Biserica Ortodoxă Rusă ar putea fi scindată de criza din Ucraina. Declarația Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse.

Cuvânt către Neamul Românesc

PELERIN ORTODOXMitropolitul Nectarie de Argolida: „Mă doare pentru situaţia din Crimeea” 

argolidos_nektarios_1[1]

Durerea sa pentru situaţia care domneşte astăzi în Crimeea şi-a exprimat-o Înaltpreasfinţitul Mitropolit de Argolida, kyr Nectarie.

Înaltpreasfinţitul, vorbind de evenimentele din ţara Sfântului Luca, printre altele a spus: „Pentru mine este o mare durere! Regiunea aceasta o cunosc foarte bine, am fost acolo de aproximativ 100 de ori”. „Din păcate, atmosfera aceasta mocneşte de mulţi ani, ca să nu spun decenii”, a adăugat caracteristic kyr Nectarie. Mitropolitul de Argolida a spus că nu se aştepta la aşa ceva atât de curând, subliniind că „personal credeam că ceva se va întâmpla cândva, dar nu mă aşteptam să se întâmple aşa de repede şi aşa de brusc”. „Sunt uri de veacuri care, din păcate, se răspândesc între popoare şi nu-şi văd interesul, având ca rezultat faptul că a început acest rău acum şi nu ştiu cum se va încheia”, a completat Înaltpreasfinţitul. Kyr Nectarie a spus în alt punct: „Se joacă mari jocuri geopolitice şi cei mari nu ne lasă pe noi, popoarele mici, să traim in linişte şi din păcate tare mă tem că va suferi multă lume. ” „Mă rog şi sper ca Sfântul Luca să-şi pună mâna, să apere acest popor care a trecut prin grele încercări şi în războaiele anterioare”, a spus încheind Mitropolitul de Argolida.

Mitropolitul Nektarie este cel care a dus moaștele Sfântului Luka al Simferopolului în Mănăstirea Sagmata de lângă Tyva din Grecia, pecând era stareț al acestei Mănăstiri.(n. Graiul Ortodox)

Sursa: http://acvila30.ro/mitropolitul-nectarie-de-argolida-ma-doare-pentru-situatia-din-crimeea/

Biserica Ortodoxă Rusă ar putea fi scindată de criza din Ucraina

Se aud tot mai multe apeluri care cheamă spre o Biserică independentă ce va uni toate Bisericile Ortodoxe din Ucraina.

        

În timp ce trupele rusești s-au adunat la granița cu Ucraina, iar un vot secesional foarte discutat tocmai s-a petrecut (16 martie), Patriarhul Chiril al Bisericii Ortodoxe Ruse a îndemnat la rugăciune ca frații de o credință și un sânge să nu-și aducă pieirea unii altora. Rusia se mândrește cu o reînviere a creștinismului ortodox după decenii de persecuție din partea sovieticilor, însă un război în Ucraina ar putea spinteca Biserica Ortodoxă Rusă. Biserica își are rădăcinile în Kiev, unde cneazul Vladimir și-a botezat poporul la creștinism în 988, eveniment  văzut ca o piatră din capul unghiului pentru identitatea rusă și ucraineană. Însă, ea are rădăcini și mai adânci în Crimeea, unde, conform legendei, chiar Vladimir a fost botezat de către trimișii bizantini.

Biserica Ortodoxă din Ucraina (Patriarhia Moscovei), care are aproape 12.500 de comunități, este cea mai mare dintre Bisericile Ortodoxe existente în Ucraina. Însă, deși are un anumit grad de autonomie, cu un Sinod de episcopi care-și aleg proprii membri, liderul ei, în prezent Mitropolitul Onufrie al Cernăuților și Bucovinei, chiar dacă este ales de către Sinod trebuie confirmat de către Moscova. În predica ținută vineri, 14 martie în Catedrala “Hristos Mântuitorul” din Moscova, Patriarhul Chiril, cunoscut pentru suportul adus președintelui rus, Vladimir Putin, a sugerat că Ucraina are dreptul la autonomie. Însă a subliniat și faptul că Ucraina nu trebuie să cadă în capcana unei diviziuni spirituale de Rusia.

