noname1[1]

NE VORBEŞTE STAREŢUL IOV TALAŢ,

  DUHOVNICUL COSMONAUŢILOR RUŞI 

(partea a II-a)

”Stareţul Sofronie Saharov spunea că există două metode de dobândire a cunoştinţelor. Una, cu ajutorul microscoapelor şi a telescoapelor, prin experienţe, probe şi greşeli, pentru că totdeauna pe această cale se fac şi greşeli. Altă cale este să îţi cureţi inima de patimi, să Îl imiţi pe Domnul Dumnezeu-Om şi cu smerenie să Îl întrebi ”. (STAREŢUL IOV TALAŢ)

Εικόνα (30)

Interviul a fost acordat recent doamnei Natalia Nikolaou, Profesor la  Universitatea Lomonosov din Moscova, în exclusivitate pentru periodicul Η δράση μας  [”Acţiunea noastră”] al Arhiepiscopiei Ateniene.

Η δράση μας mulţumeşte în mod deosebit Stareţului Iov Talaţ, părintele duhovnicesc al cosmonauţilor ruşi, pentru acest foarte interesant interviu care constituie un răspuns ce reduce la tăcere ateismul lăudăros, dar neputicios ca pânza de păianjen. În acelaşi timp, înfăţişează măreţia creaţiei Dumnezeului Treimic şi adevereşte adevărul, biruinţa şi mesajul totdeauna actual şi mântuitor al Ortodoxiei.

DUHOVNICUL COSMONAUŢILOR RUŞI.  (partea I) https://graiulortodox.wordpress.com/2012/12/24/duhovnicul-cosmonautilor-rusi-experienta-cutremuratoare-pe-cosmodromul-din-rusia-partea-i/

Natalia Nikolaou: Cum vă ascultau?

igumen-iov[1]Părintele Iov: Cu un interes uriaş! Apoi au venit Directorul Centrului de Pregătire şi Formare a Cosmonauţilor şi toţi angajaţii Centrului. După care m-au rugat să vin să le fac sfeştanie la birouri şi la toate avioanele de pe aeroport. Atunci am hotărât că începând cu 2006 toate zborurile spaţiale trebuie să se facă cu binecuvântarea preotului. Stareţul mănăstirii noastre, Preacuviosul Theognostos, şi-a dat binecuvântarea pentru această lucrare a mea. Mi-a spus în acest sens:  “Să faci tot ce se cuvine pentru propovăduirea Evangheliei cu înţelepciune şi discernământ”. Aşa au început întâlnirile mele regulate cu cosmonauţii.

S-a creat, am putea spune, o tradiţie. De fiecare dată, cu trei săptămâni înainte de zborul în cosmos, echipajul navei spaţiale vine la mănăstirea noastră, Lavra Sfintei Treimi şi a Sfântului Serghie de Radonej. Ne închinăm cu toţii la moaştele Sfântului SErghie, întemeietorul mănăstirii noastre, căruia îi cerem binecuvântarea. Apoi mergem la biserica Sfântului Nicon şi îi facem Paraclisul şi le dau binecuvântarea pentru zbor. Spre pază de orice rău le dau fiecăruia iconiţe cu Hristos şi Maica Domnului şi o Evanghelie de dimensiuni mici. Apoi ne întâlnim în Asteroúpoli. Dacă cineva doreşte să se spovedească şi să se împărtăşească chiar înainte de zbor, merg în Baikonur, în Kazahstan. [Acolo se află cosmodromul Rusiei – precizează traducătoarea.]

Fac sfeştanie la rachetă şi cu trei zile înainte de zbor îi împărtăşesc. Apoi, orice contact al cosmonauţilor cu lumea este interzis potrivit regulilor de zborul. Iar dacă cosmonauţii îmi cer să îi întâmpim la aterizare, merg din nou în Kazahstan.

Desigur, am cu mine o sticluţă cu Aghiazmă Mare. Îmi amintesc că am mers odată să întâmpin după zbor pe Iuri Lonţakov. Îndată ce este scos din capsula de aterizare – pentru că cosmonauţii nu pot încă să meargă îndată după aterizare – îmi strigă: “Părinţele, daţi-mi repede să beau aghiazmă de la Bobotează”. Îi dau să bea. Şi apoi altul: “Şi pe mine, părinţele, stropiţi-mă cu aghiazmă!”. Era Michael Finke, un cosmonaut american. L-am stropit şi i-am dat şi acestuia să bea aghiazmă mare. Oamenii de la NASA care erau lângă mine nu înţelegeau nimic şi mă întrebau: “Ce au aceştia? Au vreo problemă cu apa?”.

