De ce Bizanțul împiedica alegerea unui Episcop Ortodox al Romei?

 PLAN DE COMBATERE A EREZIEI PAPISMULUI

 Εικόνα (256)

La o mie de ani după 1054 d. Hr., să alegem o ierarhie ortodoxă în Italia și să îl înlocuim pe ereticul Papă cu un Papă ortodox al Romei.

Suntem așteptați să dăm un mesaj de trezire ortodoxă și de conștiință de sine romeică în Italia, în Grecia Mare și Sicilia.

Avertisment Graiul Ortodox: Trecând cu vederea naiva înflăcărare a proverbialului patriotism elen, care ”bate” în nuanțe de etnofiletism, să reținem datele istorice în mare măsură necunoscute nouă și îndrăzneala de a propune un demers cât se poate de canonic în privința restabilirii Bisericii Ortodoxe în Apus, în cazul de față, în Italia. Sancționăm însă propunerea eventualei instalări a unei ierarhii ortodoxe elene în Italia, dat fiind că ierarhia, în mod normal, ar trebui să reprezinte actuala populație ortodoxă din zonă, nu populația ortodoxă care exista acolo acum o mie de ani.

Alegerea unei ierarhii a Italiei și a unui Episcop al Romei,

adică a unui Papă ortodox al Romei.

Ce este papismul în realitate?

Suntem chemați acum la trezirea creștinismului adormit al Italiei. Cu toții știm că papismul nu este Biserică, ci este un creștinism eretic, care s-a îmbrăcat și cu veșmântul secular, închinându-se celei de a treia ispite a diavolului pe care a respins-o Domnul însuși. ”Din nou diavolul L-a dus pe un munte foarte înalt şi I-a arătat toate împărăţiile lumii şi slava lor. Şi I-a zis Lui: Acestea toate Ţi le voi da Ţie, dacă vei cădea înaintea mea şi Te vei închina mie. Atunci Iisus i-a zis: Piei, satano, căci scris este: Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui singur să-I slujeşti” (Matei 4: 8-10).

Astfel, de pildă, Papa Nicolae I (858-867 d.Hr.) se purta ca stăpân al întregii lumi: ”Regibus ac tyrannis imperavit eisquc ac si dominus orbis terrarium auctoritate praefuit”. Adică, în traducere liberă: ”Eu sunt început al regilor și domn stăpânitor”.    

Se știe că multe religii au schimbat mantia cu puterea politică: ”Dacă considerăm religia și politica două lucruri fundamental diferite, acestea nu trebuie să aibă nici o legătură între ele. În realitate însă își schimbă hainele între ele și una vorbește limba celeilalte și se creează așa-numita teologie politică. Teologia politică are de-a face cu relațiile volatile ale amestecului dintre societatea politică și clasa religioasă. Teologia politică se naște atunci când religia investighează prelungirile religioase ale politicii, iar politica prelungirile politice ale teologiei” (Marcus Terentius Varro, învățat latin).

În baza acestei silogistici, papismul constituie nu numai o erezie creștină, ci și o putere politică. Aceste două deviații îi prefigurează însă prăbușirea și dispariția.

De ce vreme de un mileniu nu a fost numit nici un Episcop al Romei?

  Se ridică însă un mare semn de întrebare: De ce, după alunecarea Bisericii Romei, Biserica Ortodoxă, cu toți ierarhii și patriarhii ei, nu au hirotonit episcopi ortodocși în Apus, nici episcop ca Papă al Romei? În mod evident, acest lucru a fost împiedicat de evoluțiile politice nefavorabile din Imperiul Roman de Răsărit, la început cruciadele, apoi cucerirea Constantinopolului de către franci* și slăbirea imperiului de către Islam și, în cele din urmă, destrămarea Bizanțului. Scăderea puterii Constantinopolului nu permitea o asemenea mișcare, fiind probabil la mijloc și speranța și așteptarea unei uniri și a unei restabiliri a lucrurilor. După eliberarea unei mici părți a neamului elen, în 1821, privirea grecilor s-a îndreptat către eliberarea și a restului patriei înrobite. Din acest motiv, nația noastră nu a avut posibilitatea să își asume inițiative duhovnicești de o asemenea mărime și vizionarism. Astăzi însă, poate foarte ușor să acționeze, pentru că ne aflăm în libera și democratica Uniunea Europeană.

