Transplanturile: donație sau crimă?

Transplanturile și acordul prezumat sau donatori de organe fara voie

METAMOSXEVSEIS-PROSKLHSH-v3[1]

Comunicare susținută în cadrul conferinței cu tema ”Transplanturile: donație sau crimă?”, care a avut loc sâmbătă, 20-4-2013, orele 16-21,  din Pireu , și a fost organizată de Centrul de Studii Patristice și Centrului Misionar Enoméni Romiosíni, sub egida Sfintei Mitropolii a Pireului în colaborare cu Sfânta Mitropolie a Glifadei.

Transplanturile și acordul prezumat

de Athanásios V. Avramídi, cardiolog, Profesor de Patologie la Universitatea din Atena

Avram1[1] Transplanturile au reprezentat o extraordinară reușită științifică, realizată de distinse personalități științifice. Transplanturile salvează vieți omenești și pentru mulți fac posibilă o supraviețuire de mai lungă durată și de mai bună calitate. Pentru transplanturi este nevoie de organe, care se prelevează de la donatori voluntari. Însă datorită rapidei evoluții a transplanturilor, nevoile de organe pentru transplanturi au crescut și ofertele voluntare nu mai puteau să le acopere.

Obținerea de organe pentru transplanturi

S-a ajuns să se inventeze fel și fel de moduri, de metode, dar și de escrocherii care urmăreau obținerea organelor necesare. Între acestea se încadrează și ”relaxarea criteriilor de definire a morții”, dimpreună cu ”reducerea timpului necesar de supraviețuire a muribundului”. Tot între mijloacele de obținere ilicită a organelor se numără și sustragerea semnăturii pentru ”donare de organe” prin legea 2737/99, articolul 12, paragraful 3. Ne surprinde paragraful 6 al articolului 12, care precizează: ”Când medicul terapeut (de la Secția de Terapie Intensivă) diagnostichează moartea trunchiului cerebral, este obligat să întrerupă îngrijirea medicală realizată prin mijloacele artificiale –, iar în caz de încălcare a acestei prevederi, medicul respectiv este pedepsit cu închisoarea și cu penalizare bănească. Bolnavul nu va fi deconectat de la aparate, dacă este vorba de un potențial donator de organe, caz în care continuă susținerea artificială, cu scopul de a menține în viață organele vitale în vederea transplantului”.

Prevederea aceasta, în afară de faptul că este eronată, este și nedreaptă. Pentru că, pe de o parte ”moartea trunchiului cerebral” nu este echivalentă cu ”moartea biologică”, iar pe de altă parte unii oameni caracterizați ca ”morți cerebral” au revenit la viață. Este adevărat, avem de-a face cu suferinzi grav, la care întreruperea susținerii artificiale ar conduce la moarte.

În acest proiect de lege existau și dispoziții despre ”acordul prezumat” și ”inexistența prezumată a refuzului”. Reacțiile de împotrivire ale diferiților ”factori” ai societății noastre, în genere, și ale Bisericii în particular au determinat retragerea acestor dispoziții.

”Acordul” prezumat

”Acordul prezumat” a fost readus în prim-plan de Ministrul Sănătății și al Solidarității Sociale, domnul Andreas Lovérdos, printr-un alt proiect de lege din anul 2011, urmărind în primul rând ”creșterea numărului de donatori de organe”. Era vorba de un demers juridic cu ”intenții utilitariste”, care nu urmărește decât obținerea de organe pentru transplanturi de la oameni care în timpul vieții nu au declarat în scris că ”nu doresc să fie donatori de organe”.

În timpul ”dialogului dintre factorii competenți” cu privire la proiectul de lege, s-au exprimat serioase obiecții: a) Președintele Organizației Naționale de Transplanturi, Profesorul de Neurologie Ioannis Vlahoiánnis, și-a exprimat dezacordul, susținând că: ”Legea nu va aduce creșterea așteptată de donatori, ci va prejudicia prestigiul practicii transplanturilor. Va face să crească suspiciunea cetățenilor cu privire la acestea. Va crea probleme la Secțiile de Terapie Intensivă și medicii vor refuza să mai facă transplanturi”. b) Domnul Petros Alivizátos de la Centrul Cardio-Chirurgical de Transplanturi al Spitalului ”Onassis” atrăgea atenția că Secțiilor de Terapie Intensivă ”nu produc donatori în urma constatării morții cerebrale” și chiar marile secții ale spitalelor universitare nu dau mai mult de un transplant pe an. (Kathimerini, 12.04.2011)

Mitropolitul Mesogheei, Nicolaos, Președintele Comisiei de Bioetică a Sfântului Sinod al Bisericii Greciei, într-un articol publicat în ziarul ”To Víma” din 10.4.2011, a scris că: ”Acordul prezumat nu are legitimitate etică, iar un acord care este prezumat nu este acord”.