La ce ne referim de fapt este „lumea rusă”, marea civilizație rusească care a izvorât din fântâna baptismală a Kievului și s-a răspândit imensa întindere a Eurasiei, a declarat acesta. „Lumea rusă” a reprezentat o temă preponderentă pentru Patriarhul Chiril de la numirea sa din 2009 și se potrivește cu viziunea președintelui Putin, a declarat Antoine Arjakovsky, directorul Departamentului de cercetare de la „College des Bernardins” din Paris și fondator al Institutului pentru Studii Ecumenice din Liov. Pentru ei, democrația este un pericol, a declarat acesta într-un interviu. Au inventat o nouă mitologie, noua ideologie a „lumii rusești”, a ideii rusești, care va crea un fel de teologie a politicii. Însă, pentru Bisericile din Ucraina, protestele care l-au răsturnat pe președintele Victor Ianukovici au fost de asemenea o deșteptare religioasă electrizantă ce poate duce schimbare cutremurătoare în relațiile dintre Stat și Biserică. Imaginile dramatice cu clerici ce purtau în mâinile lor cruci și stăteau între protestatari și forțele guvernamentale au devenit virale atunci când tensiunile au escaladat în lunile ianuarie și februarie. Majoritatea Bisericilor din Ucraina au urmat o paradigmă comună creștinismului răsăritean; s-au aliniat cu Statul,a declarat pr. Cyril Hovorun, fost președinte al Departamentului pentru Relații Externe al Bisericii Ortodoxe Ruse, care a lucrat și la sediul Patriarhiei Moscovei și care în prezent studiază relațiile dintre Stat și Biserică laYale Divinity School. Bisericile, în majoritatea lor pe diferite nivele, au sprijinit cererile justificabile avute de „Maidan”, a declarat acesta referindu-se la Piața Maidan din Kiev, unde au avut loc protestele. Greco-catolicii, loiali Romei, au fost primii și cei mai activi susținători ai demonstrațiilor, a declarat dânsul. Mulții dintre ei au venit din Ucraina de Vest, de la granița cu Polonia, unde Statul și politica comunistă de prigonire a religiei sub dictatorul sovietic Iosif Stalin au fost însoțite de convertiri forțate de la Ritul Occidental Catolic la Ortodoxie. Ateismul nu a luat niciodată amploare.

Totuși, în timpul protestelor, toate Bisericile, cu ritmuri diferite realiniate cu noua agendă, a declarat Hovorun, au făcut ca rugăciunea să devină partea integrală în proteste, care a fost și un teren ecumenic de întâlnire. Maidanul, afară de faptul că a reprezentat un important eveniment civil a apărut și ca un unul religios, a declarat el. Erau săvârșite rugăciuni în fiecare zi, dimineața și seara. A fost și un fenomen religios, nu doar unul politic și social, și unul ecumenic, deoarece Maidanul a făcut posibil întâlnirea a mai multor Biserici, a mai multor lideri ai Bisericilor care nu au discutat niciodată în public.

Andrei Zubov, istoric și expert în relațiile dintre Stat și Biserică la prestigiosul Institut de Stat din Moscova pentru Relații Internaționale, aproape că a fost concediat pentru că a scris un articol de fond El a spus că dacă evenimentele vor degenera într-un război, o scindare între Bisericile Moscovei și ale Ucrainei este inevitabilă: Putin a început un proces incontrolabil. Se aud tot mai multe apeluri care cheamă spre o Biserică independentă ce va uni toate Bisericile Ortodoxe din Ucraina. (Celelalte două nu sunt recunoscute de principalele Biserici Ortodoxe din lume.) Zubov a mai preconizat că dacă relațiile dintre Rusia și Ucraina vor continua să se deterioreze, Patriarhia Constantinopolului va recunoaște eventual o Biserică Ucraineană. Ucraina este cea de-a doua țară ortodoxă după Rusia, a declarat Arjakovsky.

Un lucru este sigur: o Biserică Ucraineană unită ar putea redesena harta Ortodoxiei.

traducere şi adaptare: Lucian Filip pentru doxologia.ro sursa: http://www.huffingtonpost.com

