SFÂNTUL MARCU AL EFESULUI – un ecumenist adevarat

Ecumenic are intelesul de “apartinand sau fiind acceptat de Biserica Crestina din toata lumea”; asadar, acest term reflecta regula credintei data de Sf. Vicent de Lerin: adevarul crestin este acela “in care s-a crezut oriunde, intodeauna si de catre toti”. Aceasta este definitia literala corecta si singura definitie patristica a sa.

Din nefericire cuvantul “ecumenic” a capatat o alta conotatie destul de diferita in ultima parte a secolului 20. Sub influenta Consiliului Mondial al Bisericilor si a politicii de aggiornamento (aducere la zi) promovata de Biserica Catolica, termenul de “ecumenic” a ajuns sa insemne urmatoarele: unitatea Bisericii lui Hristos a fost sfasiata de-a lungul secolelor: toate Bisericile Crestine sunt in esenta egale si fiecare detine o “portiune” de adevar; de aceea, toate confesiunile trebuie sa fie unite pentru a restabili “intregul” care a existat odata. Acesta este ecumenismul modern al zilelor noastre.

Un exemplu minunat de ecumenist original insa, este Sfantul Marcu al Efesului, un campion al Ortodoxiei din secolul 15, cunoscut si sub numele de “constiinta Ortodoxiei”. Urmatoarele informatii sunt compilate dintr-o serie de 3 articole aparute in “Lumea ortodoxa” (1967), si semnate de Arhimandritul Ambrozie Pogodin.

La momentul cand fundatiile Bizantului s-au dezintegrat, diplomatii si-au redublat eforturile de a gasi o posibilitate de unire cu puterile vestice pentru o batalie impotriva adversarului comun al Crestinatatii care era islamul. Au existat incercari de a realiza tratate cu turcii insa fara succes. Singura speranta se intrezarea in Vest. Pentru aceasta insa, mai intai de toate, era necesara o pace cu Vaticanul.

La anul 1437 s-a convenit asupra unui Sinod in care s-a stabilit un comitet format din teologi Latini si Greci. In cadrul acestui comitet Papa si Imparatul Bizantin aveau rangul de conducatori. Papa, Eugenius al IV-lea avea o idee foarte exaltata despre papalitate al carei principal scop era acela de a isi subordona Biserica Ortodoxa.

Impins fiind de situatia delicata a Bizantului de la acea vreme, Imparatul a sustinut acest scop: sa ajunga la o intrelegere profitabila pentru tara sa. Cativa insa s-au gandit si la consecintele spirituale ale unei astfel de uniri. Un singur delegat, Mitropolitul Efesului, Sfantul Marcu, a stat ferm impotriva acestei intelegeri.

In cuvantarea sa catre Papa la deschiderea Sinodului, Sfantul Marcu a explicat cat de mult si-a dorit acesta unirea cu Latinii dar o unire adevarata, bazata pe unitatea de credinta si pe practica Liturgica primara. De asemenea el l-a informat pe Papa ca atat el cat si ceilalti episcopi Ortodocsi nu au venit la Sinod pentru a semna o capitulare si a vinde astfel Ortodoxia pentru beneficiul guvernului lor ci pentru a confirma adevarul si puritatea doctrinei credintei.

Oricum, multi dintre delegatii greci credeau ca salvarea Bizantului poate fi obtinuta numai printr-o uniune cu Roma. Din ce in cei mai multi deveneau astfel gata sa compromita Adevarul etern de dragul prezervarii unui regat temporal. Mai mult decat atat, negocierile au fost de o durata neasteptat de lunga astfel incat delegatii greci nu au mai putut sa isi asigure resursele necesare traiului zilnic, ajungand sa sufere de foame si astfel fiind manati de dorinta de a se intoarce acasa. Papa a refuzat sa le ofere orice ajutor pana la momentul infapturii “Unirii”. Speculand avantajul situatiei si realizand folosul unor dezbateri ulterioare, Latinii s-au folosit de avantajele lor economice si politice pentru a constrange delegatia Ortodoxa, cerand capitularea lor fata de Biserica Catolica si acceptarea tuturor dogmelor si a controlului administrativ.

