Sfânta Luminița

(Sfânta Fotini)

 

Sfânta Luminița (Sfânta Fotini)

Sfânta Fotini [rom.  Luminița, gr.Φωτεινός, „luminos”]

Iubitii mei, va voi vorbi simplu, ca sa ma intelegeti toti. Dar oare vor exista urechi care sa auda? O profetie zice ca vor veni vremurile in care oamenii isi vor astupa urechile ca sa nu auda adevarul lui Dumnezeu (II Timotei 4, 4). Cu nadejdea ca ma veti auzi indraznesc sa vorbesc.       Sfânta Fotini [rom.  Luminița, gr.Φωτεινός, „luminos”]

Nu stiu daca ati fost atenti la evanghelie. Vorbeste despre o femeie pacatoasa, care a crezut in Hristos. Aceasta s-a botezat mai apoi, a primit numele de Luminița (Fotini) si in cele din urma a fost martirizata ea insasi, dar si multe rude ale ei. Este sfanta si este sarbatorita nu numai astazi, in Duminica Samarinencii, ci si pe 26 februarie. „Samarineanca” (Ioan 4, 9) nu este numele ei, ci inseamna locul obarsiei ei. Dupa cum unei femei care este din Macedonia ii spunem machidoanca, asa si aceasta se numeste samarineanca, deoarece provenea din Samaria, o regiune din Palestina, mai sus de Ierusalim, cu capitala in cetatea Samaria. Locuitorii ei au crezut la inceput in Dumnezeul cel Adevarat ca si iudeii, insa mai pe urma au amestecat religia cea adevarata cu obiceiurile si traditiile idolatre, si astfel si-au schimbat religia. Atentie! Pentru ca si noi crestinii mai tineri care avem unica religie adevarata, am amestecat sfanta noastra credinta cu obiceiuri idolatre. Un astfel de obicei este de pilda carnavalul de la lasatul secului de carne. Carnavalul nu este un obicei crestin, dansurile nebunesti, chefurile si distractiile; sunt idolatre. Se amesteca uleiul cu apa? Nu. Tot asa nu poti sa amesteci si credinta noastra cu idolatriile. Asadar, religia samarinenilor era una falsificata si de aceea iudeii o disprețuiau.

