Acasă

240) Enciclica Sfântului Sinod și funcționarea saiturilor pe Internet. Cenzurarea tuturor clericilor și monahilor antipapistași

9 comentarii


ogn-5324[1]
Enciclica Sfântului  Sinod și  funcționarea saiturilor pe internet

Cenzurarea tuturor clericilor și monahilor antipapistași

Prin acest comunicat de mare anvergură și bine argumentat patristic și constituțional, Sinaxa clericilor și monahilor ortodocși din Grecia acuză Sfântul Sinod care prin recenta sa enciclică nu recunoaște din punct de vedere constituțional dreptul statornicit de „exprimare” al cetățenilor, implicit al clericilor și monahilor. Prin enciclică se interzice, în fond, critica împotriva mitropoliților, arhiepiscopilor și a patriarhilor în ceea ce privește hotărârile lor administrative sau bisericești.

            Întrebări dure despre enciclică. Sinaxa clericilor și monahilor ortodocși solicită Sfântului Sinod să-și retragă enciclica. Se întreabă:  Dacă ar mai trăi, oare, Sfinții: Marcu Evghenicul, Ioan Gură de Aur, Teodor Studitul etc., ar trebui să obțină mai întâi permisiunea Sfântului Sinod și a patriarhilor ca să predice, să combată ereziile, să-i critice pe împărați și fărădelegile sau patimile lor trupești?

            biserica-si-internetul-240x159[1]Prin acest comunicat se demonstrează cu argumente bine documentate că recenta enciclică a Sfântului Sinod, ce cuprinde termenii și condițiile de funcționare ale site-urilor enoriilor, mănăstirilor, clericilor și monahilor, este fascistă și în nici un caz bisericească. Este fascistă pentru că încearcă să anuleze cuvântul viu teologic și controlul celor care îl folosesc greșit în Biserică. Încearcă, de asemenea, să anuleze controlul și critica împotriva abaterilor bisericești ale Patriarhiei Ecumenice și arhiereilor în cadrul dezbaterilor lor teologice cu eterodocșii, împotriva părerilor opuse Ortodoxiei din cadrul întrunirilor Consiliului Mondial al Bisericilor eretice la care participă și arhierei ortodocși etc. Prin enciclică, Sfântul Sinod urmărește să manipuleze prin Biserica Conducătoare site-urile bisericești inofensive și să-i transforme pe mitropoliți din părinți duhovnicești în întâistătători administrativi, de vreme ce toți clericii și monahii care vor încălca Enciclica vor fi trimiși disciplinar în tribunalele episcopale locale sau sinodale. Prin enciclică sunt încălcate drepturile constituționale ale clericilor și monahilor, pentru că Sfântul Sinod contestă implicit dreptul lor de a-și exprima energic pozițiile teologice și de a critica acțiunile mitropoliților, arhiereilor sau a patriarhilor. Această poziție a Sfântului Sinod echivalează cu „cenzura”, se subliniază în comunicat. Sinaxa clericilor și a monahilor solicită Sfântului Sinod să-și retragă enciclica. Se întreabă: dacă ar mai trăi Sfântul Marcu Evghenicul, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Teodor Studitul, Sfântul Ioan Botezătorul sau Părinții contemporani, cum ar fi Sfântul Paisie sau Arhimadritul Epifanie Theodoropulos, oare ar trebui să ceară permisiunea Ierarhiei ca să predice poporului sau să lupte împotriva ereziilor, a împăratului sau împărătesei și a „doamnelor” fărădelegii, care o înconjurau etc., să propovăduiască Ortodoxia prin internet? În sfârșit, în comunicat se face și o aluzie clară la faptul că enciclica poate avea ca țintă și pe mitropoliții (cum ar fi Mitropolitul Ambrozie al Kalavrítei și Eghialíei ) care îl critică pe Patriarhul Ecumenic în ceea ce privește doctrina și activitatea lui elaborată de control, prin intermediul internetului.

Comunicat

Textul integral al comunicatului Sinaxei clericilor și a monahilor este următorul:

„Cuvântul lui Dumnezeu nu se leagă” (II Tim. 2, 9). „…vorbește și nu tăcea” (Fapte 18, 9). Constatarea este generală și tristă. În zilele noastre, libertatea de exprimare și de circulație a ideilor este războită sistematic și se află în continuă scădere. Acest important drept al omului pentru care mult sânge a curs în decursul istoriei omului cugetător este, de asemenea, un drept dumnezeiesc, ca o recapitulare nemijlocită prin miezul libertății dăruite de Dumnezeu persoanei umane. Iar grotescul este că în vremurile noastre mijloacele tehnice de răspândire a cuvântului, a ideilor și a cugetărilor nu numai că au fost multiplicate, dar datorită mai ales a tehnologiei digitale au devenit mai rapide. În momentul în care faci public cuvântul tău, acesta devine imediat prin intermediul internetului proprietatea altor mii de oameni. Această posibilitate uimitoare de astăzi i-a alarmat foarte tare pe cei care nu iubesc libertatea. Istoria ne învață că în special regimurile tiranice și cei care nu acceptă părerile contrare și criticile se tem de libertatea de exprimare. Astfel, prin marile și complexele sisteme electronice care se crează în special pentru acest scop, se filtrează la nivel mondial milioane de informații pe secundă. În cadrul unei atmosfere de tip orwellian sunt monotorizate și controlate interviurile, apelurile telefonice, mesajele scrise, textele și publicațiile.

SUA – Europa

Manipularea și controlul opiniei și a cuvântului nu se opresc aici. Într-o ordine programată, mai întâi în SUA și apoi în toate statele europene (lucru care indică clar faptul că cineva conduce) au fost introduse legislații aproape identice prin care se încearcă controlul cuvântului și a criticii. Nu este departe vremea în care pe baza unei astfel de legi se va impune Bisericii să-și corecteze textele irmologice, încât să nu mai fie auzite lucruri stânjenitoare „adunarea ucigătorilor de Dumnezeu, nelegiuitul neam evreiesc” (Fericiri, Sluijba Sfintelor Patimi) sau „adunarea ucigătorilor de Dumnezeu, sfatul viclenilor răufăcători ” (Troparul Cântării a 9-a de la slujba Sfintelor Patimi). La noi în țară a fost adoptată foarte recent o lege asemănătoare (4285/2014 privind combaterea rasismului și a xenofobiei), intrată în vigoare  din păcate fără nici o opunere din partea ierarhiei noastre.

Lipsa de libertate

Oamenii liber – cugetători observă pe zi ce trece cum mreaja înrobirii și a cenzurei se îngroașă. Conștientizează faptul că se creează o conspirație împotriva libertății de exprimare, o cenzură a vocilor care critică minciuna și semnalizează ceea ce este drept în toate domeniile, dar mai ales în domeniul teologic și dogmatic, care își are temelia în Viața însăși. Tot ceea ce se încearcă este și viclean, dar și vătămător pentru libertatea umană. Este ceva demonic. Fascist. În Uniunea Sovietică fusese interzisă propovăduirea liberă în Biserici. Tocmai acest cuvânt i-a deranjat, așa cum i-a deranjat pe cărturari și pe farisei, care nu îi lăsau pe apostoli să predice în numele lui Hristos. Dar același Duh Sfânt inspiră și spune prin Sfântul Apostol Pavel: „cuvântul lui Dumnezeu nu se leagă”, așa cum Însuși Hristos i-a dat porunca „vorbește și nu tăcea”.

Ierarhia

Din păcate, însă, complice la încercarea de cenzurare a cuvântului în general vine și se alătură însăși Ierarhia Bisericii Ortodoxe. Aceasta încearcă cenzurarea, controlul și limitarea cuvântului și a criticii teologice, exprimată de membrii Bisericii prin intermediul internetului, site-urilor și a blog-urilor etc., pe care clericii și monahii le administrează ca cetățeni greci liberi, dar și laicii fie în numele subdiviziunii organizaționale bisericești de care aparțin (enorie, mănăstire), fie în numele lor personal. Vor să le reducă la un cadru inofensiv. În fond, vor să elimine cuvântul teologic viu și critica împotriva celor ce-l folosesc în mod greșit. Astăzi, mai ales, când multe sunt denaturate și modificate în compatație cu cele cunoscute și predicate pînă recent, astăzi când ereziile merg să fie echivalate cu adevărul, ar trebui să „alerge cuvântul lui Dumnezeu și să fie slăvit” desigur prin orice mijloace moderne [de comunicare]. Altminteri, se va adeveri ceea ce a spus Hristos, și anume că: „fiii veacului acestuia sunt mai înțelepți (adică mai deștepți) în neamul lor decât fiii luminii” (Luc. 16,8). Aceștia își răspândesc înșelările, murdăriile și crimele lor prin orice mijloc le stă la îndemână, iar nouă celor care rostim cuvântul Adevărului ni se aplică cenzura.

Critică în enciclică

Pe 15 ianuarie 2015, a fost emisă și trimisă autorizat spre executare, cu nr. de ordine 187 și de înregistrare 79, „Nota enciclică” a Sfântului Sinod al Bisericii Greciei cu tema „Funcționarea site-urilor din partea deținătorilor lor bisericești și din partea clerului și a monahilor”. Prin această enciclică se interzice funcționarea pe internet a site-urilor enoriilor, mănăstirilor, paracliselor și, prin urmare, a instituțiilor bisericești, adică exclusiv a tuturor structurilor organizatorice ale Bisericii, exceptând situațiile în care au primit anterior aprobarea Consiliului Mitropolitan (în fond, aprobarea mitropolitului) și dacă tematica articolelor publicate se limitează doar la „informarea publicului cu privire la viața liturgică a enoriei respective (programul slujbelor) și, în general, la viața duhovnicească și activitatea ei filantropică… sau istoria acelei biserici. În acest scop este permisă și publicarea sau republicarea textelor teologice consacrate pentru cititorii interesați (erminii, predici etc)”.

La acești termeni de funcționare pentru site-urile care vor primi autorizație, se adaugă: a) că nu vor proceda la expunerea personală a laicilor și a preoților și b) condiția evidentă, pentru care nimeni nu are vreo obiecție, de vreme ce o impune legislația penală civilă, și anume faptul că „nu vor proceda la lezarea onoarei și a reputației nici unei persoane laice sau clerice”. Justificarea pentru controlul și manipularea conținutului site-urilor bisericești, etc., este menționată la începutul enciclicei și constă în următoarele: a) încercarea preoților parohi de exercitare pastorală prin intermediul internetului, oricât de bine intenționați ar fi, nu poate înlocui relația vie, experiențială a creștinilor între ei și cu parohul în cadrul enoriei ca membru activ al vieții bisericeștib) În plus, nu trebuie în nici un caz, prin funcționarea acestor site-uri, să se lase falsa impresie… că navigarea pe site-uri înlocuiește participarea la viața liturgică sau că ar constitui o formă sau o manifestare de credință…” Este evident faptul că pretextul invocat se află într-o incoerență logică cu scopul urmărit. Bineînțeles că atât răspândirea cuvântului lui Dumnezeu, cât și cea mai generală informare religioasă a credincioșilor prin site-urile bisericești „nu pot înlocui legătura vie, experimentală a credincioșilor între ei și cu parohul din cadrul enoriei”. Nici un om înțelept în mod elementar nu crede că „navigarea pe site-urile de orice fel înlocuiește participarea lor la viața liturgică”.  Nici un site nu a îndrăznit să susțină ceva de genul acesta. Dacă există totuși și unii care cred contrariul, asta nu justifică controlul exterminator al funcționării site-urilor bisericești ca măsură necesară care, în fond, echivalează cu „cenzurarea”. Convingerea deformată [a unora despre aceste site-uri] ar trebui să fie înlăturată prin descrieri și învățături adecvate prin intermediul site-urile care funcționează liber, și nu prin eliminarea acestora.

Pretext

Este evident, deci, că această justificare foarte puțin credibilă pentru măsura restrictivă luată reprezintă un pretext. Sfântul Sinod, sub pretextul acestor constatări procedează la un control efectiv al funcționării și al conținuturilor tuturor site-urilor bisericești,  fără excepție, nu pentru că ar exista pericolul de a „înlocui legătura vie, experimentală a credincioșilor între ei și cu parohul enoriei respective”, ci pentru că unii din Sfântul Sinod sunt deranjați de conținutul anumitor articole postate pe site-urile bisericești. Tipul și conținutul acestor articole deranjante vor demonstra și adevăratul motiv pentru care se încearcă cenzurarea internetului bisericesc. Desigur, trebuie excluse din categoria articolelor deranjante informațiile postate despre știrile actuale bisericești și întreaga activitate a enoriilor etc., precum și publicarea textelor teologice universal acceptate și a predicilor. Conținutul acestora este inofensiv. De aceea, de altfel, și Sfântul Sinod urmărește să fie limitate de acum înainte acele de tipuri de articole și publicații care deranjează, în afară site-urilor care vor primi aprobarea.

Articole considerate ca „deranjante”

Pentru cel care monitorizează funcționarea și conținutul site-urilor bisericești devine ușor sesizabil tipul de „deranjante” în ierarhia articolelor și publicațiilor. Sunt cele prin care se controlează și se critică aspru textele cu conținut greșit în comparație cu cele propovăduite până acum. Sunt cele care critică secularizarea întregii vieți bisericești și, în special, a clericilor de orice grad și jurisdicție. Ba chiar mai mult deranjează site-urile care găzduiesc și popularizează păreri potrivnice ereziei ecumeniste, a „rugăciunilor în comun” de orice fel și a abaterilor dogmatice adiacente din articole cum ar fi cele despre „teologia baptismală”, „teoria ramurilor bisericești”, „a bisericilor surori” etc. Deranjează acele site-uri care îndrăznesc să răspândească învățăturile drepte „după Sfinții Părinți”. În aceste publicații, „Nota enciclică” urmărește să impună legea tăcerii.

Pentru că am identificat adevăratele intenții și obiective ale autorilor „Notei enciclice”, rămâne să analizăm a doua parte a ei, – ai cărei destinatari sunt „clericii de toate gradele și monahii”, – site-urile personale cu conținut religios pe care aceștia le întrețin. Aceste site-uri personale sunt cel mai deranjante și mai nedorite de către autorii „Notei enciclice” deoarece, fiind personale, nu pot să fie controlate printr-o „aprobare” anterioară cum se întâmlpă cu cele parohiale etc. Pe acestea în mod special le vizează „Nota enciclică”,  punându-le la dispiziție cea mai mare parte din conținutului ei.

Despre drepturi

(Autorii Notei Enciclice) înțeleg că monahi și clerici care își vor exprima critic părerea despre toate cele ce au fost indentificate mai sus ca fiind deranjante, vor opune cenzurei dreptul inalienabil constituțional al fiecărui cetățean elen de libertate a exprimării ca element necesar dezvoltării libere a personalității (art. 5., Constituție), dreptul la informare și la participare în Societatea Informațională (art. 5A, Constituție). Vor opune, de asemenea, puternic și dreptul lor de a se exprima și de a transmite oral, scris și prin intermediul presei (de altfel, presă se consideră și articolele postate pe internet) cugetările lor, respectând desigur legile statului. De altfel, presa (și cea electronică) este liberă, în timp ce cenzura și toate celelalte măsuri preventive sunt interzise (art. 14 alin. 1 și 2, din Constituție). Anticipat, precizăm că interdicțiile introduse în „Nota Enciclică” în fond, constituie o „măsură preventivă” împotriva libertății presei și, de aceea, este direct contrară Constituției și, prin urmare, ilegală. Din acest motiv, autorii „Notei Enciclice” dau curs la o constatare arbitrară și nefondată și, în cele din urmă, la o amenințare directă. Concluzionează singuri, în mod abuziv, că preoții și monahii care intră în viața clericală și, respectiv, monahală încetează să mai aibă drepturi depline constituționale ca cele amintite mai sus, și anume de cugetare, de exprimare și de libertate a presei, pentru că devenind preoți și monahi nu au doar obligația de autolimitare a acestor drepturi ale lor, ci în plus se află și într-o „relație specială de supunere” față de episcopul lor, fără a specifica în continuare care este și ce înseamnă această „relație de supunere”. Merge până la supunerea juridică deplină sau această relație are un conținut pur duhovnicesc? Episcopul este pentru preot tată și atunci legătura este paternă și duhovnicească sau este un întâistătător executiv și relația lor este funcționărească și administrativă? Și când administratorul site-ului este chiar episcop (și desigur deranjant, așa cum este Mitropolitul Ambrozie al Kalavrítei), atunci cu cine converge în această „relație specială de supunere” care să-l controleze? Cu Sfântul Sinod sau cu Patriarhul? Continuând, „Nota enciclică” invocă obligații care decurg din calitatea de cleric și monah, pentru a ajunge la constatarea corectă, în principiu, că discursul acestora nu trebuie să fie „dezbinator, propagandistic, părtinitor, provocator, jignitor la adresa onoarei unei persoane, schismatic față de episcopul local sau alt conducător bisericesc”. Până aici, chiar dacă înțelesurile de mai sus sunt generale și abstracte, s-ar putea ca cineva să fie de acord cu aceste invocări. Orice cleric sau monah care se exprimă „părtinitor, jignitor, dezbinator”, etc., trebuie să fie chemat la îndreptare și, în cazul în care persistă [în atitudine] și discursul i se dovedește infracțiune bisericească sau penală, este pasibil de proces atât bisericesc, cât și penal. Lucrurile sunt simple și nu este nevoie de „Nota enciclică”.

I-ați cenzura pe Sfinții Părinți?      

