Pătimirea Sfintei, Slăvitei, Marei Muceniţe Luminița (Fotini) – Samarineanca şi a celor împreună cu dînsa
(26 februarie)

Sfânta Fotini [rom. Luminița, gr.Φωτεινός, „luminos”]

iisus-si-femeia-samarineana-1-739490_zdi

Numele este corelat şi cu adjectivul fotinos,„strălucitor, luminos”, fie este considerat un derivat cu sufixul -inos de la fota, numele grecesc al sărbătorii Teofaniei  care însemnă arătare, manifestare a divinității, care se face perceptibilă prin simțuri. Exemple de teofanie: arătarea Sfintei Treimi către Avraam, la copacul lui Mamvri, (iar Avram I-a invitat la masa= Filoxenia lui Avraam = Iubirea de străini a lui Avraam)  la Botezului Domnului (Boboteaza). Schimbarea la Față pe Muntele Tabor, pe drumul Damascului trăită de Sf. Ap. Pavel și în viețile sfinților. Aşadar, astăzi, persoanele care se numesc „Luminiţa” îşi serbează ziua.

Evangelia de Ioan 4, 5-42 

Biblia Bartolomeu

Deci a venit la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locu pe care Iacob i l-a dat lui Iosif, fiul său;
şi era acolo fântâna b lui Iacob. Iar Iisus, ostenit de călătorie, S’a aşezat lângă fântână; era ca la al şaselea ceas c.
Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă. Iisus i-a zis: „Dă-Mi să beau!“
Că ucenicii Săi se duseseră în cetate să cumpere merinde.
Femeia samarineancă I-a zis: „Cum!, tu, care eşti iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt femeie samarineancă…?“ – Pentru că Iudeii nu au amestec cu Samarinenii –. d
Iisus i-a răspuns, zicând: „Dacă ai fi cunoscut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel care-ţi zice: Dă-Mi să beau!, tu ai fi cerut de la El, şi El ţi-ar fi dat apă vie“.
Femeia I-a zis: „Doamne, nici găleată nu ai, iar fântâna este adâncă; de unde dar ai apa cea vie?
Eşti tu cumva mai mare decât părintele nostru Iacob, care ne-a dat această fântână, şi el însuşi a băut din ea, ca şi fiii lui şi turmele lui?“
Iisus, răspunzând, i-a zis: „Tot cel ce va bea din apa aceasta, iarăşi va înseta;
dar cel ce va bea din apa pe care Eu i-o voi da, nu va mai înseta în veac, că apa pe care i-o voi da Eu se va face într’însul izvor de apă săltătoare spre viaţă veşnică“.
Femeia I-a zis: „Doamne, dă-mi această apă, ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot“.
Iisus i-a zis: „Du-te şi cheamă-l pe bărbatul tău şi vino aici“.
Femeia I-a răspuns, zicând: „N’am bărbat“. Iisus i-a zis: „Bine-ai zis că nu ai bărbat,
că cinci bărbaţi ai avut, iar cel pe care-l ai acum nu-ţi este soţ. Pe aceasta adevărat ai spus-o“.
Femeia I-a zis: „Doamne, văd că Tu eşti profet.
Părinţii noştri s’au închinat pe muntele acesta e, dar voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm“.
Şi Iisus i-a zis: „Femeie, crede-Mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veţi închina Tatălui.
Voi vă închinaţi la ceea ce nu ştiţi; noi ne închinăm la ceea ce ştim, pentru că de la Iudei este mântuirea.
Dar vine ceasul, şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; că astfel sunt închinătorii pe care Tatăl îi caută.
Duh este Dumnezeu, şi cei ce I se închină trebuie ca’n duh şi’n adevăr să I se închine“.
I-a zis femeia: „Ştim că vine Mesia Care Se cheamă Hristos; când va veni El, pe toate ni le va spune“.
Iisus i-a zis: „Eu sunt, Cel care-ţi grăieşte“.
Şi atunci au venit ucenicii Săi. Şi se mirau că vorbea cu o femeie. Dar nimeni nu I-a zis: „Ce întrebi?“, sau: „Ce vorbeşti cu ea?“
Iar femeia şi-a lăsat găleata şi s’a dus în cetate şi le-a zis oamenilor:
„Veniţi să vedeţi un om care mi le-a spus pe toate câte le-am făcut! Nu cumva acesta este Hristosul?“
Şi au ieşit din cetate şi veneau spre El.
Între timp, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: „Învăţătorule, mănâncă!“
Iar El le-a zis: „Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o ştiţi“.
Ziceau deci ucenicii între ei: „Nu cumva I-a adus cineva să mănânce?…“.
Iisus le-a zis: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M’a trimis şi să-I împlinesc lucrarea.
Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni şi vine secerişul? Iată, vă spun: Ridicaţi-vă ochii şi priviţi holdele, că sunt albe pentru seceriş f.
Iar cel care seceră primeşte plată şi adună roadă spre viaţa veşnică, pentru ca împreună să se bucure, şi cel ce seamănă, şi cel ce seceră.
Că întru aceasta se adevereşte cuvântul că altul este semănătorul şi altul secerătorul.
Eu v’am trimis să seceraţi unde nu voi v’aţi ostenit; alţii s’au ostenit, şi voi aţi intrat în osteneala lor“.
Şi mulţi Samarineni din cetatea aceea au crezut în El pe temeiul cuvântului femeii care mărturisea: „Mi le-a spus pe toate câte le-am făcut“.
Deci, când au venit la El, Samarinenii Îl rugau să rămână la ei. Şi a rămas acolo două zile.
Şi mult mai mulţi au crezut pe temeiul cuvântului Său,
iar femeii îi ziceau: „Credem nu numai pe temeiul cuvântului tău; noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristos, Mântuitorul lumii“.