N.N.: Părinte Iov, spuneţi-ne, vă rog, cum a început antrenamentul sfinţiei-voastre la Centrul de Pregătire a Cosmonauţilor?

P. Iov: Şeful Centrului, Vasili Ţepliev, mi-a propus să trec primul ciclu de pregătire pentru zbor, aşa cum se obişnuieşte  4453_original[1]   pentru viitorii cosmonauţi. Nu am refuzat. Prima mea probă a avut loc într-un aparat special, în scafandrul “Orlan – M.T.”, unde se antrenează cosmonauţii pentru ieşirea din nava spaţială în spaţiu deschis. Probele se făceau aici pe pământ. Programul se numeşte “Ieşire – 2”. Primul meu antrenament a durat 1-2 ore. Se pare că am suportat totul foarte bine, pentru că generalul Ţepliev m-a întrebat: “Şi ce aţi zice de zborul în stare de imponderabilitate?”.

N.N.: Şi această probă trebuia să aibă loc pe Pământ?

P. Iov: Nu. Acest fel de antrenament se face într-un avion special în care, în clipa în care intră în cădere bruscă de la foarte mare înălţime, cumva pieziş, se creează fenomenul de imponderabilitate. Durează aproximativ 30 de secunde. Pe durata unui antrenament, piloţii fac vreo 10-15 asemenea “căderi”. Slavă Domnului că asuport foarte bine asemenea experienţe.

Sub îndrumarea şefului echipei de cosmonauţi, Iuri Lonţakov, am cercetat sistemul de funcţionare a navei spaţiale şi a staţiei spaţiale. Nu puteam să le ţin minte şi să le învăţ pe toate, dar lucrurile de bază le-am prins.

Am făcut antrenament destule ore şi în scafandrul special “Şoimul”, în care are loc imitarea zborului spaţial. 

N.N.: Iertaţi-mă, în ce scop urmaţi toate aceste programe?

4757_original[1]P. Iov: Exact o asemenea întrebare mi-a pus şi medicul, când mergeam la antrenamentul pentru obişnuirea cu starea de imponderabilitate, dar în mediu acvatic. Adică, făceam probe pentru ieşirea în spaţiul cosmic deschis, dar în condiţile mediului acvatic ostil, într-un laborator acvatic special. După 1 oră şi jumătate de antrenament pierdusem deja un kilogram. (Cosmonauţii care lucrează în spaţiul deschis 6-7 ore pierd câte 6-7 kilograme).

Aşadar, medicul m-a întrebat de ce doresc să fac toate acestea, iar eu i-am răspuns prin cuvintele Apostolului Pavel: “Cu iudeii am fost ca un iudeu, ca să dobândesc pe iudei; cu cei de sub lege, ca unul de sub lege (…) tuturor toate m-am făcut, ca, în orice chip, să mântuiesc pe unii“ (1 Cor. 9, 20-22) şi am completat: „Şi voi deveni pentru cosmonauţi ca un cosmonaut, coleg de-al lor. Fac asta pentru Evanghelie“. Şi medicul a spus: „Am înţeles, într-adevăr aveţi nevoie să faceţi asta. Aşadar, continuaţi!”.

 Pe când urcam pe o scară specială, ca să intru în staţia spaţială, am văzut că de la toate ferestrele din jur mă priveau oameni, angajaţii serviciilor de acolo. “Ce lucruri ciudate!”, mă gândeam. “De vreme ce antrenamentele cosmonauţilor sunt pentru toţi o obişnuinţă, de ce pe mine mă examinează cu o asemenea curiozitate?”.

Când am ieşit din scafandru, toţi aceşti angajaţi s-au apropiat de mine să ia binecuvântare. Şi o femeie m-a întrebat:4757_original[1] „Părinţele, de vreme ce sfinţia-voastră sunteţi aici, înseamnă că astronautica nu este ceva care nu îi este bineplăcut lui Dumnezeu, nu-i aşa?“. Am rămas uimit. Şi i-am răspuns: „Desigur că nu! Cine v-a spus asemenea prostii!“.

