• Mitropolitul Volokolamskului, Ilarion, cel care a denunțat  Acordul de la Ravena in care s-a recunoscut ”primatul papal” al Patriarhului Ecumenic, este în vizita la Patriarhia Română

    ”Ministrul de Externe” al Patriarhiei Moscovei denunță Acordul de la Ravena, întrucât prin acesta s-a recunoscut (în absența reprezentanților Patriarhiei Moscovei) ”primat papal” al Patriarhului Ecumenic, prin acesta se plasează în afara Tradiției Ortodoxe. În Biserica Ortodoxă nu există conducător suprem, ci ”întâiul între egali”. La obiecțiile Patriarhului Moscovei nu răspunde Patriarhul Constantinopolului însuși, ci asistenții săi, care se erijează în avocați ai ”primatului papal” în sânul Bisericii Ortodoxe a Răsăritului.

20187_p1914vg6q3spgogol63c5pda[1]

În ziua de vineri, 5 septembrie 2014, la Reşedinţa Patriarhală din Bucureşti, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit vizita unei delegaţii din Biserica Ortodoxă Rusă, condusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Ilarion, Mitropolit de Volokolamsk, Preşedintele Departamentului pentru relaţii externe bisericeşti al Patriarhiei Moscovei.

Patriarhul României le-a urat bun venit oaspeţilor şi a transmis salutul frăţesc Preafericitului Părinte Kiril, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii.

În cadrul întâlnirii s-a discutat despre participarea delegaţiilor celor două Biserici Ortodoxe surori la lucrările Comisiei mixte internaţionale pentru dialogul teologic ortodox-catolic, care se vor desfăşura la Aman, Iordania, în perioada 15-23 septembrie 2014.

Înaltpreasfinţitul Părinte Ilarion a mulţumit pentru primirea călduroasă şi şi-a exprimat bucuria de a revedea România, subliniind importanţa unităţii duhovniceşti între Bisericile Ortodoxe Autocefale surori, mai ales în ceea ce priveşte răspunsul la provocările societăţii contemporane.

Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Ilarion a venit în România cu scopul de a participa, în municipiul Iaşi, la lansarea a două dintre cărţile sale, traduse în limba română şi publicate la Editura „Doxologia”: Lumea duhovnicească a Sfântului Isaac Sirul şi Taina credinţei. Introducere în Teologia dogmatică ortodoxă.

După cum reiese din conferința ținută de ”Ministrul de Externe” al Patriarhiei Moscovei, Mitropolitul Volokolamskului, Ilarion, la Academia Teologică din Moscova

IMPAS CRITIC ÎN RELAȚIILE DINTRE FANAR ȘI MOSCOVA DATORAT DIVERGENȚELOR LA NIVEL ECLEZIAL

”Ministrul de Externe” al Patriarhiei Moscovei denunță Acordul de la Ravena, întrucât prin acesta s-a recunoscut (în absența reprezentanților Patriarhiei Moscovei) ”primat papal” al Patriarhului Ecumenic, prin acesta se plasează în afara Tradiției Ortodoxe. În Biserica Ortodoxă nu există conducător suprem, ci ”întâiul între egali”. La obiecțiile Patriarhului Moscovei nu răspunde Patriarhul Constantinopolului însuși, ci asistenții săi, care se erijează în avocați ai ”primatului papal” în sânul Bisericii Ortodoxe a Răsăritului.

Relațiile dintre Patriarhia Moscovei și Patriarhul Ecumenic, kir Bartolomeu, se agravează, după cum reiese din conferința Președintelui Departamentului de Relații Bisericești Externe al  Patriarhiei Moscovei, Mitropolitul Volokolamskului, kir Ilarion, pe care a ținut-o în fața studenților de la Facultatea de Teologie din Moscova. Conferința aceasta a avut loc cu doar câteva zile înaintea întâlnirii Patriarhului Ecumenic cu Ereziarhul Papă de la Ierusalim. Întâlnirea dintre Patriarhul Ecumenic și Papă a avut loc pe 25 mai, iar conferința Mitropolitului Volokolamskului, pe 20 mai. În cadrul acestei conferințe, între altele, a arătat că:

  • Modul în care se desfășoară dialogul teologic dintre ortodocși și papistași se aseamănă mai mult unei încercări de aderare a ortodocșilor la Papism (Mitropolitul Ilarion folosește termenul ”Biserica Catolică”).
  • În acest sens lucrează distructiv față de Ortodoxie și în favoarea Papismului și demonica Uniație, care este dirijată de la Vatican.
  • Dialogul dintre ortodocși și papistași a fost întrerupt pentru un număr de ani, tocmai pentru că s-a constatat și s-a recunoscut la nivel oficial caracterul periculos al Uniației pentru Ortodoxie, însă când a fost reluat a ”îngropat” în ”dulapurile” istoriei acțiunile Uniației, care este considerată de către papistași drept poarta de intrare în papism a creștinilor ortodocși neinițiați în dogmele și viața liturgică a Bisericii.
  • Rolul distructiv al Uniației se dovedește acum cu claritate în Ucraina. Patriarhia Moscovei denunță rolul distructiv al Uniației în Ucraina.
  • La Ierusalim, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu s-a întâlnit, a purtat convorbiri și a luat decizii împreună cu Papa în calitate de Patriarh local al Bisericii Constantinopolului, iar nu în calitate de Patriarh Ecumenic, pentru că, prin întâlnirea de la Ierusalim și prin deciziile care s-au luat în cadrul acesteia, Patriarhul Bartolomeu nu a avut aprobarea celorlalți Patriarhi ai Bisericii Ortodoxe. ”Patriarhul Constantinopolului se întâlnește cu Papa în calitate de lider al Bisericii Ortodoxe Locale a Constantinopolului, iar nu în calitate de lider al tuturor ortodocșilor, pentru că nici Biserica Rusiei, nici alte Biserici Ortodoxe nu i-au acordat competența de a se întâlni cu Papa în numele lor”.
  • Mitropolitul Ilarion a explicat de ce Patriarhia Moscovei este de acord cu ”primatul cinstirii” pentru Patriarhul Ecumenic, dar contestă că acest primat este și unul al puterii, dat fiind că Patriarhul Ecumenic nu este decât ”primul între egali”.
  • Mitropolitul Ilarion atacă direct Acordul de la Ravena (Italia) dintre papistași și ortodocși. Biserica Moscovei nu a fost prezentă la reuniunea care a avut loc la Ravena, unde, spre marea bucurie și satisfacție a papistașilor, a fost recunoscut primatul puterii pentru Patriarhul Ecumenic. Decizia de la Ravena, care în esență acordă Patriarhului Ecumenic primat papal, este în afara Tradiției Ortodoxe. ”În ce privește Biserica Ecumenică, în Tradiția Ortodoxă nu există nici un mecanism administrativ absolut: Biserica Ortodoxă Ecumenică este structurată ca o comunitate și societate comună a Bisericilor Ortodoxe locale, dintre care fiecare este independentă de celelalte în ce privește administrarea. Nu există un cap în Biserica Ortodoxă Sobornicească, care să fie considerat superior celorlalți și care să nu fie primul dintre egali”.
  • Pentru aceste obiecții ale sale, Patriarhia Moscovei a cerut ”explicații” din partea Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, dar acesta evită sistematic să răspundă. Răspund însă în locul lui diferiți Episcopi ai Patriarhiei Constantinopolului – după cum Mitropolitul de Volokolamsk numește de multe ori în textul conferinței Patriarhia Ecumenică, tocmai pentru a sublinia caracterul local al Bisericii Fanarului și al Patriarhului acestuia. Acești Episcopi de la Constantinopol susțin Acordul de la Ravena și declară că Patriarhul Ecumenic nu este egal între Patriarhi, ci este primul între ceilalți Patriarhi.
  • Avertizează că Patriarhia Moscovei nu va participa la Sinodul Panortodox din 2016, dacă nu se va respecta înțelegerea cu privire la luarea deciziilor prin consimțământ unanim. Este vorba de înțelegerea la care au ajuns Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe locale, care au participat la întrunirea Întâistătătorilor care a fost organizată la Fanar în martie a.c. ”De pildă, credem că toate documentele care urmează să fie aprobate, va trebui mai întâi să fie adoptate de către Sinoadele Bisericilor Ortodoxe Locale, care se impune să își dea acordul asupra loc. Doar atunci vom putea participa liniștiți la Sinodul Panortodox”.

În această conferință, Înaltpreasfințitul Mitropolit Ilarion al Patriarhiei Moscovei a realizat o retrospectivă istorică în care a arătat cum s-a ajuns la Schismă și la ”ruptură” (termenul îi aparține) dintre Biserica Ortodoxă și papistași. Menționează de asemenea în amănunt că la Sinoadele Ecumenice Papii își trimiteau reprezentanți și că Sinoadele Ecumenice erau convocate de către Împărat. Astăzi nu mai există împărați, iar Bisericile Locale au acordat Patriarhiei Ecumenice și Patriarhului Ecumenic, sub anumite condiții și premise, responsabilitatea de convocare a Sfântului și Marelui Sinod Panortodox. Conferința Mitropolitului de Volokolamsk a fost publicată în întregime în limba greacă pe 28 iunie de către un colaborator apropiat al site-ului ”Agioritiko Vima”, domnul Emmanuil Chatzigiannis.

Fragmentele ”arzătoare”, care constituie obiect al controverselor

Publicăm mai jos fragmentele ”arzătoare” ale conferinței Președintelui Departamentului Relațiilor Bisericești Externe al Patriarhiei Moscovei, Mitropolitul Volokolamskului, Ilarion, susținută în fața studenților Academie Teologice de la Moscovei.

”Capul întregii Biserici este Hristos, nu Papa”

În Răsăritul Ortodox, principiul sinodal rămâne principiul fundamental director al administrării bisericești. De aceea, Patriarhul Constantinopolului Grigorie I, refuzând invitația Papei de a participa la Conciliul I Vatican, a scris: ”Nu putem accepta faptul că întreaga Biserică a lui Hristos are un episcop conducător sau că Biserica are alt Cap în afară de Domnul nostru Iisus Hristos, sau că există un Patriarh care vorbește de la amvon și se consideră mai presus decât Sinoadele Ecumenice sau că Apostolii nu ar fi fost egali între ei”.