Sfânta Luminița

Sfînta marea muceniţă Lumința (Fotinia) este femeia samarineancă Luminita-Cornea__Un-pelerinaj-in-Tara-Sfanta__606-711-298-6-785334288970despre care povesteşte Evanghelistul Ioan, Cuvîntătorul de Dumnezeu, în Sfînta Evanghelie, că a vorbit cu Dumnezeul nostru Iisus Hristos la puţul lui Iacov şi a crezut în El. Iar după înălţarea Domnului la cer şi după pogorîrea Sfîntului Duh peste dumnezeieştii Apostoli, în ziua Cincizecimii (Rusalii) s-a botezat de către Sfinţii Apostoli, împreună cu doi fii ai ei şi cu cinci surori, urmînd lor şi propovăduind credinţa întru Hristos din loc în loc şi din ţară în ţară, întorcînd pe mulţi slujitori de idoli de la păgînătate, făcîndu-i creştini.

În zilele lui Neron, păgînul împărat al Romei, s-a pornit mare prigoană asupra creştinilor şi după mărturisirea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, prigonitorii căutau pe ucenicii lor şi pe toţi cei ce credeau în Hristos sîrguindu-se în deşert a şterge din lume numele lui Hristos. Însă nu ştiau nebunii, căci cu cît prigoneau credinţa cea întru Hristos, cu atît mai mult se întărea şi se lăţea; căci precum a zis Domnul: „Porţile iadului nu o vor birui pe dînsa„.

În acel timp Sfînta Luminița, împreună cu fiul ei cel mai mic, sesfanta_mucenita_fotini_samarineanca_1 aflau în Cartagina, cetatea Africii, şi propovăduiau cu îndrăzneală Evanghelia lui Hristos. Iar Victor, fiul ei cel mai mare, era ostaş în armata romană şi fiindcă a făcut mari vitejii şi biruinţe în războiul pe care l-au avut romanii împotriva arabilor, care supărau şi prădau locurile lor, împăratul Neron l-a făcut stratilat şi voievod a toată Italia; şi, neştiind că este creştin, l-a trimis să muncească pe creştinii care se aflau acolo. Iar Sebastian, ducele Italiei, auzind aceasta din urmă a zis către Victor: „Eu ştiu prea bine, o, voievodule, că tu eşti creştin precum şi maica ta şi Iosi, fratele tău, sînt creştini, următori şi ucenici ai Apostolului Petru. Însă te sfătuiesc să faci ceea ce ţi-a poruncit împăratul, adică să munceşti pe creştini, ca să nu-ţi primejduieşti viaţa”. Iar voievodul Victor a zis: „Eu voiesc să fac voia lui Hristos, adevăratului Dumnezeu, Împăratul cel ceresc şi fără de moarte. Iar de porunca pe care mi-a dat-o Neron împăratul, ca să muncesc pe creştini, nici nu voiesc să aud, dar să o mai împlinesc”. Ducele a zis: „Eu te sfătuiesc ca pe un prieten adevărat ceea ce îţi este ţie de folos; căci dacă vei şedea pe divan şi vei cerca să afli pe creştini şi îi vei munci, vei face plăcerea împăratului şi vei dobîndi şi banii creştinilor. Pe lîngă aceasta, te mai sfătuiesc să vesteşti şi maicii tale şi fratelui tău, să nu mai propovăduiască la arătare pe Hristos şi să nu mai înveţe pe păgîni a se lepăda de credinţa lor părintească, ca să nu te primejduieşti din cauza lor”.

