Cinci mitropoliți  eleni contestă  deciziile C.M.B contrare ortodoxiei ! (2)

Orthódoxos Týpos, 6 iunie 2014, nr. 2025, pp. 1, 7.

[el]image1[1]

Cinci mitropoliți greci:

al Konίtsei, al Glyfádei, al Kythίrelor, al Etolokarnanίei și al Górtinei și Megalópolei cer

ARHIEPISCOPULUI SĂ PUNĂ ÎN DISCUȚIE SINODALĂ HOTĂRÂRILE CONSILIULUI MONDIAL AL BISERICILOR,CARE SUNT ÎN CONTRADICȚIE CU ÎNVĂȚĂTURA ORTODOXĂ

Partea a I-a – 205) Cinci mitropoliți eleni contestă deciziile C.M.B contrare ortodoxiei !(1)

Εικόνα (28)

  • Partea a II-a –

Preafericite Președinte al Sfântului Sinod,

Preasfințiți Episcopi Sinodali,

Mărturia pe care se cuvine să o dea Biserica Ortodoxă la CMB a fost deja exprimată adecvat în ultima declarație bisericească distinctă a ortodocșilor din anul 1961, la New Delhi, prin condeiul răposaților Gheorghi Florovski, John Meyendorff și al altora, care afirmă cu limpezime următoarele: ”Este evident că problema unității creștine sau a reunirii creștine este considerată o chestiune de înțelegere sau restaurare panconfesională. În discuția și cercetarea realizate din partea protestantă, acest lucru este de la sine înțeles. Dar pentru ortodocși, problema ecumenică fundamentală este aceea a schismei. Pentru ortodocși nu e posibil să accepte ideea de egalitate a confesionilor și nu e posibil nici măcar să își închipuie reunirea creștină ca un simplu aranjament panconfesional. Unitatea s-a destrămat și trebuie reconstituită. Biserica Ortodoxă nu este úna dintre confesiuni, nu este ó biserică între multe altele, pentru că Biserica Ortodoxă este chiar Biserica. Biserica Ortodoxă cunoaște și are conștiința identității ipostasului ei interior și al învățurii ei prin propovăduirea apostolică și Tradiția vechii Biserici nedespărțite. Se află în succesiune neîntreruptă și continuă a preoției sacramentale, a vieții liturgice și a credinței… Biserica Ortodoxă, prin convingerea și conștiința ei interioară, deține o poziție întru totul specială și excepțională în creștinismul divizat, ca purtătoare și martoră a Tradiției vechii Biserici nedespărțite, din care au provenit inițial toate confesiunile existente, prin rupere sau separare”[42].

Singura ”iconomie” și politețe îngăduite la care au recurs reprezentanții noștri în declarația de la New Delhi, de dragul optimismului pe atunci încă proaspăt, a fost considerarea eterodocșilor de la CMB și a celorlalți drept ”schisme”, iar nu drept erezii, și faptul că au vorbit despre destrămarea unității nu a Bisericii, ci a creștinismului. În continuarea citatului de mai sus, atrăgeau atenția asupra nevoii de ”ecumenism în timp” («ecumenism in time») prin întoarcerea la vechea Tradiție a Ortodoxiei («agreement in faith with all ages»), iar nu prin ”reglarea” dogmelor, așa cum am declarat mai sus. Într-adevăr, această unitate diacronică și interioară bisericească a credinței dogmatice este reprezentată în tâlcuirile Părinților prin cămașa fără cusătură (Ioan 19:23-24) a Domnului. ”Dar, cu adevărat, pentru că poporul lui Dumnezeu – care este închipuit prin cămașa lui Hristos – nu poate fi ruptă, căci este în întregime, fără cusătură și continuu, înseamnă că poporul lui Dumnezeu nu poate fi dezbinat de cei care îl stăpânesc. Indivizibil, unit, legat, arată unanimitatea lui consecventă, a noastră, a ortodocșilor, care ne-am îmbrăcat în Hristos. Prin taina și chipul cămășii Sale, Hristos propovăduiește unitatea Bisericii. Cine, așadar, este atât de întinat și de viclean, cine atât de nebun de nebunia dezbinării, încât, fie să creadă că poate fi ruptă unitatea lui Dumnezeu, adică haina Domnului, Biserica lui Hristos, fie să se aventureze el să o rupă? El Însuși avertizează în Evanghelia Sa și învață spunând: ”va fi o turmă și un păstor” (Ioan 10:16). Și este cu putință să existe într-un loc fie mai mulți păstori, fie mai multe turme?”[43]. Întrebările convingătoare de mai sus, ale Sfântului Ciprian, trebuie să ne pună în fața înfricoșătoarelor noastre responsabilități față de textul de la Busan, dar și față de dialogul cu romano-catolicii.

