile surori locale și, de aceea, declarăm cu amărăciune că nu vom urma drumul trasat de Biserica Mamă și vom stărui în cele ce ni s-au predat și am învățat de la Sfinții Părinți». La acestea, a dorit să răspundă ceva Mitropolitul de atunci al Kerkirei și ulterior Patriarh Ecumenic, Atenagora, dar l-a oprit Mitropolitul Iracliei, Filaret, care prezida ședința, declarând că subiectul se amână pentru un răstimp mai prielnic, întrucât de la Congres nostru lipsea Biserica Rusă. Și astfel, de atunci, cu toate că, potrivit regulamentului, subiectul este înscris spre soluționare pe toate ordinele de zi la congresele panortodoxe preliminarii care s-au întrunit, niciodată nu se discută, deoarece în cadrul lucrărilor premergătoare nu se întrezărește o soluție pozitivă și toată așteaptă soluția de la timpul care le rezolvă pe toate”[17].

 Din aceleași Acte ale ”Comisiei Preliminarii a Sfântului Munte” rezultă opinia negativă a Sfântului Nicolae al Ohridei despre ”Congresul Panortodox” din 1923 al lui Metaxakis, care, așa cum a spus Nicolae Velimirovici, a provocat ”un fel de schismă” și din care au decurs o mulțime de anomalii binecunoscute[18].

  1. e) Cuviosul Filothei Zervakos: ”Patriarhul mason Meletie Metaxakis l-a antrenat în acest demers pe Arhiepiscopul Hrisostom. Să revenim la vechiul calendar!”.

Referirea aceasta la reacțiile sănătoase față de schimbarea inutilă, unilaterală, antisinodală, ”pucistă”, a calendarului, care au fost foarte multe, o vom încheia cu câteva din cele ce spune despre calendar Cuviosul Filothei Zervakos, care, cu toate că ”prin iconomie” a urmat Noul Calendar, nu a încetat până la sfârșitul vieții sale să se lupte, să îi sfătuiască pe arhierei – de pildă, pe episcopul luptător și mărturisitor Augustin Kandiotis, și chiar și pe Arhiepiscopul Atenei Hrisostom al II-lea Hatzistavros, de a reveni la vechiul calendar, pentru că acest lucru i-a fost descoperit din cer, după rugăciune fierbinte, ca fiind soluția corectă. Cel din urmă i-a făgăduit că o va face, nu a mai reușit însă din pricina înlăturării lui de pe tronul arhiepiscopal al Atenei în mai 1967. Citind textele Cuviosului Filothei despre problema calendaristică, putem să facem următoarele constatători generale.

De la apariția problemei, care a fost creată de forțe străine de Biserică, până la sfârșitul vieții sale, Gheronda Filothei a păstrat o poziție consecventă și statornică având ca bază respectarea întocmai a canoanelor și a tradițiilor Bisericii. Schimbarea calendarului a fost, spunea Gheronda Filothei, o hotărâre greșită, care nu exprima în întregul ei și unanim părerea Bisericii, adică a tuturor Bisericilor Ortodoxe Autocefale întrunite  în sinod, ci unilateral și ”pucist” doar două biserici, Biserica Patriarhiei Ecumenice și Biserica Greciei. Hotărârea aceasta, fiind anticanonică, eronată, antisinodală și vătămătoare pentru unitatea Bisericii, trebuie neapărat îndreptată prin revenirea la Vechiul Calendar tradițional. Gheronda Filothei, vreme de mulți ani și, în ciuda presiunilor pe care le exercita asupra lui mitropolitul locului, continua să țină Vechiul Calendar la Mănăstirea Longovardei, așa cum a făcut și face până azi Sfântul Munte și multe Biserici Ortodoxe Autocefale. Se lupta și scria că trebuie să fie abordat urgent subiectul, pentru a fi evitată schisma. Când însă a constatat că nu mai exista vreo posibilitate de îndreptare, ci se consolida folosirea Noului Calendar, iar pe de altă parte unii aghioriți zeloți ultraconservatori și fanatici au ieșit în lume și deviat abordarea problemei, făcând din ea un subiect de credință și dogmă, dezaprobând și anatematizând în același timp Biserica oficială, pentru că, chipurile, s-a lipsit de dumnezeiescul har și nu ar mai avea Taine valide, Gheronda Filothei Zervakos și-a schimbat poziția, a acceptat prin iconomie Noul Calendar, care nu lezează dogmele, nici nu îi lipsește pe credincioși de dumnezeiescul har, însă a continuat să creadă și să scrie că această acceptare prin iconomie a Noului Calendar nu trebuie să se extindă, ci Biserica are datoria să revină la acrivia canonică prin întoarcerea la Vechiul Calendar bisericesc. Nădăjduia că acest lucru va avea loc curând și în această direcție lucru cu stăruință, recomandându-le și vechilor calendariști să nu acutizeze lucrurile prin poziții extremiste împotriva noilor calendariști. În scrierile sale se referă în mod repetat la patriarhul mason Meletie Metaxakis, pe care îl consideră ca fiind principalul responsabil pentru reforma calendaristică, fără însă a-l scuti de răspunderi pe Arhiepiscopul Hrisostom Papadopoulos al Atenei, care însă a venit la un moment dat să-l cerceteze pe Gheronda Filothei, vrând să se pocăiască și a aruncat răspunderea pe Metaxakis, spunând literal: ”Mai bine ar fi fost să nu-l fi cunoscut vreodată. Acest Metaxakis stricat m-a tras după el”. Într-o scrisoare a sa către Patriarhul Atenagora, Cuviosul Filothei scrie: ”Dezbinarea și schisma pe care le-a adus inovația necugetatp, lipsită de scop, inoportună și diavolească, adică introducerea calendarului gregorian (papistaș) de către predecesorul dumneavoastră mason, Meletie Metaxakis, cel care l-a atras după sine și pe Arhiepiscopul Atenei, Hrisostom Papadopoulos”[19].

  1. Toți se așteptau ca Sinodul viitor să resolve problema calendarului

Din scurta referire la trista istorie a reformei calendaristice rezultă că după marea vătămare produsă unității liturgice dintre Bisericile Ortodoxe autocefale și prin dezbinările și rupturile dintre credincioși, toți apreciau că această stare traumatică și bolnavă trebuia soluționată prin convocarea unui Sinod Panortodox sau Ecumenic. Chiar și numai pentru acest subiect, pentru această ”necesitatea urgentă”, era necesară și obligatorie convocarea Marelui Sinod Panortodox. Acest lucru l-au propus multe biserici locale și l-au recomandat Sfinții Bătrâni duhovnicești, sfătuindu-i pe credincioși să aibă răbdare, pentru că e vorba de o neorânduială și anomalie temporară, pe care urma să o tămăduiască Biserica.

Este semnificativ și vrednic de semnalat că vreme de 75 de ani de când durează procedura presinodală, adică de la ”Comisia Pregătitoare din Sfântul Munte” care s-a întrunit la Mănăstirea Vatoped în 1930, care a și întocmit o primă listă de subiecte, până acum două luni, până în ianuarie 2016, Calendarul și subiectul conex al Pascaliei se aflau pe ordinea de zi statornic și neschimbat, ca subiect principal și de bază, spre soluționare. În prima listă de subiecte mai largă a primei Conferințe Panortodoxe de la Rodos din 1961, subiectul apare la capitolul al III-lea, după cum urmează: ”Problema calendaristică. Studiu asupra problemei cu referire la hotărârea despre Pascalie a Sinodului I Ecumenic și la găsirea modului de restaurare a împreună-lucrării dintre Biserici în această privință”. A IV-a Conferință care s-a întrunit la Chambesy la Geneva în 1968 a limitat numărul de subiecte, dar nu s-a atins de problema calendarului, care apare cu același titlu pe care l-am pomenit și noi. Prima Comisie Interortodoxă Pregătitoare presinodală a Sfântului și Marelui Sinod, de la Chambesy, Geneva, din 1971, a făcut același lucru. În cele din urmă, în catalogul final al celor zece (10) subiecte pe care le-a propus Prima Conferință Panortodoxă Presinodală de la Geneva, din 1976, era cuprins și subiectul calendarului, cu titlul ”Chestiunea calendarului comun”.

  1. Prin intervenția papismului și al protestanților este abandonat subiectul calendarului. Noul subiect: Prăznuirea comună a Paștelui.

Între timp, participarea noastră la ”Consiliul Mondial al Bisericilor” și deschiderile ”unioniste” față de papism au încurajat aceste cercuri să le ceară ortodocșilor acordul pentru prăznuirea în comun a Paștelui într-o duminică fixă din aprilie. Noi, ortodocșii, ne-am păstrat unitatea cel puțin în prăznuirea Paștelui, chiar și după inovația calendaristică a lui Metaxakis; acum, ispititorul cel din afară, după ce ne-a dezbinat în privința tuturor marilor sărbători cu data fixă și întreține foarte bine această separare, dorește și alte schisme prin introducerea prăznuirii commune cu eterodocșii a Paștelui. La discuțiile cu papistașii și cu protestanții, noi, ortodocșii, nu am respins această nouă propunere schismatică antiortodoxă, doar am fost rezervați în a ne exprima acordul la congresele ecumeniste și la întâlnirile similar, temându-ne de noi schisme și neorânduieli, fără ca unii dintre demnitarii noștri supremi, ca patriarhul Bartolomeu, să înceteze să-și declare acordul și dorința de a se ajunge la prăznuirea în comun a Paștelui.

Această nouă pretenție și această nouă evoluție legată de prăznuirea Paștelui, potrivit vicleniei atotînțelepte a promotorilor acesteia, care se bazează pe principiul ”pretinde mai multe, ca să poți păstra măcar cele ce ai deja”, a făcut în așa fel încât marea problemă a reformei calendaristice din 1924 să treacă în plan secundar, dacă nu chiar aproape să fie uitată și să nu mai existe speranța și perspectiva ca Bisericile Ortodoxe autocefale să revină la unitatea liturgică, iar separarea credincioșilor în vechi calendariști și nou-calendariști să lezeze unitatea trupului bisericesc. Sfinții Părinți de la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea au refăcut unitatea prăznuirii Paștelui; ”Părinții” contemporani au rupt unitatea în toate celelalte praznice, și nu numai că nu fac nimic pentru a o restaura, ci în mod samavolnic întâi-stătătorii Bisericilor Ortodoxe, în ianuarie anul acesta, fără hotărârile sinodale ale ierarhilor lor, au scos subiectul calendarului și al Pascaliei de pe ordinea de zi – singurul care era cu adevărat urgent și necesar de soluționat.

De altfel, în această direcție era orientat și textul presinodal pe care l-a pregătit a II-a Conferință Panortodoxă Presinodală de la Geneva din 1982, pe care l-a acceptat fără să-l modifice ”Comisia Interortodoxă Specială”, constituită de întâi-stătătorii Bisericilor Ortodoxe în martie 2014, și textul a fost trimis ca atare Sfântului și Marelui Sinod, în care însă nu va ajunge niciodată, dat fiind că a fost respins de întâi-stătători.

În textul acesta, care adeverește aprecierile noastre și pe care îl redăm în întregime în nota de subsol, se dă pondere prăznuirii comune cu eterodocșii a Paștelui. Nu există nici un gând, nici o propunere, nici o apreciere despre vătămarea produsă de reforma calendaristică din 1924 și despre nevoie de tămăduire a acesteia. În esență, se consfințește demersul anticanonic al lui Meletie Metaxakis și al lui Hrisostom Papadopoulos, și sunt chemați la ascultare toți ”cei ce eventual cugetă contrar față de biserica lor canonică”[20].

  1. De ce a fost retrasă problema calendarului de pe ordinea de zi? Constantinopolul și Moscova nu au fost la înălțimea situațiilor. Nu au ridicat ”greutatea zilei”.

Atunci de ce a fost retras textul de pe ordinea de zi a Sfântului și Marelui Sinod? Explicațiilor persoanelor responsabile nu se pun de acord, însă dau posibilitatea unor aprecieri. Mitropolitul Pergamului, Ioan, președintele Comisiei Interortodoxe Speciale la ultimele două Conferințe Presinodale, în informarea pe care a făcut-o ierarhilor Patriarhiei Ecumenice vara trecută (28 august 2015) a spus în acest sens:  ”Acest subiect a preocupat a II-a Conferință Presinodală, după o lungă pregătire, care cuprindea schimburi de opinii și întâlniri ale unor astronomi specialiști, prin intermediul cărora s-a dovedit necesitatea de adaptare a modului de calculare a timpului sărbătoririi Paștelui și a fost exprimată propunerea despre examinarea posibilității unui interval de timp comun pentru prăznuirea Paștelui de către toți creștinii. Pe durata lucrărilor Comisiei Speciale, căreia i-a fost trimis spre redactare textul de către Întâi-stătători, reprezentanții Bisericilor Rusiei, Serbiei și Georgiei au formulat propunerea de a fi eliminat subiectul de pe ordinea de zi a Sinodului, ca unul care nu mai preocupă Biserica Ortodoxă, dar Patriarhia Ecumenică și celelalte delegații au apreciat că această chestiune trebuie să rămână deschisă, dat fiind faptul că, în special în diaspora, subiectul prăznuirii comune [cu eterodocșii] a Paștelui constituie o problemă pastorală, mai ales în cazurile de căsătorii mixte și, în general, datorită nevoii de conviețuire armonioasă între ortodocși. Astfel, textul celei de-a doua Conferințe Presinodale, fără a fi modificat de Comisie, este trimis ca atare Sfântului și Marelui Sinod”.

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, la ultima și decisiva Sinaxă a Întâi-stătătorilor de la Geneva, din ianuarie anul acesta, la comunicarea inaugurală (22 ianuarie 2016) a spus despre pe această temă următoarele: ”În timpul care a trecut și în ciuda hotărârilor luate prin unanimitate, unele Biserici și-au exprimat dorința sau chiar și revendicarea ca Sfântul și Marele Sinod să fie amânat, până când se vor discuta și, eventual vor fi acceptate în unanimitate, atât subiectele autocefaliei și al dipticelor, cât și textele celei de-a II-a Conferințe Panortodoxe Presinodale (1982) despre impedimentele la căsătorie și despre calendarul comun, care nu s-au bucurat de unanimitate în ce privește modificările propuse de Comisia specială menționată. Legat de ultimele două subiecte, nu putem decât să ne exprimăm surprinderea față de revendicarea de mai sus, dat fiind că hotărârea Sinaxei noastre dinn 2014 nu prevedea în nici un caz o revizuirea radicală a acestor texte, ci doar o simplă „redactare” a lor de către Comisia Specială, fapt pentru care pe bună dreptate, președintele comisiei nu a permis o revizuirea radicală a textelor, pentru că acest lucru ar fi constituit o încălcare sau o depășire a atribuțiilor acordate Comisiei de Sinaxa Întâi-stătătorilor. Revendicarea de revizuire a textelor menționate care a venit din partea unor Biserici va presupune în mod clar o nouă hotărâre unanimă a Sinaxei Întâi-stătătorilor, diferită de cea luată în anul 2014 cu privire la simpla redactare a textelor respective, redactare care, potrivit naturii ei, nu va putea atinge nucleul conținutului acestor texte”.

Din Comunicatul Departamentului de Relații Externe al Patriarhiei Moscovei (23 ianuarie 2016) suntem informați următoarele: ”Întâi-stătătorul Bisericii Ruse și-a exprimat convingerea că proiectul de text «Chestiunea Calendarului» are nevoie de revizuire și a subliniat că subiectul «stabilirii exacte a datei Paștelui» nu este de actualitate pentru Biserica Ortodoxă și nu poate conduce decât la confuzie în rândul celor mai mulți dintre credincioși”.

Din luările de poziții ale acestor trei persoane prin excelență responsabile, rezultă următoarele: Mitropolitul Pergamului, care în mod statornic susține linia Patriarhiei Ecumenice, insistă să se păstreze propunerea de ”prăznuire în comun a Paștelui de către toți creștinii”, dat fiind că în țările din diaspora acest lucru constituie o problemă pastorală, și în ciuda reacțiilor reprezentanților Bisericilor Rusiei, Serbiei și Georgiei,  care au propus să fie eliminat subiectul și să nu se discute, a reușit să îl treacă fără modificări și să îl trimită în Sinod. Dacă în cele din urmă acest text ar fi fost aprobat de Sinod, după cum am arătat deja, acest lucru ar fi constituit o recunoaștere oficială a reformei calendaristice a lui Metaxakis și o permanentizare a schismei calendaristie, dar ar fi și deschis perspective favorabile pentru stabilirea serbării în comun a Paștelui. Patriarhul Rusiei, Chiril, într-un mod mai diplomat, nu a cerut să fie retras textul, ci să se facă modificări. Se pare însă că modificările pe care le-a cerut răsturnau cele două elemente importante ale liniei Fanarului, la care am făcut referire, anume păstrarea Noului Calendar și serbarea împreună cu eterodocșii a Paștelui, așa că și Patriarhul Ecumenic a preferat să nu se discute subiectul, mai degrabă decât să sufere o înfrângere și să fie răsturnată politica ecumenistă a Constantinopolului. În orice caz, mai câștigată a fost Moscova, care deja se laudă credicioșilor ei că nu a lăsat să avanseze și să fie recunoscute reformele Calendarului și a Pascaliei. Este însă pierdută din vedere Biserica Ortodoxă în întregul ei, pentru că, iată!, nu mai are învățători și conducători a-toată-lumea, care să nu vadă îngust și să nu se gândească doar la turma lor și care să nu se orienteze după Apusul puternic și eretic, ci să privească universal și cu dragoste de frați la toți ortodocșii, să aibă în vedere combaterea ereziilor și a schismelor. Cine va reface și când anume unitatea liturgică dintre Bisericile Ortodoxe în prăznuirea Crăciunului, a Bobotezei, a praznicelor Maicii Domnului și ale Sfinților? Moscova nu este interesată de acest lucru? Dacă ar fi avut această perspectivă strict locală, neuniversală, Sinodul I Ecumenic nu ar fi soluționat nici erezia lui Arie, nici problema prăznuirii în comun a Paștelui.