Sfîntul Victor a zis către dînsul: „Să nu-mi fie a face aceasta care zici, adică să chinuiesc vreun creştin, sau să iau ceva de la dînsul, sau să sfătuiesc pe maica mea sau pe fratele meu să nu mai propovăduiască că Hristos este Dumnezeul cel adevărat. Dar şi eu sînt şi voiesc să fiu propovăduitor al lui Hristos, precum sînt şi aceia, şi las să vedem răul care ni se va face”. Ducele a zis: „Eu frate te sfătuiesc cele ce-ţi sînt de folos, iar tu socoteşte ce vrei să faci”. După ce a zis, îndată a orbit şi, căzînd la pămînt, a rămas mut de durerile cele cumplite ale ochilor; apoi, ridicîndu-l cei ce stăteau de faţă, l-au pus pe pat şi a rămas trei zile fără glas, neputînd grăi nicidecum. Iar în a patra zi a strigat cu glas mare: „Unul este cu adevărat Dumnezeu, Dumnezeul creştinilor!” Iar Victor, intrînd la dînsul, a zis: „Pentru ce ţi-ai schimbat aşa deodată părerea ta, o! Sebastiane?”. Ducele a zis către dînsul: „Căci mă cheamă Hristos la dînsul o! preadulcele meu Victor”. Deci îndată a învăţat de la dînsul credinţa în Hristos şi s-a botezat; apoi cum a ieşit din apa botezului, îndată şi-a căpătat lumina ochilor şi a preamărit pe Dumnezeu. Văzînd ceilalţi slujitori de idoli această preaslăvită minune, s-au înfricoşat ca să nu pătimească şi ei, necrezînd în Hristos, ceea ce a pătimit ducele, au alergat toţi la Victor şi, învăţînd credinţa în Hristos, s-au botezat.

Trecînd puţină vreme, a ajuns cuvîntul acesta la Roma, pînă la urechile lui Neron, că Victor, stratilatul Italiei, şi Sebastian, ducele, propovăduiesc ca Petru şi Pavel şi ca ceilalţi apostoli şi aduc pe mulţi păgîni la credinţa în Hristos; apoi că Fotinia, mama stratilatului, împreună cu Iosi, un alt fiu al ei, au fost trimişi de dînsul în Cartagina să facă asemenea. Împăratul, auzind acestea, s-a aprins de mînie şi îndată a trimis ostaşi în Italia ca să aducă la Roma toţi creştinii care se aflau acolo, bărbaţi şi femei, cărora li se arătase Domnul mai înainte şi le zisese: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi însărcinaţi şi vă voi odihni; deci nu vă temeţi, căci Eu sînt cu voi şi Neron va fi biruit împreună cu diavolii, prietenii săi”. „După aceea a zis către Victor: „De aici înainte numele tău va fi Luminos (Fotinos), căci prin tine se vor lumina mulţi şi vor crede în Mine; iar tu întăreşte cu cuvintele tale pe Sebastian, spre mărturisire, căci fericit şi bine-i va fi celui ce se va nevoi pînă la sfîrşit”.