Patriarhul Ecumenic Antim I și Sinodul Bisericii Constantinopolului, în 1895, în răspunsul său către Papa Leon al XII-lea, a spus: ”Dumnezeieștii Părinți, cinstindu-l pe episcopul Romei doar ca episcop al capitalei statului, i-au acordat președinția de onoare a vechimii, considerându-l primul în șirul episcopilor, adică primul între egali, aceeași vechime au acordat-o ulterior și Constantinopolului, când orașul a devenit capitala puterii romane, așa cum rezultă din Canonul 28 al Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon. Scrierile Părinților nu oferă nici un indiciu că Episcopul Romei ar fi un conducător suprem unic al Bisericii Catolice”.

Aceste referințe arată foarte clar și limpede care este poziția Răsăritului Ortodox în ce privește întâietatea în Biserica Ortodoxă Sobornicească. Poziția aceasta dă mărturie că Domnul nostru Iisus Hristos este Capul Bisericii, că Biserica este administrată de către Patriarhi egali în demnități și nici unul dintre aceștia nu are vreo putere asupra celorlalți Patriarhi. Fiecare Biserică Ortodoxă locală este autocefală și se administrează autonom. Mai ales natura sinodală a Bisericii a constituit pentru Părinții Răsăriteni principalul motiv de a refuza autoritatea universală a episcopului roman.

”Jurisdicția universală” a Episcopului Romei, așa cum a fost ea interpretată în teologia Bisericii Apusene, a fost rezultatul unei lungi evoluții istorice, care se explică prin faptul că în Apus tronul episcopal al Romei era singurul tron apostolic și care a primit mai cu seamă privilegii politice.

După cum știm, în timpul Evului Mediu, Papii aveau nu doar putere spirituală, ci și politică și nu este vorba doar despre faptul că ei îi încoronau pe monarhii creștini, dar și ei înșiși fel erau șefi de stat, aveau teritoriu și armată proprii. Toate acestea, desigur, au consolidat puterea politică a Tronului Romei.

Răsăritul creștin a cunoscut evoluții istorice cu totul diferite. Teritoriile pe care erau așezate vechile Patriarhii ale Răsăritului se aflau sub o stăpânire sau alta, erau slăbite din cauza incursiunilor militare ale arabilor sau turcilor. Toate acestea au contribuit la slăbirea vechilor tronuri răsăritene – mai ales ale Alexandriei, Antiohiei și Ierusalimului, care de facto și-au pierdut o mare parte a independenței.

Se întâmpla adesea ca tronurile patriarhale ale Răsăritului ani și zeci de ani la rând să nu mai poată avea acces la amvoanele lor, în timp ce în Constantinopol se putea desfășura o activitate sinodală și bisericească normală, se puteau semna documente de o importanță bisericească comună, așa cum a fost, de exemplu, un document referitor la recunoașterea Patriarhiei în orașul Moscova și în regiunile de nord, semnat de către cei patru  Patriarhi ai Răsăritului. În ciuda dependenței reale de Constantinopol din punctul de vedere al dreptului canonic bisericesc, Patriarhii Alexandriei, Antiohiei și Ierusalimului au rămas întâi-stătătorii bisericilor lor autocefale, egale în drepturi cu Patriarhia Constantinopolului.

După căderea Constantinopolului, Patriarhul Constantinopolului a primit în plus privilegii ca etnarh al populației elene ortodoxe din Imperiul Otoman. Acest lucru a scăzut încă mai mult prestanța celorlalte patriarhii vechi ale Răsăritului. Privilegiul acesta a permis Patriarhului Constantinopolului ca în condițiile grele ale prigoanelor suferite de creștini din partea turcilor să mențină Biserica și, mai mult chiar, să folosească acest privilegiu spre folosul nu doar al Bisericii Constantinopolului, ci și al celorlalte Biserici Ortodoxe.

Jurisdicția Patriarhului Ecumenic asupra diasporei ortodoxe

În deceniul ’20 al secolului al XX-lea au avut loc schimbări foarte importante în ce privește poziția Patriarhului Constantinopolului față de întâietatea amvonului Constantinopolului. Am văzut cum de-a lungul istoriei, în disputele cu papismul Biserica Răsăritului a respectat cu mult zel dogma egalității Întâistătătorilor Bisericilor autocefale și a susținut că nici unul dintre aceștia nu este capul Bisericii, pentru că acești întâi-stătătorii sunt egali,  iar dacă unul dintre ei este întâiul, el întâiul între egali.

În același deceniu, ca urmare a fenomenului emigrației a etnii și popoare întregi, mai ales a emigrației provocate de catastrofa din Asia Mică, un număr uriaș de creștini ortodocși aparținând unor jurisdicții bisericești diferite au ajuns în afara granițelor acestor jurisdicții canonice istorice. De pildă, sute de mii de greci din fostul Imperiu Otoman au ajuns în diaspora Americii, Australiei, Europei Occidentale. În acea epocă mai ales, Patriarhul Ecumenic Meletie (Metaxakis) a elaborat o teorie cu totul nouă, fără precedent în istoria Bisericii Răsăritului: anume că Patriarhul Ecumenic este ”ecumenic” nu doar datorită titlului său, ci și pentru că are jurisdicție ecumenică, adică universală, asupra întregii diaspore ortodoxe.