Şi aici, în laboratorul acvatic a avut loc prima predică pentru aceşti oameni. Important este şi următorul lucru: imediat după acea predică s-a apropiat de mine un tânăr angajat de la Centru de Direcţionare a Zborurilor şi mi-a cerut să fie botezat. L-am botezat chiar a doua zi. Chiar acolo, la Centrul de Direcţionare a Zborurilor. Pe atunci nu aveam acolo bisericuţa noastră. Am adus un butoi imens, l-am umplut cu apă şi aşa a avut loc prima taină a Botezului în Asteroúpoli.

N.N.: Şi ce aţi spus la această primă predică?

P. Iov: Am spus că Domnul a creat această lume, ca să Îl cunoaştem pe El. Dorinţa noastră de a dobândi cunoştinţe este de la Dumnezeu, este o nevoie genetică a noastră. Dar cercetarea Universului trebuie să o începem prin întoarcerea inimii noastre către Hristos şi prin ţinerea sfintelor lui porunci. Doar “cei curaţi cu inima vor vedea pe Dumnezeu” şi pot înţelege înţelepciunea cu care Dumnezeu a creat Universul. Stareţul Sofronie Saharov spunea că există două metode de dobândire a cunoştinţelor. Una, cu ajutorul microscoapelor şi a telescoapelor, prin experienţe, probe şi greşeli, pentru că totdeauna pe această cale se fac şi greşeli. Alt cale este să îţi cureţi inima de patimi, să Îl imiţi pe Domnul Dumnezeu-Om şi cu smerenie să Îl întrebi.

5008_original[1]Aici nu există greşeli. Pentru că El, Care a creat toate, cunoaşte cum lucrează Creaţia Sa. Domnul Care l-a creat pe om cunoaşte ce poate fiecare dintre noi şi ce slujire trebuie să aibă. Dumneavoastră, le spun, care sunteţi cosmonauţi, constructori ai rachetelor, medici, lucrători, tehnicieni, aveţi slujirea de a cerceta spaţiul cosmic. Eu, ca monah, am slujirea de a vă aduce Lumina Sfintei Evanghelii. Aşa a început slujirea mea în Asteroúpoli. Niciodată nu mi-am închipuit că voi ţine predici cosmonauţilor noştri. Cuviosul Varsanufie de la Optina spunea: “Nu există lucruri întâmplătoare. Dacă ne-am privi cu atenţie trecutul şi prezentul, am putea să ne prorocim şi viitorul”. Un frate de la mănăstirea noastră mi-a spus odată: “Ştii, mă uit la tine şi mă minunez de Pronia lui Dumnezeu: Iată, un băieţaş a avut odată visul să se facă cosmonaut, cerceta astronomia, vroia să studieze la Facultatea de Aeronautică. Dar Domnul îl aduce la mănăstire. În aparenţă, această decizie îi închide orice posibilitate de a cerceta spaţiul cosmic. Dar tocmai de aici Dumnezeu îl aduce la Asteroúpoli, îl face duhovnic al cosmonauţilor, îl trimite într-un zbor în imponderabilitate. Şi Dumnezeu îl ajută să îi biruiască pe duşmanii care împiedicau ridicarea unei biserici în Asteroúpoli. Şi acum, această biserică îi întâmpină aici pe Pământ pe cosmonauţii care se întorc din zborul în spaţiul cosmic în sunetul plin de bucurie al clopotelor”.

N.N.: Din câte ştiu, în alte ţări care se ocupă cu zborurile spaţiale, precum SUA, Franţa, nu există o asemenea tradiţie. Este unică tradiţia ortodoxă rusă în această privinţă?