Până la căderea Constantinopolului, au avut loc, sub o cumplită presiune, 13 tentative de unire a Bisericii, dar toate au eșuat. Cele mai multe au avut loc sub presiunea împăraților bizantini în vederea salvării politice a Imperiului. În loc însă ca împărații să organizeze mai bine armata imperială și să lupte împotriva Islamului în mod eficient, ei făceau presiuni asupra Bisericii ca să accepte dogmele eretice ale papismului, pentru a primi ajutor din partea acestuia, care ajutor, în cele din urmă, nu a venit niciodată. Sunt definitorii în acest sens cuvintele Împăratului Mihail Paleologul, care face presiuni pentru impunerea subordonării față de Papă:

”Iconomie este acest lucru, iar nu inovație; a celor înțelepți este, ca înainte de a se afunda în cele neplăcute, să le prevadă, ca ele să nu mai aibă loc; și dacă este nevoie să inovăm, ca să nu ne confruntăm cu primejdii mai mari, niciodată nu ne vom da înapoi de la aceasta. Căci dacă vin peste noi războaiele, dezintegrându-se până și Constantinopolul în multe părți și îndată ce va fi depopulat și, cum s-ar spune, readus la viață din morțile care tocmai au avut loc, mai rele decât cele dinainte vor fi suferințele prezente, și stăpâni vor deveni războitorii nu doar împotriva celor sfinte, ci împotriva tuturor deopotrivă, împotriva copiilor și femeilor și lucrurilor… Și atunci nu va mai rămâne nici unul dintre obiceiurile și legile părintești care să ne fie conducător, la fel și în privința sfintelor așezăminte și a dogmelor, ci va fi abatere și destrămare facilă a tuturor lucrurilor. Eu, acum, pentru că prevăd acestea, m-am făcut pe mine slujitor gata să înfăptuiesc această iconomie. Păgubirea este mică, atunci când avem în vedere câștigul mai mare, prin iconomia înțeleaptă și din pricina nevoii presante”. Poporul grec-ortodox a fost constrâns în felurite chipuri, să sacrifice conștiința ortodoxă în favoarea nevoii de a-i alunga pe turci. Sunt semnificative în acest sens argumentele: ”Cel mai inteligent și în același timp mai slab trebuie să cedeze. Împăratul grec este mult mai slab decât Occidentul, să dovedească, deci, că este însă mai inteligent decât Papa” (Visarion, favorabil unirii Bisericilor, făcea presiuni în favoarea unirii). Iată, deci, din ce motiv nu a fost trimisă la Roma nici ierarhie, nici episcop. Din slăbiciune politică și din maladivitate duhovnicească.

Mulți înfierează și luptă împotriva papismului și bine fac, însă…

Este adevărat că mulți folosesc orice cale de a lupta împotriva papismului. Desigur, trebuie să spunem că este ușor să îl înjuri pe Papă, dar greu este să te lupți de-adevăratele împotriva lui. Unii consideră că prin simplul fapt că tună și fulgeră împotriva papismului ei și-au făcut datoria. În timpul războiului peloponisiac de 30 de ani, care a fost o confruntare distructivă între Atena și Sparta, era unul care se lăuda că ar fi putut cu ușurință să îi înjure pe spartani în Atena sau pe atenieni în Sparta. Atunci i-au replicat că, dacă tot zice că are puterea cuvântului cu adevărat, să vorbească împotriva atenienilor în Atena, iar împotriva spartanilor în Sparta. Același lucru este valabil și în chestiunea papismului. Ușor este aici, în Grecia, să îl înjuri pe Papă. Problema este dacă ai puterea să tuni și să fulgeri și împotriva nelegiuirilor și alunecărilor mai-marilor noștri bisericești ortodocși.

De o mie de ani ne așteaptă Italia

De aproape o mie de ani, deci, am abandonat în Italia și mai ales în sud și în Sicilia, Marea Grecie, unde respiră un elenism și fierbe înăbușit o Ortodoxie mistică. Potrivit unor cercetări științifice, chiar și ADN-ul italienilor este în procent de minim 30% grecesc. Există, adică, mai bine de 20 de milioane de ”italieni” care simt elenismul și ortodoxia fierbând în ființa lor. Se știe că, la fiecare vizită a grecilor în Italia, oamenii locului le adresează cuvântul profund: «Una Fatsa, una Ratsa» (”O față, o rasă”). Expresia aceasta înseamnă că avem o față, o înfățișare, un profil rasial manifestat în trupul nostru, pentru că suntem același neam. Menționăm că Roma este atestat ca ”oraș grecesc” în textele antice de pe la 500 î.Hr., iar Roma a fost întemeiată fie de urmașii lui Enea din Troia, care cu certitudine erau greci, fie de urmașii lui Odiseu și ai lui Circe, potrivit relatării aventurilor întoarcerii lui Odiseu în Itaca.

