LUMINĂ ÎN ÎNTUNERICUL VATICANULUI

de Monahul Moise Aghioritul

 

moise-aghioritul-2[2] 

            Se ştie că unii conducători bisericeşti ai noştri nu admit că papismul reprezintă erezie, câtă vreme alţii susţin cu argumente contrariul, şi anume că este o erezie. Aşa-zisul ”Sfânt Scaun”, cunoscutul Vatican, se află într-o gravă contradicţie cu creştinismul evanghelic. Hristos a învăţat dragostea, smerenia, nevoinţa, înfrânarea, viaţa simplă, lipsită de slavă lumească şi în anonimat. Bogatul şi arogantul Vatican este neîndoielnic un stat teocratic. Are un regim dictatorial, pur absolutist şi monarhic. Vaticanul reprezintă un stat în toată puterea cuvântului, cu guvern propriu, cu poliţie înarmată, cu servicii secrete şi cu tot tacâmul. Deţine putere economică, întreţine relaţii diplomatice la nivel înalt şi influenţează evoluţiile politice ale altor ţări. De asemenea, are bancă proprie, pe care nu se ruşinează a o numi ”a Duhului Sfânt”!

            Recenta publicare în Italia a cărţii cu titlul Sanctitatea Sa. Documentele confidenţiale ale lui Benedict al XVI-lea a adus la lumină multe aspecte întunecate, intrigi, conflicte şi scandaluri ale subsolurilor neluminate de la Vaticanului. Publicarea tuturor acestor însemnări şi scrisori confidenţiale şi personale ale Pontifului a arătat, o dată în plus, marea criză şi decădere prin care trece curtea robiei vaticaniene. După cum pe bună dreptate arată excelentul jurnalist G. Papathanasopoulos, ”mentalitatea secularizată care predomină între mai-marii Vaticanului a făcut ca profunda criză să devină efectiv incontrolabilă, de vreme ce Papa Benedict al XVI-lea, în vârstă de 86 de ani, nu îi poate ţine piept. În spatele înaltelor ziduri ale Vaticanului se desfăşoară o dramă cu un final şi cu urmări încă nedefinite”.

            Iese la iveală tragicul vid creat de ipocrizie, de beţia puterii, de tot felul de dispute şi conflicte. Actualul cler se luptă din răsputeri să acopere toate acestea, pe cât poate, de ochii credincioşilor care se întreabă asupra acestor lucruri şi sunt nedumeriţi. Nu există nici o transparenţă, nu există o ierarhie a valorilor şi nu este dorită spiritualitatea înaltă. Singurul lucru important şi care interesează mult este păstrarea puterii Vaticanului şi cu precădere a înfloritoarei economii a acestuia. Şi să nu credeţi că statul Vaticanului este exemplar şi integru. Are posibilitatea să se  dezvolte [economic] atât cât consideră că îi trebuie. Are o birocraţie uriaşă. La birourile lor domină comploturile, egoismele, ambiţiile, setea de putere şi rivalităţile. Această atmosferă tulbure şi fără nici o legătură cu duhovnicia duce la incontrolabile ”scurgeri” de secrete serioase şi de scrisori confidenţiale, care îi expun pe cei care le semnează. Una dintre persoanele considerate dintre cele mai de încredere ale Papei a dat publicităţii date confidenţiale care expun iremediabil pe însuşi Papa şi cercul lui apropiat.

