Marele Sinod Panortodox (anul 2016?) şi problemele legate de convocarea şi desfăşurarea lui

de ieromonahul Petru Pruteanu

I. Marele Sinod Panortodox nu-şi propune să abordeze probleme dogmatice, ci doar canonice, liturgice şi sociale. Un astfel de Sinod, care să pp-profil-04-797x1024[1]abordeze probleme strict organizatorice, nu s-a mai convocat din anul 692, când a avut loc Sinodul Trulan, numit şi Quinisext, pentru că a abordat problemele canonice acumulate din timpul Sinoadelor V şi VI Ecumenice. Deci, Biserica are deja experienţa de a aborda în sinoade distincte problemele dogmatice şi cele canonice, iar Sinodul care se programează se vrea mai degrabă un „al II-lea Trulan”, decât un „al VIII-lea Ecumenic”. La moment, Biserica are destul de clar formulate dogmele sale (poate cu excepţia unor chestiuni legate de antropologie sau Sfintele Taine) şi, prin urmare, nu se vede necesitatea abordării unor probleme dogmatice. Şi, întrucât, subiecte dogmatice nici nu vor fi discutate, temerile privind schimbarea dogmelor sunt totalmente neîndreptăţite. Nimic ieşit din comun nu se poate întâmpla la Sinod mai ales că, în urma insistenţelor Patriarhiilor Moscovei şi Georgiei, s-a hotărât ca orice decizie să fie luată prin consens. Deci, practic, fiecare Biserica Ortodoxă Autocefală, are drept de veto şi nici o decizie nu va fi luată dacă nu va exista consensul tuturor celor prezenţi.

II. Acest Sinod, ca şi oricare altul, nu-şi poate atribui rolul de „Sinod Ecumenic”. Toate Sinoadele Ecumenice au fost receptate şi numite astfel abia ulterior, fie prin consensul tacit, fie prin proclamarea unui Sinod ulterior. Chiar şi Sinodul VII Ecumenic (anul 787), care aparent este ultimul, a fost proclamat ca „ecumenic” ulterior, iar Sinodul din 2016 poate proclama ca „ecumenice” şi alte Sinoade care au avut loc din secolul VIII încoace. Prin aceasta nu vreau să spun că un Sinod are nevoie de ratificări ulterioare, căci deciziile devin normative imediat după adoptare, ci precizez că statutul de „sinod ecumenic” este atribuit ulterior, reieşind din importanţa şi receptarea lui la nivel panortodox. Biserica niciodată n-a dogmatizat sau oficializat numărul de şapte Sinoade Ecumenice, iar pretinsele „profeţii” că un al VIII-lea Sinod ar însemna „sfârşitul lumii”, chiar dacă vin din partea unor oameni cu o înaltă trăire ascetică, denotă grave lacune în cunoaşterea istoriei Bisericii şi a dreptului canonic. De exemplu:

a) În anul 879 a avut loc un Sinod la Constantinopol, care a condamnat erezia latină „filioque” şi orice modificare a Simbolului de Credinţă. Acest Sinod a avut toate caracteristicile unui Sinod Ecumenic(!) şi mult timp a fost numit în Răsărit „al VIII-lea Sinod Ecumenic”. Bineînţeles, Occidentul niciodată n-a recunoscut acest Sinod şi nu-l menţionează în manualele de istorie, iar plagiatorii noştri de manuale occidentale de asemenea nu spun mare lucru despre acest Sinod. Dar Teodor Balsamon (sec. XII), Nil al Tesalonicului (sec. XIV), Nil de Rhodos (sec. XIV), Simeon al Tesalonicului (sec. XV), Marcu al Efesului (sec. XV), Dositei al Ierusalimului (sec. XVII) ş.a., au considerat Sinodul de la Constantinopol din anul 879 drept al VIII-lea Sinod Ecumenic. Reiterând acest lucru, devine foarte clar că nici o unire cu romano-catolicii nu poate avea loc până nu va exista o condamnare oficială din partea lor a adaosului „filioque”. Iată de ce, şi teologilor ortodocşi ecumenişti nu le convine să spună adevărul despre al VIII-lea Sinod Ecumenic din anul 879, ţinut în timpul Sf. Fotie, patriarhul Constantinopolului.