Declarația Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse

Documentul este aprobat la ședința Sfântului Sinod din 19 martie 2014 (condica nr.3).Atenția întregii lumi ortodoxe este concentrată asupra evenimentelor tragice care au loc pe pământul Ucrainei. În Kiev a curs sânge. Tulburări au loc în toată țara. Răspunzând la această situație alarmantă și la amenințările de ocupare forțată a bisericilor și mănăstirilor Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe Locale, întruniți în perioada 6-9 martie anul curent în Istanbul, s-au adresat în comun cu un mesaj cu privire la depășirea pașnică a confruntărilor civile și a neamestecului forțelor politice în treburile Bisericii. Întâistătătorii au mărturisit că se roagă pentru revenirea în sânul Sfintei Biserici a celor care se află azi în afara comunicării bisericești. Adunați azi la ședința Sfântului Sinod, din nou ne adresăm către scumpa inimii noastre Ucraină și mărturisim faptul că Biserica Ortodoxă a Ucrainei în permanență a chemat și cheamă la pace și rugăciuni, fără a se identifica (spre deosebire de un șir de alte organizații religioase) cu una din părți ale confruntării politice. Copiii ei credincioși locuiesc în toate regiunile Ucrainei, ea este cea mai de proporții comunitate religioasă din țară, care duce aceeași viață împreună cu poporul ei, aflându-se alături de el în clipele grele ale scârbirilor. În aceasta constă caracterul ei unic al slujirii sociale, deoarece în Ucraina locuiesc oameni care aparțin la diverse comunități etnice, lingvistice și culturale, având diverse opinii politice. Unii sunt preocupați de integrarea maximă în structurile politice, create de statele occidentale. Alții, din contra, doresc dezvoltarea relațiilor cu popoarele Rusiei istorice, păstrarea culturii lor autohtone.Tendințele opuse din societate, care prevalează pe rând una asupra alteia, polarizează societatea ucraineană. Biserica, fiind de asupra acestor divergențe, nu se poate identifica doar cu un singur punct de vedere. Din contra, Biserica Ortodoxă canonică, care păstrează unitatea cu întreaga Ortodoxie, este unica putere, care în numele păstrării păcii civile poate împăca și uni oamenii, ce împărtășesc concepții diametral opuse. Misiunea Bisericii, datoria sfântă a tuturor copiilor ei e să tindă spre pace pe pământul popoarelor Sfintei Rusii, să cheme la refuzul limbajului urii și al vrajbei. Indiferent de cele întâmplate în domeniul relațiilor interstatale, de dezvoltarea contradicțiilor politice – unitatea credinței și frăția oamenilor, care au ieșit din aceeași cristelniță a botezului, nu poate fi eliminată din trecut. Credem că nu va fi eliminată și din viitorul nostru comun, în care popoarele frățești belarus, rus, ucrainean și alte popoare trebuie să viețuiască în pace, dragoste și solidaritate.Biserica Ortodoxă Rusă a chemat de nenumărate ori la inadmisibilitatea violenței, vărsărilor de sânge și luptelor fratricide pe pământul Ucrainei. Din păcate, nu s-a putut de evitat evenimentele tragice: au murit oameni, mulți au avut de suferit. De aceea chemăm azi din nou și din nou pe toți, cărora le este drag poporul ucrainean și pacea în Ucraina: violența nu trebuie să se mai repete.Hotarele Bisericii nu sunt determinate de preferințe politice, diferențe etnice și chiar granițe de stat. Biserica își păstrează unitatea în pofida circumstanțelor schimbătoare. În același timp, pentru ea este principial important dacă popoarele Rusiei istorice vor putea păstra acele valori, pe care se ține civilizația creștină, valori care ne-au permis să construim un trecut glorios și, credem, care fac posibil un viitor demn.Este important să fim fideli fundamentului de valori, făurit de Evanghelia lui Hristos și să înfăptuim eterna lege a lui Dumnezeu nu doar în viața noastră privată, dar și în viața popoarelor noastre, în relațiile dintre ele, care trebuie să rămână frățești chiar și în vremurile de încercări grele. Fie ca judecata lui Dumnezeu care se înfăptuiește în istorie asupra fiecărui om și și a fiecărui popor, să ne arate truditori destoinici în via lui Hristos, credincioși adevărului Său și făcători ai faptelor dragostei Lui.Ridicând într-un gând rugăciuni către Domnul, noi suntem chemați să procedăm conform spuselor apostolului Pavel „cu toată smerenia și blândețea, cu îndelungă-răbdare, îngăduindu-vă unii pe alții în iubire, silindu-vă să, păziți unitatea Duhului întru legătura păcii” (Ef. 4:2-3).

MITROPOLITUL ONUFRIE , LOCTIITORUL IN TRONUL BISERICII UCRAINENE, A
FOST NUMIT MEMBRU PERMANENT IN SINODUL MOSCOVIT

Membru permanent al Sinodului Rus –  Locţiitorul în Tronul Bisericii Ucrainene

Miercuri, 19 martie 2014

 S-a întrunit astăzi, miercuri, 19 martie 2014, Sfântul Sinod al Bisericii Rusiei, la reşedinţa patriarhală care se află în Mănăstirea Sfântului Daniil. 