Nu este obiectul prezentului memoriu să extindem cuvântul asupra compromisurilor din cadrul dialogului cu romano-catolicii și a alunecărilor de la linia ecleziologică și teologică ortodoxă, care au avut loc la întrunirile Comisiei Mixte de Dialog de la Balamand și Ravena. Însă, ceea ce nu putem trece sub tăcere este că în declarațiile recente (30.12.2013) ale fratelui Mitropolit al Mesiniei,ips-hrisostom-de-messinia[1] kir Hrisostom, ”Despre primat și textul de la Ravena”, sunt formulate poziții nemaiîntâlnite în Tradiția Bisericii, iar din punct de vedere teologic absolut inadmisile, anume afirmația că termenii folosiți în textul de la Ravena de către ComisiaTeologică Mixtă – ”Biserică”, ”Biserica din întreaga lume” sau ”Biserica nedespărțită” și ”trupul lui Hristos” – nu subminează ”convingerea că Biserica Ortodoxă aparține Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești”! Însăși expresia aceasta, ”aparține Bisericii…”, relativizează exclusivitatea ecleziologică a Bisericii Ortodoxe, care nu aparține Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești, ci este Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească. Cuvântul acesta, ”aparține Bisericii…”, lasă loc și altor comunități creștine să aparțină Bisericii celei Una, Sfinte…, cum, de altfel, acest lucru reiese și din continuarea textului care recunoaște ”elemente având caracter bisericesc și în afara comuniunii sobornicești”. Avem de-a face cu adoptarea ecleziologiei papale care recunoaște ”elemente având caracter bisericesc” la noi, la ortodocși, și la alte comunități creștine, care însă rămân deficitare, pentru că nu dețin deplinătatea ipostasului ecleziologic. Iar această deplinătate se dobândește doar prin acceptarea primatului papal. Potrivit opiniei fratelui mitropolit, Biserica Ortodoxă nu este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, ci aparține Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești, dimpreună cu alte ”biserici”, care dețin și ele elemente ecleziologice[44].

{ Bombă” asupra Mitropolitului de Mesinia din partea Profesorului D. Tselenghidis
https://graiulortodox.wordpress.com/2010/07/27/urmeaza-2/
Prea Fericite, credeţi că papismul aparţine Bisericii divizate, aşa cum spune Mitropolitul Messiniei, sau că este erezie?
https://graiulortodox.wordpress.com/2010/09/25/prea-fericite-credeti-ca-papismul-apartine-bisericii-divizate-asa-cum-spune-mitropolitul-messiniei-sau-ca-este-erezie/
Mitropolitul Hrisostom al Messiniei ATACA VIRULENT SI INVENINAT SINODUL BISERICII GRECIEI PENTRU SUSTINEREA PARINTELUI EFREM! ASPRA SI DREAPTA MUSTRARE A MITROPOLITULUI AMBROZIE CATRE PATRIARHIA ECUMENICA PENTRU ATITUDINEA DIN CAZUL PARINTELUI EFREM https://graiulortodox.wordpress.com/2012/01/21/mitropolitul-hrisostom-al-messiniei-ataca-virulent-si-inveninat-sinodul-bisericii-greciei-pentru-sustinerea-parintelui-efrem-aspra-si-dreapta-mustrare-a-mitropolitului-ambrozie-catre-patriarhia-ecume/ }

 

Ecleziologia – împotriva romano-catolicilor

Din nefericire, și în ce privește relațiile și dialogul teologic cu papismul, înșelările teologice formulate nu sunt de mai mică importanță. Se sărbătoresc 50 de ani de la întrunirea Conciliului pseudo-ecumenic II Vatican, deși acest conciliu eretic, după ce a validat demonica dogmă a ”infailibilității” papale de la Conciliul I Vatican în 1870, atrage asupra sa rușinea săvârșirii celei de-a treia uriașe căderi din istorie, după căderea lui Adam și a lui Iuda, așa cum apreciază Cuviosul Iustin Popovici[45]. Inovațiile Conciliului eretic Vatican II au îndepărtat încă mai mult romano-catolicismul de orice speranță de întoarcere la ortodoxie și a provocat noi schisme (schima Lefebvre) în interiorul papismului din cauza noii ecleziologii ecumeniste; la Conciliul II Vatican, papalitatea eretică a lăsat loc de compromis în ce privește ”caracterul eclezial” al Ortodoxiei, însă nu și deschideri spre pocăință. Astfel, în textul Nostra Aetate de la Conciliul II Vatican, papismul contemporan îl recunoaște pe Dumnezeu în Islam și în iudaism[46], în pofida credinței de Dumnezeu însuflate a Ucenicilor Dumnezeu-Omului că ”oricine tăgăduiește pe Fiul nu are nici pe Tatăl” (I Ioan 2:23) și că ”mințile [iudeilor] s-au învârtoșat” (II Corinteni 3:14), care ”din cauza necredinței au fost tăiați”, căci ”Dumnezeu n-a cruțat ramurile firești” (Romani 11:20-21).

