Concluziile conferinței

Centrul de Studii Patristice și Centrul misionar Enoméni Romiosýni, sub egida Sfintei Mitropolii a Pireului, în colaborare cu Sfânta Mitropolie a Glifadei, au organizat sâmbătă, 20.04.2013, între orele 16.00-21.00, la Stadionul ”Pace și Prietenie”, conferința cu tema: ”Transplanturile: donație sau crimă?”

Porism3Big[1]

Părintele Vasíleios Kokolákis, Secretarul Centrului de Studii Patristice a prezentat:

Concluziile conferinței.

(Graiul Ortodox va publica toată conferinața ”Transplanturile: donație sau crimă?”)

După comunicările distinșilor vorbitori s-a desfășurat un dialog amplu și liber din care au rezultat următoarele concluzii:

1.    Legea 3984/11 referitoare la consimțământul prezumat, care a fost votată și impusă de un număr mic de parlamentari eleni prin încălcarea flagrantă a regulamentului Parlamentului, într-o perioadă de crâncenă și zdrobitoare criză economică generală, a impus noțiunea juridică de ”consimțământ prezumat” în cea mai dură/brută formă a sa, deoarece, de-acum înainte, orice om este considerat din oficiu donator de organe, dacă nu a procedat anterior la un refuz scris al donării de organe.

Legea 4075/2012, care a fost adoptată în urma reacțiilor de respingere a legii referitoare la consimțământul prezumat, care s-a dovedit în mod flagrant anticonstituțională și periculoasă, a adăugat condiția consimțământului familiei donatorului, formulată însă în termeni neclari și pasibili de interpretare juridică, de vreme ce nu precizează exact care sunt persoanele care au dreptul să consimtă la prelevarea de organe a rudei lor, așa cum se precizează în legea 2737/1999, care este valabilă și astăzi.

Din punct de vedere constituțional, amândouă legile privitoare la transplanturi se opun articolelor revizuite 2, par. 1, și 5, par. 1 ale Constituției, pentru că atentează la nucleul valorii persoanei, care definește omul și după moartea sa, câtă vreme, în plus, eludează dezvoltarea liberă a personalității prin violarea voinței omului cu privire la opțiunea sa de a-și dona sau nu organele.

Și în raport cu Convenția Drepturilor Omului, legea în cauză este o încălcare flagrantă a articolului 2 al amintitei convenții internaționale, prin faptul că este eludat arbitrar consimțământul unui om care nu mai este în deplinătatea simțurilor și nu mai are posibilitatea să consimtă sau să respingă ceea ce i se propune, cu atât mai mult cu cât este vorba de un subiect atât de serios, de viață și moarte.

Pericolele pe care le presupun aceste practici medicale sunt uriașe și evidente. Avem nenumărate semne de întrebare și suspiciuni, gândindu-ne la mulțimea de emigranți sau oameni singuri care pot deveni involuntar ”donatori voluntari”, fără să se găsească vreo rudă, ca să poată refuza prelevarea de organe.

După impunerea silită a planurilor tot mai inumane, antisociale, antinaționale și antihristice ale Noii Epoci, guvernul, supus constrângerilor sufocante ale Troicăi, nu este în măsură să convingă poporul grec că legea mai-sus menționată nu urmărește și exterminarea biologică a neamului elen, desigur, sub pretextul donației de organe. 

Considerăm că legea nu trebuie aplicată, după cum nu s-a aplicat nici în Germania, în urma unor puternice împotriviri din partea poporului german.

2.    Noțiunea de ”moarte cerebrală” a fost lansată în anul 1968, la câteva luni de la primul transplant de inimă, de către o comisie ad hoc a Universității Harvard, care a stabilit și criteriile de diagnosticare a acestui tip de moarte, punând semnul egal între coma reversibilă, care este o stare de viață, și moarte. Este extrem de important să se înțeleagă care sunt motivele care au impulsionat comisia menționată să schimbe definiția noțiunii de moarte, și anume: 

a) facilitarea deciziei medicilor de a refuza asistența medicală bolnavilor pentru care nu există perspectiva supraviețuirii (pentru care ”îngrijirea a devenit zadarnică”) și

b) lipsa obiecțiilor față de prelevarea de organe vii de la bolnavii aflați în starea de ”moarte cerebrală”.

Cum ar fi putut altfel? Aceste fapte ne permit să caracterizăm fără ezitare motivele mai-sus menționate ca fiind exclusiv utilitariste. Ulterior, susținătorii morții cerebrale au încercat să dea un temei și o explicație biologice în definirii morții cerebrale ca stare ireversibilă de moarte, susținând că creierul reprezintă organul coordonator principal, răspunzător de funcționarea celorlalte organe și, prin urmare, încetarea funcționării acestuia ar implica perturbarea funcționării organismului și conduce la moarte.