În această perspectivă, care poate fi argumentată doar printr-o lectură și interpretare foarte unilaterale a Canonului 28 de la Calcedon, a devenit oficială poziția Patriarhiei Constantinopolului. Ea nu a fost acceptată de către celelalte Biserici Ortodoxe, mai ales de către Biserica Rusă. Dar trebuie să conștientizăm faptul că perioada 1920-1950 a reprezentat o epocă în care în fapt nu putea avea loc un dialog real la nivel interortodox. Acest dialog interortodox a fost demarat la începuturile deceniului ’60 și a fost continuat odată cu apariția ideii de convocare a Sinodului Panortodox. Pe durata pregătirii Sinodului comunicarea dintre Bisericile Ortodoxe s-a intensificat considerabil, și pe durata pregătirii documentului sinodal a ieșit la iveală o divergență importantă în ce privește rolul primului episcop din Biserica Ortodoxă Sobornicească.

Pregătirea Sinodului Panortodox și sensul primatului în ortodoxie

Pregătirea pentru Sinodul Panortodox, care a început în 1961, se află încă în desfășurare. Durează de mai bine de 50 de ani și opt din cele zece întrebări s-au soluționat pe durata procedurii în Consiliul pregătitor și a existat un anume consimțământ care a fost exprimat și stabilit prin documentele adoptate, care consimțământ azi se află în stadiu preliminar.

Dar trebuie să precizăm că subiectul primatului în Biserica Ortodoxă Sobornicească nu a fost abordat în aceste documente. Pe durata pregătirii documentelor au survenit în mod repetat anumite neînțelegeri, care au apărut datorită concepției diferite asupra autorității și a rolului primului episcop în Biserica Ortodoxă.

Diferendele dintre Rusia și Fanar cu privire la autocefalia Bisericilor

Vă voi aduce un exemplu de la discuțiile care au avut loc foarte recent cu privire la procedura acordării autocefaliei, subiect care probabil că va fi pus în discuție și asupra căruia probabil se va decide la Sinodul Panortodox. Pozițiile Bisericii Constantinopolului și ale Bisericii Ruse cu privire la acest punct erau inițial cu totul diferite. Biserica Constantinopolului considera că dreptul de acordare a autocefaliei pentru oricare Biserică locală va trebui să aparțină Tronului Constantinopolului și că Tomosul autocefaliei trebuie să fie semnat și apoi înmânat Întâistătătorului nou înființatei Biserici de către Patriarhul Constantinopolului.

Punctul de plecare al Bisericii Ruse a fost că autocefalia poate fi acordată de către o Biserică locală din care Biserica ce urmează să fie înființată face parte ca membru, înainte de acordarea autocefaliei. Pe baza acestui principiu, în 1970, Biserica Ortodoxă Rusă a acordat autocefalia Bisericii Ortodoxe a Americii, și Constantinopolul nu a recunoscut-o și nu o recunoaște nici acum, pentru că cele două Bisericii – a Constantinopolului și a Rusiei – nu se pun de acord asupra modului de acordare a autocefaliei.

Pe durata discutării subiectului autocefaliei din timpul procedurii preliminare, s-a reușit să se ajungă la un acord cu privire la felul cum va trebui să se acorde ea pe viitor: consimțământul se bazează pe faptul că acordarea autocefaliei va trebui să fie o procedură panortodoxă, la care participă toate Bisericile Ortodoxe locale. Tomosul autocefaliei trebuie semnat de către Întâistătătorii tuturor Bisericilor Ortodoxe, în timp ce prima semnătură aparține Patriarhului Constantinopolului, iar după acesta, potrivit ordinii din diptice, ordinul de acordare a autocefaliei să fie semnat de Întâistătătorii celorlalte Biserici locale. Rămâne deschisă întrebarea despre cum să se semneze.

Patriarhia Ecumenică insistă că semnătura Patriarhului Ecumenic trebuie însoțită de o anumită terminologie, care să îi sublinieze primatul și declară că el ia hotărârea decisivă, în timp ce semnătura celorlalți Întâi-stătători validează acordul lor cu privire la decizia care s-a luat deja.

Lipsește Împăratul, dar și mecanismul panortodox de convocare a Sinodului Panortodox

O asemenea procedură de semnare a Tomosului, cum este cea propusă de Constantinopol, nu a fost și nu poate fi acceptată de Biserica noastră. Există de asemenea chestiuni nesoluționate care au legătură cu modul de întocmire a Tomosului autocefaliei, dar sunt încă probleme particulare, însă astăzi există deja o anume înțelegere generală, un consimțământ cu privire la această problemă: anume că acordarea autocefaliei se va face în urma unei proceduri panortodoxe.

În plus, există un consimțământ panortodox cu privire la cine va convoca Sinodul Panortodox. Cunoaștem din istorie că Sinoadele Ecumenice erau convocate de împărați. Însă azi împărați nu mai există, nu mai există acea autoritate politică prin care se realiza convocarea Sinodului, care să mențină ordinea pe durata acestuia și să asigure condițiile pentru luarea deciziilor sinodale. Astăzi un asemenea mecanism a fost creat și dreptul de a convoca un Sinod Panortodox a fost acordat Patriarhului Constantinopolului, însă nu în calitate de cap al Bisericii Ortodoxe Sobornicești, ci în calitate de primul dintre egali în rândul Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe locale. Și a primit acest drept, nu pentru că Tronul Constantinopolului joacă vreun rol aparte la nivel mondial, ci pentru că acesta a fost acordul asupra căruia au căzut Bisericile Ortodoxe locale la întâlnirile panortodoxe. Cu alte cuvinte, Biserica Ortodoxă Autocefală acordă Patriarhului Constantinopolului anumite îndatoriri de coordonare, între care se numără și convocarea Sinodului Panortodox.

