Ierarhi greci din toate orientările răspund guvernulului

Nu se vor valida proiectele guvernului împotriva orei de religie şi a orei de istorie

Între timp se va studia şi tema „Cardului Cetăţeanului” şi a actelor de identitate electronice

 În ciuda faptului că Ierarhia a avut o şedinţă furtunoasă, s-a hotărât constituirea unei comisii sinodale care să examineze temele la care ne-am referit mai sus, precum şi cele ale: decreştinării Greciei prin măsurile luate de guvern, a imigraţiei clandestine, a denaturării şi alienării credinţei şi a vieţii noastre naţionale şi sociale. Ce au spus mitropoliţii Mesogheei, Iliei, Kesarianiei, Fthiotidei, Kalavritelor, Thessalonicului, Siaristiei, Zakinthosului şi purtătorul de cuvânt al Sfântului Sinod, Mitropolitul Sirosului, care a amintit ministrului Educaţiei că mai presus de Ministerul Educaţiei şi de Institutul Pedagogic, care elaborează manualele şcolare, există Constituţia care permite Bisericii să aibă un cuvânt de spus asupra acestora.

Sfântul Sinod al Ierarhiei, asupra căruia s-au făcut mari presiuni din partea poporului credincios şi a mitropoliţilor, a fost nevoit să se ocupe cu chestiunile arzătoare ale „Cardului Cetăţeanului”, orei de religie, AMKA, orei de istorie şi a manualelor didactice pentru lecţiile de neogreacă. Aceste teme nu erau conţinute în ordinea de zi, în ciuda faptului că Mitropolitului Etolokarnaniei, Cosma, a depus în scris solicitarea de a se discuta tema „Cardul Cetăţeanului”, pe care o mare parte a poporului credincios şi a clerului îl identifică cu numărul satanic 666, lucru pe care l-a semnalat şi Mitropolitul Thessalonicului, Antim. La lucrările Ierarhiei s-a iscat o tulburare, pentru că destui mitropoliţi l-au acuzat pe Arhiepiscop că tace şi nu intervine în desfăşurarea evenimentelor.
Independent însă de „echipa” din care fac parte, toţi ierarhii au ridicat steagurile protestului împotriva guvernului, atât în privinţa orei de religie, cât şi a denaturărilor din manuale prin conţinutul lor antibisericesc. Această poziţie a ierarhilor este foarte pozitivă şi constituie o avertizare pentru guvernare, cum că, dacă nu-şi schimbă linia faţă de Biserică, va primi o interpelare din partea întregii Ierarhii a Bisericii. Mitropoliţii condamnă fără ocolişuri guvernul, pentru că promovează decreştinarea educaţiei.

Despre Cardul Cetăţeanului -Mitropolitul Mesogheei și Lavriticieei, Nicolaos

Tema „Cardului Cetăţeanului”, dar şi a tuturor actelor de identitate electronice a fost adusă în discuţie de mitropolitul Mesogheei şi Lavreoticeei, Nikolaos. Mitropolitul a declarat că există anumite centre în străinătate care intenţionează să ne manevreze viaţa. Potrivit informaţiilor de pe amen.gr:
„Aminteşte că în ultima perioadă Ierarhia este chemată prin diferite publicaţii de pe internet să îşi definească poziţia asupra AMKA şi asupra «Cardului Cetăţeanului».
În discursul său, Mitropolitul Mesogheei, conform informaţiilor, a atins şi chestiunea căsătoriei cuplurilor homosexuale. S-a referit la cazul şefului guvernului care a participat la căsătoria ministrului său homosexual şi la căsătoria homosexuală a preşedintei islandeze la care, s-a adăugat, a fost prezentă şi o femeie cleric protestantă.
Cercurile sinodale comentau că prin intervenţia sa Mitropolitul Mesogheei a subliniat degenerarea societăţii, rezultat al crizei mai generale care, aşa cum Biserica deja a constatat, nu este doar economică, ci multilaterală.