Însă lucrul cel mai amar și mai dureros este că atât Constantinopolul, cât și Moscova, în ciuda diferențelor dintre ele asupra unor probleme particulare, înaintează în același gând și mână-n mână către acceptarea de către Marele Sinod a ereziei ecumenismului prin susținerea Dialogurilor Teologice și a textelor eretice, pe care aceștia le-au elaborat, și prin continuarea participării ortodocșilor la ”Consiliul Mondial al Bisericilor”, subminând și banalizând Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, Trupul Dumnezeiesc-Omenesc al lui Hristos, și prezentând-o în fapt ca o mică parte și completare a acestui potpuriu eretic care este Consiliul Mondial al Bisericilor. Există ceva similar în istoria Bisericii? Constatăm anticipat că, date fiind aceste premise și direcții, Marele Sinod nu va constitui o continuare a Sinoadelor precedente și va fi respins ca mincinos de către conștiința pliromei Bisericii.

Epilog

Schimbarea Calendarului, în 1924, de către Patriarhia Ecumenică și Biserica Greciei a fost o acțiune unilaterală și ”pucistă”, pentru că nu a avut loc printr-o hotărâre panortodoxă. A rupt unitatea liturgică dintre Bisericile Ortodoxe locale și a provocat schisme și dezbinări între credincioși.

Mulți au acceptat schimbarea ca fiind o soluție temporară ”după iconomie”, până când un Sinod Panortodox va soluționa problema și va reintroduce unitatea calendarului sărbătorilor, care vreme de 1600 de ani a fost netulburată în Biserică, de la Sinodul I Ecumenic până în 1924. La schimbare au colaborat și au pus umărul ”biserici” eterodoxe și servicii secrete prin intermediul Patriarhului mason Meletie Metaxakis.

”Sfântul și Marele Sinod” care urmează a se întruni constituia pentru toți o așteptare și era o obligație a liderilor bisericești să discute și să rezolve această problemă. Din păcate, pe parcursul îndelungatei proceduri presinodale, papistașii și protestanșii le-au pus înainte ortodocșilor un nou subiect, ”prăznuirea comună a Paștelui”, cu urmarea că interesul s-a îndreptat într-acolo și a fost atenuată discuția despre refacerea unității liturgice în prăznuirea sărbătorilor fixe, care a fost provocată fără motiv și fără nici o nevoie pastorală.

În ultima fază a Sinodului și fără hotărârea sinodală ale Bisericilor locale, subiectul calendarului a fost retras de pe ordinea de zi, cu toate că era subiectul prin excelență urgent și arzător. A fost retras, pentru că, pe de o parte, Moscova, care a urmat dintotdeauna Calendarul Iulian părintesc, nu a dorit legalizarea reformei calendaristice a lui Metaxakis și transferarea dezbinărilor și schismelor și în propria-i turmă, în timp ce Constantinopolul, indiferent față de ruperea unității pe care el însuși a provocat-o, continuă să susțină Noul Calendar și să fie de acord cu propunerea despre prăznuirea comună a Paștelui. Și, întrucât conducerile bisericești sunt de acord cu legalizarea panereziei Ecumenismului, care reprezintă un subiect mult mai grav decât Calendarul și Pascalia, au scos din mijloc ”cele ce îi despart”, pentru a privi la ”cele ce îi unesc”, după cum doresc serviciile secrete și centrele extrabisericești, ca să se provoace și alte schisme.

Sursa: http://epomeni-tois-agiois-patrasi.blogspot.gr/2016/03/23-03-2016_25.html

Traducere: Tatiana Petrache (G. O.)

Graiul Ortodox

[1] Ιωαννου Καρμιρη, Τὰ Δογματικὰ καὶ Συμβολικὰ Μνημεῖα τῆς Ὀρθοδόξου Καθολικῆς Ἐκκλησίας [Monumentele dogmatice și simbolice ale Bisericii Ortodoxe Sobornicești]volumul 2, Graz–Austria 19682, p. 1039 și Αντωνιου Παπαδοπουλου, Κείμενα Διορθοδόξων καὶ Διαχριστιανικῶν Σχέσεων [Texte ale Relațiilor Interortodoxe și Intercreștine]Ed. Οἶκος Ἀδελφῶν Κυριακίδη, Tesalonic 1991, p. 15.

[2] Αντωνιου Παπαδοπουλου, Idem, p. 38.

[3] Ibidem, p. 53.

[4] Ιωαννου Καρμιρη, idem, p. 1043. Αντωνιου Παπαδοπουλου, idem, p. 81. Pururea pomenitul monah aghiorit NIKODIMOS BILALIS, unul dintre cei mai buni cunoscători și cercetători ai subiectului Calendarului și Pascaliei apreciază diferit hotărârea Patriarhului Ioachim al III-lea într-un studiu al său cu titlul: ”Ecumenismul și schimbarea Calendarului”, din volumul Ecumenism. Geneză-Așteptări-Dezmințiri, Actele Congresului Științific Interortodox, Sala de Ceremonii a Universității Aristoteliene din Tesalonic, 23-25 septembrie 2004, Editura ”Theodromia”, Tesalonic 2008, vol. 2, p. 937.  Scrie: ”Astfel, Ioachim «îmbrăcat și întreg la minte» (Luca 8:35), ca unul ce era inițiat în ale diplomației fanariote, s-a repliat și a trimis o nouă epistolă enciclică în 1904, în care supralicitează faptul că nu poate avea loc schimbarea Calendarului și a Pascaliei! Fiind un diplomat experimentat, nu a făcut decât să amâne pentru altă dată abordarea subiectului Calendarului și a Pascaliei. Iată un fragment semnificativ din epistola sa din 1904: «… Cu privire la Calendarul nostru avem această părere: venerabilă și neclintită este Pascalia cea de veacuri consacrată, dar și adeverită prin practica neîntreruptă a Bisericii, așa încât nu este cu putință a introduce inovații în această privință… Considerăm că este precoce pentru momentul de față și cu totul de prisos, căci din punct de vedere bisericesc întru nimic nu suntem obligați să modificăm calendarul”. Cum să caracterizăm paragraful de mai sus? Ca un minunat elogiu al «venerabilului și neclintitului…» calendar și al Pascalie? Din păcate nu, de vreme ce în ultima parte cuprinde cuvintele «este precoce pentru momentul de față» sau în altă parte «nu e încă timpul». Cu alte cuvinte, e ca și cum ar spune: ”Așteptați puțin, până ce vor trece nefericiții ani 1920 și 1923-24, atunci sămânța mea va încolți și va deveni copac cu «ramuri mari…», care se vor «uni» cu cele ale papismului și protestantismului”.

[5] Protopresviteros THEODOROS ZISIS,  Ὅσιος Φιλόθεος Ζερβάκος ὡς ἀγωνιστὴς καὶ ὁμολογητὴς τῆς Ὀρθοδοξίας. Μὲ ἀναφορὲς στὴν ἐπικαιρότητα [Cuviosul Filothei Zervakosca luptător și mărturisitor al Ortodoxiei. Cu referiri la actualitate], Ed. «Ὀρθόδοξος Κυψέλη», Tesalonic 2014, pp. 80-101.

[6] Vezi Χριστοδουλου Παρασκευαϊδη, Mitropolit al Dimitriadei (ulterior Arhiepiscop al Atenei, Ἱστορικὴ καὶ κανονικὴ θεώρηση τοῦ Παλαιοημερολογιτικοῦ Ζητήματος κατά τε τὴν γένεσιν καὶ τὴν ἐξέλιξιν αὐτοῦ ἐν Ἑλλάδι [Considerație istorică și canonică a problemei vechi-calendariste, potrivit genezei și evoluției acesteia în Grecia], Atena 1982, p. 41.

[7] Actele și hotărârile Congresului Panortodox din Constantinopol (10 mai – 8 iunie 1923), Constantinopol, Tipografia Patriarhală, 1923, p. 6.

[8] Ibidem, pp. 13-14.

[9] Ibidem, p. 67.

[10] Întreaga epistolă în Γρηγ. Ευστρατιαδη,  πραγματικὴ ἀλήθεια περὶ τοῦ Ἐκκλησιαστικοῦ Ἡμερολογίου [Adevărul despre Calendarul Bisericesc], Atena 1924, reedidat de Sfânta Arhiepiscopie Creștinilor Ortodocși Autentici (G.O.H.) a Greciei, Atena 1977, pp. 29-33.

[11] Vezi ᾽Αρχιμ. Θεοκλητου Α. Στραγκα, Ἐκκλησίας Ἑλλάδος Ἱστορία [Istoria Bisericii Greciei]vol. 2, Atena 1970, pp. 1161-1162.

[12] Γρηγ. Ευστρατιαδη, Idem, pp. 185-186.

[13] Mitropolitul Casandrei, Irineu, Memoriu către Sfântul Sinod al Bisericii Greciei, întrunit pe 14 iunie 1929, Atena, Tipografia «Αὐγῆς», Ἀθαν. Παπασπύρου 1929.

[14] Vezi în Γρηγ. Ευστρατιαδη, Idem, pp. 201-203:

”După ce Preasfințiții Patriarhi ai Răsăritului, pe timpul lui Ieremia al II-lea Tranós, au dezaprobat într-un Mare Sinod Calendarul Gregorian și au invocat înfricoșătoare epitimii pentru orice schimbare a calendarului iulian și a Pascaliei, s-a căzut de acord că doar printr-un Sinod Local sau Ecumenic mai mare, prin legi și Sfinte Canoane, poate avea loc orice altă modificare cu privire la aceste chestiuni.

Potrivit acestora,

Nici una dintre Sfintele Biserici Ortodoxe Locale, fie se numește Patriarhia Ecumenică însăși, fie Biserica Autocefală a Greciei, fie altă Biserică locală, nu are dreptul ca în mod unilateral, desconsiderându-i pe Preasfințiții Patriarhi care astfel au rânduit în unanimitate, să încalce cu reacredință cele ce au fost hotărâte de către cele șapte Mari și Sfinte Sinoade Ecumenice cu privire la împreună-prăznuirea marilor praznice ale neprihănitei noastre credințe și la prăznuirea în aceeași zi de către toate Bisericile a Paștelui, spre pacea, bună starea, unitatea și consensul Sfintelor lui Dumnezeu Biserici. Cei ce încalcă hotărârile mai sus menționate, urmăresc ca printr-un cuvânt sau altul să introducă în Biserica Ortodoxă calendare și Pascalii schimbate, rupând în felul acesta unitatea, consensul și dragostea demne de invidie care domnesc de veacuri în Biserica lui Hristos cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească din părțile Răsăritului, și îi scandalizează pe fiii credincioși ai Bisericii, care cu dăruire și neprihănire a inimii s-au atașat de vechea rânduială bisericească ce respiră duhul Apostolilor, al Părinților și al ecumenicității.

Mitropoliții subsemnați ai Mitropoliilor Tronului Ecumenic din Țările Noi, unite administrativ cu mitropoliile Bisericii Autocefale a Greciei, aflându-ne puși în fața faptului împlinit și înțelegând că mărimea de suflet este o necesitatea în aceste momente, am acoperit greșelile Bisericii Mame cu dragoste fiască și cu respect, și am primit cele făcute în grabă și le-am acceptat cu promptitudine, până când se va întruni un Sinod mai mare și va regla aceste lucruri, în următoarele trei condiții:

1) Dacă întregul Sinod Elen întrunit azi, prin actul despre calendar propus spre semnare alaltăieri, marți, 2 iulie, va făgădui că începând de azi închide ușa inovațiilor în Biserica Ortodoxă Elenă.

2) Dacă, în virtutea grijii pastorale datorate, dorește să pună capăt oricărei prigoniri sau presiuni împotriva iubiților frați și fii ai noștri în Hristos, cei de un neam cu noi, care țin cu tărie și care păstrează cu fermitate calendarul iulian existent, care s-a aflat în uz în Sfânta noastră Biserică de la prima alcătuire a lui până azi, și

3) Dacă Sinodul întrunit hotărăște să lase pe seama înțelepciunii fraților episcopi locali iconomisirea și tămăduirea nevoilor religioase ale fiilor evlavioși ai Bisericii, ”pentru care a murit Hristos”, a căror conștiință a fost vătămată.

Altfel, protestând față de anticanonicitatea celor întâmplate, ne rezervăm dreptul de a denunța toate acestea în fața unui mare Sinod Panortodox care se va întruni, mai devreme sau mai târziu”.

[15] Ἀρχιμ. Γαβριηλ Διονυσιατης, «Τὸ Ἡμερολογιακὸν Ζήτημα ἐν τῇ Ἐκκλησίᾳ τῆς Ἑλλάδος» [”Chestiunea calendaristă în Biserica Greciei”], în Τὸ Ἡμερολογιακὸν Ζήτημα (Μικρὰ συμβολὴ εἰς τὴν ἐπίλυσίν του) [Chestiunea Calendaristă (Mică contribuție la soluționarea acesteia)], Ed. «Ὀρθοδόξου Τύπου», Atena 2004, pp. 18-19.

[16] Ibidem, pp. 20-21.

[17] Ibidem, pp. 19-20.

[18] Sesiunea a III-a (10 iunie 1930), Actele Comisiei Preliminarii a Sfintelor Biserici Ortodoxe, care s-a întrunit la Sfânta Mare Mănăstire Vatoped în Sfântul Munte (8-23 iunie 1930), Constantinopol în 1930, p. 69: ”După ce am avut experiența amară a celeilalte Conferințe, la care și Biserica noastră a avut reprezentanți, suntem nevoiți să ne exprimăm cu o crudă sinceritate. Se știe că hotărârile acelei întruniri, cu toate că nu au fost acceptate, au fost considerate ca hotărâri ale unui Sinod Ecumenic, și acest lucru a creat un fel de schismă. Din acest motiv am și cerut lămuriri, și de aceea am și fost trimis aici în spirit conservator”. Și la a doua sa luare de cuvânt: ”Preasfințitul Episcop al Ohridei, mulțumind, întreabă dacă nu cumva prezenta întrunire are vreo legătură cu Congresul Panortodox de la Constantinopol, și la răspunsul negativ a Mitropolitului care prezida sesiunea, mulțumește din nou călduros, justificându-și întrebarea prin temerea ca nu cumva anomaliile cunoscute tuturor ce au decurs din acest Congres, [să ia încă mai mare amploare prin prezenta Comisie]”. Vezi în acest sens Μοναχοῦ Σεραφειμ, «Ἡ Μασονία καὶ οἱ Πατριάρχες» [”Masoneria și Patriarhii”], Θεοδρομία 16 (2014) 524-525.

[19] Despre toate acestea și altele, vezi Πρωτοπρεσβύτερος Θεοδωροσ Ζησησ,  Ὅσιος Φιλόθεος Ζερβάκος, pp. 80-101.

[20] ”Referitor la subiectul Problema Calendarului. Studiu al problemei, cu referiri la hotărârea despre Pascalie a Sinodului I Ecumenic și despre găsirea unui mod de împreună-lucrare între Biserici în această chestiune, precum și despre subiectul prăznuirii în comun de către toți creștinii a Paștelui într-o duminică anume stabilită.

A II-a Conferință Panortodoxă Presinodală:

  1. A audiat lămuririle științifice ale profesorilor de astronomie cu privire la acest subiect și a recunoscut că, în vederea unei stabiliri mai exacte a datei Paștelui – totdeauna prima duminică de după luna plină de după echinocțiul de primăvară – pe baza acestor date științifice s-ar putea ajunge la soluționarea problemei.
  2. S-a căzut de acord, în urma examinării mai detaliate a chestiunii, asupra următoarelor puncte de o importanță capitală:
  1. că întreaga problematică, dincolo de exactitatea științifică, este una care ține de conștiință de sine eclesiologică a Ortodoxiei celei una și nedespărțite, a cărei unitate nu trebuie tulburată pentru nici un motiv și în nici un mod,
  2. că este un subiect care impune o evaluare responsabilă din partea Bisericii a îndatoririlor ei pastorale și a nevoilor pastorale corespunzătoare ale turmei acesteia,
  3. că, dată fiind articularea actuală a problemelor bisericești, poporul credincios al lui Dumnezeu nu este pregătit și nici suficient informat pentru a se confrunta și a accepta o schimbare în privința stabilirii datei Paștelui.
  1. A apreciat, pe baza tuturor acestora, că orice reconsiderare în sensul ajungerii la o mai mare exactitate în stabilirea datei Paștelui, stabilire pe baza căreia și avem, de altfel, prăznuirea comună de secole a Paștelui nostru, să fie lăsată pentru un răstimp mai favorabil, când va binevoi Dumnezeu.
  2. Consideră că este necesară și în viitor o informare pe cât se poate mai sistematică a turmei credincioșilor din cadrul fiecărei Biserici Ortodoxe locale, așa încât Ortodoxia, întru lărgimea minții și a inimii, să înainteze pe calea ajungerii la prăznuirea în comun, unitară, cu toți creștinii, a celei mai mari dintre sărbătorile creștinilor, cu acrivie, dar și cu credincioșie față de duhul și litera hotărârii Sinodului I Ecumenic. De altfel, această prăznuire comună a fost și intenția clară a acelui Sfânt Sinod I Ecumenic.
  3. Declară că problema calendarului și situațiile anormale create datorită acesteia nu trebuie să conducă la dezbinări, distanțări sau chiar schisme, și că cei ce eventual cugetă în contradicție cu Biserica lor canonică trebuie să adopte principiul consacrat de tradiție al ascultării față de Biserica lor canonică și să se reintegreze în aceasta prin comuniunea euharistică și având convingerea că ”sâmbăta a fost făcută pentru om, iar nu omul pentru sâmbătă” (Marcu 2:27).

