25.000 de documente românești la Muntele Athos

– Dialog cu paleograful Florin Marinescu –

images[7]Născut într-o familie mixtă, dintr-un tată oltean și o mamă grecoaică, istoricul Florin Marinescu este cel mai bun cunoscător al arhivelor românești de la Sfântul Munte Athos. A lucrat la Biblioteca Academiei Române ca „paleograf cu studii superioare” până în anul 1978, când s-a stabilit în Grecia, împreună cu mama sa, profesoară cu o carieră strălucită la Universitatea din București. Din anul 1985 desfășoară un program de cercetare a documentelor românești care au legătură cu noul elenism, în cadrul Institutului de Studii Neogrecești din Atena, Grecia. Prin grija sa, numeroase documente au văzut deja lumina tiparului în volume, colecții de studii sau articole, iar altele sunt pregătite spre publicare. Paleograful Florin Marinescu ne-a acordat un interviu despre tezaurul scris al documentelor românești de la Sfântul Munte Athos.

Stimate domnule Florin Marinescu, este îndeobște cunoscut faptul că domnitorii români, în special după căderea Constantinopolului, au sprijinit locurile sfinte ale Ortodoxiei, printre care se numără și Sfântul Munte Athos. Din documentele de cercetare, care este locul unde se îndreptau cele mai multe danii?

După stabilirea mea în Grecia, țara de origine a mamei, în 1985 am avut marele noroc de a mi se încredința un program de cercetare a documentelor românești care au legătură cu noul elenism și, așa cum știe multă lume, cele mai multe se află la Sfântul Munte Athos, grădina Maicii Domnului, de care toată lumea a auzit.Așa am descoperit că foarte mulți domni români au acordat multe ajutoare în cadrul unor politici de care nu prea s-a discutat până acum, politici cu caracter imperial, adică ei se socoteau continuatori ai împăraților bizantini. De aceea, de la Ștefan cel Mare, sau chiar înainte de el, în special după căderea Constantinopolului, mulți domni și-au îndreptat ajutoarele fie către Protaton, care este centrul administrativ, fie către majoritatea mănăstirilor dintre cele 20 existente în Sfântul Munte. Mă socotesc norocos că din 1985 până acum am luat contact direct cu aproape 25.000 de documente românești sau de factură românească, în limbile greacă, slavonă, engleză, franceză, rusă, care au legătură aproape directă cu Țările Române. Ele pot fi incluse într-o arhivă românească. Cele mai multe documente legate de Țările Române se află la Mănăstirea Vatoped, a doua în ordinea ierarhică a Sfântului Munte Athos, care deține aproape 14.000 de documente românești. Cred că este cel mai mare conglomerat de documente românești existent în afara granițelor țării.Mănăstirea Vatoped îmi acordă mare încredere și se văd deja rezultate foarte bune în ceea ce privește valorificarea lor, în diverse forme, la început în limba greacă, ulterior și în limba română. Din cauza unui număr imens de documente, este un proces de durată. Cândva, spuneam la un congres că, dacă ar fi să public în fiecare an câte un volum de 1.000 de documente, mi-ar trebui vreo 15 ani până să ajung la finalizarea proiectului vatopedin. La ora actuală, ținând cont că trecem printr-o criză acută, nu doar economică, proiectul nu este realizabil. Ne gândim la alte posibilități, fie când mijloacele tehnice ne vor ajuta, fie când mănăstirea, care trece și ea printr-o criză, își va reveni oarecum. Eu păstrez speranța că tezaurul de la Vatoped, de la Xiropotamu și de la alte mănăstiri athonite va putea ajunge la un moment dat la cunoștința cercetătorilor și a istoricilor români, care sunt beneficiarii lor firești. S-a întâmplat să fiu eu cel care a avut acces la ele și încearcă să le valorifice.

Au avut vreodată Țările Române ocazia de a avea o mănăstire proprie la Sfântul Munte?