Biserica Ortodoxă a Greciei și-a retras reprezentantul din Organizația Națională de Transplanturi, pentru că nu a fost de acord cu termenul de ”acord prezumat”. Cinci profesori ai Universității Aristoteliene din Thessalonic – între care unul se numără printre vorbitorii de la conferința de astăzi, profesorul Karakatsánis –, printr-o ”scrisoare deschisă către parlamentari”, confirmă că ”Strategia acordului prezumat este lipsită de conștiință democratică și va provoca încă mai puternice reacții de împotrivire… Ce medic va mai îndrăzni să preleveze organe vii de la un bolnav aflat în moarte cerebrală, dacă există împotrivirea clară a rudelor acestuia?… Acord există doar atunci când acesta este exprimat prin viu grai și în scris, iar nu atunci când este presupus în urma neexprimării unei poziții anume”.

Ministrul Lovérdos însă, în ciuda polemicii iscate cu privire la ”acordul prezumat” și în ciuda faptului că această inițiativă legislativă a fost caracterizată drept anticonstituțională, conform articolului 2, paragraful 1 și articolului 5, paragraful 1 ale Constituției Elene, a introdus legea în Parlament așa cum fusese concepută inițial, în liniile ei esențiale.

Reacțiile împotriva proiectului de lege din timpul dezbaterilor din Parlament, chiar și din partea unor persoane ”prietene” ministrului, nu l-au înduplecat nicidecum pe acesta să își schimbe poziția. În toiul controverselor aprinse, însuși Președintele Organizației Naționale a Transplanturilor, profesorul Vlahoiannis, a fost nevoit să își dea demisia. Proiectul de lege cu privire la ”acordul prezumat” a devenit în cele din urmă Legea 3984 din 2011 (FEK A’, numărul 150, 27.6.2011). Conform articolului 9, paragraful 5: ”Prelevarea de organe de la donator muribund se realizează după survenirea morții, al cărei criteriu este moartea trunchiului cerebral, potrivit datelor pe larg dovedite și de ultimă oră ale științei și după cum stabilește hotărârea Consiliului Central al Sănătății cu privire la moartea cerebrală” (hotărârea 9 din 21/20.3.1985). Însă de ani de zile s-a dovedit că decizia aceasta a Consiliului Central al Sănătății din 1985 este eronată din punct de vedere științific. Și este absolut sigur că noțiunea menționată, de ”moarte a trunchiului cerebral”, este insuficientă pentru diagnosticarea ”morții cerebrale” și în nici un caz nu este echivalentă cu ”moartea biologică”.

Inventarea conceptului de ”moarte cerebrală”

Conceptul de ”moarte cerebrală” este un produs al acestei Comisii ad-hoc a Facultății de Medicină de la Harvard, care definește ”coma cerebrală ireversibile” și redefinește moartea din punct de vedere medical. Comisia a întocmit cunoscutele ”criterii Harvard” de diagnosticare a morții, care ar fi echivalentă cu ”moartea trunchiului cerebral” și cu ”moartea cerebrală”. Contribuțiile comisiei au fost următoarele:

  1. Redefinirea morții în vederea consacrării juridice a transplanturilor, reducând ”moartea trunchiului cerebral” la ”moarte cerebrală”, menționate amândouă alternativ ca fiind echivalente.
  2. Definirea și descrierea ”morților cerebral” pe baza ”criteriilor Harvard”

și

  1. Diminuarea timpului de spitalizare a bolnavilor de la Secțiile de Terapie Intensivă cu scopul economisirii de bani și al creării de paturi libere. Din textul final au fost omise dezacordurile și contestările, ca să se dea impresie de unanimitate în decizia finală.

