Au strigat cu putere toti „Vrednic si Sfânt este” în limbile greacă şi română la înmormântarea Părintelui Marcu Manolis

                         

                       PARASTASUL DE UN AN AL PĂRINTELUI MARCU MANOLIS

 

Pe 9 aprilie [2011] s-a săvârşit la Biserica Sfântului Gheorghe [din cartierul] Dionysios slujba de parastas la un an de la trecerea la odihna veşnică a sufletului răposatului părinte al nostru, Arhimandritul Marcu Manolis. S-a împlinit un an de la plecarea sa la Domnul şi de la îngroparea sa în curtea Bisericii Sfântului Gheorghe. Atunci când mii de oameni au strigat „Sfânt, Sfânt, Sfânt” şi au psalmodiat „Hristos a înviat!”. Sfântul său suflet a zburat către patria cerească aproape îndată după PaştiAnul acesta o mare de credincioşi ortodocşi – care cred că răposatul gheronda avea pecetea harului lui Dumnezeu, un mod spontan de viaţă patristică  şi pe care luptele şi lucrarea sa duhovnicească i-a schimbat profund – au fost prezenţi la pomenirea sa de un an. Mormântul său din curtea Bisericii Sfântului Gheorghe şi participarea în număr mare a poporului credincios la slujbele pentru odihna sufletului Părintelui Marcu aminteşte oricărei autorităţi de stat, bisericeşti şi locale că acest cleric simplu şi smerit, care trăia neîncetat în rugăciune, spovedanie şi slujirea Sfintelor Taine ale Bisericii, a transformat acea parohie, practic inexistentă, pe care a preluat-o în 1984, în centrul duhovnicesc al Atticii, în centru filantropic şi în parohie ortodoxă internaţională, la care ajungeau credincioşi din toate colţurile Atticii şi din alte ţări, ca să se roage, să se spovedească şi să guste roadele experienţei pe care le avea răposatul gheronda. Când părintele Marcu a fost instalat în parohia Sfântului Gheorghe Dionysiou, Arhiepiscopul de atunci, dar şi alţi mulţi clerici spuneau: „L-am trimis în exil.” Nu socoteau însă că acest cleric va transforma smerita bisericuţă a Sfântului Gheorghe în centru ortodox duhovnicesc, în sfântă mănăstire în care se săvârşeau slujbele după rânduiala atonită. Pe 9 aprilie, sute de automobile în jurul Bisericii Sfântului Gheorghe. Bărbaţi, femei, tineri, tinere, familii, copii au fost prezenţi la Dumnezeiasca Liturghie şi la slujba de pomenire pe care au săvârşit-o Înalt Preasfinţiţii Mitropoliţi, al Kifisiei, Amarousi-ului şi Oropos-ului, kir Kirilos, al Glyfadei, kir Pavlos şi al Gortinei şi Megalopolis-ului, kir Ieremias.

Părintele Marcu nu avea palate. „Încasa” mulţi bani, pe care îi dădea toţi celor nevoiaşi. Lumea îl iubea pentru smerenia sa, pentru viaţa sa virtuoasă, pentru slujbele neîntrerupte pe care le săvârşea, pentru marea milostenie pe care o făcea. Cu cât mai mult dădea în stânga şi în dreapta pentru ajutorarea celor nevoiaşi şi deznădăjduiţi, cu atât mai mult „încasa”, ca să aibă pentru ajutorarea celor suferinzi. Încrederea celor care îi dădeau bani era nelimitată. O dată a săvârşit un Maslu şi i s-a oferit o sumă mare. Ca să nu fie judecat greşit pentru primirea acelor bani, a trimis un epitrop să taie chitanţă pe seama bisericii Sfântului Gheorghe. Atunci capul familiei a spus: „Noi nu am dat banii pentru Sfântul Gheorghe. Noi i-am dat, pentru că ştim că îi veţi da săracilor”. Asemenea suflete au emoţionant prin prezenţa lor la Dumnezeiasca Liturghie şi la slujba de pomenire pentru odihna sufletului său şi pentru aşezarea lui în rândul Drepţilor şi Sfinţilor. Caracteristica principală în timpul slujbei de pomenire în Sfânta Biserică şi în afara ei: lacrimile multor semeni ai noştri care au fost prezenţi pentru că au primit binefacerile Părintelui Marcu, fie duhovniceşte, fie materialiceşte. Altă caracteristică: „Rugăciunea lui să ne însoţească şi să se roage pentru noi toţi, pentru Biserica Ortodoxă şi pentru patria noastră”.