Recunoaște pertinența eforturilor depuse de Secretariatul pentru pregătirea Sfântului și Marelui Sinod, având în vedere și utilitatea unei eventuale continuări viitoare a acestora”. Textul a fost preluat din: Mitropolitul Elveției damaschin, Πρὸς τὴν Ἁγίαν καὶ Μεγάλην Σύνοδον. Προβλήματα καὶ Προοπτικαί [Către Sfântul și Marele Sinod. Probleme și Perspective.]ed. Ἀποστολικῆς Διακονίας, Seria Prelegeri, Atena 1990, pp. 38-41.

Pr. Mihai Valica: Apel la rugăciune. Către toți preoții și enoriașii Bisericii Ortodoxe Române

9 comentarii


Pr. Mihai Valica:Pr. Mihai Valica

Apel la rugăciune.

Către toți preoții și enoriașii

Bisericii Ortodoxe Române

-Text primit prin poșta electronică a Graiului Ortodox.

Titlul ne aparține. –

      Dragii mei, cei ce veți citi aceste rânduri,

     Să ne păzească Bunul Dumnezeu de neamul acesta în veac, adică de cei ce doresc o Europă fără Dumnezeu. Nu e suficient că știm faptul, că Europa a căzut pe mâinile francmasonilor și a globaliștilor himeri, ci trebuie să ne rugăm personal, să ne scape de această primejdie reală. De aceea și preoții sunt datori, cu voce tare în cadrul Sfintelor Slujbe, în special la Sfânta Liturghie să se roage astfel:«Doamne Iisus Hristoase Dumnezeul nostru, primește jertfa aceasta (scoate o părticică la Proscomidie și o pune pe sfântul Disc, așa cum prevede Liturghierul la rugăciunea În vreme de orice nevoie și primejdie omenească) spre iertarea păcatelor tuturor popoarelor Tale și, cu milostivire, întoarce de la noi toată mânia Ta cea cu dreptate pornită asupra noastră, și degrabă, ca un bun, scoate-ne pe noi din toate necazurile și primejdiile ne împresoară (aici se sfârșește rugăciunea) însă, credincioșii în privat, iar preoții în public, să adauge: izbăvește-ne Doamne și de toată lucrarea diavolească a mondialismului ocult și francmasonic, de toată lucrarea luciferică a des-creștinării și islamizării lumii, și de toată lucrarea vrăjmașilor văzuți și nevăzuți. Amin.»
   Am propus, de ceva timp, acest adaus liturgic, la forurile competente, așa cum ne rugăm noi în Biserica noastră din Vatra Dornei, însă, tăcerea este mai sfântă spun unii. Așa că, propun celor ce sunt incluși pe aceste adrese de e-mail, să se roage în acest mod. Iar preoții să dea mai departe această propunere și să o rostească cu voce tare. E timpul să spunem cu voce tare, ceea ce știm: «Ceea ce vă grăiesc la întuneric, spuneți la lumină și ceea ce auziți la ureche, propovăduiți de pe case (Matei 10, 27)», ne spune Mântuitorul Hristos. A sosit această vreme. Cel ce tace va răspunde amarnic în fața lui Dumnezeu.
      Doar rugăciunea ne mai salvează, dacă o facem deschis și cu curaj hristic, altfel pierim de mâna celor ce ne fac masonizare, globalizare și relativizare în lume, care au pătruns deja, și în Biserică extrem de viclean, și se «vor reglementa» acestea, ca fiind firești, la noul sinod panortodox, cât de curând. 
     Acești panortodocși făcuți peste noapte, debitează reguli care des-bisericesc Biserica lui Hristos din interior. Să ne rugăm ca din lucrarea satanică a globalizării fără de Hristos, împotriva Lui Dumnezeu și a neamurilor, să rămână, prin harul și puterea lui Hristos, doar o gloabă neputincioasă, de care să râdă mulți,  și să înțeleagă toată lumea lui Antihrist, că, «Cu noi este Dumnezeu, înțelegeți neamuri și vă plecați, căci cu noi este Dumnezeu. Amin.»
     Vă urez, mai departe, un post cu folos și Bucuria Învierii lui Iisus Hristos să fie mereu cu voi cu toți!
     Cu binecuvântare și bucurie în Hristos Domnul și Mântuitorul nostru,
        Pr. prof. dr. Mihai VALICĂ
Graiul Ortodox

(Video și text) Vă mai aduceți aminte? Zece arhierei și două mii cinci sute de preoți, studenți și seminariști, monahi și credincioși au protestat la Cluj în 20 martie 1998. Catolicii au aruncat Impărtășania pe jos și i-au scos afara pe ortodocși din Biserica Schimbarea la Față. Începutul Ecumenismului în Romania

2 comentarii


(Video și text) Vă mai aduceți aminte? Zece arhierei și două  mii cinci sute de preoți, studenți și seminariști, monahi și credincioși au protestat la Cluj în 20 martie 1998. Catolicii au aruncat Impărtășania pe jos și i-au scos afara pe ortodocși din Biserica Schimbarea la Față. Începutul Ecumenismului în Romania

(Protestul. Partea I-a)

 Începutul ecumenismului în România. •Ce metode sau folosit. •Violență •La 20 martie 1998 a avut loc la Cluj-Napoca un eveniment fără precedent în istoria Bisericii Ortodoxe Române, UNIC CHIAR PENTRU ORTODOXIA UNIVERSALĂ, zece  arhierei și două mii cinci sute de preoți ortodocși ardeleni, profesori, studenți și seminariști, monahi și credincioși au protestat în ordine pășnică la Cluj împotriva greco-catolicilor care au aruncat Sfânta Împărtășanie pe jos (13 martie 1998) și iau scos afară din Biserica Schimbarea la Față. • Scopul acestui protest a fost deshiderea BOR către ecumenism. Vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România •Mitopolitul Bartolomeu al Clujului spune că: ”Ecumenismul este mai mult o politică decât o doctrină și o credință, și fiecare înțelege cum vrea.” •Sfântul Munte îl consideră pe Papă ereziarh,iar Vaticanul, un simplu stat, iar nu Biserică canonică. •Sfântul Paisie Aghioritul l-a învinuit pe Patriarhul Atenagora pentru lipsa dragostei fața de fii Ortodoxiei, fiindcă a ales să iubească o femeie modernă – biserica papistașă, în schimbul  Mamei noastre Ortodoxe care este modestă. Filounioniștii nu au ”nici miez, nici coajă duhovnicească”. Vorbesc despre unire, deși nu sunt uniți cu Dumnezeu, pentru că nu L-au iubit. Biserica Ortodoxă duce o lipsă  gravă de ierarhi și păstori cu duh patristic, ceea ce explică abaterea Patriarhilor de la credința ortodoxă. • Papa și ecumeniștii – Sfântul Nicodim Aghioritul spune despre papistași, în Pidalion, că sunt eretici foarte vechi și nebotezați (Erminie la Canonul 47 Apostolic).”Biserica” papistașă nu este Biserică. Nu are Taine. Hristos, pe planeta Pământ, a întemeiat o singură Biserică. Atunci când rostim Simbolul Credinței, ce mărturisim? Faptul că noi credem ”Întru Una Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică”. Nu a făurit Hristos mai multe Biserici. Papa nu este Biserică. Papistașii nu au Taine.

 În ceputul ecumenismului în România

Ce metode sau folosit.

Violență

« ”Ora 9,30. Senatorul (Pr.) Matei Boila face apel catre toti greco-catolicii, in principal catre cei tineri, cerindu-le sa ocupe biserica.”

” Ora 11,20. Pe o usa laterala patrund in biserica si ocupa naosul aproximativ 50 de tineri greco-catolici: semnalul razboiului. Greco-catolicii prezenti in biserica saluta interventia tinerilor cu aplauze si scandeaza: „Voi iesiti afara ! Voi iesiti afara !”.

” Ora 11,40. Icoana Maicii Domnului este rasturnata si un cretin fanatic danseaza urlind pe dinsa ca la concertele rock.„

” Ora 14,20. Obositi si insingerati, cu fetele tumefiate, ortodocsii parasesc biserica devastata insotiti de citiva greco-catolici. ”

” Ora 14,30.  Ziaristii unguri continua sa filmeze: in citeva ceasuri lumea intreaga va sti ca Romania este o tara in care se manifesta nu numai intoleranta etnica, ci si cea religioasa. Parintele Boila ride in pumni si spune ca a cistigat o batalie. Oamenii de pe margine il injura si il huiduie ca pe un tradator. Ziaristii maghiari filmeaza si asta. Pe celalalt trotuar elevii seminarului ortodox. Greco-catolicii fac semnul victoriei si le rid in nas.”

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului considera Politia – complice la incaierarea din Biserica „Schimbarea la fata”


”IPS Bartolomeu Anania: în spatele acestui conflict se afla prefectul judetului Cluj, Alexandru Farcas, greco-catolic militant si cumnat cu preotul senator Matei Boila. Agresiunea a fost dinainte pregatita, faza cu faza.

Arhiepiscopia Ortodoxa: In timpul slujbei, un grup de aproximativ 50 de greco-catolici s-au napustit spre mijlocul bisericii, imbrincind si rasturnind tot ce le sta in cale, inclusiv pe preotii slujitori si masa cu ofrandele Sfintului Maslu. (…). Incitati de preotul senator Matei Boila, agresorii au fortat usile imparatesti si au patruns in Sfintul Altar, profanindu-l, rasturnind totul de pe Sfinta Masa, inclusiv chivotul cu Sfintele Taine; Sfintul Agnet pregatit pentru Liturghia de seara a fost salvat, printre pumni…” »

Către ecumenism

Cu „binecuvintarea” presedintelui Constantinescu,

Vaticanul va arbitra conflictul dintre B.O.R. si greco-catolici

28.10.1998, Bucuresti,

Sfantul Sinod al B.O.R. face un pas major in disputele cu Biserica Greco-Catolica. In urma dezbaterilor si discutiilor avute in sedintele sale, Sfintul Sinod a solicitat joi seara o intrevedere cu presedintele Romaniei, Emil Constantinescu. Astfel s-a hotarit ca „pe linga dialogul local, B.O.R. propune si un dialog la nivel central intre cele doua biserici romanesti, cu posibilitatea de a invita un observator al Vaticanului„. S-a constituit o comisie centrala de dialog (printr-un scandal de proporții s-a urmărit reluarea dialogului cu catolicii în Consiliul Mondial al Bisericilor – CMB panerezia ecumenismului nt. G.O.), al carei prim-obiectiv este solutionarea litigiilor patrimoniale existente intre cele doua biserici. Ca presedinte al comisiei a fost ales IPS Bartolomeu, Arhiepiscop al Vadului Feleacului si Clujului. Propunerea i-a fost adusa la cunostinta IPS Mitropolit Lucian al B.U.R.U.R.

MOMEALA

Dupa un „razboi de cincizeci de ani”

Astazi incepe prima „CONFERINȚA DE PACE” dintre ortodocsi si greco-catolici

21.02.1998, Bucuresti,

Astazi la Palatul Patriarhal din Bucuresti incepe prima runda a dialogului dintre Biserica Ortodoxa Romana si Biserica Greco-Catolica. Este primul dialog de acest fel, din 1948 (…). O incercare de mediere a avut loc  si in anul 1990 (…).  De atunci, „razboiul patrimonial” a avut loc in parohii si prin schimburi de comunicate oficiale. Comisia B.O.R. este condusa de I.P.S. Daniel Mitropolitul Moldovei si Bucovinei avind in componenta pe I.P.S. Bartolomeu Anania Episcopul Vadului, Feleacului si Clujului, IPS Andrei, Arhiepiscop de Alba Iulia, P.S. Ioan episcopul Oradei, P.S. Iustinian episcop de Maramures, P.S. Timotei episcop de Arad, PS Visarion episcop vicar de Sibiu si PS Teofan Sinaitul episcop Vicar patriarhal. Comisia Bisericii Greco-Catolice este condusa de IPS Lucian Muresan mitropolit – Presedintele Conferintei Episcopale din Romania, PS George Gutiu, PS Florentin Crihalmeanu de la Cluj, PS Ioan Sisestean – de la Baia Mare, PS Mesian Alexandru de la Lugoj, PS Virgil Bercea de la Oradea. La aceasta runda de convorbiri lipseste observatorul din partea Vaticanului, urmind sa fie prezent la rundele urmatoare de convorbiri.

Tot materialul a fost preluat de pe www. greco-catolica. org

Ecumenism și dialog (internațional)

Intalnirea internationala
Oameni si religii

rug-pt-pace2

Intalnirile Internationale interreligioase au inceput in a doua jumatate a anilor ’80, din initiativa Comunitatii Sant’Egidio, cu scopul de a promova cunoasterea reciproca si dialogul intre religii din perspectiva pacii.

Comunitatea Sant’Egidio a continuat sa traiasca spiritul Zilei Mondiale de Rugaciune de la Assisi, organizata de Sanctitatea Sa Ioan Paul al II-lea in 1986, primind, la acea intalnire istorica, invitatia finala a Papei: „Sa continuam sa promovam mesajul Pacii si sa traim spiritul de la Assisi”.
De atunci, printr-o retea de prietenii intre reprezentantii diferitelor credinte si culturi din mai mult de 60 de tari, Comunitatea a inceput un pelerinaj al Pacii, care s-a oprit, an dupa an, in diferite orase din Europa e Mediterana.
Celor doua intalniri de la Roma (1987 si 1988) le-a urmat intalnirea de la Varsovia, cu titlul ” War never again „, in septembrie 1989, cu ocazia implinirii a cincizeci de ani de la inceputul celui de-al doilea razboi mondial. Apoi au fost intalnirile de la Bari, Malta si, in 1992, cea de la Bruxelles „Europa, religiile, pacea”, pe tema unitatii europene si a raporturilor cu Sudul lumii. 

In 1993 pelerinajul s-a oprit la Milano si, in anii urmatori, la Assisi si apoi la Florenta.
O intalnire particulara a avut loc la Ierusalim in 1995, in inima Orasului Sfant, cu tema „Impreuna la Ierusalim: evrei, crestini si musulmani”.
Dupa congresul de la Roma si cel de la Padova-Venezia, in 1998 a avut loc Intalnirea exceptionala de la Bucuresti „Pacea este numele lui Dumnezeu: Dumnezeu, omul, popoarele”, pentru prima data organizata de Comunitate impreuna cu Biserica Ortodoxa din Romania.
Prezenta a numerosi patriarhi ortodoxi si cardinali, dar mai ales noul climat de dialog a deschis drumul pentru prima vizita a Papei intr-o tara ortodoxa. Vizita a avut loc la Bucuresti la cateva luni dupa rugaciunea pentru pace.
Ioan Paul al II-lea in mesajul sau trimis cu ocazia celei de-a XIV-a Intalniri pentru pace organizata de Comunitate la Lisabona, spunea: „As vrea sa multumesc in mod special Comunitatii Sant’Egidio pentru entuziasmul si curajul spiritual cu care a stiut sa primeasca mesajul de la Assisi, ducandu-l prin organizarea intalnirilor intre oameni de religii diferite in atatea locuri din lume „. 

In acest an, primul al noului secol, Intalnirea Internationala pentru Pace a avut loc pe malurile Mediteranei. Barcelona, cu o lunga traditie in istorie in coabitarea celor trei mari religii abramitice, dar in acelasi timp deschisa spre noul secol datorita marii sale capacitati de reinnoire, a fost pentru trei zile capitala pacii si simbolul noii realitati europene.
Papa scria in „Noul mileniu care incepe”: „… ni se pune in fata marea provocare a dialogului interreligios, dialog in care noul secol ne va vedea inca implicati (..) Dialogul trebuie sa continue”.
Pentru a intari in limbi si traditii religioase diferite forta pacifica a dialogului, de pe 2 pe 4 septembrie la Barcelona, cu ocazia celei de-a 15 aniversari a Zilei de la Assisi, a avut loc Intalnirea: „Frontierele dialogului: religiile si civilizatiile in noul secol”.

Sensibilizarea Românilor Ortodocși

Intalnirea Internationala Oameni si Religii
Pacea este numele lui Dumnezeu.
Dumnezeu, Omul, Popoarele
Bucuresti – 1998


Ceremonia finala
Bucuresti – 1 septembrie 1998

Intr-o perioada de mare dificultate pentru dialogul ecumenic s-a realizat la Bucuresti de pe 30 august pe 1 septembrie ceea ce presa a definit ca „cea mai mare intalnire ecumenica de la sfarsitul secolului”. Este vorba despre cea de-a XII intalnire „Oameni si religii”, promovata de Comunitatea Sant’Egidio, avand ca punct de pornire intalnirea profetica de la Assisi din 1986, dorita de papa Ioan Paul al II-lea.

De atunci, Comunitatea a continuat sa adune reprezentantii tuturor marilor religii pentru a se ruga si a lucra impreuna pentru pace. La Bucuresti manifestarea a avut un puternic caracter ecumenic: pentru prima oara o intalnire de acest fel, organizata de o Comunitate catolica, s-a realizat intr-o tara ortodoxa, in stransa colaborare cu Patriarhatul si Presedintia Republicii.


Patriarhul Teoctist 
intervine in cadrul litughiei latine

Bucurestiul, bisericile sale, poporul i-au primit cu bucurie si emotii pe pelerinii pacii. Prezenta reprezentantilor tuturor Bisericilor ortodoxe (in multe cazuri patriarhi si primati), cu exceptia celei din Athena, alaturi de cea a exponentilor bisericilor orientale, a fost foarte semnificativa. Primul mare gest de reconciliere a avut loc cand patriarhul roman ortodox Teoctis a trecut poarta catedralei catolice Sf. Iosif si a participat la liturghia latina.

