Confruntare dură între Mitropoliții Pergamului și Nafpaktului – partea a II-a * ÎNTREAGA CORESPONDENŢĂ DINTRE MITROPOLIȚII ZIZIULAS ŞI VLAHOS

Întreaga corespondență dintre Mitropolitul Pergamului și Mitropolitul De Nafpaktos asupra Teologiei Pospatristice și asupra dialogurile cu papistașii

Reproducem în întregime “corespondenţa” dintre Înaltpreasfinţitul Mitropolit al Pergamului, kir Ioannis, şi Înaltpreasfinţitul Mitropolit de Nafpaktos şi Aghios Vlasios, kir Ierotheos, pe tema teologiei postpatristice. 

Scrisoarea Înaltpreasfinţitului Mitropolit al Pergamului 

Scrisoarea Înaltpreasfinţitululi Mitropolit al Pergamului, kir Ioannis, către Înaltpreasfinţitul de Nafpaktos şi Aghios Vlasios, kir Ierotheos, care a fost publicată de Agenţia de Presă Bisericească Amen.gr, cu data de 17 septembrie 2012, este următoarea:

“Către Înaltpreasfinţitul Mitropolit

de Nafpaktos şi Aghios Vlasios,

kir Ierotheos,

Nafpaktos.

Înaltpreasfinţia-Voastră,

Cu surprindere am constatat în textul Vostru cu titlul «Teologia postpatristică din perspectivă eclesială», publicat în volumul Teologie patristică şi erezie postpatristică, editat de Mitropolia Pireului, Pireu 2012, o evidentă deformare a unui text al meu, deformare prin care vă argumentaţi afirmaţia că exprim [în respectivul text] poziţii «inadmisibile din punctul de vedere al teologiei ortodoxe» (p. 199).

Iar în ce priveşte miezul afirmaţiilor Voastre, de vreme ce v-aţi hotărât să ne învăţaţi teologia ortodoxă, veţi primi răspunsul care vi se cuvine. În această scrisoare mă limitez să atrag atenţia şi să înfierez metoda pe care o folosiţi ca să Vă susţineţi afirmaţiile. Cât priveşte textul meu pe care l-aţi extras din cursurile mele de Dogmatică Creştină (Note din prelegerile mele de la Universitatea din Thessalonic), cu trimitere bibliografică inexactă la titlu şi pagină (dar acest lucru este scuzabil, se poate datora grabei redactării sau, probabil, e o simplă greşeală de tehnoredactare) – în care vorbesc despre naşterea Fiului prin voinţa liberă a Tatălui şi despre purcederea Duhului prin voinţa liberă a Tatălui – adăugaţi, după puncte de suspensie, propoziţia: «Noţiunea de voinţă are exact sensul de opţiune»!

Dar această din urmă propoziţie unde aţi găsit-o? Aţi luat-o de pe pagina următoare, în care mă refer la părerile arienilor (deci nu sunt părerile mele) şi la modul în care îşi exercită libertatea nu Dumnezeu, ci omul (omul îşi exercită libertatea ca opţiune). Explic acolo în mai bine de trei pagini că la Dumnezeu libertatea nu se exercită ca opţiune şi subliniez că «este o concepţie eretică a considera că voinţa lui Dumnezeu este hotărâre luată în urma unei deliberări» (p. 114), dat fiind faptul că o asemenea concepţie ar duce la concluzia că Tatăl ar fi putut să nu Îl nască pe Fiul şi să nu Îl purceadă pe Duhul. Prin metoda punctelor de suspensie pe care o folosiţi mă prezentaţi ca şi cum eu aş susţine această erezie pe care de fapt o condamn categoric! Şi, presupunând că aţi citit cursurile mele de Dogmatică, nu aţi văzut că «lipirea» propoziţiei despre voinţa ca opţiune la cele ce spun despre Sfânta Treime vine în contradicţie cu afirmaţia mea categorică potrivit căreia: «Dumnezeu nu Îşi exercită libertatea ca opţiune» (p. 95)?

