Afară Iudele din viața noastră!

spalarea-picioarelor[1]

de Părintele Gheorghios Metallinós

”DAR EL A ZIS ACEASTA… PENTRU CĂ ERA FUR” (Ioan 12: 6)

  1. images[2]CU PUȚIN înainte de intrarea Sa triumfală în Ierusalim, Hristos merge în Betania. Îl cercetează pe prietenul său Lazăr și pe alți prieteni ai săi din Betania într-o vizită de rămas bun, înaintea de Patima Sa. Cineva, așadar, L-a invitat pe Hristos la cină. În timpul cinei, sora lui Lazăr, Maria, stăpânită de bucuria mistică a prezenței Domnului, lasă să i se reverse recunoștința pentru învierea fratelui său. Ia, deci, un mir scump și unge cu acesta picioarele lui Hristos. Iar cantitatea și calitatea mirului arată dragostea și dăruirea femeii față de Învățător. De aceea, inițiativa ei, care este un gest de închinare și de cinstire în fața Marelui Binefăcător la omului, Hristos, cu siguranță că a mișcat atunci pe ceilalți, așa cum mișcă și azi, ca expresie a credinței și evlaviei.
  2. Există, însă, și cineva care gândește altfel. Este întunecatul Iuda, care se grăbește să dezaprobe fapta femeii. Nesensibilizat în fața vederii mărețe a dragostei recunoscătoare, rămâne rece și indiferent față de manifestarea ei emoționantă, și își dă în vileag interesele materiale. Nu îndrăznește să arate cine este cu adevărat. Acoperă sterpiciunea inimii sale cu vălul ipocriziei. Poartă o mască, o mască fantasmagorică. Masca filantropului și a iubitorului de săraci și se arată ca unul care protestează (chipurile!) de dragul săracilor. ”Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-i fi dat săracilor?” (Ioan 12: 5). În aparență, argumentul lui este corect și îndreptățit. Și impresionează. Condamnă o cheltuială nejustificată – dacă poate fi considerată vreodată cheltuială nejustificată un gest prin care se aduce închinare lui Dumnezeu! Cuvintele lui Iuda, care se fac auzite în fiecare epocă, au puterea să zdruncine admirația pentru fapta Mariei. Pentru că pe moment, Iuda reușește să prezinte dragostea Mariei ca pe o nedreptate, iar virtutea ca pe o răutate. Îl deconspiră sfântul evanghelist: ”Dar el a zis aceasta, nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga, lua din ce se punea în ea”. (Ioan 12: 6). Este clară absența oricărei posibilități de relație sufletească între Maria și Iuda. Acesta aduce ca pretext iubirea de săraci (”pretextând, chipurile cu evlavia”, spune Ioan Gură de Aur), în timp ce în esență nu se gândește și nu iubește nimic altceva decât pe sine însuși. Maria, însă, a dezvăluit bogăția sufletului ei, care este dispusă, de dragul lui Hristos, să facă orice jertfă. Egoismul și dragostea sunt departe una de alta precum ziua de noapte.
  3. În viața Bisericii, tipul de om pe care îl reprezintă Maria alcătuiește categoria celor care cred în Hristos, a celor care sunt devotați Lui cu toată viața lor, dăruiți Lui și care trăiesc numai pentru El. Sunt ”mădularele autentice” ale Bisericii. Cei care au primit în toată existența lor propovăduirea Evangheliei și încearcă să își rânduiască viața după Evanghelie. Sunt cei care Îl primesc pe Hristos ca singurul împărat și Domn al vieții lor.

În paralel, însă, lângă acești creștini există totdeauna și Iudele. Creștini doar cu numele, care nu sunt de găsit doar în rândul mirenilor! Sunt cei care au o mai puternică legătură cu lumea, decât cu Hristos. Purtând diferitele măști ale acestui ucenic și colaborator al lui Hristos, Iuda. La vedere, se dau de ceasul morții pentru Hristos și pentru Evanghelie, însă de fapt sunt cu desăvârșire străini de Evanghelie și o urăsc. Disprețuitori ai Tainelor lui Dumnezeu, nu cunosc puterea Tainelor de a-i renaște, deoarece, împietriți și fără inimă, nu au simțit niciodată nevoia să se pocăiască. Nu ezită să fie materialiști, freud-iști și membri ai unor societăți oculte și în același timp să se prezinte ca înflăcărați creștini în ochii oamenilor. Tuturor acestora, Hristos, cel sărac și luptător, nu le atinge nici o coardă a inimii. Pentru că singurul lucru pe care acești oameni niciodată nu i l-au dat lui Hristos este tocmai inima lor. De aceea nici nu ezită să Îl trădeze pe Hristos cu prima ocazie. Pentru că nu au crezut niciodată în El, decât în ei înșiși și își divinizează slăbiciunile și patimile. Cred în Hristos doar atât cât ”trebuie” ca să reușească în viață prin exploatarea numelui Său, așa încât să aibă foloase și succese lumești, cariere de invidiat și bogății.