În anul 1998, eșafodajul noțiunii de ”moarte cerebrală” a fost distrus de publicarea studiului profesorului Shwemon, care a arătat că rolul creierului nu e acela de regulator central fără de care trupul și-ar pierde unitatea și ar înceta să mai constituie un organism viu. Odată cu trecerea timpului, s-au intensificat reacțiile de respingere a noțiunii de ”moarte cerebrală”, cu toate că în toți acești ani moartea cerebrală, treptat, a fost consfințită prin lege în toată lumea occidentală, inclusiv în Grecia. În tot acest interval de timp, bibliografia internațională de medicină, bioetică și legislație medicală s-a îmbogățit cu o mulțime de articole și cărți care combat conceptul de ”moarte cerebrală” cu argumente de medicină și bioetică. O mare importanță au, desigur, publicațiile care dovedesc că informarea publicului cu privire la subiectul ”morții cerebrale” prezintă inexactități și neadevăruri oportuniste!

3.    Organizatorii și toți cei care au conlucrat la realizarea acestei conferințe, dar și miile de participanți aici, de față, ne declarăm în favoarea transplanturilor. Transplanturile prin donatori vii de organe constituie cazul ideal de ofrandă creștină și de jertfă de sine venită din dragoste, în deplină libertate cu privire la decizia de a dona. La nivel internațional se realizează următoarele transplanturi din donatori vii și sănătoși: de rinichi, de ficat, pancreas, plămâni și transplantul-transfuzie de măduvă de oase. Rezultatele acestor transplanturi sunt binefăcătoare pentru bolnavi și, îndeobște, nu constituie o amenințare serioasă pentru viața și sănătatea donatorilor. Evoluțiile mai recente în tehnologie și noile medicamente promit un viitor mai bun în cazul transplanturilor din donatori aflați în viață; s-a demonstrat, de pildă, că în cazul transplanturilor de rinichi din donatori vii, bolnavul în cauză are șansele unei supraviețuiri aproape duble în comparație cu unul care a suferit transplant cu rinichi prelevat de la o persoană aflată în stare de moarte cerebrală. Noua lege din 2011 permite oricui dorește să ofere un organ pentru transplant, indiferent de gradul de rudenie, oferind libertate în ce privește sursele de transplanturi. 

4.     S-a făcut cunoscut la scară largă în aceste zile că doamna Eléni Antoniádou, medic grec, a obținut trahee din celule stem ale bolnavului. Unele cercuri medicale se orientează către această direcție a obținerii de organe fără donatori (without doners). De ce nu ar fi favorizată și finanțată această linie de cercetare, de vreme ce primele ei reușite sunt palpabile și reale? Transplant de organe fără donatori, vii sau decedați.

5.    Sfântul Sinod al Bisericii Greciei nu s-a declarat favorabil întregii game de practici medicale pe care le presupune marele subiect al transplanturilor de organe. Textul ”Poziții fundamentale cu privire la etica transplanturilor” a Comisiei de Bioetică a Sfântului Sinod (2001) nu poate constitui baza unei luări de poziție ortodoxe a Bisericii noastre, pentru că este lipsit de criterii teologice ortodoxe și acceptă necondiționat criteriile pseudo-științifice ale definirii morții cerebrale, demers prin care de fapt supun Biserica la ordinele puterii seculare și acceptă pentru Biserică rolul de propagandist al transplanturilor criminale. Nu este posibil ca unul sau doi clericii de rang înalt să fie manipulați și să decidă singuri asupra unor subiecte atât de importante, precum acela al transplanturilor care au legătură cu viața și mântuirea cetățenilor greci ortodocși atât pe durata vieții pământești, cât și după încheierea acesteia, în perspectiva vieții veșnice. Slavă Domnului, în Grecia ortodoxă nu avem papi. Nici nu ne-au corupt încă de tot, ideologic, duhovnicesc și psihologic, mentalitățile existențiale nihiliste și tacticile manipulative ale religiilor orientale.

6.    Pentru noi, creștinii, care credem în adevărul Vechiului și Noului Testament, în experiențele însuflate de Duhul Sfânt ale Sfinților Părinților noștri, viața omenească are o valoare unică și irepetabilă. De acea și a Doua Persoană a Preasfintei Treimi, Fiul Unul-Născut și Cuvântul lui Dumnezeu, S-a făcut trup pentru mântuirea noastră.

Înălțându-Se la Cer, Hristos nu a lăsat jos firea Sa umană, ci a luat-o cu El, nestricată, înviată, înnoită, întreagă. Șezând la dreapta Tatălui, împreună stă veșnic și firea sa umană. Firea umană a lui Hristos, în întregul ei, nu s-a despărțit de Dumnezeirea Sa, ci a împreună-pătimit întreagă pentru lume, ca să se sfințească întreaga noastră viață în trupul Lui. Domnul ca prototip, arhetip, ca noul Adam ne vrea întregi ai Lui, trup și suflet.

Sfântul Grigorie Palama învață că sufletul nu se află într-un loc anume în interiorul trupului sau în creier, ci în întregul trup, pe care îl cuprinde și căruia îi dă viață.

Sfântul Nicodim Aghioritul spune că, dacă creierul omului suferă vreo leziune sau afecțiune gravă, lucrarea-energia minții-nous se adună în inimă, iar sufletul continuă să lucreze în restul mădularelor trupului. Mintea-nous unită cu inima trăiește minunea sfintei unități în Hristos, lucru pentru care s-au nevoit toți Sfinții isihaști.

Acele momente-limită în care omul este sau se consideră că este în stare de moarte cerebrală, sunt foarte critice. Am putea să spunem că le îngăduie Atotputernicul Dumnezeu spre mântuirea noastră veșnică, pentru a consolida relația noastră veșnică cu El.

Toți nevoitorii monahi și toți creștinii conștienți încearcă, cu metanier sau fără, să-și unească mintea-nous cu inima, spunând neîncetat rugăciunea minții (noetică). Astfel, trăiesc minunea dumnezeiescului eros și a dumnezeieștii luminări prin lucrările-energiile necreate ale Dumnezeului în Treime.

De bună seamă, preasfânta purtare de grijă a Atotbunului Domn al nostru îngăduie uneori să suferim asemenea traumatisme grave – definite ca stare de moarte a creierului pe baza diagnosticărilor new-age-iste – ca să ofere șansa unui regăsiri de sine a omului contemporan secularizat și înșelat, o șansă de a-și veni ”întru sine și întru Domnul”, detașat de deșertăciunea lumii, și asta atâta vreme cât socotește, spre binele nostru, Domnul nostru Care S-a răstignit, a înviat și S-a înălțat la ceruri, așa încât în acest ultim prilej pe care îl oferă Domnul spre pocăință să valorificăm traumatismul și înnoiți prin acesta, să zburăm la viața veșnică dimpreună cu El.

Ca urmare a celor de mai sus s-a propus de către noi toți completarea declarației pe proprie răspundere de refuz al donării de organe și expedierea acesteia în timp util către Organismul Național de Transplanturi. [Click aici pentru a descărca declarația în format .pdf]. Nu doar pentru a ne feri organele vitale de prelevarea arbitrară a acestora, ci și pentru a ne exprima împotrivirea față de asemenea uneltiri.

Adresăm de asemenea o solicitare generală către toate partidele Parlamentului Elen și către toți membrii acestora de a lua măsurile de rigoare pentru a nu se aplica legea 3984/11 referitoare la transplanturi cu prevederea consimțământului prezumat, ținând seama de urmările cunoscute ale acestuia,  dar avându-le în vedere și pe acelea care nu pot fi încă prevăzute.

Coferentiari:

Preacuviosul Arhimandrit Ioannis Kokákis, medic oncolog, cu tema:

”Transplanturile: un pas pozitiv sau un Kaiádas[1] știițific?”.

Domnul Panaghiotis Kíkilis, medic nefrolog, Directorul Secției de Dializă a Spitalului din Kálymnos, cu tema:

”Aspectul pozitiv al transplanturilor.”

Domnul Emanuil Panagópoulos FACS, Profesor de Chirurgie, Director al Clinicii de Chirurgie a Spitalului ”Ágios Sávvas” din Atena, cu tema:

”Există astăzi salvare din moartea cerebrală?”.

Domnul Athanásios Avramídis, cardiolog, Profesor de Patologie la Universitatea din Atena, cu tema:

”Consimțământul prezumat”.

Domnul Konstantinos Karakatsánis, Profesor de Medicină Nucleară al Facultății de Medicină a Universității din Tesalonic, cu tema:

”Moartea cerebrală și transplanturile de organe umane”.

Protopresviterul Ioánnis Fotópoulos, jurist și teolog, cu tema:

”Transplanturile: teze și antiteze”.

Domnul Harálambos Ándralis, avocat, cu tema:

Consimțământul prezumat din punct de vedere juridic”.

Protopresviterul Konstantinos Stratigópoulos, teolog și economist, cu tema:

”Înșelări și minciuni cu privire la transplanturi. O abordare teologică.”

Traducere Tatiana Petrache(G.O.)

Transplanturile: donație sau crimă? (Prezentarea conferinței) https://graiulortodox.wordpress.com/2014/01/13/172-transplanturile-donatie-sau-crima-prezentarea-conferintei/

Anunțuri