Screenshot_46

Către fondatorul <<P.O.E.>> și al  <<O.T.>> fericitul Arhimandrit Haralambos

Epistola antipapistașă a Sfântului Paisie

L-a învinuit pe Patriarhul Atenagora pentru lipsa dragostei fața de fii Ortodoxiei, fiindcă a ales să iubească o femeie modernă – biserica papistașă, în schimbul  Mamei noastre Ortodoxe care este modestă. Filounioniștii nu au ”nici miez, nici coajă duhovnicească”. Vorbesc despre unire, deși nu sunt uniți cu Dumnezeu, pentru că nu L-au iubit. Biserica Ortodoxă duce o lipsă  gravă de ierarhi și păstori cu duh patristic, ceea ce explică abaterea Patriarhilor de la credința ortodoxă.  

Sfântul Paisie a trimis epistola către fondatorul P.O.E. și al ziarului „Orthódoxos Týpos” în calitate de Monah Aghiorit, în anul 1969. În epistolă exprima și părerile despre poporul credincios. Menționăm  întreaga lui epistolă, pentru că toată mass-media face cunoscute doar profețiile, nu și părerea antipapistașă și anitiecumenistă a Sfântului. Paginile ziarului „Orthódoxos Týpos” au găzduit și pozițiile antipapistașe și antiecumeniste ale Sfântului Iustin Popovici, pe când acesta se afla în viață.

Atât Sfântul Paisie, cât și Sfântul Iustin Popovici și-au exprimat părerea patristică antipapistașă și antiecumenistă în paginile ziarului „Orthódoxos Týpos”. Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a procedat recent la canonizarea Părintelui Paisie – Monahul Aghiorit. Pomenirea lui va fi sărbătorită pe 12 iulie. Despre Sfântul contemporan al Bisericii noastre Ortodoxe – a avut o mare faimă ca Gheron – s-au scris multe, mai cu seamă despre profețiile sale cu privire la diferite chestiuni. Ceea ce se omite în mod sistematic este părerea sa curajoasă antipapistașă și antiecumenistă. Astăzi vom publica scrisoarea, pe care acesta a trimis-o pe 23 ianuarie 1969 către fondatorul și întâistătătorul Uniunii Panelene Ortodoxe (P.O.E) și a ziarului Orthódoxos Týpos” („O.T”) fericitul Arhimandrit Hralambos Vasilopoulos. În epistolă s-a pronunțat împotriva diplomaticei „iubirii de cuvinte” a Vaticanului, pe care a îmbrățișat-o Patriarhia Ecumenică, împotriva întâlnirilor Patriarhului Ecumenic cu Papa în falsa încercare de unire dintre papistași și ortodocși. „Cu regret (a notat Sfântul în calitatea sa de Monah Aghiorit) mărturisesc că din câți filounioniști am cunoscut, nu am văzut pe niciunul să aibă vreunul  nu miez, dar  nici coajă duhovnicească. Cu toate acestea, știu însă să vorbească despre dragoste și unire, deși ei înșiși nu sunt uniți cu Dumnezeu, fiindcă nu L-au iubit…”. Ziarul „O.T.” se bucură în special, de faptul că Sfântul Paisie a expus reflecțiile sale, ca monah aghiorit, despre dialogurile teologice cu papistașii eretici, în ziar. Este al doilea Sfânt al Bisericii noastre Ortodoxe, care și-a arătat identitatea de părinte mărturisitor în rubricile ziarului „O.T.” și a Uniunii Ortodoxe a Grecilor de Pretutindeni. Primul Sfânt (declarat în ordine), care și-a exprimat poziția sa antipapistașă și antiecumenistă a fost Sfântul IustinPopovici din Biserica Ortodoxă a Serbiei.

