MetamPlag[1]

”ACORDUL PREZUMAT ÎN REGIMUL JURIDIC ACTUAL”

de Harálambos Ándralis, avocat

( material prezentat în cadrul conferinței cu tema ”Transplanturile: donație sau crimă?”- GRECIA 2013)

Comunicare la conferința cu tema ”Transplanturile: donație sau crimă?”, care a avut loc sâmbătă, 20-4-2013, orele 16-21, la Stadionul Pace și Prietenie din Pireu, și a fost organizată de Centrul de Studii Patristice și Centrului Misionar Enoméni Romiosíni, sub egida Sfintei Mitropolii a Pireului în colaborare cu Sfânta Mitropolie a Glifadei.

GlyfPair2-400[1]

”ACORDUL PREZUMAT ÎN REGIMUL JURIDIC ACTUAL”

XarAndralis[1] de Harálambos Ándralis, avocat

Preasfințiți arhierei, Preacuvioși și Preacinstiți Părinți, domnilor și doamnelor.

Acordul prezumat în transplanturi, pe care îl vom analiza în continuare, adică considerarea din oficiu a fiecărui om ca donator voluntar de organe, nu este ceva nou în realitatea juridică elenă. Chiar și în acest moment, legea valabilă cu privire la transplanturi, 2737/1999, prevede un acord prezumat mai puțin neobișnuit și voi explica îndată la ce mă refer.

LEGEA 2737/1999

Articolul 12 al legii în discuție, intitulată ”Prelevarea de țesuturi și organe de la un donator mort”, la paragraful 1, stabilește că: ”Prelevarea se realizează după survenirea morții, chiar dacă funcționarea anumitor organe este menținută prin mijloace artificiale”, adică în timp ce inima continuă să funcționeze, la fel ca și alte organe ale organismului considerat, chipurile!, mort. La paragraful 6 al aceleiași legi se menționează că: ”atunci când medicul terapeut diagnostichează moartea trunchiului cerebral și în timp ce funcțiile anumitor organe se păstrează prin mijloace artificiale, este obligat să procedeze împreună cu un anestezist și un neurolog sau un neurochirurg la întocmirea certificatului de deces corespunzător”.

Nu se impune ca potențialul donator să-și fi exprimat dorința de a deveni donator de organe. După cum stabilește articolul legii scoase din vigoare: ”Dacă potențialul donator nu și-a exprimat acordul sau refuzul, prelevarea se realizează, în cazul care nu există împotrivire din partea soțului, a copiilor majori, a părinților sau fraților”. Se acordă astfel posibilitatea refuzului donării de organe din partea potențialului donator înainte de a surveni insuficiența sa cerebrală, dar în cazul în care nu și-a exprimat clar refuzul, soarta organelor sale vitale și încă vii se află în mâinile rudelor sale, care hotărăsc în acest sens. Din interpretarea gramaticală a dispoziției despre care vorbim, deducem că și în cazul în care nu ar fi de acord una dintre persoanele menționate, de pildă soțul sau soția, copiii majori, părinții și frații celui considerat mort, nu se permite prelevarea de organe.

Acesta este regimul juridic al transplanturilor valabil până azi.

CÂTEVA CUVINTE DESPRE ”MOARTEA CEREBRALĂ”

În acest punct aș dori să mă abat puțin de la problematica acordului prezumat și să abordez tangențial termenul de ”moarte cerebrală”, pe care este evident că legea în vigoare îl acceptă, ca și legea care va intra în vigoare de la 1 iunie 2013. Conform legii, așadar, moartea trunchiului cerebral este considerată moartea reală a omului, lucru care, după cum am fost informați, nu mai este acceptat de un număr tot mai mare de membri ai comunității medicale, căci există obiecții serioase din partea unor personalități de prestigiu ale științei medicale.

