de Panaghiotis Raptis

Am citit în ὈρθὀδοξοςΤύπος (1834/4-6-2010) cu mare atenţie articolul Părintelui Anastasios Gotsopoulos, paroh al Bisericii Sfântul Nicolae din Patra, şi referitor la aceeaşi tema, Papismul ca erezie, aş dori să completez că papismul a fost şi este condamnat de-a lungul istoriei de canoanele Sinoadelor Ecumenice pe care papismul trebuia să le ia serios în seamă înainte de a proclama oficial dogma „Filioque”.

La Sinodului II Ecumenic din 381 d.Hr., Sfinţii Părinţi au adăugat în Simbolul de Credinţă un articol referitor la dumnezeirea Duhului Sfânt: „Şi întru Duhul Sfânt care din Tatăl purcede …”, după cuvintele lui Hristos care a spus: „Care de la Tatăl purcede” (Ioan 15, 26), fără ca Hristos să adauge vreun cuvânt despre Sine Însuşi.

În 1014, Papa Benedict al VIII-lea după Sinodul de la Toledo 547-585 a introdus oficial adaosul „Filioque”, adică Duhul Sfânt purcede „şi de la Fiul”. Neţinând seama de îndrumările şi moştenirile  Sfinţilor Părinţi, precum Vasilie cel Mare, care a trăit între 330 şi 379 d.Hr. şi care în mod profetic a spus: „Cel ce introduce două principii, propovăduieşte doi Dumnezei”. La rândul său, Marele Fotie, Patriarhul Constantinopolului, îl acuză pe papă că introduce dualismul în Biserică şi perverteşte dogma Sfintei Treimi. Sfântul Sava cel Sfinţit care a trăit în secolul al V-lea d.Hr. a spus: „Şi deci noi nu iubim în afara hotarelor (gr. ὅροι) Sfinţilor Părinţi, nici nu adăugăm, nici nu scoatem ceva, căci mai bine este pentru noi să ni se verse sângele decât să schimbăm o iotă”. Şi Patriarhul Chiril I al Alexandriei 412-444 d.Hr. a afirmat: „În nici un chip să nu ne împingă cineva să acceptăm altă credinţă, adică alt Simbol de credinţă decât cel al Sfinţilor noştri Părinţi care s-au adunat la Niceea oarecând.

Nici să nu le permitem unora sau altora să schimbe vreun cuvânt al textelor acelora sau să altereze vreo silabă, noi cei ce avem în minte spusa «Nu muta hotarul străvechi pe care l-au însemnat părinţii tăi» (Proverbe 22, 28), «Fiindcă nu ei sunt cei ce vorbesc, ci Duhul Dumnezeului şi Tatălui» (Mt. 10, 20).”

Dar şi Papa Leon al III-lea (795-816) pentru a împiedica extinderea acceptării lui „Filioque” a poruncit şi s-a transcris originalul grecesc al Simbolului de Credinţă fără „Filioque” pe două plăci metalice care aveau forma unor scuturi şi le-a aşezat pe coloanele bisericii mitropolitane ca să fie la vedere şi să fie citite.

Orice modificare, alterare, adăugare sau scoatere va avea drept consecinţă excomunicarea pentru laici şi caterisirea pentru clerici.

Cu toate acestea nimic nu i-a oprit de la grozăvia lor lipsită de conţinut!…

Ar fi trebuit să îi oprească sfintele canoane ale Sinoadelor Ecumenice, precum:

a) Ale Sinodului III Ecumenic din 431 d.Hr., canonul 7 care spune: „Nu este îngăduit nimănui să înveţe altă credinţă, să scrie în Simbolul de credinţă sau să alcătuiască altele în afară de credinţa care a fost stabilită de Sfinţii Părinţi adunaţi în Niceea (este vorba de Sinoadele I şi II Ecumenice) în Duhul Sfânt”.

