Conform responsabilităţilor sale istorice, Arhiepiscopul nu are dreptul să tacă în chestiuni bisericeşti decisive.

Arhiepiscopul este dator să preia iniţiativa şi cu ajutorul Sfântului Sinod să curme „afacerile” de falsificare a credinţei ortodoxe şi să ia o poziţie clară faţă de botezul ereticilor, faţă de teologia postpatristică, de masonerie, de declaraţiile ierarhilor care se referă la „Biserica divizată” şi faţă de ora de religie.


 

Arhiepiscopul Atenei Ieronim a luat iniţiative importante pentru combaterea sărăciei în Grecia. La conferinţa inter-religioasă care a avut loc pe 20 iulie la Bruxelles, la iniţiativa preşedintelui Comisiei Europene dl. Barosso, s-a depus un memoriu prin care propune consolidarea unei cooperări ortodoxe balcanice cu scopul de a combate mizeria materială şi spirituală. În ţară, Arhiepiscopul a iniţiat aplicarea unui program pe cinci ani prin care se ambiţionează să rezolve problemele cetăţenilor fără posibilităţi materiale. Toate acestea sunt foarte frumoase şi permit promovarea mediatică a Arhiepiscopului. Biserica însă nu are ca primă misiune filantropia. Misiunea ei este soteriologică. Şi în această direcţie este dator să ia multe iniţiative. În paralel va trebui ca în luna august să ia hotărâri de mare importanţă asupra unor chestiuni arzătoare care se referă la Trupul Bisericii. Aceste chestiuni sunt următoarele:

1) Ora de religie. Există informaţii potrivit cărora Comisia Sinodală competentă se pregăteşte să propună Guvernului modificarea orei de religie şi adaptarea ei la cerinţele pseudo-progresiştilor. Arhiepiscopul este dator să ia o poziţie clară. Pentru că denaturarea orei de religie din vina Bisericii oficiale este echivalentă cu o cădere din credinţă, anulându-se astfel principiul constituţional care stipulează că Biserica Ortodoxă este Biserică de stat. Amintim că Biserica oficială a săvârşit recent o fărădelege. A propus restrângerea sau chiar şi desfiinţarea şcolilor bisericeşti. Şi când au început să se restrângă sau să se desfiinţeze s-au stârnit protestele. Să nu săvârşească o altă fărădelege, de data asta mai gravă, pentru că protestele vor fi foarte puternice din partea clericilor, laicilor şi teologilor.

 2) Dialogul teologic cu papistaşii. În septembrie va avea loc partea a doua a conferinţei dintre ortodocşi şi papistaşi asupra primatului papal. Această întâlnire este continuarea conferinţei din Cipru, care nu a luat decizii, din cauza puternicei „Mărturisiri de Credinţă” şi a împotrivirilor ce au avut loc. La conferinţă vor participa ierarhi ortodocşi care au înşelat încrederea poporului credincios şi a clerului cinstit prin părerile pe care le-au exprimat cum că Biserica este divizată. Nu este posibil ca ierarhii aceştia să reprezinteBiserica Ortodoxă. Trebuie înlocuiţi.  Nu ne interesează comportamentul lor personal sau modul arţăgos în care reacţionează. Ne interesează apărarea Credinţei. Despre ierarhii respectivi s-au făcut aprecieri cât se poate de întemeiate cum că ei lucrează ca portavoce a Papismului şi Ecumenismului. Nu este posibil ca aceşti ierarhi să reprezinte Biserica Ortodoxă. Au pierdut încrederea poporului Ortodox credincios. Arhiepiscopul este dator, în calitate de Preşedinte al Sinodului Permanent, să ia iniţiativa înlocuirii acestora cu alţi ierarhi care să aibă cuget curat Ortodox, o foarte profundă conştiinţă Ortodoxă şi o adâncă cunoaştere a dogmaticii. Neînlocuirea lor va intensifica neliniştea şi împotrivirile credincioşilor. În paralel, Arhiepiscopul este dator să lămurească public dacă declaraţiile Ierarhiei[1], potrivit cărora deciziile asupra Primatului Papei[2], nu obligă Biserica Ortodoxă a Greciei, rămân sau nu valabile.