Acestea zicînd Domnul către dînşii, S-a înălţat la ceruri. S-a descoperit încă şi Sfintei Luminița şi i s-au arătat toate cele ce trebuia să urmeze. De aceea, Sfînta Luminița/Fotini îndată a şi pornit din Cartagina împreună cu mulţime de creştini şi s-a dus la Roma; toată cetatea Romei, auzind-o propovăduind cu mare îndrăzneală pe Hristos, s-au tulburat, zicînd: „Cine este aceasta care vine aici cu mulţime?”. Apoi a venit la Roma şi Luminos (Fotinos), fiul ei, împreună cu Sebastian ducele, fiind aduşi de ostaşii care fuseseră trimişi de împărat.

Dar Sfînta Luminița a apucat şi a venit mai înaintea lui Neron, împreună cu Iosi fiul ei, şi cu cealaltă mulţime. Văzîndu-i Neron i-a întrebat: „Pentru care pricină aţi venit la noi?”. Sfînta a răspuns: „Am venit să te învăţăm să crezi în Hristos”. Slujitorii împăratului au zis: „Au venit din Italia Sebastian, ducele, şi Victor, stratilatul”. Neron a zis: „Să vie înăuntru”. Şi venind ei, a zis către dînşii: „Ce am auzit despre voi?”. Sfinţii au răspuns: „Cîte ai auzit despre noi, o! împărate, toate sînt adevărate”. Neron, uitîndu-se la dînşii sălbatic, le-a zis: „Vă lepădaţi de Hristos, ori voiţi să muriţi de moarte rea?”. Sfinţii, ridicîndu-şi ochii la cer, au zis: „Să nu fie vreodată, o! Hristoase, Împărate, ca să ne lepădăm de Tine şi să ne despărţim de credinţa cea întru Tine şi de dragostea Ta!”. Neron a întrebat: „Cum vă numiţi voi?”. Sfînta Fotinia a răspuns: „Eu m-am numit Luminița de Iisus Hristos, Dumnezeul meu, iar surorile mele, cea dintîi care s-a născut după mine se numeşte Anatoli, a doua Fotos, a treia Fotis, a patra Paraschevi, a cincea Chiriachi; iar fiii mei, cel dintîi se numeşte Victor, care s-a numit de Domnul meu Fotinos, şi cel de-al doilea, care este cu mine, se numeşte Iosi”. Neron a zis către dînşii: „Toţi v-aţi unit şi v-aţi învoit ca să fiţi munciţi pentru Nazarineanul şi să muriţi pentru El?” Sfînta Luminița a răspuns: „Aşa ne bucurăm noi toţi, ne veselim şi voim să murim pentru dragostea Lui”.

Atunci tiranul a poruncit să li se zdrobească încheieturile mîinilor cu ciocane de fier; iar slujitorii lui Neron, răpind pe sfinţi, i-au dus la locul de tortură; şi şi-a întins fiecare mîinile, apoi au început să li le zdrobească cu ciocanele şi, de la al treilea ceas din zi pînă la al şaselea, s-au schimbat de trei ori cei care îi băteau; iar mucenicii lui Hristos n-au simţit nicidecum muncirea lor, nici s-au zdrobit cît de puţin mîinile lor. Auzind aceasta, Neron s-a cutremurat de preaslăvită minune şi a poruncit să li se taie mîinile. Dar, îndată slujitorii răpind pe Sfînta Luminița, legîndu-i mîinile, au lovit de mai multe ori cu săbiile, deasupra pe nicovală, nereuşind nimic; iar mai ales aceia care le loveau, au slăbit şi au căzut ca nişte morţi. Dar sfînta a rămas nevătămată şi mulţumea lui Dumnezeu, zicînd: „Domnul îmi este ajutor şi nu mă voi teme, de ce-mi va face mie omul„.

