SAINT_PAUL_AND_SCENES_FROM_HIS_LIFE_2[1]

LAUDĂ ÎNCHINATĂ SFÂNTULUI APOSTOL PAVEL

DE CĂTRE SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR

de pururea-pomenitul Arhimandrit Marcu Manolis

– partea întâi –

Ieroschimonahul Marcu ManolisSfânta noastră Biserică prăznuieşte pe 29 iunie pomenirea celor doi mari Apostoli corifei ai lui Hristos, Petru şi Pavel. Acestor doi mari bărbaţi ai ei, Biserica va dărui datoratul tribut al cinstirii şi recunoştinţei pentru ofranda lor nemăsurat de mare în lucrarea de răspândire a credinţei creştine şi de întărire a Bisericii noastre.

„Căci ce pricină mai mare de laudă ar putea cineva să gândească despre aceşti doi Apostoli corifei, Petru şi Pavel”, arată Sinaxarul zilei, „afară de mărturisirea şi chemarea Domnului? De vreme ce pe unul l-a fericit şi «piatră» l-a numit, peste care va zidi Biserica Sa (adică peste mărturisirea lui); iar despre celălalt (adică despre Pavel) a zis că va să fie «vasul alegerii Sale» şi că va purta numele Său înaintea tiranilor şi împăraţilor”.

Pentru că, aşadar, ne aflăm deja în perioada postului Sfinţilor Apostoli, bine este, abătându-ne puţin de la înşiruirea rânduită a omiliilor noastre, pentru „gura lui Hristos”, să vorbim azi despre Apostolul Pavel, avându-l drept călăuză pe „cel asemenea lui Hristos şi gura lui Pavel, pe Ioan Gură de Aur, cel plin de har”, după cum spune Sfântul Nicodim Aghioritul.

DSC_00382[1]

Lucrarea Apostolului Pavel

(Faptele Apostolilor 13, 1 – 28, 31)

1. „Cuvântul cel dintâi l-am făcut, o, Theofile, despre toate cele ce a început Iisus a face şi a învăţa”. (Faptele Apostolilor au fost consemnate de Evanghelistul Luca, care le-a scris pe acestea, ca şi Evanghelia sa, de dragul unei persoane oficiale, cu numele Theofil). În „Fapte”, Luca istoriseşte câte au făptuit Sfinţii Apostoli pentru lărgirea bisericii creştine şi pentru răspândirea creştinismului şi, cu deosebire, cei doi corifei dintre aceştia, Petru şi Pavel. Pavel nu ne îngăduie să urmăm această înşiruire [a evenimentelor din Faptele Apostolilor, n.tr.], pentru că neîncetat se abate cuvântul nostru spre lauda lui şi a faptelor lui minunate.

2. Doresc, adică, să îl văd cum este condus spre Damasc, legat nu cu lanţuri de fier, ci cu glasul dumnezeiesc; doresc să văd prins acest mare peşte, care a tulburat toată marea şi a ridicat nenumărate valuri împotriva Bisericii; doresc să îl văd prins nu cu vreun cârlig anume, ci prin cuvântul Stăpânului: „Saule, Saule, de ce mă prigoneşti” (Fapte 9, 4).

3. Cine ar fi putut să se înfrunte cu acel bărbat aspru şi neomenos, cu prigonitorul şi hulitorul, care atât de mult a prigonit Biserica, încât şi în case intra şi băga în puşcării bărbaţi şi femei, şi toate le tulbura şi ar fi făcut prăpăd, dacă Împăratul nostru, prin glasul Lui, nu l-ar fi făcut să se schimbe cu totul şi nu l-ar fi tras către Sine?

4. Ce se petrece cu mine? Trebuie să mă îndepărtez cu toate puterile mele de cuvântul despre Pavel, nu cumva iarăşi să mă ţină pe loc şi să mă îndepărteze de tema mea? Ştiţi, desigur, că de multe ori mi s-a întâmplat, câtă vreme eram preocupat de altă chestiune şi păşeam pe alt drum, să îl întâlnesc pe Pavel în mijlocul cuvântului meu şi atât de cu putere m-a ţinut pe loc, atât de mult m-a dominat, încât să mă convingă să închei cuvântul meu vorbind tot despre el.