b) În anul 1351, tot la Constantinopol, a avut loc un Sinod care a formulat învăţătura despre har şi energiile necreate, propusă de Sf. Grigore Palama. Din motive obiective(!), la Sinod n-au putut participa decât ierarhi ai Patriarhiei Constantinopolului şi un delegat al patriarhiei Antiohiei. Însă, la un Sinod precedent (1347), cu aceeaşi tematică, participase şi patriarhul Lazăr al Ierusalimului, care ulterior a semnat şi hotărârile Sinodului din 1351 alături de patriarhul Ignatie al II-lea al Antiohiei. La scurt timp, decizia Sinodului a fost „ratificată” şi de Sinoadele Bisericilor din Bulgaria, Serbia şi Rusia, şi receptate fără obiecţii de toate Bisericile Ortodoxe. Acest lucru l-a făcut pe Nil de Rhodos (sec. XIV), mare canonist şi ierarh, să considere Sinodul din 1351 drept „al IX-lea Sinod Ecumenic”. Această idee era larg răspândită în sec. XIV-XV, dar nu existau condiţii pentru convocarea unui Sinod mai mare, care să confirme ecumenicitatea Sinodului din 1351, iar mai târziu, situaţia politică s-a înrăutăţit şi mai mult, încât problema a fost definitiv abandonată, mai ales că nimeni nu avea rezerve faţă de dogmele proclamate la Constantinopol în timpul disputelor palamite.

Prin urmare, a spune că Biserica Ortodoxă are doar şapte Sinoade Ecumenice şi nu poate avea mai multe, înseamnă o limitare a vieţii Bisericii la sec. VIII – idee foarte convenabilă romano-catolicilor, care ne-au şi băgat în cap că Sf. Ioan Damaschin ar fi „ultimul Sfânt Părinte din Răsărit”, ceilalţi fiind doar „teologi ai epocii post-patristice”. Viaţa Bisericii este însă dinamică, iar harul Duhului Sfânt este lucrător în Biserică până astăzi şi „ne va călăuzi la tot adevărul” (Ioan 16:13) ori de câte ori va fi nevoie, şi anume prin glasul sobornicesc al Bisericii, nu prin persoane particulare, indiferent cât de înduhovnicite ar fi sau ar părea că sunt.  

III. Convocarea unui Sinod Panortodox este într-adevăr o mare necesitate pentru viaţa Bisericii Ortodoxe, având în vedere că istoria şi naţionalismul ne-a izolat foarte mult, încât Biserica Ortodoxă nu se mai prezintă ca o Biserică unitară şi indivizibilă. Există multe probleme organizatorice, atât pe plan local, cât şi în diaspora, care rămân nerezolvate din cauza ambiţiilor şi intereselor geopolitice şi economice promovate de unii ierarhi. În Europa Occidentală şi în America există mai multe jurisdicţii paralele, iar Constantinopolul şi Moscova au uneori câte 2-3 jurisdicţii paralele în acelaşi spaţiu geografic. Toate acestea, nu numai că contravin Canonului 8 al Sinodului I Ecumenic („să nu fie doi episcopi într-o cetate”), dar şi creează confuzii şi spirit de concurenţă, străin Evangheliei. Ideal ar fi ca toţi ortodocşii din America sau din Europa Occidentală să aibă patriarhiile lor, iar ierarhilor să li se împartă eparhiile în aşa fel încât prezenţa ortodoxă să nu se limiteze la „deservirea” diasporei, ci mai ales la convertirea eterodocşilor şi aducerea lor în Biserica cea Adevărată (nu prin metode de prozelitism sectar, ci prin mărturisirea orthodoxiei şi orthopraxiei).

Este foarte important de a stabili şi nişte principii generale privind practica divorţului şi recăsătoriei, dar şi problema căsătoriilor mixte (cu persoane de altă confesiune). Sunt necesare principii clare de recunoaşterea a divorţului şi oferire a dispensei de recăsătorire.

Nu există unitate nici în ceea ce priveşte practica posturilor şi a dezlegărilor, mai ales că trei dintre posturile noastre (al Naşterii Domnului, al Sfinţilor Apostoli şi al Adormirii Macii Domnului) s-au generalizat abia în sec. XII, neavând o reglementare sinodală. A discuta despre posturi la un Sinod Panortodox nu înseamnă automat a le desfiinţa, aşa cum se alarmează unii. Este însă important să precizăm că, a impune mirenilor regulile unui tipic monahal din sec. XIII, aşa cum se întâmplă acum, fără a stabili principii clare de dispensă, tot nu este corect.

