Mitropolitul Pireului la Mangalia:

”Despre ECUMENISM”

 Mitropolitul Serafim al Pireului, în prezența Arhiepiscopului Teodosie a rostit predica cu tema :

imagesTJPXMGKT

„Panerezia ecumenismului intercreştin sincretist”

Înaltpreasfinţite Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului,

Prea Cucernici părinţi,

Iubiţi fraţi în Hristos,

(Audio) Mitropolitul Serafim:Panerezia ecumenismului intercreştin sincretist” :

-în textul scris lipsesc cuvintele rostite liber de la început ale Mitropolitului Serafim și de la final ale Arhiepiscopului Teodosie

Când apare o erezie nouă, care creează confuzie în cele ale credinţei, păstorii fiecărei epoci, confirmând ceea ce au promis în cadrul hirotoniei lor, trec la înfruntarea acestei erezii, pentru a fortifica şi delimita credinţa ortodoxă, astfel încât ea să se deosebească de rătăcirea ereticilor şi în acest fel să îi apere pe credincioşi de infectarea de întinarea kakodoxiei. În zilele noastre a apărut ca unul dintre semnele vremurilor din urmă şi ca „un lup înverşunat, care nu va cruţa turma”[1], panerezia ecumenismului sincretist intercreştin şi interreligios.

Ecumenismul, aşa precum se ştie, a fost condamnat ca panerezie de Sfântul Părinte contemporan al Bisericii Ortodoxe Sârbe surori a Sfântului Sava, de profesorul de dogmatică şi învăţător a toată lumea, Cuviosul şi de Dumnezeu purtătorul Părintele nostru Iustin Popovici, care în lucrarea sa excepţională „Biserica Ortodoxă şi ecumenismul” notează: „Ecumenismul este un nume comun pentru falşii creştini, pentru falsele biserici ale Europei Occidentale. În el se află inima tuturor umanismelor europene, în frunte cu papismul. Toţi aceşti creştini falşi, toate aceste false biserici nu sunt altceva decât o erezie alături de altă erezie. Numele evanghelic comun al lor este panerezie”.[2]

Sursă şi izvorâtoare a ecumenismului este masoneria, care promovează prin acesta religia mondială a luciferismului, iar sursa şi izvorul masoneriei este groaznicul sionism internaţional[3], care a transformat religia dumnezeiască a Vechiului Testament şi a profeţilor în cel mai infam luciferism prin Kabala cea demonică şi prin hidosul Talmud, lucrări ale rabinilor rămaşi ai iudaismului rătăcit şi ale obsesiei lor despre conducerea şi guvernarea lor mondială prin cel aşteptat, adică prin falsul mesia (antihristul).

Ecumenismul acţionează la două niveluri: intercreştin şi interreligios. Astfel se formează ecumenismul intercreştin şi ecumenismul interreligios, care constituie două dintre direcţiile fundamentale ale ecumenismului. Ecumenismul intercreştin promovează unirea diferitelor erezii creştine (a papistaşilor, a protestanţilor, a anglicanilor, a monofiziţilor etc.) cu Biserica Ortodoxă Universală, pe criteriul minimalismului dogmatic.

Conform principiului ecumenist al „sincretismului dogmatic intercreştin”, diferenţele dogmatice dintre eretici şi Biserica Ortodoxă sunt doar tradiţii locale şi trebuie să fie evitate pentru binele unităţii „Bisericii”, care poate să se exprime printr-o varietate de forme şi poziţii diferite.

Ecumenismul intercreştin, considerând că în toate religiile există elemente pozitive, promovează unirea dintre acestea şi mai ales cea între aşa-numitele trei religii monoteiste ale lumii: creştinismul, mahomedanismul şi iudaismul, adică promovează aşa-numita „religie universală.”

Conform principiului ecumenist al „sincretismului interreligios” trebuie să fie scoase în evidenţă aşa-zisele „elemente teologice comune” care există în toate „religiile monoteiste” astfel încât să fie clădită unitatea religioasă a întregii lumi.

Ecumenismul, pentru punerea în practică a ţelurilor lui, inventează diferite teorii, precum învăţăturile eretice despre „Biserica extinsă, Bisericile surori, teologia baptismală, Biserica universală nevăzută, teoria ramurilor, a celor doi plămâni, a minimalismului sau maximalismului dogmatic, a ereziei postpatristice, neopatristice sau conexe, a ereziei postcanonice, a teologiei euharistice, a teologiei postsinodale, a Bisericilor incomplete şi a celor eliptice, a misteriologiei (referitoare la Taine) cuprinzătoare, defectuoase şi nedepline, a transformării iconomiei (pogorământului) în acrivie şi dogmă, teoria că Patriarhul Constantinopolului este primul fără egal (primus sine paribus), care, desigur, sunt străine şi nespecifice învăţăturii şi teologiei dogmatice ortodoxe[5].