b) Hotărârea Sinodului V Ecumenic din 680-681 d.Hr. care îndeamnă: „Întru nimic nu se pot înnoi hotărârile credinţei, dogmele care înlătură (învăţăturile) lumeşti ale necredinţei, sau Simbolul pe care îl propovăduiesc cei 318 Părinţi (…), iar cei care primesc cu bucurie orice fel de erezie stricătoare de suflet, fie că este vorba de episcopi, fie de clerici, străină le este episcopilor episcopia şi preoţilor preoţia, monahi sau laici, SĂ FIE ANATEMA. Următori deci sfinţilor şi aleşilor părinţi şi în acord cu ei, CONSIDERĂM CĂ NICI O ALTĂ CREDINŢĂ NU ESTE ÎNGĂDUITĂ, nici nu este permis a fi propovăduită sau scrisă sau alcătuită sau purtată sau învăţată altfel de către cei ce încearcă să alcătuiască o altă credinţă … sau să introducă vreo inovaţie, adică născocire de cuvinte, spre distrugerea celor rupţi de noi (de Biserică) … STRĂINĂ LE ESTE EPISCOPILOR EPISCOPIA (pierd episcopia şi se caterisesc) şi preoţilor preoţia, şi dacă sunt monahi sau laici, SĂ FIE ANATEMA.”

c) Sinodul V-VI Ecumenic din 691-692 d.Hr., canonul întâi: „„Orânduim cu dumnezeiescul har ca acea credinţă care ne-a fost predanisită nouă de către martorii văzători şi de către slujitorii Cuvântului (Luca 1, 2), adică de către de Dumnezeu aleşii apostoli şi de Sinoadele I, II, III, IV, V, V Ecumenice […] să se ţină tare şi să rămână neclintită până la sfârşitul veacului, precum şi scrierile şi învăţăturile (dogmele) predanisite lor de Dumnezeu, lepădând şi noi şi dând anatemei pe cei pe care ei (Sfinţii Părinţi) i-au lepădat şi i-au dat anatemei, ca pe nişte vrăjmaşi ai adevărului şi ca pe cei care s-au întărâtat în deşert împotriva lui Dumnezeu şi care s-au străduit să ridice nedreptatea întru înălţime. Iar dacă cineva dintre toţi nu ţine şi nu ar primi (îmbrăţişa) învăţăturile (dogmele) pomenite mai înainte ale dreptei credinţe, şi nu va gândi (crede) şi propovădui astfel, ci ar încerca să se ridice împotriva acestora, să fie anatema – după orânduirea (hotărârea) acum aşezată de către sfinţii şi fericiţii părinţi arătaţi mai înainte, şi să fie scos şi să cadă din starea (ceata) creştinească (din catalogul creştinesc) ca un străin (vrăjmaş). Iar noi, după cele mai înainte orânduite (hotărâte), am priceput desăvârşit că nici nu este a se adăuga ceva, nici a se scoate (din ele) ceva, care lucru pentru nici un motiv nu l-am putut face.”[1]”.

d) Al Sinodului VII Ecumenic din 787 d.Hr., canonul întâi: „cu bucurie primim în inimile noastre sfintele canoane şi întărim întreaga şi nestrămutata orânduire a lor, a celor ce sunt aşezate de către sfintele trâmbiţe ale Duhului, ale preaslăviţilor apostoli, ale celor şase sfinte sinoade ecumenice şi ale celor ce s-au întrunit local pentru aşezarea unor astfel de rânduieli şi ale sfinţilor noştri părinţi. Căci ei toţi sunt luminaţi de unul şi acelaşi Duh, au rânduit cele de folos. Şi pe cei pe care ei îi supun anatemei, şi noi îi dăm anatemei, şi pe cei pe care ei îi supun caterisirii şi noi îi caterisim, şi pe cei pe care îi supun afurisirii, şi noi îi afurisim, iar pe cei pe care îi dau certării şi noi aşişderea îi supunem”.[2]

e) Fragment din Sinodul VII Ecumenic din 783, al şedinţei a şaptea şi a opta în care se afirmă: „Noi, pe cei care adaugă sau scot ceva din Biserica Universală (Ortodoxă), îi ANATEMIZĂM… toţi ereticii, anatema … toată înşelarea ereticilor va eşua şi tot MĂDULARUL STRICAT, ca fiind bolnav incurabil, se va tăia …

