scan0004[1]

Pr. Marcu Manoils: LUMINA ESTE DE NEÎNVINS –

(text) interviu difuzat la  Radio Cluj

 

LUMINA ESTE DE NEÎNVINS

??????????????????????

    Cateva cuvinte despre Parintele Marcu. -fragment  din Ortodox Typos

Parintele  Arhimandrit Marcu   Manolis  (19 august 1937 -16 aprilie 2010),  Conducătorul duhovnicesc   al   Uniunii   Ortodoxe   a   Grecilor  de  Pretutindeni (P.O.E) si  al Ziarului Oρθόδοξος Τύποs (PresaOrtodoxă).

Deşi adormit, părintele Marcu Manolis rămâne priveghelnic şi singur-luptător pentru Credință.

Ortodoxia Universală îl plânge din seara de vineri, 16 aprilie 2010, pe singurul apărător al Credinței noastre Ortodoxe, pe Bătrânul arhimandrit părintele Marcu Manolis. Plânge, nu pentru calea viteazului luptător după moarte – aceasta este slăvită și a fost evident arătată din primul moment pe trupul lui purtător de har – ci plânge pentru viitoarea cale a Ortodoxiei pe pământ, a cărui stâlp principal și central, cel văzut, din Biserica Luptătoare, a căzut! Sunt necesare multe condiții și o deosebită experiență duhovnicească pentru a evalua, atât cât este omenește posibil, personalitatea și contribuția eclezială neprețuită a noului „Atlas al Ortodoxiei“, părintele Marcu.

Cu toate acestea, avem datoria de a declara astăzi că mutarea lui nu este doar mutarea unui sfânt cleric cu cele mai luminoase virtuți, ci mutarea unui sfânt, care a fost înzestrat de Dumnezeu – doar el – cu harisma fără pecedent a publicisticii bisericeşti, pe care o lucra în pleroma Bisericii, prin „Orthodoxos Typos”. O harismă care a făcut din el un păstor pașnic al credincioșilor, cârmaci al Bisericii Luptătoarte și ochiul Ei neadormit.

 mai multe aici – http://graiulortodox.wordpress .com/about/

LUMINA ESTE DE NEÎNVINS

În emisiunea execiții de memorievorba de istorie cu Vasile Tomoiagă. RADIO CLUJ 11 august 2009 Traducere PR. Sorin Zahiu  

Vasile Tomoiagă: Părinte, ce înseamnă a crede?

Pr. Ieroschimonah Marcu Manoli: Înseamnă să credem în cuvintele lui Hristos „pe noi înşine şi unii pe alţii si toată viaţa lui Hristos Dumnezeu să o dăm”.

Dumnezeu e peste tot. Noi suntem tot mai străini unul de altul. De ce ?

– Păcatul este cauza care ne desparte de Dumnezeu. De la căderea lui Adam, prin neascultare, păcatul a continuat, a dus la separare, îndepărtarea de Dumnezeu şi moarte; toate acestea sunt cauze ale îndepărtării noastre de Dumnezeu.

Păcatul creşte?

– Da, creşte. Mântuitorul Iisus Hristos întreabă în Evanghelie: “Când va veni Fiul Omului, va mai găsi oare credinţă pe pământ?”

Şi oare va găsi?

– Asta e întrebarea: oare va găsi ?

Se va repeta scenariul primei Lui veniri?

– Nu, nu se va repeta asta, ci cu toţii ne îndreptăm către apostazie, către lepădarea de Hristos; şi, aşa cum zice şi Apocalipsa, cel sfânt să se sfinţească încă.

Diferă aerul credinţei din Grecia faţă de ce aţi găsit aici?

Noi avem un mare război în Biserica Eladei cu cei mânați de iluminism, cu masoneria, care încearcă să rupă poporul de biserică şi prin diferite scăderi ale unor oameni ai bisericii, scoţându-le la lumină, încearcă să răcească poporul lui Dumnezeu de credinţa lui. În ceea ce priveşte România, am fost foarte mişcaţi de ceea ce am găsit aici, oriunde am fost am trăit momente asemănătoare cu creştinismul primar: mulţimi de oameni încercând să ia o binecuvântare; există o căldură a credinței ca în biserica primară şi, dacă nu reuşeau, măcar să fi atins haina preotului. Probabil în Elada războiul este mai avansat şi , dar aici asta am văzut că există o căldură a credinţei ca în biserica primară. Şi în popor, şi la parohii, dar şi la mănăstiri. Nu avem cuvinte să descriem respectul poporului sau mai bine zis pioşenia lui pentru biserică.

scan0011[1]

Cât de tari am fi dacă am fi uniţi?

– Mântuitorul Hristos s-a rugat pentru această unitate – „ca toţi să fie una”, zice El în rugăciunea arhierească – dar unitatea să fie în adevăr, în Dumnezeu, nu aşa cum vor s-o facă ecumeniştii acum, unitate fără unitate în credinţă. Biserica lui Hristos a fost foarte încercată încă de la început, a fost atacată, a trecut prin persecuţii. De exemplu, în primele veacuri au fost omorâţi 11 milioane de creştini, martiri, apoi am avut iconoclasmul ca mare perioadă de persecuţie, apoi am avut perioada ocupaţiei turceşti, mai ales în Grecia, şi, în final, contemporană cu noi, perioada de persecuţie comunistă (in romania 2,5 milioane de martiri nt. G.O.). Din toate aceste persecuţii, a ieşit neînvinsă; puterea bisericii noastre este Mântuitorul Hristos. Hristos este capul bisericii, iar noi toţi ceilalţi suntem trupul bisericii, mădularele lui Hristos. Spune Sfântul Ioan Gură de Aur că, dacă un om se luptă cu un alt om, ori va învinge ori va fi învins, dar dacă un om se luptă cu Dumnezeu, cu siguranţă va fi învins. De aceea şi conchide că toţi cei care s-au luptat cu Dumnezeu, cu biserica Lui, au dispărut. Dar biserica străluceşte și luminează; şi biserica lui Hristos, până astăzi lucrează, sunt misiuni ale bisericii în Asia, Africa, Alaska, peste tot există parohii ortodoxe.

Razele bisericii se văd şi în întuneric, nu?

– Absolut, este de neînvins lumina.

Nu vi se par bisericile triste când vedeţi ce se întâmplă în afară?

-Biserica este un paradis şi chiar să intre cineva în biserică şi se sfinţeşte. Numai de ar și intra. Și dacă are loc liturghia și asculta predica devine alt om, ia putere deosebită, deosebită…[specială] și continuă din biserică, și fața lui strălucește  dupa aceea. În Biserică cei din urmă vor fi cei dintâi, zice Mîntuitorul. De exemplu, părintele Virgil Gheorghiu[i], un scriitor român tradus în greceşte , zice că la el în sat, undeva în Moldova, toată lumea se ducea la biserică şi feţele lor străluceau toate. Nimeni nu avea nici un proces, nici  o pricină cu nimeni, orice pricină apărea, se rezolva între ei. Şi dacă cineva lipsea de la biserică, toţi se întrebau şi îl vizitau să vadă dacă nu cumva e bolnav, care ar fi pricina pentru care n-a venit la biserică, cercetând prin aceasta pe fratele lor.

Alţi români pe care i-aţi întâlnit şi altfel decât prin cărţi, prin relaţii personale, monahi, trăitori, personalităţi din România?

– L-am întâlnit[ii] mai demult pe părintele Dumitru Stăniloaie, care a făcut mai multe vizite în Atena, a făcut şi nişte studii la Atena; la un moment l-am întâlnit într-o vizită pe care a făcut-o profesorului Karmiris. Părintele profesor academician Stăniloaie s-a străduit foarte mult să aducă duhul Sfinţilor Părinţi şi duhul filocalic în România.

De ce sunt – sau aşa ni se pare nouă – tot mai singulare, mai puţine vocile care ţin adevărul, simplitatea, regula, canonul în biserică?

– Nu aş putea spune că sunt puţine azi vocile acestea, de exemplu, de curând în Grecia s-au întrunit mai mulţi monahi, profesori, preoţi, credincioşi care au alcătuit un text, o mărturisire de credinţă împotriva ecumenismului https://graiulortodox.wordpress.com/marturisirea-de-credin%c8%9ba/ şi a fost semnată de foarte multe persoane. Textul acestei mărturisiri s-a tradus şi în româneşte, poate fi găsit pe internet. Încă se semnează această mărturisire de credinţă din partea atât a monahilor cât şi a mirenilor, din partea preoţilor, din partea laicilor, de către episcopii greci şi străini, români, sârbi. Astăzi nu e bine ca vocile acestea să urmărească să impresioneze pe cineva, ci din cauza faptului că zilele rele sunt viclene – cum zice apostolul Pavel – trebuie să fim foarte atenţi pentru că duşmanii bisericii se leagă de orice chichiță, de orice greșeluță pe care cineva ar face-o şi prin asta se atacă adevărul care nu este subiectul acestor greşeli, dar pleacă de la lucruri mai neînsemnate. De aceea trebuie să fim atenţi când exprimăm adevărul – de aceste voci vorbim, ale adevărului – dar în acelaşi timp asta nu înseamnă că nu trebuie să vorbim.