5. Aşadar, acest fericit Pavel, care a luminat toată lumea, în vremea chemării lui la propovăduirea lui Hristos a fost orbit. Dar această orbire a lui a devenit pentru el pricină de luminare pentru lumea întreagă.

6. Dacă s-ar fi declarat un război barbar împotriva noastră, iar duşmanii noştri, prin armata lor, ne-ar fi încolţit prin mii de piedici şi după acestea, generalul barbarilor, care adusese maşinile de război şi care ne-a pricinuit multă confuzie şi a tulburat şi a terorizat pe toată lumea, care ne-a ameninţat că ne va vinde pe toţi ca robi, este, dintr-o dată, purtat ca prizonier în oraşul nostru, legat de generalul nostru, nu am fi alergat cu toţii, cu femei şi copii, să vedem această privelişte?

7. Îngerii din ceruri, văzându-l pe Pavel legat şi condus în Damasc, negreşit tresăltau de bucurie, nu pentru că l-au văzut legat, ci pentru că au înţeles câţi oameni va dezlega el din legăturile păcatului; nu pentru că l-au văzut prins şi dus de mână ca un orb, ci pentru că se gândeau la câţi oameni urma el să poarte de mână, ca să îi conducă la ceruri; nu pentru că l-au văzut orb, ci pentru că aveau în minte câţi oameni urma să scoată el din întuneric.

8. Pentru aceasta şi eu, continuă Sfântul Ioan Gură de Aur, îi las pe toţi şi mă grăbesc să vorbesc despre Pavel. Pavel, adică dorul de Pavel ne-a silit să facem acest ocol.

Efes – coasta de vest a Asiei Mici, la sud de Izmir.  Marele teatru, cel mai mare din antichitate cu o capacitate de 24.000 delocuri  este locul unde Sf.Ap. Pavel a predicat.

Cine va grăi puterile Tale, Doamne?” (Ps. 105, 2)

Cine ar putea să spună lucrările minunate ale puterii Tale, Doamne, că nu l-ai lăsat pe Pavel să se piardă, că l-ai arătat pe acest bărbat spre folosul întregii lumi? Îngerii toţi te-au lăudat într-un glas, când ai plăsmuit astrele, când ai creat soarele; dar nu te-au lăudat cu atâta bucurie cu câtă te-au lăudat atunci când, spre folosul întregii lumi, ai făcut cunoscut pe dumnezeiescul Pavel.

9. Pentru aceasta, pământul a strălucit mai mult decât cerul, pentru că Pavel a fost făcut cunoscut mai strălucit decât lumina soarelui. Şi soarele firesc se retrage de pe locul lui în timpul nopţii, Pavel însă l-a biruit pentru totdeauna pe diavol.

10. Care milostiviri au fost mai fierbinţi decât cele ale lui Pavel, care alerga în toate colţurile lumii legat ca osândit, bătut cu pietre, ca să elibereze pe cei legaţi de păcat şi să-i aducă de partea Domnului? Şi nu a izbutit în ţelurile lui dând lupte [trupeşti], ci ca şi cum ar fi păşit către o biruinţă uşoară şi dinainte pregătită, atât de uşor a dobândit trofeele biruinţei lui, dărâmând din temelii şi aruncând în prăpastie şi zdrobind întăriturile diavolului, şi răsturnând vicleniile diavolilor, şi nu avea răgaz să ia o scurtă răsuflare, căci de unii a fost aşezat împotriva altora, şi de către aceştia din nou împotriva altora, dar el, precum un general foarte bun, ridica în fiecare zi trofee sau, mai degrabă, în fiecare ceas.

1024px-Efes004[1]

11. Îmbrăcat doar cu tunica sa a început luptele şi îndată stăpânea cetăţile duşmanilor cu toţi locuitorii acestora. Arcele, şi săgeţile, şi suliţele, şi săgeţile, şi toate celelalte arme erau limba lui Pavel. Doar propovăduia, adică, şi cuvintele lui, căzând mai vijelios decât orice foc împotriva duşmanilor, pe diavoli îi alunga, iar pe oamenii care erau stăpâniţi de diavoli, îi aducea iarăşi de partea Domnului. Când, adică, l-a alungat pe acel diavol viclean şi necurat, 50 000 de vrăjitori s-au adunat şi şi-au ars cărţile vrăjitoreşti şi s-au întors la adevăr (Fapte 19).

