SFÂNTUL ȘI MARELE SINOD AL BISERICII ORTODOXE

I

Evoluții negative în pregătirea Sfântului și Marelui Sinod

SFÂNTUL ȘI MARELE SINOD AL BISERICII ORTODOXE

MODIFICAT ȘI PERVERTIT

– prima parte –

articol republicat din data de 24 martie, 2015

elgallery1

Părintele Protopresviter Theódoros Zísis, Profesor Emerit al Facultății de Teologie a Universității Aristoteliene din Tesalonic

 Reconsiderări incredibile propuse de Comisia Specială a reprezentanților celor 14 Biserici Autocefale întruniți la Geneva. Dacă se adeveresc cele publicate într-un material apărut pe situl Agioritikon Vima, unii arhierei au încercat să introducă până și homosexualitatea în textul sinodal (Homosexualitatea, mărul discordiei pentru ierarhii ortodocși de la Chambesy – Geneva). ”Orthódoxos Týpos” urmărește îndeaproape evoluțiile.

  1. Caracterul ecumenic al Sinodului

Este cunoscut faptul că începând cu anii ’60 s-a reaprins interesul Bisericii Ortodoxe pentru convocarea și pregătirea ”Sfântului și Marelui Sinod”, care era totdeauna înțeles ca Sinod Ecumenic ce urma să umple marele gol de aproximativ 13 secole, dacă ținem seama de faptul că ultimul Sinod Ecumenic poate fi considerat fie Sinodul al VII-lea de la Niceea din 787, fie Sinodul al VIII-lea și respectiv al IX-lea Ecumenic, anume cel convocat de Sfântul Fotie cel Mare (879-880), la care au participat chiar și reprezentanți ai Papei, respectiv Sinodul Isihast de la anul 1351, din Constantinopol, care a confirmat învățătura Sfântului Grigorie Palama. Ca o continuare a acestor Sinoade Ecumenice ar fi fost considerat și Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe aflat în pregătire, care, printre altele, urma să soluționeze și două deficiențe menționate și semnalate la nivel eclezial și pastoral pe parcursul evoluției istorice a Bisericii Ortodoxe de după ruperea papismului de Biserică. Mulți s-au întrebat cum de Roma eretică și schismatică este îndreptățită să convoace și să socotească în continuarea Sinodului al VII-lea Ecumenic propriile ei concilii ca fiind ecumenice, dintre care ultimul este cunoscutul conciliu care a avut loc în vremurile noastre, Conciliul II Vatican (1962-1965), câtă vreme Biserica Ortodoxă ezită sau nu se îngrijește să convoace un Sinod Ecumenic, ea fiind singura urmașă adevărată și continuatoare a Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești/Universale și Apostolice? De ce lasă ca acest privilegiu al ei exclusiv să fie folosit în mod abuziv de către Roma, apărând în ochii lumii ca o Biserică ce nu revendică universalitate și ecumenicitate? În plus, în afara acestui parametru eclezial, inactivitatea sinodală ecumenică o prezenta drept o biserică statică și inactivă, ca un fosil de muzeu care se complace în laurii trecutului și nu are nici o preocupare pastorală față de soluționarea problemelor dogmatice, etice, liturgice, de drept canonic și altele. De la vechile Sinoade Ecumenice până azi, fie este socotit ca fiind ultimul Sinodul al VII-lea Ecumenic (787), fie le recunoaște și pe celelalte două considerate ecumenice, pe al VIII-lea (879-880) și pe al IX-lea (1351), de atâtea secole nu au apărut oare probleme teologice sau pastorale care să aibă nevoie de o abordare