Referirile Mitropolitului Mesogheei au părut însă stranii anumitor mitropoliţi, care în discuţiile lor au comentat că asemenea fenomene patologice nu s-au extins în societatea grecească.
Conform informaţiilor, Mitropoliţii Thessalonicului Antim şi al Kalavritelor, Ambrozie, au criticat din nou în mod indirect faptul că Biserica pare să tacă şi nu intervine în desfăşurarea evenimentelor.
«Există primejdia de a fi acuzaţi că susţinem o anumită linie politică» a spus Mitropolitul Fthiotidei, Nikolaos, adresându-se Arhiepiscopului Ieronim.
Alţi mitropoliţi au prezentat chestiunea manualelor de religie şi a transformării orei de religie în oră opţională ca încă un simptom al decăderii mai generale care contribuie la criza actuală.
La sfârşitul luărilor de poziţie, Arhiepiscopul Ieronim a luat cuvântul şi a răspuns celor care îl acuză că rămâne tăcut şi păstrează tonuri moderate faţă de guvern.
«Nu sunt în pericol, nu vă îngrijoraţi» a subliniat Ieronim, răspunzând indirect Mitropolitului Fthiotidei, Nikolaos. «Una este interesul pentru cetăţean şi alta pentru politică, partide şi politicieni. Eu am luat o astfel de poziţie, încât să nu împing lucrurile la extreme. Şi poate că ar fi fost încă mai grea situaţia, dacă nu aş fi avut această comunicare cu conducerea guvernului», ni se relatează că a afirmat Arhiepiscopul.

Mitropolitul Iliei: Guvernul dărâmă fundamentul educaţiei

Tema dărâmării fundamentului educaţiei prin eliminarea sau denaturarea orei de religie şi de istorie a pus-o Mitropolitul Iliei, Gherman, în timp ce despre desconsiderarea Bisericii şi a clerului practicată în manualele şcolare de ciclu primar a vorbit Mitropolitul Kaisarianiei. Potrivit ziarului Το Βήμα (Tribuna) din 7 octombrie:
„Convocarea comisiilor care să studieze manualele şcolare de neogreacă, de istorie şi de religie a fost hotărâtă ieri de către Ierarhia Bisericii Greciei. Arhiepiscopul Ieronim, într-o atmosferă foarte tensionată, a propus convocarea unei comisii speciale ca să studieze manualele care, potrivit arhiereilor, promovează decreştinarea educaţiei!
Tema fost expusă mai întâi de un bun prieten al Arhiepiscopului, Mitropolitul Iliei, Gherman, care a cerut să se ia măsuri. Solicitarea a fost sprijinită îndată de Mitropoliţii Kesarianiei, Daniil, al Kalavritelor, Ambrozie, şi al Thessalonikului, Antim. «Toate câte se întâmplă astăzi sunt, pentru că criza economică este rezultatul crizei morale. Care criză morală se datorează faptului că nu există educaţie», a spus Gherman şi a adăugat: «Guvernul dărâmă fundamentul educaţiei, pentru că elimină din cadrul educaţional ora de religie şi de istorie a patriei noastre».
Mitropolitul Kesarianiei, la rândul lui, a prezentat fragmente din manualele de neogreacă care se predau în şcolile primare şi care, aşa cum s-a afirmat, desconsideră Biserica, clerul şi rolul pe care l-au îndeplinit în anumite momente istorice. În această atmosferă încordată, Arhiepiscopul a propus convocarea unor comisii şi trimiterea unui document de protest la Ministerul Educaţiei.
Anterior, Arhiepiscopul a primit criticile arhiereilor din aripa vrednicului de pomenire Arhiepiscop Hristodul, cu ocazia unei serii de schimbări administrative care se promovează actualmente în cadrul serviciilor Sfântului Sinod. «Dacă doriţi să anulaţi opera Arhiepiscopului Hristodul, atunci să ne-o spuneţi, ca să ştie fiecare ce se întâmplă», a spus Mitropolitul Kesarianiei,  care a refuzat desfiinţarea comisiilor pe care le crease Hristodul şi pe care o cere Ieronim. Poziţiile Mitropolitului Daniil, colaborator apropiat al vrednicului de pomenire Hristodul, dar şi susţinător al alegerii lui Ieronim pe tronul arhiepiscopal, au provocat reacţia Arhiepiscopului

                                                  Mitrpolitul Kesarianei Daniil

«L-am preţuit şi îl preţuiesc pe predecesorul meu şi opera sa. Nu accept ceea ce îmi spuneţi. Să fiţi atent cum vă exprimaţi!» a fost răspunsul Arhiepiscopului, care l-a chemat pe Mitropolitul Kesarianiei să-şi retragă cuvintele – ceea ce însă nu s-a întâmplat. Spiritele s-au tensionat şi mai tare când a luat cuvântul Mitropolitul Siaristiei, Pavlos, care a declarat că arhiereii nu pot tăcea: «Problemele sunt mari, credincioşii aşteaptă un cuvânt de la noi», a spus Pavlos.
Aceste luări de poziţie au deschis „butelca lui Eol” şi cuvântul l-a luat Mitropolitul Thessalonicului Antim, care consideră că se află în vizorul Arhiepiscopului. «Poporul, pe unde merg, cere să vorbesc despre problemele naţionale. Şi în Grecia de Nord avem o altă sensibilitate», a declarat Antim, căruia îi răspunde Arhiepiscopul: «am o părere diferită. Cred că amvonul nu se poate folosi pentru politologie. Şi eu sunt sensibilizat ».