Însă această formulare plastică neclară lasă deschisă posibilitatea unei interpretări greșite și arbitrare. Reprezintă un „cuvânt provocator și jignitor” acela prin care se critică persoanele și cazurile de secularizare și abandonarea a modelelor ortodoxe? Este un „cuvânt părtinitor, propagandistic și schismatic” acela prin care se critică ierarhii și îndrumătorii duhovnicești pentru denaturarea dogmelor ortodoxe și a eclesiologiei ortodoxe, pentru ecumenism și pentru filounionismul nefundamentat dogmatic? Aceasta formulare plastică neclară a „Notei Enciclice” pentru termenii de mai sus este o viclenie! Prin imprecizia formulării și prin această imagine perfidă, am putea înțelege că Sfântul Marcu Evghenicul, fiind în minoritate, nu ar fi trebui să-și exprime public cuvântul (scris sau oral, sau prin intermediul internetului dacă ar fi existat la aceea vreme, sau prin orice alt mijloc) și să se remarce înaintea împăratului, a patriarhului și a episcopilor, în fața membrilor Sinodului Ferrara – Florența, ci să accepte „falsa unire” și să semneze din politețe, diplomație și amabilitate, poate de ce nu și de teamă prigonirii, acel blestemat act înfricoșător. Sfântul său refuz mărturisitor de a semna acel act și formularea poziției sale potrivnice multora, ar putea să reprezinte un „cuvânt părtinitor, propagandistic și schismatic împotriva episcopului local sau a altor conducători bisericești”? De asemenea, nici Sfântul Ioan Hrisostom nu ar fi trebuit să vorbească împotriva împărătesei și a „doamnelor infamiei” care o înconjurau, ci ar fi trebuit să se ocupe numai cu chestiunile sale duhovnicești. De ce să se ocupe cu teme care nu-l priveau? Nu era călugăr? Așadar, cuvântările sale critice, pe care întreaga Ortodoxie, și nu numai, le citește și le admiră, dacă le-ar spune astăzi prin intermediul internetului, adresându-se puternicilor Pământului și celor care au încălcat dogmele Bisericii, ar putea să constituie un „cuvânt dezbinator, părtinitor, propagandistic și schismatic”? Prin urmare, nici Sfântul Vasile cel Mare nu ar fi trebuit să vorbească împotriva celor bogați, nici Sfântul Teodor Studitul împotriva textelor denigratoare la adresa Bisericii. Monahii Studiți, înainte se a apăra prin cuvânt Ortodoxia de erezie, de a demasca învățăturile greșite ale Bisericii, ar fi trebuit să ceară și să primească mai întâi aprobarea Ierarhilor din aceea vreme, a căror învățături greșite le combăteau? Sigur că dacă ar fi cerut-o, ar fi primit un răspuns negativ, deoarece cuvântul lor era „dezbinator, propagandistic, părtinitor, provocator, jignitor împotriva onoarei cine știe cui, și schismatic față de episcopul local sau alți conducători bisericești”. Desigur că nici Cinstitul Înaintemergător nu ar fi trebuit să critice pe Irod, chiar dacă acest lucru însemna să-l arate  drept exemplu negativ unui întreg popor. Ar fi fost mai bine să rămână în pustie și să facă rugăciuni. Oare nu cumva nici Hristos nu ar fi trebuit să spună înspăimântătorul „Vai” ierarhiei bisericești din vremea Sa? Oare n-a fost acesta un cuvânt instigator (Luca 12, 49: Foc am venit să arunc pe pământ şi cât aş vrea să fie acum aprins!) Sau i-ați cenzura pe Părinți?

Și ca să venim cu un exemplu și mai concret: oare, cuvântul fericitului gheronda, Arihim. Epifanie Theodorópoulos, – un om recunoscut de întreaga lume ortodoxă pentru virtuțile sale, care și-a exprimat poziția în epistole și publicații referitoare la cercetarea activităților ecumenice ale Patriarhului Atenagóra, și, care dacă ar mai trăi astăzi, și-ar face din nou publică părerea împotriva chiar și a celor mai mari pași ecumenici ai actualului Patriarh Ecumenic Bartolomeu, prin intermediul internetului, – se încadrează sau nu în limitele cuvintelor „părtinitor, propagandistic și schismatic” din Nota Enciclică? În sfârșit, epistolele publicate ale Cuviosului gheronda Paisie Aghioritul, de curând canonizat, prin care îl critică cu îndrăzneală pe Patriarhul Ecumenic Atenagora, exprimându-și îngrijorarea pentru acțiunile lui filounioniste, precum și atitudinea sa generală antiecumenistă, cum vor fi acestea apreciate de ierarhii care au alcătuit Nota Enciclică? Vor accepta să fie publicate pe site-ul oficial al Bisericii sau îi vor cenzura publicațiile Cuviosului și vor socoti cuvântul său „dezbinator, propagandistic, părtinitor, provocator, jignitor la adresa onoarei oricărei persoane, schismatic față de episcopul local sau alt conducător bisericesc”?

În încheierea „Notei Enciclice”, autorii acesteia consideră că [un astfel de] cuvânt, pe care îl descrie în mod neclar, nu este doar ilegal sau imoral sau necanonic. Ci constituie o erezie. Dacă am înțeles bine, cuvântul controlat al celor care în mod greșit îl întrebuințează și îl susțin constituie o „erezei” care merită să fie pedepsită, în timp ce aceeași erezie (controlată) nu poate fi în nici un caz supusă controlului. O, ce nebunie….! Cenzură chiar și prin CEB. Facem din nou referire la un exemplu concret din zilele noastre prin care se demonstrază cât de mari sunt contradicțiile din Enciclica Sinodală: noua eclesiologie a Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, care este contradictorie și se  abate de la eclesiologia ortodoxă, nu ar trebui să devină obiect de criticat și de verificat din partea ortodoxă? Și în acest caz, ce ar trebui să fie considerată erezie? Eclesiologia papistașă a Conciliul II al Vaticanului, pe care Patriarhul Bartolomeu a adoptat-o și o susține, socotind că Biserica este divizată, sau credința din conștiința Bisericii că aceasta este „Una Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică”?

În a 9-a Adunare Generală a CEB-ului, care a avut loc în Porto Alegre din Brazilia, reprezentanții ortodocși (inclusiv ai Bisericii Ortodoxe ai Greciei) au acceptat părerea contradictorie și cu totul inacceptabilă din punct de vedere teologic că „Fiecare biserică (n. care participă la CEB) reprezintă Biserica Sobornicească și nu doar o parte a ei. Fiecare biserică reprezintă Biserica Sobornicească, dar nu în totalitatea ei. Fiecare biserică își îndeplinește sobornicitatea când se află în comun și în uniune cu celelalte biserici”(!) (Porto Alegre, Februarie 2006).

Astfel de părerile anti-ortodoxe au fost reformulate și în I Adunare Generală a CEB-ului, în Bushan din Coreea de Sud, în noiembrie 2013, cu participarea reprezentanților Bisericii Ortodoxe ai Greciei. Și în aceste două texte au fost aduse critici aspre din partea clericilor, monahilor, teologilor ortodocși, dar și din partea episcopilor și a ierarhilor din Biserica Ortodoxă a Greciei. Pe baza „Notei enciclice” se pune întrebarea: Unde se află în cele din urmă erezia? În părerile anti-ortodoxe și în abaterile de la învățătura dogmatică ortodoxă a Bisericii și în susținătorii ei, sau în critica și în controlul acestor abateri și în combatanții lor? Însă, această caracterizare teribilă a cuvântului critic ca erezie nu a fost întâmplătoare. A fost dată pentru a se justifica amenințarea din finalul „Notei enciclice”: „Monotorizarea și supravegherea respectării termenilor de mai sus, precum și luarea de măsuri adecvate pentru stoparea unei eventuale abateri de la acestea, constituie responsabilitatea pastorală a oricărui episcop”. Altfel spus: Pe de o parte însă nu putem să cerem să funcționeze  cu aprobare și autorizație anterioară (cum este cazul site-urilor parohiale etc.) și blog-urile personale sau postările clericilor și monahilor, cu toate acestea nu sunteți necontrolați. În autoritatea episcopului d-voastră este lăsată responsabilitatea (desigur din cauza „relației speciale de supunere”) de a urmări publicațiile d-voastră și dacă consideră (prin criterii nedefinite în enciclică) că este un cuvânt „provocator, jignitor la adresa onoarei unei persoane, schismatic față de episcopul local sau alt conducător bisericesc”, prigonirea deja a început: urmează citația în vederea dării de seamă și trimiterea la episcop sau instanța de judecată bisericească. Iată, amenințarea din încheiere.

Vremuri negre

Este vorba despre un act clar de privare de libertate, un act de samavolnicie, de tip fascist. În nici un caz bisericesc. Definire grea, dar mult mai grea alunecarea autorilor „Notei enciclice”. Să afle, așadar, că libertatea de exprimare nu este o obligație, ci este o datorie!Publicațiile reprezintă sufletul dreptății”, citatul este scris pe prima pagină a Uniunii Redactorilor Ziarelor Cotidiene din Atena. Această țara nu a mai văzut de mulți ani asemenea încercări de cenzurare, care ne întorc în vremuri negre! Să fiți siguri, însă, că  această chestiune (controlul și reducerea la tăcere a blog-urilor combative) nu va izbuti. În primul rând pentru că este o măsură de privare de libertate și, prin urmare, nu este sfântă și nici nu va avea binecuvântarea lui Dumnezeu. Și în al doilea rând pentru că este o măsură complet ilegală și contrară Constituției, care fie că vor, fie că nu vor este valabilă și se aplică, fără excepție, tuturor cetățenilor greci, mirenilor, clericilor și monahilor. Mai întâi de toate trebuie să fie contestată poziția greșită din „Nota enciclică”, conform căreia monahii și clericii, care intră în monahism și în preoție, încetează să aibă drepturi depline constituționale de cugetare, exprimare și de libertate a presei, pe care le au toți cetățenii, pentru că devenind clerici și monahi nu au doar obligație de autolimitare a drepturilor lor, ci în plus sunt și în „relație specială de supunere” față de propriul lor episcop. Se descrie deci un fel de cetățean „mutilat”, puțin cleric, monah, puțin cetățean, un cetățean cu drepturi reduse. Este vorba de o fabricație juridică abuzivă care nu este fondată pe nici un text constituțional sau alt text legislativ statal. „Cetățenii greci sunt egali în fața legii. Atât bărbații, cât și femeile au aceleași drepturi și obligații” (art. 4, alin. 1 și 2, Constituție). Prin urmare, de această egalitate nu fac excepție nici clericii și nici monahii. Iar acest lucru, așa cum vom explica, l-a repetat și cu alte ocazii jurisprudența instanțelor superioare.

            Ce desemnează Constituția?

Nu negăm faptul că aderarea voluntară la cler sau la monahism implică asumarea unor obligații și a unor responsabilități care decurg din rânduiala sau din făgăduințele sale monahale. Ultimile, desigur, se primesc la tunderea în monahism. Aceste făgăduințe însă (și angajamentul luat de păzire a acestora) se fac înaintea lui Dumnezeu, nu înaintea omului sau a statului. Constituie legâmântul duhovnicesc al monahului cu Dumnezeu, valabil pe viață. De aceea, trebuie să fie înțelese în sens duhovnicesc și nu juridic. Și, de vreme ce nu au fost adresate omului sau statului, acestea nu generează obligații juridice corespunzătoare care presupun rabat de la drepturile și libertățile fundamentale ale omului. Clericul și monahul nu încetează să fie cetățean egal în drepturi și beneficiar al acestor drepturi, ci va judeca și va hotărî liber dacă va renunța la exercitarea vreunuia din aceste drepturi, dacă  acesta contravine făgăduințelor sale duhovnicești. Liberatea de exprimare este garantată de articolele Constituției 5 alin. 1, 5A, 14 alin. 1 și 2.

Articolul 5 alin. 1 prevede: Orice persoană are dreptul să-și dezvolte liber personalitatea și să participe la viața socială, economică și politică a țării, atâta timp cât nu încalcă drepturile altora și nu încalcă Constituția sau bunele moravuri. Articolul 5A prevede: 1. Orice persoană are dreptul la informare în conformitate cu legea. Limitări la acest drept pot fi impuse prin lege numai dacă sunt absolut necesare din motive de securitate națională, combaterea criminalității sau protejarea drepturilor și intereselor terților. 2. Orice persoană are dreptul de participare la Societatea Informațională. Facilitatea accesului la informații, realizate electronic, precum și prelucrarea, schimbul și răspândirea lor, constituie obligația statului, întotdeauna cu respectarea garantărilor din articolele 9, 9A și 19.

Articolul 14 prevede: 1. Orice persoană poate să exprime și să răspândească oral, scris sau prin intermediul presei cugetările sale, respectând legile statului. 2. Presa este liberă. Cenzura și toate celelalte măsuri preventive sunt interzise. De asemenea, libertatea de exprimare este garantată și de articolul 10 din CEDO, cu valoare supralegislativă și stabilește că: Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie, ca și libertatea de primire sau de transmitere a informațiilor sau a ideilor fără amestecul autorităților publice și indiferent de frontiere. Textele sunt foarte clare: nimeni nu este exclus de la libertatea de exprimare. Prin urmare, clericii și monahii se bucură pe deplin de libertatea de exprimare, ca oricare alt cetățean.

Cenzură preventivă

Acest lucru a fost judecat definitiv de Consiliul de Stat. Pentru că nu este prima oară când ierarhia Bisericii Greciei a încercat să controleze cuvântul și să-i cenzureze pe clerici și monahi. În anul 1983, a emis Enciclica din 9.9.1983 prin care stabilește că preoții și monahii care intenționează să vorbească la un post de radio sau de televiziune, trebuie să primească o permisiune prealabilă specială în acest scop din partea Sfântului Sinod, după ce desigur au anunțat din timp chestiunea despre care vor vorbi și temele pe care le vor dezvolta.

Definiția cenzurii preventive.

Ca justificare a acestei măsuri preventive s-a formulat faptul că Biserica nu dorește să priveze libertatea de opinie și de exprimare a clericilor, ci urmărește apărarea autorității lor și, de asemenea, informarea poporului în  mod autentic despre pozițiile Bisericii. Cu toate acestea, un preot (paroh al Bisericii Înălțării Domnului din Vrilíssia, Attiki) a contestat această Enciclică în fața Consiliului de Stat, plângându-se că se încalcă dreptul de liberă exprimare. Consiliul de Stat prin decizia sa cu nr. 3471/1985 (Tribuna Legală 1986, p. 117) a considerat în principiu că această chestiune nu este una duhovnicească și, desigur, de ascultare duhovnicească, cum  a susținut în mod nejustificat Biserica Ortodoxă a Greciei pentru a evita controlul abrogativ al Consiliului de Stat, ci una administrativă, redusă la exercitarea dreptului constituțional. În continuare, chiar dacă s-a considerat că prin Enciclică nu se prevedea pur și simplu enumerarea unor reguli în privința apariției preoților la televiziune etc., ci a fost introdusă regula autorizației prealabile pentru exercitarea dreptului la exprimare, Consiliul de Stat nu a procedat în cele din urmă la constatarea măsurii neconstituționale, pentru că aceea Enciclică atacată (la fel ca și cea recentă) nu a fost promulgată în Consiliul de Stat și, prin urmare, acesta nu a avut nici calitatea legală care să impună obligații. Și din acest motiv a fost anulată. În mod similar, Consiliul de Stat a decis prin hotărârea cu nr. 2236/1980 (Tribuna Legală 1980, p. 1813) și într-o altă chestiune de libertate individuală a clerului. Un preot a făcut apel împotriva refuzului Bisericii Greciei de a-i acorda permisiunea deplasării în străinătate. Biserica a adoptat interdicția ieșirii din țară în conformitate cu articolul 56, alin. 1,2 din legea 590/1977. Consiliul de Stat, în principiu, a considerat și în acest caz că nu este o chestiune duhovnicească, pentru că nu are legătură cu ascultarea duhovnicească datorată Bisericii, după cum a susținut Biserica Greciei, în mod nejustificat, pentru a evita controlul abrogativ al Consiliului de Stat, redus la exercitarea dreptului constituțional de liberă deplasare. În cele din urmă, interdicția a fost anulată, pentru că s-a considerat că dispozițiile articolului 56/ 1977 cu privire la problema deplasării preoților și a monahilor vădesc autoritatea definitorie și, prin urmare, de neîngăduit a Sfântului Sinod, de vreme ce se opune articolului 5 din Constituție. Acest articol permite prin lege doar ordonanța,-  într-un mod desigur general și obiectiv, iar nu definitoriu – privitoare la restricțiile de liberă deplasare sau ședere în țară, precum și ieșirea sau intrarea liberă în țară a oricărui cetățean grec, prin urmare și preoților.

„Vorbește și nu tăcea”

După toate acestea este evident care va fi soarta legală a unui nou recurs împotriva actualei „Note enciclice”. Cu toate acestea, nu este bine ca ierarhii cu funcții de conducere în Biserică să-i forțeze pe preoți și monahi să recurgă la justiția laică, ca să-și găsească dreptatea. Trebuie singuri să ia în considerare greșeala și să-și retragă imediat Enciclica. În caz contrar, preoții și monahii, dar și parohiile și mănăstirile trebuie să o ignore, să nu fie intimidați de amenințări și să o anuleze prin desuetudine. Este nevoie de curaj și simțământ mărturisitor. „Vorbește și nu tăcea” (Fapte 18, 9) „căci porunca Domnului este de a nu păstra tăcerea atunci când credința este primejduită. Căci zice, vorbește și nu tăcea” (Sfântul Teodor Studitul, Epistola 81 către dregătorul Pantaleon, PG. 99, 1321) „A tăinui cuvântul (adevărului) înseamnă a te lepada de cuvântul (credinței)” (Sfântul Maxim Mărturisitorul, PG. 90, 165). „Acestea le rânduiesc și celor din lume, acestea le poruncesc și preoților, acestea și celor cărora li s-a încredințat conducerea: ajutați toți câți puteți, prin cuvânt, ca să puteți fi ajutați de Dumnezeu” (Sfântul Grigorie Teologul, PG. 36, 308). „În vremea aceasta în care Hristos este prigonit pentru icoana Lui, nu numai dacă este cineva care are mai dinainte cunoștință adâncă este dator să lupte vorbind și învățând cuvântul Ortodoxiei, ci chiar dacă ar avea numai o poziție de ucenic, trebuie să se încreadă în adevăr și să grăiască liber. Acest cuvânt nu este al meu ,al păcătosului, ci al Sfântului Ioan Gură de Aur și al altor Sfinți Părinți” (Sfântul Teodor Studitul, Cartea a II-a, Epistola a II-a, Filocalia 18B, ed. Grigorie Palama, Tesalonic 1999, p. 292). „Acest cuvânt așadar (cuvântul eretic pe care mi-l spuneți) nu îl pot spune, nici nu am primit învățătură de la Sfinții Părinți să-l mărturisesc. Ceea ce credeți, aveți și puterea să faceți”. „Ascultă, așadar, au zis (trimișii Patriarhului); Stăpânul și Patriarhul a judecat drept prin epistola papei Romei să fii dat anatemei, dacă nu asculți, și să fii supus morții care ți se va rândui”. „Ceea ce a hotărât Dumnezeu pentru mine din veac, aceasta să se împlinească, le-am răspuns acestora când i-am auzit” (Răspunsul Sfântului Maxim Mărturisitorul către Patriarh, Epistola către monahul Atanasie, Filocalia 15B, ed. Sf. Grigorie Palama, Tesalonic 1995, p. 453). «Cum atunci zice Pavel „ascultați de conducătorii voștri și supuneți-vă lor?” Cel ce mai înainte zicea „priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința” (Evr. 13,7), atunci zicea „ascultați de conducătorii voștri și supuneți-vă lor”. Ce oare, zice, și când va fi rău, nu-i vom asculta? Rău, cum spui? Dacă este rău pentru credință, fugi de el și tăgăduiește-l, nu numai dacă ar fi om, ci chiar înger coborându-se din cer, dar dacă este pentru viață, nu te preocupa… fiindcă și cuvântul acela „nu judecați ca să nu fiți judecați”, despre viață este, nu despre credință”»(Sfântul Ioan Hrisostom, Comentariu la Epistola către Evrei, Omilia 14, EPE 25, p. 372). «Avem poruncă de la însuși Apostolul Pavel ca, atunci când cineva învață, ori ne silește să facem orice alt lucru decât am primit și este scris de canoanele Sinoadelor ecumenice și locale, acela urmează a fi osândit, ca nefăcând parte din clerul sfințit» (Sfântul Teodor Studitul, Θεοκτίστῳ Μαγίστρῳ, PG. 99, 988).  «Căci porunca Domnului este de a nu păstra tăcerea atunci când credința este primejduită. Căci zice, vorbește și nu tăcea. Și dacă voi veți tăcea atunci pietrele vor striga. Daca e vorba de Credință, nimeni nu are dreptul să zică: „Dar cine sunt eu? Preot, oare? N-am nimic de-a face cu acestea. Sau un cârmuitor? Nici acesta nu dorește să aibă vreun amestec. Sau un sărac care de-abia își câștigă existența? … Nu am nici cădere, nici vreun interes în chestiunea asta. Daca voi veți tăcea și veți rămâne nepăsători, atunci pietrele vor striga, iar tu rămâi tăcut și dezinteresat?” Încât chiar și săracul va fi lipsit de orice scuză în Ziua Judecății, nevorbind cele de acum, ca unul judecat și numai pentru atâta lucru, nu doar fiindcă cineva în special dintre cei ce urmează până la însuși cel ce poartă coroana, căruia judecata nu i se poate trece cu vederea… Așadar  vorbește, domnul meu, vorbește. De aceea și eu ticălosul, temându-mă de judecata (celei de-a doua veniri) vorbesc. Vorbește până la auzul împăratului nostru drept credincios, chiar dacă ar fi dintre cei superiori”. (Sfântul Teodor Studitul, Epistola 81 către dregătorul Pantaleon , PG. 99, 1321). „Căci dacă este defăimat Hristos (acum în persoana Ortodoxiei), cum noi vom tăcea?” (Sfântul Chiril al Alexandriei, Μ. 4, 1016)».

