Documentele românești de la Muntele Athos – Scurta descriere a (redusei-86) arhive românesti de la Dionisiu

img_3948[1]

 

Mănăstirea Hotărani,

fost metoh al mânăstirii Dionisiu de la Muntele Athos


paleografie,istorie

Florin Marinescu

Însemnările ne aparțin. (G.O.)

images[7]Autorul acestor rânduri, cu mama grecoaică și tată oltean (dar cu mamă din Constantinopol) colindă de 32 de ani prin Sfântul Munte Athos în căutare de documente, dar si de cărți și de manuscrise slavo-române sau române. Absolvent al Facultății de Istorie din București, doctor al aceleiași Facultăți. Între 1970-1978 paleograf la Biblioteca Academiei Române din Bucuresti. Între 1979-2009 cercetator la Centrul de Cercetari Neo-Grecesti din Atena. M Studii Sud-Est Europene. A redactat pâna în prezent 18 cărți, singur sau în colaborare, cum și 131 de studii și articole, singur sau în colaborare. A participat la 76 congrese, colocvii sau simpozioane în România, în Grecia sau în alte țări. Colaborator la realizarea de filme documentare cu subiect istoric.

         În anul 1981 am mers pentru prima dată la Athos, la mânăstirea Simonopetra, însoțind doi colegi greci (de la Centrul de Cercetări Neo-Grecești, unde fusesem și eu provizoriu angajat), spre a cataloga cărțile grecești ale mânăstirii.

         În același timp cu mine se afla – din partea Centrului de Cercetări Bizantine – bizantinistul român Dumitru Năstase, cel ce avea să-mi fie mentor în anii ce au urmat. După un amplu raport de activitate semnat de dânsul, am publicat împreună în limba franceza (în 1987) un Catalog Sumar al arhivei mânăstirii athonite, primul de acest gen. Semnalez ca foarte curând va aparea în limba greaca Catalogul amplu al celor aproape 800 de documente românesti, însotit de Indici, de Glosar, etc. Colegul meu din păcate a plecat dintre noi cu câteva luni în urmă.

SAMSUNG DIGITAL CAMERA

SAMSUNG DIGITAL CAMERA

         Din 1985 am devenit inițiatorul – și executorul – unui amplu program de depistare de documente românesti păstrate în arhivele din Grecia și care au legătura cu Noul Elenism. Cele mai multe documente se găsesc la Athos, la Protaton, centrul nu numai administrativ al Sfântului Munte și la majoritatea din cele 20 de mânăstiri. Câte anume? În cercetarile mele (am efectuat peste 150 de misiuni la Athos) am identificat peste 25.000 de documente, făra a cerceta și arhivele mânăstirilor negrecești, adica de la Zografu, de la Hilandar (unde a cercetat profesorul Bosko Bojovici) și de la Sfântul Pantelimon (Rosikon). La Protaton sunt 1.100 de documente, la Marea Lavra 1.000, la Vatoped aproape 14.000 (!), la Ivir 1.800, la Hilandar 33, la Dionisiu 86, 10429.800[1]la Kutlumus 150, la Pantokrator 1, la Xiropotamu 2.600, la Zografu înca nu am cercetat, la Dohiariu 930, la Karakalu și la Filotheu nu există, la Simonopetra aproape 800, la Sfântul Pavel 1.000, la Stavronikita 100, la Xenofon 125, la Grigoriu aproximativ 30, la Esfigmenu 4.500, la Sfântul Pantelimon încă nu am cercetat, iar la Konstamonitu nu există documente românesti. Ar fi deci cel puțin 27.000 de documente, făra a ține cont de surprize. Cum au ajuns aceste documente la Muntele Athos? Unele, importante pentru călugări, au ajuns, după parerea mea, imediat după închinarea acolo a vreunei mânăstiri sau biserici românesti ca metoace. Altele, cele mai multe, au ajuns probabil (Foto. Turnul mănăstirii Dionisiu construit de Negoe Basarab în 152o) în perioada premergatoare decretului de secularizare a averilor mânăstirești. Alexandru Cuza dăduse ordin de a se depozita documentele mânăstirilor închinate în doua mânăstiri bine păzite din România – Golia în Moldova și Văcărești în Țara Românească. Călugării athoniți au fost mai rapizi, transportând în condiții mai mult sau mai puțin cunoscute documentele la Athos. Este punctul meu de vedere.

        poza-5216_1[1]   Din 1997 am început să public în limba greacă rezumate ale documentelor românești. În acel an am publicat un prim volum din arhiva mânăstirii Xiropotamu, în 1998 volumul cuprinzând documentele de la Kutlumuș, în 2001 cel de la Protaton, în 2002 cel de la Sfântul Pavel, în 2007 două volume cuprinzînd arhiva de la Ivir iar în 2013 volumul documentelor de la Dionisu. (Foto.Turnul mânăstirii Dionisiu construit de Neagoe Basarab în 1520.)

Scurta descriere a (redusei) arhive românesti de la Dionisiu.

         Arhiva cuprinde astazi 86 de unităti arhivistice, scrise în marea lor majoritate în limba română (cum și opt planuri de moșie și hărți pentru moșiile ce le deținea mânăstirea athonita pînă în 1863. Patru documente vechi, sunt scrise bineînțeles în slavo-româna. Unele documente sunt păstrate și în original. Cîteva, emise de Petru Schiopul, de Matei Basarab, de Constantin Brâncoveanu, de Ștefan Cantacuzino, de Nicolae și de Ioan Mavrocordat, se referă la milostenii românești către mânăstirea athonita. Destule sunt documentele ce se referă la mânastirea (sau schitul) Hotărani din judetul Romanați, actualmente Olt, închinat la Dionisiu, singurul schit muntean afierosit acolo (de fapt a mai existat o mânastire, Clocociov, lîngă Slatina, închinată mânăstirii athonite Cutlumuș, la care nu ne vom referi acum, în timp ce alte mânăstiri oltene au fost închinate la alte Locuri Sfinte , mânăstirea Stănești, de pildă, a fost închinată Patriarhiei de Alexandria. Călugării athoniți au mai deținut pentru un timp și mânăstirea moldovenească Hlincea).