nu la nivel local, ci la nivel panortodox și ecumenic? Pentru a fi acoperite aceste lipsuri și pentru a se soluționa probleme cu caracter panortodox, la începuturile secolului al XX-lea, la inițiativa Patriarhiei Ecumenice au fost inaugurate lucrări pregătitoare în vederea Sinodului, care după primele dificultăți au sfârșit în întâlniri presinodale având ca scop convocarea Sfântului și Marelui Sinod, care era totuși văzut ca urmând să fie Sinod Ecumenic. Sinodul nu era numit din start ecumenic, întrucât toți știu că ecumenicitatea unui sinod nu depinde de felul cum îl numesc și îl consideră cei ce îl convoacă, ci de recunoașterea lui ca ecumenic de către conștiința pliromei Bisericii după finalizarea lucrărilor acestuia. Există sinoade care au fost convocate ca ecumenice și au sfârșit prin a fi respinse ca eretice, cum a fost de pildă sinodul iconoclast de la Iereia (745) sau cel de la Ferrara-Florența (1438-1439). Cum este deci posibil ca un sinod care se află în stadiul de pregătiri să fie numit ecumenic în mod anticipat, să i se atribuie deci un caracter care numai după finalizare i se poate recunoaște? De aceea, pe bună dreptate l-au numit ”Sfântul și Marele Sinod”, crezând și sperând că va fi recunoscut ulterior ca ecumenic, dacă urma să îndeplinească criteriile cerute, care sunt simple și clare: să se distingă prin corectitudinea dogmelor și să fie în acord cu învățătura sinoadelor precedente, locale și ecumenice, și cu Tradiția Sfinților Părinți. Are valoare de axiomă și este invulnerabilă aprecierea Sfântului Maxim Mărturisitorul, potrivit căreia, ”dreptcredinciosul canon al Bisericii a recunoscut acele sinoade sfinte și acceptate de Biserică, judecate din prisma corectitudinii dogmelor”[1]. Printre primele demersuri presinodale se numără și Congresul Panortodox de la Constantinopol, din 1923, care a fost convocat la inițiativa Patriarhului mason Meletios Metaxákis care, din nefericire, a ocupat Tronul Ecumenic vreme de doi ani, și care a pus pe ordinea de zi subiecte antitradiționale și moderniste, dintre care multe au vătămat unitatea Bisericii și de atunci și până azi însoțesc ca o moștenire blestemată ordinea de zi a Sfântului și Marelui Sinod, după cum sunt, de pildă: problema calendarului, prăznuirea comună a Paștelui, impedimentele la căsătorie, a doua căsătorie a clericilor văduvi, modernizarea vestimentației preoților, reconsiderarea în sensul facilizării a reglementărilor despre post și altele. Pe durata lucrărilor acestui congres s-a propus convocarea Sinodului Panortodox având ca dată aniversarea a 1600 de ani de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, așa încât noul Sinod Ecumenic să fie corelat cu cel dintâi. Întrucât însă nu a fost posibilă convocare Sinodului în numai doi ani, adică în 1925, s-a decis să aibă loc un an mai târziu, fără însă ca acest lucru să se realizeze, cu urmarea că s-a hotărât ca în locul Sinodului să se organizeze un Presinod, a cărui pregătire și-a asumat-o Comisia Pregătitoare a Sfintelor Biserici Ortodoxe întrunită în Sfântul Munte în anul 1930, având ca scop alcătuirea unei liste de subiecte stabilite de comun acord ce ar urma să se dezbată la Marele Sinod aflat în curs de convocare.