IV. Consider că ar fi fost important ca la Sinod să se mai discute următoarele probleme:

  • Necesitatea catehizării înainte de primirea Botezului şi a altor Taine. Stabilirea unor practici unitare în toată Biserica Ortodoxă;
  • Reguli privind (ne)recunoaşterea Sfintelor Taine săvârşite în afara Bisericii Ortodoxe sau a structurilor ei canonice. La moment, Bisericile Autocefale nu au o practică unitară (uneori se acceptă hirotonia clericilor eretici, dar nu se acceptă hirotonia şi nici măcar botezul unor schismatici);
  • Uniformizarea unor texte şi practici liturgice (scoaterea troparului ceasului al III-lea din epicleză, citirea cu voce tare a rugăciunilor, stabilirea unor reguli generale privind pregătirea pentru împărtăşire şi legătura dintre spovedanie şi împărtăşanie, [ne]sfinţirea icoanelor, diferite practici la Sf. Maslu, diferenţierea tipicului parohial de cel monahal etc.)
  • Elaborarea unui nou sistem de citiri biblice (cu fragmente din Vechiul Testament la fiecare Vecernie şi cu un nou sistem de împărţire a pericopelor din Apostol şi Evanghelie, aşa încât mirenii să poată auzi, pe parcursul a 2-3 ani, întreg textul Noului Testament. Sistemul actual este conceput pentru mănăstiri cu slujbe zilnice şi oricum are multe carenţe.)
  • Sistematizarea normelor Canonice din primul mileniu. Există o mulţime de Canoane ieşite din uz sau care se contrazic reciproc, iar organizarea Bisericilor Autocefale este mult prea diferită. În acest sens, ar fi util un nou „Pidalion”, care să fie aprobat şi implementat la nivel panortodox.
  • Societatea modernă aşteaptă formularea unor principii duhovniceşti, şi realiste în acelaşi timp, privind contracepţia sau fecundarea artificială.

Ar putea să fie şi multe alte probleme care-mi scapă, dar cred că cele mai importante au fost punctate.

Rămâne ca fiecare Biserică Ortodoxă Autocefală să-şi pregătească „echipa”, nu pentru a fi în stare „să-i bată” pe ceilalţi, ci pentru a putea dialoga şi lua hotărâri înţelepte şi duhovniceşti pentru binele Bisericii. Ierarhii şi teologii-asistenţi trebuie să înveţe foarte bine engleza şi greaca (veche şi nouă), istoria şi practica fiecărei Biserici, dar şi dreptul canonic, liturgica, bioetica şi toate celelalte.

Nu exclud că am putea avea şi mari dezamăgiri în legătură cu organizarea sau hotărârile Marelui Sinod Panortodox. Dar nu-i firesc ca, din cauza unor astfel de temeri, nici să nu se organizeze Sinodul. Am încrederea că principiul consensului, buna pregătire a ierarhilor, dar mai ales harul Duhul Sfânt, vor asigura o bună desfăşurare şi formularea (nu luarea) unor hotărâri ortodoxe şi funcţionale.

P.S. Întrucât, pe alte pagini electronice, n-am văzut să existe discuţii serioase la acest subiect, propun ca blogul sau forumul nostru să devină o platformă virtuală de discuţii. Nici nu ştiţi cum vreun ierarh citeşte aceste lucruri şi va ţine seama de ele la Sinod…

Comentarii de pe blog parintelui  Petru :

Andrei Creacico spune:

– Relaţiile cu celelalte confesiuni creştine; – Mişcarea Ecumenică; De ce consideraţi că acestea nu sunt probleme dogmatice? Punctele acestea sunt direct legate de ecleziologie, deci sunt dogmatice, şi tocmai de aceste subiecte sunt legate “temerile”. Ideea e că documente ecumeniste au fost semnate de biserici în particular (cum ar fi relaţia BOR cu monofiziţii, sau recunoaşterea lucrării harului “vătămat” la eretici de către BORu, la care se adaugă noianul de documente a CMB şi CEB recunoscute oficial de către bisericile ortodoxe oficiale), deci, e de aşteptat ca astfel de hotărâri să fie luate şi la nivelul sinodului respectiv.