Aceste informații au fost obținute în urma cercetării pe care a efectuat-o în Arhivele din 1968 ale Universității Harvard doamna Mita Giacomini, (Soc. Sci. Med., 33:1465-82, 1997). ”Moartea cerebrală” a fost contestată de cercetători de prestigiu internațional printr-o argumentație bazată pe o bibliografie extinsă. Mulți au sugerat și abandonarea termenului de ”moarte cerebrală” și deja îl folosesc doar în ghilimele. Nu se consideră că ”moartea cerebrală” este echivalentă cu sfârșitul biologic al vieții. Potts și D.W.Evans, în articolul lor ”Are vreo importanță că donatorii de organe nu sunt morți? Urmări etice și de tactică politică” (Does it matter that organ donors are not dead? Ethical and policy implications. J. Med. Ethics, 2005, 31:406-409), au opinat: ”Important este faptul că prelevarea organelor de la un donator mort cerebral este ceea ce îl omoară de fapt pe bolnav”. Prin urmare, în asemenea situații ”donarea de organe vii” devine echivalentă cu ”privarea de viață”, cu omorârea bolnavului.

În mod eronat, Sfântul Sinod al Bisericii Greciei, în articolul 12 ”al celor 55 de poziții fundamentale ale Eticii Transplanturilor”, a afirmat că: ”… deși nu ține de competențele sale, ar putea accepta opinia unanimă la nivel internațional că moartea cerebrală este echivalentă cu sfârșitul biologic ireversibil al omului”, și că: ”Moartea cerebrală constituie un fapt al distrugerii definitive și inevitabile a creierului…”, deși din punct de vedere științific, echivalarea morții cerebrale cu moartea biologică nu este decât o ”opinie”, care în nici un caz ”nu este unanimă la nivel internațional”. De asemenea, în mod eronat, prin articolul 13, Sinodul Bisericii Greciei a acceptat că ”moartea cerebrală” este echivalentă cu ”sfârșitul biologic al omului”, dar și că: ”… menținerea artificială a respirației întrerupe provizoriu procesul de descompunere a trupului, nu oprește însă plecarea sufletului”. Dar descompunerea trupului nu este amânată de respirația artificială, ci de menținerea artificială a circulației. În ce privește plecarea sufletului, ”prea înfricoșătoare taină este moartea, cum sufletul se desparte în chip năvalnic de trup…”. Dar, întrucât ”cercetarea științifică nu lămurește taina”, nici nouă nu ne este îngăduit ”să mutăm hotarele pe care le-au așezat Părinții noștri”!

Publicația Sfântului Sinod al Bisericii Greciei, cu titlul ”Biserica și Transplanturile”, este insuflată de concepția că ”moartea cerebrală este echivalentă cu sfârșitul biologic ireversibil al vieții omului”. Sfântul Sinod al Bisericii Greciei propune chiar și donarea de organe de la un ”mort cerebral” prin enciclica 2819/7.7.2005, care precizează între altele că s-au declarat ca ”donatori de organe toți Preasfințiții Arhierei Sinodali”. Sinodul Bisericii își va înțelege oare vreodată greșelile? Cine va convinge Sfântul Sinod al Bisericii Greciei să își reconsidere pozițiile din cartea ”Biserica și Transplanturile”, ca să nu mai dezinformată în continuare pliroma Bisericii cu privire la ”moartea cerebrală”!

Replieri ale Ministrului Sănătății

Înaintea de a începe să facă presiuni pentru impunerea ”acordului prezumat”, domnul Lovérdos a afirmat în Parlament că ”va reexamina dispoziția acordului prezumat”. Și că: ”Legea se va aplica după doi ani, după ce mai întâi vor fi informați cetățenii cu privire la acordul prezumat, care este punctul spinos al chestiunii în discuție”… ”Nu strică, însă, a completat el, să existe ca prevedere în sistemul nostru juridic” (Kathimerini, 25.5.2011). Este stranie, desigur, această ”prevedere”. Și se știe că ”acordul prezumat” nu s-a aplicat niciodată și nicăieri. Nici în Spania, unde a fost legiferat, nu s-a aplicat.

În legea 3984/2011, care a fost deja votată, articolul 9, paragraful 2, se menționează: ”Prelevarea de organe de la o persoană muribundă se poate realiza dacă, în timpul vieții, nu și-a exprimat refuzul în acest sens”, potrivit paragrafului 3, în care este descrisă procedura ”declarației de refuz” a prelevării de organe după moartea sa. Declarația aceasta trebuie trimisă la Organizația Națională a Transplanturilor, trebuie validată competent pentru autenticitatea semnăturii, așa încât refuzul să fie consemnat în arhivele respectivei organizații. Dacă nu s-a trecut prin toată această procedură birocratică, indiferent din ce motiv, și declarația de refuz nu a fost înregistrată la Organizația Națională a Transplanturilor, respectivul este automat considerat donator de organe, chiar în pofida voinței sale.

