Intervenţia Arhiepiscopului Marcu al Berlinului şi Germaniei (ROCOR) la simpozionul organizat la Universitatea Sf. Tihon din Moscova cu privire la Sinodul panortodox

Cu ocazia simpozionului organizat la 19 aprilie la Universitatea Sfântul Tihon din Moscova cu privire la Sinodul panortodox, Arhiepiscopul Berlinului şi Germaniei Marcu a comentat mesajul Bisericii Ortodoxe Ruse din afara graniţelor Rusiei (ROCOR) cu privire la documentele preliminare presinodale destinate a fi supuse dezbaterii viitorului Sinod Panortodox:Înalt Prea Sfinţia voastră, Prea Sfinţiile voastre, cucernici părinţi, cuvioşi fraţi şi surori,Aşa cum am înţeles din conferinţa ÎPS Mitropolit Ilarion [de Volokolamsk,n.tr.fr.], documentele care au fost publicate au trecut prin perioade de elaborare, de discuţii, de finalizare care au durat mulţi ani, câteodată chiar multe decenii, şi aceasta se resimte foarte puternic în anumite documente, în timp ce în altele, acest lucru este atenuat, probabil pentru că temele erau mai simple. Însă rămâne faptul că, în opinia mea, ca şi a multora dintre arhipăstorii şi păstorii noştri, două dintre aceste documente provoacă o anumită îngrijorare. Aceasta este legată de absenţa clarităţii cu care cititorul se întâlneşte în ele, o absenţă a clarităţii înainte de toate terminologică, care poate da loc la interpretări eronate. Aceasta priveşte documentele «Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine» şi «Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană». Există anumite temeri şi în ce priveşte regulamentul Sinodului, dar ÎPS Mitropolit Ilarion a răspuns deja în parte la acelea. Înainte de toate, voi aborda documentul numit «Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine». La noi, acest document suscită o deosebită vigilenţă în ce priveşte eclesiologia ortodoxă. Terminologia este confuză în acest document, nu este clară şi poate da loc la tot felul de interpretări eronate. Cu toate că la începutul acestui document se găseşte o frază foarte clară, şi încurajatoare pentru mine personal precum şi pentru mulţi episcopi, după care Biserica ortodoxă este definită ca Biserica Una, Sfântă, Catolicească/Sobornicească şi Apostolicească, care îşi fundamentează unitatea, cum se spune acolo, pe faptul că a fost întemeiată de Domnul nostru Iisus Hristos, precum şi pe comuniunea în Sfânta Treime şi în sfintele taine. În acelaşi timp, din nefericire, o asemenea terminologie clară, non ambiguă, este departe de a fi păstrată în restul documentului, unde se spune, citez: «Biserica ortodoxă recunoaşte existenţa istorică a altor biserici şi confesiuni creştine care nu se află în comuniune cu ea». Aceasta, sub o formă diferită, sub un aspect diferit, ne face să ne reamintim de multe ori chestiunea celorlalte «Biserici». Pentru noi, o asemenea terminologie este inacceptabilă. Poate că trebuie să spun că simt adesea că, în Rusia, arhipăstorii şi păstorii noştri au o atitudine mai favorabilă către celelalte «Biserici», celelalte confesiuni, decât noi în străinătate, pentru că noi ne confruntăm cu acestea zi de zi, ştim despre ce este vorba, şi pentru că, în parte, provenim din aceste comunităţi. Din acest motiv, avem, poate, o percepţie mai acută a acestei teme însă ştiu, cu toate acestea, că aceasta îngrijorează numeroase persoane, şi aceasta nu doar în Biserica noastră. De fapt, cei care au protestat primii împotriva acestei formulări au fost grecii. Iar aceasta mă bucură fiindcă grecii constantinopolitani, în mod evident, consideră adesea că noi, Biserica rusă, am fost întotdeauna împotriva propunerilor lor. În acest caz, chiar grecii înşişi din Bisericile Greciei şi Ciprului care au adus o contribuţie foarte interesantă la această discuţie. Atunci când se spune că Biserica este întemeiată de Domnul nostru Iisus Hristos, se uită în mod evident că ea constituie de asemenea Trupul Lui tainic/mistic, ceea ce noi nu putem omite. Dacă o asemenea întemeiere a Trupului lui Hristos este clară pentru noi, atunci nu se poate pune problema multitudinii Bisericilor. Despre aceasta, nu putem să vorbim decât într-o discuţie privată, personală, dar nu la nivelul unei conferinţe panortodoxe. Unitatea Bisericii, în opinia noastră, poate fi pusă la îndoială. Nu se spune nicăieri în text că dezbinarea care există în epoca noastră s-a produs ca urmare a schismelor şi ereziilor. Desigur, în viaţa de zi cu zi, nu putem să întâmpinăm fiecare protestant spunându-i «tu eşti un eretic». Însă atunci când sunt întrebat: «Mă consideraţi un eretic?», trebuie să spun. Trebuie să înţeleg că, la baza acestor pretinse «Biserici» care există acum, se găseşte erezia sau schisma. Însă, în acest document, se vorbeşte constant de o misterioasă unitate creştină. Nu se spune nicăieri despre ce este vorba. Este un oarecare talmeş-balmeş? Dacă vorbim despre superioritatea Bisericii ortodoxe, despre unitatea credincioşilor în Hristos, despre Biserica cea una, sfântă, catolicească/sobornicească şi apostolicească etc., atunci nu putem în acelaşi timp, în acelaşi document, despre multitudinea