Termenul acesta a fost conceput pentru nevoile transplanturilor de către un segment al medicilor și a fost adoptat de către știința juridică, căci cea din urmă acceptă fără obiecții concluziile celei dintâi, ca una ce nu este competentă în a întreprinde o cercetare valabilă în alte domenii. Avem de-a face, așadar, cu un construct juridic, care pentru știința juridică este o acrobație legislativă și prin care ”moartea” cerebrală este echivalată cu moartea reală. Dacă însă acceptăm că moartea cerebrală nu este moarte reală, atunci personalul medical care realizează prelevarea de organe, dar și rudele care își dau acordul în acest sens ar avea responsabilități penale, indiferent dacă bolnavul va muri cu siguranță peste câteva ore sau zile. În teoria Dreptului Penal, importanță are contextul cauzal al actului care conduce la moarte. De aceea, dacă cineva ia viața unei persoane muribunde, este considerat autor de omucidere, pentru că moartea a survenit ca urmare a intervenției făptașului. Cu atât mai mult sunt responsabili medicii terapeuți care au o răspundere juridică specială de a menține bolnavul în viață recurgând la toate mijloacele necesare, pentru a-l menține în viață cât mai mult posibil.

Auzim din partea susținătorilor ”morții cerebrale” neinspiratul argument că ”prelevăm organele, pentru că în câteva zile moartea va surveni oricum, cu precizie matematică, așa că mai bine să salvăm un alt om care are șanse”. Această dogmă, desigur, conform celor menționate anterior, nu poate fi valabilă din punct de vedere juridic și de aceea s-a născocit acest construct cu numele de ”moarte cerebrală”, ca să nu mai existe nici un fel de răspundere penală în ce-i privește pe cei care au contribuit la prelevarea de organe de la un om a cărui inimă încă bate. Cine, de altfel, poate susține cu siguranță că moartea va surveni cu certitudine? Viața cotidiană este plină de dezmințiri în acest sens, există atâtea cazuri în care medicii erau siguri de survenirea morții pacienților lor, care în cele din urmă au supraviețuit.

ACORDUL PREZUMAT ÎN REGIMUL JURIDIC ACTUAL

Dar, dincolo de acceptarea ”morții” cerebrale ca moarte reală, așa cum am văzut, în legea în vigoare se constată un acord prezumat special, pentru că, de vreme ce persoana considerată moartă nu și-a exprimat clar refuzul, rudele pot să îi doneze organele pentru nevoile transplanturilor. Are loc, cu alte cuvinte, ceea ce auzim adesea la știri: ”rudele au decis să doneze organele decedatului”.

Trupul persoanei grav bolnave sau decedate, așa cum vor să o numească susținătorii ”morții” cerebrale, se transformă astfel în obiect și nu mai este luat în calcul nici respectul față de trupul celui mort, după cum îl consideră aceștia, trup mort care încă din epocile antice reprezenta o valoare care sensibiliza întreaga umanitate. În nici un loc de pe pământ, în nici o epocă istorică, nu a existat o asemenea desconsiderare a trupului uman, așa cum se întâmplă în Noua Epocă din zilele noastre. În această Epocă, care cu ipocrizie ne induce în eroare că protejează drepturile omului, câtă vreme realitatea internațională în continuu dezminte această lozincă a lor. Dimpotrivă, totdeauna trupul mort a fost considerat vrednic de cinstire din partea prietenilor, dar și a dușmanilor celui decedat, iar nu obiect asupra căruia moștenitorii mortului au drept de moștenire spre donarea de organe.