12. Şi, precum în vreme de război, când cade vreo fortăreaţă sau este asasinat tiranul, toţi sunt împreună cu el, după care aruncă armele, se predau generalului învingător, întocmai aşa s-a întâmplat şi atunci, când, adică, a fost alungat demonul; acesta, demonul, ca şi cum ar fi fost înconjurat de toţi ai lui, care însă, după înfrângerea lui, şi-au aruncat cărţile sau, mai degrabă, le-au distrus şi au alergat să cadă la picioarele lui Pavel. Iar Pavel, ca şi cum întreaga lume ar fi fost un câmp de luptă, nicăieri nu se oprea, ci, ca şi cum ar fi avut aripi, pe toate le împlinea; şi uneori îndrepta vreun şchiop, alteori învia vreun mort, alteori îl făcea beteag pe un altul (pe vrăjitorul Elimas). Şi nici când a fost închis în puşcărie nu s-a liniştit, ci şi acolo l-a adus de partea lui pe străjer, izbutind mântuirea străjerului prin propria lui înrobire.

efesos1b[1]

13. David ne stârneşte uimire, pentru că, doar cu o piatră l-a ucis pe Goliat; dacă însă cercetează cineva biruinţele lui Pavel, va găsi că a lui David este una copilărească în comparaţie cu cele ale lui Pavel. Şi câtă deosebire există între un cioban şi un general, atâta deosebire există între izbânzile lui David şi cele ale lui Pavel. Pentru că Pavel nu l-a ucis pe Goliat cel înţelegător (adică pe diavolul) aruncând împotriva lui o piatră, ci prin predica lui a zdrobit întreaga oştirea diavolului. Şi, după cum răcneşte un leu şi scoate flăcări din gură şi nimeni nu poate să îl înfrunte, la fel de înspăimântător era şi Pavel când ataca; neîncetat trecea de la un loc la altul, alerga împotriva acelora, venea împotriva acestora, se ducea la aceştia de aici, apoi trecea la cei de dincolo, mergea pretutindeni mai iute decât vântul.

14. Pavel chivernisea întreaga lume, aşa cum ar chivernisi o casă sau o corabie, scoţând din marea (păcatului) pe aceia care se scufundau în ea, sprijinind pe aceia care ameţeau, dând poruncile potrivite pentru marinar, stând la cârmă, cercetând prora corăbiei, întinzând frânghiile, vâslind, trăgând pânzele, uitându-se la cer, ca să cerceteze vremea.

Omilie ţinută în sala de conferinţe a Uniunii Panortodoxe Elene (Kaningos 10), 13.6.1977.

ὈρθόδοξοςΤύπος, 22 iunie 2012, nr. 1932, p. 6

LAUDĂ ÎNCHINATĂ SFÂNTULUI APOSTOL PAVEL

DE CĂTRE SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR

  • partea a doua şi ultima – 

de pururea-pomenitul Arhimandrit Marcu Manolis

05KyrillMoscow27[1]

 Grecia – Veria

Dragostea lui Pavel faţă de aproapele

16. Dar cred, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, că nu este nevoie să vorbesc despre foame şi sete, despre golătate şi naufragii, despre temeri şi primejdii, închisori şi despre răni şi toate celelalte pe care le-a îndurat fericitul Pavel din pricina propovăduirii sale; şi fiecare dintre aceste încercări ar fi fost de ajuns să zdruncine puternic şi să zdrobească cu totul acel sfânt suflet. Când însă spune: „Cine boleşte, şi eu să nu bolesc cu el? Cine se sminteşte, şi eu să nu ard?” (II Cor. 11, 29). Cine dintre creştini este bolnav duhovniceşte sau şi trupeşte şi eu să nu bolesc cu el? Cine cade în păcat şi să nu mă ard şi eu în cuptorul amărăciunii? Acest lucru mai mult decât toate îi pricinuia mâhnire neîncetată şi de neîndurat. Pentru că, dacă el ardea în cuptorul mâhnirii pentru fiecare dintre cei care cădeau în păcat, nu era cu putinţă să se stingă vreodată flacăra din sufletul lui. Pentru că niciodată nu lipseau cei ce cădeau în păcat şi care întreţineau neîncetat această flacără dinlăuntrul lui, care îi pârjolea sufletul.