Ce sunt tinerii pentru biserică? Pentru unii, devin o povară prin comportamentul lor, prin ceea ce fac…

Picture 1 186

– Aşa cum am spus şi azi dimineaţă într-o predică, după spusele Sfântului Vasile cel Mare, ”pe cei tineri îndreaptă-i, ceartă-i spre îndreptare”, adică să ne rugăm lui Dumnezeu să-i ajute, dar și noi să lucrăm împreună cu ei spre îndreptare, ca ei să fie pe calea lui Dumnezeu.  În acelaşi timp, vedem că tinerii sunt prezenţi în toate lucrările bisericii, în toate strădaniile bisericii, de multe ori ei au iniţiativa, ajutaţi sau neajutaţi de cei mai mari, dar bine este să-i încurajăm, să-i întărim, să-i ajutăm, pentru a putea lucra în câmpul bisericii încă de la vârste mai fragede, să-L rugăm pe Dumnezeu să-i lumineze, să fie mai buni de aici înainte, sa fie minunați, făcători de minuni. Un alt exemplu sunt corurile de la Zilele Artei Bizantine, coruri de tineri organizate și conduse de Domnul Vasilios Nonis https://graiulortodox.wordpress.com/2010/12/16/o-stea-langa-o-alta-stea/ care sunt nemaipomenite. Auzindu-le, poţi avea impresia că asculţi coruri aghioritice, coruri de la Sfântul Munte Athos. Şi spre monahism se îndreaptă foarte mulţi tineri și tinere. Astăzi am fost, de exemplu, la mănăstirea Salva (Arhiepiscopia Clujului), unde am văzut tinere frumoase, excelent pregătite unde media de vârstă era foarte scăzută şi majoritatea cu siguranţă aveau şi diplome de licenţă. Trebuie să subliniem faptul că tinerii sunt nervul ortodoxie, și  în special cei intrați în  monahism (unde învață primele litere), care sunt vigoarea ortodoxiei.

Picture 1 207

Se zice că cea mai bună operă este o viaţă bine trăită. Raportând acest lucru la biserică, putem spune că o viaţă bine trăită înseamnă a-L înţelege pe Hristos?

– Da, într-adevăr, să-L cunoşti pe Hristos, dar să-L şi trăieşti pe Hristos. După cum în Grecia vedem pe părinţii Porfirie, Paisie Aghioritul, Iacob Talikis – dintre cei contemporani – erau ca nişte magneţi care atrăgeau poporul lui Dumnezeu.

Vă mulţumesc, părinte. Să ştiţi că aţi mers mai încet prin România pentru că pământul acesta şi locurile vă vor mai mult aici şi vă mai aşteaptă.

– A fost o vizită foarte scurtă pentru noi, doar trei zile şi, sincer să vă spun, este incredibil că s-a reuşit vizita aceasta, am izbutit până la urmă s-o facem. Dar mărturisim cu această ocazie frăţiilor voastre că atât de mult am fost mişcaţi în timpul acestei vizite, că într-adevăr simţim nevoia să strângem mai mult relaţia cu voi, sa fim si mai apropiati.

Mulţumesc.

Printele Marcu în orașul Gherla

29 iulie-8 august

Biserica1[1]

In perioada 29 iulie-8 august s-au desfasurat in municipiul Cluj si alte localitati din Transilvania, manifestari religioase si culturale legate de Zilele Artei Bizantine.

Pr. Arhim. Marcu Manolis, un sfant al Greciei, ucenic al Pr. Porfirie si al Sf. Paisie Aghioritul a venit si a binecuvantat orasul nostru. Sute de oameni prezenti la Biserica Sf. Parascheva, Sf. Mina si Toti Sfintii Romani, copii si tineri au asteptat cu rabdare sosirea inaltului oaspete, alaturi de un grup de protopsalti din Grecia si Romania. Crestinii din oras dar si din satele dinprejur au venit sa primeasca un folos sufletesc, ascultand cu atentie cantarile ingeresti executate intr-un autentic stil bizantin de protopsaltii greci si cei romani. Oaspetii au fost incantati de frumusetea si de randuiala acestei Biserici, primind si oferind daruri sub indrumarea Pr.misionar Petru Bagacian.

 Sursa: http://www.primaria-gherla.ro/go/evenimente

Pr.Marcu la Zilele Artei Bizantine – Cluj

Personalităţi de prim rang ale lumii spiritual-culturale greceşti şi sârbe participă până în 9 august la “Zilele Artei Bizantine (ZAB)”, ediţia a cincea.

 Ieroschimonahul Marcu Manolis, prieten al marelui duhovnic grec Porfirie Bairaktaris, şi directorul Conservatorului de stat din Atena, Vasilios Nonis, sunt principalii invitaţi. Manifestarea este coordonată de grupul de muzică psaltică din Cluj, Sf. Ioan Damaschinul.

 Protopsaltul Vasilios Nonis, profesor universitar şi director al Conservatorului de Stat din Atena, va fi acompaniat de ucenicul său Iorgos Reveliotis, arhimandritul bizantinolog Meletie Miltiadis. Evenimentul a debutat ieri, cu o expoziţie de icoane prezentată la muzeul etnografic, urmată de o conferinţă susţinută de duhovnicul Marcu Manolis.

 Astăzi, de la ora 17, tot la muzeul etnografic va avea loc lansarea de carte “Teoria şi practica muzicii psaltice”, a protopsaltului Vasilios Noni, care va susţine ulterior un concert de muzică psaltică la care va cânta, în premieră în România, la psaltirion, instrumentul la care cânta Prorocul David, potrivit Bibliei, psalmii insuflaţi de Dumnezeu.

 Vineri, de la ora 16, la Biblioteca Central – Universitară va avea loc expoziţia de fotografie “Bizanţul nostru cel de toate zilele”, iar de la ora 17.30 grupurile de muzică psaltică din Transilvania, “Lumină Lină”, “Sf. Ioan Damaschinul”, “Sf. Cosma Melodul” şi grupul “Sf. Roman Melodul”, vor susţine un concert de muzică bizantină.

Manifestarea “ZILELE ARTEI BIZANTINE” de la Cluj-Napoca, ediţia a V -a, va avea loc  în perioada 29-31 IULIE 2009, deci un pic mai repede ca de obicei.

Programul manifestării:

29 iulie 2009

  • Ora 08.00 Sfânta Liturghie, catedrala Mitropolitană Cluj.
  • Ora 16.00 Vernisaj, Expoziţie de icoane bizantine (lemn şi sticlă), Muzeul Etnografic.
  • Ora 17.00 Conferinţa marelui duhovnic Ieroschimonahul MARCU MANOLI – din ATENA, Muzeul Etnografic.

30 iulie 2009

  • Ora 08.00 Sfânta Liturghie, A.S.C.O.R, biserica din complexul Haşdeu.
  • Ora 15.30 B.C.U. – Lansare de carte: Teoria şi practica muzicii bizantine, autor Vasilios Nonis Protopsalt şi Profesor de măiestrie Psaltică- din Atena.
  • Ora 17.00 Concert de muzică bizantină susţinut de protopsaltul Vasilios Nonis, Muzeul Etnografic.

31 iulie 2009

  • Ora 08.00 Sfânta Liturghie.

Ora 17.oo Concert de muzică Bizantină. Cântă Grupul psaltic Sfântul Roman Melodul ş.a.

Afişul programului:

Afis ZAB 2009

Afişul Zilelor Artei Bizantine, ediţia a V-a, 2009

Afis ZAB 2009

  CE SPUN ASCORISTII DIN CLUJ DEPSRE PARINTELE MARCU MANOLIS

Unii dintre clujeni l-au cun0scut personal  in Atena (2007-2009) pe Parintele Marcu, avand bucuria de a participa într-un pelerinaj pe pământ grecesc şi de a fi oaspeţi in casa lui : P. S. Episcop Vasile Somesanul insotit de un grup medici si preoti, Seminarul ortodox din Cluj,  Maica Stareta Emanuela dimpreuna cu 16 maici de la Manastirea Salva (B.N.), Asociatia Femeilor Orodoxe din Cluj, Copiii cu Handicap Motor din Cluj. Dupa anul 2009 si pana in prezent, in fiecare vara, doua autocare de studenti sunt gazduiti in casa parintelui Marcu sub atenta organizare ale surorilor Parintelui Marcu: Ana si Maria.

Pelerin pe pământ grecesc

ASCOR pentru TINERET la Atena

 

Mare eşti Doamne şi minunate sunt lucrurile Tale şi nici un cuvânt nu e de ajuns spre lauda minunilor Tale!

            La invitaţia părintelui Daniel Terpea din Atena adresată Preasfinţitului Vasile Someşanul, membrii ASCOR Cluj, voluntari în vara anului 2010 în taberele pentru copii şi adolescenţi au avut bucuria de a participa într-un pelerinaj pe pământ grecesc şi de a fi oaspeţii parohiei Părintelui Marcu Manolis.

            Drumul spre Grecia – emoţia întâlnirii cu Ortodoxia elenă

 După o săptămână de pregătiri intense, de planuri şi detalii organizatorice împlinite, iată-ne ajunşi în ziua de duminică, 12 septembrie 2010, ziua hotărâtă pentru plecarea spre capitala Greciei, Atena.

Imediat după Sfânta Liturghie din Complexul Studenţesc Haşdeu, Părintele Ciprian Negreanu ne-a citit o rugăciune de drum, ne-a binecuvântat şi cu inimile pline de emoţie ne-am îndreptat spre autocar. De această rugăciune ne-am adus aminte de multe ori de-a lungul pelerinajului nostru, când purtarea de grijă a lui Dumnezeu s-a arătat în diverse împrejurări limită, potriviri extraordinare de orar şi în desfăşurarea lină a călătoriilor zilnice.

Astfel, la amiază am pornit spre vama Stamora Moraviţa, judeţul Timiş. Am trecut prin Oradea, Arad, Timişoara. Serbia am traversat-o noaptea, iar în Macedonia am intrat la răsăritul soarelui. Înainte de a ieşi din Macedonia, în pauza de masă de la o benzinărie, ne-am încăpăţânat copilăreşte să aprindem o candelă veche dintr-o mică construcţie de piatră, aidoma unei bisericuţe în miniatură. Rodica a improvizat fitilul, Narcisa a curăţat paharul de uleiul îngroşat şi fiindcă la benzinărie n-am găsit de cumpărat, Emilia a mijlocit în engleză pentru un pahar de ulei la bucătarul unui hotel aflat la doi paşi de noi. Spre final, o doamnă de la benzinărie, după o inspecţie minuţioasă a banilor şi iconiţelor din jurul candelei, într-o tăcere deplină, ne-a adus o brichetă şi un fitil, contribuind decisiv la aprinderea candelei. Cu toţii ne-am bucurat de izbânda aprinderii făcliei credinţei pe pământul macedonean.