  1. Mărturii semnificative despre faptul că viitorul Sfânt și Mare Sinod era considerat ecumenic.

Din foarte numeroasele mărturii bazate pe texte, care se referă la pregătirea Sinodului considerat ecumenic, vom alege cu titlu orientativ doar câteva, ca să evidențiem faptul că a fost modificat și alterat caracterului acestuia, de la Sinod Ecumenic la simplu Sinod Panortodox. Această modificare nu îi problematizează pe cei care nu cunosc istoria pregătirii Sinodului, fie pentru că socotesc, din ignoranță, că așa s-a stabilit dintru început, fie pentru că sunt în cunoștință de cauză asupra scopurilor pe care le ascunde această modificare și în chip vinovat le trec sub tăcere. Când Patriarhul Ecumenic Fotie a anunțat ședința de deschidere a Presinodului pentru Duminica Cincizecimii a anului 1932, a trasat în același timp și limitele competențelor Presinodului, spunând că nu va face decât examineze subiectele stabilite de Comisia Preliminară întrunită în Sfântul Munte în 1930, fără a lua decizii cu caracter obligatoriu, ”întrucât doar Sinodului Ecumenic îi revine competența să decidă valid și cu caracter obligatoriu asupra tuturor subiectelor”[2], referindu-se la Sfântul și Marele Sinod care urma să se întrunească. Mitropolitul Calcedonului, Meliton, unul dintre colaboratorii apropiați ai Patriarhului Atenagora și unul dintre protagoniștii pregătirii Sinodului în multele lui faze, prefațând periodicul ”Synodika” pe care îl edita ”Secretariatul pentru Pregătirea Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe” cu sediul la ”Centrul Ortodox al Patriarhiei Ecumenice” de la Chambesy din Geneva, scria următoarele: ”Urmând demersurile pregătirii, ne aflăm în punctul de a semnala și de a formula în mod corect chintesența Sinodului, lucru care nu este ușor, date fiind două lucruri: mai întâi distanța de 12 secole de la Sinodul al VII-lea Ecumenic, ultimul, și în al doilea rând diferențele survenite în restructurările ecleziale și noile configurări duhovnicești, cu deosebire în ce privește schimbările revoluționare observate în atitudinea și nevoile duhovnicești ale credinciosului contemporan ce trăiește în mijlocul unei lumi noi, profund secularizate și tehnologizate. Asta, pentru că Sinodul Ecumenic al Bisericii este un fapt care face parte din lucrarea mântuitoare continuă realizată de Întemeietorul și Domnul Bisericii, a lui Hristos. Prin urmare este o lucrare dumnezeiesc-omenească”[3]. Mitropolitul de Mitilini, Iakovos, Președintele Comisiei Sinodale pentru Afaceri Externe a Bisericii Greciei, în comunicarea pe care a făcut-o înaintea arhiereilor sinodali și a profesorilor Facultății de Teologie din Atena, la Sfânta Mănăstire Penteli pe data de 6 februarie 1973, la o festivitate închinată memoriei Sfântului Fotie, a spus următoarele despre chestiunea Sfântului și Marelui Sinod: ”După Sinodul al VII-lea Ecumenic au avut loc două încercări de convocare a unui Sinod Ecumenic. Una în 879, în zilele marelui ierarh cinstit astăzi, iar cealaltă, mai târziu, în 1341 în vremea Sfântului Grigorie Palama, dar nici unul dintre aceste sinoade nu a fost recunoscut în cele din urmă ca ecumenic. Sinodul al VII-lea Ecumenic s-a întrunit în 787. De atunci au trecut 1196 de ani fără să fi fost posibilă convocarea altui Sinod Ecumenic, în ciuda numărului mare de necesități și a dimensiunilor problemelor survenite de-a lungul secolelor ca urmare mai ales a transformărilor care au avut loc în spațiul Bisericii și, în general vorbind, în întreaga lume… În primul sfert al veacului nostru a început discuții intense despre necesitatea convocării unui Sinod Ecumenic. Mai întâi Bisericile Ortodoxe s-au gândit să convoace un sinod pregătitor în locul unui sinod ecumenic, iar ordinea de zi a acestui sinod pregătitor a fost formulată în Sfântul Munte și întocmită pe baza catalogului din 1932. Răposatul Patriarh Atenagora, în virtutea marilor scopuri pe care și le propusese, a considerat că este posibilă convocarea imediată a unui Sinod Ecumenic fără a se mai trece prin etapa intermediară a unui sinod pregătitor; Patriarhul Atenagora a numit chiar acest sinod ”Mare Sinod” și în acest sens, ca stadiu pregătitor, a convocat toate Bisericile Ortodoxe locale de trei ori în insula Rodos, în anii 1961, 62 și 63”. Continuându-și gândurile și aprecierile despre Marele Sinod, Mitropolitul Iacov de Mitilini, scrie: ”Și să ne referim deja la subiectul Marelui Sinod. Este adevărat că ideea Sfântului și Marelui Sinod este străbătută de o sfântă frică dată fiind această cauză prea sfântă și înaltă și cu adevărat măreață. Și pe bună dreptate, pentru că este vorba de convocarea unui Mare Sinod care va echivala cu al VIII-lea Sinod Ecumenic. Cu adevărat, acesta va fi un mare eveniment în viața Bisericii, atât din punct de vedere teologic, cât și istoric”[4]. De asemenea, cunoscutul Părinte și de-acum recunoscut ca Sfânt al Bisericii Ortodoxe, Profesorul de Dogmatică al Facultății de Teologie din Belgrad, Iustin Popovici, într-un articol al său care în limba greacă a fost publicat într-o broșură specială, cu titlul ”Periculoasă convocarea unui Sinod Ecumenic”, adeverește că Sinodul urma să fie convocat ca ecumenic. Între altele, scrie, exprimând mari rețineri în ce privește necesitatea, dar și adecvarea momentului de a se convoca un asemenea Sinod Ecumenic: ”Eu, personal, nu consider că în condițiile actuale există o necesitate cu adevărat imperioasă de convocare a Sinodului Ecumenic. Dacă însă există, atunci momentul de față este inadecvat în istoria Bisericii noastre”[5]. În sfârșit, cuviosul Gheronda Filothei Zervakos, a cărui așezare oficială în rândul sfinților o așteaptă cu nerăbdare pliroma ortodoxă, într-un important articol al său intitulat ”Despre Sinodul Ecumenic”, exprimă rețineri similare celor ale Sfântului Iustin Popovici. Scrie: ”Așa încât considerăm că este întru totul de prisos convocarea Sinodului Ecumenic care să dezbată chestiuni asupra cărora au luat decizii, formulate în Sfintele Canoane, dumnezeieștii Apostoli și Părinții de Dumnezeu purtători și învățători ai Bisericii”[6].