O! Câtă este dragostea acestui om, câtă privegherea, câtă grija faţă de ceilalţi. Care mamă suferă atât de mult când copilul ei arde de febră şi zace în pat, atât cât a suferit fericitul Pavel [pentru cei care cădeau în păcat]? Fii cu băgare de seamă cât de însemnat este cuvântul pe care îl foloseşte. Nu a spus: „Cine se sminteşte şi să nu mă întristez şi eu”, ci spune „să ard”, adică, arătând astfel mărimea durerii lui.

17. Însă, de vreme ce îi vedea şi pe iudei că stăruie în necredinţă era oare cu putinţă să aibă fie măcar o mică mângâiere în mâhnirea şi suferinţa lui? Pentru că, spune el însuşi: „Căci aş fi dorit să fiu eu însumi anatema pentru Hristos pentru fraţii mei, cei de un neam cu mine, care sunt israeliţi” (Romani 9, 3-4). Aş fi dorit să mă despart pentru totdeauna de Hristos, dacă ar fi cu putinţă să se întâmple acest lucru, de dragul fraţilor mei iudei, care sunt rudele mele după trup. Ce spune el este întru totul adevărat. Aş prefera, spune, să cad eu în gheena iadului, decât să îi văd pe iudei că rămân în necredinţă. De vreme ce prefera iadul, dacă ar fi putut să îi conducă astfel pe toţi iudeii la adevărata credinţă, este limpede că, dacă nu a reuşit acest lucru, suferea încă mai mult pentru cei osândiţi la iad.

18. Cu adevărat! Cât de înflăcărat era dorul lui, dragostea lui faţă de ceilalţi! Pavel, care dispreţuieşte focul, Pavel cel de diamant, cel puternic, cel de neclintit, cel neşovăitor, care spune: „Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?” (Romani 8, 35)? Cine ne va despărţi de dragostea lui Hristos? Oare necazul sau supărarea sau prigoana sau foamea sau golătatea sau primejdia sau sabia care ne ameninţă cu înjunghierea? Pavel, aşadar, care are îndrăzneala să înfrunte primejdiile pe uscat şi pe mare, care batjocoreşte porţile de diamant ale morţii, el, când a văzut lacrimile unor persoane iubite, atât a fost de emoţionat şi atâta s-a zdrobit cu inima, încât nu a putut să îşi ascundă mâhnirea, ci a spus: „Ce faceţi de plângeţi şi-mi sfâşiaţi inima?” (Fapte 21, 13)? De ce plângeţi şi cu lacrimile voastre îmi tulburaţi inima?

19. Cu adevărat, acest lucru este vrednic de uimire! Adâncul mării nu l-a zdrobit, iar puţine lacrimi au strivit şi au tulburat inima lui. „Ce faceţi de plângeţi şi-mi sfâşiaţi inima?”. Pe acea inimă tare ca diamantul a reuşit să o tulbure o lacrimă? Da, spune; pentru că mare este puterea dragostei. Aceasta, dragostea, mă biruieşte şi mă stăpâneşte, pentru că în toate rabd, în afară de dragoste.

Dragostea de Hristos a lui Pavel

20. Se înfricoşează cel care înţelege marea dragoste pe care o are Pavel faţă de Hristos, pentru că Pavel nu Îl iubeşte pe Hristos pentru binefacerile pe care le-a primit de la El, ci de dragul lui Hristos iubeşte aceste binefaceri şi se teme de un singur lucru care ar fi putut să i se întâmple: după cum dorul de Hristos era mai mare chiar decât dorul de Împărăţia Cerurilor, el ar fi ales să rămână în iad, dacă asta ar fi fost de dragul lui Hristos.

21. Când, aşadar, acela, pe de o parte, pentru dragostea lui Hristos primeşte să fie aruncat în iad şi să fie lipsit de Împărăţia Cerurilor, dacă ar avea de ales între Hristos şi Împărăţie, noi, pe de altă parte, nici viaţa aceasta [pământească] nu o dispreţuim, [câtă vreme el o dispreţuieşte şi pe cea viitoare], aşadar suntem noi oare vrednici să dezlegăm şireturile încălţărilor lui, fiind atât de departe de mărimea sufletului lui?

paul preaching in athens[1]

Grija de toate bisericile

22. Dacă acela care are grija unei singure familii, deşi are slujitori, şi supraveghetori, şi iconomi, de multe ori nici nu răsuflă de prea multele griji care îl preocupă, deşi nimeni nu îl tulbură, gândeşte-te cât a pătimit Pavel care nu avea grija unei singure familii, ci grija unor întregi cetăţi, şi popoare, şi neamuri, şi a întregii lumi, el, care era răspunzător pentru lucruri atât de mari (precum răspândirea adevăratei credinţe), câtă vreme atâţia erau aceia care îi îngreuiau lucrarea, el fiind singurul care se îngrijea de toţi mai mult decât un tată de fiii săi.