Mă întreb, Înaltpreasfinţia-Voastră, de ce oare aţi recurs la această evidentă deformare a poziţiilor mele? V-a scăpat? Dar un asemenea act din partea unui scriitor experimentat şi prolific precum Înaltpreasfinţia-Voastră ar pune sub semnul întrebării acrivia şi credibilitatea tuturor celorlalte publicaţii ale Voastre. Aţi făcut-o conştient şi cu interes anume? Dar prefer nici să nu mă gândesc la o asemenea posibilitate. 

Înaltpreasfinţia-Voastră,

Cunoaşteţi atacurile pe care le primesc din partea anumitor cercuri, nu numai eu, ci şi Patriarhul Ecumenic, pentru faptul că, supunându-mă hotărârilor sinodale ale tututor Bisericilor Ortodoxe fără excepţie, prezidez din partea ortodoxă Dialogul Teologic oficial cu Romano-catolicii. Înverşunarea şi injuriile care însoţesc această polemică fac imposibil şi fără sens orice răspuns al meu. Însă înregimentarea directă sau indirectă a unui episcop al Bisericii în această polemică şi anume recurgând la falsificarea poziţiilor mele constituie cu deosebire o problemă serioasă. Nădăjduiesc să reflectaţi, ca un ierarh resposabil al Bisericii ce sunteţi, unde ne conduce această situaţie. «Iar dacă vă muşcaţi unul pe altul şi vă mâncaţi, vedeţi să nu vă nimiciţi voi între voi» (Galateni 5, 15). Şi pentru că ştiu că îl studiaţi pe Sfântul Maxim Mărturisitorul, frăţeşte vă rog să fiţi atent la următorul pasaj din Întrebările şi răspunsurile sale:

«Cel care îl numeşte ateu şi idolatru sau eretic şi necredincios pe fratele lui de aceeaşi credinţă, acela este fără de minte şi se face pe dreptate vrednic de gheenă» (Πεύσ. 14, PG 90, 797A). 

Cu dragoste în Hristos,

† Ioannis, Mitropolitul Pergamului 

PS: Totdeauna mi-a displăcut disputa publică dintre ierarhi, ca una ce vatămă serios imaginea Bisericii, şi am făcut totul să o evit, dar Înaltpreasfinţia-Voastră, din păcate, sunteţi cel care aţi început, cu mâini nedrepte. Ca urmare a acestui fapt sunt nevoit din motive elementare de protecţie personală să dau publicităţii largi prezenta scrisoare”.

 

Scrisoarea cu precizări a Înaltpreasfinţitului de Nafpaktos 

La scrisoarea de mai sus a Înaltpreasfinţitului Pergamului a răspuns Înaltpreasfinţitul Mitropolit de Nafpaktos, kir Ierotheos, printr-o scrisoare pe care a dat-o publicităţii prin intermediul Agenţiei Bisericeşti de Ştiri Romfea. Scrisoarea este următoarea: 

După publicarea pe internet a scrisorii Înaltpreasfinţitului Mitropolit al Pergamului care a avut loc astăzi sunt nevoit şi eu să dau publicităţii răspunsul meu, dimpreună cu scrisoarea din 7 octombrie 2009 pe care am adresat-o Mitropolitului Pergamului, cu privire la subiectul Dialogurilor Ecumenice, subiect pe care îl atinge Înaltpreasfinţia Sa. Aş dori doar să adaug, pentru istoria subiectului, că îndată după această scrisoare publică a mea – din octombrie 2009 – Sinodul Permanent al Bisericii Greciei, la propunerea Arhiepiscopului Ieronim, pe de o parte a trimis tuturor arhiereilor textele de până atunci ale Dialogului, iar pe de alta a avut loc o discuţie în Sinod asupra acestei teme concrete şi a fost emis un text foarte important. Şi eu regret conflictul dintre ierarhi, dar subiectele acestea pe care le discutăm sunt teologice, iar nu personale. 

Textul scrisorii: 

”Înaltpreasfinţia-Voastră,

Tocmai am primit scrisoarea Voastră din 17 septembrie 2012 şi vă mulţumesc că prin aceasta vă exprimaţi părerea. Şi este important să există între fraţii în Hristos explicaţii reciproce şi discuţii pe teme teologice de interes. Pentru că, după cum ştiţi, teologia este o chestiune serioasă şi presupune o cercetare asiduă.

