800px-ManastireaCJ_(11)[1]

Predică a Mitropolitului Augustin de Florina la Duminica Samarinencei\ (Ioan 4, 5 – 42)

LA MULŢI ŞI BUNI ANI LUMINIŢELOR, CARE O AU CA OCROTITOARE, PE SFÂNTA LUMINIŢA – Fotini- SAMARINEANCA, POMENITĂ ÎN DUMINICA A 5-A DUPĂ PAŞTI ŞI  PE 26 FEBRUARIE!

* * *

Alte predici la Duminica Samarinencei:

* * *

“DUMNEZEU NE CHEAMĂ LA POCĂINŢĂ PE TOŢI: PREOŢI, EPISCOPI, PATRIARHI, MICI ŞI MARI!”

Aceasta este credinţa noastră!

Iubiţii mei, vă voi vorbi simplu, ca să mă inţelegeţi toţi. Dar oare vor exista urechi care să audă? O profeţie zice că vor veni vremurile în care oamenii işi vor astupa urechile ca să nu audă adevărul lui Dumnezeu (II Timotei 4, 4). Cu nădejdea că mă veţi auzi îndrăznesc să vorbesc. Nu ştiu dacă aţi fost atenţi la evanghelie. Vorbeşte despre o femeie păcătoasă, care a crezut în Hristos. Aceasta s-a botezat mai apoi, a primit numele de Fotini şi în cele din urmă a fost martirizată ea însăşi, dar şi multe rude ale ei. Este sfântă şi este sărbătorită nu numai astăzi, în Duminica Samarinencii, ci şi pe 26 februarie.  „Samarineancă” (Ioan 4, 9) nu este numele ei, ci înseamnă locul obârşiei ei. După cum unei femei care este din Macedonia îi spunem machidoancă, aşa şi aceasta se numeşte samarineancă, deoarece provenea din Samaria, o regiune din Palestina, mai sus de Ierusalim, cu capitala în cetatea Samaria. Locuitorii ei au crezut la început în Dumnezeul cel Adevărat ca şi iudeii, însă mai pe urmă au amestecat religia cea adevărată cu obiceiurile şi tradiţiile idolatre, şi astfel şi-au schimbat religia. Atenţie! Pentru că şi noi creştinii mai tineri care avem unica religie adevărată, am amestecat sfânta noastră credinţă cu obiceiuri idolatre. Un astfel de obicei este de pildă carnavalul de la lăsatul secului de carne. Carnavalul nu este un obicei creştin, dansurile nebuneşti, chefurile şi distracţiile; sunt idolatre.Se amestecă uleiul cu apa? Nu. Tot aşa nu poţi să amesteci şi credinţa noastră cu idolatriile. Aşadar, religia samarinenilor era una falsificată şi de aceea iudeii o dispreţuiau. În ceea ce priveşte calitatea morală a samarineencii, am spus că era o femeie păcătoasă, foarte păcătoasă. S-a căsătorit. Şi-a luat un bărbat. L-a ţinut? Nu. L-a lăsat. A luat al doilea. L-a ţinut? Nu. A luat al treilea. L-a ţinut? Nu. A luat al patrulea. Nici pe acesta nu l-a ţinut. A luat al cincilea. Şi de acesta s-a despărţit. Le vrea pe acestea Dumnezeu? Aşa sunt şi unele femei de astăzi. Hristos spune: un bărbat-o femeie; fecioară şi ea, fecior şi el, se întâlnesc şi fac o familie. Acum, în blestematele vremuri de acum, şi la oraş şi la sat, femeia nu trăieşte doar cu bărbatul ei. Spune minciuni, că îşi are bărbatul ei, pentru că ea se amestecă şi cu unul şi cu altul. Există femei care s-a amestecat cu zece bărbaţi; nu le pasă. Înfricoşător lucru e  adulterul. Evanghelia spune că la creştini doar lopata groparului desparte familia. Aşadar, samarineanca era ca multele femei de astăzi; trăia în fărădelege. De aceea, vedem că avea şi ruşine. De unde se vede asta? În timp ce celelalte femei mergeau dimineaţa la fântână pentru apă, la fântâna care era în afara satului, ea mergea cu găleata la amiază, ca să nu se întâlnească cu cineva . Ea se ferea de ei, îi ocolea, iar ei o dispreţuiau. Toţi o dispreţuiau, însă unul singur nu a dispreţuit-o, unul singur a iubit-o sincer şi s-a interesat de ea: Hristos, pe Care l-au numit „prieten al păcătoşilor” (Matei 11,19; Luca 7, 35). Ca s-o găsească, a mers pe jos kilometri, ca ciobanul care îşi pierde oaia şi aleargă ca s-o găsească între stânci şi prin văgăuni. S-a dus acolo, în cetatea lor, ca să găsească această oaie pierdută. Când a ajuns, s-a aşezat la fântână. Peste puţin timp, iată samarineanca! Vine ca să-şi umple găleata. Hristos îi spune: – Dă-mi să beau. Ea, dată peste cap, a rămas nedumerită. – Tu, iudeu, ceri apă de la mine, o samarineancă? – Dacă ai fi ştiut Cine este Cel care îţi cere, tu I-ai fi cerut, iar El ţi-ar fi dat o altă apă; apă nemuritoare din care, bând cineva, nu va mai înseta niciodată. – Domnule, zice femeia, dacă ai o astfel de apă, dă-mi-o, ca să numai însetez şi să numai vin aici ca să scot.  Atunci Hristos îi spune: – Mergi şi cheamă-l pe bărbatul tău şi vino aici.  – Nu am bărbat. – Bine ai zis că nu ai bărbat, că cinci bărbaţi ai schimbat şi cel pe care îl ţii  acum nu este al tău. Ea s-a pierdut. Acesta este un străin – s-a gândit – şi vine de departe; de unde ştie viaţa mea? Aşa a început dialogul. Din cuvintele pe care i le-a spus Hristos, femeia a înţeles că nu are înaintea ei un om obişnuit. – Noi, zice, aşteptăm un profet mare, pe Mesia, Care ne va explica toate tainele. Atunci Hristos îi descoperă: „ Eu sunt, Cel care vorbesc cu tine; Eu sunt Cel pe Care  Îl aşteaptă şi samarinenii şi iudeii şi întreaga lume!” Surprinsă, femeia îşi lasă acolo găleata şi aleargă în sat. Ea, care se ferea să vadă vreun om, acum le aduce la cunoştinţă tuturor samarinenilor, chemându-i să vină şi să-L vadă pe Hristos. Şi s-au dus. Hristos a şezut cu ei două zile. Au auzit cuvintele cele de aur şi au crezut şi ei. Mai apoi îi ziceau femeii: Acum nu mai credem, pentru că ne-ai spus tu; am crezut singuri pentru toate câte am auzit şi am cunoscut că Acesta este într-adevăr Hristosul, Mântuitorul lumii.