 

Mitropolitul Thessalonicului – Mitropolitul Zakynthosului

Mitropolitul Thessalonikului, la sfârşitul Sfântul Sinod al Ierarhiei, a întrebat de ce trebuie să se transforme în oră opţională ora de religie şi de ce va trebui să se elimine unele capitole despre Bizanţ şi despre Revoluţia Greacă din 1821 din cadrul orei de istorie. Mitropolitul Zakynthosului Hrisostom, la rândul său, s-a referit la poziţia altui mitropolit care a afirmat că anumite manuale şcolare conţin aprecieri desconsideratoare la adresa Bisericii. „Dacă este adevărat acest lucru, este inadmisibil şi vom reacţiona” a spus în acest sens Mitropolitul Zakynthosului.

 Mitropolitul Syrosului: îl respect pe ministru, dar există şi Constituţie

O poziţie fermă asupra chestiunii orei de religie a luat Mitropolitul Sirosului, Dorothei, purtătorul de cuvânt al Sfântului Sinod. Mitropolitul a răspuns ministrului Educaţiei, doamnei Diamantopoulos care, la protestele Bisericii împotriva limitării orei de religie (la statutul de oră opţională) şi a denaturării caracterului acesteia, a afirmat că responsabilitatea pentru manuale o are Institutul Pedagogic şi Ministerul Educaţiei. Răspunsul mitropolitului este următorul:
Este întărit prin Constituţie dreptul Bisericii de a lua poziţie asupra manualelor de religie, acolo unde se pune problema caracterului mărturisitor şi dogmatic”. Adresându-se deci doamnei Diamantopoulos, care a făcut declaraţia anterioară, Mitropolitul Syrosului a spus: „O respectăm pe doamna ministru al Educaţiei, dar, cu tot respectul nimeni nu este mai presus de Constituţie”.

Despre Cardul Cetăţeanului

 În ce priveşte „Cardul Cetăţeanului”, Mitropolitul Syrosului semnelează că Ierarhia primeşte întrebările şi neliniştile credincioşilor şi în acest scop s-a adresat ministerului competent pentru a fi informat asupra acestei chestiuni.

 Lucrarea Sinodului Permanent

Cu toate subiectele la care ne-am referit anterior, precum şi cu alte chestiuni decisive se va ocupa Sinodul Permanent al Bisericii. Acest lucru este subliniat şi în comunicarea Sfântului Sinod al Ierarhiei. Potrivit acesteia:
„Cu interes neadormit şi plin de dragoste, Biserica studiază cu seriozitate şi responsabilitate aceste chestiuni care e posibil să ascundă pericolele denaturării şi alienării credinţei sau a vieţii noastre naţionale şi sociale, precum cardul cetăţeanului, predarea religiei, a istoriei şi a limbii (greceşti) în şcoli, problema imigraţiei şi altele, ca în scurt timp Biserica să-şi prezinte poziţiile organelor competente ale guvernului şi să informeze poporul lui Dumnezeu”.

Sinodul Permanent despre Cardul Cetăţeanului

 Sinodul Permanent, în timpul şedinţei din 12 Octombrie, a decis după cum urmează: Comisia Sinodală pentru chestiuni dogmatice şi de drept canonic şi Comisia Sinodală Specială pentru Drepturilor Omului urmează să studieze în comun şi în colaborare cu profesori specialişti de la catedrele de Dogmatică Ortodoxă şi de Drept Constituţional această problemă şi să prezinte în scurt timp o comunicare asupra chestiunii emiterii „Cardului Cetăţeanului”.

Ὀρθόδοξος Τύπος, 15.10.2010, nr. 1849, pp. 1, 7.

Traducere Anna Theodorou(G.O.)

Importnant cititi si Mitropolitul Serafim de Pireu: Biserica in lupta cu sionismul luciferic mondial (din cadrul acluiasi sinod)

https://acvila30.wordpress.com/2010/10/12/mitropolitul-serafim-de-pireu-biserica-are-sfanta-obligatie-sa-articuleze-un-cuvant-inaintemergator/

Anunțuri