Cardul cetăţeanului, un instrument conceput exclusiv pentru privarea de libertatea individuală

 

 Comunicarea domnului Hristos Papasotiriou,

avocat al Curţii Supreme de Justiţie, în cadrul conferinţei

GUVERNAREA ELECTRONICĂ ŞI DREPTURILE OMULUI,

organizată de Εστία Πατερικών Σπουδών (Vatra de Studii Patristice),

 sub egida Facultăţii de Filozofie a Universităţii din Atena

pe data de 31 martie 2011

 

            În noiembrie 2011, Minister al Internelor, care mai nou se numeşte Ministerul Internelor, Decentralizării şi Guvernării Electronice, a stabilit într-o consultare publică introducerea Cardului Cetăţeanului.

            Potrivit conţinutului propunerilor făcute de Minister în cadrul consultării, ca teme importante ale problemei, în viziunea oficialilor, au fost exprimate mai ales următoarele:
          1.Valorificarea şi extinderea serviciilor electronice existente şi dezvoltarea unora noi de către Administraţia Publică.
           2.Protecţia datelor personale şi a vieţii private a cetăţenilor.
           3.Protecţia siguranţei tranzacţiilor.
           4.Introducerea şi valorificarea unor noi servicii electronice.
           5.Propuneri tehnice pentru proiectarea şi realizarea cardului.

 Scopurile şi cadrul folosirii cardului cetăţeanului vizează în primul rând, potrivit Ministerului, identificarea fizică a cetăţeanului, fapt pentru care este necesară înlocuirea prezentului buletin de identitate eliberat de poliţie.

Totodată se propune utilizarea cardului cetăţeanului în toate detaliile vieţii cotidiene şi de aceea se are în vedere înlocuirea treptată a documentelor personale şi a cărţilor de credit în tranzacţiile cetăţeanului cu autorităţile publice.

De asemenea, caracteristica principală a cardului cetăţeanului, potrivit Ministerului, se prevede a fi încorporarea cipului în acest act de identitate prin care se vor  îndeplini scopurilor şi se va crea cadrul de utilizare a cardului, adică în vederea cuprinderii tuturor informaţiilor şi datelor relative la scopurile şi cadrele pomenite mai sus.

Încorporarea cipului în card permite responsabilului cu baza de date şi celui care execută prelucrarea informaţiilor şi a datelor, dar şi oricărui terţ să afle în orice moment atât tranzacţiile deţinătorului, cât şi locul exact în care se găseşte acesta.

                                                                                   

A se vedea:  http://www.zeit.de/datenschutz/malte-spitz-data-retention

Prin urmare, reuşita acestor scopuri ale cardului presupune decretarea legii referitoare la crearea unui suport tehnologic şi electronic şi crearea şi funcţionarea unei baze electronice centralizate, în care se vor colecta şi respectivele informaţii şi date care vor constitui obiectul prelucrării.

Tocmai din acest motiv, acelaşi Minister al Internelor, Decentralizării şi Guvernării Electronice a pus în discuţie respectivul proiect de lege într-o consultare publică cu tema „GUVERNAREA ELECTRONICĂ”.

http://www.youtube.com/watch?v=o0mdqNke9PI

 

Potrivit conţinutului propunerilor Ministrului, dl. Ragkousis, scopurile legii despre care este vorba sunt următoarele:

  1. Îmbunătăţirea deservirii cetăţenilor şi a afacerilor de către serviciile administraţiei publice, având ca miză eficienţa şi transparenţa.
  2. Diminuarea birocraţiei prin valorificarea Tehnologiilor Informaticii şi Comunicaţiilor.
  3. Protecţia datelor personale şi a vieţii private a cetăţenilor,
  4. Protecţia securităţii tranzacţiilor

Însă problemele care rezultă din introducerea cardului cetăţeanului şi din decretarea dispoziţiilor proiectului de lege referitoare la guvernarea electronică sunt insurmontabile şi determinante pentru cele mai importante drepturi constituţionale, precum libertatea personală şi respectul faţă de personalitatea individului.

Prin urmare, reglementările propuse, atât cu privire la cardul cetăţeanului, cât şi la guvernarea electronică, violează dispoziţiile constituţionale privitoare la drepturile individuale menţionate şi care au valabilitate supra-legislativă.

Trebuie să semnalăm că în cadrul legal existent sunt întărite şi protejate dreptul libertăţii personale şi dreptul respectului faţă de personalitatea individului.