Pe tema concretă pe care o abordaţi, şi anume că a avut loc o deformare a textului Vostru, aş dori să vă asigur că nu am avut nici o intenţie să fac aşa ceva. Desigur, propoziţia la care vă referiţi, noţiunea de voinţă are exact sensul de opţiune se atribuie oamenilor, este vorba de posibilitatea de opţiune pe care o exercită oamenii.

Însă, în respectivul meu text mă interesa mult faptul că – şi subliniez asta cu tărie – voinţa, atât la Dumnezeu, cât şi la om este corelată cu firea (phýsis), este o dispoziţie a firii, iar nu a persoanei, câtă vreme alegerea deliberată, adică opţiunea, care nu există în Dumnezeu, ci doar la oameni – aparţine ipostasului, persoanei. E vorba de un subiect de o importanţă vitală, acela că nici la oameni voinţa nu este opţiune, ci o dispoziţie a firii lor. Opţiunea este legată de alegerea deliberată (proaíresis). De altfel, în propoziţia cu care începe respectivul paragraf al textului meu scriu: Asta înseamnă că părerile unor teologi că libertatea persoanei are valoare, pentru că depăşeşte necesitatea firii, că firea se leagă cu necesitatea şi voinţa cu persoana, nu îşi pot găsi temeiuri în teologia patristică.

De asemenea, şi propoziţia care încheie acest paragraf explică intenţia mea. Scriu: Şi asta, deoarece Părinţii corelează voinţa cu firea, aşadar există o voinţă în Dumnezeu, după cum, de asemenea, precizează deosebirea dintre voinţă şi alegere deliberată. Desigur, una este ‘voirea’ şi alta ‘felul voirii’. De asemenea, cercetând cu atenţie modul în care analizaţi respectivul pasaj din Sfântul Athanasie cel Mare, şi plasându-l în contextul întregului, anume în directă legătură cu textul care precede şi cu cel care urmează acestui pasaj, se ajunge la afirmaţii problematice, pentru că printre altele, scrieţi:

«una este voinţa lui Dumnezeu de aceea şi este corelată cu firea (phýsis) Lui, cu esenţa (ousía) cea una: şi una este voinţa cea din Tatăl întru Fiul. Poate să fie una, dar nu este o caracteristică a esenţei. Poate să fie o caracteristică a esenţei, dar nu provine din esenţă» (sublinierea îmi aparţine).

În afara cadrelor învăţăturii patristice 

Pe temeiul textului de mai sus şi doar pentru faptul că aţi atins chestiunea metodei, la rândul meu sunt dator să mărturisesc că metodă Voastră ermineutică iese din cadrele învăţăturii patristice, în sensul că Părinţii nu vroiau să afirme ”libertatea persoanei faţă de necesitatea firii”, lucruri pe care Înaltpreasfinţia-Voastră le consideraţi foarte importante. Eu însă, ca Episcop întâmpin urmările unei asemenea înţelegeri aplicate la problematica omului de azi; sunt urmări pastorale foarte concrete şi care probabil că depăşesc intenţiile Voastre. Pot să menţionez un exemplu în acest sens, şi anume desconsiderarea tradiţiei isihaste, care este efectiv invalidată de mult trâmbiţata “libertate a persoanei”. Pot oare eu să trec cu vederea asemenea poziţii care adesea se întemeiază pe unele interpretări ale Înaltpreasfinţiei-Voastre ce ies din cadrele istorice şi dogmatice ale învăţăturii Sfinţilor Părinţi de dragul adaptării la modul de viaţă şi la mentalitatea de azi, chiar dacă aceste răstălmăciri nu au nici o legătură cu intenţiile Voastre ultime? Nu socotiţi că, în calitate de episcop, am datoria să tâlcuiesc mai ales ceea ce au spus Sfinţii Părinţi înşişi şi nu să îi adaptez pe ei contextului de azi, cu deosebire atunci când o asemenea adaptare are urmări care vătămă duhovniceşte, precum acelea pe care le-am amintit mai înainte?