Potrivit informaţiilor Romfea.gr, Sfântul Sinod al Bisericii Ruse a hotărât ca Locţiitorul în Tronul Bisericii Ucrainene, Mitropolitul Onufrie (român de origine), să fie membru permanent al Sinodului.   De asemenea, membri Sfântului Sinod s-au rugat pentru pace şi bunăstare in Ucraina. Menţionăm că, pe 24 februarie, Sfântul Sinod al Bisericii Ucrainene a hotărât să-l revoce din funcţie din motive de sănătate pe Mitropolitul Vladimir şi l-a desemnat ca Locţiitor pe Mitropolitul de Cernauti, kyr Onufrie.

http://acvila30.ro/mitropolitul-onufrie-loctiitorul-in-tronul-bisericii-ucrainene-a-fost-numit-membru-permanent-in-sinodul-moscovit/

Predica Preafericitului Patriarh Chiril de ziua pomenirii cuviosului cneaz Daniil al Moscovei după Liturghia Darurilor înainte  Sfințite la mănăstirea „Sfântul Daniil”

La 17 martie 2014, în ziua de luni a celei de a 3-a săptămâni a Postului Mare, ziua pomenirii cuviosului cneaz Daniil al Moscovei, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril a oficiat vecernia și Liturghia Darurilor înainte Sfințite la catedrala „Sfânta Treme” a mănăstirii stavropighiale de călugări „Sfântul Daniil”, or. Moscova. După încheierea serviciului divin Întâistătătorul Bisericii Ruse s-a adresat către cei prezenți în biserică cu o predică.

2P20140317-VSN_4383-1200[1]

Înaltpreasfințiile și Preasfințiile Voastre! Cinstite egumen, părinte arhimandrit Alexii! Dragi părinți! Frați și surori!

Aș vrea pe toți să vă salut și să vă felicit cordial cu ocazia pomenirii sfântului cuviosului și binecredinciosului cneaz Daniil al Moscovei, om care a intrat în istorie nu în tunet și fulger, nu în strălucirea cerului, nu în puterea armelor sau mărețe împliniri, dar în liniște și rugăciune. Aceasta vorbește despre faptul că nu doar biruințele și rezultatele răsunătoare, dar și tăcerea și rugăciunea pot fi o armă puternică în mâinile conducătorilor laici.

Noi trăim într-o lume, unde evenimentele se desfășoară vertiginos – cu mult mai repede, decât mintea omenească o poate conștientiza și analiza. Este necesar a lua rapid decizii și este vorba nu doar de oameni de stat – oameni care activează în business, în domeniul informației, în multe alte domenii, înțeleg bine cât de rapid trebuie să acționeze, ca să nu scape ceva. Unii oameni au un mare dar – să gândească rapid. Iar alții nu au acest dar, deși, după puterea gândului, cei din urmă pot să nu cedeze primilor. Unii sunt rapizi fizicește, alții nu posedă o astfel de forță fizică, dar aceasta nu înseamnă că nu pot atinge același obiective ca și cel care merge rapid. Domnul ne-a creat pe toți foarte diferiți, însă pe toți ne-a predestinat unui singur țel – noi trebuie să Îi servim prin viața noastră.

Sfântul dreptcredinciosul cneaz Daniil al Moscovei a servit lui Dumnezeu prin rugăciune, tăcere, smerenie și dragoste în acel timp, când toți ceilalți cneji procedau altfel – aveau o fire dinamică, militantă, rapid luau decizii cu privire la intrarea în război, dobândind victorii sau condamnându-se la eșec. Cneazul Daniil în tăcere și rugăciune a început să făurească un orășel pe coline, numit Moscova și noi știm că trudele lui s-au încununat cu un mare succes istoric – anume Moscova a devenit oraș de scaun, centrul lumii Ruse, capitala Rusiei.

În timpurile noastre, când oamenii acordă o deosebită atenție vitezei în deciziile adoptate, dinamismului, noi trebuie să propovăduim necesitatea omului de a îmbina toate acestea cu o analiză serioasă a propriei persoane și a realității ambiante, pentru ca dinamismul să fie durabil, ca, făcând pași înainte, noi să nu mergem înapoi, ca Domnul prin rugăciune să intre în conștiința noastră și să ne întărească în justețea hotărârilor luate. O astfel de pildă de oferă sfântul cuviosul cneaz Daniil al Moscovei.

