Invătați despre erezii

BIROUL ANTIERETIC

al  Sfântei Mitropolii a Kifissiei, Amarusiu și Oropu- ATENA

images[4]

 

Ce este erezia și ce este schisma

Erezie reprezintă încercările pe care le-au făcut și le fac anumiți credincioși de a se diferenția de credința ortodoxă, de învățătura și viața Bisericii și sfârșesc în formularea unei învățături și credințe a lor proprii. Ereziile, și cele vechi și cele de astăzi, lovesc Biserica mai ales în două puncte:

  1. fie tăgăduiesc Sfânta Treime, susținând că Dumnezeu este doar Tatăl, în timp ce Fiul și Duhul Sfânt sunt Dumnezei inferiori sau puteri impersonale,
  2. fie tăgăduiesc caracterul dumnezeiesc-omenesc al lui Hristos, unii susținând că Hristos nu a fost Dumnezeu adevărat, iar alții că nu a fost om adevărat.

Biserica noastră s-a opus acestor tendințe prin Tradiția ei autentică,  prin succesiunea apostolică a episcopilor, prin Evanghelie, prin Canonul Noului Testament  și prin ”Crez”, adică prin Simbolul Credinței, care constituiau însușirile distinctive ale credinței adevăraților creștini față de eretici.

Domnul nostru Iisus Hristos nu a întemeiat, desigur, mai multe Biserici, ci una singură. În Vechiul Testament este preînchipuită Biserica Creștină ca ”ó Împărăție” care va cuprinde toate neamurile, ca ”noul Ierusalim”, ca ”Muntele Domnului” pe care se vor aduna toate neamurile.

Ereziile au apărut foarte curând în sânul Bisericii, încă din primul secol, și sunt foarte numeroase. Cuviosul Ioan Damaschin menționează nominal mai bine de o sută de erezii.

Mai târziu, schismele s-au manifestat prin despărțirea de episcop și de trupul Bisericii. Sfântul Ignatie Teoforul scrie: ”Toate să fie conforme unității… Cine nu participă la adunarea comună (liturgică), acela a căzut în mândrie și se delimitează [de Biserică]”. Atunci când schisma se agravează și se ajunge la diferențiere dogmatică, avem de-a face cu erezia.

 Biroul Antieretic al  Sfântei Mitropolii a Kifissiei, Amarusiu și Oropu

Traducere Tatiana Petrache (G.O.)

Graiul Ortodox

Biroul pentru erezii si secte al  Mitropoliei Kifissiei, Amarusiu si Oropu

 Biroul functioneaza în Biserica Sfinților Apostoli Petru si Pavel din Pefkis Attikis în fiecare marți și sâmbătă de la orele 10.00-13.00 și  in fiecare joi de la1 7.00-20.00.

 Cei responsabilii de biroul pentru erezii și secte sunt protopresbiterul pr. Nikolaos Gavala și colegii Konstantinos Nafpliotis și Konstantina Alevizou. Aceștia va vor răspunde competent și documentat la telefoanele dumneavoastră,  pentru orice problemă referitoare la erezii, secte și culte. Biroul are o bibliotecă bogată pentru problemele de mai sus și echipamente similare.

 Tel Contact: 210-2790850

E-mail: apologitiko@gmail.com

http://www.imkifissias.gr/index.php?option=com_content&view=categories&id=112&Itemid=532

 

Anunțuri