scan0009Deci a început împăratul a se nedumeri şi a gîndi ce să facă să biruiască pe mucenici şi să-i aducă la voia sa. De aceea a poruncit ca pe bărbaţi să-i bage într-o temniţă întunecoasă, iar pe Luminița, împreună cu cele cinci surori ale ei, să le pună într-o cameră de aur, cu masă de aur, scaune de aur, bani mulţi înaintea lor, podoabe de aur, îmbrăcăminte şi brîie de aur. Apoi a poruncit şi Domninei, fiica sa, să se ducă şi ea în camera aceea cu toate roabele ei şi să se unească cu sfintele, socotind deşertul la minte căci cu amăgiri ca acestea va întoarce şi va răsturna credinţa lor. Căci poruncea sfintelor că, dacă se vor lepăda de credinţa în Hristos, le va da mîngîiere, desfătare şi o dragoste ca aceasta şi le va dărui toate acelea ce se aflau în cameră şi multe altele; apoi le va învrednici de mare dragoste şi cinste. Dar s-a amăgit vicleanul, căci sfintele, ca nişte cugetătoare de cele cereşti, au defăimat toate acelea ca pe nişte gunoaie şi n-au voit nici măcar să se uite la ele.

Privind Sfînta Luminița la fiica împăratului, Domnina, a zis către ea: „Bucură-te, mireasa Domnului meu!”. Iar Domnina a zis şi ea către dînsa: „Bucură-te şi tu, doamna mea, făclia lui Hristos!”. Auzind Sfînta Fotinia pe Domnina pomenind numele lui Hristos s-a bucurat foarte şi a mulţumit lui Dumnezeu, a îmbrăţişat-o şi a sărutat-o. Apoi învăţînd-o credinţa lui Hristos, cum şi pe cele 100 de roabe ale ei, le-a botezat pe toate; iar pe Domnina a numit-o Antusa. Şi îndată fericita Antusa a poruncit Ştefanidei, celei mai mari peste 100 de roabe ale ei, să dea săracilor toate podoabele cele de aur şi banii care se aflau în cămara de aur.

Neron, înştiinţîndu-se de aceasta, a suspinat din adîncul inimii şi mîniindu-se foarte, îndată a poruncit să ardă un cuptor şapte zile şi să arunce într-însul pe Sfînta Luminița şi pe toţi cei uniţi cu dînsa, bărbaţi şi femei; şi făcînd ostaşii după porunca lui, au stat mucenicii trei zile în cuptor. După aceea, socotind tiranul că acum vor fi arşi în cuptorul cel de foc, a poruncit să deschidă gura cuptorului şi, dacă vor afla acolo oasele ucenicilor, să le arunce în rîu. Şi deschizînd ostaşii gura cuptorului, au aflat pe toţi sfinţii întregi şi nevătămaţi, slăvind şi binecuvîntînd pe Dumnezeu. Deci au rămas uimiţi de preaslăvita minune că nu s-a apropiat focul de dînşii. Auzind aceasta, toţi locuitorii cetăţii Roma s-au minunat, slăvind şi ei pe Dumnezeu.

Dar tiranul, auzind de o minune ca aceasta, a poruncit să-i adape cu otrăvuri aducătoare de moarte. Deci a fost chemat Lambadie, vrăjitorul, care a pregătit otrăvurile, dînd mai întîi otravă Sfintei Luminița , care, luînd-o, a zis către vrăjitor: „Nu se cădea nouă a lua această otravă a ta nicidecum, nici a o bea, fiindcă şi tu eşti necurat; dar pentru ca să cunoşti tu, o! împărate, şi tu, o! vrăjitorule, puterea Hristosului meu, iată, eu mai întîi o beau, în numele Domnului Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, şi pe urmă o vor bea toţi cei ce sînt împreună cu mine”. Bînd toţi mucenicii otrava, au rămas nevătămaţi, cu puterea lui Hristos, ca şi cum n-ar fi băut nimic. Iar vrăjitorul, văzînd toate acestea, s-a spăimîntat şi, căutînd la Sfînta Luminița, a zis: „Am pregătit o otravă puternică şi de o veţi bea şi pe aceasta şi, nu veţi păţi nimic, voi crede şi eu în Dumnezeul vostru”. Şi aducînd-o, a dat-o lor şi, bînd-o, toţi mucenicii au rămas nevătămaţi. Văzînd vrăjitorul aceasta, a rămas uimit şi îndată adunînd toate cărţile sale vrăjitoreşti, le-a aruncat în foc şi le-a ars; apoi, crezînd în Hristos, s-a botezat, numindu-se din botez Teoclit. Iar împăratul, înştiinţîndu-se de aceasta, a poruncit ostaşilor şi răpindu-l din mijlocul sfinţilor, l-au scos afară de zidurile cetăţii Roma şi i-au tăiat capul cu sabia. Şi aşa, fericitul Teoclit, mai înainte decît ceilalţi, a luat cununa muceniciei.