Astăzi citirea din Vechiul Testament (Fac. 6:9-22) s-a referit la o temă extrem de interesantă și importantă. Este istoria lui Noe. Domnul adoptă decizii de a îneca neamul omenesc, de a-l nimici, de a-l șterge de pe suprafața pământului, deoarece este un neam depravat. Oamenii demult L-au părăsit pe Dumnezeu Cel adevărat și au căzut în mulțime de păcate, încât aceste păcate au pus stăpânire pe conștiință, au început să distrugă natura personalității și relațiile umane. Nici un fel de renaștere al acestui fruct putrezit nu mai putea fi. În universul de atunci, deloc mare, locuit de oameni raționali, răul se răspândea cu o așa putere, încât  nu mai exista întoarcere. Omenirea a trecut linia de neîntoarcere și s-a îndreptat către autodistrugerea sa, deoarece răul întotdeauna se termină cu inexistența, dacă nu se oprește cu moartea și distrugerea. Domnul adoptă o decizie Dumnezeiască de a distruge omenirea decăzută, cu excepția celor care au păstrat credința, care mai viețuiesc conform legii lui Dumnezeu. Dintre aceștia erau foarte puțini – o singură familie a dreptului Noe cu fiii săi și soțiile lor.

Mulți se îndoiesc că a existat potopul mondial. Însă  se găsesc probe științifice ale faptului că a fost o perioadă, când pământul, cel puțin cea mai mare parte a lui, a fost acoperit de apă – anume prin acest fapt sunt explicate schimbările ulterioare ale climei și dispariția diverselor animale exotice. Într-adevăr, urmele potopului sunt prezente pe pământ, la fel ca în folclorul popoarelor vechi. Dar cea mai vie povestire despre potop este relatarea Bibliei despre faptul că Domnul distruge răul.

Dar azi, El distruge răul? După potop Dumnezeu promite să nu mai trimită niciodată asupra oamenilor potop, să nu-i distrugă cu stihia apei. Dar oare Dumnezeu intervine în istoria omenirii? Distruge oare El răul? Sau El a permis neamului omenesc să acționeze liber de tot, inclusiv multiplicând răul? Mâna lui Dumnezeu se vede în istorie. Nu fiecare o vede, dar dacă e să privim mai atent, ea există.

Când în țara noastră s-au produs evenimentele revoluționare, când zeci și sute de mii de oameni erau împușcați fără judecată și anchetă, când erau închise bisericile și mănăstirile, când în biserici dădeau buzna oameni înarmați, opreau serviciile divine, scoteau preoții și tot acolo, în văzul enoriașilor, îi împușcau, unii credeau că a venit sfârșitul lumii. Oamenii se gândeau: ”Unde este Dumnezeu?  De ce El nu trimite legiuni de îngeri ca să apere adevărul, să apere Patria multpătimită de distrugerea viitoare? De ce nu trimite puterile Sale ca să-i pedepsească neîntârziat pe acești oameni  strașnici?” Domnul nu a trimis legiuni de îngeri, însă răul a început să se macine singur pe sine. Răul, care a distrus pe cei răi, multora le părea o nebunie deplină, un triumf al tiraniei, însă cât de mulți oameni, care au distrus biserici și mănăstiri, au împușcat preoți, au fost distruși în anii tiraniei! Iar apoi a început Marele război pentru apărarea Patriei și noi am purtat mari pierderi. Până acum noi deplângem acele pierderi și ne întrebăm: „Ce încercare a fost pentru poporul nostru?” Putem răspunde doar astfel: „Nici o încercare Domnul nu o dă în zadar”. Noi, prin sângele nostru am răscumpărat fărădelegile poporului nostru – fără nici un fel de potop mondial sau local. Iar acei care au venit la noi cu nedreptate, acei care au distrus poporul nostru, au băut cupa amărăciunii până  la sfârșit pentru al său rău și a sa nedreptate.

Ce săvârșește cu noi Domnul? Doar El este alături de noi, El este prezent în istorie, noi Îi vedem mâna. Noi nu putem spune că totul ce se întâmplă cu neamul omenesc este în zadar – nu, Domnul permite, îngăduie unora ca ei să pedepsească pentru păcate. Dar dacă cel ce pedepsește calcă legile lui Dumnezeu – și el va fi pedepsit.