3) Teologia postpatristică. Concluziile care au fost exprimate de către Academia de Studii Teologice a Mitropoliei Dimitriadei sunt caracterizate de clerici, episcopi, teologi şi laici drept nocive pentru Biserică. Într-o epocă în care episcopii şi teologii sunt datori să trezească sufletele, să mângâie şi să dea soluţii în problemele societăţii invocând cuvântul Părinţilor, anumiţi membri aleşi ai Bisericii cer marginalizarea Părinţilor Bisericii Ortodoxe pe care îi consideră trecuţi în desuetudine şi lipsiţi de dragoste. Cer să fim, ca ortodocşi, deschişi faţă de erezie şi declară că mântuirea nu o oferă doar Biserica Ortodoxă, ci şi alte confesiuni. Academia Mitropoliei Dimitriadei (Volos) în esenţă afirmă poziţii care, potrivit predaniilor Ortodoxiei, sunt de-a dreptul erezii. Aşteptăm din partea Arhiepiscopului să prezinte ierarhiei concluziile Academiei, să cheme pe Mitropolitul Dimitriadei să se apere, să aibă loc o discuţie, să se judece aceste poziţii şi Mitropolitul Dimitriadei să îşi ceară iertare, iar în caz contrar să fie trimisă spre cercetare cererea de caterisire a sa. Indiferenţa Arhiepiscopului şi a Ierarhiei faţă de aceste lucruri ar echivala cu acceptarea declaraţiilor acestei pepiniere teologice de la Volos, care, cu sau fără „semănătorul cel rău”, Mitropolitul Dimitriadei, va creşte sămânţa răului în sânurile Ortodoxiei. Dacă Arhiepiscopul şi Ierarhia nu se vor interesa, atunci, mai devreme sau mai târziu, se va pune întrebarea: dacă erezia pune în primejdie mântuirea sufletului, de ce noi credincioşii să mai frecventăm Bisericile Ortodoxe? Înţelege Arhiepiscopul că Academia la care ne-am referit anterior, a Mitropoliei Dimitriadei, pune semnul de egalitate între Adevărul Ortodoxiei şi înşelare şi ne spune că mântuiesc toate „Bisericile”? O altă întrebare care se va pune este: Dacă Academia teologilor cere marginalizarea Teologiei Patristice, care este creaţia vieţii de asceză, de smerenie şi de rugăciune, este creaţia Duhului Sfânt, de ce să mai invoce credincioşii Duhul Sfânt, de vreme ce Duhul Sfânt este efectiv contestat de Academia Mitropoliei? Înainte ca poporul credincios să pună întrebări, Arhiepiscopul este dator să aducă în discuţie această temă foarte serioasă în cadrul Sinodului. Şi dacă evită să o facă, atunci au obligaţia de a o propune ierarhii cu un cuget curat Ortodox. Nu este de folos ca tema să se discute în culise, nu este de folos să îi recunoască primejdiile, dar să se evite discutarea ei în ierarhie. Nici unei instituţii a Bisericii nu i se permite să înveţe erezia şi să declare că Biserica Ortodoxă este egală cu Bisericile înşelării.

