Mitropolitul antiecumenist şi patriot al Rașcăi și Prizreniei, Artemie, caterisit în mod necanonic, întrevede

 

PERICOLUL EVIDENT AL SCHISMEI ÎN CADRUL BISERICII ORTODOXE A SERBIEI

 

Prea Fericitul Patriarh al Serbiei conduce Biserica Serbiei pe calea „abominabilei Uniaţii” şi a descompunerii Bisericii Sfântului Sava.

 

Cele două scrisori ale Mitropolitului antiecumenist al Rașcăi şi Prizreniei Artemie, caterisit în mod necanonic și neregulamentar, adresate tuturor arhiereilor Bisericii Ortodoxe din toată lumea, prin care avertizează asupra pericolului schismei în Biserica Ortodoxă a Serbiei şi asupra mersului acesteia către Uniaţie.

Prin intervenţia sa, protopresviterul Theodoros Zisis cere arhiereilor antiecumenişti din Grecia să fie alături de episcopul prigonit, să „spargă” tăcerea, să ceară ieşirea Bisericii Greciei din Consiliul Mondial al Bisericilor, precum şi încetarea dialogului cu papistaşii[1], pentru că în spatele prigoanelor împotriva episcopului Artemie se află interesele papistaşilor.

 

Episcopul prigonit al Rașcăi şi Prizreniei, Artemie, un episcop antiecumenist, în virtutea canoanelor Bisericii, şi patriot, în scrisorile sale adresate atât arhiereilor Bisericii Ortodoxe din întreaga lume, cât şi Sinodului Permanent al Bisericii Serbiei:

 

1) Dezvăluie că a fost caterisit în mod necanonic și neregulamentar, că nu a fost chemat să se apere şi că a fost calomniat de către alţi arhierei.

2) Dezvăluie că de dragul unităţii Bisericii Serbiei s-a supus deciziilor necanonice. Constată însă că această atitudine a sa a constituit începutul unor urmăriri penale şi prigoane din partea autorităţilor bisericeşti (împotriva celor care nu urmează linia conducerii bisericeşti actuale, n.tr.), declară că îşi retrage „ascultarea” faţă de Sinodul Bisericii Ortodoxe a Serbiei şi avertizează că nu va avea nici o răspundere faţă de o eventuală SCHISMĂ în cadrul Bisericii Ortodoxe a Serbiei, la care schismă, aşa cum afirmă, Biserica oficială a Serbiei lucrează metodic din februarie 2010.

3) Dezvăluie că acceptând de dragul păcii în Biserică caterisirea sa necanonică, în loc să se ajungă la pace, a urmat haosul, pentru care este răspunzătoare conducerea bisericească actuală.

4) Dezvăluie că au loc prigoane împotriva monahismului în mitropolia sa şi că Patriarhia Serbiei colaborează cu instituţii albaneze ilegale, prin care Patriarhia Serbiei sprijină acţiunea de separare a provinciei sârbeşti Kosovo şi Metohia, câştigând laudele duşmanilor Serbiei.

5) Dezvăluie că Prea Fericitul Patriarh al Serbiei împinge întreaga Biserică Ortodoxă a Serbiei pe calea „abominabilei Uniaţii” şi a descompunerii Bisericii Sârbeşti întemeiate de Sfântul Sava.

 

Să se întrerupă acum dialogul cu papistaşii

 

Înainte de a prezenta cele două scrisori ale Mitropolitului Rașcăi și Prizreniei, care a fost caterisit în mod necanonic și neregulamentar, suntem datori să prezentăm noua intervenţie pe care a avut-o profesorul onorific al Facultăţii de Teologie a Universităţii „Aristotel” din Tesalonic, protopresviterul Theodoros Zisis, în arhondaricul Bisericii Sfântului Antonie din Tesalonic (2 ianuarie 2010). El a cerut arhiereilor antiecumenişti ai Bisericii Ortodoxe să „spargă” tăcerea, să ceară ieşirea Bisericii din Consiliul Mondial al Bisericilor, precum şi încetarea dialogului cu papistaşii, pentru motivul că în spatele prigoanelor împotriva episcopului Artemie se află interesele papistaşilor. Potrivit Părintelui Theodoros Zisis:

 

„Avem nevoie de personalităţi precum episcopul Artemie, cel prigonit şi luptător, avem nevoie de asemenea personalităţi profetice. Artemie a trimis scrisori către toţi arhiereii.