 Gazdele din Grecia primesc tinerii cu multă afecţiune şi îi înconjoară cu dragostea creştină ce uneşte inimile ortodocşilor de pretutindeni

 După o zi plăcută de drum pe tărâm grecesc, spre seară am ajuns la destinaţia noastră. Părintele Daniel şi preoteasa Luminiţa ne-au întâmpinat şi condus la programul de seară de la biserica Sfântul Gheorghe din Dyonisos. Coborând din autocar, mireasma tămâiei ne-a făcut să uităm cu totul de oboseala drumului, grăbindu-ne paşii spre biserică. După ce ne-am închinat mulţumind lui Dumnezeu că am ajuns cu bine, am participat la rugăciunea de seară de la mormântul părintelui Marcu Manolis aflat în curtea bisericii. Părintele diacon Horaţiu Mureşan, care ne-a însoţit, a slujit folosind patrafirul părintelui Marcu ca orar. A fost o onoare pentru noi. După adormirea Părintelui Marcu, ucenici de-ai Sfinţiei Sale se adună la mormânt seară de seară pentru Parastas, Pavecerniţa mică şi Acatistul Buneivestiri.

Gazdele noastre, surorile părintelui Marcu, care locuiesc in „Casa Iubirii” (numită aşa de tineri polonezi ortodocşi) ne-au aşteptat cu mâncarea pe masă. Ne-au îndulcit la sfârşit cu lebeniţă şi ciocolată. Icoana Filoxenia (filoxenia= dragoste de străini) ce se află pe peretele din încăperea unde mâncam parcă a prins viaţă şi urmaşii lui Avraam trebăluiau pentru a odihni o mână de studenţi clujeni. În camere, pe fiecare îl aştepta câte un dar – o icoană pusă cu drag pe pernă.

A doua zi, marţi, 14 septembrie, Ziua Înălţării Sfintei Cruci am început-o cu participarea la Sfânta Liturghie în biserica cu hramul Sfinţilor Timotei şi Mavra, unde slujeşte părintele Daniel. Diaconul Horaţiu a slujit alături de părintele Daniel, iar grupul nostru a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie în tandem cu strana grecească. Am participat la procesiunea scoaterii Sfintei Cruci şi fiecare credincios din biserică a primit un bucheţel de flori şi busuioc. Părintele ne-a spus că femeile folosesc acest buchet când însemnează în semnul crucii prescura ce o fac pentru Liturghia următoare. Un lucru frapant a fost faptul că în momentul în care a început strana grecească să spună Crezul, am observat imediat că şi ei fac pauzele exact acolo unde le facem şi noi acasă, la biserica din Haşdeu. Sunetele erau diferite, însă ne unea limba credinţei, a dragostei. Inimile noastre băteau acelaşi ritm…

Şi dacă românii sunt cunoscuţi ca un popor ospitalier, nici grecii nu se lasă mai prejos. Imediat după Liturghie, am coborât la subsolul bisericii pentru a lua parte la agapă. Stăteam pironiţi pe scaune, neputând crede că atâţia oameni sunt în mişcare pentru a ne simţi noi bine. Aici am făcut cunoştinţă cu doamna Aristeea, care ne va deveni ghid, dar şi bunică grijulie, în periplul nostru din Grecia. În aceasta zi binecuvântată am făcut cunoştinţă şi cu smochinele proaspete, ce deliciu! Am încercat să nu zăbovim prea mult pentru că ne aştepta o destinaţie specială, dar nu ne-am putut desprinde uşor de atmosfera familiară şi caldă ce s-a născut în timpul acestei mese.

 Prima destinaţie – Milesi – la chilia părintelul Porfirie

Alte gazde, aceeaşi ospitalitate copleşitoare

 În jurul orei 11 am plecat – zburând parcă – spre Milesi, aflat la aproximativ 50 de kilometri de Atena. Aici ne aştepta „casa” părintelui Porfirie – o mireasă ce străjuia ţărmul mării. Mănăstirea e imensă şi cuprinde nici mai mult, nici mai puţin de paisprezece biserici! Chilia părintelui ne-a atras ca un magnet şi nu ne mai doream să o părăsim! Aflându-ne aici, ne veneau în minte întâmplările pe care le citisem din cărţile despre bătrânul Porfirie şi părea neverosimil că îi putem atinge patul, patrafirul, ceasul deşteptător, icoanele.

Aici am făcut cunoştinţă cu papagalul părintelui Porfirie despre care el însuşi mărturiseşte: “în acelaşi fel lin, cu rugăciune, l-am îmblânzit […]. A început încet-încet să spună diferite cuvinte, să strige nume, să iasă din colivia lui, să se urce pe mine, să mănânce împreună cu mine. Când iese afară, îi pun zăvorul şi el stă pe colivie. Când vreau să intre iar înăuntru, îi arât printr-un semn să coboare şi să intre. Atunci merge, trage zăvorul şi intră. Este însă egoist, vrea să fii atent doar la el, să-i vorbeşti cu dulceaţă, să nu-l dispreţuieşti. Este mai cu seamă gelos şi de aceea nu vrea să-i vorbeşti altuia, nici să iubeşti pe altcineva. Altfel se mânie rău. Acum, că am dobândit mare prietenie cu el, a învăţat nu numai câteva cuvinte şi nume, ci zice şi rugăciunea: <<Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă>>. Spune, de asemenea, <<Dumnezeu este bun>>, cântă şi <<Doamne miluieşte>>.” Părintele nu greşea spunând aceste cuvinte, pentru că nici nouă nu ne-a oferit şansa să îl auzim vorbind, i-am admirat doar coloritul penelor şi ţinuta impunătoare. Ca binecuvântare, am luat toţi bucăţele de rahat şi ulei de la candela ce pâlpaia în odaia părintelui Porfirie.

Într-una din biserici am încercat acustica uimitoare, iar la sfârşit părintele Daniel a scos din altar o bucăţică din Sfânta Cruce descoperită de împărăteasa Elena şi ne-am închinat dând slavă lui Dumnezeu că am putut fi şi noi părtaşi peste veacuri, în aceeaşi zi, la bucuria cinstirii Sfintei Cruci. În subsolul unei bisericuţe, am vizitat osuarul unde îşi are rămăşiţele pământeşti arhimandritul Daniil Gouvalis şi maica Porfiria, una din stareţele mănăstirii din Milesi.

La amiază am fost invitaţi la masă de o familie ce număra în jur de 23 de membri. Apartamentul, deşi nu foarte mare, şi-a depăşit limitele şi am încăput toţi, aproape treizeci de români şi câţiva din membrii familiei. Atmosfera a fost plăcută şi familiară. Limba greacă reprezenta o adevărată enigmă pentru noi, şi nu reuşeam să rostim decât „efharisto” (mulţumesc) şi „kalimera” (bună ziua). Era, poate, mai mult decât mii de alte cuvinte. Simţeam dragostea lor faţă de aproapele şi ne copleşea.

Am putut să răsfoim albumele foto ale familiei în timp ce părintele Daniel ne povestea despre părintele Marcu. Familia numeroasă era rodul lucrării părintelui Marcu. El îi spovedea, a slujit taina cununiei pentru trei dintre tineri, le-a botezat copiii. Aşa au învăţat să meargă în fiecare zi la Liturghie şi să se împărtăşească. Bunicul era „mucenicul” familiei, cel care rămânea dimineaţa acasă cu nepoţii. „Fericiţi toţi cei ce se tem de Domnul, care umbla în căile Lui. Rodul muncii mâinilor tale vei mânca. Fericit eşti; bine-ţi va fi! Femeia ta ca o vie roditoare în laturile casei tale; fiii tăi ca nişte vlăstare tinere de măslin, împrejurul mesei tale. Iată, aşa se va binecuvânta omul, cel ce se teme de Domnul”. Ne-am bucurat văzând împlinite aceste cuvinte din psalmi.

 La Nea Macri o mare bucurie – maica Teodosia, stareţa mănăstirii, dăruieşte Bisericii din Hasdeu un papuc al Sfântului Efrem cel Nou

 Am pornit apoi cu emoţii spre Nea Macri. Aici ne aştepta Sfântul Efrem cel Nou! Călcam toţi cu sfială, mergând spre locul ce adăposteşte copacul de care a fost spânzurat cu capul în jos Sfântul Efrem. Turcii, după aproape nouă luni de chinuri groaznice, au legat lemne aprinse de trupul sfântului, l-au pironit cu cuie groase şi i-au dat foc. Acestea se întâmplau în urmă cu 585 ani, tot într-o zi de 14 septembrie, ziua de naştere a Sfântului Efrem cel Nou. În mijlocul flăcărilor, sfântul se ruga şi la 5 mai 1426 la ora nouă dimineaţa şi-a dat sufletul în mâinile lui Mântuitorului, născându-se acum pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Păşind prin biserică, am aruncat o privire spre locul unde a fost iniţial descoperit sfântul, iar apoi ne-am apropiat cu nespusă bucurie de racla ce adăposteşte sfintele moaşte. Am văzut şi mormântul Stareţei Macaria, făcătoare de minuni, căreia i s-a arătat Sfântul Efrem pentru a-i descoperi locul unde se aflau îngropate moaştele sale.