[A deţinut calitatea de membru de onoare al „Uniunii Ortodoxe Panelene”. imagesIPB45ACAArhimandritul Iustin Popovici a fost proclamat Sfânt al Bisericii Ortodoxe a Serbiei. Era fervent antipapist şi antiecumenist şi a fost persecutat pentru poziţiile lui. 

https://graiulortodox.wordpress.com/2010/06/23/a-detinut-calitatea-de-membru-de-onoare-al-%e2%80%9euniunii-ortodoxe-panelene%e2%80%9d-arhimandritul-iustin-popovici-a-fost-proclamat-sfant-al-bisericii-ortodoxe-a-serbiei-era-fervent-antipapist-si/]

Epistola

Această epistolă  a fost trimisă în anul 1969,  de fericitul Stareţ Paisie conducatorului duhovnicesc al Uniunii Ortodoxe Panelene (P.O.E.) și al  Ziarului Oρθόδοξος Τύπος (Presa Ortodoxă) Arhimandritul Haralambos și a fost republicată în Oρθόδοξος Τύπος (O.T.) , Nr. 1680/09.03.2007.

<< Sfântul Munte, 23 Ianuarie 1969

scan00071[1]Prea Cuvioase Părinte Haralambie,

Văzând marea furtună care a fost stârnită în Biserica noastră din pricina diferitelor mişcări filounioniste şi a legăturilor Patriar­hului [Atenagora] cu Papa, am fost cuprins şi eu de durere ca cel ce sunt şi eu fiu al ei şi am considerat că este bine ca, în afară de rugăciunile pe care le fac, să trimit şi eu o bucăţică de aţă – ca un monah sărac ce mă aflu – pentru a fi de folos, fie şi pentru a face o mică cusătură la veşmântul rupt în bucăţele al Maicii noastre. Cred că veţi face dragoste şi o veţi folosi, publicându-o în ziarul Sfinţiei Voastre. Vă mulţumesc.

Iubirologia Patriarhului nostru

Mai întâi, aş vrea să cer iertare de la toţi pentru că îndrăznesc să scriu ceva, deşi nu sunt nici sfânt, nici teolog. Cred că vor înţe­lege toţi că cele scrise de mine nu sunt altceva decât o durere pro­fundă a mea pentru, din păcate, poziţia şi iubirea lumească a Pa­triarhului nostru Atenagora. Precum se vede, el a iubit o altă fe­meie, una modernă, care se numeşte Biserica papistaşă, deoarece Bise­rica noastră Ortodoxă nu-i face nici un fel de impresie, fiindcă este foarte cuviincioasă.

franciscbartolomeu11[1]

Această dragoste, care s-a făcut auzită din Cetate [Constantinopol], a găsit ecou în rândul multora dintre fiii lui spi­rituali, care şi ei o trăiesc în cetăţi (oraşe)2. De altfel, acesta este duhul vre­mii noastre: familia să-şi piardă menirea ei sfântă din pricina unor astfel de iubiri, ce au drept scop dezbinarea, iar nu unirea…

Mânat cam de o astfel de dragoste lumească, şi Patriarhul nostru ajunge până la Roma. În vreme ce s-ar cuveni ca mai întâi să arate dragoste faţă de noi, copiii lui, şi faţă de Mama noastră Bi­serica, el, din păcate, şi-a trimis dragostea foarte departe. Rezul­tatul a fost că a odihnit pe fiii săi cei lumeşti, care iubesc lumea şi au această dragoste lumească, dar ne-a scandalizat profund pe noi, pe fiii Ortodoxiei, mari şi mici, care au frică de Dumnezeu.

Cu durere în suflet mărturisesc că, dintre toţi filounioniştii pe care i-am cunoscut, nu am văzut pe nici unul să aibă nu miez, dar nici măcar coajă duhovnicească. Cu toate acestea, ştiu să vorbească despre dragoste şi unire, deşi ei înşişi nu sunt uniţi cu Dumnezeu, fiindcă nu L-au iubit.

Aş vrea să-i rog cu căldură pe toţi fraţii noştri filounionişti: deoarece tema unirii Bisericilor este un lucru duhovnicesc, şi pen­tru asta avem trebuinţă de dragoste duhovnicească, să o lăsăm în seama celor care L-au iubit mult pe Dumnezeu şi sunt teologi pre­cum Părinţii Bisericii, iar nu funcţionari, în seama celor care s-au dăruit şi se dăruiesc în întregime pe ei înşişi slujirii Bisericii (în locul lumânării mari)3, pe care i-a aprins focul dragostei lui Dumnezeu şi nu bricheta paraclisierului.