Sfantul Marcu a ajuns astfel sa stea singur impotriva furtunii care ameninta sa rastoarne arca adevaratei Biserici. El a fost supus la presiuni din toate partile, nu numai din partea Latinilor, dar si din partea colegilor sai greci si a Patriarhului de Constantinopol insusi. Vazand refuzul sau persistent si incapatanarea de a semna orice tip de intelegere cu Roma in conditiile oferite, Imparatul l-a eliminat de la orice tip de dezbateri cu Latinii si l-a pus sub arest la domiciliu. La acea data Sfantul Marcu s-a imbolnavit foarte grav (aparent suferind de cancer intestinal). Dar acest om extenuat si bolnav de moarte care a fost persecutat si cazut in dizgratie a reprezentat in persoana sa Biserica Ortodoxa: el a fost un urias spiritual cu care nu se poate compara nimeni.

Evenimentele s-au succedat cu repeziciune. Iosif, Batranul Patriarh al Constantinopolului a murit; un fals document de subordonare la Roma a fost fabricat; Imparatul Ioan Paleologul a luat conducerea Bisericii in mainile sale si Ortodocsii au fost obligat sa renunte la Ortodoxia lor si sa accepte toate erorile, noutatile si inovatiile catolice incluzand si deplina acceptare a papei ca avand “primat peste intregul pamant”. In timpul unui serviciu triumfant care a urmat semnarii Unirii de la 5 iulie 1439, delegatia greaca a sarutat solemn genunchiul Papei. Ortodoxia fusese vanduta si nu numai vanduta in schimbul unui angajament al papei de a furniza bani si soldati pentru apararea Constantinopolului impotriiva turcilor. Totusi, un singur episcop nu a semnat acest acord. In momentul in cara Papa Eugeniu a observat ca semnatura Sfantului Marcu nu se afla pe actul Unirii a exclamat “asadar, nu am realizat nimic!”.

Delegatii s-au intors acasa rusinati de gestul de supunere catre Roma. Ei au recunoscut oamenilor: “am vandut credinta noastra; am vandut piosenia pe impietate”. Precum scrie Sfantul Marcu: “noaptea Unirii a cuprins Biserica”. Singur, el a fost respectat de catre popor care l-a primit si sarbatorit cu un entuziasm general atunci cand i s-a permis in sfarsit sa se intoarca in Constantinopol la anul 1440. Dar chiar si atunci autoritatile au continuat sa il persecute. Mai apoi el a fost arestat si intemnitat. Dar indiferent de conditia sa si de circumstante, el a continuat sa arda in traire si sa se lupte pentru Biserica.

In fine el a fost eliberat si, urmand exemplului sau, Patriarhii Rasariteni au condamnat Falsa Unire si au refuzat sa o recunoasca. Triumful Bisericii a fost realizat datorita unui om extenuat de boala si hartuit de inselatoriile oamenilor, dar puternic in cunoasterea promisiunii Mantuitorului nostru: “Eu voi zidi Biserica Mea; si portile iadului nu o vor birui” (Matei 16:18)

Sfantul Marcu a murit la 23 Iunie 1444 la varsta de 52 de ani. Acest mare stalp al Bisericii a fost un adevarat ecumenist, pentru aceasta el netemandu-se sa calatoreasca in Italia pentru a discuta cu Romano Catolicii, dar mult mai important, nici neavand teama de a marturisi plinatatea adevarului atunci cand a fost nevoie.

In randurile urmatoare se pot regasi concluziile scrisorii enciclice a Sfantului pe tema subiectului falsei uniri. Aceste randuri sunt la fel de pline de inteles si vitalitate precum au fost acum 500 de ani:

De aceea, deoarece acestea v-au fost puse inainte de catre Sfintii Apostoli, stati drepti, tineti-va strans de traditiile pe care le-ati mostenit atat pe calea scrisa cat si prin viul grai pentru a nu fi lipsiti de fermitatea voastra daca veti fi purtati de amagirile faradelegii. Fie ca Dumnezeu cel Atotputernic, sa ii faca sa cunoasca inselarea lor, si izbavindu-ne pe noi de ei ca si de neghinele cele rele dintre noi, sa ne adune in granarele Sale ca pe un graul curat si folositor, in Numele Domnului nostru Iisus Hristos a caruia este toata slava, cinstea si inchinaciunea, al Tatalalui Sau fara de inceput si al Sfantul, Bunului si de Viata facatorului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!”

Sursa: http://www.ortodoxie-catolicism.ro/10/sfantul-marcu-al-efesului/

Anunțuri