Un tânăr şomer familist, care adesea găsea refugiu duhovnicesc la Părintele Marcu, spunea unui grup de creştini evlavioşi: „Dacă ar trăi Părintele Marcu, nu ar face el priveghere pentru ieşirea ţării noastre din cercul vicios în care a intrat şi nu ar îndemna la rugăciune, unitate şi solidaritate?”. Toţi au ascultat cu atenţie cuvântările Înaltpreasfinţiţilor Mitropoliţi despre Părintele Marcu şi îi felicitau în tăcere atât pentru prezenţa lor, cât şi pentru ceea ce spuneau. Înaltpreasfinţitul Mitropolit al Kifisiei, Amarousi-ului şi Oropos-ului, kir Kirilos, s-a referit la lucrarea pe multe planuri a neobositului părinte şi duhovnic a mii de suflete, subliniind modul de viaţă bisericesc al răposatului gheronda. A făcut cunoscut că toţi fiii duhovniceşti ai părintelui Marcu continuă lucrarea acesteia cu un autentic cuget bisericesc şi au aşezat toate activităţile lor sub binecuvântarea Sfintei Mitropolii. A mulţumit de asemenea Înaltpreasfinţiţilor Mitropoliţi, al Glyfadei, kir Pavlos, şi al Gortinei, kir Ieremia, pentru prezenţa şi participarea lor la Dumnezeiasca Liturghie şi la slujba de pomenire. Înaltpreasfinţitul Mitropolit al Glyfadei a vorbit despre lucrarea pastorală a răposastului gheronda, în timp ce Înaltpreasfinţitul Mitropolit al Gortinei şi Megalopolis-ului, kir Ieremias, a vorbit despre sufletul autentic ortodox al părintelui Marcu, despre luptele sale pentru Ortodoxie, subliniind cu emfază că părintele Marcu a urmat teologia Părinţilor Bisericii. Era patristic şi nu postpatristic, a subliniat, provocând o puternică euforie în sufletele credincioşilor prezenţi.

 Ni s-au frânt inimile …

 Ni s-au frânt inimile când Directorul Liceului Deţinuţilor Minori de la Avlona, dl. Petros Damianos, a citit două scrisori ale copiilor de la menţionata instituţie de corecţie. Le vom prezenta ca atare, pentru că prin stilul lor simplu şi pe înţelesul tuturor se vădeşte marea lucrare a răposatului gheronda printre puşcăriaşi. Pentru aceşti copii el era sprijinul, din toate punctele de vedere. Şi acest lucru se vede din scrisorile, în care se elogiază şi lucrarea fiilor săi duhovniceşti care continuă opera sa.

 Scrisoarea lui D …

 Scrisoarea, scrisă pe 4 aprilie, aparţine lui D … şi în aceasta spune în cuvinte foarte simple următoarele:

Un an s-a încheiat de la vestea tristă pe care am aflat-o eu şi câţi îl respectau şi iubeau pe Părintele Marcu. Un an s-a încheiat din ziua în care a lăsat binecuvântarea sa acestei lumi şi alor săi. Sâmbătă, 9 aprilie, are loc parastasul Părintelui Marcu. Sincer vă spun, mi-aş fi dorit mult să mi se fi dat voie şi să mă fi aflat şi eu acolo cu voi, care atât de mult îl iubiţi. Există oameni care continuă lucrarea sa, precum sunt bunele doamne şi părintele Dorotheos, care şi el este foarte bun. Voi toţi faceţi o operă foarte frumoasă şi vă mulţumim pentru asta. Sunt sigur că vă vede părintele Marcu şi se bucură de voi”.