Biserica Rusiei nu recunoaște ecumenicitatea Patriarhului Ecumenic

Patriarhul Constantinopolului, conform practicii consacrate, poate să acționeze în numele altor Biserici Ortodoxe locale, dacă aceste Biserici Autocefale i-au acordat această competență și i-o solicită. Dacă însă acest lucru nu se întâmplă, atunci Întâistătătorul Tronului Constantinopolului va acționa doar în calitate de cap al Bisericii Constantinopolului. De pildă, zilele următoare va avea loc o întâlnire între Papa Francisc și Patriarhul Constantinopolului Bartolomeu și, în Occident, mai ales în presa seculară, această întâlnire este prezentată ca una între capul Bisericii Catolice și capul Bisericii Ortodoxe, și astfel Patriarhul Constantinopolului este declarat liderul spiritual al celor 300 de milioane de ortodocși din toată lumea. Din punctul nostru de vedere, Patriarhul Constantinopolului se întâlnește cu Papa doar în calitate de lider al Bisericii Ortodoxe Locale a Constantinopolului, iar nu ca lider al tuturor ortodocșilor, pentru că nici Biserica Rusiei, nici alte Biserici Ortodoxe nu i-au acordat competența de a se întâlni cu Papa în numele lor.

Biserica Romei și Biserica Constantinopolului au o răspundere istorică aparte pentru ruptura care s-a petrecut în secolul al XI-lea, eveniment care până azi are consecințe asupra vieții lumii creștine, așa că demersurile reciproce ale Papei și Patriarhului Constantinopolului (și demersurile acestea au fost numeroase, începând cu cele ale Papei Paul I și Patriarhului Atenagora), sunt de asemenea importante pentru poporul ortodox. Totuși, noi receptăm aceste întâlniri ca întâlniri între doi lideri ai unor Biserici Locale – a Romei și a Constantinopolului (…).

Divergențele în înțelegerea întâietății în Biserica Ortodoxă Sobornicească au ieșit deplin la lumină și s-au vădit în cadrul dialogului dintre ortodocși și catolici. Dialogul oficial dintre ortodocși și romano-catolici durează de mai bine de 30 de ani, încă din 1980. În cadrul acestui dialog s-au discutat diferite subiecte ecleziologice, teologice și bisericești având caracter practic. Un succes important, după părerea mea, este faptul că în 1993 ortodocșii și catolicii au condamnat împreună Uniația, declarând că nu este posibil să fie acceptată ca metodă în vederea atingerii unității.

Uniații – profund ostili ortodoxiei

Pentru noi, ortodocșii, faptul acesta era evident și înainte, pentru că istoria Bisericii noastre arată că Uniația nu aduce popoarelor ortodoxe nimic altceva decât distrugere, prigoane și discriminări. Și azi vedem acest lucru din acțiunile uniaților în Ucraina că ei nu sunt prieteni ai Ortodoxiei și înțelegem că în nici un caz Biserica Unită nu poate reprezenta legătura unificatoare dintre Ortodoxia Răsăriteană și catolicismul Apusean, așa cum a încercat Occidentul să o prezinte uneori.

În realitate, Uniația a fost creată mai ales ca instrument misionar și prozelitist, care are drept scop să îi facă pe ortodocși catolici. Încă de la început uniții au fost și rămân ostili Ortodoxiei. Aceștia nu sunt prieteni ai Bisericii Ortodoxe și ori de câte ori condițiile politice contribuie la revigorarea acestei pseudouniri, uniații le folosesc pentru a provoca ortodocșilor cât mai multe răni dureroase. Declarații precum cele care se fac auzite azi din gura episcopilor uniți, începând cu șeful Bisericii Greco-Catolice din Ucraina, Arhiepiscopul Sviatoslav Sevciuc, și terminând cu simpli preoți și laici, au ca scop dezmembrarea Bisericii Ruse. Acești oameni sunt dușmănoși și ne demonstrează că Uniația continuă să reprezinte o piedică în relațiile ortodocșilor cu romano-catolicii și încă este o rană deschisă în trupul creștinismului mondial.

Astfel, în dialogul ortodocșilor cu romano-catolicii, măcar o dată și cel puțin în acte, Biserica Romano-Catolică a recunoscut că Uniația nu este calea de realizare a unității creștinilor. Însă, din păcate, în afară de această recunoaștere teoretică a înșelării care este pseudo-unirea greco-catolică, nu s-a făcut nici un pas practic, iar atunci când partea ortodoxă a propus pregătirea unui alt document care să eliminie consecințele canonice și pastorale ale Bisericii Unite, partea catolică s-a opus categoric. Dialogul a fost suspendat. În continuare, șase ani mai târziu, cele două părți au reluat dialogul, dar s-a decis să se discute alte subiecte. Au propus să discute subiectul întâietății Episcopului roman, și aici au ieșit la iveală diferențe nu doar dintre ortodocși și catolici, ci și în interiorul familiei Bisericii Ortodoxe locale. Aceste diferențe aveau legătură cu abordarea diferită pe care o observăm în Răsăritul Ortodox, începând cu Patriarhul Meletie (Metaxakis) al Constantinopolului, adică din anul 1920.