Să nu uităm că nu există doar legi fizice, ci şi duhovniceşti. Prin urmare, viitoarea urgie a lui Dumnezeu nu poate fi înfruntată de o asociaţie de păcătoşi – căci atunci îndoită pedeapsă vom primi – ci de pocăinţă şi de împlinirea poruncilor lui Dumnezeu.

Lipsa păstorilor

De asemenea, să nu uităm că Biserica Ortodoxă nu are nici o lipsă. Singurul ei neajuns este lipsa ierarhilor şi păstorilor serioşi cu principii patristice. Cei aleşi sunt puţini, dar aceasta nu trebuie să ne neliniştească, căci Biserica este a lui Hristos şi El o conduce. Nu este biserică care se zideşte din piatră, nisip şi var de către cre­dincioşi şi se distruge de focul barbarilor, ci este Însuşi Hristos. Şi „cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cine va cădea îl va strivi” (Matei 21, 44). Atunci când va trebui, Domnul va ridica sfinţi, precum Marcu Eugenicul şi Grigorie Palama, ca să adune pe toţi fraţii noştri care au fost scandalizaţi, să mărturisească Credinţa Ortodoxă, să întărească Tradiţia şi astfel să pricinuiască bucurie mare Maicii noastre.

În vremurile noastre vedem că mulţi fii credincioşi ai Bisericii noastre, monahi şi mireni, din păcate, s-au desprins de Ea, din pricina filounioniştilor. Cred că nu este deloc bine să ne despărţim de Biserică de fiecare dată când Patriarhul greşeşte, ci fiecare are datoria şi obligaţia de a protesta şi de a lupta după puterile sale în sânul Bisericii. A întrerupe pomenirea Patriarhului, a te desprinde şi a crea propria Biserică, şi a continua să vorbeşti de rău pe patri­arh cred că este un lucru iraţional.

Abaterea Patriarhilor

Dacă pentru o abatere sau alta a patriarhilor ne despărţim şi facem propriile noastre biserici – să ne ferească Dumnezeu! – îi vom întrece chiar şi pe protestanţi. Uşor se desparte cineva, însă greu se întoarce. Din nefericire, avem multe „biserici” în vremea noastră. Ele au fost create fie de grupuri mari, fie chiar şi de către o persoană. Deoarece s-a întâmplat ca în chilia lor să existe biserică (mă refer la cele ce se petrec în Sfântul Munte), unii au crezut că pot să facă şi propria lor Biserică independentă4. Dacă filounioniştii dau prima lovitură Bisericii, aceştia menţionaţi mai sus dau a doua lovitură.

Să ne rugăm ca Dumnezeu să ne lumineze pe toţi, şi pe Patri­arhul nostru PF Atenegora, pentru ca mai întâi să se facă unirea acestor „biserici”, să se restabilească liniştea în rândul tuturor or­todocşilor scandalizaţi, pacea şi dragostea duhovnicească între Bi­sericile Ortodoxe Răsăritene, şi după aceea să se ia în atenţie şi unirea cu celelalte confesiuni, dacă şi întrucât doresc cu sinceritate să îmbrăţişeze învăţătura ortodoxă.