LEGEA 3984/11

Cu toate acestea, prin votarea noii Legi 3984/2011 cu privire la transplanturi, care se va pune în aplicare începând cu 1.06.2013, termenul de ”acord prezumat” a fost introdus în cea mai brutală formă a sa. Concret, potrivit paragrafului 2 al articolului 9 din controversata lege, toți cetățenii Greciei suntem potențiali donatori de organe, dacă nu am apucat să ne exprimăm refuzul categoric înainte de orice intervenție de prelevare de organe vitale, înainte, așadar, de a surveni așa-zisa ”moarte” cerebrală. În urma unor reacții de împotrivire, din păcate puține, din partea Bisericii și a comunității medicale, s-a introdus prin articolul 55, paragraful 4 al Legii 4075/2012, precizarea ”și ca urmare a acordului familiei sale”, adăugând încă o premisă în prelevarea organelor potențialului donator, aducând subiectul acordului foarte aproape de regimul legislativ precedent și continuând să acorde unor terțe persoane puterea de a decide ce se va întâmpla cu trupul celui decedat, ca și cum ar exista un drept de moștenire asupra trupului defunctului.

ASEMĂNĂRI ȘI DEOSEBIRI

Cu toate că, așa cum am arătat, s-a impus premisa acordului rudelor, nu se precizează însă cine exact sunt acele rude care au acest drept, așa cum este cazul legii transplanturilor aflată încă în vigoare. Se introduce nedefinit termenul de ”familie”, fără a se preciza dacă acesta trebuie interpretat în sens restrâns, adică soț și copii, sau dacă trebuie să înțelegem și părinții sau alte rude, acordând astfel termenului o interpretare mai largă, așa cum era cazul legii care urmează să fie scoasă din vigoare.

Mai mult încă, nu se precizează clar dacă în termenul ”familie” sunt cuprinși și concubinii care conviețuiesc pe baza unui acord de conviețuire. Conform teoriei Dreptului Familial, termenul ”familie” ca noțiune juridică se numără printre noțiunile neclare, care sunt particularizate de către interpret pe baza valorilor și concepțiilor sociale dominante. Prin urmare, oricare medic este chemat să devină interpretul unei noțiuni juridice neprecizate, asumându-și o competență care dintotdeauna a aparținut judecătorilor și în general juriștilor.

În acest punct aș dori să mă opresc asupra imposibilității practice de protejare a bolnavului în cazul în care rudele sale, eventual, conspiră împotriva vieții lui sau sunt de acord cu chestiunea controversată a donării de organe. Chiar și dacă bolnavul a făcut declarația juridică a refuzului donării de organe, în cazul în care rudele sale permit medicilor, nu va exista nimeni care să vină cu refuzul celui în cauză, pentru a nu avea loc prelevarea de organe. Din acest motiv, îi chemăm pe toți cei care procedează la declarația de refuz să încredințeze copiile legalizate ale acestei declarații unor persoane de absolută încredere și cu care comunică frecvent.

În orice caz însă, în nici una din legi, nu se stabilește ce se întâmplă cu aceia care nu au familie sau ale căror rude nu pot fi găsite. Luând în calcul numărul foarte mare de emigranți ilegali, de persoane fără domiciliu, dar și de oameni care trăiesc singuri, înțelegem că prin regimul juridic în vigoare, dar și prin legea care se va introduce, țara noastră se poate transforma într-o fabrică de ”producție” inepuizabilă de organe. Pericolul a fost și este mare. În spatele măștii așa-zisului umanism și al ipocritei doctrine a iubirii, se ascunde un adevărat coșmar, dacă ne gândim ce se petrece cu comerțul de organe în unele țări ale lumii a treia. Să nu se precipite nimeni să spună că noi nu suntem țară a lumii a treia. Unii fac tot ce pot, ca să devenim și noi o țară a lumii a treia.

