MITROPOLITUL AUGUSTIN DESPRE SFÂNTUL NICOLAE

sf-nicolae[1]”…Sfântul Nicolae a fost făcător de minuni, adică a avut de la Dumnezeu darul de a face minuni. Care sunt minunile Sfântului Nicolae, puteţi să le vedeţi în sinaxarul său, care este foarte emoţionant.
Eu, din mulţimea minunilor Sfântului, vreau să vă amintesc aici doar una, care mi-a pricinuit o deosebită impresie şi emoţie; voi explica în continuare motivul pentru care m-a emoţionat în mod deosebit.

* * *

Pe vremea Sfântului Nicolae trăiau trei generali, glorioşi bărbaţi şi ofiţeri, eroi care biruiseră în mod repetat hoardele barbare, care se năpusteau asupra Imperiului Bizantin. Salvaseră poporul şi de aceea erau populari. Şi erau iubiţi şi de sfânt: Sfântul Nicolae i-a mustrat într-o anume situaţie, pentru că făcuseră abuz de putere (nu ei înşişi, ci soldaţii), şi atunci ei nu s-au arătat nesupuşi lui, ci s-au smerit. Ştiţi că adeseori cei care deţin funcţii înalte, generalii, etc. nu acceptă nicio muscă în spatele lor; aceşti generali, însă, smeriţi, au acceptat mustrările Sfântului Nicolae, s-au conformat îndemnurilor lui şi şi-au pedepsit soldaţii şi pe ofiţerii lor, care făcuseră abuz de putere în vremuri nepotrivite.
Aşadar, erau foarte iubiţi. Dar lucrurile omeneşti sunt deşarte: ,,Deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciune” (Ecleziast 1, 2). Adeseori, omul cade din înălţime în adânc. Aceşti trei ofiţeri romani au fost calomniaţi pe nedrept de complot şi din cauza calomniilor pe care le urzise răul epitrop al împăratului, eparhul Avlavie, au căzut în dizgraţia bunului Împărat Constantin. Împăratul fusese indus în eroare: le-a luat funcţiile şi a poruncit să-i arunce legaţi în închisorile din Constantinopol. Acolo, cei trei nevinovaţi au aflat că se emisese hotărâre de decapitare în privinţa lor şi răsărea ziua execuţiei lor. Au fost executaţi? A fost dusă la îndeplinire pedeapsa cu moartea? Nu! Ce s-a întâmplat? O minune. Ce minune?
Noaptea, în închisoare, cei trei condamnaţi şi-au adus aminte de Dumnezeu, şi-au adus aminte de Sfântul Nicolae, de omul lui Dumnezeu. Şi în rugăciunea lor, cu lacrimi în ochi se rugau: ,,Sfinte Nicolae, nu avem alt ocrotitor, pe tine te avem; fă o minune, eliberează-ne şi pe noi, aşa cum odinioară în Lichia ai eliberat pe alţi trei oameni care trebuiau să fie omorâţi”. Şi Sfântul Nicolae a făcut minunea. În acelaşi ceas, în care ei şi-au făcut rugăciunea, la miezul nopţii, – să nu creadă necredincioşii, e dreptul lor, noi credem că mijlocirile şi rugăciunile sfinţilor fac minuni -, pe când Împăratul Constantin şi eparhul Avlavie dormeau, li se arată în vis Sfântul Nicolae. L-a mustrat pe eparh şi i-a spus: Ce-ai făcut? Ai ucis prin bârfirea acestor oameni înaintea împăratului! Înainte de a-ţi mânji mâinile cu sângele celor nevinovaţi, trebuie ca, până dimineaţă, înainte de a răsări soarele, să-i eliberezi! Iar împăratului arată-i că cei condamnaţi sunt nevinovaţi şi că din invidie au fost clevetiţi. Îngrozit, împăratul s-a trezit şi la porunca sa, înainte de a răsări soarele, cei trei generali au fost eliberaţi. Aceasta este minunea Sfântului Nicolae.