  1. Cine sunt cei care au modificat și pervertit caracterul Marelui Sinod? S-a cerut cumva în mod sinodal părerea Bisericilor?

Din aceste puține mărturii, însă semnificative, rezultă că pe durata pregătirii Sfântului și Marelui Sinod acesta era considerat ca ecumenic în conștiința Bisericii, dacă, desigur, ar fi corespuns criteriilor ortodoxe despre Sinoadele Ecumenice. Ce s-a întâmplat, deci, de s-a schimbat acest lucru? În ce fază a pregătirii a survenit schimbarea? Care Conferință Panortodoxă sau Comisie Interortodoxă Pregătitoare sau ce Conferință Panortodoxă Presinodală a discutat acest lucru, l-a propus și l-a hotărât? Cunosc oare acest lucru Sinoadele Bisericilor Autocefale locale și sunt de acord cu el? Este cât se poate de rezonabil să se nască asemenea întrebări în urma informării oficiale pe care a făcut-o înaintea plenului Sinodului Bisericii Greciei pe data de 8 octombrie 2014 Mitropolitul Mesiniei, Hrisostomos, care alături de Mitropolitul Dimitriadei, Ignatios, reprezintă Biserica Greciei în comisiile și conferințele presinodale. A spus literalmente, citind o hotărâre oficială, care însă niciodată nu a fost luată la nivel sinodal, că Sfântul și Marele Sinod nu are caracterul unui Sinod Ecumenic: ”Însăși ordinea de zi a fost stabilită la nivel panortodox și unanim, iar scopul convocării Sfântului și Marelui Sinod determină și caracterul acestuia, anume nu de Sinod Ecumenic, ci de Sfânt și Mare Sinod al Bisericii Sobornicești/Universale Ortodoxe”. Nu vom comenta strania concluzie care nu rezultă de nicăieri, cum că ordinea de zi a Sinodului și scopul acestuia îl privează de caracterul ecumenic. Am fi fost de acord dacă prin această afirmație ar fi lăsat să se înțeleagă că într-adevăr nici un alt Sinod Ecumenic nu a fost precedat de o asemenea procedură labirintică și complexă de pregătire, nici de atâtea peripeții legate de ordinea de zi, cu tot felul de adaosuri și eliminări, și dacă ar fi subliniat că scopul Sinodului, după cum se pare, este să fie continuate inovațiile lui Meletios Metaxákis și să se confere o justificare [canonică] dialogurilor interreligioase și intercreștine și celorlalte abateri dogmatice și canonice care au loc în demersurile atotereticului ecumenism. Însă, pentru că lucrările pregătitoare de până acum și anumite decizii ale Conferințelor Presinodale se pare că nu favorizează deschiderile ecumeniste și mai ales pentru că un Sinod Ecumenic, pentru a fi recunoscut ca atare, trebuie să valideze Sinoadele Ecumenice precedente, adică cele două sinoade antipapistașe, al Sfântului Fotie cel Mare (879-880) și respectiv al Sfântului Grigorie Palama (1351), ai noștri conducători filopapistași în nici un caz nu ar dori să se găsească în fața unei asemenea eventualități. De acestea și de alte modificări și pervertiri ale procedurii presinodale și ale ordinii de zi ce urmează a fi discutată la Marele Sinod ne vom ocupa și în alte articole care vor fi publicate în viitor și vor da la iveală și chestiuni ascunse și secrete discutate și hotărâte de ”Comisia Specială Interortodoxă” care reconsideră pe baze moderniste și ecumeniste hotărârile luate până acum în spiritul Tradiției Bisericii.