Într-o carte a mea care se va publica foarte curând, chiar în cursul lunii octombrie, este cuprins şi un amplu capitol care se referă la tema persoanei, a voinţei şi a libertăţii persoanei. De altfel, observaţia Voastră despre citarea greşită a titlului şi a paginii nu constituie o scăpare a mea, pentru că aşa au ajuns în mâinile mele notele prelegerilor Voastre de la Universitatea din Thessalonic. Nu ştiu cărui fapt pot să atribui această situaţie.

În ce priveşte „dialogul teologic oficial cu Romano-catolicii”, v-am trimis părerile mele într-o scrisoare din octombrie 2009, dar nu am primit nici până acum răspunsul vostru. Nu înţeleg de ce amestecaţi subiectele. Dacă doriţi, aveţi posibilitatea să răspundeţi celor despre care consideraţi că vă nedreptăţesc.

Totuşi, Înaltpreasfinţia-Voastră, doresc să mă credeţi!, nu am avut intenţia să vă caracterizez drept eretic, după cum limpede daţi de înţeles citând textul Sfântului Maxim Mărturisitorul; nu am făcut decât să atrag atenţia asupra opiniilor Voastre care se diferenţiază de învăţătura patristică. Desigur, las necomentate cele despre „fără minte” şi „gheena”, pentru că nu ţin de competenţa mea. 

Cu dragoste în Hristos,

† Mitropolitul de Nafpaktos şi Aghios Vlasios,

Ierotheos

 

Scrisoarea Mitropolitului de Nafpaktos despre Dialogurile Ecumenice

Înaltpreasfinţitul Mitropolit de Nafpaktos a publicat prin intermediul Romfea.gr şi scrisoarea care a fost trimisă pe 7 octombrie 2009 Înaltpreasfinţitului Mitropolit al Pergamului cu privire la subiectul Dialogurilor cu papistaşii. Scrisoarea este următoarea:

„Am primit scrisoarea Înaltpreasfinţiei  voastre din 26 septembrie 2009 şi vă mulţumesc pentru informare. Pentru început, aşa cum în repetate rânduri am declarat, primesc Dialogul dintre Biserica Ortodoxă şi alte confesiuni, dacă, desigur, se face potrivit premiselor teologice, eclesiologice şi canonice corespunzătoare. Acesta este un principiu fundamental, pe care îl acceptă toţi cei care iubesc Biserica şi urmăresc unitatea creştinilor.

Astfel, ştiu că după demisia Arhiepiscopului Australiei, kir Stilianos, din copreşedinţia „Comisiei pentru Dialogul Teologic dintre Ortodocşi şi Romanocatolici”, Înaltpreasfinţia-Voastră, urmărind reluarea dialogului, aţi vizitat toate Bisericile Ortodoxe, pentru a afla părerea acestora cu privire la continuarea dialogului, în ciuda dificultăţilor create de acţiunea provocatoare a Uniaţiei. Eram membru al Sinodului Permanent în acea perioadă (2002-2003) şi ne-a informat despre asta răposatul Arhiepiscop Hristodul. Nu cunosc însă cele ce au avut loc în continuare.

Doresc să declar cât se poate de limpede că primesc întru totul cele scrise în epilogul scrisorii Voastre, şi anume: „Răspunderea noastră, a tuturor Episcopilor aşezaţi de Dumnezeu, şi anume aceea de a ne îngriji de asigurarea unităţii canonice a turmei fiecăruia, este uriaşă. Primejduia este de nivel eclesiologic: care este autoritatea şi prestigiul hotărârilor sinodale? Vom asculta de hotărârilor sinodale, aşa cum facem noi mişcaţi de această convingere, sau de «zeloţii» Ortodoxiei? Există Ortodoxie şi dogme ale credinţei şi fără hotărâri sinodale? Luaţi, vă rugăm poziţie faţă de aceasta, înainte de a ajunge la totala desconsiderare a hotărârilor sinodale şi înainte de a vi se risipi turma din pricina nepăsării noastre [a tuturor]”. Într-adevăr, „cu smerenie şi având conştiinţa răspunderii episcopale”, aşa cum scrieţi şi Înaltpreasfinţia-Voastră, doresc să iau poziţie asupra acestei teme, aşa încât să nu fiu învinuit de „nepăsare”.

