(Video și text) Vă mai aduceți aminte? Zece arhierei și două  mii cinci sute de preoți, studenți și seminariști, monahi și credincioși au protestat la Cluj în 20 martie 1998. Catolicii au aruncat Impărtășania pe jos și i-au scos afara pe ortodocși din Biserica Schimbarea la Față. Începutul Ecumenismului în Romania

(Protestul. Partea I-a)

 Începutul ecumenismului în România. •Ce metode sau folosit. •Violență •La 20 martie 1998 a avut loc la Cluj-Napoca un eveniment fără precedent în istoria Bisericii Ortodoxe Române, UNIC CHIAR PENTRU ORTODOXIA UNIVERSALĂ, zece  arhierei și două mii cinci sute de preoți ortodocși ardeleni, profesori, studenți și seminariști, monahi și credincioși au protestat în ordine pășnică la Cluj împotriva greco-catolicilor care au aruncat Sfânta Împărtășanie pe jos (13 martie 1998) și iau scos afară din Biserica Schimbarea la Față. • Scopul acestui protest a fost deshiderea BOR către ecumenism. Vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România •Mitopolitul Bartolomeu al Clujului spune că: ”Ecumenismul este mai mult o politică decât o doctrină și o credință, și fiecare înțelege cum vrea.” •Sfântul Munte îl consideră pe Papă ereziarh,iar Vaticanul, un simplu stat, iar nu Biserică canonică. •Sfântul Paisie Aghioritul l-a învinuit pe Patriarhul Atenagora pentru lipsa dragostei fața de fii Ortodoxiei, fiindcă a ales să iubească o femeie modernă – biserica papistașă, în schimbul  Mamei noastre Ortodoxe care este modestă. Filounioniștii nu au ”nici miez, nici coajă duhovnicească”. Vorbesc despre unire, deși nu sunt uniți cu Dumnezeu, pentru că nu L-au iubit. Biserica Ortodoxă duce o lipsă  gravă de ierarhi și păstori cu duh patristic, ceea ce explică abaterea Patriarhilor de la credința ortodoxă. • Papa și ecumeniștii – Sfântul Nicodim Aghioritul spune despre papistași, în Pidalion, că sunt eretici foarte vechi și nebotezați (Erminie la Canonul 47 Apostolic).”Biserica” papistașă nu este Biserică. Nu are Taine. Hristos, pe planeta Pământ, a întemeiat o singură Biserică. Atunci când rostim Simbolul Credinței, ce mărturisim? Faptul că noi credem ”Întru Una Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică”. Nu a făurit Hristos mai multe Biserici. Papa nu este Biserică. Papistașii nu au Taine.

 În ceputul ecumenismului în România

Ce metode sau folosit.

Violență

« ”Ora 9,30. Senatorul (Pr.) Matei Boila face apel catre toti greco-catolicii, in principal catre cei tineri, cerindu-le sa ocupe biserica.”

” Ora 11,20. Pe o usa laterala patrund in biserica si ocupa naosul aproximativ 50 de tineri greco-catolici: semnalul razboiului. Greco-catolicii prezenti in biserica saluta interventia tinerilor cu aplauze si scandeaza: „Voi iesiti afara ! Voi iesiti afara !”.

” Ora 11,40. Icoana Maicii Domnului este rasturnata si un cretin fanatic danseaza urlind pe dinsa ca la concertele rock.„

” Ora 14,20. Obositi si insingerati, cu fetele tumefiate, ortodocsii parasesc biserica devastata insotiti de citiva greco-catolici. ”

” Ora 14,30.  Ziaristii unguri continua sa filmeze: in citeva ceasuri lumea intreaga va sti ca Romania este o tara in care se manifesta nu numai intoleranta etnica, ci si cea religioasa. Parintele Boila ride in pumni si spune ca a cistigat o batalie. Oamenii de pe margine il injura si il huiduie ca pe un tradator. Ziaristii maghiari filmeaza si asta. Pe celalalt trotuar elevii seminarului ortodox. Greco-catolicii fac semnul victoriei si le rid in nas.”

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului considera Politia – complice la incaierarea din Biserica „Schimbarea la fata”


”IPS Bartolomeu Anania: în spatele acestui conflict se afla prefectul judetului Cluj, Alexandru Farcas, greco-catolic militant si cumnat cu preotul senator Matei Boila. Agresiunea a fost dinainte pregatita, faza cu faza.

Arhiepiscopia Ortodoxa: In timpul slujbei, un grup de aproximativ 50 de greco-catolici s-au napustit spre mijlocul bisericii, imbrincind si rasturnind tot ce le sta in cale, inclusiv pe preotii slujitori si masa cu ofrandele Sfintului Maslu. (…). Incitati de preotul senator Matei Boila, agresorii au fortat usile imparatesti si au patruns in Sfintul Altar, profanindu-l, rasturnind totul de pe Sfinta Masa, inclusiv chivotul cu Sfintele Taine; Sfintul Agnet pregatit pentru Liturghia de seara a fost salvat, printre pumni…” »

Către ecumenism

Cu „binecuvintarea” presedintelui Constantinescu,

Vaticanul va arbitra conflictul dintre B.O.R. si greco-catolici

28.10.1998, Bucuresti,

Sfantul Sinod al B.O.R. face un pas major in disputele cu Biserica Greco-Catolica. In urma dezbaterilor si discutiilor avute in sedintele sale, Sfintul Sinod a solicitat joi seara o intrevedere cu presedintele Romaniei, Emil Constantinescu. Astfel s-a hotarit ca „pe linga dialogul local, B.O.R. propune si un dialog la nivel central intre cele doua biserici romanesti, cu posibilitatea de a invita un observator al Vaticanului„. S-a constituit o comisie centrala de dialog (printr-un scandal de proporții s-a urmărit reluarea dialogului cu catolicii în Consiliul Mondial al Bisericilor – CMB panerezia ecumenismului nt. G.O.), al carei prim-obiectiv este solutionarea litigiilor patrimoniale existente intre cele doua biserici. Ca presedinte al comisiei a fost ales IPS Bartolomeu, Arhiepiscop al Vadului Feleacului si Clujului. Propunerea i-a fost adusa la cunostinta IPS Mitropolit Lucian al B.U.R.U.R.

MOMEALA

Dupa un „razboi de cincizeci de ani”

Astazi incepe prima „CONFERINȚA DE PACE” dintre ortodocsi si greco-catolici

21.02.1998, Bucuresti,

Astazi la Palatul Patriarhal din Bucuresti incepe prima runda a dialogului dintre Biserica Ortodoxa Romana si Biserica Greco-Catolica. Este primul dialog de acest fel, din 1948 (…). O incercare de mediere a avut loc  si in anul 1990 (…).  De atunci, „razboiul patrimonial” a avut loc in parohii si prin schimburi de comunicate oficiale. Comisia B.O.R. este condusa de I.P.S. Daniel Mitropolitul Moldovei si Bucovinei avind in componenta pe I.P.S. Bartolomeu Anania Episcopul Vadului, Feleacului si Clujului, IPS Andrei, Arhiepiscop de Alba Iulia, P.S. Ioan episcopul Oradei, P.S. Iustinian episcop de Maramures, P.S. Timotei episcop de Arad, PS Visarion episcop vicar de Sibiu si PS Teofan Sinaitul episcop Vicar patriarhal. Comisia Bisericii Greco-Catolice este condusa de IPS Lucian Muresan mitropolit – Presedintele Conferintei Episcopale din Romania, PS George Gutiu, PS Florentin Crihalmeanu de la Cluj, PS Ioan Sisestean – de la Baia Mare, PS Mesian Alexandru de la Lugoj, PS Virgil Bercea de la Oradea. La aceasta runda de convorbiri lipseste observatorul din partea Vaticanului, urmind sa fie prezent la rundele urmatoare de convorbiri.

Tot materialul a fost preluat de pe www. greco-catolica. org

Ecumenism și dialog (internațional)

Intalnirea internationala
Oameni si religii

rug-pt-pace2

Intalnirile Internationale interreligioase au inceput in a doua jumatate a anilor ’80, din initiativa Comunitatii Sant’Egidio, cu scopul de a promova cunoasterea reciproca si dialogul intre religii din perspectiva pacii.

Comunitatea Sant’Egidio a continuat sa traiasca spiritul Zilei Mondiale de Rugaciune de la Assisi, organizata de Sanctitatea Sa Ioan Paul al II-lea in 1986, primind, la acea intalnire istorica, invitatia finala a Papei: „Sa continuam sa promovam mesajul Pacii si sa traim spiritul de la Assisi”.
De atunci, printr-o retea de prietenii intre reprezentantii diferitelor credinte si culturi din mai mult de 60 de tari, Comunitatea a inceput un pelerinaj al Pacii, care s-a oprit, an dupa an, in diferite orase din Europa e Mediterana.
Celor doua intalniri de la Roma (1987 si 1988) le-a urmat intalnirea de la Varsovia, cu titlul ” War never again „, in septembrie 1989, cu ocazia implinirii a cincizeci de ani de la inceputul celui de-al doilea razboi mondial. Apoi au fost intalnirile de la Bari, Malta si, in 1992, cea de la Bruxelles „Europa, religiile, pacea”, pe tema unitatii europene si a raporturilor cu Sudul lumii. 

In 1993 pelerinajul s-a oprit la Milano si, in anii urmatori, la Assisi si apoi la Florenta.
O intalnire particulara a avut loc la Ierusalim in 1995, in inima Orasului Sfant, cu tema „Impreuna la Ierusalim: evrei, crestini si musulmani”.
Dupa congresul de la Roma si cel de la Padova-Venezia, in 1998 a avut loc Intalnirea exceptionala de la Bucuresti „Pacea este numele lui Dumnezeu: Dumnezeu, omul, popoarele”, pentru prima data organizata de Comunitate impreuna cu Biserica Ortodoxa din Romania.
Prezenta a numerosi patriarhi ortodoxi si cardinali, dar mai ales noul climat de dialog a deschis drumul pentru prima vizita a Papei intr-o tara ortodoxa. Vizita a avut loc la Bucuresti la cateva luni dupa rugaciunea pentru pace.
Ioan Paul al II-lea in mesajul sau trimis cu ocazia celei de-a XIV-a Intalniri pentru pace organizata de Comunitate la Lisabona, spunea: „As vrea sa multumesc in mod special Comunitatii Sant’Egidio pentru entuziasmul si curajul spiritual cu care a stiut sa primeasca mesajul de la Assisi, ducandu-l prin organizarea intalnirilor intre oameni de religii diferite in atatea locuri din lume „. 

In acest an, primul al noului secol, Intalnirea Internationala pentru Pace a avut loc pe malurile Mediteranei. Barcelona, cu o lunga traditie in istorie in coabitarea celor trei mari religii abramitice, dar in acelasi timp deschisa spre noul secol datorita marii sale capacitati de reinnoire, a fost pentru trei zile capitala pacii si simbolul noii realitati europene.
Papa scria in „Noul mileniu care incepe”: „… ni se pune in fata marea provocare a dialogului interreligios, dialog in care noul secol ne va vedea inca implicati (..) Dialogul trebuie sa continue”.
Pentru a intari in limbi si traditii religioase diferite forta pacifica a dialogului, de pe 2 pe 4 septembrie la Barcelona, cu ocazia celei de-a 15 aniversari a Zilei de la Assisi, a avut loc Intalnirea: „Frontierele dialogului: religiile si civilizatiile in noul secol”.