Orthódoxos Týpos, 6 februarie 2015, nr. 2056, pp. 1,

Traducere: Mihail Ilie (G.O.)

Graiul Ortodox

 

Considerăm că este o speculație, interpretarea fenomenului din localitatea Sigmir ca prevestire a celei de a doua veniri a lui Iisus Hristos

2 comentarii


 

Considerăm că este o speculație, interpretarea fenomenului din localitatea Sigmir ca prevestire a celei de a doua veniri a lui Iisus Hristos

peste-ihtus1[1]

Sfântul Nicodim Aghioritul (1749-1809) include în cunoscuta sa operă ”Războiul nevăzut” fragmente din oracolele Sibilei Eritreea şi ale Sibilei Cumana care profeţesc despre pogorârea Fiului lui Dumnezeu pe pământ (aceste pagini lipsesc din ediţiile româneşti)    

Citiți mai multe aici

https://graiulortodox.wordpress.com/2011/06/07/42-sfantul-nicodim-aghioritul-1749-1809-include-in-cunoscuta-sa-opera-%e2%80%9drazboiul-nevazut%e2%80%9d-fragmente-din-oracolele-sibilei-eritreea-si-ale-sibilei-cumana-care-profetesc-despre-pogorar/

Redacția Graiul Ortodox

243) Cât de periculoasă este acupunctura?

Lasă un comentariu


 Invătați despre erezii

BIROUL ANTIERETIC

al  Sfântei Mitropolii a Kifissiei, Amarusiu și Oropou- ATENA

20082[1]

Cât de periculoasă este acupunctura?

Seminarii de Apologie Ortodoxă susținute în cadrul  Mitopoliei Kifisiei

pentru preoți și enoriași 2013-2014

 ”86 de oameni au murit în multe țări din cauza aplicării acupuncturii. Pneumotorax, perforarea inimii, a plămânilor, a arterelor, a ficatului sau a rinichilor, precum și hemoragii și infecții, precum hepatita B și C și probabil și virusul HIV, distrugerea articulațiilor, colaps multiorganic, o boală care produce necroza pielii și paralizie – sunt numai câteva consecințe ale acestei metode oculte”.

 images2Z28D38DZeci de oameni din toată lumea au murit în ultimii 45 de ani, pentru că acupuncturiști prost instruiți au plasat în mod greșit ácele în trupurile lor, potrivit unui nou studiu realizat de un specialist de vârf în domeniul medicinii alternative, din Marea Britanie, care avertizează că decesele cunoscute ca fiind datorate acupuncturii se poate să nu fie decât ”vârful unui aisberg”.

Profesorul de medicină complementară, Edzard Ernst, de la Peninsula Medical School a Universității din Exeter (Marea Britanie), într-o lucrare asupra pericolelor din medicină pe care a prezentat-o într-un periodic internațional specializat, International Journal of Risk and Safety in Medicine, potrivit ziarului britanic The Guardian, menționează că cel puțin 86 de oameni de vârste între 26 până la 82 au murit în multe țări (China, Japonia, SUA, Germania, Australia etc.), din cauza aplicării greșite a acupuncturii.  

Cea mai obișnuită cauză a decesului în urma aplicării acupuncturii este pneumotoraxul, când aerul pătrunde între membranele care separă plămânii de peretele toracic. În cele mai multe cazuri, medicii care au constatat morțile, le-au atribuit cu certitudine acupuncturii, deși în anumite situații cauzele nu erau foarte clare.

Medicul britanic de medicină alternativă cere o mai exigentă și mai completă formare a acupuncturiștilor, pentru a se evita în viitor asemenea cazuri, în care survin cel mai frecvent perforarea din greșeală a inimii, a plămânilor, a arterelor, a ficatului sau rinichilor, precum și hemoragii și infecții – acestea din urmă fiind urmare a sterilizării incomplete sau chiar deloc a acelor.

Infecțiile, hepatita B și C și probabil și virusul HIV se pot transmite prin acupunctură, ca urmare a folosirii unui ac contaminat, a bumbacului absorbant și a tampoanelor calde infectate, așa cum au avertizat niște specialiști într-un articol publicat în British Medical Journal.

În acest articol, microbiologi de la Universitatea din Hong Kong au anunțat că numărul focarelor de infecție provocate de acupunctură la nivel internațional este doar vârful aisbergului și au făcut apel pentru luarea unor măsuri mai severe de control.

Medicul chinez Gu și colaboratorii săi menționează că acupunctura poate fi periculoasă, pentru că acele pătrund mulți centimetri sub piele și de aceea avertizează împotriva apariției unui nou sindrom al secolului XXI, care s-ar numi ”boala micobacteriană provocată de acupunctură”.

”Acesta este un tip de infecție provocat de micobacterii care se dezvoltă repede în jurul punctului unde a fost introdus acul ca rezultat al folosirii unui bumbac chirurgical absorbant infectat, a prosoapelor și a tampoanelor calde infectate. Perioada de incubație a bolii este de regulă lungă, dar infecția provoacă de obicei abcese mari și ulcere”, au scris aceștia.

”Până în prezent, s-au înregistrat mai mult de 50 de focare la nivel internațional. În cele mai multe cazuri… bateriile s-au transmis de la flora cutanată a bolnavului sau de la mediu, din cauza sterilizării insuficiente a pielii înainte de acupunctură”, au scris de asemenea oamenii de știință în articolul lor.

În timp ce majoritatea bolnavilor se vindecă de aceste infecții bacteriale prinacupuntura[1] terapia adecvată, un procent de 5% până la 10% dintre infecțiile înregistrate se complică serios, se ajunge, de exemplu, la distrugerea articulațiilor, la colapsul multiorganic, o boală care provoacă necroza pielii și paralizie.

S-au înregistrat cel puțin cinci epidemii de hepatită B care sunt legate de acupunctură. În cele mai multe cazuri, epidemiile au provenit de la bolnavi contaminați și virusul s-a transmis prin ace infectate, iar într-un caz însuși acupuncturistul era sursa infecției, au menționat specialiștii.

În același articol se menționează de asemenea și probabilitatea transmiterii prin acupunctură hepatitei C și a virusului HIV. ”Deși nu există indicii suficiente care să dovedească faptul că acupunctura poate fi legată de infecția cu virusul HIV, există rapoarte despre bolnavi contaminați cu virusul în cazul cărora nu exista pericolul contaminării cu virusul decât prin intermediul acupuncturii”.

Traducere Tatiana Petrache (G.O.)

Graiul Ortodox

Biroul pentru erezii și secte al  Mitropoliei Kifissiei, Amarusiu si Oropu Biroul funcționeaza în Biserica Sfinților Apostoli Petru si Pavel din Pefkis Attikis în fiecare marți și sâmbătă de la orele 10.00-13.00 și  în fiecare joi de la 17.00-20.00.

 Cei responsabili de biroul pentru erezii și secte sunt protopresbiterul pr. Nikolaos Gavala și colegii Konstantinos Nafpliotis și Konstantina Alevizou. Aceștia va vor răspunde competent și documentat la telefoanele dumneavoastră,  pentru orice problemă referitoare la erezii, secte și culte. Biroul are o bibliotecă bogată pentru problemele de mai sus și echipamente similare.

 Tel. contact: 210-2790850

E-mail: apologitiko@gmail.com

Sursa: http://www.imkifissias.gr/index.php?option=com_content&view=article&id=446:enallaktikes-therapeies&catid=140&Itemid=532

 

(Video) Muzica clasică laică a Constantinopolului în tradiția muzicală eccleziastică Bizantină

Un comentariu


Muzica clasică laică a Constantinopolului în tradiția muzicală eccleziastică Bizantină

ByzantinischeMusik1[1]

Pentru a prinde curaj ascultați de la min. 51.

imagesIEE0DCGP

Sfântului Sinod cere cenzurarea preoților și monahilor de pe facebook

Un comentariu


Sfântului  Sinod cere cenzurarea preoților și monahilor de pe Facebook

Enciclica Sfântului  Sinod și  funcționarea saiturilor pe Internet

Cenzurarea tuturor clericilor și monahilor antipapistași

ogn-5324[1]

Prin acest comunicat de mare anvergură și bine argumentat patristic și constituțional, Sinaxa clericilor și monahilor ortodocși din Grecia acuză Sfântul Sinod care prin recenta sa enciclică nu recunoaște din punct de vedere constituțional dreptul statornicit de „exprimare” al cetățenilor, implicit al clericilor și monahilor. Prin enciclică se interzice, în fond, critica împotriva mitropoliților, arhiepiscopilor și a patriarhilor în ceea ce privește hotărârile lor administrative sau bisericești.

            Întrebări dure despre enciclică. Sinaxa clericilor și monahilor ortodocși solicită Sfântului Sinod să-și retragă enciclica. Se întreabă:  Dacă ar mai trăi, oare, Sfinții: Marcu Evghenicul, Ioan Gură de Aur, Teodor Studitul etc., ar trebui să obțină mai întâi permisiunea Sfântului Sinod și a patriarhilor ca să predice, să combată ereziile, să-i critice pe împărați și fărădelegile sau patimile lor trupești?

            biserica-si-internetul-240x159[1]Prin acest comunicat se demonstrează cu argumente bine documentate că recenta enciclică a Sfântului Sinod, ce cuprinde termenii și condițiile de funcționare ale site-urilor enoriilor, mănăstirilor, clericilor și monahilor, este fascistă și în nici un caz bisericească. Este fascistă pentru că încearcă să anuleze cuvântul viu teologic și controlul celor care îl folosesc greșit în Biserică. Încearcă, de asemenea, să anuleze controlul și critica împotriva abaterilor bisericești ale Patriarhiei Ecumenice și arhiereilor în cadrul dezbaterilor lor teologice cu eterodocșii, împotriva părerilor opuse Ortodoxiei din cadrul întrunirilor Consiliului Mondial al Bisericilor eretice la care participă și arhierei ortodocși etc. Prin enciclică, Sfântul Sinod urmărește să manipuleze prin Biserica Conducătoare site-urile bisericești inofensive și să-i transforme pe mitropoliți din părinți duhovnicești în întâistătători administrativi, de vreme ce toți clericii și monahii care vor încălca Enciclica vor fi trimiși disciplinar în tribunalele episcopale locale sau sinodale. Prin enciclică sunt încălcate drepturile constituționale ale clericilor și monahilor, pentru că Sfântul Sinod contestă implicit dreptul lor de a-și exprima energic pozițiile teologice și de a critica acțiunile mitropoliților, arhiereilor sau a patriarhilor. Această poziție a Sfântului Sinod echivalează cu „cenzura”, se subliniază în comunicat. Sinaxa clericilor și a monahilor solicită Sfântului Sinod să-și retragă enciclica. Se întreabă: dacă ar mai trăi Sfântul Marcu Evghenicul, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Teodor Studitul, Sfântul Ioan Botezătorul sau Părinții contemporani, cum ar fi Sfântul Paisie sau Arhimadritul Epifanie Theodoropulos, oare ar trebui să ceară permisiunea Ierarhiei ca să predice poporului sau să lupte împotriva ereziilor, a împăratului sau împărătesei și a „doamnelor” fărădelegii, care o înconjurau etc., să propovăduiască Ortodoxia prin internet? În sfârșit, în comunicat se face și o aluzie clară la faptul că enciclica poate avea ca țintă și pe mitropoliții (cum ar fi Mitropolitul Ambrozie al Kalavrítei și Eghialíei ) care îl critică pe Patriarhul Ecumenic în ceea ce privește doctrina și activitatea lui elaborată de control, prin intermediul internetului.

Comunicat

Textul integral al comunicatului Sinaxei clericilor și a monahilor este următorul:

„Cuvântul lui Dumnezeu nu se leagă” (II Tim. 2, 9). „…vorbește și nu tăcea” (Fapte 18, 9). Constatarea este generală și tristă. În zilele noastre, libertatea de exprimare și de circulație a ideilor este războită sistematic și se află în continuă scădere. Acest important drept al omului pentru care mult sânge a curs în decursul istoriei omului cugetător este, de asemenea, un drept dumnezeiesc, ca o recapitulare nemijlocită prin miezul libertății dăruite de Dumnezeu persoanei umane. Iar grotescul este că în vremurile noastre mijloacele tehnice de răspândire a cuvântului, a ideilor și a cugetărilor nu numai că au fost multiplicate, dar datorită mai ales a tehnologiei digitale au devenit mai rapide. În momentul în care faci public cuvântul tău, acesta devine imediat prin intermediul internetului proprietatea altor mii de oameni. Această posibilitate uimitoare de astăzi i-a alarmat foarte tare pe cei care nu iubesc libertatea. Istoria ne învață că în special regimurile tiranice și cei care nu acceptă părerile contrare și criticile se tem de libertatea de exprimare. Astfel, prin marile și complexele sisteme electronice care se crează în special pentru acest scop, se filtrează la nivel mondial milioane de informații pe secundă. În cadrul unei atmosfere de tip orwellian sunt monotorizate și controlate interviurile, apelurile telefonice, mesajele scrise, textele și publicațiile.

SUA – Europa

Manipularea și controlul opiniei și a cuvântului nu se opresc aici. Într-o ordine programată, mai întâi în SUA și apoi în toate statele europene (lucru care indică clar faptul că cineva conduce) au fost introduse legislații aproape identice prin care se încearcă controlul cuvântului și a criticii. Nu este departe vremea în care pe baza unei astfel de legi se va impune Bisericii să-și corecteze textele irmologice, încât să nu mai fie auzite lucruri stânjenitoare „adunarea ucigătorilor de Dumnezeu, nelegiuitul neam evreiesc” (Fericiri, Sluijba Sfintelor Patimi) sau „adunarea ucigătorilor de Dumnezeu, sfatul viclenilor răufăcători ” (Troparul Cântării a 9-a de la slujba Sfintelor Patimi). La noi în țară a fost adoptată foarte recent o lege asemănătoare (4285/2014 privind combaterea rasismului și a xenofobiei), intrată în vigoare  din păcate fără nici o opunere din partea ierarhiei noastre.

Lipsa de libertate

Oamenii liber – cugetători observă pe zi ce trece cum mreaja înrobirii și a cenzurei se îngroașă. Conștientizează faptul că se creează o conspirație împotriva libertății de exprimare, o cenzură a vocilor care critică minciuna și semnalizează ceea ce este drept în toate domeniile, dar mai ales în domeniul teologic și dogmatic, care își are temelia în Viața însăși. Tot ceea ce se încearcă este și viclean, dar și vătămător pentru libertatea umană. Este ceva demonic. Fascist. În Uniunea Sovietică fusese interzisă propovăduirea liberă în Biserici. Tocmai acest cuvânt i-a deranjat, așa cum i-a deranjat pe cărturari și pe farisei, care nu îi lăsau pe apostoli să predice în numele lui Hristos. Dar același Duh Sfânt inspiră și spune prin Sfântul Apostol Pavel: „cuvântul lui Dumnezeu nu se leagă”, așa cum Însuși Hristos i-a dat porunca „vorbește și nu tăcea”.

Ierarhia

Din păcate, însă, complice la încercarea de cenzurare a cuvântului în general vine și se alătură însăși Ierarhia Bisericii Ortodoxe. Aceasta încearcă cenzurarea, controlul și limitarea cuvântului și a criticii teologice, exprimată de membrii Bisericii prin intermediul internetului, site-urilor și a blog-urilor etc., pe care clericii și monahii le administrează ca cetățeni greci liberi, dar și laicii fie în numele subdiviziunii organizaționale bisericești de care aparțin (enorie, mănăstire), fie în numele lor personal. Vor să le reducă la un cadru inofensiv. În fond, vor să elimine cuvântul teologic viu și critica împotriva celor ce-l folosesc în mod greșit. Astăzi, mai ales, când multe sunt denaturate și modificate în compatație cu cele cunoscute și predicate pînă recent, astăzi când ereziile merg să fie echivalate cu adevărul, ar trebui să „alerge cuvântul lui Dumnezeu și să fie slăvit” desigur prin orice mijloace moderne [de comunicare]. Altminteri, se va adeveri ceea ce a spus Hristos, și anume că: „fiii veacului acestuia sunt mai înțelepți (adică mai deștepți) în neamul lor decât fiii luminii” (Luc. 16,8). Aceștia își răspândesc înșelările, murdăriile și crimele lor prin orice mijloc le stă la îndemână, iar nouă celor care rostim cuvântul Adevărului ni se aplică cenzura.