Dispoziția articolului 9, paragraful 2, stabilește: ”Începutul valabilității prezentului paragraf este 1.6.2013. Adică de azi în 40 de zile”. Pentru că ”vremurile nu mai au răbdare”…

…puține lucruri mai pot fi valorificate.

1. Nu a avut loc nici o pregătire a cetățenilor în vederea acceptării ”acordului prezumat”. Prin urmare, premisa informării preliminarii, pe care a pus-o în discuție domnul Lovérdos în vederea aplicării dispoziții începând cu 1.6.2013, nu a fost realizată.

2. Conform noțiunii de ”acord prezumat”, pot să prezum pe baza anumitor date, să presupun ca posibilă o anumită variantă într-o anume chestiune. Nu este însă legitim să ne încredem în prezumții, în probabilități și ipoteze ale unor ”terți” cu privire la ”acordul” într-o chestiune atât de serioasă.

3. ”Acord” înseamnă că îmi exprim ”părerea în acord cu…”. Cine cu cine și asupra cărui lucru se pun de ”acord”? Și cu ce drept intervine un”terț” în voința unui ”mort cerebral”, nemanifestată în scris din timpul vieții?

4. ”Brain” death is not death, adică ”Moartea cerebrală” nu este moarte, a fost un titlu prin care a fost prezentată la nivel internațional ”Declarația Academiei Pontificale de Științe” pe pagina de internet a Vaticanului. Această declarație a fost făcută în urma ”unei reexaminări cu scopul de se adeveri validitatea morții cerebrale la un nivel pur științific”, pe care a cerut-o Papa Ioan-Paul al II-lea din partea Conferinței Academiei de Științe (2-3.2.2005). Cu alte cuvinte, Biserica Romano-Catolică a respins încă o dată conceptul de ”moarte cerebrală” și nu acceptă premisa că ”mortul cerebral este mort”. Însă Ortodoxia Elenă a fost de altă părere!

5. Mitropolitul Nafpaktosului, Ierótheos, scrie foarte detaliat în documentul ”Biserica și Transplanturile” a Sfântului Sinod al Bisericii Greciei (pp. 353 și 359): ”În cazul așa-numitei morți cerebrale, atât timp cât anumite organe încă funcționează și efectuează procese de menținere a vieții, sufletul continuă să lucreze în om, pentru că sufletul lucrează în întregul trup […]. Și de vreme ce lucrează inima, este activă și energia-lucrarea noetică a omului, chiar dacă omul nu mai are conștiința lumii înconjurătoare”. Prin urmare, nu a avut loc nici ieșirea sufletului din trup!”.

6. În cadrul conferinței științifice și teologice organizată de Mitropolia Glifadei pe 11 martie 2012 cu tema: ”Fenomenul denumit moarte cerebrală este moarte reală?”, s-a dovedit că ”Fenomenul denumit moarte cerebrală nu este moarte”. Această constatare este susținută și de conferința de astăzi. Prin urmare, ”donarea de organe vii” reprezintă și ”privare de viață”, este în esență o ”crimă”!

Concluzii

Acordul prezumat” prevăzut de legea 3984/2011 este o născocire cu aparență științifică care are aplicații juridice potrivit aspirațiilor celor care l-au inspirat, în vederea sustragerii de organe vitale de la un mort cerebral, cu scopul realizării de transplanturi. Prin urmare, ”prin privarea de viață” unui om, care nu a murit încă. Prin ”acordul prezumat” este anulată personalitatea și liberul arbitru al omului, cu total dezinteres față de caracterul sacru al trupului celui mort. Potrivit Bisericii Ortodoxe, ”violarea liberului arbitru al omului este contrară voinței lui Dumnezeu pentru om”. Prin diagnosticul de ”moarte cerebrală”, cu un total dispreț față de muribund, vor putea preleva pentru transplanturi, pe baza ”acordului prezumat”, organele lui vitale ca fiind, chipurile, ”ale unui cadavru” – fapt care este echivalat cu crima. Prin urmare, este vorba de o disprețuire a persoanei, care ajunge să fie considerată un res, adică un lucru sau o mașinărie stricată din care pot fi luate unele bucăți ca piese de schimb.

Însă scopul obținerii de organe pentru transplanturi ”nu scuză mijloacele”. Și nu poate cineva printr-un simplu ”așa vreau eu” pe care și-l justifică prin ”acordul prezumat” să sustragă organele altuia, compromițând orice simțământ nobil de altruism și de dragoste care îl manifestă adevărații donatori de organe.