Un mitropolit ortodox a fost prezent apoi la liturghia greco-catolica, in timp ce cei 7 cardinali prezenti alaturi de un grup de episcopi catolici au asistat la liturghia ortodoxa celebrata de patriarhi si primati. Emotia credinciosilor si a Bisericilor marturisea in acelasi timp amintirea suferintelor cat si sfasitul dusmaniei. Andrea Riccardi, fondatorul Comunitatii Sant’Egidio, in discursul sau concluziv, reflectand asupra acestor gesturi istorice, a evocat imaginea biblica a intalnirii dintre Iosif si fratii sai: „Eu sunt Iosif, fratele vostru!” Sunt acestea cuvintele unui frate care se lasa recunoscut de ceilalti care primesc gesturile de reconciliere intre romani si intre crestini, care au avut loc in acele zile la Bucuresti.


Rugaciunea in timpul 
liturghiei ortodoxe

Liturghiile au fost urmate de trei zile de congres in care au fost abordate multe probleme si rani ale omenirii. S-a vorbit despre drepturile omului, despre campania pentru abolirea pedepsei cu moartea, despre conflictele din Mediterana, despre fundamentalism, despre Orientul mijlociu: asupra acestor si altor teme s-au oprit numerosii participanti la intalnire printre care presedintele Crucii Rosii, Cornelio Sommaruga, secretarul general al Amnesty International, Pierre Sanθ, Sister Helen Prejean, sora care a inspirat filmul „Dead Man Walking”, un film impotriva pedepsei cu moartea, foarte multi lideri religiosi crestini, musulmani, evrei, buddisti, hinduisti … 


Patriarhul Teoctist il intalneste
pe profesorul Andrea Riccardi

Sursa: www.santegidio.org

Mitropolitul Bartolomeu:

“Nu particip la rugăciunea comună pentru unitatea bisericii”

Dialog da. Dar nu  rugăciuni în comun. De ce?

bartolomeu-al-clujuluit[1]“… De aceea noi ne numim ortodocși, adică dreptmăritori. Cu alte cuvinte, în credința noastră îl preamărim pe Dumnezeu pe calea cea mai dreaptă cu putință. Aș vrea însă să adaug , fiindcă prea se vorbește mult și alandala în vremea noastră despre ecumenism care este altceva decât ecumenicitate. Ecumenicitatea înseamnă universalitatea lui Dumnezeu pe acest pământ.

Ecumenismul este mai mult o politică decât o doctrină și o credință, și fiecare înțelege cum vrea. Cel mai mulți îl înțeleg greșit. Ei cred că este un fel de hora unirii: hai să ne unim toți cu toate credințele, toate confesiunile, toate religiile, să dăm mână cu mână și să fim veseli și sănătoși! Nu este așa! Ecumenismul înseamnă că fiecare credință, fiecare confesiune creștină, fiecare religie să-și păstreze identitatea proprie. Ecumenismul este un dialog între două sau mai multe identități. Altfel dialogul nu poate exista atunci cand exista confuzie. Poate fi unitate în diversitate dar nu poate fi unitate în confuzie. Cei mai mulți ecumeniști de astăzi sunt din cei care cultivă confuzia. Slujesc împreună cu unii, cu alții, se roaga împreună cu alții…

Eu am facut o declaratie pe inima mea, publică. Nu am participat, de cativa ani de zile nu particip, la asa-zisa “rugăciune comună pentru unitatea bisericii. Și de ce? Am explicat, e foarte simplu: toți dorim refacerea unitătii bisericești, fiindcă împărțirea creștinismului este camașa sfâșiată a lui Hristos. Toți o dorim. Numai că o gândim în mod diferit. Le spuneam fratilor catolici: voi gânditi refacerea unității Bisericii în jurul papei, iar noi o gândim în jurul sinodalității, a sobornicității… Protestanții o gândesc în felul lor. Și de îndată ce o gândim diferit, oare de ce să nu fim cinstiți față de Dumnezeu, fată de noi inșine si față de cei care ne ascultă? Se roaga fiecare acasă la el. Și noi ne rugăm. Vezi la Liturghie: “unitatea credinței sț împărtășirea Sfântului Duh cerând… și pentru unirea tuturor”. Dar ne rugăm în credința noastră, respectând-o pe a altora.

Acesta este ecumenismul: dialog între confesiuni și între religii, fiecare păstrându-și identitatea și respectând-o pe a celorlalți, fie ca sunt creștini, mozaici sau musulmani (budiști, șintoiști, hinduiști, agnostici, animiși, sichiști, spiritști, neo păgânii, scientologi, juchei, etc. nt. G.O.). N-are importanță.

Iar dialogul ne poate intalni cu cei de alte confesiuni in acte de caritate, fiindca iubirea fata de aproapele nu cunoaste confesiuni sau religii. Iata, noi, Arhiepiscopia Clujului, suntem de 14 ani in parteneriat ecumenic cu Biserica Lutherana din Germania, de la Stuttgart. 14 ani neintrerupt. Vin si in catedrala la noi sa se roage, mergem si noi la ei. Am facut programe sociale impreuna, am construit impreuna si cu alti protestanti o casa de batrani nou nouta la Turda, un centru comunitar pentru tineret, o tabara de copii la munte. Impreuna. Noi cu ce am putut, ei cu ce au putut. Ne intalnim in actele de filantropie, de facere de bine, aici nu avem hotare. Dar de rugat se roaga fiecare in legea lui, in credinta lui, in limba lui.

Repet, putem sa ramanem ortodocsi fara sa relativizam credinta noastra ortodoxa, pentru ca ecumenismul rau inteles duce la relativizare: Apai tot un Dumnezeu e pentru toti!“. Ei, nu-i asa. Dumnezeu adevarat este acela in care crezi tu [adresarea este catre credinciosul ortodox din Biserica, fireste – nota noastra]!

Am facut aceasta paranteza ca sa lamuresc o problema foarte la moda, o vedem si prin ziare si prin reviste si la care raspunsurile sunt foarte simple: ramanem ortodocsi in credinta noastra asa cum ne-au lasat-o Mantuitorul Hristos si Sfantii Apostoli si Sfintii Parinti, in acelasi timp respectand-o pe a altora. Si dialogand cu ei atunci cand este vorba de dialog.

De ce as face un secret, am avut litigii si inca mai avem unele litigii juridice cu fratii nostri greco-catolici, o treaba foarte grea; dar incetul cu incetul lucrurile s-au calmat si trebuie sa va spun ca unul dintre primii care m-au vizitat in spital dupa accidentul meu de acum un an si ceva cu piciorul, a fost Prea Sfintitul Episcop Florentin Crihalmeanu, al greco-catolicilor din Cluj, impreuna cu vicarul sau. Eu eram in pat, cu piciorul atarnat de greutati, si mi-a sunat telefonul mobil pe care il aveam la mine. “Sunt episcopul Florentin, am vrea sa venim sa va vedem, mai sunt cu cineva, cum putem intra?” Directia spitalului luase masuri sa se incuie usile ca sa nu patrunda ziaristii. “Pai uite, sa-mi spuneti cand anume veniti, Presfintite, ziua si ora, ca sa spun la directie”. “Pai suntem aici in fata usii.” Si am dat un semnal si au venit sa-mi ureze insanatosire. Iar in fiecare an Prea Sfintitul Florentin vine cu colindul, cu o echipa de seminaristi sa ma colinde. Ma colinda, ne imbratisam… Acesta e dialogul. Fiecare isi pastreaza credinta lui, biserica lui, randuielile lui, nu se amesteca unii cu altii dar o relatie asa este corecta si asa este cu adevarat crestineasca.

Revenind deci, credinta sa fie curata, adevarata, puternica. Sa crezi tu in credinta ta. Si respecti pe celalalt si pentru altceva. Chiar daca nu esti convins ca credinta lui este cea adevarata-adevarata trebuie sa admiti ca el, in credinta lui, este cinstit, de buna credinta, ca nu este un farseur; ca musulmanul care la ora fixa isi pune covorul pe iarba, se intoarce cu fata spre Mecca si spune rugaciunea lui scrisa in Coran, e de buna credinta, nu o face de ochii lumii, nu ca sa fie televizat. Ci o face convins fiind ca Allah il aude si-l ajuta. Este foarte important acest lucru: sa admiti buna credinta a celui de alta credinta”.

Sursa : Predica IPS Bartolomeu Anania de la Duminica a 17-a după Rusalii ( a cananeencii), 10 februarie 2008

Dialog da. Dar nu  rugăciuni în comun. De ce?

pentru că:

arhim[1]Ecumeniştii au redactat deja o „rugăciune” ecumenică care mulţumeşte toate dogmele şi religiile. Rugăciunea aceasta face referire de 5-6 ori la cuvântul «Dumnezeu», însă nici măcar o singură dată la numele Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Însă acest «Dumnezeu» al unei panreligii întinse peste toată lumea, la care se face referire,  cine ar putea  fi, atâta timp cât Hristos este exclus?

În concluzie, toate credinţele şi religiile, monoteiste sau idolatre, în care intră: ortodoxia, papismul, protestantismul, islamismul, budismul, hinduismul şamd. sunt vizate de ecumenism, prin intermediu planului MRA (primul pas al planului MRA a fost încercarea unirii ortodoxiei cu papismul, pentru a merge apoi la unirea cu protestanţii şi în final cu cei de alte religii. Cei care au acceptat cu bucurie planul MRA şi s-au dovedit campioni în promovarea lui au fost papistaşii pentru a se uni într-o religie unică p.61). În ce va ajunge atunci să creadă omul unei astfel de religii? Narcotizat de toată această confuzie îşi va direcţiona credinţa doar spre interesul material, pentru ca în final închinarea ce ar trebui adusă Lui Dumnezeu să fie înlocuită cu cea adusă satanei.

Ecumenismul nu ar avea vreo șansă dacă ar fi prezentat oficial ca plan al masoneriei. De aceea, masonii se străduiesc să acapareze conducători din diverse confesiuni și religii, pentru ca ei înșiși să hotărescă unirea. Iar pentru ca unirea să fie posibilă, este necesară mai întâi o uniformizare dogmatică (n. ed.).  p. 67.

Poate părea incredibil dar cele pe care le vom relata sunt cu adevărat de necrezut pentru nişte oameni normali. Masonii ajung să adreseze rugăciuni tocmai Satanei, care au un caracter înfricoşător, blasfemiator şi potrivnic Lui Dumnezeu. Am preluat-o din faimoasa carte a lui Leo Taxil «Tainele masonilor» (pag. 374-375) şi o inserăm aici cu teamă şi oroare. O facem însă pentru a-i ajuta pe cititori să înţeleagă că satanismul masoneriei este o realitate şi că tocmai ea, masoneria, este cea care joacă un rol important în ecumenism şi în unirea Bisericilor.

Iată o astfel de „rugăciune” :

«Vino, Lucifere, vino. Tu, pe care preoţii te-au clevetit. Tu, cel condamnat de împăraţi. Vino, vino să te îmbrăţişăm, să te strângem în braţele noastre!… Numai prin tine se pot explica toate din univers. Fără lucrarea ta, O Satan, universul ar fi fără de înţeles. Tu singur dai viaţă, tu singur pui în mişcare tot ce se face, tu dai nobleţe bogăţiei vulgare. Tu pecetluieşti virtutea. Al tău este începutul. Al tău este tronul. Iar tu Adonai (SS este adevăratul dumnezeu), Dumnezeu Hrăpăreţ, Dumnezeu nedrept, te renegăm!… Tu urăşti ştiinţa, noi însă am dobândit-o spre pizma ta. Tu urăşti fericirea însă noi prin ştiinţă o vom dobândi spre necazul tău. Fiecare progres al nostru este un triumf sub care va fi zdrobită la pământ dumnezeirea ta. Duh mincinos şi înşelător, împărăţia ta a luat sfârşit. Să ceri de acum victime din rândul animalelor. Eşti deja detronat şi zdrobit. Numele tău care până de curând, era în gura înţeleptului, al judecătorului ce împărţea dreptatea, şi era puterea celui ce conducea, speranţa săracului, limanul celui vinovat ce se pocăia… Ei! Acest nume de nerostit de acum încolo va fi batjocură şi blestem pentru om, se va şterge cu totul şi se va uita. Va rămâne sinonim ipocriziei, minciunii, identificat cu superstiţia, cu tirania, cu ticăloşia… Atâta timp cât umanitatea îşi va pleca genunchiul în faţa jertfelor tale monstruoase, O Adonai, ea va fi roaba împăraţilor şi preoţilor, va suferi şi va decade… Cât timp umanitatea va jura pe numele tău mizerabil, călcarea jurământului va fi temelia societăţii. Dispari călăule al raţiunii noastre, fantomă a conştiinţei noastre…»

Iar mai jos Leo Taxil vorbeşte de masonii de gradul 32:

«Care îngenunchează în faţa lui  Bathomet (statuia satanei n.n.) ce stă aşezat pe altar, iar atunci când conducerea superioară a masoneriei reuşeşte să pună la dispoziţie sfânta ostie (împărtăşania papistaşă), o profanează şi o jertfeşte satanei, străpungându-o cu un pumnal în mijlocul unor ţipete sălbatice. «Nekam Adonai!…».

Şi adaugă Leo Taxil:

«Marele Arhitect în care masoneria crede este Satana însuşi»

Poză—bathomet pag 79—Statuie cu cap şi picioare de ţap, reprezentându-l pe Satana, având înscrisă pe frunte pentalfa, în faţa cărui de închină masonii de gradul 32. După cum de poate vedea este vorba de o imagine oribilă, înfricoşătoare şi cât se poate de morbidă…

Numele acestei fiare poate că provine de la cuvintele greceşti vafi şi bitis, care înseamnă botez şi înţelepciune sau este o alterare a cuvântului Mahomé (Mahomed), fiind datorat influenţei saracinilor mahomedani asupra masonilor naiţi (de la locurile sfînte) din evul mediu…

Aceşti duşmani neîmpăcaţi ai lui Hristos sunt aşadar direct interesaţi şi implicaţi în acţiunea de unire a Bisericilor.

Vezi cititorule cine sunt care se ascund în spatele ecumenismului şi sunt interesaţi de unirea Bisericilor? Duşmanii declaraţi ai Lui Hristos.

Sunt interesaţi de tot acest proces pentru că ecumenismul nu este la modul simplu un plan de unire, ci unul de nimicire, este o cursă înfricoşătoare a morţii.(p.46)

A patra Adunare a Consiliului Mondial al Bisericilor (CMB), … , a avut loc la Upsala în 1968. (…) Au participat la ea 140 de reprezentanţi de la toate Bisericile locale.

Deschiderea conferinţei a fost ca un adevărat şoc electric pentru ortodocşi întrucât organizatorii au ţinut să fie citită o rugăciune ecumenistă care spunea:

«O Dumnezeule Tată, Tu poţi să le faci pe toate noi. Ne încredinţăm Ţie. Ajută-ne ca să trăim pentru alţii, căci şi dragostea Ta se întinde peste toţi oamenii. Să căutăm şi să cercetăm adevărul pe care nu l-am cunoscut…»!!!

Reprezentanţii Bisericilor ortodoxe trebuie să fi simţit groază şi cutremur în momentul acela. S-ar fi cuvenit să strige cu glas puternic şi să-l mărturisească pe Hristos, ridicându-se în picioare şi zicând:

– Faceţi o greşeală domnilor ecumenişti. Rugăciunea voastră este pentru noi o blasfemie. Noi am cunoscut deja Adevărul. Adevărată şi vie ne este credinţa. Adevărul este însuşi Hristos. «Eu sunt calea, Adevărul şi viaţa». Ce adevăr să mai căutăm?… Voi, ceilalţi trebuie să căutaţi şi să cercetaţi…

Din păcate, însă, nicio voce de protest nu s-a auzit, nici un reprezentant ortodox n-a părăsit sala în momentul acela înfricoşător de trădare groaznică.

Din fericire, Biserica Greciei n-a participat la această conferinţă trădătoare, chiar dacă n-a făcut-o neapărat din motive de credinţă. Cu toate acestea, însistăm ca Biserica Greciei să iasă cât de repede din CMB, din această organizaţie paneretică.

Prin aceste adunări care au avut loc ni s-a descoperit deja că ecumenismul nu urmărește să facă cunoscut Adevărul, ci urmărește confuzia și  distrugerea credinţei ortodoxe.

Din toate declaraţiile ecumeniştilor de la cele patru Adunări generale reiese clar că se urmăreşte un anumit plan şi se tinde către un scop mai înainte stabilit. Puterile întunericului, consecvente acestui plan, avansează tot mai mult pentru a dezarticula creştinismul, fapt pentru care atacă din răsputeri dogma Bisericii Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească. Acestea sunt deja fapte oficiale, confirmate de declaraţiile blasfematoare pe care ecumeniştii înşişi le-au făcut în cadrul Adunărilor CMB.

Încă de la prima Adunare de la Amsterdam, ecumeniştii şi-au concentrat eforturile pentru alterarea, desfiinţarea dogmei Bisericii Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească.

Primul vorbitor al acestei întruniri, Gustav Ollen, după ce la început a dat impresia că este întru-totul ortodox, şi-a arătat adevăratul chip mai pe urmă, când a afirmat:

«Biserica (cea adevărată) este sinteza tuturor bisericilor» şi «că toţi creştinii sunt membrii acestei Biserici»

În acest fel şi-ar fi dorit Ollen să fie Biserica, nu Una, ci o sinteză, unită fiind cu toate înşelăciunile.

Un alt profesor Klarens Kreig, pe parcursul discursului său, a explicat auditoriului ce trebuie înţeles prin termenul catholic, echivalându-l cu întreg, integral.

Conform acestui înţeles, crezul sau simbolul nostru de credinţă va fi rostit astfel : «Cred într-una sfântă, integrală (integratoare) şi apostolească Biserică»

Iar în ce priveşte harismele Sfântului Duh, profesorul le vede ca «deviaţie/abatere» (de la normal, părând, probabil, prea restrictive), «ori, zice el, în Biserică trebuie să existe o mare varietate de expresie».