MINUNEA SFÂNTULUI NICOLAE ÎN KOZANI

Veţi spune: «Astea s-au întâmplat ,,în vremea aceea”! Ne-aţi zăpăcit cu astfel de lucruri; mereu auzim ,,în vremea aceea”, ,,în vremea aceea”, ,,în vremea aceea”». Dar n-aveţi dreptate. N-a fost doar vremea aceea pentru minuni. Puterea lui Hristos nu s-a epuizat. Şi ieri, şi azi, şi mâine, şi până la sfârşitul veacului, până când răsare soarele şi curg izvoarele şi strălucesc stelele pe cer, puterea lui Hristos şi a sfinţilor Lui va face minuni. Vreţi o dovadă?
În anii 1943-45, eram în Kozani, capitala Macedoniei de Vest. Erau zile groaznice pentru neamul nostru. Gherilele arestaseră peste 300 de kozaniţi, oameni nevinovaţi; i-au închis în temniţa din Kozani şi se aştepta executarea lor. O mare nelinişte în întregul oraş. Răsărea ziua de 6 decembrie, ziua în care oraşul Kozani sărbătoreşte pe Sfântul Nicolae ca ocrotitor al său în frumoasa şi istorica biserică a Sfântului Nicolae – Kozani. Aşadar, sărbătoare în Kozani, dar creştinii niciodată nu mai fuseseră atât de trişti şi de supăraţi ca în acea zi; lacrimi curgeau din ochii lor. Atunci, ca predicator al oraşului, m-am suit în amvon stăpânit de o sfântă emoţie şi am spus următoarele puţine cuvinte:
„Astăzi, Sfântul Nicolae – Kozani nu sărbătoreşte. Astăzi Sfântul Nicolae plânge şi e în doliu, pentru că oameni nevinovaţi sunt în temniţe. Aşa cum acei slăviţi generali erau în temniţe şi Sfântul Nicolae i-a salvat, aşa şi astăzi în temniţele din Kozani sunt aceşti oameni. În continuare, punându-mi în pericol viaţa, am făcut un apel dramatic către gherile, către căpitanul – Marcu (Vafeiadi), care stăpânea în acea regiune şi care era ca o fiară sălbatică, şi le-am spus: „În numele Nazarineanului, în numele dreptului, în numele omeniei, sunteţi obligaţi să-i eliberaţi pe aceşti oameni nevinovaţi în această zi sfântă a Sfântului Nicolae”.
Aşa am spus. Şi cu toate că mă adresam unor inimi tari, sfântul domoleşte şi cele mai învârtoşate caractere. Aşa cum soarele înmoaie ceara, aşa şi intervenţia sa a îmblânzit inimile acestor oameni. În aceeaşi seară, până să apună soarele, cei trei sute de kozaniţi erau liberi pe străzile din Kozani!
Iată, deci, că şi atunci, şi acum, şi întotdeauna, Sfântul Nicolae face minuni. Şi iată de ce minunea cu cei trei generali mă emoţionează foarte mult. A salvat în Lichia pe cei trei, când era trupeşte pe pământ, a salvat în Constantinopol pe cei trei, când era deja în cer, i-a salvat şi pe cei trei sute în Kozani în zilele noastre.

***

Să-l cinstim şi noi după vrednicie pe Sfântul Nicolae, iubiţii mei. Toţi avem vreun Nicolae în casa sau în familia noastră. Unii avem părinţi şi rude, care au purtat numele de Nicolae, iar acum se odihnesc în corturile drepţilor, unde şi noi ne vom muta (în ceea ce mă priveşte, tatăl meu se numea Nicolae, iar sărbătoarea de astăzi îmi aminteşte de copilăria pe care am trăit-o în satul meu). Alţii au persoane care sărbătoresc printre cei vii; trăiesc astăzi şi se luptă în societate cu valurile sălbatice ale materialismului şi ale ateismului. Să ne rugăm, pe de-o parte, pentru cei adormiţi ca Dumnezeu să le dăruiască odihnă, iar, pe de alta, pentru cei vii, ca să-i întărească să meargă din putere în putere şi din slavă în slavă, până când vor ajunge în acele sălaşe, unde îngerii şi arhanghelii şi Sfântul Nicolae se bucură şi împărăţesc lângă Sfânta Treime. Amin.