In ceea ce priveste calitatea morala a samarineencii, am spus ca era o femeie pacatoasa, foarte pacatoasa. S-a casatorit. Si-a luat un barbat. L-a tinut? Nu. L-a lasat. A luat al doilea. L-a tinut? Nu. A luat al treilea. L-a tinut? Nu. A luat al patrulea. Nici pe acesta nu l-a tinut. A luat al cincilea. Si de acesta s-a despartit. Le vrea pe acestea Dumnezeu? Asa sunt si unele femei de astazi. Hristos spune: un barbat-o femeie; fecioara si ea, fecior si el, se intalnesc si fac o familie. Acum, in blestematele vremuri de acum, si la oras si la sat, femeia nu traieste doar cu barbatul ei. Spune minciuni, ca isi are barbatul ei, pentru ca ea se amesteca si cu unul si cu altul. Exista femei care s-a amestecat cu zece barbati; nu le pasa. Infricosator lucru e adulterul. Evanghelia spune ca la crestini doar lopata groparului desparte familia. Asadar, samarineanca era ca multele femei de astazi; traia in faradelege. De aceea, vedem ca avea si rusine. De unde se vede asta? In timp ce celelalte femei mergeau dimineata la fantana pentru apa, la fantana care era in afara satului, ea mergea cu galeata la amiaza, ca sa nu se intalneasca cu cineva .
Ea se ferea de ei, ii ocolea, iar ei o dispretuiau. Toti o dispretuiau, insa unul singur nu a dispretuit-o, unul singur a iubit-o sincer si s-a interesat de ea: Hristos, pe Care l-au numit „prieten al pacatosilor” (Matei 11,19; Luca 7, 35). Ca s-o gaseasca, a mers pe jos kilometri, ca ciobanul care isi pierde oaia si alearga ca s-o gaseasca intre stanci si prin vagauni. S-a dus acolo, in cetatea lor, ca sa gaseasca aceasta oaie pierduta. Cand a ajuns, s-a asezat la fantana. Peste putin timp, iata samarineanca! Vine ca sa-si umple galeata. Hristos ii spune: – Da-mi sa beau. Ea, data peste cap, a ramas nedumerita. – Tu, iudeu, ceri apa de la mine, o samarineanca? – Daca ai fi stiut Cine este Cel care iti cere, tu I-ai fi cerut, iar El ti-ar fi dat o alta apa; apa nemuritoare din care, band cineva, nu va mai inseta niciodata. – Domnule, zice femeia, daca ai o astfel de apa, da-mi-o, ca sa numai insetez si sa numai vin aici ca sa scot. Atunci Hristos ii spune: – Mergi si cheama-l pe barbatul tau si vino aici. – Nu am barbat. – Bine ai zis ca nu ai barbat, ca cinci barbati ai schimbat si cel pe care il tii acum nu este al tau. Ea s-a pierdut. Acesta este un strain – s-a gandit – si vine de departe; de unde stie viata mea?
Asa a inceput dialogul. Din cuvintele pe care i le-a spus Hristos, femeia a inteles ca nu are inaintea ei un om obisnuit.
– Noi, zice, asteptam un profet mare, pe Mesia, Care ne va explica toate tainele. Atunci Hristos ii descopera: „ Eu sunt, Cel care vorbesc cu tine; Eu sunt Cel pe Care Il asteapta si samarinenii si iudeii si intreaga lume! Surprinsa, femeia isi lasa acolo galeata si alearga in sat. Ea, care se ferea sa vada vreun om, acum le aduce la cunostinta tuturor samarinenilor, chemandu-i sa vina si sa-L vada pe Hristos. Si s-au dus. Hristos a sezut cu ei doua zile. Au auzit cuvintele cele de aur si au crezut si ei. Mai apoi ii ziceau femeii: Acum nu mai credem, pentru ca ne-ai spus tu; am crezut singuri pentru toate cate am auzit si am cunoscut ca Acesta este intr-adevar Hristosul, Mantuitorul lumii. Aceasta este pe scurt istorisirea Evangheliei de astazi. Biserica ne pune inainte pe samarineanca ca pe o pilda de pocainta sincera. Pentru ca pacatoasa era si ea, dar pacatosi suntem si noi toti, iubitii mei, barbati si femei, batrani si copii. Toti cati coboram din Adam si din Eva purtam in noi samanta pacatului si a pierzarii.

SfFotini[1]

Moaştele Sfintei Muceniţe Fotini din imagine se găsesc la Mănăstirea Dionisiu

Desigur, noi astazi suntem mult mai pacatosi. Nu traim ca in vremurile de demult. Traim in anii marii stricaciuni si coruptii. Nicicand omenii nu au pacatuit ca acum. Zilele noastre par a fi zilele sfarsitului. Putem sa avem case mari, cu radiofoane, cu televizoare; pot copiii nostri sa studieze, sa avem portofelul plin, sa dispunem de automobil, sa chefuim si sa ne distram; dar suntem pacatosi, foarte pacatosi. In vremurile vechi, in satele noastre erau colibe. Dar in colibele cu lumanari si faclii locuiau sfinti. Acum in palate locuiesc demoni.
Ne-am schimbat, suntem foarte diferiti de stramosii nostri. Inainte cu o suta de ani nu exista om necredincios, acum si copii mici iti zic: „Nu exista Dumnezeu!”. Altadata, oamenii nu isi puneau mana pe Evanghelie, acum cu usurinta o pun si jura mincinos. Altadata nu injurau, acum zi si noapte injura tot ce este sfant si cuvios. Altadata, suna clopotul si – aripi la picioare! – toti alergau la Biserica si plangeau cand treceau Sfintele Taine si udau pamantul cu lacrimile lor. Si se faceau minuni. Acum, suna clopotul si din zece crestini, daca vine unul, iar acesta pandeste momentul cand se va termina slujba, ca sa iasa afara. Altadata divortul nu era cunoscut. Acum emit divorturile ca o fabrica de caramizi; judecatorii si avocatii traiesc din divorturi, iar medicii din avorturi. Acolo am ajuns. Si consecinta? Vine pedeapsa: cutremure, inundatii, secete, boli necunoscute altadata (cum este cancerul care secera), poluarea aerului, si mai ales riscul radiatiilor care otraveste torul. Omule nemultumitor, care-L injurai pe Dumnezeu, te temi sa mananci si sa bei, ca sa nu te otravesti si sa nu mori dupa profetia Apocalipsei (vezi 8, 10-11 ). Va veni insa ziua in care pentru un pahar cu apa curata vei da o lira si nu-l vei gasi, ne va pedepsi, pentru ca toti a plecat de langa El, preoti, episcopi, patriarhi, mici, mari, de dreapta, de stanga, negri, albi, rosii, verzi, toti fara exceptie .