Cred neclintit că dialogurile, precum şi „asigurarea unităţii canonice” a turmelor noastre reprezintă „răspunderea tuturor episcopilor”. Într-adevăr, „primejdia este de nivel eclesiologic” şi trebuie să „ascultăm de hotărârile sinodale”, pentru că nu „există Ortodoxie şi dogme ale credinţei fără hotărâri sinodale”.

Însă, aceste subiecte serioase mă neliniştesc puternic, ca şi pe mulţi alţi ierarhi care se întreabă în ce măsură sunt sinodale aceste decizii. Înaltpreasfinţia-Voastră acţionaţi ţinând seama de hotărârile „tuturor Bisericilor Ortodoxe autocefale şi autonome, fără excepţie”, dar smerenia mea, ca Episcop al Bisericii Greciei – şi ca mine sunt şi alţi ierarhi – nu avem posibilitatea să hotărâm în acest sens şi nici măcar de a fi informaţi. Şi mă explic foarte clar.

Mă aflam la Bucureşti în ziua în care se întrunise în Sinod Ierarhia Patriarhiei României, ca să ia o hotărâre asupra temei respective. De asemenea, mă aflam în Nicosia, atunci când se întrunise în sinod Ierarhia Bisericii Ciprului, ca să hotărască asupra textului de la Ravena. Desigur, acelaşi lucru se întâmplă şi în alte Biserici Ortodoxe. Regret însă foarte mult că nu are loc o asemenea discuţie şi în Sinodul Bisericii Greciei.

Am căutat textul de la Ravena, ca să îl studiez, şi în cele din urmă l-am primit, după multă vreme, din partea Bisericii Ciprului (!), pentru că nu ni s-a comunicat şi nouă textul să îl cercetăm. Caut proiectul textului, care se va discuta în scurt timp în Nicosia, şi nu pot să îl găsesc.

Ierarhia, în întuneric

În cadrul Bisericii Greciei, subiectele interortodoxe sunt discutate de Comisia Relaţiilor Interordoxe alcătuită de răposatul Arhiepiscop Hristodul în modul bine cunoscut, adică fără să se discute şi fără ca Ierarhia să ia hotărâri în acest sens. Asupra subiectele dezbătute de alte Comisii Sinodale se iau decizii în Sinod şi sunt puse în aplicare de respectivele Comisii Sinodale. Nu se întâmplă însă acelaşi lucru cu privire la chestiunile foarte sensibile şi subtile ale relaţiilor interortodoxe şi intercreştine.

Pe durata pregătirii pentru redactarea textului de la Ravenna, precum şi a altor texte, Sinodul nostru nu a luat nici o decizie concretă în acest sens. Nu cunosc cine a dat îndrumări reprezentanţilor Bisericii Greciei cu privire la ce anume să susţină la aceste întâlniri. Oricum nu a fost din partea Sinodului. Dar nici după semnarea textului de la Ravenna nu a avut loc vreo discuţie în Sinod, nici măcar nu ni s-a comunicat textul, ca să ne informăm şi să ne exprimăm părerea, de vreme ce, iată, spuneţi că este necesară încuviinţarea Sinoadelor [Bisericilor Locale]. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu privire la întâlnirea care urmează să aibă loc în Cipru. Nu cunosc, la fel ca mulţi alţi arhierei, proiectul de text care s-a redactat şi nici cine a stabilit poziţia pe care o vor avea în Cipru reprezentanţii Bisericii Greciei.

La ce foloseşte secretismul?

Toate astea mă neliniştesc. Mă întreb: de ce acest secretism şi cui slujeşte el? Dacă, în calitate de episcopi nu suntem informaţi de organismele noastre sinodale, cum vom putea avea o părere şi cum vom călăuzi cu responsabilitate pe membrii turmei noastre, care se interesează de aceste subiecte, şi cum putem vorbi despre ascultare „faţă de hotărârile sinodale” şi cum vom contribui „la asigurarea unităţii canonice” a turmei noastre?

Desigur, funcţionarea regimului sinodal poate să fie bună la nivelul relaţiilor interortodoxe – al Întâi-stătătorilor – aşa cum scrieţi în scrisoarea Voastră, dar în ce priveşte chestiunea aceasta la nivelul Ierarhilor din Biserica Greciei, pot să spun că pe timpul răposatului Hristodul nu a funcţionat regimul sinodal.