Repet apelul şi rugămintea mea către arhiereii (greci) care în loc să tacă în faţa fenomenului «Artemie» – nu l-am auzit pe nici unul să vorbească! – ar trebui să îl imite şi nu să se limiteze la a vorbi doar împotriva ecumenismului. Nu sunt mulţi antiecumeniştii, dar şi aceşti antiecumenişti care există să treacă la măsuri concrete … Şi aşa cum a făcut Artemie, să ceară ieşirea noastră din Consiliul Mondial al Bisericilor, să punem capăt în sfârşit participării noastre la acest Consiliu şi să înceteze dialogul cu papistaşii. Din acest motiv este prigonit Artemie, şi, desigur, pentru patriotismul său în Kosovo. L-au îndepărtat din Kosovo, ca să rămână acolo terenul liber şi să facă ce vor albanezii, americanii şi NATO. Din aceste două motive, şi a spus-o el însuşi. «Pentru patria mea Kosovo, care reprezintă pentru Serbia ceea ce reprezintă Akropole pentru Grecia, şi pentru lupta antiecumenistă». De aceea avem în Serbia aceste urmări, pentru că acolo ierarhia bisericească a schimbat perspectiva şi a devenit filoecumenistă.

Artemie urmează o atitudine patristică, atitudinea Sfântului Ioan Hrisostom şi spune cu îndreptăţire că el este episcopul canonic în Kosovo. Nu el provoacă schismă. Cei care l-au îndepărtat şi l-au caterisit provoacă schisma. Nimeni dintre ai noştri nu vorbeşte. Aşa cum nici în timpul Sfântului Ioan Hrisostom nu s-a ridicat nimeni care să îi ia apărarea. Şi au fost prigoniţi şi oamenii Sfântului Ioan, alături de diaconiţa Olimpiada, care a murit din pricina mâhnirii provocate de alungarea nedreaptă a Sfântului, a murit de întristare. La fel este prigonit şi episcopul Artemie astăzi.”

 

 

 

Imaginea de sus reprezintă PLANUL de punere la mezat a Ortodoxiei, îndrăznind să pună semnul de egalitate între unitate și uniație – UNITY=UNIA. În vârful momelii se distinge cârligul ascuns al undiței. (Ὀρθόδοξος Τύπος, nr. 78, august, 1967)

                                                                                                                                                           Cele două scrisori ale episcopului prigonit

 

Prezentăm cele două scrisori ale Episcopului prigonit al Rașcăi și Prizreniei, Artemie, aşa cum le-au transmis reprezentanţii săi Agenţiei de Ştiri Bisericeşti „Romfea” pe data de 29 decembrie 2010:

 

Prima scrisoare

 

CĂTRE FRAŢII ARHIEREI AI BISERICII ORTODOXE

CELEI UNA, SOBORNICEŞTI ŞI APOSTOLEŞTI DIN TOATĂ LUMEA

 

FRATE ÎN HRISTOS ŞI ÎMPREUNĂ-SLUJITORULE,

 

Credem că au ajuns la Preasfinţia voastră veştile despre evenimentele neplăcute din Biserica Ortodoxă a Serbiei, adică cele despre noi[2], cel mai mic frate al vostru în Hristos. Mijloacele actuale de comunicare în masă sunt diverse şi numeroase şi prin urmare cred că veţi fi fost deja informat asupra faptului că exact în ziua aniversării a 50 de ani de la tunderea noastră în monahism, Sinodul Episcopilor Bisericii Ortodoxe a Serbiei a hotărât caterisirea mea din demnitatea de episcop şi reîntoarcerea în rândul monahilor.

Nu cunoaştem care sunt motivele caterisirii mele menţionate în informaţiile pe care le-aţi primit şi nici modul în care acestea sunt prezentate. Ceea ce cunoaştem însă este faptul că aici, în patria noastră Serbia, comunicatele oficiale ale Sinodului Permanent al Bisericii şi cele ale Guvernului Serbiei care circulă în mass-media sunt pline de neadevăruri, de calomnii şi de acuzaţii nefondate.

