Una e patriotismul sănătos

și alta naționalismul și rasismul

 

«Atunci când îmi este atacată țara și religia, voi vorbi, voi acționa și să-mi facă ce vor…» Generalul Makrygiánnis.

Am scris rândurile de mai jos având în primul rând ca prilej aniversarea Zilei Naționale din 28 octombrie 1940, care ne amintește de eroica jertfă de sine și de luptele drepte ale eroilor noștri, pentru independența națională și libertatea patriei; lupta lor jertfelnică, din dragoste de patrie, pentru «altare și cămine». De asemenea, o altă motivație este că în ultimii ani au fost contrafăcute sau răstălmăcite noțiunile de patrie și patriotism în asemenea măsură, încât, atunci când cineva vorbește despre neam, patrie și patriotism, este numit «fascist», «neo-fascist», «conservator», «naționalism» și altele asemenea.

Diplomă Patria recunoscătoare, perioada Primului Război Mondial, desenată de pictorul Ion Stoica Dumitrescu

Diplomă „Patria recunoscătoare”, perioada Primului Război
Mondial, desenată de pictorul Ion Stoica Dumitrescu

1. Noțiunea de«patrie» și de «patriotism sănătos»

     Patria este locul stabilit unde trăim ca popor – teritoriul, câmpiile, munții, cerul de un albastru curat, mările prea limpezi, nesfârșite, albastre, soarele strălucitor și minunat al patriei… Și, așa cum spune și poetul:

Dacă nu munții înalți,

Dăcă nu câmpurile,

Atunci ce este patria noastră?

Dar nu este doar asta. Noțiunea de «patrie» cuprinde istoria, luptele, cultura, credința religioasă, simbolurile naționale (steagul etc.), idealurile, valorile perene și virtuțile și atâtea altele. Orice lucru care aparține patriei, în general, dar în special al patriei noastre – flori, pietre etc. – are o strălucire și o frumusețe aparte. Acest pământ al ei însă este sfânt, pentru că a fost botezat cu sângele eroilor și martirilor, care s-a vărsat pentru libertate, pentru idealuri de veacuri și valori general umane (credință, familie etc.). De aceea, din antichitate până azi nimic altceva în afară de credința în Dumnezeu nu trebuie să fie mai presus de dragostea de patrie. De aceea a proclamat și filosoful Platon: «Mai cinstită decât mama și tata și decât toți strămoșii este patria, și mai cucernică și mai sfântă»[1]. Filosofi, scriitori, poeți etc., fiecare de pe poziția sa a împletit laudă și a cântat dulcea noastră patrie (în scrisul lor, în poezie, în artele plastice etc.). Nu este, deci, absurd să se lepede cineva de patria sa, căci patria este însuși ipostasul său? Este oare rău să ai și să dovedești patriotism, fără să vatămi cu ceva celelalte popoare, de vreme ce, așa cum le-a arătat atenienilor și Apostolul Pavel: «Şi a făcut dintr-un sânge tot neamul omenesc, ca să locuiască peste toată faţa pământului, aşezând vremile cele de mai înainte rânduite şi hotarele locuirii lor»(FA 17: 26).

     Dar ce este patriotismul autentic și cum se deosebește de naționalismul intransigent, fanatic, imoral și bolnav (șovinism)? Patriotism adevărat și autentic este dragostea de patrie și de cultura ei. Recent s-a făcut auzit și termenul de «neo-patriotism». Ce înțeles are deci acesta? Patriotismul sănătos arată dragostea noastră de patrie, de neamul cu care avem însușiri comune: origine, limbă, conștiință națională, tradiție, moravuri și obiceiuri și istorie comună. Deci, respectul față de tradițiile naționale și lupta și neliniștea noastră pentru păstrarea integrității teritoriale și a independenței naționale dovedește dragostea de patrie. Ce-i rău în toate astea? Nimic. Nu se manifestă patriotic și celelalte popoare, care au conștiință națională, precum francezii, nemții, spaniolii și alții? De remarcat că toți patrioții autentici respectă și patriotismul autentic și cultura altor popoare. În fine, să ne întrebăm dimpreună cu filosoful Dimonaktas: «Căci ce este mai iubit omului decât patria sa?».

