Pentru că se opune ecumenismului şi cere să se dea în judecată ţările care au bombardat Iugoslavia

 Reprezentantul Vaticanului în Serbia dezvăluie de ce este înlăturat Episcopul Artemie

                   Patriarhia Serbiei prezintă un comportament  slugarnic faţă de ecumenism

 Patriarhia filopapistă a Serbiei, care a preluat tutela soluţionării politice a desprinderii regiunii Kossovo de Serbia în schimbul intrării ţării în Uniunea Europeană, procedează, prin oamenii săi, la un război împotriva Episcopului legal al Raskăi şi Prizreniei, Artemie, pe care l-au caterisit în mod necanonic. Războiul este distrugător, calomniator şi propagandistic. Este un război fără precedent din partea unor ortodocşi împotriva unui episcop ortodox care a luptat pentru păstrarea nealterată a credinţei şi pentru apărarea patriei sale. Războiul a ajuns în punctul în care Patriarhia oficială îl acuză pe Episcopul Artemie pentru tentativă nereuşită de asasinare a unui preot. Desigur, acuzaţia este calomniatoare, aşa cum sunt şi celelalte acuzaţii care au legătură, chipurile, cu deturnări de fonduri şi cu conturile în bancă pe care, chipurile, le-ar avea Episcopul Artemie. Acesta din urmă a răspuns la toate acuzaţiile într-un interviu acordat ziarului „Danas”, care a fost dat publicităţii de agenţia bisericească de presă „Romfea”. Potrivit agenţiei: „Episcopul Artemie a vorbit la ziarul «Danas», răspunzând la toate acuzaţiile care îl privesc. «Născocirea despre o nouă Biserică a apărut înaintea Sinodului Ierarhiei Bisericii Ortodoxe Sârbe, fără (ca eu să fi exprimat) absolut nici un cuvânt. Niciodată nu am spus cuiva că am intenţia să îndrum către vreun nou tip de Biserică sau către ‘adevărata Biserică a Sfântului Savva’. Aceasta este o prostie şi face parte dintr-un linşaj mediatic la care sunt supus de nouă luni, din 11 februarie»,  a declarat în acest sens Mitropolitul Artemie.De asemenea, Înalt Prea Sfinţitul Artemie a negat categoric că are conturi în băncile sârbeşti sau greceşti, aşa cum afirmă unii. «Aceasta este curată calomniere. Dacă este adevărat, atunci trebuie să arate dovezi», adaugă Episcopul Artemie. Încă o dată, Artemie a subliniat că «nu se va conforma hotărârilor necanonice ale Bisericii Ortodoxe Sârbe» care privesc caterisirea sa. În final, Artemie a subliniat: «În faţa lui Dumnezeu şi a Bisericii, sunt Episcopul pe viaţă al Episcopiei Raskăi şi Prizreniei».

Motive adevărate

 Însă motivele adevărate ale înlăturării Episcopului Artemie  le-a  dezvăluit reprezentantul Vaticanului în Serbia. Acesta, „sociolog al religiei”, Mirko Djordjevic, a declarat despre episcop: „Înalt Prea Sfinţitul a devenit un pai în ochii conducerii bisericeşti, dar şi ai cercurilor politice, pentru că, aşa cum este deja cunoscut, în ultimul an şi jumătate a făcut în jur de zece înştiinţări şi declaraţii prin care se opune ecumenismului şi evoluţiilor ecumeniste, câtă vreme ecumenismul este politica oficială a Bisericii. De asemenea, se opune intrării Serbiei în Uniunea Europeană, cere încă şi să se facă plângere penală împotriva statelor care au bombardat Iugoslavia … Este cât se poate de clar că i-a deranjat pe unii şi această evoluţie a fost inevitabilă.”

Amintim că ρθόδοξος Τύπος, imediat după alegerea noului Patriarh al Serbiei, a arătat că este filopapist şi că acest fapt va conduce la împotriviri. Declaraţii precum cea de mai sus a reprezentantului Vaticanului în Serbia înfăţişează comportamentul slugarnic faţă de ecumenişti al Patriarhiei Serbiei.

Părintele Theodor Zisis

 Comentând actualitatea bisericească în arhondaricul Bisericii Sfântului Antonie din Thessalonic, profesorul onorific al Facultăţii de Teologie din Thessalonic, protopresviterul Theodor Zisis, a spus printre altele: „Tema (înlăturării Episcopului Artemie) este foarte amară, dar şi purtătoare de speranţă, pentru că readuce în memorie epoci patristice; prin aceste provocări arată că trăim într-o epocă a Părinţilor. Şi marele Părinte, care este înlăturat şi redus la tăcere, este acum Mitropolitul Kossovo-ului Artemie, despre care îndată ce am citit câte se petrec am spus că urmează drumul Sfântului Ioan Gură de Aur. Ştim cu toţii ce a suferit Sfântul Ioan Gură de Aur, care a fost caterisit în mod nedrept, a fost exilat şi alungat. Şi care în cele din urmă (Sfântul Ioan Gură de Aur), după ce la început a spus „nu contează, să nu reacţionez, să îl primească pe urmaşul meu” (această primă poziţie a urmărit să nu se provoace tulburări, să nu aibă loc omoruri şi să nu se verse sânge), când, ulterior, a plecat în exil şi s-au liniştit lucrurile a spus că „Episcop canonic, Arhiepiscop al Constantinopolului sunt eu şi toţi ceilalţi urmaşi ai mei sunt impostori …”. În scrisorile către diaconiţa Olympiada, de multe ori spune Sfântul Ioan acest lucru, că „eu sunt Episcopul canonic”.

Deci, Mitropolitul Artemie, înlăturat în mod nedrept din Mitropolia sa şi exilat într-o mănăstire, precum Sfântul Ioan Gură de Aur, a devenit mobilul participării entuziaste a credincioşilor şi monahilor (la aceste evenimente). Pe Sfântul Ioan Gură de Aur l-au urmat monahi şi lumea pe tot drumul său. Şi la Artemie, acolo la mănăstire, unde l-au exilat, merge lume şi au fost stânjeniţi”.

Imediat după aceea, părintele Theodor a citit textul „Întemniţare în curs – Sănătatea Episcopului Artemie este periclitată”. Încheind, părintele Theodor a subliniat: „În timp ce deci survin toate acestea evenimente triste, eu, în sinea mea am o bucurie, pentru că Artemie se arată mare Mărturisitor şi mare Sfânt pe urmele marilor Sfinţi Părinţi. Şi să facă toţi ceilalţi şi toată lume ce vor vrea. Şi să fie împotriva lui toată lumea şi toate Sinoadele. Canoanele şi Adevărul sunt de partea lui Artemie”.

 Ὀρθόδοξος Τύπος, 3. 12. 2010, nr. 1856, p. 8

 Traducere Mihail Ilie(G.O.)

Anunțuri