Scandalurile legate de atrocităţile „preoţilor” Vaticanului asupra minorilor, de ipocrizia acestora, de aspectul statal al papismului şi supra-conservatorismul acestuia determină pe mulţi credincioşi din Austria să părăsească în masă „Biserica” papistă. Acest lucru rezultă din corespondenţa Agenţiei Ateniene de Presă din Austria, din data de 10.08.2010.

«Diminuare dramatică a numărului credincioşilor ei înregistrează în primul semestru al anului 2010 Biserica Romano-Catolică din Austria, diminuare dublă sau chiar mai mare faţă de aceiaşi perioadă a anului precedent. La nivel oficial, din partea Bisericii şi a Sinodului competent al Episcopilor s-a ridicat un zid al tăcerii faţă de această temă şi se amână continuu publicarea datelor, care însă s-au dap publicităţii indirect de către serviciile administrative ale capitalelor statelor federale ale Austriei (în total nouă), cu excepţia serviciilor administrative ale statului federal al Vienei.Potrivit datelor furnizate de serviciile administrative – primii destinatari ai cererilor de radiere, pe care tot aceste servicii le înaintează organelor bisericeşti competente – bilanţul primului semestru prevede pentru Biserica Romano-Catolică o diminuare evidentă a numărului credincioşilor ei până la sfârşitul anului. Dacă va continua în ritmul primelor şase luni, va depăşi 100 000.În toate capitalele scăderea este aproape dublă faţă de acelaşi interval al anului 2009, având în frunte oraşul Graz, capitala statului federal Steiermark, care înregistrează din Ianuarie până pe 4 august un record al „ieşirii”, de 2734 de persoane, în timp ce de-a lungul întregului an 2009 s-au retras „doar” 1218 credincioşi din rândurile Bisericii Romano-Catolice.Pe baza acestor date şi fără a fi socotită şi Viena – ale cărei oficialităţi administrative se pare că iau în serios „jurământul tăcerii” al Sinodului Episcopilor – numărul credincioşilor din capitalele a opt din cele nouă state federale austriece care au abandonat Biserica Romano-Catolică în primul semestru al acestui an a ajuns la 8647, faţă de 3947 în 2009.Ultima statistică oficială a Sinodului Episcopilor dată publicităţii a fost cea din august anul trecut şi se referea la numărul credincioşilor Romano-Catolici din Austria în 2008 care ajungea la 5, 58 miloane la un total al populaţiei de 8, 3 milioane de locuitori, în timp ce în ianuarie trecut s-a anunţat oficial că în 2009 au părăsit Biserica 53 216 persoane, cu aproximativ o treime (30,9%) mai mult decât anul anterior. La recensământul din 2001 Biserica Romano-Catolică a Austriei se găsea pe primul loc în topul opţiunilor religioase ale austriecilor, cu un procent de 73,6%, procent care desigur s-a diminuat considerabil, datorită retragerilor din ultimul deceniu şi, aşa cum a declarat recent un reprezentant al Episcopiei Vienei, „fiecare retragere este foarte dureroasă pentru comunitatea Bisericii”.»

Ὀρθόδοξος Τύπος, 10.09.2010, p. 8

Traducere Anna Theodorou(G.O.)

                    Circ sau slujbă? Fiecare ce vrea …

În Biserica Catolica din cauza racirii credintei si a faptului ca din ce in ce mai putini oameni vin la biserica, preotii au gasit mijloace “originale” prin care sa atraga oamenii. De exemplu, au inventat slujba-circ. La slujba se canta si se danseaza ca la un spectacol de circ, ca sa nu se plictiseasca credinciosii.  SURSA  http://www.ortodoxie-catolicism.ro/

Anunțuri