  1. Andrei, ai dreptate când spui că subiectele respective au o legătură cu dogma eclesiologică, dar nu în mod exclusiv. Cuvântul “relaţie” poate să însemne şi ceva de ordin social sau un apel la unirea forţelor împotriva invaziei islamice sau împotriva secularizării. 

    Eu cred că cele 2 Bisericii ieşite din CMB, cea Georgiană şi Bulgară, se vor folosi de dreptul lor de veto în cazul unor abateri grave. Plus că Biserica Elladei (nu cea a Constantinopolui) este vădit anti-papistaşă (cu mici excepţii). Nu-i exclus să fie careva încercări oculte, dar să nu-L excludem totuşi pe Dumnezeu din schemă. 

  • victor spune:

    ,,Rămâne ca fiecare Biserică Ortodoxă Autocefală să-şi pregătească „echipa”

    Ar fi foarte necesara o pre-catehizare a ,,poporului” ca sa nu mai avem atata ,,galagie” facuta de catre agitatorii ,,traditionalisti” care urmeaza in mod orbeste litera unor canoane si prescriptii. Oricat le spui oamenilor niste principii simple si logice, tot nu inteleg. Cum schimbi o litera, cum te cauterizează ca eretic. Romanii ori sunt total agnostici,  ori au aceasi gandire precum rusii din timpul reformelor nikoniene din sec XVII. Exista, din pacate, riscul schismelor.

    Este necesar ca postul Sfintilor Apostoli sa fie formulat intr-o maniera mai logica, rationala.Este ilogic sa postim, in unii ani, mai mult decat pentru Hristos si in mai numerosi ani decat atat, mai mult decat pentru Maica Domnului.

    Sper sa se ,,insanatoseasca” patriarhul Antiohiei pana la sinod. Este trist si frustrant sa vezi cum jurisdictiile ortodoxe se bat prin tribunale pentru o biserica ortodoxa, sau cum isi caterisesc una alteia preotii, sau se cearta pe misionarismul in tarile neortodoxe.

  • fr. Mihail spune:

    Cred ca ar trebui sa  discute fiecare Sinod local ce ar mai fi de adaugat la Marele Sinod Panortodox. Poate ar mai trebui adaugate unele lucruri, ca de exemplu problema biometriei, care e in pericol sa creeze schisme.

    1. Şi eu am rămas mirat că nu s-a modificat ordinea de zi, pentru a exclude toate gunoaiele ecumeniste şi să fie incluse alte probleme mult mai arzătoare şi mai necesare.

      Dar sperăm că şi această carenţă va fi înlăturată. Mi-ar plăcea ca BOR să se implice mai mult în discuţii mai ales că e a doua Biserică Autocefală ca număr de credincioşi după cea Rusă.

  • Adrian Iuga spune:

    Inainte de toate m-a bucurat la toata reuniunea de la Istambul un aspect subliniat de PF. Daniel: ” ierarhii BO sa se reuneasca macar odata la doi ani pentru a discuta probleme ce se ivesc si sa le rezolve pasnic”. Inspirat cuvant zic. Acum pe mine ce ma tulbura ii faptul ca in desfasurarea sinodului vor fi reprezentanti numai episcopii! Sf. Atanasie era doar diacon si pt aia a adus niste lucruli incredibile pt desfasurarea sinodului! Ma intreb: chiar atata autosuficienta sa fie in episcopi incat sa se considere cunoscatorii ortodoxie pe de-a-ntregul? Cat despre sinod? ‘Om trai si ‘om vedea! prea mari sperante nu imi pun deoarece ei au formulat mai multe pozitii cu impartirea “ciolanului” decat legate de viata si dinammizarea credintei! Trist

    1. Sf. Atanasie ca diacon nu era decât asistentul arhiepiscopului Alexandriei. Fiţi sigur că şi acum vor fi antrenaţi teologi şi specialişti de toate rangurile şi treptele. Dar într-un Sinod poate avea drept de vor doar un ierarh şi, mai exact, un ierarh eparhiot (căci statutul de “episcop vicar” oricum e o anomalie canonică şi un vicar n-ar trebui să poarte mitră). 

Sursa: http://www.teologie.net/2014/03/15/marele-sinod-panortodox-probleme/comment-page-1/#comment-18371

Anunțuri