Syria1-570[1]

Preafericitul Patriarh Daniel îndeamnă populația româniei la rugăciune pentru pacea din Siria 

Patriarhul-Daniel-Siria-apel-la-rugaciune-300x171[1]

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel adresează ierarhilor, preoţilor, monahilor, monahiilor şi credincioşilor din Patriarhia Română următorul:

APEL LA RUGĂCIUNE PENTRU PACE

Deoarece în timpul prezent pacea este tot mai mult ameninţată, adresăm un apel la rugăciune pentru pace, în data de duminică, 8 septembrie 2013, la sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, apărătoarea celor aflaţi în nevoi şi necazuri, „bucuria şi împăcarea lumii”.

În acest sens, îndemnăm pe toţi ierarhii, preoţii, monahii, monahiile şi credincioşii din Patriarhia Română să înmulţească rugăciunile pentru pace.

Toţi oamenii avem datoria morală de a ne ruga şi de a lucra pentru pace, după îndemnul Mântuitorului Iisus Hristos, Împăratul păcii, Care spune: „Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema!” (Matei 5, 9).

Să folosim timpul acesta al sărbătorii Maicii Domnului spre a înmulţi rugăciunea pentru pacea a toată lumea, dar mai ales pentru pace în Siria, Egipt şi alte zone ale Orientului Mijlociu, unde mulţi creştini sunt victime ale prigoanei şi violenţei. Să ne rugăm ca pacea să fie lumina vieţii pentru toţi oamenii, indiferent de religie sau cultură.

Prin urmare, la Sfânta Liturghie, după citirea Sfintei Evanghelii, către sfârşitul ecteniei întreite se vor citi din Liturghier „rugăciunile pentru înmulţirea dragostei şi dezrădăcinarea urii şi a toată răutatea”.

DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Preafericitul Patriarh Chiril s-a întâlnit cu reprezentantul special al Patriarhului Bisericii Ortodoxe Siriene protoiereul Samuel Gümüs

1IMG_8983[1]

 La 24 septembrie 2013, la reşedinţa Patriarhală de la mănăstirea „Sfântul Daniil”, a avut loc întâlnirea Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril cu protoiereul Samuel Gümüs, reprezentantul special al Patriarhului Bisericii Ortodoxe Siriene Ignatie Zakka Iwas.

La întâlnire au participat, de asemenea: Iacob Dakin, ruda mitropolitului mar al Bisericii Ortodoxie Siriene Gregorios Yohanna Ibrahim, care este luat prizonier; din partea Bisericii Ortodoxe Ruse – arhimandritul Filaret (Bulekov), vicepreşedintele Departamentului relaţii externe bisericeşti al Patriarhiei Moscovei; secretarul DREB pentru ţările din străinătatea îndepărtată protoiereul Serghei Zvonarev; şeful sectorului contacte interreligioase al DREB diaconul Dimitrii Safonov.

Preafericitul Patriarh a relatat despre paşii, întreprinşi de Biserica Ortodoxe Rusă în vederea eliberării înalţilor ierarhi creştini ai Siriei, răpiţi în aprilie anul curent – mitropolitul de Aleppo şi Iscanderun Pavel şi mitropolitul mar al Bisericii Ortodoxie Siriene Gregorios Yohanna Ibrahim.

Preafericitul Stăpân a încredinţat oaspeţii că Biserica Rusă se roagă neîncetat pentru poporul sirian suferind.

Din partea sa reprezentantul Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Siriene a spus că este foarte alarmant acel fapt că până acum rămâne nesoluţionată problema cu privire la eliberarea ostaticilor. Dumnealui şi-a exprimat speranţa că eforturile, întreprinse de Biserica Ortodoxe Rusă, vor aduce roadele sale şi ierarhii răpiţi vor fi eliberaţi.

Serviciul de comunicări DREB/Patriarchia.ru

Creștinii omorâți și Bisericile devastate din Siria

O conversație cu un preot ortodox de acolo

Portalul ortodox Pravosalvie.ru a hotarat sa ascunda identitatea acestui preot pentru a nu ii pune viata si familia in pericol.

– Părinte, vă rugăm să ne spuneți despre situația actuală a creștinilor ortodocși din Siria.

2[1]

– Ne confruntăm cu o mare persecuție de către musulmani. Acum, musulmanii au venit in Siria din 29 de țări diferite, pentru a participa la jihad, și să efectueze „Jihadul” ( războiul sfânt), ei au luat o mulțime de bani din Arabia Saudită, Qatar și alte țări. Acesti nou-veniți musulmani în colaborare cu alte grupari locale și musulmani sirieni, recurg la atacuri teroriste și alte acte de violență împotriva populației civile.

cf84ceb6ceb9cf87ceaccebdcf84[1]Au declarat un “război sfânt”, se tortureza și se ucid preoți ortodocși – au scos ochi, au rupt oase si taie din trupurile lor, așa cum a fost mutilat tatăl lui Thaddeus Al-Haddad. Rapesc preoți și episcopi, femei creștine și tineri, nimeni nu știe unde sunt și ce s-a întâmplat cu ei. Unii au fost răpiți cu mai mult de un an în urmă și încă nu știm soarta lor. Unora le-au confiscat casa iar altele au fost distruse în luptă. În ultimele luni, în fiecare zi ne aduc o noua tragedie. De exemplu, ieri au furat un autobuz cu femei și copii. Liderii militanți au facut un apel pentru a ucide direct preoții și călugării, sa rupa cruci, sa nu lase nimic crestin intreg. Au distrus mai multe biserici și mănăstiri. Persecuția afectează nu numai ortodocșii, dar și creștinii de alte confesiuni. Mulți creștini trăiesc în frică pentru copii lor. Cine are ocazia, merge în străinătate, dar ma refer în principal la cei care au rude în alte țări, și care au destui bani.

