Dialog cu istoricul Florin Marinescu

marinescu02Domnule Marinescu deşi sunteţi un istoric şi un cercetător foarte cunoscut în lumea cultural-ştiinţifică din Grecia şi România, cititorii mai tineri nu cunosc prea multe lucruri despre Dumneavoastră. Așa că, vă rog, în primul rând, să vă prezentaţi.

  • M-am născut la Bucureşti într-o familie mixtă. Sunt deci greco-român. Eu aşa mă consider. Cu mamă grecoaică, părinţii ei (Georgios şi Sinioriţa Himou) fiind originari din Macedonia şi stabiliţi în insula Skopelos şi cu tată…greco-român, cu mamă din Constantinopol (Evgenia Vasiliou) şi tată oltean.
  • Mama Dumneavoastră a avut o carieră universitară strălucită la Universitatea din Bucureşti. Puteţi să ne spuneţi câteva cuvinte despre dânsa?
  • Ca profesoară la Facultatea de Filologie, Maria Marinescu-Himu (aşa semna în toate cărţile şi studiile) a predat limba şi literatura greacă, a ţinut cursuri de neogreacă, indispensabilă pentru cunoaşterea elenismului, a publicat manuale, articole şi studii, precum şi numeroase traduceri din literatura greacă, a ţinut conferinţe, a participat la congrese şi simpozioane, atât în România cât şi în Grecia (unde s-a stabilit, împreună cu mine şi cu sora mea Marina în 1978). A fost mult îndrăgită de colegi, de-o vârstă sau mai tineri ca ea, dar mai ales de studenţi, cărora se străduia să le cunoască – şi să le rezolve – diferite probleme. A încercat – în intervalul 1934 şi 1972, an în care s-a pensionat, să le insufle la întregi generaţii de studenţi dragostea pentru Grecia şi pentru bogata ei cultură şi civilizaţie. Sosind cu copiii la Atena la vârsta de 70 de ani (în 1978), când mulţi îşi încetinesc activitatea, s-a avântat cu un curaj impresionant în depistarea de noi câmpuri de activitate unde putea deveni utilă. Şi a devenit realmente o ambasadoare a culturii române în Grecia, în timp ce în România fusese o veritabilă ambasadoare a culturii greceşti. Ca o recunoaştere a primit o pensie onorifică din partea Uniunii scriitorilor greci, iar traducerile sale din Mircea Eliade au fost încununate în 1994 de premiul Uniunii traducătorilor din Grecia. Acestea sunt doar câteva date despre mama mea Maria Marinescu-Himu. Vreau doar să informez cititorii de un sfat pe care ni-l dădea nouă, copiilor ei: «Să faceţi mai mult decât am făcut eu». Nu ştiu dacă am reuşit, după cum nu ştiu nici dacă munca mea de istoric se poate compara cu munca ei de filolog.
  • Vă rog să vă referiţi la studiile pe care le-aţi făcut şi la pregătirea dumneavoastră profesională.
  • Primii doi ani de liceu i-am făcut la şcoala greacă din Bucureşti, acolo unde a învăţat şi prietenul Victor Ivanovici, iar ultimii doi la cunoscutul liceu Mihai Viteazul, care era un etaj mai jos în aceeaşi clădire, din moment ce la şcoala greacă nu exista ramura umanistă pe care vroiam să o urmez eu. În 1964 am dat examen şi am intrat la Facultatea de Istorie. În acel an eram în Universitate trei «Marineşti» – mama mea profesoară, sora mea Marina studentă în anul cinci la Filologie Clasică şi eu student în anul întâi la Istorie. Am urmat secţia de Istorie Modernă Universală. Mi-am susţinut teza de licenţă cu un subiect grecesc – Filiki Etereia, cea care a ajutat la declanşarea Revoluţiei din 1821. Vreau să vă spun că anul trecut vreo 30 de …foşti tineri ne-am întâlnit la Bucureşti să serbăm 40 de ani de la absolvirea facultăţii. A fost o reală desfătare să schimbăm impresii şi să ne aducem aminte de tinereţe, şi de unii profesori, fie ei mai severi sau mai puţin severi…
  • Ce a urmat după absolvirea facultăţii?
  • Am fost angajat ca profesor de istorie la două şcoli generale din comuna Pantelimon, lângă Bucureşti. Un moment important din cariera mea în România până în 1978 (anul sosirii în Grecia) a fost angajarea mea în urma unui concurs la Biblioteca Academiei, poate cel mai important for de cultură din România acelor ani. Fusesem angajat ca «paleograf cu studii superioare», meserie de care cei de la Forţele de Muncă nici nu auziseră…
  • Când v-aţi hotărât să plecaţi în Grecia?
  • După moartea tatălui meu în 1968 mama mea a început să se gândească tot mai mult la reîntoarcerea în patria părinţilor ei. Decizia am luat-o toţi cei trei membri ai familiei în comun în 1971.
  • Cum v-aţi acomodat în Grecia? Cum vi s-a părut contactul cu autorităţile?
  • Nu a fost uşor. Oricât ai spune că te întorci în ţara bunicilor tăi primele contacte cu birocraţia locală pentru obţinerea cetăţeniei, a dreptului de muncă, primele relaţii cu viitorii colegi de breaslă de la institute, biblioteci sau Universităţi, cu care să discuţi probleme de interes comun, apoi primele încercări de a scrie în limba greacă, limbă deosebit de bogată, toate astea au necesitat un timp de ajustare. Îmi aduc aminte că în cadrul unei mari încercări de a prezenta istoria României şi elenismul în România în paginile unei prestigioase Enciclopedii (am scris atunci aproape 100 de pagini) am avut norocul să-mi vadă textul un coleg şi prieten care intercala printre rândurile mele câteva cuvinte din «katharevusa», înfrumuseţându-le foarte mult. Cu cât cunoşti mai bine această limbă cultă cu atât poţi să te consideri în câştig. Mai ales în domeniul în care activez eu.
  • Care au fost domeniile de activitate şi la ce instituţii aţi lucrat?
  • Am să răspund invers. Pentru că după o perioadă absolut firească de tatonări în care printre altele am predat limba română la o şcoală privată din centrul Atenei am avut norocul de a fi angajat – chiar dacă cu un contract foarte ciudat pentru mult timp – la Centrul de Cercetări Neogreceşti din cadrul Fundaţiei Naţionale de Cercetări din Atena. Acolo pentru destui ani am prelucrat – singur sau în cooperare – un fond în majoritate românesc din arhiva Zaimis, aflată în posesia politicianului grec Andreas Zaimis. Am avut deci şansa să intru la acest prestigios institut de cercetări şi mai mult, să-mi valorific cunoştinţele –multe, zic eu – de paleografie românească pe care mi le-am însuşit cât am lucrat în România. Am fost şi rămân singurul paleograf de limbă română şi mai ales de limbă scrisă în caractere chirilice din Grecia. Ca rezultat al unui efort comun, cu colaborarea unor colegi greci şi români, am reuşit să publicăm în anul 1991 un frumos volum în limba franceză cuprinzând în principal regestele a celor peste 1000 de documente ale fondului Moruzi din arhiva Zaimis, redactate în multe limbi dar mai ales în română. Ducem lupte… seculare pentru a reuşi să tipărim şi volumul al doilea, cuprinzând documente in extenso. Din anul 1979 şi până în anul 2009 când m-am pensionat am lucrat continuu la Centrul (acum Institutul) de Cercetări Neo-greceşti din Atena.