         Mânăstirea (sau schitul) Hotărani, cu hramul Sfinții Voievozi, a fost înalțată de catre marele vornic Mitrea și soția sa Neaga în anul de la facerea lumii 7096 (1587-1588). S-a reparat în anul 7216 (1707-1708) de către Matei Fălcoianu, care a înălțat și clopotnița, zugrăvind și biserica. În 1718, cu ocazia invaziei turcilor și tătarilor, mânastirea a fost incendiată. S-a zugravit din nou în 1840, păstrându-se totuși o parte din vechea pictură. Chiliile călugărilor serveau – târziu, în 1860 – ca săli de clasa, în timp ce primii învățători au fost chiar monahii. In 1890-1900 chiliile și zidul exterior, chiar și turnul, au fost vândute de serviciul silvic din Romula unui particular. Locuitorii revoltându-se, a fost salvat de la vânzare zidul exterior, și turnul, turn care în cele din urmă a ars în 1899.

           Mânăstirea deținea urmatoarele moșii, așa cum reiese și din arhiva românească de la Dionisiu : Crivina de la Plopi (în 1754 deținea moșia fără să fie deranjată de 180 de ani), Horarani (sau Recica sau Burseni, cel puțin din 1716), Izbicenii de Jos (din 1713), Sivărești, Ghimpați, Fundul Voinicului în județul Romanați, Plosca în judetul Dolj, Frunzari (sau Răteasa) și Poiana

017[1](Foto. Inscriptia în limba greaca a turnului: ,,S-a înaltat acest turn prin contributia si cu cheltuiala luminatului domn Neagoe voievod al Tarii Românesti în anul 7028 (1520)”.)

 

Bucureștilor (cel puțin din 1755) în județul Olt, o parte din Pristolul în județul Mehedinți. Inchirierea unora dintre moșii a adus mânăstirii un venit de 90.000 lei în 1887-1888 și 166.000 lei la începutul secolului XX.

         Menționăm din bibliografie și din documentele de la Dionisiu și câtiva egumeni ai mănăstirii Hotărani din Romanați : Nichifor în 1656, Ignatie în 1715, Hariton în 1819-1820, Pafnutie în 1827, Iosif între 1833-1852, Ștefan între 1847-1850, Hypolit arhimandrit în 1852, Grigore ieromonah în 1858, Nifon între 1862-1863. Amintim din documentele de la Dionisu si pe monahul Rafail la 1756, pe Nicodim în 1846, pe economul Nil în 1848, pe Isihie, epistat în 1852. Din bibliografia românească aflăm că Nifon, numit în 1861, nu a dovedit un zel deosebit pentru buna funcționare a mânastirii. In 1863, obligat să plece, a declarat că a trimis la Sfântul Munte toate documentele și catastifele, cum și planurile topografice, în timp ce pe cele socotite de el netrebuincioase le-a rupt și le-a aruncat!nifon-large[1]

(Foto. Sfântul Nifon și Neagoe Basarab într-o icoană veche păstrată la mânastirea Dionisiu. )

           Primul calugar român ce a fost egumen la Hotărani după 1863 a fost cunoscutul Radu Sapca. Nu cunoaștem când a fost afierosită mânăstirea, nici de către cine. Poate de domnul Radu Mihnea, făra să fim siguri. În orice caz, Paul de Alep o socotea în 1657 metoc aghiorit.

           Prima referire la Hotărani în documentele de la mânastirea Dionisiu e din 1714. În acel an, la 30 ianuarie, Maria, văduva vornicului Gheorghe Fălcoianu, cu fiul ei Mihai, dăruiește mânăstirii Hotărani moșia Izbicenii de Jos din ținutul Romanați. Doi ani mai târziu, la 29 august, marele ban Constantin Știrbei întărește mânăstirii (egumen fiind Ignatie) moșia amintită. În 1716 , un document amintește hotarele moșiei cu același nume (Hotărani) a mânăstirii. În 1751 aflăm dintr-un document că mânăstirea deținea moșiile Orevița, Bolboșani si Gogoși din judetul Mehedinți. Și exemplele pot continua.

Pentru granițele moșiilor ce le deținea, mânăstirea a avut nu o dată conflicte cu vecinii, mai ales proprietari civili.

             Ne oprim aici cu scurta noastra prezentare a modului în care e prezenta mânăstirea (sau schitul) Hotărani în arhiva românească a mânăstirii Dionisiu.

Florin Marinescu, istoric, Atena

Sursa: An II , nr. 12 (22) , Decembrie 2013, MEMORIA OLTULUI pp.18-21

http://www.memoriaoltului.ro/reviste/revista_30.pdf

Vezi și

Biserica Hotărani, în pericol de dispariţie Biserica Hotărani, în pericol de dispariţie - Conține audio

http://www.romania-actualitati.ro/biserica_hotarani_in_pericol_de_disparitie-40446

Sfântul Voievod Neagoe Basarab – ctitor al întregului Athos

http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/sfantul-munte-athos/sfantul-voievod-neagoe-basarab-ctitorul-al-intregului-athos

Anunțuri