Pentru toate aceste motive, ”acordul prezumat” va trebui abrogat. Transplanturile, desigur, trebuie promovate, dar nu în orice mod și cu orice preț. ”Acordul prezumat” nu este în nici un caz un mod de promovare a practicii transplanturilor. Se impune un efort metodic și continuu, pentru că multe sunt interesele egoiste ale multor altora.

Doresc în final să exprim dorința noastră ca strădaniile participanților de la conferința de azi să conducă la abrogarea ”acordului prezumat”, pe baza argumentelor concludente și convingătoare care au fost prezentate.

DECLARAȚIE PE PROPRIE RĂSPUNDERE

(Decalratia http://www.orthros.eu/images/Various/EPM-SEF-Metamox/YpDilwsiArnMet.pdf)

Exactitatea informațiilor declarate prin prezenta pot fi verificate pe baza arhivei altor servicii (conform articolului 8, paragraful 4, Legea 1599/1986).

CĂTRE (1): Organizația Națională pentru Transplanturi – Secția de Promovare a Donațiilor de Țesuturi și Organe.

 Adresă… Tel…

Prenume, Nume…

Prenumele și numele tatălui…

Prenumele și numele mamei…

Data nașterii(2)  

Locul nașterii…

Numărul actului de identitate…

Telefon…

Domiciliu…

Fax…

Email…

 Pe proprie răspundere și cunoscând sancțiunile(3), prevăzute de dispozițiile paragrafului 6 al articolului 22 al Legii 1599/1986, declar că:

 În cazul morții nu doresc să îmi fie prelevate organele pentru transplant, nu permit nimănui (nici unei rude a mele, nici unui terț sau vreunui factor public sau privat), niciodată și pentru nici un motiv, să revoce această decizie a mea, de asemenea nu concesionez nimănui nici un drept asupra integrității mele trupești nici după moartea mea trupească.

 De asemenea, solicit să faceți cunoscută prezenta declarație tuturor factorilor de răspundere ai domeniului public și privat, care au legătură cu subiectul acesta ca unii ce sunt competenți pentru prelevarea și transplantul de organe umane, pe care prin prezenta îi consider informați.

 Aceeași declarație o fac și în ce-i privește pe copiii mei minori menționați mai sus, a căror grijă o am ca părinte, declarație care va fi valabilă până la majoratul lor.

 Prenume și nume…

 Data nașterii…

 Data [întocmirii documentului]…

Semnătură…

(1)  Aici se menționează de către cetățeanul interesat sau de către autoritatea interesată denumirea serviciului din domeniul public, căruia îi este adresată cererea.

(2)  Se scrie cu litere.

(3)  Cel care în cunoștință de cauză declară informații false sau neagă sau ascunde informațiile adevărate prin declarația pe proprie răspundere semnată este pedepsit cu închisoare cel puțin trei luni. Dacă responsabilul acestor fapte urmărea să obțină pentru sine sau pentru altul un folos material lezând un al treilea sau urmărea să lezeze un altul, este pedepsit cu închisoare până la 10 ani.

(4)  În cazul insuficienței spațiului, declarația poate fi continuată pe verso și se semnează de către declarant.

––––––––––-

 *Luați în considerare cel puțin 3 copii ale declarației dumneavoastră cu semnătura autentificată la autoritatea publică (Centrul de Deservire a Cetățeanului, municipalitate, poliție etc.); trimiteți prin poștă la Organizația Națională pentru Transplanturi (adresa…) sau prin fax la… și imediat după ce ați trimis sunați la Secretariatul Organizației Naționale pentru Transplanturi pentru a solicita număr de protocol.

Dacă doriți, dintre copiile validate pe care vi le va trimite înapoi Organizația Națională pentru Transplanturi, trimiteți una la Centrul de Studii Patristice și una la o persoană în care aveți încredere.

De acelasi autor Homeopatia –  de Domnul Athanasios B. Avramídis, Cardiolog Profesor de Patologie al Universității din Atena – Partea întâi https://graiulortodox.wordpress.com/2013/08/03/154-la-judecata-cu-homeopatia-de-domnul-athanasios-b-avramidis-cardiolog-profesor-de-patologie-al-universitatii-din-atena/

Traducere Tatiana Patreache (G.O.)

Sursa traducerii http://www.orthros.eu/ειδήσεις-και-σχόλια/εἰδήσεις/578-μεταμοσχευσεισ-και-εικαζομενη-συναινεση.html

Anunțuri