 Scrisoarea lui An…

 O altă scrisoare provine de la cineva cu numele de An… şi a fost scrisă pe 7 aprilie, despre Părintele Marcu. Iat-o:

Sâmbătă, 9 aprilie, este parastasul părintelui Marcu. Am dori foarte mult să fim şi noi prezenţi lângă el. Cu siguranţă l-am face foarte bucuros şi fericit pe părinţelul nostru, pe acest om bun şi de aur, care ne iubea pe toţi ca pe copiii lui. Am face de asemenea bucuroşi şi pe oamenii care sunt alături de el şi îl iubesc, se gândesc la el, îl respectă şi se roagă pentru el. Că să spun adevărul, nu ne-a lăsat singuri, pentru că aici în închisoare avem biserica noastră şi pe doamnele care ne iubesc şi care neîncetat se îngrijesc de noi. De fiecare dată când vin aici ne aduc tot felul de daruri şi de-ale mâncării. În general, fac tot ce pot, suficient cât să ne facă să evadăm puţin din această lume în care trăim aici. Îl avem şi pe părintele Dorotheos, care şi el este un om foarte bun, vine, ne vede, ne ascultă şi ne sfătuieşte. Eu personal m-am dus şi m-am spovedit de multe ori şi nu uit că de fiecare dată când vine, îmi spune: «Băiatul meu, copilul meu, mă rog şi pentru cei dragi ai tăi». Desigur, ştie pe de rost numele celor din familia mea. Sunt foarte bucuros că părinţelul nostru, «părintele Marcu», l-a numit pe el, ştiind că o să ne iubească şi o să ne viziteze, călăuzindu-ne să urmăm un drum corect şi drept în viaţa noastră. Doresc să citiţi această scrisoare pe care o scriu şi să ştie toată lumea de noi, care suntem deţinuţi, că am săvârşit anumite fapte rele, dar am învăţat să preţuim şi respectăm, să-i iubim pe oamenii cărora le pasă de noi şi ne iubesc. Aş dori de asemenea să împărtăşesc cu dumneavoastră ceva de care îmi aduc permanent aminte şi îl am în faţa ochilor, ca şi cum s-ar întâmpla acum: prima mea spovedanie, pe care am făcut-o la şcoala noastră la părintele Marcu. Îmi aduc aminte că în acea perioadă eram speriat şi mă temeam mult, în continuu mă gândeam la un vis pe care l-am văzut. A venit deci acest Înger al nostru şi îndată ce i-am mărturisit visul şi felul cum mă simţeam, m-a strâns în braţe şi mi-a spus: «Nu te teme, toate vor fi bine. Roagă-te şi roagă-L de Dumnezeu, citeşte Tatăl nostru». Am făcut ce mi-a spus şi de atunci simt că viaţa mea a căpătat atâta dulceaţă, bunătate şi frumuseţe; m-am liniştit, m-am aşezat. De asemenea, nişte bune doamne care vin împreună cu surioara părinţelului nostru la închisoare, mi-au dat fotografia părintelui Marcu şi am lipit-o în agenda mea de telefoane. Şi astfel, de fiecare dată când dau un telefon, îl văd şi îmi amintesc de bunătatea lui şi că toţi copiii de aici îl strigam «Părintele nostru», pentru că toţi ştiam cât de mult de iubea. Ne aduna pe toţi, făcea un cerc mare şi asculta chinurile noastre, problemele noastre, ne spunea întâmplări care au avut loc demult, minuni şi multe pilde.