Un prim gust amar al acestei prigoniri orchestrate împotriva noastră îl puteţi avea aflând că Patriarhia Serbiei (adică Sinodul Permanent) l-a dat în judecată în urmă cu câteva luni pe protosinghelul nostru, arhimandritul Simeon Vilovski, care se afla deja în Tesalonic pregătindu-şi teza de doctorat în cadrul Facultăţii de Teologie a Universităţii din Tesalonic. Sinodul Permanent a depus împotriva acestuia o plângere penală în urma căreia a fost pus sub acuzare pentru „abuz de putere”. După emiterea mandatului internaţional de arestare, părintele Simeon a petrecut trei luni în închisorile greceşti aşteptând judecata Înaltei Curţi de Casație și Justiţie. Judecata a avut loc pe data de 6.07.2010.

Înalta Curte de Casație și Justiţie prin decizia nr. 1410/2010 care a fost pronunţată public pe data de 13.07.2010, l-a declarat nevinovat pe părintele Simeon, refuzând cererea autorităţilor sârbe de extrădare în Serbia, unde urma să fie judecat pentru acuzaţia de „abuz de putere”. Curtea de Casație și Justiţie a decis prin urmare: a) că este vorba de o acuzaţie neîntemeiată în spatele căreia se ascunde o persecuţie îndreptată împotriva opiniilor sale politice şi religioase şi b) că în Serbia nu ar avea loc o judecată dreaptă.

Nedorind să vă lăsăm în întunericul dezinformării în privinţa cauzei noastre, folosim această ocazie pentru a pune înaintea dragostei voastre – în anexa prezentei scrisori – scrisoarea noastră adresată Sinodului Permanent, la lectura căreia veţi cunoaşte modul în care s-a ajuns la separarea dintre noi şi Sinodul Permanent şi motivul acesteia.

Sinodul Permanent – compus din cinci membri, dintre care făceau parte acuzatori şi prigonitori ai noştri învederaţi (!) şi care au votat împotriva noastră fără să ne cheme pentru a ne putea apăra – a răspuns la scrisoarea noastră pe care tocmai am menţionat-o mai sus printr-o altă decizie necanonică în temeiul căreia ni s-a interzis „săvârşirea oricărei ierurgii” până la întrunirea ierarhiei Bisericii din 17.11.2010. Aşteptând să ni se dea cuvântul pentru a ne apăra înaintea Sinodului, ca astfel să strălucească înaintea tuturor adevărul, am respectat decizia, în ciuda faptului că era necanonică.

Din păcate nu am fost convocaţi la Sinodul Ierarhiei din 17.11.2010. De data aceasta Sinodul, la care au participat din nou acuzatori şi prigonitori ai noştri învederaţi (!), a pronunţat împotriva noastră decizia de caterisire şi degradare la treapta de simplu monah fără să ni se dea dreptul de apărare şi fără să fim preveniţi, fapt care contravine Sfintelor Canoane şi Cartei Statutare a Bisericii Ortodoxe Sârbe.

În încheiere subliniez că în cele patru dăţi când, fie Sinodul Permanent, fie plenul Sinodului s-au ocupat de chestiunea noastră [a) 11.02.2010, Sinodul Permanent, înlăturarea provizorie de pe tronul mitropolitan, b) 2.05.2010, plenul Sinodului, „pierderea” tronului, c) 18.09.2010, Sinodul Permanent, oprirea de la săvârşirea oricărei taine sau ierurgii, d) 18.11.2010, plenul Sinodului, caterisire], deciziile nu au fost precedate de procedura corespunzătoare de anchetă. Nu au fost convocaţi martori, nici ai acuzării, nici ai apărării, nu am fost chemaţi să ne apărăm, cu excepţia datei de 2.05.2010, nu am fost convocaţi în Sinod şi nu am participat la nici una din aceste întruniri ale Sinodului şi, în sfârşit, judecătorii noştri erau acuzatori adeveriţi şi crânceni calomniatori ai noştri în mass-media.

Avem în faţa ochilor pilda Sfântului Ioan Hrisostom care şi el a fost judecat în mod nedrept şi necanonic, a fost caterisit, excomunicat şi trimis în exil. El însuşi niciodată nu a recunoscut decizia de caterisire, ci de-a lungul întregii sale vieţi s-a considerat Arhiepiscop canonic al Constantinopolului, avea comuniune eclezială cu mulţi episcopi din lumea creştină şi săvârşea (atunci când era posibil) dumnezeiasca Liturghie. De aceea, am acţionat şi noi în chip asemănător. Nu am acceptat decizia Sinodului. Continuăm să ne considerăm Episcopul legal şi pe viaţă al Rașcăi şi Prizreniei şi de aceea săvârşim cu monahii şi cu credincioşii noştri dumnezeiasca Liturghie, în funcţie de situaţii.