CONSTITUȚIONALITATEA

Să trecem însă la examinarea termenului ”acord prezumat” din perspectiva constituționalității acestuia, ca să înțelegem cât de străin este el de Dreptul elen. Fiecare lege a Statului Elen, așa cum este organizat în prezent regimul nostru politic, trebuie să fie în acord cu Legea supremă, Constituția. Dispoziția acordului prezumat însă suferă în mod evident de anticonstituționalitate, la fel ca și reglementările Legii 3984/2011, care vin evident în contradicție cu anumite dispoziții de maximă importanță ale Constituției, pe care articolul 110, paragraful 1, le menționează ca numărându-se printre cele care nu pot fi revizuite. Conform științei dreptului constituțional, dispozițiile articolului 2, paragraful 1, și articolul 5, paragraful 1, ale Constituției, din însăși formularea lor și potrivit naturii lor juridice, constituie clauze generale, care reprezintă baza interpretativă pentru toate celelalte dispoziții ale sale, așa încât acestea trebuie interpretate conform literei și spiritului respectivelor articole menționate.

Mai în detaliu, articolul 2, paragraful 1, al Constituției, stabilește că ”respectul și protejarea valorii omului constituie îndatorirea primordială a regimului politic”. Cuvântul ”valoare” face trimitere la un catalog larg de drepturi fundamentale ale omului, precum sănătatea, respectarea personalității, dreptul la autodeterminare în ce privește trupul propriu, chiar și după moarte, demnitatea persoanei etc. Obținerea prin constrângere a consimțământului așa-zisului donator nu ține deloc seama de valoarea omului și, mai concret, a bolnavului căruia, fără ca el să o dorească, i se prelevează organele. Această valoare se extinde și asupra trupului neînsuflețit al defunctului, pentru că depășește personalitatea și privește aspecte ale ființei umane, chiar și atunci când cel în cauză nu mai are conștiința mediului înconjurător, când nu mai are nici un contact cu realitatea; această valoare este valabilă chiar și după moarte. Așa cum am menționat anterior, transformarea trupului în obiect al Dreptului de proprietate nu poate fi în acord cu Constituția noastră umanistă. Cu atât mai mult cu cât, în cazul așa-zisei ”morți cerebrale”, care, așa cum suntem informați de către savanți corifei ai științei medicale, nu este o moarte reală, există – fie ea și minimă – posibilitatea revenirii la viață!

Este însă cu totul îndreptățit, va obiecta cineva, ca și primitorul transplantului să aibă dreptul la asistența medicală de rigoare pentru protecția dreptului sfânt la sănătate și la viață. Acest lucru însă nu înseamnă că pentru protecția acestor drepturi ale sale poate să încalce drepturile semenului său, donatorul. Nu poate, desigur, în nici un caz, să își exercite dreptul acesta în mod abuziv. Așadar, sustragerea consimțământului donatorului, atunci când este obținut pe baza lipsei declarației scrise de refuz al donării organelor, lezează direct miezul valorii umane și încalcă principiul proporționalității care este legiferat la articolul 25 al Constituției noastre, în comparație cu dreptul primitorului.

Constituția noastră, având în vedere spiritul care o stăpânește în întregul ei, nu poate cu nici un chip să adopte dogma: ”moartea ta, viața mea”. Nici nu va accepta că organele trupului pot să alcătuiască niște simple obiecte, de care pot dispune rudele donatorului. De altfel, dreptul unui om de a-și înlocui propriile organe cu organele altcuiva nu este recunoscut categoric ca drept incontestabil nici de Constituție, nici de vreo convenție internațională pentru Drepturile Omului (Organizația Națiunilor Unite, Convenția Europeană a Drepturilor Omului etc.), așa încât să poată fi protejat în mod necesar prin lege de către stat.

Acum, dispoziția articolului 5, paragraful 1, a Constituției stabilește că ”fiecare are dreptul să își dezvolte în mod liber personalitatea și să participe la viața socială, economică și politică a țării, atât timp cât nu lezează drepturile altora și nu încalcă Constituția sau bunele moravuri”.