  1. Iată însă cum acești creștini ”cu numele”, insistă să vrea, ca și Iuda, să organizeze viața și mersul Bisericii, viața celor care cu adevărat cred în Hristos. Sunt moderniștii și ecumeniștii, care nu găsesc nimic corect în viața credinciosului popor al lui Dumnezeu. Vor ca Biserica să fie ajustată la măsurile lor. Să meargă nu potrivit voii veșnice a dumnezeiescului ei Întemeietor, ci după dorințele și poftele lor. Denunță cucernicia ca fiind o exagerare, stăruința în credință și tradiția Părinților ca ”pietism”, condamnă înfrânarea și evlavia ca fiind călugărisme și dezaprobă spiritul luptător și cugetul viteaz ca ”talibanism” și extremism. Iude sunt și aceștia, pasageri clandestini în corabia Bisericii, care doresc să fure identitatea pasagerilor îndreptățiți. Așa că se naște întrebarea: Va tolera oare poporul credincios al lui Dumnezeu ca Iudele să le rânduiască viața? Răspunsul îl dă Însuși Hristosul nostru prin cele spuse către Iuda. ”Las-o”, îi răspunde. ”Las-o în pace și nu o mustra. Nu o împiedica să își arate evlavia, dragostea față de Dumnezeul ei. Nu o tulbura. Las-o!”.  
  2. Iudelor din toate veacurile, vă vorbește Hristos și vă spune: ”Lăsați-i în pace pe credincioșii Mei, lăsați în pace turma Mea. Trăiți mai departe în ipocrizie, în interesele și egoismele voastre. Continuați în felul acesta, de vreme ce doriți acest lucru, viața voastră, «rătăcind pe alţii şi rătăciţi fiind ei înşişi» (2 Timotei 3: 13) în mijlocul deșertăciunii. Luați însă mâinile de pe credincișii Mei. De pe aceștia puțini care mi-au mai rămas în aceste vremuri apocaliptice, luați mâinile voi, cei care îi exploatați, voi cei care exploatați numele Meu, ca să ieșiți în evidență și să vă îmbogățiți. Voi, cei care pervertiți Evanghelia Mea, ca să îi supuneți pe oameni și să nedreptățiți. Departe de Biserica Mea Iudele, chiar și dacă veniți cu pretextul că învățați dumnezeiescul cuvânt. Chiar și dacă purtați rasa de cleric, deși nu încetați să vă urmați dorințele inimii voastre, învățându-i în acest fel pe oameni. Lăsați-o în pace pe Maria. Fiecare suflet care Mă primește, așa cum sunt cu adevărat, adică Dumnezeu adevărat, Mântuitor și Domn. Pentru că doar acestor suflete le aparțin Eu și doar aceste suflete constituie și exprimă curat și autentic Biserica Mea… Este o realitate faptul că mai mult decât ateismul, materialismul, ereziile și decât orice dușman declarat al creștinismului, nu există un dușman mai mare al Bisericii decât cei care Îl trădează pe Hristos dușmanilor Săi. Nu există dușman mai mare decât Iudele Bisericii. Este foarte grav acel cuvânt al Hristosului nostru rostit în fața lui Pilat, autoritatea politică a epocii: ”De aceea cel ce M-a predat ţie mai mare păcat are” (Ioan 19: 11).

148497_sarutul_lui_iuda[1]

AFARĂ IUDELE… Da, dar să nu uităm, fraților! Nimic nu face Dumnezeu fără voința noastră și – cel mai important lucru – nimic nu face fără mâinile noastre…

  1. Undeva e reprezentată o cruce neobișnuită. Răstignit este un trup fără mâini. Și jos are agățată o tăbliță pe care stă scris: ”Nu am alte mâini, decât pe ale voastre…”. Cu adevărat, Dumnezeu nu are alte mâini, decât pe ale noastre. Lucrează în istorie – voiește și lucrează – cu propriile noastre mâini. Cu acele mâini care binecuvântează pâinea și vinul euharistic, ca să se prefacă în Preacuratul Trup și Sânge al Stăpânului. Dumnezeu lucrează cu propriile noastre mâini. După cum și vede cu ochii noștri, și aude cu urechile noastre. Aleargă cu picioarele noastre. Vorbește cu gura noastră, iubește cu inima noastră, se nevoiește lucrând în sufletul nostru! Dacă drama societății noastre rămâne încă fără soluție, asta nu se datorează indiferenței lui Dumnezeu, ci faptului că mădularele noastre și întreaga noastră existență nu au devenit încă ”mădulare ale lui Hristos” și ”făptură nouă”. Pentru că nu am devenit încă mâinile, picioarele, ochii, urechile, inima și sufletul lui Hristos. Pentru că nu ne-am hristificat încă. Și fără creștini hristificați, Iudele nu se îndepărtează, Biserica nu biruiește, nici societatea nu se transfigurează.

Orthodoxos Typos, 3 aprilie 2015, nr. 2064, p. 1, 5.

Traducere: Anna Theodorou (G.O.)

Graiul Ortodox

Anunțuri