Papismul este erezie, potrivit convingerii clare și de Dumnezeu insuflate a Sfinților Părinți și a Sinoadelor Patriarhale a celui de-al doilea mileniu după Hristos, începând de la Fotie cel Mare, cel cinstit în chip deosebit și sinodal, de Preasfânta Biserică a Greciei ca fiind Întocmai cu Apostolii. Fotie, acest Sfânt Patriarh ortodox al Constantinopolului – sfânt patriarh nu doar cu numele, ci și cu fapta – caracterizează adaosul vaticanian Filioque drept o ”fanfaronadă a ereziei”[47] și ”cuvânt adăugat cu o insolență care se potrivește doar tinerilor și care proferează erezii”[48], mai spune că ”această erezie pune în scenă alteritatea și varietatea Duhului în ce privește categoria, relația și cauza”[49] și, cu îndrăzneală și dragoste[50], Fotie îi provoacă pe apusenii apostați, pe ”noii pnevmatomahi”[51]: ”Priviți, voi, orbilor, și auziți, voi, surzilor, locuitori în ereticul Apus, pe care vă stăpânește întunericul”[52].

Și, cu adevărat, Preafericite Președinte al Sfântului Sinod și Înaltpreasfințiți episcopi sinodali, nu putem să ne ascundem profunda tristețe, când, în ciuda acestor semnalări teologice și patristice despre papism, un frate arhireu, Mitropolitul Dimitriadei, kir Ignatie, la sărbătorirea a 50 dedimitriados_ignatios10[1] ani de la convocarea Conciliului II Vatican care a avut loc în Atena, ridică în slăvi acest conciliu ca unul care ar fi promovat și soluționat chestiuni importante și ar fi deschis drumul către unitatea creștinilor, câtă vreme, după cum ne este cunoscut, toate înșelările și inovațiile papismului au rămas neschimbate[53].

{ Se cere caterisirea Mitropolitului Ignatie al Dimitriadei și cenzurarea poziţiilor eretice ale Academiei Teologice de la Volos
https://graiulortodox.wordpress.com/2011/01/03/48-se-cere-caterisirea-mitropolitului-ignatie-al-dimitriadei-si-cenzurarea-pozitiilor-eretice-ale-academiei-sale/
Dezvăluire incredibilă… despre teologia postpatristică şi ” Academia ” de Studii Teologice de la Volos – Academie condusa de Mitropolitul Dimitriadei, kir Ignatie
https://graiulortodox.wordpress.com/2012/05/13/102-dezvaluire-incredibila-despre-teologia-sociala/
Conferința-Teologie patristică si erezie postpatristică. Pireu 15 februarie 2012
https://graiulortodox.wordpress.com/marturisirea-de-credin%c8%9ba/primatul-sinodalitate-si-unitate-a-bisericii/teologie-post-patristica/
Reacția Mitropolitului Dimitriadei dupa conferința-Teologie patristică si erezie postpatristică. Pireu 15 februarie 2012
Arhiepiscopul Atenei şi al întregii Grecii şi Sinodul Permanent al Bisericii Greciei nu au fost de acord cu faptul  că Academia de la Volos promovează erezii – MEMORIUL POSTPATRISTICILOR PATROMAHI AI ACADEMIEI DE LA VOLOS PREZENTAT ÎN ÎNTREGIME
https://graiulortodox.wordpress.com/2012/10/16/122-arhiepiscopul-atenei-si-al-intregii-grecii-si-sinodul-permanent-al-bisericii-greciei-nu-au-fost-de-acord-cu-faptul-ca-academia-de-la-volos-promoveaza-erezii-memoriul-postpatristicilor-patromah/ }

 

Pozițiile ecleziologice de tip catolic ale Înaltpreasfințitului Mitropolit al Prusei, kir Elpidofor

Elpidoforos_Xalki[1]

În cadrul mai larg al relațiilor cu papistașii, în loc de a năzui la întoarcerea papistașilor la vechea Biserică, care a continuat să existe doar în Ortodoxie, vedem dimpotrivă că discursurile și argumentele repetate ale unui alt ierarh ortodox, ale Înaltpreasfințitului Mitropolit al Prusei, kir Elpidofor, care vorbește despre monarhia lui Dumnezeu Tatăl ca model pentru primatul universal al unui episcop, pentru primi sine paribus (primul fără egali)[54], vădesc, dimpotrivă, occidentalizarea ecleziologiei ortodoxe din pricina aspirațiilor seculare ale autorităților bisericești, așa cum s-a petrecut demult și la Roma, la granița dintre cele primele două milenii după Hristos.