Atunci Neron cel fără de lege a poruncit să le taie venele tuturor sfinţilor, împreună cu ale marei muceniţe Luminița. Şi cînd ostaşii le tăiau venele mucenicilor, ei batjocoreau şi rîdeau de împărat şi de zeii lui, ca de nişte neputincioşi. Iar tiranul, văzînd pe mărturisitori, că întru nimic nu socotesc muncile acestea, a poruncit să topească plumb şi să-l amestece cu pucioasă şi, cînd va clocoti, să-l toarne în gura Sfintei Luminița şi pe spatele celorlalţi sfinţi. După ce slujitorii au îndeplinit porunca împăratului şi au vărsat pe spatele mucenicilor plumbul clocotind, toţi sfinţii au strigat: „Mulţumim Ţie, Hristoase, Dumnezeul nostru, căci cu plumb clocotit ai răcorit inimile noastre ca şi cum ar fi fost însetate de o mare arşiţă”. Iar Neron, auzind aceasta, s-a spăimîntat şi a poruncit să-i spînzure şi să strujească fără milă trupurile lor şi să le ardă cu făclii aprinse; dar cu cît îi muncea mai mult, cu atît se împuterniceau în dumnezeiescul dar şi proslăveau pe Dumnezeu.

Iar ticălosul şi deşertul de minte Neron, socotind că va birui pe sfinţi cu muncile, a poruncit să amestece cenuşă cu oţet tare şi să-l toarne în nasurile lor şi, aceasta făcîndu-se, sfinţii mucenici au zis că li se pare mai dulce decît mierea şi fagurul. Iar tiranul s-a mîniat foarte şi a poruncit de a oprit pe sfinţi şi i-a închis într-o temniţă întunecoasă şi necurată, plină de şerpi veninoşi. Dar sfinţii lăudau şi slăveau pe Dumnezeu, iar fiarele cele otrăvitoare, din temniţă, toate au murit şi duhoarea cea rea s-a prefăcut în mireasmă neasemănată, iar întunericul s-a prefăcut în lumină prea strălucită. Apoi Domnul nostru Iisus Hristos a stat în mijlocul sfinţilor şi a zis către dînşii: „Pace vouă!” Apoi, apucînd de mînă pe Sfînta Fotinia a ridicat-o sus şi a zis: „Bucuraţi-vă totdeauna, căci Eu cu voi sînt în toate zilele vieţii voastre”. Şi îndată, cu cuvîntul Domnului, s-au deschis ochii mucenicilor şi, văzînd pe Domnul, s-au închinat Lui; iar El, binecuvîntîndu-i, a zis: „Îmbărbătaţi-vă şi vă întăriţi”. Apoi s-a suit la cer. Iar din trupurile sfinţilor au ieşit ca nişte solzi şi s-au făcut sănătoşi, aşa cum erau mai înainte. Dar urgisitul de Dumnezeu Neron a poruncit ca sfinţii să rămînă în temniţă trei ani, ca să pătimească acolo înăuntru tot felul de chinuri şi aşa să moară cu moarte rea.

Iar după trei ani, avînd împăratul un slujitor al său închis în temniţa aceea, a trimis oamenii săi ca să-l scoată. Deci, ducîndu-se trimişii în temniţă, au văzut pe mucenici că erau vii şi sănătoşi şi au spus împăratului că galileenii care au fost orbiţi de el, acum văd şi sînt sănătoşi, iar temniţa este plină de lumină şi de bună mireasmă negrăită, încît s-a făcut ca o casă sfîntă, spre slava lui Dumnezeu; iar acolo aleargă mulţime de oameni şi cred în Dumnezeul lor şi sînt botezaţi de dînşii.