Critică în enciclică

Pe 15 ianuarie 2015, a fost emisă și trimisă autorizat spre executare, cu nr. de ordine 187 și de înregistrare 79, „Nota enciclică” a Sfântului Sinod al Bisericii Greciei cu tema „Funcționarea site-urilor din partea deținătorilor lor bisericești și din partea clerului și a monahilor”. Prin această enciclică se interzice funcționarea pe internet a site-urilor enoriilor, mănăstirilor, paracliselor și, prin urmare, a instituțiilor bisericești, adică exclusiv a tuturor structurilor organizatorice ale Bisericii, exceptând situațiile în care au primit anterior aprobarea Consiliului Mitropolitan (în fond, aprobarea mitropolitului) și dacă tematica articolelor publicate se limitează doar la „informarea publicului cu privire la viața liturgică a enoriei respective (programul slujbelor) și, în general, la viața duhovnicească și activitatea ei filantropică… sau istoria acelei biserici. În acest scop este permisă și publicarea sau republicarea textelor teologice consacrate pentru cititorii interesați (erminii, predici etc)”.

La acești termeni de funcționare pentru site-urile care vor primi autorizație, se adaugă: a) că nu vor proceda la expunerea personală a laicilor și a preoților și b) condiția evidentă, pentru care nimeni nu are vreo obiecție, de vreme ce o impune legislația penală civilă, și anume faptul că „nu vor proceda la lezarea onoarei și a reputației nici unei persoane laice sau clerice”. Justificarea pentru controlul și manipularea conținutului site-urilor bisericești, etc., este menționată la începutul enciclicei și constă în următoarele: a) „încercarea preoților parohi de exercitare pastorală prin intermediul internetului, oricât de bine intenționați ar fi, nu poate înlocui relația vie, experiențială a creștinilor între ei și cu parohul în cadrul enoriei ca membru activ al vieții bisericești” b) „În plus, nu trebuie în nici un caz, prin funcționarea acestor site-uri, să se lase falsa impresie… că navigarea pe site-uri înlocuiește participarea la viața liturgică sau că ar constitui o formă sau o manifestare de credință…” Este evident faptul că pretextul invocat se află într-o incoerență logică cu scopul urmărit. Bineînțeles că atât răspândirea cuvântului lui Dumnezeu, cât și cea mai generală informare religioasă a credincioșilor prin site-urile bisericești „nu pot înlocui legătura vie, experimentală a credincioșilor între ei și cu parohul din cadrul enoriei”. Nici un om înțelept în mod elementar nu crede că „navigarea pe site-urile de orice fel înlocuiește participarea lor la viața liturgică”.  Nici un site nu a îndrăznit să susțină ceva de genul acesta. Dacă există totuși și unii care cred contrariul, asta nu justifică controlul exterminator al funcționării site-urilor bisericești ca măsură necesară care, în fond, echivalează cu „cenzurarea”. Convingerea deformată [a unora despre aceste site-uri] ar trebui să fie înlăturată prin descrieri și învățături adecvate prin intermediul site-urile care funcționează liber, și nu prin eliminarea acestora.

Pretext

Este evident, deci, că această justificare foarte puțin credibilă pentru măsura restrictivă luată reprezintă un pretext. Sfântul Sinod, sub pretextul acestor constatări procedează la un control efectiv al funcționării și al conținuturilor tuturor site-urilor bisericești,  fără excepție, nu pentru că ar exista pericolul de a „înlocui legătura vie, experimentală a credincioșilor între ei și cu parohul enoriei respective”, ci pentru că unii din Sfântul Sinod sunt deranjați de conținutul anumitor articole postate pe site-urile bisericești. Tipul și conținutul acestor articole deranjante vor demonstra și adevăratul motiv pentru care se încearcă cenzurarea internetului bisericesc. Desigur, trebuie excluse din categoria articolelor deranjante informațiile postate despre știrile actuale bisericești și întreaga activitate a enoriilor etc., precum și publicarea textelor teologice universal acceptate și a predicilor. Conținutul acestora este inofensiv. De aceea, de altfel, și Sfântul Sinod urmărește să fie limitate de acum înainte acele de tipuri de articole și publicații care deranjează, în afară site-urilor care vor primi aprobarea.

Articole considerate ca „deranjante”

Pentru cel care monitorizează funcționarea și conținutul site-urilor bisericești devine ușor sesizabil tipul de „deranjante” în ierarhia articolelor și publicațiilor. Sunt cele prin care se controlează și se critică aspru textele cu conținut greșit în comparație cu cele propovăduite până acum. Sunt cele care critică secularizarea întregii vieți bisericești și, în special, a clericilor de orice grad și jurisdicție. Ba chiar mai mult deranjează site-urile care găzduiesc și popularizează păreri potrivnice ereziei ecumeniste, a „rugăciunilor în comun” de orice fel și a abaterilor dogmatice adiacente din articole cum ar fi cele despre „teologia baptismală”, „teoria ramurilor bisericești”, „a bisericilor surori” etc. Deranjează acele site-uri care îndrăznesc să răspândească învățăturile drepte „după Sfinții Părinți”. În aceste publicații, „Nota enciclică” urmărește să impună legea tăcerii.

Pentru că am identificat adevăratele intenții și obiective ale autorilor „Notei enciclice”, rămâne să analizăm a doua parte a ei, – ai cărei destinatari sunt „clericii de toate gradele și monahii”, – site-urile personale cu conținut religios pe care aceștia le întrețin. Aceste site-uri personale sunt cel mai deranjante și mai nedorite de către autorii „Notei enciclice” deoarece, fiind personale, nu pot să fie controlate printr-o „aprobare” anterioară cum se întâmlpă cu cele parohiale etc. Pe acestea în mod special le vizează „Nota enciclică”,  punându-le la dispiziție cea mai mare parte din conținutului ei.

Despre drepturi

(Autorii Notei Enciclice) înțeleg că monahi și clerici care își vor exprima critic părerea despre toate cele ce au fost indentificate mai sus ca fiind deranjante, vor opune cenzurei dreptul inalienabil constituțional al fiecărui cetățean elen de libertate a exprimării ca element necesar dezvoltării libere a personalității (art. 5., Constituție), dreptul la informare și la participare în Societatea Informațională (art. 5A, Constituție). Vor opune, de asemenea, puternic și dreptul lor de a se exprima și de a transmite oral, scris și prin intermediul presei (de altfel, presă se consideră și articolele postate pe internet) cugetările lor, respectând desigur legile statului. De altfel, presa (și cea electronică) este liberă, în timp ce cenzura și toate celelalte măsuri preventive sunt interzise (art. 14 alin. 1 și 2, din Constituție). Anticipat, precizăm că interdicțiile introduse în „Nota Enciclică” în fond, constituie o „măsură preventivă” împotriva libertății presei și, de aceea, este direct contrară Constituției și, prin urmare, ilegală. Din acest motiv, autorii „Notei Enciclice” dau curs la o constatare arbitrară și nefondată și, în cele din urmă, la o amenințare directă. Concluzionează singuri, în mod abuziv, că preoții și monahii care intră în viața clericală și, respectiv, monahală încetează să mai aibă drepturi depline constituționale ca cele amintite mai sus, și anume de cugetare, de exprimare și de libertate a presei, pentru că devenind preoți și monahi nu au doar obligația de autolimitare a acestor drepturi ale lor, ci în plus se află și într-o „relație specială de supunere” față de episcopul lor, fără a specifica în continuare care este și ce înseamnă această „relație de supunere”. Merge până la supunerea juridică deplină sau această relație are un conținut pur duhovnicesc? Episcopul este pentru preot tată și atunci legătura este paternă și duhovnicească sau este un întâistătător executiv și relația lor este funcționărească și administrativă? Și când administratorul site-ului este chiar episcop (și desigur deranjant, așa cum este Mitropolitul Ambrozie al Kalavrítei), atunci cu cine converge în această „relație specială de supunere” care să-l controleze? Cu Sfântul Sinod sau cu Patriarhul? Continuând, „Nota enciclică” invocă obligații care decurg din calitatea de cleric și monah, pentru a ajunge la constatarea corectă, în principiu, că discursul acestora nu trebuie să fie „dezbinator, propagandistic, părtinitor, provocator, jignitor la adresa onoarei unei persoane, schismatic față de episcopul local sau alt conducător bisericesc”. Până aici, chiar dacă înțelesurile de mai sus sunt generale și abstracte, s-ar putea ca cineva să fie de acord cu aceste invocări. Orice cleric sau monah care se exprimă „părtinitor, jignitor, dezbinator”, etc., trebuie să fie chemat la îndreptare și, în cazul în care persistă [în atitudine] și discursul i se dovedește infracțiune bisericească sau penală, este pasibil de proces atât bisericesc, cât și penal. Lucrurile sunt simple și nu este nevoie de „Nota enciclică”.

I-ați cenzura pe Sfinții Părinți?     

Însă această formulare plastică neclară lasă deschisă posibilitatea unei interpretări greșite și arbitrare. Reprezintă un „cuvânt provocator și jignitor” acela prin care se critică persoanele și cazurile de secularizare și abandonarea a modelelor ortodoxe? Este un „cuvânt părtinitor, propagandistic și schismatic” acela prin care se critică ierarhii și îndrumătorii duhovnicești pentru denaturarea dogmelor ortodoxe și a eclesiologiei ortodoxe, pentru ecumenism și pentru filounionismul nefundamentat dogmatic? Aceasta formulare plastică neclară a „Notei Enciclice” pentru termenii de mai sus este o viclenie! Prin imprecizia formulării și prin această imagine perfidă, am putea înțelege că Sfântul Marcu Evghenicul, fiind în minoritate, nu ar fi trebui să-și exprime public cuvântul (scris sau oral, sau prin intermediul internetului dacă ar fi existat la aceea vreme, sau prin orice alt mijloc) și să se remarce înaintea împăratului, a patriarhului și a episcopilor, în fața membrilor Sinodului Ferrara – Florența, ci să accepte „falsa unire” și să semneze din politețe, diplomație și amabilitate, poate de ce nu și de teamă prigonirii, acel blestemat act înfricoșător. Sfântul său refuz mărturisitor de a semna acel act și formularea poziției sale potrivnice multora, ar putea să reprezinte un „cuvânt părtinitor, propagandistic și schismatic împotriva episcopului local sau a altor conducători bisericești”? De asemenea, nici Sfântul Ioan Hrisostom nu ar fi trebuit să vorbească împotriva împărătesei și a „doamnelor infamiei” care o înconjurau, ci ar fi trebuit să se ocupe numai cu chestiunile sale duhovnicești. De ce să se ocupe cu teme care nu-l priveau? Nu era călugăr? Așadar, cuvântările sale critice, pe care întreaga Ortodoxie, și nu numai, le citește și le admiră, dacă le-ar spune astăzi prin intermediul internetului, adresându-se puternicilor Pământului și celor care au încălcat dogmele Bisericii, ar putea să constituie un „cuvânt dezbinator, părtinitor, propagandistic și schismatic”? Prin urmare, nici Sfântul Vasile cel Mare nu ar fi trebuit să vorbească împotriva celor bogați, nici Sfântul Teodor Studitul împotriva textelor denigratoare la adresa Bisericii. Monahii Studiți, înainte se a apăra prin cuvânt Ortodoxia de erezie, de a demasca învățăturile greșite ale Bisericii, ar fi trebuit să ceară și să primească mai întâi aprobarea Ierarhilor din aceea vreme, a căror învățături greșite le combăteau? Sigur că dacă ar fi cerut-o, ar fi primit un răspuns negativ, deoarece cuvântul lor era „dezbinator, propagandistic, părtinitor, provocator, jignitor împotriva onoarei cine știe cui, și schismatic față de episcopul local sau alți conducători bisericești”. Desigur că nici Cinstitul Înaintemergător nu ar fi trebuit să critice pe Irod, chiar dacă acest lucru însemna să-l arate  drept exemplu negativ unui întreg popor. Ar fi fost mai bine să rămână în pustie și să facă rugăciuni. Oare nu cumva nici Hristos nu ar fi trebuit să spună înspăimântătorul „Vai” ierarhiei bisericești din vremea Sa? Oare n-a fost acesta un cuvânt instigator (Luca 12, 49: Foc am venit să arunc pe pământ şi cât aş vrea să fie acum aprins!) Sau i-ați cenzura pe Părinți?

Și ca să venim cu un exemplu și mai concret: oare, cuvântul fericitului gheronda, Arihim. Epifanie Theodorópoulos, – un om recunoscut de întreaga lume ortodoxă pentru virtuțile sale, care și-a exprimat poziția în epistole și publicații referitoare la cercetarea activităților ecumenice ale Patriarhului Atenagóra, și, care dacă ar mai trăi astăzi, și-ar face din nou publică părerea împotriva chiar și a celor mai mari pași ecumenici ai actualului Patriarh Ecumenic Bartolomeu, prin intermediul internetului, – se încadrează sau nu în limitele cuvintelor „părtinitor, propagandistic și schismatic” din Nota Enciclică? În sfârșit, epistolele publicate ale Cuviosului gheronda Paisie Aghioritul, de curând canonizat, prin care îl critică cu îndrăzneală pe Patriarhul Ecumenic Atenagora, exprimându-și îngrijorarea pentru acțiunile lui filounioniste, precum și atitudinea sa generală antiecumenistă, cum vor fi acestea apreciate de ierarhii care au alcătuit Nota Enciclică? Vor accepta să fie publicate pe site-ul oficial al Bisericii sau îi vor cenzura publicațiile Cuviosului și vor socoti cuvântul său „dezbinator, propagandistic, părtinitor, provocator, jignitor la adresa onoarei oricărei persoane, schismatic față de episcopul local sau alt conducător bisericesc”?

În încheierea „Notei Enciclice”, autorii acesteia consideră că [un astfel de] cuvânt, pe care îl descrie în mod neclar, nu este doar ilegal sau imoral sau necanonic. Ci constituie o erezie. Dacă am înțeles bine, cuvântul controlat al celor care în mod greșit îl întrebuințează și îl susțin constituie o „erezei” care merită să fie pedepsită, în timp ce aceeași erezie (controlată) nu poate fi în nici un caz supusă controlului. O, ce nebunie….! Cenzură chiar și prin CEB. Facem din nou referire la un exemplu concret din zilele noastre prin care se demonstrază cât de mari sunt contradicțiile din Enciclica Sinodală: noua eclesiologie a Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, care este contradictorie și se  abate de la eclesiologia ortodoxă, nu ar trebui să devină obiect de criticat și de verificat din partea ortodoxă? Și în acest caz, ce ar trebui să fie considerată erezie? Eclesiologia papistașă a Conciliul II al Vaticanului, pe care Patriarhul Bartolomeu a adoptat-o și o susține, socotind că Biserica este divizată, sau credința din conștiința Bisericii că aceasta este „Una Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică”?

În a 9-a Adunare Generală a CEB-ului, care a avut loc în Porto Alegre din Brazilia, reprezentanții ortodocși (inclusiv ai Bisericii Ortodoxe ai Greciei) au acceptat părerea contradictorie și cu totul inacceptabilă din punct de vedere teologic că „Fiecare biserică (n. care participă la CEB) reprezintă Biserica Sobornicească și nu doar o parte a ei. Fiecare biserică reprezintă Biserica Sobornicească, dar nu în totalitatea ei. Fiecare biserică își îndeplinește sobornicitatea când se află în comun și în uniune cu celelalte biserici”(!) (Porto Alegre, Februarie 2006).

Astfel de părerile anti-ortodoxe au fost reformulate și în I Adunare Generală a CEB-ului, în Bushan din Coreea de Sud, în noiembrie 2013, cu participarea reprezentanților Bisericii Ortodoxe ai Greciei. Și în aceste două texte au fost aduse critici aspre din partea clericilor, monahilor, teologilor ortodocși, dar și din partea episcopilor și a ierarhilor din Biserica Ortodoxă a Greciei. Pe baza „Notei enciclice” se pune întrebarea: Unde se află în cele din urmă erezia? În părerile anti-ortodoxe și în abaterile de la învățătura dogmatică ortodoxă a Bisericii și în susținătorii ei, sau în critica și în controlul acestor abateri și în combatanții lor? Însă, această caracterizare teribilă a cuvântului critic ca erezie nu a fost întâmplătoare. A fost dată pentru a se justifica amenințarea din finalul „Notei enciclice”: „Monotorizarea și supravegherea respectării termenilor de mai sus, precum și luarea de măsuri adecvate pentru stoparea unei eventuale abateri de la acestea, constituie responsabilitatea pastorală a oricărui episcop”. Altfel spus: Pe de o parte însă nu putem să cerem să funcționeze  cu aprobare și autorizație anterioară (cum este cazul site-urilor parohiale etc.) și blog-urile personale sau postările clericilor și monahilor, cu toate acestea nu sunteți necontrolați. În autoritatea episcopului d-voastră este lăsată responsabilitatea (desigur din cauza „relației speciale de supunere”) de a urmări publicațiile d-voastră și dacă consideră (prin criterii nedefinite în enciclică) că este un cuvânt „provocator, jignitor la adresa onoarei unei persoane, schismatic față de episcopul local sau alt conducător bisericesc”, prigonirea deja a început: urmează citația în vederea dării de seamă și trimiterea la episcop sau instanța de judecată bisericească. Iată, amenințarea din încheiere.