† Episcopul Augustin”

Sfântul Nicolae la Sinodul I Ecumenic

Primul Sinod Ecumenic s-a întrunit în anul 325 d.Hr. la Niceea sub împăratul Constantin cel Mare. La acest sinod au luat parte 232 de arhierei și 86 de preoți, diaconi și monahi, adică în total 318 de Părinți. Printre cei dintâi  se numără ca pionierii ai Sinodului  și Sfântul Nicolae Arhiepiscopul Mirelor Lichiei. Motivul pentru care s-a întrunit acest sinod a fost doctrina eretică, greșită și care conduce la păcat, a unui preot alexandrin, Arie, care învăța că ”Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu este creatură și instrument [al lui Dumnezeu], de altă esență și fire decât Tatăl”. Cu alte cuvinte, tăgăduia dumnezeirea lui Hristos. Sfântul Sinod a dogmatizat că Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, Hristos al nostru, este ”neschimbător, imuabil și fără de început ca Dumnezeu adevărat și deoființă cu Tatăl”. ”Fiind Dumnezeu desăvârșit, prin întruparea Sa a devenit și om desăvârșit”. Are firea dumnezeiască desăvârșită. De asemenea, Sinodul a formulat și primele șapte articole ale Simbolului de Credință. Prin dezaprobarea învățăturii lui Arie, Sinodul a salvat Biserica de la o pervertire iminentă.

Când Sfântul Nicolae la Sinod l-a pălmuit pe Arie și a fost închis, în noaptea aceea i s-a arătat Domnul și Maica Domnului și i-au spus: ”Nicolae, de ce ești închis?”. ”Pentru dragostea voastră”, i-a răspuns Sfântul Nicolae. Atunci Hristos i-a dăruit o Sfântă Evanghelie și un omofor. A doua zi, când a fost întrebat unde a găsit acestea, a spus adevărul și l-au eliberat.

În legătură cu unele opinii eronate, datorate ignoranței privind adevărul istoric despre moaștele Sfântului Ierarh Nicolae din Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, dovezile istorice legate de autenticitatea acestora au fost întotdeauna lămuritoare pentru toți oamenii de bună credință.

mana31[1]

 După cum se știe moaștele Sfântului Nicolae au fost dăruite bisericii Sfântul Gheorghe Nou de Marele Voievod român  Sfântul Mihai Viteazul împreuna cu familia sa. Inscripția de pe racla Sfântului este un document autentic, atestat științific în urmă cu peste un secol, atît în buletinul comisiunii monumentelor istorice, cât și de academia română în anul 1965, în lucrarea academicianului profesor Alexandru Elian , inscripții medievale ale româniei. Textul acestei veritabile pisanii este următorul : ”această mână a Sfântului Nicolae au ferecat-o cu aur Domnul Io Mihail Voevod și Doamna Stanca și fiul lor Io Necula Voevod, în anul 7108 (1600) is(pravnic) Mitropolitul Eftimie”.

De unde rezultă faptul că ferecătura în aur a sfintei mâini a ierarhului s-a făcut după porunca domnească și cu binecuvantarea Mitropolitului Țării Românești, Eftimie. așadar, sfintele moaște au dublă autentificare: a autorității statale prin domnitorul mihai viteazul și a bisericii prin Mitropolitul Țării Românești de atunci, Eftimie. Cronicile spun că moaștele Sfântului Ierarh Nicolae au ajuns la București prin intermediul unui cleric pelerin la Bari, ca un dar al arhiepiscopului de Bari pentru Domnitorul  Sfânt Mihai Viteazul, răsplată fiind pentru lupta antiotomană dusă de către Voievodul român și pentru rolul acestuia în apărarea creștinătății la porțile europei. așa cum este atestat în unele scrieri, voievodul român a sprijinit, în semn de recunoștință biserica din bari cu două pungi de galbeni.

