RĂSPUNSURI DE DINCOLO DE MORMÂNT

CĂTRE NIHILIŞTII MITROPOLIEI DIMITRIADIE

ŞI AI ACADEMIEI ACESTEIA

Articol al vrednicului de pomenire Monah Theoklit Dionisiatul

 Faimoasa Academie de Studii Teologice a Sfintei Mitropolii a Dimitriadei, organizează, cu binecuvântările Înaltpreasfinţitului ei Mitropolit, kir Ignatie, un congres la care va cere întreruperea oricărei legături a Bisericii Ortodoxe cu tot ce ţine de Imperiul Bizantin, de cultura bizantină, de istoria bizantină şi de întreaga istorie care s-a conturat după căderea Constantinopolului. Un răspuns faţă de această iniţiativă oferă de dincolo de mormântul lui din Sfântul Munte vrednicul de pomenire Monah Theoclit Dionisiatul. Acesta, care a fost premiat de Academia Atenei pentru opera sa duhovnicească şi scriitoricească, apără într-o carte a sa cultura bizantină şi Bizanţul subliniind intervenţiile lui Dumnezeu în acesta, cărora intervenţii dumnezeieşti li se datorează atât strălucirea lui timp de mai bine de 1000 de ani, cât şi căderea acestuia. Lucrarea aceasta, în care se analizează oferta Imperiului Bizantin către lumea cunoscută de atunci este alcătuită din articole publicate de „Orthódoxos Týpos” în anul 1986. Patromahii Academiei de Studii Teologice de la Volos şi însuşi Înaltpreasfinţitul Mitropolit al Dimitriadei, dacă ar avea măcar câteva urme de conştiinţă naţională şi ortodoxă, după citirea fragmentelor din articolele vrednicului de pomenire Monah, ar trebui să îşi ceară iertare, să îşi retragă poziţiile, care nu se deosebesc de cele ale marxiştilor din primi ani ai schimbării politice[1] şi să îşi dizolve Academia. Altfel, Înaltpreasfinţitul Mitropolit al Dimitriadei este dator să se retragă. Conferința-Teologie patristică si erezie postpatristică. Pireu 15 februarie 2012

                              Fragmente din articolele Părintelui Theoclit Dionisiatul

Articolele vrednicului de pomenire Monah Theoclit Dionisiatul au fost editate de „Orthódoxos Týpos” (1986) într-o cărţulie sub titlul „Către cei care fac politică”. Scrie fericitul Monah Theoclit Dionisiatul, între altele, următoarele:

Θεόκλητος+Διονυσιάτης[1]„Titlul este o parafrază la Cuvântul Sfântului Grigorie de Nazianz: «Către cei din Nazianz care fac politică» prin care recomandă conducătorilor politici şi poporului reguli de conduită politică. Să mi se îngăduie să mă ocup cu o temă atât de actuală, de vreme ce, ca nişte democraţi ce suntem, avem atât dreptul, cât şi datoria să exercităm control şi critică în chestiunile care privesc patria noastră. De altfel, autenticii politicieni democraţi nu doar că doresc să fie controlaţi, ci chiar solicită acest lucru, ca să îşi întemeieze pe adevăr actele lor politice. Aşadar, conducătorii Greciei noastre tradiţionale democratice sunt datori să fie atenţi în activitatea lor politică şi să se armonizeze întotdeauna cu specificul de neam al poporului nostru ortodox.

De ani de zile se tot aud problematizări legate de identitatea noastră naţională: Cine suntem şi cum trebuie să ne numim? În realitate, nu avem această problemă de identitate, ci avem de-a face doar cu promovarea convingerilor personale ale unora care vor să ignore Bizanţul care este legat indisolubil de Ortodoxie, din punct de vedere istoric şi al concepţiei despre lume. Elenismul s-a amestecat cu creştinismul, a fost absorbit de puterea Adevărului. Suntem greci ca neam şi, din punct de vedere religios şi cultural, ortodocşi, iar de-a lungul veacurilor s-a creat o tradiţie durabilă, un ethos grec-ortodox. Vreme de 110o ani încheiaţi am ţinut un imperiu, în spaţiul căruia s-au amestecat neamuri, seminţii şi limbi având ca însuşire principală şi ca element de unitate Ortodoxia, chintesenţă a tuturor adevărurilor, a tuturor virtuţilor, a tuturor valorilor lumii şi a celor mai presus de lume. O Ortodoxie care străluceşte orbitor, care îl mântuieşte pe om şi îl preschimbă cu adevărat în fiu al lui Dumnezeu, care îl uneşte cu Dumnezeu, care îl îndumnezeieşte încă de pe pământ. O Ortodoxie care rezolvă toate problemele, care îl socializează pe om, îl face un cetăţean util, binefăcător în societatea oamenilor, oferind patriei multe şi cheltuind puţine, cetăţean al cerului şi al pământului.

