Sfântul Marcu Evghenicul, stânca cea neclintită a credinței ortodoxe

 

  • Înalt Prea Sfințitul Kyril a vorbit și despre personalitatea fericitului arhimandrit Marcu Manolis

sf-marcu-evghenicul-la-sinodul-de-la-ferrara-florenta[1]În cinstea Sfântului Marcu Evghenicul, la Biserica Sfântului Gheorghe din [cartierul] Dionysios, în curtea căreia se află mormântul fericitului conducătorului duhovnicesc al P.O.E. și al O.T., Arhimandritul Marcu Manolis, Înalt Prea Sfințitul Mitropolit al Kifisiei, Amarous-ului și a Oropos-ului a vorbit pe larg, în cadrul Sfintei Liturghii, despre lupta dusă de Sfântul Marcu Evghenicul – Episcopul Efesului – la Sinodul Ferrara-Florența, pentru Credința Ortodoxă. După săvârșirea Parastasului pentru odihna fericitului gheronda Marcu Manoli, care vreme de 25 și ani a fost preotul paroh al acestei Biserici, Înalt Prea Sfințitul Mitropolit a vorbit și despre personalitatea Părintelui Marcu. Atât la Sfânta Liturghie, cât și la Parastas au participat peste trei sute de credincioși.

În aceeași zi, în sediul central al Uniunii Ortodoxe a Grecilor de Pretutindeni (P.O.E.) din Atena, Pr. Prot. Gheorghe Metalinos a susținut o conferință cu tema: „Teologia Patristică” (traducerea în limba  română  a conferintei o puteți citi integral aici Conferința-Teologie patristică si erezie postpatristică. Pireu 15 februarie 2012), la care a participat, de asemenea, un număr impresionant de credincioși.

Despre schismă

În continuare, vom prezenta predica Mitropolitului Kifisiei, Amarous-ului și a Oropos-ului, Înalt Prea Sfințitul Kyril, despre Sfântul Marcu Evghenicul și referirea sa la fericitul Arhimandrit Marcu Manolis.

Astăzi, Biserica Ortodoxă prăznuiește pomenirea Sfântului nostru Părinte, Marcu Evghenicul, Episcopul Efesului, luptătorul și apărătorul neînfricat al Ortodoxiei, căruia îi înățăm tropare și cântări duhovnicești. Căci spune alcătuitorul Sinaxarului: „Așa cum Atlas, potrivit mitologiei, ținea cerul pe umerii săi, tot astfel Marcu ținea întru adevăr Ortodoxia”.

Sfântul Marcu Evghenicul, Episcopul Efesului, este cunoscut și iubit în întreaga lume ortodoxă pentru râvna și lupta sa pentru credința ortodoxă. La Sinodul Ferrara – Florența, a luptat singur cu toate forțele sale nu numai împotriva tuturor latinilor, ci și a tuturor latino-cugetătorilor. Aceștia din urmă, ca și ortodocșii, în loc să stea de partea lui și să-l sprijine, dimpotrivă îl constrângeau prin diverse argumente înșelătoare să se retragă. Ca o stâncă neclintită a rămas ferm în credință, încât papa, fiind înștiințat că Sfântul Marcu nu a semnat actul de unire, a fost nevoit să mărturisească, „atunci nu am obținut nimic”.