Am întâlnit-o aici pe maica stareţă Teodosia, care ne-a uimit prin gestul ei extraordinar, şi anume a dăruit ca binecuvântare Bisericii noastre un papuc frumos lucrat, care a stat în piciorul Sfântului Efrem în raclă! L-am primit ca un dar minunat de la Sfântul Efrem de ziua lui de naştere! De asemenea, Mănăstirea s-a îngrijit să ne dea şi actul oficial prin care se atestă acordarea acestui dar Bisericii Studenţilor. Bucuria a fost nespus de mare! „Slavă s-aibă nesfârşită Dumnezeirea Întreită!”

Binecuvântări de la Sfântul Ioan Rusul – studenţii clujeni au posibilitatea să poarte scufia şi brâul sfântului

 Miercuri, 15 septembrie, am participat la Liturghie la Biserica Sfântul Nectarie, unde se află şi redacţia ziarului bisericesc Orthodox Typos, ziar aflat sub îngrijirea părintelui Marcu. Apoi, după 2 ore şi jumătate, pe un drum cu serpentine, am ajuns la Sfântul Ioan Rusul în insula Evia. Moaştele sale se află în catedrala oraşului Procopie. Am sărutat racla cu moaştele Sfântului Ioan, apoi am mers în cămăruţa unde se aflau scufia şi brâul pe care le purta sfântul în timpul vieţii. Închinătorii îşi pun scufia pe cap şi brâul în jurul mijlocului ca binecuvântare de la Sfânt.

Am fost impresionaţi de icoana mare a sfântului unde sunt atârnate o mulţime de inele, lănţişoare şi alte obiecte metalice aduse de credincioşi ca mulţumire pentru împlinirea cererilor lor. Catedrala ne-a întâmpinat cu un cânt melodios care, spre surprinderea noastră, a încetat atunci când am început să rostim încetişor acatistul Sfântului Ioan lângă racla sa. Nu am trecut cu vederea nici bastonul care era lângă racla, pe care l-a lăsat o femeie bolnavă, gârbovă, după ce sfântul i-a ascultat ruga şi a vindecat-o. Aici am primit sticluţe gratuite pe care le-am umplut cu ulei de la sfântul şi pe care le-am adus cu bucurie celor dragi de acasă.

Cina am servit-o la o casă aflată aproape de ţârmul mării, un bufet suedez bogat şi delicios, cu multe feluri de desert din care nu a lipsit nici baclavaua, specifică Greciei. Am cântat câteva cântări în semn de mulţumire pentru ospitalitatea cu care ne-a primit kiria Antigona şi familia ei.

Paşi grăbiţi spre Eghina, mult aşteptata întâlnire cu Sfântul Nectarie

În dimineaţa zilei de joi, 16 septembrie, am fost primiţi la Liturghie în biserica cu hramul Sfântului Marelui Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon. Am ajuns dis-de-dimineaţă, în jurul orei 7.30. În Grecia, un lucru uimitor e faptul că pământul e presărat de bisericuţe. Aproape peste tot pe unde îţi arunci privirea observi câte o cruce ce indică o biserică mică ce cheamă spre rugă şi lepădare de grijile lumeşti. Puţinii oameni din biserică ne sunt cunoscuţi din zilele trecute. Sunt fii duhovniceşti ai părintelui Marcu Manolis. Acesta, fiind invitat în Romania, a mărturisit într-un interviu că simte nevoia de a se apropia sufleteşte de români. Şi la un an după rostirea acestor cuvinte, iată-ne pe pământul Greciei, binecuvântat de Maica Domnului. Părinte Marcu, mulţumim!

După agapa din curtea umbroasă a Bisericii Sfântul Pantelimon, ne-am urcat în autocar, cu destinaţia: portul Pireu. Gândul începea deja să ne zboare spre Sfântul Nectarie, deşi traficul Atenei ne-a dat unele emoţii inerente unei astfel de aventuri, celei de a traversa capitala Greciei în orele dimineţei. Pe bac am avut posibilitatea să admirăm vasele din cel de-al treilea port ca importanţă de la Marea Mediterană, după Geneva şi Marsilia – Pireu. Albastrul întins al cerului unit cu topazul Mării Egee îndemna mintea spre psalmodiere – „Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria”. Însoţitori ne-au fost pescăruşii ademeniţi de biscuiţii şi pâinea pe care le-o ofeream din zbor sau din mână.

La amiază, păşeam grăbiţi spre moaştele Sfântului Nectarie. Ne-am închinat la racla cu moaştele sfântului şi la cinstitul său cap, făcând instantaneu legătura cu Prislopul părintelui Arsenie Boca, loc de odihnă pentru sufletele românilor. Bisericuţa avea tavanul plin de candele aduse de oameni ca mulţumire pentru ajutorul primit. Lângă capul Sfântului Nectarie se află o icoană uriaşă în care sunt puse toate obiectele lăsate de credincioşi tot ca mulţumire. Sora Ana de la Braşov, care vieţuieşte în mănăstirea Sfântului Nectarie, ne-a prezentat chilia mărturisitorului din Eghina. Ne-am atins de patul sfinţiei sale, am văzut parte din lucrurile personale, fotografii, icoane, cărţi şi bureţi de mare însemnaţi cu semnul sfintei cruci. Aceştia erau aduşi de pescarii care veneau dimineaţa să ceară binecuvântarea sfântului pentru pescuit. Primul lucru pe care îl prindeau era adesea un burete de mare cu o cruce pe el. „Mare eşti Doamne întru sfinţii Tăi”!

După întâlnirea cu maica stareţă, ne-am adunat în jurul mormântului unde a stat trupul Sfântului Nectarie timp de douăzeci de ani şi i-am citit acatistul. Am luat prânzul în incinta mănăstirii, într-un loc deschis, la înălţime, de unde am avut o privelişte frumoasă asupra împrejurimilor. Apoi, am coborât o alee şerpuitoare, străjuită de arbuşti cu flori rozacee până la maiestoasa biserică uriaşă, cât o catedrala, aflată în construcţie, ce trimite spre Biserica Sfânta Sofia. Are nu mai puţin de cinci altare şi un amvon situat deasupra uşilor împărăteşti. În faţa altarului, se afla un mozaic extraordinar cu insula Eghina în apropierea Greciei insulare, ambele fiind înconjurate de albastrul Mării Egee. Nu am părăsit incinta mănăstirii fără să trecem pe la cele două magazine cu obiecte bisericeşti de unde am primit sticluţe cu ulei de la Sfântul Nectarie pentru doar câţiva eurocenţi lăsaţi în cutie de bunăvoie.

La plecare, ieşind pe poarta mănăstirii, ni s-a înfăţişat peisajul unui deal stâncos, arid, cu puţină vegetaţie, dar din care răsăreau mici, dar numeroase chilii-bisericuţe ale celor care se nevoiau în trecut în ele, ducând viaţă de sine. Am poposit în apropiere şi la o mănăstire unde se afla o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului în faţa căreia se ruga adesea Sfântul Nectarie. Nici de aici nu a lipsit tradiţionalul rahat şi mult preţuita apă proaspătă, rece (având în vedere temperaturile ridicate din zonă). Puţina joacă în apa revigorantă şi impresionant de caldă a insulei Eghina ne-a furat cu totul şi am ajuns în port cu doar şapte minute înainte de plecarea bacului (şi asta numai cu ajutorul unor tinere binevoitoare care, de pe un scooter, ne-au condus la liman!). Taxa de autocar şi biletele de bac ale tuturor au fost plătite în prealabil de membrii parohiei părintelui Marcu. La întoarcere, apusul soarelui, jocul de nuanţe al amurgului – foc, porfiră, aur şi azur – ne-a învăluit şi parcă şoptea „slavă Ţie, pentru raza de rămas-bun a soarelui care apune”.

Discuţii cu ucenici ai Părintelui Porfirie, popas la canalul Corint şi închinare la moaştele Sfinţilor Patapie, NikonMetaniote şi la capul Sfintei Iponomi

Vineri, 17 septembrie, am fost din nou la Biserica Sfântului Nectarie la Liturghie unde am primit medicamentul universal al Sfintei Împărtăşanii. În timpul agapei am felicitat-o pe kiria Sofia cu ocazia onomasticii (era prăznuită Sfânta Sofia şi cele trei fiice ale sale Pistis, Elpis şi Agapis). Doamna ne e cunoscută de la cina din seara precedentă. Casa ei a devenit pentru câteva ore stejarul Mamvri din vechime. Ne-am înfruptat din roadele bine-nmiresmate şi dulci pentru ca la sfârşit să avem parte de minunate mărturii ale celei care a fost ucenica părintelui Porfirie – doamna Sofia. În surdina cuvintelor sale despre minunile trăite de ea şi fiica ei, a învăţăturilor părintelui, am ţinut fiecare în mâini o scufie a părintelui Porfirie care avea şi o istorioară. În fiecare an, cu ocazia zilei de naştere a Bătrănului Porfirie, doamna Sofia îi croşeta o scufie pe care i-o oferea. Într-un an Părintele i-a spus: „în anul în care îţi voi da înapoi scufia, să ştii ca voi pleca la Domnul”. Aşa a şi fost. Era vorba de scufia pe care o aveam noi în mâini…

După Liturghie, am vizitat şi editura ziarului Orthodox Typos cu părintele Daniel, ucenic al părintelui Marcu. Acesta a săvărşit un Parastas la etajul întâi al aceleiaşi clădiri în camera părintelui Marcu. Aici obişnuia Sfinţia Sa să spovedească, să corecteze articolele ziarului şi dacă mai rămânea timp şi să se odihnească. Părintele Daniel mărturisea că părintele Marcu făcea atâta treabă că avea nevoie de patru şoferi personali – unul dimineaţa, altul în timpul zilei, altul seara şi altul noaptea!