În fiecare zi de miercuri când ne vizita eram cu toţii foarte bucuroşi, fericiţi, pentru că ne umplea de viaţă, de bucurie, de dragoste, asculta cu atenţie câte aveam să îi spunem, ne întreba cum merge şcoala. Mă rog ca Dumnezeu să poarte de grijă tuturor acelor oameni, profesorilor noştri care ne iubesc, ne ajută, ne învăţă carte şi ne fac să uităm de noi, ca şi cum nu ar exista în spatele nostru închisoarea. Îmi amintesc de asemenea intens că anul trecut, când am încheiat anul, şcoala a organizat o mare serbare, ceremonia de încheiere a anului şi au venit cu toţii, şi bunele doamne, şi sora părintelui Marcu. Aceasta mi-a dat un mic dar, un premiu şi cu un cec cu bani, în amintirea părintelui Marcu şi toţi elevii ne-am bucurat şi am apreciat această faptă, pentru că de fiecare dată şi tot mai mult ne arată cât de mult ne iubesc, cât de mult se gândesc la noi, le pasă de noi şi ştim că nu ne uită şi că niciodată nu se va întâmpla asta. Aş dori să mărturisesc tuturor că de fiecare dată, şi în celulă, şi când merg la biserică, mă rog şi aprind o lumânare pentru părintele Marcu, pentru sufleţelul lui. L-am iubit şi îl iubesc mult, mă gândesc la el de multe ori. Îmi lipseşte mult, dar ştiu că de acolo de sus unde este ne ajută şi are grijă de noi împreună cu Domnul şi Dumnezeul nostru. Vă declar că atunci când voi ieşi afară, voi merge la biserică şi mă voi ruga pentru părinţelul nostru şi de fiecare dată când voi merge la biserică voi aprinde o lumânare pentru el. Aş dori să spun tuturor că toţi îl iubim şi ne gândim la el şi vă cerem să îi transmiteţi din partea noastră multe sărutări şi salutări. Şi un ultim lucru aş vrea să vă adresez, vouă, celor care sunteţi prezenţi la parastas. Un foarte cald şi dulce mulţumesc tuturor celor care sunteţi alături de noi şi continuaţi ce a trasat el, adică îi ajutaţi pe deţinuţi şi mai presus de toate sunteţi corecţi şi consecvenţi şi faceţi ceea ce faceţi fără să aveţi vreo obligaţie, ci din propria voastră voinţă. Şi astfel continuaţi lucrarea părintelui Marcu şi ne daţi curaj şi speranţă. Şi din nou o mare mulţumire din partea tuturor deţinuţilor, vouă şi Sfântului nostru”. 

După citire, arhierei, cler şi credincioşi au ieşit în curtea bisericii Sfântului Gheorghe care era plină de credincioşi, unde s-a cântat trisaghion la mormântul părintelui Marcu şi la sfârşit „Hristos a înviat!”. După „Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri …” a urmat masa. Din ziua adormirii părintelui Marcu s-a stabilit să se săvârşească neîntrerupt la biserica Sfântului Gheorghe, de la ora 9 seara, slujba Pavecerniţei şi Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Dragostea oamenilor pentru părintele Marcu este cea mai mare răsplată a sa. Participarea în număr mare a oamenilor la slujba de pomenire este pentru părintele Marcu cea mai mare bogăţie. Este cinstit de credincioşi ca episcop. A fost un slujitor al dragostei. Aceasta i-o răsplătesc creştinii evlavioşi în sufletele cărora el este sfânt. 


Acest lucru îl acceptă şi aceia care nu sunt de acord cu modul său de viaţă ascetic şi cu viaţă lui bisericească. Cât a fost în viaţă, unea oamenii şi cutremura inimile prin vieţuirea sa. Acest lucru se întâmplă şi acum. Mormântul său din curtea bisericii Sfântului Gheorghe uneşte şi aminteşte, pe de o parte clericilor că trebuie să urmeze viaţa sa de nevoinţă şi liturgică, iar pe de altă parte, laicilor că în viaţă trebuie să aibă drept călăuză dragostea, pe care părintele Marcu a propovăduit-o neîncetat ca un alt Pavel. Dragoste şi rugăciune cerea în depăşirea tuturor greutăţilor. Dragoste trebuie să dăruim, noi, toţi fiii săi duhovniceşti.

„Hristos a înviat!”, părinte Marcu!

 Ὀρθόδοξος Τύπος, nr. 1875, 15 aprilie 2011, pp. 1, 7.