Mitropolitul Prusei a realizat un demers care se dovedește a fi un eșec, anume, printr-o abordare ecleziologică inedită și modernistă, bazată pe o triadologie de tip origenist și filiaționist (potrivit căreia am avea de-a face cu o subordinatio-subordonare a Fiului și a Duhului față de Dumnezeu ?????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????Tatăl) și pe care o promovează Mitropolitul Pergamului, kir Ioan, susține primatul administrativ universal al unui ”Întâistătător” al Bisericii Universale pe baza monarhiei lui Dumnezeu Tatăl în Sfânta Treime; din perspectiva unei asemenea abordări și aducând ca argument pentru a-și susține intenția și citatul nou-testamentar: ”Pentru aceasta îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Iisus Hristos, din Care își trage numele orice neam, în cer și pe pământ” (Efeseni 3:15), autorul menționat nu va putea răspunde la întrebarea: De ce, așadar, nu s-a întrupat Tatăl, ca să-și salvaze ”primatul” și în iconomie, nu numai în teologie? Porivit celui de-al doilea motiv, Mitropolitul Prusei interpretează relațiile intratrinitare ca model al sinodului episcopal, însă în Sfânta Treime Tatăl este ”începutul mai presus de orice început”, ”dumnezeirea theogonică și originară”, pentru că este Născător al Fiului și Purcezător al Duhului Sfânt. Dimpotrivă, în sinodul bisericesc, întâistătătorul este ales (sau destituit) de către sinod, așadar, sinodul este ”sursa” acestui întâistătător al lui, iar nu invers [adică, întâistătătorul să fie sursa sinodului], fapt care rezultă și din punct de vedere istoric: Domnul, după ce S-a înălțat, a lăsat un Sinod alcătuit din Apostoli egali între ei, insuflat de Duhul Sfânt la Cincizecime, iar nu vreo persoană care să dețină primatul în acest Sinod Apostolic. Această comparație neinspirată a Mitropolitului Prusei ar fi putut fi evitată, dacă – în loc să recurgă la descrierea simplistă a relațiilor treimice spre imitare exterioară în ecleziologie – ar fi luat, așa cum procedăm în ortodoxie, ca temei al ecleziologiei sale chipul cel după fire al Tatălui, adică pe Fiul și Cuvântul, Care, ca unul ce este Cap al Bisericii și vistier al tuturor dumnezeieștilor bunătăți, descoperă credincioșilor întru Sine pe Tatăl (Ioan 14:9), El Însuși Se descoperă credincioșilor sub Chipul Său cel după fire, adică al Duhului Sfânt, Celui de aceeași cinste și deopotrivă atotputernic (Ioan 16:14)[55]. Viața Sfintei Treimi, care cuprinde în sine Biserica, se împărtășește mădularelor create înțelegătoare ale Bisericii ca lucrare-energie comună treimică, iar nu ca lucrare-energie ipostatică a Tatălui, ca lucrare-energie necreată naturală a esenței dumnezeiești necreate[56]. Această energie necreată a dumnezeieștii esențe îi face capabili pe credincioși, ca mădulare ale Trupului Domnului, să dobândească ”imitarea inimitabilă” a dumnezeieștilor virtuți. Această lucrare-energie treimică comună sau har sau slavă sau împărăție susține Biserica, cuprinzându-i pe credincioși și, prin excelență, pe episcopi, așa încât, după cuvântul Sfântului Maxim, să fie comună voința lui Dumnezeu și a Sfinților, prin dumnezeiasca lucrare-energie cea Una[57]. Astfel, unitatea sinodului nu este asigurată prin ”imitarea cea după fire” exterioară a unui ”primat” patromonistic, chipurile al puterii, în Preasfânta Treime, așa cum învață scholarchul Facultății de la Halkis și profesor al Facultății de Teologie a Universității Aristotelice de la Tesalonic, ci în mod ontologic mai presus de fire, prin supunerea liberă a tuturor de voința treimică necreată unitară și dumnezeiască, făcută cunoscută prin Dumnezeu-Omul în Duhul Sfânt, Care Duh, ”ca putere unificatoare, îi unește pe cei ce participă, atât cât le lor este cu putință, și atrage către unitatea Tatălui unificator și către simplitatea dumnezeiască”[58]. De altfel, este extrem de frecventă utilizarea termenului ”monarhie” pentru a demonstra atotputernicia unică a Sfintei Treimi asupra creației (”căci, deși este în Trei străluciri, o singură stăpânie este Dumnezeirea”[59]) și foarte rară folosirea acestuia pentru a demonstra monarhia intratrinitară a Tatălui[60] – această a doua perspectivă s-a impus ulterior, ca argument împotriva latinilor, atunci când aceștia, prin Filioque, au ridicat pe Fiul la rangul de al doilea principiu în Sfânta Treime[61]. Iată, așadar, care ar fi o arenă strălucită de dezbatere teologică pentru Înaltpreasfințitul frate și scholarh al Școlii Gherarás de la Halkis, spre susținerea unei monarhii corect înțelese a lui Dumnezeu Tatăl împotriva ”dualismului” promovat de Filioque și de romano-catolicism, valabilă în abordarea triadologiei, iar nu dintr-o perspectivă modernă, în abordarea iconomiei și a ecleziologiei – acestea din urmă fiind abordate corect din perspectivă hristologică.