La această primă Adunare ecumenică a CMB a vorbit şi profesorul ecumenist Ioan Grek, care a lovit în dogma Bisericii Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească. El a atacat cu o şi mai mare ascuţime, decât predecesorii, termenii de credinţă ai Bisericii Lui Hristos. S-a referit la Biserică ca la «Marea Biserică», care în concepţia lui «îi cuprinde pe toţi creştinii indiferent de convingere sau mărturisire». Cu alte cuvinte, «Biserica» ecumenistului Grek este un mozaic, un amestec de erezii, adevăruri, minciuni şi înşelări. Este acea «Biserică» care îi acceptă pe toţi din toate confesiunile.

Crezi în adevăr? Eşti acceptat. Crezi în minciună? Iarăşi eşti acceptat. Eşti creştin ortodox? Găseşti şi tu acolo adăpost. Eşti eretic? «Marea Biserică» te primeşte, nu este respins nimeni.

Toţi sunt chemaţi, la grămadă, fără să-i pese cuiva de Adevăr, pentru că în acest amestec, care se urmăreşte intenţionat, Adevărul dispare, se estompează. Se încearcă, de fapt, nu ca cei înşelaţi să găsească Adevărul, ci să-l piardă şi aceia care îl posedă, adică cei care mai cred într-o Biserică Sfântă, Sobornicească şi Apostolescă. (pp.83,84, 85)

Ne punem aşadar întrebarea, cui se roagă împreună episcopul catolic dr. Iosif Stibfle, rabinul Heidelbergului, dr. Nathan Levinson şi pastorul evanghelic prof. V. Dadiné? Care este oare dumnezeul pe care îl invocă fiecare în acest moment?

Pentru creştini Dumnezeu este numai unul: Cel care se descoperă în Treime. Evreii, după cum se ştie, nici pe Iisus Hristos nu-L acceptă ca Dumnezeu şi nici pe Duhul Sfânt. Din Sfânta Treime mai rămâne Dumnezeul Tatăl. Poate că-L acceptă pe Acesta? Răspunsul nu poate fi decât unul: Nici pe El nu-L recunosc cu adevărat pentru că refuză tocmai  Sfânta Treime în care cred creştinii. «Fundamentul monotelist» pe care se bazează dialogul ecumeniştilor cade, întrucât pentru noi creştinii Dumnezeul-Tatăl este Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos pe care evreii nu-L cunosc şi de care nu vor să ştie. Pentru ei Dumnezeul Vechiului Testament nu are nicio legătură cu Iisus Hristos, Mântuitorul nostru.

Arhimandritul Haralambos Vasilopulos fondatorul Uniunii Grecilor Ortodocși de Pretutindeni și al  săptămânalului Ortodoxos Typos (28 octombrie 1971) Sursa: Ecumenismul fără mască http://www.scribd.com/doc/109996548/Ecumenismul-Fara-Masca

Sfântul Munte îl consideră pe Papă ereziarh,

iar Vaticanul, un simplu stat, iar nu Biserică canonică

-2013-

Mesaj răsunător al Sfintei Chinotite a Sfântului Munte către Fanar și către Papă

LOZINCI ANTIPAPALE DIN PARTEA DUBLEI SINAXE A CELOR 20 DE SFINTE MĂNĂSTIRI ALE SFÂNTULUI MUNTE

Ca unii ce avem răspunderea altarului acestui loc nu ne este îngăduit să îl invităm pe Papă în comunitatea athonită, pentru că noi am păstrat nestricată conștiința dogmatică a Sfântului Munte, care este chivot al Tradiției Ortodoxe și arenă a luptelor duhovnicești.

Comunicatul istoric al dublei Sinaxe a reprezentanților și egumenilor celor 20 de Sfinte Mănăstiri a fost emis ca urmare a informațiilor și știrilor că Papa ar urma să viziteze Sfântul Munte și să liturghisească împreună cu Patriarhul Ecumenic cu prilejul manifestărilor festive dedicate împlinirii a 100 de ani de la integrarea societății athonite în Statul Elen. Mesajul Sfântului Munte se adresează Fanarului și arhiereilor ecumeniști, care, în numele pseudo-unirii deformează conștiința dogmatică a Bisericii, contestă unicitatea Adevărului acesteia și nesocotesc Sfintele Canoane.

Avem de-a face cu o proclamație epocală a Sfintei Chinotite a Sfântului Munte, care se adresează multor destinatari, printre care, mai ales, Patriarhia Ecumenică și ecumeniștii – ierarhii filopapiști ai Bisericii Greciei și ai Fanarului. Sfânta Chinotită a Sfântului Munte, prin comunicatul pe care l-a emis pe 24 august (11 august după vechiul calendar) dezminte toate informațiile potrivit cărora Sfânta Chinotită ar fi adresat o invitație oficială către ereziarhul Papă de a vizita Sfântul Munte și de a participa la manifestările festive, care vor avea loc în curând cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la integrarea comunității athonite în Statul Elen. Sfânta Chinotită nu se limitează doar la dezmințire, ci abordează și din punct de vedere dogmatic chestiunea, subliniind în acest sens: ”Conștiința dogmatică, păstrată de veacuri nestricată, a Sfântului Munte, acest chivot al tradițiilor ortodoxe și arenă a luptelor duhovnicești, nu ar îngădui o astfel de acțiune din partea celor responsabili cu chestiunile legate de acest Sfânt Loc al nostru”.

Această declarație a Sfintei Chinotite nu dovedește doar că Sfântul Munte rămâne punctul de reper al Ortodoxiei, ci și că urmărește îndeaproape mersul Dialogurilor Teologice, al rugăciunilor în comun cu eterodocșii și al nesocotirii Sfintelor Canoane de către Patriarhia Ecumenică (de care Sfântul Munte aparține jurisdicțional) și de către arhiereii ecumeniști și filopapiști ai Bisericii noastre. Afirmația Sfintei Chinotite că Sfântul Munte păstrează de veacuri nestricată conștiința dogmatică este interpretată de către unele cercuri bisericești ca sugerând că dogmele ortodoxe sunt stricate de către unii factori bisericești de dragul pseudo-unirii cu papistașii și cu alți eretici creștini. În paralel subliniază că Papa a deformat Evanghelia, propovăduiește erezie și cacodoxie, se află în afara adevăratei Biserici și a adevăratei credințe și ca atare nu are ce căuta în Sfântul Munte.

Comunicatul

Prezentăm în întregime comunicatul Sfintei Chinotite din 24 august 2013:

Sfânta Chinotită a Sfântului Munte Athos Karyés,

11/24 August 2013

Nr. Prot. F.2/32/2410

Sfânta Chinotită a Sfântului Munte Athos face cunoscut faptul că zvonul lansat de o parte a presei bisericești despre o așa-zisă trimitere a unei invitații către Papa Romei pentru ca acesta să viziteze Sfântul Munte este complet neîntemeiat și mincinos. Ne exprimăm surprinderea față de difuzarea unor astfel de știri fără cea mai mică verificare a lor, și mai ales de către presa bisericească.

Conștiința dogmatică, păstrată dintotdeauna neschimbată, a Sfântului Munte, acest chivot de tradiții ortodoxe și arenă a luptelor duhovnicești, nu ar îngădui o astfel de acțiune din partea celor responsabili cu chestiunile legate de acest Sfânt Loc al nostru. Adresându-ne către tot omul bine intenționat, îl rugăm părintește și frățește să nu dea crezare unei astfel de “știri” rău intenționate, ci atitudinii responsabile a Sfintei Chinotite a Sfântului Munte Athos.

Întruniți în Sinaxă comună, toți reprezentanții și Întâi Stătătorii

celor douăzeci de Sfinte Mănăstiri ale Sfântului Munte Athos

(…) ne bucurăm că putem transmite adevărata știre, anume că Sfânta Chinotită a declarat cu tărie că cei ce strică dogmele nu au ce căuta în Sfântul Munte.

Prin urmare, Sfântul Munte îl consideră pe Papă ereziarh, iar Vaticanul, un simplu stat, iar nu Biserică canonică. Este știut că Patriarhul Ecumenic îl numește pe Papă Preasfințit frate al Bisericii Vechii Rome, dar Sfântul Munte nu acceptă această teorie a Patriarhului Ecumenic, după cum nu o acceptă nici un creștin ortodox. Sursa: https://graiulortodox.wordpress.com/2013/11/04/160-mesaj-rasunator-al-sfintei-chinotite-a-sfantului-munte-catre-fanar-si-catre-papa/

Epistola antipapistașă a Sfântului Paisie 

Sfântul Paisie a trimis epistola către fondatorul P.O.E. și al ziarului „Orthódoxos Týpos” în calitate de Monah Aghiorit, în anul 1969. În epistolă exprima și părerile despre poporul credincios. Menționăm  întreaga lui epistolă, pentru că toată mass-media face cunoscute doar profețiile, nu și părerea antipapistașă și anitiecumenistă a Sfântului. Paginile ziarului „Orthódoxos Týpos” au găzduit și pozițiile antipapistașe și antiecumeniste ale Sfântului Iustin Popovici, pe când acesta se afla în viață.

Atât Sfântul Paisie, cât și Sfântul Iustin Popovici și-au exprimat părerea patristică antipapistașă și antiecumenistă în paginile ziarului „Orthódoxos Týpos”. Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a procedat recent la canonizarea Părintelui Paisie – Monahul Aghiorit. Pomenirea lui va fi sărbătorită pe 12 iulie. Despre Sfântul contemporan al Bisericii noastre Ortodoxe – a avut o mare faimă ca Gheron – s-au scris multe, mai cu seamă despre profețiile sale cu privire la diferite chestiuni. Ceea ce se omite în mod sistematic este părerea sa curajoasă antipapistașă și antiecumenistă. Astăzi vom publica scrisoarea, pe care acesta a trimis-o pe 23 ianuarie 1969 către fondatorul și întâistătătorul Uniunii Panelene Ortodoxe (P.O.E) și a ziarului Orthódoxos Týpos” („O.T”) fericitul Arhimandrit Hralambos Vasilopoulos. În epistolă s-a pronunțat împotriva diplomaticei „iubirii de cuvinte” a Vaticanului, pe care a îmbrățișat-o Patriarhia Ecumenică, împotriva întâlnirilor Patriarhului Ecumenic cu Papa în falsa încercare de unire dintre papistași și ortodocși. „Cu regret (a notat Sfântul în calitatea sa de Monah Aghiorit) mărturisesc că din câți filounioniști am cunoscut, nu am văzut pe niciunul să aibă vreunul  nu miez, dar  nici coajă duhovnicească. Cu toate acestea, știu însă să vorbească despre dragoste și unire, deși ei înșiși nu sunt uniți cu Dumnezeu, fiindcă nu L-au iubit…”. Ziarul „O.T.” se bucură în special, de faptul că Sfântul Paisie a expus reflecțiile sale, ca monah aghiorit, despre dialogurile teologice cu papistașii eretici, în ziar. Este al doilea Sfânt al Bisericii noastre Ortodoxe, care și-a arătat identitatea de părinte mărturisitor în rubricile ziarului „O.T.” și a Uniunii Ortodoxe a Grecilor de Pretutindeni. Primul Sfânt (declarat în ordine), care și-a exprimat poziția sa antipapistașă și antiecumenistă a fost Sfântul IustinPopovici din Biserica Ortodoxă a Serbiei.

[A deţinut calitatea de membru de onoare al „Uniunii Ortodoxe Panelene”. imagesIPB45ACAArhimandritul Iustin Popovici a fost proclamat Sfânt al Bisericii Ortodoxe a Serbiei. Era fervent antipapist şi antiecumenist şi a fost persecutat pentru poziţiile lui. 

https://graiulortodox.wordpress.com/2010/06/23/a-detinut-calitatea-de-membru-de-onoare-al-%e2%80%9euniunii-ortodoxe-panelene%e2%80%9d-arhimandritul-iustin-popovici-a-fost-proclamat-sfant-al-bisericii-ortodoxe-a-serbiei-era-fervent-antipapist-si/]

Epistola

Această epistolă  a fost trimisă în anul 1969,  de fericitul Stareţ Paisie conducatorului duhovnicesc al Uniunii Ortodoxe Panelene (P.O.E.) și al  Ziarului Oρθόδοξος Τύπος (Presa Ortodoxă) Arhimandritul Haralambos și a fost republicată în Oρθόδοξος Τύπος (O.T.) , Nr. 1680/09.03.2007.

<< Sfântul Munte, 23 Ianuarie 1969

scan00071[1]Prea Cuvioase Părinte Haralambie,

Văzând marea furtună care a fost stârnită în Biserica noastră din pricina diferitelor mişcări filounioniste şi a legăturilor Patriar­hului [Atenagora] cu Papa, am fost cuprins şi eu de durere ca cel ce sunt şi eu fiu al ei şi am considerat că este bine ca, în afară de rugăciunile pe care le fac, să trimit şi eu o bucăţică de aţă – ca un monah sărac ce mă aflu – pentru a fi de folos, fie şi pentru a face o mică cusătură la veşmântul rupt în bucăţele al Maicii noastre. Cred că veţi face dragoste şi o veţi folosi, publicându-o în ziarul Sfinţiei Voastre. Vă mulţumesc.

Iubirologia Patriarhului nostru

Mai întâi, aş vrea să cer iertare de la toţi pentru că îndrăznesc să scriu ceva, deşi nu sunt nici sfânt, nici teolog. Cred că vor înţe­lege toţi că cele scrise de mine nu sunt altceva decât o durere pro­fundă a mea pentru, din păcate, poziţia şi iubirea lumească a Pa­triarhului nostru Atenagora. Precum se vede, el a iubit o altă fe­meie, una modernă, care se numeşte Biserica papistaşă, deoarece Bise­rica noastră Ortodoxă nu-i face nici un fel de impresie, fiindcă este foarte cuviincioasă.

franciscbartolomeu11[1]

Această dragoste, care s-a făcut auzită din Cetate [Constantinopol], a găsit ecou în rândul multora dintre fiii lui spi­rituali, care şi ei o trăiesc în cetăţi (oraşe)2. De altfel, acesta este duhul vre­mii noastre: familia să-şi piardă menirea ei sfântă din pricina unor astfel de iubiri, ce au drept scop dezbinarea, iar nu unirea…

Mânat cam de o astfel de dragoste lumească, şi Patriarhul nostru ajunge până la Roma. În vreme ce s-ar cuveni ca mai întâi să arate dragoste faţă de noi, copiii lui, şi faţă de Mama noastră Bi­serica, el, din păcate, şi-a trimis dragostea foarte departe. Rezul­tatul a fost că a odihnit pe fiii săi cei lumeşti, care iubesc lumea şi au această dragoste lumească, dar ne-a scandalizat profund pe noi, pe fiii Ortodoxiei, mari şi mici, care au frică de Dumnezeu.

Cu durere în suflet mărturisesc că, dintre toţi filounioniştii pe care i-am cunoscut, nu am văzut pe nici unul să aibă nu miez, dar nici măcar coajă duhovnicească. Cu toate acestea, ştiu să vorbească despre dragoste şi unire, deşi ei înşişi nu sunt uniţi cu Dumnezeu, fiindcă nu L-au iubit.

Aş vrea să-i rog cu căldură pe toţi fraţii noştri filounionişti: deoarece tema unirii Bisericilor este un lucru duhovnicesc, şi pen­tru asta avem trebuinţă de dragoste duhovnicească, să o lăsăm în seama celor care L-au iubit mult pe Dumnezeu şi sunt teologi pre­cum Părinţii Bisericii, iar nu funcţionari, în seama celor care s-au dăruit şi se dăruiesc în întregime pe ei înşişi slujirii Bisericii (în locul lumânării mari)3, pe care i-a aprins focul dragostei lui Dumnezeu şi nu bricheta paraclisierului.

Să nu uităm că nu există doar legi fizice, ci şi duhovniceşti. Prin urmare, viitoarea urgie a lui Dumnezeu nu poate fi înfruntată de o asociaţie de păcătoşi – căci atunci îndoită pedeapsă vom primi – ci de pocăinţă şi de împlinirea poruncilor lui Dumnezeu.

Lipsa păstorilor

De asemenea, să nu uităm că Biserica Ortodoxă nu are nici o lipsă. Singurul ei neajuns este lipsa ierarhilor şi păstorilor serioşi cu principii patristice. Cei aleşi sunt puţini, dar aceasta nu trebuie să ne neliniştească, căci Biserica este a lui Hristos şi El o conduce. Nu este biserică care se zideşte din piatră, nisip şi var de către cre­dincioşi şi se distruge de focul barbarilor, ci este Însuşi Hristos. Şi „cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cine va cădea îl va strivi” (Matei 21, 44). Atunci când va trebui, Domnul va ridica sfinţi, precum Marcu Eugenicul şi Grigorie Palama, ca să adune pe toţi fraţii noştri care au fost scandalizaţi, să mărturisească Credinţa Ortodoxă, să întărească Tradiţia şi astfel să pricinuiască bucurie mare Maicii noastre.

În vremurile noastre vedem că mulţi fii credincioşi ai Bisericii noastre, monahi şi mireni, din păcate, s-au desprins de Ea, din pricina filounioniştilor. Cred că nu este deloc bine să ne despărţim de Biserică de fiecare dată când Patriarhul greşeşte, ci fiecare are datoria şi obligaţia de a protesta şi de a lupta după puterile sale în sânul Bisericii. A întrerupe pomenirea Patriarhului, a te desprinde şi a crea propria Biserică, şi a continua să vorbeşti de rău pe patri­arh cred că este un lucru iraţional.