CADRUL LEGAL EXISTENT

Potrivit articolului 5, par. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului se stabileşte: „Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi privat de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legii:

a)                             dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent;

b)                             dacă a făcut obiectul unei arestări sau al unei deţineri legale pentru nesupunerea la o hotărâre pronunţată, conform legii, de către un tribunal ori în vederea garantării executării unei obligaţii prevăzute de lege;

c)                             dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia;

d)                            dacă este vorba de detenţia legală a unui minor, hotărâtă pentru educaţia sa sub supraveghere sau despre detenţia sa legală, în scopul aducerii sale în faţa autorităţilor competente;

e)                             dacă este vorba despre detenţia legală a unei persoane susceptibile să transmită o boală contagioasă, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond;

f)                              dacă este vorba despre arestarea sau detenţia legală a unei persoane pentru a o împiedica să pătrundă ilegal pe teritoriul ţării sau împotriva căreia se află în curs o procedură de expulzare ori de extrădare.”

De altfel, potrivit articolului 8 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului se prevede că:

            „1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului şi a corespondenţei sale.

            2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirii faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora”.

            În cele ce urmează, potrivit articolului 5 al Constituţiei Greciei se subliniază că:

„1. Orice persoană are dreptul să-şi dezvolte în mod liber personalitatea şi să participe la viaţa socială, economică şi politică a ţării, în măsura în care nu periclitează drepturile celorlalţi şi nu violează Constituţia şi bunele moravuri.

2. Toate persoanele care trăiesc pe teritoriul grecesc se bucură de protecţia deplină a vieţii lor, a cinstei şi libertăţii indiferent de naţionalitate, rasă, limbă şi convingerile religioase şi politice. Excepţii sunt permise doar în cazurile pe care le prevede dreptul internaţional.

3. Libertatea personală este inviolabilă. Nimeni nu poate fi urmărit sau arestat sau închis sau în orice alt mod constrâns, în afară de situaţiile pe care le prevede legea”.

           Mai mult încă, potrivit paragrafului 4 al articolului 5 al Constituţiei, se prevede că:

„Sunt interzise măsurile administrative individuale care restricţionează vreunui grec mişcarea liberă sau stabilirea oriunde în ţară, precum şi ieşirea şi intrarea liberă din şi în ţară. Asemenea măsuri pot fi impuse în cazuri excepţionale de urgenţă şi doar cu scopul de a preveni comiterea de acte criminale, prin decizia tribunalului, aşa cum prevede legea”.

            În plus, potrivit articolului 9 al Constituţiei se stabileşte:

„1. Locuinţa fiecăruia este azil. Viaţa privată şi familială a individului este inviolabilă”.

            Dar reglementarea care întăreşte deplin dreptul individului de a refuza colectarea, prelucrarea şi utilizarea datelor personale cu mijloace electronice, precum şi protecţia individului de asemenea demersuri este articolul 9a) al Constituţiei, adăugat recent, şi care prevede următoarele:

            „Oricine are dreptul de a fi protejat împotriva colectării, prelucrării şi utilizării, mai ales cu mijloace electronice, a datelor personale, după cum stabileşte legea. Protecţia datelor personale se asigură de către o autoritate independentă, care se constituie şi funcţionează după cum stabileşte legea”.

            În cele ce urmează, potrivit articolului 25 al Constituţiei care întăreşte principiul analogiei, adică al obligaţiei autorităţilor de stat de a evita măsuri care limitează în mod disproporţionat drepturile individuale, câtă vreme scopul acelor măsuri poate fi realizat şi prin măsuri mai puţin constrângătore, prevede următoarele:

            „1. Drepturile omului ca individ şi ca membru al întregului social şi principiul statului social de drept se exercită prin garanţia Statului. Toate organele de stat se obligă să asigure exercitarea fără impedimente şi eficientă a acestora. Aceste drepturi sunt valabile şi în relaţiile dintre persoanele private după cum prevede legea. Orice fel de restricţii care potrivit Constituţiei pot să se contravină drepturilor acestora trebuie să fie prevăzute fie direct de Constituţie, fie de către lege, câtă vreme există reţinere asupra acesteia şi să se respecte principiul analogiei.

            2. Recunoaşterea şi protecţia drepturilor fundamentale şi inalienabile ale omului de către stat urmăreşte realizarea progresului social în libertate şi dreptate.”