Dumnezeu este prezent în istorie, El este prezent în istoria noastră. Trebuie doar să scoatem ochelarii, să ne ștergem la ochi, să privim nu atât cu privirea fizică, cât cu mintea noastră, cu ochii inimii noastre la ceea ce se întâmplă în lume și să înțelegem – cu noi este Dumnezeu. Despre aceasta noi vorbim, cântând mărețele cuvinte: „Cu noi este Dumnezeu, înțelegeți neamuri și vă plecați, căci cu noi este Dumnezeu”. Domnul este cu fiecare cine dorește să trăiască conform legii Lui. Domnul este cu fiecare cine suferă fără de vină. Domnul este cu fiecare cine tinde spre adevăr, dreptate, afirmarea păcii și a binelui. Domnul este cu fiecare cine se sacrifică de dragul altuia. Precum pedeapsa pentru păcate nu vine imediat, tot așa și susținerea noastră nu se întâmplă imediat – noi deseori trecem prin scârbiri pentru a vedea în viața noastră mâna lui Dumnezeu.

Sfântul cuviosul cneaz Daniil a primit tunderea în monahism, fiind cneaz, stăpân al unei mari moșii – fiindcă probabil că înțelegea ceea ce e cel mai important, ceea ce mulți cneji nu puteau vedea. De aceea și sabia din teacă el nu scotea atât de repede, precum toți vecinii săi. De aceea nici pe poporul său nu îl chinuia cu torturi și suferințe, precum se făcea în acele vremuri deloc simple. El a intrat în istoria noastră ca un părinte iubitor, care nu și-a dorit onoruri oferite cnejilor și a primit tunderea în monahism. Rămânând principiali, apărându-ne poziția, atunci când suntem siguri de faptul că această poziție corespunde cu adevărul lui Dumnezeu, noi nu trebuie să uităm că faptele noastre trebuie întotdeauna însoțite de rugăciune și liniște, ca faptele acestea să fie cu adevărat drepte.

Pe voi pe toți, dragii mei, vă felicit cu ocazia sărbătorii și fie ca binecuvântarea lui Dumnezeu, pentru rugăciunile sfântului purtătorului de Dumnezeu părintelui nostru Daniil, cuviosul și dreptcredinciosul cneaz, să fie cu voi cu toți. Amin.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii

VIRGIL MAXIM, LUPTĂTORUL PENTRU ÎNVIEREA NEAMULUI SĂU

virgil-maxim-la-arestare[1]

Gafencu a mai avut și alți doi prieteni de care era nedespărțit, dar ale căror nume, oricât le caut în memorie, acum îmi scapă. Da! Iată unul: Virgil Maxim, elev de clasa a VIII-a. Frumos, bine dezvoltat, mai înalt ca Mazăre și Naidim, fața prosperă, meditativ, prin inteligență, bun simț și prin ținuta lui stârnea admirația tuturor. (Pr. Nicolae Grebenea – Aminitiri din întuneric, pag. 214) Autor: Liviu Brânzaș

 Cel mai important pentru mine, dintre noii veniţi, este Virgil Maxim. Este un tânăr prahovean care a fost întemniţat în 1942 şi a rămas în închisoare până în zilele noastre. Tot din această categorie excepţională este şi Nicolaescu, un tânăr muncitor arestat din 1941.

Virgil Maxim este unul din cei mai cunoscuţi deţinuţi din închisori. Este din categoria celor pentru care închisoarea aceasta nesfârşită a devenit mediu de înălţare pe cele mai înalte culmi de trăire religioasă. Valeriu Gafencu, Gheorghe Jimboiu, Anghel Papacioc, Ion Ianolide, Alexandru Virgil Ioanid, Marin Naidim, Virgil Maxim şi mulţi alţii ca ei s-au adâncit atât de mult în trăirea mistică, încât păreau nişte monahi. Dacă ar veni acum libertatea propriu-zisă pentru noi, România ar fi asaltată pe plan spiritual de aceşti tineri de elită care ar porni o ofensivă de regenerare morală a societăţii româneşti. Când va veni însă libertatea în mod real, unii dintre ei vor fi morţi în închisoare, iar alţii vor ieşi din comunism cu resursele vitale epuizate, bătrâni sau pe patul morţii, libertatea fiind pentru ei aproape inutilă. În timp ce un Alexandru Virgil Ioanid va fi cenzurat de însăşi presa pretins democratică şi va muri în anonimat, foştii conducători ai U.T.C.-ului, cu studiile la Moscova, sau fiii lor, vor ajunge în fruntea principalelor instituţii ale statului şi vor fi adulaţi de gloatele cuprinse de un delirium tremens politic greu de înţeles şi calificat.