* * *

Ce sa facem? Sa deznadajduim? Nu! Sa avem nadejdea samarinencii, care era atat de pacatoasa. Aceasta este credinta noastra! Il ia pe corb si-l face porumbel. Ia o desfranata si o face apostol. Ia un talhar si-l face sfant. Mare este puterea pocaintei! De aceea, nu ne va judeca Dumnezeu pentru ca am pacatuit, ci ne va judeca, pentru ca nu ne-am pocait.
Domnul ne cheama la pocainta pe toti. Preoti, Episcopi, Patriarhi, mici si mari, de dreapta si de stanga. Asteapta sa ne intoarcem la El, deoarece se apropie sfarsitul lumii.
Sa ne rugam, sa postim, sa alegam la Biserica, ca sa ne miluiasca Dumnezeu. Acestea am avut sa vi le spun dragostei voastre.

Familia Sfintei Luminița – ocrotitoarea celor ce poartă numele Luminiţa (Fotini)

Am câteva prietene care poartă numele Luminiţa. Şi m-au întrebat ce sfântă este ocrotitoarea lor. Răspunsul este sfânta muceniţă Fotini (cuvântul provine din limba greacă şi înseamnă lumină), care a primit cununa muceniciei la Roma, în vremea împăratului Nero, împreună cu cei doi fii şi cele cinci surori. Iată şi viaţa acestei sfinte martire a lui Hristos:Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Fotini samarineanca, cu care a vorbit Domnul Hristos la fântână, şi cei împreună cu dânsa.