Vă informăm despre toate acestea, iubite frate, în nădejdea de a găsi înţelegere şi sprijin frăţeşti, în nădejdea că va birui adevărul şi că vom rămâne în comuniune duhovnicească şi canonică, cu voi cu toţi. Suntem la dispoziţia voastră pentru furnizarea de lămuriri şi date suplimentare (documente etc.) care privesc cauza noastră.

Vă urăm ca praznicele Naşterii lui Hristos să vă fie cu bucurie şi cu binecuvântări de la Dumnezeu şi vă strigăm vesela salutare:

 

Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace!

Binecuvântat noul an 2011!

 

Al vostru frate în dragostea lui Hristos Care S-a făcut prunc şi împreună-slujitor al vostru,

Episcop de Ras-Prizren și Kosovo-Metohia

Artemie

 

 

A doua scrisoare

 

CĂTRE SINODUL PERMANENT AL BISERICII ORTODOXE A SERBIEI

 

BELGRAD

 

Surprins, şocat şi profund rănit de conţinutul, calomniile şi ameninţările de care este plin ultimul document al Sinodului Permanent (nr. de ordine 924, din 26.08.2010) sunt nevoit să răspund potrivit conştiinţei mele.

De câţiva ani încoace am tolerat şi am acceptat multe din deciziile şi acţiunile voastre necanonice și neregulamentare, în ciuda dezacordului nostru exprimat faţă de acestea. Motivul pentru care am făcut acest lucru era convingerea noastră de atunci că este mai bună pentru Biserică şi pentru popor răbdarea noastră faţă de încălcările voastre de lege – la început mai mici şi apoi tot mai mari şi mai grave – săvârșite în jurisdicţia noastră, a Mitropoliei Rașcăi şi Prizreniei, pe care Dumnezeu ne-a încredinţat-o, deși în Biserică tensiunile creșteau și se acutizau.

Este necesar să amintim? Să amintim chestiunea plângerii noastre penale depuse la Strassbourg în legătură cu paguba care a survenit în urma evenimentelor (Pogromului) din 17 martie 2004 şi retragerea silită a acestei plângeri? Chestiunea Memorandumului din martie 2005? Chestiunea acceptării „renovării” clădirilor în 2008 şi 2009? Chestiunea mănăstirii Visoki Decani şi a schismei survenite în privinţa administrării acesteia? Chestiunea dreptului nostru de a judeca şi de a recompensa clerul Mitropoliei noastre? … În cele din urmă am acceptat, deşi nu eram de acord, jefuirea necanonică și neregulamentară a Mitropoliei noastre şi alungarea noastră din provincia Kosovo şi Metohia.

Toate acestea le-am făcut şi ne-am angajat să le facem de dragul păcii, concordiei şi unităţii Bisericii Ortodoxe Sârbe. Am sperat că va precumpăni pacea şi buna înţelegere.

Oare cedarea noastră în faţa voastră a adus pacea în Biserică? Nu. A urmat haos. Prin acţiunea voastră s-a provocat o pagubă ireparabilă Mitropoliei Rașcăi şi Prizreniei.

Aţi persecutat monahismul Mitropoliei. Şi acum îl expuneţi la tulburări, şantaje, ameninţări cu aducerea în faţa tribunalului – bisericesc şi politic. Refuzaţi dreptul monahilor la legătura duhovnicească cu noi, părintele lor duhovnicesc.

Colaboraţi cu instituţii albaneze ilegale şi în felul acesta susţineţi desprinderea provinciei sârbeşti Kosovo şi Metohia. Pentru aceasta aţi câştigat deja laudele duşmanilor Serbiei.

S-a distrus rânduiala liturgică şi s-a ajuns la haos în Mitropolia Rașcăi şi Prizreniei.

În afara tuturor acestora, lepădând Sfintele Canoane şi Sfânta Tradiţie, împingeţi întreaga Biserica Ortodoxă Sârbă pe drumul abominabilei Uniaţii. Ce altceva arată de altfel cuvântarea Preafericitului nostru Patriarh la Viena în urmă cu puţine luni.