{ Pericolul ca Facultatea de Teologie din Halki să devină pepinieră de ecumenişti
https://graiulortodox.wordpress.com/2012/03/07/pericolul-ca-facultatea-de-teologie-din-halki-sa-devina-pepiniera-de-ecumenisti/
Ecleziologia „post-sinodală” de provenienţă papistaşă a Mitropolitului Prusei organizatorul principal al Facultăţii din Halki
https://graiulortodox.wordpress.com/2012/03/08/ecleziologia-%e2%80%9epost-sinodala-de-provenienta-papistasa-a-mitropolitului-prusei-organizatorul-principal-al-facultatii-din-halki/ }

Reluarea unor dogme născocite mai demult

Abordarea Înaltpreasfințitului Mitropolit al Prusei se bazează, potrivit unei mărturisiri particulare, pe o cuvântare mai veche a sa ținută în America, în care aproape că a respins ca fiind erezie (!!!) însăși poziția supremă pe care o dețin în Biserică Sinoadele Ecumenice[62]. În felul acesta, Înalpreasfințitul Elpidofor subminează pe nesimțite prestigiul instituției care a validat secole la rând poziția prioritară a Bisericii Maici a Constantinopolului, a Preacinstitei Patriarhii Ecumenice; nu numai că inventează o învățătură contrară oricărui simbol de credință de până acum în ce privește ecleziologia ortodoxă (alături de câteva scrieri ale Mitropolitului Pergamului), dar indirect contribuie și la spulberarea controversatei ecleziologii a Patriarhiei Ecumenice, dovedind-o astfel pe aceasta ”trestie bătută de vânt”. Căci, dacă unitatea Bisericii este asigurată, chipurile, de un întâistătător universal, iar nu de aplicarea deciziilor Sinoadelor Ecumenice ca instituție supremă în Biserică, atunci de ce Patriarhia Ecumenică a semnat altceva la dialogul cu romano-catolicii în urmă cu trei decenii[63]? A flatat atunci urechile romano-catolicilor acceptând ”erezia” despre autoritatea supremă, nu a vreunui întâistătător universal, ci a Sinoadelor Ecumenice, sau acum irită urechile ecleziologiei monarho-centriste a ”episcopului universal”, Papa al Romei?

Din punct de vedere istoric, faptul că supralicitarea ”întâistătătorului” în defavoarea Sinodului Ecumenic este cu totul neîntemeiată îl demonstrează nu doar instituția Pentarhiei vechilor Patriarhii, care erau ”unite între ele la fel ca trupul alcătuit din patru stihii, având un singur suflet și fiind unul și una cugetând… cu adevărat alcătuind un șir mare, de aur, al numărului quaternar… a devenit o singură turmă și una fiind turma, patru sunt păstorii, prin aceea că au același cuget și credința cea dreaptă”[64], –nu doar caracterul irevocabil al Sinodului Ecumenic[65] (câtă vreme împotriva oricărui patriarh este valabil recursul înaintea unui Sinod Ecumenic sau Panortodox), nu doar faptul istoric al caterisirii unor papi și patriarhi de către Sinoade Ecumenice sau/și Panortodoxe de-a lungul istoriei, nu doar adresarea scrisorilor de pace ale fiecărui întâistătător către toți ceilalți și nu numai către întâiul din ordine, precum și multe alte aspecte, dar și faptul istoric al recunoașterii de către înșiși Papii Romei a superiorității Sinoadelor Ecumenice, având exemplu în acest sens pe Papa Leon al IX-lea, care, deși era întâiul în cinstire, se considera ”lipsit de orice autoritate, dacă s-ar fi împotrivit vreunei hotărâri formulate de [Părinții Sinodului I Ecumenic]”[66]. Pe de altă parte, Sinodul V Ecumenic, readucându-l la ordine pe Papa Vigilion, i-a refuzat dreptul pe care îl revendica, anume de a avea un vot egal cu al celor patru voturi ale Patriarhiilor Răsăritului[67].