          Vaticanul, cel admirat de mulţi, boleşte de moarte, are epidemia secularizării. Lipseşte respectul, dragostea şi adevărul. Domneşte de mulţi ani un centralism foarte obositor şi inuman. Toate sunt controlate de ”puternica echipă” a necontrolatului de nimeni monarh al teribilului Vatican – Papa. Aceste dezvăluiri au zdruncinat puternic, cumplit, prestigiul fabulos şi aparenta autoritate a conducătorilor papistaşi. Însă, în ciuda puternicelor semnale şi mesaje care vin de peste tot, respectivii conducători nu par să se neliniştească. Ştiu să acopere, să justifice, să treacă sub tăcere şi să se răzbune la momentul potrivit. Din păcate, nu există nici urmă de autocritică aspră, de autocontrol, de acuzare de sine şi de pocăinţă sincere. A cere iertare aparţine numai celorlalţi. Dacă s-ar exprima vreodată o cerere de iertare, se va spune în aşa fel, încât să nu se şifoneze cu nimic marea aroganţă papistaşă.

            Înşişi catolicii au încercat în fel şi chip să diminueze impresiile de după editarea cărţii de mai sus, care îi expune iremediabil. Uneori prin tăcere, dar evident deranjaţi au luat toată chestiunea în derâdere, iar alteori îndemnau la ascultare absolută, fără nici un gând de schimbare radicală. Piesa a mai fost jucată şi ei cunosc bine asta. Nu îi prea preocupă smintirea poporului, ci să fie Vaticanul Primul Scaun şi să trăiască bine. Încearcă cu îngrijorare să acopere teribilele scandaluri morale ale preoţilor lor pătimaşi. Papa a uitat că este episcop şi se consideră drept ocârmuitorul universului. Întreţine întreg şi impecabil statul Vaticanului, în loc să îl desfiinţeze şi să se întoarcă la unitatea şi frumuseţea dinainte de Schismă.

            Dacă trăsături papistaşe precum cele înfăţişate mai sus au trecut în Biserica Ortodoxă, atunci avem de-a face cu occidentalizarea Răsăritului Ortodox. Va trebui să fim cu deosebire sinceri, serioşi şi cinstiţi. Să nu trecem cu vederea adevărul şi Tradiţia vie. Criza Vaticanului va trebui să îi problematizeze sănătos şi pe ai noştri conducători bisericeşti, mari şi mici deopotrivă. Fenomene precum centralizarea, absolutismul, despotismul, aroganţa, iubirea de bani şi iubirea de slavă, va trebui neapărat să fie mustrate cu atenţie. Este inadmisibilă în Ortodoxie orice formă de papism. Vremurile pe care le trăim sunt grele şi cer multe de la noi. Cel puţin să nu dăm motive de abuzuri şi de neadevăruri. Conducătorii nu pot cere de la cei conduşi ceva ce ei înşişi nu au. Ifose de cardinal prezintă din păcate şi unii arhierei şi preoţi de-ai noştri. Poate că sunt puţini, dar există, deşi nu ar trebui să existe deloc astfel de clerici. Clericul nu este un demnitar lumesc, ci el dă mărturie pentru Hristos cel răstignit şi înviat, este un slujitor smerit al dragostei jertfelnice.

            Patimile, greşelile, păţaniile şi păcatele Vaticanului eretic să nu ne bucure prea mult, ci să fie pentru noi prilejuri importante de schimbare a propriilor noastre eşecuri, exagerări şi fanatisme. Va trebui ca noi toţi purtătorii de rasă să ieşim în uşa bisericii noastre cu fruntea, cu mintea şi inima curate, nu doar ca să oferim o farfurie de mâncare, ci şi pentru a oferi adevăr, mângâiere şi speranţă. Erezia papismului a devenit stăpânire a lumii, a vrut să coboare definitiv cerul pe pământ, a iubit materia, banul, slava acestei lumi, a deformat Evanghelia, a strâmbat ethosul drept-credincios, a dat bileţele de iertare a păcatelor, a întreprins cruciade, a jefuit Bizanţul, a vorbit de dualism în divinitate, după bunul plac a schimbat Tradiţia vie cu raţionalismul şi scolasticismul, care reprezintă tocmai negarea isihasmului…

Orthódoxos Týpos, 7 septembrie 2012, nr. 1940, pp. 1, 7.

Traducere Mihail Ilie(G.O.)

Anunțuri