Rebelii au distrus Biserica Sfinţii Serghie şi Vah din Maaloula, furând şi distrugând icoane cunoscute în întreaga lume.

Maalula_Syria_[1]

Această biserică a fost construită la începutul secolului al IV-lea în cinstea creştinilor executaţi pentru credinţa lor. În ultimul timp, aici era o mănăstire de călugăriţe, însă, odată cu apariţia în zonă, acum o lună, a rebelilor din gruparea teroristă Al-Nusra, călugăriţele s-au refugiat la Mănăstirea Sfintei Tecla, unde în prezent se ascund de rebeli împreună cu 40 de copii orfani. La această mănăstire nu se poate ajunge din cauza lunetiştilor, care nu-i cruţă nici chiar pe ziarişti.

878910980e7c782a3fe[1]

“Vina” Bisericii Sfinților Serghie şi Vah a fost că se situa în imediata apropiere de hotelul “Safir”, care era folosit pentru odihna pelerinilor creștini și turiști, iar apoi ocupat drept poziție a extremiștilor islamici. Armata siriană a egalat hotelul cu pământul, dar militanții se ascund în continuare în subsoluri și peșterile din apropiere.

87891170077a8050cfb[1]

Au fost pierdute pentru totdeauna icoana unică a Sfinților Serghie şi Vah, pictată în secolul al XIII-lea, care era situată chiar la intrare. S-a distrus iconostasul și icoana sa centrală pictată în secolul al XVIII-lea, icoanele Maicii Domnului și a lui Hristos. Nu mai există altarul consacrat Sfinţilor Serghie şi Vah.

878062847aadf689e77[1]

Este dificil de precizat cât timp și efort le va trebui cercetătorilor pentru a stabili prejudiciul, dar şi după opinia unui amator, biserica nu mai este recuperabilă.

878062091b34d5b9e18[1]

traducere pentru ortodox.md sursa pravoslavie.ru

Citiți și 

1.Taxă specială pentru dreptul de afi creștin în Siria. În cazul în care nu platesc sunt uciși. Preafericitul Patriarh Daniel îndeamnă populația româniei la rugăciune pentru pacea din Siria. Creștinii omorâți și Bisericile devastate din Siria – O conversație cu un preot ortodox de acolo

2. (Scrisoarea Președintelui Putin către americani) Rusia, o pledoarie în sprijinul precauţiei. Ce are Putin să le spună americanilor despre Siria

3. Hotărârile Sfântului Sinod Permanent al Bisericii Greciei

4. Pr. Dmitri Smirnov: “Toți creștinii trebuie să se roage pentru pacea din Siria” – Declaraţia celor 3 patriarhi din Siria privind violenţele din Damasc

5. Mesajul lui Ioan al X-lea, Patriarh al Antiohiei și al întregului Răsărit: Mănăstirea Sfintei Tecla din Maaloula este în pericol de moarte. Un sirian ortodox din Siria: „Am trăit 7 ani în România și sincer, vă spun că nu cred că creștinii României au mai multă libertate decât creștinii Siriei”.

Anunțuri