4) Traducerile textelor Sfintelor Taine, ale slujbelor şi ale Dumnezeiştii Liturghii. Arhiepiscopul sau membrii Ierarhiei sunt datori să readucă în discuţie tema aceasta în faţa Sfântului Sinod. Recenta hotărâre a acestuia, potrivit căreia se interzice traducerea textelor liturgice, nu este respectată de doi sau trei Mitropoliţi, cu rezultatul scandalizării poporului credincios. Hotărârile Sinodului se respectă sau nu? Arhiepiscopul, în perioada în care era Mitropolit al Tebelor şi-a declarat dragostea faţă de strălucită funcţionare a sistemului sinodal. Din nefericire, în zilele păstoririi sale, trei Mitropoliţi nu se conformează hotărârii Sinodului. Protestele credincioşilor sunt mari. Dar nu sunt luate în seamă de mitropoliţii care, ca nişte conducători politici declară indirect evident că Biserica sunt ei (politicienii declară că ei înşişi sunt Statul, nu poporul). Cu alte cuvinte, avem de-a face cu dictatura episcopului, care are dreptul să introducă inovaţii, să scandalizeze poporul credincios, să îl învrăjbească şi în acelaşi timp să săvârşească Sfintele Taine şi să cheme poporul credincios la ascultare. Cu ce drept desfiinţează rânduiala în Biserică, răstoarnă tradiţia, îi scandalizează pe credincioşi, sunt indiferenţi la proteste şi persistă în smintelile lor? Au fost aleşi Mitropoliţi prin inspiraţia Duhului Sfânt sau exclusiv din interese de grup şi prin intrigă? Există multe moduri de a opri scandalizarea poporului credincios. Dar aceste moduri nu servesc interesului Bisericii. De aceea, Arhiepiscopul şi Ierarhia au obligaţia de a pune capăt acestei situaţii anormale şi scandalizării poporului. Dealtminteri, majoritatea zdrobitoare a ierarhilor nu este de acord cu acţiunilor celor trei. Înainte de a începe dezaprobarea publică a celor trei Mitropoliţi să se îngrijească Arhiepiscopul şi Ierarhia să-i repună la rânduială. S-a dovedit de altfel că inovaţiile şi secularizarea Bisericii îi îndepărtează pe credincioşi de Biserică.

5) Masoneria. Cu prilejul judecării recursului Mitropolitului Pireului prin care se cere dizolvarea tuturor lojilor masonice, Arhiepiscopul este dator să ia iniţiativa emiterii unei decizii a Ierarhiei prin care să fie condamnată Masoneria ca o religie de esenţă satanistă. În acest mod se vor destrăma zvonurile că membri ai ierarhiei sunt şi membri ai Lojilor Masonice. Despre un membru al ierarhiei există şi mărturii ale credincioşilor Ortodocşi. Emiterea unei asemenea decizii ar îndepărta toate zvonurile, eventual neîntemeiate, care provin de la masonerie. Este cunoscut faptul că Masoneria răspândeşte zvonuri cum că fiecare membru de seamă al societăţii este membru al ei. Acelaşi lucru îl face şi cu membri ai Bisericii trecuţi la Domnul. Cât despre acel membru al Ierarhiei care are relaţii strânse cu masoneria, suntem datori să ne rugăm ca să părăsească palatele lui Lucifer. Poate să îl ajute şi emiterea unei decizii minuţioase a Ierarhiei.

6) Predica. Predica este inexistentă. Şi acolo unde se face nu are adâncime. E ea, probabil, puţin socială, retorică (ne pedepseşte Dumnezeu pentru păcatele noastre), dar este fără substanţă, de vreme ce nu are nimic din cuvântul Părinţilor Bisericii noastre. Părinţii Bisericii erau mustrători. Mustrau slăbiciunile, patimile, opulenţa, iubirea de plăcere, viaţa molatică, nedreptăţile împotriva poporului. Astăzi nu avem predică care să aibă urmări în viaţa credincioşilor. Tema aceasta credem că trebuie să preocupe Ierarhia şi pe Arhiepiscop. Credincioşii însetează după hrană duhovnicească. Dar din păcate nu  o găsesc. Trebuie însă să existe, pentru că sectele acţionează liber. Şi mulţi mitropoliţi nu luptă împotriva sectelor. Există toleranţă faţă de secte. Propunem editarea unor broşuri simple care să se distribuie în parohii şi care să prezinte în rezumat lucrarea catastrofală a fiecărei secte şi modurile de combatere a ei. În paralel, postul de radio al Bisericii în colaborare cu posturile bisericeşti locale să ducă o luptă sistematică, metodică şi coordonată împotriva sectelor. În acest sens trebuie mobilizaţi toţi oamenii duhovniceşti foarte buni şi valoroşi.