Traducere Tatiana Petrache

                                                                                                                                                              Arhimandritul Marcu Manolis, Evghenicul (εὐγενής)[1]

                      “Fericiţi cei morţi, cei ce de acum mor întru Domnul!” (Apoc. 14, 13)

 

de Athanasios Sakarellos, teolog şi avocat

Prea cuviosul şi mult iubitul părinte Marcu, pentru toţi cei care l-au cunoscut, nu mai este printre noi. Domnul, Dătătorul vieţii, pe data de 16 aprilie 2010 l-a chemat la ceruri, unde se află cei ce au plecat din această lume trecătoare şi aşteaptă judecata viitoare. Moartea esta amară. Este însă şi izvor de fericire pentru cei care au trăit după voia Domnului. În Sfânta Scriptură citim că Duhul Sfânt îi fericeşte pe cei ce au murit “întru Domnul”, pentru că, aşa cum scrie în continuare“Da, grăieşte Duhul, odihnească-se de ostenelile lor, căci faptele lor vin după ei” (Apocalipsă 14, 13).

1. Cunoştinţa şi permanenta mea colaborare cu părintele Marcu care datează de mai bine de 50 de ani, din 1958, îmi dau posibilitatea de a avea convingerea fermă că acest ales cleric este într-adevăr fericit, pentru că a murit “întru Domnul”. Dar să facem mai întâi un rezumat al vieţii sale. Vrednicul de pomenire părinte Marcu s-a născut în Atena în 1937 din părinţi evlavioşi, care de mic au picurat în sufletul lui dragostea faţă de Hristos. Numele lui de botez era Haralambos. După cei şase ani de gimnaziu (din sistemul de atunci), în 1955 s-a înscris, în urma examenelor, la Facultatea Teologică din Atena, ca să poată lucra misionar în ţarina Domnului (Matei 13, 38), văzând că „secerişul este mult“ (Matei 9, 37). Atunci, Dumnezeu l-a trimis lângă el pe pururea pomenitul părinte Haralambos Vasilopoulos, care la o conferinţă a sa despre erezii ţinută în cadrul Universităţii, i-a invitat pe toţi cei care doreau să lucreze în domeniul luptei antieretice, să vină să îl întâlnească. Primul s-a grăbit părintele Marcu, care a fost atât de entuziasmat de caracterul spontan şi în duhul Sfinţilor Părinţi al părintelui Haralambos, încât s-a făcut ucenicul lui. Părintele Haralambos provenea din localitatea  Analipsi  din Termos, unde se nevoise Sfântul Iacov Noul Mucenic († 1520). Într-o altă localitate din Termos, Mega Dendro, s-a născut mai târziu şi Sfântul Sfinţit Mucenic Kosmas Etolianul (1714-1779). Aceşti doi sfinţi au marcat viaţa părintelui Haralambos. Şi modul lor de viaţă, închinat lui Hristos şi Greciei, l-a transmis vrednicul de pomenire duhovnic Haralambos ucenicului său de atunci, părintele Marcu, mod de viaţă pe care acesta l-a urmat de-a lungul întregii sale vieţii.                                                                                            

În 1961, părintele Haralambos a început să editeze, pe atunci lunar, periodicul«Ὀρθόδοξος Τύπος»[2]. Răspunderea acestuia a preluat-o în întregime părintele Marcu. Şi a păstrat-o până la moartea sa. Părintele Haralambos nu s-a ocupat niciodată cu redactarea ziarului «Ὀρθόδοξος Τύπος». Atenţia sa se concentra asupra vieţilor sfinţilor şi a altor cărţi. Pe 12 august 1965 părintele Marcu a devenit monah la Mănăstirea Petraki din Atena unde pe atunci era stareţ părintele Haralambos. I-a dat numele de Marcu, în cinstea Sfântului Marcu Evghenicul. În acelaşi an (22 august 1965) a fost hirotonit diacon. Ca diacon a rămas aproape 20 de ani, pentru că Arhiepiscopul de atunci al Atenei Serafim împiedica hirotonia lui ca preot. Cauza a fost faptul că, atunci când la Mănăstirea Petraki s-a săvârşit parastas pentru Patriarhul Atenagora, părintele Marcu a strigat că e eretic. (Aici puteți citi intrega istorie. Pe 6 august 1984, Mitropolitul Aticii, Dorotei, l-a preluat şi l-a hirotonit preot. Arhiepiscopul Serafim i-a cerut Mitropolitului Dorotei să îl trimită în cea mai mică şi mai îndepărtată parohie. Astfel, părintele Marcu a fost instalat la Sfântul Gheorghe din cartierul Dionysos, unde, atunci când a ajuns el, veneau la biserică puţini oameni. Din duminica următoare însă numărul credincioşilor a început să crească spectaculos, până când această parohie a devenit un adevărat refugiu unde venea un mare număr de credincioşi.