A urmat apoi popasul de la canalul Corint. Am fost cu toţii uimiţi să aflăm că munca depusă pentru construcţia celor şase kilometri de lungime ai canalului a durat o sută de ani şi a costat numeroase vieţi omeneşti. Ne-am îndreptat apoi spre localitatea Loutraki din Munţii Geraneia unde se află mănăstirea Sfântului Patapie. Peisajul din drumul spre mănăstire ne tăia respiraţia şi nu lăsa loc nici unui cuvânt. Drumul începe de pe faleză şi se încheie la o înălţime de aproximativ şapte sute de metri pe un traseu şerpuitor, ce îţi scoate în faţă când muntele, când marea ce loveşte domol în ţărm.

La mănăstire, maica Nicodima de la Mănăstirea SubPiatră din Alba ne-a fost gazdă bună, iar arhondaricul deschis permanent pentru închinători ne-a oferit loc de masă. Moaştele Cuviosului Patapie, sfânt cunoscut ca fiind tămăduitor de boli, se afla în peştera în care au fost descoperite în urmă cu aproximativ o sută de ani. Nu se ştie însă cum a ajuns Sfântul Patapie aici de vreme ce el a trăit în secolele IV-V în Teba Egiptului! Biserica centrală închinată Maicii Domnului adăposteşte moaştele Sfântului Nikon Metaniote şi capul Sfintei Iponomi (Sfânta Răbdare) care împrăştie mireasmă bine-mirositoare, ea fiind mama împăratului Constantin Paleologul, ultimul împărat bizantin. După ce am citit împreună acatistul Sfântului Patapie în faţa raclei cu moaştele sale, am pornit spre autocar. Gândul unei băiţe în Marea Ionică ne dădea târcoale şi pentru câteva zeci de minute ne-am oprit pe ţărm. La cină, am fost invitaţi la doi tineri căsătoriţi care fac parte din „familia cu cei 23 de membri”, într-un apartament cu terasă largă având vedere frumoasă spre Atena. Am cântat ca şi mulţumire din cântările Învierii şi un La Mulţi Ani în limba română pentru gazda care îşi serba ziua onomastică.

Ultimele zile în Grecia – plecăciune la racla Sfântului Nicolae Planas şi vizitarea „oraşului de sus”

Sâmbătă, 18 septembrie, am fost invitaţi la o bisericuţă particulară, un mic paraclis situat în spatele casei gazdelor, pentru a da răspunsurile la Sfânta Liturghie. Apoi am pornit cu viteza gândului spre biserica de mir din Atena pentru a ajunge la Sfântul Nicolae Planas! Ştiam că biserica se închide la ora 12 şi că doar o minune ne va putea face să ajungem la timp. Îngrijitorul a stat o oră în plus faţă de programul obişnuit şi noi nu ştiam cum să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru toată purtarea de grijă, dar şi Sfântului Nicolae care ne-a primit lânga racla sa. Ştiam că sfântul a fost mic de statură şi că sfinţii pictaţi în biserica unde slujea se aplecau pentru ca părintele Nicolae Planas să le poată săruta picioarele. Nu am putut rămâne nici noi în picioare aşa că am îngenunchiat ca să citim acatistul sfântului.

Am pornit apoi cu avânt spre Acropole. Denumirea provine din akros („ridicat”) şi polis („oraş”) şi înseamnă „oraşul de sus“. Kiria Aristeea ne-a uimit cu toate explicaţiile şi lămuririle asupra Partenonului, Propileelor, Erechteionului. Am urcat şi pe „Dealul lui Ares” unde îşi avea sediul celebrul Areopag, organul şi consiliul suprem de judecată şi control în oraşul stat Atena şi regiunea Attica între secolele VII-V î.e.n., unde a vorbit şi Sfântul Apostol Pavel atenienilor. Am citit şi noi discursul său din Faptele Apostolilor. Am coborât încet spre staţia de autobus pentru ca pe ultima sută de metri să o luăm la fugă, în frunte cu kiria Aristeea (care avea doar 70 de ani, 9 luni şi câteva zile), pentru a putea ajunge la timp la ultima cină oferită de gazdele noastre.

În ziua plecării, ASCOR se întâlneşte cu Mitropolitul Kirilios

Cuvinte de mulţumire pentru gazdele din Grecia şi lungi despărţiri de cei care au omenit timp de o săptămână tinerii clujeni

Duminică, „ziua Învierii, să ne veselim popoare”, am fost la Catedrala din Kifisia. Glasurile puternice ale corului le-am auzit cu mult înainte de a trece pragul bisericii. Atmosfera de sărbatoare ce dăinuia şi datorită prezenţei mitropolitului Kirilos ne înălţa sufleteşte. Mitropolitul ne-a primit în biroul său şi ne-a adresat câteva cuvinte de bucurie şi mulţumire, iar apoi, într-o manieră spontană, s-a ridicat de îndată ce grupul nostru a terminat de cântat „Cuvine-se cu adevărat” şi a intrat în mijlocul nostru pentru o poză de grup. La sfârşitul întâlnirii, Mitropolitul Kirilos ne-a dat binecuvântarea Sa şi ne-a făcut urări de bine în limba română.

Ultima masă la „Casa Iubirii” a strâns mai mulţi oameni aleşi care au contribuit într-un fel sau altul la pelerinajul nostru în Grecia, dar pe care nu îi întâlnisem încă. De-a lungul celor şase zile petrecute în Grecia, adesea văzusem roadele ostenelilor lor, nu însă şi pe binefăcătorii noştri. Cuvintele de mulţumire erau de prisos, dar era unul pe care ţineam să îl repetăm din când în când: EFHARISTO. Nu se găsesc alte cuvinte pentru a putea descrie emoţiile, bucuriile, năzuinţele, dragostea, tresăririle inimii pe care le-am resimţit în ultimele patru ore petrecute în mijlocul acestor minunaţi oamnei. La finalul întâlnirii, n-au lipsit câteva cuvinte de mulţumire adresate gazdelor noastre. Aproape că nu ne mai venea să plecăm. Ne luam ramas-bun de la toţi, chiar dacă i-am văzut doar pentru câteva minute! Nu conta! Îi cunoşteam parcă de o viaţă întreagă! A fost cel mai lung rămas-bun pe care l-am luat vreodată! “Acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu acolo sunt şi Eu în mijlocul lor”.

Camelia Felecan

+++++++++++++++++++++++++++

La doar 10 zile de la întoarcerea în ţară din acest pelerinaj, Părintele Daniel şi preoteasa Luminiţa împreună cu un grup de 20 de pelerini greci au fost, pentru o seară, oaspeţii Bisericii noastre din Haşdeu. Astfel, pe 30 septembrie 2010, în prezenţa Preasfinţitului Vasile Someşanul, domnul Palamidis Iannis a susţinut la demisolul Bisericii Studenţilor conferinţa cu titlul „Iconografia lui Photios Kontoglou”.

Conferenţiarul, Palamidis Iannis, a fost ucenicul lui Photios Kontoglou, mare maestru al iconografiei sacre, scriitor, cântăreţ, învăţător, mărturisitor al credinţei, monomah care a susţinut cu tărie tradiţiile străvechi ale poporului grec şi i-a învăţat pe ortodocşi, prin cuvânt şi prin faptă, să iubească şi să cinste

revista Renastrea  noiembrie 2010

Bucuria – calitatea supremă a ucenicilor Părintelui Marcu Manolis

Bucuria dăruirii – culmea nobleţei în creştinism

Ce poate fi mai frumos decât două suflete care se bucură de întâlnirea unuia cu celălalt? Ce poate fi mai sublim decât actul dăruirii totale a bucuriei neîncetate de către un suflet pentru binele celuilalt? În creştinism întrebările capătă răspuns în noţiunile cel mai des folosite de către căutătorii de Dumnezeu, acelea cărora li se spune iubire şi jertfă. Minunat e să fii scăldat necondiţionat în avalanşa nestăvilită de iubire venită din partea unor oameni a căror meserie mai este, pe lângă altele pe care le au, de a face o fiinţă împlinită şi bucuroasă la conştientizarea faptului că este mult iubită.

Sunt doar câteva lucruri ce pot fi spuse despre nişte oameni cu suflet mare. Sunt lucrători ai poruncilor lui Dumnezeu pe tărâmuri elene, care de câţiva ani încoace odihnesc sufletele tinerilor de la ASCOR Cluj, dar şi de pe alte meleaguri ancorate în credinţa ortodoxă. O fac nu din obligaţie, nici din dorinţa de a se simţi ei înşişi împliniţi prin asemenea gesturi, ci cu adevărat din exhaustiva lor pornire de a se întâlni întru Hristos prin exprimarea bucuriei şi a dăruirii de sine până la uitarea totală a propriului eu.

Bucuria – calitatea supremă a ucenicilor Părintelui Marcu Manolis

Primul lucru pe care îl înveţi de la ucenicii Părintelui Marcu Manolis (căci bineprimitoarea comunitate de greci, aidoma unor ascorişti cu tâmplele încărunţite, s-a închegat în jurul marelui duhovnic al Atenei, cel care a revigorat viaţa duhovnicească a Acropolei prin intensa-i activitate şi dăruire) este bucuria. Or, bucuria, ca sentiment şi stare sufletească, este definitorie pentru creştini. În bucurie totul este uşor şi odihnitor. În bucurie greutăţile sunt înţelese ca o îngăduinţă sau ca o treaptă care trebuie să fie depăşită pentru întărire şi sporire, în veselia sufletului e posibilă mulţumirea pentru tot ce se întâmplă în viaţă, în bucurie se regăsesc şi se sprijină fraţii mult mai uşor. „Bucură-te!” citim în acatiste, „Bucură-te!” a fost îndemnul continuu al gazdelor din Grecia pentru tinerii din ASCOR care, la începutul unei toamne generoase cu zile frumoase şi soare din plin, au poposit pe meleagurile Eladei timp de zece zile pentru a se închina la Sfinţi şi a participa la un ospăţ duhovnicesc de neuitat.