De ce ne-am ciocnit cu privire la subiectul propus pe durata dialogului dintre ortodocși și romano-catolici? Pentru faptul că partea catolică încearcă să ne impună foarte încet și foarte politicos pozițiile sale legate de supremația Episcopului Romei în Biserica ecumenică, invocând atât istoria bisericească, cât și diferite tipuri de documente datând din primul și al doilea mileniu creștin. (…)

Patriarhul Ecumenic – primul între egali

Situația aceasta a determinat Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Rusiei să încredințeze Comisiei Teologice Sinodale misiunea de a întocmi un document care să precizeze poziția Patriarhului Moscovei cu privire la sensul primatului în Biserica Romano-Catolică. Comisia Teologică și Biblică a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a urmărit să elaboreze un document canonic care să servească ca bază pentru poziția Patriarhiei Moscovei în dialogul cu Biserica Romano-Catolică, dar, firește, are o strânsă legătură și cu problemele din relațiile interortodoxe, pentru că problematica întâietății în Biserica Ecumenică nu privește doar relația ortodocșilor cu romano-catolicii, ci este apare și pe ordinea de zi a dialogului interortodox.

Acest document a fost întocmit și aprobat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse încă din decembrie anul trecut. Prevederile fundamentale ale prezentului document se bazează pe Tradiția teologică de două milenii a Bisericii Ortodoxe.

În primul rând, în document este formulat consimțământul Bisericilor Ortodoxe cu privire la semnificația primatului la nivel sobornicesc. Primatul este o realitate și Biserica Rusă în nici un caz nu îl neagă: documentul menționează însă categoric că în familia Bisericilor Ortodoxe Locale primatul aparține Patriarhului Constantinopolului, dar precizează imediat că acesta îl deține ca unul ce este primul între Întâistătători egali între ei ai Bisericilor Ortodoxe locale.

Absența Moscovei de la Ravenna și… documentul

În continuare se face referire la faptul că conținutul esențial al primatului este stabilit prin acordul Bisericilor Ortodoxe Locale și el se exercită mai ales la întâlnirile panortodoxe pe durata pregătirii Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe. Dacă Patriarhului Constantinopolului i se încredințează anumite drepturi de coordonare, asta nu înseamnă că el este mai important decât ceilalți, ci doar că așa au convenit  celelalte Biserici Ortodoxe. Documentul semnalează că în Sfânta Biserică a lui Hristos primatul aparține în toate privințele Capului Bisericii, Care este Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, și că orice altă formă de superioritate este secundară față de această supremație și întâietate veșnică a Domnului.

În continuare primatul este examinat pe trei niveluri: al mitropoliei, al bisericii locale și în cadrul Biserica Romano-Catolice. De ce este astfel structurat textul? Pentru că în 2007 la Ravenna, în absența reprezentanților Bisericii Ortodoxe Ruse, s-a aprobat un document comun de către ortodocși și romano-catolici cu privire la universalitate și întâietate în Biserică, în care s-a acordat exact o asemenea structură dezbaterii subiectului și s-a propus în mod foarte eronat, după părerea mea, prezentarea unei comunicări, potrivit căreia se menționează că cele privitoare la supremație la un anumit nivel se pot transfera la oricare alt nivel.

După cum bine știm, rolul primordial în fiecare episcopie îi aparține episcopului și în episcopia sa el nu are egal: este capul episcopiei și toate celelalte persoane, cuprinzându-i, de exemplu, pe episcopii vicari și pe preoți, fac ascultare de episcop. Dar acum s-au creat și mitropoliile: în fiecare mitropolie există un mitropolit și episcopi, care în relația lor liturgică sunt egali, însă mitropolitul este primul între egali. Și demonstrăm în textul nostru că mitropolia nu mai este eparhie, ci este o altă formă de autoorganizare a bisericii. Există diferite niveluri și diferite forme de autoorganizare a Bisericii, care cuprind două sau mai multe episcopii, arhiepiscopie, jurisdicția mitropolitană, Biserica autonomă autoadministrată sau autocefală.

Știm că întâietatea fără limite o deține în fiecare Biserică Locală Întâistătătorul acesteia, dacă este Patriarh sau Arhiepiscop sau mitropolit, dar știm de asemenea că în calitate de episcop el este primul între egali. Are anumite drepturi în relație cu ceilalți episcopi, însă întâistătătorul nu este episcopul celorlalte episcopii, ci este și el capul Bisericii dintr-un anume teritoriu. De pildă, dacă vorbim despre Biserica Ortodoxă Rusă, Patriarhul este Episcopul orașului Moscova.