2. Părintele Marcu a trăit şi a murit „întru Domnul”! Asta înseamnă că prin tot ce făcea ţintea mântuirea sa. Mântuirea înseamnă întoarcerea omului la starea dinaintea căderii protopărinţilor noştri, care poate fi atinsă doar prin dreaptă credinţă şi fapte drepte. Părintele Marcu s-a dedicat acestor două aspecte ale vieţii duhovniceşti. Dreapta credinţă a fost preocuparea de căpătâi a întregii sale vieţi. Dreapta credinţă este Ortodoxia, aşa cum au predat-o Părinţii Bisericii. Mai presus de dreapta credinţă părintele Marcu nu punea nimic. Nici măcar viaţa sa. De aceea, de altfel, a cerut să lucreze alături de părintele Haralambos în lupta antieretică. De aceea a luat şi  numele Sfântului Marcu Evghenicul, apărător al Ortodoxiei împotriva papismului, pe care Biserica Ortodoxă îl laudă astfel: „Cel ce te-ai îmbrăcat cu armura păcii şi ai nimicit semeţia răzvrătirii apusene, te-ai făcut organ al Mângâietorului şi te-ai arătat apărător al Ortodoxiei. Pentru aceasta ţie strigăm: Bucură-te, Marcu, lauda ortodocşilor”! Acesta era modelul de viaţă al părintelui Marcu. Acest model(Τύπος)[3] l-a imprimat şi periodicului «Ὀρθόδοξος Τύπος»din care a făcut organul de presă cel mai antieretic şi mai ales antipapistaş dintre toate câte circulă în Grecia. Oamenii, de regulă, spun că cred în Dumnezeu. Cred însă într-o forţă superioară” nedeterminată. Credinţa aceasta Părinţii Bisericii o numesc „credinţă subţire”. Această credinţă o au şi demonii care, după cum spune Iacov fratele Domnului, „cred şi se cutremură” (Iacov 2, 19). Despre credinţă vorbeşte şi Evanghelistul Ioan, spunând: „cel ce crede în El nu este judecat” (Ioan 3, 18). Părintele Marcu nu doar că cunoştea această deosebire, dar încerca neîncetat să dobândească această credinţă mântuitoare, pe care credincioşii care o dobândesc nu numai că nu vor fi judecaţi în ziua Judecăţii, dar vor şi judeca lumea (I Cor. 6, 2-3). A fost într-adevăr omul dreptei credinţe pentru care s-a luptat toată viaţa sa. Părintele Marcu îi iubea pe toţi oamenii. Încă şi pe eretici, chiar dacă deţineau înalte ranguri bisericeşti. Însă, acolo unde întâlnea erezie, era neînduplecat şi nu făcea concesii în condamnarea acesteia. Se interesa în mod deosebit de problemele bisericeşti contemporane, pentru care din smerenie cerea părerea şi sfatul unor persoane experimentate, precum părintele Spiridon Bilalis, părintele Epifanie Theoropoulos, profesorul K. Moudatidis, părintele Theoklit Dionysiatul ş.a. Faptele drepte înseamnă ţinerea poruncilor Domnului. De obicei, mulţi credincioşi limitează viaţa duhovnicească doar la faptele bune, neinteresându-se de temele credinţei, crezând că acestea ţin de competenţa altora, cum sunt episcopii şi teologii. Supralicitând astfel însemnătatea faptelor bune se îndreaptă spre aşa-numitul „pietism”, care este erezie. Părintele Marcu avea în vedere pericolul pietismului, care se cultivă în Grecia în anumite medii şi încerca în continuu să înlăture pietismul din mediul său. Şi această linie a impus-o şi ziarului «Ὀρθόδοξος Τύπος»Nu există îndoială că faptele bune au o importanţă uriaşă pentru un credincios ortodox. Nu însă şi atunci când sunt rupte de dreapta credinţă, atunci când nu provin din virtuţi, ci sunt rezultatul unor raţionamente bune. Oricâte fapte bune ar face un om lipsit de virtuţi, sunt inutile pentru mântuirea sa. Părintele Marcu era plin de virtuţi şi de fapte bune. Era în primul rând un om al dragostei dezinteresate şi nediscriminatorii faţă de toţi oamenii. Problema oricărui om care venea la el devenea şi problema lui personală. A scos mulţime de oameni din situaţii grele, mai ales economice, împărţind până la ultimul cent din banii pe care se întâmpla să îi aibă la el. Salariul lui dispărea din prima zi a plăţii. Îl împărţea la nevoiaşi. Pentru sine nu păstra absolut nimic. De aceea el însuşi trăia şi mânca sărăcăcios. Deşi afla că unii oameni exploatau bunăvoinţa sa, niciodată nu îi mustra. Totdeauna le vorbea cu nobleţe, cu bunătate şi cu smerenie. Din noblețe sufletească nu supăra nici un om. Era extrem de nobil( εὐγενής)[4], titlu cu care îl numim în acest articol. Virtuţile de mai sus care îl împodobeau pe părintele Marcu nu erau singurele. Avea toate virtuţile, integrate unui întreg întru totul armonios. De multe ori creştinii se luptă să dobândească o singură virtute, neglijându-le pe toate celelalte. Acest lucru se aseamănă cu un instrument de corzi cu o singură coardă, care desigur nu poate scoate muzică. La părintele Marcu, virtuţile erau armonizate într-un minunat întreg. Părintele Marcu săvârşea în fiecare zi dumnezeiasca liturghie. Acorda mare importanţă vieţii liturgice. La fiecare liturghie îl vedeau credincioşii că se transpune în altă lume. Restul zilei îl dedica datoriilor sale pastorale. Alerga aproape de păstoriţii săi, de nevoiaşi, de puşcăriaşi. Spovedea în fiecare zi sute de oameni şi ducea dumnezeiasca Împărtăşanie la cei bolnavi. Acasă ajungea istovit, de obicei la miezul nopţii sau după miezul nopţii, ca să se odihnească puţin.