Într-o asemenea atmosferă zilele au trecut pe neobservate. Fiecare clipă în sânul familiei ateniene părea a fi dedicată musafirilor din ţara-soră întru credinţă, tinerilor care au absorbit cu nesaţ binecuvântările şi mângâierile Sfinţilor la ale căror moaşte s-au închinat, fiind călăuziţi către locurile sfinţite de bunele „mame” din Grecia. Căci aşa le plăcea să li se spună, folosind apelativul matern, cel care explică jertfa necondiţionată şi dăruirea perpetuă. Desigur, termenul îi include şi pe domnii greci care, manifestându-şi afecţiunea mai mult prin greul îndatoririlor pe care au trebuit să-l poarte şi prin buna organizare a tuturor detaliilor „tehnice”, au avut o ţinută mai sobră, emoţiile fiind exprimate printr-o călduroasă strângere de mână, un zâmbet prietenesc sincer sau prin deschiderea sufletului şi relatarea propriilor poveşti de viaţă.

Istorii de viaţă, mărturii, incursiuni istorice şi multe daruri în drum spre Sfinţii greci

Aşa am aflat rolul crucial pe care l-a avut Părintele Marcu Manolis în viaţa domnului Elias, cel care ne-a mărturisit cu lacrimi în ochi că ne fericeşte pentru tinereţea noastră îndreptată spre Hristos. Cu regretul că viaţa i s-a schimbat radical doar pe la patruzeci de ani, domnul Elias a spus că a ajuns pe calea care duce spre Mântuitorul datorită Părintelui Marcu Manolis, pe care nu l-a mai părăsit niciodată timp de douăzeci de ani, până la adormirea Sfinţiei sale. Multe lucruri minunate i s-au întâmplat cât timp i-a fost alături, mulţi oameni schimbaţi din temelie a văzut. A fost unul dintre miile de bărbaţi care la înmormântarea Părintelui Marcu a plâns în hohote, moment emoţionant povestit de doamna Cristina, una dintre excepţionalele gazde stabilite în Grecia încă din copilărie, dar care are obârşii româneşti, mereu cu un dor de nemăsurat de România şi de suflul românesc.

Povestea de viaţă a domnului Elias a căpătat contur în drum spre Sfântul Ioan Rusul. Traseul a fost unul bogat în de toate: emoţia aşteptării întâlnirii cu Sfântul prieten al tinerilor şi grabnicul ajutător al familiilor care nu pot avea prunci; entuziasmul descoperirii unei ţări care, pe de o parte, te afundă în albastrul mării ce se întinde de la un capăt la altul, iar pe de altă parte te înalţă cu munţii stâncoşi, parcă ocrotitori în stoica lor şedere de strajă; admiraţia faţă de poporul elen pentru dârzenia şi patriotismul de care au dat dovadă pe parcursul istoriei şi care nu scade în intensitate până în prezent.

Doamna Leludia, „mama” pelerinilor români – model de jertfă pentru aproapele, vulcan de energie şi bucurie

În acest sens, doamna Leludia este un bun exemplu al întruchipării grecului patriot, demn şi luptător pentru cauza istorică, pentru libertate, demnitate şi credinţă. Asemenea unui vulcan, mereu activă, doamna Leludia a reuşit timp de zece zile, fără pauză şi fără menajamente faţă de sine, dar cu multă delicateţe şi atenţie faţă de tineri, să ţină un ritm alert în a povesti, în a descoperi locuri extraordinare, în a negocia intrări acolo unde era cu neputinţă de intrat, în a transmite mesajul că „dăruind vei dobândi” bucurii neasemănate! Puţini au ştiut că în spatele acestei neostoite şi nelimitate bucurii exista şi o imensă durere sufletească pentru cei dragi: sora doamnei Leludia – bolnavă de cancer, iar unicul fiu, la vârsta căutărilor fiind, deocamdată are o traiectorie paralelă cu drumul ce duce spre Dumnezeu. Cu toate acestea, de la o zi la alta, chipul doamnei era din ce în ce mai luminos, iar dorinţa-i de a ne surprinde – necurmată. Am rămas copleşiţi atunci când, revenind în Atena de la Patras, unde ne-am închinat la capul Sfântului Apostol Andrei, trecând prin Corint, doamna Leludia (numele căreia înseamnă floare) a oprit autocarul şi a cules flori de bumbac pentru „fiicele” sale. Gest de o fineţe rară, asemenea gingaşelor flori primite în dar. La despărţire a ţinut morţiş să ne cânte imnul Greciei, rugându-ne să îi răspundem cu aceeaşi tonalitate patriotică, fredonând imnul României. Momentul a fost unul deosebit. Doar lacrimile din ochii tuturor vădeau bucuria întâlnirii în Duh şi recunoştinţa pentru dragostea doamnei Leludia dăruită celor care i-au mulţumit că timp de zece zile le-a fost sprijin şi „mamă”, făcând posibilă realizarea pelerinajului şi închinarea la moaştele Sfântului Nectarie, ale Sfântului Efrem cel Nou, ale Sfântului Patapie şi ale Sfintei Ipomoni (Sfânta Răbdare), la Sfântul Cuvios David, la Sfântul Apostol Andrei din Patras, la Sfântul Ioan Rusul, la Sfântul Luca al Eladei şi la inima Sfântului Luca al Crimeei, precum şi întâlnirea cu Părintele Porfirei şi Părintele Paisie Aghioritul. Cu adevărat, cuvintele nu pot cuprinde trăiri şi emoţii, bucurii şi exaltări, uimiri şi mulţumiri pentru mulţimea de daruri primite de la Sfinţii din Grecia şi de la comunitatea formată de Părintele Marcu Manolis.

Fineţea duhului – surorile gazde, Ana şi Maria, nucleul comunităţii elene care desfăşoară an de an întâlniri între grupuri din diferite ţări ortodoxe

Bucuria a cunoscut forme diverse. De la bucuria vulcanică la una tihnită şi modestă, dar de un calibru la fel de înalt. Surorile Părintelui Marcu Manolis, Ana şi Maria, urmând exemplul fratelui lor, mult îndrăgitului duhovnic din Atena, desfăşoară permanent acţiuni de filantropie în care se implică total. Casa, masa şi dragostea pentru semeni sunt dăruite grupurilor de pelerini care poposesc în Atena. Un val de blândeţe, delicateţe şi atenţie pentru orice nevoie pogoară peste fiecare om care păşeşte pragul „casei dragostei”. Involuntar apare întrebarea: „Cine suntem ca să merităm atâta dragoste şi atenţie?”. Pentru surorile Părintelui Manolis răspunsul este firesc: „Dar vă iubim atât de mult…”. Sinceritatea cu care transmit mesajul, dar mai ales faptele adeveresc că din inima lor izvorăsc doar iubire şi dorinţa de a odihni aproapele. Dimineaţa devreme şi seara târziu, cele două doamne au fost mereu gata să stea la dispoziţia oaspeţilor. Prin asemenea oameni transpare minunat lucrarea lui Dumnezeu. Nobleţea şi modestia sunt direct proporţionale cu importanţa pe care o acordă celor care poposesc în casa lor. Sufletul cunoaşte libertatea şi bucuria neţărmurită de a petrece între fraţi şi de a-L slăvi pe Dumnezeu pentru toate!

Binecuvântări şi întâlniri în duh alături de Părinţii Daniel şi Eftimie

Binecuvântări nenumărate au plouat peste pelerinii clujeni. Doi au fost Părinţii care s-au îngrijit de Liturghiile zilnice, de vorbele de duh şi de starea duhovnicească scufundată în har a grupului călător: românul Părinte Daniel (rămas în Atena datorită marelui duhovnic, Marcu Manolis) şi grecul Părinte Eftimie (actualul preot al comunităţii ateniene închegate de regretatul povăţuitor). Deosebite au fost întâlnirile în cuget, în trăire şi în credinţă la care erau prezenţi ambii slujitori ai lui Dumnezeu. Schimb de cântece populare, fredonări de imnuri bisericeşti sau axioane în stiluri diferite – mai psaltic sau mai polifonic – în română sau în greacă, toate s-au împletit armonios la aceeaşi masă a desfătării întru credinţa ortodoxă.

Mulţi au fost osârduitorii care au vegheat şi s-au ostenit ca şederea tinerilor în Grecia să fie ancorată în copilărie, unde bucuria este continuă, iar grijile plasate în subsidiar. O parte dintre ei, fiind foarte discreţi, de un rafinament duhovnicesc rar întâlnit şi de o tandreţe aparte, au preferat să se dăruiască oaspeţilor cu plinitudinea fiinţei lor printr-o manieră mai degrabă smerită, dar cu o implicare absolută. Astfel, aidoma unor îngeri păzitori, mereu prezenţi, dar nevăzuţi, doamnele Xenia, Elefteria, Aristeia şi tot noianul de suflete din comunitatea Părintelui Marcu Manolis s-au îngrijit ca masa să fie doldora de bunătăţi care mai de care, ca somnul să fie tihnit, iar călătoriile line şi pline de folos, mijlocind ca întâlnirea cu îndrăgiţii Sfinţi să fie memorată pentru multe zile sau poate chiar pentru o viaţă.

Atât cei modeşti, cât şi cei vulcanici – minunaţii greci – ne-au oferit iubire şi bucurie neţărmurite. Mai presus de toate, ne-au făcut să înţelegem că doar în bucurie sufletul poate dăinui.

Tatiana Onilov

Articol apărut în suplimentul Filocalia al revistei clujene Renaşterea, în luna noiembrie, anul 2011.