În Tradiția Ortodoxă nu există teoriile care au fost susținute la reuniunea de la Ravenna

Potrivit logicii documentului de la Ravenna, privilegiile care aparțin celui care se află pe prima poziție la un nivel eclezial pot fi transferate și celui care este primul la un alt nivel eclezial, și prin urmare, slujirea episcopilor eparhiei poate fi asemănată cu slujirea mitropolitului în mitropolia sa, cu a întâistătătorului în Biserica locală și cu a primului episcop în Biserica Ortodoxă Sobornicească. Cu o asemenea abordare a primatului în Biserică romano-catolicii au fost de acord cu mare bucurie, pentru că, în realitate, ea reflectă chiar concepția lor despre structura administrativă a Bisericii Sobornicești, dar acest lucru nu poate fi acceptat de Biserica noastră, pentru că însăși metoda de abordare teologică a subiectului întâietății conduce la edificii ecleziologice eronate și false.

În textul de la Ravenna se menționează că biserica este structurată în conformitate cu icoana Sfintei Treimi. Noi nu respingem această poziție, căci în ce privește amănuntele și dacă vorbim despre rolul episcopilor în episcopie, putem vedea într-adevăr că acesta are rolul central. Există de asemenea indicii patristice care ne permit să aplicăm modelul treimic pentru reprezentarea structurii episcopiilor – acestea sunt chiar cuvintele Sfântului Ignatie al Antiohiei, anume că episcopul este precum Dumnezeu Tatăl, iar preoții săvârșesc slujirea Apostolilor etc.

Dar când este vorba, de exemplu, de o mitropolie și de o biserică locală, nu există motive teologice să îl asemănăm pe întâistătătorul bisericii locale sau pe capul mitropoliei cu Dumnezeu Tatăl – nu există asemenea pasaje, nu există asemenea surse în Tradiția ortodoxă.

Astfel, aici avem de-a face cu o altă formă de primat și de regim colectiv în Biserică. Conducerea Bisericii eparhiale poate fi numită ”colectivă” doar în sens relativ, pentru că puterea supremă în aceasta nu este consiliul eparhial, nici adunarea eparhială, nici un alt fel de organ colectiv – toate aceste structuri, inclusiv tribunalul bisericesc, sunt complementare, și soluționarea diferitelor probleme continuă să stea în mâinile episcopului.

Cu toate acestea, în cadrul unei Biserici locală, decizia este luată de către Consiliul Episcopilor, care reprezintă autoritatea supremă. La nivelul Bisericii Locale există o organizare cu totul diferită – avem administrare sinodală: există un episcop care este întâiul între egali, care are rolul de moderator într-o dezbatere, dar deciziile sunt luate sinodal și sunt obligatorii pentru toată Biserica locală respectivă, inclusiv pentru episcopul care deține primatul.

În ce privește Biserica Ortodoxă Sobornicească, în Tradiția ortodoxă nu există nici un mecanism administrativ absolut care să o administreze. Biserica Ortodoxă Sobornicească este structurată ca o comunitate și o societate comună de Biserici Ortodoxe locale, dintre care fiecare este independentă de celelalte în ce privește administrarea. Nu avem un cap al Bisericii Sobornicești, care să fie considerat mai presus decât ceilalți și care să nu fie primul între egali.

Ținând seama de aceste probleme existente la nivel interortodox, în documentul ”Poziția Patriarhiei Moscovei cu privire la problematica întâietății în Biserica Ortodoxă Sobornicească”, afirmăm că primatul la fiecare dintre aceste trei niveluri are un caracter diferit și, prin urmare, are și surse diferite.

Care este sursa superiorității episcopilor în enorii?

Succesiunea apostolică: Episcopul este urmaș al Apostolilor, și-a primit puterea prin integrarea în lanțul drept al succesiunii apostolice.

Care este sursa puterii primului episcop al unei Biserici locale?

Alegerea lui ca Întâistătător al Bisericii de către Consiliul Episcopilor, el este capul Bisericii locale respective, nu pentru că este urmaș al Apostolilor – căci toți ceilalți episcopi sunt de asemenea urmași ai Apostolilor –, ci pentru că a fost ales de episcopi și i s-au acordat niște privilegii proprii funcției de Întâistătător.

Și care este sursa întâietății în Biserica Ortodoxă Sobornicească?

Aici nu este nici succesiunea apostolică, nici alegerea, ci dipticele, adică statusul quo al Bisericilor locale din cataloagele oficiale. Primul episcop al Bisericii Sobornicești nu este ales de către Biserica Sobornicească – el a fost ales în Biserica sa locală și, în consecință, are absolut aceleași drepturi ca ceilalți Întâistătători ai Bisericilor Ortodoxe locale.

Toate aceste diferențe am încercat să le prezentăm în documentul ”Poziția Patriarhiei Moscovei cu privire la problematica întâietății în Biserica Sobornicească”. Documentul acesta este scurt, dar cuprinzător și esențial, și cred că în evoluțiile care vor avea loc în anii următori, poziția și participarea noastră la ele vor fi justificate în mare măsură pe baza concluziilor documentului de față.

În ce condiții va participa Moscova la Sinodul Panortodox din 2016

În 2016, de pildă, dacă nu vor exista obstacole neprevăzute, va trebui convocat Sinodul Panortodox. Participarea noastră la acest sinod este posibilă doar dacă hotărârile se vor lua prin consimțământ unanim, pe baza deciziilor care au fost convenite de către Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe locale la întrunirea care a avut loc la începutul lui martie a.c. la Constantinopol. De ce este important acest lucru pentru noi? Pentru că trebuie să fim absolut siguri că nici o Biserică locală nu poate să impună vreo decizie unei alte Biserici locale și că nici o decizie a Sinodului Panortodox nu va fi acceptată în dauna Bisericii și împotriva voinței credincioșilor Bisericii noastre.