P. Iov: Da, este unică. Este o tradiţie creată de curând. Dar, neîndoielnic prezintă interes şi pentru alte ţări.

N.N.: Părinte Iov, sfinţia-voastră aveţi posibilitatea să vedeţi sufletele oamenilor care zboară în spaţiuliov1[1] cosmic. Ce ne puteţi spune despre ei? Sunt oameni cu aceleaşi slăbiciuni şi valori ca toţi ceilalţi? Cum consideraţi că se deosebesc cosmonauţii contemporani de cei din perioada sovietică? Cei contemporani sunt mai liberi? Îmi amintesc că, pe când eram elevă la gimnaziu, am avut ocazia, într-un centru pentru copii al Primăriei Moscovei unde eram preşedintă, să ne întâlnim cu Gagarin şi cu alţi cosmonauţi sovietici. Erau oameni ai unei echipe foarte restrânse, erau o elită.

P. Iov: Da, cosmonauţii de atunci nu se încredeau în nimeni, nu spuneau nimănui tainele inimii lor. Noi nu avem informaţii despre lumea lor lăuntrică. despre viaţa sufletului lor. Dar, potrivit legilor duhovniceşti, nici nu putem vorbi despre ceea ce ei înşişi socoteau secret.

N.N.: Gagarin a dat nenumărate interviuri şi niciodată nu a spus ceva pentru care cineva ar trebui să se căiască.

Iov_gorizont_7[1]P. Iov: Da, într-adevăr, Gagarin avea un anume autocontrol. Dar ştim că în acei ani grei de ateism din epoca lui Hruşciov şi mai târziu, în epoca lui Brejnev, Gagarin ajuta personal o monahie de schimă mare, care trăia la 50 de kilometri de oraşul lui natal – Gjatsk – care astăzi se numeşte Gagarin. El însuşi aducea la această monahie medici de la Kremlin şi se îngrijea să aibă întotdeauna lemne de foc iarna.

Despre ce anume discuta cu ea nimeni nu ştie, dar când Iuri Gagarin a murit, monahia Makaria, care avea harisma străvederii a spus cuvinte uimitoare şi în acelaşi timp tainice: “Iuri nu e vinovat de nimic. Este un om foarte bun, simplu ca un copil”. Ce vroia să spună cu asta? Pe atunci nimeni nu îl condamna şi nu spunea că Gagarin ar fi de vină cu ceva. Mult mai târziu a început bârfa şi limbile murdare au început să spună că în timpul acelui zbor fatal fusese beat. Dar ştim că în Iov_3_vnutr[1]urma controlului pe care i-l făcuseră medicii a rezultat că nu avea alcool în sânge. Cu toate acestea, comisia specială nu a publicat nici o decizie oficială cu privire la acel accident.

Ştim însă că nu există nimic ascuns care să nu se vădească, după cum spune Evanghelia. Acum apar noi date. Însă una ştiu eu şi pot să spun dimpreună cu maica Macaria: “Iuri nu e vinovat cu nimic!”.

(va urma)

Sursa: Η δράση μας, februarie 2012, nr. 496, pp. 68-71. 

Traducere: Tatiana Petrache (G.O.)

 
 
 
Copyright
 
Aceste traduceri ne aparţin şi sunt protejate de Legea Drepturilor de Autor, legea nr. 8/1996. Traducerile apar cu sursa de proveniență, numele traducătorului x și în paranteze rotunde(G.O.). Ele pot fi preluate integral pe alte bloguri sau site-uri, dar nu pot fi preluate spre publicare în cărți, ziare, cotidiene, de mass-media fără un acord scris. Dacă aveţi nevoie sau vreţi să folosiţi în scopuri proprii aceaste traduceri, vă rugăm să ne contactaţi şi vom stabili atunci condiţiile.Toate materialele preluate de pe Graiul Ortodox (G.O.) trebuie să fie însoţite de indicarea sursei în felul următor: Sursa: Graiul Ortodox şi apoi inserarea link-ului exact pentru redirecţionarea către materialul în cauză. Materialele ce reprezintă exclusivitate nu pot fi reproduse sub absolut nicio formă. •Niciun material al G.O. nu poate fi vândut, folosit pentru comercializare/publicitate sau folosit în scop promoţional chiar dacă are ca si gazdă bloguri sau site-uri. •Niciun material nu poate fi folosit în programe (tv, radio etc.), articole scrise/on-line sau în publicaţii scrise/on-line care defăimează G.O. •G.O. îşi rezervă dreptul exclusiv de a cere ştergerea/eliminarea imediată a oricărui material al său aflat pe un format extern.
 
Anunțuri