Înainte să fie târziu,  Înaltpreasfințite Mitropolit al Dimitriadei

 de Iorgos  Zervos, Directorul Săptămânalului Ortodoxos Typos, prezentator de știri și realizator de emisiuni  TV.

 Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit al Messiniei, Hrisostom, a recunoscut în Sinod abaterea sa ecleziologică şi şi-a retras afirmaţiile despre „Biserica divizată”. A declarat că papismul este erezie şi că constituie o abatere eccleziologică. S-a învrednicit de reabilitarea cugetului său ortodox, altfel nu s-ar fi reîntors la  Mitropolia sa. Mitropolitul Messiniei şi-a recunoscut abaterea, a recunoscut tulburarea pe care a provocat-o şi a renegat erezia pe care o exprimase. Cu adevărat a declarat în Sinod pocăinţa sa. Un alt Mitropolit, Ignatie al Dimitriadei, nu cunoaşte şi el pocăinţa şi iertarea? Mare este smintirea ierarhilor, a cinstitului cler, a teologilor şi a poporului credincios în privinţa poziţiilor eretice pe care le-a exprimat Academia Teologică de la Volos a Sfintei Mitropolii a Dimitriadei.

Ortodoxia de limbă greacă[1] cere respingerea Părinţilor Bisericii şi a poziţiilor pe care toate Bisericile le păstrează. În interiorul ierarhiei există o mare nelinişte. Există ierarhi care cer respingerea teologiei ortodoxe a Academiei Dimitriadei, semnalează faptul că Mitropolitul Dimitriadei a săvârşit  greşeala fatală în demersurile lui ecumeniste şi solicită ca această temă serioasă să ajungă în Sinod şi să se ia decizii. Cu mai multă forţă, dar mai puţin teologic reacţionează poporul credincios care, având o puternică conştiinţă ecleziologică, înţelege că „ceva nu merge bine cu al Dimitriadei”. Pe Mitropolit însă nu îl interesează reacţiile de împotrivire. Nici tulburarea din Biserică. El se preocupă de „trucuri legale” care să îl salveze mediatic. Organizează simpozioane, ca să-şi arate prin acestea „bravul său cugetul ortodox”. În loc să ceară iertare, provoacă. În loc să dezaprobe poziţiile scandaloase ale Academiei sale, permite membrilor acesteia să publice explicaţii în multe pagini, potrivit cărora toţi câţi nu avem cugetul Academiei şi al Mitropolitului Dimitriadelor suntem fundamentalişti. Ei răspund prin impunerea teologiei lor postpatristice în acelaşi mod în care a răspuns şi vrednicul de pomenire Arhiepiscop al Atenei Hristodul, când a constatat împotrivirile noastre faţă de traducerea Evangheliei şi a Apostolului în dimotiki (limba vorbită). „Aceştia sunt talibani”, striga, „şi se împotrivesc la orice”. Noi am răspuns Arhiepiscopului: „Da, suntem «talibanii» Ortodoxiei şi nu vom permite puciul împotriva limbii”. Un an mai târziu, „talibanii” Ortodoxiei au zădărnicit planurile Arhiepiscopului. Astăzi primim caracterizarea de „fundamentalişti” ai Ortodoxiei.

În timpurile grele pe care le străbatem, „fundamentaliştii” Ortodoxiei ţin Biserica dreaptă. Lor le aparţin toţi aceia care se luptă pentru punerea în practică a Sfintelor Canoane şi a tradiţiilor Bisericii noastre. Lor le aparţin şi toţi aceia care îi acceptă pe fiii Bisericii, pe Sfinţi şi pe Părinţii purtători de Dumnezeu, pe care Academia îi respinge.

Membrii Academiei Mitropolitului Dimitriadei provoacă, însă, şi în alt mod. În comunicatul lor afirmă că nu au existat împotriviri esenţiale din partea teologilor. Prin urmare, Mitropoliţii care se împotrivesc nu sunt teologi? Din câte ştim, au luat o poziţie clară împotriva poziţiilor Academiei Mitropolitul Nafpaktei şi Sfântului Vlasie, Ierotheos, Mitropolitul Pireului (primul care a reacţionat şi a „scuturat” poziţiile eretice ale Academiei), Mitropolitul Glyfadei, care cere ca această temă să ajungă în Sinod, Mitropolitul Kythirelor şi alţii. În toate publicaţiile teologice ale frăţiilor şi asociaţiilor ortodoxe se face mult caz: Cum de îndrăznesc membrii Academiei să promoveze afirmaţia că nu există împotriviri?