Din nou despre dragoste lui de aproapele

23. Dacă doreşte cineva să iubească cu iubire adevărată şi doreşte să cunoască puterea acesteia, să fie cu luare aminte la acest casnic al iubirii adevărate, la fericitul Pavel, şi Pavel îl va învăţa cât de mare izbândă este să îndure cineva despărţirea de persoana iubită şi cât de puternic suflet trebuie să ai pentru aceasta.

24. Pavel, adică, care s-a dezbrăcat de trupul său, a dat la o parte trupul materialnic şi cu suflet liber a înconjurat lumea toată, care a îndepărtat din cugetul lui orice patimă omenească şi a urmat nepătimirii Puterilor Netrupeşti, Pavel, aşadar, toate le-a îndurat cu uşurinţă, ca şi cum ar fi fost străin trupul în care era supus la încercări, la închisori şi răpiri, şi biciuiri, şi ameninţări, şi moarte, şi la orice fel de pedeapsă. Când însă a fost despărţit de o persoană pe care o iubeşte în chip deosebit, atât de mult s-a zguduit şi s-a tulburat, încât atunci când nu a găsit acea persoană acolo unde se aştepta să o întâlnească, îndată a plecat din cetatea aceea.

25. Ce lucruri sunt acestea, fericite Pavele? Întreabă Sfântul Ioan Gură de Aur. Când, pe de o parte, erai legat cu lemnul de pedeapsă şi închis în puşcărie, şi călăii te biciuiau şi sângele îţi curgea pe spate, atunci tu ai învăţat şi ai botezat şi te-ai dat jertfă lui Dumnezeu şi nu erai nepăsător faţă de mântuirea nici unui om. Când, însă, ai mers în Troada şi ai găsit pământ curat şi pregătit să primească sămânţa adevărului credinţei, ai aruncat din mâinile tale atâta câştig şi îndată ai plecat departe? Da, spune Pavel, pentru că am fost stăpânit de tirania mâhnirii şi foarte s-a tulburat cugetul meu din pricina lipsei lui Tit, şi atât de mult a stăpânit mâhnirea mintea mea şi m-a cucerit, încât m-a silit să fac acest gest.

26. Ai văzut, continuă Sfântul Ioan Gură de Aur, cât de mare izbândă este să poată cineva să îndure cu pace despărţirea de o persoană iubită? Ai văzut cât de grea şi amară este această despărţire? Ai văzut câtă nevoie este de un suflet mare şi viguros? Adică, pentru cei care iubesc nu este de ajuns legătura sufletească, nici nu sunt mulţumiţi de mângâierea pe care o dă această legătură, ci este nevoie şi de prezenţa fizică a celui iubit. Dacă nu se întâmplă acest lucru, mulţumirea sufletească se micşorează simţitor.

Lanţurile lui Pavel

35. Nimic nu este mai strălucit decât a fi cineva închis pentru Hristos, decât acele sfinte mâini legate în lanţuri; a fi legat pentru Hristos este mult mai strălucitor şi mult mai cuvios decât chiar să fie cineva Apostol, decât să fie Învăţător, decât să fie Evanghelist. Dacă cineva Îl iubeşte pe Hristos, înţelege ce înseamnă spusa mea; cine iubeşte cu ardoare şi sufletul lui este înflăcărat de dragoste pentru Domnul, acela cunoaşte puterea pe care o au lanţurile întemniţării pentru Hristos. Unul ca acesta ar prefera să fie aruncat legat în închisoare pentru Hristos, decât să se sălăşluiască în rai. Pentru că închisoarea aceasta este mai strălucitoare şi decât să se sălăşluiască cineva la dreapta lui Hristos, acest lucru este mai cinstit şi mai fericit şi decât a şedea pe 12 tronuri.