Nimeni nu cere părerea Episcopilor

Nimeni nu cere părerea noastră, nimeni nu ne informează asupra acestor chestiuni serioase, şi, cu toate astea, „suntem obligaţi” să acceptăm hotărârile sinodale! Profesorii laici [de teologie], care participă la aceste dialoguri, îşi exprimă părerea asupra tuturor chestiunilor, iar noi, episcopii, care – aşa cum s-a dovedit – avem o mare sensibilitate faţă de teologia ortodoxă şi de ecleziologia ortodoxă, ne limităm la lucrarea pastorală din eparhiile noastre, dar, aşa cum se afirmă, avem o răspundere primordială pentru unitatea canonică a turmelor noastre, deşi suntem lăsaţi în „întuneric” cât priveşte chestiunile dogmatice şi interortodoxe şi intercreştine. Desigur, asta nu din vina Voastră! Acest lucru m-a determinat să pun problema în recenta şedinţă a Sinodului Permanent al Bisericii Greciei. Sper ca Arhiepiscopul Ieronim să schimbe această tactică necanonică care a dominat până acum.

Nu este posibil să aibă loc discuţii în Facultăţile de Teologie şi în alte locuri asupra temelor dogmatice şi interortodoxe şi Sinodul să le ignore şi să se ocupe cu diverse alte chestiuni de importanţă secundară. Consider că baza slujirii episcopale este teologia şi eclesiologia şi, cu toate acestea, nu se face nici măcar o informare elementară în Sinodul Bisericii asupra chestiunilor dogmatice, interortodoxe şi intercreştine. O asemenea mentalitate nelinişteşte pe mulţi arhierei şi, desigur, înseamnă în fapt negarea instituţiei sinodale, despre care vorbiţi în studiile Voastre.

Puneţi-vă în locul nostru!

Desigur, Vă întrebaţi de ce Vă scriu despre acestea, de vreme ce este un caz intern al Sinodului Bisericii Greciei şi nu Vă priveşte. Sunt conştient de faptul că Înaltpreasfinţia-Voastră nu sunteţi răspunzător de aceasta. Dumneavoastră aveţi textele deciziilor Bisericilor autocefale şi autonome şi acţionaţi pe baza acestora. Nici Patriarhia Ecumenică nu este răspunzătoare. Înţelegeţi însă poziţia noastră şi intensele nelinişti pe care le avem. Sunt sigur că dacă aţi fi fost membru al Sinodului Bisericii Greciei, aţi fi dorit să primiţi o informare elementară şi, în orice caz, aţi fi dorit să participaţi la luarea deciziilor în chestiuni dogmatice, interortodoxe şi intercreştine, după cum, de asemenea, aţi fi suferit, dacă aţi fi fost lăsat în „întuneric” în ce priveşte aceste teme bisericeşti şi teologice. Nu doresc să mă limitez doar la mitropolia mea şi să rămân la margine atunci când e vorba de teme teologice şi bisericeşti foarte înalte. Nu sunt un arhiereu „de mâna a doua” în ce priveşte calitatea şi misiunea mea, ci aparţin Bisericii şi am răspundere faţă de subiectele de interes sinodal care vizează problematica interortodoxă şi intercreştină.

În Sinodul din 2007, atunci când s-a stabilit componenţa Comisiilor Sinodale, numele meu nu exista pe lista nici unei comisii, ci apăream doar ca al doilea membru supleant în Comisia pentru Probleme Dogmatice şi Canonice, câtă vreme alţi arhierei participau în acelaşi timp la mai multe comisii. Am protestat în şedinţa Sinodului, pentru că nu m-au inclus ca membru plin în nici o comisie sinodală – ci chiar m-au eliminat şi din comisia din care făceam parte – şi am declarat atunci că mă retrag şi din calitatea de membru supleant al Comisiei Sinodale pentru Probleme Dogmatice şi Canonice. Consider că a existat un interes anume în această alcătuire a Comisiilor Sinodale, probabil avea legătură cu poziţia mea legată de Patriarhia Ecumenică, în care am susţinut drepturile acesteia în recentele tensiuni care au survenit.