Pe vremea lui Neron, împăratul Romei, s-a pornit prigoană mare împotriva creştinilor. Căci după ce sfinţii apostoli Petru şi Pavel au pătimit mucenicia, căutau şi pe ucenicii lor să-i piardă. Atunci, sfânta Fotini, aflându-se cu Iosi, fiul ei, în cetatea Cartaginei, în Africa, propovăduia acolo Evanghelia lui Hristos, cu îndrăzneală. Iar Victor, fiul ei cel mai mare în vârstă, făcând vitejii mari în războiul cu avarii, care se ridicaseră cu oaste asupra romanilor, a fost făcut general de către împărat şi a fost trimis, după aceea, în Italia, ca să chinuiască pe toţi creştinii ce se aflau acolo. Atunci ducele Sebastian, care era în Roma, auzind de el şi chemându-l la sine, i-a zis: ştiu bine, generale, că eşti creştin, şi mai ştiu că maica ta împreună cu Iosi, fratele tău, urmau lui Petru. Dar ceea ce ţi-a poruncit împăratul caută să faci cu toată nevoinţa, ca să nu-ţi primejduieşti viaţa. Atunci Victor i-a zis: eu vreau să fac voia cerescului şi nemuritorului Împărat; cât priveşte însă porunca împăratului Neron, ca să chinuiesc pe creştini, nici măcar nu pot să aud un lucru ca acesta. Atunci ducele îi zise: te sfătuiesc, Victore, ca pe un bun prieten, că de vei şedea la judecată şi vei cerceta pe cei ce se cunosc că sunt creştini şi-i vei chinui, vei plini şi voia împăratului şi vei dobândi şi averile creştinilor. Dar trimite ştiri maicii tale şi fratelui tău să nu-şi mai arate pe faţă învăţăturile lor, învăţând pe elini, ca să se lepede de credinţa părintească, pentru ca să nu cazi şi tu în nevoie până în cele din urmă; ci să vă păstraţi credinţa în Hristos, precum voiţi. Victor însă i-a zis: departe de la mine să fac una ca aceasta şi să chinuiesc vreun creştin, sau să iau ceva de la dânsul, sau să sfătuiesc, cum zici tu, pe mama mea sau pe fratele meu ca să nu propovăduiască pe Hristos Dumnezeu; ci încă mai vârtos şi eu propovăduitor al lui Hristos sunt şi voi fi, ca şi ei şi suntem gata să primim orice rău ce ni se va întâmpla. Atunci ducele zise: eu, frate, te sfătuiesc ceea ce îţi este de folos, iar tu vei vedea ce vei face. Acestea zicând ducele, îndată a orbit şi a căzut jos, din pricina unei dureri neaşteptate şi crude a ochilor şi a rămas fără glas. Ridicându-l de la pământ, cei ce se aflau acolo, l-au aşezat pe un pat, şi a zăcut trei zile nevorbind nimic. Apoi, după trei zile, a strigat cu glas mare, zicând: unul este Dumnezeu: Cel al creştinilor! Şi Victor intrând la dânsul i-a zis: cum de te-ai schimbat aşa, îndată? Iar el i-a zis: mă cheamă Hristos, dulcele meu Victor! Şi îndată catehizându-l şi învăţându-l, l-a botezat şi după ce a ieşit din apă, îndată a văzut şi a slăvit pe Dumnezeu. Văzând mulţimea această minune s-a înfricoşat ca nu cumva să păţească şi ei asemenea, de nu vor crede şi au venit către Victor de s-au botezat.