II

Dezbaterile rușinoase ale ortodocșilor la Geneva

HOMOSEXUALITATATEA – TORPILA DUHOVNICEASCĂ ÎN DEMERSURILE DE PREGĂTIRE A SFÂNTULUI ȘI MARELUI SINOD

– a doua partea –

de Părintele Protopresviter Theódoros Zísis, Profesor Emerit al Facultății de Teologie a Universității Aristoteliene din Tesalonic

Este o rușine și o batjocură pentru ortodocși propunerea care a avut loc la întrunirea de la Chambesy, anume de a fi cuprins în textul Sinodului un adaos în favoarea drepturilor homosexualilor. Deși propunerea a fost respinsă de majoritatea participanților, grozăvia și impertinența nerușinării acesteia impun înlocuirea imediată a celor care au propus-o și au susținut acest adaos blasfemiator, antibiblic și antipatristic.

Comisia Sinodală Specială de pregătire a Sfântului și Marelui Sinod, care s-a întrunit la Geneva în perioada 17-21 februarie 2015, a pus efectiv o torpilă duhovnicească la baza întregului efort de întrunire a Sinodului, care în felul acesta s-a lipsit deja de binecuvântarea lui Dumnezeu și din start este destinat eșecului.

Concret, la dezbaterea cu tema: ”Contribuția Bisericii Ortodoxe la promovarea Păcii, Dreptății, Libertății, Frățietății și Dragostei între popoare și la eliminarea discriminărilor etnofiletiste și de orice altă natură”, președintele Comisiei, Mitropolitul Pergamului, kir Ioannis (Zizioulas), a propus ca textul să fie modificat pentru a se insera și un paragraf privitor la minoritățile sexuale, adică la homosexuali. Propunerea, pe bună dreptate, a provocat o adevărată furtună de reacții din partea celor mai mulți reprezentanți și, în cele din urmă, nu a mai fost cuprinsă în text. Ridică însă arzătoare semne de întrebare cu privire la structura teologică și morală a celor care au propus și au susținut adaosul blasfemiator și care calcă în picioare toate câte învață Sfânta Scriptură și Tradiția Patristică despre sodomie. Ce să mai aștepți de la un Sinod, care ”cu capul descoperit” răstoarnă temeliile credinței, Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție? Pe ce își va putea susține hotărârile? Oare pe cecurile acestei lumi păcătoase și pe indicațiile masoneriei satanice? Nu există decât o singură ieșire și o singură soluție acceptată duhovnicește, ca să se poată liniști cei ce au mari neliniști văzând evoluția pregătirilor pentru Marele Sinod. După ce se vor fi adeverit toate câte au fost date publicității, se impune să fie înlocuiți imediat de alți reprezentanți aceia care au făcut propunerile și au susținut rușinosul și nemaiauzitul adaos. Altfel, dacă lucrurile nu se vor îndrepta, stigmatul acesta va însoți până la sfârșit Sinodul și îl va lipsi de harul și binecuvântarea lui Dumnezeu, fără de care roadele hotărârilor vor fi foarte amare, de aceea ne și rugăm să nu se mai întrunească niciodată acest Sinod, dacă pornește de la asemenea premise. ”Orthódoxos Týpos”, după ce a parcurs articolele date publicității pe această temă, reproduce în continuare datele dezvăluite pe site-ul ”Aghioritiko Vima” în articolul cu titlul:

Homosexualitatea, mărul discordiei pentru ierarhii ortodocși la Chambesy, Geneva

Amănunte revelatoare despre întrunirea Comisiei inter-ortodoxe care pricinuiesc rușine sunt date astăzi publicității. Care reprezentanți ai Bisericilor au insistat să susțină homosexualitatea și puțin a lipsit să devină cauze „să se șteargă din Sfânta Scriptură capitolul despre Sodoma și Gomora”? Profundă neliniște s-a creat în sânul Bisericii datorită poziției ierarhilor și străduinței de a modifica Sfânta Scriptură, Sfintele Canoane ale Bisericii și învățătura Sfinților Părinți. Culisele pe care le descoperim astăzi referitoare la întrunirea Comisiei Speciale Inter-ortodoxe dovedesc indiscutabil că unii dintre păzitorii Credinței Ortodoxe încearcă să slăbească stâlpii de sprijin ai Ortodoxiei. (Cele 9 Sinoade Ecumenice ale Bisericii Ortodoxe Universale și minunile care s-au întâmplat – Stâlpii și fortificațiile ortodoxiei – https://graiulortodox.wordpress.com/2014/09/20/223-cele-9-sinoade-ecumenice-ale-bisericii-ortodoxe-universale-si-minunile-care-s-au-intamplat-stalpii-si-fortificatiile-ortodoxiei/)

PREGĂTIREA COMISIEI INTER-ORTODOXE

De la 16 până la 20 februarie a.c. la Centrul ortodox al Patriarhiei ecumenice de la Chambesy – Geneva, sub președinția mitropolitului Pergamului, Ioannis Ziziulas, respectabil teolog și academician, s-a întrunit Comisia Specială Inter-ortodoxă pentru pregătirea Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe. Acest Sinod toți ortodocșii îl așteaptă de mai bine de 50 de ani și cu toate acestea pregătirile încă nu s-au încheiat. În Martie anul trecut, când întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe s-au întâlnit la Fanar în urma invitației Patriarhului ecumenic Vartolomeu, au hotărât ca Sinodul Panortodox să aibă loc în vara anului 2016 la Constantinopol.

NEVOIA ACTUALIZĂRII TEXTELOR

Însă s-a constatat că multe texte, care fuseseră pregătite pentru această întâlnire a arhiereilor ortodocși încă din anii războiului rece și mai ales în condițiile regimurilor comuniste din Europa Răsăriteană, nu mai erau actuale. De aceea patriarhii și arhiepiscopii au constituit o nouă comisie, constituită din reprezentanții tuturor cel 14 Biserici autocefale, astfel încât să se revizuiască textele învechite. Scopul acestei Comisii a fost să actualizeze aceste texte învechite, ca să fie acceptate de către arhiereii care vor participa la Sinod. De altfel toate hotărârile sinodale, așa cum au convenit întâistătătorii în Martie trecut, trebuie să fie luate de comun acord. Este greu să se stabilească timpul în care vor reuși să-și îndeplinească scopurile lor, de vreme ce predecesorilor lor le-a trebuit zeci de ani să pregătească textele care acum urmează să fie supuse revizuirii. În orice caz, dacă luăm în considerare conținutul ultimei întruniri a Comisiei la Chambesy, pe care îl descoperim acum, este mai bine să nu se grăbească să ia hotărâri. Și încă mai bine ar fi să nu se întrunească deloc Sinodul acesta, de vreme ce unii, care urmează să participe la lucrările lui, sunt gata să revizuiască și să modifice nu numai anteproiectele teologilor secolului trecut, dar și însăși Sfânta Scriptură, Sfintele Canoane ale Bisericii și învățătura Sfinților Părinți. De această dată înțelepții care s-au adunat în Elveția au discutat textul care fusese întocmit la a III-a Consfătuire Panortodoxă Presinodală din 1986 și are răsunătorul titlu: „Contribuția Bisericii Ortodoxe la promovarea păcii, dreptății, libertății, frățietății și dragostei între popoare și înlăturarea discriminărilor rasiale și de altă natură”. Ierarhii din blocul răsăritean au fost cei care au pus acest text pe agenda Sinodului anunțat. De altfel trebuia să dea raport la conducătorii dictatoriali ai statelor lor comuniste și să le dovedească că ostenelile lor în călătoriile lor profesioniste în străinătate nu erau zadarnice. De asemenea, trebuia să-i liniștească că se ostenesc acolo pentru „pace”, așa cum înțelegeau pacea în blocul răsăritean. Acum însă s-au schimbat lucrurile și cu toate că ne aflăm încă foarte departe de frățietate și dragoste între popoare, lupta împotriva discriminărilor rasiale nu se vede să fie un subiect foarte actual. Și într-adevăr, apartheid-ul din Africa de Sud se referă deja la trecutul îndepărtat, țările coloniale au reușit să-și dobândească independența lor, în timp ce reprezentantul unei rase cândva oprimată s-a mutat la Casa Albă și conduce cel mai puternic stat al lumii contemporane.