Această libertate în participarea la viața socială este încălcată prin constrângerea voinței omului, mai ales într-o chestiune atât de sensibilă care se află la granița dintre moarte și viață. ”Acordul prezumat” se bazează pe prezumția absolut eronată că donatorul nu și-a exprimat poziția contrară atât timp cât a fost în viață, fără a se ține seama, desigur, că și în momentul prelevării organelor el se află încă în viață. O asemenea speculație rațională nu este compatibilă cu dezvoltarea liberă a personalității și constituie o constrângere nejustificată, absolut contrară libertății, pe care o consacră articolul 5, paragraful 1, al Constituției. De altfel, din învățămintele experienței comune, socotim că puțini vor fi cei care vor acționa și vor proceda la declarația scrisă de refuz al donării de organe, după cum puțini au fost și aceia care au devenit donatori voluntari de organe. Creșterea bruscă a numărului potențialilor donatori, de la o clipă la alta, nu înseamnă că brusc cetățenii greci au decis în masă să devină donatori de organe. Așa ceva nu este în acord cu învățăturile logicii și ale experienței comune, iar partizanii transplanturilor cunosc foarte bine rezultatele fictive ale acestuia și de aceea, de altfel, a și fost adoptată în cele din urmă această formă brutală de acord prezumat, despre care am vorbit până aici.

Pe de altă parte, procedurile birocratice care sunt cerute pentru o declarație valabilă de refuz al donării de organe, precum și tendința de a amâna care caracterizează temperamentul elen, alcătuiesc factori restrictivi în declararea la timp și valabilă a refuzului scris solicitat. Cetățeanul grec care în fiecare zi se confruntă cu monstrul birocratic al domeniului public și în ultima vreme cu guvernarea electronică, care nu este deloc credibilă și nu este nicidecum mai puțin birocratică, va prefera să amâne pe termen nedefinit declarația pe proprie răspundere legală, gândind simplist: ”nu te obosi, că doar nu mor azi…”.

De asemenea, eventualitatea ca donatorul să ignore conținutul reglementărilor legislative despre acordul prezumat și obligația sa de a-și declara la autoritatea administrativă competentă împotrivirea față de donarea de organe, este ceva evident. Cu o asemenea logică, se poate pretinde de la oamenii simpli, mai ales de la cei în vârstă, să cunoască exact ce este în vigoare cu privire la transplanturi? Din punct de vedere instituțional nu este posibil, conform ordinii juridice a țării noastre, ca în timpul spitalizării și a unei stări deosebit de grave a sănătății a omului în cauză, să se aducă obiecții că o asemenea formă de ignoranță a prevederilor legii nu este permisă.

Observăm, așadar, că orice formă de acord prezumat și de acordare a dreptului de decizie finală unor terțe persoane, fie ele și rude ale donatorului se află într-o foarte clară contradicție cu prevederile Constituției Elene.

CONVENȚIA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

Un interes special prezintă și verificarea dispoziției acordului prezumat din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului. Concret, la articolul 2 al Convenției se stabilește că: ”dreptul fiecărei persoane la viață este protejat de lege. Nimănui nu i se poate impune moartea intenționată, decât în cazul executării pedepsei cu moartea emisă de tribunal pentru o infracțiune pasibilă, potrivit legii, cu o asemenea pedeapsă”. În plus, excepțiile menționate la paragraful 2 al aceluiași articol, nu au absolut nici o legătură cu transplanturile. Provocând moartea donatorului prin prelevarea organelor, pe baza presupunerii neîntemeiate a consimțământului său, este încălcat acest articol aflat în discuție și astfel putem spune că legea în cauză vine în contradicție și cu Conveția Europeană a Drepturilor Omului. În acest punct, ar trebui să ne oprim asupra faptului că țara noastră a fost în repetate rânduri condamnată pentru încălcarea drepturilor omului de către Tribunalul European al Drepturilor Omului, în urma recursului la acesta al anumitor grupuri și ONG-uri, bine finanțate, pentru încălcări ale drepturilor minorităților.

