Εικόνα (45)

RUBRICA ANTIERETICE 

„MAEŞTRI” GURU ŞI HRISTOS

 

de Protopresviterul Vasílios A. Gheorgópoulos

Lector al Facultății de Teologie a Universităţii Aristoteliene din Thessalonic

 

La finele secolului al XIX-lea a început și continuă până în zilele noastre o acțiune pregătită sistematic care urmăreşte infiltrarea, prezența și acceptarea concepțiilor și practicilor hinduiste și budiste în viaţa omului occidental.

Acest efort s-a intensificat începând cu a doua jumătate a secolului al XX-lea atât în SUA, cât și în Europa, țări dintre care, desigur, nu face excepție nici Grecia, şi întreg acest efort continuă până în zilele noastre. Scopul statornic al acestei mişcări este prezentarea hinduismului și a budismului ca soluție la uriașele impasuri existențiale și spirituale ale omului contemporan.

Din acest motiv, foarte semnificative în acest sens și teribil de realiste sunt remarcile  pururea-pomenitului profesor Leonidas Filipidu, specialist în Istoria Religiilor la Universitatea din Atena.   

Vrednicul de pomenire profesor arată cu limpezimea-i caracteristică: “Dar ignorantul Occident, creştin doar cu numele, nu și cu fapta, care [în chip firesc] nici măcar nu avea de ce să râvnească la Yoga indiană, ajunge totuși să o îmbrăţişeze și își trădează comoara creștină, schimbând puterea pe robie, deplinătatea pe nişte resturi, firescul pe artificial, absolutul pe relativ, perfecțiunea pe mediocritate, Dumnezeiescul pe omenesc.” (vezi Leonidas Filipidu, Statistica Religiilor, 1965, pag. 97).

Viteza uimitoare de răspândire a acestor concepţii se datorează și faptului că au fost adoptate și s-au constituit în același timp ca doctrine fundamentale ale mișcării antihristice New Age. În plus, diferitele mișcări de tip guru și concepțiile lor au prins rădăcini mai ales în Europa, deoarece au găsit aici un creștinism alterat și fărâmițat de pervertirile și anchilozările romano-catolice și protestante.

Cu toate acestea, Persoana lui Hristos nu a putut fi cu uşurinţă ocolită de diferitele mișcări de tip guru. Din acest motiv, diferiții guru, întemeietorii respectivelor mișcări, au preferat strategii de învăluire, iar nu confruntările directe.

Trebuie să atragem atenţia că în aceste strategii întâlnim anumite elemente comune care se regăsesc la toate mişcările de tip guru, în ciuda diferenţelor specifice dintre ele.

I)                       Hristos este abordat din perspectiva premiselor hinduiste și este considerat drept un avatar sau un învățător care aparţine trecutului.

II)                     Ca învățător din trecut nu poate să mântuiască oamenii din ziua  de azi. În zilele noastre, locul Lui îl iau învățătorii aflaţi în viață, adică aceşti guru. Fiecare mișcare de tip guru îl promovează și îl preamărește ca autoritate divină pe guru-ul ei – învățătorul. Potrivit afirmațiilor lor, nu Hristos, ci guru-ul fiecărei mișcări arată drumul mântuirii valabil astăzi și exprimă adevărurile divine adaptate la realitatea prezentului.

III)                   Liderii guru folosesc Sfânta Scriptură în scopuri oportuniste și strategice. Ori de câte ori recurg la Sfânta Scriptură, ei denaturează pasajele scripturistice sau evenimentele istorice, în această încercare eşuată a lor de a le înţelege din perspectivă hinduistă.

IV)                   Cu deosebire de neînţeles şi în acelaşi timp neverosimilă este pentru aceşti guru – dintre toate evenimentele istorice ale vieţii pământeşti a lui Hristos – Jertfa Lui pe Cruce.

V)                     Îndeobşte, poziția unui guru faţă de creștinism este critică și de cele mai multe ori dispreţuitoare, afirmând în acelaşi timp că evoluția istorică a creștinismului arată că Hristos nu are nici o legătură cu creștinismul.

VI)                   Dintr-o abordare sincretistă nu lipsește nici invitația adresată creștinilor din lumea occidentală de a adopta tehnica Bhati-Yoga, una dintre cele patru tipuri principale de yoga, cunoscută și ca yoga adorării, care are ca obiect de adorare pe Iisus. În paranteză fiind spus, pentru o înțelegere mai amplă a acestei problematici trebuie să subliniem și încercarea stranie a scriitorilor protestanți de a îmbina yoga cu credința creștină și de a vorbi despre o yoga creștină (vezi R.Hauth, Hexen, Gurus, Seelenfanger, 1994, pp 31-32).

VII)                 Mai ales în spațiul ortodox, reprezentanții acestor tipuri de mișcări, și nu numai ei, prezintă rugăciunea de-un-singur-gând [Rugăciunea inimii] ca fiind o mantră. Mai precis, ca pe o formulă magică care, chipurile, există în tradiția creștină, totdeauna însă ca parte a procesului de meditaţie.

Un exemplu foarte semnificativ în acest sens ne vine din cartea unui admirator și iniţiator al învăţăturilor hinduiste în Grecia. Desigur, în cartea respectivă, în general, și în fragmentul pe care îl vom reda, în special, vedem, în afară de o răutate fără precedent și o denaturare a înţelegerii rugăciunii minții ortodoxe, și o teorie tipic hinduistă despre Hristos. În cartea menționată se arată următoarele: „există multe mantre care reprezintă diferitele particularități ale Dumnezeirii. Anumite particularități poartă numele diferitelor întrupări ale lui Dumnezeu, cum ar fi „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă” sau „Hare Krishna” sau „Sri Ra, Tzei Ram” sau „Sai Ram” sau „Om Nama Sivaghia” și altele. (…) Probabil cea mai cunoscută și mai populară mantră este AUM sau OM care îl reprezintă pe Dumnezeul Nemanifestat. (…) Mantra OM este considerată ca fiind una cu Dumnezeu și glasul prin care El Își manifestă Sinele în lumea creată”. (vezi Robert Natzemi, Tehnica meditaţiei, 1992, p. 286).

Raportarea maeştrilor guru la Hristos înfăţişează o situaţie tipică de manipulare ideologică. Concepţiile „maeştrilor” guru despre Hristos sunt nu doar lipsite de orice valabilitate istorică, ci şi absolut incompatibile şi străine de credinţa Bisericii.

 Orthódoxos Týpos, 7 septembrie 2012, nr. 1940, p. 3

Traducere Andreea Macra

Anunțuri