CULISELE RUȘINII ȘI DISPUTELE

Nimeni nu s-ar fi așteptat ca această chestiune să pricinuiască discuții aprinse între participanții la întrunirea ce a avut loc. Însă discuțiile care au apărut au luat dimensiuni de furtună, potrivit cu informațiile exclusive. Au fost atât de aprinse și răsunătoare, încât din sala consfătuirilor închise au ajuns la urechile atât a personalului tehnic al Centrului ortodox, cât și la cele ale studenților care studiază acolo teologia ortodoxă (?). Așa cum s-a dovedit, obiectul divergențelor a fost drepturile minorităților sexuale. Aceste minorități mitropolitul Pergamului le-a numit eufemistic „minorități de altă natură” și care, după părerea sa, trebuie protejate de orice fel de discriminare și nedreptate. „Nu avem dreptul să smerim și să prigonim chipul lui Dumnezeu”, a spus, potrivit cu surse sigure, profesorul de teologie ortodoxă de 84 de ani, adresându-se „neîndurătorilor” săi colegi. „Să ne întrebăm dacă trebuie să-i considerăm pe homosexuali țapi ispășitori care merită să sufere persecuție. Dacă noi înșine vrem ca ei să fie persecutați. Și dacă nu vrem să se stabilească principiul conform căruia acești oameni trebuie să fie protejați, aceasta înseamnă că vrem să fie pedepsiți și închiși”. În felul acesta mitropolitul a repetat crezul acelora care susțin antirasismul, dar de fapt proiectul de lege antiortodox, care a fost votat de parlamentul grec sub presiunea Comunității europene. Ne aducem aminte că acest proiect de lege a constituit obiectul criticii din partea Înaltpreasfințitului mitropolit Serafim de Pireu, precum și din partea altor multor factori bisericești vrednici de respect cu multă autoritate duhovnicească, care reprezintă majoritatea sănătoasă din punct de vedere moral a societății grecești. Cu toate acestea străduințele de a încorpora în textul Sfântului Sinod poziția care pretinde respect față de „comunitățile minorităților naționale, religioase, de limbă și de altă natură” și „garanții pentru ei să se dezvolte liber potrivit cu principiile lor”, nu a aflat susținere de către majoritate. Atunci a încercat să-l ajute pe mitropolitul Ioannis al Pergamului un alt profesor de teologie, decanul Institutului de Teologie Ortodoxă de la Chambesy, Vlasios Feidas, care a accentuat: „Există minorități sexuale, iar ele sunt ca și noi mădulare ale Bisericii. Participă și ei la viața Bisericii. Sunt păcătoși, dar și noi toți suntem păcătoși. Statul îi recunoaște ca membri respectabili ai societății, prin urmare și noi, la rândul nostru, nu trebuie să-i ignorăm. Păcatele sexuale sub nici o formă nu sunt cele mai grele, de aceea trebuie să înfruntăm comunitatea LGBT nu prin condamnare, ci cu dragoste și respect”. La început, printre participanți s-au aflat foarte puțini care au împărtășit această poziție. Dimpotrivă, reprezentanța Bisericii Ruse, condusă de mitropolitul Ilarion Alfeyev, și-a exprimat dezacordul absolut. Poziția de respect față de comunitățile homosexuale și protecția lor față de persecuții, nu au vrut s-o aprobe sub nici un chip nici reprezentantul Patriarhiei Antiohiei, mitropolitul Vasilie din Siria, unde frații noștri creștini suferă