Sensibilizarea Românilor Ortodocși

Intalnirea Internationala Oameni si Religii
Pacea este numele lui Dumnezeu.
Dumnezeu, Omul, Popoarele
Bucuresti – 1998


Ceremonia finala
Bucuresti – 1 septembrie 1998

Intr-o perioada de mare dificultate pentru dialogul ecumenic s-a realizat la Bucuresti de pe 30 august pe 1 septembrie ceea ce presa a definit ca „cea mai mare intalnire ecumenica de la sfarsitul secolului”. Este vorba despre cea de-a XII intalnire „Oameni si religii”, promovata de Comunitatea Sant’Egidio, avand ca punct de pornire intalnirea profetica de la Assisi din 1986, dorita de papa Ioan Paul al II-lea.

De atunci, Comunitatea a continuat sa adune reprezentantii tuturor marilor religii pentru a se ruga si a lucra impreuna pentru pace. La Bucuresti manifestarea a avut un puternic caracter ecumenic: pentru prima oara o intalnire de acest fel, organizata de o Comunitate catolica, s-a realizat intr-o tara ortodoxa, in stransa colaborare cu Patriarhatul si Presedintia Republicii.


Patriarhul Teoctist 
intervine in cadrul litughiei latine

Bucurestiul, bisericile sale, poporul i-au primit cu bucurie si emotii pe pelerinii pacii. Prezenta reprezentantilor tuturor Bisericilor ortodoxe (in multe cazuri patriarhi si primati), cu exceptia celei din Athena, alaturi de cea a exponentilor bisericilor orientale, a fost foarte semnificativa. Primul mare gest de reconciliere a avut loc cand patriarhul roman ortodox Teoctis a trecut poarta catedralei catolice Sf. Iosif si a participat la liturghia latina.

Un mitropolit ortodox a fost prezent apoi la liturghia greco-catolica, in timp ce cei 7 cardinali prezenti alaturi de un grup de episcopi catolici au asistat la liturghia ortodoxa celebrata de patriarhi si primati. Emotia credinciosilor si a Bisericilor marturisea in acelasi timp amintirea suferintelor cat si sfasitul dusmaniei. Andrea Riccardi, fondatorul Comunitatii Sant’Egidio, in discursul sau concluziv, reflectand asupra acestor gesturi istorice, a evocat imaginea biblica a intalnirii dintre Iosif si fratii sai: „Eu sunt Iosif, fratele vostru!” Sunt acestea cuvintele unui frate care se lasa recunoscut de ceilalti care primesc gesturile de reconciliere intre romani si intre crestini, care au avut loc in acele zile la Bucuresti.


Rugaciunea in timpul 
liturghiei ortodoxe

Liturghiile au fost urmate de trei zile de congres in care au fost abordate multe probleme si rani ale omenirii. S-a vorbit despre drepturile omului, despre campania pentru abolirea pedepsei cu moartea, despre conflictele din Mediterana, despre fundamentalism, despre Orientul mijlociu: asupra acestor si altor teme s-au oprit numerosii participanti la intalnire printre care presedintele Crucii Rosii, Cornelio Sommaruga, secretarul general al Amnesty International, Pierre Sanθ, Sister Helen Prejean, sora care a inspirat filmul „Dead Man Walking”, un film impotriva pedepsei cu moartea, foarte multi lideri religiosi crestini, musulmani, evrei, buddisti, hinduisti … 


Patriarhul Teoctist il intalneste
pe profesorul Andrea Riccardi

Sursa: www.santegidio.org

Mitropolitul Bartolomeu:

“Nu particip la rugăciunea comună pentru unitatea bisericii”

Dialog da. Dar nu  rugăciuni în comun. De ce?

bartolomeu-al-clujuluit[1]“… De aceea noi ne numim ortodocși, adică dreptmăritori. Cu alte cuvinte, în credința noastră îl preamărim pe Dumnezeu pe calea cea mai dreaptă cu putință. Aș vrea însă să adaug , fiindcă prea se vorbește mult și alandala în vremea noastră despre ecumenism care este altceva decât ecumenicitate. Ecumenicitatea înseamnă universalitatea lui Dumnezeu pe acest pământ.

Ecumenismul este mai mult o politică decât o doctrină și o credință, și fiecare înțelege cum vrea. Cel mai mulți îl înțeleg greșit. Ei cred că este un fel de hora unirii: hai să ne unim toți cu toate credințele, toate confesiunile, toate religiile, să dăm mână cu mână și să fim veseli și sănătoși! Nu este așa! Ecumenismul înseamnă că fiecare credință, fiecare confesiune creștină, fiecare religie să-și păstreze identitatea proprie. Ecumenismul este un dialog între două sau mai multe identități. Altfel dialogul nu poate exista atunci cand exista confuzie. Poate fi unitate în diversitate dar nu poate fi unitate în confuzie. Cei mai mulți ecumeniști de astăzi sunt din cei care cultivă confuzia. Slujesc împreună cu unii, cu alții, se roaga împreună cu alții…

Eu am facut o declaratie pe inima mea, publică. Nu am participat, de cativa ani de zile nu particip, la asa-zisa “rugăciune comună pentru unitatea bisericii. Și de ce? Am explicat, e foarte simplu: toți dorim refacerea unitătii bisericești, fiindcă împărțirea creștinismului este camașa sfâșiată a lui Hristos. Toți o dorim. Numai că o gândim în mod diferit. Le spuneam fratilor catolici: voi gânditi refacerea unității Bisericii în jurul papei, iar noi o gândim în jurul sinodalității, a sobornicității… Protestanții o gândesc în felul lor. Și de îndată ce o gândim diferit, oare de ce să nu fim cinstiți față de Dumnezeu, fată de noi inșine si față de cei care ne ascultă? Se roaga fiecare acasă la el. Și noi ne rugăm. Vezi la Liturghie: “unitatea credinței sț împărtășirea Sfântului Duh cerând… și pentru unirea tuturor”. Dar ne rugăm în credința noastră, respectând-o pe a altora.

Acesta este ecumenismul: dialog între confesiuni și între religii, fiecare păstrându-și identitatea și respectând-o pe a celorlalți, fie ca sunt creștini, mozaici sau musulmani (budiști, șintoiști, hinduiști, agnostici, animiși, sichiști, spiritști, neo păgânii, scientologi, juchei, etc. nt. G.O.). N-are importanță.

Iar dialogul ne poate intalni cu cei de alte confesiuni in acte de caritate, fiindca iubirea fata de aproapele nu cunoaste confesiuni sau religii. Iata, noi, Arhiepiscopia Clujului, suntem de 14 ani in parteneriat ecumenic cu Biserica Lutherana din Germania, de la Stuttgart. 14 ani neintrerupt. Vin si in catedrala la noi sa se roage, mergem si noi la ei. Am facut programe sociale impreuna, am construit impreuna si cu alti protestanti o casa de batrani nou nouta la Turda, un centru comunitar pentru tineret, o tabara de copii la munte. Impreuna. Noi cu ce am putut, ei cu ce au putut. Ne intalnim in actele de filantropie, de facere de bine, aici nu avem hotare. Dar de rugat se roaga fiecare in legea lui, in credinta lui, in limba lui.

Repet, putem sa ramanem ortodocsi fara sa relativizam credinta noastra ortodoxa, pentru ca ecumenismul rau inteles duce la relativizare: Apai tot un Dumnezeu e pentru toti!“. Ei, nu-i asa. Dumnezeu adevarat este acela in care crezi tu [adresarea este catre credinciosul ortodox din Biserica, fireste – nota noastra]!

Am facut aceasta paranteza ca sa lamuresc o problema foarte la moda, o vedem si prin ziare si prin reviste si la care raspunsurile sunt foarte simple: ramanem ortodocsi in credinta noastra asa cum ne-au lasat-o Mantuitorul Hristos si Sfantii Apostoli si Sfintii Parinti, in acelasi timp respectand-o pe a altora. Si dialogand cu ei atunci cand este vorba de dialog.

De ce as face un secret, am avut litigii si inca mai avem unele litigii juridice cu fratii nostri greco-catolici, o treaba foarte grea; dar incetul cu incetul lucrurile s-au calmat si trebuie sa va spun ca unul dintre primii care m-au vizitat in spital dupa accidentul meu de acum un an si ceva cu piciorul, a fost Prea Sfintitul Episcop Florentin Crihalmeanu, al greco-catolicilor din Cluj, impreuna cu vicarul sau. Eu eram in pat, cu piciorul atarnat de greutati, si mi-a sunat telefonul mobil pe care il aveam la mine. “Sunt episcopul Florentin, am vrea sa venim sa va vedem, mai sunt cu cineva, cum putem intra?” Directia spitalului luase masuri sa se incuie usile ca sa nu patrunda ziaristii. “Pai uite, sa-mi spuneti cand anume veniti, Presfintite, ziua si ora, ca sa spun la directie”. “Pai suntem aici in fata usii.” Si am dat un semnal si au venit sa-mi ureze insanatosire. Iar in fiecare an Prea Sfintitul Florentin vine cu colindul, cu o echipa de seminaristi sa ma colinde. Ma colinda, ne imbratisam… Acesta e dialogul. Fiecare isi pastreaza credinta lui, biserica lui, randuielile lui, nu se amesteca unii cu altii dar o relatie asa este corecta si asa este cu adevarat crestineasca.

Revenind deci, credinta sa fie curata, adevarata, puternica. Sa crezi tu in credinta ta. Si respecti pe celalalt si pentru altceva. Chiar daca nu esti convins ca credinta lui este cea adevarata-adevarata trebuie sa admiti ca el, in credinta lui, este cinstit, de buna credinta, ca nu este un farseur; ca musulmanul care la ora fixa isi pune covorul pe iarba, se intoarce cu fata spre Mecca si spune rugaciunea lui scrisa in Coran, e de buna credinta, nu o face de ochii lumii, nu ca sa fie televizat. Ci o face convins fiind ca Allah il aude si-l ajuta. Este foarte important acest lucru: sa admiti buna credinta a celui de alta credinta”.

Sursa : Predica IPS Bartolomeu Anania de la Duminica a 17-a după Rusalii ( a cananeencii), 10 februarie 2008

Dialog da. Dar nu  rugăciuni în comun. De ce?

pentru că:

arhim[1]Ecumeniştii au redactat deja o „rugăciune” ecumenică care mulţumeşte toate dogmele şi religiile. Rugăciunea aceasta face referire de 5-6 ori la cuvântul «Dumnezeu», însă nici măcar o singură dată la numele Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Însă acest «Dumnezeu» al unei panreligii întinse peste toată lumea, la care se face referire,  cine ar putea  fi, atâta timp cât Hristos este exclus?

În concluzie, toate credinţele şi religiile, monoteiste sau idolatre, în care intră: ortodoxia, papismul, protestantismul, islamismul, budismul, hinduismul şamd. sunt vizate de ecumenism, prin intermediu planului MRA (primul pas al planului MRA a fost încercarea unirii ortodoxiei cu papismul, pentru a merge apoi la unirea cu protestanţii şi în final cu cei de alte religii. Cei care au acceptat cu bucurie planul MRA şi s-au dovedit campioni în promovarea lui au fost papistaşii pentru a se uni într-o religie unică p.61). În ce va ajunge atunci să creadă omul unei astfel de religii? Narcotizat de toată această confuzie îşi va direcţiona credinţa doar spre interesul material, pentru ca în final închinarea ce ar trebui adusă Lui Dumnezeu să fie înlocuită cu cea adusă satanei.