* * *

Aceasta este pe scurt istorisirea Evangheliei de astăzi. Biserica ne pune înainte pe samarineancă ca pe o pildă de pocăinţă sinceră. Pentru că păcătoasă era şi ea, dar păcătoşi suntem şi noi toţi, iubiţii mei, bărbaţi şi femei, bătrâni şi copii. Toţi câţi coborâm din Adam şi din Eva purtăm în noi sămânţa păcatului şi a pierzării. Desigur, noi astăzi suntem mult mai păcătoşi. Nu trăim ca în vremurile de demult. Trăim în anii marii stricăciuni şi corupţii. Nicicând omenii nu au păcătuit ca acum. Zilele noastre par a fi zilele sfârşitului. Putem să avem case mari, cu radiofoane, cu televizoare; pot copiii noştri să studieze, să avem portofelul plin, să dispunem de automobil, să chefuim şi să ne distrăm; dar suntem păcătoşi, foarte păcătoşi. În vremurile vechi, în satele noastre erau colibe. Dar în colibele cu lumânări şi făclii locuiau sfinţi. Acum în palate locuiesc demoni. Ne-am schimbat, suntem foarte diferiţi de strămoşii noştri. Înainte cu o sută de ani nu exista om necredincios, acum şi copii mici îţi zic: „Nu există Dumnezeu!”. Altădată, oamenii nu îşi puneau mâna pe Evanghelie, acum cu uşurinţă o pun şi jură mincinos. Altădată nu înjurau, acum zi şi noapte înjură tot ce este sfânt şi cuvios. Altădată, suna clopotul şi – aripi la picioare! – toţi alergau la Biserică şi plângeau când treceau Sfintele Taine şi udau pământul cu lacrimile lor. Şi se făceau minuni. Acum, sună clopotul şi din zece creştini, dacă vine unul, iar acesta pândeşte momentul când se va termina slujba, ca să iasă afară. Altădată divorţul nu era cunoscut. Acum emit divorţurile ca o fabrică de cărămizi; judecătorii şi avocaţii trăiesc din divorţuri, iar medicii din avorturi. Acolo am ajuns. Şi consecinţa? Vine pedeapsa: cutremure, inundaţii, secete, boli necunoscute altădată (cum este cancerul care seceră), poluarea aerului, şi mai ales riscul radiaţiilor care otrăveşte torul. Omule nemulţumitor, care-L înjurai pe Dumnezeu, te temi să mănânci şi să bei, ca să nu te otrăveşti şi să nu mori după profeţia Apocalipsei (vezi 8, 10-11). Va veni însă ziua în care pentru un pahar cu apă curată vei da o liră şi nu-l vei găsi, ne va pedepsi, pentru că toţi a plecat de lângă El, preoţi, episcopi, patriarhi, mici, mari, de dreapta, de stânga, negri, albi, roşii, verzi, toţi fără excepţie.

* * *

Ce să facem? Să deznădăjduim? Nu! Să avem nădejdea samarinencii, care era atât de păcătoasă. Aceasta este credinţa noastră! Îl ia pe corb şi-l face porumbel. Ia o desfrânată şi o face apostol. Ia un tâlhar şi-l face sfânt. Mare este puterea pocăinţei! De aceea, nu ne va judeca Dumnezeu pentru că am păcătuit, ci ne va judeca, pentru că nu ne-am pocăit. Domnul ne cheamă la pocăinţă pe toţi. Preoţi, Episcopi, Patriarhi, mici şi mari, de dreapta şi de stânga. Aşteaptă să ne întoarcem la El, deoarece se apropie sfârşitul lumii. Să ne rugăm, să postim, să alegăm la Biserică, ca să ne miluiască Dumnezeu. Acestea am avut să vi le spun dragostei voastre.

SURSA: http://acvila30.ro/dumnezeu-ne-cheama-la-pocainta-pe-toti-preoti-episcopi-patriarhi-mici-si-mari-predica-la-duminica-samarinencei-a-mitropolitului-augustin-de-florina/#more-3138

 

Anunțuri