Virgil Maxim are un program spiritual foarte intens. În plus, este preocupat să-i înlocuiască pe alţi camarazi la muncile din celulă socotite mai grele sau degradante. Prietenia cu Virgil este pentru mine deosebit de benefică pe plan spiritual. El a acumulat în anii de închisoare din timpul lui Antonescu o cultură teologică foarte solidă. Cunoaşte scrierile Sfinţilor Părinţi, cum nu am întâlnit pe nimeni până acum. Ne plimbăm ore în şir pe “stradela principală” a celulei (spaţiul longitudinal dintre paturi, pe axa uşă-fereastră) şi ne adâncim în lumea adevărurilor şi faptelor creştine. Cel mai exact portret al lui Virgil Maxim nu poate fi decât ceea ce am scris în “Cuvânt înainte” la volumul lui de “Poeme isihaste”, publicat după decembrie ’89. Iată câteva fragmente:

Când l-am cunoscut la închisoarea Gherla, Virgil Maxim executase deja 13 ani de temniţă grea şi mai avea în faţă multă suferinţă de îndurat. Toată tinereţea lui a fost o purtare a crucii pe o Golgotă ce părea fără sfârşit. Celula închisorii a fost pentru el o veritabilă chilie de mânăstire, în care sufletul său, aspirând spre culmi, s-a transfigurat în duhul lui Hristos. Datorită condiţiilor istorice, acest om cu o puternică vocaţie mistică şi teologică a rămas un laic. În alte circumstanţe ar fi devenit cu siguranţă – un mare sacerdot. Puţini sunt astăzi în România cei care să aibă dreptul moral de a vorbi poporului român – şi îndeosebi tineretului – ca acest luptător pentru învierea neamului său. Poezia care se trimite acum publicului românesc este o mărturisire de credinţă, scrisă pe zidurile închisorii cu sângele tinereţii sale. Sufletele tinere, însetate de adevăr şi măreţie, se vor purifica şi ilumina prin ea. Cititorule, când te vei împărtăşi din potirul mistic al acestor poeme ale credinţei, poate vei simţi în adâncul sufletului un impuls tainic de a îngenunchea. Nu te sfii s-o faci, căci poezia lui Virgil Maxim este o rugăciune profundă, rostită pe Golgota unei tinereţi martirizate! După aproximativ trei luni, Virgil va fi dus la Bucureşti spre a fi martor în procesul Ţurcanu.

Mai multe articole despre Martirul Virgil Maxim: Cu noi este DumnezeuArestarea lui Virgil Maxim – 1 Noiembrie 1942 , Închisoarea PloieştiProcesul, Expedierea la AiudÎn coloniile de muncă – Unirea, Ciuguzel, Galda de JosMijlocirea întoarcerii unui sectant la dreapta credințăDesfiinţarea coloniei. Reîntoarcerea în închisoareMatur(itate)a spirituală,  Căsătoria lui Virgil MaximBacalaureat şi elev până la 50 de aniVisul – moartea soției

(Liviu Brânzaș – Raza din catacombă)

Cuvânt către Neamul Românesc

de Vigil Maxim

Nu ne-a fost dat să vorbim neamului, în special tineretului acestei ţări, de la catedră. Aşa cum nu le-a fost dat niciunuia dintre marii lui dascăli. Toţi şi Horia şi Iancu şi Tudor şi Eminescu şi Codreanu şi Moţa, au vorbit de pe Cruce. Iar câţiva din cei ce au vorbit de la catedră, au sfârşit tot pe Cruce: Nae Ionescu, N.C. Paulescu, Simion Mehedinţi, Radu Gyr, Noica, Eliade… Toţi au rostit cuvântul iubirii aproapelui ce cuprinde tainic intenţia divină de a salva omul din înşelăciune şi moarte veşnică.

Când veţi auzi cuvântul trimis prin această carte de pe Crucea suferinţei acceptată conştient, veţi cunoaşte ce înseamnă să ştii cui slujeşti: lui Dumnezeu sau lui Mamona? Veţi înţelge cine este mărturisitorul şi cine înşelătorul, cine iubeşte şi cine urăşte. Veţi cunoaşte într-adevăr că ,,Nu este mai mare dragoste, decât să-şi pună cineva viaţa pentru prietenii săi”, toţi cei pecetluiţi cu chipul lui Dumnezeu.

Această vieţuire am deprins-o în Mişcarea Legionară, rânduită să apară în Ţara Românească prin trimisul lui Dumnezeu, Corneliu Zelea Codreanu, când pe pământul ţării fărădelegea se instituise ca putere legală în stat, ignorând şi voinţa poporului şi mai ales Biserica lui Hristos.