Ecumenismul scoate în evidenţă dialogurile teologice ecumeniste contemporane interminabile, aranjate cu abilitate, la care domneşte lipsa mărturisirii ortodoxe, lipsa de sinceritate a eterodocşilor, supraaccentuarea iubirii, neaccentuarea adevărului, ascunderea sau contrafacerea textelor biblice, mai ales cel din Evanghelia după Ioan: „ca ei să fie una, aşa cum suntem Noi”[5] şi „Duhul suflă unde vrea”[6], practica de a nu fi discutate cele care ne despart, ci cele care ne unesc, tocirea criteriilor ortodoxe, recunoaşterea reciprocă a eclezialităţii, a succesiunii apostolice, a preoţiei, a harului, a Tainelor, dialogul pe poziţii de egalitate, amnistierea, disculparea şi recompensarea calului troian al papismului, al blestematei şi demonicei Uniaţii, participarea la atotprotestantul aşa-numitul „Consiliu Ecumenic al Bisericilor” sau mai degrabă al ereziilor, semnarea de declaraţii şi texte comune antiortodoxe, fără aprobare şi hotărâre sinodală (de exemplu cele de la: Lima (Peru, în America de Sud, în anul 1982), Liban (1993), Chambessy, Elveţia (1994), Porto Alegre, Brazilia (2006), Ravenna (2007), Pusan, în Koreea de Nord (2013) ş.a.) şi împreună-rugăciunile cele fărădelege şi anticanonice cu ereticii[7].

Ecumenismul adoptă şi legitimează toate ereziile ca „Biserici” şi atacă dogma Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică. Expune, învaţă şi impune o nouă dogmă despre Biserică, o nouă eclesiologie, conform căreia nici o Biserică nu are dreptul să îşi revendice în exclusivitate pentru sine caracterul de Biserică Universală şi adevărată. Fiecare biserică e o parte, un fragment, nu Biserica întreagă. Toate împreună alcătuiesc Biserica. În felul acesta, însă, se surpă graniţele dintre adevăr şi rătăcire, dintre ortodoxie şi erezie şi se reuşeşte perfect lupta de dărâmare a Ortodoxiei.

Ecumenismul pune la egalitate toate religiile cu credinţa cea unică, de Dumnezeu descoperită prin Hristos Cel Înviat şi cu viaţa cea în Hristos. În acest fel este contestată dogma revelaţiei şi iconomiei mântuitoare unice în lume a Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu Cel întrupat, precum şi realizarea în continuare a lucrării Lui mântuitoare de către Biserica cea Una şi Unică, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică, prin Sfântul Duh Cel lucrător în ea. Ca urmare a acestui fapt rezultă fără îndoială că ecumenismul reprezintă în zilele noastre cea mai mare erezie eclesiologică a tuturor veacurilor, pentru că ea pune la egalitate toate religiile şi credinţele.[8]

Cu durere şi cu părere de rău se constată că ecumenismul a înrobit cu lanţuri şi legături aproape toate Bisericile Ortodoxe şi ierarhiile lor, care gândesc papistăşeşte şi ecumenist (cu excepţii luminoase venerabilele Patriarhii ale Georgiei şi Bulgariei), aşa cum în mod practic o dovedesc faptele şi acţiunile lor, lucrările şi declaraţiile lor ecumeniste nemaiauzite şi nemaiîntâlnite[9].

Ceea ce este ciudat însă pentru ecumeniştii ortodocşi este faptul că, deşi atribuie titluri de eclezialitate ereticilor kakodocşi vădiţi, nu îndrăznesc, consecvenţi cu declaraţiile lor, să treacă la împărtăşirea comună cu Sfintele Taine, deoarece ştiu că din acea clipă în mod direct îşi vor pierde calitatea lor ecleziastică (vor fi caterisiţi, conform Sfintelor Canoane ale Ortodoxiei, pentru împreună-rugăciunea cu ereticii – n.tr.).

Aceasta nu constituie deja cea mai izbitoare dovadă a ereziei ecumenismului? Dacă într-adevăr ei cred în declaraţiile lor inacceptabile şi provocatoare, să îndrăznească deci şi a se împărtăşi cu eterodocşii, deoarece altfel ei dovedesc prin poziţia lor inexistenţa titlurilor de eclezialitate pe care le atribuie falşilor episcopi ai ereticilor.

Din păcate, ecumenismul a reuşit în ultima vreme schimbarea căii patristice şi canonice multiseculare şi bimilenare atât a Bisericii noastre mame, a centrului venerabil al Ortodoxiei, Patriarhia Ecumenică de Constantinopol[10] (din anul 1964), cât şi a altor Biserici autocefale, într-o atitudine ecumenistă de viaţă. Dar nici Sfântul Munte Athos, Chivotul Ortodoxiei, Grădina Maicii Domnului nu a rămas neatins şi neinfluenţat.

Ecumenismul a erodat şi Facultăţile de Teologie, în care nu se mai predă teologia ortodoxă patristică, ci este întemeiată deja în mod deschis, în cel mai sărbătoresc şi oficial mod teologia ecumenistă.