Cealaltă grupare a credincioșilor

Aş vrea să mai spun că există şi o a treia grupare în Biserica noastră. Sunt acei fraţi care rămân fii credincioşi ai Ei, dar care nu au o înţelegere duhovnicească între ei. Sunt preocupaţi cu a face critică unul altuia, iar nu pentru binele luptei în general. Se urmăresc unul pe altul (mai mult decât pe propriul sine) spre a vedea ce va spune sau ce va scrie celălalt, ca pe urmă să-l lovească fără milă. În timp ce, dacă el însuşi ar fi spus sau ar fi scris acelaşi lucru, l-ar fi susţinut cu multe mărturii din Sfânta Scriptură sau de la Sfinţii Pă­rinţi. Răul care se face este mare, deoarece, pe de o parte îl nedrep­tăţeşte pe aproapele său, iar pe de alta îl şi doboară înaintea ochi­lor celorlalţi credincioşi. De multe ori împrăştie şi necredinţa în su­fletele celor slabi, fiindcă îi sminteşte. Din nefericire, mulţi dintre noi avem pretenţii nesăbuite de la ceilalţi. Vrem ca toţi să aibă acelaşi caracter duhovnicesc ca şi noi. Când cineva nu se potriveşte cu caracterul nostru, adică fie este puţin mai indulgent, fie puţin mai tăios, îndată tragem concluzia că nu este om duhovnicesc. Toţi sunt de trebuinţă Bisericii. Toţi Părinţii, atât cei cu un caracter blând, cât şi cei severi, i-au oferit slujirile lor. Aşa cum pentru tru­pul omului sunt absolut necesare şi cele dulci şi cele acre, chiar şi păpădia cea amară (fiecare are propriile sale substanţe hrănitoare şi vitamine), tot astfel este şi pentru Trupul Bisericii. Toţi sunt ab­solut necesari. Unul completează caracterul celuilalt şi toţi suntem datori să suportăm nu numai caracterul celuilalt, ci şi slăbiciunile pe care le are ca om.

Despre Sfânta Ortodoxie

Din nou cer iertare la toţi că am îndrăznit să scriu. Eu sunt un monah simplu şi lucrarea mea este să încerc, pe cât este cu putinţă, să mă dezbrac de omul cele vechi şi să ajut pe ceilalţi şi Biserica prin rugăciune. Dar fiindcă au ajuns până la sihăstria mea veşti triste despre Sfânta noastră Ortodoxie, m-a durut mult şi am con­siderat că este bine să scriu cele pe care le-am simţit.

Să ne rugăm cu toţii ca Dumnezeu să pogoare harul Său şi fie­care să ajute în felul său spre slava Bisericii noastre.

Cu mult respect fața de toți,

Un monah eremit (Monahul Paisie)>>

——————————————–

[1] Această epistolă a fost trimisă în 1969 de fericitul Stareţ Paisie directorului ziarului bisericesc Orthodoxos Typos (Presa ortodoxă) şi a fost republicată în Orthodoxos Typos, nr. 1680/09.03.2007 şi la Nicolae Zurnazoglu, Cuviosul Paisie Aghioritul. Mărturii ale închinătorilor,ediţia a III-a, Tesalonic 2007. [n.tr.]

[2] Un frumos joc de cuvinte al Stareţului. Cuvântul „polis” scris cu literă mică înseamnă în greacă „cetate, oraş”, iar scris cu majusculă desemnează capitala cetăţilor, Constantinopolul. [n.tr.]

[3] E una să te aduci pe tine însuţi jertfă lui Dumnezeu, aşa cum au făcut Sfinţii, şi e cu totul altceva să-i aduci ofrandă, fariseic, tot felul de lucruri arătoase, artificiale în fond. Cu delicateţe, Părintele atrage atenţia asupra unui fenomen ce poate fi întâlnit în preajma unor biserici din Grecia, şi nu numai acolo, unde sunt puse spre vânzare lumânări de parafină de peste 1,5 m lungime. Cei care le aprind ajung să aibă impresia că rugăciunea e „mai primită” şi cererea lor va fi ascultată dacă lumânarea este cât mai mare. În acelaşi timp, locul sfiiciunii cu care bătrânii aprindeau micile lumânări de ceară şi candelele este uneori luat de nepăsarea vreunui paraclisier care aprinde cu aceeaşi brichetă imensele lumânări, dar şi câte o ţigară la fel de la modă. [n.tr.]

[4] Cuviosul are în vedere pe călugării de la unele chilii zelotiste care au întrerupt comuniunea cu Biserica Ortodoxă şi s-au autointitulat singurii moştenitori adevăraţi ai Ortodoxiei. (Vezi mai pe larg la Arhim. Epifanie Teodoropulos, Cele două extreme. Ecumenismul şi stilismul, Bucureşti 2006). [n.tr.]

[5] Mărturie publicată în Orthodoxos Typos, nr. 1680/09.03.2007.

Orthodoxos Typosnr. 2054 /23.01.2015.

Traducere Oana Paraipan (G.O.)

Graiul Ortodox

 

Anunțuri