Respingerea teologiei patristice şi descoperirea teologiei postpatristice înseamnă o respingere a Sfinţilor Bisericii, care erau oameni inspiraţi de Dumnezeu, care au exprimat experienţa lor în dogme pentru ferirea de erezie şi de alterarea (credinţei). Poziţiile Academiei Mitropolitului Dimitriadei asupra teologiei postpatristice şi contextuală sunt periculoase pentru Biserica Ortodoxă, conduc la sincretism şi pun la îndoială delimitarea credinţei pe care au făcut-o Sfinţii Părinţi ai Bisericii. În esenţă, prin poziţiile Academiei, se pun la îndoială Sinoadele Ecumenice şi prin extindere deciziile acestora şi întreaga teologie pe care au elaborat-o.

Mitropolitul Dimitriadei, dacă nu a înţeles acest lucru, a făcut „greşeala fatală” ca Episcop. „Greşeala” lui este că nu acceptă (de vreme ce nu reneagă poziţiile Academiei sale) teologia patristică pe care o primeşte Biserica noastră şi care se întemeiază pe această teologie. Două sunt soluţiile: Fie să renege poziţiile Academiei şi să o dizolve, fie va trebui predat procedurii de caterisire, lucru pe care l-am semnalat încă din primul moment. Poate să continue să păstorească sub ipoteza că va cere iertare, fie şi într-un mod indirect. În acest moment, cea mai mare parte a turmei sale din cadrul Mitropoliei sale îl cheamă la pocăinţă şi la renegarea poziţiilor Academiei sale. Amintim Mitropolitului Dimitriadei: 1) că este ne mai întâlnit ca turma să ceară pocăinţă din partea episcopului ei. Ar trebui să se întâmple contrariul: episcopul să conducă turma către pocăinţă şi să fie custodele teologiei patristice. Episcopul însă sminteşte prin poziţia sa şi refuză să renege poziţiile Academiei, 2) că pe temeiul teologiei Sfântului Grigorie Palama cel care pune la îndoială – nu acceptă – tradiţia isihastă se afuriseşte prin decizia Sinodului, 3) că descoperirea teologiei „postpatristice” de către Academia sa este continuarea altor „descoperiri”, precum cea a termenului de „neopatristic”. Prin teologia neopatristică ei „trec” mesajul că duhul Părinţilor trebuie să se adapteze la epoca modernă. Acestei Şcoli îi aparţine şi Mitropolitul Dimitriadei care a declarat recent că dacă Hristos ar fi venit din nou în lume ar fi vorbit în limba actuală. Cunoaşte prea bine (deci, este oportunist?) că atât teologia neopatristică, cât şi cea postpatristică constituie o „bombă” la temelia teologiei ortodoxe, de vreme ce se caracterizează prin părerea eretică despre revelaţia progresivă a adevărului, în timp ce Biserica noastră învaţă că întregul adevăr a fost descoperit în ziua Cincizecimii?

Cu Mitropolitul Dimitriadei nu avem vreo dispută personală. Dar, chiar dacă am avea nu am scoate-o la lumină prin provocarea unor probleme bisericeşti şi anume a unora critice. Îl cenzurăm, pentru că credem că a săvârşit „greşeala fatală”. Îl cenzurăm, pentru că primim proteste zilnice împotriva teologiei lui postpatristice şi a traducerii sfintelor Taine în limba vorbită. Îl cenzurăm, pentru că tulburarea este mare în sânurile Bisericii Ortodoxe de limba greacă. Îl cenzurăm să se conformeze cererii poporului credincios şi să renege poziţiile eretice ale Academiei sale, cerând iertare ierarhiei, clerului, teologilor şi poporului. Asupra acestei poziţii a noastre vom insista, la fel cum insistăm cu ecumenismul, la fel cum am insistat asupra cazului Mitropolitului Messiniei, la fel cum insistăm în multe alte chestiuni bisericeşti critice. Aşteptăm cererea de iertare a Mitropolitului Dimitriadei. De altfel, cererea de iertare este începutul fundamental al credinţei noastre. Aşteptăm de la Mitropolitul Dimitriadei să dizolve ceea ce a numit Academia Teologică de la Volos, gândind că, dacă mâine Începătorul vieţii, Hristos, l-ar lua pe neaşteptate din această lume în care suntem trecători va lăsa în urmă această Şcoală care păgubeşte Biserica. Îl chemăm pe fostul Mitropolit al Pireului, Egumen al Mănăstirii Xrysopighi şi părinte duhovnicesc al Mitropolitului Dimitriadei să îşi exercite toată autoritatea duhovnicească cu scopul ca Mitropolitul Dimitriadei să renege poziţiile eretice al Academiei sale.

 

Ὀρθόδοξος Τύπος, 3.12.2010, nr. 1856, pp. 1, 7

Traducere Mihail Ilie       


[1] Prin Academia Teologică de la Volos (n.tr.).

Anunțuri