800px-Areopagus_from_the_Acropolis[1]

Grecia– Atena- Acropole

36. Dacă ar putea cineva să îmi dăruiască tot cerul sau acel lanţ cu care au fost legate mâinile lui Pavel, eu aş prefera lanţul lui Pavel. Dacă s-ar putea să mă pună cineva alături de Îngeri sus în cer sau să mă închidă dimpreună cu Pavel în puşcărie, eu aş alege puşcăria. Dacă cineva m-ar face unul dintre Îngerii care se află în jurul Tronului lui Dumnezeu sau legat asemenea lui Pavel, aş prefera să fiu legat împreună cu Pavel; pentru că nimic nu este mai bun decât să îndure cineva încercări de dragul lui Hristos. Dacă azi mi-ar da cineva puterea să înviez morţi, nu aş prefera aceasta, ci lanţul lui Pavel, pentru că nimic nu este mai fericit decât lanţul acela.

37. Cât aş dori să mă aflu azi în acele locuri, în care se aflau acele legături şi să văd lanţurile de care se tem, pe de o parte, demonii şi sunt cuprinşi de frică la vederea lor, iar pe de altă parte, Îngerii le cinstesc. Dacă aş fi liber de grijile bisericeşti şi dacă mi-ar îngădui-o puterile trupeşti, nu aş şovăi să purced la o asemenea călătorie istovitoare, numai şi numai ca să văd lanţurile şi puşcăria în care a fost închis Pavel. Dacă cineva mi-ar propune să îl văd pe Pavel în cer aplecat asupra pământului şi vorbind oamenilor sau să îl văd în închisoare, aş prefera să îl văd şi să îl ascult din închisoare; pentru că Îngerii din cer veneau la el, pe când se afla în închisoare.

38. O, legături binecuvântate! O, mâini binecuvântate, care aţi împodobit acel lanţ care l-a ţinut legat pe Pavel! Nu au fost mâinile lui atât de cinstite când vindeca pe şchiopul din Listra, aşa cum au fost când erau legate cu legături! Dacă aş fi trăit în acea vreme, aş fi îmbrăţişat acele legături şi le-aş fi aşezat înaintea ochilor mei; nu aş fi încetat să sărut mâinile care au primit a fi legate de dragul Stăpânului.

39. Nu îl fericesc pe Pavel, pentru că a fost răpit până la al treilea cer şi până în rai, cât îl fericesc pentru că a fost închis în puşcărie; nu îl fericesc atât, pentru că a auzit cuvinte de nespus, cât îl fericesc, pentru că a îndurat legături, pentru că legăturile acestea sunt mai preţioase decât acele cuvinte de nespus. Este, adică, de preferat să pătimesc pentru Hristos, decât să fiu cinstit de Hristos.

49. Legat era cu lanţurile şi pe Nero l-a cucerit, pe cel încununat cu coroană; Pavel era îmbrăcat cu haine jegoase şi zdrenţăroase, ca unul ce se afla în puşcărie, dar pe toţi îi atrăgea în jurul legăturilor lui mai mult decât dacă i-ar fi atras cu o haină împărătească. Jos, pe pământul gol, cerşea de la străjeri, închis fiind, cu capul plecat în jos, şi toţi, lăsându-l pe împăratul care se purta în car de aur, erau cu privirea îndreptată către acesta; şi cu îndreptăţire, pentru că a vedea pe împăratul în car tras de o pereche de cai albi era o vedere obişnuită, câtă vreme a-l vedea pe cel legat în lanţuri vorbind cu atâta îndrăzneală înaintea împăratului era lucru de mirare şi nemaivăzut şi se gândeau cu câtă îndrăzneală va putea vorbi împăratul către un rob nenorocit şi sleit de puteri. Multă lume stătea în jurul lor şi toţi erau robii împăratului. Toţi însă se minunau nu de stăpânul lor, ci de acela care îl biruia pe stăpânul lor.