Abaterea Patriarhilor

Dacă pentru o abatere sau alta a patriarhilor ne despărţim şi facem propriile noastre biserici – să ne ferească Dumnezeu! – îi vom întrece chiar şi pe protestanţi. Uşor se desparte cineva, însă greu se întoarce. Din nefericire, avem multe „biserici” în vremea noastră. Ele au fost create fie de grupuri mari, fie chiar şi de către o persoană. Deoarece s-a întâmplat ca în chilia lor să existe biserică (mă refer la cele ce se petrec în Sfântul Munte), unii au crezut că pot să facă şi propria lor Biserică independentă4. Dacă filounioniştii dau prima lovitură Bisericii, aceştia menţionaţi mai sus dau a doua lovitură.

Să ne rugăm ca Dumnezeu să ne lumineze pe toţi, şi pe Patri­arhul nostru PF Atenegora, pentru ca mai întâi să se facă unirea acestor „biserici”, să se restabilească liniştea în rândul tuturor or­todocşilor scandalizaţi, pacea şi dragostea duhovnicească între Bi­sericile Ortodoxe Răsăritene, şi după aceea să se ia în atenţie şi unirea cu celelalte confesiuni, dacă şi întrucât doresc cu sinceritate să îmbrăţişeze învăţătura ortodoxă.

Cealaltă grupare a credincioșilor

Aş vrea să mai spun că există şi o a treia grupare în Biserica noastră. Sunt acei fraţi care rămân fii credincioşi ai Ei, dar care nu au o înţelegere duhovnicească între ei. Sunt preocupaţi cu a face critică unul altuia, iar nu pentru binele luptei în general. Se urmăresc unul pe altul (mai mult decât pe propriul sine) spre a vedea ce va spune sau ce va scrie celălalt, ca pe urmă să-l lovească fără milă. În timp ce, dacă el însuşi ar fi spus sau ar fi scris acelaşi lucru, l-ar fi susţinut cu multe mărturii din Sfânta Scriptură sau de la Sfinţii Pă­rinţi. Răul care se face este mare, deoarece, pe de o parte îl nedrep­tăţeşte pe aproapele său, iar pe de alta îl şi doboară înaintea ochi­lor celorlalţi credincioşi. De multe ori împrăştie şi necredinţa în su­fletele celor slabi, fiindcă îi sminteşte. Din nefericire, mulţi dintre noi avem pretenţii nesăbuite de la ceilalţi. Vrem ca toţi să aibă acelaşi caracter duhovnicesc ca şi noi. Când cineva nu se potriveşte cu caracterul nostru, adică fie este puţin mai indulgent, fie puţin mai tăios, îndată tragem concluzia că nu este om duhovnicesc. Toţi sunt de trebuinţă Bisericii. Toţi Părinţii, atât cei cu un caracter blând, cât şi cei severi, i-au oferit slujirile lor. Aşa cum pentru tru­pul omului sunt absolut necesare şi cele dulci şi cele acre, chiar şi păpădia cea amară (fiecare are propriile sale substanţe hrănitoare şi vitamine), tot astfel este şi pentru Trupul Bisericii. Toţi sunt ab­solut necesari. Unul completează caracterul celuilalt şi toţi suntem datori să suportăm nu numai caracterul celuilalt, ci şi slăbiciunile pe care le are ca om.

Despre Sfânta Ortodoxie

Din nou cer iertare la toţi că am îndrăznit să scriu. Eu sunt un monah simplu şi lucrarea mea este să încerc, pe cât este cu putinţă, să mă dezbrac de omul cele vechi şi să ajut pe ceilalţi şi Biserica prin rugăciune. Dar fiindcă au ajuns până la sihăstria mea veşti triste despre Sfânta noastră Ortodoxie, m-a durut mult şi am con­siderat că este bine să scriu cele pe care le-am simţit.

Să ne rugăm cu toţii ca Dumnezeu să pogoare harul Său şi fie­care să ajute în felul său spre slava Bisericii noastre.

Cu mult respect fața de toți,

Un monah eremit (Monahul Paisie)>>

——————————————–

[1] Această epistolă a fost trimisă în 1969 de fericitul Stareţ Paisie directorului ziarului bisericesc Orthodoxos Typos (Presa ortodoxă) şi a fost republicată în Orthodoxos Typos, nr. 1680/09.03.2007 şi la Nicolae Zurnazoglu, Cuviosul Paisie Aghioritul. Mărturii ale închinătorilor,ediţia a III-a, Tesalonic 2007. [n.tr.]

[2] Un frumos joc de cuvinte al Stareţului. Cuvântul „polis” scris cu literă mică înseamnă în greacă „cetate, oraş”, iar scris cu majusculă desemnează capitala cetăţilor, Constantinopolul. [n.tr.]

[3] E una să te aduci pe tine însuţi jertfă lui Dumnezeu, aşa cum au făcut Sfinţii, şi e cu totul altceva să-i aduci ofrandă, fariseic, tot felul de lucruri arătoase, artificiale în fond. Cu delicateţe, Părintele atrage atenţia asupra unui fenomen ce poate fi întâlnit în preajma unor biserici din Grecia, şi nu numai acolo, unde sunt puse spre vânzare lumânări de parafină de peste 1,5 m lungime. Cei care le aprind ajung să aibă impresia că rugăciunea e „mai primită” şi cererea lor va fi ascultată dacă lumânarea este cât mai mare. În acelaşi timp, locul sfiiciunii cu care bătrânii aprindeau micile lumânări de ceară şi candelele este uneori luat de nepăsarea vreunui paraclisier care aprinde cu aceeaşi brichetă imensele lumânări, dar şi câte o ţigară la fel de la modă. [n.tr.]

[4] Cuviosul are în vedere pe călugării de la unele chilii zelotiste care au întrerupt comuniunea cu Biserica Ortodoxă şi s-au autointitulat singurii moştenitori adevăraţi ai Ortodoxiei. (Vezi mai pe larg la Arhim. Epifanie Teodoropulos, Cele două extreme. Ecumenismul şi stilismul, Bucureşti 2006). [n.tr.]

[5] Mărturie publicată în Orthodoxos Typos, nr. 1680/09.03.2007.

Orthodoxos Typosnr. 2054 /23.01.2015.

Traducere Oana Paraipan (G.O.)

Graiul Ortodox

Interviu cu Gheronda Gavriil aghioritul cu tema ”Papa și ecumeniștii”

Papa și ecumeniștii

DSC_68911[1]

 Respectabilul, rafinatul și mărturisitorul Gheronda Gavriil, de la Chilia Sfântului Hristόdoulos din Patmos, chilie care aparține Mănăstirii Kutlumuș din Sfântul Munte, este unul dintre părinții aghioriți care alcătuiesc un capitol duhovnicesc foarte important pentru Muntele Athos. Poziția unor astfel de părinți are o însemnătate deosebită, de vreme ce ei sunt cârmuitori neînșelați ai Ortodoxiei, îndrumători vii ai adevărului.

În întâlnirea cu sfinția sa, din 18 noiembrie 2014, la Pílea, Thessaloníki, unii frați ai noștri credincioși, la inițiativa editurii ”Stupul Ortodox” (Ορθόδοξος Κυψέλη), i-au adresat câteva întrebări arzătoare în legătură cu relațiile noastre cu papistașii, dar și despre uneltirile din cadrul întâlnirilor oficiale dintre ei și ortodocși.

Gheronda Gavriil, răspunzând agoniei și neliniștii acestora și, în general, unui număr mare de credincioși ai Bisericii noastre, a vorbit limpede și lămuritor, fără ocolișuri, sau apologii lipsite de substanță și bilingvisme diplomatice.

De altfel, poziția Părinților Bisericii a fost întotdeauna clară în privința chestiunilor de Credință chiar și în dialogurile pe care le purtau cu ereticii din acele vremuri.

În continuare, redăm discuția cu Gheronda Gavriil, așa cum a fost înregistrată cu magnetofonul și care a fost publicată atât în ziarul Orthόdoxos Típos (”Presa Ortodoxă”, nr. 2053, 16/1/2015), cât și de către editura Orthόdoxos Kypséli (”Stupul Ortodox”, Thessaloníki 2015):

  • Gheronda Gavriil, binecuvântați!

Mă rog, de asemenea, ca Domnul să învieze și țărișoara noastră și să o scoată din impasurile acestea duhovnicești și economice. Să aibă toți grecii locuri de muncă și să trăiască demn.

Dumnezeu să vă binecuvinteze pe dumneavoastră și pe toți cei dragi, în toată viața aceasta și până în veșnicie. Mă rog să dea Dumnezeu tuturor oamenilor pace și pocăință. Când Domnul a înviat, S-a arătat ucenicilor Lui și le-a spus: ”Pace vouă”. Aceste cuvinte minunate, această pace o doresc eu tuturor.

  • Gheronda, ce este Papa, în fond? Ce spun Părinții Bisericii despre acesta?

Născocitor de dogme neortodoxe, foarte îndeletnicit. Izvoditor al denaturării adevărului, foarte abil. Răstălmăcitor și reformator al tradițiilor Apostolice și a Sfinților Părinți, de neîntrecut. Cap și plăsmuitor al tuturor învățăturilor strâmbe. Măsluitor al învățăturilor drepte, cu neputință de imitat. Răstălmăcitor al învățăturilor sănătoase, cu totul necruțător.Este vrăjmaș de neîmpăcat al lui Dumnezeu și al Maicii Domnului și prieten preaiubit al diavolului. Călăuzitor pe drumul pierzaniei și plăsmuitor al învățăturilor eretice și rău-slăvitoare. Răstălmăcitor și reformator al tradițiilor Apostolice și a Sfinților Părinți, fără egal în istoria omenirii. Lucrarea lui unică și exclusivă o reprezintă reaua și cu totul străina învățătură pe care a adus-o în umanitate, faptul de a nu urma dogmele Apostolilor, ale Învățătorilor și Sfinților Părinți. Inovator foarte iscusit al miilor de reforme în credință, în viață și în Biserică. După învățătura Sfinților Părinți, Papa este hristos mincinos și antihrist, cel mai mare eretic din toate timpurile și veacurile. Ce au fost arienii în secolul al patrulea, sunt acum papistașii. Gheronda Filόtheos Zervákos, unul dintre cei mai mari combatanți contemporani ai papismului și a următorilor acestuia, spunea că papismul este înainte-mergător al Antihristului. Sfântul Cosma Etolianul, înflăcăratul pentru credință, întocmai cu apostolii și martir al neamului, predica: ”Pe Papa să-l blestemați, căci acesta este pricina răutății” (a nouăzecea Prorocie). Sfântul Justin Popovici, acest mare sfânt contemporan sârb, ne-a învățat faptul că ”în istoria neamului omenesc, există trei mari căderi: a lui Adam, a lui Iuda și a Papei” (Omul și Dumnezeu-Omul – precizare: cartea este publicată cu titlul Omul și Dumnezeul Om, care, după părerea mea sună puțin eretic, de aceea eu am tradus Omul și Dumnezeu-Omul). Este începătorul răutăților și dezastrelor din întreaga umanitatea. Papa este personificarea perfectă a înșelării și întruchiparea deplină a ereziei. Născocitor eminent al stricăciunii și întinării adevărului. Protagonist și specialist fără asemănare al inițiativelor anti-canonice și anti-tradiționale. Catalizator negativ și batjocoritor neîntrecut al Canoanelor Apostolice și al Canoanelor Ecumenice și Locale. Dezbinator și sfâșietor neasemuit al veșmântului celui de sus al Bisericii, nefăcut de mână omenească. Plin de egoism luciferic și suveran, de vreme ce se proclamă pe sine infailibil și se poziționează deasupra Sinoadelor Locale și Ecumenice. Scrutător inovator al învățăturilor păcătoase.

Papa este începătorul ereziilor și conducătorul învățăturilor eretice. Înaintemergător al Antihristului, după cum spun Sfinții Părinți. Cel mai mare arhieresiarh și paneresiarh al tuturor veacurilor și vremurilor.

  • Gheronda Gavriil, biserica papistașă este Biserică?

Sfântul Nicodim Aghioritul spune despre ei, în Pidalion, că sunt eretici foarte vechi și nebotezați (Erminie la Canonul 47 Apostolic).”Biserica” papistașă nu este Biserică. Nu are Taine. Hristos, pe planeta Pământ, a întemeiat o singură Biserică. Atunci când rostim Simbolul Credinței, ce mărturisim? Faptul că noi credem ”Întru Una Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică”. Nu a făurit Hristos mai multe Biserici. Papa nu este Biserică. Papistașii nu au Taine.

  • Gheronda, pentru papistași ce este valabil, în realitate?

În vremea aceea, în afara mănăstirii bulgare, într-o chilie, viețuia un bătrân. Într-o seară, pe când spunea Acatistul Buneivestiri înaintea icoanei Maicii Domnului și ajunsese la ”Bucură-te, Mireasă nenuntită”, i-a vorbit Maica Domnului din icoană și i-a spus: ”Nu te teme! Aleargă la mănăstire și le spune părinților că vrăjmașii mei și vrăjmașii Fiului meu se apropie. Și toți care vor dori să scape, să fugă în păduri. Iar cei care vor voi, să rămană să se trudească”. Atunci, bătrânul a alergat la mănăstire și le-a spus părinților toate câte i le spusese Maica Domnului. Câțiva părinți au fugit în păduri. Douăzeci și șase părinți împreună cu egumenul s-au închis în turn, iar Maica Domnului însăși a mers la ei să îi întărească. Au ajuns așadar latinii și le cereau monahilor să recunoacă drept cap al Bisericii pe Papa. Au refuzat cu toții, răspunzând: ”Noi recunoaștem doar pe Domnul Iisus Hristos drept cap al Bisericii”. După un asemenea răspuns, nu au mai așteptat și le-au dat foc, iar numele lor s-au scris în sinaxarele bulgare. Cine face prieteșug cu vrăjmașii lui Dumnezeu și ai Maicii Domnului, se face automat el însuși vrăjmaș al lui Dumnezeu și al Maicii Domnului și se va pierde împreună cu aceia. Dumnezeiescul Gură de Aur spune: ”celui ce face tovărășie cu dușmanii împăratului, nu îi este cu putință a fi prieten al împăratului, și nici vieții nu se face face vrednic, ci cu vrăjmașii se pierde”. Se face referire încă și la un ascet care a văzut, într-o seară, în afara chiliei sale, pe Maica Domnului și doi bărbați sfinți. A alergat către ei, le-a pus metanie și a zis: ”Maica Domnului, rogu-te, vino să-mi blagoslovești chilia.” Iar Maica Domnului a răspuns: ”Nu vin, pentru că îl ai înăuntru pe vrăjmașul meu”. Gheronda s-a mâhnit, căci nu avea pe nimeni în chilie… Înainte cu ceva vreme împrumutase o carte de la un alt ascet. Și, citind-o, spre sfârșit, a descoperit că erau două cuvinte ale Nestorie împotriva Născătoarei de Dumnezeu. Acesta o numea hristotόkos, adică ”născătoare de Hristos” și anthropotόkos – ”născătoare de om”, iar nu theotόkos, adică Născătoare de Dumnezeu. Aceasta era pricina pentru care Maica Domnului a spus: ”Nu vin, pentru că îl ai înăuntru pe vrăjmașul meu”. Papistașii sunt vrăjmașii lui Dumnezeu și ai Maicii Domnului. La minunea care s-a întâmplat cu monahul aghiorit care viețuia într-o chilie a mănăstirii Zográfou, și au mes acolo latinii să îi convingă pe părinții agioriți să accepte unirea, însăși Maica Domnului a spus ce sunt papistașii. Se întâmpla în vremea domniei Împăratului Mihail al VIII-lea Paleologul și Patriarhului latinofil Ioánnis Vékkos (1275 – 1282). Pe Sfântul Kosmás Vatopedinul (numit și Prόtosul (martirizat în 1280 și prăznuit anual la 5 decembrie , n.tr.) l-au spânzurat, pe ceilalți părinți Kareόți i-au decapitat, iar pe Iviríți i-au înecat.

Mulți patriarhi și episcopi, Gheronda, auzim că spun despre Papa că este, într-adevăr, Biserică. Noi ce trebuie să facem? Trebuie să facem ascultare față de aceștia?