De bună seama, înţelegeţi că nu Vă critic scrisoarea, ci îmi exprim neliniştea şi mâhnirea pentru faptul că nu ne informează nimeni în mod oficial, nimeni nu ne cere părerea faţă de aceste probleme foarte mari ale Bisericii şi, mai ales, nu funcţionează în mod real regimul sinodal. Prin urmare, câmpul [de acţiune] e larg pentru oricine vrea bine sau rîu intenţionat să informeze parţial turma sa sau ierarhia şi [astfel] să favorizeze «o schismă în fapt». Cel puţin eu, neînsemnatul, doresc să nu fiu «nepăsător», aşa cum Înşivă scrieţi.

Vă urez ca Dumnezeu să Vă întărească în lucrarea Voastră.

Cu dragoste în Hristos,

† Mitropolitul de Nafpaktos şi Aghios Vlasios,

Ierotheos”.

Declaraţia Înaltpreasfinţitului Pergamului referitoare la scrisorile care cuprind precizările Înaltpreasfinţitului de Nafpaktos

După publicarea scrisorilor de mai sus ale Înaltpreasfinţitului de Nafpakos şi Aghios Vlasios, Înaltpreasfinţitul Pergamului a făcut următoarea declaraţie pe data de 27 septembrie a.c.:

„Prin scrisoarea mea din 17 septembrie a.c. adresată Înaltpreasfinţitului Mitropolit de Nafpaktos şi Aghios Vlasios, kir Ierotheos, am protestat vehement pentru că a deformat nişte texte ale mele publicate, dând impresia că există erezii în poziţiile pe care le exprim în prelegerile mele universitare de la cursul de Dogmatică. I-am declarat că prin această contrafacere a textelor mele, obţinută prin punerea punctelor de suspensie, mă înfăţişează – nici mai mult, nici mai puţin! – ca unul care îmbrăţişează o erezie pe care însă eu o condamn categoric în respectiva mea lucrare. Cu durere în suflet pentru fapta lui, i-am adresat întrebarea: de ce a făcut-o? Din nebăgare de seamă – fapt pentru care era de ajuns să îşi exprime părerea de rău – sau deliberat – lucru pe care îmi este greu să îl pricep?

La această scrisoare a mea, Înaltpreasfinţitul Ierotheos s-a grăbit să răspundă cu mare viteză printr-o scrisoare din 21 septembrie, însă a evitat să dea un răspuns concret la întrebarea mea de mai sus, întrebare de foarte mare importanţă. Printr-o referire grăbită, aproape «în treacăt», declară că nu a avut intenţia să deformeze textele mele (de parcă importantă e intenţia, nu fapta în sine – de altfel, textele vorbesc de la sine), se grăbeşte să îşi acopere greşeala aducând în discuţie dezacorduri de mai mare amploare dintre noi doi: denaturarea acestor texte nu are importanţă, de vreme ce – oricum – dezacordul dintre noi se întinde şi asupra altor subiecte (de pildă, asupra temei voinţei omului)! Acesta este înţelesul răspunsului lui. 

Teama de a fi caracterizat drept eretic în Biserică 

Înţeleg întru totul poziţia Preasfinţitului frate: mărturisirea unei greşeli este întotdeauna dificilă, nu este lucru uşor. Propunerea mea – sincer! – nu a fost şi nici nu este aceea de a-l pune în dificultate pe Înaltpreasfinţitul. Sunt însă surprins – sincer! – de lipsa oricărei sensibilităţi din partea lui. În afară de faptul că articolul său în care apare contrafacerea de care vorbim a fost publicat în volumul Sfintei Mitropolii a Pireului (care, din câte aud, se traduce deja şi în engleză!), sunt informat că referirea deformată la textul meu a fost postată şi pe internet, de unde, potrivit aprecierii respectivului site a fost citit de mai bine de 16000 de ori! Dacă îi exceptăm pe cunoscătorii serioşi şi specializaţi pe această temă, care au şi înţeles îndată că este vorba de o deformare a realităţii, mii de oameni care nu au acces la textele mele vor considera, şi acum, şi în viitor, ca fiind autentic acest text contrafăcut. Şi acest lucru nu pare să însemne nimic pentru Înaltpreasfinţitul frate, care va dormi cu conştiinţa liniştită!