Cu asemenea cetăţeni a reuşit societatea bizantină să ţină zece secole la rând un întins stat hristocentric, în continuu civilizând barbari şi în continuu salvând cultura din mâinile barbarilor. Şi acest lucru, prin virtutea oamenilor, a credinţei ortodoxe şi a ajutorului palpabil al lui Dumnezeu. Şi când a părăsit calea lui Dumnezeu şi a început să păcătuiască, uitând bunacuviinţă duhovnicească, poporul lui Dumnezeu, nevrând să se pocăiască, deşi vedea mesajele şi pedepsele pedagogice ale lui Dumnezeu, a fost predat duşmanilor săi, ca să se trezească din letargia păcatului. Şi Bizanţul hristocentric, cu strălucirea lui ecumenică, şi-a pierdut libertatea, poporul lui Dumnezeu a fost înrobit de seminţii barbare şi întunecate, dar a păstrat, ca tezaur preţios, în adâncul inimii, Ortodoxia sub aripile iubitoare ale Bisericii Ortodoxe.

* * *

Aici, în acest punct, aş dori să atrag atenţia – ca să nu fie atras bunul nostru popor de curentele reci ale necredinţei, care interpretează istoria causal şi etatist – că Pronia lui Dumnezeu a fost întru totul vie în Bizanţ, vădită prin intervenţii minutate, precum lucra Dumnezeu şi în poporul Lui precreştin şi anume în Israelul nerecunoscător. Şi, precum atunci când acela se pocăia, prin biciuirile dumnezeişti, prin robii şi foamete, îl ajuta prin îngeri înveşmântaţi în veşminte albe şi umblând pe cai având căpăstre de aur, ca să pună pe fugă în dezordine pe cuceritorii lor [vezi cărţile Macabeilor], la fel ridica furtuni şi îneca cu totul corăbiile asediatorilor creştinilor [în epoca bizantină].

ist_600[1]

Mulţi nu cunosc un aspect cutremurător al Căderii Constantinopolului, când s-a petrecut o întâmplare suprafirească prin care se arată că Dumnezeu a fost Cel Care a protejat Bizanţul vreme de o mie de ani. Sultanul Mehmed, epuizat după un asediu de aproape două luni, dar şi din pricina marii decăderi morale şi a neorânduielii hoardelor lui barbare, hotărâse să abandoneze atacul împotriva Constantinopolului.

_9401864_orig[1]

Ordonase ca armata lui să se pregătească de retragere. Într-adevăr, ordinul începuse să devină fapt, când, un general de-al lui care încerca să îl convingă să facă un ultim atac, a izbutit să-l convingă prin mărturia comună a armatei sale, cum că, în timp ce pe toată durata asediului ostaşii vedeau un nor alburiu acoperind “Împărăteasa oraşelor”, în ultima noapte au văzut acest nor luminos ridicându-se spre cer. Acestui fapt i-au dat interpretarea că Dumnezeul bizantinilor îi părăseşte pe aceştia. Atunci

097[1]

Mehmed, convins, a întreprins ultimul şi fatalul atac cu dramaticele evenimente binecunoscute. Acest lucru este menţionat de cronicarul Căderii, Doúkas. Interpretarea cauzalistă a coincidenţelor (rănirea generalului Ioannis Ioustiniáni, Kerkóporta-Caderea Constantinopoluluil) nu convinge[2]. Acestea sunt fenomene exterioare, care nu se epuizează în conexiunea cauzelor. Cauza Căderii este chiar voia lui Dumnezeu. “Şi cine a cunoscut mintea lui Dumnezeu?”. De altfel, este ştiut că “Domnul ia minţile celui pe care vrea să îl piardă”.