Vremuri negre

Este vorba despre un act clar de privare de libertate, un act de samavolnicie, de tip fascist. În nici un caz bisericesc. Definire grea, dar mult mai grea alunecarea autorilor „Notei enciclice”. Să afle, așadar, că libertatea de exprimare nu este o obligație, ci este o datorie! „Publicațiile reprezintă sufletul dreptății”, citatul este scris pe prima pagină a Uniunii Redactorilor Ziarelor Cotidiene din Atena. Această țara nu a mai văzut de mulți ani asemenea încercări de cenzurare, care ne întorc în vremuri negre! Să fiți siguri, însă, că  această chestiune (controlul și reducerea la tăcere a blog-urilor combative) nu va izbuti. În primul rând pentru că este o măsură de privare de libertate și, prin urmare, nu este sfântă și nici nu va avea binecuvântarea lui Dumnezeu. Și în al doilea rând pentru că este o măsură complet ilegală și contrară Constituției, care fie că vor, fie că nu vor este valabilă și se aplică, fără excepție, tuturor cetățenilor greci, mirenilor, clericilor și monahilor. Mai întâi de toate trebuie să fie contestată poziția greșită din „Nota enciclică”, conform căreia monahii și clericii, care intră în monahism și în preoție, încetează să aibă drepturi depline constituționale de cugetare, exprimare și de libertate a presei, pe care le au toți cetățenii, pentru că devenind clerici și monahi nu au doar obligație de autolimitare a drepturilor lor, ci în plus sunt și în „relație specială de supunere” față de propriul lor episcop. Se descrie deci un fel de cetățean „mutilat”, puțin cleric, monah, puțin cetățean, un cetățean cu drepturi reduse. Este vorba de o fabricație juridică abuzivă care nu este fondată pe nici un text constituțional sau alt text legislativ statal. „Cetățenii greci sunt egali în fața legii. Atât bărbații, cât și femeile au aceleași drepturi și obligații” (art. 4, alin. 1 și 2, Constituție). Prin urmare, de această egalitate nu fac excepție nici clericii și nici monahii. Iar acest lucru, așa cum vom explica, l-a repetat și cu alte ocazii jurisprudența instanțelor superioare.

            Ce desemnează Constituția?

Nu negăm faptul că aderarea voluntară la cler sau la monahism implică asumarea unor obligații și a unor responsabilități care decurg din rânduiala sau din făgăduințele sale monahale. Ultimile, desigur, se primesc la tunderea în monahism. Aceste făgăduințe însă (și angajamentul luat de păzire a acestora) se fac înaintea lui Dumnezeu, nu înaintea omului sau a statului. Constituie legâmântul duhovnicesc al monahului cu Dumnezeu, valabil pe viață. De aceea, trebuie să fie înțelese în sens duhovnicesc și nu juridic. Și, de vreme ce nu au fost adresate omului sau statului, acestea nu generează obligații juridice corespunzătoare care presupun rabat de la drepturile și libertățile fundamentale ale omului. Clericul și monahul nu încetează să fie cetățean egal în drepturi și beneficiar al acestor drepturi, ci va judeca și va hotărî liber dacă va renunța la exercitarea vreunuia din aceste drepturi, dacă  acesta contravine făgăduințelor sale duhovnicești. Liberatea de exprimare este garantată de articolele Constituției 5 alin. 1, 5A, 14 alin. 1 și 2.

Articolul 5 alin. 1 prevede: Orice persoană are dreptul să-și dezvolte liber personalitatea și să participe la viața socială, economică și politică a țării, atâta timp cât nu încalcă drepturile altora și nu încalcă Constituția sau bunele moravuri. Articolul 5A prevede: 1. Orice persoană are dreptul la informare în conformitate cu legea. Limitări la acest drept pot fi impuse prin lege numai dacă sunt absolut necesare din motive de securitate națională, combaterea criminalității sau protejarea drepturilor și intereselor terților. 2. Orice persoană are dreptul de participare la Societatea Informațională. Facilitatea accesului la informații, realizate electronic, precum și prelucrarea, schimbul și răspândirea lor, constituie obligația statului, întotdeauna cu respectarea garantărilor din articolele 9, 9A și 19.

Articolul 14 prevede: 1. Orice persoană poate să exprime și să răspândească oral, scris sau prin intermediul presei cugetările sale, respectând legile statului. 2. Presa este liberă. Cenzura și toate celelalte măsuri preventive sunt interzise. De asemenea, libertatea de exprimare este garantată și de articolul 10 din CEDO, cu valoare supralegislativă și stabilește că: Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie, ca și libertatea de primire sau de transmitere a informațiilor sau a ideilor fără amestecul autorităților publice și indiferent de frontiere. Textele sunt foarte clare: nimeni nu este exclus de la libertatea de exprimare. Prin urmare, clericii și monahii se bucură pe deplin de libertatea de exprimare, ca oricare alt cetățean.

Cenzură preventivă

Acest lucru a fost judecat definitiv de Consiliul de Stat. Pentru că nu este prima oară când ierarhia Bisericii Greciei a încercat să controleze cuvântul și să-i cenzureze pe clerici și monahi. În anul 1983, a emis Enciclica din 9.9.1983 prin care stabilește că preoții și monahii care intenționează să vorbească la un post de radio sau de televiziune, trebuie să primească o permisiune prealabilă specială în acest scop din partea Sfântului Sinod, după ce desigur au anunțat din timp chestiunea despre care vor vorbi și temele pe care le vor dezvolta.

Definiția cenzurii preventive.

Ca justificare a acestei măsuri preventive s-a formulat faptul că Biserica nu dorește să priveze libertatea de opinie și de exprimare a clericilor, ci urmărește apărarea autorității lor și, de asemenea, informarea poporului în  mod autentic despre pozițiile Bisericii. Cu toate acestea, un preot (paroh al Bisericii Înălțării Domnului din Vrilíssia, Attiki) a contestat această Enciclică în fața Consiliului de Stat, plângându-se că se încalcă dreptul de liberă exprimare. Consiliul de Stat prin decizia sa cu nr. 3471/1985 (Tribuna Legală 1986, p. 117) a considerat în principiu că această chestiune nu este una duhovnicească și, desigur, de ascultare duhovnicească, cum  a susținut în mod nejustificat Biserica Ortodoxă a Greciei pentru a evita controlul abrogativ al Consiliului de Stat, ci una administrativă, redusă la exercitarea dreptului constituțional. În continuare, chiar dacă s-a considerat că prin Enciclică nu se prevedea pur și simplu enumerarea unor reguli în privința apariției preoților la televiziune etc., ci a fost introdusă regula autorizației prealabile pentru exercitarea dreptului la exprimare, Consiliul de Stat nu a procedat în cele din urmă la constatarea măsurii neconstituționale, pentru că aceea Enciclică atacată (la fel ca și cea recentă) nu a fost promulgată în Consiliul de Stat și, prin urmare, acesta nu a avut nici calitatea legală care să impună obligații. Și din acest motiv a fost anulată. În mod similar, Consiliul de Stat a decis prin hotărârea cu nr. 2236/1980 (Tribuna Legală 1980, p. 1813) și într-o altă chestiune de libertate individuală a clerului. Un preot a făcut apel împotriva refuzului Bisericii Greciei de a-i acorda permisiunea deplasării în străinătate. Biserica a adoptat interdicția ieșirii din țară în conformitate cu articolul 56, alin. 1,2 din legea 590/1977. Consiliul de Stat, în principiu, a considerat și în acest caz că nu este o chestiune duhovnicească, pentru că nu are legătură cu ascultarea duhovnicească datorată Bisericii, după cum a susținut Biserica Greciei, în mod nejustificat, pentru a evita controlul abrogativ al Consiliului de Stat, redus la exercitarea dreptului constituțional de liberă deplasare. În cele din urmă, interdicția a fost anulată, pentru că s-a considerat că dispozițiile articolului 56/ 1977 cu privire la problema deplasării preoților și a monahilor vădesc autoritatea definitorie și, prin urmare, de neîngăduit a Sfântului Sinod, de vreme ce se opune articolului 5 din Constituție. Acest articol permite prin lege doar ordonanța,-  într-un mod desigur general și obiectiv, iar nu definitoriu – privitoare la restricțiile de liberă deplasare sau ședere în țară, precum și ieșirea sau intrarea liberă în țară a oricărui cetățean grec, prin urmare și preoților.

Vorbește și nu tăcea”

După toate acestea este evident care va fi soarta legală a unui nou recurs împotriva actualei „Note enciclice”. Cu toate acestea, nu este bine ca ierarhii cu funcții de conducere în Biserică să-i forțeze pe preoți și monahi să recurgă la justiția laică, ca să-și găsească dreptatea. Trebuie singuri să ia în considerare greșeala și să-și retragă imediat Enciclica. În caz contrar, preoții și monahii, dar și parohiile și mănăstirile trebuie să o ignore, să nu fie intimidați de amenințări și să o anuleze prin desuetudine. Este nevoie de curaj și simțământ mărturisitor. „Vorbește și nu tăcea” (Fapte 18, 9) „căci porunca Domnului este de a nu păstra tăcerea atunci când credința este primejduită. Căci zice, vorbește și nu tăcea” (Sfântul Teodor Studitul, Epistola 81 către dregătorul Pantaleon, PG. 99, 1321) „A tăinui cuvântul (adevărului) înseamnă a te lepada de cuvântul (credinței)” (Sfântul Maxim Mărturisitorul, PG. 90, 165). „Acestea le rânduiesc și celor din lume, acestea le poruncesc și preoților, acestea și celor cărora li s-a încredințat conducerea: ajutați toți câți puteți, prin cuvânt, ca să puteți fi ajutați de Dumnezeu” (Sfântul Grigorie Teologul, PG. 36, 308). „În vremea aceasta în care Hristos este prigonit pentru icoana Lui, nu numai dacă este cineva care are mai dinainte cunoștință adâncă este dator să lupte vorbind și învățând cuvântul Ortodoxiei, ci chiar dacă ar avea numai o poziție de ucenic, trebuie să se încreadă în adevăr și să grăiască liber. Acest cuvânt nu este al meu ,al păcătosului, ci al Sfântului Ioan Gură de Aur și al altor Sfinți Părinți” (Sfântul Teodor Studitul, Cartea a II-a, Epistola a II-a, Filocalia 18B, ed. Grigorie Palama, Tesalonic 1999, p. 292). „Acest cuvânt așadar (cuvântul eretic pe care mi-l spuneți) nu îl pot spune, nici nu am primit învățătură de la Sfinții Părinți să-l mărturisesc. Ceea ce credeți, aveți și puterea să faceți”. „Ascultă, așadar, au zis (trimișii Patriarhului); Stăpânul și Patriarhul a judecat drept prin epistola papei Romei să fii dat anatemei, dacă nu asculți, și să fii supus morții care ți se va rândui”. „Ceea ce a hotărât Dumnezeu pentru mine din veac, aceasta să se împlinească, le-am răspuns acestora când i-am auzit” (Răspunsul Sfântului Maxim Mărturisitorul către Patriarh, Epistola către monahul Atanasie, Filocalia 15B, ed. Sf. Grigorie Palama, Tesalonic 1995, p. 453). «Cum atunci zice Pavel „ascultați de conducătorii voștri și supuneți-vă lor?” Cel ce mai înainte zicea „priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința” (Evr. 13,7), atunci zicea „ascultați de conducătorii voștri și supuneți-vă lor”. Ce oare, zice, și când va fi rău, nu-i vom asculta? Rău, cum spui? Dacă este rău pentru credință, fugi de el și tăgăduiește-l, nu numai dacă ar fi om, ci chiar înger coborându-se din cer, dar dacă este pentru viață, nu te preocupa… fiindcă și cuvântul acela „nu judecați ca să nu fiți judecați”, despre viață este, nu despre credință”»(Sfântul Ioan Hrisostom, Comentariu la Epistola către Evrei, Omilia 14, EPE 25, p. 372). «Avem poruncă de la însuși Apostolul Pavel ca, atunci când cineva învață, ori ne silește să facem orice alt lucru decât am primit și este scris de canoanele Sinoadelor ecumenice și locale, acela urmează a fi osândit, ca nefăcând parte din clerul sfințit» (Sfântul Teodor Studitul, Θεοκτίστῳ Μαγίστρῳ, PG. 99, 988).  «Căci porunca Domnului este de a nu păstra tăcerea atunci când credința este primejduită. Căci zice, vorbește și nu tăcea. Și dacă voi veți tăcea atunci pietrele vor striga. Daca e vorba de Credință, nimeni nu are dreptul să zică: „Dar cine sunt eu? Preot, oare? N-am nimic de-a face cu acestea. Sau un cârmuitor? Nici acesta nu dorește să aibă vreun amestec. Sau un sărac care de-abia își câștigă existența? … Nu am nici cădere, nici vreun interes în chestiunea asta. Daca voi veți tăcea și veți rămâne nepăsători, atunci pietrele vor striga, iar tu rămâi tăcut și dezinteresat?” Încât chiar și săracul va fi lipsit de orice scuză în Ziua Judecății, nevorbind cele de acum, ca unul judecat și numai pentru atâta lucru, nu doar fiindcă cineva în special dintre cei ce urmează până la însuși cel ce poartă coroana, căruia judecata nu i se poate trece cu vederea… Așadar  vorbește, domnul meu, vorbește. De aceea și eu ticălosul, temându-mă de judecata (celei de-a doua veniri) vorbesc. Vorbește până la auzul împăratului nostru drept credincios, chiar dacă ar fi dintre cei superiori”. (Sfântul Teodor Studitul, Epistola 81 către dregătorul Pantaleon , PG. 99, 1321). „Căci dacă este defăimat Hristos (acum în persoana Ortodoxiei), cum noi vom tăcea?” (Sfântul Chiril al Alexandriei, Μ. 4, 1016)».

Orthódoxos Týpos, 6 februarie 2015, nr. 2056, pp. 1,
Traducere: Mihail Ilie (G.O.)
Graiul Ortodox

Orthodoxy in A New Media Age (Discovering Orthodox Christianity)   prezinta emisiunea:

Facebook ameninţă să şteargă conturile călugărilor ortodocşi

invitați emisiunii sunt Mitropolitul Sava și directorul departamentului de știri ortodoxe a grecilor ortodocși din America

 

Potrivit unui călugăr ortodox, citat de Greek Reporter, Facebook-ul le şterge conturile călugărilor ortodocşi care refuză să-si schimbe numele lor de profil cu numele lor de naștere, pe rețeaua de socializare, scrie lonews.ro

Deși aceștia sunt cunoscuți prin numele lor de clerici, Facebook-ul a început recent să emită noi exigențe în ce privește figurile religioase prezente pe rețea, cunoscute de regulă sub numele: preotul, egumenul, călugărul, maica, starețul, fratele etc. Facebook vrea să-i oblige pe posesorii acestor conturi să își folosească numele legale (juridice, de naștere) pe profilul propriu.

„Este timpul sムspunem Facebook-ului că politicile sale au mers prea departe”, spune Starețul Trifon, un călugăr al Mănăstirii Mântuitorului, din Vashon Island, care dupムce a fost afectat de această politică, a decis să lanseze o petiție. Petiția a adunat 5.000 de semnăƒturi  doar douムzile (poți semna și tu, aici).

„Ar putea părea greu de crezut, dar Facebook-ul a devenit un instrument esențial în îndeplinirea lucrăƒrii mele”, mărturisește acesta. Facebook-ul îl conecteazムpe Starețul Trifon cu 1.000 de oameni.

Starețul Trifon spune cムpovestea lui, de dezactivare a contului propriu fărムavertisment, nu este unică: „Şi altor clerici religioși li s-a spus cムtrebuie săƒ-și foloseascムnumele lor de naștere, pentru a se mai putea folosi de Facebook. Facebook-ul trebuie săƒ-și schimbe aceastムpoliticピ.

Sursa: http://activenews.ro/facebook-ameninta1897732136 via

http://usa.greekreporter.com/2015/04/11/facebook-threatens-to-delete-accounts-of-orthodox-clergy/

VIDEO – În premieră: Sfinţii închisorilor

3 comentarii


Un reportaj care se referă la tăcerea suspectă care învăluie un subiect delicat: miile de preoţi şi de credincioşi martiri ucişi în închisorile comuniste. Echipa “În premieră” a aflat cine vrea să ascundă adevărul şi ce interese se află în spatele acestei tăceri.

“Unii dintre aceştia au caracteristici de sfinţi şi chiar sunt cinstiţi ca atare de prelaţi şi mii de români cu credinţă în Dumnezeu. Însă cineva vrea neapărat să păstreze tăcerea asupra acestui fenomen şi, mai ales, ignoră demersurile care s-au făcut de către unele cercuri ale Bisericii, pentru canonizarea martirilor. Mai grav, adevărul despre ce s-a întâmplat cu oamenii condamnaţi pentru credinţă e în continuare ascuns, victimele zac şi astăzi în gropi comune, neidentificate, în număr necunoscut şi fără cruci la căpătâi’, spune Carmen Avram.

| antena3.ro

242) Dezbaterile rușinoase ale ortodocșilor la Geneva. HOMOSEXUALITATATEA – TORPILA DUHOVNICEASCĂ ÎN DEMERSURILE DE PREGĂTIRE A SFÂNTULUI ȘI MARELUI SINOD (Ortodoxos Typos – a II-a parte)

Un comentariu


Dezbaterile rușinoase ale ortodocșilor la Geneva

HOMOSEXUALITATATEA – TORPILA DUHOVNICEASCĂ ÎN DEMERSURILE DE PREGĂTIRE A SFÂNTULUI ȘI MARELUI SINOD

a doua partea –

de Părintele Protopresviter Theódoros Zísis, Profesor Emerit al Facultății de Teologie a Universității Aristoteliene din Tesalonic

[el]gallery[1]

Este o rușine și o batjocură pentru ortodocși propunerea care a avut loc la întrunirea de la Chambesy, anume de a fi cuprins în textul Sinodului un adaos în favoarea drepturilor homosexualilor. Deși propunerea a fost respinsă de majoritatea participanților, grozăvia și impertinența nerușinării acesteia impun înlocuirea imediată a celor care au propus-o și au susținut acest adaos blasfemiator, antibiblic și antipatristic.

 [ prima parte , ”Evoluții negative în pregătirea Sfântului și Marelui Sinod. SFÂNTUL ȘI MARELE SINOD AL BISERICII ORTODOXE MODIFICAT ȘI PERVERTIT”  – Ortodoxos Typos 
https://graiulortodox.wordpress.com/2015/03/24/239-evolutii-negative-in-pregatirea-sfantului-si-marelui-sinod-sfantul-si-marele-sinod-al-bisericii-ortodoxe-modificat-si-pervertit-ortodoxos-typos/ ]

Comisia Sinodală Specială de pregătire a Sfântului și Marelui Sinod, care s-a întrunit la Geneva în perioada 17-21 februarie 2015, a pus efectiv o torpilă duhovnicească la baza întregului efort de întrunire a Sinodului, care în felul acesta s-a lipsit deja de binecuvântarea lui Dumnezeu și din start este destinat eșecului.

Concret, la dezbaterea cu tema: ”Contribuția Bisericii Ortodoxe la promovarea Păcii, Dreptății, Libertății, Frățietății și Dragostei între popoare și la eliminarea discriminărilor etnofiletiste și de orice altă natură”, președintele Comisiei, Mitropolitul Pergamului, kir Ioannis (Zizioulas), a propus ca textul să fie modificat pentru a se insera și un paragraf privitor la minoritățile sexuale, adică la homosexuali.