Concret, Roma este atestată de către Plutarh[1] ca oraș grecesc, acesta citându-i pe autorii greci mai vechi, care se referă la ocuparea orașului de către barbarii hiperboreeni pe la anul 500 î.Hr.: ”Căci Heraclid Ponticul[2], care a trăit nu mult după epoca aceea, în tratatul său Despre suflet spune că în Apus se povestește despre cum o oștire a hiperboreenilor venită din afară ar fi cucerit un oraș grecesc numit Roma, situat undeva pe țărmurile Mării celei Mari” (Plutarh Viața lui Camillus 22.3.1).

În Sicilia, la Palermo, la Siracuza, la Messina, la Regio, la Agrigento, la Napoli și în multe alte locuri, elenismul este cât se poate de evident. În centrul Siciliei chiar există așa-numiții ”arvaniți ai Peloponesului”, care s-au stabilit acolo în jurul anului 1700 d.Hr. ca să scape de jugul turcesc, însă autoritățile italiene i-au obligat, sub pedeapsa cu moartea, să devină papistași uniați. Până în ziua de azi au rămas uniați și nu au fost asimilați deplin de papism. Săvârșesc Dumnezeiasca Liturghie doar în limba greacă și cântă cu dor un cântec de durere care spune ”vrea să mă întorc la măicuța mea din Moreea, din Pelopones”. Acum avem multe mănăstiri care au devenit unite și sunt asaltate cu furie de papism, dar acestea încă se mențin pe poziții. Atragem atenția că romano-catolicismul consolidează și susține Uniația în Grecia și de aiurea, însă combate în forță prin orice mijloc pe uniații din Italia, care rămân cripto-greci. Un exemplu semnificativ este mănăstirea Kryptoferis (Grottaferatta*), cu care a purtat corespondență personală și Sfântul Nectarie. Această mănăstire a fost înființată la anul 1004 d.Hr., înainte de Schismă, și avea doar monahi din Grecia Mare. Până azi, toate slujbele se săvârșesc în limba greacă și după tipicul ortodox, chiar lângă Roma, sub nasul Papei. Chiar și numele misterios al localității, ”Krypto-feri”, este mai degrabă un cod și înseamnă ”în ascuns purtăm” sângele nostru romeu* și conștiința noastră.

Să amintim că în afara rădăcinilor antice ale coloniilor Greciei Antice, în timpul celor 120 de ani de iconoclasm, aproximativ 50.000 de monahi și monahii greci s-au refugiat din Răsărit în Sudul Italiei și în Sicilia. De la Napoli până în Sicilia existau 1500 de mănăstiri, fără să mai socotim schiturile și sihăstriile. Dintre acestea 400 se aflau în Calabria. De asemenea, din perioada iconoclasmului până în secolul al X-lea s-au întemeiat și în Italia meridională mai bine de 200 de mănăstiri grecești. Adică, în total existau în Italia 1700 de mănăstiri grecești. Credem că ecoul duhovnicesc este auzit cu putere, iar lumina este văzută în chip strălucitor pe aceste pământuri sfințite de către cei care au ”ureche lăuntrică” și ”ochi lăuntric”.

”Romeitatea exterioară” în Răsărit și în Apus trăiește și respiră

 Și astăzi știm că în Italia există Ortodoxie și Elenism care așteaptă. ”Acestea erau pe vremuri”, spun unii. Greșit, foarte greșit! Și astăzi se întâmplă lucruri extraordinare. De pildă, în 2012, la Napoli, în Italia centrală, la un meci de fotbal de cupă finală dintre echipa orașului și Juventus, locuitorii au dezaprobat cu strigăte și fluierături Imnul Național al Italiei și au ridicat steaguri grecești. Culorile echipamentului echipei sunt cele ale steagului elen, iar susținătorii au ca slogan: ”noi siamo Partenopei”, ”suntem ai Partenopei*”, pentru că orașul a fost colonie grecească cu numele de Partenope începând cu secolul al VI-lea înainte de Hristos. Ceva asemănător a făcut și echipa S.S. Lazio din Roma. Echipa Lazio a fost întemeiată la Roma în 1900, iar culorile ei sunt bleu și alb, care își au originea în culorile steagului Greciei, patria jocurilor olimpice și a idealului sportiv, iar emblemă acestei echipe este vulturul, simbol al legiunilor romane. Poate unii spun că aceste lucruri nu au nici o relevanță. Da, nu au nici o relevanță pentru cei care nu văd și nu pricep ce se întâmplă în jurul lor și sub picioarele lor. Noi însă nu uităm în nici un chip că:

Romeitatea exterioară adeverește măreția Romeității.

Romeitatea lăuntrică asigură continuitatea Romeității.

Romeitatea exterioară face să dăinuie în timp Romeitatea.

Romeitatea lăuntrică face ca Romeitatea să transceadă timpul.

Romeitatea exterioară face să continue ”pururea” Romeitatea.

Romeitatea exterioară respiră prin textele sacre și clasice.

Romeitatea lăuntrică trăiește prin textele sacre și clasice.

Romeitatea exterioară simte în plămânii ei respirația Sfinților și a eroilor.

Romeitatea lăuntrică este înflăcărată de sângele Sfinților și Eroilor.

Romeitatea exterioară și lăuntrică repetă și pecetluiesc într-o singură gură ”Aminul” în toate prețioasele moșteniri sfinte.

Nu uităm că noi, romeii ortodocși, din Grecia și de pretutindeni, avem duble calități: Suntem ucenici ai Domnului și în același timp învățători ai lumii.

Suntem sămânță, de Domnul semănată, însă în același timp și semănători ai lumii.

Suntem turmă a Domnului, dar în același timp și păstori ai lumii.

Alegerea de urgență a unui Sfânt Sinod al Italiei și Episcop al Romei

Trebuie mai degrabă să acceptăm că, poate, nu a fost cu putință să se aleagă un Sinod Ortodox în Italia în epocile mai vechi, pentru că puterile de atunci care dominau în Italia i-ar fi arestat pe episcopi și i-ar fi executat. Astăzi însă, când omenirea a progresat și s-a maturizat, nu mai pot avea loc acte violente de acest fel. Desigur, război va exista, însă în alte moduri. După rânduială, alegerea ierarhiei Italiei trebuie să se realizeze potrivit Sfintelor Canoane și poruncilor evanghelice. Potrivit, deci, Dreptului Canonic, dacă o Biserică locală, din cauza războaielor sau a altor necesități este dizolvată, atunci este convocat Sinodul celei mai apropiate Biserici și hirotonește noi episcopi. Evident, trebuie convocate Bisericile Ortodoxe cele mai apropiate de Italia, anume a Greciei și a Albaniei, în Sfânt Sinod, și să îl aleagă pe Episcopul Ortodox al Romei, bărbat sfânt și capabil, precum și Sfântul Sinod al Bisericii Italiei.

Suntem de părere că într-o primă fază trebuie aleși 21 de mitropoliți, câte sunt și marile orașe și diviziuni administrative ale Italiei, cele care au o populație mai mare de 800.000 de locuitori, și într-o a doua fază să fie aleși și alții, așa încât ierarhia să fie alcătuită din 70 de episcopi. Aceștia vor fi convocați într-un sinod, îi vor prelua pe ortodocșii Italiei și îi vor îndruma către adevăr pe cripto-ortodocși. Îi vor readuce pe uniații de astăzi în brațele maicii Biserici și îi vor provoca să vină la spiritul liber al Ortodoxiei pe cei care au fost prinși sau singuri au căzut în capcana papismului opresiv. Desigur, Papa se va opune, dar nu va putea face nimic. Continuarea se va împlini prin Duhul Sfânt și prin foc.