Auzind acestea, Neron şi-a ieşit din minţi şi, trimiţînd ostaşi, i-a adus înaintea sa şi a zis: „Au nu v-am poruncit vouă să nu mai propovăduiţi în numele lui Hristos? Deci cum îl propovăduiţi în temniţă? Pentru aceasta eu voiesc să pun asupra voastră multe şi grele munci”. Iar sfinţii au zis: „Orice voieşti fă, dar noi nu vom înceta a vesti pe Domnul nostru Iisus Hristos, cum că este Dumnezeu adevărat şi făcătorul tuturor”. Dar cu aceasta s-a aprins tiranul la mînie şi a poruncit să răstignească pe sfinţi cu capetele în jos şi să strujască trupurile lor trei zile, pînă se vor dezlega încheieturile lor. Făcînd aceasta, sălbaticii şi neomenoşii slujitori i-au spînzurat şi i-au lăsat alte patru zile, punînd străjeri să-i păzească. După aceea, ducîndu-se să vadă dacă mai trăiesc încă, cum i-au văzut spînzuraţi au orbit. Iar îngerul Domnului, pogorîndu-se din ceruri, a dezlegat pe sfinţi şi, sărutîndu-i, i-a făcut sănătoşi de toate rănile lor. Atunci Sfintei Luminița, făcîndu-i-se milă de orbirea slujitorilor, a făcut rugăciune către Dumnezeu pentru ei şi îndată şi-au luat iarăşi lumina ochilor lor şi crezînd în Hristos, s-au botezat.

Înştiinţîndu-se tiranul de acestea, a poruncit să jupuiască pielea desffotini1 pe Sfînta Luminița şi în vremea ce o jupuiau, sfînta cînta: „Doamne, cercetatu-m-ai şi M-ai cunoscut”. După ce au jupuit pielea ei, au aruncat-o în rîu, iar pe sfîntă au aruncat-o într-un puţ sec. Dar la ceilalţi mucenici: Sebastian, Fotinos şi Iosi, le-au tăiat mădularele cele născătoare şi le-au aruncat la cîini; i-au jupuit şi pe ei de piele şi-au aruncat-o în rîu, iar pe dînşii i-au aruncat într-o baie veche. Apoi pe cele cinci surori ale Sfintei Luminița, punîndu-le înaintea lui, a poruncit să le taie mai întîi sînii, după aceea le-a jupuit şi pe ele de piele. Însă, cînd s-au pus slujitorii să jupoaie şi pe Sfînta Fotida, ea nu a primit să fie ţinută de cineva; ci a stat singură cu mare vitejie şi bărbăţie, şi au jupuit pielea de pe trupul ei, încît s-a minunat şi tiranul de răbdarea ei. După acest chin, prea înrăutăţitul a găsit şi o altă tortură pentru ea, grea şi pierzătoare, căci a poruncit şi a plecat două vîrfuri de copaci, care erau în grădina lui, şi au legat pe Sfînta Fotida de cele două vîrfuri. Apoi le-a slobozit îndată şi sfînta s-a rupt în două părţi şi astfel şi-a dat sfîntul ei suflet în mîinile lui Dumnezeu. Atunci a poruncit pierzătorul să taie şi pe ceilalţi mucenici cu sabia. Iar pe fericita Luminița, scoţînd-o din puţul acela, a închis-o în temniţă.

Dar ea, fiindcă a rămas singură şi nu s-a încununat cu cununa mărturisirii împreună cu ceilalţi mărturisitori, se mîhnea şi ruga pentru aceasta pe Dumnezeu, care s-a arătat ei şi, pecetluind-o cu semnul cinstitei şi de viaţă făcătoarei cruci de trei ori, a făcut-o sănătoasă de toate rănile ei. Şi după multe zile, lăudînd şi binecuvîntînd pe Dumnezeu, şi-a dat în mîinile lui cinstitul şi sfîntul ei suflet. Şi astfel s-au dus toţi către Dumnezeu cel dorit de dînşii şi au dobîndit împărăţia cerului, căreia dea Dumnezeu ca şi noi să ne învrednicim prin rugăciunile lor.

Amin.

 Sursa: Viețile Sfinților pe  Februarie pp.318- 324 

http://paginiortodoxe.tripod.com/vsfeb/02-26-sf_fotinia.html

Anunțuri