aspre persecuții din pricina credinței lor, nici mitropolitul Amfilohie de Muntenegru, care se împotrivește cu curaj la Festivalul mândriei (gay pride) în capitala țării sale, nici ceilalți ierarhi. Însă spălarea creierului împreună cu intensa constrângere psihologică pe care a exersat-o timp de 7 ore (!) președintele Comisiei asupra participanților nu a rămas fără roade. Rezultatul a fost formularea unui amendament de compromis prin care „minoritățile de altă natură nu trebuie să constituie obiectul discriminării, iar acest lucru nu pretinde de la nimeni să împărtășească opiniile și principiile lor”. Acest amendament, spre marea noastră mâhnire și rușine, potrivit cu exclusivul nostru reportaj, a fost votat de toți ierarhii de origine greacă, cuprinzându-l și pe mitropolitul Dimitriadei Ignatie. Mitropolitul Ignatie a declarat că în Grecia „susținătorii ideologiei naziste”, chipurile, atacă minoritățile sexuale. Amendamentul a fost votat și de mitropolitul Hrisostom al Messiniei, de mitropolitul Gheorghie de Pafos (Biserica Ciprului), de arhiepiscopul Aristarh de Constantinia (Patriarhia Ierusalimului) și de mitropolitul Serghios al Bunei Speranțe (Patriarhia Alexandriei). La acest compromis al rușinii, în afară de mitropoliții Ilarion, Vasilie și Amfilohie, mai sus amintiți, s-au împotrivit cu putere ierarhii Bisericilor Serbiei, Bulgariei, Georgiei și României. Toți aceștia, spre cinstea lor, nu și-au schimbat părerea până la sfârșit. Datorită acestora, așteptata revizuire a teologiei ortodoxe nu s-a înfăptuit, de vreme ce s-au împotrivit la includerea în textul ce s-a întocmit pentru Sfântul și Marele Sinod, poziția pentru protecția homosexualilor. Biserica Ortodoxă va numi, ca și până acum, păcatul păcat și adevărul adevăr. Nu se vor scoate din Sfânta Scriptură nici capitolul despre Sodoma și Gomora, nici cuvintele Sfântului Apostol Pavel care spun că „nici sodomiții nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu”1. În orice caz, faptul că astfel de discuții au avut loc între cei pe care Dumnezeu i-a pus păstori ai poporului Său și păzitori ai Credinței Ortodoxe pricinuiește profundă neliniște. Iar comportamentul în această discuție a unor anumiți ierarhi, care din pricina fricii de lumea aceasta și în numele corectitudinii politice eretice, în ascuns de turma lor, trădează învățătura Sfinților Părinți, pricinuiește o profundă mâhnire.

Orthódoxos Týpos, 6 martie 2015, nr. 2060, pp. 1, 7.

Traducere: Tatiana Petrache (G.O.)

Graiul Ortodox

Orthódoxos Týpos, 13 martie 2015, nr. 2061, p. 1, 7.

Introducerea Părintelui Teodoros Zisis a fost tradusă de Tatiana Petrache (G.O.) și articolul este de pe site-ul  ”Aghioritiko Vima” tradus de http://www.marturieathonita.ro/

Aici cu biografia aferenta

I. https://graiulortodox.wordpress.com/2015/03/24/239-evolutii-negative-in-pregatirea-sfantului-si-marelui-sinod-sfantul-si-marele-sinod-al-bisericii-ortodoxe-modificat-si-pervertit-ortodoxos-typos/

II. https://graiulortodox.wordpress.com/2015/04/16/241-evolutii-negative-in-pregatirea-sfantului-si-marelui-sinod-sfantul-si-marele-sinod-al-bisericii-ortodoxe-modificat-si-pervertit/

Anunțuri