O rușinoasă conferință bisericească internațională care a avut loc la Tesalonic.

”REPETIȚIE GENERALĂ” PENTRU SINODUL PANORTODOX!

”Prinții” bisericești pregătesc cumva terenul pentru participarea”Luciferului Romei” la Marele Sinod Panortodox?

de Protopresviterul Vasíleios Voloudákis, parohul Sfintei Biserici a Sfântului Nicolae Pefkakíon (parohie din Atena  unde sunt găzduite și slujbe în limba română )

hqdefault[2]

 Pregătirea Sinodului Panortodox, jalnică și stârnind repulsie printre ortodocșii conștienți, continuă «în surle și trâmbițe»prin eforturile unor persoane bisericești, care, așa cum descoperim din zi în zi, sunt lipsite de un ethos bisericesc elementar, de o adevărată cunoaștere teologică și de experiență duhovnicească.

Acest lucru este adeverit și de ordinea de zi a Marelui Sinod aflat în pregătiri, care dovedește o desăvârșită ignoranță asupra sensului și semnificației celor șapte Sinoade Ecumenice precedente, dar și de duhul lumesc general prin care cei de la putere se raportează la «așezământul Bisericii în întregul ei».

Apogeul acestei secularizări, recenta Conferință științifică internațională din 21 aprilie 2015, desfășurată sub egida decanatului Universității din Tesalonic, cu tema «Francisc I, Episcop al Romei – Bartolomeu I, Patriarh Ecumenic. Modele de lideri religioși ai secolului 21», care ne-a adăugat «întristare la întristare», întrucât, dincolo de faptul că a fost o manifestare prin excelență a «slavei pe care o luați unii de la alții», a introdus și noi metode «de amestecare a lucrurilor care sunt cu neputință de neamestecat», punându-l pe cel căzut și eretic cu titlul de Episcop al Romei ca egal cu Patriarhul Ortodox al Constantinopolului și, mai mult chiar, fiind menționat primul, ca și cum i-ar fi fost restabilită eclezial întâietatea tronului ecumenic!

1147_11113045_10152897499104482_2617461943680877144_n.jpg-958x250[1]

Ordinea de zi a conferinței a fost concepută de persoane din mediile academice, care au și susținut comunicările, persoane care se identifică că spiritul ecumenist sincretist pe care îl deservesc cu pathos, pentru că, vezi bine, doar acest spirit sincretist este bine plătit, și chiar plătit gras din cuferele statului, dat fiind că spiritul ecumenist (citește globalizat) este cel care deservește deplin planurile politice ale epocii noastre pentru o guvernare globalizată, având popoarele drept supuși pioni.

D90_65[1]

Ce critică teologică serioasă s-ar putea face unor oameni care nu respectă nimic? Nu îi respectă pe Sfinții care au mărturisit că Papa este un«Lucifer al Romei», pe Sfinții pe care Biserica noastră îi cinstește pentru împotrivirea lor în fața «nedumnezeiescului» Papă, și mai ales pe acel mare Sfânt Grigorie Palama, pe care îl slăvește Biserica noastră în duminica de după Duminica Ortodoxiei pentru luptele sale teologice împotriva Papei, acest Papă care nu face altceva decât să reînvie erezia ariană? Au vorbit despre hristocentrismul Papei Francisc, demonstrând prin aceasta că ignoră hristologia ortodoxă, adică pe adevăratul Hristos. De când și până când și pe ce cale duhovnicească a dobândit Papa cunoașterea adevăratului Hristos fără ca mai înainte să se însănătoșească în ale credinței? De când papismul, care a izgonit Dumnezeirea din Hristos și a înlocuit-o cu falsurile omenești și cu planurile murdare ale conclavului papal de atunci, produce îndrumători și lideri duhovnicești și, chiar, «pilde» de lideri duhovnicești?

D90_91_FC[1]

Negreșit, prin această rușinoasă conferință, «prinții» bisericești au făcut o «repetiție general»pentru Marele lor Sinod și nu este deloc improbabil să pregătească și participarea «Luceafărului Romei» la acesta. Căci s-a făcut auzit și acest lucru extrem de înfiorător, că nu s-ar putea constitui, chipurile, ca Sinod Ecumenic, dacă lipsește de la el Episcopul Romei.

Finalmente, Dumnezeu a rămas mult în urmă! Dumnezeu, vezi bine, nu are sensibilitatea teologică a teologilor noștri academici, ca să organizeze dialoguri între diavoli și îngeri, ca să împace, în sfârșit!, pe arhanghelii celor nouă cete cu Lucifer! De aceea, ai noștri teologi simt nevoia să Îi dea lecții lui Dumnezeu! Francisc și Bartolomeu s-au împăcat! La ce bun s-au chinuit atâția sfinți din atâtea veacuri? Păcat de cartea pe care o știau și de sfințenia pe care o aveau, că n-au putut atinge înălțimea acestor modele de lideri spirituali: a lui Francisc (să nu carecumva să uităm să îl menționăm primul, căci așa este corect politic) și a lui Bartolomeu!

D90_85[1]

Așadar, au fost oare nedrepți doar arhiereii, cărturarii și fariseii care au spus că Hristos este un blasfemiator, pentru că afirma că este Fiul lui Dumnezeu, de vreme ce și arhiereii noștri, politicos, evident, L-au numit pe față un Dumnezeu care întreține ura și dușmănia?

Din fericire, vezi bine, în fiecare moment critic de decadență politică, ca«în vremea aceea»la fel și azi, se găsesc totdeauna arhiereii și întreg sinedriul să ne salveze patria politică prin uneltirile lor!

Nu ne-ar fi rușine!

 Orthódoxos Týpos, 24 aprilie 2015, nr. 2066, p. 1.

Traducere: Anna Theodódou (G.O.)

Graiul Ortodox

Anunțuri