{ Ecumenism sau teologie ? Criza teologiei lui Iannis Ziziulas
O evaluare  critică a ideilor şi părerilor teologice ale Mitropolitului de Pergam şi profesorului Ioannis Zizioulas, aşa cum sunt ele prezentate în cartea sa: Creaţia ca euharistie, abordare teologică a problemei ecologice
https://graiulortodox.wordpress.com/2010/08/24/ecumenism-sau-teologie-criza-teologiei-lui-ioannis-zizioulas/
O FOARTE DURĂ CONFRUNTARE ÎNTRE MITROPOLITUL DE NAFPAKTOS, KIR IEROTHEOS, ŞI MITROPOLITUL PERGAMULUI, KIR IOANNIS ZIZIOULAS, ASUPRA UNOR PROBLEME CRUCIALE ALE CREDINŢEI NOASTRE
https://graiulortodox.wordpress.com/2012/10/17/123-confruntare-dura-intre-mitropolitul-ierotheos-vlahos-si-mitropolitul-ioannis-ziziulas-asupra-unor-probleme-cruciale-ale-credintei-noastre/#comments
Confruntare dură între Mitropoliții Pergamului și Nafpaktului – partea a II-a * ÎNTREAGA CORESPONDENŢĂ DINTRE MITROPOLIȚII ZIZIULAS ŞI VLAHOS
https://graiulortodox.wordpress.com/2012/10/24/124-confruntare-dura-intre-mitropolitii-pergamului-si-nafpaktului-partea-a-ii-a-intreaga-corespondenta-dintre-mitropolitii-ziziulas-si-ierotheos-4/
 Mitropolitul Ierothei Vlahos de Nafpaktos către Mitropolitul Ioannis Zizioulas de Pergam: ”În Biserica Ortodoxă nu «mărturisim papistăşeşte (în mod papistaş)»” }

 

Preafericite Președinte al Sfântului Sinod,

Înaltpreasfințiți Mitropoliți sinodali,

Cele spuse mai sus conturează o imagine tristă a alterării conștiinței de sine ecleziologice a ortodocșilor la dialoguri și vădesc pierderea și anularea mărturiei ortodoxe la acestea. Dacă, noi, ortodocșii, am ajuns să blamăm Biserica Ortodoxă și prestigiul acesteia, cerând iertare pentru ”provocarea dezbinărilor” și disprețuind în felul acesta infailibilitatea Bisericii, care a fost adeverită sinodal, sau să considerăm că Biserica Ortodoxă este ó ”parte” a Bisericii Universale și a Adevărului, cum vom putea susține în fața lupilor care se năpustesc asupra turmei noastre, în fața martorilor lui Iehova, a penticostalilor, mormonilor etc. prestigiul Tradiției infailibile a Bisericii noastre?

{ Tactica ”de la ușă la ușă” a Martorilor lui Iehova.
https://graiulortodox.wordpress.com/2012/07/31/109-tactica-de-la-usa-la-usa-a-martorilor-lui-iehova-cine-sunt-martorii-lui-iehova-si-ce-cred-ei-exclusiv-martorii-lui-iehova-au-pus-mana-pe-arme-sectantii-din-romania-se-r/
INCREDIBIL! IEHOVIȘTII ȘI MASONII ”AU SCRIS” CAPITOLE ÎN MANUALUL DE RELIGIE – Ce atitudine ar trebui să avem față de masonerie?
https://graiulortodox.wordpress.com/2013/12/30/171-incredibil-iehovistii-si-masonii/
 Penticostali împotriva penticostalilor. Sfântul Duh în tradiţia ortodoxă şi în tradiţia papistă
https://graiulortodox.wordpress.com/2012/06/11/103-penticostali-impotriva-penticostalilor-sfantul-duh-in-traditia-ortodoxa-si-in-traditia-papista/ }

 

Consiliul Mondial al Bisericilor se împleticește pe cale, necunoscând ce are ”la dreapta sau la stânga sa”, de aceea și declară: ”Ne rugăm să fim ajutați să înțelegem mai multe despre unitatea văzută la care Dumnezeu ne cheamă să trăim” (Anexa I, nota 1, p. 8), și ajunge chiar la contradicția de a fi recunoscător pentru diversitate, deși aceeași diversitate provoacă dezbinare[68]! Din păcate, reprezentanții noștri tac cu privire la adevărul despre unica Biserică Universală, cea Ortodoxă, deși știut este că ”a nu spune cu glas tare adevărul înseamnă a te dezice de el”, câtă vreme, pe de altă parte, ”orice om se sfințește prin mărturisirea întocmai a credinței”[69].

Comparația dintre ”Declarația de Unitate” ortodoxă, mai sus menționată, de la New Delhi din 1961, și actualul text de la Busan, știut fiind că declarația de la New Delhi nu a fost pusă niciodată în aplicare, demonstrează cu argumente valabile că se impune să ne dezangajăm definitiv din Consiliul Mondial al Bisericilor, iar începutul acestei ieșiri ar trebui să se facă prin respingerea oficială a ”Declarației de Unitate” de la Busan de către Preasfințita Biserică a Greciei. În ce privește dialogul cu papistașii, avem aceeași convingere, anume că acesta contribuie cât se poate de clar și bine demonstrat la alterarea ecleziologiei noastre ortodoxe, fiind caracterizat de către fostul copreședinte ortodox al Comisiei de Dialog cu Romano-Catolicii, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop al Australiei, kir Stylianós, drept ”un joc lipsit de consistență”.