Ecumenismul nu ar avea vreo șansă dacă ar fi prezentat oficial ca plan al masoneriei. De aceea, masonii se străduiesc să acapareze conducători din diverse confesiuni și religii, pentru ca ei înșiși să hotărescă unirea. Iar pentru ca unirea să fie posibilă, este necesară mai întâi o uniformizare dogmatică (n. ed.).  p. 67.

Poate părea incredibil dar cele pe care le vom relata sunt cu adevărat de necrezut pentru nişte oameni normali. Masonii ajung să adreseze rugăciuni tocmai Satanei, care au un caracter înfricoşător, blasfemiator şi potrivnic Lui Dumnezeu. Am preluat-o din faimoasa carte a lui Leo Taxil «Tainele masonilor» (pag. 374-375) şi o inserăm aici cu teamă şi oroare. O facem însă pentru a-i ajuta pe cititori să înţeleagă că satanismul masoneriei este o realitate şi că tocmai ea, masoneria, este cea care joacă un rol important în ecumenism şi în unirea Bisericilor.

Iată o astfel de „rugăciune” :

«Vino, Lucifere, vino. Tu, pe care preoţii te-au clevetit. Tu, cel condamnat de împăraţi. Vino, vino să te îmbrăţişăm, să te strângem în braţele noastre!… Numai prin tine se pot explica toate din univers. Fără lucrarea ta, O Satan, universul ar fi fără de înţeles. Tu singur dai viaţă, tu singur pui în mişcare tot ce se face, tu dai nobleţe bogăţiei vulgare. Tu pecetluieşti virtutea. Al tău este începutul. Al tău este tronul. Iar tu Adonai (SS este adevăratul dumnezeu), Dumnezeu Hrăpăreţ, Dumnezeu nedrept, te renegăm!… Tu urăşti ştiinţa, noi însă am dobândit-o spre pizma ta. Tu urăşti fericirea însă noi prin ştiinţă o vom dobândi spre necazul tău. Fiecare progres al nostru este un triumf sub care va fi zdrobită la pământ dumnezeirea ta. Duh mincinos şi înşelător, împărăţia ta a luat sfârşit. Să ceri de acum victime din rândul animalelor. Eşti deja detronat şi zdrobit. Numele tău care până de curând, era în gura înţeleptului, al judecătorului ce împărţea dreptatea, şi era puterea celui ce conducea, speranţa săracului, limanul celui vinovat ce se pocăia… Ei! Acest nume de nerostit de acum încolo va fi batjocură şi blestem pentru om, se va şterge cu totul şi se va uita. Va rămâne sinonim ipocriziei, minciunii, identificat cu superstiţia, cu tirania, cu ticăloşia… Atâta timp cât umanitatea îşi va pleca genunchiul în faţa jertfelor tale monstruoase, O Adonai, ea va fi roaba împăraţilor şi preoţilor, va suferi şi va decade… Cât timp umanitatea va jura pe numele tău mizerabil, călcarea jurământului va fi temelia societăţii. Dispari călăule al raţiunii noastre, fantomă a conştiinţei noastre…»

Iar mai jos Leo Taxil vorbeşte de masonii de gradul 32:

«Care îngenunchează în faţa lui  Bathomet (statuia satanei n.n.) ce stă aşezat pe altar, iar atunci când conducerea superioară a masoneriei reuşeşte să pună la dispoziţie sfânta ostie (împărtăşania papistaşă), o profanează şi o jertfeşte satanei, străpungându-o cu un pumnal în mijlocul unor ţipete sălbatice. «Nekam Adonai!…».

Şi adaugă Leo Taxil:

«Marele Arhitect în care masoneria crede este Satana însuşi»

Poză—bathomet pag 79—Statuie cu cap şi picioare de ţap, reprezentându-l pe Satana, având înscrisă pe frunte pentalfa, în faţa cărui de închină masonii de gradul 32. După cum de poate vedea este vorba de o imagine oribilă, înfricoşătoare şi cât se poate de morbidă…

Numele acestei fiare poate că provine de la cuvintele greceşti vafi şi bitis, care înseamnă botez şi înţelepciune sau este o alterare a cuvântului Mahomé (Mahomed), fiind datorat influenţei saracinilor mahomedani asupra masonilor naiţi (de la locurile sfînte) din evul mediu…

Aceşti duşmani neîmpăcaţi ai lui Hristos sunt aşadar direct interesaţi şi implicaţi în acţiunea de unire a Bisericilor.

Vezi cititorule cine sunt care se ascund în spatele ecumenismului şi sunt interesaţi de unirea Bisericilor? Duşmanii declaraţi ai Lui Hristos.

Sunt interesaţi de tot acest proces pentru că ecumenismul nu este la modul simplu un plan de unire, ci unul de nimicire, este o cursă înfricoşătoare a morţii.(p.46)

A patra Adunare a Consiliului Mondial al Bisericilor (CMB), … , a avut loc la Upsala în 1968. (…) Au participat la ea 140 de reprezentanţi de la toate Bisericile locale.

Deschiderea conferinţei a fost ca un adevărat şoc electric pentru ortodocşi întrucât organizatorii au ţinut să fie citită o rugăciune ecumenistă care spunea:

«O Dumnezeule Tată, Tu poţi să le faci pe toate noi. Ne încredinţăm Ţie. Ajută-ne ca să trăim pentru alţii, căci şi dragostea Ta se întinde peste toţi oamenii. Să căutăm şi să cercetăm adevărul pe care nu l-am cunoscut…»!!!

Reprezentanţii Bisericilor ortodoxe trebuie să fi simţit groază şi cutremur în momentul acela. S-ar fi cuvenit să strige cu glas puternic şi să-l mărturisească pe Hristos, ridicându-se în picioare şi zicând:

– Faceţi o greşeală domnilor ecumenişti. Rugăciunea voastră este pentru noi o blasfemie. Noi am cunoscut deja Adevărul. Adevărată şi vie ne este credinţa. Adevărul este însuşi Hristos. «Eu sunt calea, Adevărul şi viaţa». Ce adevăr să mai căutăm?… Voi, ceilalţi trebuie să căutaţi şi să cercetaţi…

Din păcate, însă, nicio voce de protest nu s-a auzit, nici un reprezentant ortodox n-a părăsit sala în momentul acela înfricoşător de trădare groaznică.

Din fericire, Biserica Greciei n-a participat la această conferinţă trădătoare, chiar dacă n-a făcut-o neapărat din motive de credinţă. Cu toate acestea, însistăm ca Biserica Greciei să iasă cât de repede din CMB, din această organizaţie paneretică.

Prin aceste adunări care au avut loc ni s-a descoperit deja că ecumenismul nu urmărește să facă cunoscut Adevărul, ci urmărește confuzia și  distrugerea credinţei ortodoxe.

Din toate declaraţiile ecumeniştilor de la cele patru Adunări generale reiese clar că se urmăreşte un anumit plan şi se tinde către un scop mai înainte stabilit. Puterile întunericului, consecvente acestui plan, avansează tot mai mult pentru a dezarticula creştinismul, fapt pentru care atacă din răsputeri dogma Bisericii Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească. Acestea sunt deja fapte oficiale, confirmate de declaraţiile blasfematoare pe care ecumeniştii înşişi le-au făcut în cadrul Adunărilor CMB.

Încă de la prima Adunare de la Amsterdam, ecumeniştii şi-au concentrat eforturile pentru alterarea, desfiinţarea dogmei Bisericii Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească.

Primul vorbitor al acestei întruniri, Gustav Ollen, după ce la început a dat impresia că este întru-totul ortodox, şi-a arătat adevăratul chip mai pe urmă, când a afirmat:

«Biserica (cea adevărată) este sinteza tuturor bisericilor» şi «că toţi creştinii sunt membrii acestei Biserici»

În acest fel şi-ar fi dorit Ollen să fie Biserica, nu Una, ci o sinteză, unită fiind cu toate înşelăciunile.

Un alt profesor Klarens Kreig, pe parcursul discursului său, a explicat auditoriului ce trebuie înţeles prin termenul catholic, echivalându-l cu întreg, integral.

Conform acestui înţeles, crezul sau simbolul nostru de credinţă va fi rostit astfel : «Cred într-una sfântă, integrală (integratoare) şi apostolească Biserică»

Iar în ce priveşte harismele Sfântului Duh, profesorul le vede ca «deviaţie/abatere» (de la normal, părând, probabil, prea restrictive), «ori, zice el, în Biserică trebuie să existe o mare varietate de expresie».

La această primă Adunare ecumenică a CMB a vorbit şi profesorul ecumenist Ioan Grek, care a lovit în dogma Bisericii Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească. El a atacat cu o şi mai mare ascuţime, decât predecesorii, termenii de credinţă ai Bisericii Lui Hristos. S-a referit la Biserică ca la «Marea Biserică», care în concepţia lui «îi cuprinde pe toţi creştinii indiferent de convingere sau mărturisire». Cu alte cuvinte, «Biserica» ecumenistului Grek este un mozaic, un amestec de erezii, adevăruri, minciuni şi înşelări. Este acea «Biserică» care îi acceptă pe toţi din toate confesiunile.

Crezi în adevăr? Eşti acceptat. Crezi în minciună? Iarăşi eşti acceptat. Eşti creştin ortodox? Găseşti şi tu acolo adăpost. Eşti eretic? «Marea Biserică» te primeşte, nu este respins nimeni.

Toţi sunt chemaţi, la grămadă, fără să-i pese cuiva de Adevăr, pentru că în acest amestec, care se urmăreşte intenţionat, Adevărul dispare, se estompează. Se încearcă, de fapt, nu ca cei înşelaţi să găsească Adevărul, ci să-l piardă şi aceia care îl posedă, adică cei care mai cred într-o Biserică Sfântă, Sobornicească şi Apostolescă. (pp.83,84, 85)

Ne punem aşadar întrebarea, cui se roagă împreună episcopul catolic dr. Iosif Stibfle, rabinul Heidelbergului, dr. Nathan Levinson şi pastorul evanghelic prof. V. Dadiné? Care este oare dumnezeul pe care îl invocă fiecare în acest moment?

Pentru creştini Dumnezeu este numai unul: Cel care se descoperă în Treime. Evreii, după cum se ştie, nici pe Iisus Hristos nu-L acceptă ca Dumnezeu şi nici pe Duhul Sfânt. Din Sfânta Treime mai rămâne Dumnezeul Tatăl. Poate că-L acceptă pe Acesta? Răspunsul nu poate fi decât unul: Nici pe El nu-L recunosc cu adevărat pentru că refuză tocmai  Sfânta Treime în care cred creştinii. «Fundamentul monotelist» pe care se bazează dialogul ecumeniştilor cade, întrucât pentru noi creştinii Dumnezeul-Tatăl este Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos pe care evreii nu-L cunosc şi de care nu vor să ştie. Pentru ei Dumnezeul Vechiului Testament nu are nicio legătură cu Iisus Hristos, Mântuitorul nostru.

Arhimandritul Haralambos Vasilopulos fondatorul Uniunii Grecilor Ortodocși de Pretutindeni și al  săptămânalului Ortodoxos Typos (28 octombrie 1971) Sursa: Ecumenismul fără mască http://www.scribd.com/doc/109996548/Ecumenismul-Fara-Masca

Sfântul Munte îl consideră pe Papă ereziarh,

iar Vaticanul, un simplu stat, iar nu Biserică canonică

-2013-

Mesaj răsunător al Sfintei Chinotite a Sfântului Munte către Fanar și către Papă

LOZINCI ANTIPAPALE DIN PARTEA DUBLEI SINAXE A CELOR 20 DE SFINTE MĂNĂSTIRI ALE SFÂNTULUI MUNTE

Ca unii ce avem răspunderea altarului acestui loc nu ne este îngăduit să îl invităm pe Papă în comunitatea athonită, pentru că noi am păstrat nestricată conștiința dogmatică a Sfântului Munte, care este chivot al Tradiției Ortodoxe și arenă a luptelor duhovnicești.