Există comunități care sunt pe deplin capturate de rebeli. Există emis un termen de cateva zile de catre rebelii sirieni de a pleca din zona toti crestinii iar acei creștini care nu au putut să scape din aceste locuri sunt obligați să plătească “jizya” – o taxă specială pentru dreptul de a fi un creștin, iar femeile trebuie sa isi acopere fata, ca o femeie musulmana. În cazul în care nu plătesc “jizya”, sunt ucisi. Nu este bine dacă toți creștinii lăsa Siria, deoarece atunci Biserica va disparea. Prin urmare, Biserica este într-o poziție foarte dificilă. Rugăciunea – singurul nostru sprijin. Le punem pe toate în mâinile lui Dumnezeu.

Potrivit cifrelor ONU de la începutul războiului civil din Siria, în  Irak  a venit oficial mai mult de 155.000 de refugiați

136232-kurds1[1]

-Te rog, spune-ne despre Mitropolitul  Paul, răpit de către insurgenți suniți.

– S-a facut o lună și zece zile de când Mitropolitul a fost răpit, iar noi încă nu știm ce sa întâmplat cu el. Am vrut să știu dacă el este încă în viață, dar chiar nu se poate afla. Acesta este cu adevărat un om al lui Dumnezeu, plin de iubire pentru Dumnezeu și de viață de dragul Bisericii. El este unul dintre cei mai importanti părinți spirituali ai Bisericii Ortodoxe din Antiohia. A devenit călugăr pe Muntele Athos și a fost activ, dar mai târziu, când a fost ales și hirotonit episcop, el nu a părăsit regulile sale monahale. Citește rugaciuni si noaptea dupa randuiala monahala, se trezește devreme și în general face tot ceea ce trebuie facut in viata monahală. Mitropolitul Paul a fondat comunitatea monahală, douăzeci dintre noi, unul dintre fratia noastra este acum Mitropolit Argentinian. Episcopul a facut, de asemenea, mănăstire de femei, unde vietuiesc aproximativ douăzeci de surori și în plus, el are mai mult de o mie de copii spirituali din întreaga lume. Mitropolitul Paul – un om foarte umil care vorbește puțin și numai ceea ce este cu adevărat necesar. Cu putin timp înainte de răpire, ne-am dus împreună în oraș. L-am întrebat, “Gheronda, de ce nu te duci pe jos? Acest lucru este periculos, deoarece mulți au fost răpiți. ” Și el mi-a zis: “Martiriul – acesta este modul infailibil.” Și acum nu știu ce s-a întâmplat cu el.Nici nu știu pe cine să întreb, unde să mearg, ce să fac.

σφαγες+συρια[1]

 – Ce, în opinia dumneavoastră, în viitor, s-ar putea desfășura în Siria?

Este dificil sa nu iti asumi nimic intr-un razboi in care sunt implicate atatea parti, acesta nu este un război de tip clasic între două țări. Dar pot spune un singur lucru: în cazul în care nu eram pro sprijinul Rusiei, ne-am fi pierdut deja Siria. Singurul lucru care poate fi făcut acum de creștinii sirieni – este să se roage. Nu este important cine va muri mai devreme sau cine mai târziu ci unde vor merge sufletele noastre după moarte. Acum, moartea este aproape de toată lumea. De exemplu, recent am mers pe strada, iar soferul cu care eram a vrut să mearga pe o stradă laterală, dar în ultimul moment i-am spus, “Să ne întoarcem” Și, de îndată ce ne-am intors, pe acea strada o bombă a explodat. Dumnezeu ne protejează!

– În Rusia, sunt colectate donații și ajutoare umanitare pentru victimele opoziției militare în Siria. Putem sa ajutam si altfel sirienii ortodocsi?

– Poate in momentele cand vor fi puse in pericol adaposturile de copii si femei. De fapt, creștinii nu doresc să părăsească casele lor și locurile lor de origine, dar se întâmplă trebuie să o facă pentru mântuirea oamenilor. Dar cel mai important – roagă-te pentru noi!

 Sursa: http://www.apologeticum.ro/2013/09/crestinii-omorati-si-bisericile-devastate-din-siria-o-conversatie-cu-un-preot-ortodox-

Toată lumea, cu mic cu mare, să ne rugăm pentru pacea lumii și pentru Siria!

Maica Domnului ne aude rugăciunile și va opri sigur războiul!

Bunul Dumnezeu  pe toate le îndreaptă!

Amin.

Citiți și:  (Scrisoarea Președintelui Putin către americani) Rusia, o pledoarie în sprijinul precauţiei. Ce are Putin să le spună americanilor despre Siria

Hotărârile Sfântului Sinod Permanent al Bisericii Greciei

Pr. Dmitri Smirnov: “Toți creștinii trebuie să se roage pentru pacea din Siria” – Declaraţia celor 3 patriarhi din Siria privind violenţele din Damasc

Mesajul lui Ioan al X-lea, Patriarh al Antiohiei și al întregului Răsărit: Mănăstirea Sfintei Tecla din Maaloula este în pericol de moarte. Un sirian ortodox din Siria: „Am trăit 7 ani în România și sincer, vă spun că nu cred că creștinii României au mai multă libertate decât creștinii Siriei”.

Anunțuri