7) Industria grea a Tainelor. Arhiepiscopul şi Ierarhia sunt datori să ia măsuri faţă de acest fenomen care scandalizează poporul şi terfeleşte Biserica. Industria grea a Tainelor să fie permisă doar pentru adunarea de bani pentru instituţii filantropice bisericeşti şi pentru semenii noştri fără posibilităţi materiale.

Biserica să preia educaţia bisericească, aşa cum a propus recent Mitropolitul Fthiotidei, Nicolae, în memoriul său.

9) Renaşterea parohiei. Arhiepiscopul Ieronim ca Mitropolit al Tebelor a făcut multe propuneri pentru renaşterea parohiei. A cerut să funcţioneze aproape 24 de ore sfintele biserici (acolo unde există doi sau trei preoţi), astfel încât credinciosul să se refugieze în sfintele biserici şi să ceară ajutor duhovnicesc şi orice alt fel de ajutor de la preoţi.

10) Renaşterea liturgică. Cine urmăreşte dialogul Mitropolitului de Nafpaktos şi Sfântul Vlasie, Ierotheos, cu adepţii ecumenişti ai secularizării Bisericii, preocupaţi de renaşterea liturgică a Bisericii, este puternic zguduit de părerile pe care le exprimă aceştia, păreri care se apropie de poziţiile protestanţilor. Printr-o nefericită coincidenţă unii dintre aceşti provocatori de scandaluri, care sunt străini de Ortodoxia pe care poporul nostru o cunoaşte de la naştere, scriu la publicaţiile Bisericii şi prezintă păreri şi problematizări care nasc suspiciune. Dialogul pe care îl dezvoltă cu Mitropolitul de Nafpaktos vădeşte caracterul lor periculos. Noi ne luptăm de decenii cu secularizarea Bisericii şi cu renaşterea liturgică, pentru că acestea, în ultimă instanţă, vatămă Ortodoxia, Tainele ei etc. Arhiepiscopul este dator să pună problema nu într-o comisie sinodală, ci în Sinod. Pentru că Ortodoxia este falsificată de cei care se ocupă cu renaşterea liturgică. Toţi aceştia nu trebuie să aibă tribună în publicaţiile oficiale şi la postul de radio al Bisericii. Sperăm ca Arhiepiscopul să găsească puterea de a opri acţiunile lor. Altfel, se va alia demersurilor de denaturare a credinţei ortodoxe şi de cucerire a Bisericii de către forţe care încep prin a lucra pentru Ortodoxie şi sfârşesc prin a o submina.

11) Botezul. În ultimele zile am fost informaţi dintr-un articol publicat în periodicul „Ἐφημέριος” al Bisericii de către un cleric al Arhiepiscopiei că botezurile ereticilor sunt valide. Acesta, Părintele Koumarianos, preot paroh la Sfântul Nicolae Righilis al Arhiepiscopiei Atenei, scrie: Această poziţie falsifică Ortodoxia. Este suficient să amintim că mulţi creştini care se află în înşelare invocă Sfântul Duh. Înseamnă asta că ei sunt creştini adevăraţi? Nu vom deschide un dialog cu părintele Koumarianos. Dar vom cere din partea Arhiepiscopului şi a Ierarhiei să ne spună de ce aceste practici care au fost interzise până nu de mult, sunt permise acum. Cred ei cu adevărat în Ortodoxie aşa cum au primit-o de la Părinţii Bisericii sau s-au adaptat teologiei Mitropolitului Pergamului, Zizioulas, şi Fanarului, care în numele „Unirii” încalcă canoanele? Îi amintim Arhiepiscopului şi ierarhilor noştri textul Marelui Athanasie, care considera credinţa dreaptă ca necesară pentru săvărşirea unui botez autentic. Iată ce scrie: „Problema aceasta are şi dimensiuni dogmatice serioase. Credinţa într-un Botez este articol al Simbolului de Credinţă. Botezul se dă numai o dată în viaţă pentru fiecare credincios. Şi tocmai pentru că această credinţă într-un singur botez constituie o învăţătură fundamentală şi foarte veche a Bisericii, de aceea Biserica a fost totdeauna rezervată şi precaută în consacrarea canoanelor care ar impune repetarea Botezului.Încă şi pe ereticii care proveneau din erezii care vizau capitole fundamentale, vitale, ale credinţei (precum spre exemplu dogma treimică) Biserica îi primea doar prin Mirungere, evident pentru că se păstrase în formularea verbală modelul corect al Botezului în numele Sfintei Treimi, în ciuda faptului că această formulare verbală corectă se corela cu o interpretare eretică şi neortodoxă[3]. Atât de mare era grija Bisericii de a săvârşi Botezul numai o dată în viaţa omului!”. „Prin aceasta şi Domnul nu porunceşte pur şi simplu să boteze, ci spune mai întâi «Învăţaţi» şi apoi «Botezaţi în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh»[4] pentru că prin învăţare credinţa devine dreaptă, iar săvârşirea botezului se adaugă la credinţă. Şi multe alte erezii, deci, care doar spun numele (dreptei credinţe), dar nu cred drept, după cum s-a spus, nici credinţa sănătoasă nu οau şi nedezlegătoare (de păcate) este apa pe care ei o dau (la botez), de vreme ce au lipsuri în evlavie.„[5]Desigur a făcut şi multe alte propuneri, care nu s-au materializat. Arhiepiscopul este dator să îşi reamintească ceea ce spunea Sfântul Athanasie şi să le pună în practică.