Avem datorie față de părinții noștri duhovnicești și avem datorie față de Dumnezeu. Datoria față de Dumnezeu, însă, este mai maredecât datoria față de părinții noștri duhovnicești. Dacă datoria față de părintele duhovnicesc este în opoziție cu datoria față de Dumnezeu, atunci aceea se anulează. Iată ce le spune și Apostolul Pavel galatenilor: ”Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o, să fie anatema!” (Gal 1, 8). Era, oare, cu putință, ca un Înger să meargă la galateni și să îi învețe altele decât le predase lor Apostolul Pavel? Desigur, nu. Așadar, pentru ce a scris aceasta Pavel? Fără sens? Să fie de prisos? Să fie fără vreun scop? I s-a năzărit și a scris așa, la întâmplare? Dacă citiți viața Sfântului Simeon Noul Teolog, vedeți ce scrie: Sfântul, vrând să lase scaunul stăreției, l-a chemat pe noul egumen și întreaga obște pentru a le da ultimele îndrumări. La sfârșit, ce le-a spus? ”Dacă acesta (noul stareț), ca om, va face ceva străin de învățătura Bisericii, atunci să faceți vremelnic ascultare, iar bătrânii să meargă și să îi spună cele spre îndreptare. Dacă nu se va îndrepta, să încetați a-i face ascultare, nu numai lui, ci și vreunui înger din cer de ar veni să vă ceară ascultare.” Acestea sunt, iubiților, cuvintele Sfântului Simeon Noul Teolog. Cum tâlcuiește, însă, dumnezeiescul Hrisostom cuvântul: ” Ascultaţi pe mai-marii voştri şi vă supuneţi lor”? Întreabă Sfântul Ioan: ”Ce vei face, dar, când va veni cineva cu viclenie și va încerca să te convingă? Ce înseamnă viclean? Acela care, chipurile, îți va vorbi în numele credinței; dar tu fugi și lasă-l, nu doar om de va fi, ci și înger din cer să coboare” (Comentariu la Epistola către Evrei, Omilia a paisprezecea, 1, EPE 25).Când vlădica ne cere ceva în conformitate cu învățătura Bisericii, suntem datori să ascultăm, însă când spune ceva contrar Bisericii, cum vom face ascultare? Celor care spun că trebuie să facem ascultare necondiționată, le răspunde un fericit bătrân aghiorit cu viață sfântă: ”Aceștia sunt niște evlavioși proști!”Acolo vom merge, împreună cu Ánna și Caiafa, în focul gheenei, dacă urmăm Vlădicilor noștri care spun că Papa este Biserică și că acolo sunt Taine și că trebuie să ne unim.Acel Patriarh, Arhiepiscop, Episcop, sau orice ar fi el, care spune lucruri în dezacord cu Biserica, în contradicție cu cele predate de Sfinții Apostoli și de Părinții Bisericii, acela nu este păstor, ci lup deghizat în păstor și vrăjmaș al lui Dumnezeu și al Maicii Domnului. Vin la chilia mea mulți candidați la preoție și mă întreabă: ”E blagoslovit să mă fac preot?”, iar eu îi întreb, la rândul meu: ”ai avut vreo legătură trupească înainte, cu vreo femeie sau vreun bărbat? Sau, cumva, căsătorit fiind, ai preacurvit?” și îmi spun: ”Dar Vlădica mi-a spus că pot”. Eu le răspund că ”în ziua Judecății, nu te va judeca episcopul, ci Stăpânul Hristos” și îmi spun, iarăși: ”Mi-au spus că dacă există pocăință adevărată, dragostea lui Dumnezeu poate să acopere”. Important nu este ce vă spun eu, sau ce îmi spuneți frățiile voastre, sau cele pe care vi le spun alții, ci cele spuse de Sfinți. Important este să vedem care este voia lui Dumnezeu. Mulți spun: ”De vreme ce este episcop și spune acestea, vom face ascultare”. Dar, atunci când Nestorie, care era patriarh, spunea despre Maica Domnului că a fost anthropotόkos și hristotόkos, creștinii trebuiau să asculte de el pentru că era patriarh și să spună creștinii că ”dacă o spune Patriarhul, trebuie să facem ascultare”? Ce-ar fi fost atunci? Ce s-ar fi ales? Ar fi devenit cu toții eretici și s-ar fi pierdut. Nu se mai mântuia nimeni, dacă îl urmau pe acel patriarh. Dacă vreunul dintre aceștia, fie Patriarh, Episcop sau orice ar fi el, nu respectă Canoanele Apostolice, nu respectă Canoanele sinoadelor Ecumenice și Locale, nu păstrează cele predate de marii Părinți ai Bisericii, acesta nu este păstor. Ce este, vă intrebați? Ne spune un mare Părinte al Bisericii din veacul întâi: ”Tot cel ce face sau vorbește străin de cele rânduite, fie el cineva vrednic de crezare, sau postitor, sau feciorelnic, sau semne și minuni să facă, tu să îl ai ca pe un lup care lucrează stricăciunea în staulul oilor” (Sfântul Ignatie Teoforul, P.G. 5, 912). Marele Atanasie, acest stâlp al Ortodoxiei, spune în scrierile sale: ”Dacă episcopul sau preotul, ochii vii ai Bisericii, umblă strâmb și smintesc poporul, să îi scoateți ca pe niște… χρή αυτούς εκβάλλεσθαι. Dacă vor avea interes străin, συναθροίζεσθαι εις ευκτήριον οίκον ή μετ’αυτών, εμβρηθήναι ως μετά Άννα και Καιάφα εις την γέεναν του πυρός”… (P.G. 35, 33 – VEPES 33, 199)

Spun unii creștini: ”Dacă așa a spus Vlădica, trebuie să facem ascultare!”. Dar întrebăm și noi: dacă ți-ar fi spus Vlădica să nu mănânci timp de jumătate de an, ai fi făcut ascultare? ”–Nu, în aceasta nu facem ascultare!”, mi-ați fi răspuns. Vedeți, când e vorba de hrana trupului, nu facem ascultare, căci ne vatămă ceea ce ne cere vlădica, însă în chestiunile duhovnicești care ne primejduiesc veșnicia, cum facem ascultare? Vin unii preoți și îmi spun: ”- Mi-a spus episcopul să cunun ortodox cu eterodox. Dacă i-am spus că acest lucru nu se face, că este interzis de canoane, după cum spune Sfântul Nicodim Aghioritul în Pidalion, mi-a răspuns: – Acela nu e Sfânt. Noi suntem! Ce zice Apostolul? Ascultaţi pe mai-marii voştri şi vă supuneţi lor… (Evrei 13, 17)”. Și iată cum cer preoților să facă ascultare în lucruri potrivnice învățăturii Bisericii. A scris aceasta ca să nu fim tentați să spunem că stăpânul nostru este Sfânt. Cu rugăciunea lui poate învia și morți, sau îndrepta paralizați și deschide ochii orbilor, încă și să mute munții cu porunca sa. Pe toate acestea le poate face, însă dacă va spune ceva potrivnic învățăturii Bisericii, se cuvine să nu îi dăm ascultare. Avem drept exemplu Sfânta Scriptură. Ce citim în Faptele Apostolilor? Cărturarii și fariseii, arhiereii iudei erau liderii duhovnicești în vremea Mântuitorului. I-au prins pe Apostoli, i-au închis în temnițe și le-au interzis să mai predice. După ce ieșeau din temnițe, Apostolii mergeau iar la propovăduire și iarăși erau prinși și iarăși erau întrebați: ”- Ce v-am spus? De ce nu faceți ascultare? Noi suntem conducătorii spirituali!”. A răspuns, atunci, Sfântul Apostol Petru: ”Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni” (Fapte 5, 29). Suntem datori să ascultăm de stăpânii noștri, de duhovnicii noștri atunci când aceștia drept învață cuvântul Adevărului. Când, însă, ei nu învață drept cuvântul Adevărului, și spun lucruri eretice, nu doar că suntem datori să nu facem ascultare față de aceștia, ci și înger din cer dacă ar coborî să ne spună altele decât cele predate de Biserică, trebuie să nu le dăm ascultare.

Gheronda, ce poziție trebuie să avem noi, laicii, față de preoții papistași și față de simpatizanții Papei?

DSC_6843[1]

Sfântul Gherman al doilea, Patriarhul Constantinopolului (1222 – 1240) le-a scris atunci o epistolă ciprioților și le-a spus: ”Vă conjur pe toți creștinii care sunteți fii adevărați ai Bisericii Universale Ortodoxe, să fugiți în cea mai mare grabă de la preoții care au căzut în supunerea latină, și să nu vă mai adunați în bisericile lor, nici vreo binecuvântare să nu mai luați din mâinile lor. Mai de folos este să vă rugați lui Dumnezeu în casele voastre, singuri, decât să vă adunați la un loc cu latinofronii. Altfel, veți fi părtași aceluiași iad cu ei”. În perioada stăpânirii franceze, în Cipru, episcopii ortodocși au fost izgoniți și s-a impus, în bisericile ortodoxe și în mănăstiri, pomenirea episcopilor latini. Poporul ortodox, însă, nu mai mergea în acele biserici și mănăstiri, din cauză că se pomeneau episcopii catolici.

Gheronda, este importantă păstrarea credinței cu acrivie și netăgăduire? Trebuie să ne luptăm pentru păstrarea acesteia?

Tot în viața Sfântului Atanasie cel Mare vedem că ani întregi a fost chinuit și surghiunit. Până și Marele Constantin l-a trimis în exil, din cauză că Împăratul fusese atras, pentru o vreme, în învățătura strâmbă a lui Evsevie al Nicomidiei, dar și de către sora lui, Constanția, care își însușise cugetările arianiste. Împotriva unui ”i” s-a luptat Sfântul! Arienii spuneau că Fiul este omoioúsios, adică are fire asemănătoare cu a Tatălui. Sfântul le spunea că Fiul nu este omoioúsios, după cum susțineau ei, ci omooúsios, adică de o ființă cu Tatăl, are aceeași fire cu El. Cele Trei Persoane ale Sfintei Treimi au aceeași ființă (Dumnezeu este o singură ființă în trei ipostasuri, n.tr.). Și, drept exemplu, le-a spus despre câine că seamănă cu lupul, însă câinele nu este lup, sau arama seamănă cu aurul, dar arama nu este aur. Argintul, de asemenea, seamănă cu cositorul (staniul), dar argintul nu este cositor. Vedeți, împotriva unui ”i” (omoioúsios) s-a luptat Sfântul și a fost trimis în exil pentru atâția ani (16 ani a petrecut în exil; din cauza ridicărilor și căderilor influenței arianismului, Sfântul Atanasie a fost alungat din Alexandria cel puțin de cinci ori, n. tr.). Nu putem să ne trădăm Credința și să nu luăm în seamă până și cel mai neînsemnat, în aparență, lucru. Citim în viața Marelui Paisie († 19 iunie) următoarele: L-a trimis Sfântul, într-o zi, pe ucenicul său cu o treabă. Pe drum, ucenicul întâlnește un evreu care îi spune că Mesia încă nu S-a născut și că omenirea Îl așteaptă încă. Ucenicul îi răspunde: ”-Se poate să fie și așa”, deci nu a fost cu totul de acord. Iar când s-a întors la bătrânul său, voind să-i pună metanie, Sfântul îi spune: ”- Nu te cunosc, cine ești?”, iar cu acest cuvânt S-a îndepărtat Harul Lui Dumnezeu de la ucenic.

Există, Gheronda, vreo șansă să îi acceptăm vreodată pe Papă și pe acoluții lui?Filioque este erezie. Sfinții Bisericii noastre au condamnat-o ca fiind erezie, pentru că așa este. Sfântul Duh purcede numai din Tatăl, nu și din Fiul. În Sfânta Treime există monarhie (puterea supremă aparține unei singure persoane, n.tr.), nu diarhie (guvernare simultană a doi suverani, n.tr.).

Îl vom accepta pe Papă și vom purcede la unire numai atunci când va renega toate doctrinele eretice și va accepta faptul că Biserica Ortodoxă este singura Biserică. Atunci ne vom uni. Însă, tocmai acest lucru este foarte greu. S-ar putea vreodată ca Soarele să înceteze să mai răsară de la Est și să meargă la Apus, să răsară de acolo, însă Papa nu va renunța niciodată la Primat, niciodată nu va renunța la infailibilitate, niciodată nu va denunța dogma Filioque. Ar putea, pesemne, în chestiuni mai mici să facă pogorăminte, dar de la acestea nu va face niciodată concesie.

Gheronda, mulți preoți ne spun că ne putem ruga împreună cu catolicii, că nu este nimic rău în a se ruga unul aici, celălalt acolo, alături, adică.Sfântul Spiridon, s-a arătat în vis guvernatorului, două nopți la rând, îmbrăcat în port monahal ortodox și i-a poruncit să nu facă ce și-a pus în gând, altfel va regreta. Pizánis nu a luat în seamă. În seara următoare, santinela de la intrarea în fortăreață, chiar lângă depozitul de praf de pușcă, vede un monah oarecare cu o făclie aprinsă în mână că se apropie și vrea să intre în fort. Îl întreabă santinela: ”Cine ești?”, iar răspunsul fu: ”Sunt Spiridon” și, imediat, fortăreața a fost aruncată în aer și toate casele din jurul ei. Au murit o mie de oameni, inclusiv guvernatorul Pizánis.Canonul 45 Apostolic spune: ”Dacă vreun episcop, preot sau diacon se va fi rugat împreună cu ereticii, să se afurisească, iar dacă le-a îngăduit acestora (ereticilor) ca să facă vreo faptă, ca și clerici, să se caterisească”. Așadar, Patriarhul care a adus în 2006 pe Papa la sărbătoarea tronului, și l-a primit la Sfânta Liturghie și i-a permis să spună Rugăciunea Domnească, după Canonul 45 Apostolic, este afurisit și se află, de fapt, sub caterisire. Ar trebui să se întrunească Sinod și să-l înlăture.

Nu poate fi amestecată Ortodoxia cu Papismul. E imposibil. Nu se cuvine să ne rugăm cu împreună cu ereticii. Acest lucru este interzis de sfintele canoane, precum și a primi catolici în biserică, sau a le da anafură.

 – În 1716 turcii au asediat Kérkira, și de pe mare, și de pe uscat. Sfântul Spiridon a fost acela care a salvat atunci, în chip minunat, insula. Guvernatorul insulei, din vremea aceea, Andréas Pizánis, dorind să mulțumească Sfântului pentru că i-a scăpat, a hotărât să ridice în biserica Sfântului un jertfelnic, un altar, și să se facă pe acesta taina Sfintei Euharistii după dogma latină, alături de Sfânta Masă a ortodocșilor. În acel loc, așadar, s-ar fi săvârșit Sfânta Liturghie de către preot catolic.

Gheronda Gavriil, sunt unii preoți care susțin că și catolicii au preoție. Ce le răspundem acestora?

Ce sunt ”catehumenii”? Sunt cei chemaţi să devină creştini, cărora li se fac cateheze și sunt pregătiți în tinda Bisericii pentru primirea botezului, dar nici acestora nu le este îngăduit să participe la toată Sfânta Liturghie, ci doar până la acest moment al ”ecteniei catehumenilor”.Să vă mai spun ceva: Patriarhul Athinagόras a procedat la ridicarea anatemelor. Și a murit. Părintele Theόklitos Dionisiatul trăia și, într-o seară, i se arătă în somn Athinagόras, ca un urs, și îi spuse părintelui Theόklitos: ”-Theόklite, Theόklite, ce am făcut, ce am făcut?…”.

Când săvârșiți Dumnezeieasca Liturghie, teatru faceți? Oare nu credeți celor pe care le spuneți acolo? Cum să primești un eretic și să îi dai și anafură (în gr. aντίδωρο înseamnă ”în loc de (Cinstitele) Daruri”, n.tr.)?

– Nu, nu au preoție. O spun chiar Sfinții. Sfântul Nicodim, în Pidalion, spune că papistașii sunt nebotezați, eretici din cele mai vechi timpuri. Cum să aibă preoție? Și apoi să-i întrebăm și acești preoți care spun că papistașii sunt Biserică și că trebuie să ne unim cu ei, și îi mai aduc și în bisericile noastre și le dau anafură: Când săvârșesc Dumnezeiasca Liturghie și citesc ectenia catehumenilor, ce se spune acolo? ”Câți sunteți chemați, ieșiti… cei chemați, ieșiți… Câți sunteți chemați, ieșiți, ca nimenea din cei chemați să nu rămână…”

  • Gheronda, care sunt consecințele căderii unui om în erezie?

Ereticii sunt vrăjmașii lui Dumnezeu și ai Maicii Domnului. Nu se cuvine să avem, așadar, prietenii cu aceștia. Papa este arhieresiarh. Este Antihrist, înaintemergătorul lui Antihrist. Unealtă a satanei. Citiți anatemele. Citiți și vedeți ce anateme se citesc în Biserică în Duminica Ortodoxiei, pentru acești eretici.

– Cândva, au mers la Avva Agaton niște părinți să încerce răbdarea bătrânului. Îi spun: ”- Ești curvar”. ”- Sunt”, răspunde. ”- Ești lacom”, îi spun din nou, iar el răspunde: ”- Sunt”. ”- Ești mânios”. ”- Sunt și mânios”. I-au mai spus că e plin de mândrie, flecar şi bârfitor. Pe toate le-a primit senin și cu smerenie. ”- Ești eretic!”… Atunci bătrânul a refuzat să primească această acuzație. L-au întrebat părinții de ce a făcut asta. „- Cele dintâi (acuze) mi le însuşesc, pentru că sunt de folos sufletului meu“. Iar apoi le explică: „a fi eretic înseamnă a te rupe de Dumnezeu, iar eu nu vreau să mă rup de Dumnezeu“.

Gheronda, dar în cele ce privesc credința, Dumnezeu cum îl vrea pe om?

Merge cineva la Sfântul și îi spune: ”Sunt întristat, părinte, din cauză că s-a pierdut Împăratul Solomon, deși avea atâta înțelepciune”. Și îi răspunde Sfântul: ”Și eu fusesem biruit de această tristețe, într-o vreme”. Închinătorul îl rugă, atunci, stăruitor, pe Sfântul, să-i spună mai multe cu privire la acel lucru. Lăsându-se înduplecat de rugăminți, Sfântul îi spune: ”Și eu am avut acest gând, că Solomon s-a pierdut, dar mi-a apărut Domnul Hristos și mi-a spus: « – Nu s-a pierdut Solomon, după cum socotiți voi. A fost înșelat de către țiitoare și a ridicat altare idolilor păgâni, dar cu cuvântul nu s-a lepădat de Mine. De aceea, Eu, ca un Dumnezeu care mântuiesc pe câți voiesc, am văzut câți ani s-a chinuit în Iad și l-am mântuit».Domnul cu îngăduință va judeca pe creștinii care au slăbiciuni, dar se luptă și se pocăiesc. În cele ale credinței, însă, va fi foarte aspru. Nu se va mântui nimeni din cei care își vor nega credința. Fie și un lucru neînsemnat, dar care primejduiește credința, va fi pricină de osândire.

Apostolul Pavel scrie într-una dintre Epistolele sale: ”Căci timpul nu-mi va ajunge, ca să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftae, de David, de Samuel şi de prooroci, care prin credinţă au biruit împărăţii, au făcut dreptate, au dobândit făgăduinţele” (Evrei 11, 32 – 33). Samson, care era nazireu, căzuse în păcatul curviei cu Dalila, care era idololatră și, cu toate acestea, Marele Pavel îl așază împreună cu cei mântuiți, iar aceasta pentru că Samson nu și-a negat credința.