3. Părintele Marcu era o personalitate multilaterală. Este foarte greu să înfăţişăm fiecare latură a personalităţii sale. Aici vom semnala doar una dintre acestea, care considerăm că este necunoscută celor mai mulţi. Părintele Marcu nu numai că cunoştea foarte bine teologia Părinţilor, care exprimă dreapta credinţă, dar o şi trăia. Nu este suficient să cunoască cineva credinţa, ci trebuie să o facă trăire a sa. Altfel, credinţa aceasta este nefolositoare. Pe temeiul credinţei trăite gândea şi lucra părintele Marcu. Aceasta era grija şi lupta sa. Se temea în fiecare clipă ca nu cumva, fără voia sa, să îi scape ceva. De aceea, spre exemplu, arăta un respect deosebit şi preţuire faţă de pururea pomenitul părinte Ioannis Romanidis, principal reprezentant al teologiei patristice în zilele noastre, dar şi faţă de continuatorii operei sale, precum sunt Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit al Nafpaktei, Ierotheos Vlachos, părintele Maximos Lavriotis şi părintele Gheorghios Metallinos. Spre exemplu, atunci când părintele Marcu a citit faimoasa corespondenţă dintre părintele Ioannis Romanidis şiPanaghiotis Trembelas, pe care a editat-o recent părintele Gheorghios Metallinos, a fost atât de entuziasmat, încât mi-a spus că această carte i-a schimbat viaţa! Cu orice ocazie întreba ce zice părintele Ioannis Romanidis despre o anume chestiune concretă. Îmi aduc aminte că demult în fiecare joi avea loc o întâlnire a colaboratorilor «ὈρθόδοξοςΤύπος», se făcea o critică a noului număr al ziarului, şi se pregătea următorul. Când se întâmpla uneori să fie criticate anumite poziţii care erau întru totul patristice, dar necunoscute colaboratorilor, părintele Marcu lua cuvântul şi cu putere duhovnicească apăra aceste poziţii cu argumente teologice, care uimeau prin profunzimea gândirii lui teologice. În privinţa acestei gândiri teologice, niciodată nu făcea demonstraţie de cunoştinţe, ci o folosea totdeauna ca „artilerie grea”, ca să neutralizeze orice părere nepatristică. Nu există îndoială că teologia patristică era sprijinul părintelui Marcu, din care îşi trăgea forţa şi insuflările lucrărilor sale. Dacă nu ar fi cunoscut şi nu ar fi trăit această teologie, ar fi fost un altul, un cleric obişnuit, plin desigur de fapte bune şi altruiste, precum sunt şi pastorii papistaşilor şi ai protestanţilor, nu însă părintele Marcu pe care l-am cunoscut, un Sfânt Nicolae Planás al zilelor noastre, pe care l-au iubit câţi l-au cunoscut şi cu miile s-au grăbit să îşi ia rămas bun de la el la slujba de înmormântare din 17 aprilie 2010, la biserica Sfântului Gheorghe din cartierul Dionysios, unde se află şi mormântul lui. Părintele Marcu este într-adevăr un punct de reper luminos al epocii noastre. Credem că sfânta lui pildă va inspira şi alte persoane să îl urmeze, pe următorul Sfinţilor Părinţi, ca să lupte lupta cea bună a Ortodoxiei. Să sperăm că de acolo de unde se află, aproape de tronul Domnului, Îl va ruga să arate şi alţi lucrători în ţarina sa cu acelaşi zel, dar şi cu aceleaşi trăsături şi aceleaşi premize.