73. Măcar umbra acestuia să o imităm şi noi, care avem atât de mari poveri ale păcatelor îngreuind umerii noştri, noi, care de multe ori, dacă reuşim să făptuim şi noi vreo oarecare faptă bună neînsemnată nu o ascundem, pentru că dorim lauda omenească. Dar, fericitul Pavel nu suferea de o asemenea patimă. Ci, de vreme ce a spus „eu mai mult”, înşiruie izbânzile bărbăţiei lui şi spune „în osteneli mai mult, în închisori mai mult, în bătăi peste măsură, la moarte adeseori” (II Cor. 11, 23). M-am ostenit mai mult decât ar fi aşteptat cineva, trupul meu a primit loviri şi răni peste măsură, am fost aruncat în închisori mai mult decât oricare altul, de multe ori am fost omorât.

palia-thessaloniki9-500x218[1]

Grecia – Tesalonic

74. …Este cu putinţă, Pavele, să înduri moartea de mai multe ori? Da, spune, este. Nu în realitate, dar, după alegere, de multe ori am fost omorât. Despre acestea nu ne înştiinţează, că, în continuu, de dragul propovăduirii, s-a expus la asemenea primejdii care puteau să îi pricinuiască moartea. Însă harul lui Dumnezeu l-a păzit pe luptător în toate acele primejdii, ca ucenicii lui să se folosească foarte mult din pilda lui.

Cele 14 Epistole ale lui Pavel

Sfântul Nicodim Aghioritul scrie în prologul celor 14 Epistole ale Sfântului Apostol Pavel că „aceste Epistole ale marelui Pavel sunt tainiţele feluritelor harisme ale Duhului, vistieriile Tainelor Bisericii, comorile Tradiţiilor Apostolilor, izvoarele Mântuitorului din care ca un râu curge pentru ortodocşi folosul în multe chipuri; descoperirea lumii înţelegătoare şi răspândirea acestei dumnezeieşti Evanghelii” şi „câte Dogme şi Taine sunt cuprinse pe scurt în Evanghelia lui Hristos, acestea sunt tâlcuite pe larg în Epistolele lui Pavel”.

Despre care şi Sfântul Ioan Gură de Aur scria: „Pentru aceasta, aşadar, neîncetat în toate caut scăpare la acel sfânt suflet, căci cuvintele lui Pavel sunt folositoare şi sunt legi dumnezeieşti; căci nu Pavel este cel care vorbeşte, ci Hristos este Cel Care mişcă sufletul lui; prin Hristos vorbesc toate despre care ne-a spus Pavel”. Pentru aceasta foarte îndreptăţit se numesc de-Dumnezeu-însuflate Epistolele fericitului Pavel. Şi ceva mai mult. Prin gura fericitului Pavel Hristos ne-a spus taine mai mari decât acelea pe care le-a spus direct, El Însuşi, în Sfânta Evanghelie. Iată ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur. „Aş dori să văd ţărâna acestei guri [a lui Pavel], prin care Hristos a grăit lucruri mari şi negrăite, ba încă mai mari decât prin propria Sa gură”.

„Căci după cum a săvârşit prin ucenicii Săi lucruri mai mari decât El Însuşi a săvârşit în trup omenesc, tot aşa a şi grăit prin ei şi cuvinte mai mari decât grăise El la început. Aş dori să văd ţărâna acelei guri prin care Duhul a dat lumii întregi acele minunate prorocii. Căci ce bun n-a lucrat acea gură?” (Omilia 32 la Romani).

Cele 14 Epistole ale Apostolului Pavel au fost tâlcuite de Sfântul Ioan Gură de Aur; însuşi Pavel i-a stat alături şi l-a ajutat şi l-a iniţiat.

I s-a arătat în cele din urmă însuşi Pavel: „Primeşte, Pavele, durerile mele, pe care le am ca pe cel mai preţios dar, dacă sunt vrednic de mărirea şi de harul tău, harul de la Dumnezeu şi de la tine; dacă nu sunt vrednic, iartă-mă ca unul ce sunt robit prin neputinţa omenească”.

Şi Pavel arătându-se a spus: „frate Ioane, întru nimic nu te îndoi de tâlcuirea epistolelor mele, care nu sunt ale mele, ci mai degrabă ale Duhului; să îţi fie limpede că întocmai ai înţeles şi ai descoperit acestea; de la Duhul am cunoscut eu şi acest Duh amândurora ne-a făcut cunoscut [înţelesul]”.

Acestea a spus Pavel şi l-a sărutat şi îndată s-a făcut nevăzut.

moaste-sf-pavel[1]

Toţi tâlcuitorii Epistolelor de după Sfântul Ioan Gură de Aur urmează fidel acestuia (Theodorit, Ioan Damaschin, Theofilact al Bulgariei, Oicuménios, Fotie, Sfântul Nicodim, Panaghiotis Trembélas).