 Bucuririi adunate de pe urma gazduirii in Casa Iubirii, casa Parintelui Marcu

Din culisele unor mănăstiri şi sfinţi eleni

Vara aceasta, în buna tradiţie şi dragoste a părintelui ieromonah Marcu Manolis (1937-2010), ucenicul părintelui Porfirie Kavsokalivitul, ascoriştii s-au reîntors pe meleagurile greceşti, în pelerinaj la sfinţii mari ai Greciei şi nu numai. Din Atena, de la Casa Iubirii unde au fost cazaţi, tinerii au colindat aproape toata Grecia continentală, dar şi insulară, ajungând să se închine Sf. Efrem cel Nou, Sf. Ioan Rusul, Sf. Nectarie, Sf. Luca Stiritul, Sf. Patapie, Sf. Ap. Andrei, Sf. Dimitrie Izvorâtorul de mir, Sf. Grigorie Palama, Sf. Teodora din Tesalonic, Sf. Teodora din Vasta, părintelui Paisie Aghioritul, părintelui Porfirie, Cuviosului David şi Fericitului Iacov Ţalikis, Sf. Mina ş.a. Au vizitat şi locuri mai deosebite, pline de sfinţenie şi de minuni, care sunt mai puţin cunoscute străinilor şi unele chiar şi autohtonilor, cum ar fi Mănăstirea Pantocrator (alta decât cea din Muntele Athos), Mănăstirea Sf. Sava, Mănăstirea Ioan Macrinos …

Kato Xeni

Mănăstirea Panaghia Xeni, din Almiros – Magnisia, adăposteşte o frumoasă icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului datând din secolul al VI-lea. Chipul Maicii, înnegrit de fum, stă mărturie unui incendiu care a distrus mănăstirea, dar a păstrat întreagă icoana. Se spune că aceasta a venit singură pe ape şi de aceea grecii de atunci au denumit-o Xeni (în traducere, „străina”) şi au construit biserica chiar pe locul unde au găsit-o. Ulterior, Mănăstirea Vatopedu din Muntele Athos a dăruit acestei mănăstiri un odor minunat şi anume: o bucată din Brâul Maicii Domnului. În prezent, obştea mănăstirii este alcătuită din opt monahii, patru grecoaice şi patru românce, din care patru monahii sunt mai tinere şi patru mai în vârstă. Maica Antonia, originară din Roman, ne-a povestit cu râvnă despre lucrările ce au loc la mănăstire şi despre pictura în curs a bisericii. Ca o mângâiere a maicilor nevoitoare de acolo, în pictură vor fi reprezentaţi şi unii sfinţii români, următorul care va fi pictat fiind Sfântul Ioan Hozevitul de la Neamţ.

Zeci de sfinţi martiri şi minuni la Moni Dau Pentelis

Mănăstirea Pantocrator sau Moni Dau Pentelis, din Penteli, regiunea Attica, datează din secolul al XI-lea şi este cea mai veche mănăstire din zonă. Iniţial, Moni Dau Pentelis a fost mănăstire de călugări, numărând peste 700 de vieţuitori în perioada de înflorire bizantină. Între anii 1590 şi 1680 însă, numărul călugărilor scăzuse la aproximativ 170. Acest lucru se datora şi invaziilor puternice ale turcilor. În timpul unei astfel de invazii, călugării care vieţuiau atunci în mănăstire au fost rău chinuiţi, schingiuţi, loviţi, chiar împuşcaţi şi în cele din urmă martirizaţi. Despre acest măcel se spune că a avut loc chiar în zilele Sf. Paşti, scăpând în viaţă un singur călugăr, care a mai putut să liturghisească în acele zile de sărbătoare şi de doliu. După moartea acestui călugăr, din anul 1680, mănăstirea a rămas pustie, fără niciun vieţuitor, timp de aproape două secole. Dar din anul 1963, mănăstirea a renăscut, strângând în juru-i o obşte de maici. Astăzi, locul respiră un aer profund bizantin, plin de sfinţenie şi de moaşte de martiri. Încă din pronaos te poţi închina la moaştele întregi ale unuia dintre sfinţii locului, iar într-o încăpere special amenajată, există alte patru moaşte întregi de sfinţi martiri, care poartă însemnele chinurilor şi ale morţii prin care s-au săvărşit.

Maicile de aici spun că locul este plin de moaşte de la peste 150 de sfinţi care săvârşesc mii de minuni ştiute mai mult de cei care le-au trăit. Un tânăr care venea deseori la mănăstire să se închine, cumpăra de fiecare dată părticele de materiale atinse de moaştele sfinţilor mucenici. Părea ciudat. Ce putea face acest tânăr cu atâtea părticele? Aşa că maicile l-au întrebat. Iar tânărul le-a povestit cum le împarte oamenilor aflaţi în necaz, în boli, în neputinţe şi cum, prin aceste bucăţi de material, sfinţii mucenici le dăruiesc vindecare şi ajutor. Aşa s-a întâmplat cu o doamnă aflată în stare gravă la spital, a cărei viaţă depindea fizic de aparatele la care era conectată. Tânărul a vizitat-o la spital şi i-a dat o astfel de bucăţică de material atins de sfintele moaşte, spunându-i: „Nu te teme. Te vei face bine şi joi vei putea pleca acasă.”. Soţul doamnei bolnave, care se afla în salon, i-a spus mâhnit şi contrariat tânărului că nu trebuia să-i vorbească aşa doamnei, ştiind că doctorii deja nu îi mai dau nicio şansă şi că, în opinia lor, o puteau deconecta de la aparate. Însă femeia s-a însănătoşit şi, în joia care a urmat, a plecat acasă. Tânărul, văzând că Dumnezeu a lucrat aşa prin sfinţii mucenici, a prins îndrăzneală şi a început să dăruiască bucăţica de material tămăduitoare şi altor oameni care au nevoie de ajutor.

Părintele Porfirie prevestise, de altfel, cu 40 de ani înainte ca mănăstirea să renască din pustietate şi uitare, că pe acest loc se vor descoperi moaştele a foarte multor sfinţi, că vor fi foarte multe minuni şi că oamenii vor veni în număr foarte mare să cerceteze această mănăstire şi pe sfinţii ei

Apa care cere smerenie

Ascunsă la marginea autostrăzii, într-un desiş de platani, smochini şi alţi arbori mediteraneeni, Mânăstirea Sfintei Paraschevi a Greciei e săpată în stâncă. Micuţă, mănăstirea adăposteşte mai multe icoane vechi cu Sfânta Paraschevi, cea grabnic ajutătoare în vindecarea bolilor de ochi. Una dintre ele, foarte frumoasă, realistă, care o reprezintă pe sfânta în întregime şi pe care oamenii au împodobit-o cu multe tăbliţe argintate ce dau mărturia vindecărilor, este făcătoare de minuni şi este aşezată în partea opusă a altarului, ca şi cum sfânta i-ar cuprinde din spate pe toţi credincioşii care s-ar afla în biserică. Într-o peşteră alăturată se află un izvor cu apă tămăduitoare. Peştera e strâmtă şi cu cât cobori, cu atât pereţii se îngustează şi tavanul coboară, astfel încât, pentru a ajunge la izvor, treci ca printr-un coridor, dar aplecându-te tot mai mult, tot mai mult, până ce ţi se îndoaie genunchii, îndoi spatele şi fruntea se pleacă tot mai mult spre pământ. Când ajungi la izvorul ce ţâşneşte puternic din stâncă, te afli ca într-o poziţie de închinăciune, înconjurat la câţiva centimetri numai de piatră.

Natura este netulburată în locurile acestea. Prin faţa bisericii, ca într-un semicerc închizând locaşul săpat în piatră, cu o lungime de câţiva zeci de metri, se întindea un şir gros de furnici. Rândurile milioanelor de furnici, extraordinar de organizate, foarte bine rânduite, se opreau lângă un copac, în dreptul peşterii izvorului. 

Acasă la părintele Tit

Mănăstirea închinată Sfântului Sava este simplă şi frumoasă, nouă, încă în construcţie, cu pictura în curs. Acolo vieţuieşte părintele Tit, sau Titos în greceşte, ucenic de-al părintelui Marcu Manolis şi duhovnicul părintelui român Daniel, ghidul ascoriştilor în pelerinaj, fiu duhovnicesc, la rândul lui, al părintelui Marcu. Deocamdată, părintele Tit este singurul vieţuitor al mănăstirii, vizitat din când în când de ucenici ai părintelui Marcu, ce îl mai ajută la construcţia şi la treburile mănăstirii. Acum 13 ani, una dintre ucenicele apropiate ale părintelui Marcu a primit ascultare de la acesta să meargă să îl ajute pe părintele Tit la treburile mănăstireşti şi de atunci ucenica, deşi ascultarea de a-ţi părăsi duhovnicul este una dintre cele mai grele, a făcut ascultare fără şovăială, făcând şi acum naveta din Atena pentru a-i sluji părintelui Tit.