Bisericilor. A vorbi despre unitatea creştină pierdută şi despre restabilirea acesteia este  minunat, mulţumim lui Dumnezeu că se vorbeşte. Însă restabilirea unităţii nu se poate produce pe căi nebuloase. În text, nimic nu se spune despre cei toţi cei care au părăsit această unitate cu Biserica ortodoxă, pe care îi invităm să se întoarcă, nu se spune că noi suntem martori, fără nicio trufie din partea noastră (nu nouă ne revine meritul pentru că suntem ortodocşi, ci Domnul ne-a chemat în Biserica cea Una) şi din acest motiv, noi trebuie să mărturisim acest adevăr, şi nu să-l ascundem, cum se face aici. Reiese din acest text că Biserica ortodoxă este o oarecare mică parte dintr-un întreg, că este un fel de fragment, ca toate celelalte. Şi nu se spune că pierderea unităţii eterodocşilor este chiar pierderea unităţii lor cu Biserica ortodoxă. Încă o dată, într-o conversaţie privată, putem să permitem anumite lucruri, însă nu într-un document panortodox, în opinia mea, acest lucru este inacceptabil. Mai există încă un lucru periculos, care este declaraţia acestui document cu privire la practica prozelitismului. După o frază din document, orice practică a prozelitismului este exclusă la fel ca alte acţiuni care provoacă manifestări de antagonism interconfesional. Nu trebuie confundate aceste două lucruri, scuzaţi-mă. Nu le putem lăsa la egalitate într-o frază. Una este prozelitismul la care Domnul pe toţi ne-a chemat şi trimis, şi alta este efectiv manifestarea nesănătoasă a antagonismului interconfesional, ceea ce noi toţi dorim să evităm. Aici, trebuie să distingem net aceste două lucruri. Deoarece dacă noi le confundăm, se ajunge din nou la o oarecare egalitate între confesiuni, noi suntem atunci toţi egali şi trebuie să revenim toţi undeva, nu se ştie unde…Un alt document care suscită, poate, o vigilenţă şi mai mare este documentul despre misiunea Bisericii în lumea contemporană. Acolo, în opinia mea, există erori care ţin de antropologie. Pasajul cheie din acest document este acela unde există chestiunea persoanei umane. Or, aşa cum noi am indicat deja, trebuie să vorbim aici deespre om! «Persoana umană» este o expresie nouă, non-patristică şi non-liturgică. Astfel stând lucrurile, această problemă este identică în toate variantele lingvistice ale acestui text. Aceasta este cea mai flagrantă în textul grec. Nu ştiu care text s-a găsit la originea acestui document, însă textul grec este absolut absurd, aşa cum au arătat episcopii greci, deoarece în el se utilizează cuvântul «persoană», care este în general folosit numai pentru Persoanele Sfintei Treimi, şi grecii înşişi au relevat aceasta. Există, în traducerea rusă, cea mai bună variantă, dat fiind că în numeroase locuri, se utilizează cu toate acestea cuvântul «om», şi nu «persoană umană». Iar în textele francez, grec englez, există această terminologie inacceptabilă. Ar trebui, în textul rus, să se procedeze consecvent, şi să se utilizeze în tot textul cuvântul «om», în loc de «persoană umană», care creează aici o confuzie între ceea ce este necreat –- Sfânta Treime –- şi ceea ce este creat –- omul.Acestea sunt aşadar elementele care, în opinia noastră, cer corecturi şi definiţii precise. Multe lucruri importante se spun în aceste texte, îndeosebi în acest text în care este vorba despre locul Bisericii în lumea contemporană. Nu ar trebui, fireşte, să îl înlăturăm cu totul ci, în opinia mea, trebuie să clarificăm şi să evităm, adică să îndepărtăm toate aceste contradicţii inutile, care sunt prezente în acest text.Încă un element important: pentru care motive se vorbeşte despre «genuri», acolo unde se are în vedere pur şi simplu sexul [adică cele două sexe —n.tr.rom.]. De ce trebuie să introducem un oarecare «gen»? Este de neînţeles.În ceea ce priveşte procedura Sinodului, există un pasaj îngrijorător, care se referă la faptul că duhul sinodal sau insituţia sinodală în Biserică a păstrat întotdeauna adevărul credinţei.  Este pur şi simplu fals. Sinoadele numai au transmis ceea ce au moştenit de la Domnul, revelează voia dumnezeiască, însă nu o stabilesc ele singure. Mitropolitul Ilarion a vorbit deja despre subiectul deciziei sinodale, îi sunt recunoscător pentru această clarificare. Bineînţeles, ţinând cont de toate acestea, ar fi cel mai bine, în funcţie de toate aceste lacune, iar aceasta ar uşura mult lucrurile, dacă am folosi nu cuvântul «Sinod», ci «Conferinţă panortodoxă». Aceasta ar face să dispară toată tensiunea care există în popor şi care, poate, este întemeiată, însă aici este o neînţelegere, pentru că plecăm aici de la limba greacă în care de fapt nu există nicio diferenţă fundamentală între cuvintele «Sinod», «Reuniune» şi conferinţă sau consultaţie. Dacă am utiliza cuvântul «conferinţă»,  am face să dispară această mare tensiune.

Traducere: Ana Elisabeta (“Dragostea se bucură de adevăr”)
https://dragosteasebucuradeadevar.wordpress.com/2016/05/13/interventia-arhiepiscopului-marcu-al-berlinului-si-germaniei-rocor-la-simpozionul-organizat-la-universitatea-sf-tihon-din-moscova-cu-privire-la-si
Anunțuri