23 de greci au fost Papi ai Romei până la anul 1000 d.Hr

 Să subliniem cu tărie că până în secolul al X-lea, pe tronul Romei au urcat mulți greci. Dintre aceștia zece papi au fost din Grecia Mare. Doi dintre aceștia erau din Pisiano, locul de baștină al Sfântului Nil, întemeietorul Mănăstirii Kryptoferi (Grottaferatta), despre al cărei nume codificat am scris mai sus. Șapte erau Grecia propriu-zisă, unul era cretan și cinci erau greci romei din Siria. Vedem, așadar, că avem 23 de papi greci ai Romei. Observație revoluționară: Raportul dintre papii romei și cei străini era peste 2 la 1. Dacă presupunem că episcopii-papii Romei au stat pe tron în medie 20 de ani, atunci, se presupune că au trecut pe tronul Romei în jur de 33 de papi. Așa cum am amintit deja, în acest interval, 23 dintre papi au fost greci și, desigur, vor fi avut conștiință curat romeică. De bună seamă, restul de zece care rămân, nu purtau elenismul și spiritul liber în sângele lor, ci satrapismul barbar. Romeii erau de două ori mai mulți decât ceilalți, de vreme ce raportul romeilor față de străini era de 23/10 = 2,3/1.

Este logic, deci, că Schisma a fost provocată atunci când raportul s-a răsturnat și au predominat papii care proveneau mai ales dintre națiile nordice barbare și dintre cei care aveau altă mentalitate și alte obiceiuri, care erau ”dimineață cavaleri, iar seara vlădici”. Acești ambițioși ”purtători de rasă războinici” au răsturnat și au distrus din interior tradiția bisericească. Au pervertit cu totul creștinismul Apusului și l-au transformat în erezie sau, ca să spunem pe nume, în cumplită panerezie.

Ca o urmare logică, se impune ca ierarhia ortodoxă să revină în Italia, alcătuită din clerici greci virtuoși și capabili, care să fie insuflați de cugetul liber al Părinților. Acest element al libertății autentice, dimpreună cu adevărul ortodox, vor constitui supra-bomba, care îl va face să dispară pe ”Pseudo-Papa dictator al Romei”, pe intolerantul și nemilosul stăpân al milioanelor de suflete, căci, neîndoielnic, creștinilor oprimați ai Occidentului nu le trebuie alți oprimatori de import!      

 Atena – centrul duhovnicesc și religios al elenismului. Statul elen este dator să organizeze această procedură, așa cum făceau împărații bizantini

 Potrivit succesiunii istorice logice, avem conștiința că în momentul de față, centrul duhovnicesc și politic al elenismului se află la Atena – lucru pe care l-am auzit și de la persoane eminente ale Bisericii noastre. Prin urmare, Statul Elen liber trebuie să colaboreze întru totul cu Sfântul Sinod al Bisericii Greciei și să acorde orice ajutor se impune, pentru a se realiza cu înțelepciune toți pașii pe care i-am menționat în cele două articole ale noastre. Prin urmare, să fie trimiși în Asia episcopii mitropoliilor respective*, să fie ales Sfântul Sinod al Italiei, să fie trase la sorț regiunile Extremului Orient care vor fi încredințate spre evanghelizare tuturor Bisericilor autocefale și autonome ale Ortodoxiei din lume și să fie trimiși la apostolat clerici înflăcărați. Biserica Greciei, repetăm, trebuie să mobilizeze 300 de clerici voluntari pentru Asia Mică, Italia și Orientul Îndepărtat.

Să ne trezim și să ne mișcăm cu entuziasm către cele ce ne stau înainte. Atunci când noi ne vom mișca în Duhul Sfânt, nimeni nu poate să ne împiedice spre a ne deschide aripile către zările albastre ale Ortodoxiei universale. Hristos până azi ”lucrează” într-o lume care în continuu se schimbă și devine un mare sat universal. Azi, în societățile civilizate se pare că nu mai există violență trupească. Aceasta a evoluat și a dobândit alte forme, precum propaganda mincinoasă și dominația economică. Însă arma creștinismului este Preasfântul Duh, care nu S-a pogorât ca o sabie, ci în chip de limbi de foc. Prin cuvântul adevărului și suflarea Duhului, Biserica în continuu va curăți lumea și va dezrădăcina înșelările până când Evanghelia se va vesti la toată lumea. Ortodoxia, prin elenismul de pretutindeni al celor 50 de milioane de romei ai neamului elen, prin împreună-lucrarea de la egal la egal cu celelalte Biserici Ortodoxe ale statelor creștine – Rusia, Serbia, România, Bulgaria, Georgia și altele, să facă saltul revoluționar. Am intrat deja în incendiarul mileniu al treilea de la venirea Mântuitorului și de la întemeierea Bisericii.