Date fiind toate cele menționate anterior cu privire la anticonstituționalitatea acordului prezumat și la încălcarea nemijlocită a drepturilor fundamentale ale donatorului prezumat, ne stârnește surprinderea și ne întrebăm de ce aceste ONG-uri și diferitele organizații, care se autoproclamă protectoare ale Drepturilor Omului, nu iau poziție și acum? De ce, așadar, tac cu privire la această încălcare gravă a dreptului nostru la viață și la autodeterminare cu privire la trupul nostru, acești oameni care militează zi de zi cu înverșunare pentru drepturilor unor minorități, precum sunt homosexualii…

ALINIERE LA DIRECTIVELE COMUNITARE?

În ce privește mult trâmbițata, în această perioadă, aliniere a Greciei la directivele comunitare cu privire la transplanturi, după cum se menționează în titlul noii legi cu privire la transplanturi, merită să citim integral un mic fragment al directivei corespunzătoare din 2012:

”Deși este vorba de o chestiune care ține de autoritățile naționale competente, se impune ca fiecare stat membru să stabilească în mod clar niște sisteme de exprimare a consimțământului donatorului și să se gestioneze la nivel național și cu transparență cataloagele de așteptare”.

Și amintește mai jos că ”statele membre sunt solicitate să îi protejeze pe donatorii aflați în viață de eventuale pericole, de dificultăți de natură somatică și economică legate de procedura donării și, de asemenea, să asigure donații voluntare și non-profit, așa cum se stabilește la directiva 2010/53/EE”. Vedem că directiva comunitară mult invocata de către Organizația Națională pentru Transplanturi nu impune statelor membre ale Uniunii Europene notoriul de-acum acord prezumat, ci, dimpotrivă, solicită statelor membre să îi protejeze pe donatori de eventuale pericole, asigurând doar oferirea voluntară a organelor.

ÎNCĂLCAREA REGULAMENTULUI PARLAMENTULUI

Un alt aspect care prezintă interes juridic este modul în care s-a votat controversata lege, printr-o evidentă încălcare a regulamentului Parlamentului, după cum reiese din procesele verbale ale zilei în care a fost votată Legea 3984/2011, fapt care pe bună dreptate pune sub semnul întrebării valabilitatea procedurii de votare a legii în cadrul Ședinței plenului Parlamentului din ziua aceea.

Era 15 iunie 2011, o zi în care mișcarea cetățenilor revoltați încercuise Parlamentul Grecilor, în timp ce parlamentarii puteau circula doar însoțiți de poliție, pentru a evita batjocorirea din partea cetățenilor greci înfuriați. În ziua aceea, așadar, din cauza pericolului ridicat la care era expusă integritatea trupească a politicienilor noștri și, câtă vreme puțini se ocupau cu un subiect care la suprafață părea neimportant, precum este legea transplanturile, în comparație cu evoluțiile politice aflată atunci în desfășurare și ”miroseau” a revoltă populară, Parlamentul Grecilor oferea o priveliște dezolantă.

Semnificativ în acest sens și pe deplin lămuritor este cuvântul Președintelui Parlamentului și parlamentar al partidului aflat atunci la guvernare, domnul Apostolos Kaklamánis: ”Aceste ore sunt extrem de critice și regret că o spun: serviciile competente ale partidelor, după cum se vede, nu s-au îngrijit nici măcar să îi informeze pe parlamentarii tuturor partidelor despre posibilitatea accesului liber în Parlament. Foarte mulți parlamentari consideră că nu este posibil accesul în Parlament și acest lucru nu este adevărat… Și când se va prezenta imaginea Parlamentului cu doi miniștri și zece parlamentari în sală, poporul se va întreba unde sunt ceilalți…”.