_4637586_orig[1]

După îndelungata pocăinţă a poporului lui Dumnezeu în întunericul robiei şi al martiriilor, Dumnezeu îi miluieşte şi îi eliberează pe ortodocşi. Toţi conducătorii militari ai grecilor, într-o inimă şi un glas, au luat armele, în primul rând în numele lui Hristos, al Maicii Domnului şi al Sfinţilor, şi în al doilea rând pentru patrie. Dumnezeu a fost cu ei şi, în urma unui şir de minuni, au dobândit libertatea. Iar acum, suntem guvernaţi, chipurile!, democratic, de mai bine de 150 de ani, prin schimbări aventuriste, războaie, vărsări de sânge, dezastre naţionale, trecând prin temeri şi pericole de durată, uitând treptat pe Dumnezeu şi turbând cum să facem să Îl scoatem din viaţa noastră. Şi poporul, ca unul ce este neputincios şi înclinat spre uitare şi păcat, are o anume circumstanţă atenuantă a superficialităţii lui. Dar „cei ce fac politică în Atena”, care trăiesc pe seama poporului, ce circumstanţă atenuantă să mai aibă, ei, care îndeamnă poporul de la rău la mai rău, spre materialism şi depravare? Naufragiaţi ei înşişi în ce priveşte credinţa, abandonând calea intereselor naţionale, dezbrăcaţi de tunica luminoasă a Ortodoxiei, navigând în apele tulburi ale patimilor lor, ale neştiinţei şi iubirii de plăcere, fără busolă, fără Dumnezeu, propovăduiesc anticreştinismul şi se luptă împotriva Greciei, fiecare „după puterea” lui. 

* * *

Şi abia acum încep să întrezărească primejdiile pe care politica lor nebunească le provoacă. Şi scot strigăte de agonie că acum, vezi Doamne!, din punct de vedere economic, suntem în pericol! Dar Dumnezeu – Care încă ne mai îngăduie şi ne mai rabdă – ne dezvăluie deja că ne va părăsi în mâinile duşmanilor noştri, dacă nu ne schimbăm mintea, dacă nu ne pocăim. Însă „cei ce fac politică în Atena” dorm adânc, îngrijindu-se cum să înlăture febra fără a vedea şi boala [, cauza febrei,] care mistuie trupul Greciei, stricăciunea extinsă din pricina ateismului.

Câtă vreme conducătorii ne propovăduiesc că nu există Dumnezeu, ce să mai facă poporul chinuit? Încearcă să îşi ducă viaţa fără Dumnezeu. Şi, prin urmare, nu se interesează de Ortodoxie, „trăind în multe privinţe precum porcii”, după cum scria Gavriilidis în ziarul „Akropoli”: „Trezeşte-te, neam de porci!”. Şi, într-adevăr, prin aceasta adevereşte cuvântul lui Dostoievski, care spune: „Dacă Dumnezeu nu există, toate sunt îngăduite”. Acolo ne aflăm acum, în libertatea de a le face pe „toate”, până când vecinii barbari, ca instrumente ale mâniei dumnezeieşti, ne iau libertatea aceasta autodistructivă, de vreme ce este lipsită de valoare, după cum spunea binecredinciosul general Makriiannis: „Dacă am fi ştiut că vom avea o asemenea libertate, L-am fi rugat pe Dumnezeu să ne mai lase sub turci, ca în toţi acei ani să învăţăm ce înseamnă credinţa, viaţa morală, dreptatea şi cinstea…”.

Să i se facă milă lui Dumnezeu de noi şi să ne deschidă ochii întunecatului nostru suflet, mai ales ai „politicienilor”, ca să vedem de unde ne vine duşmanul, unde se află primejdia. Să dăm la o parte grecismul nostru şi să eliberăm viaţa noastră din robia degradării morale, care a ajuns la limita inadmisibilului, până într-acolo încât unii „domni mari” ţin discursuri pe trotuare şi prin marile oraşe despre „binefacerile” avorturilor. Şi numai acest lucru şi este îndeajuns, pentru a da măsura îndobitocirii noastre, şi numai acest lucru şi este îndeajuns, ca să devenim Sodoma şi Gomora în decădere morală şi apoi să fim arşi cu foc din cer. De vreme ce ne adresăm politicienilor, care reprezintă anumite curente politice, programe, scopuri, concepţii despre lume şi viaţă, sisteme economice, modele sociale, metode, tipuri de „democraţie”, să le facem şi o scurtă anatomie duhovnicească. De la prima privire, se deznădăjduieşte cineva, care nu şi-a pierdut memoria, care şi-a păstrat criteriile ortodoxe şi are vii experienţele identităţii sale ortodoxe, văzând că nu există nicăieri elementul grecesc, bizantin, ortodox, tradiţional, înrudit cumva cu neamul nostru. În organismele de partid, nimic nu este inspirat de „politicile” lui Aristotel, nici de „societatea” lui Platon, nici de societatea hristocentrică a Bizanţului Ortodox[3]. Adică lipseşte raţiunea fundamentală a acestor doi filosofi–sociologi–politologi, ale primului, cu principiile pentru civilizarea oamenilor, şi ale celui de-al doilea, cu socializarea şi teologizarea cetăţenilor.