Noi, deci, toate dogmele şi lucrurile acestor părinţi purtători de Dumnezeu le propovăduim cu o gură şi cu o inimă, nimic adăugând şi nimic scoţând din cele predate nouă”.

f) Al Sinodului VIII Ecumenic din 879-880 d.Hr. – canonul întâi: „Noi îi anatemizăm pe cei care adaugă sau scot ceva din Biserica Universală”.

Şi acest sinod are toate caracteristicile unui sinod ecumenic şi foarte mulţi teologi oficiali îl acceptă drept al VIII-lea Sinod Ecumenic. Dar poate nu sunt suficiente hotărârile sus-menţionate care condamnă papismul în cadrul sinoadelor III, V, V-VI şi VII Ecumenice?  De altfel, Sinodul VIII reia pur şi simplu cele hotărâte la Sinodul VII Ecumenic. Cum deci admit unii că Papa nu a fost condamnat ca eretic? „Filioque” nu este contrar învăţăturii lui Hristos şi evangheliei Lui şi nu propovăduieşte evanghelia altcuiva? Această deosebire nu există în învăţătura şi dogma Bisericii? Cum deci unii afirmă că papa nu este eretic, ci doar schismatic? Prin diferenţa introdusă nu este anatema potrivit Sfântului Apostol Pavel (Gal. 1, 8-9)?

Cum poate deci Papa să aibă continuitate apostolică şi taine valide? Prin această inovaţie a sa nu se împotriveşte doar Sfinţilor Părinţi, ci Însuşi Duhului Sfânt, pentru că „nu ei sunt cei ce vorbesc, ci Duhul Dumnezeului şi Tatălui”.

Această inovaţie constituie o blasfemie uriaşă împotriva Duhului Sfânt şi un păcat de neiertat, potrivit învăţăturii aceluiaşi Iisus Hristos (Marcu 3, 29; Luca 12, 10).

Această inovaţie, prin completarea cuvintelor lui Iisus Hristos, constituie o violare, o încălcare, anulare şi nerespectare a cuvintelor Sale.

Căci Hristos a spus: Cine Mă nesocoteşte pe Mine şi nu primeşte cuvintele Mele are judecător ca să-l judece: cuvântul pe care l-am spus, acela îl va judeca în ziua cea de apoi.” (Ioan 12, 48) şi Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cel ce se leapădă de Mine se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine” (Luca 19, 16).

Şi în cadrul multor altor Sinoade răsăritenii au condamnat pe occidentali atât pentru fiecare inovaţie în parte, cât şi pentru întregul învăţăturii lor, aşa cum scrie şi preacinstitul preot din Patra, Anastasios Gotsopoulos.

Dacă acceptăm că nu au existat Sinoade care să îl condamne pe Papă înseamnă că nu este eretic? Oare pentru iehovişti există asemenea sinoade? sau pentru masonii care cred în Marele Arhitect al Universului şi în Bathomet?

Oare Mahomed şi Mahomedanismul nu au fost deja condamnate de Sinodul I Ecumenic din 325 d.Hr. pentru motivul că neagă asemenea lui Arie dumnezeirea lui Hristos, asemenea masoneriei?

Canoanele Sinoadelor Ecumenice care condamnă (ereziile) nu au valabilitate veşnică?

Ὀρθόδοξος Τύπος, 10.09.2010, pp. 3-4.

Treaducere Tatiana Petrache( G.O.)


[1] Floca, Arhidiacon prof. dr. Ioan, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note şi comentarii, Sibiu 1992, pp. 97-99.

[2] Idem, p. 162.

Anunțuri