Exista, prin urmare, o dificultate evidentă pentru parlamentari să ia parte la ședința plenară, pentru întrunirea căreia se impunea să fie prezenți cel puțin un sfert din numărul parlamentarilor, adică cel puțin 75 de parlamentari. Băncile goale trădau un număr mult mai mic de parlamentari, fapt care trebuia luat serios în considerație de către președintele Parlamentului din ziua aceea, doamna Rodoúla Zísis, și urmând dispozițiile Regulamentului Parlamentului, trebuia să amâne ședința pentru altă zi, când ar fi fost mai ușor accesul parlamentarilor în Parlament. Și totuși, acești câțiva parlamentari care s-au aflat în ziua aceea în sală, au votat în numele poporului elen, care, revoltat protesta afară, în fața ”Templului Democrației”, și striga cu glas tare că parlamentarii sunt nevrednici de încrederea, blocându-le accesul în Parlament.

Caracterul antidemocratic al guvernului de atunci, cel care ne-a închis gura cu lozinca: ”bani există”, s-a arătat și în acest caz. Obsesia Ministrului Sănătății de atunci, domnul Andreas Lovérdos, de a face să treacă prin Parlament o lege care a cunoscut dezaprobarea populară în urma consultării populare – care consultare, desigur, are loc doar ca să vadă lumea că are loc, căci vedem limpede că guvernanții noștri democrați nu o iau niciodată în considerație – ne-a făcut martori ai acestei practici antidemocratice care a fost adoptată tocmai pentru a putea trece această lege.

DECLARAȚIA DE REFUZ AL DONĂRII DE ORGANE

În orice caz și cu puțin înainte de a-mi încheia comunicarea, vă voi ruga pe fiecare în parte, să nu amânați declarația de refuz al donării de organe și să acționați repede și responsabil. Centrul de Studii Patristice și organizația misionară Enoméni Romiosíni, îngrijindu-se de valabilitatea declarației pe proprie răspundere, au întocmit conținutul acesteia. Singurul lucru care vă revine dumneavoastră este să o completați cu datele personale, să validați autenticitatea semnăturii, să o trimiteți la Organizația Națională pentru Transplanturi la adresa menționată pe declarație și să păstrați câteva copii legalizate, pe care le veți ține la persoanele dumneavoastră apropiate și de încredere.

EPILOG

Încheind, aș dori să amintesc cuvintele în chip straniu profetice care s-au consemnat în timpul alocuțiunii din anul 2005 a Președintelui de atunci al Parlamentului, doamna Anna Psaroúsa-Benaki, adresate nou alesului Președinte al țării, domnul Carol Papoúlias.

”Vă asumați, domnule Președinte, Președinția Republicii Elene pentru o perioadă de cinci ani, care va fi marcată de importante evenimente și evoluții: unificarea europeană va fi promovată prin votarea, eventual, și a Convenției Constituționale, granițele naționale și o parte a independenței naționale vor fi limitate de dragul păcii, bunăstării și siguranței în Europa lărgită, drepturile omului și ale cetățeanului vor suferi modificări, căci vor putea fi protejate, dar și încălcate de către autorități și puteri în afară de cele cunoscute și consacrate și Republica Elenă va întâmpina provocări și va fi încercată eventual de noi forme de guvernare”.

Legea transplanturilor devenită notorie ar fi fost înțelept să fie examinată în cadrul mai general al legilor anticonstituționale introduse succesiv, cum este legea haraciului, a cetățeniei, a guvernării electronice, a eliminării alocațiilor pentru familiile cu mulți copii etc. Este și aceasta, așadar, o lege fără rațiune, o lege ”nebunească”. Dar să nu ne dăm bătuți. Să ne îndreptăm urechile și gândul nostru către Părintele Duhovnicesc al neamului elen modern, Cuviosul Monah Paisie Aghioritul, care încă din 1981, chemându-ne la rugăciune și pocăință, ne-a liniștit spunând:

”Să vă rugați, ca să scoată Dumnezeu oameni duhovnicești, alți macabei, pentru că este mare nevoie de asemenea oameni. A venit vremea luptei dintre bine și rău, pentru că oamenii au făcut lege din fărădelege, iar din păcat, modă. Când însă veți vedea nenorociri în Grecia, când veți vedea că statul va da legi nebunești și că va exista o instabilitate generală, nu vă temeți, va ajuta Dumnezeu”.