Patriarhul Ecumenic dorea ca toate deciziile să se ia la Marele Sinod Panortodox prin majoritate, fiecare Biserică locală urmând să fie reprezentată de o sumă egală de episcopi. Acest lucru, categoric, nu ne mulțumește, pentru că în acest mod e posibil să ajungem într-o asemenea situație, încât să se ia decizii care ar fi inacceptabile pentru Biserica Ortodoxă Rusă. Astfel, soluția a fost consimțământul unanim în luarea deciziilor. Am reușit, dar există multe alte subiecte legate de ordinea de zi a Sinodului Panortodox rămase în pending, subiecte care vor fi discutate, daca va fi cu putință, pe durata Sinodului; mai rămâne de văzut dacă se vor opera modificări în documentele care au fost pregătite și adoptate în întâlnirile preliminarii, și dacă da, în care anume. De exemplu, credem că toate documentele care urmează să fie aprobate va trebui să fie adoptate mai întâi de către Sinoadele Bisericilor Ortodoxe locale, căci doar atunci vom putea participa cu conștiința împăcată la Sinodul Panortodox.

La fel de important este și subiectul primatului în Biserica Ortodoxă, direct legat de practica vieții bisericești. Credem că într-o anumită măsură am reușit să găsim un echilibru la nivelul pozițiilor Bisericilor Ortodoxe locale în această privință.

Ne răspund Episcopii, nu Patriarhul Constantinopolului

În același timp, acest echilibru este destul de fragil, pentru că până și publicarea documentului nostru cu privire la întâietatea în Biserica Ortodoxă a provocat destule reacții de împotrivire, neclare însă, în Bisericile locale, mai ales la Patriarhia Constantinopolului. Patriarhul Constantinopolului însuși nu a răspuns oficial documentului nostru, dar o serie întreagă de episcopi și teologi ai Bisericii Ortodoxe a Constantinopolului l-au criticat. De exemplu, Mitropolitul Prusei, Elpidofor, ca răspuns la documentul nostru, a publicat un articol cu un titlu foarte clar: ”Întâiul fără egal”, în care demonstrează că Patriarhul Constantinopolului nu este primus inter pare (primul între egali), ci primus sine paribus (primul fără egali), pentru că, după cum susține, ca episcop al Bisericii Constantinopolului, el este cu adevărat primul între egali, dar ca Întâistătător al Tronului suprem al Constantinopolului, este unic în ce privește categoria episcopală și nu există nici unul egal cu el.

Toate aceste probleme sunt astăzi de mare însemnătate pentru ființa lăuntrică a Bisericii Ortodoxe și pentru dialogul dintre ortodocși și catolici și aș dori mult să studiați cu atenție acest document și să cunoașteți argumentele prin care Biserica Ortodoxă a Rusiei își susține poziția, ca să înțelegeți clar care sunt mobilele acțiunilor ei în dialogul cu romano-catolicii, precum și în colaborarea interortodoxă pe durata pregătirii Sfântului și Marelui Sinod”.

Din pozițiile de mai sus ale ”Ministrului de Externe” al Patriarhiei Moscovei rezultă cu claritate că ”o prăpatie de netrecut” desparte Patriarhia Ecumenică de Patriarhia Moscovei. Patriarhia Ecumenică, dacă nu își schimbă tactica și strategia în relația cu celelalte Biserici Ortodoxe, se va izola și va fi abordată doar ca Biserică locală de către toți ceilalți. O asemenea evoluție va fi dureroasă. Pentru că Patriarhia Moscovei are putere economică, deschide canale de comunicare cu toate Bisericile Ortodoxe, se prezintă ca apărătoare fermă a Sfintei Tradiții, a Sfintelor Canoane și a hotărârilor Sinoadelor Ecumenice într-o mult mai mare măsură și sub mult mai multe aspecte, realizează o lucrare pastorală care acoperă toate marile probleme sociale și științifice, precum familia, tineretul, ereziile etc. și, prin urmare, stârnește simpatia și dragostea ortodocșilor. În paralel, deși este pentru dialogul cu papismul, Biserica Ortodoxă Rusă denunță papismul și demonica uniație, pe care papismul o susține. Dimpotrivă, Patriarhia Ecumenică își epuizează lucrarea pastorală în eforturile de realizare a pseudounirii cu papistașii, în problemele ecologice, în timp ce se ”distinge” prin încălcarea și disprețuirea Sfintelor Canoane, prin ”repulsia” față de Sfinții antipapistași ai Bisericii noastre, precum și prin provocarea de situații de criză în relațiile cu celelalte Biserici Ortodoxe și cu Sfintele Mănăstiri ale Sfântului Munte.

Orthódoxos Týpos, 11 iulie 2014, nr. 2030, pp. 1, 7.

Traducere: Anna Theodorou(G.O.)

Graiul Ortodox

https://graiulortodox.wordpress.com/2014/07/25/217-impas-critic-in-relatiile-dintre-fanar-si-moscova-datorat-divergentelor-la-nivel-eclezial/

Anunțuri