{ Discursul Părintelui Teodoros Zisis în cadrul conferinţei Primatul- Sinodalitate şi Unitate a Bisericii, desfăşurate la data de 28.04.2010, în oraşul Pireu. Marturisete cum a fost inlaturat el si Mitriop. de Peristeri  din comisia de dialog si conversatia avuta cu Înaltpreasfințitul Arhiepiscop al Australiei, kir Stylianós pe tema Uniatiei
Uniaţia ca prototip al falsei uniri.  Limitele diversităţii în unitate.
https://graiulortodox.wordpress.com/2010/05/25/uniatia-ca-prototip-al-falsei-uniri-limitele-diversitatii-in%c2%a0unitate/ }

 

Cu cea mai adâncă tristețe și într-o așteptare plină de agonie aducem la cunoștință toate aceste lucruri Preafericirii Voastre și Sfântului nostru Sinod, având nădejdea că cele expuse mai sus vă vor îndemna la acțiunile care se impun în vederea restabilirii Adevărului pervertit și Vă solicităm ca subiectele acestea să fie dezbătute la următoarea întrunire plenară a Sinodului.

Cu expresia celui mai profund respect,

Mitropoliții

 † Andrei, al Dryinoúpolei, Pogoniánei și Konίtsei

† Pavel, al Glyfádei, Ellinikó-ului, Voúlei, Vouliagménis și Váris

 † Serafim, al Kythirelor

 † Kosmás, al Aitolίei și Akarnanίei

 † Ieremia, al Gortinei și Megalopolei

Orthódoxos Týpos, 6 iunie 2014, nr. 2025, pp. 1, 7.

Traducere: Mihail Ilie (G.O.)

CITITI SI:

Cu scopul deconstruirii caracterului religios al Noului Elenism[1]

 MITROPOLITUL PIREULUI:

 grecoteii[2] „Noii Epoci” marginalizează Facultăţile de Teologie

https://graiulortodox.wordpress.com/2011/01/09/mitropolitul-pireului-grecoteii-%e2%80%9enoii-epoci%e2%80%9d-marginalizeaza-facultatile-de-teologie/

 

Document No. PRC 01.1 (EN Original) For InformationBusan 2013

 

[42] G. KONIDARIS, «The Orthodox Contribution in the Section of Unity in New Delhi Introductory Note», periodicul Theologia33, 2 (1962) 187.

[43] Liber de Unitate Ecclesiæ 7,8 PL 4, 505B: «At vero, quia Christi populus non potest scindi, tunica ejus per totum textilis et cohærens divisa a possidentibus non est. Individua, copulata, connexa ostendit populi nostri, qui Christum induimus, concordiam cohærentem. Sacramento vestis et signo declaravit Ecclesiæ unitatem. Quis ergo sic est sceleratus et perfidus, quis sic discordiæ furore vesanus, ut aut credat scindi posse aut audeat scindere unitatem Dei, vestem Domini, Ecclesiam Christi? Monet ipse in Evangelio suo et docet dicens: Et erim unus grex et unus pastor (Joan. x, 16). Et esse posse uno in loco aliquis existimat aut multos pastores aut plures greges?».

[44] http://romfea.gr/epikairotita/21337-2013-12-30-03-52-35.

[45] Om și Dumnezeu-Om, ed. Astr, Atena 1987, pp. 150, 152: ”Prin această dogmă, toți umaniștii europeni și-au dobândit idealul și idolul: omul a fost proclamat divinitatea supremă, pandivinitate… Dogma despre infailibilitatea Papei din secolul al XX-lea nu este altceva decât renașterea idololatriei și a politeismului… În istoria neamului omenesc există în principal trei căderi: a lui Adam, a lui Iuda și a Papei”.

[46]Vezi la paragraful (3): «The Church regards with esteem also the Moslems. They adore the one God, living and subsisting in Himself; merciful and all-powerful, the Creator of heaven and earth, who has spoken to men» și paragraful (4): «Although the Church is the new people of God, the Jews should not be presented as rejected or accursed by God, as if this followed from the Holy Scriptures». TextulNostra Aetate în limba engleză, vezi la http://www.vatican.va/archive/hist_councils/ii_vatican_council/documents/vatii_decl_19651028_nostra-aetate_en.html

[47] Λόγος περί τῆς τοῦ Ἁγίου Πνεύματος Μυσταγωγίας 17, PG 102, 296B.

[48]Ibid. 6, PG 102, 288B.

[49]Ibid. 43, PG 102, 321B.

[50] Ibid.13, PG 102, 292C-293A.

[51]Ibid. 96, PG 102, 389C.

[52]Ibid. 81, PG 102, 365A.

[53] http: http://www.acadimia.gr/content/view/510/97/lang.el καί  http: imd.gr-site-articles-top-omilies-heretismoi-mitropolitou-811.