            Mai mult încă, articolul 93, par. 4. al Constituţiei stabileşte că:

„Tribunalele sunt obligate să nu aplice o lege al cărei conţinut este contrar Constituţiei”.

            Dar şi legea 2472/1997 referitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal, la numărul 5, paragraful 1 stabileşte următoarele:

            „1. Prelucrarea datelor cu caracter personal este permisă doar când subiectul datelor şi-a dat acordul.”

            Acesta este cadrul legal al protecţiei drepturilor constituţionale referitoare la libertatea personală şi la respectul personalităţii şi al vieţii private care are legătură cu cardul cetăţeanului şi guvernarea electronică.

            Astfel, problemele juridice care rezultă din neconstituţionalitatea decretării legii guvernării electronice şi din emiterea cardului cetăţeanului sunt următoarele:

 Încorporarea cipului în cardul cetăţeanului face posibilă în orice moment localizarea deţinătorului cardului oriunde în interiorul ţării.

În acest mod se violează direct drepturile cetăţenilor, consfinţite constituţional, la respectul absolut al personalităţii lor, al vieţii lor personale şi private şi dreptul libertăţii lor personale în care este cuprins dreptul liberei mişcări în ţară.

Totodată, se violează principiul analogiei, prevăzut de dispoziţia articolului 25 al Constituţiei, deoarece se permite crearea unei situaţii disproporţionate între scopul declarat al cardului, şi anume identificarea fizică a cetăţeanului şi facilitarea tranzacţiilor acestuia cu autorităţile publice, şi măsurile luate pentru atingerea acestui scop.  Şi aceasta, deoarece scopul legii poate fi realizat în alte moduri, nu atât de constrângătoare precum introducerea cardului cu cip, şi fără să se încalce deloc drepturile individuale de mai sus, prin păstrarea mijloacelor de identificare deja instituţionalizate (adică, prin buletinul de identitate în vigoare, eliberat de poliţie, prin paşaport).

            De altfel, scopul propus de guvern, de identificare a cetăţeanului şi de executare a tranzacţiilor cu autorităţile publice prin intermediul cardului cu cip, în aşa fel încât să facă posibilă în orice moment localizarea cetăţeanului în interiorul ţării, constituie o măsură nu doar disproporţionată faţă de scopul declarat, dar şi absolut inutilă într-o societate democratică. Siguranţa naţională şi publică, bunăstarea economică a ţării, păstrarea ordinii şi preîntâmpinarea contravenţiilor penale, protecţia sănătăţii şi a bunelor moravuri, precum şi a drepturilor şi libertăţilor celorlalţi se pot asigura foarte eficient şi fără instalarea guvernării electronice.

            În plus, dreptul garantat prin articolul 9 al Constituţiei privitor la protejarea cetăţeanului de colectarea, prelucrarea şi utilizarea, mai ales prin mijloace electronice, a datelor personale este întărit prin dispoziţiile articolului 5, par. 1 al legii 2472/1997, care prevede că prelucrarea electronică a datelor personale nu se poate face decât prin consensul exprimat în prealabil, singura cale tolerabilă într-o societate democratică. Conform legilor în vigoare, nimeni nu poate să oblige pe nimeni să primească şi să folosească cardul, aşa cum acesta a fost propus.

            Deci, cetăţenii care refuză să primească noul act de identitate şi nu sunt de acord cu colectarea, prelucrarea etc. a informaţiilor şi datelor lor personale trebuie să continue să poată fi identificaţi cu mijloacele deja existente care sunt mai puţin constrângătoare în comparaţie cu cardul cetăţeanului, altfel se încalcă principiul analogiei.

            Prin urmare, este de la sine înţeles că se impune prevederea în paralel cu cardul cetăţeanului, pentru cei care refuză să îl primească şi să îl folosească, a posibilităţii folosirii buletinului de identitate sub forma în care se emite astăzi şi neînlocuirea acestuia pentru cei care nu sunt de acord cu acceptarea şi utilizarea noului card cu cip.

            Cu toate acestea, cea mai mare problemă dintre cele care rezultă din introducerea cardului cetăţeanului este încorporarea numărului matricol al asigurării sociale, adică a renumitului „AMKA”, în cardul cetăţeanului.