Vă mulțumesc!

DECLARAȚIE PE PROPRIE RĂSPUNDERE

(Decalratia http://www.orthros.eu/images/Various/EPM-SEF-Metamox/YpDilwsiArnMet.pdf)

Exactitatea informațiilor declarate prin prezenta pot fi verificate pe baza arhivei altor servicii (conform articolului 8, paragraful 4, Legea 1599/1986).

CĂTRE (1): Organizația Națională pentru Transplanturi – Secția de Promovare a Donațiilor de Țesuturi și Organe.

 Adresă… Tel…

Prenume, Nume…

Prenumele și numele tatălui…

Prenumele și numele mamei…

Data nașterii(2)  

Locul nașterii…

Numărul actului de identitate…

Telefon…

Domiciliu…

Fax…

Email…

 Pe proprie răspundere și cunoscând sancțiunile(3), prevăzute de dispozițiile paragrafului 6 al articolului 22 al Legii 1599/1986, declar că:

 În cazul morții nu doresc să îmi fie prelevate organele pentru transplant, nu permit nimănui (nici unei rude a mele, nici unui terț sau vreunui factor public sau privat), niciodată și pentru nici un motiv, să revoce această decizie a mea, de asemenea nu concesionez nimănui nici un drept asupra integrității mele trupești nici după moartea mea trupească.

 De asemenea, solicit să faceți cunoscută prezenta declarație tuturor factorilor de răspundere ai domeniului public și privat, care au legătură cu subiectul acesta ca unii ce sunt competenți pentru prelevarea și transplantul de organe umane, pe care prin prezenta îi consider informați.

 Aceeași declarație o fac și în ce-i privește pe copiii mei minori menționați mai sus, a căror grijă o am ca părinte, declarație care va fi valabilă până la majoratul lor.

 Prenume și nume…

 Data nașterii…

 Data [întocmirii documentului]…

Semnătură…

(1)  Aici se menționează de către cetățeanul interesat sau de către autoritatea interesată denumirea serviciului din domeniul public, căruia îi este adresată cererea.

(2)  Se scrie cu litere.

(3)  Cel care în cunoștință de cauză declară informații false sau neagă sau ascunde informațiile adevărate prin declarația pe proprie răspundere semnată este pedepsit cu închisoare cel puțin trei luni. Dacă responsabilul acestor fapte urmărea să obțină pentru sine sau pentru altul un folos material lezând un al treilea sau urmărea să lezeze un altul, este pedepsit cu închisoare până la 10 ani.

(4)  În cazul insuficienței spațiului, declarația poate fi continuată pe verso și se semnează de către declarant.

———

 *Luați în considerare cel puțin 3 copii ale declarației dumneavoastră cu semnătura autentificată la autoritatea publică (Centrul de Deservire a Cetățeanului, municipalitate, poliție etc.); trimiteți prin poștă la Organizația Națională pentru Transplanturi (adresa…) sau prin fax la… și imediat după ce ați trimis sunați la Secretariatul Organizației Naționale pentru Transplanturi pentru a solicita număr de protocol.

Dacă doriți, dintre copiile validate pe care vi le va trimite înapoi Organizația Națională pentru Transplanturi, trimiteți una la Centrul de Studii Patristice și una la o persoană în care aveți încredere.

Traducere Tatiana Petrache (G.O.)

Sursa traducerii: http://www.orthros.eu/ειδήσεις-και-σχόλια/εἰδήσεις/585-«-εἰκαζόμενη-συναίνεση-ἀπό-νομική-ἄποψη»-χαραλάμπους-ἄνδραλη,-δικηγόρου.html

 

Anunțuri