În ce priveşte romanitatea ortodoxă a Bizanţului, dacă nu din demnitate naţională, cel puţin dintr-o înţelepciune elementară, nu ar trebui să fie ignorată de filosofia lor politică, pentru că a reprezentat un regim politic care sintetiza toate elementele pozitive ale unei societăţi paşnice şi bine intenţionate, progresiste şi administrate pe baza unor legi drepte, care creştina neamurile din jur. Şi mă explic: Curentele marxiste din Grecia, care se deosebesc între ele doar în privinţa etichetelor prin care vor să creeze impresie lumii şi în privinţa „blazoanelor” lor fantasmagorice, în profunzime, fără să o simtă, sunt conduse de idealurile frăţietăţii, egalităţii şi păcii, care, în expresia lor mai desăvârşită, au fost întrupate chiar de romanitatea ortodoxă, de Bizanţ, vreme de mai bine de un mileniu. Adevăratul lor model, aşadar, se găseşte în Bizanţ, pe care marxiştii de toate nuanţele vor să îl ignore, pentru că nu acceptă Ortodoxia, generatoare a acestor idealuri, al căror conţinut, esenţa lor, este dragostea creştină, din care izvorăşte orice bun social, de vreme ce „toată darea cea bună şi tot darul, de sus este”. Aceste idealuri mişcă popoarele şi astfel se explică întoarcerea către ele a unui mare număr de oameni din poporul nostru ortodox, care şi-a pierdut identitatea, şi care, fiind în înşelare şi fără să poată să conştientizeze acest lucru, caută să găsească pacea şi liniştirea în „slăvitul nostru Bizanţ”. Dar acest popor a fost în chip jalnic înşelat, urmând un model respingător şi de structură demonică, care conduce la desfiinţarea personalităţii, la înrobirea gândirii, la poliţieniezarea conştiinţei, la deformarea antropologică, prin reprimarea oricărei înălţări spirituale, prin transformarea în turmă a oamenilor liberi, un model politic care conduce la „moartea” lui Dumnezeu şi, în cele din urmă, la pacea cimitirului, sub umbra biciului şi a altor asemenea măsuri de „înaltă” cultură!…

Orthódoxos Týpos, 4 mai 2012, nr. 1925, pp. 1, 7.

Traducere de Mihail Ilie.(G.O.)


[1] Este vorba de schimbarea politică din 1974, când a fost înlăturată dictatura în Grecia şi a fost înlocuită de un regim politic democratic. [n.tr.]

[2] Odaia de Sus-Caderea Constantinopoluluiln.[G.O.]

[3] Calauzaortodoxa  Scopul statului bizantin nu a fost materia (prosperitatea materială, dezvoltarea materială, exploatarea materială a resurselor profitabile, a apelor şi a solului, impunerea prin forţă, cuceririle). Scopul Bizanţului a fost înalt, ceresc, superior şi celui imaginat în Statul (Πολιτεία) lui Platon, care a încercat să-l materializeze, dar a eşuat. Scopul Bizanţului a fost aplicarea, propovăduirea şi răspândirea Sfintei Evanghelii, creştinarea şi civilizarea popoarelor barbare.[n.G.O.]/

Un impresionant material istoric in date si ore, texte, imagini si video despre Bizant, puteti vedea aici, in limba greaca: (http://www.slideboom.com/presentations/521558/82(patea I)

 http://www.slideboom.com/presentations/510785 (partea a II-a)

1. http://anoixtosxoleio.weebly.com/epsilonnu972tauetataualpha-sigmatau900-alpha900-mu941rhoomicronsigmaf.html

2. http://anoixtosxoleio.weebly.com/epsilonnu972tauetataualpha-sigmatau900-beta900-mu941rhoomicronsigmaf.html

Anunțuri