Comunicatul istoric al dublei Sinaxe a reprezentanților și egumenilor celor 20 de Sfinte Mănăstiri a fost emis ca urmare a informațiilor și știrilor că Papa ar urma să viziteze Sfântul Munte și să liturghisească împreună cu Patriarhul Ecumenic cu prilejul manifestărilor festive dedicate împlinirii a 100 de ani de la integrarea societății athonite în Statul Elen. Mesajul Sfântului Munte se adresează Fanarului și arhiereilor ecumeniști, care, în numele pseudo-unirii deformează conștiința dogmatică a Bisericii, contestă unicitatea Adevărului acesteia și nesocotesc Sfintele Canoane.

Avem de-a face cu o proclamație epocală a Sfintei Chinotite a Sfântului Munte, care se adresează multor destinatari, printre care, mai ales, Patriarhia Ecumenică și ecumeniștii – ierarhii filopapiști ai Bisericii Greciei și ai Fanarului. Sfânta Chinotită a Sfântului Munte, prin comunicatul pe care l-a emis pe 24 august (11 august după vechiul calendar) dezminte toate informațiile potrivit cărora Sfânta Chinotită ar fi adresat o invitație oficială către ereziarhul Papă de a vizita Sfântul Munte și de a participa la manifestările festive, care vor avea loc în curând cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la integrarea comunității athonite în Statul Elen. Sfânta Chinotită nu se limitează doar la dezmințire, ci abordează și din punct de vedere dogmatic chestiunea, subliniind în acest sens: ”Conștiința dogmatică, păstrată de veacuri nestricată, a Sfântului Munte, acest chivot al tradițiilor ortodoxe și arenă a luptelor duhovnicești, nu ar îngădui o astfel de acțiune din partea celor responsabili cu chestiunile legate de acest Sfânt Loc al nostru”.

Această declarație a Sfintei Chinotite nu dovedește doar că Sfântul Munte rămâne punctul de reper al Ortodoxiei, ci și că urmărește îndeaproape mersul Dialogurilor Teologice, al rugăciunilor în comun cu eterodocșii și al nesocotirii Sfintelor Canoane de către Patriarhia Ecumenică (de care Sfântul Munte aparține jurisdicțional) și de către arhiereii ecumeniști și filopapiști ai Bisericii noastre. Afirmația Sfintei Chinotite că Sfântul Munte păstrează de veacuri nestricată conștiința dogmatică este interpretată de către unele cercuri bisericești ca sugerând că dogmele ortodoxe sunt stricate de către unii factori bisericești de dragul pseudo-unirii cu papistașii și cu alți eretici creștini. În paralel subliniază că Papa a deformat Evanghelia, propovăduiește erezie și cacodoxie, se află în afara adevăratei Biserici și a adevăratei credințe și ca atare nu are ce căuta în Sfântul Munte.

Comunicatul

Prezentăm în întregime comunicatul Sfintei Chinotite din 24 august 2013:

Sfânta Chinotită a Sfântului Munte Athos Karyés,

11/24 August 2013

Nr. Prot. F.2/32/2410

Sfânta Chinotită a Sfântului Munte Athos face cunoscut faptul că zvonul lansat de o parte a presei bisericești despre o așa-zisă trimitere a unei invitații către Papa Romei pentru ca acesta să viziteze Sfântul Munte este complet neîntemeiat și mincinos. Ne exprimăm surprinderea față de difuzarea unor astfel de știri fără cea mai mică verificare a lor, și mai ales de către presa bisericească.

Conștiința dogmatică, păstrată dintotdeauna neschimbată, a Sfântului Munte, acest chivot de tradiții ortodoxe și arenă a luptelor duhovnicești, nu ar îngădui o astfel de acțiune din partea celor responsabili cu chestiunile legate de acest Sfânt Loc al nostru. Adresându-ne către tot omul bine intenționat, îl rugăm părintește și frățește să nu dea crezare unei astfel de “știri” rău intenționate, ci atitudinii responsabile a Sfintei Chinotite a Sfântului Munte Athos.

Întruniți în Sinaxă comună, toți reprezentanții și Întâi Stătătorii

celor douăzeci de Sfinte Mănăstiri ale Sfântului Munte Athos

(…) ne bucurăm că putem transmite adevărata știre, anume că Sfânta Chinotită a declarat cu tărie că cei ce strică dogmele nu au ce căuta în Sfântul Munte.

Prin urmare, Sfântul Munte îl consideră pe Papă ereziarh, iar Vaticanul, un simplu stat, iar nu Biserică canonică. Este știut că Patriarhul Ecumenic îl numește pe Papă Preasfințit frate al Bisericii Vechii Rome, dar Sfântul Munte nu acceptă această teorie a Patriarhului Ecumenic, după cum nu o acceptă nici un creștin ortodox. Sursa: https://graiulortodox.wordpress.com/2013/11/04/160-mesaj-rasunator-al-sfintei-chinotite-a-sfantului-munte-catre-fanar-si-catre-papa/

Epistola antipapistașă a Sfântului Paisie 

Sfântul Paisie a trimis epistola către fondatorul P.O.E. și al ziarului „Orthódoxos Týpos” în calitate de Monah Aghiorit, în anul 1969. În epistolă exprima și părerile despre poporul credincios. Menționăm  întreaga lui epistolă, pentru că toată mass-media face cunoscute doar profețiile, nu și părerea antipapistașă și anitiecumenistă a Sfântului. Paginile ziarului „Orthódoxos Týpos” au găzduit și pozițiile antipapistașe și antiecumeniste ale Sfântului Iustin Popovici, pe când acesta se afla în viață.

Atât Sfântul Paisie, cât și Sfântul Iustin Popovici și-au exprimat părerea patristică antipapistașă și antiecumenistă în paginile ziarului „Orthódoxos Týpos”. Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a procedat recent la canonizarea Părintelui Paisie – Monahul Aghiorit. Pomenirea lui va fi sărbătorită pe 12 iulie. Despre Sfântul contemporan al Bisericii noastre Ortodoxe – a avut o mare faimă ca Gheron – s-au scris multe, mai cu seamă despre profețiile sale cu privire la diferite chestiuni. Ceea ce se omite în mod sistematic este părerea sa curajoasă antipapistașă și antiecumenistă. Astăzi vom publica scrisoarea, pe care acesta a trimis-o pe 23 ianuarie 1969 către fondatorul și întâistătătorul Uniunii Panelene Ortodoxe (P.O.E) și a ziarului Orthódoxos Týpos” („O.T”) fericitul Arhimandrit Hralambos Vasilopoulos. În epistolă s-a pronunțat împotriva diplomaticei „iubirii de cuvinte” a Vaticanului, pe care a îmbrățișat-o Patriarhia Ecumenică, împotriva întâlnirilor Patriarhului Ecumenic cu Papa în falsa încercare de unire dintre papistași și ortodocși. „Cu regret (a notat Sfântul în calitatea sa de Monah Aghiorit) mărturisesc că din câți filounioniști am cunoscut, nu am văzut pe niciunul să aibă vreunul  nu miez, dar  nici coajă duhovnicească. Cu toate acestea, știu însă să vorbească despre dragoste și unire, deși ei înșiși nu sunt uniți cu Dumnezeu, fiindcă nu L-au iubit…”. Ziarul „O.T.” se bucură în special, de faptul că Sfântul Paisie a expus reflecțiile sale, ca monah aghiorit, despre dialogurile teologice cu papistașii eretici, în ziar. Este al doilea Sfânt al Bisericii noastre Ortodoxe, care și-a arătat identitatea de părinte mărturisitor în rubricile ziarului „O.T.” și a Uniunii Ortodoxe a Grecilor de Pretutindeni. Primul Sfânt (declarat în ordine), care și-a exprimat poziția sa antipapistașă și antiecumenistă a fost Sfântul IustinPopovici din Biserica Ortodoxă a Serbiei.

[A deţinut calitatea de membru de onoare al „Uniunii Ortodoxe Panelene”. imagesIPB45ACAArhimandritul Iustin Popovici a fost proclamat Sfânt al Bisericii Ortodoxe a Serbiei. Era fervent antipapist şi antiecumenist şi a fost persecutat pentru poziţiile lui. 

https://graiulortodox.wordpress.com/2010/06/23/a-detinut-calitatea-de-membru-de-onoare-al-%e2%80%9euniunii-ortodoxe-panelene%e2%80%9d-arhimandritul-iustin-popovici-a-fost-proclamat-sfant-al-bisericii-ortodoxe-a-serbiei-era-fervent-antipapist-si/]

Epistola

Această epistolă  a fost trimisă în anul 1969,  de fericitul Stareţ Paisie conducatorului duhovnicesc al Uniunii Ortodoxe Panelene (P.O.E.) și al  Ziarului Oρθόδοξος Τύπος (Presa Ortodoxă) Arhimandritul Haralambos și a fost republicată în Oρθόδοξος Τύπος (O.T.) , Nr. 1680/09.03.2007.

<< Sfântul Munte, 23 Ianuarie 1969

scan00071[1]Prea Cuvioase Părinte Haralambie,

Văzând marea furtună care a fost stârnită în Biserica noastră din pricina diferitelor mişcări filounioniste şi a legăturilor Patriar­hului [Atenagora] cu Papa, am fost cuprins şi eu de durere ca cel ce sunt şi eu fiu al ei şi am considerat că este bine ca, în afară de rugăciunile pe care le fac, să trimit şi eu o bucăţică de aţă – ca un monah sărac ce mă aflu – pentru a fi de folos, fie şi pentru a face o mică cusătură la veşmântul rupt în bucăţele al Maicii noastre. Cred că veţi face dragoste şi o veţi folosi, publicându-o în ziarul Sfinţiei Voastre. Vă mulţumesc.

Iubirologia Patriarhului nostru

Mai întâi, aş vrea să cer iertare de la toţi pentru că îndrăznesc să scriu ceva, deşi nu sunt nici sfânt, nici teolog. Cred că vor înţe­lege toţi că cele scrise de mine nu sunt altceva decât o durere pro­fundă a mea pentru, din păcate, poziţia şi iubirea lumească a Pa­triarhului nostru Atenagora. Precum se vede, el a iubit o altă fe­meie, una modernă, care se numeşte Biserica papistaşă, deoarece Bise­rica noastră Ortodoxă nu-i face nici un fel de impresie, fiindcă este foarte cuviincioasă.

franciscbartolomeu11[1]

Această dragoste, care s-a făcut auzită din Cetate [Constantinopol], a găsit ecou în rândul multora dintre fiii lui spi­rituali, care şi ei o trăiesc în cetăţi (oraşe)2. De altfel, acesta este duhul vre­mii noastre: familia să-şi piardă menirea ei sfântă din pricina unor astfel de iubiri, ce au drept scop dezbinarea, iar nu unirea…

Mânat cam de o astfel de dragoste lumească, şi Patriarhul nostru ajunge până la Roma. În vreme ce s-ar cuveni ca mai întâi să arate dragoste faţă de noi, copiii lui, şi faţă de Mama noastră Bi­serica, el, din păcate, şi-a trimis dragostea foarte departe. Rezul­tatul a fost că a odihnit pe fiii săi cei lumeşti, care iubesc lumea şi au această dragoste lumească, dar ne-a scandalizat profund pe noi, pe fiii Ortodoxiei, mari şi mici, care au frică de Dumnezeu.