Ucenicii părintelui Marcu sunt tari duhovniceşte. La micul dejun pe care l-am luat după liturghie împreună cu părintele Tit, am înţeles că este un om tare blând şi smerit, dar şi cu voinţa puternică, înţelept şi cu multă linişte, desprins de cele lumeşti şi nesurprins de nimic din cele ale lumii. Din răspunsurile pe care le dădea întrebărilor, am putut distinge duhul părintelui Porfirie: „- Cum să ne rugăm pentru ceilalţi?”, „-Rugându-ne pentru noi, avându-i în minte şi în inimă pe ceilalţi.”. Lângă mănăstire era o livadă întinsă de fistic. Se vedea că părintele Tit ţine foarte mult la Kapsalli, căţelul slab şi lăţos, cu blana gălbuie, uşor creaţă. Mai încolo, pe terasă, un motan mare se tolănea pe scaun la soare

Ioan şi Ioana şi alte minuni ale Sf. Ioan Botezătorul

Chinovia Sfântului Ioan Botezătorul sau Ioan Makrinos se află în Makrinos, Attica de Vest. Este un complex mănăstiresc extraordinar de frumos, o adevărată bijuterie. Cuprinde biserica veche, închinată Sf. Ioan Botezătorul, cu hramul pe 25 mai, în care se află mâna stângă a sfântului, biserica mare nouă, închinată Botezului Domnului, şi un paraclis închinat Naşterii Maicii Domnului. Legenda spune că înfiinţarea ei a fost la iniţiativa a două monahii venite de la Mănăstirea Studiţilor, sau Mănăstirea Sfântului Ioan Botezătorul din Studion, care aduceau cu ele moaştele şi sfintele vase. Însă, o dată declanşat războiul greco-turc, turcii au furat moaştele şi sfintele vase şi mănăstirea nu s-a mai ridicat. Mai târziu, un cioban, care observase un foc mare ce ardea în fiecare seară şi venind în căutarea unei oi pierdute, a ajuns în locurile acestea şi a descoperit moaştele şi o icoană. Atunci, se pare, s-a construit o bisericuţă, dar mănăstirea s-a ridicat ulterior din banii unui anume Ioan Makrinos care i-a dat şi numele. În al 2-lea Război Mondial, la ordinul nemţilor, biserica a fost închisă, însă doar până în anul 1960. În prezent, în incinta mănăstirii se află şi un muzeu expoziţional, unde maicile au aranjat adevărate capodopere de broderie, cusut şi ţesut. Veşminte preoţeşti, epitafuri, icoane şi alte veşminte de altar dau expresia unei arte binestăpânite, pe care maicile recunosc că au învăţat-o de la nişte monahii românce, tot aşa cum muzica bizantină, uitată sau deteriorată cândva de psalţii greci, a fost reînvăţată de la nişte psalţi români.

Minunile pe care le face Sf. Ioan sunt multe şi aici. Un băiat nevăzător în vârstă de 9 ani l-a visat pe Sf. Ioan care l-a chemat la mănăstirea lui să se închine. Părinţii l-au luat atunci pe copil şi au mers la mănăstirea sfântului, unde au stat la priveghere. În timpul celor şase ore de sujbă, copilul obosit a adormit şi toţi au văzut cum o lumină s-a coborît pe capul copilului. Când s-a trezit, băiatul putea să vadă.

O altă minune s-a întâmplat cu un cuplu american care, auzind că moaştele şi icoana Sf. Ioan Makrinos le ajută pe femeile care nu pot avea copii, dar îşi doresc să devină mame, au venit să se închine şi ei la mănăstire. Femeia a băut atunci câteva picături de ulei din candelă de la moaşte, a luat sfaturi duhovniceşti şi maicile s-au rugat împreună cu ei amândoi. În anul următor, cuplul s-a întors la mănăstire, dar de data aceasta pentru a-i boteza pe copilaşii lor gemeni: Ioan şi Ioana. Băieţelul avea însă o problemă la mână: avea pumnul strâns, ndesfăcut, din naştere. Când l-au cufundat în cristelniţă a treia oară, băieţelul a deschis pumnul şi în momentul acela un fitil a căzut în apă. Toţi au înţeles atunci că minunea naşterii copilaşilor gemeni se datora Sf. Ioan Botezătorul, pe care sfântul a ţinut să o arate, spre slava lui Dumnezeu, printr-o altă minune.

Sfântul lucrează deseori minuni directe, fără să aibă nevoie de timp sau de spaţiu sau de rugăciuni complicate. În timpul unui incendiu foarte mare care se anunţa devastator, apropiindu-se focul tot mai mult de mănăstire, preotul slujitor, neştiind ce să facă, a luat moaştele sfântului, s-a dus în dreptul focului, a făcut semnul Crucii şi a spus: „Atât. Opreşte-te aici!”. Şi flăcările s-au stins.

Gabriela Bulgaru

Articol apărut în suplimentul Filocalia al revistei clujene Renaşterea, în luna octombrie, anul 2012.

Părintele Marcu a zis:

“Viaţa duhovnicească este să păşeşti pe zăpadă şi să nu laşi urme.”

“Ascultarea înseamnă viaţă, iar neascultarea  înseamnă moarte.”

“Cea mai bună lecţie de Ortodoxie sunt sinaxarele Sfinţilor. Aici, credinţa dreaptă şi fapta pe măsură, care ajunge la martiriu. Noi nu cunoaştem primejdia martiriului, dar trebuie să lucrăm martiriul conştiinţei având ca îndrumători pe Sfinţi. “

“Nu e posibil să refuzi ajutorul aproapelui tău, lucru care nu se întâmplă fără jertă. Ajutorul însă nu trebuie să îl dai cu nemulţumire, cu sprânceana ridicată şi discriminatoriu(pe criterii economice, sociale). Toţi sunt fiii lui Dumnezeu, fraţi întru aceluiaşi tată şi robi ai unui singur Domn.”

“Harul lui Dumnezeu sprijină în greutăţi.”

“Nimeni, om iubit sau duşman, nu e nimic altceva decât pământ, de aceea să evităm exagerările.”

“Bolile şi nenorocirile cad asupra noastră, dar trebuie să le înfruntăm cu răbdare. Sunt prilejuri de sfinţire , oricât ar fi de insuportabile. “

Şi când extenuaţi spuneam că nu mai suportăm, cu durere ne declara:„V-a părăsit harului lui Dumnezeu.”Atunci ne veneam în fire şi auzeam continuarea:„Rugăciune, copilul meu, rugăciune.”

“Cine suntem noi ca să îi judecăm pe ceilalţi? Toleranţa este semn al sfinţeniei.”

                               Articole despre Pr. Marcu

*1. Pomenirea de şase luni a vrednicului de pomenire, Arhimandritul Marcu Manolis https://graiulortodox.wordpress.com/2010/11/18/38-o-alta-stea-pe-cer/ *2. Mitropolitul Gortinei, Ieremia: ”Pentru ortodocşii adevăraţi nu exista alt mod de unire decât prin întoarcerea romano-catolicilor la credinţa ortodocşilor”. A remarcat Mitropolitul Gortinei la parastasul de nouă luni al răposatului ieromonah. Părintele Marcu Manolis a ţinut cu toată puterea hăţurile luptei împotriva duşmanilor credinţei şi a papismului https://graiulortodox.wordpress.com/P2011/04/07/mitropolitul-gortinei-ieremia-%E2%80%9Dpentru-ortodocsii-adevarati-nu-exista-alt-mod-de-unire-decat-prin-intoarcerea-romano-catolicilor-la-credinta-ortodocsilor%E2%80%9D/ *3. PARASTASUL DE UN AN AL PĂRINTELUI MARCU MANOLIS. Au strigat cu putere toţi “Vrednic si Sfânt este” în limbile greacă şi română la înmormântarea Părintelui Marcu Manolis

*4. În amintirea Părintelui Marcu Manolis (alaturi de P.S. Episop Vasile Someșanul) https://graiulortodox.wordpress.com/2011/11/22/parintele-marcu-manoli/
*7. Deşi adormit, părintele Marcu Manolis rămâne priveghelnic şi singur-luptător pentru Credință https://graiulortodox.wordpress.com/about/
*8. Cutremurătoare relatare despre lucrarea duhovnicească a Ioroschimonahului Marcu Manolis, ca mirean şi cleric https://graiulortodox.wordpress.com/2012/11/12/126-cutremuratoare-relatare-despre-lucrarea-duhovniceasca-a-ioroschimonahului-marcu-manolis-ca-mirean-si-cleric/
*9. Gheronda Marcu Manolis: „Cu harul lui Dumnezeu şi cu binecuvântarea duhovnicului, voi deveni preot” – Parastasul de trei ani al pururea-pomenitului Arhimandrit Marcu Manolis https://graiulortodox.wordpress.com/2013/05/18/gheronda-marcu-manolis-cu-harul-lui-dumnezeu-si-cu-binecuvantarea-duhovnicului-voi-deveni-preot-parastasul-de-trei-ani-al-pururea-pomenitului-arhimandrit-marcu-manolis/
*10.doi bănuți (EDIȚIE SPECIALĂ)
*11. Egumenul Sfintei Mănăstiri Caracálu din Sfântul Munte, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie și slujba de pomenire pentru odihna sufletului Arhimandritului Marcu Manolis
Copyright
Aceste traduceri ne aparţin şi sunt protejate de Legea Drepturilor de Autor, legea nr. 8/1996. Traducerile apar cu sursa de proveniență, numele traducătorului x și în paranteze rotunde g.o.(G.O.). Ele pot fi preluate pe alte bloguri sau site-uri, dar nu pot fi preluate spre publicare în cărți, ziare, cotidiene, de mass-media fără un acord scris. Dacă aveţi nevoie sau vreţi să folosiţi în scopuri proprii aceaste traduceri, vă rugăm să ne contactaţi şi vom stabili atunci condiţiile. •Toate materialele preluate de pe Graiul Ortodox (G.O.) trebuie să fie însoţite de indicarea sursei în felul următor: Graiul Ortodox şi inserarea link-ului exact pentru redirecţionarea către materialul în cauză. Materialele ce reprezintă exclusivitate nu pot fi reproduse sub absolut nicio formă. •Niciun material al G.O. nu poate fi vândut, folosit pentru comercializare/publicitate sau folosit în scop promoţional chiar dacă are ca si gazdă bloguri sau site-uri. •Niciun material nu poate fi folosit în programe (tv, radio etc.), articole scrise/on-line sau în publicaţii scrise/on-line care defăimează G.O. •G.O. îşi rezervă dreptul exclusiv de a cere ştergerea/eliminarea imediată a oricărui material al său aflat pe un format extern.

–––––––––––-

[i] A trăit la Paris . Luptator împotriva comunismului.

[ii]A fost oaspetele părintelui Marcu .

Anunțuri