Subordonarea faţă de ecumenism continuă să crească, pentru că există:

a) lipsa de cateheză a credincioşilor în probleme de credinţă;

b) lipsa teribilă de mijloace autentice şi obiective de informare a poporului lui Dumnezeu;

c) secularizarea clerului şi a poporului[11].

Ecumenismul pune la îndoială de fapt credinţa şi tradiţia noastră ortodoxă patristică, împrăştie îndoiala şi confuzia în inimile turmei credincioşilor ortodocşi şi îi face să şovăie pe mulţi fraţi iubitori de Dumnezeu, conducându-i pe aceştia spre dezbinări şi schisme (de exemplu: stilism (n.tr. – cei care ţin calendarul vechi), cădere în ateism) şi atrage o parte a turmei în rătăcire şi, prin aceasta, spre distrugere duhovnicească[12].

Ecumenismul în ansamblu constituie o problemă pastorală şi soteriologică foarte mare, pentru că el zguduie din temelii, infirmă mântuirea şi îndumnezeirea după har a omului. Desigur, pericolul nu se referă la Biserică, care nu poate să fie distrusă, pentru că este Trupul lui Hristos, are drept Cap pe Hristos, este Hristos prelungit peste veacuri „şi porţile iadului nu o vor birui”[13], ci la membrii Bisericii, la credincioşi, care sunt în pericol de a pieri dacă se va pierde dreapta credinţă, Ortodoxia, şi vor domni erezia şi înşelarea[14].

Înaltpreasfinţite Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului,

Prea Cucernici părinţi,

Iubiţi fraţi în Hristos,

După prezentarea de mai sus a fenomenului panereziei ecumenismului, a pericolelor şi a tragicelor lui consecinţe, atât în dogmatică cât şi în învăţătura mântuitoare a Bisericii Ortodoxe Universale, constatăm că într-adevăr acum Ortodoxia se află într-un grav pericol.

Credem cu smerenie că se impune convocarea cât mai curând cu putinţă a unui Sinod Ortodox, care să cerceteze aceste probleme arzătoare şi fierbinţi de mai sus, permanent sub lumina învăţăturii şi tradiţiei biblice, patristice şi canonice a Bisericii Ortodoxe Universale şi să se ia o hotărâre de condamnare atât împotriva ecumenismului, cât şi a celor care urmează, învaţă şi transmit altora această panerezie, astfel încât să înceteze scandalurile şi confuzia din rândul clerului şi al poporului credincios.

Să îndrăznim să rupem lanţurile ecumeniste, să ieşim din închisoarea ecumenistă şi să ne eliberăm din robia panereziei ecumenismului, cu puterea cea dumnezeiască şi cu harul Domnului nostru Iisus Hristos, rămânând „următori ai Sfinţilor Părinţi.” Cu rugăciunile dumneavoastră, Înaltpreasfinţite Părinte Arhiepiscop Teodosie.

Cu părinteşti binecuvântări,

†Mitropolitul

SERAFIM al Pireului

Traducere  Pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

[1] Faptele Apostolilor 20, 29.

[2] Sfântul Justin Popovici, Biserica Ortodoxă şi ecumenismul, Tesalonic, 1974, p. 224.

[3] Enciclica noastră pastorală la Duminica Ortodoxiei 2013; Arhimandritul Haralambos Vasilopoulos, Ecumenismul fără mască, Editura Orthodoxos Typos (Presa Ortodoxă), Atena, 1988, pp. 43-45, 107-108, Sinaxa clericilor şi monahilor ortodocşi, Declaraţie despre masonerie, pe pagina de internet http://www.impantokratoros.gr/67D9F5DF.el.aspx.

[4] Enciclica noastră pastorală la Duminica Ortodoxiei 2013.

[5] Ioan 17, 11

[6] Ioan 3, 8

[7] Ecumenismul, Editura Sfintei Mănăstiri Paraklitou (a Sfântului Duh, a Mângâietorului) Oropos, Atica, 2004, pp. 11-18.

[8] Sinaxa clericilor şi monahilor ortodocşi, Mărturisirea de credinţă împotriva ecumenismului, iulie 2009, pp. 23-24.

[9] Protopresbiter Theodoros Zisis, Ortodoxia este acum în mare pericol, în revista Theodromia (ianuarie-martie 2007), pp. 94-98.

[10] Protopresbiter Gheorghios Metalinos, Patriarhia ecumenică şi ecumenismul, în lucrarea Ecumenismul: naştere – aşteptări – dezamăgiri, Actele şi referatele congresului ştiinţific interortodox, Aula Universităţii Aristotel din Tesalonic, volumul I, Editura Theodromia, pp. 233-250.

[11] Idem, pp. 124-126.

[12] Sinaxa clericilor şi monahilor ortodocşi, Mărturisirea de credinţă împotriva ecumenismului, iulie 2009, pp. 25-26.

[13] Matei 16, 18.

[14] Protopresbiter Theodoros Zisis, Ortodoxia este acum în mare pericol, în revista Theodromia (ianuarie-martie 2007), pp. 89-94.

Anunțuri