Cu durere în suflet mărturisesc că, dintre toţi filounioniştii pe care i-am cunoscut, nu am văzut pe nici unul să aibă nu miez, dar nici măcar coajă duhovnicească. Cu toate acestea, ştiu să vorbească despre dragoste şi unire, deşi ei înşişi nu sunt uniţi cu Dumnezeu, fiindcă nu L-au iubit.

Aş vrea să-i rog cu căldură pe toţi fraţii noştri filounionişti: deoarece tema unirii Bisericilor este un lucru duhovnicesc, şi pen­tru asta avem trebuinţă de dragoste duhovnicească, să o lăsăm în seama celor care L-au iubit mult pe Dumnezeu şi sunt teologi pre­cum Părinţii Bisericii, iar nu funcţionari, în seama celor care s-au dăruit şi se dăruiesc în întregime pe ei înşişi slujirii Bisericii (în locul lumânării mari)3, pe care i-a aprins focul dragostei lui Dumnezeu şi nu bricheta paraclisierului.

Să nu uităm că nu există doar legi fizice, ci şi duhovniceşti. Prin urmare, viitoarea urgie a lui Dumnezeu nu poate fi înfruntată de o asociaţie de păcătoşi – căci atunci îndoită pedeapsă vom primi – ci de pocăinţă şi de împlinirea poruncilor lui Dumnezeu.

Lipsa păstorilor

De asemenea, să nu uităm că Biserica Ortodoxă nu are nici o lipsă. Singurul ei neajuns este lipsa ierarhilor şi păstorilor serioşi cu principii patristice. Cei aleşi sunt puţini, dar aceasta nu trebuie să ne neliniştească, căci Biserica este a lui Hristos şi El o conduce. Nu este biserică care se zideşte din piatră, nisip şi var de către cre­dincioşi şi se distruge de focul barbarilor, ci este Însuşi Hristos. Şi „cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cine va cădea îl va strivi” (Matei 21, 44). Atunci când va trebui, Domnul va ridica sfinţi, precum Marcu Eugenicul şi Grigorie Palama, ca să adune pe toţi fraţii noştri care au fost scandalizaţi, să mărturisească Credinţa Ortodoxă, să întărească Tradiţia şi astfel să pricinuiască bucurie mare Maicii noastre.

În vremurile noastre vedem că mulţi fii credincioşi ai Bisericii noastre, monahi şi mireni, din păcate, s-au desprins de Ea, din pricina filounioniştilor. Cred că nu este deloc bine să ne despărţim de Biserică de fiecare dată când Patriarhul greşeşte, ci fiecare are datoria şi obligaţia de a protesta şi de a lupta după puterile sale în sânul Bisericii. A întrerupe pomenirea Patriarhului, a te desprinde şi a crea propria Biserică, şi a continua să vorbeşti de rău pe patri­arh cred că este un lucru iraţional.

Abaterea Patriarhilor

Dacă pentru o abatere sau alta a patriarhilor ne despărţim şi facem propriile noastre biserici – să ne ferească Dumnezeu! – îi vom întrece chiar şi pe protestanţi. Uşor se desparte cineva, însă greu se întoarce. Din nefericire, avem multe „biserici” în vremea noastră. Ele au fost create fie de grupuri mari, fie chiar şi de către o persoană. Deoarece s-a întâmplat ca în chilia lor să existe biserică (mă refer la cele ce se petrec în Sfântul Munte), unii au crezut că pot să facă şi propria lor Biserică independentă4. Dacă filounioniştii dau prima lovitură Bisericii, aceştia menţionaţi mai sus dau a doua lovitură.

Să ne rugăm ca Dumnezeu să ne lumineze pe toţi, şi pe Patri­arhul nostru PF Atenegora, pentru ca mai întâi să se facă unirea acestor „biserici”, să se restabilească liniştea în rândul tuturor or­todocşilor scandalizaţi, pacea şi dragostea duhovnicească între Bi­sericile Ortodoxe Răsăritene, şi după aceea să se ia în atenţie şi unirea cu celelalte confesiuni, dacă şi întrucât doresc cu sinceritate să îmbrăţişeze învăţătura ortodoxă.

Cealaltă grupare a credincioșilor

Aş vrea să mai spun că există şi o a treia grupare în Biserica noastră. Sunt acei fraţi care rămân fii credincioşi ai Ei, dar care nu au o înţelegere duhovnicească între ei. Sunt preocupaţi cu a face critică unul altuia, iar nu pentru binele luptei în general. Se urmăresc unul pe altul (mai mult decât pe propriul sine) spre a vedea ce va spune sau ce va scrie celălalt, ca pe urmă să-l lovească fără milă. În timp ce, dacă el însuşi ar fi spus sau ar fi scris acelaşi lucru, l-ar fi susţinut cu multe mărturii din Sfânta Scriptură sau de la Sfinţii Pă­rinţi. Răul care se face este mare, deoarece, pe de o parte îl nedrep­tăţeşte pe aproapele său, iar pe de alta îl şi doboară înaintea ochi­lor celorlalţi credincioşi. De multe ori împrăştie şi necredinţa în su­fletele celor slabi, fiindcă îi sminteşte. Din nefericire, mulţi dintre noi avem pretenţii nesăbuite de la ceilalţi. Vrem ca toţi să aibă acelaşi caracter duhovnicesc ca şi noi. Când cineva nu se potriveşte cu caracterul nostru, adică fie este puţin mai indulgent, fie puţin mai tăios, îndată tragem concluzia că nu este om duhovnicesc. Toţi sunt de trebuinţă Bisericii. Toţi Părinţii, atât cei cu un caracter blând, cât şi cei severi, i-au oferit slujirile lor. Aşa cum pentru tru­pul omului sunt absolut necesare şi cele dulci şi cele acre, chiar şi păpădia cea amară (fiecare are propriile sale substanţe hrănitoare şi vitamine), tot astfel este şi pentru Trupul Bisericii. Toţi sunt ab­solut necesari. Unul completează caracterul celuilalt şi toţi suntem datori să suportăm nu numai caracterul celuilalt, ci şi slăbiciunile pe care le are ca om.

Despre Sfânta Ortodoxie

Din nou cer iertare la toţi că am îndrăznit să scriu. Eu sunt un monah simplu şi lucrarea mea este să încerc, pe cât este cu putinţă, să mă dezbrac de omul cele vechi şi să ajut pe ceilalţi şi Biserica prin rugăciune. Dar fiindcă au ajuns până la sihăstria mea veşti triste despre Sfânta noastră Ortodoxie, m-a durut mult şi am con­siderat că este bine să scriu cele pe care le-am simţit.

Să ne rugăm cu toţii ca Dumnezeu să pogoare harul Său şi fie­care să ajute în felul său spre slava Bisericii noastre.

Cu mult respect fața de toți,

Un monah eremit (Monahul Paisie)>>

——————————————–

[1] Această epistolă a fost trimisă în 1969 de fericitul Stareţ Paisie directorului ziarului bisericesc Orthodoxos Typos (Presa ortodoxă) şi a fost republicată în Orthodoxos Typos, nr. 1680/09.03.2007 şi la Nicolae Zurnazoglu, Cuviosul Paisie Aghioritul. Mărturii ale închinătorilor,ediţia a III-a, Tesalonic 2007. [n.tr.]

[2] Un frumos joc de cuvinte al Stareţului. Cuvântul „polis” scris cu literă mică înseamnă în greacă „cetate, oraş”, iar scris cu majusculă desemnează capitala cetăţilor, Constantinopolul. [n.tr.]

[3] E una să te aduci pe tine însuţi jertfă lui Dumnezeu, aşa cum au făcut Sfinţii, şi e cu totul altceva să-i aduci ofrandă, fariseic, tot felul de lucruri arătoase, artificiale în fond. Cu delicateţe, Părintele atrage atenţia asupra unui fenomen ce poate fi întâlnit în preajma unor biserici din Grecia, şi nu numai acolo, unde sunt puse spre vânzare lumânări de parafină de peste 1,5 m lungime. Cei care le aprind ajung să aibă impresia că rugăciunea e „mai primită” şi cererea lor va fi ascultată dacă lumânarea este cât mai mare. În acelaşi timp, locul sfiiciunii cu care bătrânii aprindeau micile lumânări de ceară şi candelele este uneori luat de nepăsarea vreunui paraclisier care aprinde cu aceeaşi brichetă imensele lumânări, dar şi câte o ţigară la fel de la modă. [n.tr.]

[4] Cuviosul are în vedere pe călugării de la unele chilii zelotiste care au întrerupt comuniunea cu Biserica Ortodoxă şi s-au autointitulat singurii moştenitori adevăraţi ai Ortodoxiei. (Vezi mai pe larg la Arhim. Epifanie Teodoropulos, Cele două extreme. Ecumenismul şi stilismul, Bucureşti 2006). [n.tr.]

[5] Mărturie publicată în Orthodoxos Typos, nr. 1680/09.03.2007.

Orthodoxos Typosnr. 2054 /23.01.2015.

Traducere Oana Paraipan (G.O.)

Graiul Ortodox

Interviu cu Gheronda Gavriil aghioritul cu tema ”Papa și ecumeniștii”

Papa și ecumeniștii

DSC_68911[1]

 Respectabilul, rafinatul și mărturisitorul Gheronda Gavriil, de la Chilia Sfântului Hristόdoulos din Patmos, chilie care aparține Mănăstirii Kutlumuș din Sfântul Munte, este unul dintre părinții aghioriți care alcătuiesc un capitol duhovnicesc foarte important pentru Muntele Athos. Poziția unor astfel de părinți are o însemnătate deosebită, de vreme ce ei sunt cârmuitori neînșelați ai Ortodoxiei, îndrumători vii ai adevărului.

În întâlnirea cu sfinția sa, din 18 noiembrie 2014, la Pílea, Thessaloníki, unii frați ai noștri credincioși, la inițiativa editurii ”Stupul Ortodox” (Ορθόδοξος Κυψέλη), i-au adresat câteva întrebări arzătoare în legătură cu relațiile noastre cu papistașii, dar și despre uneltirile din cadrul întâlnirilor oficiale dintre ei și ortodocși.

Gheronda Gavriil, răspunzând agoniei și neliniștii acestora și, în general, unui număr mare de credincioși ai Bisericii noastre, a vorbit limpede și lămuritor, fără ocolișuri, sau apologii lipsite de substanță și bilingvisme diplomatice.

De altfel, poziția Părinților Bisericii a fost întotdeauna clară în privința chestiunilor de Credință chiar și în dialogurile pe care le purtau cu ereticii din acele vremuri.

În continuare, redăm discuția cu Gheronda Gavriil, așa cum a fost înregistrată cu magnetofonul și care a fost publicată atât în ziarul Orthόdoxos Típos (”Presa Ortodoxă”, nr. 2053, 16/1/2015), cât și de către editura Orthόdoxos Kypséli (”Stupul Ortodox”, Thessaloníki 2015):

  • Gheronda Gavriil, binecuvântați!

Mă rog, de asemenea, ca Domnul să învieze și țărișoara noastră și să o scoată din impasurile acestea duhovnicești și economice. Să aibă toți grecii locuri de muncă și să trăiască demn.