Episcopul Efesului nu a fost zelos și îndărătnic, așa cum susțin latinii și latino-cugetătorii, ci a avut experiența harului lui Dumnezeu și a cunoscut foarte bine adevărata credință, așa cum a fost aceasta revelată și propovăduită de Hristos și de Sfinții Săi Apostoli, și așa cum este tălmăcită de Sfinții de Dumnezeu insuflați „în Biserică”; și, de aceea, nu a putut îngădui falsificarea și denaturarea de către franci a credinței ortodoxe. De altfel, în primele opt veacuri după Hristos, în partea de vest a poporului elen, a așa-numitului Imperiu Bizantin, credința a fost ortodoxă și autentică, la fel ca și în Răsărit, de aceea în Sinaxarul Bisericii Ortodoxe sunt trecuți și papi ortodocși. Însă, după cucerirea Imperiului de Vest de către franci, aceștia i-au expulzat pe clericii ortodocși, punând în locul lor pe alții de-ai lor și, cel mai rău lucru dintre toate, au falsificat credința ortodoxă prin diferite răstălmăciri și adăugiri. Au denaturat Simbolul de Credință, care a fost alcătuit la Sinodul I și II Ecumenic și întărit la Sinodul al III-lea, anatematizând pe toți cei care au încercat să-l modifice. Francii însă, în ciuda interzicerii explicite și stricte, au adăugat în „Crez” Filioque, care înseamnă și din Fiul. Adică, Duhul Sfânt purcede nu numai din Tatăl, ci și din Fiul, chiar dacă Hristos spune clar în Noul Testament că Duhul Sfânt „purcede de la Tatăl”. Acest adaos creează o problemă uriașă, pentru că introduce dualismul în dumnezeire și reduce valoarea Duhului Sfânt, Care este egal cu Tatăl și cu Fiul. Au introdus, de asemenea, și „primatul” papal, învățătura despre „purgatoriu”, etc. Ortodocșii, așa cum este firesc, au reacționat, și la începutul secolului al XI-lea s-a ajuns la schisma definitivă. Despre sfințenia Sfântului Marcu Evghenicul, Patriarhul Serafim al II-lea spunea: „Biserica răsăriteană a lui Hristos îl cunoaște pe acest Sfânt Marcu Evghenicul al Efesului, îl cinstește și îl recunoaște ca bărbat sfânt și purtător de Dumnezeu, Cuvios și râvnitor înflăcărat pentru credință, sfintele dogme și Adevăr, luptător și apărător neînfricat, următor și întocmai cu teologii și întâistătătorii Bisericii primelor veacuri”. Fiul duhovnicesc, dar și ucenicul Sfântului Marcu, Patriarhul Ghennadie Sholarios spunea: „Atâtea am de spus despre curăția Părintelui meu, că fiind mai tânăr, și mai înainte de a veni omorârea lui Hristos, era mai înțelept decât cei ce locuiau pustietățile, fiindcă lepădând toate pentru Hristos a luat asupra sa jugul ascultării dumnezeiești, nici nu a mințit împotriva făgăduințelor făcute Lui, și nici nu s-a închis față de tulburările lumii, lăsându-se atras de slava vremelnică, ci până la sfârșit prin fierbințeala dragostei celei către Hristos a rămas locuind în cetate, dar fiind ca unul fără cetate, nefiind legat de nimic din cele ale cetății”. În scrierile Sfântului Atanasie din Paros (sec. 18) cu titlul ”Împotriva papei”, se menționează fapte cutremurătoare despre această luptă mai presus de fire a Sfântului Marcu, pe care îl numește Atlasul Ortodoxiei. Scrie printre altele: „Astăzi cu multă îndrăzneală le vorbesc tuturor comunităților ortodoxe despre sfințitul Marcu al Efesului. Despre acel Marcu, pe care Răsăritul l-a răsărit, iar pe apuseni i-a cutremurat. Despre Marcu, cel cu adâncă înțelepciune al Bisericii răsăritene și fulgerul mândriei apusene. Gura teologilor, slava și lumina prea strălucită a Ortodoxiei, singurul om de neînvins, asemenea diamantului.”

Dialogul cu latinii, ca și cu alte culte creștine, poate aduce roade, dacă se face în duhul dragostei și al libertății adevărate. De către teologi adevărați, care Îl trăiesc pe Dumnezeu și urmează învățătura Sfinților Părinți văzători de Dumnezeu, care cunosc bine adevărurile Evangheliei, așa cum sunt tâlcuite și trăite în Biserica Ortodoxă. Zelotismul este străin de duhul Evangheliei, așa cum este și trădarea credinței adevărate de dragul unei iubiri false. Iubirea autentică nu poate exista în afara credinței autentice. Întoarcerea la „Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică”, care deține credința ortodoxă, constituie modul adevărat de unire „în duhul iubirii și al adevărului”. Astăzi, cu prilejul pomenirii Sfântului Marcu Evghenicul săvârșim și Parastasul pentru odihna sufletului Părintelui Marcu Manolis, pe care cei mai mulți din cei prezenți aici l-ați cunoscut.

Fericitul Părinte Marcu a fost un om vrednic de sfințenie, slujitor râvnitor, nevoitor, scan0003[1]văzător cu duhul, bun cunoscător al cuvântului evanghelic și misionar, părinte duhovnicesc, smerit, mângâietor, milostiv și plin de Duhul Sfânt, îmbogățit cu toată virtutea și, desigur, un om cu trăire și purtare sfântă. După cum spune și psalmistul „bărbat care nu a umblat în sfatul necredincioșilor și în calea păcătoșilor nu a stat și pe scaunul hulitorilor n-a șezut; Ci în legea Domnului e voia lui și la legea Lui va cugeta ziua și noaptea”. Cu siguranță că fericitul gheronda se odihnește la sânul Domnului; să ne rugăm, așadar, să avem mijlocirea sa, în această zi de prăznuire a Sfântului Marcu Evghenicul.     

Orthódoxos Týpos, 23 ianuarie 2015, nr. 2054, p. 8.

Traducere: Oana Paraipan (G.O.)

Graiul Ortodox

Anunțuri