Într-o altă cronică se spune că domnitorul întregitor de neam românesc Sfântul Mihai Viteazul, a ținut moaștele Sfântului Nicolae lângă inimă în lupta de la călugăreni, purtată împotriva turcilor la data de 13 august 1595. în privința afirmațiilor preotului italian Gerardo Cioffari de la biserica san nicola din Bari, răspunsul nostru este următorul:

1 – acesta omite faptul că moastele Sfâtului Nicolae de la biserica Sf. Gheorghe Nou sunt autentificate istoric în modul cel mai concludent .

2- din afirmațiile sale , rezultă că numai jumătate din trupul Sfântului Nicolae se află la bari. aceasta este în concordanță și cu expertiza antropologică efectuată la mormântul din bari în anul 1957, care arată limpede și că o parte importantă din ambele brațe ale Sfântului Nicolae lipsește. ne punem întrebarea firească : pe ce temei contestă Gerardo Cioffari autenticitatea celeilalte jumătăti a trupului sfântului nicolae aflată în alte părți ale lumii cum ar fi bucurești, sfântul munte athos etc ?

3- într-un studiu intitulat: ” ce s-a întâmplat cu mâna sfântului nicolae expusă credincioșilor în anul 1089 ?” semnat chiar de contestatarul Gerardo în Bolettino di san nicola nr 3/ 2012, acesta arată că în anul 1087 când au fost înhumate moaștele la bari, o mână a sfântului nicolae a fost lăsată afară pentru a fi cinstită de pelerini. În studiu evocat, același autor confirmă faptul că un călugăr numit Roberto Monaho, atestă documentar, că la anul 1140, mâna sfântului se afla încă la biserica san nicola din bari. avem așadar certitudinea că mâna Sfântului Nicolae s-a aflat în mod sigur o perioadă la bari. în aceeași lucrare gerardo cioffari atestă și faptul că mâna Sfântului Nicolae, citez: ” a dispărut în perioada evului mediu în condiții miserioase”.

„Misterul dispariției ” mâinii Sfântului Ierarh Nicolae de la Bari, coincide cu momentul aducerii moaștelor de la Bari la București și deslușește așa-zisul mister… izvoarele istorice autentice, arată fără drept de tăgadă adevărul istoric privitor la aducerea ” mâinii sfântului nicolae „așa cum este certifact prin inscripția de pe racla din Biserica Sfântul Gheorghe Nou de la kilometrul zero al româniei.

biserica_vara[1]

În concluzie ne întrebăm de ce oare preotul italian gerardo cioffari a omis propriile afirmații susținute cu documente numai cu doi ani în urmă? De asemenea, cui servesc aceste atitudini care intră în contradicție cu adevărul istoric și cu dialogul irenic specific comunităților creștine luminate de duhul sfânt ?

Acest dialog cu nuanțe polemice, a adus cu sine totuși o mai bună înțelegere a adevărului istoric despre moaștele Sfântului Nicolae adăpostite în biserica rectitorită mai târziu de marele nostru Voievod și Sfânt Martir Constantin Brâncoveanu. Așadar, moaștele Sfântului Nicolae din Biserica Sfântul Gheorghe Nou fac parte din patrimoniul național și spiritual al româniei cred că e timpul să învățăm mai bine cum să apărăm ceea ce ține până la urmă de demnitatea noastră de creștini și de români și să ne ferim de a ne autoflagela și deforma până la urmă propria noastră istorie ! pr. dr. Emil Nedelea Cărămizaru

Surse:

http://acvila30.ro/mitropolitul-augustin-despre-sfantul-nicolae/

https://graiulortodox.wordpress.com/2014/09/20/223-cele-9-sinoade-ecumenice-ale-bisericii-ortodoxe-universale-si-minunile-care-s-au-intamplat-stalpii-si-fortificatiile-ortodoxiei/

http://www.sfantulgheorghenou.ro/odoarele-bisericii-sfantul-gheorghe-nou-2012-01-27/

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/sfantul-nicolae_1585181.html#ixzz3L9ZTPbB6

Anunțuri