Să avem binecuvântarea şi rugăciunile lui.

Sursa:  Ἐνοριακὰ Νέαanul 14, mai 2010, numărul 134, pp. 8-11.

Publicaţie informativă – înfințată de Pr. Marcu – a Parohiei Sfântului Gheorghe și Dionysos

Traducere Anna Theodorou


[1] εὐγενής, eughenis, „nobil, politicos, aristocrat”, face referire, aşa cum vom vedea din text, la patronul spiritual al Părintelui Marcu, la Sfântul Marcu Evghenicul (n.tr.).   

[2] Astăzi, «Ὀρθόδοξος Τύπος» este un periodic săptămânal (n.tr.).

[3] Joc de cuvinte: τύπος înseamnă atât „presă”, cât şi „tip, model, tipar, formă, marcă”. Numele ziarului se traduce şi ca „presă ortodoxă”, dar şi ca „model ortodox”. (n.tr.)

[4] εὐγενής, eughenis, „nobil, politicos, aristocrat” (n.tr.)

aici puteţi citi şi alte mărturii   1. Sâmbătă 14 mai 2011 ucenici ai părintelui Marcu Manolis au sărbătorit împreună cu tineri întemnițați în Pușcăria din Avlona, la 40 de Km de Atena, pe Sfinții mărturisitori ai temnițelor româneștihttps://graiulortodox.wordpress.com/2011/05/15/41-sambata-14-mai-2011-ucenici-ai-parintelui-marcu-manoli-au-sarbatorit-impreuna-cu-tineri-intemnitati-in-puscaria-din-avlona-la-40-de-km-de-atena-pe-sfintii-marturisitori-ai-temnitelor-romanesti/  

2. Pomenirea de şase luni a vrednicului de pomenire, Arhimandritul Marcu Manolis    https://graiulortodox.wordpress.com/2010/11/18/38-o-alta-stea-pe-cer/

3. A remarcat Mitropolitul Gortinei la parastasul de nouă luni al răposatului ieromonah Părintele Marcu Manolis a ţinut cu toată puterea hăţurile luptei împotriva duşmanilor credinţei şi a papismului   https://graiulortodox.wordpress.com/2011/04/07/mitropolitul-gortinei-ieremia-%E2%80%9Dpentru-ortodocsii-adevarati-nu-exista-alt-mod-de-unire-decat-prin-intoarcerea-romano-catolicilor-la-credinta-ortodocsilor%E2%80%9D/

 

Anunțuri