 După aceasta a ajuns la urechile împăratului Neron, că Victor, generalul Italiei şi Sebastian ducele cetăţii propovăduiesc învăţătura lui Petru şi a lui Pavel şi a celorlalţi apostoli şi că aduc pe toţi la Hristos. Încă şi că mama generalului, Fotini, cu Iosi fiul ei, trimişi fiind la Cartagina, făceau şi ei asemenea. Împăratul, fierbând de mânie, a trimis slujitori în Italia să aducă pe creştinii de acolo, bărbaţi şi femei, la Roma. Atunci Domnul s-a arătat acestor creştini zicându-le: „Veniţi către Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi odihni pe voi. Nimic să nu vă temeţi, că Eu sunt cu voi şi Neron cu ai lui va fi biruit”. Iar către Victor, a zis: „De acum Fotin va fi numele tău, căci mulţi luminându-se prin tine, vor veni la Mine; iar cuvântul tău va întări pe Sebastian spre mărturisire; şi fericit va fi cel ce se va nevoi până la sfârşit”. Acestea zicând Hristos Domnul, S-a suit la cer.
Şi au fost descoperite şi sfintei Fotini toate cele ce erau sã i se întâmple mai târziu. Purcezând ea de la Cartagina cu mulţime de creştini, a ajuns la Roma cea mare. Şi s-a tulburat toată cetatea, zicând: cine este aceasta, care a venit cu atâta mulţime? Dar ea, cu îndrăzneală, mărturisea pe Hristos. Atunci a fost prins de către soldaţi şi Fotin fiul ei, împreună cu Sebastian ducele. Iar sfânta mergând mai înainte de dânşii, s-a înfăţişat lui Neron, cu Iosi şi cu cei ce erau cu dânsa. Şi Neron i-a zis: pentru ce aţi venit la noi? Iar sfânta i-a spus; pentru ca să te învăţăm, să te închini lui Hristos. După aceea cei ce se găseau de faţă au adăugat: Sebastian ducele şi Victor generalul, cei ce tăgăduiesc credinţa în zeii voştri au venit din Italia la Roma. Şi împăratul a poruncit să-i aducă, şi venind ei înăuntru, la împărat, acesta le-a zis: ce aud despre voi? Şi sfinţii i-au răspuns: câte ai auzit despre noi, împărate, toate sunt adevărate. Iar el privind cu căutătură sălbatică asupra sfinţilor, le-a zis: vă lepădaţi de Hristos, sau voiţi mai degrabă să pieriţi într-un chip cât se poate de groaznic? Dar sfinţii, ridicând ochii spre cer, au zis: O, Hristoase, Împărate al cerului, să nu se întâmple niciodată una ca aceasta, ca să ne despărţim de credinţa şi dragostea pe care o avem către Tine! . Apoi împăratul a întrebat iarăşi pe sfinţi: care este numele vostru? Iar sfânta i-a zis: eu am fost numită Fotini de Iisus Hristos, Dumnezeul meu; iar surorile mele: cea de a doua, care s-a născut după mine, se numeşte Anatoli; a treia, Foto; a patra, Fotida; a cincea, Paraschevi; şi a şasea, Chiriachi. Iar fiii mei aceştia: cel dintâi se numeşte Victor, care a fost numit mai pe urmă de Domnul meu Iisus Hristos, Fotin; iar al doilea, care este cu mine, Iosi. Atunci Neron a zis: cu toţii v-aţi înţeles între voi să vă supuneţi la chinuri şi să muriţi pentru Nazarinean? Şi sfânta a zis: da, toţi pentru Dânsul, cu veselie şi cu bucurie, vom muri. Atunci împăratul a poruncit să fie supuşi toţi sfinţii la cele mai grele chinuri, până ce vor înceta să mai creadă în Hristos. Însă cu ajutorul lui Dumnezeu, sfinţii au îndurat toate felurile de chinuri, mărturisind cu tărie că Hristos este Dumnezeu. Aceasta a făcut ca mulţi dintre chinuitori şi dintre păgâni care erau de faţă să creadă în Dumnezeul creştinilor şi să mărturisească pe Hristos Dumnezeu adevărat. Din pricina aceasta au fost şi ei supuşi la chinuri şi ucişi fiind au primit cununa muceniciei dimpreună cu sfânta Fotini şi cu toţi sfinţii care erau împreună cu ea.

Fotinia cu familiaTot în această zi, pomenirea sfintei Anatoli, a doua soră a sfintei Fotini, care de sabie s-a săvârşit.Tot în această zi, pomenirea sfintei Foto, a treia soră a sfintei Fotini, care de sabie s-a săvârşit.Tot în această zi, pomenirea sfintei Fotida, a patra soră a ei, care fiind legată de doi copaci şi despicându-se, s-a săvârşit. Tot în această zi, pomenirea sfintei Paraschevi, a cincea soră a ei, care de sabie s-a săvârşit.Tot în această zi, pomenirea sfintei Chiriachi, a şasea soră a ei, care de sabie s-a săvârşit. Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Iosi, fiul sfintei Fotini, care de sabie s-a săvârşit. Tot în această zi, pomenirea sfântului Victor – Fotin, celălalt fiu al sfintei Fotini, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Sebastian, ducele, şi Hristodul, care de sabie s-a săvârşit.Sfinţii mucenici Sebastian şi Hristodul au murit de sabie în vremea împărăţiei lui Nero (54-68). Ei au împreună-pătimit cu sfânta muceniţă Fotini (sau Fotina).

Citeste si Pătimirea Sfintei, Slăvitei, Marei Muceniţe Fotinia (Luminița) şi a celor împreună cu dînsa
(26 februarie)
l

Anunțuri