Gheorghios Zervos

Ὀρθόδοξος Τύπος, 6.08.2010, pp. 1, 7, 8.

Traducere Anna Theodorou( G.O.)


[1] Din octombrie 2009, n.tr.

[2] Este vorba de deciziile care se iau la asemenea întâlniri de dialog între Ortodocşi şi Catolici. (n.tr.)

[3] Trebuie să subliniem că, spre deosebire de poziţia afirmată de Gheorghios Zervos în acest articol, există canoane ale Bisericii care recunosc Botezul ereticilor în cazul în care săvârşirea acestuia respectă procedura corectă. Spre exemplu, Canonul 7 de la Sinodul II Ecumenic: „Pe aceia dintre eretici care revin la Ortodoxie, în partea celor ce se mântuiesc, îi primim după rânduiala mai jos arătată şi după obicei. Pe arieni şi pe macedonieni şi pe sabatieni şi pe novaţieni cei ce-şi zic lor catari şi stângaci, apoi pe patrusprezeceni (Quattodecimani) … îi primim dacă dau zapis (scrisoare de mărturisire de credinţă) şi dacă dau anatemei toată erezia care nu cugetă cum cugetă Sfânta lui Dumnezeu Biserică sobornicească şi apostolească şi îi pecetluim, adică îi ungem mai întâi cu sfântul mir, (…). Iar pe eunomieni, pe cei ce se botează cu o singură afundare, şi pe montanişti, adică pe cei ce se numesc aici frigieni, şi pe sabelieni, (…) îi primim ca pe elini (păgâni).” (Floca, Arhid. prof.dr. Ioan N., Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note şi comentarii, Sibiu 1993, p. 70). De asemenea, canoanele 7 şi 8 de la Laodiceea fac deosebirea între modul de primire a ereticilor în Biserică. Canonul 7 Laodiceea afimă că „novaţienii sau fotinianii sau quartodecimali (…) să nu se primească înainte de a anatemiza tot eresul … şi ungându-i cu Sfânta Ungere, aşa să se împărtăşească cu Sfintele Taine”. (n.tr.)

[4] Mt. 28, 19 (n.tr.)

[5] Ἀθανασίου Ἀλεξανδρείας τοῦ Μεγάλου, Ἅπαντατὰἔργα, 2 ΔογματικάΑ, Εἰσαγωγή, κείμενον, μετάφρασις, σχόλια ὑπὸ Βασιλείου Φανουργάκη, ΛόγοςΒ’, ΚατὰἈρειανῶν, ΕΠΕ 11, Πατερικαί Ἐκδόσεις «Γρηγόριος ὁ Παλαμάς», Θεσσαλονίκη 1974, pp. 334-335.

Anunțuri