Propunerea, pe bună dreptate, a provocat o adevărată furtună de reacții din partea celor mai mulți reprezentanți și, în cele din urmă, nu a mai fost cuprinsă în text.

Ridică însă arzătoare semne de întrebare cu privire la structura teologică și morală a celor care au propus și au susținut adaosul blasfemiator și care calcă în picioare toate câte învață Sfânta Scriptură și Tradiția Patristică despre sodomie. Ce să mai aștepți de la un Sinod, care ”cu capul descoperit” răstoarnă temeliile credinței, Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție? Pe ce își va putea susține hotărârile? Oare pe cecurile acestei lumi păcătoase și pe indicațiile masoneriei satanice?

Nu există decât o singură ieșire și o singură soluție acceptată duhovnicește, ca să se poată liniști cei ce au mari neliniști văzând evoluția pregătirilor pentru Marele Sinod. După ce se vor fi adeverit toate câte au fost date publicității, se impune să fie înlocuiți imediat de alți reprezentanți aceia care au făcut propunerile și au susținut rușinosul și nemaiauzitul adaos. Altfel, dacă lucrurile nu se vor îndrepta, stigmatul acesta va însoți până la sfârșit Sinodul și îl va lipsi de harul și binecuvântarea lui Dumnezeu, fără de care roadele hotărârilor vor fi foarte amare, de aceea ne și rugăm să nu se mai întrunească niciodată acest Sinod, dacă pornește de la asemenea premise.

Orthódoxos Týpos”, după ce a parcurs articolele date publicității pe această temă, reproduce în continuare datele dezvăluite pe site-ul ”Aghioritiko Vima” în articolul cu titlul:

Homosexualitatea

mărul discordiei pentru ierarhii ortodocși la Chambesy, Geneva

Amănunte revelatoare despre întrunirea Comisiei inter-ortodoxe care pricinuiesc rușine sunt date astăzi publicității.

Care reprezentanți ai Bisericilor au insistat să susțină homosexualitatea și puțin a lipsit să devină cauze „să se șteargă din Sfânta Scriptură capitolul despre Sodoma și Gomora”? Profundă neliniște s-a creat în sânul Bisericii datorită poziției ierarhilor și străduinței de a modifica Sfânta Scriptură, Sfintele Canoane ale Bisericii și învățătura Sfinților Părinți. Culisele pe care le descoperim astăzi referitoare la întrunirea Comisiei Speciale Inter-ortodoxe dovedesc indiscutabil că unii dintre păzitorii Credinței Ortodoxe încearcă să slăbească stâlpii de sprijin ai Ortodoxiei. (Cele 9 Sinoade Ecumenice ale Bisericii Ortodoxe Universale și minunile care s-au întâmplat – Stâlpii și fortificațiile ortodoxiei – https://graiulortodox.wordpress.com/2014/09/20/223-cele-9-sinoade-ecumenice-ale-bisericii-ortodoxe-universale-si-minunile-care-s-au-intamplat-stalpii-si-fortificatiile-ortodoxiei/)

PREGĂTIREA COMISIEI INTER-ORTODOXE

De la 16 până la 20 februarie a.c. la Centrul ortodox al Patriarhiei ecumenice de la Chambesy – Geneva, sub președinția mitropolitului Pergamului, Ioannis Ziziulas, respectabil teolog și academician, s-a întrunit Comisia Specială Inter-ortodoxă pentru pregătirea Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe.

 Acest Sinod toți ortodocșii îl așteaptă de mai bine de 50 de ani și cu toate acestea pregătirile încă nu s-au încheiat. În Martie anul trecut, când întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe s-au întâlnit la Fanar în urma invitației Patriarhului ecumenic Vartolomeu, au hotărât ca Sinodul Panortodox să aibă loc în vara anului 2016 la Constantinopol.

NEVOIA ACTUALIZĂRII TEXTELOR

Însă s-a constatat că multe texte, care fuseseră pregătite pentru această întâlnire a arhiereilor ortodocși încă din anii războiului rece și mai ales în condițiile regimurilor comuniste din Europa Răsăriteană, nu mai erau actuale. De aceea patriarhii și arhiepiscopii au constituit o nouă comisie, constituită din reprezentanții tuturor cel 14 Biserici autocefale, astfel încât să se revizuiască textele învechite.

Scopul acestei Comisii a fost să actualizeze aceste texte învechite, ca să fie acceptate de către arhiereii care vor participa la Sinod. De altfel toate hotărârile sinodale, așa cum au convenit întâistătătorii în Martie trecut, trebuie să fie luate de comun acord.

Este greu să se stabilească timpul în care vor reuși să-și îndeplinească scopurile lor, de vreme ce predecesorilor lor le-a trebuit zeci de ani să pregătească textele care acum urmează să fie supuse revizuirii.

În orice caz, dacă luăm în considerare conținutul ultimei întruniri a Comisiei la Chambesy, pe care îl descoperim acum, este mai bine să nu se grăbească să ia hotărâri. Și încă mai bine ar fi să nu se întrunească deloc Sinodul acesta, de vreme ce unii, care urmează să participe la lucrările lui, sunt gata să revizuiască și să modifice nu numai anteproiectele teologilor secolului trecut, dar și însăși Sfânta Scriptură, Sfintele Canoane ale Bisericii și învățătura Sfinților Părinți.

De această dată înțelepții care s-au adunat în Elveția au discutat textul care fusese întocmit la a III-a Consfătuire Panortodoxă Presinodală din 1986 și are răsunătorul titlu: „Contribuția Bisericii Ortodoxe la promovarea păcii, dreptății, libertății, frățietății și dragostei între popoare și înlăturarea discriminărilor rasiale și de altă natură”.

 Ierarhii din blocul răsăritean au fost cei care au pus acest text pe agenda Sinodului anunțat. De altfel trebuia să dea raport la conducătorii dictatoriali ai statelor lor comuniste și să le dovedească că ostenelile lor în călătoriile lor profesioniste în străinătate nu erau zadarnice. De asemenea, trebuia să-i liniștească că se ostenesc acolo pentru „pace”, așa cum înțelegeau pacea în blocul răsăritean.

Acum însă s-au schimbat lucrurile și cu toate că ne aflăm încă foarte departe de frățietate și dragoste între popoare, lupta împotriva discriminărilor rasiale nu se vede să fie un subiect foarte actual. Și într-adevăr, apartheid-ul din Africa de Sud se referă deja la trecutul îndepărtat, țările coloniale au reușit să-și dobândească independența lor, în timp ce reprezentantul unei rase cândva oprimată s-a mutat la Casa Albă și conduce cel mai puternic stat al lumii contemporane.

CULISELE RUȘINII ȘI DISPUTELE

Nimeni nu s-ar fi așteptat ca această chestiune să pricinuiască discuții aprinse între participanții la întrunirea ce a avut loc. Însă discuțiile care au apărut au luat dimensiuni de furtună, potrivit cu informațiile exclusive. Au fost atât de aprinse și răsunătoare, încât din sala consfătuirilor închise au ajuns la urechile atât a personalului tehnic al Centrului ortodox, cât și la cele ale studenților care studiază acolo teologia ortodoxă (?).

Așa cum s-a dovedit, obiectul divergențelor a fost drepturile minorităților sexuale. Aceste minorități mitropolitul Pergamului le-a numit eufemistic „minorități de altă natură” și care, după părerea sa, trebuie protejate de orice fel de discriminare și nedreptate.

„Nu avem dreptul să smerim și să prigonim chipul lui Dumnezeu”, a spus, potrivit cu surse sigure, profesorul de teologie ortodoxă de 84 de ani, adresându-se „neîndurătorilor” săi colegi. „Să ne întrebăm dacă trebuie să-i considerăm pe homosexuali țapi ispășitori care merită să sufere persecuție. Dacă noi înșine vrem ca ei să fie persecutați. Și dacă nu vrem să se stabilească principiul conform căruia acești oameni trebuie să fie protejați, aceasta înseamnă că vrem să fie pedepsiți și închiși”.

În felul acesta mitropolitul a repetat crezul acelora care susțin antirasismul, dar de fapt proiectul de lege antiortodox, care a fost votat de parlamentul grec sub presiunea Comunității europene.

 Ne aducem aminte că acest proiect de lege a constituit obiectul criticii din partea Înaltpreasfințitului mitropolit Serafim de Pireu, precum și din partea altor multor factori bisericești vrednici de respect cu multă autoritate duhovnicească, care reprezintă majoritatea sănătoasă din punct de vedere moral a societății grecești. Cu toate acestea străduințele de a încorpora în textul Sfântului Sinod poziția care pretinde respect față de „comunitățile minorităților naționale, religioase, de limbă și de altă natură” și „garanții pentru ei să se dezvolte liber potrivit cu principiile lor”, nu a aflat susținere de către majoritate. Atunci a încercat să-l ajute pe mitropolitul Ioannis al Pergamului un alt profesor de teologie, decanul Institutului de Teologie Ortodoxă de la Chambesy, Vlasios Feidas, care a accentuat:

 „Există minorități sexuale, iar ele sunt ca și noi mădulare ale Bisericii. Participă și ei la viața Bisericii. Sunt păcătoși, dar și noi toți suntem păcătoși. Statul îi recunoaște ca membri respectabili ai societății, prin urmare și noi, la rândul nostru, nu trebuie să-i ignorăm. Păcatele sexuale sub nici o formă nu sunt cele mai grele, de aceea trebuie să înfruntăm comunitatea LGBT nu prin condamnare, ci cu dragoste și respect”. La început, printre participanți s-au aflat foarte puțini care au împărtășit această poziție. Dimpotrivă, reprezentanța Bisericii Ruse, condusă de mitropolitul Ilarion Alfeyev, și-a exprimat dezacordul absolut. Poziția de respect față de comunitățile homosexuale și protecția lor față de persecuții, nu au vrut s-o aprobe sub nici un chip nici reprezentantul Patriarhiei Antiohiei, mitropolitul Vasilie din Siria, unde frații noștri creștini suferă aspre persecuții din pricina credinței lor, nici mitropolitul Amfilohie de Muntenegru, care se împotrivește cu curaj la Festivalul mândriei (gay pride) în capitala țării sale, nici ceilalți ierarhi.

Însă spălarea creierului împreună cu intensa constrângere psihologică pe care a exersat-o timp de 7 ore (!) președintele Comisiei asupra participanților nu a rămas fără roade. Rezultatul a fost formularea unui amendament de compromis prin care „minoritățile de altă natură nu trebuie să constituie obiectul discriminării, iar acest lucru nu pretinde de la nimeni să împărtășească opiniile și principiile lor”.

Acest amendament, spre marea noastră mâhnire și rușine, potrivit cu exclusivul nostru reportaj, a fost votat de toți ierarhii de origine greacă, cuprinzându-l și pe mitropolitul Dimitriadei Ignatie. Mitropolitul Ignatie a declarat că în Grecia „susținătorii ideologiei naziste”, chipurile, atacă minoritățile sexuale.

 Amendamentul a fost votat și de mitropolitul Hrisostom al Messiniei, de mitropolitul Gheorghie de Pafos (Biserica Ciprului), de arhiepiscopul Aristarh de Constantinia (Patriarhia Ierusalimului) și de mitropolitul Serghios al Bunei Speranțe (Patriarhia Alexandriei).

 La acest compromis al rușinii, în afară de mitropoliții Ilarion, Vasilie și Amfilohie, mai sus amintiți, s-au împotrivit cu putere ierarhii Bisericilor Serbiei, Bulgariei, Georgiei și României. Toți aceștia, spre cinstea lor, nu și-au schimbat părerea până la sfârșit. Datorită acestora, așteptata revizuire a teologiei ortodoxe nu s-a înfăptuit, de vreme ce s-au împotrivit la includerea în textul ce s-a întocmit pentru Sfântul și Marele Sinod, poziția pentru protecția homosexualilor.

 Biserica Ortodoxă va numi, ca și până acum, păcatul păcat și adevărul adevăr. Nu se vor scoate din Sfânta Scriptură nici capitolul despre Sodoma și Gomora, nici cuvintele Sfântului Apostol Pavel care spun că „nici sodomiții nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu”1. În orice caz, faptul că astfel de discuții au avut loc între cei pe care Dumnezeu i-a pus păstori ai poporului Său și păzitori ai Credinței Ortodoxe pricinuiește profundă neliniște. Iar comportamentul în această discuție a unor anumiți ierarhi, care din pricina fricii de lumea aceasta și în numele corectitudinii politice eretice, în ascuns de turma lor, trădează învățătura Sfinților Părinți, pricinuiește o profundă mâhnire.

Orthódoxos Týpos, 13 martie 2015, nr. 2061, p. 1, 7.

Introducerea Părintelui Teodoros Zisis a fost tradusă de Tatiana Petrache (G.O.) și articolul de pe site-ul  ”Aghioritiko Vima” de  http://www.marturieathonita.ro/

Graiul Ortodox

 

241) Reiki: terapie sau ocultism?

4 comentarii


 

Invătați despre erezii

BIROUL ANTIERETIC

al  Sfântei Mitropolii a Kifissiei, Amarusiu și Oropou- ATENA

images[4]

Seminarii de Apologie Ortodoxă susținute în cadrul  Mitopoliei Kifisiei

pentru preoți și enoriași 2013-2014

Reiki: terapie sau ocultism?

de Eléni Androuláki  profesor universitar

1. Noțiunea de terapie

 135605_crucea-hristos-balanta-talharilor[1]V-ați gândit vreodată cât de alterați sunt termenii pe care îi folosim astăzi? Cât s-au îndepărtat cuvintele de conținutul lor inițial? Cum a ajuns cuvântul ”terapie” să însemne orice altceva în afară de actul medical valabil și științific?

Orice practică îndoielnică, orice metodă absurdă și periculoasă este numită azi ”terapie”. Cercetătorii Noii Epoci, desigur, au semnalat de mult timp că ”terapia” se află în centrul viziunii Noii Epoci, a cărei dogmă fundamentală este că ”putem să ne vindecăm pe noi înșine, pe ceilalți, omenirea și planeta noastră”. Oamenilor Noii Epoci le place să se numească pe ei înșiși ”terapeuți”, ”iluminați”, ”existențe binecuvântate”, ”lucrători ai luminii”. ”Sunt una cu lumina. Sunt plin de lumină. Sunt luminat de lumină. Sunt lumina lumii”[1]. Oameni care trăiesc experiențe subiective, înșelătoare, realizează foarte multe pseudo-terapii, proclamând cu orgoliu că se află în sinergie ”cu Dumnezeu, cu divinitatea, cu îngerii, cu Puterea Supremă, cu Universul, cu Energia etc. pentru binele întregii umanități”. Oameni care se mișcă foarte repede prin intermediul anumitor rețele organizate, pentru a atrage mulțimi de oameni, adesea acoliți-victime neinformate.

 2. ”Terapiile energetice”

 O mare parte a terapiilor Noii Epoci, care se află azi în mare expansiune, fac parte din categoria așa-numitelor ”terapii energetice”. Aceste ”terapii” au ca centru energia, nu însă energia pe care o recunoaște fizica, chimia, biologia, ci o energie ipotetică sau metafizică, care nu se detectează științific și care nu are nici o legătură cu mecanică, cu electricitatea sau cu nucleii atomilor[2]. Este vorba de o energie new-age-istă, aflată în afara oricărui control, studiu sau măsurare științifice, care este sesizată doar de ”terpeuți cu capacități speciale de a debloca, de a armoniza, unifica, coordona, alinia, echilibra și canaliza”[3] această ”energie” și astfel de a ”vindeca”. În cuvinte simple, fiecare boală este considerată rezultatul perturbării acestei ”energii universale și vitale”[4] și terapiile energetice se presupune că:

  1. măresc energia disponibilă pentru a fi folosită în terapie,
  2. facilitează cursul normal al energiei în tot câmpul energetic prin îndepărtarea ”blocărilor”,
  3. schimbă cantitatea sau/și calitatea energiei,
  4. creează o mai mare simetrie și echilibru în câmpul energetic sau/și
  5. restructurează câmpul energetic[5].

Orientativ menționăm unele din ”terapiile energetice” foarte răspândite azi în Grecia: homeopatia cu medicamentele ei ”energetice”[6], diferitele terapii bioenergetice, acupunctură și acupresură[7], siatsu, tsi-kung, tzorei[8], reflexologia, diferite terapii ale aurei, Aura-Soma, terapia craniosacrală[9], ayurveda, terapiile cu esențe de flori, terapia prin remediile florale Bach – ingredientele și modul de acțiune ”se explică” doar prin intermediul metodelor ”energetice”, precum fotografierea Kirlian – cromoterapie, cristaloterapie, terapia de la distanță, aromoterapia, polaritate, terapia sau contrabalansarea chakrelor[10]*, atingerea terapeutică, terapia prin prana și alte metode asemănătoare[11].

3. Reiki: terapie sau ocultism?

 ”Reiki, atingerea care vindecă”, ”Lumina, Energia și Dragostea din Univers acum direct în mâna voastră! Trăiți-vă propriile posibilități de folosire a energiei cosmice și extindeți-vă capacitățile în domeniul auperfecționării și al dăruirii către semenii voștri”. Cu aceste cuvinte ne cheamă să învățăm reiki două dintre foarte numeroasele broșuri publicitare pe această temă. Reiki este un termen de proveniență japoneză și înseamnă ”energie universală, vitală”, ”energie vitală direcționată spiritual” sau ”putere divină” (“God-Power”). Se afirmă că ”reiki este o holistică extrem de veche, o metodă energetică de terapie, o tehnică naturală, simplă și sigură de transmitere a energiei vitale, universale printr-o simplă atingere a mâinilor”. ”Este o terapie alternativă, holistă pentru trupul, mintea și spiritul omului”. ”Este un sistem holist de terapie care atinge toate nivelele de existență… pe care le abordează în același timp și astfel le echilibrează… Este energia cosmică «inteligentă» care conduce spiritul la experiența totalității, [aduce] armonia în suflet, terapia în trup… Eliberează întregul potențial al capacităților, particularităților și harismelor noastre… Dezintoxifică, curățește, armonizează”. ”Trezește forțele autoterapeutice ale individului, micșorează sau elimină durerea, oferă o profundă relaxare”, ”ne ajută să ne iubim sinele”… [12]. În general, se afirmă că vindecă toate bolile sufletești și trupești, ”vindecă chiar și gândurile și sentimentele noastre”, ”nici o boală nu se împotrivește metodei reiki”[13] în afară de cazul în care bolnavul – se spune – se împotrivește terapiei[14] sau boala trebuie să rămână din ”motive karmice”[15]!