            Şi aceasta deoarece, fără exagerare, articolul anticonstituţional 153 al respectivei legi 3655/2008 referitoare la „AMKA” urmăreşte să elimine individul din viaţa economică şi socială în cazul în care nu foloseşte „AMKA”. Neacceptarea numărului matricol al asigurării sociale echivalează cu o adevărată catastrofă personală, deoarece este însoţită de privarea de drepturile constituţionale fundamentale ale omului la supravieţuire.

            Concret, conform articolului 153 Nr. 3655/2008 privitor la AMKA se stabileşte că începând cu data de la care această lege intră în vigoare „… nimeni nu poate lucra ca angajat sau ca liber profesionist, nu poate fi asigurat şi nici nu poate achita cotizaţiile asigurărilor, nu i se poate emite sau înnoi carnetul de sănătate, nu are dreptul de a  încasa pensii şi în general orice fel de încasări, indemnizaţii şi ajutoare dacă nu deţine AMKA, număr care trebuie înscris obligatoriu pe toate documentele corespunzătoare, aşa cum s-a arătat mai sus”.

           Nu este nevoie să mai adăugăm ceva. Dispoziţia descrie cât se poate de exact ce se va întâmpla dacă cetăţeanul nu foloseşte AMKA.

            Cu toate acestea, numărul matricol al asigurării sociale despre care vorbim (AMKA) şi ameninţătoarele consecinţe, foarte grave, ale articolului 153 în cazul nefolosirii AMKA, prejudiciază personalitatea individului şi „legitimează” eludarea şi desfiinţarea drepturilor individuale fundamentale la muncă, asigurare socială, îngrijire medicală, spitalicească şi farmaceutică şi la protecţie juridică.

            Sancţiunile prevăzute mai sus sunt neconstituţionale, pentru că încalcă grosolan principiul analogiei şi al echilibrului rezonabil, stabilit prin dispoziţia articolului 25 al Constituţiei, în măsura în care sunt în mod flagrant disproporţionale faţă de pretinsul scop al legii pomenite mai sus referitoare la numărul AMKA, care intenţionează chipurile „să asigure” transparenţa şi facilitarea tranzacţiilor asiguratului cu autorităţile de stat şi juridice şi cu serviciile de sănătate. Ameninţările legii referitoare la AMKA despre care vorbim încalcă în mod ilegal dreptul consacrat prin Constituţie la respectul absolut al personalităţii. Dar şi privarea de dreptul protecţiei juridice pe care o prevede articolul 153 este întru totul de neconceput şi scandaloasă, în măsura în care şi acuzaţii – atenţie! – care au delapidat banul public sau au primit mita „sponsorizărilor” preelectorale, au dreptul la protecţie juridică fără să li se ceară AMKA, evident datorită lipsei de utilitate a acestuia în exercitarea dreptului individual respectiv. Prin urmare, acest articol 153 este un exemplu specific de abuz de principiul echilibrului rezonabil.

            Acest avorton legislativ, adică legea privitoare la Numărul Matricol de Asigurare Socială (AMKA), prin ameninţătoarele sancţiuni prin care se urmăreşte impunerea forţată a acestuia, constituie o situaţie unică de integrare în sistemul juridic al ţării noastre a unei dispoziţii atât de evident anticonstituţionale şi antidemocratice.

            Sancţiunile prevăzute de lege pentru neutilizarea acestui număr echivalează cu moartea economică, socială, profesională, dar şi biologică a cetăţeanului, deoarece nu i se va permite nici să fie liber profesionist şi nu-i va rămâne decât să trăiască din mila altora şi din mila lui Dumnezeu.

 

            Cetăţeanul care nu foloseşte AMKA nu va putea să facă absolut nimic pentru supravieţuirea sa şi a familiei sale, va fi considerat în afara legii şi se va situa în afara cadrului social.

            Din păcate, cei care uneltesc şi pun la cale guvernarea electronică anunţă încorporarea numărului AMKA în cardul cetăţeanului, aşa încât nimeni dintre cei care nu au AMKA sau cardul cetăţeanului să nu mai poată „lucra ca angajat sau ca liber profesionist, să nu mai poată fi asigurat şi nici să nu mai poată achita cotizaţiile asigurărilor, să nu i se mai poată emite sau înnoi carnetul de sănătate, să nu aibă dreptul de a  încasa pensii şi mai general orice fel de încasări, indemnizaţii şi ajutoare”

.

Sursa: http://anavaseis.blogspot.com/2011/04/blog-post_259.html

Traducere Mihail Ilie(G.O.)

Anunțuri