Dumnezeu să vă binecuvinteze pe dumneavoastră și pe toți cei dragi, în toată viața aceasta și până în veșnicie. Mă rog să dea Dumnezeu tuturor oamenilor pace și pocăință. Când Domnul a înviat, S-a arătat ucenicilor Lui și le-a spus: ”Pace vouă”. Aceste cuvinte minunate, această pace o doresc eu tuturor.

  • Gheronda, ce este Papa, în fond? Ce spun Părinții Bisericii despre acesta?

Născocitor de dogme neortodoxe, foarte îndeletnicit. Izvoditor al denaturării adevărului, foarte abil. Răstălmăcitor și reformator al tradițiilor Apostolice și a Sfinților Părinți, de neîntrecut. Cap și plăsmuitor al tuturor învățăturilor strâmbe. Măsluitor al învățăturilor drepte, cu neputință de imitat. Răstălmăcitor al învățăturilor sănătoase, cu totul necruțător.Este vrăjmaș de neîmpăcat al lui Dumnezeu și al Maicii Domnului și prieten preaiubit al diavolului. Călăuzitor pe drumul pierzaniei și plăsmuitor al învățăturilor eretice și rău-slăvitoare. Răstălmăcitor și reformator al tradițiilor Apostolice și a Sfinților Părinți, fără egal în istoria omenirii. Lucrarea lui unică și exclusivă o reprezintă reaua și cu totul străina învățătură pe care a adus-o în umanitate, faptul de a nu urma dogmele Apostolilor, ale Învățătorilor și Sfinților Părinți. Inovator foarte iscusit al miilor de reforme în credință, în viață și în Biserică. După învățătura Sfinților Părinți, Papa este hristos mincinos și antihrist, cel mai mare eretic din toate timpurile și veacurile. Ce au fost arienii în secolul al patrulea, sunt acum papistașii. Gheronda Filόtheos Zervákos, unul dintre cei mai mari combatanți contemporani ai papismului și a următorilor acestuia, spunea că papismul este înainte-mergător al Antihristului. Sfântul Cosma Etolianul, înflăcăratul pentru credință, întocmai cu apostolii și martir al neamului, predica: ”Pe Papa să-l blestemați, căci acesta este pricina răutății” (a nouăzecea Prorocie). Sfântul Justin Popovici, acest mare sfânt contemporan sârb, ne-a învățat faptul că ”în istoria neamului omenesc, există trei mari căderi: a lui Adam, a lui Iuda și a Papei” (Omul și Dumnezeu-Omul – precizare: cartea este publicată cu titlul Omul și Dumnezeul Om, care, după părerea mea sună puțin eretic, de aceea eu am tradus Omul și Dumnezeu-Omul). Este începătorul răutăților și dezastrelor din întreaga umanitatea. Papa este personificarea perfectă a înșelării și întruchiparea deplină a ereziei. Născocitor eminent al stricăciunii și întinării adevărului. Protagonist și specialist fără asemănare al inițiativelor anti-canonice și anti-tradiționale. Catalizator negativ și batjocoritor neîntrecut al Canoanelor Apostolice și al Canoanelor Ecumenice și Locale. Dezbinator și sfâșietor neasemuit al veșmântului celui de sus al Bisericii, nefăcut de mână omenească. Plin de egoism luciferic și suveran, de vreme ce se proclamă pe sine infailibil și se poziționează deasupra Sinoadelor Locale și Ecumenice. Scrutător inovator al învățăturilor păcătoase.

Papa este începătorul ereziilor și conducătorul învățăturilor eretice. Înaintemergător al Antihristului, după cum spun Sfinții Părinți. Cel mai mare arhieresiarh și paneresiarh al tuturor veacurilor și vremurilor.

  • Gheronda Gavriil, biserica papistașă este Biserică?

Sfântul Nicodim Aghioritul spune despre ei, în Pidalion, că sunt eretici foarte vechi și nebotezați (Erminie la Canonul 47 Apostolic).”Biserica” papistașă nu este Biserică. Nu are Taine. Hristos, pe planeta Pământ, a întemeiat o singură Biserică. Atunci când rostim Simbolul Credinței, ce mărturisim? Faptul că noi credem ”Întru Una Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică”. Nu a făurit Hristos mai multe Biserici. Papa nu este Biserică. Papistașii nu au Taine.

  • Gheronda, pentru papistași ce este valabil, în realitate?

În vremea aceea, în afara mănăstirii bulgare, într-o chilie, viețuia un bătrân. Într-o seară, pe când spunea Acatistul Buneivestiri înaintea icoanei Maicii Domnului și ajunsese la ”Bucură-te, Mireasă nenuntită”, i-a vorbit Maica Domnului din icoană și i-a spus: ”Nu te teme! Aleargă la mănăstire și le spune părinților că vrăjmașii mei și vrăjmașii Fiului meu se apropie. Și toți care vor dori să scape, să fugă în păduri. Iar cei care vor voi, să rămană să se trudească”. Atunci, bătrânul a alergat la mănăstire și le-a spus părinților toate câte i le spusese Maica Domnului. Câțiva părinți au fugit în păduri. Douăzeci și șase părinți împreună cu egumenul s-au închis în turn, iar Maica Domnului însăși a mers la ei să îi întărească. Au ajuns așadar latinii și le cereau monahilor să recunoacă drept cap al Bisericii pe Papa. Au refuzat cu toții, răspunzând: ”Noi recunoaștem doar pe Domnul Iisus Hristos drept cap al Bisericii”. După un asemenea răspuns, nu au mai așteptat și le-au dat foc, iar numele lor s-au scris în sinaxarele bulgare. Cine face prieteșug cu vrăjmașii lui Dumnezeu și ai Maicii Domnului, se face automat el însuși vrăjmaș al lui Dumnezeu și al Maicii Domnului și se va pierde împreună cu aceia. Dumnezeiescul Gură de Aur spune: ”celui ce face tovărășie cu dușmanii împăratului, nu îi este cu putință a fi prieten al împăratului, și nici vieții nu se face face vrednic, ci cu vrăjmașii se pierde”. Se face referire încă și la un ascet care a văzut, într-o seară, în afara chiliei sale, pe Maica Domnului și doi bărbați sfinți. A alergat către ei, le-a pus metanie și a zis: ”Maica Domnului, rogu-te, vino să-mi blagoslovești chilia.” Iar Maica Domnului a răspuns: ”Nu vin, pentru că îl ai înăuntru pe vrăjmașul meu”. Gheronda s-a mâhnit, căci nu avea pe nimeni în chilie… Înainte cu ceva vreme împrumutase o carte de la un alt ascet. Și, citind-o, spre sfârșit, a descoperit că erau două cuvinte ale Nestorie împotriva Născătoarei de Dumnezeu. Acesta o numea hristotόkos, adică ”născătoare de Hristos” și anthropotόkos – ”născătoare de om”, iar nu theotόkos, adică Născătoare de Dumnezeu. Aceasta era pricina pentru care Maica Domnului a spus: ”Nu vin, pentru că îl ai înăuntru pe vrăjmașul meu”. Papistașii sunt vrăjmașii lui Dumnezeu și ai Maicii Domnului. La minunea care s-a întâmplat cu monahul aghiorit care viețuia într-o chilie a mănăstirii Zográfou, și au mes acolo latinii să îi convingă pe părinții agioriți să accepte unirea, însăși Maica Domnului a spus ce sunt papistașii. Se întâmpla în vremea domniei Împăratului Mihail al VIII-lea Paleologul și Patriarhului latinofil Ioánnis Vékkos (1275 – 1282). Pe Sfântul Kosmás Vatopedinul (numit și Prόtosul (martirizat în 1280 și prăznuit anual la 5 decembrie , n.tr.) l-au spânzurat, pe ceilalți părinți Kareόți i-au decapitat, iar pe Iviríți i-au înecat.

Mulți patriarhi și episcopi, Gheronda, auzim că spun despre Papa că este, într-adevăr, Biserică. Noi ce trebuie să facem? Trebuie să facem ascultare față de aceștia?

Avem datorie față de părinții noștri duhovnicești și avem datorie față de Dumnezeu. Datoria față de Dumnezeu, însă, este mai maredecât datoria față de părinții noștri duhovnicești. Dacă datoria față de părintele duhovnicesc este în opoziție cu datoria față de Dumnezeu, atunci aceea se anulează. Iată ce le spune și Apostolul Pavel galatenilor: ”Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o, să fie anatema!” (Gal 1, 8). Era, oare, cu putință, ca un Înger să meargă la galateni și să îi învețe altele decât le predase lor Apostolul Pavel? Desigur, nu. Așadar, pentru ce a scris aceasta Pavel? Fără sens? Să fie de prisos? Să fie fără vreun scop? I s-a năzărit și a scris așa, la întâmplare? Dacă citiți viața Sfântului Simeon Noul Teolog, vedeți ce scrie: Sfântul, vrând să lase scaunul stăreției, l-a chemat pe noul egumen și întreaga obște pentru a le da ultimele îndrumări. La sfârșit, ce le-a spus? ”Dacă acesta (noul stareț), ca om, va face ceva străin de învățătura Bisericii, atunci să faceți vremelnic ascultare, iar bătrânii să meargă și să îi spună cele spre îndreptare. Dacă nu se va îndrepta, să încetați a-i face ascultare, nu numai lui, ci și vreunui înger din cer de ar veni să vă ceară ascultare.” Acestea sunt, iubiților, cuvintele Sfântului Simeon Noul Teolog. Cum tâlcuiește, însă, dumnezeiescul Hrisostom cuvântul: ” Ascultaţi pe mai-marii voştri şi vă supuneţi lor”? Întreabă Sfântul Ioan: ”Ce vei face, dar, când va veni cineva cu viclenie și va încerca să te convingă? Ce înseamnă viclean? Acela care, chipurile, îți va vorbi în numele credinței; dar tu fugi și lasă-l, nu doar om de va fi, ci și înger din cer să coboare” (Comentariu la Epistola către Evrei, Omilia a paisprezecea, 1, EPE 25).Când vlădica ne cere ceva în conformitate cu învățătura Bisericii, suntem datori să ascultăm, însă când spune ceva contrar Bisericii, cum vom face ascultare? Celor care spun că trebuie să facem ascultare necondiționată, le răspunde un fericit bătrân aghiorit cu viață sfântă: ”Aceștia sunt niște evlavioși proști!”Acolo vom merge, împreună cu Ánna și Caiafa, în focul gheenei, dacă urmăm Vlădicilor noștri care spun că Papa este Biserică și că acolo sunt Taine și că trebuie să ne unim.Acel Patriarh, Arhiepiscop, Episcop, sau orice ar fi el, care spune lucruri în dezacord cu Biserica, în contradicție cu cele predate de Sfinții Apostoli și de Părinții Bisericii, acela nu este păstor, ci lup deghizat în păstor și vrăjmaș al lui Dumnezeu și al Maicii Domnului. Vin la chilia mea mulți candidați la preoție și mă întreabă: ”E blagoslovit să mă fac preot?”, iar eu îi întreb, la rândul meu: ”ai avut vreo legătură trupească înainte, cu vreo femeie sau vreun bărbat? Sau, cumva, căsătorit fiind, ai preacurvit?” și îmi spun: ”Dar Vlădica mi-a spus că pot”. Eu le răspund că ”în ziua Judecății, nu te va judeca episcopul, ci Stăpânul Hristos” și îmi spun, iarăși: ”Mi-au spus că dacă există pocăință adevărată, dragostea lui Dumnezeu poate să acopere”. Important nu este ce vă spun eu, sau ce îmi spuneți frățiile voastre, sau cele pe care vi le spun alții, ci cele spuse de Sfinți. Important este să vedem care este voia lui Dumnezeu. Mulți spun: ”De vreme ce este episcop și spune acestea, vom face ascultare”. Dar, atunci când Nestorie, care era patriarh, spunea despre Maica Domnului că a fost anthropotόkos și hristotόkos, creștinii trebuiau să asculte de el pentru că era patriarh și să spună creștinii că ”dacă o spune Patriarhul, trebuie să facem ascultare”? Ce-ar fi fost atunci? Ce s-ar fi ales? Ar fi devenit cu toții eretici și s-ar fi pierdut. Nu se mai mântuia nimeni, dacă îl urmau pe acel patriarh. Dacă vreunul dintre aceștia, fie Patriarh, Episcop sau orice ar fi el, nu respectă Canoanele Apostolice, nu respectă Canoanele sinoadelor Ecumenice și Locale, nu păstrează cele predate de marii Părinți ai Bisericii, acesta nu este păstor. Ce este, vă intrebați? Ne spune un mare Părinte al Bisericii din veacul întâi: ”Tot cel ce face sau vorbește străin de cele rânduite, fie el cineva vrednic de crezare, sau postitor, sau feciorelnic, sau semne și minuni să facă, tu să îl ai ca pe un lup care lucrează stricăciunea în staulul oilor” (Sfântul Ignatie Teoforul, P.G. 5, 912). Marele Atanasie, acest stâlp al Ortodoxiei, spune în scrierile sale: ”Dacă episcopul sau preotul, ochii vii ai Bisericii, umblă strâmb și smintesc poporul, să îi scoateți ca pe niște… χρή αυτούς εκβάλλεσθαι. Dacă vor avea interes străin, συναθροίζεσθαι εις ευκτήριον οίκον ή μετ’αυτών, εμβρηθήναι ως μετά Άννα και Καιάφα εις την γέεναν του πυρός”… (P.G. 35, 33 – VEPES 33, 199)