În altă parte citim că ”reiki este o cale spirituală”[16], ”este o metodă de autorealizare”. Și că ”prin ajutorul puterii reiki dobândim posibilitatea de a uni cerul cu pământul; ”este o terapie originală, care se bazează pe puterea spirituală a universului, că nu se poate compara cu nici o altă cale spirituală din lume”[17]! Este vorba – spun ei – de ”o artă terapeutică sfântă”[18], de o ”știință sacră” pe care o poate exercita ”oricine este stăpânit de dorința de a vindeca și de a se vindeca”, după ce, desigur, mai întâi ”se armonizează cu Izvorul Universal al Energiei”[19] și devine ”canal prin care curge energia vitală universală”.

Reiki-ul tradițional este cunoscut și ca ”Reiki Usui” sau ”Sistemul Usui de terapie naturală”[20], pentru că se consideră că a fost redescoperit la începuturile secolului al XX-lea de către budistul Mikai Usui pe durata unei ”experiențe de iluminare”, după o perioadă de post și meditație în Muntele Kurama – munte sfânt pentru budiști[21]. Multe dintre informațiile care au circulat și se difuzează despre Usui și mișcarea sa sunt pline de exagerări și inexactități istorice. De exemplu, Usui, cunoscut ca «Dr Mikao Usui», nu era medic[22], nu a fost niciodată decan al unei facultăți, nu a fost nici măcar student. Și, contrar, iarăși, celor scrise în diferitele sale biografii, nu era creștin și nu avea nici o legătură cu creștinismul. Părțile aparent creștine ale reiki-ului s-au adăugat ulterior, în America, ca reiki să fie mai ușor acceptat în țările creștine”[23]. Anumite surse chiar menționează că inspiratorul metodei reiki făcea parte dintr-o grupare ocultă care se ocupa cu parapsihologia și spiritismul[24].

Calea spirituală reiki se ”sprijină pe genealogie”[25], are o ”linie inițiatică”. Se spune că Usui a transmis reiki multora și „l-a uns pe Tsuziro Hagiasi, ofițer al flotei japoneze de război, ca mare învățător reiki… A fost cel care a adus reiki-ul din Japonia în Statele Unite”[26] inițiind-o pe H. Takata, care la rândul ei a uns-o succesoare pe nepoata sa, Fillis Furumoto[27], și astfel reiki s-a răspândit în Apus. Astăzi, reiki a evoluat în foarte multe tipuri: reiki angelic, karuna reiki, komio reiki, reiki tibetan, reiki zen, reiki Kuntalini, SKHM (sekem-seisim), reiki laitarian, merkaba, saballa, terapia ridicării, reiki aur, karsa-tei, am-la, reiki ADN, reiki cristalic, reiki al Sinelui Superior, reiki al delfinilor, reiki Kabala, dream-reiki, merlight-reiki, reiki psihoterapeutic etc., care coexistă cu o mulțime de sisteme energetice, precum SRT (terapia răspunsului spiritual), terapia conștiinței holistice, EMF (echilibrarea câmplului electromagnetic), Aura-Soma, psihologie energetică, reprezentare sistemică, reconnection etc.

4. Inițierile

     Reiki, ca și multe alte terapii energetice, presupune anumite ”sincronizări”[28]. ”Sincronizările” care au loc pe durata inițierilor ”au ca scop să îl facă receptiv pe cel ce învață la energiile terapeutice, să mărească sincronizarea cu «mintea cosmică» și să intensifice receptivitatea”[29]. ”Ceea ce face pe cineva să transmită reiki sunt inițierile. Acestea sunt miezul unei clase reiki”[30]. Prin inițierile pe care le face un învățător inițiat (master), omul ”devine un canal prin care curge energia vitală a universului”[31]. ”În reiki nu învățăm pe cale intelectuală. În reiki «devenim». Devenim reiki prin intermediul inițierilor”[32].

La primul grad au loc patru inițieri ale discipolului ”pentru a se concecta la sursa reiki”, ”pentru a i se deschide canalele terapeutice esoterice și a devini un receptor al reiki”[33]. Cei care au cunoștințe despre ocultism sau au discernământ de la Duhul Sfânt înțeleg cu ușurință că acest lucru nu este altceva decât deschiderea către energia demonică și conectarea cu o sursă demonică. Într-adevăr, pe durata inițierii unii ”văd reiki-ul ca culoare… Alții aud sunete sau văd diferite imagini”[34]. Alții au simțit o ”energie neagră”[35] etc. ”Încă de la prima inițiere simți că reiki începe să curgă înăuntrul tău”[36]. A patra inițiere se pecetluiește, așa încât reiki să rămână pentru totdeauna cu tine[37]. În al doilea rând, discipolii învață anumite teorii fundamentale, locurile unde trebuie să pună mâna și anumite tehnici oculte de bază. Cele 21 de zile de după inițiere sunt considerate ”sacre” și noul inițiat primește îndrumări despre cum să aprofundeze inițierile. Pentru că, desigur, ”nu modificați sistemul ca să-l faceți să vi se potrivească. Ci vă schimbați voi înșivă, ca să vă potriviți sistemului”[38].

Destui, mai târziu, trec și la gradul al II-lea, care conține alte trei inițieri și trei ”simboluri mistice sacre”: Simbolul Puterii, Simbolul Terapiei Afective și Noetice și Simbolul Terapiei de la distanță”[39].

Acum se deschid mai mult și direcționează ”energia” către stări și către persoane absente. De obicei, la al II-lea grad, încep să conștientizeze existența spiritelor călăuzitoare ”care participă la fiecare terapie reiki”[40]. La al II-lea grad ”învață despre spirite călăuzitoare și despre felul cum comunică cu acestea și cum le folosesc în terapiile lor”[41]. Anumite centre, precum ”Centrul Internațional de Instruire în Reiki”[42] predă cât se poate de clar că ”îngeri, entități ale luminii și spirite călăuzitoare în reiki (Reiki spirit guides) vă stau la dispoziție ca să vă ajute… Cu cât vă deschideți mai mult naturii reale a reiki, cu atât vă pot ajuta mai mult spiritele călăuzitoare ale reiki… Vă pot ajuta să dezvoltați practica dumneavoastră, direcționând clienții către dumneavoastră și ajutând în terapie”[43]. Unii maeștri numesc reiki-ul o formă de channeling[44] și descriu cum îi conduc spiritele în timpul când fac ”terapii” reiki. Și cum îi pun în legătură cu diferite tipuri de ”energii terapeutice”[45]. Însă ”problema este că spiritele channeling-ului despre care afirmă că sunt entități pline de lumină, înțelepciune, trimise de Dumnezeu, sunt spirite mincinoase, pe care Scriptura le recunoaște drept demoni”[46].

În continuare, pentru unii urmează și gradul al treilea, gradul de maestru și învățător. Deținătorii acestuia îi pot iniția pe alții. Aici lucrurile avansează foarte mult, dat fiind că acest grad cuprinde o inițiere în plus, și al patrulea simbol, Simbolul maestrului care ”ne ne pune în legătură cu Sinele esoteric și superior, cu Sinele nostru divin, și ne unește cu izvorul reiki”[47]. Simbolul maestrului funcționează în mod clar la nivelul spiritelor. La al treilea grad, învățătorii ”atribuie spiritelor controlul deplin al terapiilor, care sunt călăuzele lor”[48], care ”direcționează tot ce se petrece [în lume]”[49].

 5. Modul de ”terapie”

      ”Terapeutul” îl pune pe bolnav să se întindă, spunându-i să închidă ochii. Nu trebuie săimages[2] își scoată hainele, pentru că ”reiki trece prin orice”[50]. Ceasul însă trebuie scos, ”pentru că bateria emite vibrații care pot perturba vibrațiile reiki”[51]! ”Terapeutul” începe să dialogheze folosind ”meditația Gassho”, o tehnică japoneză tradițională pe care o învăța Usui. În continuare aplică tehnica ”reitzi” prin care ”se corelează (comunică) cu sursa energetică cosmică” și se numește ”puterea reiki”, al cărei ”instrument” devine. După care începe ”terapia” încercând prin intermediul tehnicilor ”de purificare a spiritului” să rămână în starea de meditație[52].

”Terapia” sau ”sesiunea individuală”, care durează în jur de 45-90 de minute, are loc prin ”atacul mâinilor” ”terapeutului” în anumite locuri ale trupului. ”Mâinile sunt poziționate în 12 sau mai multe poziții care corespund chakrelor principale ale trupului”[53]. Chakrele sunt presupuse centre de energie spirituală ale trupului, potrivit religiilor orientale. Ipoteza metafizică este următoarea: ”cele 7 chakre concentrează energia eterică (subtle), o transformă și o furnizează organelor și părților corespunzătoare ale trupului. Când sunt folosite tehnicile reiki… este canalizată Energia Vitală Cosmică prin intermediul diferitelor chakre, pentru a se restabili armonia în funcționarea chakrelor”[54], lucru care este considerat echivalent cu sănătatea. În acest demers, ”terapeutul” vede noetic, zugrăvește sau poziționează în locurile suferinde simboluri energizate care i-au fost date pe parcursul inițierilor sale[55]. De obicei rămâne 3-5 minute în fiecare punct, în afară de cazul când ”este îndrumat în mod diferit”. ”Reiki este o energie foarte înțeleaptă. Se canalizează într-acolo unde este nevoie de ea”[56]. Și astfel, prin intermediul ”atacului mâinilor” și al ”terapiei chakrelor”, se vindecă, chipurile, toate afecțiunile trupești și sufletești, are loc autoterapia, sunt vindecați oameni în absență, animale, plante, lucruri, situații, trecutul, se încarcă baterii, este curățat calculatorul de viruși etc.[57] Și ”sesiunea” se încheie după ce ”terapeutul” îi mulțumește energiei reiki[58].

La sfârșitul terapiei, receptorul (bolnavul) este informat că ”este posibil să se simtă mai rău după primele terapii reiki” și, într-adevăr, bolnavul poate prezenta accese emoționale și alte reacții despre care i se spune că sunt ”reacții autoterapeutice”[59]. Însă din studiile realizate (de psihiatri, psihologi, teologi) și din mărturiile personale ale unor bolnavi se poate trage concluzia că este vorba de probleme psihologice sau/și emoționale corespunzătoare celor care rezultă din practicarea meditației[60].

 6. Reiki: terapie sau ocultism?

 Reiki-ul a pătruns în Grecia în ultimii 25 de ani. În 1994 nu exista nici o carte despre reiki în limba greacă, în schimb astăzi circulă la scară largă cel puțin 20 de cărți pe această temă. Una dintre acestea se adresează copiilor și într-un mod foarte atrăgător îi inițiază pe copii în reiki și tehnicile sale. Îi îndeamnă pe copii să găsească un învățător pentru ”a vă iniția în primul grad și a vă arăta modul cum să folosiți reiki-ul”[61]. Cartea aceasta a venit – se spune – ”pentru a acoperi nevoia tinerilor cu interese spirituale din noua generație – care au fost numiți indigo, cristalini, curcubeu ceresc sau copii ai noului veac – de a avea propriile lor cărți”[62]. Prin paginile vesele, în culori, ale cărții, copiii sunt învățați cum să transmită energie reiki și învață că reiki îi ”ajută” să se liniștească, să alunge nervii, să scape de stressul examenelor, să își relaxeze mintea după studiu, să se concentreze, să își aline durerea, să aibă o sănătatea mai bună, să comunice mai bine cu ceilalți, să se simtă mai aproape de îngerul lor protector…[63]. Programele reiki pentru copii, care deja funcționează de mulți ani în străinătate, au venit și în țara noastră. O importantă școală privată din provincia Attica făcea reclamă în urmă cu câțiva ani la programe reiki pentru copii și adolescenți. Maeștri reiki greci au găsit modalități ca prin jocuri, pictură, colaje etc. să facă inițieri reiki și copiilor. Inițierile au loc de obicei de la vârsta de șapte ani. Un alt maestru al reiki-ului angelic, ”consilieri terapeutic” Aura-Soma și specialist în channeling, organizează în diferite orașe ale Greciei (în școli, facultăți, asociații culturale etc.) ateliere pentru copii, cu titlul ”Curcubeul: o cheie magică în viața noastră”. Atelierele se adresează copiilor de șase ani, având loc în paralel ateliere corespunzătoare pentru părinți, cadre didactice, terapeuți etc.

În mai 2006 a venit în Atena și învățătorul budist Hiakuten Inamoto, ca să ne învețe sistemul japonez Komio Reiki. Învățătorul budist a declarat cu sinceritate că ”scopul real al reiki este luminarea sau trezirea”[64]. Pe scurt, Grecia s-a umplut în ultimii ani de ”terapeuți” reiki și de practici similare. Unii dintre aceștia funcționează ca învățători independenți, dar cei mai mulți sunt implicați în rețele precum ”Rețeaua de terapeuți și consilieri de autoperfecționare” din care fac parte învățători și terapeuți de terapie alternativă reiki, yoga, ayurveda, aromaterapie, terapie florală, Aura-Soma, acupunctură, Shiatsu, reflexoterapie, homeopatie, iridologie, terapie craniosacrală, arte marțiale, psihoterapii etc. Pentru a se consolida și extinde, sunt susținuți de asociații și federații de terapeuți holiști și sunt recunoscuți juridic în diferite moduri. Un astfel de demers îl face ”Asociația pentru dreptul de alegere a tratamentului terapeutic”. În plus, s-au întemeiat și în țara noastră așa-numitele ”universități deschise”, ”academii” și ”facultăți” de reiki și alte psihoterapii. În același timp, crește numărul ”congreselor, seminariilor, atelierelor” de ”autoperfecționare, autoterapie, de terapia planetei”, vacanțele alternative reiki etc. în diferite insule. Deja de 25-30 de ani au loc în fiecare an în străinătate ”Congrese internaționale de trezire spirituală”, în timp ce în Grecia vara trecută a avut loc ”Al VIII-lea Festival de Trezire Spirituală” organizat de Angels House University, ”o universitate deschisă care a fost înființată de îndrumătorul Învățătorilor Înălțați și al Regatului Angelic” (!) pentru a instrui în domeniul reiki-ului angelic și nu numai, prin seminarii și călătorii inițiatice. În curând va avea loc al VII-lea Festival Panelen Reiki din Atena.

Să subliniem că promovarea reiki se face prin intermediul uniunilor internaționale și a rețelelor care au membri în multe țări ale Europei, Americii și Australiei. Orientativ le menționăm pe următoarele, dintre care unele au și membri ”terapeuți” greci: Rețeaua reiki (în 26 de țări)[65], Asociația reiki, Uniunea Internațională Americană Reiki (cu mai bine de 10 000 de membri la nivel internațional)[66], Uniunea Internațională Reiki, Uniunea Profesioniștilor Reiki (cu mii de membri în 50 de țări)[67], Uniunea Mondială Reiki, Uniunea Internațională a Terapeuților Naturiști, Uniunea Internațională a indivizilor care fac ”sincronizări”, Rețeaua de Terapie de la distanță și altele. În 2007 s-a înființat și Asociația Panelenă Reiki

7. Consecințe și pericole

      Probabil că urmările cele mai puțin importante sunt cele economice. În reiki nu este valabil cuvântul ”în dar ați luat, în dar dați”. O ”sesiune” reiki costă în jur de 40-80 de euro. Inițierea în primul grad costă 200-300 de euro, inițierea în gradul al doilea 300-500 de euro, în timp ce inițierea în gradul al treilea poate să ajungă și până la 10 000  de euro. Se eliberează deci chitanțe? Și ce spune legea despre terapia de la distanță? Totuși, sfatul unor învățători este ca reiki să se autodefinească ”tehnică de relaxare”, așa încât să se evite problemele juridice[68]. Ce spune legea despre escrocherie? Cum îndrăznesc unii să numească reiki-ul ”medicină energetică” sau ”terapie”? Cum poate fi terapia o metodă care ”nu folosește nici medicamente, nici instrumente”? ”Folosește doar privirea, suflarea, mângâierea, lovituri ușoare și atingerea. Acest lucru vindecă bolile”[69]. Ce urmări vor exista dacă bolnavul crede că reiki vindecă toate câte spune că vindecă, de exemplu ”hemoragii, afecțiuni cardiace, epilepsii, pneumonii, diabet, hepatite, cancere etc.”[70] Întârzierea diagnosticării medicale și a intervenției medicale adesea costă vieți.

Dacă facem abstracție de cazurile de escrocherie, când unii doar declară că practică reiki în timp ce în realitate nu o fac, celelalte ascund serioase pericole duhovnicești. Sunt riscurile teribile ca urmare a deschiderii față de ocultism. Iată ce scrie o fostă terapeută reiki, Marcia Montenegro: ”Inițierea și caracterul mistic sunt dovadă a sistemelor oculte. Credința în invocarea, controlul, îndrumarea sau canalizarea unei energii nevăzute care nu poate fi măsurată sau detectată științific și pentru care nu există nici o dovadă biologică sau de alt tip este o altă marcă clasică a ocultismului… Reiki-ul are caracteristicile unei practici oculte”[71]. Cercetătorul Elliot Miller declară că ”nu găsim nici un motiv serios pentru a crede că energia medicinii energetice este materială și științifică, însă avem multe motive să suspectăm că, dacă într-adevăr există (și cred că există) această energie, ea este suprafirească și demonică… Această energie este parte integrantă a ocultismului – unde apare elementul ocult, este prezentă și ea, iar acolo unde este prezentă, va apărea inevitabil și elementul ocult… Prin urmare, este mare pericolul de a nu putea fi folosită decât dacă utilizatorul este la rândul lui folosit (adică un pion și o victimă a forțelor demonice și a escrocheriei)”[72]. Așadar, avem de-a face cu o energie demonică, care îl folosește pe ”terapeut” și care foarte clar îl influențează și pe cel ce primește terapia, pentru că la ”terapie” participă activ amândoi – terapeutul și bolnavul[73]. Treptat se înțelege că în spatele acestei energii se ascund diferite spirite călăuzitoare, care sunt prezente și călăuzesc inițierile și terapiile[74]. Laurelle Gaia, directoarea departamentului de instruire a învățătorilor reiki de la ”Centrul Internațional de Instruire în Reiki”, dezvăluie: ”Când am nevoie de îndrumare… invoc simbolul terapiei de la distanță și cer să mă ajute energia reiki ca să mă conectez cu îndrumătorii mei. Când simt că energia curge, pun o anumită întrebare, rămân foarte liniștită și sunt atentă la ceea ce ascult. De obicei nu aud voci, ci le SIMT… Când fac terapii reiki și găsesc o zonă a corpului care are o blocare și simt că avem nevoie de mai multe informații, folosesc aceeași procedură de conectare cu îndrumătorii mei pentru a primi respectivul răspuns”[75]. Unii cercetători caracterizează reiki drept ”magie terapeutică”, adică magia care folosește drept camuflaj terapia și, așa cum spunea pururea pomenitul Părinte Antonie Alevizópoulos: ”terapeutul” reiki, Johrei etc. este ”un fel de medium, de canal pe care îl folosesc spiritele pentru terapii[76].