 

  • Din 1985 mi s-a încredinţat realizarea unui program intitulat Documente româneşti în arhive greceşti, ce urmărea depistarea în aceste arhive – şi mai ales în cele de la mânăstirile din Muntele Athos – de asemenea documente, al căror număr total e impresionant – peste 30.000! În cadrul acestui program am întreprins în cei 30 de ani peste 150 de misiuni la aproape toate mânăstirile din Sfântul Munte. Ca rezultat am publicat până acum şase cărţi, culegeri de documente româneşti, regestate în limba greacă, însoţite de largi introduceri, de indici, de glosare ş.a.m.d. E vorba de documentele de la mânăstirea Xiropotamu, volumul I (1997), de la Kutlumus (1998), de la Protaton (2001), de la Sfântul Pavel, de la Ivir, volumele I-II (2007) şi de la Dohiariu (2009). Aştept apariţia a încă trei volume aghiorite, care sunt aproape gata de a fi publicate.

021muntele--athos[1]

  • În anul 2007 mi-a apărut o Istorie a românilor în limba greacă, prima de acest gen în Grecia. Am avut satisfacţia să aflu că această carte a devenit material didactic pentru trei universităţi greceşti.
  • Mi-au apărut până în prezent peste o suta de studii si articole în limbile greacă, română, franceză sau engleză, pe teme foarte variate ca prosopografie fanariotă, arhive româneşti, legături româno-athonite, relaţii româno-epirote, istoria României, dreptul românesc, elenismul în România. In curind vor vedea lumina tiparului alte studii şi articole pe aceleaşi teme. Precizez că multe studii au pornit de la comunicări ţinute la diferite congrese şi simpozioane în Grecia, în România, în Republica Moldova, în Franţa, în San Marino şi în Olanda (peste 60 până în prezent). Aş vrea să menţionez în special efortul pe care l-am făcut şi îl fac ca istoric să familiarizez, publicul larg, nu numai pe cel ştiinţific cu istoria României. În afara articolelor – multe – prin periodice greceşti, am publicat destul de mult material referitor la personalităţi istorice româneşti (din care mulţi au avut relaţii strânse cu grecii) în Enciclopedii ca Idria, Ekdotiki Athinon, Enkiklopedia tou Pontiakou Ellinismou, Pataki, sau în Dicţionare de prosopografie.
  • Domnule Florin Marinescu vă mulțumim pentru acest interesant interviu și vă urăm noi succese și realizări în activitatea dumneavoastră.
  • Și eu vă mulțumesc și urez tuturor cititorilor sănătate și numai bine.

Interviu acordat de istoricul Florin Marinescu domnului profesor Apostolos PATELAKIS

 Sursa: http://roinfo.gr/dialog-cu-istoricul-florin-marinescu/

 

 

 

 

Anunțuri