2. Naționalismul

Desigur, alături de patriotismul autentic «crește» și «parazitul» naționalismului intransigent, fanatic, bolnav (șovinismul). Acesta este respins de orice om rațional și integru, grec și creștin. De ce? Pentru că acest naționalism (șovinism) este o diversiune de la adevăratul patriotism și care consideră patria ca bunul absolut, pe altarul căreia este sacrificată orice altă valoare – a justiției, morală, religioasă și altele. Șovinismul vede celelalte popoare și la abordează cu dispreț, le desconsideră. Ironizează dragostea reciprocă și încrederea dintre popoare și în locul acestora pune ura și invidia. Instigă la discordie și controversă. Ridică puterea la cel mai înalt bun al vieții. Toate acestea au urmări negative în omenire, în relațiile dintre popoare. Pentru că patriotismul exagerat și miop (șovinismul) implică popoarele în conflicte de război, cu rezultatele cunoscute (lipsa siguranței cetățenilor, pierderea bunurilor etc.). Acest lucru îl dovedește, de exemplu, al II-lea război mondial.

3. Rasismul

Aproximativ în același spirit se mișcă și rasismul, care este o ideologie politică ce propovăduiește superioritatea și puritatea unei anume rase sau neam și este și acesta un fenomen de actualitate (de pildă, în Europa și America). Este exprimat de diferite ideologii, care nu sunt decât variațiuni pe aceeași temă, care se sprijină însă pe poziția rasistă pe care am menționat-o mai sus, de exemplu: șovinismul-naționalismul, etnofiletismul, nazismul și neonazismul și altele.

Rasismul este absurd, imoral și inuman, de vreme ce se sprijină pe interes, pe egoism, pe violență, pe discriminare și exterminarea semenului. De aceea, rasiștii au văzut creștinismul ca fiind incompatibil și ostil lor, întrucât propovăduiește exact cele contrare rasismului. Diametral opus rasismului este și binecunoscutul internaționalism, care susține că întregul pământ este o patrie a tuturor oamenilor. După toate cele pe care le-am menționat mai sus, nu cred că mai trebuie să amestecăm lucrurile. Sunt lucruri diferite. Trebuie să le deosebim, pentru că «dacă am ajuns să combatem patriotismul», așa cum spunea și fericitul întru pomenire Arhiepiscop al Atenei, kir Hristodul, «ei, atunci ne merităm soarta, să mergem toți să ne înecăm»[2]. Nu cumva avea dreptate marele politician Eleftherios Venizelos, când spunea că: «cel care își pierde patriotismul, este un carcinom social… un gunoi uman»[3].

Concluzie:

Toate cele pe care le-am menționat mai sus mă conduc la concluzia mai generală că patria este o valoare perenă, pe care nu o alterează nici însuși timpul atotnimicitor. Este o forță și un puternic imbold la acțiune și viață. «Este o idee pentru oamenii care au cuget liber și credință în comunitatea oamenilor». Pentru această idee, pentru această credință, pentru această patrie, care este valoare perenă, s-au luptat și s-au jertfit înaintașii noștri, din vremurile vechi până în 1821…, 1940 și… până în veac. Au pus în practică dictonul lui Tyrtaeus, care spunea: «Căci bine este a muri luptând pentru patrie».

Să le fim recunoscători!

Orthódoxos Týpos, nr. 2091, 6 noiembrie 2015, pp. 1, 7.

Traducere: Anna Thedorou (G.O.)

Graiul Ortodox Copyright-2015

[1] Πλάτωνος, Κρίτων 51 Α.

[2] Interviu cu Arhiepiscopul Atenei, Hristodul, pe 3 ianuarie 1999, la postul de televiziune ANT 1, realizat de Terence Quick (publicat și în ziarul Orthódoxos Týpos, 15 ianuarie 1999).

[3] Μιχ. Ἐ. Μιχαηλίδη, Πατρίδα Ἑλλάδα, Atena, ianuarie 1993, p. 6.

 

 

Anunțuri