– Se povestesc, într-o carte a Sfântului Nifon, următoarele:

Spun, Gheronda, o parte a clerului, că bine face Patriarhul că se apropie în acest fel, spre papistași. Pentru că, dacă se va face unirea, să spunem așa, toți acești romano-catolici (pe care, unii, îi consideră deja catehumeni!) vor recunoaște temeinicia credinței noastre și vor deveni ortodocși.

Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) este în afara legii, pentru că nu primește poruncă de Sus. Oare nu știa Apostolul Pavel ce scria? Un eretic nu se întoarce niciodată, dacă nu intervine Dumnezeu să îl lumineze. ”De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te”. Pleacă, depărtează-te de el. Nu te mai preocupa, ci mai curând fă rugăciune, ca să îl lumineze Dumnezeu.

– Am spus-o la început. Mai lesne i-ar fi Soarelui să înceteze să mai răsară de la Est și să meargă la Apus, să răsară de acolo, decât Papei să renunțe vreoodată la Primat. Niciodată nu își va renega infailibilitatea, niciodată nu va denunța dogma Filioque. Nu ne va urma pe noi Papa niciodată, ci pretinde ca noi să-l urmăm și să i ne închinăm. Ce spune dumnezeiescul Pavel în Epistola către Tit? ”De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te” (Tit 3, 10).

Gheronda, când se va ajunge ca să ne ceară să ne împărtășim din același potir, noi de la catolici și ei de la noi, când se va ajunge la pomenirea numelui Papei în cadrul Dumnezeieștilor Liturghii ortodoxe, atunci ce vom face?

DSC_6894[1]

Ne vom despărți de aceia și nu vom avea nici o legătură cu dânșii, pentru că dacă îi vom urma, vom ajunge împreună cu ei în iad.

Gheronda, sunt unii care cred că Patriarhul Ecumenic, precum și alți Patriarhi, Arhiepiscopul Atenei și mulți episcopi, nu sunt creștini ortodocși, ci masoni în loje înalte și, de fapt, nici nu ar crede în Dumnezeu. Se întreabă, cum este posibil să fie ortodocși, de vreme ce, cu atâta nerușinare și fără nici o teamă, încalcă și nesocotesc Canoanele Apostolice, Sinoadele Ecumenice și Locale, înlătură și se dezic de învățătura marilor Părinți ai Bisericii noastre? Se întreabă dacă, în cele din urmă, cred în Dumnezeu, în veșnicia sufletului, în lumea nevăzută, în Îngeri și demoni, în Iad și Rai, în Judecata de Apoi și în răsplată (după fapte, n.tr)? Oare nu consideră toate acestea ca fiind povești?

Numele de Arhierei cele mai înfricoșătoare și, în plus, cele mai respingătoare pe care le-a cunoscut lumea din toate timpurile precreștine și postcreștine, în decursul veacurilor, sunt două: Anna și Caiafa, ucigașii de Hristos și ucigașii de Dumnezeu.Cu adevărat, văzând cineva și cercetând toate aceste mișcări, își amintește, printre altele, și de acele referiri din Epistola către Evrei: ”fiindcă ei răstignesc loruşi, a doua oară, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L fac de batjocură” (Evrei 6, 6). Răstignirea din nou a Domnului Hristos se întâmplă întocmai, iar aceasta din cauză că, deși credința în Dumnezeirea lui Hristos suferă, dar este denaturată învățătura dreaptă Dogmatică, așa cum o deține Biserica Ortodoxă, atunci simpla credința nu folosește la nimic și nu poate conduce pe om la mântuire.Altminteri, cum scrie și Sfântul Apostol Iacov, ruda Domnului, în Epistola lui sobornicească: ” Tu crezi că unul este Dumnezeu? Bine faci; dar şi demonii cred şi se cutremură” (Iacov 2, 19).Ați vrea, oare, să spunem ”Repede, repede, unește-ne cu înșelarea papistașă”, care înseamnă ”Ia-L (”repede”, de la gr. ᾶρον)! Ia-L! Răstignește-L” pe Hristos, iarăși și de multe ori?Noi nu încuviințăm și nu vom accepta vreodată toate câte faceți și plănuiți să mai faceți.

Noi îmbrățișăm hotărârile Sfintelor Sinoade Ecumenice și învățăturile Sfinților și de Dumnezeu purtătorilor Părinți și propovăduim Una Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică. Papismul susține faptul că recunoaște firea dumnezeiască a lui Hristos, dar prin pângărirea și neacceptarea Dogmelor, în esență, reneagă și batjocurește Dumnezeirea. Vă purtați ca niște noi ”Ánne și Caiáfe”. În cumplitele și antiortodoxele fapte și afirmații ale voastre, atunci când noi le combatem și denunțăm, nu vă rupeți veșmintele, ci fie în ascuns, fie în mod vădit, ne asupriți, ne mustrați, ne amenințați pe noi, adevărații ortodocși, din mila lui Dumnezeu, și ne ”botezați” antiecumeniști, fundamentaliști, ș.a. Ecumenismul, cu toate consecințele lui, desființează în mod flagrant Singura Apocalipsă (descoperire) a lui Dumnezeu, de care ne asigură învățătura Dogmatică Ortodoxă, care s-a păstrat dreaptă și neîntinată. Ar putea cineva să se adreseze Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, cu respect neîmpuținat față de sfântul Tron Ecumenic, care a fost izvor și apărător al dogmelor ortodoxe până la sfârșitul secolului al nouăsprezecelea, spunându-i astfel: ”Preafericite, întrunirile acestea ”liturgice” și toate lucrurile inadmisibile care s-au semnat ca și înțelegeri, și, chipurile, texte teologice, amintesc de însuși Sinediul Iudaic al lui Caiafa, acel nelegiut Sinedriu care a consimțit Răstignirea Domnului nostru Iisus Hristos. – Ne rugăm să fie ortodocși și să creadă în Dumnezeu. Măcar să nu fie, într-adevăr, masoni și vrăjmași ai Lui Dumnezeu și ai Maicii Domnului și antihriști. Dar, dacă aceștia sunt masoni, atei și necredincioși, cu toate însemnele (gradelor), vor avea parte de cele mai cumplite chinuri ale Iadului.

Imaginile fotografice sunt facute în Biserica grecească a Sfintilor Arhangheli Mihail și Gavril, Catredrala Mitropolitană din Bruxel sursa:
http://apokalipsistora.blogspot.gr/2013/01/blog-post_26.html

Noua eclesiologie a Patriarhului Ecumenic Bartolomeu și texte actuale mărturistoare,  Sinaxa clericilor și monahilor ortodocși, ianuarie 2015,  pp.22-33

Traducere Mihaela Teșcu (G.O.)

Graiul Ortodox

Marele secret al

Mitropolitului Bartolomeu al Clujului

Ortodoxos Typos: Vai vouă, ecumeniști fățarnici!Se impune înlocuirea tuturor ierarhilor ortodocşi filoecumenişti

Un comentariu


 Ortodoxos Typos:

Vai vouă, ecumeniști fățarnici!

Se impune înlocuirea tuturor ierarhilor ortodocşi filoecumenişti 

 

Vai vouă, ecumeniști fățarnici!

De Hristu K. Livanos

Ceea ce a mustrat mai mult și a înfierat cu tărie Hristos în vremea lucrării Sale pământești a fost fățărnicia. Și pe bună dreptate, pentru că fățărnicia, după Sfântul Grigorie Teologul, este atât de vicleană și primejdioasă în societate, precum stânca din mare în care se izbește corabia și se scufundă. Fățărnicia, după Sfântul Grigorie, este rodul invidiei. Astfel, fățarnicii, „atunci când au mânia în adânc și își arată dragostea răspândită la suprafață, așa cum stâncile sunt acoperite de apă, o vătămare neașteptată pricinuiesc celor care nu se păzesc”.[1]

Fățărnicia este un mare rău pentru om, dar acest rău devine și mai mare atunci când omul este religios, este om al Bisericii, și mai ales cleric. Așa erau cărturarii și fariseii din vremea lui Hristos, oameni invidioși și răutăcioși, care se străduiau să pară buni și sfinți în ochii oamenilor, dar în realitate erau morminte văruite, așa cum i-a numit Hristos, plini „de oasele morților și de toată necurăția”[2].

Fiecare epocă are fariseii ei, dintre care mulți, așa cum am spus, se află în sânul Bisericii și sunt teologi, propovăduitori ai Evangheliei, preoți și episcopi care țin în mâinile lor Sfântul Potir. Da, din nefericire, există și episcopi. Dar să nu ne smintim. Între cei Doisprezece Apostoli nu a fost și un fățarnic și trădător al apostoliei lui și, prin aceasta, chiar și al Învățătorului său? Ce lucru mai firesc este ca printre miile de clerici ai fiecărei epoci să se găsească și mulți urmași ai nevrednicului ucenic și apostol?

Caracteristicile episcopului fățarnic

          Cu cât este mai mare vrednicia episcopului fățarnic, cu atât mai mare este și răul pe care fățărnicia sa îl pricinuiește Bisericii. Treapta cea mai înaltă a preoției este cea a episcopului. Și cel mai mare rău în cadrul Bisericii și, în general, în societate îl pricinuiește episcopul fățarnic. Episcopi fățarnici au existat întotdeauna, chiar și în epoca marilor Părinți ai Bisericii, secolul IV, care este considerat „veacul de aur” al Creștinismului. Atât de mare era fățărnicia episcopilor în acea vreme, încât s-a îndeletnicit cu descrierea ei și Sfântul Grigorie Teologul, scriind o poezie specială despre ea.

O redăm aici spre folosul cititorilor.

„Există, da, și unii mai vrednici de milă, nenorociți, de care ne depărtăm,

care-și schimbă ideile după împrejurările vieții și după legile vremurilor;

care se clatină în credință și nu cinstesc cele ale lui Dumnezeu.

Nestatornici în cuvânt, care dau înapoi, sau ramuri care se rup;

lingușitori ai femeilor, otrăvuri plăcute pentru leii neputincioși,

iar pentru cei puternici, câini care ling.

Vânători isteți ai tuturor meselor bogate,

care bat adeseori la ușile celor puternici, iar nu la ale celor înțelepți.

Cinstesc ceea ce mulțumește pe alții, iar nu ceea ce le este de folos,

ca să-i facă răi și pe cei de aproape ai lor.”[3]

 

Câtă asemănare cu vremea noastră! Pentru că și în vremurile noastre există episcopi fățarnici. Pe cei mai mulți îi găsim în cetele ecumeniștilor. Căci acolo unde se află ecumenist, există și fățărnicie, iar unde se află fățărnicie, acolo este, după toată probabilitatea, și ecumenistul.

Fățărnicia ecumeniștilor este atât de mare și pricinuiește o atât de mare vătămare Bisericii, încât dacă ar fi venit iarăși Hristos ca să propovăduiască pe pământ, ar fi mustrat-o și ar fi condamnat-o mai cu tărie, decât pe cea a cărturarilor și fariseilor. Și iată ce ar fi spus:

Hristos către ecumeniști

          Vai vouă, ecumeniști fățarnici, căci construiți în orașe biserici mărețe, însă prin smintelile voastre distrugeți credința din inimile credincioșilor!

Vai vouă, ecumeniști fățarnici, căci îi prăznuiți pe Sfinți în sărbătorile voastre, însă îi necinstiți prin faptele voastre!

Vai vouă, ecumeniști fățarnici, căci vorbiți despre dragoste și unire cu ereticii, însă pe ortodocși îi urâți și îi prigoniți!

Vai vouă, ecumeniști fățarnici, care vorbiți peste tot, zi și noapte, despre dragoste, care ridicați în slăvi dragostea Tatălui Meu, însă lepădați dreptatea și judecata Lui; care ați șters cuvintele: păcat, urgie a lui Dumnezeu, iad și pocăință din vocabularul vostru, ca să placeți oamenilor!

Povățuitori orbi, care umblați în întunericul ecumenismului și considerați că lumea este lumină, care vă numiți pe voi înșivă teologi, însă lepădați teologia ortodoxă.

Slugi viclene și nevrednice! Nu știați că „sluga aceea care a știut voia stăpânului și nu s-a pregătit, nici nu a făcut voia lui, va fi bătută mai mult”[4]?

          Vai vouă, ecumeniști fățarnici, care desființați Canoanele Bisericii și vă rugați cu ereticii împotriva legii lui Dumnezeu.

Nebuni și orbi! Nu vedeți că cu cât vă rugați mai mult cu ei, cu atât mai mult se depărtează de adevărul Meu?

Vai vouă, ecumeniști fățarnici, că pretindeți ascultare oarbă de la poporul Meu pentru împlinirea poruncilor voastre nedrepte și potrivnice lui Dumnezeu, iar voi dați cu copita ca măgarii la voia Tatălui Meu.

Vai vouă, ecumeniști fățarnici, că părăsiți oile Mele și îi îmbrățișați pe lupi.

Păstori necredincioși și năimiți, care stricați via Mea și întinați partea Mea cu întinăciunea ecumenistă, care dați partea Mea cea dorită în pustiul neumblat al panreligiei antihristului. Cum veți scăpa de Judecata ce va să fie?

Vai vouă, ecumeniști fățarnici, că ați numit ereziile Biserici, făcându-le asemenea cu Sfânta și neprihănita Mea Biserică, pe care am câștigat-o cu Sângele Meu.

Vai vouă, ecumeniști fățarnici, că organizați conferințe împotriva sectelor și ereziilor noi, dar conlucrați în chip minunat cu cu cele vechi, condamnate de Sfinții Părinți.

Vai vouă, ecumeniști fățarnici, că închideți oamenilor Împărăția Cerurilor; voi nu intrați, dar nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsați. Îi înșelați pe eterodocși cu înșelare jalnică numind Biserici adunările lor satanice și asigurându-i că sunt botezați și merg pe calea cea bună și sigură.

Vai vouă, ecumeniști fățarnici, că pregătiți Sinod sfânt și mare, nu ca să dați, așa cum spuneți, mărturia ortodoxă în lume, ci ca să desființați poruncile Mele.

Vai vouă, ecumeniști fățarnici, că vă îngrijiți și vă preocupați de mediul înconjurător (natural), în loc de cel duhovnicesc, adică de pădurile pământului, care sunt mistuite de foc din pricina fărădelegilor ce se săvârșesc pe el (pământ), iar nu de sufletele oamenilor, care trebuie să moștenească Împărăția Cerurilor; de dobitoace, de zburătoare și de cele dispărute, mai degrabă decât de embrioanele umane ucise în chip înfricoșător prin  avorturi. Câini fără de glas, care nu latră, adormiți în paturi, cărora le place să trândăvească, încăpățânându-se să nu mustre genocidul acesta.

Vai vouă, ecumeniști fățarnici, care vă fățărniciți că sprijiniți drepturile omului în parlamentele statelor, însă îi afurisiți fără justificare pe cei care vă mustră fărădelegile voastre.

Vai vouă, ecumeniști fățarnici, că îl afurisiți pe robul Meu, apărătorul Numelui Meu, judecându-l fără drept de a se apăra. Căci ați spus în sinea voastră: De partea noastră este puterea legii dreptății. Veniți să-l afurisim pe acesta, pentru că nu ne este folositor și se împotrivește lucrurilor noastre și ne impută nouă încălcările legii; greu ne este chiar și a-l vedea.

Nedrepților și nelegiuiților! Nu știați că blestemul aruncat pe nedrept și care nu află loc, se întoarce la cel care l-a aruncat?

Vai vouă, ecumeniști fățarnici, că dăruiți oamenilor Coranul în loc de Evanghelia Mea, și îl mai numiți și sfânt. Dacă credeți că Coranul este sfânt, atunci vă lepădați de Mine și de Evanghelia Mea. Iar dacă nu credeți că este rătăcire și minciună, dar îl numiți sfânt ca să placeți celor de alte credințe și celor care primesc darul fățărniciei voastre, vă amăgiți și dragoste nu aveți întru voi.

* * *

S-au pocăit cărturarii și fariseii după acele înfricoșate «Vai» -uri pe care le-a rostit Hristos împotriva lor? Din păcate, nu. În loc să se pocăiască, „s-au sfătuit ca să-L prindă pe Iisus, cu vicleșug, și să-L ucidă”[5]. Se vor pocăi ecumeniștii în urma mustrării făcută împotriva lor? Dacă l-am fi întrebat pe Sfântul Vasile cel Mare, ne-ar fi răspuns: „Nici etiopeanul nu-și schimbă pielea, nici leopardul culorile sale, nici cel întărit în dogme strâmbe nu este cu putință să se întoarcă de la răul ereziei”[6].

Suntem îndreptățiți ca noi, astăzi, să fim mai optimiști decât luminătorul cel mare care luminează din Cer, Vasilie din Cezareea, când aceea, pe care sunt chemați ecumeniștii să 0 renege, este nu o erezie, ci panerezie?

Traducere din limba greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu.

 Orthodoxos Typos, 14 Mai 2010

Sursa: http://marturieathonita.ro/vai-voua-ecumenisti-fatarnici/

Ὀρθόδοξος Τύπος: Se impune înlocuirea tuturor ierarhilor ortodocşi filoecumenişti

https://graiulortodox.wordpress.com/2010/07/27/se-impune-inlocuirea-tuturor-ierarhilor-ortodocsi-filoecumenisti/

 

[1] Despre invidie, PSB 6, 154. PG 31, 385 B.

[2] Matei 23, 27.

[3] Sfântul Grigorie Teologul, Poezia 12, La sine și despre episcopi, EPE 10, 190, BEPES 62, 97, PG 37, 1190-1191.

[4] Luca 12, 47.

[5] Matei 26, 4.

[6] Epistola 120, Lui Teodot, episcopul Nicopolei, EPE 2, 132 PG 32, 564 B.

Older Entries

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 3,110 alți urmăritori

%d blogeri au apreciat asta: