”Transplanturile: donație sau crimă?”

Aspectul pozitiv al transplanturilor

METAMOSXEVSEIS-PROSKLHSH-v3[1]

Comunicare susținută la conferința cu tema ”Transplanturile: donație sau crimă?”, care a avut loc sâmbătă, 20-4-2013, orele 16-21, la Stadionul Pace și Prietenie din Pireu, și a fost organizată deCentrul de Studii Patristice și Centrului Misionar Enoméni Romiosíni,sub egida Sfintei Mitropolii a Pireului în colaborare cu Sfânta Mitropolie a Glifadei.

2. Aspectul pozitiv al transplanturilor

de Panaghiótis Kíkilis, medic nefrolog, Directorul Secției de Dializă al Spitalului din Kálymnos.

PRECIZARE: Din motive de sănătate, domnul Kíkilis nu a putut fi prezent, iar comunicarea a fost susținută de fiica sa, domnișoara Vasilikí Kíkili.

Kikili1[1]                            PanagiotisKikilis1[1]

 Înaltpreasfințiți, Preacuvioși, Preacucernici Părinți și frați, doamnelor și domnilor,

Consider o mare cinste pentru smerenia mea faptul că am fost invitat cu atâta curtoazie să particip ca vorbitor la conferința de față.

Care este, așadar, aspectul pozitiv al transplanturilor?

Nu ar fi nevoie să ne ocupăm atât de mult de problema spinoasă a așa-numitei ”morți cerebrale”, dacă am acorda atenția cuvenită, dacă am examina în perspectivă și am informa corespunzător oamenii despre posibilitatea transplanturilor de la donatori vii, adică de la oameni sănătoși, care, în deplină libertate, fără a fi supuși nici unei constrângeri psihologice, determinați doar de dragostea față de semenii lor suferinzi, donează un organ sau o parte dintr-un organ al trupului lor, ca să ofere calitate vieții, alinare, dar și ani de viață bolnavilor care trăiesc zilnic crucea suferinței din pricina insuficienței vreunui organ vital al lor, această insuficiență având ca urmare o scăzută calitate a vieții și limitarea duratei de viață!

Această donație se realizează doar atunci când sănătatea și viața donatorului nu este pusă în pericol prin prelevarea organului, fapt care este constatat prin controlul impus de lege și care se efectuează înainte de intervenția chirurgicală finală, un control complet și detaliat, care să nu permită îndoieli cu privire la siguranța sănătății donatorului. Desigur, în această situație, este valabilă indiscutabil și învățătura teologică (…): ”Mai fericit este a da decât a lua”, care este menționată în Evanghelie și pe care unii o folosesc, ca să își justifice așa-numitele ”transplanturi de la cadavre” ca fiind, chipurile, o ofrandă a jertfei de sine din partea donatorului grav bolnav, spitalizat la Secția de Terapie Intensivă. Numai donatorilor sănătoși și în viață li se potrivește acest cuvânt evanghelic, iar nu suferinzilor aflați pe patul de moarte, care nu mai au posibilitatea și libertatea să își mai exprime voința în situația în care se află!

Noua lege despre transplanturi, nr. 3984/27-06-2011, la articolul 8, arată clar cui îi este permis să accepte prelevarea de organe ale bolnavului spre a se realiza transplanturi:

a) soțul sau soția bolnavului,

b) o persoană care are legătură cu beneficiarul printr-un acord de conviețuire liberă,

c) rude de sânge ale bolnavului, până la gradul al IV-lea,

d) rude prin alianță până la gradul al II-lea,

e) persoane de care bolnavul este legat afectiv, în urma unei constatări și decizii judecătorești

și, în sfârșit, alte persoane, după caz, al căror consimțământ scris poate fi în mod liber revocat până în ultima clipă dinaintea operației, dacă potențialul donator se răzgândește. Aici, așadar, există posibilitatea exercitării virtuții dragostei și a jertfei de sine de dragul fratelui.

În acest punct, trebuie să vedem care sunt organele care pot fi prelevate pentru transplant de la donatori vii și sănătoși către beneficiari suferinzi.

Α) Ficatul. Donatorii în viață care donează ficat suferă prelevare unei părți a ficatului, deoarece din partea rămasă se completează și se reface ficatul în aproximativ două luni, două luni și jumătate. Dacă beneficiarul este copil, se prelevează de la donator o parte a lobului stâng. Dacă beneficiarul este în vârstă, se prelevează întregul lob stâng și dacă este o persoană în vârstă corpolentă, se prelevează doar lobul drept al ficatului donatorului.

Spitalizarea donatorului durează între 7 și 10 zile și operația durează între 5 și 8 ore. Într-un interval de 2 ½ – 3 luni, donatorul de ficat se poate întoarce la activitatea sa. În America, probabilitatea morții donatorului din cauza donării de ficat poate să ajungă la un procent de 1% sau 5‰. Aceasta este probabilitatea pe care o riscă cel care donează o parte a ficatului mișcat fiind de jertfirea de sine față de persoana iubită, adică față de beneficiar.

Β) Plămânii: Bolnavii aflați în stadii finale de insuficiență respiratorie sunt potențiali beneficiari. Ca să aibă loc transplantul de plămâni, este nevoie de doi donatori. Unul dintre donatori oferă unul din cei doi lobi stângi pe care îi are orice plămân uman, iar al doilea donator oferă unul din cei trei lobi ai plămânului drept. Amândoi acești lobi se implantează aceluiași beneficiar. Intervenția este dificilă și se realizează în centre specializate din străinătate. Prima asemenea intervenție a avut loc în America, în anul 1990. Procentele de reușită cresc în mod constant prin experiența dobândită, precum și datorită medicamentelor imunosupresoare.

C) Pancreasul: Transplant de pancreas realizăm în cazuri de diabet grav insulino-dependent cu complicații grave.  În 95% din cazuri pancreasul este transplantat împreună cu rinichiul, pentru că, de obicei, beneficiarii prezintă afecțiuni renale și sunt hemodializați, datorită unui diabet zaharat ieșit de sub control, responsabil pentru situația lor. Să ne gândim că în stadiul final al afecțiunii renale datorate diabetului, dacă realizăm un transplant simplu de rinichi, afecțiunea renală diabetică regresează în 100% din cazuri. Într-un mic procent (<5%) are loc transplantul de pancreas, atunci când nu coexistă o afecțiune renală gravă, ci complicații mai mari ale diabetului zaharat. La acest transplant, prelevăm o parte din pancreasul unui donator sănătos (de obicei jumătate din pancreas) sau celule insulare din pancreasul sănătos al donatorului și acestea se implantează în ficatul beneficiarului bolnav și, imediat, celulele insulare încep să producă insulină normală și să amelioreze diabetul. La un an după transplant, 76% dintre grefe funcționează normal și peste 5 ani, 42% dintre grefe funcționează normal. Spitalizarea donatorilor durează între una și două săptămâni. În total, 85% dintre transplanturile acestea sunt evaluate ca având rezultate pozitive.

D) Măduvă osoasă: Transplantul de măduvă osoasă de la donatori vii și sănătoși este necesar în cazuri de leucemie și de mielom. Efectele secundare sunt minime pentru donator. De exemplu, se menționează în bibliografia de specialitate că în cazul a mii de donatori că nu a existat nici o situație de deces în urma donării de măduvă și doar 6‰ dintre aceștia au suferit anumite efecte secundare datorate medicamentelor care a trebuit să li se administreze înainte de transplant. În anul 2010 s-au declarat voluntar donatori potențiali de măduvă de oase 25 de milioane de oameni de pe tot globul, dintre care mulți din America. Dar populația cu cea mai mare densitate de donatori este Ciprul nostru elen și atât de încercat de istorie! Gândiți-vă că 10,6% din totalul populației Ciprului, adică aproximativ 1 din 10 ciprioți s-a declarat potențial donator în viață de măduvă de oase. Aici, credem, se vădește bogăția sufletească a poporului nostru ortodox, care, atunci când este informat corect, atunci când constată că i se oferă o bună ocazie de a oferi, se grăbește să dea tot ce are, își dă și sângele, ca să îi aline pe cei aflați în suferință. Atragem atenția că placenta embrionilor și cordonul ombilical pot deveni donație pentru transplant de măduvă de oase, desigur, doar după nașterea fătului.

Ε) Și ajungem acum la ultimul, cel mai frecvent și mai probat transplant de la donatori vii, anume transplantul de rinichi: după ce potențialul donator este evaluat în urma controlului dinaintea transplantului și se dovedește a și sănătos și trupește, și psihologic, are posibilitatea să doneze unul din cei doi rinichi unui suferind (rudă, prieten sau soț) aflat în ultima fază a unei afecțiuni renale, cu rezultate din ce în ce mai bune. Trebuie să cunoaștem că, datorită noilor medicamente imunosupresoare, supraviețuirea bolnavilor și evoluția grefelor sunt din ce în ce mai bune, câtă vreme studiile statistice arată o supraviețuire de două ori mai mare în cazul transplanturilor de la un donator viu în comparație cu transplanturile cu organe prelevate de la așa-numiții ”donatori-cadavru”, adică de la bolnavii aflați în ”moarte cerebrală”. De pildă, un rinichi de la un donator viu are un timp de viață de 12-20 de ani, în comparație cu un rinichi de la un donator cadavru, care are o durată de viață de 8-9 ani.

– Pericolul ca beneficiarul să sufere infarct miocardic imediat după transplant este mult mai mare la cei care au primit un rinichi de la un donator-cadavru, decât în cazul celor care au primit o grefă vie.

– Grefa de la un donator viu funcționează imediat după conectarea la artera beneficiarului, câtă vreme grefa de la muribund întârzie să funcționeze și astfel este îngreunată funcționarea acestuia, datorită stresului stării de ”moarte cerebrală” a donatorului.

– Cu donatorul viu putem să realizăm transplantul atunci când este cea mai bună circumstanță pentru bolnavul care are nevoie de transplant, încă dinainte ca bolnavul să fie supus la un program definitiv de dializă și astfel să scape de acest calvar. Gândiți-vă la copilașii care trăiesc această tragică experiență.

– Organele prelevate de la donatori vii au nevoie de doze mai mici de medicamente imunosupresoare și produc mai puține complicații (efecte secundare).

– Astfel, trebuie să evaluăm pozitiv câștigul afectiv al donatorului viu și relația de dragoste care se dezvoltă între donator și beneficiar la nivel familial și prietenesc.

– Intervenția chirurgicală deschisă durează în jur de trei ore. Dacă se realizează laparoscopic durează considerabil mai puțin, iar tăietura este mult mai mică. Este nevoie de o săptămână de spitalizare în cazul donatorului și de 1-3 luni de refacere postoperatorie ca să reintre deplin în activitățile obișnuite. Efectele secundare ale donării sunt foarte puține, iar cazurile de deces, rare. Donatorii se supun unui control postoperator la 6, 12 și respectiv 24 de luni, ca să fie eliminate eventualele situații de leziuni și să se poată preveni complicațiile pe termen lung. Din păcate, în Grecia nu s-a dezvoltat o rețea activă de informare a cetățenilor cu privire la donatorii în viață, așa cum există ΟΡΤΝ în Statele Unite care funcționează din 1986. La noi se face multă reclamă așa-numitelor transplanturi de la donatorii muribunzi, fapt care a condus și la organizarea conferinței noastre de astăzi.

Posibilitățile sunt foarte numeroase și informarea corectă a oamenilor va promova transplanturile de la donatori vii, depășind și eventualele dificultății biologice care pot apărea. De exemplu, când cineva dorește să doneze un rinichi unei rude aflate în suferință și este incompatibil la grupa de sânge (A, B, AB, 0), dacă ar exista un centru de coordonare a transplanturilor care să funcționeze corect, s-ar putea găsi o pereche corespunzătoare donator-beneficiar care de asemenea sunt incompatibili, iar donatorul unuia să se potrivească cu beneficiarul celuilalt, așa încât pot avea loc două transplanturi de succes: donatorul 1 oferă beneficiarului 2, iar donatorul 2 oferă beneficiarului 1. O asemenea aplicare a cunoștințelor și tehnologiilor științifice este întru totul îmbucurătoare.

Am dori ca în acest punct să facem referire la acțiunea binefăcătoare a transplantului de rinichi în îmbunătățirea calității vieții suferinzilor de afecțiuni renale. Menționăm, de pildă, recuperarea fertilității, pe care o pierd în mare măsură bolnavii hemodializați, care vor putea astfel să dobândească copii. De asemenea, se observă ameliorarea anemiei, a insuficienței renale prin faptul că grefa renală produce hormonul eritropoietin (eritropoietina), de asemenea corectarea aterogenezei uremiei (ateroscleroză vasculară) și alte binefaceri nenumărate.

O chestiune care merită abordată aici, desigur, este incompatibilitatea transplantului de inimă cu filosofia conferinței noastre de azi, deoarece donatori de inimă aflați în viață, așa cum este ușor de înțeles, nu este cu putință să existe.

În fine, se impune să știm că toate transplanturile, oricât ar fi de compatibile, presupun pericolul respingerii grefei, fie acut, imediat după transplant, fie în timp, la câțiva ani după transplant. De asemenea, este important de știut că medicamentele imunosupresoare, care vor fi administrate beneficiarului pentru tot restul vieții, au efecte secundare: infecții, tumori, nefrotoxicitate și altele și nu este improbabil ca: a) fie grefa să nu mai poată funcționa mai devreme sau mai târziu, b) fie să aibă loc fatalitatea ca suferindul să moară după ce noi am donat deja organul.

De aceste chestiuni avem datoria să ținem seama, iar ceea ce contează aici este dragostea noastră, jertfa de sine, credința, rugăciunea noastră și, îndeobște, atitudinea față de viață și de moarte. Transplantul este o faptă a dragostei și a jertfei de sine doar atunci când ne punem în pericol viața și sănătatea de bună voie, dând altuia o parte din noi, în mod conștient și liber, ca persoane după chipul lui Dumnezeu care Îl imităm pe Creatorul nostru, Cel Care ”a pătimit pentru noi” din nemăsurată dragoste. Față de o asemenea perspectivă a transplanturilor nu cred să aibă cineva vreo obiecție. Se impune, așadar, să nu fie acceptată logica comerțului cu organe, a constrângerii psihologice a donatorului și a estimării sumare a adecvării donatorului, dată fiind creșterea numărului de transplanturi.

De altfel, se desfășoară deja noi cercetări pentru crearea de grefe artificiale, care, dacă vor avea succes, este foarte posibil ca în viitor să nu mai fie nevoie nici măcar de donatori în viață. Deja, o strălucită cercetătoare din Grecia, doamna Eléni Antoniádou, în vârstă de numai 25 de ani, a realizat o grefă artificială de trahee pentru transplant cu rezultate foarte bune în aplicare. Sperăm în rezultate încă mai bune pe viitor.

Vă mulțumesc pentru atenție!

Traducere Tatiana Petrache (G.O.)

Sursa traducerii http://www.orthros.eu/ειδήσεις-και-σχόλια/εἰδήσεις/582-ἡ-θετική-ὄψη-τῶν-μεταμοσχεύσεων,-παναγιώτου-κίκιλη,-ἰατροῦ-νεφρολόγου,-δ-ντοῦ-μονάδος-αἱμοκάθαρσης-νοσοκομείου-καλύμνου.html

Programul Conferintei

Toată conferința

o puteți citi facând clik pe teme

”Transplanturile: donație sau crimă?”

Preacuviosul Arhimandrit Ioannis Kokákis, medic oncolog, cu tema:

1. Transplanturile: un pas înainte în știintă sau un Kaiádas știițific?/

Domnul Panaghiotis Kíkilis, medic nefrolog, Directorul Secției de Dializă a Spitalului din Kálymnos, cu tema:

2. ”Aspectul pozitiv al transplanturilor/

Domnul Emanuil Panagópoulos FACS, Profesor de Chirurgie, Director al Clinicii de Chirurgie a Spitalului ”Ágios Sávvas” din Atena, cu tema:

”Mai este valabil astăzi conceptul de moarte cerebrală?”.

Domnul Athanásios Avramídis, cardiolog, Profesor de Patologie la Universitatea din Atena, cu tema:

”Consimțământul prezumat”.

Domnul Konstantinos Karakatsánis, Profesor de Medicină Nucleară al Facultății de Medicină a Universității din Tesalonic, cu tema:

”Moartea cerebrală și transplanturile de organe umane”.

Protopresviterul Ioánnis Fotópoulos, jurist și teolog, cu tema:

”Transplanturile: teze și antiteze”.

Domnul Harálambos Ándralis, avocat, cu tema:

Consimțământul prezumat din punct de vedere juridic”.

Protopresviterul Konstantinos Stratigópoulos, teolog și economist, cu tema:

”Înșelări și minciuni cu privire la transplanturi. O abordare teologică.”

Părintele Vasíleios Kokolákis, Secretarul Centrului de Studii Patristice a prezentat:

Concluziile-conferintei/

Copyright

Aceste traduceri ne aparţin şi sunt protejate de Legea Drepturilor de Autor, legea nr. 8/1996. Traducerile apar cu numere de ordine (   1), 80), 126)…) sursa de proveniență, numele traducătorului x și în paranteze rotunde G.O.).

Ele pot fi preluate integral pe alte bloguri sau site-uri, dar nu pot fi preluate spre publicare în cărți, ziare, cotidiene, de mass-media fără un acord scris. Dacă aveţi nevoie sau vreţi să folosiţi în scopuri proprii aceaste traduceri, vă rugăm să ne contactaţi şi vom stabili atunci condiţiile.

•Toate materialele preluate de pe Graiul Ortodox (G.O.) trebuie să fie însoţite de indicarea sursei în felul următor: Sursa: Graiul Ortodox şi apoi inserarea link-ului exact pentru redirecţionarea către materialul în cauză.  Materialele ce reprezintă exclusivitate nu pot fi reproduse sub absolut nicio formă.

•Niciun material al G.O. nu poate fi vândut, folosit pentru comercializare/publicitate sau folosit în scop promoţional chiar dacă are ca si gazdă bloguri sau site-uri.

•Niciun material nu poate fi folosit în programe (tv, radio etc.), articole scrise/on-line sau în publicaţii scrise/on-line care defăimează G.O.

•G.O. îşi rezervă dreptul exclusiv de a cere ştergerea/eliminarea imediată a oricărui material al său aflat pe un format extern.

Anunțuri