,,Legionarismul este o adâncă şcoală de formare a caracterelor. De creştere a elitei. Tot ce-şi poate imagina mintea noastră mai frumos ca suflet, tot ce poate rodi rasa noastră mai mândru, mai înălţător, mai drept, mai puternic, mai înţelept, mai curat, mai muncitor şi mai viteaz, iată ce trebuie să ne dea Şcoala legionară! Un om în care să fie dezvoltate până la maximum toate posibilităţile de mărire omenească ce se află sădite de Dumnezeu în sângele neamului nostru’’. ,,În Mişcarea Legionară rolul de pregătire a tineretului pentru primirea duhului  legionar îl au Frăţiile de Cruce’’.

,,Frăţiile de Cruce pregătesc în special tineretul şcolar. Este şi natural: şcolarii de azi vor fi conducătorii de mâine. […] Conducătorii de azi sunt şcolarii de ieri. Dacă, pe când erau şcolari, nimeni nu a căutat să le sădească în inimă dragostea neţărmurită şi spiritul de sacrificiu pentru neam şi ţară – şi lipsindu-le, ca urmare, elementul de cea mai mare importanţă tuturor făuritorilor: elanul creator – sunt explicabile cele ce în vremea noastră se petrec.

Ei, aceşti conducători, sunt produsul educaţiei în care individul a făcut şcoala egoismului şi a materialismului sfărâmător de neamuri. […] Astăzi, la temelia noii şcoli de viaţă eroică stă puterea sacrificiului şi a frăţietăţii, a comuniunii de gânduri frumoase şi mari.

Inimi fragede, care bat la fel, se leagă în frăţie, se încheagă şi formează un tot, un singur mănunchi: Frăţia de Cruce.

Trăind împreună la aceeaşi şcoală, poate la aceeaşi gazdă, mâncând la aceeaşi masă, dormind în aceeaşi cameră, ei îşi cunosc unii altora gândurile, se întreţin, se înţeleg, se ajută frăţeşte, se cenzurează reciproc şi cresc împreună, adăpaţi la fântâna aceloraşi daruri, darurile Duhului nou al vremii – (al iubirii în Hristos, n.a.) – darurile frăţiei de sacrificiu pentru neamul lor, darurile Frăţiei de Cruce!” (Corneliu Zelea Codreanu)

Noi, foşti FDC-işti (fraţi de cruce), bătrâni acum, rămaşi ca mărturie a naufragiului de jumătate de veac al bietei noastre ţări, privim cu durere la prăbuşirea tineretului de astăzi în cloaca pervertirii şi promiscuităţii morale, în libertinaj şi anarhie socială, toate dirijate metodic, sub masca libertăţii şi drepturilor omului, de mâna ocultă a duşmanilor lui Dumnezeu şi ai neamului nostru.

În afară de rugăciuni şi sfaturi părinteşti, alte puteri nu ne-au rămas. Suferim, aducându-ne aminte de vorba Căpitanului: ,,Legionarul nu se teme decât de Dumnezeu, de păcat şi de clipa în care puterile fizice ori sufleteşti îl vor părăsi şi-l vor scoate din luptă!”

Puterile fizice ne-au părăsit, este adevărat! Dar nu şi cele sufleteşti! Până vom fi conştienţi şi luciditatea minţii nu ne va părăsi, vom striga sufletului tânăr românesc: Trezeşte-te!!! Ridică-te din mocirla păcatului la cunoştinţa Luminii mântuitoare! Adună-te cu cei buni la picioarele lui Hristos şi porneşte din nou la luptă. De la ICOANĂ, urcând muntele suferinţei (biruindu-ţi patimile trupeşti), trecând prin pădurea cu fiare sălbatice (ucigând în tine orice gând meschin şi egoist şi orice dorinţă de mărire lumească) şi creându-ţi drum prin mlaştina deznădejdii (suportând tot oprobiul public al celor inconştienţi şi ignoranţi în răutatea lor), în numele neamului tău!

Vei suferi, dar vei învinge! ,,Căci nu sunt vrednice suferinţele din veacul acesta de acum a sta alături de Slava Vieţii Viitoare” (Sfântul Apostol Pavel).

,,Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea!”, zice Mântuitorul. Lumea, cu toate păcatele ei, va fi biruită, satan va fi aruncat în ,,Iezerul de foc”, căci pe Biserica lui Dumnezeu, căreia ca neam îi suntem credincioşi, ,,porţile iadului nu o vor putea birui!”

Virgil Maxim – Imn pentru crucea purtată

Sursele: http://www.fericiticeiprigoniti.net şi http://bucovinaprofunda.wordpress.com

Legături:

Anunțuri