ΤΟ ΠΕΡΙΒΟΛΙ ΤΗΣ ΠΑΝΑΓΙΑΣ - ΑΓΙΟΝ ΟΡΟΣ[1]

Aceasta este o problemă dificilă și spațiul alocat unui interviu nu ne permite să o elucidăm. Țările Române au ajutat atât de mult Athosul, încât ar fi meritat, și nu este numai părerea mea, să aibă o mănăstire proprie. La 1804 i s-a propus lui Veniamin Costachi, mitropolitul Moldovei, ca Mănăstirea Esfigmenu să devină mănăstire românească, dar marele învățat ierarh a socotit probabil că nu era momentul ca Moldova să ia în primire această mănăstire. Mănăstirea Dohiariu a avut relații atât de strânse cu România, cu Moldova, încât la un moment dat, datorită ajutorului atât de important acordat de niște domni români în frunte cu Alexandru Lăpușneanul și soția sa, Ruxandra, ansamblul era considerat românesc. Se vorbește și despre Mănăstirea Cutlumuș, numită pe vremuri „marea lavră a Țării Românești”, „lavră” în sensul de primă, adică cea mai importantă. Cutlumușul a fost mănăstire ajutată de domnii români foarte mult, dar nu a devenit mănăstire românească, deși poate a fost cel mai aproape de acest deziderat. În orice caz, eu, când mă duc, sunt bine primit, din fericire, la orice mănăstire și văd că se recunoaște marele ajutor pe care Țările Române l-au acordat fiecărei mănăstiri în parte.Eu susțin că, dacă Henrich Schliemann a avut norocul să descopere niște tezaure impresionante ale civilizației mondiale pe teritoriul Greciei, eu, ca paleograf, am marea șansă de a descoperi, aproape zi de zi, documente importante care pentru istoria Țărilor Române vor fi un ajutor neprețuit. Aproape nu există domeniu în cadrul istoriei, al geografiei și al ideologiei Țărilor Române să nu fie exemplificat de miile de documente pe care le-am cercetat sau urmează să le cercetez.În ce fel cinstesc monahii athoniți memoria celor care le-au fost ctitori?La fiecare mănăstire, situația este diferită. În general, respectă pe foștii ctitori. Cel mai important este exemplul de la Mănăstirea Simonopetra, unde, la o anumită dată, este pomenit Mihai Viteazul. Am și acum în fața ochilor o imagine de la intrarea în arhondaric, unde pictorul a desenat citatul următor: „Cele ce am făcut, n-am făcut de sila cuiva, ci ca să am un nume și un ecou în creștinătate”. Este extraordinar de sugestiv ca un mirean să aibă inspirația de a scrie aceste rânduri, care explică și valoarea domnului român, dar și felul cum merită Mihai Viteazul să fie respectat la mănăstirea respectivă. Așa cred că ar trebui aplicat și folosit și de alte mănăstiri.

Ce ne puteți spune despre prezența românească în Sfântul Munte?

Prin documentele pe care le cercetez, descopăr multe locuri și lucruri interesante despre monahii români, care, de secole, nu numai că au vizitat, dar au rămas să viețuiască acolo. De pildă, la 1375, Melchisedec a devenit egumen la Cutlumuș, ceea ce înseamnă că erau deja monahi români acolo. Acesta este un element foarte important de avut în vedere: o prezență românească la Athos mai veche de cinci secole. Poate nu a existat o continuitate în documente, dar monahi români au existat permanent, fie acolo, fie la Ivir sau Xiropotamu. Este important să dovedim această prezență, mai ales din documente. Eu sunt paleograf de școală veche și, în tot ceea ce scriu, mă bazez pe documente. Acesta este scopul: să demonstrez, din documente, cât de mult au făcut românii pentru Sfântul Munte Athos. Aștept ca după mine să vină și alții care să continue acest demers. Eu mă apropii de vârsta senectuții și mi-aș dori ca această lucrare să fie continuată. Sunt o fire optimistă și sper ca măcar lucrările pe care le-am documentat deja să fie tipărite. (Articol realizat de Alexandru Briciu și publicat în „Ziarul Lumina” din data de 6 iulie 2013)

Sursa: http://basilica.ro/25-000-de-documente-romanesti-la-muntele-athos-dialog-cu-paleograful-florin-marinescu-8018.html#sthash.eyjJ3CNo.dpuf

Anunțuri