În încheiere, să ne îmbătăm cu învățăturile de foc ale Domnului nostru către greci, care sunt cu adevărat profetice, pline de slavă entuziastă și de perspectivă vizionară. ”Şi erau nişte elini din cei ce se suiseră să se închine la sărbătoare. Deci aceştia au venit la Filip, cel ce era din Betsaida Galileii, şi l-au rugat zicând: Doamne, voim să vedem pe Iisus. Filip a venit şi i-a spus la Andrei, şi Andrei şi Filip au venit şi I-au spus lui Iisus. Iar Iisus le-a răspuns, zicând: A venit ceasul ca să fie preaslăvit Fiul Omului” (Ioan 12: 20-23).    

Α.Ο.Κ.

Orthodoxos Typos, nr. 2080, 31 iulie 2015, pp. 1, 7.

Traducere: Tatiana Petrache (G.O.)

Copyright 2016

Graiul Ortodox

ot[1]

–––––––

*  Divergențele dintre Apus și Răsărit nu au apărut între grecii din Răsărit și romanii de Apus, ci între romei (din Răsărit și Apus, din Asia Mică până la Oceanul Atlantic) și populațiile care au ocupat Imperiul Roman de Apus, pe care Părintele Ioannis Romanidis le numește cu termenul generic de franci. Aceștia au îmbrățișat inițial credința creștină ortodoxă, fără însă a o înțelege pe deplin și fără a și‐o asuma ca mod de viață. Și‐au elaborat o teologie a lor pornind de la învățăturile lui Augustin, care era mult mai accesibil gândirii lor pragmatice și nerafinate de războinici. Treptat, romeii apuseni au fost exterminați sau înrobiți, toată ierarhia bisericească veche a romeilor fiind eliminată treptat sub acuzațiile de decadență și corupție.

Cucerirea Apusului de către franci a fost definitivată de Carol cel Mare și, dat fiind că orice putere politică trebuie să‐și aibă și o justificare ideologică, s‐au folosit de disputele teologice dintre romei și barbarii nou‐convertiți pentru a‐și motiva politica de opresiune. Astfel, impunerea adaosului Filioque și eliminarea icoanelor au devenit arme politice ale francilor în combaterea și denigrarea romeilor răsăriteni, pe care i‐au numit greci, adică „idolatri” și „eretici” pentru că se închinau la sfintele icoane. Obținerea supremației politice de către Carol cel Mare se sincroniza cu demersurile de obținere a independenței teologice și bisericești față de Noua Romă, Constantinopolul – prin Conciliul de la Frankfurt din 794, care a respins Sinodul VII Ecumenic, prin Conciliul de la Aachen din 809, care a introdus Filioque în Crez, și prin ocuparea tronului Patriarhiei Vechii Rome de către episcopi franci între 983 și 1046. Repere importante în acest demers de eliminare a clericilor romei ortodocși sunt anii 1009, când este înlăturat ultimul papă ortodox, și 1014, când are loc introducerea oficială a lui Filioque în Biserica Romei. (notă explicativă, preluată ca atare din Mitropolitul Ierotheos Vlachos, Dogmatica Empirică, vol. I, Iași, Doxologia, 2014, pp. 48-49)

[1] Plutarh (45 – 120) a fost un istoric, biograf și eseist grec. Născut în orășelul Chaeronea din Boetia, probabil pe durata domniei împăratului roman Claudiu. Mestrius Plutarh a călătorit mult în lumea mediteraneană a epocii și de două ori la Roma.

[2] Heraclid Ponticul (388 – aprox. 310 î. Hr.) era un filosof și astronom grec antic din secolul IV î.Hr., originar din Heraklia Pontului.

* Un orășel situat la 20 de kilometri sud-est de Roma. [n.trad.]

* Cei pe care îi numim azi bizantini nu au avut niciodată conștiința că sunt bizantini, ci romei – spre deosebire de elini, care erau locuitorii idolatri ai Imperiului. În Imperiul Roman creștin, criteriile de definire a identității nu erau etnice, ci religioase. Romeii din Imperiul Roman de Răsărit și din Imperiul Roman de Apus erau unul și același neam, adică neamul creștinilor ortodocși. [n. trad.]

* Numele unei sirene din mitul lui Odiseu. [n. trad.]

* Se referă la episcopii Patriarhiei Ecumenice care au fost hirotoniți pe seama unor eparhii din fostul Imperiu Bizantin, aflate acum în Turcia, și pe care practic nu le pot păstori, aceștia având reședință reală în alte părți. Sunt practic episcopi fără turmă. [n. trad.]

Anunțuri