Spun unii creștini: ”Dacă așa a spus Vlădica, trebuie să facem ascultare!”. Dar întrebăm și noi: dacă ți-ar fi spus Vlădica să nu mănânci timp de jumătate de an, ai fi făcut ascultare? ”–Nu, în aceasta nu facem ascultare!”, mi-ați fi răspuns. Vedeți, când e vorba de hrana trupului, nu facem ascultare, căci ne vatămă ceea ce ne cere vlădica, însă în chestiunile duhovnicești care ne primejduiesc veșnicia, cum facem ascultare? Vin unii preoți și îmi spun: ”- Mi-a spus episcopul să cunun ortodox cu eterodox. Dacă i-am spus că acest lucru nu se face, că este interzis de canoane, după cum spune Sfântul Nicodim Aghioritul în Pidalion, mi-a răspuns: – Acela nu e Sfânt. Noi suntem! Ce zice Apostolul? Ascultaţi pe mai-marii voştri şi vă supuneţi lor… (Evrei 13, 17)”. Și iată cum cer preoților să facă ascultare în lucruri potrivnice învățăturii Bisericii. A scris aceasta ca să nu fim tentați să spunem că stăpânul nostru este Sfânt. Cu rugăciunea lui poate învia și morți, sau îndrepta paralizați și deschide ochii orbilor, încă și să mute munții cu porunca sa. Pe toate acestea le poate face, însă dacă va spune ceva potrivnic învățăturii Bisericii, se cuvine să nu îi dăm ascultare. Avem drept exemplu Sfânta Scriptură. Ce citim în Faptele Apostolilor? Cărturarii și fariseii, arhiereii iudei erau liderii duhovnicești în vremea Mântuitorului. I-au prins pe Apostoli, i-au închis în temnițe și le-au interzis să mai predice. După ce ieșeau din temnițe, Apostolii mergeau iar la propovăduire și iarăși erau prinși și iarăși erau întrebați: ”- Ce v-am spus? De ce nu faceți ascultare? Noi suntem conducătorii spirituali!”. A răspuns, atunci, Sfântul Apostol Petru: ”Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni” (Fapte 5, 29). Suntem datori să ascultăm de stăpânii noștri, de duhovnicii noștri atunci când aceștia drept învață cuvântul Adevărului. Când, însă, ei nu învață drept cuvântul Adevărului, și spun lucruri eretice, nu doar că suntem datori să nu facem ascultare față de aceștia, ci și înger din cer dacă ar coborî să ne spună altele decât cele predate de Biserică, trebuie să nu le dăm ascultare.

Gheronda, ce poziție trebuie să avem noi, laicii, față de preoții papistași și față de simpatizanții Papei?

DSC_6843[1]

Sfântul Gherman al doilea, Patriarhul Constantinopolului (1222 – 1240) le-a scris atunci o epistolă ciprioților și le-a spus: ”Vă conjur pe toți creștinii care sunteți fii adevărați ai Bisericii Universale Ortodoxe, să fugiți în cea mai mare grabă de la preoții care au căzut în supunerea latină, și să nu vă mai adunați în bisericile lor, nici vreo binecuvântare să nu mai luați din mâinile lor. Mai de folos este să vă rugați lui Dumnezeu în casele voastre, singuri, decât să vă adunați la un loc cu latinofronii. Altfel, veți fi părtași aceluiași iad cu ei”. În perioada stăpânirii franceze, în Cipru, episcopii ortodocși au fost izgoniți și s-a impus, în bisericile ortodoxe și în mănăstiri, pomenirea episcopilor latini. Poporul ortodox, însă, nu mai mergea în acele biserici și mănăstiri, din cauză că se pomeneau episcopii catolici.

Gheronda, este importantă păstrarea credinței cu acrivie și netăgăduire? Trebuie să ne luptăm pentru păstrarea acesteia?

Tot în viața Sfântului Atanasie cel Mare vedem că ani întregi a fost chinuit și surghiunit. Până și Marele Constantin l-a trimis în exil, din cauză că Împăratul fusese atras, pentru o vreme, în învățătura strâmbă a lui Evsevie al Nicomidiei, dar și de către sora lui, Constanția, care își însușise cugetările arianiste. Împotriva unui ”i” s-a luptat Sfântul! Arienii spuneau că Fiul este omoioúsios, adică are fire asemănătoare cu a Tatălui. Sfântul le spunea că Fiul nu este omoioúsios, după cum susțineau ei, ci omooúsios, adică de o ființă cu Tatăl, are aceeași fire cu El. Cele Trei Persoane ale Sfintei Treimi au aceeași ființă (Dumnezeu este o singură ființă în trei ipostasuri, n.tr.). Și, drept exemplu, le-a spus despre câine că seamănă cu lupul, însă câinele nu este lup, sau arama seamănă cu aurul, dar arama nu este aur. Argintul, de asemenea, seamănă cu cositorul (staniul), dar argintul nu este cositor. Vedeți, împotriva unui ”i” (omoioúsios) s-a luptat Sfântul și a fost trimis în exil pentru atâția ani (16 ani a petrecut în exil; din cauza ridicărilor și căderilor influenței arianismului, Sfântul Atanasie a fost alungat din Alexandria cel puțin de cinci ori, n. tr.). Nu putem să ne trădăm Credința și să nu luăm în seamă până și cel mai neînsemnat, în aparență, lucru. Citim în viața Marelui Paisie († 19 iunie) următoarele: L-a trimis Sfântul, într-o zi, pe ucenicul său cu o treabă. Pe drum, ucenicul întâlnește un evreu care îi spune că Mesia încă nu S-a născut și că omenirea Îl așteaptă încă. Ucenicul îi răspunde: ”-Se poate să fie și așa”, deci nu a fost cu totul de acord. Iar când s-a întors la bătrânul său, voind să-i pună metanie, Sfântul îi spune: ”- Nu te cunosc, cine ești?”, iar cu acest cuvânt S-a îndepărtat Harul Lui Dumnezeu de la ucenic.

Există, Gheronda, vreo șansă să îi acceptăm vreodată pe Papă și pe acoluții lui?Filioque este erezie. Sfinții Bisericii noastre au condamnat-o ca fiind erezie, pentru că așa este. Sfântul Duh purcede numai din Tatăl, nu și din Fiul. În Sfânta Treime există monarhie (puterea supremă aparține unei singure persoane, n.tr.), nu diarhie (guvernare simultană a doi suverani, n.tr.).

Îl vom accepta pe Papă și vom purcede la unire numai atunci când va renega toate doctrinele eretice și va accepta faptul că Biserica Ortodoxă este singura Biserică. Atunci ne vom uni. Însă, tocmai acest lucru este foarte greu. S-ar putea vreodată ca Soarele să înceteze să mai răsară de la Est și să meargă la Apus, să răsară de acolo, însă Papa nu va renunța niciodată la Primat, niciodată nu va renunța la infailibilitate, niciodată nu va denunța dogma Filioque. Ar putea, pesemne, în chestiuni mai mici să facă pogorăminte, dar de la acestea nu va face niciodată concesie.

Gheronda, mulți preoți ne spun că ne putem ruga împreună cu catolicii, că nu este nimic rău în a se ruga unul aici, celălalt acolo, alături, adică.Sfântul Spiridon, s-a arătat în vis guvernatorului, două nopți la rând, îmbrăcat în port monahal ortodox și i-a poruncit să nu facă ce și-a pus în gând, altfel va regreta. Pizánis nu a luat în seamă. În seara următoare, santinela de la intrarea în fortăreață, chiar lângă depozitul de praf de pușcă, vede un monah oarecare cu o făclie aprinsă în mână că se apropie și vrea să intre în fort. Îl întreabă santinela: ”Cine ești?”, iar răspunsul fu: ”Sunt Spiridon” și, imediat, fortăreața a fost aruncată în aer și toate casele din jurul ei. Au murit o mie de oameni, inclusiv guvernatorul Pizánis.Canonul 45 Apostolic spune: ”Dacă vreun episcop, preot sau diacon se va fi rugat împreună cu ereticii, să se afurisească, iar dacă le-a îngăduit acestora (ereticilor) ca să facă vreo faptă, ca și clerici, să se caterisească”. Așadar, Patriarhul care a adus în 2006 pe Papa la sărbătoarea tronului, și l-a primit la Sfânta Liturghie și i-a permis să spună Rugăciunea Domnească, după Canonul 45 Apostolic, este afurisit și se află, de fapt, sub caterisire. Ar trebui să se întrunească Sinod și să-l înlăture.

Nu poate fi amestecată Ortodoxia cu Papismul. E imposibil. Nu se cuvine să ne rugăm cu împreună cu ereticii. Acest lucru este interzis de sfintele canoane, precum și a primi catolici în biserică, sau a le da anafură.

 – În 1716 turcii au asediat Kérkira, și de pe mare, și de pe uscat. Sfântul Spiridon a fost acela care a salvat atunci, în chip minunat, insula. Guvernatorul insulei, din vremea aceea, Andréas Pizánis, dorind să mulțumească Sfântului pentru că i-a scăpat, a hotărât să ridice în biserica Sfântului un jertfelnic, un altar, și să se facă pe acesta taina Sfintei Euharistii după dogma latină, alături de Sfânta Masă a ortodocșilor. În acel loc, așadar, s-ar fi săvârșit Sfânta Liturghie de către preot catolic.

Gheronda Gavriil, sunt unii preoți care susțin că și catolicii au preoție. Ce le răspundem acestora?