De vreme ce Înaltpreasfinţitul Nafpatkosului doreşte, din motive lesne de înţeles, să ocolească acest subiect şi, evident, nu intenţionează să îşi corecteze greşeală (pentru că nu o recunoaşte şi nu o regretă), în mod normal ar trebui să se încheie aici dialogul nostru. Dar pentru că am promis să răspund şi întregului conţinut al afirmaţiilor lui pe care le reia în scrisoarea de răspuns, sper pe scurt să fac acest lucru punând capăt unui caz, din păcate, fără ieşire.

Cât priveşte întrebarea Înaltpreasfinţitului Mitropolit de Nafpaktos: de ce am corelat toată controversa noastră cu aceea a polemicii împotriva dialogurilor ecumenice, îi amintesc că respectivul meu text contrafăcut se află într-o cuvântare a sa care a fost aplaudată de o adunare la care s-au auzit câte şi mai câte despre Patriarhia Ecumenică şi dialogurile ecumenice. 

Aceste probleme privesc Biserica din care faceţi parte 

În sfârşit, în ce priveşte scrisoarea sa din 7 octombrie 2009, aşa cum mărturiseşte însuşi conţinutul acesteia, nu am răspuns, pentru că se referă la chestiuni care ţin de structura internă a Bisericii Greciei, la care nu aveam nici un drept să mă amestec. Cu toate acestea, sunt dator din motive de dreptate faţă de persoana răposatului Arhiepiscop Hristodul să declar că subiectul dialogului teologic cu Roma a fost adus în discuţie în cadrul Sinodului Permanent al Bisericii Greciei şi decizia respectivă a fost sinodală.

Mitropolitul Nafpaktosului către Mitropolitul Pergamului:

Nu s-a adus în discuţie problema Uniaţiei în cadrul dialogului cu papistaşi 

Înaltpreasfinţitul Mitropolit de Nafpaktos şi Aghios Vlasios, kir Ierotheos, răspunzând declaraţiei Înaltpreasfinţitului Mitropolit al Pergamului, a adus noi argumente teologice din care reiese că aceasta poate să surpe Ortodoxia contemporană. În paralel, atrage atenţia că nu este posibil să se desfăşoare Dialoguri Teologice cu papistaşii în afara anumitor cadre şi nu e posibil să nu se aducă în discuţie la aceste dialoguri sau în Sinod problematica demonicei Uniaţii. Mai mult încă, Înaltpreasfinţitul Nafpaktosului constată, din conţinutul declaraţiei Înaltpreasfinţitului Pergamului şi din modul de exprimare a acesteia, că acesta are o atitudine papistaşă.

Întreaga declaraţie a Înaltpreasfinţitului Mitropolit al Nafpaktosului

Întregul răspuns al Înaltpreasfinţitului Nafpaktosului la declaraţia Mitropolitului Pergamului este următorul: 

http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2012/10/13/ips-hieroteos-vlachos-neoarianism-filocatolic-ioannis-zizioulas-in-biserica-ortodoxa-nu-se-marturiseste-papistaseste/

Ὀρθόδοξος Τύπος – Presa Ortodoxă – Pentru credinţă! Pentru patrie! Împotriva ereziilor!Împotriva ecumenismului!52 de ani de

Orthódoxos Týpos, 5 octombrie 2012, nr. 1944, pp. 6, 7

NOTA GRAIUL ORTODOX: 

Ultima replică a Mitropolitului Nafpaktosului adresată Mitropolitului Pergamului şi tuturor celor care susţin poziţia eretică a „ontologiei persoanei” a fost publicată pe data de 15 octombrie 2012 pe Romfea.gr., iar în traducerea noastră pe: 

https://graiulortodox.wordpress.com/2012/10/17/123-confruntare-dura-intre-mitropolitul-ierotheos-vlahos-si-mitropolitul-ioannis-ziziulas-asupra-unor-probleme-cruciale-ale-credintei-noastre/#comments 

Traducere de Tatiana Petrache(G.O.)

Anunțuri