[54] «Primus sine paribus, ἈπάντησιςεἰςτόπερίπρωτείουκείμενοντοῦΠατριαρχείουΜόσχας» http://www.amen.gr/article16557

[55]Despre Dumnezeu Fiul și Cuvântul ca chip după fire al lui Dumnezeu Tatăl, și despre Duhul Sfânt ca chip după fire al lui Dumnezeu Cuvântul, pe baza teologiei Capadocienilor și a Sfinților Ioan Damaschin și Teodor Studitul, vezi D. Tselenghidis, Studii iconologice, Tesalonic 2003, pp. 26-35.

[56] Sfântul Grigorie Palama, Cele 150 de capete 121, ediție îngrijită de P. Hrίstou, ed. Kyromános, Tesalonic 1992, vol. 5, p. 103: ”Nu doar esența lui Dumnezeu, pe care nimeni nu o primește, ci și lucrarea-energia Lui cea după fire, pe care au primit-o după Har cei care în acest chip au fost făcuți vii; astfel îi mântuiește pe ei și îi face nemuritori după Duh pe cei care mai înainte nu trăiau după Duh”.

[57] Către Marin, Preacuviosul Preot PG 91, 33A.Β: ”… a spus că una este lucrarea-energia lui Dumnezeu și a Sfinților, cea care pe toți Sfinții îi îndumnezeiește, a prea fericirii nădăjduite; la Dumnezeu existând după esență, iar la Sfinți devenită prin Har”. Vezi și PG 91, 25D.

[58]ΓΡΗΓΟΡΙΟΣΠΑΛΑΜΑΣ, Περίθεοποιοῦμεθέξεως 6, op. cit., vol. 2, pp. 141 și urm.

[59] Antifonul al II-lea al Utreniei Duminicii glasului al VIII-lea.

[60]ΓΡΗΓΟΡΙΟΣΠΑΛΑΜΑΣ, ΠρόςΒαρλαάμ A΄ 21, op. cit., vol. 1, p. 236 și urm.

[61]Μ. ΦΩΤΙΟΣ, ΚατάτῶντῆςπαλαιᾶςΡώμης, ὅτιἐκτοῦΠατρόςμόνονἐκπορεύεταιτόΠνεῦματόἅγιον, ἀλλ’ οὐχίκαίἐκτοῦΥἱοῦ 10 PG 102, 397Α.

[62]Ἐπίσκεψις 698 [31-03-2009]: ”Refuzul recunoașterii primatului cuiva în Biserica Ortodoxă, a unui primat pe care nu îl poate întruchipa decât un protos – adică un episcop care are privilegiul de a fi primul între frații săi episcopi – reprezintă erezie. Este inadmisibil ceea ce se spune de obicei că unitatea dintre ortodocși este asigurată fie de o credință și un cult comune, fie de instituția Sinodului Ecumenic”.

[63] Textul I, ”Infailibilitatea Bisericii”, în periodicul Epίskepsis 259 (1981) p. 9: ”Factorii și organele locale de autoritate în Biserică sunt Episcopul și Sinoadele Bisericii și prin excelență Sinoadele Ecumenice”.

[64] EVSTRATIE PRESVITERUL, Viața și petrecerea marelui și de trei ori fericitului Eutihie, Patriarhul Constantinopolului 4 (29.31) PG 86b, 2308C.D.2309C.

[65] ARHIM. SP. BILALIS, Ortodoxie și  papism, vol. I (Critica papismului), editura Frăției Evnίki, Atena 1988, p. 75: ”Decizia Sinodului Ecumenic rămâne irevocabilă, pentru că nu există un criteriu superior Sinodului Ecumenic”.

[66] Scrisoarea lui Leon, Arhiepiscopul Romei, către Anatolie, Arhiepiscopul Constantinopolului, Noua Romă, ACO II, 1, 2, ,[253]57 (sau Mansi 6, 201B).

[67] Acte II, 5, 4. (†) Meletie, Mitropolitul Nicopolei, ΠέμπτηΟἰκουμενικήΣύνοδος [Sinodul V Ecumenic], Atena 1985, p. 206 și urm.

[68] Compară două afirmații din interiorul aceluiași paragraf 14 (Anexa I), ”fiind recunoscători pentru diversitatea noastră” (p. 7) și ”regretăm dezbinările dintre Bisericile noastre și dintre noi” (p. 6) sau ”Plângem, pentru că există de asemenea experiențe dureroase ale unor situații în care diversitatea s-a transformat în dezbinare” (paragraful 4, p. 2), deși sunt dogme, nu moravuri, cele pentru care Biserica se luptă și pe care le apără.

[69]ΜΑΞΙΜΟΣΟΜΟΛΟΓΗΤΗΣ, Περίτῶνπραχθέντωνἐντῇπρώτῃαὐτοῦἐξορίᾳ, ἤτοιἐνΒιζύῃ 28, PG 90, 163A.

Anunțuri