Ce sunt ”catehumenii”? Sunt cei chemaţi să devină creştini, cărora li se fac cateheze și sunt pregătiți în tinda Bisericii pentru primirea botezului, dar nici acestora nu le este îngăduit să participe la toată Sfânta Liturghie, ci doar până la acest moment al ”ecteniei catehumenilor”.Să vă mai spun ceva: Patriarhul Athinagόras a procedat la ridicarea anatemelor. Și a murit. Părintele Theόklitos Dionisiatul trăia și, într-o seară, i se arătă în somn Athinagόras, ca un urs, și îi spuse părintelui Theόklitos: ”-Theόklite, Theόklite, ce am făcut, ce am făcut?…”.

Când săvârșiți Dumnezeieasca Liturghie, teatru faceți? Oare nu credeți celor pe care le spuneți acolo? Cum să primești un eretic și să îi dai și anafură (în gr. aντίδωρο înseamnă ”în loc de (Cinstitele) Daruri”, n.tr.)?

– Nu, nu au preoție. O spun chiar Sfinții. Sfântul Nicodim, în Pidalion, spune că papistașii sunt nebotezați, eretici din cele mai vechi timpuri. Cum să aibă preoție? Și apoi să-i întrebăm și acești preoți care spun că papistașii sunt Biserică și că trebuie să ne unim cu ei, și îi mai aduc și în bisericile noastre și le dau anafură: Când săvârșesc Dumnezeiasca Liturghie și citesc ectenia catehumenilor, ce se spune acolo? ”Câți sunteți chemați, ieșiti… cei chemați, ieșiți… Câți sunteți chemați, ieșiți, ca nimenea din cei chemați să nu rămână…”

  • Gheronda, care sunt consecințele căderii unui om în erezie?

Ereticii sunt vrăjmașii lui Dumnezeu și ai Maicii Domnului. Nu se cuvine să avem, așadar, prietenii cu aceștia. Papa este arhieresiarh. Este Antihrist, înaintemergătorul lui Antihrist. Unealtă a satanei. Citiți anatemele. Citiți și vedeți ce anateme se citesc în Biserică în Duminica Ortodoxiei, pentru acești eretici.

– Cândva, au mers la Avva Agaton niște părinți să încerce răbdarea bătrânului. Îi spun: ”- Ești curvar”. ”- Sunt”, răspunde. ”- Ești lacom”, îi spun din nou, iar el răspunde: ”- Sunt”. ”- Ești mânios”. ”- Sunt și mânios”. I-au mai spus că e plin de mândrie, flecar şi bârfitor. Pe toate le-a primit senin și cu smerenie. ”- Ești eretic!”… Atunci bătrânul a refuzat să primească această acuzație. L-au întrebat părinții de ce a făcut asta. „- Cele dintâi (acuze) mi le însuşesc, pentru că sunt de folos sufletului meu“. Iar apoi le explică: „a fi eretic înseamnă a te rupe de Dumnezeu, iar eu nu vreau să mă rup de Dumnezeu“.

Gheronda, dar în cele ce privesc credința, Dumnezeu cum îl vrea pe om?

Merge cineva la Sfântul și îi spune: ”Sunt întristat, părinte, din cauză că s-a pierdut Împăratul Solomon, deși avea atâta înțelepciune”. Și îi răspunde Sfântul: ”Și eu fusesem biruit de această tristețe, într-o vreme”. Închinătorul îl rugă, atunci, stăruitor, pe Sfântul, să-i spună mai multe cu privire la acel lucru. Lăsându-se înduplecat de rugăminți, Sfântul îi spune: ”Și eu am avut acest gând, că Solomon s-a pierdut, dar mi-a apărut Domnul Hristos și mi-a spus: « – Nu s-a pierdut Solomon, după cum socotiți voi. A fost înșelat de către țiitoare și a ridicat altare idolilor păgâni, dar cu cuvântul nu s-a lepădat de Mine. De aceea, Eu, ca un Dumnezeu care mântuiesc pe câți voiesc, am văzut câți ani s-a chinuit în Iad și l-am mântuit».Domnul cu îngăduință va judeca pe creștinii care au slăbiciuni, dar se luptă și se pocăiesc. În cele ale credinței, însă, va fi foarte aspru. Nu se va mântui nimeni din cei care își vor nega credința. Fie și un lucru neînsemnat, dar care primejduiește credința, va fi pricină de osândire.

Apostolul Pavel scrie într-una dintre Epistolele sale: ”Căci timpul nu-mi va ajunge, ca să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftae, de David, de Samuel şi de prooroci, care prin credinţă au biruit împărăţii, au făcut dreptate, au dobândit făgăduinţele” (Evrei 11, 32 – 33). Samson, care era nazireu, căzuse în păcatul curviei cu Dalila, care era idololatră și, cu toate acestea, Marele Pavel îl așază împreună cu cei mântuiți, iar aceasta pentru că Samson nu și-a negat credința.

– Se povestesc, într-o carte a Sfântului Nifon, următoarele:

Spun, Gheronda, o parte a clerului, că bine face Patriarhul că se apropie în acest fel, spre papistași. Pentru că, dacă se va face unirea, să spunem așa, toți acești romano-catolici (pe care, unii, îi consideră deja catehumeni!) vor recunoaște temeinicia credinței noastre și vor deveni ortodocși.

Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) este în afara legii, pentru că nu primește poruncă de Sus. Oare nu știa Apostolul Pavel ce scria? Un eretic nu se întoarce niciodată, dacă nu intervine Dumnezeu să îl lumineze. ”De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te”. Pleacă, depărtează-te de el. Nu te mai preocupa, ci mai curând fă rugăciune, ca să îl lumineze Dumnezeu.

– Am spus-o la început. Mai lesne i-ar fi Soarelui să înceteze să mai răsară de la Est și să meargă la Apus, să răsară de acolo, decât Papei să renunțe vreoodată la Primat. Niciodată nu își va renega infailibilitatea, niciodată nu va denunța dogma Filioque. Nu ne va urma pe noi Papa niciodată, ci pretinde ca noi să-l urmăm și să i ne închinăm. Ce spune dumnezeiescul Pavel în Epistola către Tit? ”De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te” (Tit 3, 10).

Gheronda, când se va ajunge ca să ne ceară să ne împărtășim din același potir, noi de la catolici și ei de la noi, când se va ajunge la pomenirea numelui Papei în cadrul Dumnezeieștilor Liturghii ortodoxe, atunci ce vom face?

DSC_6894[1]

Ne vom despărți de aceia și nu vom avea nici o legătură cu dânșii, pentru că dacă îi vom urma, vom ajunge împreună cu ei în iad.

Gheronda, sunt unii care cred că Patriarhul Ecumenic, precum și alți Patriarhi, Arhiepiscopul Atenei și mulți episcopi, nu sunt creștini ortodocși, ci masoni în loje înalte și, de fapt, nici nu ar crede în Dumnezeu. Se întreabă, cum este posibil să fie ortodocși, de vreme ce, cu atâta nerușinare și fără nici o teamă, încalcă și nesocotesc Canoanele Apostolice, Sinoadele Ecumenice și Locale, înlătură și se dezic de învățătura marilor Părinți ai Bisericii noastre? Se întreabă dacă, în cele din urmă, cred în Dumnezeu, în veșnicia sufletului, în lumea nevăzută, în Îngeri și demoni, în Iad și Rai, în Judecata de Apoi și în răsplată (după fapte, n.tr)? Oare nu consideră toate acestea ca fiind povești?

Numele de Arhierei cele mai înfricoșătoare și, în plus, cele mai respingătoare pe care le-a cunoscut lumea din toate timpurile precreștine și postcreștine, în decursul veacurilor, sunt două: Anna și Caiafa, ucigașii de Hristos și ucigașii de Dumnezeu.Cu adevărat, văzând cineva și cercetând toate aceste mișcări, își amintește, printre altele, și de acele referiri din Epistola către Evrei: ”fiindcă ei răstignesc loruşi, a doua oară, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L fac de batjocură” (Evrei 6, 6). Răstignirea din nou a Domnului Hristos se întâmplă întocmai, iar aceasta din cauză că, deși credința în Dumnezeirea lui Hristos suferă, dar este denaturată învățătura dreaptă Dogmatică, așa cum o deține Biserica Ortodoxă, atunci simpla credința nu folosește la nimic și nu poate conduce pe om la mântuire.Altminteri, cum scrie și Sfântul Apostol Iacov, ruda Domnului, în Epistola lui sobornicească: ” Tu crezi că unul este Dumnezeu? Bine faci; dar şi demonii cred şi se cutremură” (Iacov 2, 19).Ați vrea, oare, să spunem ”Repede, repede, unește-ne cu înșelarea papistașă”, care înseamnă ”Ia-L (”repede”, de la gr. ᾶρον)! Ia-L! Răstignește-L” pe Hristos, iarăși și de multe ori?Noi nu încuviințăm și nu vom accepta vreodată toate câte faceți și plănuiți să mai faceți.

Noi îmbrățișăm hotărârile Sfintelor Sinoade Ecumenice și învățăturile Sfinților și de Dumnezeu purtătorilor Părinți și propovăduim Una Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică. Papismul susține faptul că recunoaște firea dumnezeiască a lui Hristos, dar prin pângărirea și neacceptarea Dogmelor, în esență, reneagă și batjocurește Dumnezeirea. Vă purtați ca niște noi ”Ánne și Caiáfe”. În cumplitele și antiortodoxele fapte și afirmații ale voastre, atunci când noi le combatem și denunțăm, nu vă rupeți veșmintele, ci fie în ascuns, fie în mod vădit, ne asupriți, ne mustrați, ne amenințați pe noi, adevărații ortodocși, din mila lui Dumnezeu, și ne ”botezați” antiecumeniști, fundamentaliști, ș.a. Ecumenismul, cu toate consecințele lui, desființează în mod flagrant Singura Apocalipsă (descoperire) a lui Dumnezeu, de care ne asigură învățătura Dogmatică Ortodoxă, care s-a păstrat dreaptă și neîntinată. Ar putea cineva să se adreseze Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, cu respect neîmpuținat față de sfântul Tron Ecumenic, care a fost izvor și apărător al dogmelor ortodoxe până la sfârșitul secolului al nouăsprezecelea, spunându-i astfel: ”Preafericite, întrunirile acestea ”liturgice” și toate lucrurile inadmisibile care s-au semnat ca și înțelegeri, și, chipurile, texte teologice, amintesc de însuși Sinediul Iudaic al lui Caiafa, acel nelegiut Sinedriu care a consimțit Răstignirea Domnului nostru Iisus Hristos. – Ne rugăm să fie ortodocși și să creadă în Dumnezeu. Măcar să nu fie, într-adevăr, masoni și vrăjmași ai Lui Dumnezeu și ai Maicii Domnului și antihriști. Dar, dacă aceștia sunt masoni, atei și necredincioși, cu toate însemnele (gradelor), vor avea parte de cele mai cumplite chinuri ale Iadului.

Imaginile fotografice sunt facute în Biserica grecească a Sfintilor Arhangheli Mihail și Gavril, Catredrala Mitropolitană din Bruxel sursa:
http://apokalipsistora.blogspot.gr/2013/01/blog-post_26.html

Noua eclesiologie a Patriarhului Ecumenic Bartolomeu și texte actuale mărturistoare,  Sinaxa clericilor și monahilor ortodocși, ianuarie 2015,  pp.22-33

Traducere Mihaela Teșcu (G.O.)

Graiul Ortodox

Marele secret al

Mitropolitului Bartolomeu al Clujului

Anunțuri