Nu mai avem nici un motiv îndeajuns de convingător ca să acceptăm acele lucruri cu care nu suntem de acord. Nu mai avem un asemenea drept – nicicând nu am avut. Ca Episcop al Rașcăi şi Prizreniei nu ne este îngăduit, nu dorim şi nu putem să participăm la descompunerea Bisericii Ortodoxe Sârbe întemeiate de Sfântul Sava.

Părinţi şi fraţi, mă adresez vouă ca membri ai Sinodului Permanent şi să se considere şi să se facă cunoscut că în acelaşi timp mă adresez şi plenului Sinodului, întâi-stătătorilor tuturor Bisericilor Ortodoxe Locale şi arhiereilor acestora, preoţimii şi monahismului, precum şi tuturor ortodocşilor din toată lumea.

Motivul principal este ultimul document al vostru la care ne-am referit la începutul prezentei scrisori.

Aţi decis să îmi impuneţi o nouă pedeapsă, arătând astfel că nu sunteţi încă satisfăcuţi cu atâtea pedepse tâlhăreşti şi bine ticluite pe care ni le-aţi aplicat până acum, fără să existe o bază canonică reală.

A devenit cunoscut tuturor şi dincolo de graniţele Mitropoliei Rașcăi şi Prizreniei, încă şi dincolo de graniţele Serbiei, care este în fond motivul îndepărtării noastre din provincia Kosovo şi Metohia, interzicându-ni-se încă şi să locuim în vreuna din mănăstirile pe care noi le-am renovat şi le-am reconstruit, chiar şi în noua noastră calitate de simplu monah la care ne-aţi degradat în mod necanonic.

Pedepse de o asemenea gravitate ca acestea pe care ni le-aţi aplicat constituie suficiente dovezi pentru orice om, ca să înţeleagă cine simte frică faţă de cine şi de ce, care parte este corectă din punct de vedere canonic şi care nu.

Este de asemenea un fapt general cunoscut că de dragul păcii în Biserica Ortodoxă a Serbiei ne-am supus deciziilor voastre, subliniind de fiecare dată că această supunere nu înseamnă şi acordul din partea noastră. Nu puteam fi de acord să jefuiţi brutal Mitropolia Rașcăi şi Prizreniei încredinţată nouă de Dumnezeu şi să o daţi când unui „ginerică”, când altuia, noi fiind în viaţă. Atotînţelepţii Părinţi ai Bisericii au numit asemenea practici „adulter”, din care nu poate ieşi decât o odraslă rea. Astăzi cine se poate mândri cu odrasla care s-a înmulţit ca buruiana, ivită din această legătură nebinecuvântată? Numai duşmanii. Aceştia însă sunt mulţi, nu doar în afară, ci şi înăuntru. Dar îi lăsăm să mediteze la toate acestea mai mult pe promotorii şi executorii planului infernal care urmăreşte spolierea Mitropoliei şi tăierea provinciei Kosovo şi Metohia din Mitropolie.

Răutatea a continuat să se extindă. Printr-un lanţ de acţiuni necanonice din partea voastră, nu numai că ne-aţi privat de tron şi ne-aţi alungat din provincia Kosovo şi Metohia, dar aţi şi risipit turma noastră. Cu toate acestea, turma îşi recunoaşte păstorul. În chip firesc, turma decide din proprie iniţiativă să îşi urmeze păstorul. Nu îl vrea pe cel străin, impus, care vrea să o ţină în frică, ameninţând, judecând şi pedepsind.

Avem dreptul să ne abandonăm turma care nu ne abandonează? Ce răspuns vom da Mântuitorului Hristos Care ne-a pus păstor al turmei cuvântătoare, căreia i-am jurat credinţă pe viaţă?

Ţinând seama de toate acestea, fraţi ai noştri în Hristos, declarăm şi admitem cu regret că nu am acţionat bine atunci când declaram că „ne supunem deciziilor voastre”, subliniind că „nu suntem de acord cu acestea”. „Supunerea” noastră nu a adus pacea aşteptată de noi în Biserica Ortodoxă Sârbă. Ci tocmai contrariul.

Ca urmare a tuturor acestora, ne vedem datori să retragem toate declaraţiile de până azi în privinţa „supunerii”, pentru că înţelegem că vom da răspuns Domnului pentru toate acestea. Pe lumea cealaltă nu ne vom apăra înaintea voastră, ci înaintea Celui Care ne-a învăţat prin Apostoli, Martiri, Învăţători şi Sfinţi ai Bisericii Sale să ne „supunem mai degrabă lui Dumnezeu decât oamenilor”.