Problema este că natura demonică a acestei energii sau identitatea demonică a spiritelor de regulă nu este percepută, dat fiind că viclenia demonilor depășește orice deșteptăciune sau viclenie a noastră. De aceea, și pentru că uneori poate părea că are loc vreo terapie, oamenii cred sau simt că ”energia terapeutică atotputernică” este bună sau divină. ”Reiki este pentru mine Dumnezeul pe care îl simt în mine”, ”reiki este Dumnezeul care trece prin trupul nostru”[77], ”reiki nu poate face nici un rău” etc. Astfel, în loc să fugă departe de spirite, oamenii sunt înșelați de acestea, sunt orbiți de ele și le acordă încredre[78], așa că spiritele dobândesc putere asupra lor. Acest lucru se petrece, desigur, doar când omul se deschide elementului ocult; de aceea Scriptura în mod repetat ne avertizează să nu avem nici un amestec cu ocultismul.

Pericolele pot fi sintetizate în felul următor:

  1. Înșelare duhovnicească, înrobire și dependență de spirite[79]. Dumnezeu este surclasat la o energie, o putere impersonală, care, chipurile, poate fi manipulată prin tehnici oculte pentru a obține scopurile terapeutice dorite. Trezirea oricărei energii oculte ne pune în contact cu ”entități demonice, care au ca scop înșelarea și posedarea duhovniceacă”[80].
  2. Renunțarea la calitatea de creștin. Deși se subliniază că reiki ”se adresează unor oameni de orice religie și credință”, că ”nu se opune creștinismului”[81] și, cu toate că în străinătate se fac eforturi de răspândire a mișcării ”terapeuților reiki creștini”, reiki și creștinismul sunt întru totul incompatibile între ele și cine recurge la reiki în fapt se leapădă de identitatea sa creștină. Inițierile și simbolurile îi pecetluiesc pe oamenii care practică reiki și, ”chiar dacă din ignoranță este pecetluit cineva”, spunea Părintele Paisie Aghioritul, ”pierde dumnezeiescul har și primește energia demonică”[82]. Cei care au fost inițiați în reiki au lepădat în mod clar Botezul prin care au primit pecetea Duhului Sfânt[83]. În plus, experiențele duhului înșelării, aroganța așa-ziselor terapii – pe care zic ei că le fac ”precum Hristos” – fără să le fi fost dată nici o putere de la Hristos, toate acestea vin în contradicție cu duhul creștin. De asemenea, tehnicile substituie nevoința creștină și Tainele. Curățindu-ți, zic ei, chakrele dobândești curăție. Atingând chakra inimii sporește dragostea[84]. Respiri dragoste, spun ei, și expiri iertare. ”Când chakra inimii este deschisă, poți să simți o dragoste fără limite. Poți ierta”. ”La al doilea grad reiki, am cerut iertare de la toate făpturile pentru greșelile și prostiile pe care le-am săvârșit în dauna lor: mai întâi am schițat simbolul terapiei de la distanță, pomenind numele persoanei pe care o vătămasem… apoi am cerut iertare trimițând simbolul terapiei noetice și în cele din urmă am încheiat procedura prin simbolul puterii”[85]. Ce legătură au toate astea cu smerenia, cu nevoința de curățire a patimilor și cu Taina pocăinței?
  3. Boli, tulburări emoționale și psihice, nebunie, posedare demonică. Comunicarea cu spiritele aduce după sine vătămări ale sănătății trupești și psihice, atacuri demonice, chinuri emoționale, morți premature și sinucideri[86]. Dr. Kurt Koch, care vreme de 45 de ani s-a ocupat cu victimele ocultismului, sublinia că a întâlnit ”foarte multe cazuri de sinucideri, accidente fatale și nebunie în rândul celor care se ocupă cu ocultismul”[87].
  4. De asemenea, unii afirmă că în falsele vindecări, de fapt boala se transferă de la nivelul somatic la cel emoțional sau duhovnicesc. Nu sunt puțini aceia care au dezvoltat tulburări emoționale sau au manifestat tulburări în personalitatea lor, ajungând până la nebunie și demonizare. Acolo unde se manifestă posesiunea demonică, de obicei există și un trecut cu practici oculte[88]. Definitoriu în acest sens este cazul unei doamne care a cunoscut și a început să practice reiki până când într-o zi a avut o experiență înspăimântătoare – după cum însăși mărturisește – i s-au arătat 35 de spirite diferite. Învățătorul ei a liniștit-o: ”Acest lucru este extraordinar, Jill. Ai fost aleasă de spiritele terapiei reiki. De acum îți vor ține totdeauna companie”[89].

Ocultiștii și victimele lor sfârșesc adesea în instituții psihiatrice[90]. Psihiatrii creștini susțin că în zonele unde se practică la scară largă ocultismul, de multe ori, mai bine de jumătate dintre clienții clinicilor psihiatrice suferă din pricina urmărilor ocultismului, iar nu a afecțiunilor psihice[91]. Potrivit unor cercetători serioși, ”activitățile prelungite și de lungă durată în care sunt implicate puteri spirituale oculte conduc la simptome de schizofrenie, care se încadrează la categoria psihoză spirituală sau mediumistică”[92]. Se pare că au dreptate învățătorii reiki când spun că reiki atinge duhul omului – numai că nu-l atinge terapeutic, după cum spun ei, ci îl vatămă. Un cunoscut maestru reiki grec a declarat clar: ”există oameni care au ajuns în spitale de nebuni din cauza reiki-ului”.

8.  În concluzie

 scan0019[1]Cele mai multe dintre metodele și tehnicile ”terapiilor” alternative sunt ”puternic insuflate de o spiritualitate eronată”[93], se bazează pe religiile orientale, pe ocultism și pe filosofii care vin în contradicție cu învățătura ortodoxă. ”Terapiile” alternative îl pun în centru pe om, care se ”autotămăduiește”, se ”autodivinizează” și, finalmente, se ”automântuiește”. Viziunea terapiei reiki și a celorlalte ”terapii” alternative este una antropocentrică, în timp viziunea Bisericii este hristocentrică și patristică. În fața acestor alternative, fiecare om este chemat să aleagă singur. Însă un lucru e sigur: ”nimeni nu poate lucra la doi domni”.

 Sursa: «Παρακαταθήκη», fascicolul 48, mai – iunie 2006.

Traducere: Ana Theodoru  (G.O.)

Graiul Ortodox

Biroul pentru erezii și secte al  Mitropoliei Kifissiei, Amarusiu si Oropu Biroul funcționeaza în Biserica Sfinților Apostoli Petru si Pavel din Pefkis Attikis în fiecare marți și sâmbătă de la orele 10.00-13.00 și  în fiecare joi de la 17.00-20.00.

 Cei responsabili de biroul pentru erezii și secte sunt protopresbiterul pr. Nikolaos Gavala și colegii Konstantinos Nafpliotis și Konstantina Alevizou. Aceștia va vor răspunde competent și documentat la telefoanele dumneavoastră,  pentru orice problemă referitoare la erezii, secte și culte. Biroul are o bibliotecă bogată pentru problemele de mai sus și echipamente similare.

 Tel. contact: 210-2790850

E-mail: apologitiko@gmail.com

Sursa:

http://www.imkifissias.gr/index.php?option=com_content&view=article&id=145:leni-ndroulaki-reiki&catid=110&Itemid=489

Citiți și

Biroul antieretic :

  alte

Seminarii de Apologie Ortodoxă susținute în cadrul  Mitopoliei Kifisiei

pentru preoți și enoriași 2013- 2014

1. Homeopatia și terapiile alternative sunt incompatibile cu credința și știința 

https://graiulortodox.wordpress.com/2015/03/19/239-homeopatia-si-terapiile-alternative-sunt-incompatibile-cu-credinta-si-stiinta/

2. CE SPUNE SFÂNTUL NICODIM AGHIORITUL DESPRE CEI CARE RECURG LA METODE MAGICE (Terapiile alternative) DE VINDECARE? 

https://graiulortodox.wordpress.com/2015/03/14/236-ce-spune-sfantul-nicodim-aghioritul-despre-cei-care-recurg-la-metode-magice-terapiile-alternative-de-vindecare/

 

–––-

[1] Pe diferite site-uri de pe internet și Müller Brigitte & Günther Horst, Mâini terapeutice, ed. Dydimoi, 1995, p. 164.

[2] Carroll R.T., The Skeptic’s Dictionary, Wiley, 2003, p. 119.

[3] Ibidem.

[4] Cunoscută și ca ”energia universală”, ”energia vieții”, și ”tsi”, ”prana”, ”Kundalini”, ”bioenergie”, ”energia orgonică”, ”fohat”, ”dosa”, ”energie eterică”, ”Marele Spirit” etc.

[5] http://www.heartofhealing.net/about/ABCs.html

[6] TheSkeptic’s Dictionary, p. 119, Raso Jack, Alternative Healthcare – Α Comprehensive Guide, Prometheus Books, 1994, cap. 3.

[7] http://www.irishwolfhounds.org/energy.htm

[8] http://www.naturesbridge.com/glossary.html

[9] Carroll R.T., TheSkeptic’s Dictionary, pp. 328, 41-43, 85.

[10] Raso Jack, Dictionary of Metaphysical Healthcare, Georgia Council Against Health Frauds, 1998.

* ”Chakra” (derivat din sancrită cakraṃ चक्रं ([ˈtʃəkrə̃]), pronunțată [ˈtʃəkrə] în limba hindusă; Pali: ॰हक्क chakka, Chineză: 轮, Tibetană: འཁོར་ལོ་; khorlo) este un cuvânt din limba sanscrită care se traduce prin ”roată” sau ”cerc”. Chakra este un concept filosofic care se referă la vârtejuri în formă de cerc care, conform medicinei indiene tradiționale, ar exista în corpul uman. [n.trad.]

[11] http://altmedicine.allinfo-about.com/glossary/defenergy.html

[12] Datele de mai sus au fost preluate cu precizie de pe diferite broșuri și site-uri publicitare.

[13] Λουίγερινκ Άριε, Ρέικι – Φυσική και Πνευματική Θεραπεία, Πύρινος Κόσμος, 1998, p. 17.

[14] Idem.

[15] Στεφανίδου Μαρίνα, Το φως του ρέικι, Πύρ. Κόσμος, 2000, p. 38, Petter Frank, Η φωτιά του ρέικι, Διόπτρα, 2001, p. 81.

[16] Λουκίδου Θάλεια, Reiki,  Πύρινος Κόσμος, 2000, p. 96.

[17] Petter Frank Arjava, Ρέικι, Η κληρονομιά του Dr. Usui, Διόπτρα 2001, pp. 11,13, 16.

[18] http://www.worldreikiassociation.org

[19] Dintr-o broșură publicitară.

[20] Inițial s-a numit ”medicină spirituală”, apoi ”Usui-do”, adică ”cărare spirituală”, iar ulterior Usui Reiki Ryoho.

[21] În apropierea orașului Kioto din Japonia.

[22] http://homepage3.nifty.com/GendaiReiki/mythsandfacts.html

[23] Petter Frank Arjava, Η φωτιά του ρέικι, pp. 27-28.

[24] http://www.esatclear.ie/~dialogueireland/reiki01.htm

[25] Λουκίδου Θάλεια, Reiki,  p. 64.

[26] Petter Frank Arjava, Η φωτιά του ρέικι, p. 29

[27] Petter Frank Arjava, Η φωτιά του ρέικι, p. 30.

[28] ”Sincronizarea” este un procedeu ocult de transferare a ”energiei” de la învățător la discipol.

[29] http://www.heartofhealing.net/about/Types.html

[30] Λουκίδου Θάλεια, Reiki, p. 21.

[31] Petter Frank Arjava, Η φωτιά του ρέικι, p. 110.

[32] Λουκίδου Θάλεια, Reiki,  p. 70.

[33] Müller Brigitte & Günther Horst,  Θεραπευτικά Χέρια, p. 41.

[34] Στεφανίδου Μαρίνα, Το φως του ρέικι, p. 33.

[35] Din arhiva noastră.

[36] Müller Brigitte & Günther Horst,  Θεραπευτικά Χέρια, p. 42.

[37] http://www.pamelamilesreiki.com/index_flash.html

[38] Λουκίδου Θάλεια, Reiki,  p. 97.

[39] Sau, altfel spus, Simbolul Terapiei de la Distanță, Sharma Sumeet,  Όλα όσα θέλετε να μάθετε για το ρείκι,  Βαρβάρα Χατζησάββα, 2004, p. 36. 

[40] http://www.esatclear.ie/~dialogueireland/reiki01.htm.

[41] În cartea Întrebări fundamentale despre Medicina Alternativă a Centrului de Bioetică și Demnitate Umană din Michigan, în: http://www.inplainsite.org/html/other_occult_practices.html.

[42] The International Center for Reiki Training.

[43] http://www.reiki.org/ReikiPractice/PracticeHomepage.html

[44] Channeling-ul este ”o formă de spiritism new-age-ist” sau ”un eufemism new-age-ist pentru mediumship sau spirit possesion”.

[45] http://www.threshold.ca/reiki/Reiki_And_Channeling.html.

[46] Dr Ankerberg, John & Dr Weldon, John, Encyclopedia of New Age Beliefs, Harvest House Publishers,1996, p. 80.

[47] http://www.reiki.gr/Question43.shtml.

[48] http://www.inplainsite.org/html/other_occult_practices.html.

[49] http://www.esatclear.ie/~dialogueireland/reiki01.htm.

[50] Λουκίδου Θάλεια, Reiki,  p. 112.

[51] Στεφανίδου Μαρίνα, Το φως του ρέικι, p. 63.

[52] Dr Usui Mikao & Petter Frank Arjava , To αυθεντικό εγχειρίδιο του Ρέικι του Δρα Mikao Usui, Διόπτρα, 2002, pp. 17-22.

[53] Petter Frank Arjava, Η φωτιά του ρέικι, p. 68.

[54] Honervogt Tanmaya, Reiki, Gaia books,  2005, p. 20.

[55] Στεφανίδου Μαρίνα, Το φως του ρέικι, p. 64.

[56] Στεφανίδου Μαρίνα, Το φως του ρέικι, p. 35.

[57] Petter Frank Arjava, Η φωτιά του ρέικι, pp. 81-87 și în multe alte manuale.

[58] Στεφανίδου Μαρίνα, Το φως του ρέικι, p. 64 și Müller Brigitte & Günther Horst,  Θεραπευτικά Χέρια, p. 86.

[59] Müller Brigitte & Günther Horst,  Θεραπευτικά Χέρια, pp. 86-89.

[60] ] Singer Thaler Margaret, Cults in Our Midst -The Continuing Fight Against their Hidden Menace, John Wiley, 2003, capitolul 6, și Encyclopedia of New Age Beliefs, pp. 222-223, 390, 396 etc.

[61] Dintr-o carte pe această temă, editată la sfârșitul lui 2005, p. 15.

 [62] Dintr-o carte pe această temă, editată la sfârșitul lui 2005, p. 9.

[63] Dintr-o carte pe această temă, editată la sfârșitul lui 2005, p. 36-37.

[64] Reiki time, fasciculul 4, p. 14.

[65] http://www.parama.com/html/reiki_network.html

[66] http://www.ankerberg.com/ankerberg-articles/reiki.html

[67] http://www.iarp.org/aboutus/Overview.htm

[68] Μπαγκίνσκι Μπόντο & Σάραμον Σαλίλα, Ρέικι η συμπαντική ζωτική ενέργεια, Σωμάνους, 2004, p. 125.

[69] Dr Usui Mikao & Petter Frank Arjava , To αυθεντικό εγχειρίδιο του Ρέικι του Δρα Mikao Usui, p. 27.

[70] Dr Usui Mikao & Petter Frank Arjava , To αυθεντικό εγχειρίδιο του Ρέικι του Δρα Mikao Usui, pp. 33-102.

[71] http://cana.userworld.com/cana_reiki2.html.

 [72] http://www.equip.org/free/DN068.htm

[73] Müller Brigitte & Günther Horst,  Θεραπευτικά Χέρια, p. 258.

[74] Din manualul de reiki de pe http://www.spotlightministries.org.uk/reiki.htm.

[75] http://www.reiki.org/reikinews/listening.html.

[76] + Π. Αλεβιζόπουλου Αντωνίου, Ο Αποκρυφισμός στο φως της Ορθοδοξίας, fasciculele 11-15, Διάλογος, 1996, p. 277.

[77] Müller Brigitte & Günther Horst,  Θεραπευτικά Χέρια, p. 222.

[78] Îndemnul din partea învățătorilor este: ”îmbrățișează energia vitală cosmică și încredințează-te fără limite acestei surse a vieții”, vezi cartea Η φωτιά του ρέικι, p. 162.

[79] Encyclopedia of NewAge Beliefs,  p. 80.

[80] Encyclopedia of NewAge Beliefs,  p. 610.

[81] Λουκίδου Θάλεια, Reiki,  p. 136.

[82] Γέροντος Παϊσίου, Πνευματική αφύπνιση [Trezvie duhovnicească], Λόγοι Β’, Ι. Ησυχ. Αγ. Ιωάννου Θεολόγου, p. 190.

[83] ”Pecetea darului Duhului Sfânt”, Slujba Botezului și a Mirungerii.

[84] Petter Frank Arjava, Η φωτιά του ρέικι, p. 77.

[85] Petter Frank Arjava, Ρέικι – η κληρονομιά του Dr. Usui, p. 124.

[86] Encyclopedia of New Age Beliefs, pp. 111-112, 223.

[87] Encyclopedia of New Age Beliefs, pp. 112.

[88] http://don.ratcliffs.net/usingpsychinchurch/a4.pdf.

[89] http://www.spotlightministries.org.uk/reiki.htm

[90] http://www.johnankerberg.org/Articles/new-age/NA0705W2.htm

[91] Ibidem.

[92] http://www.ankerberg.com/Articles/new-age/NA0605W2.htm

[93] Din concluziile celei de-a IV-a Conferințe despre ”terapiile” alternative și animisme.

Older Entries

Urmărește

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 148 other followers