Aceste Epistole să le cercetăm neîncetat. Şi dacă ni se întâmplă vreo supărare, sau pagubă, sau moarte a unei rude să citim Epistolele Fericitului Pavel şi să găsim mângâiere în toate aceste încercări. Pentru că pricina tuturor relelor este că nu citim Scripturile şi că umblăm în războiul nevăzut fără carele de luptă ale Scripturilor, după cum ne arată cu tărie Sfântul Ioan Gură de Aur şi Sfântul Nicodim Aghioritul.

Şi să nu-şi bată joc de noi gândul că Epistolele Apostolului Pavel sunt uşor de înţeles şi nu au nevoie de studiu continuu. Acestea cuprind atâtea sensuri înalte şi mari, aşa încât sunt numite greu de înţeles şi de însuşi corifeul Apostol Petru, care spune: „precum v-a scris şi iubitul nostru frate Pavel, după înţelepciunea dată lui, cum vorbeşte despre acestea în toate epistolele sale, în care sunt unele lucruri cu anevoie de înţeles, pe care cei neştiutori şi neîntăriţi le răstălmăcesc ca şi pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare” (II Petru 3, 15-16).

Nici să socotim aceste Epistole neînsemnate şi nefolositoare. Dimpotrivă, acestea s-au vădit întotdeauna minunate nu doar credincioşilor, ci şi necredincioşilor iudei şi idolatri şi au folosit şi vor folosi întregului neam omenesc până la sfârşitul lumii.

Creştinii evlavioşi au obiceiul ca atunci când citesc Evanghelia şi Apostolul să stea drepţi şi cu capul descoperit. Dacă însă nu pot să stea în picioare, să citească acestea şi aşezaţi, să le citească însă cu evlavie, cu atenţie, cucernicie şi frica lui Dumnezeu, căci citesc cuvintele Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos, ale Duhului Sfânt şi ale dumnezeieştii Evanghelii.

Dacă aşa vom face, vom cunoaşte în scurt timp o preschimbare de neînţeles în obiceiurile noastre şi în viaţa noastră. Pentru că Epistolele Apostolului Pavel au această putere suprafirească să facă din lupi oi; pe cele necuvântătoare să le preschimbe în cuvântătoare; pe cei neîmblânziţi, în oameni liniştiţi, iar pe cei răi, în buni.

Şi încă ceva:

Dacă cercetăm în continuu Epistolele Apostolului Pavel, pe de o parte, în această viaţă ne vom învrednici să înţelegem înălţimea teologiei treimice, adâncimea iconomiei lui Dumnezeu Cuvântul, înălţimea menirii noastre veşnice, lăţimea iubirii lui Hristos întinsă asupra tuturor oamenilor, iudei şi păgâni.

Iar în viaţa viitoare ne vom învrednici să îl vedem şi pe acest fericit Pavel, gura şi mintea lui Hristos; acest om înalt de numai trei coţi după trup şi înalt până la cer după suflet; Învăţătorul neamurilor, cel care a străbătut toată lumea; pe înţeleptul arhitect al Bisericii, grădinarul dumnezeieştii vii, lumina Bisericilor, sfătuitorul la vreme de încercare al creştinilor, tâlcuitorul Evangheliei, luptătorul pentru întreaga lume, cel mai mare decât toţi Apotolii, cel mai strălucit decât marii proroci şi mai brav decât toţi oamenii. Cu asemenea laude înalte cinsteşte sufletul lui Ioan Gură de Aur pe iubitul Pavel.

Dacă cercetăm adesea, aşadar, scrierile lui Pavel şi ne desfătăm întru acestea ca într-o grădină frumoasă şi ca într-un rai cu bună mireasmă, nu doar sufletul nostru se va folosi, ci şi pe fraţii noştri creştini îi vom folosi. „Căci astfel vom putea să scăpăm şi de răutate şi vom putea şi virtutea a o lua, şi a dobândi bunurile făgăduite prin harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos”.

Omilie ţinută în sala de conferinţe a Uniunii Ortodoxe Panelene (Kaningos 10), 20.6.1977.

ὈρθόδοξοςΤύπος, 29 iunie 2012, nr. 1933, p. 6

Traducere Tatiana Petrache (G.O.)

 

 

Anunțuri