Avem sentimentul că prin concesiile noastre în faţa deciziilor voastre, cărora le precedau şantaje, ameninţări şi presiuni teribile, dintre care ultimele erau totdeauna mai puternice decât cele anterioare, am păcătuit grav faţă de episcopia noastră, faţă de turma pe care ne-a încredinţat-o Dumnezeu, adică faţă de datoria pe viaţă faţă de Dumnezeul Cel Preaînalt de a rămâne neclintiţi pe meterezul nostru duhovnicesc, potrivit canoanelor Bisericii şi jurământului dat la hirotonia întru arhiereu.

Din acest motiv cerem, pe temeiul acestui drept pe care îl avem, să ne returnaţi reşedinţa episcopală a Rașcăi şi Prizreniei pe care ne-aţi răpit-o. Acest act de returnare a episcopiei ar readuce rânduiala canonică şi pacea în Biserica Ortodoxă Sârbă.

În caz contrar, vă aducem la cunoştinţă prin prezenta scrisoare că de acum înainte ne dezlegăm de sentimentul de vinovăţie faţă de „supunerea” de până acum, pentru că noi suntem înaintea Bisericii şi a lui Dumnezeu, păstorul canonic pe viaţă al Episcopiei Rașcăi şi Prizreniei. În această calitate, nu ne vom supune nici unei decizii necanonice a voastre, ţinând seama mai ales de faptul că toate deciziile precedente s-au luat la ordinul factorilor nebisericeşti, politici şi ostili Bisericii şi patriei. Mărturii şi fapte neîndoielnice care susţin cele afirmate sunt pentru toţi binecunoscute. Ultima judecată a acestor lucruri o vor rosti istorici independenţi şi înaintea acestora însăşi conştiinţa poporului celui drept al lui Dumnezeu.

Fraţi arhierei, puteţi să înţelegeţi şi să justificaţi toate cele ce am spus, deoarece sunt convins că în sinea voastră fiecare consideră că în nici un fel de condiţii nu îi este permis cuiva să vă răpească sau să vă lovească în vreun chip oarecare, atacând indirect, episcopia pe care v-a încredinţat-o Dumnezeu. Adică, alţi arhierei să vă anuleze drepturile care se întemeiază pe canoanele bisericeşti. Câtă vreme însă nu există o asemenea înţelegere a problemei, doar în mod ipocrit mai vorbim de dragoste între noi, şi încercarea de restabilire a păcii şi a rânduielii în Biserica noastră, în condiţiile actuale, va fi un efort inutil.

Acestea fiind date, se va ajunge la SCHISMĂ în Biserica Ortodoxă Sârbă. Să nu îngăduie Dumnezeu!, dar să fiţi pregătiţi atunci să vă asumaţi răspunderea pentru schismă şi pentru urmările acesteia.

Nimeni nu se agită mai mult împotriva pericolului schismei în Biserica noastră şi în paralel nimeni nu lucrează mai sistematic la înfăptuirea acesteia fără numai membrii Sinodului Permanent, începând din 11 februarie 2010 până azi! Lumea vede acest adevăr şi îl recunoaşte. Este un adevăr care nu poate fi îngropat şi nici ascuns. Nici răspunderea pentru schismă nu poate fi aruncată în spatele altcuiva.

Noi, însă, în calitatea noastră de Episcop canonic de Ras-Prizren și Kosovo- Metohia, rămânem neclintit legaţi de Arhiereul nostru al tuturor, Hristos, care ne-a chemat la slujire arhierească pe viaţă, în unitate canonică cu toţi Arhiereii Bisericii Ortodoxe Sârbe.

 

Către Sfântul Sinod,

 

credincios Domnului,

Episcop de Ras-Prizren și Kosovo-Metohia,

Artemie

 Ὀρτοδοχος Τ’ὐπος 14 iαnuarie 2011, nr.1862, pp.1,7

Traducere Mihail Ilie

 

 Pentru mai multe informații   accesați → Un comentariu

 

 

 


[1] „Papistaş” este un substantiv/adjectiv format de la subst. „papă” şi înseamnă „romano-catolic” (n.tr.).

[2] Se foloseşte pluralul protocolar al persoanei I. (n.tr.)

Anunțuri